Caracterizarea personajului Zoe

Context

Reprezentată pe scenă pentru prima oară în anul 1884, piesa de teatru „O

scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri în care sunt satirizate aspcte ale
societății românești, cu scopul de a le îndrepta. Capodopera este inspirată din lupta
electorală din anul 1883.
Comedia aparține realismului clasic prin luciditatea cu care scrutează lumea
scriitorul, prin spiritul de observație tăcut, dar și prin sursele comicului.
Tema constă în ridiculizarea vieții politice (lupta pentru putere) și de familie
(triunghiul conjugal), de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

1. Statutul social, moral și psihologic

Zoe Trahanache, cea mai distinsă dintre personajele feminine din comediile lui
Caragiale, reprezintă tipul cochetei și al femeii voluntare. În lista cu „Persoanele” de la
începutul piesei, autorul îi fixează statutul social prin raportare la soțul ei, Zaharia
Trahanache, cel mai important om politic al județului: „soția celui de sus”. În ciuda
faptului că femeile nu aveau drept de vot în acea epocă, Zoe îi poate manevra pe ceilalți
după bunul ei plac, ca pe niște marionete, folosindu-și statutul de primă doamnă a
orașului de provincie.
Stâlpii puterii locale, Trahanache și Tipătescu, alcătuiesc un triunghi conjugal
alături de Zoe, soția adulterină, fapt ce le consolidează relația politică, așa cum afirmă
soțul încornurat: „Pentru mine să vie cineva să banuiască pe Joițica, ori pe amicul
Fănică, totuna e... E un om cu care nu trăiesc de azi, de alaltăieri, trăiesc de opt ani. De
opt ani trăim împreună ca frații, și niciun minut n-am găsit la omul acesta măcar atâtica
rău.”
Zoe se teme de scandalul provocat de publicarea scrisorii de amor în ziarul
„Răcnetul Carpaților”, se frământă pentru păstrarea aparențelor de moralitate, dar nu și
pentru imoralitatea reală a situației.
2. Evidențierea unei trăsături a personajului (2 secvențe)
Scrisoarea de amor, folosită ca armă de șantaj de către adversarul politic,
provoacă o stare de teamă și de disperare femeii, putându-i distruge imaginea publică,
de aceea își folosește toate armele feminine și resursele pentru a o recupera (voință,
influență, puterea de a convinge).
În actul II, Zoe se folosește de toate mijloacele feminine pentru a-l convinge pe
Tipătescu să susțină candidatura lui Cațavencu, în schimbul scrisorii. În ciuda faptului
că e considerată „o damă simțitoare” (vaicăreli, leșinuri), este în realitate „femeia
voluntară, bărbată”, stăpână pe sine, care știe foarte bine ceea ce vrea, manipulându-i
pe toți după bunul plac. Chiar dacă face paradă de iubirea pentru Tipătescu „Omoară-
mă pe mine care te-am iubit, care am jertfit totul pentru tine...”, îi reproșează prefectului,
în momentul în care încearcă să-l determine a susține candidatura avocatului, ca ea „n-a
jertfit nimic altceva decât o fidelitate conjugală stânjenitoare”.
În cuplul Zoe – Tipătescu, femeia reprezintă rațiunea, fiind puternică, deținând
controlul asupra relației. Când Tipătescu refuză compromisul politic și îi propune lui Zoe
o soluție romantică „Să fugim împreună”, aceasta intervine energic, refuzând nebunia,
fiindcă nu dorește să renunțe la statutul social de primă doamnă a orașului de provincie.
Astfel, izbucnirea scandalului o îngrozește mai mult decât pierderea bărbatului iubit: „O
săptămână, o lună, un an de zile n-o să se mai vorbească decât de aventura asta...”.
Replica ei la întrebarea amorezului Tipătescu „Zoe! Zoe! Mă iubești...” lămurește
ipocrizia relației condiționate: „Te iubesc, dar scapă-mă”.
Zoe, femeia voluntară, promite sprijinul ei pentru obținerea mandatului de deputat
în sprijinul scrisorii compromițătoare: „Ei! eu te aleg, eu și cu bărbatul meu; mie să-mi
dai scrisoarea ... Primești?”. Răspunsul demagogului Cațavencu este afirmativ, potrivit
devizei sale: „Scopul scuză mijloacele”.
În ultimul act, când Cetățeanul turmentat îi restituie scrisoarea găsită de el în
căptușeala pălăriei pierdute de Cațavencu la primărie, Zoe devine triumfătoare, se
comportă ca o adevărată doamnă, recăpătându-și superioritatea: „Domnule Cațavencu!
Tot mai poți vorbi? Și încă ironic”. Cum orice motiv de îngrijorare dispare, generoasă și
fermecătoare, îi spune lui Cațavencu: „Eu sunt o femeie bună ... am să ți-o dovedesc.
Acum sunt fericită. Puțin îmi pasă că ai vrut să-mi faci rău și n-ai putut. Nu ți-a ajutat
Dumnezeu pentru că ești rău”. Îi face promisiuni liniștitoare: „Du-te și ia loc în capul
mesii; fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!”, iar el îi spune: „Madam Trahanache,
ești un înger!”.
Finalul comediei aduce împăcarea ridicolă a adversarilor politici, fără a se
schimba cu ceva situația inițială (triunghiul conjugal): „Zoe și Tipătescu contemplă de la
o parte mișcarea”.
3. Conflict, titlu, mijloace de caracterizare

