CURS 4

Ancheta sociologică şi sondajul în contextul metodologic socio-uman

Ancheta este una dintre cele mai complexe metode de investigaţie sociologică,
complexitatea ei este dată de ansamblul instrumentelor (chestionar, ghid de interviu, etc.) al
tehnicilor (de analiză, prelucrare, de codificare, etc.) pe care le foloseşte şi de faptul că adeseori
utilizează în mod complementar alte metode şi tehnici de cercetare (observaţia, analiza
documentelor etc.).

Obiectul anchetelor sociologice

Specialitatea şi complexitatea anchetei sociologice sunt determinate în acelaşi timp de
obiectul său de cercetare foarte larg, în care intră (Cauc, I., 1998, pp. 162-163):
1. opiniile, atitudinile, comportamentele
2. aspiraţiile, trebuinţele, motivaţiile care stau la baza acţiunilor, conduitelor, atitudinilor.
3. cunoştinţe, mărturii ale oamenilor despre fapte, fenomene, evenimente adeseori trecute
sau inaccesibile cercetătorului
4. caracteristici demografice - structuri familiale, structuri de vârstă, structuri socio-
profesionale
5. caracteristici ale mediului social şi ale modului de viaţă al oamenilor - ocupaţii, venituri,
servicii sociale, factori sociali – cognitivi, în general factorii socio-economici care
influenţează viaţa şi activitatea lor.
Primele trei categorii de fapte sociale constituie prin excelenţă obiect al anchetelor
sociologice.
Ancheta este clasificată printre metodele descriptive. Prin ea se obţin informaţii cu privire
la fenomenele studiate, ajută la descrierea, clasificarea faptelor sociale, permite verificarea unor
ipoteze şi oferă date care permit explicaţii cauzale, teoretice.
Ancheta este o metodă activă de cercetare, aplicarea ei înseamnă implicit acţiune socială,
proces de influenţare, instruire, educare a subiecţilor investigaţi.
Caracterul activ al anchetei constă în aceea că, prin conţinutul întrebărilor sale ea atrage
atenţia subiecţilor investigaţi asupra problemelor supuse cercetării. Cu acest prilej fapte
necunoscute sau puţin cunoscute pot deveni pe deplin cunoscute. Opinii, păreri latente, difuze în
conştiinţa subiecţilor pot deveni, ca urmare a anchetei, clare conştiente manifeste.
Valoarea anchetei sociologice constă în faptul că permite culegerea unei mari varietăţi de
informaţii într-un timp relativ scurt şi face posibilă prelucrarea acestora cu ajutorul calculatorului.
Limitele anchetei sociologice. În două situaţii se reduce eficacitatea acestei metode:
1. existenţa unor distorsiuni (erori) cauzate de mai mulţi factori. Adeseori subiectul anchetat
este sursa unei game largi de elemente distorsionante inerente subiectivităţii sale.
Sentimentele, resentimentele, prejudecăţile subiectului cu privire la obiectul anchetei,
capacitatea de apreciere obiectivă a faptelor, tendinţa de a motiva propriile acţiuni în
legătură cu aceste fapte, pot influenţa răspunsurile şi pot modifica adevărul despre faptele
studiate. Alţi factori: eşantionarea greşită, instrumente de anchetă greşit elaborate,
operatori de anchetă insuficient pregătiţi.
2. introducerea unei rigidităţi în relaţia anchetator – anchetaţi. Ancheta cu chestionare
formalizate introduce o anumită rigiditate în relaţia dintre anchetator şi subiectul
anchetat. Tendinţa de formalizare excesivă a chestionarelor prin construirea de răspunsuri
precodificate la întrebările formulate este impusă de cerinţa prelucrării rapide a
informaţiilor cu ajutorul calculatorului. Există astfel o limitare şi o încorsetare a
 răspunsurilor, se pierd nuanţele şi elementele noi. Populaţia chestionată este obligată să se
adapteze, şi să se limiteze prin răspunsurile sale, la proiecţia teoretico-ipotetică a
cercetătorului asupra faptelor investigate.
Ancheta poate fi definită drept o metodă de interogare, informare asupra faptelor sociale
(opinii, atitudini, motivaţii, caracteristici personale, ale mediului social etc.) la nivelul grupurilor
umane, mai mici sau mai mari, de analiză cuantificabilă a datelor în vederea descrierii şi
explicării lor. Punctul de plecare al anchetei îl constituie întrebările pe care şi le pune cercetătorul
cu privire la fapte, fenomene sociale, asupra cărora, de regulă, nu există informaţii statistice sau
alte surse de date documentare sau de observaţie.
Raportul dintre sondaj, anchetă şi cercetare sociologică
- Sondajul de opinie este o formă specifică a anchetei sociologice, el este definit ca o „metodă de
statistică de stabilire, pe baza eşantionări, a stratificării a opiniilor în raport cu diferite variabile
socio-demografice a populaţiei studiate. Sondajul este un fel de anchetă pură şi rapidă în cadrul
său se aplică doar instrumente de anchetă (chestionare, ghiduri de interviu) fapt care permite
colectarea de informaţii dintre cele mai variate. Sondajul se opreşte la date de ordin subiectiv
(opinii, aspiraţii, motivaţii etc.) fără să-şi propună confruntarea acestora cu faptele, fenomenele
care le determină şi eventualele corelaţii care se impun ca urmare a confruntării. Deci, în sondaj
opiniile subiecţilor constituie principala sursă (sau chiar unica) de informare asupra faptelor
studiate.
- Ancheta sociologică reprezintă o metodă complexă în care accentul poate să cadă pe studiul
opiniilor, atitudinilor, motivaţiilor, aspiraţiilor, adică asupra subiectivităţii umane dar nu se
opreşte doar la ele. Utilizează metode şi surse complementare de informare asupra fenomenelor
cercetate (observaţia, analiza documentelor). Deci, în anchetă opiniile constituie în acelaşi timp şi
obiect de cercetare supus analizei ştiinţifice.
- Cercetarea (investigaţia) sociologică are o sferă de cuprindere mai largă decât ancheta. Ea
subsumează totalitatea metodelor, tehnicilor, procedeelor utilizate pentru studiul fenomenelor
sociale ca şi ansamblul normelor, principiilor şi regulilor de ordin teoretico - epistemologic în
aplicarea metodelor.

