20 Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spațiului geografic

Pe aceste coordonate, activitatea de amenajare a teritoriului se constituie

într-un domeniu de sinteză, polemic ancorat în procesul de restructurare-reformă.
Rolul său, în perspectiva mileniului următor, este acela de a prefigura, într-o
concepție globală şi într-o viziune pe termen lung (10-15 ani), alternative
strategice și coerente în ceea ce priveşte:
= programele de dezvoltare a infrastructurii de bază a ţării, a gospodăririi
unor resurse vitale şi a salvgardării valorilor de patrimoniu naţional sau a
identificăriii problemelor rețelei de localităţi;
= promovarea parteneriatului european în integrarea infrastructurilor de
transport, telecomunicaţii, energie, având în vedere valorificarea avantajelor
potențiale ale României în contextul european, datorate poziţiei sale geografice,
resurselor naturale şi socio-economice;
„ integrarea directă în problemele şi programele de interes european și
internațional, cum sunt: racordarea la rețelele de transport paneuropene — inclusiv
magistrala Rhin-Main-Dunăre; dezvoltarea zonei Mării Negre sau a zonei de
interes ştiinţific deosebit — Delta Dunării.

1.2.1.1. PLANUL DE AMENAJARE TERITORIALĂ *

Programele de amenajare regională trebuie să ţină seama de limitele şi

frontierele statale, de relaţiile interstatale şi intercontinentale, de limitele şi
frontierele administrative, când se pune problema amenajării concomitente a
regiunilor centrale şi periferice.
Planul de amenajare teritorială se elaborează în conformitate cu
prevederile legale. În cuprinsul acestuia se abordează următoarele probleme:
= cadrul natural — principalele trepte de relief, condiţiile geotehnice, clima,
rețeaua hidrografică, resursele solului şi subsolului, terenurile degradate, bilanţul
utilizării teritoriului (zonarea funcțională — păduri de protecţie, terenuri agricole
etc.);
= potențialul economic — potențialul agricol şi silvic, activitatea industrială,
structura terenurilor agricole şi silvice, protecția terenurilor agricole şi silvice
etc;
= populația şi rețeaua de localități — volumul şi structura potenţialului
uman, resursele de muncă, aspectele sociale privind mobilitatea populaţiei şi
ocuparea resurselor de muncă (navetism), repartiţia şi structura populației în
cadrul reţelei de localităţi, ierarhizarea localităţilor, profilul dominant al acestora,
locuirea şi situația locuirii, sistemele de servicii publice;
= infrastructura lehnico-edilitară a teritoriului — căile de comunicaţii şi
transport, gospodărirea complexă a apelor, echiparea energetică, telecomunicaţiile;
= conservarea, protecția şi reabilitarea mediului — identificarea surselor
de poluare (punctuale — deversări la emisar, coşuri de fum etc.), eliminarea

* Documente M.L.P.A.T.
Spaţiul geografic. Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spațiului
geografic. Concepte 21

deşeurilor, epurarea apelor uzate, protecția monumentelor istorice, protecția

factorilor de mediu (aer, apă, sol).
Planul va cuprinde atât părți scrise, cât şi părți desenate, constituindu-se
într-un document de amenajare teritorială, Fiecare capitol va cuprinde referiri la:
situația existentă;
disfuncționalităţile în domeniile enumerate;
|

priorităţile ce rezultă din analiza disfuncționalităților;

— propuneri.
În funcţie de nivelul la care se realizează, se por deosebi următoarele tipuri
de amenajare teritorială:
a) Plan de amenajare teritorială național (P.A.T.N.). Astfel, PA.T.N.
este un instrument de coordonare al politicii permanente de amenajare şi
optimizare, sintetizând probleme generale şi sectoriale de interes național, legate
de marile opţiuni de dezvoltare, infrastructura generală şi liniile directoare ale
afectării solului, organizării administrativ-teritoriale, rețeaua de localități, ocuparea
forței de muncă etc.
Acest plan se corelează cu prevederile de interes comun ale ţărilor vecine.
Problemele de interes naţional, care sunt tratate în P.A.T.N., sunt rezultate fie
din programe guvernamentale, fie din programe la nivel naţional, elaborate de
organisme centrale şi instituții specializate .
b) Plan de amenajare teritorială județean (P.A.T.J.). Constituie
instrumentul de coordonare a amenajării teritoriului la nivelul fiecărui județ, iar
prevederile sale se aplică, în principal, în cazul planurilor de amenajare a unităților
administrativ-teritoriale de bază.
c) Plan de amenajare teritorială zonal (P.A.T.Z.). Se racordează la
strategiile naţionale de amenajare a teritoriului, aprofundând şi detailând părți
componente ale teritoriului național, delimitate după criterii funcţionale,
independent de limitele administrativ-teritoriale.
d) Plan de amenajare teritorială interorăşenesc şi intercomunal
(P.A.T.1.), Se întocmeşte (respectând prevederile planurilor de amenajare a
teritoriului judeţean) pentru teritorii în cadrul cărora există relaţii intense între
localitățile urbane sau comune, generate de cooperări în desfăşurarea activităţilor
economice, ca urmare a existenţei unor resurse naturale comune, a unor cooperări
tehnologice şi pe linia obiectivelor de utilitate publică.
e) Plan de amenajare teritorială orăşenesc (P.A.T.D.), comunal (P.A.T.C.),
municipal (P.A.T.M.), reprezintă opţiunile şi propunerile locale vizând
amenajarea.
PA.T.N. reprezintă ansamblul de studii referitoare la teritoriul național, cu
caracter de sinteză, ce stabileşte strategiile, prevederile şi măsurile ce determină
dimensiunea şi sensul amenajării, ţinând seama de prioritățile dezvoltării
teritoriului României în acord cu cerințele continentale şi regionale. Elaborarea
P.A.T.N. este continuă şi perfectibilă.
22 Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spațiului geografic

m PA.T.N. cuprinde:
- valorificarea resurselor naturale (sol, subsol);
— structura şi dinamica populaţiei şi a resurselor de muncă;
— armonizarea dezvoltării așezărilor umane;
— conservarea, protecția şi amenajarea mediului şi valorificarea mediului
natural şi construit.
> Secțiunile PA.T.N. sunt:
- Reţeaua de căi de comunicaţie (terestre (căi ferate şi drumuri), navale,
aeriene).
— Asigurarea apei pentru consumul populaţiei (bazine de retenție şi
acumulare).
- Zonele protejate, naturale şi construite,
— Reţeaua de localități (cea mai complexă).

Fiecare dintre aceste secţiuni se va elabora în colaborare cu ministerele de

resort. În perspectivă, este evaluată necesitatea introducerii unei secțiuni care să
trateze problemele agriculturii, turismului şi energiei.
Ca bază de fundamentare a PA.T.N., Ministerul Lucrărilor Publice şi
Amenajării Teritoriului a finanţat, între 1991-1992, o serie de studii orientate
spre evaluarea potenţialului socio-economic al ţării, identificarea principalelor
dezechilibre şi disfuncţionalităţi la nivel naţional şi pe ansamblul rețelei de
aşezări. La nivel macroteritorial au fost astfel evidenţiate disfuncționalități legate
de căile de comunicaţie, distribuţia populaţiei; dezechilibre în cadrul rețelei
urbane, generate de mobilitatea teritorială a populaţiei; aspectele zonale ale
gestionării resurselor naturale (în special apa şi solul).
Totodată, au fost analizate aspectele de ansamblu privind tendințele de
evoluţie a cadrului de viaţă în localităţi, în ceea ce priveşte locuirea şi înzestrarea
cu echipări de infrastructură.
Studiile întreprinse au permis formularea obiectivelor fundamentale P.A.T.N.,
care vizează stabilirea unor strategii generale pe termen lung, în domenii de
importanță vitală pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării, în concordanţă
cu cerințele integrării europene.
1. Secţiunea — Căi de comunicaţie — priveşte dezvoltarea infrastructurii de
comunicaţie ca o condiţie primordială de asigurare a cadrului de desfăşurare a
economiei de piață şi de accelerare a procesului de restructurare. Concepţia sa
urmăreşte punerea în valoare a condiţiilor favorabile pe care le oferă poziția
geografică a României — ca potenţială placă turnantă a căilor de comunicației din
sud-estul continentului — pentru o rapidă integrare europeană şi internațională, şi
are în vedere, în principal:
— echilibrarea infrastructurii la diferite niveluri teritoriale (judeţe, zone);
— integrarea în rețeaua majoră europeană, acționând în sensul amenajării
corespunzătoare a punctelor de frontieră; dezvoltarea unor zone libere etc.
2. Secţiunea — Gospodărirea raţională a resurselor de apă ale României,
al cărui obiectiv de importanță vitală este legat de corelarea complexă a resurselor
Spaţiul geografic. Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spațiului
geografic. Concepte 23

cu cerințele, în condiții de reconstrucție ecologică a resurselor de apă; presupune

amenajarea bazinelor hidrografice, în strânsă corelare cu amenajarea complexă
a teritoriului; optimizarea folosirii resurselor printr-o judicioasă alocare şi ordine
de priorităţi. Reconstrucţia ecologică implică elaborarea unor programe
intersectoriale care să asigure şi pentru generaţiile viitoare resursele vitale de apă.
3. Secţiunea — Zone de protejare naţională, naturale şi construite, ce
priveşte salvgardarea patrimoniului natural şi construit al țării în concordanţă cu
principiul dezvoltării durabile; constituie un cadru legislativ de gestiune a
conservării, a condiţiilor de accesibilitate şi a modalităţilor de susţinere financiară
a protecţiei.
Acest obiectiv se bazează pe promovarea unui proces continuu de identificare
şi protecție a valorilor naturale şi a patrimoniului cultural-istoric al ţării, de
creare a condiţiilor de păstrare a lor pentru generaţiile viitoare. Determinarea
zonelor naturale şi construite de importanță naţională constituie premisa
concentrării acțiunilor asupra valorilor de patrimoniu de excepție ale țării şi
asupra factorilor de agresiune care pot compromite păstrarea şi punerea în valoare
a acestora.
Realizarea acestui obiectiv presupune efortul conjugat al administrației
centrale, al administraţiilor locale, specialiştilor, asociaţiilor profesionale etc. ŞI
reprezintă contribuţia la integrarea și racordarea la rețelele ecologice europene
- prin identificarea zonelor protejate (construite sau naturale), cu şansa de a fi
admise pe listele patrimoniului mondial cultural şi natural UNESCO, legat de
punerea în aplicare a fondului internațional de solidaritate.

4. Secţiunea — Reteaua de loculităţi — are ca obiectiv dezvoltarea, într-o

concepţie coordonată, a rețelei de uşezări, bazată pe analiza interconexiunilor
economice, sociale şi culturale ale localităţilor, precum şi pe vocația lor de a
stabili relaţii de cooperare şi parteneriat.
Acest obiectiv se adresează, pe de o parte, «dministrației centrale — în
susținerea unor politici sectoriale şi de echilibrare a dezvoltărilor regionale Şi
zonale, iar pe de altă parte, administraţiilor locale - oferindu-le elemente de
fundamentare a programelor proprii de dezvoltare.
Evaluarea impactului amenajării teritoriale se realizează folosind o serie
de indicatori. Astfel, în România, planurile de amenajare teritorială sunt evaluate
ținând seama de: indicele dezvoltării umane, disparităţile între județe, în funcţie
de indicele dezvoltării umane, migrații, supraviețuirea şi dezvoltarea copiilor,
starea de sanogeneză a populaţiei, formarea capitalului uman, educaţie, infra-
structura în învățământ, cercetarea ştiinţifică, cultura, şomajul, participarea
populaţiei la activitatea economică, profilul demografic, urbanizarea şi infra-
structura urbană, infrastructura la nivel administrativ, regional şi naţional, resursele
naturale, venituri şi producţii, indicatorii de mediu. În perspectivă, se recomandă
folosirea altor indicatori, legaţi de: veniturile la nivelul unităților administrative
și pe localităţi, starea de sănătate a populaţiei şi a mediului, producția, echipamente
Spațiul rural 123

— adunate propriu-zis, unde gospodăriile sunt despărțite prin curți largi; în

vatră există chiar terenuri pentru culturi sau livezi.
Dezvoltarea predominant spontană, nedirijată, a așezărilor rurale este
subliniată de textura „liberă”, neregulată, a majorităţii satelor, textură influențată
de caracteristicile reliefului. O bună parte a așezărilor de vale are o textură mono
şi biliniară simplă sau tentaculară, în timp ce aşezările risipite și cele cu o
răsfirare areolară nu au textura definită. Remarcăm şi frecvența relativ mare a
satelor cu vetre polinucleare, formate din mai multe nuclee, fapt explicabil,
parțial, şi prin înglobarea, în timp, a cătunelor şi satelor mici, cu un potențial
economic şi demografic redus, de către satele mari din apropiere.

3.5.3. EVOLUŢIA SISTEMATIZĂRII ȘI ORGANIZĂRII

AȘEZĂRILOR RURALE

Rolul determinant în organizarea habitatului rural piemontan l-au avut şi îl

au condiţiile naturale — în special relieful prin caracteristicile sale morfometrice
şi morfografice şi resursele de apă de suprafață și subterane — care au condiţionat
organizarea de ansamblu a rețelei de aşezări, concentrarea sau dispersia
gospodăriilor şi dotărilor economice, social-culturale. Cu cât fragmentarea pe
verticală şi orizontală este mai mare, cu atât modul de utilizare a terenurilor este
mai variat, densitatea aşezărilor (care sunt predominant mici) este mai mare, iar
structura devine tot mai dispersată, până la risipită.
Relaţia intimă dintre rețeaua hidrografică şi sate este mai mult decât evidentă
dacă avem în vedere faptul că peste 90% din populaţia rurală a fost polazitată
de văi şi culoare de vale, care au oferit condiţii locale de sat favorabile.
De asemenea, studiile întreprinse au confirmat că, în principiu, oricărui
mod de producţie îi corespunde o anumită organizare economică și juridică, o
anumită echipare tehnică, dat fiind faptul că procesul de producţie este de fapt
un proces de transformare a naturii, în concordanță cu gradul de dezvoltare
tehnică atins de societate.
Se poate vorbi de o organizare spontană, incipientă, a aşezărilor rurale încă
din neolitic, când aşezările erau amplasate pe înălțimi, pe terase, adesea fortificate,
având o formă rotundă sau dreptunghiulară.
Ideca de organizare, de sistematizare, apare mai evident în perioada înființării
satelor de colonizare (a şvabilor, saşilor), care trebuia localizate corespunzător,
astfel încât să ofere condiţiile necesare de trai. Deci, ideea unei amenajări
judicioase a aşezărilor este mai veche, conținutul ei s-a schimbat însă în timp.
Incepând cu a doua jumătate a secolului XVIII, se organizează o serie de
acţiuni cu scopul de a corecta unele stări de lucruri în dezvoltarea satelor
ŞI a
rețelei de aşezări în general. Astfel, în Banat şi Oltenia, în perioada 1768-1796,
are loc acțiunea de regularizare şi scoatere la linie (la drumul principal) a
satelor
sau gospodăriilor din zonele de deal şi locuri uşor accesibile, ŞI asigurarea acestora
cu un centru civic adecvat, cu şcoală, primărie, biserică.
124 Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spațiului geografic

Implicații directe şi multiple asupra amenajării teritoriului şi localităţilor a

avut-o Legea rurală din 1864, când, în urma împroprietăririlor, se delimitează
noi vetre de sat, noi locuri de case. Primele proiecte de sistematizare teritorială
au fost realizate de Ion lonescu de la Brad şi publicate (1866-1869) în lucrările
privind agricultura în judeţele Dorohoi, Mehedinți şi Putna.
După primul război mondial, problemele ce vizează organizarea, amenajarea,
sistematizarea localităților rurale au căpătat noi reglementări oficiale, iar Cincinat
Sfinţescu (1927) introduce termenul de sistematizare — considerat cel mai adecvat
pentru a exprima acțiunea de restructurare a spaţiului și de remodelare a așezărilor
omeneşti. Definind sistematizarea teritorială ca pe un „superurbanism”, C.
Sfinţescu (1933) subliniază că, în cadrul acestui proces, înainte de toate, trebuie
studiat: teritoriul (sol, subsol, relief etc.), ca mod de folosință optimă, şi populația.
din punct de vedere al realizării şi amenajării centrelor de viaţă umană.
Începând cu a doua jumătate a secolului XX, problemele vizând
sistematizarea și organizarea teritoriului, în ansamblu, şi a spațiului rural sunt
urmărite şi rezolvate printr-o serie de unități specializate, ca, de exemplu:
Comitetul de Stat pentru Construcții şi Arhitectură (1952); Direcţiile de arhitectură
şi sistematizare de pe lângă Consiliile Populare; Institutul de proiectare a
construcțiilor publice şi de locuit, iar mai nou Direcţiile de organizarea şi
sistematizarea teritoriului.
Cadrul juridic al desfăşurării activităților de sistematizare a fost asigurat,
în România, prin Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi
localităţilor urbane şi rurale, care prevede în privința satelor şi spaţiului rural în
ansamblu;
restrângerea perimetrelor construite și extinderea suprafeţei agricole;
limitarea suprafeţei lotului de casă;
|

gruparea dotărilor în centre civice;

ridicarea numărului de niveluri şi a densității construcţiilor;
dezvoltarea corelată a satelor învecinate.
Dacă în perioada 1950-1975 acțiunea de sistematizare a avut un caracter
predominant sectorial şi corectiv, răspunzând comenzilor generate de nevoile
practice imediate (dezvoltarea industriei şi a marilor orașe; modernizarea şi
dezvoltarea oraşelor mari, sistematizarea litoralului), după 1975 ea şi-a lărgit
cadrul de intervenții, favorizând descentralizarea activităţilor economice din cadrul
marilor oraşe, dezvoltarea activităţilor turistice, revitalizarea zonelor rurale (din Delta
Dunării, lunca Dunării, Bărăgan, spaţiul montan) și a centrelor comunale etc.
In prezent, după 1989, obiectivele generale şi cele de etapă se modifică, se
rcorientează conform noilor politici de dezvoltare agricolă, industrială, socială,
accentul punându-se pe: restructurarea fondului funciar şi a activităţilor agricole;
restructurarea şi reorganizarea activităților cu caracter industrial; dezvoltarea
infrastructurii în mediul rural-sătesc etc.
Spațiul rural l

In
=>
3.5.4. INFRASTRUCTURA RURALĂ

În esenţă, infrastructura rurală din ţara noastră este slab dezvoltată și are
efecte negative asupra dezvoltării rurale, pe care o frânează şi chiar o împiedică,
creându-se “un dezechilibru considerabil între accesul la infrastructură în rural,
față de cel urban.

