Lucru individual Batin Natalia gr.

2101

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de drept

Curs :Drept privat roman

Lucru Individual
Tema: Apararea dreptului de proprietate

Elaborat:Batin Natalia
Examinator:Tarlapan Artur

Chisinau,2021
Lucru individual Batin Natalia gr.2101

Consideraţii generale privind mijloacele juridice de apărare a dreptului de

proprietate şi a celorlalte drepturi reale principale: Ca orice drept subiectiv,
dreptul de proprietate se bucură de protecţie juridica care se realizează printr-o
diversitate de mijloace juridice, directe sau indirecte, reglementate de dreptul
civil, drept procesual civil, drept penal, dreptul administrativ etc.

Prin mijloace de drept civil, dreptul de apărare şi celelalte drepturi reale

principale sunt apărate în mod direct, iar prin celelalte mijloace de drept se
realizeaza o ocrotire indirectă. Mijloacele de apărare indirecte urmăresc
realizarea altor scopuri şi numai în subsidiar se produce efectul apărării
drepturilor reale.

Mijloacele juridice nespecifice de apărare a dreptului de proprietate constau în

acţiunile născute din contracte în legătură cu executarea lor, cu răspunderea
pentru repararea prejudiciilor cauzate de fapte ilicite, acţiuni rezultate din
îmbogăţirea fără justă cauză, acţiuni în anularea sau nulitatea actelor juridice.
Ele se întemeiază direct şi nemijlocit pe dreptul de creanţă se nasc şi se
realizează în strânsă legătură cu dreptul de proprietate.

Mijloacele juridice specifice sau directe de apărare a dreptului de proprietate şi

a altor drepturi reale sunt acţiuni reale, care se întemeiază direct pe dreptul de
proprietate: acţiuni petitorii şi acţiuni posesorii.

Acţiunile petitorii sunt acele acţiuni reale prin care se solicita instanţei de
judecată să se stabilească în mod direct că reclamantul este titularul dreptului
de proprietate sau al altui drept real asupra unui bun. Redobândirea posesiei în
urma admiterii acţiunii reclamantului este doar un efect accesoriu al admiterii
acţiunii petitorii. Sunt incluse în categoria acţiunilor petitorii: acţiunea în
revendicare; acţiunile confesorii; acţiunea în grăniţuire; acţiunea în prestaţie
tabulară; acţiunile de carte funciară; acţiunile negatorii. Acţiunile petitorii
aparţin exclusiv dreptului încălcat. Consideraţii generale privind instituţia
Lucru individual Batin Natalia gr.2101

protecţiei dreptului de proprietate proprietatea este un fenomen complex care

implică o netăgăduită stare de progres şi stabilitate socială. Noţiunea de
stabilitate si noţiunea de ordini sociale dacă nu dă naştere existenţei însăşi a
dreptului de proprietate se asigură în orice caz respectul acordat acestui drept.

1. apărarea raporturilor juridice ale drepturilor reale constituie astăzi

fundamentul oricărei orinduiri sociale si reprezentind în acelaşi timp sarcina
esenţială a tuturor sistemelor de drept. Astfel dreptul de proprietate este cel
mai important dintre drepturile reale si este apărat printr-o diversitate de
mijloace juridice reglementate de diferite ramuri ale sistemului nostru de drept.

Acţiunile posesorii sunt acele acţiuni prin care se urmăreşte apărarea posesiei,
ca simplă stare de fapt, împotriva oricărei tulburări, fie pentru a o menţine, fie
pentru a o redobândi daca a fost pierdută. Ele prezintă avantajul că reclamantul
nu trebuie să dovedească însuşi dreptul de proprietate asupra imobilului, ci
doar faptul posesiei în anumite condiţii. Atunci când posesorul este şi
proprietarul terenului, împrejurare mai des întâlnită, prin redobândirea posesiei
ca efect al admiterii acţiunii posesorii se apără însuşi dreptul de proprietate.

Particularităţi ale acţiunii în revendicare ca mijloc de apărare a dreptului de

proprietate publică. Având în vedere trăsăturile caracteristice ale dreptului de
proprietate publică enumerate de art. 135 al. 5 din Constituţie şi reluat de art.
11 din Legea nr. 213/1998, care este legea organică în domeniu –
inalienabilitatea, imprescriptibilitatea şi insesizabilitatea – este de la sine înţeles
că şi acţiunea în revendicare a acesteia prezintă partiuclarităţi care o deosebesc
de revendicarea de dreptul comun.