Tipurile anchetelor sociologice

Clasificarea anchetelor sociologice se face după mai multe criterii (Cauc, I., 1998, pp. 171-173):
A. în funcţie de ţelurile urmărite şi modul de desfăşurare a anchetei distingem:
1. anchete intensive – realizate pe populaţii restrânse cu scopul de a aprofunda o temă
specială sau chiar o tematică complexă. Numărul relativ mic de subiecţi este supus unei
investigaţii profunde şi nuanţate (cu instrumente şi tehnici variate) oferindu-se în final o
cunoaştere complexă şi de adâncime a acesteia.
2. anchetele extensive – asupra unor populaţii numeroase, pe eşantioane mari valabile la
scara unui oraş, judeţ, regiune sau întregii ţări. Axate pe teme speciale, ele surprind
caracteristici de ordin general, valabile la scară zonală sau naţională.
3. anchetele calitative – sunt intensive şi pun accent pe studiul însuşirilor, caracteristicilor
definitorii ale faptelor sociale supuse investigaţiilor. Realizate pe indivizi, luaţi separat,
din grupuri sau comunităţi cu caracter restrâns, ele permit studiul calitativ de
profunzime al acestora. Acest tip de anchetă se realizează în mod eficient cu
instrumente puţin formalizate şi oferă date puţin cuantificabile, în schimb permite
surprinderea nuanţată şi complexă a faptelor studiate. Datorită populaţiei restrânse
supuse anchetei este puţin reprezentativă din punct de vedere statistic.
4. anchetele cantitative – cu instrumente formalizate şi rezultate cuantificabile se
realizează pe populaţii mari, reprezentative din punct de vedere statistic. Numărul mare
 de chestionare precodificate, aplicate pe eşantioane mari se prelucrează relativ uşor. Se
aplică frecvent în studiul opiniilor, atitudinilor comerciale, electorale, culturale etc.
5. anchetele colective – se aplică pe grupuri de oameni în vederea colectării de informaţii
necesare şi nu pe indivizi luaţi separat. În astfel de anchete nu interesează structurarea
opiniilor, atitudinilor pe categorii de indivizi în raport cu anumite variabile (vârstă, sex,
studii etc.), ci cunoaşterea tipurilor de comportamente (atitudini şi opinii) la nivelul
ansamblului populaţiei investigate.
6. anchetele individuale – presupune aplicarea individuală a instrumentelor de investigaţie
în vederea corelării informaţiilor culese cu o seamă de indicatori socio-demografici
(vârstă, sex, profesie etc.),). În cadrul lor interesează opiniile distincte ale diferiţilor
subiecţi supuşi investigaţiei.
7. anchetele directe – presupun colectarea de informaţii referitoare la subiecţii investigaţi,
opiniile lor cu privire la fapte, fenomene în care sunt implicaţi nemijlocit, participă la
ele, sunt inerente vieţii şi activităţii lor.
8. anchetele indirecte – se realizează de obicei asupra unor teme legate prea intim de viaţă
şi activitatea populaţiei investigate, situaţie în care sunt anchetaţi fie subiecţi
cunoscători ai faptelor studiate, dar neimplicaţi în desfăşurarea lor, fie se cer aprecieri,
informaţii asupra comportamentelor altor persoane decât celor anchetate.

