Logaritm - Wikipedia

24.08.
2021 Logaritm - Wikipedia
Logaritm
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În matematică, logaritmul este operația inversă a ridicării la

putere. Aceasta înseamnă că logaritmul unui număr este
exponentul la care un alt număr fix, baza⁠(d), trebuie să fie ridicat
pentru a produce acel număr. În cazul cel mai simplu al
exponentului natural, logaritmul exprimă numărul de factori din
înmulțirile repetate. De exemplu, logaritm în bază 10 din 1000
este 3, pentru că 10 la puterea 3 este 1000
(1000 = 10 × 10 × 10 = 103); înmulțirea se repetă de trei ori.
Acesta este un exemplu de logaritmi cu valori discrete. Trecerea la
un exponent fracționar face ca valorile logaritmilor să fie continue.
Graficul funcției logaritm în bază 2
Mai general, exponențierea permite ridicarea oricărui număr traversează abscisa (axa orizontală)
în 1 și trece prin punctele
real pozitiv la orice putere reală, producând întotdeauna un
de coordonate (2, 1), (4, 2), (8, 3).
rezultat pozitiv, deci logaritmul poate fi calculat pentru orice două
De exemplu, log2(8) = 3, deoarece
numere reale pozitive b și x unde b este diferit de 1. Logaritmul lui
23 = 8. Graficul se apropie arbitrar
x în baza b, notat cu logb(x), este numărul real y unic cu de mult de ordonată, dar nu o atinge
proprietatea că și nu se intersectează cu ea.
by = x.
6
De exemplu, întrucât 64 = 2 , atunci:
log2(64) = 6
Logaritmul în bază 10 (unde b = 10) se numește logaritm zecimal și are multe aplicații în știință și
inginerie. Logaritmul natural are drept bază numărul e (≈ 2.718); utilizarea sa este larg răspândită în
matematică și fizică, pentru că derivata sa e mai simplă. Logaritmul binar⁠(d) folosește baza 2
(adică b = 2) și este frecvent utilizat în informatică.
Logaritmii au fost introduși de către John Napier în secolul al XVII-lea ca mijloc de simplificare a
calculelor. Ei au fost rapid adoptați de către navigatori, oameni de știință, ingineri, și alții pentru a
efectua calcule mai ușor, folosind rigle și tabele de logaritmi⁠(d). Calculele greoaie cu multe cifre puteau
fi înlocuite cu căutări în tabele și simple adunări, datorită faptului — important în sine — că logaritmul
unui produs⁠(d) este suma logaritmilor factorilor:
cu condiția ca b, x și y să fie toate pozitive și b ≠ 1.

Noțiunea actuală de logaritm provine de la
Leonhard Euler, care a legat-o de funcția exponențială în secolul al XVIII-lea.
Scara logaritmică restrânge variația unor cantități cu gamă largă. De exemplu, decibelul este o unitate
care cuantifică logaritmul unor rapoarte de energie și de amplitudine a unui semnal (de
exemplu, presiunea acustică⁠(d)). În chimie, pH-ul este o măsură logaritmică a acidității unei soluții
apoase. Logaritmii sunt frecvenți în formulele științifice și în măsurătorile complexității algoritmilor și
ale obiectelor geometrice numite fractali. Ele descriu intervale muzicale, apar în formulele de
numărare a numerelor prime, oferă informația de bază unor modele din psihofizică, și pot fi de ajutor
în contabilitatea legală⁠(d).
https://ro.wikipedia.org/wiki/Logaritm 1/24
24.08.2021 Logaritm - Wikipedia
În același mod în care logaritmul inversează ridicarea la putere, logaritmul complex⁠(d) este funcția
inversă a exponențialei aplicate numerelor complexe. Logaritmul discret modular⁠(d) este o altă
variantă, cu utilizări în criptografia cu chei publice.
Cuprins
Motivația și definiția
Ridicarea la putere
Definiție
Exemple
Identități logaritmice
Produsul, împărțirea, puterea și rădăcina
Schimbarea bazei
Baze particulare
Istoria
Tabele de logaritmi, rigle de calcul și aplicații istorice
Proprietăți analitice
Funcția logaritmică
Funcția inversă
Derivata și primitiva
Reprezentarea integrală a logaritmului natural
Transcendența logaritmului
Calculul
Serii de puteri
Aproximarea cu media aritmetico–geometrică
Aplicații
Scară logaritmică
Psihologie
Teoria probabilităților și statistică
Complexitatea computațională
Entropie și haos
Fractalii
Muzică
Teoria numerelor
Generalizări
Logaritmul complex
Inversele altor funcții exponențiale
Concepte conexe
Note de completare
Note bibliografice
Legături externe
Motivația și definiția
Ideea logaritmilor este de a inversa funcționarea ridicării la putere. De exemplu, cea de-a treia putere
(sau cubul) a lui 2 este 8, pentru că 8 este produsul a trei factori cu valoarea 2:
Rezultă că logaritmul lui 8 în baza 2 este 3, deci log2 8 = 3.
Ridicarea la putere
Puterea a treia a unui număr b este produsul a trei factori cu valoarea b. Mai general, ridicarea lui b la
puterea a n-a, când n este un număr natural, se face prin înmulțirea a n factori cu valoarea b. Puterea a
n-a a lui b este scrisă bn, astfel încât
Ridicarea la putere poate fi extinsă la by, unde b este un număr pozitiv și exponentul y este orice
număr real. De exemplu, b-1 este inversul⁠(d) lui b.[1] Ridicarea lui b la puterea 1/2 este rădăcină pătrată
a lui b.
Mai general, ridicarea lui b la o putere cu exponent număr rațional p/q, unde p, q sunt numere intregi,
e dată de
al q-lea radical din .
Generalizarea merge mai departe, orice număr irațional y poate fi aproximat cu precizie arbitrară de
numere raționale, proprietate care se poate folosi pentru calculul puterii a y-a a lui b: de exemplu
și e tot mai corespunzător aproximat de .
Pentru mai multe detalii, inclusiv formula bm + n = bm · bn, a se vedea articolul despre putere.
Definiție
Logaritmul unui număr real pozitiv x în baza b, un număr real pozitiv diferit de 1[a], este exponentul la
care b trebuie să fie ridicat pentru a da x. Cu alte cuvinte, logaritmul lui x în baza b este soluția y a
ecuației[2]
Logaritmul se notează cu „logb(x)” (citit „logaritm în bază b din x” sau „logaritmul în bază b al lui x”).
În ecuația y = logb(x), valoarea y este răspunsul la întrebarea „la ce putere trebuie să fie ridicat b,
pentru a obține x?”. Această întrebare poate fi abordată (cu un răspuns mai bogat) și pentru numere
complexe, ceea ce se face în secțiunea „Logaritmul complex”, și acest răspuns este mult mai intens
investigat în pagina logaritmului complex⁠(d).
Exemple
De exemplu, log2(16) = 4, deoarece 24 = 2 ×2 × 2 × 2 = 16. Logaritmii pot fi și negativi:
pentru că
Un al treilea exemplu: log10(150) este aproximativ 2.176, care se află între 2 și 3, așa cum 150 se află
între 102 = 100 și 103 = 1000. În cele din urmă, pentru orice bază b, logb(b) = 1 și logb(1) = 0, deoarece
b1 = b și, respectiv, b0 = 1.
Identități logaritmice
Mai multe formule importante, uneori numite identități logaritmice sau legi logaritmice, dau relații
între logaritmi.[3]
Produsul, împărțirea, puterea și rădăcina
Logaritmul unui produs este suma logaritmilor factorilor; logaritmul raportului a două numere este
diferența logaritmilor. Logaritmul celei de a p-a puteri a unui număr este de p ori logaritmul
numărului în sine; logaritmul radicalului de ordinul al p-th este logaritmul numărului împărțit la p.
Următorul tabel listează aceste identități cu exemple. Fiecare dintre identități pot fi calculate prin
înlocuirea definiției logaritmului sau în partea stângă.
Formula Exemple
produs
împărțire
putere
radical
Schimbarea bazei
Logaritmul logb(x) poate fi calculat din logaritmii lui x și b într-o bază arbitrară k, utilizând următoarea
formulă:
Calculatoarele științifice calculează logaritmii pentru în bazele 10 și e.[4] Logaritmi în orice altă bază b
pot fi determinați folosind oricare dintre acești doi logaritmi prin formula precedentă:
Dat fiind un număr x și logaritmul său logb(x) într-o bază necunoscută b, bază este dată de relația:
Baze particulare
Dintre toate bazele ce pot fi alese, trei sunt deosebit de frecvente. Acestea sunt b = 10, b = e (constantă
matematică irațională ≈ 2.71828), și b = 2. În analiza matematică, logaritmul cu baza e este larg
răspândit din cauza proprietăților sale analitice speciale explicate mai jos. Pe de altă parte, logaritmii
în bază 10 sunt ușor de utilizat pentru calcule manuale în sistemul de numerație zecimal:[5]
Astfel, log10(x) este legat de numărul de cifre zecimale ale unui număr întreg pozitiv x: numărul de
cifre este cel mai mic număr întreg strict mai mare decât log10(x).[6] De exemplu, log10(1430) este de
aproximativ 3.15. Următorul număr întreg este 4, adică numărul de cifre al lui 1430. Atât logaritmul
natural, cât și logaritmul în bază doi sunt utilizate în teoria informației, corespunzând
utilizării naților sau, respectiv, biților ca unități fundamentale pentru informație.[7] Logaritmii binari
sunt și ei utilizați în informatică, acolo unde sistemul binar este omniprezent, în teoria muzicii, unde
raportul înălțimilor unor sunete egal cu 2 (octava) este omniprezent și centul este logaritmul binar
(scalat cu 1200) al raportului între două înălțimi adiacente egal temperate, iar
în fotografie măsoară indicele de expunere⁠(d).[8]
Următorul tabel listează notațiile comune pentru logaritmii în aceste baze și domeniile în care acestea
sunt utilizate. În multe discipline se scrie log(x) în loc de logb(x), atunci când baza poate fi determinată
din context. Mai apare și notația blog(x).[9] Coloana „notație ISO” listează notații propuse
de Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO 31-11⁠(d)) pentru diverse baze.[10]
Baza Numele lui Notație

