163 ani de la naşterea

“luceafărului poeziei
 Mihai Eminescu,
Eminescu
născut Mihail Eminovici,
este al şaptelea dintre cei
unsprezece copii ai
familiei Eminovici.
S-a născut la Botoşani pe
data de 15 ianuarie 1850.
1850

Gheorghe Eminovici Raluca Eminovici

tatăl poetului mama poetului
 Botoşani – placa comemorativă de pe clădirea
ce se află pe locul casei în care s-a născut Eminescu
Biserica Uspenia

Peste o săptămână,
pe 21 ianuarie 1850,
Eminescu este botezat
la Biserica Uspenia
din centrul oraşului
Botoşani.

Cristelniţa
în care a fost botezat Eminescu
 Copilăria a petrecut-o la Botoşani
şi Ipoteşti, un sătuc liniştit aşezat
la 8 km de Botoşani.

Ipoteşti - Casa copilăriei lui Eminescu

Astăzi satul este neschimbat, arată ca pe vremuri,

meritul său fiind doar acela de a fi leagănul
copilăriei poetului.
 În copilărie, Mihai Eminescu cutreiera
codrii din împrejurimi (pădurea Baisa)
ajungând şi la lacul cu nuferi, sursa de
inspiraţie a multor poezii.

Lacul cu nuferi

Codrul eminescian

Şi astăzi, în aceste locuri poţi admira natura în

forma sa naturală. Aici, cântecul păsărelelor,
bâzâitul albinelor, "concertul" broaştelor,
clipocitul apei sau freamătul copacilor în adierea
vântului creează un spectacol fascinant. Dacă stai
şi priveşti nuferii de pe lac ascultând acest
spectacol fermecat, ţi-l poţi imagina pe copilul
Eminescu şi-ţi vin în minte versuri eminesciene.
 Puternica legătură sufletească
a poetului cu natura o va
evoca cu adâncă nostalgie în
poeziile de mai târziu.

“Fiind băiet păduri cutreieram

Şi mă culcam ades lângă izvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa suna-ncetişor:”
(Fiind băiet... - 1878)
“Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
Scăldată în cristalul pârâului de-argint,
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:
A codrului tenebră*, poetic labirint;”
(Din străinătate - 1866)
*tenebră = întunecime, beznă
“Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot...
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?”
(O, rămâi - 1879)
Primele două clase primare le
urmează la Ipoteşti, apoi îşi
continuă studiile la Cernăuţi.
La liceul german Ober-Gymnasium
îl are ca profesor de limba română
pe Aron Pumnul cu care stabileşte
o strânsă legătură.
Fiind îngrijitor al bibliotecii
acestuia, petrece tot timpul citind,
ajungând să cunoască până la
ultimul volum din bibliotecă.

Aron Pumnul
1866 este anul debutului poetic.
La moartea profesorului Aron Pumnul,
elevii scot o broşură omagială, 
în care apare şi poezia 
“La mormântul lui Aron Pumnul”
semnată  M. Eminoviciu
Tot în acest an debutează cu poezia
“De-aş avea” în revista “Familia” din
Pesta. Cu această ocazie, Iosif Vulcan,
directorul revistei, îl convinge să-şi
schimbe numele din Mihail Eminovici
în MIHAI EMINESCU.
EMINESCU
Pânâ la sfârşitul anului îi mai apar în
revista “Familia” încă cinci poezii:
“O călărire în zori”, “Din străinătate”,
“La Bucovina”, “Speranţa” şi
“Misterele nopţii”.
• Din diferite motive abandonează şcoala şi intră
în trupa lui Iorgu Caragiale ca sufleor şi copist de
roluri, apoi în formaţia lui Mihail Pascaly ca
secretar şi, la recomandarea acestuia, sufleor şi
copist la Teatrul Naţional Bucureşti unde, în
1868, îl cunoaşte pe Ion Luca Caragiale.
• În aprilie 1867 revista “Familia” îi publică
poezia “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.

