UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIȘ

MANAGEMENTUL FINANCIAR ÎN
CADRUL FIRMELOR AFLATE ÎN
FALIMENT

AUDIT ȘI EXPERTIZĂ CONTABILĂ COORDONATOR

CHIȘ CRISTINA VERONICA ANUL I VLAICU ALEXANDRU

1
 2010

CUPRINS

1.DEFINIREA MANAGEMANTULUI FINANCIAR.............................3

2.FALIMENTUL ȘI FUNDAMENTAREA DECIZIEI FINANCIARE
ÎN CAZ DE FALIMENT.....................................................................................4
3.ACTE DE FALIMENT...........................................................................6
4.PROCEDURA REORGANIZĂRII JUDICIARE ȘI A
FALIMENTULUI.................................................................................................8
5.STRATEGIILE DE SCHIMBARE ȘI IMPORTANȚA
ACESTORA..................................................................................................10
6. LICHIDAREA FIRMEI........................................................................10

2
 1.DEFINIREA MANAGEMANTULUI FINANCIAR

În condițiile economiei de piața, eficiența unei intreprinderi depinde intr-o

proporție mare de capacitatea de a conduce a managerilor, ceea ce implica modul
în care aceștia inteleg și aplica tehnicile, metodele și principiile managementului
modern.
Milan Kuber, spunea că “finanţele şi contabilitatea“ sunt componente ale
managementului financiar care asigură “limbajul de lucru al afacerilor”.
Factorii care contribuie la rolul sporit al managementului financiar sunt
concurenţa (intensificarea acesteia necesită ca şi obiectivele pe linie financiară să
fie cât mai bine conturate şi urmărite), progresul tehnologic deosebit din ultima
perioadă, intensificarea inflaţiei : prin managementul practicat firma trebuie să-şi ia
anumite rezerve în ceea ce priveşte şocurile economice, nesiguranţa existentă în
relaţiile internaţionale, siguranţa patrimonială şi creşterea valorii firmei precum și
codul etic al managerilor.
Managementul financiar este un subsistem al managementului general al
firmei și are ca scop asigurarea resurselor financiare necesare activităţii firmei,
alocarea şi utilizarea lor cât mai eficientă precum și asigurarea siguranţei
patrimoniale şi creşterea valorii firmei. Managementul financiar are un rol activ în
formularea şi urmărirea strategiei şi tacticii firmei în vederea derulării
corespunzătoare a acestora, influenţândul prin procesul de control şi evaluare.
Obiectivul general in cazul managemantului financiar este de a asigura
eficiența constituirii și utilizarii capitalului, realizandu-se astfel suportul financiar
pentru maximizarea valorii de piață a firmei și implicit, creșterea averii
acționarilor. Magangemantul financiar mai poate fi definit, intr-o formă
simplificată, ca fiind conducerea eficienta a procesului de alocare corectă și
profitabilă a resurselor.
Decizia financiară este actul fundamental al managemantului fincanciar,
fiind rezultatul unui proces rațional de alegere conștientă, din mai multe variante
posibile, a unei soluții considerate optime în planul activitaților și operațiunilor
financiare. Pentru fundamentarea corectă a deciziilor financiare este nevoie de o
analiză financiară prealabilă care are ca si obiectiv diagnosticarea stării de
performanță a societații la sfarșitul exercițiului financiar.
Decizia financiară este legată de o maximizare a profitului . Este o corelaţie
între relaţiile materiale, financiare şi umane într-o concepţie financiară unică.
Analiza financiară iși propune să identifice punctele tari și puncele slabe ale
activității financiare în vederea stabilirii unei noi strategii manageriale de
menținere și expansiune într-un mediu concurențial. De asemenea informațiile
cuprinse în analiza financiară îi preocupă și pe partenerii economici externi și
3
financiari bancari pentru fundamentarea unor posibile acțiuni de cooperare cu
respectiva societate.
Calitatea actului de managemant, în economia de piață este de o importanță
vitală pentru ca o societate să obțină avantaje competitive și să reziste în
mecanisme concurențiale.
În cazul firmelor aflate în lichidare, fie ca urmare a unei acțiuni voluntare,
fie a uneia judecătorești, obiectivul managerial este acela de a continua afacerile,
până la desființare, prin atenuarea cât mai mult posibil a efectelor nefavorabile
rezultate din decizia de lichidare. Pentru managemantul fincanciar este important
ca la sfarșitul perioadei de lichidare să se stabilească o concluzie clară privind
situația financiară și modul în care se sting obligațiile de plată și se recuperează
creanțele.
Managemantul fincanciar trebuie să asigure atat supraviețuirea firmei cat
mai ales consolidarea situației sale, probată prin obținerea unor performanțe de
piață notabile.