Titularii dreptului la acţiune sunt statul şi unităţile administrativ- teritoriale,

potrivit art. 12 din Legea nr. 213/1998. În litigiile privitoare la dreptul de
proprietate statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor, iar unităţile
administrativ-teritoriale de către Consiliul judeţean, de Consiliul general al
Lucru individual Batin Natalia gr.2101

municipiului Bucureşti, sau după caz de Consiliile locale care dau mandat scris,
în fiecare caz, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului, acesta poate
desemna un alt funcţionar de stat sau un avocat care să-l reprezinte în faţa
instanţei. Regimul special al revendicării drepturilor de proprietate publică
constă în următoarele reguli:

a) Imprescriptibilitatea sub aspect extinctiv a acţiunii în revendicare a unui bun

ce aparţine proprietăţii publice indiferent de caracterul imobiliar sau mobiliar al
respectivului bun. Acţiunea în revendicare a bunurilor proprietate publică este
absolut imprescriptibilă fiind prin aceasta deosebită de revendicarea de drept
comun a proprietăţii private.

b) Revendicarea dreptului de proprietate publică nu poate fi înlăturată de pârât

prin invocarea modurilor de dobândire a proprietăţii prevăzute în dreptul
comun. Aceasta înseamnă că revendicarea proprietăţii publice nu poate fi
înlăturată de pârât prin invocarea uzucapiunii în ce priveşte bunurile imobile şi a
posesiei de bună-credinţă a bunurilor mobile corporale. Aceasta rezultă din
textele art. 11 din Legea nr. 213/1998 şi art. 1844 C.civil.

c) Prezumţia proprietăţii domeniului public. Am văzut că în dreptul comun

posesorul este prezumat a fi proprietarul bunului revendicat până la proba
contrarie. Această prezumţie legală relativă nu este aplicabilă atunci când
revendicant este statul sau unitatea administrativ-teritorială, reprezentantul
acestora, cu privire la bunurile ce aparţin domeniului public de interes naţional
sau local.Bunurile din domeniul public sunt scoase din circuit civil şi nu pot
forma obiectul proprităţii private.

În toate cazurile în care statul revendică bunuri dintre acelea care prin natura
lor fac parte din doemniul public (art. 135 al. 4 din Constituţie), există o
prezumţie absolută de proprietate – juris et de jure – în favoarea statului.
Lucru individual Batin Natalia gr.2101

Codul civil evocă acţiunea în revendicare, fără să o definească, în cuprinsul art.

1909 al. 2, unde, referindu-se la bunurile mobile, dispune că aceluia care a
pierdut sau i s-a furat un lucru poate să-l revendice în curs de 3 ani din ziua când
l-a pierdut sau i s-a furat. Acţiunea în revendicare este definită ca acea acţiune
reală prin care reclamantul cere instanţei de judecată să i se recunoască dreptul
de proprietate asupra unui bun determinat şi pe cale de consecinţă, să-l oblige
pe pârât la redarea posesiei bunului de la posesorul neproprietar[1].

În jurisprudenţă s-a decis ca acţiunea în revendicare este acţiunea prin care

proprietarul neposesor reclamă şi deci solicită restituirea bunului de la posesor
neproprietar[2].

Revendicarea este cea mai importantă acţiune petitorie, întrucât are ca obiect
atât invocarea raportului juridic al dreptului de proprietate, cât şi asigurarea
exerciţiului său, vizând în mod direct proprietatea în toată complexitatea sa.
Prin intermediul său proprietarul îşi face cunoscut dreptul pe care îl are asupra
bunului, rei vindicatio, se bazează pe existenţa dreptului de proprietate şi are ca
scop obţinerea posesiunii. Acţiunea în revendicare este cel mai specific mijloc
juridic de obţinere a dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale. Etimologia
cuvântului revendicare îşi are originea în expresia latină vindicatio
(reinvindicatio), preluată în dreptul francez cu termenul de revendication şi are
înţelesul de a evidenţia operaţiunea de reintegrare a proprietarului titular în
stăpânirea efectivă şi în folosinţa bunului[3].

Se poate conchide că revendicarea este o acţiune reală, este întemeiată pe

dreptul de proprietate, prin care se tinde a dovedi că reclamantul în realitate
este titular al dreptului; care îl îndrituieşte să ceară predarea posesiunii unui
bun de către cel ce se pretinde proprietar.