Titlul pune în evidență intriga și contrastul comic dintre aparență și esență,

scrisoarea fiind un instrument de șantaj politic (=pretextul dramatic). Articolul nehotărât
„o” pune în evidență banalitatea întâmplării.
Acțiunea este plasată „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre” .
Reperul spațial este vag, având ca efect generalizarea întâmplărilor, iar timpul precizat
este la sfârșitul secolului al XIX-lea, într-un interval de trei zile.
Intriga pornește de la o întâmplare banală – pierdera unei scrisori intime,
compromițătoare pentru reprezentanții locai ai partidului aflat la putere. Cele patru acte
urmăresc traseul sinuos al scrisorii și implicit complicațiile confruntării politice pe care
bilețelul le generează, putând fi împărțită pe momentele subiectului.
Conflictul dramatic
  principal constă în confruntarea pentru putere politică a două forțe opuse:
reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Tipătescu, Trahanache, Zoe) și
gruparea independentă în jurul lui Cațavencu (avocat ambițios);
 secundar – grupul Farfuridi – Brânzovenescu care se tem de trădare
Personajele
Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română.
Personajele acționează simplist, stereotip, ca niște marionete, fără a evolua, fiind
considerate personaje „plate”.
Acestea aparțin tipologiei clasice (au o trăsătură dominantă de caracter), dar se apropie
de realism (prin limbaj, statut social și psihologic). Spre exemplu, Zoe este tipul
cochetei, adulterinei, însă prin atitudine este și o femeie voluntară, apropiindu-se de
REALISM prin limbaj: „Prestigiul ei social, voința ei de soție a unui șef de organizație, e
mai presus de pasiune” – Pompiliu Constantinescu.
Criticul literar George Călinescu o caracterizeză ca fiind „domina bona” – „o
femeie care este este idolul bărbaților ”, „N-avem niciun indiciu că ar fi ignorantă,
niciunul că ar fi vulgară, ori lipsită de sentiment”.
Mijloacele de caracterizare DIRECTĂ ilustrează bunătatea cochetei prin opinia
personajelor „Madam Trahanache, esți un înger!” (Cațavencu), „În sănătatea coanii
Joițichii! Că e (sughite) damă bună!” (Cetățeanul turmentat), sau prin autocaracterizare
„Eu sunt o femeie bună...”. Încă de la începutul piesei, Trahanache îl avertizează pe
Tipătecu să nu îi spună lui Zoe de scrisoarea de amor pentru că e „simțitoare”, în timp
ce Tipătescu îi recomandă acesteia să-și țină cumpătul: „Zoe! Zoe! Fii bărbată...”.
Modalitățile de caracterizare INDIRECTE a personajului sunt: limbajul și
indicațiile scenice. Zoe, prima doamnă a județului, nu face greșeli de limbaj. În schimb,
adulterul este sancționat prin comicul de nume: discrepanța dintre prenumele Zoe și
diminutivul comic, pronunțat greșit de soțul ei, Joițica.
Notațiile autorului (didascaliile) reprezintă singurele intervenții ale autorului,
ajutând la caracterizarea în mod indirect a personajelor, spre exemplu „plânge”,
„zdrobită”, „înecată” (însoțesc replicile acesteia când încearcă să îl convingă pe
Tipătescu). Totodată, când emoțiile ei ating tensiunea maximă, din cauza scrisorii,
notațiile autorului sunt diverse: „își ascunde obrazul”, „fierbând”, „foarte agitată”.
4. Concluzie
Așadar, lumea eroilor caragialieni acționează după principiul „Scopul scuză
mijloacele”. Protagonista trăiește fără mustrări de conștiință, preocupându-se doar de
aparență. Pentru Zoe, este importantă păstrarea imaginii publice deoarece lumea
orașului de provincie are o singură pasiune – bârfa. Cocheta acționează din umbră
pentru propria salvare, toți cunpscându-i poziția.