Curs 3

ETAPELE CERCETĂRII SOCIOLOGICE

Procesul de cercetare cuprinde, după A.Giddens, mai multe trepte distincte care încep din
momentul declanşării investigaţiei şi sfârşesc atunci când descoperirile ei devin disponibile în
forma scrisă. (Giddens, 2001, 577-600).

Cunoaşterea ştiinţifică fiind ea însăşi un tip social specific de acţiune umană trebuie
concepută şi desfăşurată în baza unui program riguros elaborat în cadrul căruia se disting mai
multe etape, fiecare din acestea presupunând un ansamblu de demersuri metodologice specifice.

Etapele anchetei prin chestionar

Ancheta prin chestionar trebuie să parcurgă în funcţie de temă, scopuri şi populaţie
următoarele etape (Mărginean, I., 2004, pp. 101-102):
1. Stabilirea şi delimitarea temei
2. Formularea obiectivelor
3. Calcularea şi stabilirea mijloacelor materiale
4. Universul cercetării sau delimitarea populaţiei
5. Preancheta
6. Documentarea
7. Stabilirea ipotezelor
8. Construirea eşantionului
9. Elaborarea instrumentelor de cercetare.
10. Pretestarea şi definirea chestionarului precum şi anchetei pilot
11. Administrarea pe teren a formularelor
12. Codificarea răspunsurilor
13. Analiza datelor
14. Redactarea concluziilor şi a raportului de anchetă (propuneri de intervenţie în viaţa
socială legate de fenomenele studiate)
 ALEGEREA
ETAPELE TEMEI
CERCETĂRII:

STUDIUL
BIBLIOGRFI

FORMULARE
A

ELABORAREA
METODOLOGIEI

CULEGEREA
DATELOR

ANALIZA
DATELOR

IPOTEZELE
S-AU
CONFIRMAT?

NU DA

REFORMULĂ RAPORT
M IPOTEZELE
 1. Stabilirea şi delimitarea temei (Mărginean, I., 2004, pp. 103-105). Tema de cercetare
poate fi aleasă pe baza interesului de cunoaştere al cercetătorului. Acest demers poate fi denumit
cercetare fundamentală (academică) axat pe studierea unor teme esenţiale. Pentru a-i convinge pe
cei din jur de importanţa temei sale, cercetătorul trebuie să construiască o motivaţie adecvată a
alegerii temei. Există şi posibilitatea ca tema să fie comandată de un beneficiar interesat să obţină
informaţii. În toate ipostazele este recomandat ca cercetătorul să se orienteze după semnificaţia
socială a temei şi să contribuie la rezolvarea diferitelor probleme sociale.
O problemă socială este acel fundament social care afectează o anumită colectivitate, se
află în sfera ei de preocupări şi asupra căreia se doreşte să se intervină pentru influenţarea
evoluţiilor lui. Delimitarea obiectului ne ajută să stabilim populaţia ce urmează a fi investigată.

2. Formularea obiectivelor (Mărginean, I., 2004, p. 105) se face distincţia între obiective
generale şi obiective particulare. Pentru fiecare cercetare trebuie să se urmărească obiective
precise în legătură cu populaţia care va fi investigată.
Obiectivele pot fi teoretice, metodologice şi practice.
Se face distincţia între obiective generale şi obiective particulare.
Ca obiective generale menţionăm (OG):
- evidenţierea specificului unui fenomen (descrierea);
- realizarea unei diagnoze (determinarea frecvenţelor de manifestare a fenomenului);
- formularea de explicaţii privind relaţiile cu alte fenomene;
- impactul, elaborarea de predicţii referitoare la evoluţia fenomenului;
- identificarea de soluţii pentru fundamentarea unor decizii;
- stabilirea unei strategii într-un domeniu;
- evaluarea efectelor diferitelor acţiuni (servicii, programe, proiecte);
- măsurarea schimbării sociale etc.

Ca obiective particulare (OP):

- cunoaşterea modalităţii de acţiune socială într-un domeniu sau descifrarea mecanismelor de
influenţă socială

3. Calcularea şi stabilirea mijloacelor materiale (Mărginean, I., 2004, pp. 101-102) Pe

lângă competenţa profesională, interes şi pasiune sunt necesare şi anumite materiale şi anume: -
mijloace documentare, mijloace de deplasare, mijloace de redactare, aparatura, echipe de
cercetare etc.

