Invatarea este procesul individual care presupune participarea persoanei la

constructia si deconstructia, destructurarea si restructurarea, integrarea si

reintegrarea de structuri cognitive si operationale.

INVATAREA :

*un produs cantitativ si calitativ al cunoasterii sistematice, formale si nonformale ;

*un proces de achizitie de fapte, abilitati si metode care pot fi utilizate potrivit
necesitatilor si contextelor ;

*activitate de realizare a unor seturi noi de semnificatii si sensuri ;

*capacitate superioara de intelegere, interpretare si reinterpretare a realitatii

percepute si procesate in moduri care variaza cu personalitatea actorului care
invata;

*comportament, produs si/sau proces.

Invatarea scolara este definita ca o "activitate cu valoare psihologica si

pedagogica, condusa si evaluata in mod direct sau indirect de educator, care consta
in insusirea, transformarea, acomodarea, ameliorarea, reconstructia, fixarea si
reproducerea constienta, progresiva, voluntara si relativ interdependenta a
cunostintelor, priceperilor, deprinderilor si atitudinilor

Invatarea scolara este caracterizata de urmatoarele elemente (M. Zlate, 1987, I.

Neacsu, 1999):

-este desfasurata in cadru institutionalizat, de catre agenti umani, in conditii

concrete, cu o relationare pe verticala si pe orizontala;

-este un proces dirijat din exterior, ce tinde sa devina autodirijat;

-este un demers constient, organizat dupa o conceptie clara (planuri, programe),
avand finalitati si o desfasurare secventiala, graduala;

-are caracter formativ si informativ;

-depinde de motivatie;

-are resurse, continut, modalitati de organizare (prin strategii, metode, procedee,

tehnici) specifice;

-necesita timp (alocat, necesar, planificat, consumat);

-respecta norme psihopedagogice;

-utilizeaza criterii de evaluare si posibilitati de feedback

Din perspectiva didactica, invatarea este studiata intr-o tripla ipostaza:

Proces - succesiune de operatii, actiuni, stari si evenimente interne, transformari ce

intervin in structurile de cunostinte, in operatiile mintale, in modul de reflectare a
realitatii si de comportare a elevului.

Produs - efecte materializate ale schimbarilor cantitative si calitative, relativ

permanente si stabile, exprimate in termeni de cunostinte, notiuni, deprinderi,
priceperi, comportamente.

Conditionare - interna, prin factori biologici si psihici, si externa, prin factori de

mediu, proximali si distali.

Conditiile sau factorii interni sunt, apreciaza specialistii:

*factori biologici, conditii biofizice, in categoria acestora intrand: varsta, sexul,

starea de sanatate, dezvoltarea mecanismelor neurodinamice ale invatarii, somnul
si bioritmul intelectual etc..
*factori psihologici, conditii psihoindividuale (factori cognitivi si noncognitivi), cu
referire la procesele psihice, cognitive, afective, volitive, caracteristicile dezvoltarii
atentiei si capacitatii de comunicare, motivatia si gradul ei de intensitate, prezenta
sau absenta unor aptitudini, vointa, stilul de invatare si cel cognitiv, in¬teresele de
cunoastere si cele profesionale, nivelul de cultura generala si de specialitate etc..

Motivatia invatarii scolare este considerata de cei mai multi specialisti drept unul
dintre cei mai importanti factori noncognitivi ai invatarii. Motivatia invatarii poate
fi definita ca ansamblul mobilurilor care provoaca, intretin si orienteaza, sustin
energetic si declanseaza activitatea de invatare.