Alte notații Utilizate în
b logb(x) ISO
logaritm informatică, teoria informației, teoria muzicii,
2 lb(x)[11] ld(x), log(x), lg(x),[12] log2(x)
binar⁠(d) fotografiei
log(x)
matematică, fizică, chimie,
logaritm
e ln(x)[b] (în matematică [16] și multe statistică, economie, teoria informației, și
natural
limbaje de programare[c]) unele domenii de inginerie
diverse domenii inginerești (a se vedea decibeli și

log(x), log10(x)
mai jos),
logaritm
10
zecimal
lg(x) (în inginerie, biologie, tabele⁠(d) de logaritmi,
astronomie) ⁠(d)
calculatoare portabile, spectroscopie
Istoria
Istoria logaritmilor în Europa secolului al XVII-lea este descoperirea unei noi funcții, care extindea
domeniul de analiză dincolo de domeniul de aplicare a metodelor algebrice. Metoda logaritmilor a fost
formulată public de către John Napier în 1614, într-o carte intitulată Mirifici Logarithmorum Canonis
Descriptio (Descrierea Minunatului Canon al Logaritmilor).[17][18] Înainte de inventarea lor de către
Napier, au existat și alte tehnici similare, cum ar fi prostafareza sau utilizarea de tabele de progresii,
dezvoltată pe larg de către Jost Bürgi în jurul anului 1600.[19][20]
Logaritmul zecimal al unui număr este indicele acelei puteri a lui zece care este egală cu numărul.[21] A
vorbi despre un număr ca necesitând atât de multe cifre este o aluzie aproximativă la logaritmul
zecimal, și problema a fost menționată de către Arhimede ca „ordinul unui
număr”.[22] Primii logaritmi adevărăți erau metode euristice de a transforma înmulțirea în adunare,
facilitând astfel calculul mai rapid. Unele dintre aceste metode foloseau tabele calculate din identități
trigonometrice.[23]
Astfel de metode sunt numite prostafareză⁠(d).
Inventarea funcției cunoscute astăzi sub numele de logaritm natural a început ca o încercare de a
efectua o cuadratură a unei hiperbole dreptunghiulare de către Gregoire de Saint Vincent, un belgian
iezuit ce locuia la Praga. Arhimede scrisese Cuadratura parabolei în secolul al III-lea î.Hr., dar o
cuadratură a hiperbolei nu putuse fi realizată până la publicarea de către Saint-Vincent a rezultatelor
sale în 1647. Relația pe care o oferă logaritmul între o progresie geometrică⁠(d) primită ca argument și o
progresie aritmetică a valorilor lui, l-a determinat pe Alphonse Antonio de Sarasa⁠(d) să facă legătura
între cuadratura lui Saint-Vincent și tradiția logaritmilor din prostaferesis⁠(en), ceea ce duce la termenul
de „logaritm hiperbolic”, sinonim pentru logaritmul natural. În curând, noua funcție a fost apreciată de
către Christiaan Huygens, Patavii, și James Gregory. Notația Log y a fost adoptată de către Leibniz în
1675,[24] și în anul următor el a legat-o de integrala
Tabele de logaritmi, rigle de calcul și aplicații istorice

Prin simplificarea calculelor dificile, logaritmii
au contribuit la progresul științei, mai ales în
astronomie. Au fost o dezvoltare critică pentru
progrese din topografie⁠(d), navigația
⁠(d)
astronomică , și alte domenii. Pierre-Simon
Laplace numea logaritmii
„...admirabil artificiu care, prin Definiția logaritmilor în 1797 în Encyclopædia Britannica

reducerea câtorva luni de muncă la
câteva zile, dublează viața
astronomului, și îl cruță de erorile și dezgustul inseparabile de calculele îndelungate.”[25]
Un instrument-cheie care a permis utilizarea practică a logaritmilor înaintea calculatoarelor de birou și

a computerelor au fost tabelele de logaritmi⁠(d).[26] Primul astfel de tabel a fost întocmit de către Henry
Briggs în 1617, imediat după invenția lui Napier. Ulterior s-au scris și tabele cu sferă mai largă. Aceste
tabele enumerau valorile pentru logb(x) și bx pentru orice număr x într-un anumit interval, cu o
anumită precizie, pentru o anumită bază b. De exemplu, primul tabel al lui Briggs conține logaritmii
zecimali ai tuturor numerelor întregi din intervalul 1-1000, cu o precizie de 14 cifre. Întrucât funcția
f(x) = bx este inversa lui logb(x), ea fost numită antilogaritm.[27] Produsul și câtul a două numere
pozitive c și d au început să fie frecvent calculate ca sumă și diferență a logaritmilor lor. Produsul cd
sau câtul c/d venea din căutarea antilogaritmului sumei sau diferenței prin aceleași tabele:
și
Pentru calculele manuale care impuneau precizie apreciabilă, căutarea celor doi logaritmi, calculul
sumei sau diferenței lor, și apoi căutarea antilogaritmului era mult mai rapidă decât efectuarea
înmulțirii prin metodele anterioare, cum ar fi prostafareza⁠(d), care se baza pe identități trigonometrice.
Calculele de puteri și radicali erau reduse la înmulțiri sau împărțiri și căutări prin
și
Multe tabele de logaritmi dau logaritmii furnizând separat de caracteristica și mantisa lui x,
adică partea întreagă și partea fracționară⁠(d) din log10(x).[28] Caracteristica lui 10 · x este unu plus
caracteristica lui x, iar mantisa era aceeași. Aceasta extinde domeniul de aplicare a tabelelor de
logaritmi: dat fiind un tabel care listează log10(x) pentru orice număr întreg x de la 1 la 1000,
logaritmul lui 3542 este aproximat prin
Rezultate de precizie
⁠(d)
sporită pot fi obținute prin interpolare .
O altă aplicație critică a fost rigla de calcul, o pereche de scale logaritmice folosite pentru calcul, după
cum se ilustrează aici:
Imagine schematică a unei rigle de calcul. Pornind de la 2 pe scară mai mică, se adaugă
distanța până la 3 pe scara de sus pentru a ajunge la produsul 6. Rigla de calcul
funcționează pentru că este gradată astfel încât distanța de la 1 la x este proporțională cu
logaritmul lui x.
Scara logaritmică neglisantă, rigla lui Gunter, a fost inventată la scurt timp după invenția lui Napier.
William Oughtred a îmbunătățit-o pentru a creaa rigla de calcul—o pereche de scale logaritmice mobile
una față de alta. Numerele sunt plasate pe rigla de calcul la distanțe proporționale cu diferențele între
logaritmii lor. Glisarea scării de sus în mod corespunzător este echivalentă cu o adunare mecanică de
logaritmi. De exemplu, adăugarea distanței de la 1 la 2 pe scară de jos la distanța de la 1 la 3 pe scara de
sus dă un produs de 6, care este citit de pe partea inferioară. Rigla a fost un instrument esențial de
calcul pentru ingineri și oameni de știință până în anii 1970, deoarece el permite, în detrimentul
preciziei, calcul mult mai rapid decât tehnicile bazate pe tabele.[29]
Proprietăți analitice
Un studiu mai profund al logaritmilor necesită conceptul de funcție. O funcție este o regulă prin care
un număr este transformat într-un alt număr.[30] Un exemplu este funcția ce produce puterea a x-a a
lui b din orice număr real x, în cazul în care baza b este un număr fix. Această funcție este scrisă
Funcția logaritmică
Pentru a justifica definiția logaritmilor, este necesar să se arate că ecuația
are o soluție x și că această soluție este unică, cu condiția ca y să fie pozitiv și ca b este pozitiv și diferit
de 1. Demonstrarea acestui fapt necesită teorema valorii intermediare⁠(d) din analiza matematică.[31]
Această teoremă afirmă că o funcție continuă care produce două valori m și n produce, de asemenea,
orice valoare care se situează între m și n. O funcție este continuă dacă ea nu „sare”, adică dacă graficul
ei poate fi trasat fără a ridica instrumentul de scris de pe hârtie.
Se poate arăta că această proprietate este valabilă pentru funcția f(x) = b x. Deoarece f ia valori pozitive
arbitrar de mari și arbitrar de mici, orice număr y > 0 se află între f(x0) și f(x1) pentru x0 și x1. Prin
urmare, teorema valorii intermediare asigură că ecuația f(x) = y are o soluție. Mai mult decât atât,
există doar o singură soluție la această ecuație, pentru că funcția f este strict crescătoare (pentru
b > 1), sau strict descrescătoare (pentru 0 < b < 1).[32]
Soluția unică x este logaritm din y în baza b, logb y. Funcția care îi atribuie lui y logaritmul său se
numește funcția logaritm sau funcția logaritmică (sau doar logaritmul).
Funcția logb x este, în esență, caracterizată prin formula produsului de mai sus
Mai precis, logaritmul în orice bază b > 1 este singura funcție crescătoare f definită pe mulțimea
numerelor reale pozitive cu valori în mulțimea numerelor reale care satisface relațiile f(b) = 1 și [33]
Funcția inversă
Formula pentru logaritmul unei puteri spune, în special, că pentru

orice număr x,
În limbaj natural, luând puterea a x-a a lui b și apoi calculându-i

logaritmul în bază bbase-b se obține x. Invers, având în vedere un
număr pozitiv y, formula
spune că dacă întâi se extrage logaritmul și apoi se ridică baza la

puterea lui, se obține y. Astfel, cele două moduri posibile de
combinare (sau compunere⁠(d)) a logaritmilor cu exponențiala dă
Graficul logaritmului funcției logb(x)
numărul inițial. Prin urmare, logaritmul cu baza b este funcția
(albastru) este obținut prin
inversă a lui f(x) = bx.[34] reflexia graficului funcției bx (roșu) la
linia diagonală ().
Funcțiile Inverse sunt strâns legate de funcțiile
originare. Graficele lor corespund reciproc prin schimbarea
axelor x și y între ele (sau la reflecție, față de diagonala x = y), așa cum se arată la dreapta: un punct (t,
u = bt) de pe graficul lui f dă un punct (u, t = logbu) pe graficul logaritmului și vice-versa. Ca o
consecință, logb(x) tinde la infinit (devine mai mare decât orice număr dat) dacă x crește la infinit, cu
condiția ca b să fie mai mare decât unu. În acest caz, logb(x) este funcție crescătoare. Pentru b < 1,
logb(x) tinde la minus infinit. Atunci când x se apropie de zero, logb(x) tinde la minus infinit pentru
b > 1 (respectiv, plus infinit pentru b < 1).
Derivata și primitiva
Proprietățile analitice ale funcțiilor se extind și asupra inverselor lor.[31] Astfel, întrucât este o funcție
continuă și derivabilă⁠(d), la fel este și logb(y). Intuitiv, o funcție continuă este derivabilă dacă graficul ei
nu are „colțuri” ascuțite. Mai mult decât atât, întrucât derivata lui f(x) este ln(b)bx din
proprietățile funcției exponențiale, formula de derivare a funcțiilor compuse⁠(d) implică faptul că
derivata lui logb(x) este dată de[32][35]
Adică panta tangentei la graficul logaritmului în baza b în punctul