B. după conţinutul problemei investigate anchetele se mai pot clasifica în:

1. anchete socio-economice – care sunt de interes naţional şi cu ajutorul lor se pot surprinde
periodic o seamă de aspecte legate de evoluţia nivelului de trai, a calităţii vieţii în rândul
diferitelor grupuri socio-profesionale, pe eşantioane reprezentative la scară naţională.
2. anchetele asupra dezvoltării zonale, rurale, urbane – studiază diferite aspecte ale
sistematizării şi modernizării localităţilor, factorii economici şi sociali de amplasare a
obiectivelor industriale, de extindere şi modernizare a oraşelor etc.
3. anchete de opinie publică – legate de diferite probleme economice, politice, sociale,
culturale.
4. anchete comerciale – sunt consacrate studiilor de marketing, de investigare şi prospectare
a pieţei, în vederea optimizării comerţului şi influenţarea producţiei de bunuri destinate
consumului public.
5. anchete asupra mijloacelor de comunicare în masă – presupun studierea satisfacţiilor-
insatisfacţiilor şi cerinţele publicului faţă de diferitele componente mass-media.
Tehnici de anchetă
Ancheta ca o metodă specifică ştiinţelor socio-umane, presupune un schimb de informaţii,
mai exact, o comunicare între cercetător şi indivizii umani ai realităţii sociale investigate, primul
fiind cel care, prin intermediul chestionarului, provoacă un comportament verbal din partea
subiectului. Acest dialog are loc în două moduri:
- prin actul de comportament pe care îl presupune
- prin inducerea unor probleme metodologice specifice, a căror cunoaştere este esenţială
pentru ca rezultatele anchetei să nu fie afectate.
Este vorba de calea orală de comunicare - ancheta orală sau directă unde mesajul este
transmis direct operatorului şi de cea prin scris ancheta în scris sau indirectă sau de anchetă prin
autocompletarea (autoadministrarea) chestionarului.
I. Ancheta orală sau directă este cea mai des folosită în anchetele cu mare audienţă la
public (sondaje ad hoc pe probleme sociale de interes general, anchete electorale etc.) şi
rezultatele sunt prezentate sau comentate în mijloacele mass – media
 Tehnica anchetei orale îmbracă două principii de realizare (Rotariu, T., Iluţ, P., 1999,
pp54-56):
a) ancheta faţă în faţă
b) ancheta prin telefon
a) Ancheta faţă în faţă se realizează fie la domiciliul, la locul de muncă şi depinde de populaţia
vizată, de procedura de eşantionare, de tematica cercetării, de mijloacele materiale şi umane
avute la dispoziţie. În cea mai mare parte a cazurilor se utilizează ancheta prin vizita operatorilor
la domiciliul persoanei anchetate, această formă având o serie de avantaje:
- ancheta la domiciliu, se impune adesea din motive ce ţin de procedura de eşantionare.
Pentru alegerea eşantionului cărora li se pot aplica legităţi statistico- probabilistice este
nevoie ca fiecare unitate a „populaţiei statistice” să poată fi identificată.
- ancheta orală la domiciliu este preferabilă atunci când chestionarul de aplicat este
relativ lung. Pe stradă, omul nu poate fi abordat pentru o discuţie ce ar putea dura cu mai