Caracterele juridice generale ale acţiunii în revendicare sunt următoarele:

Lucru individual Batin Natalia gr.2101

a) acţiunea în revendicare este o acţiune reală, având acest caracter imprimat

de însăşi natura dreptului de proprietate care este dreptul real cel mai complet.
Este reală că poate fi introdusă împotiva oricărei persoane care a încălcat
dreptul de proprietate şi este legată în mod direct de bunul a cărui proprietate
se reclamă. Caracterul real al acţiunii în revendicare subzistă atâta timp cât
există posibilitatea de readucere a bunului în patrimoniul revendicantului, în
natură. Dacă bunul a fost distrus sau a pierit, din cauze imputabile pârâtului, sau
a fost dobândit de un terţ în mod irevocabil, acţiunea devine personală şi se
transformă într-una de despăgubiri.

b) acţiunea în revendicare are caracter petitoriu, întru-cât pune în discuţie însuşi

dreptul de proprietate. În atare situaţie reclamantul este ţinut să facă dovada
dreptului de proprietate. Prin aceasta se deosebeşte atât de acţiunea posesorie
cât şi de cea întemeiată pe dreptul de creanţă. Prin aceasta se materializează
distincţia în materie imobiliară dintre acţiunile posesorii care ţin de posesiune şi
acţiunile petitorii care privesc însăşi existenţa dreptului de proprietate. În
materie mobiliară nu este prevăzută nici o acţiune posesorie.

c) acţiunea în revendicare, este în principiu imprescriptibilă sub aspect extinctiv.

Acest caracter rezultă din perpetuitatea dreptului de proprietate care atrage
după sine şi imprescriptibilitatea acţiunii care îl apără. Dreptul la acţiune se
stinge numai odată cu stingerea însuşi a dreptului de proprietate pe care îl
însoţeşte şi apără. Stingerea dreptului de proprietate apare în ipoteza când a
fost dobândit de o altă persoană prin uzucapiune sau, în cazul bunurilor mobile
prin posesia de bună credinţă. În acest sens art. 21 din Decr. 167/1958, prevede
că prescripţia extinctivă “nu se aplică dreptului la acţiune privitor la drepturile
de proprietate, uzufruct, uz, abitaţie, servitute şi superficie”.

Prin excepţie, acţiunea în revendicare a imobilelor vândute prin licitaţie publică

în cadrul procedurii executării silite imobiliare este prescriptibilă în termen de 5
Lucru individual Batin Natalia gr.2101

ani în condiţiile art. 561 C.pr.civilă. Acest text a fost în vigoare până la data de 2
mai 2001, fiind abrogat prin OG nr.138/2000, însă prescripţia începută sub
regimul anterior este supusă, după părerea noastră, aceluiaşi termen de 5 ani.
Prin textul art.520 C.pr.civilă, nou introdus, orice evicţiune totală sau parţială,
privind imobilul adjudecat se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii
actului de adjudecare în cartea funciară, termen valabil pentru adjudecări
înscrise după 2 mai 2001. Acţiunea pentru revendicarea bunurilor mobile
pierdute sau furate se prescrie în termen de 3 ani (art.1909 C.civil) iar în caz de
avulsiune bucata de teren alipită noului poate fi revendicată în termen de 1 an
(art.498 C.civil). De altfel, garantarea proprietăţii – ca drept fundamental –
trebuie considerată ca o realizare a ideii de libertate umană. Această garanţie
trebuie să lase câmp liber activităţii economice şi să ofere o bază materială care
să permită individului să ducă o viaţă liberă responsabilă [4]. În acelaşi spirit,
Curtea Constituţională a României sublinia într-o decizie a sa că “ocrotirea
proprietăţii este una dintre valorile majore ale unui stat de drept” [5]. De altfel,
prin activitatea sa jurisdicţională, Curtea Constituţională îşi aduce o contribuţie
majoră la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate [6].Fiind cel mai
important drept civil patrimonial, dreptul de proprietate a beneficiat
întotdeauna de o protecţie specială nu numai din partea dreptului
constituţional, dar şi a celorlalte ramuri de drept. Majoritatea ramurilor de
drept conţin reguli în acest sens, altfel spus îşi au mijloacele proprii de apărare a
dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale. În sens strict juridic, prim
mijloace de apărare a dreptului de proprietate se înţeleg acele acţiuni care
permit titularului dreptului înlăturarea oricăror atingeri aduse atributelor sale şi
asigurarea exercitării lui în condiţii normale. Potrivit reglementărilor în vigoare
există două categorii de mijloace civile de apărare a dreptului de proprietate:
mijloace nespecifice (sau de apărare indirectă) şi mijloace specifice (sau de
apărare directă). Mijloacele juridice nespecifice constituie acele acţiuni civile
Lucru individual Batin Natalia gr.2101