Conditiile externe ale invatarii,variabile externe, sociale si contextual-

situationale:

*factori pedagogici, socio-organizationali (tinand de organizarea scolara):

structurarea sistemului de cerinte si organizarea ofertei de informatie, proceselor
de comunicare-codificare a mesajului didactic, caracteristici ale clasei, conlucrarii
dintre elevi, calitatea instruirii anterioare si gradul de posesie a cunostintelor
prevazute de programa, la nivelul clasei cu care se lucreaza sau la care ne
raportam, competenta reala a profesorului, factorii sai de personalitate, angajarea
sa in activitatea cu elevii, aspecte legate de logica didactica, care trebuie sa fie cat
mai apropiata de logica stiintei, factori la care putem adauga pe aceia ce tin de
igiena clasei si a scolii, de atmosfera din scoala, de colaborarea dintre profesorii
clasei, elemente de ergonomie scolara si de timp;
*factorii sociali, culturali, cu referire la factorii familiali, la mediul cultural din
care provin parintii, aspecte definitorii ale comunitatii locale, cartierul din care
provin elevii, regimul alimentar, viata culturala a familiei (vizionari de spectacole,
vizite la muzee etc.)

In sens larg, invatarea este definita drept “achizitie noua de comportament,

ca rezultat al exersarii, menite sa satisfaca adaptare la mediu”; “insusirea de catre
organism a unor raspunsuri la situatii pentru care nu detine posibilitati genetice”;
“invatarea inseamna explorarea vie si activa a situatiilor, cu posibilitatea de a
sparge tiparele comportamentale existente si a elabora forme noi de comportare,
solutii creatoare”.

Forme ale invatari

*dupa continutul celor invatate: invatare perceptiva, verbala, conceptuala, motorie

*dupa modul de operare cu stimulii: invatare prin discriminare, prin repetare, prin
asociere, prin transfer, prin generalizare

*dupa modul de organizare al informatiilor: invatare algoritmica, euristica,

programata, creatoare

*dupa nivelul activitatii psihice la care se realizeaza actiunea invatarii: latenta;

spontana – neintentionata; hipnotica; constienta; inteligenta; prin descoperire,
creatoare, inventiva.

*dupa modul de administrare a situatiilor de invatare: algoritmica; euristica; prin

modelare si analogie; prin creatie

*dupa procesele psihice angajate in actul invatarii: senzoriala; cognitiv-mentala;

bazata pe impuls emotional
1.3. Invatare cognitiva, psihomotorie si afectiva (factori, rezultate)

Zona psihismului la care se realizeaza, in functie de care se diferentiaza:

Putine comportamente sunt in forma pura, dar unul dintre procese poate predomina
in paternul comportamental.

1.Rezultatele invatarii cognitive sunt (in ordine ierarhica): forme sau paternuri
simple (perceptii preverbale, informatii factuale, semnificatii, perceptii, concepte,
principii) si paternuri complexe (rezolvare de probleme, gandirea creativa, teorii,
cunostinte sistematizate)

2.Rezultatele invatarii psihomotorii sunt: produse simple (deprinderi locomotorii,

manuale, manipulatorii, expresiile faciale, abilitati verbale, grafice, posturale,
gesturi) si produse complexe (implicate in activitati complexe ca actorie, expresia
muzicala, artistica, tehnica, artizanala)

Ca rezultate ale invatarii afective se enumera: produse simple (placere, neplacere,

gusturi, preferinte) si produse complexe (atitudini, discriminari si judecati de
valoare) (Perkins, 1969, pp. 399 - 401

3. Invatarea perceptiva

Invatarea perceptiva se refera la diferitele modificari in perceptie care se produc

prin invatare

Exista o serie de dovezi ca perceptia este influentata de experienta, ca poate fi

modificata sau schimbata prin exercitiu. Dezvoltarea abilitatilor (skill) perceptive
prin experienta este demonstrata de descresterea timpului de cautare necesar
localizarii unui stimul printre altii prin experienta cotidiana, de cresterea numarului
de tinte detectate, de perfectionarea deprinderilor de scanare a campului perceptiv.
Ce se invata in invatarea perceptiva:

- cresterea specificitatii raspunsului,

- detectia trasaturilor distinctive,
- detectia regularitatilor

Invatam: sa recunoastem melodii, sa identificam forme la microscop, sa corectam

iluzii perceptive, sa recunoastem sau identificam structuri prezentate in conditii de
receptie dificila (prezentare la tahistoscop, cu iluminare slaba, pezentare
concomitenta sau succesiva a unor structuri asemanatoare), sa percepem detalii ale
unor structuri complexe (un instrument intr-o orchestra, un element al unei figuri
ambigui), reducerea pragurilor absolut (mai ales vizual si auditiv) si diferentiale
(discriminarea relativa); atitudinea perceptiva (fixare, concentrare), evolutia
atitudinii sincretice inspre analitic sau sintetic (Piaget).