(x, logb(x)) este egală cu 1/(x ln(b)).
Derivata lui ln(x) este ; aceasta implică faptul că ln(x) este

Graficul logaritmului natural (verde)
singura primitivă a lui care are valoarea 0 pentru x = 1. Aceasta și al tangentei în x = 1.5 (negru)
este o formulă foarte simplă care a motivat calificarea logaritmului
în bază e drept „natural”; totodată, acest aspect este unul dintre principalele motive pentru importanța
constantei e.
Derivata cu un argument funcțional generalizat f(x) este
Fracția din partea dreaptă se numește derivata logaritmică⁠(d) a lui f. Calculul lui f'(x) prin intermediul
derivatei lui ln(f(x)) este cunoscut ca derivare logaritmică⁠(d).[36] Primitiva logaritmului natural ln(x)
este:[37]
Formule legate, cum ar fi primitivele logaritmilor în alte baze pot fi derivate din această ecuație
folosind schimbarea de bază.[38]
Reprezentarea integrală a logaritmului natural
Logaritmul natural din t este egal cu integrală din 1/x dx de la 1 la

t:
Logaritm natural din t este zona

Cu alte cuvinte, ln(t) este egală cu aria dintre abscisă și de graficul hașurată de sub graficul funcției f(x)
funcției 1/x, de la x = 1 până la x = t (figura din dreapta). Aceasta = 1/x (inversa lui x).
este o consecință a teoremei fundamentale a calculului integral și
faptul că derivata lui ln(x) este 1/x. Partea dreaptă a acestei ecuații
poate servi ca o definiție a logaritmului natural. Formulele logaritmului produsului și puterii pot fi
derivate din această definiție.[39] De exemplu, formula produsului ln(tu) = ln(t) + ln(u) se deduce ca:
Egalitatea (1) se desparte integral în două părți, în timp ce egalitatea (2) este o schimbare de variabilă
(w = x/t). În ilustrația de mai jos, divizarea corespunde împărțirii zonei în părți galbene și albastre.
Rescalarea verticală a zonei albastre din stânga cu factorul t și reducerea ei cu același factor orizontal
nu-i schimbă dimensiunea. Mutând-o corespunzător, zona se potrivește graficului funcției f(x) = 1/x
din nou. Prin urmare, zona albastră din stânga, care este integrală din f(x) de la t la tu este aceeași ca
integrala de la 1 la u. Acest lucru justifică egalitatea (2) cu o demonstrație mai geometrică.
Demonstrație vizuală formulei produsului logaritmilor naturali
Formula puterii ln(tr) = r ln(t) poate fi calculată într-un mod similar:
Cea de-a doua egalitate folosește o schimbare de variabilă (integrarea prin substituție), w = x1/r.
Suma peste inversele numerelor naturale,
se numește seria armonică⁠(d). Acesta este strâns legată de logaritmul natural: când n tinde la infinit,
diferența
converge (de exemplu, devine arbitrar de aproape de) la un număr cunoscut sub numele de constanta
Euler–Mascheroni. Această relație ajută la analiza performanțelor algoritmilor, cum ar fi quicksort.[40]
Există și o altă reprezentare integrală a logaritmului, care este utilă în unele situații.
Acest lucru poate fi verificat, arătând că aceasta are aceeași valoare la x = 1, și aceeași derivată.
Transcendența logaritmului
Numere reale care nu sunt algebrice se numesc transcendente;[41] de exemplu, π și e sunt astfel de
numere, dar nu este. Aproape toate⁠(d) numerele reale sunt transcendente. Logaritmul este
un exemplu de funcție transcendentă. Teorema Gelfond–Schneider⁠(d) afirmă că logaritmii de obicei iau
valori transcendente, adică „dificile”.[42]
Calculul
Logaritmii sunt ușor de calculat, în unele cazuri, cum ar fi . În general, logaritmi pot fi calculați
folosind serii de puteri sau media aritmetico–geometrică⁠(d), sau să fie preluate dintr-un tabel de
logaritmi precalculat, care oferă precizie fixă.[43][44]
Metoda lui Newton, o metodă iterativă de
rezolvare cu aproximație a ecuațiilor, poate fi și ea utilizată pentru a calcula logaritmul, pentru că
funcția inversă, funcția exponențială, poate fi calculată în mod eficient.[45] Folosind tabele de căutare,
metode de tip CORDIC⁠(d) pot fi utilizate pentru a calcula logaritmi dacă singurele operațiile disponibile
sunt adunarea și deplasarea pe biți⁠(d).[46][47] Mai mult, algoritmul

logaritmului binar⁠(d) calculează lb(x) recursiv pe baza calculului
repetat al radicalului din x, profitând de relația
Serii de puteri
Serii Taylor Tastă pentru logaritm (log pentru
baza 10 și ln pentru baza e), pe un
Pentru orice număr real z care satisface 0 < z < 2, este valabilă
calculator științific tipic
următoarea formulă:[d][48]
Seria Taylor a lui ln(z) cu centrul în z

= 1. Animația arată primele 10
aproximări, împreună cu cea de-a
99-a și a 100-a. Aproximările nu
converg dincolo de o distanță de 1
față de centru.
Aceasta este o prescurtare pentru a spune că ln(z) poate fi aproximată cu o valoare din ce în ce mai
precisă de următoarele expresii:
De exemplu, cu z = 1.5, a treia aproximare dă 0,4167, care este de aproximativ 0,011 mai mare decât
ln(1,5)=0,405465. Această serie aproximează ln(z) cu precizie arbitrară, cu condiția ca numărul de
termeni să fie suficient de mare. În analiza matematică elementară, ln(z) este, prin
urmare, limita acestei serii. Ea este seria Taylor a logaritmului natural. Seria Taylor a lui ln z oferă o
aproximare deosebit de utilă pentru ln(1+z) când z este mic, |z| < 1, pentru că atunci
De exemplu, cu z = 0,1 aproximarea de ordinul întâi dă ln(1.1) ≈ 0.1, care are o eroare de mai puțin de
5% față de valoarea corectă 0,0953.
Serii mai eficiente
O altă serie se bazează pe funcția arctangentă hiperbolică⁠(d) funcția:

pentru orice număr real z > 0.[e][48] Folosind notația Sigma, acest lucru se poate scrie și ca
Această serie poate fi derivată din seria Taylor de mai sus. Converge mai repede decât seria Taylor, în
special dacă z este aproape de 1. De exemplu, primii trei termeni din seria a doua aproximează valoarea
lui ln(1,5) cu o eroare de circa 3 × 10−6. Se poate profita de rapida convergență pentru z apropiat de 1 în
felul următor: dat fiind o aproximație de joasă precizie a lui y ≈ ln(z) și punând
logaritmul lui z este:
Cu cât este mai bună aproximarea inițială y, cu atât este mai aproape A de 1, deci logaritmul poate fi
calculat eficient. A poate fi calculată folosind seria exponențială, care converge rapid dacă y nu este
prea mare. Calculul logaritmulilor unor valori z mai mari se poate reduce la cel al unor valori mai mici
ale lui z scriind z = a · 10b, astfel încât ln(z) = ln(a) + b · ln(10).
O metodă similară poate fi utilizată pentru a calcula logaritmul numerelor întregi. Din seria de mai sus,
rezultă că:
Dacă este cunoscut logaritmul unui întreg n mare, atunci această serie produce o serie rapid
convergentă pentru log(n+1).
Aproximarea cu media aritmetico–geometrică
Media aritmetico–geometrică⁠(d) produce aproximări precise ale logaritmului natural. Sasaki și Kanada

au arătat în 1982 că este deosebit de rapidă pentru precizii între 400 și 1000 de zecimale exacte, în
timp ce metodele bazate pe seriile Taylor sunt de obicei mai rapide când este necesară o precizie mai
mică. În lucrarea lor, ln(x) este aproximat cu o precizie de 2−p (sau cu precizie de p biți) prin
următoarea formulă (datorată lui Carl Friedrich Gauss):[49][50]
Aici cu M(x,y) s-a notat media aritmetico–geometrică⁠(d) dintre x și y. Acesta este obținută calculând
repetat mediile (x+y)/2 (media aritmetică) și sqrt(x*y) (geometric) ale lui x și y, și apoi înlocuind x și y
cu valorile obținute. Cele două numere converg rapid spre o limită comună care este valoarea lui
M(x,y). m este ales astfel încât
pentru a asigura precizia necesară. Un m mai mare face calculul lui M(x,y) să ia mai mulți pași (valorile
inițiale x și y sunt mai depărtate, astfel încât este nevoie de mai mulți pași pentru a converge), dar
oferă mai multă precizie. Constantele π și ln(2) pot fi calculate cu serii rapid convergente.
Aplicații
Logaritmii au multe aplicații în interiorul și în afara matematicii.
Unele dintre aceste evenimente sunt legate de noțiunea de
invarianță de scară⁠(d).[51] Logaritmii sunt legați și de conceptul de
autosimilitudine⁠(d). De exempluu, logaritmii apar în analiza
algoritmilor care rezolvă o problemă împărțind-o în mai multe
probleme similare mai mici și apoi combinând soluțiile
acestora.[52] Dimensiunile formelor geometrice autosimilare, adică
a formelor ale căror părți se aseamănă cu imaginea de ansamblu
sunt, de asemenea, bazate pe logaritmi.
Scările logaritmice sunt
Un nautilus prezentând o spirală
utile pentru cuantificarea schimbării relative ale unei valori în
logaritmică
locul diferenței absolute. Mai mult decât atât, pentru că funcția
logaritmică log(x) crește foarte încet pentru a x mari, scările
logaritmice sunt folosite pentru a comprima date științifice cu game mari de variație. Logaritmii apar și
în numeroase formule științifice, cum ar fi ecuația rachetei a lui Țiolkovski⁠(d), ecuația Fenske⁠(d), sau
ecuația lui Nernst.
Scară logaritmică
Cantitățile științifice sunt adesea exprimate în logaritmi ai altor

