Unii autori au încercat argumentarea apartenenţei NLP la curentul umanist-
experienţial din psihoterapie. În momentul de faţă considerăm mai util a privi NLP din perspectiva abordării integrative în psihoterapie. Ca direcţie de mare actualitate, abordarea integrativă vizează cel puţin două aspecte fundamentale.
1. Depăşirea unor limite inerente fiecăreia dintre marile orientări psihoterapeutice cât şi ale şcolilor sau sistemelor terapeutice particulare. Sunt vizate aspecte ca: accentul exagerat pus asupra trecutului şi sexualităţii în psihanaliză, în dauna prezentului şi a altor laturi ale vieţii personale, centrarea excesivă a demersului terapeutic asupra aspectelor cognitive şi comportamentale în dauna celor emoţionale şi corporale specifică orientării cognitiv-comportamentale; insuficienta preocupare pentru validare şi psihodiagnoză în unele abordări de factură experienţială. 2. Integrarea elementelor de teorie şi tehnică aparţinând unor şcoli sau orientări diferite în modele de lucru unitare, centrate pe eficienţa în abordarea cazurilor concrete. Sunt vizate acele aspecte bine dezvoltate şi utile specifice fiecărei şcoli.
Fiecare sistem terapeutic poate fi apreciat în funcţie de măsura în care
întruneşte cerinţele unui model integrativ. Din această perspectivă putem afirma că NLP valorifică foarte bine numeroase elemente aparţinând orientării experienţiale (gestalt-terapie, psihoterapia centrată pe client etc.), orientării cognitiv- comportamentale şi abordării ericksoniene. Ideile psihanalizei sunt absente sau se regăsesc într-o formă dublu filtrată, după cum au fost preluate, mai întâi în gestalt- terapie şi de aici în NLP. Faptul că NLP ca sistem terapeutic nu integrează contribuţiile psihanalizei poate constitui o limită a sa, importanţa ideilor psihanalitice pentru psihoterapie fiind bine cunoscută tuturor specialiştilor (chiar dacă unii ar înclina să afirme că aceasta este doar teoretică).
În altă ordine de idei, background-ul unui psihoterapeut de orientare
integrativă presupune o formare cât mai variată, care să includă elemente teoretice şi metode aparţinând mai multor şcoli din cadrul celor trei mari orientări terapeutice. Din acest punct de vedere, formarea exclusiv în NLP este insuficientă, ea necesitând a fi completată, mai ales dacă este vizată posibilitatea psihoterapeutului de a aborda cu succes o cazuistică variată. Dintr-un alt punct de vedere, formarea în NLP oferă specialistului un bagaj de cunoştinţe, tehnici şi abilităţi de lucru extrem de valoroase în activitatea practică, ce pot fi cu uşurinţă integrate unui sistem terapeutic mai complex. Una dintre preocupările noastre de bază, de exemplu, este aceea de integrare a modelelor şi tehnicilor NLP în sistemul terapiei experienţiale a unificării, sistem ce tinde către integrativitate.
În acest capitol sunt prezentate cele mai importante tehnici şi modele NLP din domeniul psihoterapiei. Ele nu sunt nimic altceva decât aplicaţii ale ideilor şi modelelor de bază descrise în primele trei capitole.
O privire de ansamblu asupra procesului terapeutic
Pentru psihoterapeutul care intenţionează să utilizeze în activitatea sa modelele
şi tehnicile NLP este necesară parcurgerea unui minim de training formativ, prin care să-şi formeze sau perfecţioneze următoarele abilităţi: a. Capacitatea de observare şi utilizare a manifestărilor legate de corporalitatea clientului (indicatori de acces); b. Abilităţi de calibrare; c. Abilităţi de pacing şi leading; d. O bună flexibilitate şi expresivitate corporală şi a vocii.
În plus faţă de abilităţile enumerate în paragraful anterior, există două aspecte
esenţiale pentru orice psihoterapeut sau pentru orice persoană care ajută pe cineva să facă schimbări în propria viata.
1.Primul este relaţia - a construi şi a menţine un raport de rezonanţă cu clientul,
pentru a stabili o atmosferă de încredere, acceptare, siguranţă.
2.Cel de-al doilea estecongruenţa, armonizarea. Este necesar să fii complet
armonizat în tot ceea ce faci pentru a ajuta pe cineva; lipsa congruenţei va genera mesaje amestecate şi va scădea eficienţa procesului de schimbare. Aceasta înseamnă a acţiona cu convingerea că tehnicile vor avea efect. Congruenţa reprezintă starea de acord, de coerenţă internă a psihoterapeutului care crede în ceea ce face sau spune şi lasă ca acest fapt să vie vizibil în exterior, pentru client.
Relaţia şi congruenţa sunt două cadre de lucru ce se plasează la un nivel semantic
mai înalt decât orice tehnică ce poate fi aplicată în contextul lor. Cadrul obiectivelor este folosit pentru a culege informaţii despre problemele
clientului, starea prezentă şi cea dorită şi resursele necesare pentru a o atinge pe
ultima. În cadrul acestui demers este necesară acordarea unei atenţii sporite, o sensibilizare la totalitatea stimulărilor senzoriale - acuitate senzorială, concomitent cu intenţia de a răspunde necesităţilor de schimbare ale persoanei.
Tehnicile pot fi aplicate numai în cadrul acestor structuri. Uneori tehnicile au
înţelesuri fixe, alteori nu, de aceea terapeutul trebuie să fie pregătit pentru a varia paleta tehnicilor, pentru a le abandona şi a utiliza altele, în ordinea atingerii scopului -flexibilitate. Ele trebuie folosite cu grijă şi înţelepciune, ţinând cont de relaţia cu clientul şi de echilibrul intern al acestuia. Intenţia de bază a NLP este de a oferi întotdeauna mai multe alternative, niciodată de a le restrânge.