3.54.1. INFRASTRUCTURA TEHNICO-EDILITARĂ

e Fondul de locuințe constituie unul dintre punctele torte ale spațiului

rural, care (spre deosebire de alte elemente componente ale acestui spaţiu) a
înregistrat după 1990 o evoluţie favorabilă atât din punct de vedere cantitativ,
cât şi calitativ. Se constată că din cele aproape 3700 mii de locuinţe, aşezările
rurale dețin aproape 47%, valoare ce depăşeşte ponderea populaţiei rurale din
total. Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuire şi de viață, populaţia din mediul
sătesc a construit, după 1990, mai multe locuinţe noi decât în mediul urban,
astfel încât în aşezările rurale există o asigurare cu locuință a populației mai
bună decât în oraşe. Problema locativă în rural constă însă într-un grad mai
scăzut de confort, locuinţele de la ţară dispunând în proporție de numai 8% de
baie şi doar 5,8% erau dotate cu WC, cu apă şi cu canalizare.
O trăsătură specifică fondului de locuinţe din mediul rural o constituie
ponderea foarte mare (97,4%) a locuințelor proprietate privată, locuinţele
proprietate publică fiind în număr foarte mic. La nivelul județelor, această pondere
oscilează între circa 91% în cazul judeţelor Brașov, Timiş — unde există sate
mari, cu industrie bine dezvoltată, care a atras construirea unor locuinţe colective
de tip bloc, din fondurile statului, şi 99,0-99,7% în județele Botoşani, Dâmboviţa,
Giurgiu, Olt, Teleorman etc.
La nivelul țării există diferențieri destul de mari în ceea ce priveşte
dimensiunea locuinţelor rurale: locuinţele cu suprafețele de locuit cele mai mici
se localizează în județul Botoşani — 27,1 m:/o locuinţă, iar cu suprafețele cele
mai mari în județul Timiş — 4,15 m?/o locuinţă. Numărul locuinţelor la 1000 de
locuitori indică condiţiile de locuit, care sunt mai bune în județele Cluj,
Hunedoara. Vâlcea, unde revin peste 400 de locuințe la 1000 locuitori, spre
deosebire de judeţele Bistriţa-Năsăud şi Constanţa, cu uşor peste 300 locuinţe la
1000 de locuitori.
De asemenea, dotarea locuinţelor din rural cu cele mai elementare instalaţii
edilitare lasă mult de dorit, condiţiile de confort asigurate fiind, astfel, foarte
departe de condiţiile corespunzătoare. Doar 11,4% aveau rețea de alimentare cu
apă, numai 10% aveau instalaţii de canalizare şi 4,4% aveau încălzire prin sistem
„centrală” sau prin sobe cu gaze naturale. Se constată totuşi că, după 1990, a
crescut vizibil numărul locuințelor dotate cu astfel de instalaţii, dar ponderea
acestora la nivel național s-a modificat foarte puţin.
+ Rețeaua de distribuire a apei potabile, din cauza investițiilor reduse,
prezintă în spațiul rural un nivel nesatisfăcător, aici localizându-se doar 43,6%
126 Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spațiului geografic

din lungimea totală a rețelei publice de apă a ţării. În aceste condiţii, doar un
număr de peste 2540 sate (circa 20% din total) beneficia de apă potabilă prin
rețea (cu menţiunea că nu toate gospodăriile din aceste sate beneficiază de acest
serviciu edilitar strict necesar unui mod de viață decent). Acest lucru este subliniat
de lungimea redusă a rețelelor de distribuire a apei: numai 17% din totalul
comunelor aveau o reţea de peste 20 km, în timp ce 15% din acestea aveau o
rețea cu lungimea sub 2 km.
Judeţele cu cele mai bine organizate și extinse rețele de distribuire sunt:
Maramureş. Sălaj. în timp ce la polul opus, cu un nivel foarte redus al dotării
spațiului rural cu rețele de distribuire a apei, se află judeţele Dolj, Bacău etc.
e Un dezavantaj şi mai evident, comparativ cu spaţiul urban, se înregistrează
la nivelul dotării satelor cu rețele de canalizare. Lungimea conductelor de
cunalizare la sate a crescut la 1.171,5 km, dar diferența între mediul rural şi
urban continuă să se mențină, în 2003 în oraşe existând 93,2% din lungimea
conductelor, iar în sate numai 6,8%. Populaţia care beneficiază de serviciul de
canalizare este de respectiv 1,15 mil. locuitori în mediul rural (10% din populaţia
rurală).

Tabelul nr. 3.2

Retelele tehnico-edilitare în mediul rural

Tipul dotării Mediul| 1998 1999 2000 2001 2002 2003

l.unuimea rețelei Total |36.607,9 [37.416,9 | 38.238,1 | 39.104 [40.268,8 | 42.263,3
de distribuție a
apei potabile (km) Rural |14.452.8 | 14973.8 | 15.616,4 [16.154,6 | 17.062.2 | 18.428,3
l.unpimea conduc- Total |16.011,6 [16.080.1 | 16.348.4 [16.590,1 | 16.812,2 | 17.182.7
telor de canalizare
(km) Rural 920 | 1.005.9 1.028,8 | 1.0643 1.076.3 | 1.1715
l.ungimea conduc- Total ]19.443.7 [20.331,1 [| 21.597.9 [23.930.9 | 234.067,8 | 23.916.6
telor de distribuire
a gazelor (km) Rural | 6.366.2 | 7.167,8 | 7.429,7 | 8.202.9 8.917 | 8.962,6

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

„L-a nivelul judeţelor, situaţii critice se constată în judeţele Harghita, Călăraşi,

Brăila, la care se adaugă Mureş, Cluj, Prahova ctc.
* Reţeaua de distribuire a gazelor naturale. Asigurarea serviciilor de
distribuire a gazelor naturale în mediul rural caracterizează, cu precădere, județele
din centrul țării: Mureş, Cluj, Sibiu, Bistriţa-Năsăud, unde se află cele mai mari
rezerve de gaze naturale din țară și se concentrează cele mai importante centre
de extracție a gazului metan. La nivelul României, doar 37,5% din reţeaua de
conducte de distribuire a pazelor naturale este situată în spaţiul rural. Majoritatea
județelor din Moldova, Muntenia şi Oltenia au spaţiile rurale neracordate la
rețeaua de distribuire a gazelor naturale pentru uz casnic.
Spaţiul rural 127

3.5.4.2. INFRASTRUCTURA ŞI COMUNICAȚII

DE TRANSPORT

Infrastructura de transport și comunicaţii în rural este şi ea deficitară,

aproape jumătate din comune fiind lipsite de acces direct la rețeaua principală
de transport rutier, iar densitatea medie a drumurilor publice judeţene și comunale
abia atinge 33,1 km/100 km, ceca ce indică o reţea rară de drumuri. De asemenea,
numai 3,1% din drumurile comunale sunt asfaltate, circa 60% sunt pietruite și
25% sunt drumuri de pământ.
Serviciile de comunicaţii oferite populaţiei rurale, prin intermediul mijloa-
celor de comunicaţie sunt mult sub optimul necesar. La sate funcţionează circa
2200 de centrale telefonice, revenind în medie 52 de linii telefonice la 1000 de
locuitori. Serviciul telefonic este mai bun în centrul şi nord-vestul țării, şi mai
slab în sud şi est. Reţeaua de radio şi televiziune nu este accesibilă pe scară largă
populaţiei rurale, numărul abonamentelor radio din mediul rural reprezentând
36,7% din totalul abonamentelor şi 30,5% din totalul abonamentelor TV pe țară.
Comparativ cu țările UE diferența este încă foarte mare (în Franţa peste 95% din
gospodăriile rurale au aparate de radio şi televizor).

3.5.4.3. INFRASTRUCTURA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ŞI SĂNĂTATE

Infrastructura socială rurală, prin faptul că este slab dezvoltată atât în

domeniul învăţământului, cât şi a sănătăţii, şi este într-o situație mai „nefavorabilă”
la sate decât în mediul urban, se constituie într-un element care influențează
negativ potenţialul capitalului uman, împiedicând chiar dezvoltarea rurală.
e Sc constată o reducere drastică a instituţiilor de învățământ, în 2004
numărul acestora scăzând la 12.315 (de aproape două ori mai puţin decât în
1998), scăderea fiind cauzată şi de reducerea numărului de copii din generaţiile
ultimilor ani.
e Datele statistice la nivel naţional şi pe judeţe reflectă o infrastructură
școlară ceva mai bună în regiunile mai dezvoltate şi în aşezările rurale mari, cu
o pondere relativ ridicată a persoanelor ocupate în activităţi neagricole. Ca urmare.
în centrul şi vestul ţării rețeaua unităţilor şcolare este mai dezvoltată decât cele
din regiunile estice şi sudice ale ţării.
Problemele cele mai delicate şi chiar grave se leagă de starea necores-
punzătoare a unităţilor şcolare, lipsa de dotare a acestora, transportul elevilor şi
cadrelor didactice (mai ales în cazul zonelor montane şi deluroase), lipsa cadrelor
didactice cu o pregătire profesională corespunzătoare — ponderea cadrelor didactice
fără diplomă depăşind 20%.
e Într-o situaţie şi mai precară sc află serviciile de sănătate din aşezările
rurale, unui medic revenindu-i în medie 1525 locuitori rurali, în timp ce un cadru
mediu sanitar îngrijeşte 568 săteni.
128 Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spaţiului geografic

Tabelul 3.3.
Rețeaua unităţilor sanitare pe unele categorii de unităţi
1999 2000 2001 2002 2003

Total unități sanitare 6.943 6,638 6.037 6.000 5,901

Rural 1582 1487 1483 1349 1325

Spitale 428 442 446 447 427

Rural 64 64 65 63 56

Policlinici | 447 253 202 205 208

Rural INI 4 II 3 2

Dispensare medicale 1.234 908 406 442 304

Rural 214 133 96 7I 54

Sanatorii TBC 14 14 I2 Ul 9

Rural II II 8 7 5
Preventorii 13 Il ŞI 8 6
Rurul 8 7 7 5 5
Farmacii“ 4.507 5.010 4.960 4,887 4.937

Rural 1.274 1.268 1.296 1.200 1.203

= inclusiv puncte farmaceutice
Sursa: INS

Analizând evoluţia numărului principalelor unităţi sanitare (spitale,

policlinici, dispensare, sanatorii TBC, farmacii) se constată o evoluţie generală
descendentă, mai accentuată însă pentru rural.

3,5.4.4. ORGANIZAREA SPAŢIULUI RURAL PRIN

DEZVOLTAREA ŞI IMBUNATAŢIREA
INFRASTRUCTURII RURALE

Infrastructura rurală a ţării noastre este foarte slab dezvoltată în prezent,

devenind o frână în dezvoltarea viitoare a așezărilor rurale, fiind caracterizată
prin:
— Starea proastă a drumurilor judeţene şi comunale, care în proporție de
60% sunt nemodernizare;
— necesitatea creării unor noi drumuri comunale în urma restructurării
cxploataţiilor agricole;
— lipsa staţiilor de epurare a apelor uzate;
— lipsa canalelor și şanţurilor pentru scurgerea apei din precipitaţii (ce pot
determina adevărate catastrofe naturale);
— gradul ridicat de uzură a rețelelor electrice;
— Starea precară a unităților şcolare şi sanitare;
 Spaţiul rural

- ponderea foarte redusă a dotărilor edilitare (alimentare cu apă, gaze,

canalizare) etc.,
e În aceste condiţii, în dezvoltarea rurală accentul trebuie pus pe măsuri
imediate şi eficiente care să vizeze îmbunătăţirea infrastructurii. Printre obiectivele
generale ale acţiunilor de organizare şi amenajare rurală se numără:
— ameliorarea posibilităţilor de transport prin executarea de drumuri locale
noi, care să permită accesul la drumurile publice, județene şi naţionale, executarea
şi/sau modernizarea drumurilor locale de interes public şi de interes turistic, sau
a căilor ferate; |
- alimentarea cu apă potabilă a satelor prin amenajarea rețelei de apă, a
rezervoarelor şi captărilor de apă potabilă;
— extinderea rețelelor de canalizare şi amenajarea stațiilor de epurare a
apelor uzate şi tratarea acestora, în paralel cu realizarea unor proiecte integrate
de infrastructură — care vor contribui la ameliorarea şi conservarea mediului;
— ameliorarea condiţiilor igienico-sanitare ale locuitorilor prin construirea,
amenajarea şi dotarea unităţilor sanitare, creşterea numărului de medici şi cadre
sanitare medii în conformitate cu standardele în vigoare;
- modernizarea gradului de confort al locuinţelor etc.
Aceste obiective majore trebuie corelate cu o serie de măsuri care să vizeze
îmbunătăţirea prelucrării şi comercializării produselor agricole; dezvoltarea și
diversificarea activităţilor economice alternative care asigură venituri şi menţinerea
populaţiei în rural; investiţiile în exploataţiile agricole; crearea de noi unităţi în
domeniul infrastructurii turistice rurale; constituirea şi modernizarea întreprinderi-
lor locale, cu precădere sub forma unor mici ateliere de artizanat, meşteşuguri,
prelucrarea materiilor prime și reciclarea deşeurilor etc.

3.6. DEZVOLTAREA ȘI DIVERSIFICAREA

ACTIVITĂȚILOR ECONOMICE- OBIECTIV
PRINCIPAL AL ORGANIZĂRII SPAȚIULUI
RURAL

Deşi noțiunea de rural nu este sinonimă cu agricultura, cu activitățile

agricole, mai ales după 1990, ponderea și veniturile obținute din alte activități
decât cele agricole a scăzut foarte mult, ceea ce demonstrează că, în prezent, în
mediul rural nu sunt decât foarte firave alternative ocupaţionale în afara
agriculturii. De asemenea, competitivitatea redusă a producţiei agricole,
imposibilitatea producătorilor agricoli de a acumula capital şi de a demara activități
care să le aducă venituri suplimentare adâncesc decalajul economic între spaţiul
rural şi cel urban.
Noţiunea de dezvoltare rurală cuprinde toate acţiunile îndreptate spre
îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei care trăieşte în spaţiul rural, spre păstrarea
peisajului natural şi cultural şi care asigură dezvoltarea durabilă a spaţiilor rurale
conform condiţiilor. Programul pentru dezvoltarea rurală poate conţine, în funcție
 130 Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spațiului geografic

şi necesități, dezvoltări de: infrastructură, agricultură, turism,

de condiţii
intreprinderi mici și mijlocii, precum și crearea de locuri de muncă, dar şi idei
privind protecţia mediului, învățământul, dezvoltarea comunității. Programele de
dezvoltare rurală sunt de obicei complexe, se referă concomitent la mai multe
secioare,
În tările Uniunii Europene sunt sprijinite trei tipuri de măsuri de dezvoltare
rurală: |
Măsuri Structurale tradiționale: investiţii în întreprinderi agricole, debutul
unerilor fermieri, pregătirea profesională, dezvoltarea prelucrării și valorificării
produselor agricole, dezvoltarea silviculturii.
Măsuri complementare ale Politicii Agricole Comunitare: pensionarea
timpurie a celor dare lucrează în agricultură, sprijinirea complementară a spațiilor
cu condiţii nefavorabile şi care intră sub incidența restricțiilor de protecţia
mediului, ocrotirea mediului agricol, împădurirea.
Promovarea acomodării şi dezvoltării spațiilor rurale: ameliorarea solului,
reparcelarea, crearea unor centre de consultanță pentru sprijinirea gospodăriilor
agricole şi de management al fermei, valorificarea produselor agricole şi alimentare
de calitate, oferirea unor servicii economice, precum şi servicii fundamentale
pentru populaţie, reînnoirea şi dezvoltarea satelor, diversificarea activităţii
agricole, asigurarea unor venituri alternative, gospodărirea surselor de apă
destinate agriculturii, dezvoltările infrastructurale agricole, stimularea activităților
turistice şi meşteşugăreşti, protecția mediului, prevenirea catastrofelor naturale,
respectiv refacerea stricăciunilor, planificarea financiară,
În România, remodelarea spaţiilor rurale, redresarea economico-socială a
ruralului se va putea realiza prin aplicarea principiilor dezvoltării durabile, prin
promovarea unei economii viabile, a unei vieți sociale diversificate, într-un mediu
ambiental sănătos, prin responsabilizarea comunităţilor rurale. O condiţie esențială
o reprezintă modernizarea şi diversificarea infrastructurii (căile de comunicaţie,
alimentarea cu apă potabilă, canalizarea etc.), care reprezintă de fapt simbolurile
prosperității în rural. Dezvoltarea economică — altă latură a dezvoltării rurale
durabile — trebuie să se orienteze spre activităţi care vor valorifica resursele
locale agricole sau neagricole, printr-un management teritorial coerent, accentul
căzând pe modernizarea micilor proprietăţi, stimularea unor activități manageriale
(agroturism, industrie rurală) și amplificarea serviciilor publice.

3,6.1. ACTIVITĂȚILE ECONOMICE NEAGRICOLE

| Activităţile economice neagricole desfăşurate în mediul rural prezintă o

Mportanță deosebită, deoarece determină creşterea gradului de utilizare a forței
de muncă şi asigură venituri complementare comunităţilor rurale.
La nivelul anului 2002, în spaţiul rural românesc, au desfășurat activități
neagricole peste 363.009 de agenți econoinici, din care aproape 98% agenţi
economici individuali şi circa 2% unități cu personalitate juridică.
Spaţiul rural 13]

Agenţii economici individuali au desfășurat preponderent activităţi de comerț

(peste 33%), pe locurile următoare situându-se operatorii din domeniul prelucrării
laptelui (17,7%), strugurilor (17.1%), fructelor şi legumelor (9,3%) şi cărnii
(7,9%). Se constată interesul foarte redus pentru activități precum meșteșugurile,
agroturismul, morăritul, piscicultură, morăritul etc. care deţin o pondere foarte
mică,
În rândul agenţilor economici cu personalitate juridică tot cei cu activitate
comercială dețin ponderea cea mai mare, unităţile de prelucrare a cărnii, de
morărit, de transport, de meşteşugărie (împletiruri, artizanat etc.) deținând ponderi
mai reduse, între 79%. Acest lucru se datorează faptului că localităţile rurale
se încadrează în categoria ariilor modeste în ceca ce priveşte dinamica iniţiativelor
antreprenoriale.
Conform Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi
pentru înființarea întreprinderilor mici şi mijlocii, întreprinzătorul este definit ca
„0 persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care, în mod individual
sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau persoane juridice,
organizează o societate comercială, denumită intreprindere, in vederea
desfăşurării unei activităţi în scopul obținerii de profit, prin realizarea de bunuri
materiale, respectiv prestări de servicii şi din vânzarea acestora pe piaţă, in
condițiile de concurență”.
Majoritatea iniţiativelor antreprenoriale se concretizează, în mediul rural,
în întreprinderi mici, mai ales în domeniul comerțului, datorită faptului că în
acest sector este necesar un capital de pornire mai mic, iar viteza de rotație a
capitalului este mai mare decât în celelalte sectoare (Raşcă, Lavinia, 1998, pag.
33), ştiut fiind faptul că înfiinţarea şi localizarea noilor întreprinderi este
condiţionată de nivelul câştigurilor realizate de populația satelor şi de puterea
lor de cumpărare (lanoş, I., 2000b).
e IMM-uri în mediul rural
Dinamica IMM-urilor din mediul rural evidenţiază existenţa a două perioade
distincte în procesul de creare a acestora la sate. O primă perioadă este marcată
de apariţia a numeroase IMM-uri în anii 1991-1994. Din 1996, procesul de
creare de IMM la sate scade constant, pentru ca în anul 2001 să înceapă o nouă
etapă de revigorare a iniţiativelor la sate, astfel că, până în anul 2003, au fost
înființate (în mediul rural) un număr de 91.444 de IMM. Majoritatea acestora
sunt întreprinderi foarte mici, cu 0-9 salariaţi (microîntreprinderi), care reprezintă
94.5% din totalul IMM-urilor (68% din totalul firmelor înregistrate nu au de fapt
nici un salariat).
Dar pentru ca o întreprindere să fie propulsivă şi să aibă un impact în
organizarea spaţiului trebuie să se caracterizeze prin mărime adecvată, evoluție
dinamică, capacitate inovativă, relaţii intense de tip input-output cu alte firme,
pentru ca efectele creşterii sale să poată fi transmise la nivelul întregului sistem.
(Popescu, Claudia, 1998, pag. 158). În acest sens, în 2003, întreprinderile care
au prezentat un potenţial mai mare de oferte de muncă au fost în număr redus:
132 Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spațiului geografic

ii”
doar 4,6% firmele clasificate „mici” (10-49 salariaţi) şi 0,9% firmele „mijloc
(50-249 salariați).
,
Cele mai multe IMM-uri au fost create în domeniul comerţului (48,7%)
rare a
care presupune resurse mai reduse, perioade mai scurte de recupe
experienţă de organizare şi conducere mai redusă eltc,, urmând
investiţiilor,
(7,2%), transporturile
industria prelucrătoare (19,6%), agricultura (9,8%), turismul
serviciile (5,3%), iar pe ultimul loc se plasează
(5,9%), construcţiile (3,3%),
industria extractivă (0,2%).
Impactul întreprinderilor mici şi mijlocii asupra organizării spaţiului are
diferite în funcție de mărimea, domeniul de activitate şi dinamica
intensități
care se
întreprinderilor, dar şi de caracteristicile geografice ale spaţiului în
rt,
dezvoltă. manifestându-se prin: modernizarea infrastructurii de transpo
materii
dezvoltarea sectorului serviciilor, înnoiri edilitare, conturarea fluxurilor de
prime şi populaţie spre şi dinspre localitățile în care se implantează etc,
e Turismul rural şi agroturismul
Numeroase zone rurale din România dispun de valori naturale şi culturale
care pot fi integrate în turismul național şi chiar internaţional. Au luat ființă
organizaţii civice şi asociaţii profesionale (Asociaţia Naţională de Turism Rural
Ecologic şi Cultural - ANTREC; Federaţia de Dezvoltare Montană și Rurală —
FRDMR) care servesc la dezvoltarea turismului rural.
Gradul relativ scăzut de confort al locuințelor rurale, subdezvoltarea
infrastructurii, lipsa de cunoaştere a limbilor străine din partea localnicilor și
posibilităţile materiale reduse ale cetăţenilor țării frânează deocamdată dezvoltarea
mai rapidă şi mai intensivă a ofertei turismului rural.
Turismul rural şi agroturismul au cunoscut un trend ascendent în perioada
1998-2003. Numărul pensiunilor a crescut de la 600, în 1998, la 3500, în 2003.
Pensiunile dispuneau. în anul 2003, de 28.000 de locuri de cazare, comparativ
cu 3.776, câte existau în anul 1998. Pensiunile turistice și agroturistice se regăsesc
în 27 de județe, acoperind toate regiunile de dezvoltare; o concentrare mai mare
a pensiunilor este întâlnită în regiunile Centru, Nord-Est şi Nord-Vest.