cantități, folosind o scară logaritmică. De exemplu, decibelul este
o unitate de măsură asociate cu o scară logaritmică a valorilor unui
raport. Ea se bazează pe logaritmul zecimal al raportului: de 10 ori
logaritmul zecimal al unui raport de puteri sau de 20 de ori
logaritmul zecimal al raportului unor tensiuni. Acesta este utilizat
pentru a cuantifica pierderea nivelului de tensiune la transmiterea
semnalelor electrice,[53] pentru a descrie nivelurile de putere a
sunetului în acustică,[54] și absorbanța⁠(d) luminii în domeniul
spectrometriei și opticii. Raportul semnal-zgomot care descrie
cantitatea de zgomot⁠(d) nedorit în raport cu un semnal se măsoară
tot în decibeli.[55] Similar, raportul semnal-zgomot de peak⁠(d) este
de obicei folosit pentru a evalua calitatea de sunet și metodele
de compresie a imaginilor folosind logaritmul.[56] O diagramă logaritmică
reprezentând valoarea unei mărci-
Puterea unui cutremur este măsurată prin calculul logaritmului aur în Papiermarks în timpul
zecimal al energiei emise de cutremur. Acest lucru este folosit la hiperinflației germane din anii
scara magnitudinii de moment sau, în trecut, la scara Richter. De 1920⁠(d)
exemplu, un cutremur de 5 grade eliberează de 32 de ori (101,5), iar
unul de 6 grade eliberează de 1000 de ori (103) energia unuia de 4.0.[57] O altă scară logaritmică este
magnitudinea aparentă. Acesta măsoară logaritmic luminozitatea stelelor.[58] Un alt exemplu este pH-
ul din chimie; pH-ul este logaritmul zecimal cu semn schimbat al activității ionilor de hidroniu ioni
+
(forma pe care o iau ionii de hidrogen H în apă).[59] Activitatea ionilor de hidroniu în apa neutră este
de 10-7 mol·L-1, prin urmare, un pH de 7. Oțetul are de obicei un pH de aproximativ 3. Diferența de 4
corespunde la un raport al activității de 104, adică activitatea ionilor de hidroniu din oțet este de
aproximativ 10-3 mol·L-1.
Graficele semilogaritmice⁠(d) (log-liniare) utilizează conceptul de scară logaritmică doar pentru

vizualizare: una din axe, de obicei, cea verticală, este scalată logaritmic. De exemplu, graficul din
dreapta comprimă creșterea abruptă de la 1 milion la 1 trilion în același spațiu (pe axa verticală), ca și
majorarea de la 1 la 1 milion. În astfel de grafice, funcții exponențiale apar ca linii drepte cu panta egală
cu logaritmul lui b. Graficele log-log⁠(d) scalează logaritmic ambele axe, ceea ce face ca funcțiile să fie
reprezentate ca linii drepte cu panta egală cu exponentul k. Aceasta are aplicații în vizualizarea și
analiza legilor de putere⁠(d).[60]
Psihologie
Logaritmii apar și în unele legi care descriu percepția umană:[61][62]

legea lui Hick⁠(d) propune o relație
logaritmică între timpul cât durează ca o persoană să aleagă o alternativă și numărul de opțiuni pe care
le au.[63] Legea lui Fitts⁠(d) prezice că timpul necesar pentru a trece rapid la o zonă-țintă este o funcție
logaritmică de distanța și dimensiunea țintei.[64] În psihofizică, legea Weber–Fechner⁠(d) propune o
relație logaritmică între stimul⁠(d) și senzație, cum ar fi greutatea reală vs. cea percepută de o persoană
care o transportă.[65] (Această „lege”, cu toate acestea, este mai puțin precisă decât unele modele mai
recente, cum ar fi legea puterii a lui Stevens⁠(d).[66])
Studiile psihologice au constatat că persoanele cu puțină educație în matematică tind să estimeze

cantitățile logaritmic, adică ele pun un număr pe o linie în funcție de logaritmul lui, astfel că 10 este
poziționat la fel de aproape de 100 ca și 100 de 1000. Creșterea educației schimbă această estimare cu
una liniară (poziționarea lui 1000 de 10x mai departe), în anumite circumstanțe, în timp ce logaritmii
sunt utilizați atunci atunci când numerele de reprezentat sunt dificil de marcat liniar.[67][68]
Teoria probabilităților și statistică
Logaritmii apar în teoria probabilităților: legea numerelor mari

dictează că, pentru o aruncare a monedei, când numărul de
aruncări tinde la infinit, proporția observată a apariției unei
fețe tinde la jumătate. Fluctuațiile acestei proporții în jurul
jumătății sunt descrise de legea logaritmului iterat⁠(d).[69]
Logaritmii apar și în distribuțiile log-normale⁠(d). Când logaritmul

unei variabile aleatoare are o distribuție normală, se spune că
variabila are distribuție log-normală.[70] Distribuții log-normale se
întâlnesc în multe domenii, ori de câte ori o variabilă se formează
ca produs de multe variabile aleatoare independente pozitive, de
exemplu în studiul turbulențelor.[71] Trei funcții de densitate de
probabilitate⁠(d) de variabile aleatoare
Logaritmii sunt folosiți pentru estimarea verosimilității cu distribuții log-normale. Locația
maxime⁠(d) a modelelor statistice⁠(d) parametrice. Pentru un astfel de parametrului μ, care este zero
model, funcția de verosimilitate⁠(d) depinde de cel puțin un pentru toate cele trei funcții
parametru⁠(d) care trebuie să fie estimat. Un maxim al funcției de prezentate, este media logaritmului
verosimilitate are loc la același parametru-valoare ca și maximul variabilei aleatoare, nu media
logaritmului verosimilității, deoarece logaritmul este o funcție variabilei în sine.
crescătoare. Această log-verosimilitate este mai ușor de maximizat,
în special pentru verosimilitățile multiplicate pentru variabile aleatoare independente⁠(d).[72]
Legea lui Benford⁠(d) descrie apariția unor cifre în multe seturi de date⁠(d), cum ar fi înălțimea clădirilor.
În conformitate cu legea lui Benford, probabilitatea ca prima cifră zecimală a unui element din
eșantionul de date să fie d (de la 1 la 9) este egală cu log10(d + 1) − log10(d), indiferent de unitatea de
măsură.[73] Astfel, aproximativ 30% din date este de așteptat să aibă 1 ca prima cifră, 18% începe cu 2,
etc. Auditorii au examinat abaterile de la legea lui Benford pentru a detecta frauda de contabilitate.[74]
Complexitatea computațională
Analiza algoritmilor⁠(d) este o ramură a informaticii care studiază

performanța algoritmilor (programe de calculator care rezolvă o
anumită problemă).[75] Logaritmii sunt valoroși pentru că descriu
algoritmi care împart o problemă în altele mai mici, după care
alătură soluțiile subproblemelor.[76]
Distribuția primelor cifre (în %, bare
De exemplu, pentru a găsi un număr într-o listă sortată, algoritmul
roșii) în populația a 237 de țări ale
de căutare binară verifică elementul median și continuă cu
lumii. Punctele negre indică
jumătatea dinainte sau de după elementul din mijloc în cazul în distribuția prezisă de legea lui
care numărul nu este încă găsit. Acest algoritm necesită, în medie, Benford.
log2(N) comparații, unde N este lungimea listei.[77] Similar,
algoritmul merge-sort sortează o listă nesortată prin împărțirea
listei în jumătăți și sortarea acestora mai întâi, înainte de a comasa rezultatele. Algoritmii merge-sort
necesită de obicei un timp aproximativ proporțional cu N · log(N).[78] Baza logaritmului nu este
specificată aici, pentru că schimbarea bazei ar modifica rezultatul s-numai printr-un factor constant,
evoluția dependenței fiind cea de interes. Un factor constant este de obicei luată în considerare în
analiza algoritmilor în modelul cost uniform standard. [79]
Se spune despre o funcție f(x) că crește logaritmic⁠(d) dacă f(x) este (exact sau aproximativ) proporțional
cu logaritmul lui x. (Descrierile biologice ale organismelor în creștere utilizează însă acest termen
pentru o funcție exponențială.[80]) De exemplu, orice număr natural N poate fi reprezentată în formă
binară, pe cel puțin log2(N) + 1 biți. Cu alte cuvinte, cantitatea de memorie necesară pentru a stoca
numărul N crește logaritmic cu N.
Entropie și haos
Entropia este, în general, o măsură a dezordinii unui sistem

oarecare. În termodinamica statistică, entropia S a unui sistem
fizic este definită ca
Bile pe o masă de biliard⁠(d) ovală.

