Universitate de Stat din Moldova

Facultatea : Științe Economice

Specialitatea : Finanțe și bănci

Departamentul ,, ECONOMIE, MARKETING și TURISM

Lucru individual la Teoria Economică II

REFERAT

TEMA: CRIZA ECONOMICA GLOBALA: APARIȚIE, CAUZE, EFECTE.

Autor: Glavan Aurica gr. FB-2102

Conducător științific: Bradu Margareta

Chișinău 2022

Actualitatea si importanța temei abordatei Am optat pentru abordarea temei

“Criza economica globala: apariție cauze, efecte’’, din cauza ca aceasta este o tema actual, cu care ne
confruntam chiar in ziua de astăzi. Astfel, a apărut interesul pentru a înțelege fenomenul de criza in general,
dar in special particularitățile distincte crizei actuale. Crizele fiind considerate drept evenimente istorice,
astfel având un interes aparte pentru reconstrucția trecutului uman am profitat de faptul ca aceasta este in
plina desfășurare si am studiat , am aprofundat si am analizat cauzele, unele efecte care deja sunt resimțite,
dar si masurile de contracarare a efectelor crizei economice globale. Astfel, acest declin economic resimțit la
nivel global, a stârnit un interes major pentru tema data.

Scopul-acestei lucrări este da a face cunoștința mai de aproape cu fenomenul de criza economica,
dar si cu problemele care apar odată cu acest fenomen. Având drept scop de a cunoști cauzele dar
mai mult efectele crizei globale si de a găsi o soluție pentru a evita o aprofundare a crizei. Iar scopul
principal, totuși ramine de a cunoaște mai multa informați despre acest subiect si de a acumula
cunoștințe necesare, fiindcă acesta este un subiect care ne afectează pe fiecare dintre noi mai mult sau
mai puțin, datorita fluxului de schimbări la nivel global in urma acestui fenomen, fiindcă este deja
demonstrat ca in urma unei crize globale, societatea nu mai este aceia, ci exista unele schimbări.

Structura. Aceasta lucrare va fi structurata in doua capitole.

In primul capitol va fi concentrat aspectele teoretice importante ale noțiunilor si conceptelor de criza
economica, doctrine si teorii economice legate de acest subiect. Voi pune in relief o scurta prezentare
a celor mai importante crize economice si financiare din trecut, si voi descrie si cauzele care au
permis profilarea crizelor date, dar voi fixa si urmările acestor crize, adică efectele ei. Deci, in primul
capitol mă voi axa pe partea teoretica si pe crizele din trecut.

In cel de-al doilea capitol voi prezenta partea practica a acestei lucrări, si anume reprezentarea
principalelor cauze care au stat la baza actualei crize economice globale , a efectelor pe care aceasta
le-a adus deja asupra economiei , si a masurilor ce s-au impus si care urmează sa fie impuse. Ar fi
bine de remarcat, ca aceasta criza este abia in punctul de pornire, astfel incit nu sunt cunoscute inca
toate efectele sale, care vor fii impuse in in rândul societati., ceea ce face dificil sa enumeram
efectele aceste crize.