4. Universul cercetării sau delimitarea populaţiei (Mărginean, I., 2004, pp. 111-112)
Cercetările sociologice se referă la populaţie, la colectivităţi şi grupuri umane în ultima instanţă la
societate ca întreg, structurată la nivel naţional şi internaţional. Definirea universului unei
cercetări înseamnă delimitarea populaţiei căreia îi este specific fenomenul studiat la un moment
dat. Specificarea universului cercetării presupune evidenţierea caracteristicilor de bază ale
populaţiei care sunt de natura demografică, economică, culturală.
Ancheta prin chestionar se realizează prin utilizarea unui eşantion care este extras dintr-o
populaţie mai largă numită populaţie de referinţă sau univers al cercetării. Este necesar să
stabilim populaţia cercetării imediat după ce au fost stabilite obiectul şi obiectivele ei (punctul 1
si 2).
 5. şi 6. Preancheta şi Documentarea (Mărginean, I., 2004, pp. 106-107) Documentarea
prealabilă are în vedere atât documentarea livrească (literatura de specialitate, arhive,
raporturile unei cercetări anterioare) cât şi una de teren (preancheta) prin luarea la cunoştinţă pe
cale directă de fenomenele ce alcătuiesc tema cercetării (observaţii, discuţii cu specialişti, vizite
în localităţi, convorbiri cu populaţia). În documentarea sa, cercetătorul poate apela la trei
categorii de surse de informare: populaţia, realitatea socială, documentele sociale:
-a) populaţia poate fi întrebată, observată sau implicată în experimente sociale
-b)realitatea socială definită ca evenimente în desfăşurare poate fi observată
-c)documentele sociale sunt supuse unor analize statistice şi/sau de conţinut.
Preancheta este o etapă care serveşte alături de documentare la formularea şi definirea
ipotezelor.

7. Stabilirea ipotezelor (Mărginean, I., 2004, p. 116) – ipoteza este o explicaţie plauzibilă
care devine teorie dacă cercetarea o confirmă. Ele au rolul de a orienta întreaga activitate de
cercetare. Pentru a realiza scopurile anchetei trebuie formulate o serie de ipoteze care urmează a
fi verificate pe teren.

Ipoteza indirect testabilă.

Ipoteze de nivel maxim
(t. sociologica) 1
Ipoteze de nivel 2 Ipoteza indirect testabilă.
intermediar
(t. cu raza medie)
3a 3b 3c …3n
Ipoteze de nivel minim Ipoteze direct testabile.
(ip. de lucru)

Date empirice

Sursa: (Chelcea, S., 1998, p. 47)

8.Construirea eşantionului (Mărginean, I., 2004, pp. 120-121) – o ancheta se întreprinde cel
mai adesea prin intermediul unui eşantion şi foarte rar prin investigarea directă a întregii
populaţii. Ancheta prin chestionar poate fi considerată din acest punct de vedere drept un caz
particular al anchetei prin sondaj. A construi un eşantion înseamnă a căuta în cadrul unei
populaţii de referinţă printr-un anumit procedeu de eşantionare un anumit număr de indivizi a
căror grupare trebuie să întrunească anumite însuşiri, în primul rând al reprezentativităţii.
Eşantionul este astfel o parte a populaţiei studiate.
Procedee de eşantionare: - procedeul probabilistic (prin hazard); procedeul cotelor,
eşantionare simplă aleatoare, eşantionare prin stratificare, eşantionare multistadială, eşantionare
multifazică etc (Rotariu, T., Iluţ, P., 1999, p.130).
Talia eşantionului – trebuie să fie suficient de mare pentru a asigura reprezentativitatea şi
valoarea răspunsurilor care vor fi date şi suficient de mică pentru ca echipa de cercetare să poată
chestiona pe toţi subiecţii aleşi. Eşantionarea este o operaţie necesară în orice ancheta prin
chestionar şi ea nu poate fi întreprinsă decât cu ajutorul legilor statistice şi matematice.
Alegerea tipului de eşantion depinde de mai mulţi factori:
o natura datelor
o gradul de omogenitate al populaţiei
 o natura universului studiat
o mijloacele materiale de realizare a investigaţiei
o natura anchetei.
Tipuri de erori
a) erori de eşantionare - care depind de gradul de reprezentativitate al eşantionului
b) erori de măsurare - care îşi au originea în imprecizia chestionarului, în greşeli profesionale
ale operatorilor.
Alcătuirea eşantionului, pornind de la unitatea de eşantionare cea mai adecvată (individ,
grup, etc.) precum şi de la cadrele de eşantionare disponibile (liste nominale, etc). Trebuie
studiată aici atât problema mărimii eşantionului, cât şi cea a probabilităţilor de eroare (se admit
erori de 4-6%, ceea ce permite cercetătorului să lucreze cu eşantioane de la 500 la 2000 de
persoane).
Un studiu realizat de G.Gallup în S.U.A. a arătat că, la nivelul întregii populaţii de
referinţă, probabilitatea de eroare scade astfel: dacă la un eşantion de 100 de persoane
probabilitatea de eroare este de 15%, la un eşantion de 900 de persoane, ea este de 5%. Pentru un
eşantion de 10.000 de persoane, probabilitatea de eroare scade la 1.5%. Cu alte cuvinte, cu cât
volumul eşantionului este mai mare, cu atât probabilitatea de eroare este mai mică.