Natura invatarii perceptive

Perceptia ca proces presupune o modificare interna datorita stimulilor; invatarea

perceptiva se datoreaza exercitiului, experientei. Sunt cunoscute experientele cu
privire la pragul diferential pentru sensibilitatea cutanata

Categorii de sarcini perceptive (detectia, discriminarea, identificarea, interpretarea

(judgment) - fiecare poate fi perfectionata prin experienta.

Probleme ale invatarii perceptive: efectul exercitiului asupra abilitatilor perceptive;

factorii recompensa si sanctiune; adaptarea la transformarile stimulilor
(transformed stimulation); transferul intermodal, etichetarea verbala, invatarea
schemelor perceptive.

Se percep mai usor stimulii asociati cu recompensa – experientele cu stimuli

ambigui ca dublul profil
Invatarea perceptiva pare implicata in construirea schemelor – o imagine care
reprezinta proptotipul clasei de obiecte definite de un concept (schema fetei umane
occidentale vs.orientale)

3. Invatarea deprinderilor motorii (invatarea motrica)

Invatarea deprinderilor motorii. se refera la activitatea de achizitionare a unei

secvente dintr-un raspuns motor precis.

Abilitati perceptiv-motrice = coordonarea intrarii stimulului cu raspunsul motor

Studiul deprinderilor motorii: au fost studiate in sarcini de educatie fizica. Sarcinile

motorii sunt grupate în 2 categorii:

- cu raspunsuri discrete (separate prin intervale de non raspuns – lovirea in

fotbal; rasucirea cheii de contact)
- cu raspunsuri continui (alergarea cu mingea, condusul masinii)

Teorii ale invatarii deprinderilor motorii: teoria clasica vede acest tip de invatare ca
asemanator invatarii instrumentale. Thorndike: este dependenta de legea efectului:
J.Adams – closed – loop theory: se incearca miscarea, se primeste feedbackul;
fiecare incercare primeste informatii proprioceptive; sunt detectate discrepantele si
se realizeaza autoreglarea

Caracteristicile deprinderilor motorii: Implica secventele de raspunsuri,

coordonarea perceptiv-motorie; organizarea raspunsului (in paternuri) si feedback-
ul intrinsec (raspunsurile produc stimuli care produc alte raspunsuri consecutive)

Fazele invatarii deprinderilor motorii:

faza cognitiva – se intelege sarcina, se verbalizeaza, se conceptualizeaza
componentele. In invatarea limbilor straine – se obtin informatiile despre pronuntie
(vocale, consoane, diftongi); in invatarea dansului – informatii despre pasii de baza

faza asociativa – asemanatoare cu faza asociativa din invatarea verbala (In

dactilografie)

faza autonoma – fara control voluntar

Factorii care influenteaza invatarea deprinderilor motorii: feedback-ul (intrinsec si

extrinsec); distribuirea exercitiului; stresul si oboseala

Principii practice: intelegerea sarcinii, exersarea componentelor, obtinerea

feedbackului, exersarea in conditii cat mai variate

Invatarea verbala

Limbajul sau comportamentul verbal este legat de gandire si activitatile simbolice

si mediaza o mare varietate de forme de invatare,

Invatarea verbala este orice situatie de invatare in care sarcina cere ca elevul sa
raspunda la un material verbal cum sunt cuvintele sau sa formuleze raspunsuri
verbale.

Include o mare varietate de situatii, de la asocierea materialelor verbale fara sens la

solutii la probleme complexe.

Studiul sistematic al invatarii umane a inceput cu invatarea verbala si principala

problema a fost formarea si retinerea asociatiilor verbale. Cel mai frecvent punct
de vedere a fost ca evenimentele si lucrurile devin asociate din cauza ca apar
frecvent impreuna. Atunci cand A si B se produc impreuna, aparitia lui A evoca pe
B. In acest context importante sunt: contiguitatea si frecventa. Contiguitatea poate
fi spatiala sau/si temporala; frecventa exprima cat de des se produce contiguitatea.

