Tema:

Rolul Belarusiei: De-a lungul timpului, Belarusul a încercat constant să se

poziționeze la mijloc, mai întâi între Rusia și Occident, iar mai apoi între Rusia și
Ucraina. Este și unul din motivele pentru care Lukașenko nu a recunoscut imediat
anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia. A făcut-o doar după ce guvernul
ucrainean a condamnat fraudarea alegerilor din 2020 și a adoptat poziția statelor
din Occident față de conducerea de la Minsk. Expertul spune că Belarus nu a
intenționat în trecut să devină prea dependent de Rusia, deoarece dependența de
Rusia „aduce propriile riscuri”. În ciuda diferențelor de regim, atât Belarusul cât și
Ucraina mențin relații comerciale strânse. Regimul lui Lukașenko a jucat un rol
vital în aprovizionarea armatei ucrainene cu combustibil pentru vehiculele militare
ale acesteia. Din acest punct de vedere, Belarusia îți ține strâns relație de
neutralitate, pentru a nu se implica în conflictul din aceste două state Ucraina și
Rusia.

Rolul Ucrainei: Criza din Ucraina îşi are rădăcinile atât în istoria statului şi
diviziunile din interiorul ţării, cât şi în interesele actorilor relevanţi în regiune.
Ucraina este un stat est-european cu îndelungi şi intense conexiuni cu Rusia, dar şi
cu europa centrală şi de est. Ucraineni, ruşi, români, moldoveni, la care se adaugă
etnici polonezi, unguri şi tătari, Ucraina prefaţează un amalgam etnic format în cei
350 de ani de existenţă statalizată, care îşi manifestă în prezent potenţialul
divergent! Pentru Rusia, Ucraina are un important interes geostrategic în fundal,
subzistă intenţia federaţiei Ruse, mai exact a preşedintelui Vladimir Putin, de a
restabili statutul ţării în postura de mareactor regional şi chiar global pentru
generaţia următoare, preocuparea principală a Rusiei o va constitui reconstrucţia
statului rus şi reafirmarea puterii federaţiei Rusiei în regiune. Se pare că factorul
declanşator al crizei la constituit iritarea federaţiei Ruse faţă de modul în care a
fost tratată de Occident de la destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991. (ea mai mare
nemulţumire a Rusiei a fost intrarea în NATO nu doar a foştilor aliaţi precum
Polonia şi România,, ci şi a celor trei republici Baltice foste membre ale Uniunii -
Sovietice Getonia, Gituania şi Estonia. Ultima picătură în paharul Rusiei a fost
încercarea Uniunii Europene de a atrage Ucraina mai aproape de est printr-un
acord de asociere. Aceasta a declanşat un lanţ de evenimente care au condus la
înlăturarea fostului preşedinte pro-rus de la Kiev şi apoi la anexarea Crimeei de
către Rusia .Aşadar, Rusia face tot posibilul şi caută să menţină Ucraina ca stat
tampon între teritoriul rus şi NATO prin plasarea sa în sfera de dominaţie
Moscovei.

Rolul Rusiei: Rădăcinile conflictului dintre Rusia şi Ucraina sunt adânci. În

esenţă, Moscova nu acceptă independenţa Kievului. Un scurt istoric al
conflictului.Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina au o istorie care ajunge până în Evul
Mediu. Rădăcinile ambelor ţări sunt comune şi se regăsesc în aşa-numita Rusie
Kieveană, motiv pentru care preşedintele Vladimir Putin se referă deseori la "un
singur popor". În realitate, drumurile celor două naţiuni au fost secole la rând
separate şi s-au dezvoltat două limbi şi două culturi - înrudite şi totuşi diferite. În
vreme ce Rusia a evoluat politic până a ajuns un imperiu, Ucraina nu a reuşit să
pună bazele unui stat propriu. În secolul al XVII-lea, mari zone din actuala Ucraină
deveneau parte a Imperiului Ţarist. După dezintegrarea acestuia, în 1917, Ucraina
a devenit pentru scurt timp independentă, până când Rusia sovietică a recucerit-o
cu arma în mână. Anii '90: Rusia îi redă Ucrainei independenţa