Suma este peste toate stările posibile i ale sistemului în cauză, cum Două particule, începând de la
ar fi pozițiile particulelor de gaz într-un recipient. Mai mult decât centru cu un unghi care diferă cu un
atât, pi este probabilitatea că starea să nu fie atinsă și k este grad, iau căi care diferă în mod
haotic din cauza reflexiei la limită.
constanta Boltzmann. În mod similar, entropia în teoria
informației măsoară cantitatea de informație. Dacă destinatarul
unui mesaj poate aștepta oricare din N mesaje posibile, cu egală probabilitate, atunci cantitatea de
informație transmisă printr-un singur astfel de mesaj este cuantificată ca log2(N) biți.[81]
Exponenții Leapunov⁠(d) folosesc logaritmii pentru a evalua gradul de haoticitate a unui sistem dinamic.
De exemplu, pentru o particulă care se deplasează pe o masă de biliard ovală, chiar și mici modificări
ale condițiilor inițiale duc la căi foarte diferite a particulei. Astfel de sisteme sunt haotice într-un
fel determinist⁠(d), pentru că erorile mici de măsurare a stării inițiale conduc la stări finare foarte
diferite.[82] Cel puțin un exponent Leapunov al unui sistem haotic determinist este pozitiv.
Fractalii
Logaritmii apar în definițiile dimensiunilor⁠(d) fractalilor.[83] Fractalii sunt obiecte geometrice

autosimilare⁠(d): părțile de mici dimensiuni reproduc, cel puțin aproximativ, întreaga structură globală.
Triunghiul Sierpinski⁠(d) (foto) poate fi acoperit cu trei copii ale sale, fiecare având laturile jumătate
lungimea inițială. Acest lucru face ca

dimensiunea Hausdorff a acestei
structuri să fie . O altă noțiune pe bază de
logaritmi este obținută prin numărarea
numărul de cutii⁠(d) necesare pentru a Triunghiul Sierpinski (la dreapta) este construit în mod repetat prin
înlocuirea unor triunghiuri echilaterale cu trei mai mici.
acoperi fractalul în cauză.
Muzică
Logaritmii sunt legați de tonurile și intervalele muzicale. În temperarea egală⁠(d), raportul frecvențelor
depinde numai de intervalul dintre două tonuri, nu și de o anumită frecvență (sau înălțime), a
tonurilor individuale. De exemplu, nota La⁠(d) are o frecvență de 440 Hz și Si bemol⁠(d) are o frecvență de
466 Hz. Intervalul între La și Si bemol este un semiton, cum este și cel între Si bemol și Si (frecvența
493 Hz). În consecință, rapoartele frecvențelor sunt aceleași:
Prin urmare, logaritmii pot fi folosiți pentru a descrie intervale: un interval este măsurat în semitonuri
luând logaritmul în bază 21/12 al raportului frecvențelor, în timp ce logaritmul în bază 21/1200 al
raportului frecvențelor exprimă intervalul în centisunete, adică sutimi de semiton. Acesta din urmă
este utilizat pentru o mai bună codificare, după cum este necesar pentru temperări inegale.[84]
Interval
Terța
1/12 ton majoră Terța majoră Cvarta Octava
(cele două tonuri sunt ascultă
Semiton ascultă
justă ascultă ascultă ascultă
intonate în același timp) ascultă
Raportul frecvențelor r
Numărul corespunzător de
semitonuri
Numărul corespunzător de
centisunete
Teoria numerelor
Logaritmii naturali sunt strâns legați de numărarea numerelor prime⁠(d) (2, 3, 5, 7, 11, ...), un subiect
important în teoria numerelor. Pentru orice număr întreg x, numărul de numere prime mai mici sau
egale cu x se notează cu π(x). Teorema numerelor prime afirmă că π(x) este de aproximativ dat de
în sensul că raportul între π(x) și acea fracție tinde la 1, atunci când x tinde la infinit.[85] în consecință,
probabilitatea ca un număr ales aleatoriu între 1 și x să fie prim este invers proporțională cu numărul
de cifre zecimale al lui x. O mult mai bună estimare a π(x) este dată de funcția logaritm integral⁠(d) Li(x),
definită prin
Ipoteza Riemann, una dintre cele mai vechi conjecturi⁠(d) matematice, poate fi formulată în termeni de
comparare a lui π(x) cu Li(x).[86] Teorema Erdős–Kac⁠(d), care descrie numărul de factori
primi⁠(d) distincți implică și ea logaritmul natural.
Logaritmul lui n factorial, , este dat de
Acest lucru poate fi folosit pentru a obține formula lui Stirling, o aproximare a lui n! pentru n mare.[87]
Generalizări
Logaritmul complex
Numerele complexe a care rezolvă ecuația
se numesc logaritmi complecși. Aici, z este un număr complex. Un

număr complex este de obicei reprezentat ca z = x + iy, unde x și y
sunt numere reale și i este unitatea imaginară. Un astfel de număr
poate fi vizualizat ca un punct în planul complex, așa cum se arată
la dreapta. Forma polară codifică număr complex
nenul z prin valoarea sa absolută, care este distanța r de la origine,
și printr-un unghi între axa x și dreapta care trece prin origine și z.
Acest unghi se numește argumentul⁠(d) lui z. Valoarea absolută a
lui r din z este Forma polară z = x + iy. Atât φ cât și
φ' sunt argumentele lui z.
Argumentul nu este unic specificat de z: atât φ și φ' = φ + 2π sunt argumente ale lui z deoarece
adunarea a 2π radiani sau a 360 de grade[f] la φ corespunde cu „o tură” în jurul originii efectuată în
sens trigonometric. Numărul complex rezultat este tot z, așa cum este ilustrat în dreapta. Cu toate
acestea, exact un argument φ satisface −π < φ și φ ≤ π. El este numit argumentul principal, notat
Arg(z).[88] (O normalizare alternativ este 0 ≤ Arg(z) < 2π.[89])
Folosind funcțiile trigonometrice sinus și cosinus, sau respectiv exponențiala complexă, r și φ sunt de

așa natură încât sunt valabile următoarele identități:[90]
Acest lucru implică faptul că puterea a a lui e este egală cu z, unde
φ este argumentul principal Arg(z) și n este un număr întreg arbitrar. Orice astfel de a se numesc
logaritmi complecși ai lui z. Există infinit de multe astfel de numere, spre deosebire de cele definite în
mod unic în logaritmul real. Dacă , a se numește valoarea principală a logaritmului, notată Log(z).
Argumentul principal al oricărui număr real pozitiv x este 0; prin urmare, Log(x) este un număr real și
egal cu logaritmul (natural) real. Cu toate acestea, formulele de

mai sus pentru logaritmii produselor și al puterilor nu se
generalizează la valoarea principală a logaritmului complex.[91]
Ilustrația din dreapta descrie Log(z). Discontinuitatea, adică saltul

de nuanță în partea negativă a abscisei (sau a axei reale), este
cauzată de saltul de argument principal de acolo. Acest loc se
numește punct de ramificare⁠(d). Acest comportament poate fi
eludat prin renunțarea la restricția privind gama lui φ. Atunci
argumentul z și, în consecință, logaritmul său devin funcții
multivaluate⁠(d).
Principala ramură a logaritmului

