Sunteți pe pagina 1din 6

Mihai Viteazul(1558-1601)

Mihai Viteazul a fost domnul Țării Românești între 1593-1600. Pentru o


perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor trei state medievale care
formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte
de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor
de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei.
Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a
fost recuperată de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol
important jucându-l opul Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae
Bălcescu. Astfel voievodul a ajuns un precursor important al unificării românilor,
care avea să se realizeze în secolul al XX-lea.
Originea si primii ani de viata

În anul 1601, în timpul unei șederi la Praga, a fost portretizat de


pictorul Egidius Sadeler, care a menționat pe marginea portretului aetatis XLIII,
adică "în al 43-lea an al vieții", ceea ce indică drept an al nașterii lui Mihai
anul 1558.
Domnul Pătrașcu cel Bun, considerat multă vreme ca fiind tatăl nelegitim al
lui Mihai, a murit în 1557. Împrejurarea ca Pătrașcu să fi avut relații
extraconjugale în anul morții sale apare ca foarte improbabilă, având în vedere
faptul că a murit în urma unei lungi boli, pentru tratarea căreia a cerut medici de
la Sibiu. Ipoteza ca Mihai să fi fost fiul postum al lui Pătrașcu a fost exclusă și de
Petre Panaitescu, cu argumente onomastice, genealogice, precum și pe baza
cronicilor de epocă.
Mama lui Mihai, Teodora sau Tudora, a fost, după unele surse, de neam
grecesc (din vechea familie bizantină a Cantacuzinilor). După alte surse, era
vânzătoare de rachiu, originară din Târgul de Floci, iar tatăl lui Mihai era grec.
Cronica lui Radu Popescu menționează că "Acest Mihai Vodă, după ce au luat
domnia, s-a numit că este fecior lui Pătrașcu Vodă, iar cu adevărat nu se știe, că
nici un istoric de-ai noștri sau striin nu adeverează cine iaste și cum au luat
domnia, fără cât din auz unul din altul așa dovedim, că mumă-sa au fost de la
Oraș dela Floci, care fiind văduvă și frumoasă și nemerind un gelep (negustor),
om mare și bogat den Poarta împărătească și în casa ei zăbovindu-se câtăva
vreme...”.
Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum și
specificațiile din Condica episcopiei Râmnicului, atesta că Mihai Viteazul s-ar fi
născut la Drăgoești, localitate aflată pe partea stângă a Oltului, județul Vâlcea.
Aceleași surse mai specifică faptul că la Proieni, pe Valea Oltului, într-o veche
biserică ortodoxă, s-ar fi cununat cu Doamna Stanca.
Mama sa, Teodora Cantacuzino, a fost soră cu Iane Cantacuzino, înalt
dregător la Constantinopol și apoi ban al Craiovei, din familia Cantacuzino.
Armeanul Petre Grigorovici din Lemberg, unul din diplomații lui Mihai, a
întocmit, probabil pentru informarea cercurilor austriece, o cronică a vieții
domnitorului, document care s-a pierdut în forma originală, dar care s-a păstrat în
compilația lui Stephanus Zamosius.
“Unirea” de la 1600

Conturarea mitului Mihai Viteazul ilustrează mai bine ca oricare alt model
istoric mutațiile petrecute în conștiința românească. Domnitorul care a reușit să
stăpânească pentru scurt timp, la 1599-1600, cele trei țări reunite, trei veacuri mai
târziu, în România modernă, începe a fi receptat ca unificator abia spre mijlocul
secolului al XIX-lea. O asemenea interpretare lipsește cu desăvârșire în
istoriografia cronicărească a veacului al XVII-lea și chiar mai târziu, spre 1800, la
Școala Ardeleană".
Realitatea istorică este mult mai nuanțată decât cea cunoscută de publicul
larg. Pe scurt, Mihai Viteazul ar putea fi caracterizat în felul următor (a se reține
că nu a purtat titlul de "Domn" decât în Țara Românească):

 1593-1599 este Domn al Țării Românești;


 Între octombrie 1599 și iunie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești și al
Ardealului;
 În perioada iunie 1600 - septembrie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești,
al Ardealului și Moldovei, adunate împreună sub "unirea personală" a lui
Mihai; în cazul Moldovei îl înscăunează de fapt pe fiul său;
 Între septembrie 1600 - noiembrie 1600 a fost Domn al Țării Românești;
 Între februarie 1601- august 1601 a fost comandant militar în slujba Imperiului
Habsburgic.
Deși istoria asociată cu Mihai Viteazul este cunoscută publicului larg drept
"unire", termenul este dus prea departe. În realitate, toate cele trei țări își păstrează
instituțiile de conducere de dinainte - Dieta (Transilvania) și sfaturile boierești în
țările extracarpatice, își păstrează legile, cutumele și procedurile fiecăreia în
vigoare. Mihai nu "unifică" nici armatele.
Destrămarea Unirii