9. Elaborarea instrumentelor de cercetare (Mărginean, I., 2004, p. 126). Instrumentele de

cercetare servesc la culegerea datelor. Acestea pot fi: fişe de observaţie, de experiment, tabele
statistice, chestionare, ghiduri de interviu etc.
De exemplu, atunci când elaboram chestionare, întrebările formulate trebuie să fie clare,
concise, simple, lipsite de orice ambiguitate. Pretestarea şi ancheta pilot vor indica care dintre
întrebări sunt adecvate şi care întrebări trebuie eliminate.
Tipuri de întrebări
a) Întrebări închise – sunt cele mai răspândite întrebări şi pot fi bipolare sau cu un evantai
de răspunsuri precodificate din care subiectul alege răspunsul care i se potriveşte.
b) Întrebări deschise – răspunsurile nu sunt prevăzute şi subiectul este liber sa îşi exprime
opţiunea.
c) Întrebări semi-deschise sau semi-închise – unde principalele răspunsuri posibile sunt
redactate şi codificate ca şi în cazul întrebărilor închise, dar se lasă posibilitatea de a
adăuga răspunsuri libere în afara evantaiului propus ca şi în cazul întrebărilor deschise.
d) Întrebări scalate (cu răspunsuri ierarhizate) – unde avem două mari categorii care
clasifică datele sociologice:
- date cu privire la obiect, unde se utilizează observaţia;
- date cu privire la imaginea sau reflectarea obiectului în conştiinţa
subiecţilor populaţiei cercetate unde se utilizează chestionarul. Avem două
situaţii:
- Întrebări prescalate – se construieşte în prealabil o scală şi fiecare răspuns posibil
ocupă o poziţie ierarhică între două extreme;
- Întrebări postscalate – unde răspunsurile sunt ierarhizate după administrarea
chestionarului şi după analiza lor de conţinut.
e) Întrebări grafice – constituie o posibilitate interesantă de culegere de date şi informaţii.
În loc de întrebările clasice se utilizează desene, imagini, fotografii etc.
f) Întrebări test – unde avem 5 tipuri: întrebări de cunoştinţe, de aptitudini sau de
randament, de inteligenţă, legate de profesie, legate de personalitate.
g) Întrebări despre fapte, obiecte, acţiuni
 h) Întrebări speciale – din care fac parte întrebările filtru sau de control şi înseamnă că sunt
redactate forme diferite pentru acelaşi conţinut care apoi sunt amplasate în zone diferite
ale chestionarului.
Punerea în pagină
Este bine să respectam următoarele reguli:
 Pentru a avea răspunsuri cât mai sincere şi individualizate nu trebuie să lăsăm ca
întrebările “să curgă” una după alta potrivit conţinutului lor, pentru a nu lăsa subiecţii “să
raţionalizeze” sau să coreleze răspunsurile.
 Să începem cu întrebările introductive
 Întrebările mai delicate, mai sensibile să fie împrăştiate în tot chestionarul
 Chestionarul să nu fie prea lung
 Să se utilizeze bateria de întrebări.

