Examen

Drept de Procedură Penală

Igor Colesnic Grupa D183

1.1 În cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale, el confirmă faptul
prin ordonanţă motivată şi anunţă despre aceasta, într-un termen cât mai scurt posibil, dar nu mai
mare de 15 zile, persoana care a înaintat sesizarea. În cazul în care consideră că lipsesc
temeiurile pentru a începe urmărirea penală, procurorul, prin ordonanţă, abrogă ordonanţa de
începere a urmăririi penale şi dispune refuzul în pornirea urmăririi penale şi clasarea procesului
penal.
Dacă procurorul refuză începerea urmăririi penale, el emite o ordonanţă şi aduce la
cunoştinţă, în timp de cel mult 15 zile persoanei care a înaintat sesizarea despre aceasta. Atunci
cînd procurorul consideră că nu există temeiuri pentru începerea urmăririi penale, prin
ordonanţă, abrogă ordonanţa de începerea a urmăririi penale şi refuză pornirea acesteia şi
clasarea procesului penal.
1.2 Codul de procedură penală al RM stabileşte următoarea listă a circumstanţelor
care exclud pornirea urmăririi penale (aceasta înseamnă că urmărirea penală nu poate fi pornită,
iar urmărirea penală pornită deja este încetată):
 fapta nu conţine o încălcare a legii;
 fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
 fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost
săvîrşită de o persoană juridică;
 a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia (act al puterii de stat prin care se înlătură
răspunderea penală pentru o infracțiune săvârşită);
Persoana nu poate fi trasă la răspunderea penală, dacă din ziua comiterii infracţiunii au trecut
următorii termeni:
 2 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni uşoare;
 5 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni mai puţin grave;
 15 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni grave;
 20 de ani de la săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave;
 25 de ani de la săvîrşirea unei infracţiuni excepţional de grave.
 a intervenit decesul făptuitorului;
 lipseşte plîngerea victimei, în cazurile în care urmărirea penală începe numai în baza
acestei plîngeri;
 în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi
acuzaţie, sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;
 în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau
de încetare a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;
Încetarea urmăririi penale are loc şi în cazul în care se constată că:
 plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat;
 există cel puţin una dintre cauzele prevăzute în partea specială a Codului penal, care
înlătură caracterul penal al faptei. Exemplu: legitima apărare, etc.;
 persoana nu a atins vîrsta, de la care poate fi trasă la răspundere penală;
  persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă, fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este
necesară aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical;

1.3 Ordonanţa privind refuzul de începere a urmăririi penale, poate fi atacată

prinplîngere în instanţa de judecată. Aceste plîngeri pot veni de la următoarele persoane:
a. Bănuit,
b. Învinuit;
c. Apărător;
d. Parte vătămată, cît şi alţi participanţi la proces, sau de către alte persoane a căror drepturi şi
interese legitime au fost încălcate de aceste organe.
Plîngerea poate fi înaintată în termen de 10 zile judecătorului de instrucţie, la locul aflării
organului care a comis încălcarea. Examinarea acesteia se face în 10 zile, cu participarea
procurorului şi cu citarea persoanei care a depus plîngerea. Neprezentarea persoanei care a depus
plîngerea, nu împiedică examinarea plîngerii. În cadrul examinării plîngerii, procurorul şi
persoana care au depus plîngerea, dau explicaţii cu privire la înaintarea acesteia. Atunci cînd
actele sau acţiunile atacate au fost efectuate în conformitate cu legea şi drepturile persoanelor nu
au fost încălcate, judecătorul de instrucţie, pronunţă o încheiere despre respingerea plîngerii
înaintate, copia acesteia expediindu-se persoanei care a depus plîngerea şi procurorului. Această
încheiere emisă de către judecătorul de instrucţie este irevocabilă.
Dacă plîngerea este una întemeiată, atunci încheierea adoptată de către judecătorul de instrucţie,
va obliga procurorul să lichideze toate încălcările asupra drepturilor şi libertăţilor persoanelor, şi
declară nulitatea actului sau acţiunii procesuale atacate.
Dacă mai apoi, se constată că nu a existat sau a dispărut circumstanţa pe care se baza propunerea
de a refuza începerea urmăririi penale, procurorul anulează ordonanţa respectivă şi dispune
începerea urmăririi penale.
Subiectul 2
2.1 Principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, presupune că părții care a exercitat
o cale de atac să nu i se înrăutățească situația față de cea stabilită prin hotărârea judecătorească
suspusă controlului judiciar.
Menționez că la origini nu exista această regulă. Astfel una din trăsăturile apelului este
faptul că situația apelantului putea fi înrăutățită în calea sa de atac.
Această instituție și-a făcut apariția în perioada dezvoltării relațiilor capitaliste, atunci
când a apărut necesitatea asigurării protecției în domeniul raporturilor patrimoniale.