Inversele altor funcții exponențiale complex, Log(z). Punctul negru
din z = 1 corespunde valorii
Exponențierea apare în multe domenii ale matematicii și funcția ei absolute zero și culorile mai
inversă este adesea denumită logaritm. De exemplu, logaritmul stridente reprezintă valori absolute
unei matrice⁠(d) este funcția inversă multivaluată a exponențierii mai mari. Nuanța culorii codifică
matricelor⁠(d).[92] Un alt exemplu este logaritmul p-adic⁠(d), funcția argumentul lui Log(z).
inversă a exponențialei p-adice⁠(d). Ambele sunt definite prin serie
Taylor analog cu cazul real.[93] În context de geometrie diferențială, o aplicație
exponențială⁠(d) aplică spațiul tangent⁠(d) într-un punct al unui varietăți⁠(d) la o vecinătate a acelui punct.
Inversa sa se numește și ea aplicație logaritmică.[94]
În contextul grupurilor finite, exponențiala este dată prin înmulțirea repetată a unui element b al
grupului cu el însuși. Logaritmul discret sau modular⁠(d) este numărul întreg n care rezolvă ecuația
unde x este un element din grup. Efectuarea exponențierii se poate realiza în mod eficient, dar
logaritmul modular este considerat a fi foarte greu de calculat în unele grupuri. Această asimetrie are
aplicații importante în criptografia cu chei publice, cum ar fi, de exemplu, în schimbul de chei Diffie–
Hellman⁠(d), o rutină care permite schimburi securizate de chei criptografice prin canale de informare
nesigure.[95] Logaritmul lui Zech⁠(d) se leagă de logaritmul discret în grupul multiplicativ al elementelor
nenule ale unui corp finit.[96]
Alte funcții inverse logaritmice sunt dublul logaritm ln(ln(x)), super- sau hiper-4-logaritmul⁠(d) (o
ușoară variație a ceea ce se numește în informatică logaritm iterat), funcția Lambert W⁠(d), și logitul⁠(d).
Acestea sunt funcțiile inverse ale dublei exponențiale⁠(d), tetrațiunii, f(w) = wew,[97] și, respectiv,
a funcției logistice⁠(d).[98]
Concepte conexe
Din perspectiva teoriei grupurilor, identitatea log(cd) = log(c) + log(d) exprimă izomorfism de
grup între realii pozitivi cu înmulțirea și și realii cu adunarea. Functiile logaritmice sunt singurele
izomorfisme continue între aceste grupuri.[99] Prin aceste izomorfisme, măsura Haar⁠(d) (măsura
Lebesgue) dx asupra realilor corespunde măsurii Haar dx/x asupra realilor pozitiv.[100] În analiza
complexă și în geometria algebrică, formele diferențiale⁠(d) sunt cunoscute ca forme
cu poli logaritmici.[101]
Polilogaritmul⁠(d) este funcția definită prin
El este legat de logaritmul natural . Mai mult decât atât, Lis(1) este egal cu funcția zeta Riemann
ζ(s).[102]
Note de completare
a. ^ Restricțiile asupra lui x și b sunt explicate în secțiunea „Proprietăți analitice”.
b. ^ Unii matematicieni dezaprobă această notație. În autobiografia sa din 1985, Paul Halmos⁠(d) critica
ceea ce el considera „copilăreasca notație cu ln”, despre care spunea că nu fusese folosită
vreodată de vreun matematician.[13]
Notația a fost inventată de către Irving Stringham⁠(d), un
matematician.[14][15]
c. ^ De exemplu C, Java, Haskell, și BASIC.
d. ^ Aceeași serie rămâne valabilă și pentru valoarea principală a logaritmului complex pentru numere
complexe z care satisfac |z − 1| < 1.
e. ^ Aceeașis serie rămâne valabilă și pentru valoarea principală a logaritmului complex pentru
numere complexe z cu partea reală pozitivă.
f. ^ Vezi radian pentru conversia între 2π și 360 grade.
Note bibliografice
1. ^ Shirali, Shailesh (2002). A Primer on Logarithms (https://books.google.com/books?id=0b0igbb3W
aQC) (în engleză). Hyderabad: Universities Press. ISBN 978-81-7371-414-6., mai ales secțiunea 2
pentru o tratare elementară
2. ^ Kate, S.K.; Bhapkar, H.R. (2009). Basics Of Mathematics (https://books.google.com/books?id=v4
R0GSJtEQ4C&pg=PA1) (în engleză). Pune: Technical Publications. ISBN 978-81-8431-755-8.,
capitolul 1
3. ^ All statements in this section can be found in Shailesh Shirali 2002, section 4, (Douglas
Downing 2003, p. 275), or Kate & Bhapkar 2009, p. 1-1, for example.
4. ^ Bernstein, Stephen; Bernstein, Ruth (1999), Schaum's outline of theory and problems of
elements of statistics.
5. ^ Downing, Douglas (2003), Algebra the Easy Way, Barron's Educational Series, Hauppauge, N.Y.:
Barron's, ISBN 978-0-7641-1972-9 , chapter 17, p. 275
6. ^ Wegener, Ingo (2005). Complexity theory: exploring the limits of efficient algorithms. Berlin, New
York: Springer-Verlag⁠(d). ISBN 978-3-540-21045-0., p. 20
7. ^ Van der Lubbe, Jan C. A. (1997). Information Theory (https://books.google.com/books?id=tBuI_6
MQTcwC&pg=PA3) (în engleză). Cambridge University Press. p. 3. ISBN 9780521467605.
8. ^ Allen, Elizabeth; Triantaphillidou, Sophie (2011). The Manual of Photography (https://books.googl
e.com/books?id=IfWivY3mIgAC&pg=PA228) (în engleză). Taylor & Francis. p. 228.
ISBN 9780240520377.
9. ^ Franz Embacher; Petra Oberhuemer. Mathematisches Lexikon (http://www.mathe-online.at/mathi
nt/lexikon/l.html) (în germană). mathe online: für Schule, Fachhochschule, Universität unde
Selbststudium. Accesat în 22 martie 2011.
10. ^ Taylor, B. N. (1995). „Guide for the Use of the International System of Units (SI)” (http://physics.ni
st.gov/Pubs/SP811/sec10.html#10.1.2) (în engleză). US Department of Commerce.
11. ^ Gullberg, Jan (1997). Mathematics: from the birth of numbers (în engleză). New York: W. W.
Norton & Co. ISBN 978-0-393-04002-9.
12. ^ Vezi nota 1 din Perl, Yehoshua; Reingold, Edward M. (decembrie 1977). „Understanding the
complexity of interpolation search”. Information Processing Letters (în engleză). 6 (6): 219–222.
doi:10.1016/0020-0190(77)90072-2 (https://doi.org/10.1016%2F0020-0190%2877%2990072-2).
13. ^ Paul Halmos (1985), I Want to Be a Mathematician: An Automathography, Berlin, New York:
Springer-Verlag, ISBN 978-0-387-96078-4
14. ^ Irving Stringham (1893), Uniplanar algebra: being part I of a propædeutic to the higher
mathematical analysis (https://books.google.com/?id=hPEKAQAAIAAJ&pg=PR13&dq=%22Irving+
Stringham%22+In-natural-logarithm&q=), The Berkeley Press, p. xiii
15. ^ Roy S. Freedman (2006), Introduction to Financial Technology (https://books.google.com/?id=AP