care urmăresc readucerea dreptului de proprietate în stare de funcţionare

normală sau în caz de distrugere a bunului material se urmăreşte recuperarea
valorii lui. Caracteristic acestor mijloace este faptul că ele nu se întemeiază pe
dreptul de proprietate sau pe un alt drept real, ci pe un drept de creanţă. Putem
include în această categorie: acţiunile care provin din neexecutarea
contractelor[7] (acţiuni în răspundere contractuală), acţiunile întemeiate pe
răspunderea civilă delictuală[8], acţiunile în nulitate sau anulare[9], acţiunile în
rezoluţiune sau reziliere[10]. Mijloacele juridice specifice (sau directe) de
apărare a dreptului de proprietate se particularizează prin faptul că ele se
sprijină direct pe dreptul de proprietate. Ele constau în acţiuni civile
fundamentate direct pe dreptul de proprietate care este contestat sau
nerecunoscut, sau pe faptul posesiunii unui imobil. Asemenea acţiuni se împart
în: acţiuni petitorii şi acţiuni posesorii. Acţiunile petitorii sunt acele acţiuni reale
prin care se realizează apărarea dreptului de proprietate sau a altor drepturi
reale. Se include în categoria acestor acţiuni: acţiunile în revendicare [11],
acţiunile confesorii[12], acţiunile de grăniţuire[13], acţiunile negatorii[14],
acţiunile de prestaţie tabulară[15].

Acţiunile posesorii sunt acele acţiuni reale imobiliare prin care se urmăreşte
apărarea posesiei unui imobil. Deci, obiectul acţiunii posesorii este apărarea
posesiei bunurilor imobile, ca o situaţie de fapt de care legea leagă anumite
consecinţe juridice. Tulburat în posesia sa, reclamantul (posesor) poate obţine
pe baza unei judecăţi rapide obligarea pârâtului de a înceta de îndată orice act
de tulburare, fără a interesa dacă el este şi titularul dreptului de proprietate.
Acţiunile posesorii nu pun în discuţie dreptul asupra lucrului, ci au ca obiect
numai apărarea stării de fapt ce caracterizează posesia [16], de aceea, acţiunile
menţionate prezintă avantajul de a uşura sarcina probei, nefiind necesar să se
dovedească existenţa unui titlu ci doar a faptului posesiei [17].Interesul
Lucru individual Batin Natalia gr.2101

protejării posesiei constă, în primul rând, în aparenţa dreptului. Apărând pe

posesor, în cele mai multe cazuri, acţiunea posesorie apără însuşi proprietarul
sau titularul unui alt drept real, care, însă, nu va mai fi obligat să facă proba
anevoioasă (de multe ori) a dreptului de proprietate, ci numai dovada că posedă
bunul în condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea acţiunilor posesorii. E
de altă parte, persoana care pretinde un drept asupra unui bun nu trebuie să
recurgă singură la tulburarea sau deposedarea celui care îl posedă, nimănui
nefiindu-i îngăduit să-şi facă dreptate singur. Spre deosebire de cererea
petitorie, care permite titularului apărarea dreptului de proprietate, fără a
deosebi după cum bunul este mobil sau imobil, cererea posesorie acordă
protecţie titularului numai în cazul bunurilor imobile, fiind o cerere reală
imobiliară. În materie mobiliară, având în vedere dispoziţia art.1909 Cod civil,
apare ca inutilă sancţionarea separată a încălcării posesiei unui bun
mobil[18].Literatura[19] şi practica juridică împart cererile posesorii pornind
de la art.674 Cod procedură civilă, în două categorii: acţiunile posesorii generale
(acţiuni în complângere) şi acţiuni posesorii speciale (acţiuni în reintegrare –
reintegranda). Acţiunea în complângere este aceea prin care reclamantul
solicită înlăturarea unei tulburări obişnuite a posesiei paşnice prin încălcarea ei
de către pârât, cum ar fi: mutarea unui gard, intrarea vitelor pârâtului pe
terenul reclamantului, etc. în Legea fondului funciar, nr.18/1991, sunt prevăzute
o serie de infracţiuni de tulburare de posesie în art.87 şi anume: “ocupare în
întregime sau în parte a terenurilor de orice fel, înfiinţarea sau mutarea
semnelor de hotar şi a reperelor de marcaj fără aprobare primită în condiţiile
legii”. Acţiunea în reintegrare urmăreşte repunerea posesorului sau chiar a
detentorului precar în situaţia anterioară, dacă deposedarea sau tulburarea s-au
produs prin violenţă (cum ar fi în cazul în care reclamantul a fost evacuat cu
forţa din imobil, prin violenţă sau ameninţare).
Lucru individual Batin Natalia gr.2101