Conceptul de criza economica

Criza economică este o perioadă de declin economic, ea poate avea mai multe cauze, astfel ea apare în
perioada crizei lumii capitaliste datorate supraproducției, care între anii 1929-1933, caracterizată printr-o
scădere dramatică a activității economice mondiale. Dar aceste crize au apărut și în țările socialiste, cauza
principală este probabil polarizarea la un grup restrâns a celor care posedă bani, restul populației mai ales a
celor din lumea treia fiind sărace, reducându-se astfel piața de desfacere a produselor. Fazele crizei
economice se manifestă printr-o perioadă de stagnare, de recesiune însoțită de inflație, cauzate de o
conjunctură complexă.
Termenul criză economică poate fi aplicat unei game largi de situații în care unele produse financiare își
pierd brusc o parte semnificativă din valoarea nominală. În secolele XIX și XX, multe crize economice au
fost asociate cu "fuga la bancă". De asemenea, multe perioade de recesiune au coincis cu aceste panici. Alte
situații care sunt în mod normal numite crize economice includ prăbușiri la bursă și spargerea unor bule
economice, crize în cadrul pieței de schimb valutar. Rezultatul crizelor economice este o pierdere de bani
(bogăție pe hârtie), dar nu neapărat și în schimbări ale economiei reale.
În viziunea Băncii Naționale a Republicii Moldova, criza economică reprezintă punctul de cotitură dintre
recesiune și expansiune economică în cadrul unui ciclu economic și care semnifică reluarea creșterii
economice, de obicei ca urmare a politicilor de expansiune, adică de reducere a ratei dobânzii și de ridicare a
restricțiilor din calea creditării, ceea ce favorizează procesul investițional și/sau ca urmare a îmbunătățirii
climatului economic internațional.
Fenomenul prin care mai mulți clienți se hotărăsc brusc să retragă toți (sau aproape toți) banii dintr-un cont se
numește "fuga la bancă". Ținând cont că o bancă dă cu împrumut majoritatea numerarului pe care îl primește
din depozite, este foarte dificil să se găsească fonduri pentru a plăti înapoi pe loc toți clienții, dacă aceștia se
hotărăsc să-și retragă banii în același timp. O astfel de fugă poate lăsa banca insolventă, ceea ce duce la
pierderea depozitelor clienților. Când fugile la bancă se înmulțesc, avem de-a face cu o "criză bancară
sistematică" sau o "panică bancară". Exemple de "fugă la bancă" includ Marea depresiune sau fuga de la
Northern Rock în 2007. Crizele bancare apar, în general, după perioade de împrumuturi riscante care rezultă
în incapacitate de plată a împrumuturilor.
O bulă speculativă există în condițiile în care un instrument financiar este evaluat la suprapreț de-a lungul
unei perioade îndelungate. Prezența clienților care cumpără un produs financiar cu speranță că îl vor putea
re-vinde mai târziu pentru o sumă mai mare este un alt factor care contribuie frecvent la crearea de bule
financiare. Dacă apare o bulă economică pe piața, atunci există riscul de "prăbușire" a valorii instrumentului
financiar respectiv: clienții vor continua să cumpere atâta timp cât consideră că există și alți cumpărători pe
piață, astfel încât când mulți decid să vândă prețul va cădea. Din păcate, este dificil de ghicit când prețul unui
produs financiar reprezintă corect valoarea fundamentală a acestuia, astfel încât bulele economice sunt foarte
greu de detectat. Unii economiști insistă că bulele economice nu apar niciodată (sau aproape niciodată).
Exemple cunoscute de crize economice și prăbușiri la bursă includ mania lalelelor olandeze, Criza de pe Wall
Street din 1929, criza imobiliară din Japonia din anii 1980, bula dot-com (bula internetului) din 2000–2001,
și mai nou criza imobiliară din Statele Unite ale Americii (care însă dă semne de revenire). în anii 2000 a
început o bulă imobiliară prin care prețul caselor a crescut semnificativ.
O "criză valutară" apare atunci când o țară care menține o rată de schimb fixă este brusc forțată să își
devalorizeze valuta din cauza unui atac speculativ. Neplata datoriilor suverane (prăbușirea) apare în
momentul în care o țară nu mai poate să își plătească datoriile. Deși devalorizarea și prăbușirea pot fi decizii