Studiul sistematic al invatarii verbale a inceput cu H.Ebbinghaus, in 1985:

conditiile in care omul invata sa formeze asociatii si in care acestea sunt uitate in
timp. Influentat de gandirea unor filosofi asociationisti ca John Locke, David
Hume, George Berkeley, James si Stuart Mill: cunostintele provin direct din
experienta, ideile simple formeaza idei mai complexe prin asociere. Ebbinghaus a
utilizat silabe fara sens desi nici acestea nu sunt complet independente de
experienta trecuta a subiectului.

Proceduri: cai prin care a fost studiata invatarea verbala: seriala, perechi, libera,
recunoastere. Materiale utilizate in studiul invatarii verbale: silabe fara sens apoi
trigrame – 3 litere; grupuri de cuvinte si propozitii

invatarea seriala – in invatarea seriala unitatile verbale sunt prezentate in aceeasi

ordine de la o incercare la urmatoarea. Un exemplu familiar de invatare verbala
seriala este invatarea recitarii alfabetului, zilelor saptamanii, lunilor anului, erelor
geologice;

asocierea in perechi – sarcina subiectului este de a invata perechi de cuvinte

asociate, un element al perechii devenind stimul iar cel de-al doilea raspuns.
Exemplu familiar: invatarea vocabularului unei limbi straine in care fiecare cuvant
nou are o pereche in limba materna. In invatarea perechilor asociate de cuvinte au
identificat o varietate de procese. Acest tip de sarcina a fost mult timp privita ca un
prototip al invatarii mecanice (pe de rost) dar s-a descoperit ca in rezolvarea ei
omul joaca rolul unui adevarat procesor de informatii.

reamintirea libera - subiectului ii sunt prezentati serii de itemi verbali si dupa un

timp i se cere sa-i reproduca fara sa fie nevoit sa respecte o anumita ordine – nu
este influentata de interventia experimentatorului dar nu permite evidentierea
timpului utilizat pentru fiecare unitate.

Rezultatele studiului acestui tip de invatare releva importanta deciziei in invatare.

Cel care invata este activ, organizeaza materialul, cauta reguli de grupare,
structureaza sarcina. Aceasta procedura este importanta pentru ca permite
investigarea: modului in care cel care invata organizeaza materialul; reperelor
(categoriilor conceptuale) detectate de cel care invata pe parcursul invatarii:
strategiilor utilizate pentru regasirea itemilor in memorie.

invatarea prin recunoastere - subiectului i se arata stimulul apoi se testeaza

recunoasterea lui intr-o incercare ulterioara. Este o procedura frecvent utilizata in
invatarea de zi cu zi, obisnuita: recunoasterea fetelor, a locurilor familiare. Este
asemanatoare cu invatarea prin discriminare.

Influente asupra invatarii verbale – semnificatia si similaritatea. Similaritatea –

formala (au in comun una sau mai multe litere) si conceptuala (apartin aceleiasi
categorii sau reprezinta exemple ale aceluiasi concept). In invatarea perechilor
asociate acestea au efecte diferite asupra ratei invatarii: raspunsurile similare
sprijina invatarea noului raspuns. Cresterea similaritatii formale a stimulilor creste
dificultatea sarcinii.

Analiza stadiilor invatarii verbale: asocierea; discriminarea stimulului; selectia

stimulului; codarea stimulului;

In invatarea unei liste de perechi asociate:

La nivelul raspunsului: 1.stadiul invatarii raspunsului – se invata raspunsul si se

cupleaza cu stimulul, astfel incat raspunsul sa fie disponibil pentru reamintire;
stadiul asociativ – cere cuplarea unui raspuns particular cu un stimul particular.
Daca raspunsul este putin semnificativ sau dificil de pronuntat invatarea
raspunsului cere mai mult efort

Procese care au loc in legatura cu stimulul in invatarea perechilor asociate:

discriminarea stimulului,

selectia stimulului,

codarea stimulului.

Discriminarea stimulului joaca un rol important doar daca stimulii sunt

asemanatori intre ei, daca sunt clar diferiti, nu.