J7QeR_XPkC&pg=PA59), Amsterdam: Academic Press, p. 59, ISBN 978-0-12-370478-8
16. ^ Vezi teorema 3.29 din Rudin, Walter (1984). Principles of mathematical analysis (în engleză) (ed.
3rd ed., International student). Auckland: McGraw-Hill International. ISBN 978-0070856134.
17. ^ Napier, John (1614). Mirifici Logarithmorum Canonis Descriptio (http://gdz.sub.uni-goettingen.de/
dms/load/img/?PPN=PPN527914568&DMDID=DMDLOG_0001&LOGID=LOG_0001&PHYSID=PH
YS_0001) [The Description of the Wonderful Rule of Logarithms] (în latină). Edinburgh, Scotland:
Andrew Hart.
18. ^ Hobson, Ernest William (1914). „John Napier and the invention of logarithms, 1614” (https://archiv
e.org/details/johnnapierinvent00hobsiala) (în engleză). Cambridge: The University Press.
19. ^ Folkerts, Menso; Launert, Dieter; Thom, Andreas (octombrie 2015). Jost Bürgi's Method for
Calculating Sines (în engleză). arXiv:1510.03180 (https://arxiv.org/abs/1510.03180)  .
20. ^ „Burgi biography” (http://www-history.mcs.st-and.ac.uk/Biographies/Burgi.html). www-
history.mcs.st-and.ac.uk (în engleză). Accesat în 14 februarie 2018.
21. ^ William Gardner (1742) Tables of Logarithms
22. ^ R.C. Pierce (1977) "A brief history of logarithm", Two-Year College Mathematics Journal 8(1):22–
6.
23. ^ Enrique Gonzales-Velasco (2011) Journey through Mathematics – Creative Episodes in its
History, §2.4 Hyperbolic logarithms, page 117, Springer ISBN 978-0-387-92153-2
24. ^ Florian Cajori (1913) "History of the exponential and logarithm concepts", American Mathematical
Monthly 20: 5, 35, 75, 107, 148, 173, 205.
25. ^ Bryant, Walter W. A History of Astronomy (https://archive.org/stream/ahistoryastrono01bryagoog#
page/n72/mode/2up). Londra: Methuen & Co., p. 44
26. ^ Campbell-Kelly, Martin (2003). The history of mathematical tables: from Sumer to spreadsheets.
Oxford scholarship online (în engleză). Oxford University Press. ISBN 978-0-19-850841-0.,
secțiunea 2
27. ^ Abramowitz, Milton; Stegun, Irene A., ed. (1972). Handbook of Mathematical Functions with
Formulas, Graphs, and Mathematical Tables⁠(d) (ed. 10th). New York: Dover Publications⁠(d).
ISBN 978-0-486-61272-0., secțiunea 4.7., p. 89
28. ^ Spiegel, Murray R.; Moyer, R.E. (2006). Schaum's outline of college algebra. Schaum's outline
series (în engleză). New York: McGraw-Hill. ISBN 978-0-07-145227-4., p. 264
29. ^ Maor 2009. , secțiunile 1, 13
30. ^ Devlin, Keith (2004). Sets, functions, and logic: an introduction to abstract mathematics (https://b
ooks.google.com/books?id=uQHF7bcm4k4C). Chapman & Hall/CRC mathematics (în engleză) (ed.
3rd). Boca Raton, Fla: Chapman & Hall/CRC. ISBN 1-58488-449-5., sau vezi notele bibliografice
de la funcție
31. ^ a b Lang, Serge (1997). Undergraduate analysis. Undergraduate Texts in Mathematics⁠(d) (ed.
2nd). Berlin, New York: Springer-Verlag⁠(d). ISBN 978-0-387-94841-6. MR 1476913 (https://www.am
s.org/mathscinet-getitem?mr=1476913)., secțiunea III.3
32. ^ a b Lang 1997, section IV.2
33. ^ Dieudonné, Jean (1969). Foundations of Modern Analysis (în engleză). 1. Academic Press. p. 84.
item (4.3.1)
34. ^ Stewart, James (2007). Single Variable Calculus: Early Transcendentals (în engleză). Belmont:
Thomson Brooks/Cole. ISBN 978-0-495-01169-9., section 1.6
35. ^ „Calculation of d/dx(Log(b,x))” (http://www.wolframalpha.com/input/?i=d/dx(Log(b,x))). Wolfram
Alpha (în engleză). Wolfram Research⁠(d). Accesat în 15 martie 2011.
36. ^ Kline, Morris (1998). Calculus: an intuitive and physical approach. Dover books on mathematics
(în engleză). New York: Dover Publications⁠(d). ISBN 978-0-486-40453-0., p. 386
37. ^ „Calculation of Integrate(ln(x))” (http://www.wolframalpha.com/input/?i=Integrate(ln(x))). Wolfram
Alpha (în engleză). Wolfram Research. Accesat în 15 martie 2011.
38. ^ Abramowitz & Stegun 1972, p. 69.
39. ^ Courant, Richard (1988). Differential and integral calculus. Vol. I. Wiley Classics Library (în
engleză). New York: John Wiley & Sons⁠(d). ISBN 978-0-471-60842-4. MR 1009558 (https://www.am
s.org/mathscinet-getitem?mr=1009558)., secțiunea III.6
40. ^ Havil, Julian (2003). Gamma: Exploring Euler's Constant (în engleză). Princeton University Press.
ISBN 978-0-691-09983-5., secțiunile 11.5 și 13.8
41. ^ Nomizu, Katsumi (1996). Selected papers on number theory and algebraic geometry (https://book
s.google.com/books?id=uDDxdu0lrWAC&pg=PA21) (în engleză). 172. Providence, RI: AMS
Bookstore. p. 21. ISBN 978-0-8218-0445-2.
42. ^ Baker, Alan (1975). Transcendental number theory (în engleză). Cambridge University Press.
ISBN 978-0-521-20461-3., p. 10
43. ^ Muller, Jean-Michel (2006). Elementary functions (ed. 2). Boston, MA: Birkhäuser Boston.
ISBN 978-0-8176-4372-0., secțiunile 4.2.2 (p. 72) și 5.5.2 (p. 95)
44. ^ Hart; Cheney; Lawson; et al. (1968). Computer Approximations. SIAM Series in Applied
Mathematics. New York: John Wiley., secțiunea 6.3, p. 105–111
45. ^ Zhang, M.; Delgado-Frias, J.G.; Vassiliadis, S. (1994). Table driven Newton scheme for high
precision logarithm generation (https://web.archive.org/web/20150529214127/http://ieeexplore.iee
e.org/xpl/articleDetails.jsp?arnumber=326783). IEE Proceedings Computers & Digital Techniques.
141. pp. 281–292. doi:10.1049/ip-cdt:19941268 (https://doi.org/10.1049%2Fip-cdt%3A19941268).
ISSN 1350-2387 (https://www.worldcat.org/issn/1350-2387). Arhivat din original în 29 mai 2015.,
secțiunea 1 pentru descriere generală
46. ^ Meggitt, J. E. (aprilie 1962). Pseudo Division and Pseudo Multiplication Processes. IBM Journal.
6. pp. 210–226. doi:10.1147/rd.62.0210 (https://doi.org/10.1147%2Frd.62.0210).
47. ^ Kahan, W. (20 mai 2001). Pseudo-Division Algorithms for Floating-Point Logarithms and
Exponentials.
48. ^ a b Abramowitz & Stegun, eds. 1972, p. 68
49. ^ Sasaki, T.; Kanada, Y. (1982). „Practically fast multiple-precision evaluation of log(x)” (http://ci.nii.
ac.jp/naid/110002673332). Journal of Information Processing. 5 (4): 247–250. Accesat în 30 martie
2011.
50. ^ Ahrendt, Timm (1999), Fast computations of the exponential function, Lecture notes in computer
science, 1564, Berlin, New York: Springer, pp. 302–312, doi:10.1007/3-540-49116-3_28 (https://doi.
org/10.1007%2F3-540-49116-3_28)
51. ^ Frey, Bruce (2006). Statistics hacks (https://books.google.com/books?id=HOPyiNb9UqwC&pg=P
A275). Hacks Series. Sebastopol, CA: O'Reilly⁠(d). ISBN 978-0-596-10164-0., capitolul 6, secțiunea
64
52. ^ Ricciardi, Luigi M. (1990). Lectures in applied mathematics and informatics (https://books.google.
com/books?id=Cw4NAQAAIAAJ). Manchester: Manchester University Press. ISBN 978-0-7190-
2671-3., p. 21, secțiunea 1.3.2
53. ^ Bakshi, U. A. (2009). Telecommunication Engineering (https://books.google.com/books?id=EV4A
F0XJO9wC&pg=PAA5). Pune: Technical Publications. ISBN 978-81-8431-725-1., secțiunea 5.2
54. ^ Maling, George C. (2007). „Noise”. În Rossing, Thomas D. Springer handbook of acoustics.
Berlin, New York: Springer-Verlag⁠(d). ISBN 978-0-387-30446-5., secțiunea 23.0.2
55. ^ Tashev, Ivan Jelev (2009). Sound Capture and Processing: Practical Approaches (https://books.g
oogle.com/books?id=plll9smnbOIC&pg=PA48). New York: John Wiley & Sons⁠(d). p. 98. ISBN 978-0-
470-31983-3. }}
56. ^ Chui, C.K. (1997). Wavelets: a mathematical tool for signal processing (https://books.google.com/
books?id=N06Gu433PawC&pg=PA180). SIAM monographs on mathematical modeling and
computation. Philadelphia: Society for Industrial and Applied Mathematics⁠(d). p. 180. ISBN 978-0-
89871-384-8. }}
57. ^ Crauder, Bruce; Evans, Benny; Noell, Alan (2008). Functions and Change: A Modeling Approach
to College Algebra (ed. 4th). Boston: Cengage Learning. ISBN 978-0-547-15669-9., secțiunea 4.4.
58. ^ Bradt, Hale (2004). Astronomy methods: a physical approach to astronomical observations.
Cambridge Planetary Science (în engleză). Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-53551-
9., secțiunea 8.3, p. 231
59. ^ IUPAC (1997). A. D. McNaught, A. Wilkinson, ed. Compendium of Chemical Terminology ("Gold
Book") (http://goldbook.iupac.org/P04524.html) (în engleză) (ed. 2). Oxford: Blackwell Scientific
Publications. doi:10.1351/goldbook (https://doi.org/10.1351%2Fgoldbook). ISBN 978-0-9678550-9-
7.
60. ^ Bird, J. O. (2001). Newnes engineering mathematics pocket book (în engleză) (ed. 3rd). Oxford:
Newnes. ISBN 978-0-7506-4992-6., secțiunea 34
61. ^ Goldstein, E. Bruce (2009). Encyclopedia of Perception (https://books.google.com/books?id=Y4T
OEN4f5ZMC). Encyclopedia of Perception. Thousand Oaks, CA: Sage. ISBN 978-1-4129-4081-8.,
p. 355–356
62. ^ Matthews, Gerald (2000). Human performance: cognition, stress, and individual differences (http
s://books.google.com/books?id=0XrpulSM1HUC). Human Performance: Cognition, Stress, and
Individual Differences. Hove: Psychology Press. ISBN 978-0-415-04406-6., p. 48
63. ^ Welford, A. T. (1968). Fundamentals of skill (în engleză). London: Methuen. ISBN 978-0-416-
03000-6. OCLC 219156 (https://www.worldcat.org/oclc/219156)., p. 61
64. ^ Paul M. Fitts (iunie 1954). „The information capacity of the human motor system in controlling the
amplitude of movement”. Journal of Experimental Psychology. 47 (6): 381–391.
doi:10.1037/h0055392 (https://doi.org/10.1037%2Fh0055392). PMID 13174710 (https://www.ncbi.n
lm.nih.gov/pubmed/13174710)., retipărit în Paul M. Fitts (1992). „The information capacity of the
human motor system in controlling the amplitude of movement” (http://sing.stanford.edu/cs303-sp1
0/papers/1954-Fitts.pdf) (PDF). Journal of Experimental Psychology: General. 121 (3): 262–269.
doi:10.1037/0096-3445.121.3.262 (https://doi.org/10.1037%2F0096-3445.121.3.262).
PMID 1402698 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1402698). Accesat în 30 martie 2011.
65. ^ Banerjee, J. C. (1994). Encyclopaedic dictionary of psychological terms (https://books.google.co
m/books?id=Pwl5U2q5hfcC&pg=PA306) (în engleză). New Delhi: M.D. Publications. p. 304.
ISBN 978-81-85880-28-0. OCLC 33860167 (https://www.worldcat.org/oclc/33860167).
66. ^ Nadel, Lynn (2005). Encyclopedia of cognitive science. New York: John Wiley & Sons⁠(d).
ISBN 978-0-470-01619-0., lemele Psychophysics și Perception: Overview
67. ^ Siegler, Robert S.; Opfer, John E. (2003). „The Development of Numerical Estimation. Evidence
for Multiple Representations of Numerical Quantity” (http://www.psy.cmu.edu/~siegler/sieglerbooth-
cd04.pdf) (PDF). Psychological Science. 14 (3): 237–43. doi:10.1111/1467-9280.02438 (https://doi.o
rg/10.1111%2F1467-9280.02438). PMID 12741747 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1274174
7).
68. ^ Dehaene, Stanislas; Izard, Véronique; Spelke, Elizabeth; Pica, Pierre (2008). „Log or Linear?
Distinct Intuitions of the Number Scale in Western and Amazonian Indigene Cultures” (https://www.
ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2610411). Science. 320 (5880): 1217–1220.
doi:10.1126/science.1156540 (https://doi.org/10.1126%2Fscience.1156540). PMC 2610411 (https://
www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2610411)  . PMID 18511690 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/
pubmed/18511690).
69. ^ Breiman, Leo (1992), Probability, Classics in applied mathematics, Philadelphia: Society for
Industrial and Applied Mathematics, ISBN 978-0-89871-296-4 , section 12.9
70. ^ Aitchison, J.; Brown, J. A. C. (1969), The lognormal distribution, Cambridge University Press,
ISBN 978-0-521-04011-2, OCLC 301100935 (https://www.worldcat.org/oclc/301100935)
71. ^ Jean Mathieu and Julian Scott (2000), An introduction to turbulent flow (https://books.google.co
m/books?id=nVA53NEAx64C&pg=PA50), Cambridge University Press, p. 50, ISBN 978-0-521-
77538-0
72. ^ Rose, Colin; Smith, Murray D. (2002), Mathematical statistics with Mathematica, Springer texts in
statistics, Berlin, New York: Springer-Verlag, ISBN 978-0-387-95234-5 , section 11.3
73. ^ Tabachnikov, Serge (2005), Geometry and Billiards, Providence, R.I.: American Mathematical
Society, pp. 36–40, ISBN 978-0-8218-3919-5 , section 2.1
74. ^ Durtschi, Cindy; Hillison, William; Pacini, Carl (2004), "The Effective Use of Benford's Law in
Detecting Fraud in Accounting Data" (http://faculty.usfsp.edu/gkearns/Articles_Fraud/Benford%20A
nalysis%20Article.pdf) (PDF), Journal of Forensic Accounting, V: 17–34
75. ^ Wegener, Ingo (2005), Complexity theory: exploring the limits of efficient algorithms, Berlin, New
York: Springer-Verlag, ISBN 978-3-540-21045-0 , pages 1-2
76. ^ Harel, David; Feldman, Yishai A. (2004), Algorithmics: the spirit of computing, New York:
Addison-Wesley, ISBN 978-0-321-11784-7 , p. 143
77. ^ Knuth, Donald (1998), The Art of Computer Programming, Reading, Mass.: Addison-Wesley,
ISBN 978-0-201-89685-5 , section 6.2.1, pp. 409–426
78. ^ Donald Knuth 1998, section 5.2.4, pp. 158–168
79. ^ Wegener, Ingo (2005), Complexity theory: exploring the limits of efficient algorithms, Berlin, New
York: Springer-Verlag, p. 20, ISBN 978-3-540-21045-0
80. ^ Mohr, Hans; Schopfer, Peter (1995), Plant physiology, Berlin, New York: Springer-Verlag, ISBN
978-3-540-58016-4 , chapter 19, p. 298
81. ^ Eco, Umberto (1989), The open work, Harvard University Press, ISBN 978-0-674-63976-8 ,
section III.
82. ^ Sprott, Julien Clinton (2010), Elegant Chaos: Algebraically Simple Chaotic Flows (https://books.g
oogle.com/books?id=buILBDre9S4C), New Jersey: World Scientific, ISBN 978-981-283-881-0 ,
section 1.9
83. ^ Helmberg, Gilbert (2007), Getting acquainted with fractals, De Gruyter Textbook, Berlin, New
York: Walter de Gruyter, ISBN 978-3-11-019092-2
84. ^ Wright, David (2009), Mathematics and music, Providence, RI: AMS Bookstore, ISBN 978-0-
8218-4873-9 , chapter 5
85. ^ Bateman, P. T.; Diamond, Harold G. (2004), Analytic number theory: an introductory course, New
Jersey: World Scientific, ISBN 978-981-256-080-3, OCLC 492669517 (https://www.worldcat.org/ocl
c/492669517) , theorem 4.1
86. ^ P. T. Bateman & Diamond 2004, Theorem 8.15
87. ^ Slomson, Alan B. (1991), An introduction to combinatorics, Londra: CRC Press, ISBN 978-0-412-
35370-3 , capitolul 4
88. ^ Ganguly, S. (2005), Elements of Complex Analysis, Kolkata: Academic Publishers, ISBN 978-81-
87504-86-3 , Definition 1.6.3
89. ^ Nevanlinna, Rolf Herman; Paatero, Veikko (2007), "Introduction to complex analysis", London:
Hilger, Providence, RI: AMS Bookstore, Bibcode:1974aitc.book.
90. ^ Moore, Theral Orvis; Hadlock, Edwin H. (1991), Complex analysis, Singapore: World Scientific,
ISBN 978-981-02-0246-0 , section 1.2
91. ^ Wilde, Ivan Francis (2006), Lecture notes on complex analysis (https://books.google.com/?id=vr
WES2W6vG0C&pg=PA97&dq=complex+logarithm#v=onepage&q=complex%20logarithm&f=false),
London: Imperial College Press, ISBN 978-1-86094-642-4 , theorem 6.1.
92. ^ Higham, Nicholas (2008), Functions of Matrices.
93. ^ Neukirch, Jürgen (1999).
94. ^ Hancock, Edwin R.; Martin, Ralph R.; Sabin, Malcolm A. (2009), Mathematics of Surfaces XIII:
13th IMA International Conference York, UK, September 7–9, 2009 Proceedings (https://books.goo
gle.com/books?id=0cqCy9x7V_QC&pg=PA379), Springer, p. 379, ISBN 978-3-642-03595-1
95. ^ Stinson, Douglas Robert (2006), Cryptography: Theory and Practice (3rd ed.
96. ^ Lidl, Rudolf; Niederreiter, Harald (1997), Finite fields, Cambridge University Press, ISBN 978-0-
521-39231-0
97. ^ Corless, R.; Gonnet, G.; Hare, D.; Jeffrey, D.; Knuth, Donald (1996), "On the Lambert W function"
(http://www.apmaths.uwo.ca/~djeffrey/Offprints/W-adv-cm.pdf) (PDF), Advances in Computational
Mathematics, Berlin, New York: Springer-Verlag, 5: 329–359, doi:10.1007/BF02124750,
ISSN 1019-7168 (https://www.worldcat.org/issn/1019-7168)
98. ^ Cherkassky, Vladimir; Cherkassky, Vladimir S.; Mulier, Filip (2007), Learning from data: concepts,
theory, and methods, Wiley series on adaptive and learning systems for signal processing,
communications, and control, New York: John Wiley & Sons, ISBN 978-0-471-68182-3 , p. 357
99. ^ Bourbaki, Nicolas (1998), General topology.
100. ^ Ambartzumian, R. V. (1990), Factorization calculus and geometric probability, Cambridge
University Press, ISBN 978-0-521-34535-4 , section 1.4
101. ^ Esnault, Hélène; Viehweg, Eckart (1992), Lectures on vanishing theorems, DMV Seminar, 20,
Basel, Boston: Birkhäuser Verlag, ISBN 978-3-7643-2822-1, MR 1193913 (https://www.ams.org/ma
thscinet-getitem?mr=1193913) , section 2
102. ^ Apostol, T.M. (2010), "Logarithm" (http://dlmf.nist.gov/25.12), in Olver, Frank W. J.; Lozier, Daniel
M.; Boisvert, Ronald F.; Clark, Charles W., NIST Handbook of Mathematical Functions, Cambridge
University Press, ISBN 978-0521192255, MR 2723248 (http://www.ams.org/mathscinet-getitem?mr
=2723248)
Legături externe
Materiale media legate de Logaritm (https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Logarith
m?uselang=ro) la Wikimedia Commons
Khan Academy: Logaritmi, gratuit on-line micro prelegeri (http://wayback.archive.org/web/2012121
8200616/http://www.khanacademy.org/math/algebra/logarithms-tutorial)
Hazewinkel, Michiel, ed. (2001), „Logarithmic function” (http://eom.springer.de/p/l060600.htm),
Encyclopaedia of Mathematics, Kluwer Academic Publishers, ISBN 978-1556080104
Colin Byfleet. „Film educativ despre logaritmi” (http://mediasite.oddl.fsu.edu/mediasite/Viewer/?peid
=003298f9a02f468c8351c50488d6c479). Accesat în 12 octombrie 2010.
Edward Wright. „Traducere a lucrării lui Napier despre logaritmi” (https://web.archive.org/web/2002
1203005508/http://www.johnnapier.com/table_of_logarithms_001.htm). Arhivat din original (http://w
ww.johnnapier.com/table_of_logarithms_001.htm) la 3 decembrie 2002. Accesat în 12 octombrie
2010.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Logaritm&oldid=14281452
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 5 august 2021, ora 16:08.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice;
pot exista și clauze
suplimentare.
Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