Ion Luca Caragiale

• În aprilie 1869, a înfiinţat împreună cu alţi tineri,
cercul literar Orientul, care avea ca scop
strângerea basmelor, poeziilor populare şi a
documentelor privitoare la istoria şi literatura
patriei.
• Între 1869 şi 1872 este student la Facultatea de
Filozofie şi Drept din Viena (Austria), dar audiază
şi cursuri de la alte facultăţi. În această perioadă
se împrieteneşte cu sciitorul Ioan Slavici, o
cunoaşte pe Veronica Micle (marea sa iubire),
începe colaborarea la Convorbiri literare (Iaşi),
debutează ca publicist în ziarul Albina (Pesta).

Ioan Slavici Veronica Micle

• Împreună cu o delegaţie de studenţi, în 1870,
Eminescu îl vizitează de Anul Nou pe primul
domnitor al României Alexandru Ioan Cuza aflat
la Döbling, lângă Viena.
• În 1870 revista “Convorbiri literare” (Iaşi) îi
publică basmul “Făt-Frumos din lacrimă”.
• În august 1871 Mihai Eminescu participă la
organizarea sărbătoririi a 400 de ani de la zidirea
Mănăstirii Putna de către Ştefan cel Mare.
Alături de el, dintre tinerii de talent participanţi
activi la această serbare s-a remarcat şi
compozitorul Ciprian Porumbescu.

A. I. Cuza Ciprian Porumbescu

În perioada 1872 – 1874 este student la
Universitatea din Berlin (Germania).
Şi aici, la fel ca şi la Viena, Eminescu citeşte
foarte mult, frecventează diverse cercuri
studenţeşti şi colindă împrejurimile oraşului.
În 1873 prelucrează folclor: începe primele
versiuni la “Călin” şi “Luceafărul”.

Universitatea Imperială Humbold din Berlin

unde a studiat Eminescu
• În 1874 Eminescu se reîntoarce în ţară, trăind
la Iaşi până în 1877, perioadă în care a
frecventat cu regularitate şedinţele Societăţii
literare Junimea. A continuat să publice în
“Convorbiri literare” (Crăiasa din poveşti,
Lacul, Călin).
• A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor
suplinitor la Institutul Academic, revizor şcolar
pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul
“Curierul de Iaşi ”.
• Se împrieteneşte cu Ion Creangă, institutor la
Şc. nr. 2 din Păcurari-Iaşi, pe care îl îndeamnă să
aştearnă pe hârtie minunatele sale întâmplări din
copilărie şi îl introduce în societatea Junimea.

Ion Creangă
 Când ajungi la Iaşi, nu uita să
mergi pe urmele marelui poet!

TEIUL LUI EMINESCU

din “Parcul de cultură Copou”
Sub ramurile sale poetul cădea adesea în
meditaţie şi visare cu gândul la Veronica Micle.
 CASA POGOR
azi, “Muzeul literaturii române”
Aici se întâlneau scriitorii care făceau parte din
Societatea Literară "Junimea“ pentru a-şi citi
creaţiile care apoi erau publicate în revista
"Convorbiri Literare". Au mai păşit pragul acestei
case scriitorii: Titu Maiorescu, Alexandru Xenopol,
Costache Negruzzi, Ioan Slavici, Ion Luca
Caragiale, Vasile Alecsandri, Ion Creangă şi alţii.
Locuinţa lui Vasile Pogor se mai numea şi
"Casa cu ferestre luminate" deoarece a fost prima
casă particulară iluminată electric din Iaşi.
 Lampa dată cadou de
Eminescu lui Creangă