Tabelul nr. 3.3.

Evoluţia pensiunilor rurale şi agroturistice (1998-2003)

Anul Nr. pensiuni rurale şi agroturistice Nr, camere Nr. locuri de cazare

1998 600 .812 3.736

|_1999 1.500 3.450 6.900
2000 2.500 4.230 8.460
200 2.500 7.500 15.000
2002 3.000 8.000 16.000
2003 3.500 14.000 28.000
Sursa; ANTREC, 2004
 Spațiul rural 133

3,6.2. AGRICULTURA

Agricultura postdecembristă suferă din plin în urma șocului reorganizării,

dar şi a secetelor prelungite şi frecvente. Reforma funciară a avut ca efecte
imediate:
— fărâmițarea foarte puternică a proprietății funciare;
— reducerea accentuată a utilizării materiilor prime, a serviciilor mecanizate
şi creditului de către noua clasă de proprietari;
— trecerea de la utilizarea unor tehnici şi tehnologii moderne la cele
tradiționale;
— crearea unei agriculturi duale, în care fermele de stat ce persistă și unele
asociaţii particulare produc pentru piață, iar micii agricultori privati
produc pentru autoconsum; |
— sărăcirea puternică a populaţiei rurale şi adâncirea decalajului economic:
— deteriorarea climatului concurențial şi nefuncţionarea mecanismelor pieţei
prin menținerea unui sector mare al întreprinderilor agricole de stat;
În 1997, guvernul a început aplicarea unui pachet de reforme în agricultură,
sprijinit de Banca Mondială printr-un împrumut de ajustare a sectorului agricol
(ASAL):
— eliminarea subvenţiilor acordate sub forma primelor;
— liberalizarea preţurilor produselor agricole;
— exporturile au fost liberalizate;
— a fost ridicată interdicția de vânzare a terenurilor agricole;
— au fost simplificate reglementările privind arendarea etc.
De asemenea, în cadrul programelor de preaderare la UE (SAPARD, ISPA,
PHARE) au fost elaborate direcţiile generale ale dezvoltării agriculturii, dar
autoritățile locale şi-au dovedit, din nou, incapacitatea de a atrage și gestiona
fondurile repartizate agriculturii.
Cadrul organizatoric a fost asigurat, după 1990, de o serie de măsuri
legislative care sprijină fie mica proprietate (Legea fondului funciar nr. 18
1991), fie marile exploataţii agricole (Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea
întreprinderilor agricole de stat (L.A.S.) şi transformarea lor în societăți comerciale.
Legea privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, Legea nr. 66/1993 privind
contractul de management, Legea nr. 69/1993 privind instituirea taxei pentru
folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultură și
silvicultură, Legea arendei nr. 16/1994, Legea impozitului pe venitul agricol,
Legea Fondului Funciar modificată şi completată nr. 169/1997).
În prezent, agricultura joacă rolul unui tampon ocupaţional (ce absoarbe
excesul de forță de muncă, ducând la o subocupare pe scară largă); un rol de
protecţie împotriva sărăciei extreme, în loc să fie un factor important al creşterii
economice. Acest rol al agriculturii private corespunde unui tipar de producţie
specific gospodăriilor sărace, bazat pe diversificarea producţiei (pentru reducerea
Spațiul rural 135

— construirea şi/sau modernizarea serelor;

— completarea, modernizarea unor ferme vegetale și pentru creșterea
animalelor cu utilități şi construcţii aferente procesului tehnologic;
— “managementul resurselor de apă pentru agricultură, refacerea sistemelor
de irigații etc.
e Diversificarea bazei economice din spațiul rural prin:
- elaborarea unui set coerent de politici pentru stimularea activităţilor din
amonte şi aval de agricultură (prelucrarea produselor agricole, servicii mecanizate
etc.);
— ajutoare financiare acordate întreprinzătorilor care pornesc sau dezvoltă
afaceri în mediul rural;
- valorificarea resurselor locale, realizând producţii ce iau calea oraşului;
— reconsiderarea meseriilor tradiționale şi valorificarea abilităţilor şi
aptitudinilor locale;
— dezvoltarea şi diversificarea serviciilor productive;
— înfiinţarea şi/sau modernizarea întreprinderilor locale, sub forma unor
unități industriale mici sau mijlocii, a unor mici ateliere de artizanat, meşteşuguri,
prelucrarea materiilor prime, recilarea deşeurilor etc.;
— crearea de noi unităţi în domeniul infrastructurii turistice rurale etc.
Spaţiul verde 189

valoroase (de exemplu, molidul de rezonanță din zona Munţilor Călimani; gorunul
pentru furnire estetice; tisa şi zâmbrul — specii din ce în ce mai rare etc.), aflate
în curs de reducere numerică şi a arealului.
Alături de principiul continuității, principiul ecologic susține permanenţa
funcţiilor de protecție, urmăreşte „îndrumarea” pădurii, prin măsuri organizatorice,
spre starea de maximă stabilitate ecologică, stare care va asigura menţinerea şi
ameliorarea calităţii factorilor de mediu etc.
e principiul folosirii raţionale a tuturor resurselor forestiere - urmăreşte
folosirea tuturor resurselor naturale oferite de pădure; lemn, ciuperci, fructe,
flori, răşină, coajă de copac în mod raţional şi nu până la epuizare, prin
valorificarea superioară, cu înaltă eficiență.
În concluzie, putem afirma că organizarea şi gestionarea spaţiului forestier
în România s-a bazat, încă de la începuturile sale, pe concepţia naturalistă, care
a pus accent deosebit pe cunoaşterea cadrului natural, fizico-geografic, al
dezvoltării vegetației forestiere şi pe dezvoltarea unor tehnici silvice care să nu
ducă la „îndepărtarea” prea puternică a pădurii „cultivate” de pădurea naturală
— sub raport structural şi funcțional, evitând artificializarea puternică.
S-a promovat pe scară largă regenerarea naturală, utilizarea, cu precădere,
a speciilor autohtone în cadrul arealului lor.
În domeniul amenajării pădurilor, preocupările s-au orientat spre soluții de
echilibru între aspectele economice şi ecologice; s-a elaborat şi oficializat zonarea
funcțională a pădurii (încă din 1954). În perioada de după 1950 s-a dezvoltat
unul din cele mai bine organizate sisteme de protecție a pădurii contra dăunătorilor
din Europa.
Datorită unei politici cinegetice de conservare a efectivelor de vânat, pădurile
din țara noastră au una din cele mai diverse şi bogate faune de interes vânătoresc
din Europa.

5.1.5. STAREA PĂDURILOR ROMÂNEȘTI ŞI DEZVOLTAREA

DURABILĂ

5.1,5.1. STAREA SĂNĂTĂȚII PĂDURILOR

Dezvoltarea normală a pădurilor poate fi stânjenită de numeroşi factori
dăunători, care apar periodic sau accidental, pe suprafeţe şi cu intensităţi variabile.
După natura lor, aceşti factori se grupează în factori abiotici (factorii climatici
dăunători, incendiile, pulberile şi gazele toxice) şi factori biotici (insecte fitofage
dăunătoare, agenţi criptogami).
* În etajul molidişurilor, climatul rece şi umed este în general impropriu
înmulțirii în masă a dăunătorilor: gândacii de scoarță se înmulțesc mai mult doar
în condiţiile existenței arborilor în stare de vegetație „lâncedă” (rupţi, răniţi,
defoliaţi), iar insectele defoliatoare apar foarte rar pe suprafeţe mai niari (cu
precădere în grupa nordică a Carpaţilor şi în unele brădete din Carpaţii
Meridionali).
190 Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spaţiului geografic

e În subetajul stejarului, cu frecvență mai mare a culturilor tinere, apare

anual făinarea stejarului. De asemenea, anual apar insecte defoliatoare care atacă
până la 600000 hectare, din care 100000 hectare puternic defoliate.
Starea de sănătate relativ proastă a arborilor din pădure poate fi explicată
şi prin prezența secetei excesive din ultimul deceniu, la care s-a adăugat: poluarea,
factorii agresivi, măsuri de amenajare şi organizare greşit aplicate etc.
Procesul de uscare a arborilor din pădure a crescut alarmant în ultimii ani,
mai ales în cazul stejarului brumăriu şi al bradului, datorită atât secetelor frecvente
şi prelungite, cât şi ploilor acide, factorilor biotici şi abiotici care au intervenit;
factorului antropic (Material documentar privind starea factorilor de mediu,
M.A.P.P.M., 1997).
Dezvoltarea vertiginoasă a industriei, în a doua jumătate a secolului al
XX-lea, a dus la poluarea puternică a aerului, apei, solului şi vegetației. Sub-
stanțele care poluează şi afectează cel mai mult vegetația forestieră sunt: bioxidul
de sulf, trioxidul de sulf, fluorul şi combinaţiile lui, pulberile de la fabricile de
ciment, Pb, Zn, etc.
Suprafața pădurilor puternic afectate de poluare este de circa 100 mii hectare.
În comparaţie cu țările industrializate această suprafață este relativ mică, dar cu
dinamică a intensității poluării mult mai mare. Din datele furnizate de M.A.PP.M.
se estimează că printre cele mai periculoase surse de poluare industrială se
numără sectorul energetic cu termocentralele care funcţionează pe bază de cărbuni
sau hidrocarburi, platformele industriale care prelucrează minereuri neferoase şi
feroase, combinatele petrochimice.
Zonele prioritare, care ridică probleme de poluare a fondului forestier,
Govora,
sunt: Baia Mare, Zlatna, Copşa Mică, Ploieşti, Borzeşti, Işalniţa, Suceava,
Târgu Mureș, etc., unde suferă chiar şi speciile considerate rezistente, gospodărirea
pulberi —
pădurilor din aceste areale — afectate de ploi acide, metale grele,
generând probleme complexe.
de
„Sensibilitatea plantelor lemnoase față de poluanți variază în funcţie
G.,
specie, de stadiul de dezvoltare, perioada de vegetaţie şi vârstă””. (Smejkal,
1992).

5.1.5.2. DEZVOLTAREA DURABILĂ A FONDULUI FORESTIER

Pădurea are o importanță deosebită în sprijinirea procesului general de

pentru
dezvoltare durabilă atât la nivelul Terrei, cât şi la nivelul României, motiv
Unite pentru
care organismele internaţionale specializate (Conferinţa Naţiunilor
Mediu şi Dezvoltare — UNCED - de la Rio de Janeiro, 1992) au stabilit principii,
în ce mai
criterii şi măsuri pentru o cât mai bună gospodărire a lor. Este din ce
răspunde
evidentă necesitatea gestionării pe o bază durabilă a pădurilor, pentru a
nevoilor social-economice şi ecologice ale generații lor actuale şi viitoare.
Spaţiul verde 191

Conceptele privind gestionarea şi dezvoltarea durabilă a pădurii au fost

dezbătute pe larg la Conferinţa ministerială a miniştrilor mediului şi pădurilor de
la Helsinki, în Rezoluţia H, definindu-se şi dezvoltarea durabilă:
„Administrarea şi utilizarea pădurilor, şi a terenurilor împădurite, într-un
mod şi într-un ritm care duc la menţinerea bioproductivităţii, capacității
reproductive, vitalităţii şi a potenţelor de a-şi îndeplini, acum şi în viitor, funcţiile
lor ecologice, economice şi sociale la nivel local, naţional şi global, şi care nu
provoacă daune altor ecosisteme” (Raport on the follow up the Strasbourg
Resolution — Ministerial Conference on the Protection of Forestr in Europe,
16-17 iunie, 1993, Helsinki).
La reuniunea experților de la Geneva (24 ianuarie 1998) şi Antalya (23
iunie 1998) s-au stabilit criterii şi indicatori pan-europeni pentru gestionarea
durabilă a pădurii, pe care România le-a inclus, în prezent, în programele naţionale
proprii de administrare, conservare şi exploatare a pădurilor. Aceste criterii şi
aceşti indicatori se referă la:
— conservarea şi ameliorarea corespunzătoare a resurselor forestiere şi a
contribuţie lor la ciclul carbonului;
— menținerea ecosistemelor forestiere cu rol hotărâtor în asigurarea sănătății
şi vitalității populaţiei;
— menținerea, conservarea şi sporirea biodiversităţii în ecosistemele
forestiere, având în atenţie ecosistemele reprezentative, rare şi vulnerabile;
speciile amenințate cu dispariția; diversitatea biologică în pădurile de
producție;
— menţinerea şi sporirea funcţiilor de protecție în gestionarea pădurii, în
cadrul managementelor forestiere;
— încurajarea funcţiilor de producție ale pădurii (produse de toate tipurile,
lemnoase şi nelemnoase), alături de menţinerea altor funcții social-eco-
nomice (servicii recreaţionale, asigurarea de locuri de muncă, cercetare
ştiinţifică şi educaţie profesională);
— întreținerea sănătăţii şi vitalității fondului forestier, etc.
Toate aceste criterii constituie puncte operaționale de lucru, devenind
obiective operaționale în gestionarea şi organizarea durabilă a pădurii, care se
regăsesc în obiectivele strategiei dezvoltării durabile.

Principalele obiective ale strategiei dezvoltării durabile în România

Având în vedere starea actuală, nu prea bună, a pădurilor din România este
mai mult decât necesar stabilirea şi apoi realizarea unor obiective strategice, pe
durată medie şi lungă, aliniate obiectivelor stabilite la nivelul continentului
european.
* În cazul țării noastre, marcată puternic de momentul decembrie 1989, un
prim obiectiv ar fi perfecționarea structurilor instituţionale de profil şi promovarea
legislaţiei silvice, asigurarea cadrului legislativ prin elaborarea, pe termen scurt,
a actelor normative referitoare la:
— circulaţia juridică a terenului forestier;
192 Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spaţiului geografic

— constituirea şi administrarea ariilor protejate;

— restructurarea Regiei Naţionale a Pădurilor, ca urmare a aplicării
prevederilor Legii fondului forestier din 1991;
— prevenirea, sub orice formă, a reducerii suprafeţei forestiere;
— subvenţionarea de către stat a proprietarilor de păduri private, obligaţi
prin lege, în beneficiul societății, să aplice măsuri neprofitabile sau să renunţe
la activităţile aducătoare de profit etc. (Strategia dezvoltării durabile a silviculturii
româneşti, M. A. PP. M.).
+ Documentele Conferinţei de la Rio de Janeiro din anul 1992, cuprinse
în Agenda 21, subliniază că diminuarea suprafeței fondului forestier conduce
inevitabil la o serie de manifestări negative complexe, în primul rând, la
destabilizarea echilibrului ecologic şi a condiţiilor normale de mediu:
— reducerea biodiversităţii şi a habitatelor vieţuitoarelor sălbatice;
— destabilizarea bazinelor hidrografice;
(inundații
— producerea unor catastrofe ce se manifestă din ce în ce mai des:
în vedere acest
de amploare, alunecări de teren, secete prelungite etc). Având
lucru, precum şi faptul că în România suprafața efectiv acoperită cu pădure a
teritoriul național),
scăzut mult sub limita pragului ecologic optim (sub 40% din
a pădurii trebuie să
al doilea obiectiv principal al strategiei dezvoltării durabile
,
fie asigurarea integrității fondului forestier naţional.
influențe asupra
e Pădurile din țara noastră exercită o multitudine de
i, având numeroase
reliefului, apelor, climei şi, nu în ultimul rând, asupra populaţie
-igienică, ştiinţifică etc.
funcţii: de producţie, de protecţie, recreativă, sanitaro
este necesar ca teritoriul
Pentru ca aceste funcții să se exercite corespunzător
vegetaţie forestieră într-o
național să fie acoperit cu păduri şi alte forme de
distribuţia optimă a
proporție de 35-40% în medie, pe mari trepte de relief şi
de la 10% în câmpie, 25% în zonele de deal şi podiş,
fondului forestier fiind
împădurite trebuie să fie un
65% în zona montană. Deci, extinderea suprafețelor
împădurirea terenurilor
alt obiectiv major, care se va putea realiza prin
de eroziune şi alunecări
„abandonate”, a suprafeţelor arabile puternic afectate
etc.
şi asigurarea stabilității sănătăţii şi
e Conservarea biodiversității
al dezvoltării durabile,
polifuncţionalităţii pădurilor este un alt obiectiv strategic
aplicarea unor soluţii
mai ales în condiţiile îngustării diversităţii biologice, prin
arborete uniforme. într-un
silvotehnice unice, ceea ce a dus la apariţia unor
ea pădurilor primare
mediu diversificat. Este necesară, de asemenea, includer şi
din ţara noastră în circuitul ştiinţific naţional
(virgine şi cvasivirgine)
structurare şi funcționare a
internațional — pentru cunoaşterea legilor de
pădurilor „cultivate”.
ecosistemelor naturale în vederea gestionării
forestier, dotarea, în
e Creşterea gradului de accesibilizare a fondului
t constituie o condiţie
continuare, a pădurilor noastre cu căi de transpor
pădurii. Realizarea acestui
fundamentală pentru protejarea şi organizarea durabilă a
condiţii de rentabilitate a tuturor
obiectiv va permite exploatarea continuă şi în
Spațiul verde 193

produselor principale şi secundare ale pădurii; de asemenea, uşurează efectuarea

lucrărilor silvice specifice, a celor de protecţie şi pază. În acest sens, este necesară
creșterea densității rețelei drumurilor forestiere de la circa 6,5 m/ha în prezent,
la cel puţin 9 m/ha în viitorul apropiat; refacerea drumurilor calamitate sau
modernizarea celor existente.
e Ameliorarea stării de sănătate a pădurii, prin perfecționarea şi dezvol-
tarea sistemelor de supraveghere, în concordanță cu reglementările europene
adoptate, prezintă şi ea o importanță deosebită. Pentru prevenirea vătămării pădurii
şi ameliorarea stării ei de sănătate se impune: cunoaşterea intensității vătămării
generate de factori naturali și/sau antropici, care acţionează cu mare agresivitate
în pădurile fragile (cele de la limita sau în afara arealului de vegetaţie, cele
regenerate din lăstari, păşunate sau poluate, etc.); aplicarea unor măsuri complexe
de combatere biologică a dăunătorilor; stoparea activităților antropice cu efect
dăunător (poluare, păşunat, incendii, tăieri ilegale etc.).
e Crearea de culturi cu specii forestiere repede crescătoare în afara
fondului forestier, în scopul reducerii presiunii economice asupra pădurii, poate
constitui şi ea un obiectiv strategic al dezvoltării durabile a pădurii.
e Gestionarea durabilă a fondului cinegetic naţional şi a celui piscicol
din zona de munte este un obiectiv realizabil prin aplicarea legii fondului cinegetic
şi a protecţiei vânatului (Legea nr. 103/1996), a reglementărilor prevăzute în
codul silvic, care au în vedere: repopularea „nişelor ecologice” existente în cazul
unor specii, pentru creşterea productivității şi stabilităţii ecosistemelor, promo-
varea unui management prin care să se valorifice potenţialul fondurilor piscicole
la cote cât mai înalte, în toate unităţile de profil, indiferent de forma de proprietate.