În decembrie 1991, Ucraina, alături de Rusia şi Belarus, sunt cele trei republici
înfrăţite care pecetluiesc dezintegrarea Uniunii Sovietice. Din dorinţa de a-şi păstra
influenţa, Moscova pune bazele Comunităţii Statelor Independente (CSI), ca
instrument de control. Kremlinul credea să statul vecin va rămâne un aliat de
nădejde şi prin dependenţa sa de gazul rusesc. Realitatea este însă diferită. În
vreme ce Rusia şi Belarus au format o alianţă strânsă, Ucraina a privit tot mai cu
jind spre vest. Kremlinul a fost iritat de atitudinea Kievului, dar nu s-a ajuns la un
conflict în anii '90. Moscova părea relaxată, pentru că occidentul nu intenţiona să
integreze Ucraina. Rusia însăşi era slăbită economic şi adânc implicată în războiul
din Cecenia. În 1997, prin semnarea aşa-numitului "Acord de prietenie dintre
Ucraina şi Federaţia Rusă", Moscova recunoştea graniţele Ucrainei, inclusiv
Peninsula Crimeea, locuită majoritar de etnici ruşi. Kremlinul a folosit vidul de
putere de la Kiev pentru a anexa Crimeea. A fost practic un punct de cotitură,
începutul unui război nedeclarat. În paralel, forţe paramilitare ruse au reuşit
mobilizarea populaţiei în zona minieră din estul Ucrainei, în Donbas. S-au
autoproclamat atunci "republicile populare" Doneţk şi Lugansk, conduse de ruşi.
Guvernul de la Kiev a aşteptat până după alegerile prezidenţiale din mai 2014,
pentru a porni o amplă ofensivă militară, numită "intervenţie anti-teroristă".Armata
ucraineană a reuşit să-i alunge pe separatişti, dar la sfârşitul lunii august Rusia a
intervenit masiv cu forţe militare, după cum acuza Kievul. Moscova a respins
aceste acuzaţii. Teritorii ucrainene din zona Ilovaisk, la est de Doneţk, au fost
cucerite. Am asistat atunci la un punct de cotitură. Războiul pe frontul extins s-a
terminat în septembrie, prin semnarea Armistiţiului de la Minsk. De atunci s-a
trecut la un război imobil, pe poziţii, care continuă şi astăzi. La începutul anului
2015, separatiştii au trecut din nou la ofensivă şi Kievul acuza armata rusă că îi
sprijină. Şi aceste acuzaţii au fost respinse de Moscova. Soldaţii ucraineni au
suferit o înfrângere, de data aceasta în zona strategică a oraşului Debalţeve, pe care
l-au părăsit precipitat. Atunci, cu mediere occidentală, s-au pus bazele Acordului
Minsk 2, care a rămas până în prezent fundamentul eforturilor de pace, dar care nu
a fost aplicat ca atare.Ultima rază de speranţă a apărut în toamna anului 2019.
Atunci s-a reuşit retragerea unor trupe din anumite linii de demarcare. Însă după
summitul "Formatului Normandia" de la Paris, din decembrie 2019, nu au mai avut
loc astfel de întruniri. Putin nu dorea, să îl întâlnească pe actualul preşedinte al
Ucrainei, Volodimir Zelenski, argumentând că acesta nu respectă, din perspectiva
Rusiei, prevederile Acordului de la Minsk. În decembrie 2021, Putin a solicitat
oficial Statelor Unite ale Americii garanţii că Ucraina nu va adera niciodată la
NATO şi nu va primi niciun fel de ajutor militar. NATO a respins aceste solicitări.

Concluzie proprie:

În altă ordine de idei, obiectivul meu, ca urmare a participării în această ordine,

statul agresor este Ucraina, privind totul dintr-o optică obiectivă, ne putem îndrepta
câteva momente în istoria lumii pentru a reliefa un aspect simplu dar cu o mare
aplicabilitate în rândul procesului după recunoașterea internațională a Republicii
Populare Donețk si a Republicii Populare Lugansk. Nu întâmplător am adus în
discuție aceast mic fragment de istorie. Motiv constă în faptul că și-au declarat
independența față de Ucraina în urma unui referendum privind statutul neoficial
din mai 2014. La scurt timp după aceea, ambele state autoproclamate au fuzionat
pentru a forma confederația de scurtă durată Novorossiya, care a fost suspendată
un an mai târziu. La 21 februarie 2022, Duma de Stat a Rusiei a adoptat un proiect
de lege care recunoaște oficial autoproclamata Republică Populară Donețk și
Republica Populară Lugansk din estul Ucrainei ca state independente. Proiectul de
lege a fost aprobat de președintele Vladimir Putin. În aceeași zi, președintele rus
Vladimir Putin a semnat decrete de recunoaștere a Republicii Populare Donețk și a
Republicii Populare Lugansk și, de asemenea, a semnat acorduri de prietenie,
cooperare și asistență cu republicile! O sursă bună de informare asupra acestei
decizii, aceasta e poziția Ministerului Afacerilor Interne care Condamnă decizia
Federației Ruse de a recunoaște „independența” cvasi-entităților pe care le crease
în teritoriile ocupate temporar ale Ucrainei, așa-numitul „Lugansk”. Republica
Populară” și „Republica Populară Donețk”

Ca urmare prealabilă, concluzionăm aceste Războiul dintre Ucraina și insurgenții

pro-ruși, care a dus la poziții adoptate de diferite state și organizații internaționale,
a implicat direct atât Federația Rusă, cât și paramilitarii Ucraineni!

Exercițiul 2:
Încălcare a legilor războiului din timpul unui conflict armat, care cade sub
incidența dreptului internațional. Ca un preambul, automat îmi vine în suflet
următoarea întrebare: De ce autoritățile Rusiei nu iau măsuri de prevenire a
uciderii oamenilor în rândul războiului? Ca să relatez cele spuse mai sus, îmi pot
exprima gândul prin următoarele cinci exemple:

1.Uciderea, torturarea prizonierilor de război.

2.Distrugerea locuințelor și așezărilor fără necesitate de implicare armată.

3.Cauzarea în mod intenționat suferințe mari sau vătămări corporale grave sau
daune asupra sănătății.
4.Atacuri planificate asupra personalului, a instalațiilor, a materialelor, a unităților
sau a vehiculelor implicate în furnizarea de misiuni de asistență umanitară sau de
menținere a păcii, în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite, atâta
timp cât acestea au dreptul la protecția civililor sau a obiectelor civile privind
dreptul internațional al conflictelor armate.

5.Atacul asupra țintelor neprotejate și ne-militare ale unui oraș, al unui sat, al unei
locuințe sau al unei clădiri sau al bombardării prin orice mijloace.

Aceste atacuri nelegitime, necesită măsuri de precauție, pentru a nu pune în pericol

cetățenilor Ucrainei.

Cu deosebita consideratie, Piruțchi Nicolae.