Din trăsăturile evidenţiate mai sus rezultă că între acţiunile posesorii şi cele
petitorii pot fi reţinute unele note distinctive:

Acţiunile posesorii apără o stare de fapt[20], pe când acţiunile petitorii un

raport juridic. În timp ce acţiunile petitorii vizează însuşi fondul dreptului de
proprietate sau al unui alt drept real, acţiunile posesorii urmăresc doar
protecţia posesiei. Acţiunile petitorii pot fi introduse numai de proprietar sau de
titularul unui alt drept real încălcat, contestat, pe când acţiunile posesorii vor
putea fi intentate de posesor, indiferent dacă acesta este sau nu titularul
dreptului real. Mai mult decât atât, acţiunea posesorie va putea fi intentată şi
de detentorul precar[21], dar atunci pe lângă cele două condiţii prevăzute de
art.674 Cod procedură civilă (să nu fi trecut un an de la tulburare sau
deposedare şi să fi posedat cel puţin un an înainte de tulburarea posesiei),
trebuie să facă şi dovada titlului în baza căruia deţine titlul. Dintre acţiunile
petitorii, cea mai importantă este acţiunea de revendicare, care ridică şi cele
mai dificile probleme în practica judiciară. De aceea, vom dezbate în prezentul
capitol vasta şi complexa problematică a acestui principal mijloc de apărare a
dreptului de proprietate.
Lucru individual Batin Natalia gr.2101

In concluzie : Articolul 17 - Dreptul de proprietate .(1) Orice persoană are

dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa
moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi
lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și
condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în
timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi
reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.
(2) Proprietatea intelectuală este protejată. Orice persoană fizică sau juridică
are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de
proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile
prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile
pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor
conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor
contribuţii, sau a amenzilor.
Lucru individual Batin Natalia gr.2101

Note bibliografice:

Consideratii generale: Istratc N. ,Micescu ,Curs de drept civil, Ed.,, All Beck,,
Bucureşti,p. 277.

[1] L.Pop op. cit. p. 252; C. Oprişor: Acţiunile petitorii în RD nr. 9-12/1990, p.
96 .

[2] Trib. Supr., Col. Civ, Dec. nr., 2063/1955, CD 1955, p. 53; Trib Supr. Jud.
Bistriţa Năsăud, Dec. nr. 516/1972, în “R.R.D.” nr. 9/1973, p. 153.

[3] G.N.Luţescu; Teoria generală a drepturilor reale, Imprimeria Bucureşti,

1947,p. 441.

[4] T. Ohlinger, Object et partee de la protecţion des droit fondamentaux în

Cours constitutionneles europeennes et droit foundamentaux, Economica et
Presses Universitaires, D. Aix – Marseille, 1982, pag.365.

[5] Decizia nr.20, din 14 aprilie 1993, publicată în M. O. al României I, nr.121/8

iunie 1993.

[6] Vezi decizia nr. 1/12.I.1993 şi nr. 45/14 iulie 1993, publicate în M. O. al
României I, 29/1993 şi respectiv 218/6sept.1993; Decretul nr.4/1992 publicat în
M. O., I, nr. 182/30 iulie 1992; Decretul 312 II, 1993 (M.O. I, 95/1993); Decretul
27/1993 (M.O. I, 163/1993); Decretul 30/1994 (M.O. I, nr.100/1994); Decretul
10/1994 (M.O. I, nr.114/1994).
Lucru individual Batin Natalia gr.2101

[7] Detalii despre răspunderea contractuală, a se vedea în P.M. Cosmovici,

“Răspunderea civilă delictuală” în op. cit., pag.174 şi următoarele, C. Stătescu,
C. Bârsan, op. cit., pag.80

[8] P.M. Cosmovici, “Răspunderea civilă delictuală” în op. cit., pag.174 şi

următoarele, C. Stătescu, C. Bârsan, op. cit., pag. 115.