Contextul internațional a fost nefavorabil lui Mihai. Puterile vecine vedeau


în ambițiile sale politice o contradicție cu interesele proprii de dominanță.
Habsburgii își vedeau amenințate planurile de menținere a Transilvaniei în sfera
lor de influență, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei,
iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunțării la Țara Românească. Mai mult
chiar, uniunea personală a lui Mihai reprezenta o formulă puternică, capabilă să
schimbe raportul de forțe din regiune.
Existau însă și conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor
maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul domn. De
asemenea, sașii au rămas ostili lui Mihai, în urma jafurilor întreprinse de armatele
sale în orașele și satele lor (Ghimbav, Codlea, Merghindeal, Cincu, Șura
Mică, Cristian, Câlnic etc.).
Mihai nu reușește să înfrângă revolta nobililor maghiari transilvăneni,
sprijiniți de generalul Basta care l-a învins în Bătălia de la Mirăslău (18/28
septembrie 1600) și astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în
posesia Movileștilor aserviți intereselor polone. Polonii au pătruns în Moldova cu
cancelarul și marele hatman Zamoyski, Mihai fiind învins în bătălia de la
Bucov (20 octombrie 1600), astfel că Zamoyski îl reinstalează pe tronul Moldovei
pe Ieremia Movilă.
Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Țării Românești, însă și pe
acest tron se va urca un membru al familiei Movileștilor, Simion Movilă.
Așadar, înfăptuirea unirii manu militari nu a durat, creația politică a lui
Mihai s-a prăbușit ca efect al intereselor proprii ale Habsburgilor, Poloniei și
Imperiului Otoman.

Moartea lui Mihai Viteazul


Forțat să ia calea pribegiei, Mihai se îndreaptă spre Praga pentru solicita
ajutor de la împăratul Rudolf al II-lea. Călătoria a fost lungă și anevoioasă
(voievodul și însoțitorii săi fiind atacați de mai multe ori, mai ales în
Transilvania), trecând prin Deva, Lipova, Oradea, Debrețin, Tokaj, Pojon și Viena.
 A ajuns la Viena, împreună cu cei 40 de însoțitori care îi mai rămăseseră,
la 2 ianuarie 1601, unde a fost primit de arhiducele Matthias (viitorul
împărat Matia I), care i-a înlesnit primirea la Curtea Imperială de la Praga. Mihai
Viteazul a ajuns la Praga pe 23 februarie 1601, fiind primit în audiență la împărat
pe 14 martie.
Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea, care, în contextul
reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susțină
pe voievodul român.
Împreună cu generalul Basta, Mihai pornește campania de recucerire a
teritoriilor românești. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul
român îl îndepărtează pe Sigismund Báthory din Transilvania. Continuă prin a
recupera Țara Românească gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste
condiții, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri românești, perspectivă ce nu
convenea împăratului habsburgic, Rudolf al II-lea. Se pune la cale înlăturarea
fizică a domnitorului român, și la 9/19 august 1601, la 3 km sud de Turda, Mihai
Viteazul este ucis de un detașament de mercenari în frunte cu ofițerul valon Iacob
(Jacques) de Beauri, trimis de generalul Giorgio Basta. Uciderea lui Mihai este
astfel relatată de Dionisie Fotino: „Între Basta și Mihai s-a rădicat o gelozie care a
ajuns la dușmănie. Basta, după ce a pârât pe Mihai că avea înțelegeri secrete cu
turcii, a hotărât ca să-l și aresteze; deci trimițând să-l poftească la consiliu și
Mihai nevoind a veni, a poruncit la câțiva nemți ca să înconjoare cortul său, și să-l
prinză viu sau să-l omoare. Mihai Vodă văzându-se astfel surprins a scos sabia și
a rănit pe unul din sbirii lui Basta, dar un altul străpungându-l cu sulița în pântece,
l-a trântit la pământ și i-a tăiat capul. Această ucidere infamă a lui Mihai Vodă nu
fu aprobată de nimene la curtea împăratului Rodolf”. Trupul lui Mihai a fost
aruncat apoi în câmpia Cristișului, pentru ca ostașii săi să vadă că a pierit
căpitanul lor. Pe mormântul lui Mihai Viteazul din Turda s-a construit un obelisc,
închinat lui Mihai.
Capul său este luat de Turturea paharnicul, unul dintre căpitanii
voievodului, adus în Țara Românească și înmormântat de Radu
Buzescu la Mănăstirea Dealu, lângă osemintele părintelui său, Pătrașcu-Vodă.
Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu este scris:
„Aici zace cinstitul și răposatul capu al creștinului Mihail, Marele Voievod, ce a
fost domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei”.
Miron Costin a scris în cronica sa următorul comentariu, după ce a relatat
uciderea lui Mihai: „Și așea s-au plătitu lui Mihai Vodă slujbele ce-au făcutu
nemților”. Abia generația pașoptistă, angajată în lupta pentru crearea statului
național român, îl va recunoaște pe Mihai Viteazul ca pe un ilustru predecesor.

S-ar putea să vă placă și