Sunteți pe pagina 1din 6

CAP.

II CAUZE ȘI CONDIȚII CARE FAVORIZEAZĂ SĂVÂRȘIREA


INFRACȚIUNII
1.1Aspecte criminologice

Încă din cele mai îndepărate timpuri, omenirea a căutat să înțeleagă mecanismul de
producere a fenomenelor naturale sau a comportamentelor umane pentru a le putea gestiona,
evita sau eradica, în funcție de existența unui rezultat nociv al acestora, asupra altor ființe umane.
Astfel, consider că o problemă omniprezență în gândul umanității, de-a lungul timpului, a fost și
este reprezentată de eradicarea criminalității, pentru asigurarea unui climat propice unei evoluții
continue a speciei umane cât și pentru conferirea sentimentului de siguranță publică în rândul
cetățenilor, în zilele noastre, sau a membrilor unui trib dacă privim primele forme de așezare
umană.
Abordarea cauzală a criminalităţii presupune relevarea (descoperirea) în măsura
posibilităţilor a întregului ansamblu de circumstanţe externe şi interne care au un anumit impact
asupra fenomenului antisocial. Modelul de abordare respectv nu se limitează numai la
enumerarea factorilor, dar relevă mecanismul interacţiunii acestora asupra fenomenului cercetat.
Astfel, pentru organizata luptei cu criminalitatea este important nu atât constatarea existenţei
unei legături între o anumită circumstanţă şi comportamentul infracţional, cât stabilirea
caracterului acestei legături, adică care manifestări ale acestei determinante, în ansamblu, cu care
alţi factori şi în ce fel de situaţii, generează comportamentul crimina.1
În sensul celor anterior menționate se impune a face o distincție clară între criminalitate
privită în sens larg, ca orice tip de faptă, a cărei săvârșirea intră sub incidența legii penale, mai
exact, în acest caz, criminalitatea fiind dată de ansamblul tutror infracțiunilor prevăzute de legea
penală și criminalitate, redusă la un sens restrâns, care definesc acele fapte grave, săvârșite
asupra altor ființe umane care au drept rezultat uciderea acesteia, ca scop primar urmărit (ex.
infracțiunile de omor și omor calificat) sau ca efect secundar, de exemplu în cazul violului urmat
de moartea victimei, în care făptuitorul a urmărit prin săvârșirea faptei să își satisfacă impulsurile
sexuale, iar nu uciderea vicitmei, acest din urmă rezultat fiind unul derivat. Așadar, prezentul sub
capitol va lămuri probleme și aspecte ce țin strict de criminalitate, privită ca pe suprimarea vieții
unei persoane.
Pentru a combate fenomenul criminalității, este, deci, necesar a înțelege ce anume îl
determină, care sunt factorii care influențează apariția sa. Astfel, din nevoia de a primi
răspunsuri, a fost creată criminologia care este o știință interdisciplinară care se ocupă în general
cu studierea condițiilor și a cazuelor care au condus la a apariția criminalității precum și a
factorilor, mijloacelor și metodelor care ar putea eradica sau cel puțin diminua acest fenomen.
Așadar, privind în sens restrâns, criminologia se ocupă și cu oferirea unor explicații cu privire la
ceea ce generează comportamentul deviant al celui care ucide o altă ființă umană. În prezent,
criminalitatea face parte din dreptul penal, fiind o ramură a acestuia, care se ocupă cu explicare
comportamentului infracțional.

1
Gladchi Gheorghe — „Criminologie generală“, Ed. Museum, Chişinău, 2001, pag. 165
Dacă analizăm conținutul textului de lege al infracțiunii de omor calificat, observăm că
acesta, prin însăși conținutul lui, lămurește câteva chestiuni cu privire la mobilul persoanei care
comite infracțiunea (ex. interes material) însă aceste nu sunt exaustive.