Selectia stimulului presupune neglijarea informatiei redundante pe care o contine si

operarea doar cu informatia relevanta. De exemplu din stimulii XOL, KUF, TAZ
care sunt stimuli nominali, subiectul alege doar X, K, T care astfel devin stimuli
functionali. Ignorarea informatiei redundante faciliteaza invatarea.

Codarea stimulului – procesul prin care stimulul nominal este transformat intr-o
reprezentare noua: la vederea imaginilor unor figuri geometrice se pronunta
implicit sau prin subvocalizarea cuvintele care le denumesc; utilizarea initialelor

Abordarea asociationista a invatarii verbale se focalizeaza pe modul in care se

formeaza asociatiile. Se diferentiaza: asociatii anticipate (forward) reactualizarea
raspunsului potrivit pentru stimul; asociatii retroactive (backward) – reactualizarea
stimulului cand este prezentat raspunsul ca un indiciu.

Abordarea gestaltista a invatarii verbale - A fost dezvoltata de teoria gestaltista:

W.Kohler, K.Kofka. Conform ei, contiguitatea si frecventa experientelor sunt
importante doar sub aspectul evidentierii proceselor organizationale. Asociatiile nu
sunt invatate prin intiparire via repetitie. De exemplu, dupa Kohler, asocierea
caine-bicicleta nu este invatata prin contiguitate si frecventa acesteia ci se
formeaza in baza unor imagini mentale care sunt trezite de cuvintele perechi. In
schimb imaginile mintale permit ca perechea sa fie organizata ca o unitate a unui
anumit tip de experienta. Tot ceea ce este invatat si retinut este un tip de unitate
organizata a intregii experiente, nu o asociere stimul-raspuns. Invatarea presupune
o persoana activa care utilizeaza imagini, strategii, procese de organizare,
gandeste, emite ipoteze si ia decizii.

Abordarea cognitiva a invatarii verbale - a influentat sau directionat cercetari

asupra invatarii verbale in ce priveste:

clusterele (efect sonor prin suprapunerea mai multor tonuri și semitonuri)in

reamintirea libera;

organizarea subiectiva; codarea (medierea limbajului);

imageria mintala.

Clustering (inmanunchierea) in reamintirea libera – in reamintirea libera, omul

schimba ordinea cuvintelor in raport de cea in care au fost prezentate. Acest proces
este numit clustering si este o dovada a proceselor de organizare in invatarea
verbala.

Clusterizarea sau organizarea materialului verbal poate fi:

simpla prin asocierea unui cuvant cu altul (fata – baiat)

categoriala (reamintirea unui item este relationata cu o anumita categorie (noapte –

zi)

Organizarea subiectiva – dupa criterii proprii

Codificarea – modificarea, rearanjarea informatiei la reamintire – anagramare,
simplificare (bio – boy)

Imageria mentala (mental imagery) – reprezentari picturale , vizualizari (method of

loci, pegword method)

motivatia si invatarea verbala: invatarea intentionala vs.incidentala; anxietatea

(control)

Invatarea conceptelor (conceptuala)/ concept learning

Invatarea conceptelor a fost abordata in psihologia invatarii ca situandu-se

aproximativ la jumatatea drumului dintre un proces simplu de discriminare a
stimulilor, invatarea raspunsului, si formarea de asociatii pe de o parte si procesele
complexe ale gandirii, rationamentului si rezolvarii de probleme pe de alta parte.

Natura invatarii conceptelor – invatarea conceptuala se refera la orice activitate in

care individul trebuie sa invete sa clasifice doua sau mai multe evenimente sau
obiecte intr-o singura categorie. Ea implica un raspuns comun la un grup de stimuli
care au in comun anumite proprietati sau caracteristici.

Un concept se considera invatat daca sunt indeplinite doua conditii:

sunt identificate exemplele si excluse non-exemplele (alb/nonalb)

sunt recunoscute caracteristicile relevante si ignorate cele nerelevante: cerc –

forma, se ignora marimea sau culoarea
Invatarea conceptelor pare un caz special de generalizare si discriminare, o
combinare a discriminarii intre clase de evenimente cu generalizarea asupra
acestora.

