Enigma Otiliei

-1938, roman realist, obiectiv, citadin, de factură balzaciană

- este un roman realist prin – personaje ce reprezintă tipologii umane, perspectivă

nararativă obiectivă, la pers. a III-a, indicii spațio-temporali sunt bine precizați

- elementul de modernitate îl reprezintă faptul că romanul este o frescă a Bucureștiului

dinainte de Primul Război Mondial (frescă a burgheziei bucureștene) – CITADIN –

1. Două trăsături ale REALISMULUI (cu exemple din text)

Opera „Enigma Otiliei” este un roman REALIST de tip BALZACIAN prin faptul că
apare tema familiei și a motivului PATERNITĂȚII și a MOȘTENIRII, prin structura
ÎNCHISĂ, relatarea întâmplărilor este realizată la pers. a III-a, din perspectiva unui
narator OBIECTIV, OMNISCIENT și OMNIPREZENT, este utilizată tehnica DETALIULUI
SEMNIFICATIV.

Incipitul romanului este fixat în manieră VERIDICĂ: „într-o seară de la

începutul lui iulie 1909” , „pe strada Antim, venind dinspre Sfinții Apostoli”, iar finalul
este ÎNCHIS, prin rezolvarea conflictelor și prin EPILOG. Incipitul și finalul sunt
SIMETRICE, prin descrierea străzii și a casei lui moș Costache, din perspectiva lui
Felix –străinul din familia Giurgiuveanu – în momente diferite din viața sa
(adolescență și maturitate), dar și prin răspunsul dat de Costache la venirea lui
Felix, reluat în finalul romanului: „Aici nu stă nimeni”.

Pentru Balzac, „o casă este un document sociologic și moral”, astfel

Călinescu, de la începtul realizează descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu,
prin ochii lui Felix (personajul-reflector). Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în
declin.

Totuși, romanul depășește modelul realismului prin elemente MODERNE, cum ar

fi ambiguitatea personajelor, plasarea acțiunii într-o capitală (roman citadin), naturalism.
Moș Costache nu este total dezumanizat, precum „Avarul” a lui Moliere, fiindcă, față
de Otilia are o iubire sinceră, iar NATURALISMUL prezent în operă apare prin
manifestările obsesive ale personajelor sau prin psihicul deviant al acestora, datorate
eredității (ex. Titi se îndreaptă spre demență, fiind o copie fidelă a tatălui, iar Aurica este
o copie a mamei, ambele având preocupări obsesive: Aglae – moștenirea, Aurica –
căsătoria).

2. a.Temă, b.viziune și c.subiect

TEMA: - Romanul surprinde viața burgheziei bucureștene, la începutul sec. XX, fiind o
frescă a societății (roman balzacian și citadin) – sunt prezentate diferite medii sociale,
istoria moștenirii lui Giurgiuveanu

- Formarea și maturizarea lui Felix Sima (Bildungsroman)

VIZIUNEA: - „Romanul trebuie neaparat să fie epic, să dea impresia de viață, să fie
autentic, obiectiv și să refuze lirismul” – concepția estetică a lui G.C.

- pornește de la datele realității, fiind un adept a lui Balzac (accent pus pe

social, pe problema moștenirii și a paternității)

SUBIECT:
expozițiune - Romanul este alcătuit din 20 de capitole și urmărește mai multe planuri
narative (destinul Otiliei, al lui Felix, al familiei Tulea, al lui Stanică, etc). Opera începe în
manieră tradițională, cu precizarea timpului și a spațiului și facem cunoștință cu
personajul Felix Sima, orfanul, care terminase liceul în Iași și venise în București pentru
a studia medicina. Autorul folosește TEHNICA BALZACIANĂ (descrierea exteriorului și
a interiorului cu scopul de a caracteriza indirect personajele), prin procedeul
RESTRÂNGERII TREPTATE, astfel că este descrisă strada Antim „o caricatură în
moloz a unei străzi italice”.

- Privirea personajului se focalizează pe o casă anume, singura luminată,

cea a lui Costache Giurgiuveanu, iar detaliile arhitecturale ale casei și finețea observației
sunt surpinse de „ochiul unui estet” (personajul devine reflector, iar Călinescu îi atribuie
eroului său părerile și limbajul unui estet, fiindcă este greu de admis că un licean de 18
ani să posede asemenea cunoștințe; totul este descirs de autor prin ochii lui Felix).
 - Casa – un amestec de primitiv și elegant, totodată de paragină și
descompunere, dă impresia unui loc părăsit, pustiit. Interiorul casei este și mai dezolant
„crăpăturile lungi și neregulate ale pereților dădeau încăperii un aer de rutină și răceală”.
În totală consonanță cu descrierea casei este prezentat portretul fizic al lui moș
Costache: „Capul îi era atins de calviție totală și fața părea aproape spână ... Buzele îi
erau întoarse în afară și galbeme de prea mult fumat, acoperind numai doi dinți vizibili
ca niște așchii de os.”

două episoade ilustrative pentru temă

-Intrat în clădire, Felix îl cunoaște pe unchiul său și pe verișoara Otilia, apoi asistă
la o scenă de familie – jocul de table – unde Aglae, reproșându-i fratelui său, îi așază
pe Felix și pe Otilia în aceeași categorie, cea a orfanilor, prin replica: „N-am știut, faci
azil de orfani”. Atmosfera este una neprimitoare, singura care îl primește pe Felix cu
căldură în casa lui Costache este Otilia, care îi oferă cu generozitate propria odaie.