Până în prezent, în domeniul criminologiei au fost exprimate mai multe teorii și metode
de cercetare, mai ales cu privire la infracțiunile comise cu violență. În acest sens, pentru o
abordare cât mai completă a cauzelor și condițiilor ce favorizează săvârșirea infracțiunilor de
omor și omor calificat, trebuie să aducem în discuție enunțările anumitor școli sau cercetători,
întrucât, după cum vom observa, criminologia, la fel ca și alte științe sociale, are rădăcini foarte
îndepărate.
Astfel, teoria anomiei (formulată mai întâi de către Emile Durkheim și apoi dezvoltată de
către Robert K. Merton) a subliniat că fenomenul criminal apare atunci când există un decalaj
prea mare între scopurile propuse și mijloacele legitime, acestea din urmă fiind accesibile numai
anumitor categorii sociale; cetățenii defavorizați recurg la mijloace ilegale, chiar la crimă, pentru
a-și atinge scopurile propuse2. Cu toate acestea, teoria nu lămurește într-un mod general valabil
problema factorilor cheie ce duc la apariția fenomenului infracțional, întrucât în societate există o
categorie de persoane, care, cu toate că nu reușesc atingerea idealurilor propuse prin metode și
mijloace care să nu contravină normelor legale în vigoare, au respect ridicat față de lege ridicat.
O altă viziune, ce a enunțat o teorie în sfera cauzelor generatoare a fenomenului
infracțional, este cea a Școlii Comuniste, care a promovat ideea că fenomenul criminal depinde
de condițiile economice, în sensul că inegalitatea economică ar genera criminalitatea 3. De
asemenea, ca o justificare pentru infracțiunile săvârșite în perioada de până în decembrie 1989,
ideologi marxistă a precizat că autorii faptelor purtau într-o oarecare măsură urme ale
capitalismului. Așadar, susținătorii acestei teorii, că relațiile ce se dezvoltă în cadrul unei
societăți, sunt determinate, într-o de factorii economici și relațiile ce derivă din aceștia,
promovând ideea conform căreia, înechitatea dintr-o societate, vorbind strict economic, este de
natură a favoriza săvârșirea de infracțiuni, întrucât apar diferențe și contradicții între persoane și
grupuri de persoane. Deși ipozteza acestei teorii este regăsită, sub o altă formă, chiar în
conținutul normativ al infracțiunii de omor calificat, în care făptuitorul a urmărit un interes
material, ea pălește în fața exemplelor istorice, unde s-a observat că și cei din clasele avute, pot
săvârșii infracțiuni, mai mult decât atât, această teorie justifică doar acel gen de fapte care au ca
mobil obținerea unor valori sau bunuri materiale, dar nu și pe cele comise cu violență, generate
de un eveniment spontan.
În legătură cu această teorie, consider doar anumite perioade, analizate din punct de
vedere economic, sunt de natură a crește rata criminalității și anume ne raportăm la crizele
economice, care modifică starea individului într-un ritm rapid, determinând-ul astfel să comită
infracțiuni pentru a-și satisface nevoile materiale. De aici, desigur, putem desprindem idea că,
dacă ne raportăm la acest factor, el ar determina comiterea de infracțiuni împotriva
patrimoniului, respectvi fapte de furt, dar trebuie să luăm în considerare că multe dintre acestea
se comit prin utilizarea de violențe, iar în anumite situații victimele sau martori oculari pot fi
uciși de către inculpat, care dorește să își asigure scăparea. De exemplu, făptuitorul este surprins,
în timp ce sustrage banii din vânzări dintr-un magazin sătesc, de către administrator, iar pentru a-
2
V. Cioclei, op. cit., p. 114-115
3
V. Cioclei, Manual de criminologie, ediția 6, revizuită și adăugită, Editura C.H. Beck, București, 2016, p. 75-77
și asigura scăpare, aplică acestuia mai multe lovituri în zona capului cu un obiect contondent,
fapt ce a dus la decesul victimei.