5.2. SPAŢII VERZI INTRAURBANE ȘI PERIURBANE.

CONCEPT, CARACTERISTICI
Totalitatea unităţilor de spaţiu verde existente în perimetrul urban şi în
zona perirurbană constituie, într-o structură spațio-funcţională unitară, în funcție
de factorii naturali, social-economici şi de mediu construit, sistemul spaţiilor
verzi urbane şi periurbane. Unităţile de spațiu verde sunt delimitate în teritoriu
prin suprafeţe variabile (de la grădinița familială, la pădurile-parc şi pădurile de
recreere).
Definind noțiunea de spaţiu verde intraurban și periurban, S. Muja precizează
că aceasta este o categorie funcțională din cadrul localităților, sau din afara
acestora, care se caracterizează prin:
— existența unui cadru vegetal natural sau amenajat;
— existenţa unui cadru construit, cuprinzând amenajări şi dotări corespun-
zătoare unor activități cultural-sportive şi recreative ale populației.
Această definiţie subliniază caracterul funcțional complex al spațiilor verzi,
precum şi relația complementară a celor două caracteristici — vegetaţia şi dotările
specifice — reunite într-un ansamblu armonios organizat. Vegetaţia determină
categoria funcțiilor de protecție şi de ameliorare a calității mediului înconjurător,
 1. SPAȚIUL ECOLOGIC GLOBAL

1.1 Terra - complexitatea sistemică a vieții

Oamenii au căutat dintotdeauna să cunoască mediul,
să-și folosească abilitățile pentru adăpostire și apărare, pentru
a-și procura hrana și materialele necesare vieţii sale. A devenit
astfel conștient de ceea ce este în jurul său, echilibrând
avantajele și restricţiile locurilor unde a trăit pentru a-și
asigura satisfacția propriilor nevoi.
Încă de la apariția omului preistoric și până în prezent au
avut și au loc multe schimbări în peisajul geografic al Globului;
unele din cauze naturale, altele din cauza intervenției umane.
De la schimbările minime din străvechile vremuri, la cele ale
omului preistoric care au avut loc în agricultură, până la marile
schimbări care au avut loc în ultimele două secole, datorită
industrializării, creșterii populaţiei, aglomerației crescânde de
locuitori în centre mari urbane, creșterea densității rutelor de
transport, defrișarea pe suprafețe mari, evacuarea substanțelor
toxice în apele curgătoare sau eliminarea lor în atmosferă,
toate au transformat mediul natural într-un mediu specific
uman, un mediu umanizat, antropic.
Mediul reprezintă o combinaţie extrem de complexă de
elemente naturale intercorelate dinamic, la care se adausşă, în
multe locuri, construcții umane care modifică peisajul natural
primordial, în timpul evoluției istorice. Acestea pot fi grupate
în: elemente primare, elemente derivate și elemente antropice.
Printre cele primare se numără aerul/atmosfera, apele/
hidrosfera, teritoriul/ litosfera, viețuitoarele/biosfera.
Atmosfera este un amestec de gaze care înconjoară
Pământul, ca un văl, menţinut de forţa gravitaţiei. Prezintă o
structură stratificată în funcție de compoziţia chimică, dar și

16
 fizice. Oferă izolație termica împotriva
de proprietăţile
ncipalelor procese
radiatiilor nocive ale vieţii și este sediul pri
|
care determină particularitățile climatului global.
ea
Hidrosfera participă în mod direct atât la caracterizar
mediului cât și a vieţii. Cea mai mare parte aparține mărilor și
oceanelor, constituind mediul de viață primordial și este unul
dintre cele mai complexe în prezent.
Apa mării cuprinde disoluții de săruri care însumează, în
medie, 35%. Numai o mică parte din apele Pământului este
imobilizată în ghețarii din ţinuturile polare sau în cei de pe
vârfurile munţilor înalți. Circa 0,62% reprezintă apele
continentale de suprafață împreună cu apele subterane iar
aproximativ 0,03% se află sub formă de vapori, în atmosferă, în
umiditatea din sol și în apa din organismele vii.
Litosfera. Scoarța terestră a suferit transformări
continue de-a lungul timpului. Aceasta se reazemă pe o materie
vâscoasă denumită magmă. În total, uscatul acoperă 29% din
suprafața pământului. Pe uscat se regăsesc șiruri de munți,
podișuri și câmpii. Uscatul constituie nu numai un suport pentru
existenţa vieții omului și a altor specii adaptate utilizării
oxigenului din atmosferă, ci reprezintă și principalul depozit al
resurselor minerale. Dintre componentele derivate ale litosferei
fac parte: vegetația, fauna și solurile. nu
Biosfera numără aproximativ 1,5 milioane de specii
animale și peste jumătate de milion de specii vegetale.
Vegetaţia, plantele constituie nu numai componentele vizibile,
care imprimă caractere specifice mediului, ci și o constituentă
care imprimă funcționalitatea economică a diverselor teritorii.
Aceasta reprezintă sursa de hrană, de combustibili și de
materiale de construcție, de adăpostire a așezărilor omenești
etc. In funcţie de asocierea formațiunilor vegetale se pot
identifica următoarele biomuri: pădure, savană, pajiști și
deșert. Dacă plantele, fiind fixate prin rădăcini de locul din
care-și procură "hrana", au areale mai stabile și sunt mai direct
expuse condițiilor climatice, animalele, putându-se deplasa și
adăposti, pot suporta variații mai mari de climă având astfel
posibilitatea extinderii mai mari a arealului de viață.
j Solul, ca un strat dinamic în cuprinsul căruia se
desfășoară numeroase și foarte complexe procese chimice,

17
izice ȘI biologice, prezintă anumite proprietăți
specifice
diferenţiază clar de substratul rocilor pe care s-a format. În
Care Îl

alcătuirea solului intră particule anorganice din alterare,

rocilor din suport, particule organice rezultate din Substante
vegetale și animale descompuse și apă.
Dintre componentele antropice fac Parte: așezările
omenești, culturile agricole, creșterea animalelor, obiectivele
industriale, rețeaua căilor de comunicații. Pornind de la
necesitatea adăpostirii, omul în expansiunea sa teritorială, a
împânzit suprafața continentelor cu așezări mari
sau mici care
introduc o notă proprie de înfrumusețare sau
urâțire a
peisajului natural. Prin activităţile sale el a extins pân
ă departe
de propria-i locuință însemnele prezenței umane.
Viața este dependentă de mediu; factorii viață
și mediu
sunt inseparabili, legătura fiind exprimată generic
prin forme
biotice, iar fiziologic prin schimburile de substa
nțe dintre viață
și mediu. Există adeseori o dependență între natură
, mediu și
organism; astfel particularitățile mediului se regăsesc în
specificul configurației organismului dat, Viața depinde de
numeroși factori de mediu; este imposibilă constituirea unui
sistem de forme biotice atotcuprinzător. Sunt necesare mai
multe sisteme de forme biotice, atât la plante, cât și la
animale.
Geosistemul planetar cuprinde toate aceste elemente,
care prin interacțiunea lor complexă au gen
erat și au susținut
efectul emergent reprezentat de viață. Concep
tul de geosistem
este definit inițial de Soceava (1975) ca fiind “...un sistem
deschis, un întreg alcătuit din elementele core
late ale naturii,
supus legilor acesteia, acționând în învelișul geografi
c. El
suferă din partea societăţii omenești influențele
cele mai
diverse, care transformă considerabil elementele sale și
întregul sistem. Aceste influențe afectează structura
proceselor naturale și astfel conferă geosistem
elor o calitate
nouă. Totuși sursele de influență economice și
sociale nu fac
parte din acestea. În orice condiții geosistemul rămâne
o
categorie de ordin natural”. Detașarea naturalistă de
componentele economice și sociale se va menține și în abordări
ulterioare, dar începând cu F.Taillefer geosistemul “int
egrează

18
omul sau mai degrabă societatea, considerată ca și un agent
natural...”. |
“Geosistemul” trebuie să fie un termen atât de general și
cuprinzător, încât să se poată identifica cu unități de nivel local
sau de extensiune planetară, să includă atât un teritoriu
propriu-zis, cât și numai un anumit circuit geografic (energetic,
al apei, al aerului) sau un înveliș geografic (litosfera, geosfera
etc.).
În concluzie, denumim geosistem orice unitate
teritorială pe care relațiile dintre elementele geografice
componente, înscrise într-o structură funcțională proprie, o
individualizează ierarhic în timp și spațiu geografic, printr-o
fizionomie peisagistică specifică și un anumit grad de
potențialitate energetică și de productivitate biologică. !
Legătura acestei entități cu viaţa este sugerată de însăși
finalitatea proceselor de interacțiune pe care le comportă.
Parametrii calității teritoriului sunt concretizați de: apă, aer
curat, sol fertil etc., adică tot ceea ce depinde de
funcționalitatea spaţiului geografic respectiv. Mediul poate fi
considerat, în înțelesul său geografic, ca o dimensiune a
încărcăturii peisajului cu resurse de viață. Nu există peisaj,
geosistem, care să nu se constituie și ca un anumit tip de mediu;
după cum nu există tip de mediu geografic care să dispună de
calități de viață în afara peisajului, a funcționalității sale
geosistemice.
Pe lângă calitatea de unitate producătoare de resurse,
geosistemul devine, totodată, un mediu pentru tot ceea ce
reprezintă componentul său emergent de vârf, viața,
constituindu-se, în acest sens, ca ecosistem. Prin complexitatea
sa mult mai profundă, geosistemul se poate confunda cu
ecosistemul, dar ele se completează unul pe altul,
diferenţierea decurgând din faptul că:
i Ecosistemul are caracter biocenotic (structură
bipolară, formată din viețuitoare și mediu), iar
geosistemul are caracter policentric, unde fiecare

' Roșu, A. (1987), Terra - geosistemul vieţii, Editura Științifică și Enciclopedică,

București, p.45.

19
 component (relief, aer, apă, sol etc.) are un roj
esenţial în structura respectivă;
a Mediul, în cazul ecosistemului, joacă rolul unui cadry
de viață, iar pentru geosistem este un organism
sistemic, în care totul funcţionează ca un sistem;
« Relaţiile dintre “mediul natural” și organisme sunţ
pentru ecosistem trofice, iar în cadrul geosistemulu;
acestea devin izvorul resurselor de viață (produc solul
aerul, apa etc.),
e Organizarea ierarhică a ecosistemelor are în vedere
numai organismele, pe când cea geosistemică,
întregul complex teritorial;
e Ecosistemul se constituie ca o unitate a prezentului,
iar geosistemul poartă în caracterele sale întreaga-i
istorie, este rezultatul unei evoluții continue.
Şi geosistemul și ecosistemul pun pe primul plan
funcționalitatea și vizează în mod deosebit viața. Omul a
început să selecteze ce îi trebuie din ambianța naturală. El a
preluat masiv resurse de mediu, mijloace de construcție a unor
structuri tehnicosociale proprii, pe care le-a suprapus și le-a
integrat mai mult sau mai puţin bine, structurilor naturale ale
geosistemului.
Schimbarea atitudinii față de mediu presupune
cunoașterea anumitor reguli de comportament practic, necesită
o anumită comportare etică față de raporturile dintre suportul
ecologic și elementele biotice.

1.2 Funcţionalitatea mediului - sistemele

ecologice
Efectul de distorsionare a relaţiei omului cu mediul,
determinat de intensificarea eforturilor productive, se
manifestă din ce în ce mai puternic, ducând la adâncirea stării
conflictuale dintre societate și Natură. Sfera economicului,
fiind cea care motivează oricare din acţiunile umane, impune o
reformulare a teoriei economice, „o intrare în adâncuri”, așa
cum sugerează, cu o deosebită acuitate P. Bran în lucrarea
Economica valorii. Acest demers reprezintă, în fapt, o analiză â
fenomenului de obținere a valorii în care să se asigure

20
 3. POPULAȚIA, CREȘTEREA ECONOMICĂ
ȘI PRESIUNEA ASUPRA SISTEMELOR
NATURALE

3.1 Creșterea presiunii asupra sistemelor

naturale
Planeta Pământ a devenit din ce în ce mai mică. Cel
puțin așa resimte fiecare din locuitorii ei. În ansamblu,
dimensiunea fizică nu s-a schimbat, însă prin prisma relativității
fiecăruia dintre noi îi revine un spaţiu de viață din ce în ce mai
mic. Trăim pe o planetă din ce în ce mai populată, astfel că
este logic ca „felia” să se diminueze. Din nefericire,
dimensiunea „feliei” nu depinde numai de cât de mulți suntem.
În fapt, există repartizare cu totul inechitabilă a resurselor.
În contextul evoluţiilor contemporane, accesul la resurse
nu este însă și condiție a bunăstării. Fluxurile materiale și
energetice sunt modelate de relaţii economice complexe,
dezvoltate într-o lume mult diferită de cea de astăzi, în care
restricțiile erau mai puțin numeroase.
Sistemele naturale sunt supuse unei presiuni crescânde,
iar pe de altă
generată pe de o parte de creșterea demografică,
de echilibru nu
parte de industrializare și consumerism. Punctul
se lasă ușor de descoperit, astfel că există o dezbatere
continuă cu argumente din ce în ce mai complexe, dar care nu
reușesc să încline balanța.
oscută,
Deși legitimitatea protecției mediului este recun
modul în care trebuie să acționăm, deciziile pe care liderii
mondiali trebuie să le adopte sunt provocări la care societatea
 aspecte Înlegaţaces
o seriesă derăspundă.
chemată
secolul!lului “*XXI este cim Onţ St
propunem să clarific ie și mediu pare
î dere Ați)
interacţJ iune dintre economie ș WU într-o perspet Ci.
globală. MW

SCHIMBARE
CLIMATICĂ PIERDEREA
ONELOR UMEDE
EPUIZAREA
RESURSELOR

EDUCEREA TEREA ă "DEGRADAREA,

EA
CREȘ N R
AUTĂȚII MEŢII PRODUCȚIEI

/
POPULAȚIE
DE

aăvSiă-30
SĂNĂTATE

CREŞTERE
UMANĂ
PROBLEME

ECONOMICĂ
i
—

PIERDEREA
SPECIILOR

PLOI ACIDE

Fig. 2. Roata problemelor de mediu

(după Stead și Stead, 1996)

, Acțiunea concertată a creșterii demografice și dezvoltă”

ororomice accelerează consumul de resurse naturale, spori » ,
C i *

asupra bunurilor comune globale, favorizâ”

rspăn
irea agenților a le ș
extinzând
inză patogeni, amenințând . specie ciile |
stabilesc ie tul dezastrelo r naturale. Relaţiile câr€
ntre aceș ti . , , .. ice Sun
prezentate în fig.2 factori ai presiunii antropie

3.1.1F ji
Î urma Fel conducătoare ale schimbăr! y
transforma în atorii„douăzeci
x .
de ani, două mari forțe,
N în pro a
îîntr-un acesta,
gg ciditatea | Unzime
en lumea „vude astăzi. AmplO2'-
n
70
interval omene vor fi fără precedent:
r edeven; | cea maj | cale
de timp
ti i ă
relativ scurt, China va d antu
56 mare putere economică, Câ$
astfel titlul pe care l-a pierdut acum câteva secole. Miliarde de
microcip-uri vor fi în uz într-o lume în care obiectele vor
dialoga între ele. Mijloacele de plată electronice vor obliga
băncile centrale să își caute noi roluri. Apa, și nu petrolul, va fi
principala cauză de tensiuni strategice. Pe scurt, următorii
douăzeci de ani pot sa antreneze mutații mai rapide și mai
hotărâtoare decât orice altă epocă din istorie.

Creşterea Tensiuni
populației fără precedent

Revoluția A
tehnologică _ Tensiuni
| fără precedent

Noua economie
mondială

Revoluție Oportunităţi
economică fără precedent

Fig. 3. Forțele conducătoare al schimbării

(prelucrat după Brown, 2004)

Așa cum rezultă din fig.3, schimbările de amploare sunt

antrenate de acțiunea a două forțe: creșterea populației
globale și noua economie mondială, bazată pe industrializare.

3.1.2 Procese demografice

Evoluția omului devine un fapt cultural începând cu circa
50 000 de ani în urmă, iar intervalul dintre acest moment și
timpul prezent poate fi împărţit în două faze convenționale:
clasică și modernă.*?
| Faza modernă, se caracterizează prin creșterea continuă
ȘI accelerată a populației globale. Ratele de creștere se înscriu
pe curbă ascendentă până în perioada 1965-1970, în care se
atinge maximul (2% anual).

32 Trebici,
_ V. (1991),
Populaţia Terrei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, p.51

57
 limitarea perioadelor relevante pentru
De
bale poate fi reprezentată și de mor Vol,
se as Entala .n
care au loc CTe steri bruște ale acesteia , și cara 0 , JO

Astf | Claz ăy
,
tante în plan tehnologic. |
progrese importă!,
de, după cum urmeaza:
33 el, se difera
A ta
or
trei perioa
Prima perioadă. Până la aproximatiy 8000
” -
populația globală a crescut foarte modest, iar a Su
prag se înregistreaza O creștere de circa 50 de N
ratei de creștere. Intre 8000 î.H. și 1750 popula. A
crescut de la aproximativ 5 milioane la 809 milioa..
Această accelerare este atribuită revoluției agrico,
corespunzând perioadei în care dependența
ECOlOgie;
directă (vânătoare, cules) este înlocuită
dependența agricolă, de plante și animal
e domestice
controlate de om. Prin creșterea animalelor
cultivarea plantelor, oamenii își disponibilizau
alimente în cantități mai mari și mai sigure, astfel
ci
mai mulți oameni puteau să supraviețuiască.
A doua perioadă. Pentru circa 10 000 de ani de î
revoluția agricolă, populaţia a crescut cu un ritm
relativ constant. După 1750, populaţia începe să
crească aproape de 10 ori mai repede (cu o rată
medie anuală de 0.6%), astfel că în 1950 se ajunge 2
2.5 miliarde de locuitori. Cauzele acestei creșteri *
regăsesc în efectele revoluției industriale. Aceasta2
indus îmbunătățiri. în tehnologia industrială care &
Wransformat procesul de fabricare a bunurile!
Rezultatul acestei transformări | OSt
cre industriale â
xy
xetării are
Î Jerea fără precedent a bunăstării, ca Un laţii
canitățri condițiilor sanitare ale vieţii nah
plus, mean ălizări, protejarea resurselor de dc
alimenta cânizarea agriculturii a permis P
= "4 Suplimentară necesară.
3
Ubenste
Geogra Phy, În,M J.M-M. (199 | pun!
aCmillan pa),ublishing
The Cultural
ompany, Landscape.
p 8-59. An Introduction to
58
 a A treia perioadă a început după 1950, rata medie
anuală de creștere a populației mărindu-și valoarea la
2% la mijlocul secolului al XX-lea. Prin urmare,
populația lumii creștea cu peste 70 milioane de
locuitori anual, în 1950 și cu peste 100 milioane în
ultimul deceniu. Această creștere este provocată de
revoluția medicală. Astfel, tehnica medicală
perfecționată în Europa și America de Nord a fost
„exportată” în țările mai sărace din America Latină,
Asia și Africa, iar cauzele tradiționale ale mortalităţii
au fost puternic diminuate. Penicilina, vaccinurile,
insecticidul DDT au permis controlul ieftin și eficient
al multor boli infecțioase cum sunt malaria, variola,
tuberculoza. Mortalitatea actuală în țările din
America Latină, Africa și Asia este cu 60-80% mai
mică decât la sfârșitul anilor '40.
Ultimele decenii reprezintă pentru populația mondială
perioada creșterii exponențiale, în care durata de dublare a
populației s-a diminuat constant. Prin urmare, momentele în
care un miliard de locuitori se adaugă la populaţia lumii se
apropie din ce în ce mai mult:
a trecerea de la 1 la 2 miliarde în 100 de ani
(1830-1930);
trecerea de la 2 la 3 miliarde în 30 de ani (1930-1960);
trecerea de la 3 la 4 miliarde în 15 ani (1960-1975);
trecerea de la 4 la 5 miliarde în 13 ani (1975-1988);
trecerea de la 5 la 6 miliarde în 12 ani (1988-2000);
trecerea de la 6 la 7 miliarde în 11 ani (2000-2011);
trecerea de la 7 la 7,8 miliarde în 9 ani (2011-2020).
LD

Din punct de vedere ecologic, evoluția exponențială nu

este o noutate. Toate speciile, în condiţii optime, în absența
unui factor de mediu limitativ evoluează respectând o curbă
similară. Dat fiind însă faptul că, datorită înmulțirii excesive a
unei specii, apare autotoxicitatea, se diminuează resursele de
hrană sau spațiul accesibil, după un interval curba se
aplatizează.