Dezvoltarea conceptelor pe baza unui raspuns comun si la exemplarele care nu

sunt direct atribuibile dimensiunii comune conduce la punctul de vedere
mediationist asupra invatarii conceptelor.

studiul invatarii conceptuale s-a focalizat pe: caracteristicile sarcinilor de invatare

de concepte, identificarea paradigmelor de baza, a atributelor luate in calcul la
includerea in clasa si si a regulilor clasificare utilizate

caracteristici ale sarcinilor de invatare de concepte: stimulii = exemple pozitive si

negative (nonexemple); acestea variaza prin cateva dimensiuni dintre care unele
sunt relevante, altele irelevante (forma, marime, culoare).

Au fost utilizate in general 2 proceduri in investigatiile de laborator asupra

comportamentului conceptual:

paradigma receptarii - subiectul clasifica stimulii receptati pe rand, ca exemple

pozitive sau negative ale conceptului;

paradigma selectarii - selecteaza dintr-un set de stimuli pe cei care se incadreaza in

concept

factorii care influenteaza invatarea conceptelor:

a.factori care tin de sarcina,

b.factori care tin de subiect.

Factori care tin de sarcina:

exemplele pozitive si negative – in general se invata mai mult si mai repede din
exemplele pozitive pentru ca acestea sunt mai sigure, cele negative fiind mai
numeroase si mai ambigue. In diagnosticul diferential se poate recurge la exemplul
negativ deoarece o boala poate fi identificata uneori prin simptomul care nu este
prezent. Unii parinti pot “preda” conceptul de onestitate prin exemple de
neonestitate dar aceasta poate avea efecte limitate

atributele relevante si irelevante – cu cat numarul atributelor irelevante este mai

mare cu atat sarcina de invatare a conceptului va fi mai dificila. Unele atribute
relevante pot fi redundante dar cu cat sunt mai multe atribute relevante redundante,
cu atat conceptul va fi invatat mai usor.

salience/proeminenta stimulilor si concretetea/abstractizarea – tipicalitatea sau

distinctivitatea stimuluilor faciliteaza invatarea conceptului. Copilul mic invata
conceptul de culoare mai repede decat pe cel de forma.

feedbackul si factorii temporali – este important timpul in care se ofera f.b.

regulile conceptualizarii – cel mai usor de invatat sunt conceptele care utilizeaza
regulile afirmatiei si conjunctiei. Cel mai greu – cele care utilizeaza regula
conditionala si biconditionala

Factori care tin de subiect: memoria si inteligenta

teorii ale invatarii conceptuale

teoria asocierii S-R – priveste procesul ca pe un caz special al invatarii prin

discriminare – discriminare intre indicii relevanti si cei irelevanti; fiecare raspuns
la un exemplu pozitiv este intarit prin feedback; forta asociatiei dintre dimensiunea
relevanta si raspuns creste pe cand cea dintre dimensiunea irelevanta si raspuns
scade.

teoria mediationista S-R – introduce un nou element intre S-R: procesul dee
mediere ca prin care anumite aspecte ale stimulului sunt reprezentate simbolic,
imagistic sau verbal, astfel incat relevanta lor pentru un anumit concept sa creasca:
conceptul de mancare (peste, inghetata, coltlet, branza)

teoria testarii ipotezelor – accentueaza activismul celui care invata: se emit ipoteze
cu privire la atributele relevante si irelevante, fiecare incercare este o verificare de
ipoteze in care sunt implicate procese decizionale; cele mai frecvent utilizate
strategii: conservativ focusing si focus gambling

teoria procesarii informatiilor – vede invatarea conceptelor in termeni de secvente

ale deciziei celui care invata, alaturi de formularea si testarea ipotezelor. Ca si
calculatorul, mintea umana accepta informatia din mediu, o proceseaza in diferite
moduri si produce un raspuns.

principii practice ale invatarii conceptuale:

a se gasi noi exemple ale conceptului

a se recurge si la exemple pozitive si la exemple negative (nonexemple)

a se sublinia caracteristicile relevante prin comparatie si contrast