-Lupta pentru moștenirea bătrânului avar ilustrază obsesia pentru bani.

Giurgiuveanu – proprietar de imobile, restaurante, acțiuni, nu pune în practică un proiect
pentru a-i asigura Otiliei un viitor, nutrind iluzia longevității. În schimb, clanul Tulea
urmărește să moștenească averea lui. Chiar dacă, pentru Otilia simte o afecțiune
sinceră, bătrânul amână adoptarea ei și de dragul banilor, dar și pentru că se teme de
Aglae. Îmbolnăvirea lui moș Costache reprezintă pentru familia Tulea un prilej pentru a-i
ocupa militărește casa, în așteptarea morții sale. Cu toate îngrijirile oferite de Otilia și
Felix, moș Costache se însănătoșește, însă moartea îi este provocată de Stănică Rațiu,
care îi fură banii de sub saltea.

-Formarea lui Felix, studentul la Medicină, începe odată cu experiențele trăite în

casa unchiului său și cu iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol,
dar nu ia nicio decizie, fiindcă pentru el e mai importantă cariera. Chiar dacă îl iubește
pe Felix, Otilia îl va părăsi, considerându-se o piedică în realizarea carierei sale
profesionale și se căsătorește cu Pascalopol – bărbatul matur care îi poate oferi
înțelegere și protecție. În EPILOG, aflăm că generosul Pascalopol i-a redat Otiliei
libertatea de a-și trăi tinerețea, devenind soția unui conte exotic și a „căzut în
platitudine”. Otilia rămâne pentru Pascalopol „o enigmă”, iar pentru Felix „eternul
feminin”.

3. Elemente de structură și de limbaj

CONFLICT - dublu: - moștenirii (ostilitatea Aglaei față de Otilia + interesul lui Stănică)

- erotic (rivalitatea pentru iubirea Otiliei dintre maturul Pascalopol

și adolescentul Felix)

CARACT. PERSJ. În caracterizarea personajelor, Călinescu adoptă tehnica balzaciană

a descrierii fizionomiei, a detaliilor. Portretul balzacian pornește de la caracterele
CLASICE (ex. avarul, ipohondrul, ambițiosul, etc.), însă sunt surprinse într-un mod
realist. În acest context, personajele sunt tipice:

o tipul avarului: Costache Giurgiuveanu

o baba absolută fără cusur în rău: Aglae Tulea
o fata bătrână: Aurica
o tipul dementului: Simion Tulea
o debilul mintal: Titi
o tipul arivistului: Stănică Rațiu
o tipul cochetei: Otilia
o tipul ambițiosului: Felix
o tipul aristocratlui-rafinat: Pascalopol

Portretul Otiliei este realizat nu numai prin mijloace de caracterizare

tradiționale, ci și prin TEHNICI MODERNE (a comportamentismului și reflectarea
poliedrică/pluriperspectivism).

Prezentarea personajului din mai multe puncte de vedere

Astfel, Otilia este văzută diferit de fiecare personaj (Giurgiuveanu o vede ca fiind
„fe-fetița” lui, raza de lumină în casa cu reflexii de plumb, pentru Felix este femeia
ideală, „o fată admirabilă, pe care n-o înțeleg”, Pascalopol vede în ea femeia în
devenire, cu care are răbdare, nedistingând ce e patern și ce e viril în iubirea pe care i-o
poartă, pentru Aglae este o stricată, iar Stănică o vede ca o fată „care știe să se
descurce în viață”, un spirit practic.

 Fiecare personaj și-a creat imagine despre Otilia în funcție de caracterul și

structura lui sufletească, din unghiul din care personajul a fost capabil să
provească; niciuna din aceste imagini nu corespunde total celei reale; portretul ei
se recompune din toate aceste fațete întretăiate, la care se adaugă și alte
trăsături:
 farmec și inteligență
 puritate
 generozitate
 intuiție și feminitate caracter în formare (ENIGMĂ)
 nestatornicie
 superficialitate
 spirit nonconformist

Iubită de părintele nesigur, de Felix, ocrotită de un strain (Pascalopol), urâtă de

rudele apropiate, Otilia, trăiește drama SINGURĂTĂȚII – viitorul ei este ambiguu,
departe de visata fericire, căutând mereu împlinirea. Finalul este DESCHIS în ceea ce o
privește pe Otilia, deoarece face cititorul să se întrebe dacă într-adevăr se poate
pătrunde în străfundul unei alte ființe, cunoscând-o.

TITLUL inițial „Părinții Otiliei” reflecta ideea balzaciană a paternității, deoarece fiecare
personaj determină cumva soarta Otiliei, fiind niște părinți. Editorul va schimba titlul
pentru a evidenția misterul și ambiguitatea protagonistei.

!!! Obs – Călinescu oferă semnificația titlului:

„Nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix crede că le are. Pentru orice tânăr de 20 de ani,
enigmatică va fi în veci fata care îl respinge, dându-i totuși dovezi de afecțiune...”

Enigma este criza tinereții tânărului pus față în față cu absurditatea sufletului unei fete.

4. Concluzie