Dacă ar fi să tratăm problema cauzelor și condițiilor care favorizează și duc la săvrșirea
infracțiunilor de omor și omor calificat, din punct de vedere psihologic, ne putem raporta la
marele psiholog Sigmund Freud, care a opinat că un astfel de comportament antisocial, criminal
(refeindu-ne în sens restrâns doar la aceia care surpima viața unei alte ființe umane) are la bază
un instinct sexual. În legătură cu acest domeniu, trebuie avut în vedere că Freud nu avea ca
obiectiv principal explicarea, din punct de vedere psihologic, a mecanismelor de declanșare a
comportamentului infracțional, astfel este necesar a preciza, că ulterior cercetările criminologice
au luat amploare, iar o teorie ce trebuie menționată este cea a ”complexului de inferioritate”.
Alfred Adler a devenit cunoscut după ce a teoretizat conceptul ”complexului de
inferioritate”, pin care simplifică complexitatea psihologică a problemei, concentrându-se doar
pe partea rațională. Astfel, potrivit acestui concept, un individ care are sentimentul de
inferioritate, din dorința de a compensa aceasta și de a atrage atenția publicului asupra sa, ajunge
să comită infracțiuni. Această teorie poate vi valabilă pentru o gamă largă de persoane, având în
vedere că un complex de inferioritate poate lua naștere din cauza multor factori, cum ar fi: sex,
vârstă, aspect fizic, statut social, religie, rasă, nivel de pregătiere.
Cu toate acestea, explicațile sunt utile în cazul persoanelor nevrotice/psihopate, afecțiuni
pe care le aveau de înainte de a comite actul de ucidere, sau în cazul celor care se simt inferiori
altora. Cu privire la persoanele care nu suferă de astfel de afecțiuni, ceea ce îi determină să
comită actul criminal trebuie explicat printr-o altă metodă. Deși este posibil ca și această din
urmă categorie, sub o formă sau alta, să aibă o tulburare de natură psihică.
O altă teorie demnă de luat în seamă este cea a angajamentului, enunțată de către Howard
S. Becker. Conform acesteia, individul care săvârșește o infracțiune nu este integrat în societate,
adesea acesta nu are nimic de pierdut, astfel suportă mai ușor consecințele faptei sale, consecințe
a căror aplicare care nu îl împiedică din a pune în aplicare rezoluția infracțională. De exemplu, o
persoană recent eliberată din penitenciar, care nu are familie, loc de muncă, sau alte mijloace de
câștigare a existenței, suportă mai ușor ideea că ar pute fi pedepsit pentru săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penal, întrucât consecințele nu ar i-ar modifica drastic realitatea socială. De
asemenea, autorul teoriei vorbește și despre genul de persoane care consideră fără niciun temei
că faptele lor sunt justificate de anumite reguli sau cutume ce țin de grupul sau banda din care fac
parte și că rezultatul lor nu afectează membrii societății. De exemplu, asasinare unui lider al unei
grupări infracționale rivale. Cu toate că teoria explică într-un mod elocvent cauze generatoare
comiterii de infracțiuni, putem opina că aceasta nu acoperă toata gama condițiilor și cauzelor,
întrucât există situații în care persoane, angajate în societate (au familie, loc de muncă, locuință)
comit infracțiuni.
Criminologul Gabriel Tarde a subliniat rolul imitației în formarea comportamentului
criminal; deci, criminalul acționează contra normei penale pentru că așa a văzut că se procedează
în mediul său.4Cu siguranță, putem accepta această idee ca o explicație viabilă pentru a înțelege
de ce anumite persoane adoptă o conduită antisocială-ilicită și procedează la comiterea de
infracțiuni. În această situație, deducem că majoritatea infractorilor sunt tineri care au copiat ceea

4
V. Cioclei, op. cit., p. 77-79
ce au văzut în jurul lor, de aici luând naștere întrebarea, ce determină persoanele mature să
comită crime?
Având în vedere, faptul că o crimă (referindu-ne strict la fapta de a ucide o altă ființă
umană) se produce și are efecte iremediabile în cadrul societății, afectând membrii acesteia
precum și relațiile care se dezvoltă, se impune o abordare mai amplă a factorului social, pe lângă
teoriile enunțate anterior. Cu alte cuvinte, trebuie să luăm în considerare faptul că mediul social
este unul complex, alcătuit din indivizi și interacțiunile dintre aceștia și astfel să descompunem
factorul principal în elementele ce îl alcătuiesc, pentru a înțelege mai profund, ce anume poate
determina un individ să adopte un comportament antiscoial.