Logaritm - Wikipedia

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Logaritm - Wikipedia

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

24.08.

2021 Logaritm - Wikipedia

În matematică, logaritmul este operația inversă a ridicării la

cu condiția ca b, x și y să fie toate pozitive și b ≠ 1.

Rezultă că logaritmul lui 8 în baza 2 este 3, deci log2 8 = 3.

al q-lea radical din .

De exemplu, log2(16) = 4, deoarece 24 = 2 ×2 × 2 × 2 = 16. Logaritmii pot fi și negativi:

Produsul, împărțirea, puterea și rădăcina

Baza Numele lui Notație

diverse domenii inginerești (a se vedea decibeli și

Tabele de logaritmi, rigle de calcul și aplicații istorice

„...admirabil artificiu care, prin Definiția logaritmilor în 1797 în Encyclopædia Britannica

Un instrument-cheie care a permis utilizarea practică a logaritmilor înaintea calculatoarelor de birou și

Pentru a justifica definiția logaritmilor, este necesar să se arate că ecuația

Formula pentru logaritmul unei puteri spune, în special, că pentru

În limbaj natural, luând puterea a x-a a lui b și apoi calculându-i

spune că dacă întâi se extrage logaritmul și apoi se ridică baza la

Adică panta tangentei la graficul logaritmului în baza b în punctul

Derivata lui ln(x) este ; aceasta implică faptul că ln(x) este

Derivata cu un argument funcțional generalizat f(x) este

Reprezentarea integrală a logaritmului natural

Logaritmul natural din t este egal cu integrală din 1/x dx de la 1 la

Logaritm natural din t este zona

Demonstrație vizuală formulei produsului logaritmilor naturali

Formula puterii ln(tr) = r ln(t) poate fi calculată într-un mod similar:

Suma peste inversele numerelor naturale,

sunt adunarea și deplasarea pe biți⁠(d).[46][47] Mai mult, algoritmul

Seria Taylor a lui ln(z) cu centrul în z

Serii mai eficiente

O altă serie se bazează pe funcția arctangentă hiperbolică⁠(d) funcția:

logaritmul lui z este:

Aproximarea cu media aritmetico–geometrică

Media aritmetico–geometrică⁠(d) produce aproximări precise ale logaritmului natural. Sasaki și Kanada

Cantitățile științifice sunt adesea exprimate în logaritmi ai altor

Graficele semilogaritmice⁠(d) (log-liniare) utilizează conceptul de scară logaritmică doar pentru

Logaritmii apar și în unele legi care descriu percepția umană:[61][62]

Studiile psihologice au constatat că persoanele cu puțină educație în matematică tind să estimeze

Teoria probabilităților și statistică

Logaritmii apar în teoria probabilităților: legea numerelor mari

Logaritmii apar și în distribuțiile log-normale⁠(d). Când logaritmul

Analiza algoritmilor⁠(d) este o ramură a informaticii care studiază

Entropia este, în general, o măsură a dezordinii unui sistem

Bile pe o masă de biliard⁠(d) ovală.

Logaritmii apar în definițiile dimensiunilor⁠(d) fractalilor.[83] Fractalii sunt obiecte geometrice

lungimea inițială. Acest lucru face ca

Logaritmul lui n factorial, , este dat de

Numerele complexe a care rezolvă ecuația

se numesc logaritmi complecși. Aici, z este un număr complex. Un

Folosind funcțiile trigonometrice sinus și cosinus, sau respectiv exponențiala complexă, r și φ sunt de

egal cu logaritmul (natural) real. Cu toate acestea, formulele de

Ilustrația din dreapta descrie Log(z). Discontinuitatea, adică saltul

Principala ramură a logaritmului

Polilogaritmul⁠(d) este funcția definită prin

15. ^ Roy S. Freedman (2006), Introduction to Financial Technology (https://books.google.com/?id=AP

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 5 august 2021, ora 16:08.

S-ar putea să vă placă și