Bleahu, M. (2002), Privește înapoi cu mânie... Priveşte înainte cu spaimă,

București, Editura Economică, p.84 & Banca Mondială (2019)

59
 :
In
acest context,
- de diferenţieri
ierile region
0
ionaale. Val or
variabilă im POrtantg
Ș
eprezentată de af terea populaţiei acoperă
caracter: izează C I “ deosar:€ Car
i e s ă
regiuni, ceea ce trebuie să se regăseseasaseec;biriîn mipă
între țar! >
polii“ ilor
reredemogra
nţierilefice.cara pl nu
cterizea za majo
ritatea indicate,
afi ci,
demografic!» fi in d,
le suînnt muevltide enţi
caatzueri, pringenera tocaarreea qe «.S“litun
apli ați
ontrastante. e. E e
teritorial şi aa cri
În cee ce ter veşuite nivrep
priiul elului de dezvoltare economică
artiția numărului de locuitori a
cum au relevat-o până în prezent, numeroase studii (pe
1991: Bulgaru, 1996; Barbau lt, » Bran și colab, 1996,
Brown, 2001; Delivanis, 2002 etc.), raportul dintre POpulatii
țărilor dezvoltate și cele ale țarilor în curs de dezvoltare” esta
de 1.4, iar în cele mai sărace 49 de țări se regăsește 1,
populația globului, respectiv peste 665 milioane de pers
oane:
Evoluția populației globale, așa cum se prezintă :
prezent, este determinată de țările în curs de dezvoltar
întrucât 99% din creștere le poate fi atribuită, conform
indicatorilor demosrafici (fig.5). Regiunile în care creșterea
este cea mai accelerată sunt cele din Africa, de la sud de
Sahara, unde, în medie, familiile au 5.5 Copii, și în Asia
Meridională și Occidentală. În țările dezvoltate, creștere:
reprezintă un procent de 1.4% din creșterea
erală, des gen
exista o variație regională: în Europa,
populația descrește c
circa 1 milion de persoane pe an, în timp ce în celelalte reşiun
ȘI țări (Australia, Japonia, Noua Zeelandă. America de
crește ușor,36 Nord
La nivel mondial,
.

evoluția
populației depi
.

Numeroși factori. Intre

| i

nde :
|

In care Popula a c eștia, un rol impor

ții! * țărilo tant revine mod
r cu cel mai mare
v

93a Zișii tăbelug

„gigant; număr de locuit? tele 3

actuale
p
» N
, SeModraficiiri , A.
își vor schimba
.
tendini
țe

„Tările
“€
gi din
Țările din Eurg
44 Pă, Americ|
(fără sus A Ca, Asia (mai p Nord, Australia, Noua Zeelandă și | JaPO ocean
i
] a i i
%WWW esa up 2 NOUA Zeelandă) ină si IDC,
ponia), America Latină și care
 r demografici”
Tabelul 2. Populația „giganţilo
|
——]
E Populaţie 2019 | Populaţie 2050
Nr. Țara | (milioane | (milioane
. crt. | locuitori) | locuitori)
1 420 1 301
1. | China 3
1 369 1 657
2. India 7
3, S.U.A. 4 329 | 398

270 300
4. ' Indonezia 7

5, | Brazilia 212 232

6. Pakistan A 205 291

| Nigeria A 201 391

7.
| Bangladesh A 168 193
8.

9. „ Rusia 3 144 130

10. | Mexic? 132 151

TOTAL 4 4 450 5 045

Sursa: https://www.internetworldstats.com /stats8.htm

Un alt aspect important sunt evoluțiile în structura pe

medii a populației. Fenomenul urban este în continuă reînnoire,
deoarece el corespunde unei anumite forme de civilizație, unei
anumite epoci, înregistrând un mers continuu, de la primele
forme embrionare ale perioadei antice și până la orașul modern
de astăzi, cu marele lui paradox - imposibilitatea de a-si
cunoaște propriile limite reale. Orașele sunt centre cu o
populație numeroasă, a cărei activitate este preponderent
neagricolă, cu funcţii politice-administrative, cu un însemnat
industrial, comercial, social-cultural, dar si cu
potențial
multiple legături cu zona înconjurătoare, asupra căreia
exercită o influenţa economică și organizatorică.
___ punctul de 8
Spre începutul anului 2021 se va atingefaptul
miliarde de locuitori. Este important de notat că pentru
menținerea stabilă a populaţiei rata totală a fertilității nu

61
 trebuie să depășească 2.1, iar la valori de 1.35, po Pulația +
injumătăţește într-un interval de 45 de ani.
Ten siunile care sunt de creștdeerea
antrenate alPOPUlaie
din: creșterea necesarului
globale derivă deja dificil să conte cu
condiţiile în care este
aproape 40%, în nd;
creșterea randamentelor la hect
suprafeţele arabile, iar de energie astfel Ar tinda
lui
să se reducă; creșt erea consumu în
are vor avea emisii de INcât
2020 ţările în curs de dezvolt țări Ă
cele 2 ale țărilor industrializate Baze de
seră comparabile c u
se face pe seama cre
creșterea economica alertă a Chinei taȚi
consumului de cărbune; precum și din dezechilibre cum;
dispariția pădurii tropicale, epuiza!
bolile infecțioase, „.v î.
poluarea mării
A

biodiversitații,
şi .
.

saracirea
u v
.

resurselor piscicole,
.

lor
și penuria de apă potabilă.

3.1.3 Creșterea economică

Creșterea economică este deja considerată un corolar ai
industrializării. O serie de experți consideră ca în aces
fenomen se ascunde de fapt cauza celor mai mari dezechilibre
întrucât populația lumii este relativ aproape de stabilizare, dar
la o distanță considerabilă de echilibrare din punct de vedere
economic.

Fig. 4. Presiunea „decalajelor” (A, Harta populației; B, Hart

bunăstării)
In aceste condiţii, creșterea economică din ţările unde
Popu
opura
lațţi
iaa înccaă nu s-a stabil
iliizat și | are și valori ridicate este
nec cuta care va accentua puternic presiunea antropică
pra sistemelor naturale.

62
 Schimbările care vor interveni sunt considerate de mare
amploare, astfel că în literatura de specialitate sunt amintite
ca adevărate revoluții.
Revoluția economică este ușor de rezumat: în ultimii
douăzeci de ani numărul celor care trăiesc în economii de piață
a crescut de la un miliard și jumătate de oameni la aproape
șase miliarde. La ora actuală, nu mai există practic nici o ţară
care să nu fi adoptat politici orientate spre forțele pieței.
Aproape toate țările au redus barierele vamale, au privatizat
întreprinderile din sectorul public atunci când acest lucru părea
rezonabil, au diminuat rolul statului ca operator economic,
sporind rolul său în materie de reglementare și stimulare, au
deschis concurenței anumite utilități publice. În general,
piețelor li se asigură un rol tot mai important, limitându-se
totodată intervenţiile agenților publici.
În prezent singura dezbatere reală se referă la echilibrul
de trebuie asigurat între orientarea bazată pe rolul pieței și
diversele modalități concrete de reglementare sau de protecție
socială. Dacă însă această dezbatere continuă (cu o vivacitate
specifică în Europa), nimeni nu ia în considerare cu seriozitate
o revenire la modelul planificării centralizate sau la sistemul
întreprinderilor de stat. Acest lucru este cu atât mai remarcabil
cu cât multe societăți și poate și mai mulți oameni nutresc
sentimente cel puțin ambigue față de lumea corporațiilor și a
goanei după profit.
Fie că ne place sau nu, revoluția economică este un
fenomen durabil și reprezintă unul din cele două motoare care
propulsează noua economie mondială. Chiar și evenimentele
din 11 septembrie care au dus la o reafirmare a rolului
statutului în domenii legate de securitate, nu au împiedicat
acest motor să funcționeze. Am putea afirma chiar contrariul
având în vedere hotărârea sporită cu care naţiunile s-au dus la
întâlnirea din noiembrie 2001 de la Doha pentru a începe un
nou ciclu de negocieri sub egida OMC (Organizația Mondială a
Comerțului).
În centrul revoluției tehnologice se regăsesc telecomu-
Nicațiile și tehnologiile informatice cu produsele lor realizate la
costuri scăzute, două sectoare care au încurajat tot felul de
revoluții conexe - în domeniul materialelor de vârf, roboților

63
care îi imită sau chiar îi depășesc pe oameni, biotehnolog;.
Electronica inteligentă acoperă in prezent toate asperter
imaginabile ale activităţii umane: marea majoritat ele
miliardelor și miliardelor de microchip-uri utilizate în cele. a
variate domenii, este inserată în cele mai diverse obiecţe
doar în calculatoare. » NU
Sectoare foarte vechi cum sunt transporturile au fost «i
sisteme d
ele revoluționate prin utilizarea de containere,
supraveghere în timp real, reorganizarea traficului aerian
jurul unor aeroporturi cu rol de placă turnantă - tot atâtea
progrese permise de noile tehnologii ale comunicațiilor şi
informaţiei. Punctul esenţial referitor la acestea din urmă este
că ele schimbă complet practicile și regulile din lumea
afacerilor din societate și pretutindeni.
Revoluţiile tehnologice precedente se bazau pe
transformarea energiei și materialelor. Revoluția actuală
transformă timpul și distanța, ceea ce face ca ea să penetreze
mai în profunzime țesutul social. Fapt cel puțin la fel de
important, ea plasează cunoștințele și creativitatea în fruntea
factorilor de producţie cu mult înainte ca importanță față de
capital, muncă și materiile prime.
Un alt element de comparație pentru a aprecia mai bine
amplitudinea acestei revoluții: subjugarea aburului la sfârșitul
secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea a permis
trecerea de la cal la motoare de o mie de cai putere, ceea cea
reprezentat un salt cantitativ de 105. În comparație, saltul
recent realizat în telecomunicaţii este de 10%, iar progresul
uluitor din domeniul calculatoarelor este de 10.
| Intrarea în secolul XXI este marcată de o reîntoarcerela
ideea de arbore-motor, dar sub o altă formă: noile posibilități
de comunicare creează la scara întregii pante arbori virtuali de
informații, la care pot fi conectate într-o manieră flexibilă, IN

erou e ie, eroi, Cererea

orice moment și în orice loc, procesele de producţie. d

profund diferită Fi Ea 0 nouă eco re lăsăm

înșelați de cei e e Ca ă precedat-o.
A, are pretind că implozia Sa așanu num!
[i itelor
„dot.com” înregistrată în 2000 și 2001 are fi semnul că trăim
tot în cadrul vechii economii.

64
 A. GLOBALIZAREA ȘI EFECTELE
ECOLOGICE

4.1 Perspective asupra relaţiei globalizare -

mediu
O abordare recentă (Najan et al., 2007) analizează
relația mediu-globalizare pe trei planuri, respectiv trei domenii
în care granițele naționale au devenit mai permeabile, după
cum urmează:
« globalizarea economiei;
« globalizarea cunoașterii;
s& globalizarea guvernării;
Globalizarea economiei. Economia mondială se
globalizează pe măsură ce economiile se integrează într-o
economie internaţională prin comerţ, investiţii străine directe,
fluxuri de capital pe termen scurt, mișcarea internaţională a
muncitorilor și oamenilor în general și fluxuri tehnolosice.
Astfel s-au creat numeroase oportunități pentru mulți, dar nu
pentru toți. De asemenea, a crescut presiunea asupra mediului
global și resurselor naturale, amenințând capacitatea mediului
de a se autosusţine. O economie globalizată poate produce și
externalități globale și să sporească inegalitățile globale.
la
Deciziile locale privind economia și mediul pot să contribuie
găsirea soluțiilor și la prosperitate, dar costurile de mediu,
precum și ramificaţiile economice ale acțiunilor pot fi
externalizate în locaţii și către categorii sociale sau națiuni
care sunt atât de departe că par invizibile. _
Globalizarea cunoașterii. Pe măsură ce economiile se
deschid, mai mulţi oameni sunt implicați în procesul de
care nu au un
integrare a cunoașterii și în adâncirea legăturilor
Caracter comercial, inclusiv fluxurile de informaţii, culturale,

65
ideologice și tehnologice. Noile tehnologii pot rezolva Probleme
mostenite, dar pot sa creeze noi probleme. „Tehnologiile de
mediu pot fi mai ușor transferate de la o țară la alta, dar în
același fel sunt favorizate și tehnologiile poluante. Fluxurile de
informaţii pot conecta muncitori și cetațeni de pretutindenj
dar pot să amenințe rețele sociale și economice locale.
Ecologismul ca norma a devenit global, dar același lucru este
valabil și pentru consumarism.
Globalizarea și guvernarea. Globalizarea presează
puternic asupra guvernării globale prin comprimarea timpului și
spațiului; extinderea rolului actorilor neguvernamentali ș;
creșterea complexităţii interacțiunilor dintre state. Natura
globală a mediului necesită guvernarea globală de mediu astfel
că s-a dezvoltat o întreagă infrastructură de acorduri și
instituții internaționale. Pe de altă parte, numeroase probleme
de mediu globale au depășit capacitatea acestor instituţii de a
le gestiona. Pe de altă parte, aceste instituții se străduiesc din
răsputeri să se menţină în confruntarea cu noile evoluţii ale
problemelor pe care le gestionează având ca balast o structură
instituțională moștenită dintr-o lume bazată pe rolul central al
statului.

Tabelul 3. Globalizarea și mediul - interacțiuni complexe

Cum afectează Mijlocul de Cum afectează mediul
_ globalizarea mediul influență globalizarea
Scara ȘI compoziția Raritatea și/sau abun-
activitații economice se denţa resurselor naturale
schimbă și consumul sunt determinante pentru
crește conducând la globalizare întrucât
externalități dispersate influențează oferta și
pe spații mai mari Economie cererea pe piaţa globală
Veniti Nevoia de a ameliora
eniturile cresc calitatea mediului poate
creandu-se mai multe să se facă pe seama
resurse pentru protecţia cheltuielilor necesare
pentru asigurarea
- — susținerii dezvoltării
pteracţiunile globale Saele referitoare la
cunoae ză schimbul de problemele de mediu se
ștereși de
asupra Cun o aștere
mediului Ai bune
Ati transmit; rapidid într-o
! ntr-O lume
practici comprimată, locaţiile
degradate ecologic se
66
 Cum afectează
globalizarea mediul
Conștiința ecologică se
amplifică prin
emergenţa reţelelor de
mediu și a mișcărilor
societăţii civile
Globalizarea facilitează
răspândirea tehnolo-
giilor existente, indi-
ferent că sunt eco-teh-
nologii sau tehnologii cu
impact ecologic ridicat
Globalizarea ajută la
omogenizarea
aspirațiilor de consum
Globalizarea
îngreunează sarcina
guvernelor naționale de
a asigura bunăstarea
cetățenilor și a mediului
Nevoia de reglementări
globale este în creștere,
în special pentru
mijloacele de imple-
mentare a acordurilor
semnate și pentru a
construi sinergii în
ameliorarea perfor-
manței de mediu
Globalizarea facilitează
implicarea unei diver-
sitați de participanţi în
coaliții care atacă
amenințările de mediu,
inclusiv actori de piaţă
ÎI â! societății civile
(unsa: Najam, A., Runnals, D., Halle, M. (2007), Environment and Globalization:
nderstanding the Linkages, Encyclopedia of Earth.
Mijlocul de Cum afectează mediul
influență globalizarea
marginalizează pentru
comerț și investiții
Sensibilitățile născute în
urma conflictelor ecolo-
gice pot forța impunerea
comportamentului mai
puțin consumarism ca o
reacţie la atacul
globalizării
Presiunea ecologică poate
să conducă la identi-
ficarea unor alternative
tehnologice mai
avantajoase sub raportul
consumului de materiale
și energie care altfel nu
ar fi fost considerate
Ecologismul devine o
normă globală
Standardele de mediu
influențează relaţiile
comerciale și de investiţii
naționale și internaționale
Natura problemelor de
mediu face necesară
integrarea cerințelor
ecologice în guvernarea
Guvernare
diverselor domenii de
activitate
Participarea actorilor în
guvernarea globală de
mediu - în special
participarea ONG-urilor -
a devenit un model pentru
alte domenii ale
guvernării globale
67
 se observă, că pentru fiecare din aceste planu
calitatea mediul
ri există
noi oportunităţi pentru a îmbunătăți ui, dar si
pentru a accentua fenomenele nedorite de degrad are. Prin
urmare, un subiect de cercetare necesar este care su nt factorii
care înclină balanţa în favoarea mediului.
Prin cele prezentate am relevat câteva repere aSUpra
modului în care globalizarea poate influența starea mediului
Însă relaţia este și inversă. Respectiv starea mediului -
condiţiile de locuire, diversitatea peisajului, numărul de specii
concentrarea resurselor naturale etc. - influențează
globalizarea. Valențele acestei duble intercondiționări sunt
prezentate sintetic în tabelul 4.

4.2 Comerțul internațional și mediul

Potențialul manifestării unor conflicte între protecția
mediului și comerțul internaţional este ridicat. Ultimele două
decenii au fost martore ale proliferării reglementărilor de
mediu și a acordurilor internaționale de mediu, precum și a
expansiunii comerțului și investițiilor internaţionale. Cele două
domenii, protecția mediului și comerțul internațional s-au
dezvoltat independent. Numeroase reglementări privind
comerțul internațional au fost adoptate înainte ca mediul să fie
privit ca o problemă de interes global. Pe de altă parte,
reglementările de mediu și acordurile internaţionale au
prevederi care intră în conflict cu regulile comerciale curente.
Relația dintre comerț și mediu a fost analizată în
numeroase lucrări de specialitate, solicitate fie de organisme
guvernamentale, fie de organizaţii internaționale. În timp, PE
baza datelor empirice și a cunoașterii existente în domeniu, â!
fost formulate o serie de teorii privind consecințele comer ţului
in plan ecologic și, respectiv, consecinţele protecției mediul!
în plan comercial,

4.2.1 Efectele reglementărilor de mediu

asupra comerţului
„Reglementările de mediu influențează competitivitate
pe pieţele internaționale. Această influență se manifestă P
68
mai multe planuri, pe care specialiștii de la Institutul
Internaţional pentru Dezvoltare Durabilă le grupează în trei
categorii:
a Grija față de mediu se traduce în reglementări care
restricționează importurile pe baza unor criterii
ecologice;
a Cumpărătorii solicită ca furnizorii sau exportatorii de
produse să fie certificați cu sisteme de management
integrat pe criterii ecologice (certificate ISO 14000,
EMAS) sau produsele să poarte mărci ecologice;
& Firmele își pot ecologiza activitatea prin eforturi
proprii creându-și piețe nișă de export sau pentru a-și
proteja cotele de piață.
Reglementările guvernamentale privind protecția mediu-
lui se împart în două categorii: 1. standarde privind procesul de
producţie (standarde PMP - procese și metode de producție) și 2.
standarde care privesc caracteristici fizice ale produsului
propriu-zis (standarde de produs).
În ceea ce privește efectele comerciale ale standardelor
PMP, cele mai cunoscute critici sunt:
a Standardele PMP pe lângă scopurile ecologice servesc
și interesul de a proteja economia internă. De exem-
plu, o ţară care se bazează puternic pe utilizarea
energiei nucleare va impune o taxă pentru produsele
care sunt fabricate folosind energie din termo-
centralele care folosesc cărbunele drept combustibil.
a Condiţiile de mediu din ţările care implementează
anumite standarde PMP sunt diferite de condiţiile din
ţările exportatoare. De exemplu, într-o țară sunt
prioritare problemele legate de calitatea aerului, în
timp ce în ţara unde se produce pentru export această
problemă nu este la fel de gravă. Astfel, standardele
PMP orientate spre protecţia aerului nu sunt atât de
necesare în țara exportatoare și se constituie într-o
cerinţă inutilă.
Pe baza acestor observații, GATT (General Agreement on
Tariffs and Trade) interzice folosirea standardelor PMP. Prin
urmare, companiile nu sunt afectate de diferențele dintre
reglementările de mediu naţionale. Cu toate acestea, pe

69
termen mediu și lung este posibil să intervină sch
întrucât organizațiile neguvernamentale de prote Îmbări
cție
mediului, de protecţie socială și de protecție a anima lelor Și-au
intensificat eforturile pentru a permite discriminarea bazată pe
standarde PMP.
Conformarea cu standardele de produs
Poate f;
considerată ca o problemă de conformare cu cerințele specific
ale unui client. Totuși, există o serie de aspecte care AI
generat numeroase discuţii. Intre acestea amintim faptul că
proliferarea reglementărilor naționale creează dificultăți de
conformare furnizorilor externi și favorizarea produselor
interne. Un capitol aparte în acest domeniu îl reprezintă
standardele sanitare și fitosanitare (SFS) aplicate pentru a
proteja sănătatea consumatorilor și contaminarea produselor
agricole. Ca urmare a diminuării barierelor tarifare se consideră
că aceste standarde reprezintă noua „faţă” a protecționismului.
Principala acuzaţie este că deși standardele SFS sunt justificate
pentru că vizează protecția sănătăţii sunt de multe ori
imprecise. Rezultatul final al aplicării acestor standarde este
pierderea segmentului de piață pentru un furnizor indiferent de
intenție - protecționistă sau nu.
Standardele de mediu voluntare sunt permise de regulile
Organizației Mondiale a Comerţului (OMC). Utilizarea lor
acoperă în prezent un procent relativ mic din piaţa oricărui bun.
Totuși, se conturează din ce în ce mai clar intenția de â
condiționa achizițiile guvernamentale cu respectarea unor
astfel de standarde. De exemplu, Marea Britanie integreaza
criterii ecologice în politica de achiziţii. Achiziţiile
guvernamentale reprezintă între 10 și 15% din PIB-ul unei țar!
astfel că membrii OMC sunt preocupaţi de semnarea Un9
acorduri care să respecte principiile GATT - nediscriminar€
intre furnizorii străini și tratament egal pentru furnizorii străin!
și interni. Până în prezent rezultatul acestor eforturi s-a
materializat în semnarea Acordului asupra Achiziţiilor
Guvernamentale. Dar, spre deosebire de alte acorduri ale OMC,
acesta este plurilateral și nu multilateral, astfel că semnareâ
lui nu condiționează calitatea de membru a unei ţări
organizație.