2.FALIMENTUL ȘI FUNDAMENTAREA DECIZIEI FINANCIARE

ÎN CAZ DE FALIMENT

Falimentul în cadrul unei societați comerciale apare ca urmare a

imposibilitații acesteia de a-și onora obligațiile de plata, și este determinat de lipsa
de lichiditați. Așadar, se poate spune că managementul activității financiare este
cauza eșecului sau succesului unui intreprinzator.
În ultimii ani s-a demonstrat că factorul principal al falimentului într-o
societate comercială îl reprezinta incompetența managerilor și greșelile de
conducere datorate unor erori în materie decizională. Printre alți factori putem
aminti evoluția nefavorabilă a pieței, fenomene naturale, incendii, calamități,
cutremure și alte cauze.
Dacă în prima reglementare completă a falimentului, apărută în Codul
Comercial Francez în 1807 se urmăreau două scopuri : pe de o parte, asigurarea
plăților către creditori, iar pe de altă parte pedepsirea falitului, incepand cu a doua
jumătate a secolului al XX-lea concepția cu privire la tratamentul ce se aplică
debitorului a suferit modificări importante. În primul rând s-a admis că existența
unor dificultăți financiare nu poate fi imputată întodeauna comerciantului, deci
devine oportună salvarea lui. Acest lucru poate fi benefic și pentru creditorii
comerciantului, deoarece aceștia au șanse mai multe de a-și recupera creanțele,
chiar dacă cu întarziere, decât dacă se recurge la procedura lichidării patrimoniului.

4
 În viata economică a unei firmei pot să apară momente de regres și chiar de
eșec care să ducă la supravegherea financiară, reorganizare, restructurare și în
final,în unele cazuri, chiar la lichidare.
Eșecul poate fi interpretat în mai multe feluri, în funcție de problemele pe
care le implică sau de situația cu care se confruntă societatea comercială. Nu
întodeauna eșecul implică în mod necesar dizolvarea societății asociată cu o
pierdere în investiția totală a creditorilor. Astfel vom putea distinge eșecul
economic, care înseamnă că veniturile unei firme nu acoperă costurile totale,
inclusiv costul capitalului, de eșecul firmei care se referă la faptul că firma și-a
încetat activitatea, iar rezultatul pentru creditori este o pierdere.
La fel se impune să distingem și insolvabilitatea tehnică de insolvabilitatea
în faliment. Insolvabilitatea tehnică denotă lipsa de lichiditate și poate fi o situație
temporară, insă aceata ofera creditorilor un semnal privind apariția dificultăților
financiare la clienți. Insolvabilitatea în faliment apare atunci când totalul datoriilor
depășește valoarea reală a activelor. Această situație este mult mai gravă decat
insolvabilitatea tehnică, deoarece are ca urmare lichidarea firmei.
În reglementarea romană a procedurii reorganizării juridice și a falimentului
se face dinstincție între insolvență și insolvabilitate. Insolvența apare în momentul
în care debitorul nu are lichidități să își achite creanțele certe, exigibile. Această
situație trebuie delimitată de așa numita jenă financiară care constă în lipsa
momentană de lichidități necesare pentru plata datoriilor. Este posibil ca în scurt
timp debitorul să incaseze creanțele de la proprii săi debitori și să se redreseze
financiar.
Insolvența nu înseamnă insolvabilitate, atata vreme cât debitorul deține în
patrimoniul său buniri care pot fi executate silit, pentru a-și plăti datoriile față de
creditori.
Insolvabilitatea constă în imposibilitatea debitorilor de a-și plăti datoriile
față de creditori atât din lipsă de lichidități cât și din lipsa altor bunuri din care să
poată fi satisfăcute creanțele creditorilor. Altfel spus pasivul este mai mare decât
activul patrimoniului. Așadar, starea de insolvabilitate reglementată de legislația
româneasca coincide cu insolvabilitatea tehnică, in timp ce insolvența este totuna
cu insolvabilitatea tehnică.
De-a lungul timpului s-a putut constata că principalele cauze ale eșecului
economic sunt greșelile în procesele de conducere și de cunoastere a pieței. Este
foarte important ca managerii să identifice semnalele deteriorării situației
financiare a intreprinderilor. Dintre aceste semnale putem amintii: obținerea de
rezultate financiare nete negative, imposibilitatea rambursării creditelor la scadența
normală, falimentul unor furnizori sau clienți importanți pentru firmă,
disponibilitatea redusă sau indisponibilitatea unui conducător, precum și
persistența unor greve.