BOJDEUCA DIN ŢICĂU

Bojdeuca lui Ion Creangă
Această casă este “martorul tăcut” al prieteniei
dintre Mihai Eminescu şi “bădia” Ion Creangă.
Seri la rând ea a ascultat povestirile celor doi,
a urmărit plimbările lor prin împrejurimi sau le-
a călăuzit gândurile în momentele de
creaţie.
 PLOPII FĂRĂ SOŢ
de pe Şoseaua Bucium
Se găsesc în apropierea hanului "Trei Sarmale",
unde obişnuiau să se ospăteze cei doi prieteni.
Aceşti plopi l-au inspirat pe Mihai Eminescu în
compunerea poeziei ”Pe lângă plopii fără soţ”,
poezie care evocă iubirea dintre Eminescu
şi Veronica Micle.
 În ultimii 15 ani de viaţă, poetul şi jurnalistul
Mihai Eminescu se retrăgea adesea la
Mănăstirea Văratec din jud. Neamţ, într-o casă
închiriată în 1874. Peisajul şi liniştea de aici erau
atmosfera necesară creaţiei, aici născându-se
nemuritoarele versuri din “Călin”. Tot aici venea
şi pentru că îşi găsea echilibrul sufletesc
întâlnind-o pe Veronica Micle sau se plimba
împreună cu bunul său prieten, Ion Creangă, prin
“codrul de aramă” sau “pădurea de argint”.

(foto 1970 – Astăzi este într-o avansată stare de deteriorare)

Casa în care locuia Mihai Eminescu când venea la Văratec

Este singura clădire din România păstrată în forma originală,
în care urmele şederii poetului pot fi dovedite peste timp.
(Casa de la Ipoteşti nu este cea originală. A fost reclădită din
temelii după planurile originale.)
 Urmele trecerii marelui poet
pe teritoriul satului mănăstiresc
VĂRATEC:

“De treci codrii de aramă, de deparete vezi albind

Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.
Acolo, lângă izvoare, iarba pare de omăt,
Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;”
(Călin – File de poveste - 1876)

Văratec
“Codrul de aramă” (goruni seculari)

Văratec
“Pădurea de argint”
(mesteceni)
• În 1877 Eminescu se mută la Bucureşti unde se
dedică gazetăriei, fiind redactor la ziarul “Timpul”
alături de Ioan Slavici şi Ion Luca Caragiale.
• În perioada 1877-1883 a desfăşurat o bogată
activitete publicistică, scriind marile sale
poeme: “Sonetele”, “Scrisorile” (I, II, III, IV şi
V publicată postum), “Mai am un singur dor”
(testamentul liric al poetului), “Luceafărul”
(capodopera creaţiei eminesciene).
• Dintre creaţiile apărute în Convorbiri literare
în anii 1878 → 1883 amintim:
- Povestea codrului
- Povestea teiului
- Singurătate
- Freamăt de codru
- Revedere
- O, rămâi
- Rugămintea unui dac
- O, mamă...
- Pe lângă plopii fără soţ...
- Somnoroase păsărele...
La 21 decembrie 1883 apare la Editura Socec
din Bucureşti (una dintre primele edituri mari
din România) primul volum cu poeziile lui
Mihai Eminescu “Poesii” şi singurul tipărit în
timpul vieţii poetului.
Titu Maiorescu semnează prefaţa şi tot el s-a
ocupat de selectarea textelor. Volumul cuprinde
poezii publicate anterior de poet, dar şi
26 poezii inedite.
După o lungă şi grea suferinţă, în data de
15 iunie 1889,
1889 în jurul orei 4 dimineaţa,
în casa de sănătate a doctorului Şuţu
din Bucureşti, Mihai Eminescu se stinge
din viaţă, la numai 39 de ani.
A fost înmormântat la umbra unui tei din
Cimitirul Bellu, Bucureşti.
 “Astfel se
stinse ...
cel mai mare
poet, pe care l-a
ivit şi-l va ivi
vreodată, poate,
pământul
Coloana sonoră:

“Eminescu”
• versuri:
Grigore Vieru
• cântă:
Doina şi Ion Aldea Teodorovici
 EMINESCU
Grigore Vieru

La zidirea Soarelui, se ştie, 

Cerul a muncit o veşnicie, 
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu, 
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră, 
Domnul cel de nemurirea noastră - Eminescu.
Mi-l furară, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul, 
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul, 
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa Ţară - Eminescu.
Suntem în cuvânt şi-n toate, 
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate, 
De avem sau nu dreptate, 
Eminescu să ne judece.
Acum am si eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte, 
Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte, 
Acum nimeni nu mă poate minte.
Bine ai venit în casa noastră, 
Neamule, tu, floare mea albastră - Eminescu.

Material realizat de înv. Lucia Bălan