2.2 Instanţa de recurs examinează cauza prin extindere cu privire la persoanele în privinţa
cărora nu s-a declarat recurs sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără a
crea acestora o situaţie mai gravă, dacă s-a decis admisibilitatea recursului.
Expres reglementat în dispozițiile art. 411 CPP, efectul extensiv al apelului cunoaște o
aplicare relativ restrânsă în practica instanțelor naționale – dovadă a necesității întrunirii mai
multor condiții.
În conformitate cu prevederile art.411 CPP, efectul extensiv constă în faptul că instanţa
de apel va examina cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat apel sau la
care acesta nu se referă, având dreptul să ia o hotărâre şi în privinţa lor.
- Prevederile acestui articol se aplică în anumite condiţii:
- existenţa unui apel declarat de o persoană care este în drept de a-l înainta (art.401 CPP);
- părţile care au declarat apel să aibă aceeaşi calitate în proces;
 - apelul declarat să creeze o situaţie mai bună părţilor care nu au declarat apel sau părţilor
la care acesta nu se referă.
- Extinderea efectului apelului presupune o neagrava

Potrivit textului de lege în vigoare, efectul extensiv presupune examinarea de către

instanța de apel a cauzei și cu privire la părțile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se
referă, putând hotarî și în privința lor, fără să poată crea acestora o situație mai grea.
După cum am menționat, deși urmărește un scop relativ simplu, aplicabilitatea
respectivului efect este condiționată de o serie de elemente obiective. Astfel, pentru a se putea
discuta într-o cauză penală despre efectul extensiv al apelului, este necesară existența mai multor
inculpați, părți civile sau părți responsabile civilmente. Altfel spus, efectul extensiv se aplică
numai pentru părțile care se află în același grup procesual (părți care urmăresc același interes
procesual).
Cu toate acestea, deși are ca premisă indivizibilitatea de situație, efectul extensiv
urmărește schițarea unui cadru legal menit să confere instanței de apel posibilitatea efectuării
unui control integral al legalității și temeiniciei sentinței apelate. Din acest punct de vedere,
singura limitare este reprezentată de neagravarea situației ca urmare a extinderii apelului. Altfel
spus, efectul extensiv al apelului poate ajunge să producă consecințe juridice doar într-un singur
sens.
Reprezentând în esență un remediu procedural pentru înlăturarea erorilor strecurate în
hotărârile instanțelor de fond, efectul extensiv ajunge să genereze efecte împotriva hotărârilor
definitive.
Efectul extensiv al recursului împotriva hotărîrilor instanţelor de apel, prevăzut în art. 426
CPP, se produce atît cu privire la părţile care nu au declarat recurs, cît şi cu privire la părţile care
au declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de lege, dacă aparţin grupului procesual al
recursului, iar acesta a declarat recursul în termenul legal. Astfel, dacă unul dintre condamnaţi a
declarat recursul în termen, instanţa de recurs examinează cauza prin extindere cu privire la
persoanele în privinţa cărora nu au declarat recursul sau la care acesta nu se referă, sau care au
declarat recurs tardiv, putînd hotărî şi în privinţa lor, fără a crea o situaţie mai gravă, dacă s-a
decis admisibilitatea recursului. În cazul în care pe dosar sunt mai mulţi condamnaţi şi recursul
declarat de unul din ei se respinge, atunci nu se admite soluţia privind aplicarea efectului
extinderii judecăţii asupra celorlalţi condamnaţi.

2.3

Prin decizia penală a fost admis ca fondat apelul promovat împotriva sentinţei penale,
desfiinţându-se hotărârea cu următoarele consecinţe:
- condamnarea inculpatului B.I. la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii
prevăzută de art. 27 Cod penal cu art. 34 alin. 2 Cod penal.
- respingerea cererii de despăgubiri civile formulate de partea civilă
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul B.I. şi partea civilă
Prin decizia penală a fost admis recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva decizie
penale
Decizia penală atacată a fost casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare sub
aspectul laturii penale, întrucât acesta nu a analizat şi evaluat actele şi lucrările din dosar
prin prisma celor două modalităţi ale laturii obiective a infracţiunii, fără a stabili cu
certitudine cărei modalităţi se circumscriu acţiunile inculpatului, aspect ce împiedică din partea
Curţii efectuarea unei cenzuri efective.
Prin decizia penală după rejudecare a fost admis ca fondat apelul declarat, această
fiind desfiinţată integral cu următoarele consecinţe:
Condamnarea inculpatului B.I. la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii
prevăzute de art. 27 Cod penal cu art. 34 alin.2 Cod penal.
 Aplicarea beneficiului suspendării a executării pedepsei, prevăzut de art. 34 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile
în cuantum de 182.779,23 lei.
Menţinerea măsurii asiguratorii a sechestrului.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul B.I. aducându-i critici pentru nelegalitate
ţi netemeinicie, printre altele şi sub aspectul agravării situaţiei în propria cale de atac, urmare
a obligării sale la despăgubiri civile.
Recursul este fondat.
Instanţa de apel cu ocazia rejudecării a încălcat principiul neagravării situaţiei
inculpatului în propria cale de atac, dispoziţie imperativă reglementată prin art. 410 Cod
procedură penală.