5
 Cadrul legal privind funcționarea societăților comerciale, precum și legea
insolvabilității intreprinderilor prevăd posibilitatea declarării stării de faliment
pentru firmă după ce se realizează, în prealabil, acțiuni de supraveghere, de
reorganizare și de restructurare, reprofilare.
Falimentul este o procedură juridică pentru reorganizarea sau lichidarea unei
firme, când reorganizarea sau lichidarea sunt organizate de tribunale speciale.
Falimentul poate fi de doua tipuri: voluntar și involuntar.
Falimentul voluntar apare atunci când firma falită înaintează o cerere
instanței judecătorești. În această situație nu există ordin de supraveghere și
administratorul averii este numit direct.

3.ACTE DE FALIMENT

Falimentul involuntar apare când creditorii firmei înaintează o cerere către

instanța judecătorească și dovedesc că debitorul nu onorează datoriile la scadență.
În această situație instanța instituie ordinul de supraveghere asupra debitorului și
numește administratorul averii.
Creditorii pot să anticipeze incapacitatea debitorului de a-și indeplini
obligațiile la scadență pe baza actelor de faliment pe care acesta le-a comis și care
pot fi: transferul fraudulos, transferul preferențial, ascunderea sau îndepărtarea,
atribuirea, plecarea subită, comunicarea către creditori, ordinul executor și
insolvabilitatea tehnică.
Transferul fraudulos reprezintă un transfer de proprietați către un terț în
condiții necorespunzătoare și este realizat cu intenția de a-și prejudicia creditorii.
Transferul preferențial se mai numește și preferința frauduloasă și constă în
transferul de bani sau active de către un debitor insolvabil către un creditor, dând
creditorului o parte mai mare a datoriilor decât vor primi ceilalți debitori.
Ascunderea sau îndepărtarea reprezintă intenția de a prejudicia creditorii, fie
prin ascunderea unor proprietăți, fie prin îndepărtarea lor.
Atribuirea este actul de faliment care apre în momentul în care un debitorul
face o atribuire generală în beneficiul creditorului. Acest act permite creditorilor
care nu au încredere în procesul de atribuire să transforme această tranzacție într-
un faliment involuntar.
Plecarea subită apare în momentul în care debitorul dispare în mod subit cu
intenția de a înșela sau întârzia plata către creditori, aceștia putând depune cerere
de faliment.
În momentul în care debitorul comunică creditorilor că a suspendat sau va
suspenda plățile are loc un act de faliment. Tot act de faliment apare și în

6
momentul în care debitorul nu îsi răscumpără bunurile care i-au fost sechestrate
printr-un ordin de execuție emis împotriva sa.
Cel mai obișnuit act de faliment este insolvabilitatea tehnică și apare în
momentul în care debitorul nu își poate îndeplinii condițiile contractelor de
îndatorare la scadență.
În momentul în care se constată actul de faliment creditorii trebuie să ia
decizia dacă vor dizolva compania prin procedura de lichidare sau o vor menține în
viață printr-o reorganizare. Alegerea creditorilor depinde de severitatea suferinței
financiare, de complexitatea structurii financiare existente și de mărimea firmei.
Creditorii vor avea trei opțiuni disponibile :
Creditorii, prin negocieri cu firma, fie prelungesc perioada de timp pentru
plata dobanzii și a împrumutului, fie reduc rata dobanzii la datoriile scadente.
Acest procedeu micșoreaza povara financiară asupra firmei și îi permit acesteia să
își continue activitatea de exploatare, iar creditorii vor avea costuri minime de
tranzacție și cu plata avocaților. Această opțiune este utilizată pentru firmele cu
structuri simple ale capitalului care au un număr redus de creditori și are ca efect
reorganizarea voluntară a plății datoriilor. Dacă s-a optat pentru această opțiune
înseamnă ca suferința financiară este temporară, firma are o situație economică
bună, iar echipa managerială prezintă încredere în fața creditorilor.
O a doua opțiune pentru creditori este instituirea regimului de supraveghere.
Această procedură este mai scumpă decât prima și se folosește în cazul în care
suferința financiară este mai mare. După instalarea sindicului creditorii trebuie să
decidă dacă firma valorează mai mult moartă decât în viață. În cazul în care
valoarea de piață estimată a firmei care și-ar continua activitatea este mai mică
decat valoarea de lichidare creditorii vor decide să o lichideze și incasările
rezultate urmează să fie distribuite conform unui algoritm bine stabilit. Dacă
valoarea estimată a firmei care se menține în viață este mai mare decât valoarea de
lichidare creditorii vor decide să aplice un plan de restructurare economică,
avându-se în vedere inclusiv reorganizarea angajamentelor financiare pentru a
reduce datoriile firmei chiar dacă fiecare clasă de creditori poare pierde o parte din
investițiile inițiale. În multe cazuri această opțiune implică schimbarea conducerii
existente, lichidarea unor active și emisiunea către creditori de noi valori mobiliare
ale caror randament să fie depenedent de succesul companii.
O a treia opțiune o reprezintă utilizarea remediului legal oferit de legea
falimentului prin care firma este declarată falită și lichiată, in final, prin aplicarea
regulilor specificată în acestă lege. Dacă creditorii au ales de la început această
opțiune firma mai poate face un ultim efort de a se salva prin prezentarea unui
plan de reorganizare care poate sau nu să fie acceptat.
Pentru fundamentarea deciziei financiare în caz de faliment serviciul
financiar procedează la deteminarea majorității informațiilor financiare. Prin