[9] Gh. Beleiu, Efectele nulităţii în Introducere în Dreptul civil, op. cit., pag.189.

[10] Despre rezoluţiunea sau rezilierea contractului, a se vedea P.M.Cosmovici,

op. Cit., pag.148-150. Vezi şi art.1021 din Codul civil.

[11] Acţiunea în revendicare este acea acţiune reală prin care se reclamă
predarea posesiunii unui bun în temeiul dreptului de prorpietate, pe care
reclamantul îl pretinde a-l avea asupra acelui bun.

[12] Prin acţiunea confesorie se apără un dezmembrământ al dreptului de

proprietate, dreptul de uzufruct, servitute, superficie. Vezi I.P.Filipescu, op. cit.,
pag234-265.

[13] Acţiunea de grăniţuire sau hotărnicie este acea acţiune care are ca obiect
delimitarea proprietăţii. Art.584 Cod civil prevede că orice proprietar poate
îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite de a sa: cheltuielile de
grăniţuire se vor face pe jumătate. Vezi detalii în C.Bârsan, Acţiunea în
grăniţuire în RRD nr.8/1984, pag.34; Pavel Perju, probleme privind acţiunea în
grăniţuire în Dreptul civil, 4/1992, pag.32 şi următoarele.

[14] Prin acţiunea negatorie se contestă un dezmembrământ al dreptului de

proprietate. Despre această acţiunea, cât şi despre celelalte acţiuni reale a se
vedea şi G. Boroi, Drept procesual civil, Buc., 1993, pag.129.

[15] Acţiunile de prestaţie tabulară sunt tratate pe larg în capitolul afectat

publicităţii imobiliare.
Lucru individual Batin Natalia gr.2101

[16] I.P. Filipescu, Dreptul de proprietate, op. cit., pag.63.

[17] Recent, Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat asupra utilizării acţiunilor
posesorii numai cu îndeplinirea cumulativă a celor trei condiţii prevăzute de
art.674 alin.1 din Codul civil şi anume: să nu fi trecut un an de la tulburare sau
deposedare; reclamantul să facă dovada că înainte de această dată a posedat
lucrul cel puţin un an; posesiunea să îndeplinească cerinţele prevăzute de
art.1846 şi 1847 din Codul civil, care reglementează calităţile posesiei. Acţiunea
posesorie poate fi promovată şi de cel care deţine lucrul în interes propriu, în
temeiul unui contract încheiat cu posesorul: în cazul detentorului precar, acesta
va trebui să dovedească atât îndeplinirea primelor două condiţii, cât şi titlul în
baza căruia deţine. Vezi V. Bogdănescu, Probleme de drept din Deciziile Curţii
Supreme de Justiţie (1990 – 1992), Bucureşti, Ed. Orizonturi, 1993, pag.153.

[18] În cazul bunurilor mobile, legiuitorul nu a mai considerat necesară trecerea

unei perioade de timp pentru dobândirea dreptului de proprietate (ca în cazul
bunurilor imobile). Simpla posesie a bunului imobil s-a apreciat că valorează
titlu de proprietate. Art.1909, alin.1 din Codul civil, prevede că: “lucrurile
mişcătoare se prescriu prin faptul posesiei lor, fără să fie trebuinţă de vreo
curgere de timp”. Dacă în materie imobiliară simpla posesie nu valorează titlu
de proprietate, în cazul bunurilor mobile posesia este fundamentală. Adevăratul
proprietar va putea pretinde oricând posesorului să-i restituie imobilul, pe când
posesorul actual al bunului mobil îşi păstrează bunul pentru că posesia are
valoare de titlu.

[19] I.P. Filipescu, Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, op. cit., pag. 65-
66, P.M.Cosmovici, Dreptul civil, op. cit., pag.68-69.

[20] Vasile Gionea, Drept civil, Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale, Ed.
Fundaţiei Română de Mâine, Buc., 1996, pag.23.
Lucru individual Batin Natalia gr.2101

[21] Detentorul precar va trebui să facă şi dovada titlului în baza căruia deţine
bunul. Vezi, în acest sens, soluţii ale practicii judiciare în V. Bogdănescu, op. cit.,
pag.253.