70
 Standardele de mediu voluntare reprezintă, în același
timp, și oportunităţi economice. Astfel, firmele își pot crea prin
utilizarea acestor standarde nișe de piață „verzi” sau își pot
menţine cotele de piață. De exemplu, promovarea politicii
„verzi” în achizițiile guvernamentale poate stimula firmele în
adoptarea standardelor voluntare. În acest sens, o cerință
importantă este recunoașterea standardelor la nivel
internaţional.

4.2.2 Efectele ecologice ale liberalizării

comerțului
Evaluarea efectelor ecologice ale liberalizării comerțului
a fost investigată în numeroase studii pe baza datelor empirice
și a unor modele teoretice de echilibru.
Susținătorii comerțului liber pun sub semnul întrebării
efectele ecologice negative ale intensificării comerțului.
Premisele pe care se bazează această poziție sunt faptul că
intensificarea comerțului determină efecte de scară, respectiv
creștere economică, iar creșterea economică și calitatea
mediului se relaționează conform curbei de mediu Kuznets.
Aceste studii arată faptul că indicatorii calității mediului tind să
se deterioreze odată cu creșterea veniturilor pe cap de locuitor
până la un anumit nivel al acestuia, dar apoi intervine o
plafonare, după care relația se inversează - indicatorii calităţii
mediului se ameliorează pe măsură ce nivelul veniturilor pe cap
de locuitor crește (fig.5).

| _
Nivelul poluarii

N
/ N
| „a

Venit pe cap de locuitor

Fig. 5. Curba de mediu Kuznets

71
 Principalele critici față de această poziţie sunt;
- Este posibil ca economiile să rămână b
anumit nivel fără să reușească să atingă
Punctul de la
care poluarea începe să se diminueze;
- Curba de mediu Kuznets nu evidențiază Situația
integrității ecosistemelor, dar nici pierderile irever.
sibile care pot să apară pe termen scurt, cum ar fi, de
exemplu, dispariția unor specii;
- Efectele cumulative ale schimbărilor ecologice,
potențial generatoare de criză, nu își găs esc repre-
zentarea în această ipoteză;
- Curba de mediu Kuznets se verifică numai în cazul
anumitor poluanți - dioxid de sulf, oxizi de azot.
Emisiile de gaze de seră și consumul de energie nu au
ajuns să înregistreze o tendinţă descrescătoare nici în
cele mai bogate țări;
- Pragul de inversare a curbei se atinge la valori destul
ridicate situate între 5 000 și 8 000 dolari SUA/locuitor,
astfel că până la atingerea acestui nivel se pot
înregistra pierderi de mediu ireversibile;
- Ca urmare a schimbărilor structurale din economie,
este posibil ca poluarea să agraveze mai lent în timp,
dar să nu se diminueze în termeni absoluţi, chiar dacă
nivelul veniturilor crește. |
O altă ipoteză asupra efectelor ecologice ale comerțului
este că odată ce o ţară începe să se industrializeze,
liberalizarea comerțului contribuie la o structură a economiei
care să fie mai puțin poluatoare decât în țările cu economn
relativ închise. Există o serie de dovezi empirice care susțin
această ipoteză. Astfel, un studiu realizat de Birdsall și Wheeler
(1992) pentru a testa ipoteza că un comerț mai libe'
încurajează dezvoltarea „paradisurilor” de poluare arată faptul
că în economiile mai deschise din America Latină, în intervalul
1970-1980, tehnologiile au devenit mai curate și că, în același
timp, intensitatea poluării a crescut mai rapid la nivelul
Americii latine după ce țările OECD au implementat
reglementări de mediu mai restrictive. |
Folosind abordarea avantajelor comparative o serie de
autori au examinat dacă anumite țări au devenit Ma!
specializate în fabricarea bunurilor cu impact ecologic ridicât:
72
Rezultatele arată că ţările industrializate dețineau 73% din
exporturile de produse cu impact ecologic ridicat și proporția
s-a menţinut în 1990. Pe de altă parte, au intervenit schimbări
structurale majore în comerțul bunurilor procesate. Astfel,
proporţia deținută de țările industrializate în exportul acestora
a scăzut de la 91 la 81% în aceeași perioadă.
Relaţia dintre comerț și mediu este intens dezbătută și
există numeroase ipoteze, mai mult sau mai puţin testate.
Comerţul și protecția mediului sunt procese considerate dezirabile
pentru societate. Cu alte cuvinte, guvernele urmăresc
intensificarea ambelor procese. Așa cum rezultă din cele
prezentate mai sus, există temeri că relația dintre cele două
procese este una contradictorie, conflictuală. Adică, intensificarea
comerțului duce la agravarea problemelor de mediu, iar protecția
mediului împiedică comerțul liber. Prin urmare, se poate
presupune că dacă ambele procese sunt susținute, efectele lor se
anulează astfel că creșterea bunăstării sociale - obiectivul final al
unor astfel de politici - nu poate fi atins.
În acest moment, este important de precizat că în
dezbaterile conceptuale din acest domeniu se face referire la
comerțul internațional. Prin urmare, combinaţiile dintre
politicile guvernamentale pentru susținerea comerțului liber și
a protecţiei mediului vor duce la rezultate care nu se vor
materializa în ţara în care au fost formulate. Decurge de aici
faptul că într-o ţară în care sunt susținute cele două procese se
poate înregistra o creștere a bunăstării, întrucât consecințele
ecologice ale comerțului sau efectele comerciale ale
reglementărilor de mediu nu se manifestă în aceeași țară.
întrebările care așteaptă un răspuns sunt ce efecte vor
înregistra ţările cu care există relații comerciale, cum se vor
distribui efectele la nivelul acestora, trebuie să existe și țări
care să le considerăm dezavantajate sau efectul la nivel global
va fi benefic din ambele puncte de vedere.
O altă problemă care merită atenție este în ce măsură
politicile comerciale și de mediu sunt compatibile la nivelul
unei țări. Adică deschiderea față de comerţul internațional și
reglementările de mediu stricte vor conduce la efecte de scară
și la un mediu mai curat în țara respectivă sau pe o anumită
dimensiune comerţul și protecția mediului își vor anula efectele
în termeni de bunăstare. De exemplu, se vor înregistra efectele

73
benefice ale
,
comerțului, dar mediul va fi mai poluat, re
. i , Specţi »
nu vor exista beneficiile comerțului, dar mediul va rămân iv
puțin poluat. Dovezile empirice prezentate mai sus ingrăl
faptul că în țările în curs de dezvoltare deschiderea fată că
comerțul internațional a dus și la o ameliorare a condițiilor
j
mediu, în timp ce în economiile închise aflate
în creste
poluarea a luat proporții. Deși aceste dovezi par să confirme E
efect global favorabil, considerăm că este necesar să n
analizeze mai multe astfel de cazuri pentru a putea generaliza
În plus, ar fi util să se verifice această relație și în situația
ipotetică a unui nivel de dezvoltare uniform sau comparabilal
țărilor implicate.
Relația dintre comerț și protecția mediului este o relatie
care a suscitat numeroase controverse. Una din posibilele cauze
o reprezintă dimensiunea internațională a celor două procese.
întrucât în acest context se poate manifesta o anulare a
efectelor benefice pe care societatea le așteaptă - creșterea
economică și un mediu de viață mai curat.
intensificarea preocupărilor pentru protecția mediului se
materializează sub două forme: apariția și creșterea exigentei
reglementărilor guvernamentale și elaborarea și utilizarea din
ce în ce mai largă a măsurilor voluntare de mediu. |
In primul caz, efectele asupra comerțului pot fi
catalogate drept nefavorabile, întrucât numeroase studii au
dovedit intenția protecționistă a unor reglementări. În plus,
GATT nu permite folosirea standardelor PMP, pe care le
consideră bariere pentru comerțul liber. Pe de altă parte, în
cazul măsurilor voluntare de mediu, deși acestea sunt incă
relativ puțin folosite, se apreciază că ele se pot transformă
într-un avantaj competitiv și pot să contribuie la dezvoltarea
unor piețe „verzi”. i
| Efectele ecologice ale liberalizării comerțului sunt ap! a
ciate plecând de la ipoteza că acesta contribuie la creștere,
economică, Cu toate acestea, relaţia dintre creșterea eco,
mică și calitatea mediului rămâne controversată, întrucât Ip
mai importantă ipoteză - curba de mediu Kuznets â€
continuare numeroase critici, bazate atât pe aprecieri p! Vă
relațiile conceptuale, cât și pe dovezi empirice. Pe de e
parte, există studii care confirmă faptul că țările care r-
industrializează și au o deschidere mare față de comerțul inte
național înregistrează și o creștere a performanţelor ecologic€-

74
 In acestea condiții, devine relevantă o discutie asupra
compatibilității dintre politicile comerciale si politicile de
mediu. Pentru a clarifica acest aspect sunt necesare studii care
să investigheze cum se vor distribui efectele politicilor
naţionale din cele două domenii asupra economiilor din tările
aflate în relații comerciale, dacă trebuie să existe si tări care
să le considerăm dezavantajate sau efectul la nivel global va fi
benefic din ambele puncte de vedere.
In ultimii ani, specialiștii consideră că raporturile dintre
politicile comerciale și mediu pot să fie rezumate la două căi
fundamentale: liberalizarea schimburilor comerciale şi
armonizarea politicilor comerciale cu cerințele protecţiei
mediului.
Liberalizarea schimburilor comerciale, inițiată după cel
de-al doilea război mondial și prelungită până în zilele noastre.
Din punctul de vedere care ne interesează măsurile preconizate
pot fi dezavantajoase sau pot favoriza mediul ambiant.
Analizele economice (potrivit unor specialiști din domeniu) nu
aduc un răspuns tranșant privind raportul comerț-mediu în
viziunea liberală. Politicile de liberalizare a schimburilor
comerciale modifică fundamental structura schimburilor,
localizarea amplasamentelor de producție, modalităţile de
consum etc și se traduc prin impacturi pozitive și negative
asupra mediului ambiant. Comerțul internațional este un vector
principal al creșterii economice, impactul liberalizării
schimburilor asupra mediului fiind inevitabil. De aici decurge și
o altă relaţie: între creșterea economică și mediul ambiant. Un
alt aspect care se discută este protecționismul. Protecţia pieţei
naționale prin subvenţii acordate unor producători de bunuri
poate să determine consecințe nefaste asupra mediului. Un
exemplu edificator este cel al efectelor Politicii Agricole
Comune (PAC) asupra resurselor de apă sau asupra
biodiversității.
In anii de pe urmă s-au adoptat politici comerciale care
își propun o armonizare cu măsurile de protecţie a mediului. În
opinia unora, în acest caz se ajunge la promovarea unor
strategii care să favorizeze anumite activități naționale sau să
acopere unele politici comerciale”.

”Beaumais, O. (coord.) (2002), Economie de l'environnement. Methodes et

debats, Ed. Documentation francaise, Paris, p.101.

75
 Vom stărui mai departe asupra celei de-a doua căi şi
unor puncte de vedere specifice privind raportul comerţ
internațional - mediu, ele ocupând multe pagini în literatura
europeană de specialitate a ultimilor ani (D. Azqueta, 2002, Q
Beaumais, 2002, L. Berzosa et al, 2001, P. Riera et al, 2005 etc)
indiscutabil, politicile de mediu influențează în mog
puternic prețurile produselor. Astfel, ele pot influența sau Chiar
manipula competitivitatea unor ramuri economice naționale,
fiind concepute într-o manieră strategica, ceea ce justifică
preocuparea OMC față de asemenea aspecte.
Dumpingul ecologic (numit și dumping de mediu say
eco-dumping) apare când nu se încorporează în prețul mărfii
costurile ambientale, datorită unei legislații permisive în
domeniu'&. În mod practic este vorba de favorizarea produselor
indigene în raport cu produsele străine prin adoptarea unei
politici de mediu permisive. Analizele economice pun în
evidență faptul că în procesul de dumping ecologic puterea
pieței joacă un rol determinant.
Armonizarea reglementărilor internaționale se impune în
fața poluărilor transfrontaliere, care devin din ce în ce mai
frecvente în acești ani cu economii puternic industrializate.
Câteva exemple ne sunt furnizate în tabelul 4, preluat după
Burgenmeier (p. 167):

Tabelul 4. Armonizarea reglementărilor internaționale

AŞ Mecanism de Instrumente pentru
ost princi : : APR
Cost principal decizie protecția mediului
Costuri interne de Firme Acorduri voluntare
negociere multinaționale
Costuri de Sectorul terțiar Acţiuni ale organizațiilor
informare non-guvernamentale
Costuri Stat Controale directe
parlamentare de
negociere
Costuri de transport| Piața internaționa
lă | Iniţiative |

*Azqueta,p.338.
Madrid, D. (2002), Introducciân a la Economi nomia Graw Hill,
Ambiental, Mc

76
 În fața a numeroase forme de poluare locală, politicile
naţionale sunt divergente și tentativa de armonizare a
reglementărilor devine mai dificilă în contextul în care
armonizarea poate fi interpretată în mai multe moduri:
a Aplicarea concertată de instrumente prin OCDE
(Organizația de Cooperare și Dezvoltare Europeană).
«& Convenții de proceduri (introducerea de standarde de
tipul ISO 14000 etc).
„* Acorduri cum ar fi normele de diminuare cu 8% a
emisiilor de CO, prevăzute în Protocolul de la Kyoto.
d Crearea unei piețe pentru fixarea prețului
certificatelor de emise prevăzute de UE.
Un alt exemplu legat direct de eco-dumping rezultă din
regulamentele de transport al deșeurilor pe teritoriul UE.
Acestea vor să împiedice practicile de eco-dumping în state în
curs de dezvoltare. Se interzice cu desăvârșire exportul de
deșeuri toxice din UE către state în curs de dezvoltare, precum
și exportul deșeurilor non-toxice, ca părți de computere, către
state nemembre ale UE sau către state EFTA. De asemenea,
statul exportator al deșeurilor este obligat să suporte
cheltuielile pentru returnarea acestora dacă transportul nu este
conform regulamentului. Regulamentul a fost transpus și în
legislația românească printr-o Hotărâre de Guvern, privind
stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului
Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 1013/2006.
Acest Regulament a intrat în vigoare în UE pe data de 12 iulie
2007.
Exemplele pe care le-am adus mai sus dovedesc efortul
de armonizare ce decurge dintr-o cooperare internațională.
Mulţi economiști remarcă o sporire considerabilă a
problemelor de mediu generate de relațiile comerciale, care
foarte mult în ultimele decenii. Era
ajung să se diversifice ări,
normal ca deja în ultimii ani ai GATT, să vină cu unele preciz
astfel de relații sa
prelungite în reglementările OMC, prin care
Prof.
fie luate în considerare în negocierile internaţionale.
Burgenmeier (2005) preia (p. 148) după Uimonen et Walley
- mediu conform
(1997) o corelare a principiilor comerciale
articolelor stipulate de OMC (tabelul 5).

77
 Tabelul 5. Corelarea principiilor comerciale cu mediul
[ ———
==

Articol Principiu Legătura cu mediul

Concesia cea mai Această clauză treb

uie
favorabilă acordată unei nuanțată în funcţie de
Națiunea cea mai ţări trebuie extinsă la impactul asupra
favorizată toți partenerii mediului al produsel
or
comerciali. schimbate.

Drepturile de vamă Trebuie găsite

Calendarul
negociate leagă cele aranjamente pentru
negocierilor
două părți. produse poluante.

După ce au trecut de Această dispoziție

vamă importurile sunt trebuie să facă
tratate ca și produsele diferenţa între
Tratament
echivalente interne în
echivalent produsele în folosință
privința impozitelor și
în funcție de impactul
reglementărilor lor asupra mediului.
naționale.

Diferenţa de preț Diferenţa de preț

nejustificată este
Antidumping trebuie să țină cont de
compensată prin
costurile sociale.
drepturi antidumpins.
Aceste declarații
Trebuie emise legi cu
Declararea trebuie să minimizeze
privire la etichetarea
originii efectele negative
ecologică.
asupra liberului schimb.
Transparenţa trebuie
Reglementările
Gestiunea să includă măsuri de
comerciale trebuie să
reglementărilor mediu și justificarea
fie transparente.
lor științifică.

Restricții Contingentele sunt în Excepțiile trebuie

cantitative principiu interzise.
acordate pe motive de
mediu.

O disciplină severă
Subvenţii la Subvenţiile sunt în pentru exporturi este
export principiu condiţionate. necesară pentru
subvenţiile care
dăunează mediului.

78
 Articol Principiu Legătura cu mediul

Reduceri la impozitele
Ajustări la indirecte sunt acordate,
Eliminarea reducerilor.
frontieră în special asupra
energiei.

Pentru ameliorarea Excepţiile vor trebui

nivelului de viaţă ţările acordate pentru ţările
Excepţii pentru în dezvoltare în dezvoltare, în
măsuri de mediu beneficiază de un regim special pentru
de exceptare. drepturile de vamă.

Aceste măsuri vor

Măsuri contrare regulilor
Clauză de trebui să fie autorizate
OMC se pot lua numai
salvgardare în cazul problemelor
temporar. grave de mediu.

Excepţiile cu privire la
securitate și cele
sanitare, ca și cele
Excepţii pentru protecția
resurselor naturale
neregenerabile sunt
acordate în mod strict.
Acorduri de liber Aceste acorduri trebuie
schimb și uniune să fie conforme cu
vamală regulile OMC.
Este necesară o
flexibilizare din motive
de mediu.
Aceste acorduri
trebuie, de asemenea,
să fie în conformitate
cu dispoziţiile de
mediu.