mult de 3-5 minute. La domiciliu în schimb, chiar dacă este necesară o programare,
operatorii nu întâmpină dificultăţi în realizarea unor întrevederi de până la 30-40 minute.
- calitatea rezultatelor este probabil cea mai bună în această variantă tehnică a anchetei.
Discutând cu omul în casa lui (în mediul obişnuit de viaţă) subiectul este mai puţin stresat
şi se creează o situaţie comunicaţională bună, se instaurează un sentiment de încredere
între cei doi interlocutori. În comparaţie cu ancheta prin telefon avem avantajul de a ne
găsi faţă în faţă cu cel cu care discutăm fiindu-ne mai uşor să-i observăm şi să-i controlăm
reacţiile.
- ancheta directă, faţă în faţă, deci inclusiv cea la domiciliu, este cea mai puţin afectată de
fenomenul de nonrăspuns.
Madeleine Graviz consideră că, în general, succesul anchetei ar putea fi explicat pe baza a
trei factori principali:
1. reflexul de politeţe, este greu să refuzi, să-i vorbeşti cuiva care ţi se adresează politicos, te
roagă să-l ajuţi,
2. dorinţa de influenţare - cu cât subiectului i se sădeşte o convingere mai puternică asupra
faptului că prin răspunsurile sale va putea contribui la schimbarea unor situaţii, el va fi
dispus să se angajeze în discuţie;
3. nevoia de a vorbi – nevoia de comunicare, de a te face înţeles de către celălalt, este nevoie
de ideile de bază ale omului.
b) Ancheta prin telefon.
Avantaje: rapiditate, arie largă de acţiune, costul, fiabilitatea realizării studiului pilot în condiţii
reale, controlul constant al terenului, completarea imediată a chestionarului.
II. Ancheta în scris sau indirectă
Ea se poate realiza prin 4 modalităţi (Rotariu, T., Iluţ, P., 1999, pp59-61):
1. O primă formă de aplicare în scris a chestionarului este similară anchetei la domiciliu,
persoana solicitată putând completa chestionarul pe loc, în prezenţa operatorului sau
operatorul poate recupera chestionarul a doua zi.
2. O altă tehnică utilizată constă în aplicarea simultană a chestionarelor unui număr mai
mare de persoane aflate într-o sală.
3. Ancheta prin poştă este considerată ca fiind forma cea mai îndepărtată de anchetă.
4. Ancheta realizată prin chestionare publicate în ziare şi reviste.
Comparativ cu ancheta orală, cea prin autoadministrare are:
avantajele:
- costului mult mai redus
- conţinutului informaţiei (se înlătură influenţa perturbatoare a anchetatorului)
- înregistrarea răspunsurilor (înlătură greşelile de înregistrare şi interpretare datorate
operatorului)
- anonimatul
- timpul de gândire
Dezavantaje: -
- nu avem certitudinea că persoana aleasă de noi este cea care răspunde la chestionar
- se pierde spontaneitatea răspunsurilor (se confecţionează răspunsuri în conformitate cu
ceea ce subiectul crede că se aşteaptă de la el )
- această tehnică de anchetă generează o proporţie mai mare de non – răspunsuri
- prin autoadministrarea chestionarului se pierde o mare cantitate de informaţii, îndeosebi la
întrebările deschise datorită faptului că oamenii au mult mai scăzute abilităţile de a
răspunde în scris decât sub formă orală
- teama de răspunsul în scris
- nu putem elimina imprecizia, inconsistenţa unor răspunsuri.