Un prim factor care determină aparția fenomenului criminogen este reprezentat de
etnie, care diferenția, prin limbă, cultură și tradiție, un individ de un altul, cu toate că ambii pot
fii membrii ai unui singur stat. Istoria recentă ne-a arătat cum, mai ales în partea Europei de Est,
la un nivel macro, au izbucnit conflcite interetnice, astfel diferențe etnice pot conduce la acte de
terorism, sau ucidere în masă. În acest sens, este necesar a se stabili către cine sau către ce își
poate îndrepta acțiunile criminale un etnic, iar pentru această trebuie avut în vedere cadrul social
și politic.
Religia este un alt factor ce poate influența activitatea ilicită a persoanelor. Aceasta are
rol de a educa, și corecta comportamentul unui individ, apelând la moralitate. Se poate concluzia
că la nivel micro, rezoluția comiterii unuei infracțiuni (de omor sau omor calificat) poate fi
stearsă din mintea unui individ ca urmare a influenșei exercitate de dogmele religioase.
De asemenea, profesia practicată de către o persoană poate favoriza comiterea unor
infracțiuni de omor sau omor calificat, prin condițiile și împrejurările impuse de exercitarea
acesteia. Astfel un angajat care posedă armă de foc, ce ar trebui folosită pentru îndeplinirea
atribuțiilor de serviciu, o poate folosi pentru atingerea unui scop insidios.
Alte cauze ce pot favoriza comiterea de infracțiuni și implicit și pe cele de omor și omor
calificat sunt provocarea și conflictul spontan. Astfel, în prima variantă, victima a adoptat o
atitudine, care a stârnit în minte făptuitorului dorința de a reacționa. Poate fi considerat că
anumite acțiuni sau inacțiuni ale victimei pot fi percepute de către inculpat drept acte sfidătoare,
mai ales dacă acesta din urmă are probleme de natură psihică, fie ele și unele ușoare, astfel acesta
găsește ca unică rezolvare ucidere victimei.
Tot în legătură cu cele anterior menționate, între autor și victimă apare un conflict
spontan, aparent din motive nesemnificative, dar care are repercursiuni grave în psihicul
inculpatului, care ajunge să comită un omor, sub impulsul avalanșei de emoții puternice pe care
le resimte.
În sensul celor enunțate anterior, un factor care favorizează comiterea, îndeosebi a
infracțiunilor cu violență, așadar și a celor de omor și omor calificat, este reprezentat de
consumul de băuturi alcoolice, prin efectele negative pe care le are asupra psihicului, respectiv
generarea unui comportament sfidător, provocator al individului, care îl poate conduce la
comiterea de infracțiuni. Trebuie avut în vedere faptul că nu toate persoanele care consumă
băuturi alcoolice săvârșesc infracțiuni, cât și faptul că atunci când considerăm acesta un factor
favorizator, trebuie să ne referim la consumul exagerat de alcool.
Criminalitatea nu trebuie însă privită doar ca pe un fenomen social cu profunde rădăcini
în istoria și evoluția umanității, pentru că ea, în primul rând reprezintă un fenomen individual
care cuprinde faptele indivizilor, ce cu vinovoție, prin comisiune sau omisiune, comit
infracțiuni, fapte ce sunt de natură a reprezenta un pericol social pentru societate.
În acest caz, trebuie să ne gândim că orice faptă, fie ea ilicită sau complet legală și
inofensivă față de drepturile celorlalți membrii ai grupului, este rezultată în urma confruntării
personalității individului cu un cadru, o situație concretă de viață. După ce am discutat despre
rolul pe care îl are societatea cu privire la generarea de condiții ce sunt de natură a-l determina pe
individ, privit ca membru din aceasta, să comită infracțiuni, trebuie să facem câteva precizrăi și
despre cauzele şi condiţiile subiective sunt cauze specifice indivizilor violenţi. Aceste cauze sunt
anumite elemente ale psihologiei sociale care se exprimă prin necesităţile, interesele, scopurile,
motivele, valorile morale şi conştiinţa juridică denaturată a persoanelor care comit infracţiuni.