Acest tratament este

Tratament
necesar pentru țările în
diferențiat și
dezvoltare în legătură
special
cu protecția mediului.

multe
încet, încet OMC a ajuns să accepte tot mai
acorduri multilaterale de mediu care privesc comerțul
l
internaţional. La ora actuală, se apreci iază la peste 200 număru
lor, mai importante fiind următoarele”:

developpement durable, De Boeck,

* Burgenmeier, B. (2005), Economie du
Bruxelles, p.150.
79
 Convenţia asupra comerțului internațional cu specii în

Pa
pericol de extincție (1973), care reglementa comerțul
cu acestea.
Protocolul de la Montreal asupra substanțelor Care
distrug stratul de ozon (1987), prin care se prevedea
reducerea comercializării acestor substanțe.
Convenţia de la Bal (1989), prin care se controlează
Pa

comerțul internațional cu deșeuri periculoase, ca şi

depozitarea acestora.
„ Conferinţa ministerială a OMC, (1996, Singapore), prin
care se clarifică raporturile dintre acordurile de
mediu și reglementările OMC.
e Conferinţa ministerială a OMC (2001, Doha), prin care
se clarifică raporturile dintre acordurile de mediu și
reglementările comerciale globale, la care se adaugă
și relația cu China și ascensiunea acesteia în cadrul
OMC, până la denunțarea acordurilor de mediu de la
Paris de facto de către SUA în anul 2019 (de către
Administrația Trump).
Una dintre consecinţele numărului crescând de acorduri
multilaterale de mediu este că procedurile pe care OMC le
angajează în domeniul mediului sunt astăzi cele mai numeroase
în raport cu alte domenii. Totuși, să reținem că esenţialul
reglementărilor OMC vizează, în conformitate cu bazele
comerțului internațional, liberalizarea comerțului internațional
și nu lupta împotriva poluării“.
Politica de mediu vizează corectarea eșecurilor generate
de mersul pieței, care stau la originea politicii globale. In
context internaţional, măsurile de corecție se lovesc de
Îi iserea problemelor de teritorialitate. Dacă fiecare țară este
să reținem
că în iri A (eridă propria politică de mediu, trebuie
coordon eze că Deta
apreciază oc „POli itici la la m nivel interna
suprana ționale
ţional. Cali ia
Toţi analiș
astfel
protecțiade sarcină
redial că cimodest l său a nu-și
statutusehipat pentru propun
a-și adjude ce it
e explicit
internaţională bazată A A : asigure O ordine economică
pe principiul liberului schimb.

“ Ibidem.

80
 Pe de altă parte, este un lucru bine știut că apare o
limitare a liberului schimb ca urmare a corecţiei eșecurilor
generate de piață. Această corecție se opune, prin urmare, în
mod fundamental, obiectivelor OMC. Totuși, această opoziţie
nu este în nici un fel absolută. De asemenea, principiul liberului
în mod absolut, căci el este supus unor
schimb nu este aplicat
reguli și unor excepţii. In consecință, pentru economia mediului
trebuie să se exploreze limitele de înțelegere (acord) care
există între obiectivele liberului schimb și cele impuse de
protecția mediului.
Analiza prevederilor din articolele OMC pun în evidență
că ele nu reduc în principiu obstacolele liberului schimb
internaţional postulat de diferite guverne naționale. OMC nu
poate interveni contra obstacolelor ridicate împotriva liberului
schimb de către privaţi, a înțelegerilor dintre carteluri, a
fuziunii de întreprinderi și a concentrării de capital, care toate
pot genera o funcționare imperfectă pe piețele internaționale.
O autoritate internațională care să vegheze la
respectarea condiţiilor ce ţin de buna funcţionare a piețelor
lipsește, de asemenea. Dacă OMC ar pretinde pentru ea
competenţe care să cuprindă lupta împotriva poluării, ca și
măsuri împotriva concurenţei imperfecte, atunci această
organizaţie ar ajunge o victimă sigură a unor conflicte generate
de noile obiective.
Constatăm că, deja, în anii de pe urmă, reglementările
de mediu care privesc liberul schimb internațional devin tot
mai importante în regulile comerțului internațional. Deosebirile
dintre protecția mediului și protecția comercială are tendinţa
de a se estompa. Acest proces trece de la o politică de
conștientizare către o alta de corecție și adaptare a piețelor
internaționale.

4.3 Investițiile străine directe și mediul

Prin manifestarea acestui proces obiectiv, orice agent
economic se poate aproviziona cu cele necesare desfășurării
activității de unde este mai ieftin, să producă și să vândă acolo
unde obține veniturile cele mai mari. Analizată prin prisma
eficienței economice a alocării și utilizării resurselor,
globalizarea apare ca un fenomen raţional, menit să furnizeze

81
cantităţi tot mai mari de mărfuri și servicii cu resurse materi ale,
financiare și umane tot mai puţine și mai ieftine.
Globalizarea este avantajoasă și foarte avantajoasă
pentru ţările cu o competitivitate economică mare: tehnolg i
avansate, forță de muncă performantă, productivitatea îune
mare, costuri de producție reduse. In aceste condiţii se poata
afirma că principala sursa a competitivitaţii este reprezentată
de capital.
Procesul globalizării oferă multiple și rapide avantaje
economiilor dezvoltate, ce concentreaza capitalul mondial ş;
unde își au sediul central marile companii transnaţionale. |
Globalizarea oferă oportunități extinse pentru o
dezvoltare reală la nivel global, dar se manifestă printr-un
progres inegal pe regiuni. Unele țări devin mai integrate în
economia mondială, cu o viteză mult mai mare decât altele.
Ţările care au reușit să devină parte a sistemului unic global pe
cale să se contureze se bucură de creșteri economice mult mai
însemnate și de o reducere mult mai importantă a sărăciei.
Este interesant să menţionăm aici și ipotezele formulate
de Nesreponti-Delivanis (2007) privind rolurile rezervate de
globalizare economiilor „emersente” și anume:
e economiile în dezvoltare sunt obligate să accepte
rolul specializării pe activitățile pe care economiile
puternice le acordă din oficiu: obligația de a furniza
materii prime ieftine, descurajarea industrializării.
Apariţia Lumii a Treia este consecință a tentativelor
anterioare de liberalizare care au impus acorduri
bilaterale nefavorabile. Astăzi, Organizaţia Mondială a
Comerţului prin efortul său de a liberaliza comerțul
internaţional servește, în fapt, interesele economiilor
dezvoltate;
a intervenţiile directe sau indirecte ale economiilor
puternice sunt tot atâtea obstacole în creșterea
economiilor în dezvoltare, pentru că le împiedică sâ
pună în aplicare politici macroeconomice adaptate la
nevoile lor specifice. În plus, deschiderea lor catre
comerţul internaţional înainte de a-și forma condiții
pentru funcţionarea normală a pieţii interne
reprezintă serioase pericole;

82
 a deși există ţări care au evoluat favorabil în acest
context, este dificil să înțelegem de ce o ţară este
învingătoare și una învinsă;
«i posibilitatea de a beneficia de globalizare („de a
accede la mondializare”) depinde de numeroși factori
interni, astfel că nu se poate generaliza ușor asupra
efectelor globalizării în economiile în dezvoltare.
Un alt punct de vedere relevant este cel exprimat de
primul ministru al Malaeziei, Dr. Mohathir Mohamad, la
Conferința Liderilor Lumii a Treia (Kuala Lumpur, 1996).
Plecând de la premisa că globalizarea este un „proces
incontrolabil” s-a arătat că „, ...țările dezvoltate interpretează
globalizarea ca o demolare a granițelor în calitatea lor de
bariere în calea exploatării. Drept rezultat, fiecare țară bogată
sau săracă, ar trebui să aibă acces la oricare altă ţară, toate
beneficiind. În realitate, globalizarea lasă țările aflate în curs
de dezvoltare totalmente expuse și în incapacitatea de a se
proteja.” Astfel de opinii sunt răspândite în rândul a numeroși
conducători din ţările în dezvoltare, așa cum rezultă din luările
de poziție de la a IX-a Conferinţă UNCTAD.
Ceea ce am dorit să subliniem aici este faptul că
globalizarea poate avea efecte pozitive, dar și negative. În
general, economiile în dezvoltare sunt vulnerabile. Deschiderea
lor către comerţul global se poate transforma ușor atât într-un
succes răsunător, cât și într-un eșec de aceeași dimensiune. Cu
alte cuvinte nu se poate demonstra că procesul de globalizare
conduce în mod inerent la creștere economică.
Efectele globalizării pot fi apreciate ca fiind: efecte de
scară, efecte structurale, efecte tehnologice și efecte de
produs.
Diminuarea reglementărilor referitoare la piaţă și
liberalizarea comerțului asociate procesului de globalizare ar
trebui să contribuie la îmbunătăţirea rezultatelor economice
ale țărilor. Acesta este considerat efectul de scară.
În același timp, globalizarea conduce la schimbări în
compoziția și localizarea producţiei și consumului în economie.
Acesta este cunoscut ca fiind efectul structural, întrucât se
referă la schimbări în compoziția de ansamblu a economiei.

83
 Efectele tehnologice rezultă ca urmare a reflectări
schimbărilor amintite în procesele tehnologice și de producție
care sunt promovate și adoptate, iar efectele de produs se
referă la mix-urile de produse care vor fi produse și consumate
Oricare din efectele globalizării va avea și un anumit
impact de mediu și este important să se poată aprecia în ce
măsură acest impact va fi pozitiv sau negativ.
Cunoștinţele teoretice, precum și experiența acumulată
permit formularea unei aprecieri asupra acestui impact. Cu
toate acestea, dimensiunea efectelor ecologice necesită o
analiză mai aprofundată, bazată pe studii de caz.
Consecințele ecologice ale globalizării și liberalizării
comerțului sunt așteptate să fie durabile. Prin urmare, cadrul
analitic trebuie să ia în considerare o scară de timp suficient de
mare pentru a fi posibilă evidenţierea acestor influențe. În
consecinţă, există relativ puține studii empirice care să aducă
dovezi ale modului în care se manifestă această influență.
în continuare, prezentăm câteva efecte ecologice ale
proceselor pe care le implică globalizarea - comerțul
internaţional și ISD-urile. Efectele acestea au fost grupate în
efecte de compoziție și efecte de proces.
Comerțul și poluarea. În ceea ce privește efectele de
compoziție, controversa cea mai dezbătută este legată de
consecințele comerțului asupra economiilor în dezvoltare, adică
dacă rezultă o dezvoltare a producției „murdare” sau â
activităților industriale mai puţin poluante. Un punct de vedere
susține faptul că dacă reglementările de mediu sunt mai
permisive, se vor dezvolta activităţile care poluează mai mult,
astfel că liberalizarea comerțului va avea un impact negativ.
Cel mai important contraargument îl reprezintă faptul că în
deciziile de investiţii rolul conformării de mediu este mult ma!
puţin important în raport cu alți factori cum sunt forța de
muncă, accesibilitatea resurselor, infrastructura de transport
etc. Studiile empirice realizate pentru economiile din Americă
Latină au dovedit faptul că economiile mai deschise s-âu
bucurat de o creștere a calităţii mediului. Pe de altă parte;
economiile protecționiste s-au transformat în așa-zisele
„paradisuri” ale poluării.

84
 Principala teză referitoare la efectele de proces este că
iilor
producția pentru export conduce la adoptarea tehnolog
le. În plus,
curate datorită cerințelor de pe pieţele internaţiona
la
se consideră că în economiile deschise crește accesul
de
tehnologiile curate. Pe de altă parte, concurența mai mare
pe piețele internaţionale forţează către reducerea costurilor,
de a concura pe piața externa sau pe piața
fie că este vorba
internă (cu importurile) astfel că obiectivele de mediu vor fi
atinse mai greu. Dovezile empirice sunt și aici contradictorii.
De exemplu, în Argentina firmele exportatoare au avut un
comportament proactiv în ceea ce privește protecția mediului,
în timp ce un studiu econometric efectuat în Mexic a ajuns la
concluzia că nu există o corelaţie pozitivă între exporturi și
performanța ecologică.
Investiţiile străine directe și poluarea. Principalul risc
dezbătut în raport cu efectele de compoziție îl reprezintă
faptul că investitorii transferă activitățile poluante în țări cu
reglementări mai puţin restrictive. Luându-se în considerare
acest aspect s-a adoptat un acord complementar la negocierile
NAFTA. Cu toate acestea, dovezile empirice nu sunt foarte
elocvente. Astfel, în anumite țări din America Latină au fost
într-adevăr realizate investiții în industrii poluante (de exemplu,
regiunea Los Angeles din Mexic). Cu toate acestea studiile
realizate au arătat că nu există o legătură directă între
localizarea industriilor și costurile conformării de mediu.
Pentru efectele de proces, se consideră că
multinaționalele au standarde de mediu mai ridicate decât
țările în dezvoltare unde realizează investiții, astfel că intrările
de capital străin conduc la creșterea standardelor de mediu. Pe
de altă parte, modul în care aceste companii determină
filialele lor să fie exigente din punct de vedere ecologic este
incă destul de neclar. Totuși, filialele din Argentina ale unor
companii multinaționale s-au dovedit a fi mai proactive în
domeniul protecției mediului decât investitorii autohtoni.
Numeroase studii realizate în Mexic nu aduc însă dovezi care să
susțină această tendinţă.
Susţinătorii globalizării nu sunt de acord cu faptul că
aceasta generează efectele ecologice negative. În general,
argumentele lor se bazează pe lucrări care au evidențiat

85
existenţa curbei de mediu Kuznets. Conform acestora, Calitate
mediului tinde să se deterioreze până la un anumit nivel A
veniturilor pe cap de locuitor, după care începe să g
îmbunătăţească (Grossman and Krueger, 1993 and 1994; Seldon
and Song, 1994, Figueroa and Pasten, 1998, 1998a; Figueroa şi
Ostornol, 1996). Prin urmare, odată cu creșterea veniturilor ne
așteptăm la o îmbunătaţire a performanțelor ecologice, astfel
că nu sunt motive pentru îngrijorare.
Câteva observaţii considerăm că sunt necesare. În primul
rând, pragul sau punctul de cotitură nu poate fi anticipat şi el
tinde să fie destul de înalt (între 5 000 și 8 000 dolari SUA),
astfel că până la producerea lui se pot manifesta pierderi
ecologice ireversibile. În al doilea rând, această relație nu
funcţionează pentru toate tipurile de poluanți și probabil nu
este valabilă pentru toate țările. In plus, la nivel global
influenţa acestei relaţii poate fi limitată de interferența
schimbărilor structurale care au loc în același timp. Rezultatul
este că deși poluarea se agravează mai încet, ea nu va scădea
în termeni absoluţi, chiar dacă are loc o creștere a veniturilor.

4.4 Riscurile de mediu în contextul

globalizării
În documentele oficiale, conforme cu procedurile de
evaluare a riscului ecologic sau de mediu, prin acest risc se
înțelege impactul potenţial al activităţilor omului asupra florei,
faunei și factorilor de mediu abiotici.*! Pe de altă parte, în
mediul de afaceri, riscul de mediu este definit ca incertitudinea
sau severitatea impactului financiar sau nefinanciar al unui
hazard de mediu.“? Prin urmare, riscurile de mediu considerăm
că pot fi definite ca fiind consecinţe ale unor hazarde naturale
sau antropice prin care mediul, respectiv sistemele ecologice
plante, animale, culturi, așezări etc. - are de suferit.
Există numeroase ipoteze care susțin creșterea
probabilității de producere a fenomenelor naturale cu impact

4
. www.setac.org
www.rmtf.soa.org

86
major asupra societății. Specialiștii în domeniul asigurărilor și
reasigurările indică din ce în ce mai hotărât schimbarile
climatice rezultate din interferența umană ca principal factor
al unui dezechilibru cauzator de perturbații.
Previziunile industriei de asigurări s-au confirmat în
ultimii ani.“ Valul tsunami din Asia de Sud-Est, uraganul Katrina,
cutremurul din Kașmir, iar mai aproape de noi, inundaţiile fără
precedent din 2005 și 2006 sunt evenimente care confirmă
aceste statistici. Foametea din Niger, Mali și Mozambic poate fi
adăugată listei catastrofelor naturale.
Valul tsunami din Asia de Sud-Est, cutremurul din Kaşmir
şi inundaţiile din România au evidențiat vulnerabilitatea
economiilor în dezvoltare, respectiv în tranziție, numărul
victimelor fiind foarte mare. Pe de altă parte, uraganul Katrina
a adus în atenție efectele economice globale ale fenomenelor
climatice extreme, precum și impactul mai mare asupra
populației sărace. În viitorul previzibil ne putem aștepta la
câteva evenimente majore pe an soldate cu mii de morți și
pagube materiale considerabile.
Aspectele legate de structura acestor hazarde sunt,
considerăm în acest context, interesante. Astfel, în ceea ce
privește cutremurele de pământ specialiștii sunt de acord
asupra unei probabilități foarte reduse a interferenţei umane
asupra acestui proces. Fenomenul de vulcanism și cutremurele
de pământ sunt determinate de tectonica plăcilor fiind
generate de procese care se derulează pe scări de timp de
milioane de ani. Până în prezent nu sunt suficiente date
înregistrate pentru a face posibile previziuni sau aprecieri
asupra evoluției viitoare nici măcar pe plan local. Există însă și
aici câteva excepții. Între acestea se numără situaţia activităţii
centrului seismic din Vrancea, materializat în cutremurele din
București - specialiștii consideră că aici cutremurele de pământ
se produc cu o regularitate remarcabilă pentru astfel de
fenomene, intervalul între două cutremure majore fiind
apreciat la circa 30 de ani.

“ Smolka, A. (2004), Natural disasters and the challenge of

extreme events:
risk and management from an insurance perspective, Phil.Trans.R.Soc.A,
364,
p.2147-2165

87
 Lucrurile se schimbă atunci când analizăm haz ardele
climatice. Acestea se produc cu o frecvență mult mai m are Și,

asa cum am văzut anterior, din ce în ce mai multe voci sustin

impactul schimbărilor climatice de origine antropică ca
rincipală cauză a creșterii frecvenţei evenimentelor extreme.
Inregistrările climatice sunt în măsură să confirme câteva din
aceste ipoteze.
e Cicloane tropicale. Numărul cicloanelor tropicale de
categoria 4 și 5 s-a dublat din 1960 până în prezenț.
Aceasta poate fi și rezultatul variabilității neperio-
dice, dar modelele climatice globale evidențiază și
influența favorabilă pe care încălzirea constantă a
apelor oceanului o poate avea în acest sens.
e Furtuni. Creșterea nivelului mării și oceanelor nu
reprezintă o problemă de inundabilitate. Nu este un
proces silențios, care se produce peste noapte.
Creșterea este însoțită de furtuni puternice care
afectează valorile materiale și viața comunităților
umane litorale. Specialiștii apreciază că evenimente
care aveau o frecvență de 1/60 ani vor ajunge la
sfârșitul secolului să facă parte din normalitate,
întrucât se vor produce odată la doi ani.“
Clima reprezintă unul din factorii de mediu cu 0
variabilitate accentuată. Deși s-au formulat modele complexe,
specialiștii nu au reușit să delimiteze influența antropică de
variabilitatea neperiodică. O provocare în acest sens 09
reprezintă fenomenul El Nino. Fenomenul se produce odată lă
trei sau șapte ani ca urmare a unei încălziri excesive a apelor
Oceanului Pacific. Efectele sale sunt evenimente climatice
extreme. De exemplu, în 1997 El Nino a determinat inundații
record în Chile, secetă severă în Indonezia, ploi puternice în
S.U.A., scăderea dramatică a capturilor de pește în Peru și
creșterea lor spectaculoasă în Chile. Bilanțul pierderilor

“* Weather, H.S. (2006),

Flood Ha
Phil.Trans.R.Soc.A, 364, p.2 lipi and Management: a U.K. Perspective,

88
determinate de aceste evenimente a ajuns la peste 2000 de
victime, și pagube materiale de peste 33 miliarde de dolari.