7
cercetarea legislației privind funcționarea firmelor, a legii falimentului și a altor
legi financiare și juridice se stabilesc informațiile metodologice, pe baza cărora se
detemină informațiile privind cheltuielile și veniturile financiare. Cheltuielile
financiare cuprind cheltuielile pentru administrarea procesului de falimentare, de
reorganizare, restructurare ți se determină pe baza devizului. Obligațiile de plată se
referă la plata datoriilor față de creditori, plata salariilor fața de personal, a
impozitelor și taxelor către bugetul central și local. Veniturile financiare sunt
determinate de valoarea de piață a activelor vândute prin licitație publică. Decizia
financiară a falimentului face parte din documentația care însoțește falimentarea
firmei, fiind ultima repartiție financiară în numele societații comerciale în cauză.

4.PROCEDURA REORGANIZĂRII JUDICIARE ȘI A FALIMENTULUI

Procedura reorganizării judiciare și a falimentului începe atunci când un

debitor este incapabil să îndeplinească, sau se poate prevedea incapacitatea de
îndeplinire la timp a obligațiilor de plată către creditori. Această procedură
cunoaște două faze dinstincte și anume: reorganizarea activității debitorului sau
lichidarea unor bunuri din averea lui pană la stingerea datoriilor și lichidarea
patrimoniului în caz de faliment.
Procedura reorganizării judiciare și a falimentului începe pe baza unei cereri
formulate fie de debitorul insuși fie de creditorii acestuia. Debitorul aflat în stare
de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus
dispoziției legii în maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Această
stare nu este iminentă dacă creditorii au acceptat amânarea plăților din partea
debitorului, chiar dacă acesta nu are lichidități.
În cazul în care debitorul a mai beneficiat de o reorganizare în ultimii 5 ani,
sau a constituit obiectul unei cereri introduse de creditori acesta nu mai poate cere
reorganizarea judiciară a societății.
Orice creditor care are o creanță certă, exigibilă, mai veche de 30 de zile
poate depune o cerere împotriva debitorului la tribunal. OG 38/2002, modificată
prin legea 149/2004, prevede un plafon minimal al cuantumului creanțelor pentru
deschiderea procedurii: pentru creanțele izvorâte din raportări de muncă sau
obligaționale civile aceasta trebuie să aibă un cuantum superior a 6 salarii medii pe
economie, în celelalte cazuri valoarea acesteia trebuie să aibă un cuantum superior
echivalentului în lei a 3,000 euro calculat la data introducerii cererii introductive.
În cazul în care un creditor deține creanțe din ambele categorii cuantumul acestora
nu trebuie să depașească șase salarii medii pe economie.
Dacă debitorul nu este în stare de insolvență judecatorul sindic va respinge
cererea creditorului. Debitorul poate depune contestație în termen de 5 zile la