10. Pretestarea şi definirea chestionarului precum şi ancheta pilot (Mărginean, I., 2004,
p. 126). Pretestarea va stabili şi va măsura gradul de acceptabilitate, nivelul de înţelegere şi de
interpretare a întrebărilor de către subiecţi. Pretestarea verifică următoarele:
 Insuşirile termenilor utilizaţi;
 Forma întrebărilor;
 Ordinea întrebărilor;
 Validitatea şi fidelitatea formularului;
 Dacă textele auxiliare sunt satisfăcătoare.

11. Administrarea pe teren a formularelor

Procedeele de aplicare sunt:
 Autoadministrarea;
 Administrarea directă;
 Expedierea prin poştă a chestionarului;
 Administrarea colectivă (tip extemporal).

12. Codificarea răspunsurilor – este operaţia prin care cercetătorul stabileşte tipurile de
răspunsuri şi atribuie fiecărui tip o cifră sau o literă (adică un cod). Codificarea este o etapă
intermediară între administrarea chestionarului şi analiza răspunsurilor, constând în transcrierea
informaţiilor într-un limbaj determinat de coduri, fiecare cod corespunzând unei singure categorii
de date. Există două procedee principale de codificare sau transfer:
a) codificare pe subiecţi;
b) codificare pe caracteristici (pe date)
Transcrierea nu ridică probleme când este vorba de întrebări închise. În cazul întrebărilor
deschise operaţiunea este mai dificilă, trebuie să se parcurgă etape suplimentare, codul putând fi
stabilit:
a)fie în prealabil (în funcţie de categoriile de răspuns posibile sau aşteptate);
b)fie după o despuiere manuală a chestionarelor sau a unui eşantion extras din ansamblul lor
care constă în analiza de conţinut a răspunsurilor şi în descoperirea tipurilor de răspuns.
Cel mai răspândit program de prelucrare a datelor sociale este Special Package for Social
Sciences (SPSS).

13. Analiza datelor. Reguli care trebuie respectate:

a) analiza rezultatelor trebuie să se înscrie în perspectiva ipotezelor de lucru stabilite iniţial,
bazate pe preancheta şi studiul documentelor;
 b) pe parcurs trebuie făcute analize suplimentare pentru datele care prezintă interes;
c) trebuie evitate explicaţiile “gratuite”
d) analiza trebuie să fie realizată unitar.

14. Redactarea concluziilor şi a raportului de anchetă (propuneri de intervenţie în viaţa

socială legată de fenomenele studiate)
Principalele reguli care trebuie cuprinse în raportul final al investigaţiei:
a) concluziile trebuie să fie scurte şi complete
b) expunerea trebuie să fie clară, precisă
c) ideile şi concluziile trebuiesc solid argumentate
d) materialul grafic ilustrativ (tabele, figuri s.a.m.d.) trebuie să fie simplu şi
uşor de citit
e) concluziile şi propunerile practice trebuie redactate cu mare grijă
f) redactarea materialului va fi însoţit de anexe (model de chestionar sau alte
instrumente folosite) tabla de materii a materialului redactat (bibliografie,
documentarea prealabilă)
Un raport de cercetare, corect întocmit, trebuie să cuprindă: o introducere în problema
studiată; un scurt istoric al proiectului de cercetare; un rezumat al cercetărilor anterioare; o
reformulare clară a problemei; redarea completă a procedeelor utilizate pentru culegerea şi
prelucrarea informaţiilor; prezentarea detaliată a rezultatelor şi un rezumat al interpretării
rezultatelor. (S.Chelcea,S., 1991, Note de curs, Univ.Buc.)
Th.Caplow (1970) subliniază că evaluarea cercetărilor sociologice trebuie făcută în raport
cu un sistem de criterii bine puse la punct. Este necesar, spune Caplow, să se elaboreze grile de
evaluare care să cuprindă:
a) problema cercetată – cercetăm importanţa problemei pe o grilă de evaluare de la foarte
semnificativ, la semnificativ, la puţin semnificativ, la nesemnificativ.
b) tehnica utilizată – se fac analize cu privire la reprezentativitatea eşantionului, la
gradele de utilizare sau de insuficienţă ale instrumentelor.
c) rezultatele obţinute – analiza subliniază cât de complete sau incomplete sunt rezultatele
investigaţiei în raport cu obiectivele propuse.
d) interpretarea rezultatelor – analiza concludentei cercetării din punct de vedere al
rezultatelor teoretice (pe o scală de la teoretic la instructiv), sau al rezultatelor practice (pe
o scală a utilităţii, de la foarte utile la utile şi respectiv inutile).