750009 Inundatii

500000

250000 Cutremure
DRONN

Cicloane
aluri de caldura tropicale
Seceta incendii Furtuni

Valuri de frig

Sursa: Disaster Center

Fig.6. Pagube materiale produse de cele mai mari hazarde
naturale din secolul XX

35
Inundatii
30

23
Cicloane tropicale

20
„Cutremure
Furtuni
%

15]

Valuri de frig Seceta

Valuri de caldura incendii

Sursa: Disaster Center

Fig. 7. Structura celor mai mari hazarde naturale din secolul

XX în funcţie de incidența lor

Analizând informaţiile cuprinse într-un clasament realizat

de Centrul pentru Dezastre (Disaster Center) din S.U.A. privind
evenimentele care au determinat cele mai mari pagube
materiale observăm faptul că inundațiile se află pe primul loc,

89
atât în ceea ce privește dimensiunea pagubelor (fi 6), cât A

incidența hazardului (numărul de evenimente din topul 109 alj

hazardelor) (fig.7).
Vulnerabilitate mai mare. Un alt aspect im Portant în
abordarea problemelor legate de hazardele naturale și n
numai îl reprezintă vulnerabilitatea, respectiv gradul de
expunere a vieților omenești, respectiv valorilor materia le la
fenomenul care se produce. Creșterea populației și urban zarea,
în special dezvoltarea megalopolisurilor în ultimele de cenii,
degradarea mediului și schimbările de origine antropică sunt
numai câteva din caracteristicile erei globalizării.
Populația se concentrează din ce în ce mai mult în
mediul urban. În 2007, pentru prima dată în istoria omenirii,
vor trăi mai mulți oameni în orașe decât în spațiul rural. Aceste
schimbări au expus comunitățile mai mult la hazardele naturale.
Clasamentul realizat de Disaster Center devine relevant și din
acest punct de vedere. Valoarea pagubelor a crescut sensibil de
la un an la altul, ritmul creșterii fiind din ce în ce mai mare
(fi9.8).

200000

175050
150000
Milioane dolari

100000

50000

Q
1931 1998
Sursa: Disaster Center

Fig.8. Evoluţia pagubelor anuale pentru cele mai mari

hazarde
naturale din secolul XX
Sa Evenimentul cel mai „Costisitor” a fost cutremurul de
pamant din Japonia, care în 1995 a dus la pagube materiale de
peste 175 miliarde dolari.

90
 Companiile de asigurări sunt din ce în ce mai alarmate de
creșterea expunerii la risc. Un studiu realizat în 2000 atrage
atenţia asupra capacității acestor companii de a rezista la
presiunea hazardelor și vulnerabilității în creștere. În
clasamentul realizat în funcţie de valoarea bunurilor asigurate
sunt prezent uragane, furtuni și cutremure de pământ
(tabelul 6).
Tabelul 6. Cele mai costisitoare hazarde. naturale

Pierderi
Nr. generate
Evenimentul Regiunea Data
crt. (miliarde
dolari)

1. Uraganul Katrina SUA 2005 167,5

2. Uraganul Harvey SUA 2017 130,0

3. Uraganul Maria SUA, Puerto 2017 93,6

Rico & Rep.
Dominicană
4. Uraganul Sandy SUA 2012 73,5

5. Uraganul Ilrma SUA 2017 52

6. Uraganul Andrew SUA 1992 50

7. Seceta din California | SUA 1988 44,2

8. Inundații centrul SUA | SUA 1993 37,7

(Midwest)

9. Uraganul lke SUA/Caraibe | 2008 36,3

10. | Seceta din California | SUA 2012 33,9

Sursa:
https: //www.investopedia.com/financial-edge/0311/the-financial-effects-of-a-
natural-disaster.aspx

Companiile de asigurări sunt din ce în ce mai alarmate de

creșterea expunerii la risc. Un studiu realizat în 2000 atrage

91
atenția asupra capacităţii acestor companii de a rex;
presiunea hazardelor și vulnerabilităţii în crestat
clasamentul realizat în funcţie de valoarea bunurilor asi: In
în prezent uragane, furtuni și cutremure de urate
sunt
(tabelul 6). Mânţ
Degradarea mediului și schimbările de Origine antrani-
afectează, de asemenea, vulnerabilitatea. De exembică
practicarea agriculturii reduce capacitatea de absorbție U,
solului, ceea ce agravează efectul inundațiilor, chiar dacă
procesele meteorologice își menţin intensitatea$. Distrugerea
mlaștinilor de mangrove din Sri Lanka a amplificaț
vulnerabilitatea comunităţilor litorale la valurile tsunam;%
Defrișarea poate determina schimbări în repartizarea
precipitațiilor și în infiltrare, agravând astfel potenţialul
distructiv al inundaţiilor. Sunt dovezi asupra faptului că
schimbările de mediu din spațiul montan din Himalaya au dus la
creșterea cantității de material detritic și la inundații majore
care au adus pagube de peste 2 milioane de dolari în
Bangladesh-ul în 1988, 1991 și 1998. În Camerun s-au dezvoltat
cartiere pe pantele din jurul orașelor, pante care au devenit
astfel instabile, astfel că în fiecare sezon ploios au loc
alunecări de teren care provoacă mii de victime. În 1999, în
Venezuela datorită necorelării amenajărilor urbane inundaţiile
au făcut circa 30 000 de victime în cei mai moderni zgârie-nori.
Valul tsunami din decembrie din 2004 a fost considerat ca
un semnal de alarmă. Acest eveniment a afectat 11 țări direct
și a provocat pierderi în peste 50 de state, inclusiv turiștii din
țările de Nord. Uraganul Katrina a afectat prețul petrolului
pentru câteva luni, dar efectele financiare nu au fost de durată
la scară globală.
„Oamenii de știință atrag atenţia asupra faptului ca
evenimentele naturale extreme pot avea efecte și consecinţe
nivel global, la
al întregii omeniri. Evenimentele extreme se
produc cu frecvențe foarte mici, iar între consecințele posibile
se numara: criză economică globală, zeci de milioane de
victime, distrugerea catastrofală și ireversibilă a unor
45 ldem
e Kesavan, P.C.,
disasters in coastal areas,
Swaminathan, M.S.
(2006), Managing extreme natural
Phil.Trans.R.So
C.A, 364, p.2 191-2216
92
 megalopolisuri, periclitarea rezervelor globale de hrană,
perturbarea sistemelor de transport și comunicaţii, poluare la
scară globală. În continuare, aceste efecte vor conduce la
foamete, epidemii, lupte politice, colapsul ordinii sociale și al
organizaţiilor naţionale și internaționale, război și chiar
colapsul civilizaţiei.
Impactul hazardelor naturale este în creștere și el
trebuie privit în contextul unei lumi din ce în ce mai complexe,
mai interdependente și mai vulnerabile. Creșterea este
determinată în mare parte de modificările antropice și de
vulnerabilitatea mai mare a comunităţilor. Cu toate acestea,
schimbările climatice provocate de interferența umană sunt
considerate o cauză posibilă și a creșterii frecvenţei
evenimentelor extreme.
Conform celui mai complex raport al UNEP (GEO4),
relația dintre vulnerabilitatea populației și calitatea mediului
se exprimă pe numeroase planuri, după cum urmează:
& În ultimii 30 de ani s-au înregistrat îmbunătățiri
semnificative în nivelul de trai, dar peste 1 miliard de
oameni sunt săraci, neavând acces la servicii minimale
fiind astfel vulnerabili la schimbările de mediu și
social-economice;
a Cele mai vulnerabile grupuri sunt săracii, populaţiile
indigene, femeile și copii;
2 Îmbunătăţirea bunăstării umane - în sensul ca fiecare
individ să trăiască viaţa pe care o apreciază și să aibă
oportunitățile de a-și pune în valoare potenţialul -
este cheia dezvoltării;
d Creșterea speranței de viață și a cheltuielilor
individuale de sănătate și scăderea mortalității
copiilor au fost mai ridicate în țările unde
repartizarea veniturilor a fost mai echitabilă, iar
accesul la tratament medical a fost mai bun;
d Comerţul internaţional a ajutat la creșterea
veniturilor și a ajutat la scoaterea a milioane de
oameni din sărăcie, dar a contribuit și la diferenţierea
caracteristicilor consumului;
a Conflictele, violența și persecuția contribuie la
dislocarea a numeroși civili care ajung în zone
marginale din punct de vedere economic și ecologic;

93
 « Expunerea la hazardele naturale a crescut ca re
al schimbării climatice, defrișării mangroveLurtat
concentrării populaţiei în zone cu frecvențe mari Și
hazardelor; ! ale
« Sărăcia trebuie abordată la nivel global pentru
reduce vulnerabilitatea la schimbările de mediu - și
e;
socio-economic
a Pentru realizarea dezvoltării durabile, este necesară
integrarea guvernanţei plecând de la nivel local
programarea sectorială și pe perioade de timp mai
mari,
« Integrarea politicilor de dezvoltare, sănătate și de
mediu generează o oportunitate, întrucât educaţia şi
sănătatea sunt caracteristici cheie ale capitalului
uman;
« încurajarea integrării sociale a femeilor este
justificată și din punct de vedere economic, social și
de mediu;
& Cooperarea pe probleme de mediu creează căile
necesare pentru procesul de pace prin promovarea
utilizării durabile a resurselor și a echităţii în și între
țări;
« Asistenţa oficială a dezvoltării trebuie sporită pentru
a se ajunge la 0.7% din PNB;
2 Potenţialul științei și tehnologiei de a contribui la
reducerea vulnerabilității este repartizat foarte
inegal. Situaţia poate fi ameliorată de realizarea unor
parteneriate și sporirea investiţiilor;
« Există sinergii puternice între îmbunătățirea
bunăstării și reducerea vulnerabilităţii. |,
| Globalizarea face ca efectele hazardelor să se resimtă
din ce în ce mai mult dincolo de graniţele naţiunilor afectate
direct. Dacă dezastrul se produce în țările în curs de dezvoltare
comunitatea internaţională răspunde prin solidaritate ȘI
susținere materială și umană. În cazul în care dezastrele se
produc în țările dezvoltate, efectele negative se resimt la
nivelul economiei mondiale, fiind materializate în pierderi
financiare majore.
 Amenințarea evenimentelor extreme a devenit subiectul
cercetării științifice numai în ultimii ani. Această recunoaștere
vine într-o etapă critică a dezvoltării umane în care lumea
devine mai interdependentă și mai vulnerabilă. Globalizarea
apare ca un proces ireversibil, cooperarea, acordurile interna-
ționale și comunitatea globala fiind concepte care sunt din ce
în ce mai frecvent folosite. Naţiunile s-au implicat în acțiuni
colective pentru soluționarea unor probleme de anvergură. |
Acest efort global poate foarte exemplificat atât pozitiv,
cât și negativ. Protocolul de la Montreal pentru protecția
stratului de ozon, este considerat de comunitatea
internaţională, dar și de specialiști, o poveste de succes. Pe de
altă parte, Protocolul de la Kyoto reprezintă în continuare
subiect de dispută.
Premisele succesului sunt certitudinea științifică, impli-
carea cu precădere a țărilor dezvoltate, respectiv în tranziție,
substituibilitate. Premisele insuccesului - incertitudine științi-
fică, dimensiune mai mare, implicații economice profunde,
substituibilitate limitată fizic, economic și politic. Principalele
dificultăţi - costuri ridicate, reducerea emisiilor din țările mari
aflate în curs de dezvoltare (China, India), respectarea
principiului precauției.
În urma cutremurului din Japonia, s-a semnat primul
acord internaţional care a abordat exclusiv problema hazar-
delor naturale - Acordul Hyogo. S-a recunoscut astfel că numai
efortul internațional poate să asigure o reacție potrivită în
cazul hazardelor extreme. Chiar și cele mai puternice țări au
dificultăți atunci când se confruntă cu evenimente de mare
amploare.
În aceste condiţii, cercetarea științifică trebuie să
răspundă aici la două tipuri de provocări: pe de o parte natura
întâmplătoare a fenomenelor de tipul hazardelor, iar pe de altă
parte planul în care trebuie evaluate pagubele, adică cel
ecologic.
În general, pentru diminuarea incidenței și impactului
hazardelor sunt necesare cercetări științifice privind zonele
expuse la risc, evaluarea riscului, măsurile necesare pentru
evitare și pentru creșterea rezilienței. Pe de altă parte,
prioritățile guvernelor naţionale nu permit o finanțare

95
corespunzătoare a acestor activități. Multe domenii
cercetării științifice sunt conduse de nevoile „Ale
Societăţii.
Specialiștii apreciază că nu este și cazul cercetării în domeniul
hazardelor.“” Cererea este parțială, se manifestă pe terme
scurt, în general după ce se înregistrează o situație de criză. % n
În timp, tehnicile de management a riscurilor au avansat
considerabil. De asemenea, au fost perfecţionate mijloacele de
intervenţie pentru a preveni producerea unor fenomene, sau
pentru a diminua efectele acestora. Aceste afirmaţii sunt însă
valabile, cu deosebire, pentru hazardele care determing
pagube materiale, respectiv pierderi de natură social-umană.
Așa cum mediul este „a cincea” roată la căruță în economie, e!
a rămas în aceeași poziţie și în gestionarea riscurilor.
Comunitatea științifică conștientizează faptul că există
cumva o legătură între condiţiile în care se manifestă riscurile
și globalizarea. Întrebările care așteaptă răspunsuri sunt: Cât
timp poate suporta ecosistemul global presiunea antropică?
Există o relație între globalizare, fenomen în esență economic,
comercial chiar și problemele de mediu globale? Dezechilibrele
ecologice urmare a presiunii antropice sunt responsabile pentru
producerea unor hazarde naturale? Exista riscul creșterii
probabilității de producere a hazardelor naturale și antropice?
Cum vor afecta aceste evenimente economia globalizată?
Se pune problema dacă procesele pe care la caracterizăm
astăzi ca fiind legate de globalizare - intensificarea comerțului,
a fluxurilor de capital, transferul de cunoaștere și tehnologic,
guvernarea globală etc. - determină apariția unor răspunsuri
ecologice care se manifestă la scară globală. Vom analiza ce se
întâmplă în situația ipotetică în care răspunsul este afirmativ. j
j Dacă procesele specifice globalizării determina
raspunsuri ecologice cuantificabile, modul în care va reacționa
comunitatea internațională poate fi anticipat pe bază
comportamentului manifestat în raport cu problemele de mediu
existente astăzi. in aceste condiţii, problema devine relativ
ma

1 Huppert, H.Ebe Sparks „» R.S.J

R.9.J. (2006), £. m : j
ulation
growth, globalization and envi »
ronmental
eXtreme
change, Phil.Trans.R.Soc.A,
natural hazards: pop 36%
p.1875-1888
* Bran, F. (2007), Hazardele în tare
, , era gl izării, î
durabilă. Schimbări globale. Ecosiste me, Edi
Slobalizării,
tura ASE, Bucînureşti
volumul Dezvol
.

96
simplă, întrucât este din nou vorba de o disociere a beneficiilor
de costurile lor ca urmare a imposibilității de a asigura o
guvernare care să impună asumarea efectelor externe.
Diferenţa faţă de situaţia ipotetică în care nu există
globalizare este dată de măsura în care guvernarea poate să
impună asumarea efectelor externe. După cum ne dovedește
realitatea, exista in continuare dificultăți importante în
impunerea unor măsuri de control la nivel naţional, astfel că se
poate aprecia câ atunci când localizarea cauzelor este foarte
dificilă și implică costuri foarte mari puterea guvernării se
diminuează.
Pe de altă parte, este binecunoscut faptul că problemele
de mediu au fost mai întâi abordate în context internaţional,
existând o adevărată mișcare verde care a crescut și s-a
perfecționat ca mod de guvernare și acțiune în ultimele decenii.
Cu excepţia unor situaţii extreme, cum a fost cazul smogului
din Londra, problemele de mediu s-au dezbătut și reglementat
mai întâi la nivel internaţional, iar apoi statele semnatare au
inclus prevederile acestor acorduri în legislația proprie. Desigur,
abordarea holistă își are justificarea în continuitatea mediului,
în caracterul său de sistem integrat și unitar.
În acestea condiţii, globalizarea poate fi făcută
responsabilă de apariția unor probleme de mediu, transformate
în riscuri. Dar, nu producerea acestor riscuri este ceea ce ne
îngrijorează. Ceea ce este cu adevărat important în această
relaționare este faptul că datorită globalizării relațiile
cauză-efect devin și mai complicate, iar responsabilitățile
ecologice pot fi mai ușor eludate.
Considerăm, de asemenea, că trebuie să facem și o
remarcă pozitivă. Un risc ecologic major produs, să presupunem,
ca urmare a unui accident industrial care generează pagube
suficient de mari pentru a afecta marile societăți de asigurare
sau conduce la pierderi mari de vieți omenești poate să
genereze un răspuns „verde” mai intens, ca urmare a creșterii
Vizibilității internaţionale.
Observațiile făcute mai sus evidenţiază un anumit grad
de ambiguitate în ceea ce privește noţiunea de risc de mediu.
De asemenea, ne spun și faptul că problemele de mediu pe care
le va antrena globalizarea nu sunt cu mult diferite față de cele

97
care deja se manifestă ca urmare a activităţilor antropij |
statele naţionale. Pice din
Prin urmare, o primă observaţie este că natura riscurilo
r
de mediu nu se modifică substanțial, întrucât
naturale la nivelul cărora se manifestă aceste ris Curi
Sunț
organizate astfel încât nu țin cont de „barierele "naționale
Pentru a vedea în ce masură comunitatea internațională este
pregătită să răspundă acestor provocări considerăm util să
prezentăm un model formulat de Soromenho-Marques (2003,
prin care sunt evidenţiate rezultatele întrunirilor la nivel înalt
privind mediul (tabelul 8). Aceste rezultate sunt proiectata pe
patru planuri:
« Declarative - rezultate exprimate ca declarații având
conţinut etic și impact politic și juridic potențial;
€ Regimuri - rezultate transpuse în legislație
internațională cu caracter obligatoriu, posibil cu
efecte durabile atât în politica internaţională, cât și
în politica internă;
€ instituționale - rezultate care conduc la crearea de
noi instrumente organizaționale pentru realizarea
consensului politic, implementarea legilor și
monitorizarea științifică, creșterea capacității
sistemelor internaționale de a stabiliza și asigura
tendințe de mediu pozitive;
2 Acțiuni - rezultatele ca manifestări practice, care
trebuie să reflecte acordurile în activități,
transformând voința de cooperare în rezolvarea
problemelor de mediu la scară mare. Aceasta include
și cooperarea economică.
Comparaţia evidenţiază faptul că în soluţionarea
problemelor care se manifestă dincolo de granițele naţionale se
inregistrează un nivel scăzut de eficiență. O observație
pertinentă în acest sens este aceea că dacă problemele de
mediu a căror rezolvare ţine de guvernarea internaţională, dar
depinde de modificarea comportamentului statelor naţionale
există dificultăți mari în rezolvarea lor. Dacă problemele de
mediu antrenate de globalizare vor fi de acest fel, ne așteptăm
ca gestionarea lor să întâmpine același tip de dificultăți. În plus”
globalizarea intensifică activităţile industriale și nu există

98
 a evalua dacă această
suficient de sigure pentru
modalități și/sau accentuarea
va duce la diminuarea
schimbare te nte sau la apariţia alto
ra noi.
de me di u de ja ex is
problemelor
diu al
4.5 Comportamentul de me
companiilor multinaționale
(CMN) reprezintă corporații
Companiile multinaționale
rează producția | și furn1 izează
întreprinderi care are aradminist
sau
CMN este considerată Dutch
servicii în mai multe ţări. Prima
Ind ia Com pan y, înf iin ţat ă în anu l 160 2. CMN foarte mari au
East astfel că acestea pot
bugete care depășesc PIB-ul unor ţări,
ile internaţionale.
avea o influență puternică în relaţi r de producţie se
în funcţie de structura unităţilo
rii de CMN:
diferenţiază următoarele trei catego unităţi de
a integrate orizontal - administrează
tru a realiza
producție localizate în diferite ţări pen
sau similare (McDonald's, Ford,
produse identice
Nestle);
i de producție
a integrate vertical - administrează unităț
a produse
localizate în anumite ţări pentru a realiz
care sunt input pentru unități de producţie
administrate în alte ţări (Adidas, Nike);
2 diversificate - administrează unități de producție
ate
localizate în diferite ţări care sunt sau nu integr
(Best Western, Hilton Hotels).
se
Comportamentul de mediu al acestor companii
le
modelează sub influența unor factori cum sunt reglementări
de mediu; creșterea nivelului de conștientizare a problemelor
de mediu; creșterea vizibilităţii internaționale a accidentelor
industriale; și intensificarea activității organizațiilor nonguver-
namentale de mediu.
difera nivelul unei organizații, comportamentul de mediu se
regleaza funcție de. modul cum se raportează la
problematiuii de mediu și în funcție de modul de tratare a
de medi cii de mediu. Astfel, în primul caz, comportamentul
iu
(măsuri. și poate fi caracterizat drept conformitate de med
schimbă ȘI acțiuni întreprinse de o companie pentru a realiza
necesare pentru respectarea legislației de mediu în

99