8
soluția dată de judecătorul sindic, în caz contrar acesta va da sentința pentru
demarerea procedurii.
Dacă decizia de deschidere a procedurii rămane irevocabilă toate actele și
corespondența emisă de debitor vor cuprinde obligatoriu ,,în insolvență,, în limbile
romană, engleză și franceză.Acest lucru este valabil atât în cazul reorganizării
judiciare cât și în cazul falimentului. Deschiderea procedurii implică pentru debitor
ridicarea dreptului de administrare, excepție făcând cazul în care acesta și-a
manifestat intenția de reorganizare. Dreptul debitorului de a-și conduce activitatea
încetează în caz de faliment, când conucerea e preluată de lichidator sau
administrator.
În cazul în care judecătorul sindic decide deschiderea procedurii va dispune
două măsuri imediate: notificarea tuturor creditorilor debitorului, a oficiului
registrului comerțului unde acesta e înmatriculat. Această notificare se va publica
într-un ziar de largă circulație pe cheltuiala averii debitorului. A doua măsura este
stabilirea masei credale a debitorului, prin depunerea de către creditori a cererii de
admitere a creanțelor. Acestea vor fi verificate, excepție făcând creanțele către
bugelul de stat.
Dacă debitorul dorește să își continue activitatea și nu intrarea în faliment
trebuie să prezinte un plan de reorganizare, care nu va depășii doi ani de la data
confirmării lui.
Intrarea în faliment se produce dacă debitorul și-a declarat intenția de a intra
în falimnet sau nu și-a declarat intenția de a intra în reorganizare, dacă nu a propus
un plan de reorganizare sau acesta nu a fost acceptat sau dacă debitorul nu și-a
indeplinit obligațiile de plată, deci nu și-a respectat planul de reorganizare.
Judecătorul sindic va pronunța dizolvarea societății debitoare și va dispune
ridicarea dreptului de administrare a debitorului, desemnarea unui lichidator,
termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator și
notificarea intrării în faliment.

5.STRATEGIILE DE SCHIMBARE ȘI IMPORTANȚA ACESTORA

Strategiile de schimbare se impun atat în perioadă de criză cât și în perioade

favorabile când societățiile comerciale doresc să își consolideze poziția pe piață.
Aceste strategii sunt privite ca soluții de evitare a deteriorării situației financiare,
implicit a falimentului.
Strategia de schimbare în condiții de inadaptare tamporară este adoptată de
acele intreprinderi care se află temporar într-o situație nefavorabilă, dar care pot fi
depășite prin adoptarea unor măsuri și obiective concrete de acțiune.

9
 Strategia de transformare și reorientare poate fi adoptată de acele
intreprinderi care obțin performanțe financiare satisfăcătoare, însă pe baza
diagnosticului strategic efectuat acestea constată că în viitor vor trebui să activeze
într-un cadru total diferit. Strategiile de reorientare pot fi aplicate și fără efectuarea
unor operațiuni de transformare, atunci când se dorește intrarea în alte domenii de
afaceri, iar intreprinderea dispune de resursele necesare diversificării activității.
Strategiile de redresare sau rentabilizare pot fi adoptate atunci când
intreprinderea obține rezultate slabe, sau nefavorabile, inregistrează pierderi, sau
are nevoie de restructurare. Această strategie este necesară in cazul societăților
aflate în prag de faliment.

6.LICHIDAREA FIRMEI

Acest proces apare în momentul în care o societate nu mai poate fi

reabilitată, sau posibilitatea de a obține profit este mult prea îndepărtată. Lichidarea
poate avea loc în afara legii falimentului sau prin procedura indeplinită sub
jurisdicția unei curți de faliment.
Lichidarea în afara legii falimentului și insolvabilității se poate face prin
mandat și prin lichidare voluntară. Prin acest procedeu se evită costurile procedurii
de faliment și se caștigă timp.
Lichidarea prin legea falimentului și insolvabilității asigură protecția
împotriva fraudei debitorului, distribuția echitabilă a activelor debitorului către
creditori și permite debitorilor insolvabili să fie absolviți de toate obligațiile și să
își înființeze noi firme făra povada datoriilor anterioare. Această procedură este
costisitoare, consumă mult timp.
Punerea unei societății în stare de lichidare presupune administrarea
procedurilor de falimentare de către experți în domeniul juridic și financiar,
evaluarea și vanzarea activelor acesteia și stabilirea ordinii de prioritate și a
proporției e satisfacere a creditorilor.

10
 BIBLIOGRAFIE

1.DRAGOTĂ V. MANAGEMANTUL FINANCIAR, EDITURA

ECONOMICĂ, BUCUREȘTI 2003
2.NIȘULESCU I FINANTAREA ȘI REORGANIZAREA
INTREPRINDERII, EDITURA INFOMEDICA BUCUREȘTI 1999
3. O.U.G. NR 86/2006
4. O.U.G. NR 173/2008

11