Condiţiile subiective sunt particularităţile demografice şi social-psihologice ale populaţiei
(trăsături de caracter, temperamentul, vârsta, sexul etc.)5
Tot în acest sens, unii cercetători consideră că personailitate individului este factorul
principal în comiterea unei infracțiuni, iar împrejurarea ce declanșează comportamentul
antisocial factor secundar. Pentru a înțelege acest concept, mai înainte trebuie să definim
personalitate, care este, în mod simplu, privită că pe rezultatul procesului de adaptare al unei
ființe umane la lume, prin atingerea scopurilor de dezvoltare și conservare. Bagajul nativ
constituie materialul, care influențat de factorii exteriori, sociali, capătă o anumită formă,
personalitate fiind tot timpul într-o continuă schimbare. Personalitatea celui ce comite o crmiă
este reprezentată de suma trăsăturilor pshice, ca rezultat al interacțiunii din însușirile native și
mediul înconjurător.
Pe de altă parte, etiologia faptei antisociale presupune, ca pe lângă o personalitate cu
tendințe criminale, să existe și o situație concretă, care să determine un răspuns antisocial din
partea personalității. Această situație poartă denumirea de ”situație preinfracțională” și este
alcătuită dintr-un eveniment (sau o serie de evenimente), care determină apariția rezoluției
infracționale în minte infractorului și circumstanțele, care nu au legătură cu motivația
infracțională ci doar cu crearea unei oportunități pentru săvârșirea unei infracțiuni sau
favorizarea comiterii acesteia ( un loc ferit, pe timp de noapte sau o armă în preajmă).
Criminologia este o știință complexă ca are drept preocupare identificarea condițiilor și
cauzelor ce fovorizează comiterea de infracțiuni, așadar caută să înțeleagă ce anume determină o
persoană să comită o infracțiune. Existența acesteia și studiile pe care le face sunt de larg interes
și de o foarte mare importanță în lupta cu fenomenul infracțional, a cărui stopare necesită o
înțelegere exeactă a cauzelor generatoare.
Astfel, după cum am arătat mai sus în prezenta secțiune, de-a lungul timpului au fost
teoretizate mai multe concepte, cum ar fi teoria anomiei, teoria inegalității sociale, teoria
angajamentului. De asemenea, au fost abordați mai mulți factori, psihologici, sociale, individuali
raportat la fiecare persoană în parte. La rândul lor, aceștia sunt alcătuiți din alți subfactori, care ar
putea fi de natură a determina un individ să adopte un comportament ilegal și să comită
infracțiuni de omor sau omor calificat.
Totodată, în urma analizării materialelor expuse mai sus, a fost constat că nicio teorie nu
este general valabilă, fiecare având critici justificate. De exemplu o persoană care nu are
posibilități materiale să-și atingă scopurile propuse, poate considera cinstea și onoarea o virtuate,
5
Gladchi Gheorghe, op. cit., pag. 174.
respectând în totalitate lege, astfel teoria anomiei nefiind aplicabilă. La fel, dacă analizăm
factorii de natură psihologică, înțelegem că anumite persoane, ca urmare a afecțiunilor psihice de
care suferă, pot comite infracțiuni de omor sau omor calificat (psihopatul care nu își poate
controla impulsul sexual), dar cu toate acestea, au fost comise omoruri și de persoane perfect
sănătose, din punct de vedere mental.
Concluzionăm astfel că, pentru a explica existența criminalității nu este suficient a ne
raporta la o singură teorie sau a lua în calcul un singur factor favorizator, cu atât mai mult cu cât
societate este într-o accelerată și continuă schimbare, confruntându-se cu diverese situații de
criză (sanitare sau economice). Așadar pentru a înțelege condițiile și cauzele care favorizează
comiterea infracțiunilor de omor și omor calificat, se impune a analiza la comun teoriile și
factorii sutdiați de către criminologie, întrucât la săvârșirea acestor infracțiuni pot concura mai
mulți factori, teoriile în domeniu fiind aplicate simultan.