voluntare luate de Guvern, acestea sunt adeseori percepute ca rezultatul involuntar al unor schimbări în
cadrul investitorilor care duc la oprirea bruscă a capitalului care intră în țară sau creșterea bruscă a capitalului
care iese din țară.
Mai multe valute care au făcut parte din Mecanismul de Schimb Valutar European au trecut prin criza din
1992-1993 și, drept urmare, s-au devalorizat sau au fost retrase din mecanismul comun. Criza financiară din
Rusia din 1998 a dus la devalorizarea rublei și la prăbușirea titlurilor de stat rusești.
Creșterea negativă a produsului pe cap de locuitor de-a lungul a mai mult de jumătate de an se numește
"recesiune". O recesiune îndelungată sau severă se numește "depresiune". O durată mai lungă de timp în
care creșterea economică este mică dar nu neapărat negativă se numește stagnare economică.
Unii economiști consideră că recesiunile au fost cauzate în mare parte de crizele economice. Un exemplu
important este Marea depresiune, care a fost precedată în multe țări de „fugi la bancă” și prăbușiri ale
burselor de valori. Criza împrumuturilor imobiliare și spargerea altor bule imobiliare de peste tot din lume a
dus la recesiune în SUA și în multe alte țări dezvoltate între 2008-2009.
Recesiune este un termen economic care reprezintă o scădere a producției, o reducere a investițiilor, o
stagnare temporară a afacerilor, fiind o fază de declin a activității economice și o diminuare temporară a
activității economice dintr-o țară, mai puțin gravă decât depresiunea sau criza economică. Această fază a
ciclului afacerilor, concretizată prin încetiniri neintenționate ale ritmului creșterii economice, se produce sub
incidența reducerii venitului producătorilor în raport cu cel anterior sau cu cel anticipat. De fapt, nu există o
singură definiție a recesiunii, cel mai popular indice fiind reprezentat de creșterea negativă a produsului
intern brut (PIB) în două trimestre consecutive. Pornind de la această definiție, revenirea economică începe
oficial când reapare creșterea PIB-ului.
O altă definiție mai complexă a recesiunii a fost propusă de Biroul Național de Cercetare Economică
(NBER) din SUA. Conform acestui birou, recesiunea reprezintă "un declin semnificativ al activității la nivel
național, care durează mai mult de câteva luni și este vizibil prin scăderea produsului intern brut, a veniturilor
reale ale populației, a numărului de angajați din economie, a producției industriale și a vânzărilor cu
amănuntul și cu ridicata."
Altă definiție a recesiunii o consideră ca fiind o fază de contracție a ciclului economic care urmează unui
vârf și sfârșește într-o criză. Termenul de recesiune este folosit în general pentru varianta mai blândă a
acestei faze, în timp ce pentru varianta severă se folosește termenul de depresiune. Dacă rata de creștere a
producției (sau venitului) este suficient de pozitivă, o recesiune poate fi marcată printr-o diminuare a ratei
de creștere, fără a fi vorba de o scădere absolută a producției.

Depresiunea economica este considerată o formă rară dar extremă de recesiune, fiind caracterizată în
principal de o creștere „neobișnuită” a ratei șomajului, restricționarea creditelor, restrângerea majoră a
producției industriale și a investițiilor, deflația prețurilor, hiperinflație, numeroase falimente bancare,
schimburi comerciale semnificativ reduse, un curs valutar foarte volatil și impredictibil, în principal cu
tendința de devalorizare, reducerea cererii de mărfuri și servicii, majorarea costurilor de producție,
diminuarea volumului de producție, scăderea ratei profitului, reducerea nivelului de trai a populației.
Fără a exista o definiție oficială a depresiunii economice, se consideră că aceasta apare atunci când se
constată un declin al produsului intern brut(PIB) mai mare de 10%. Se consideră că depresiunea se
instaurează dacă există o creștere negativă a produsului intern brut (PIB) timp de cel puțin două trimestre. O
definiție propusă a depresiei include două reguli generale:un declin al PIB real care depășește 10%, sau o
recesiune de 2 sau mai mulți ani.

Mari crize din trecut

De la Marea Depresiune din 1930, actuala criza probabil va fi cea mai profunda si cea mai răspândita la
nivel global, manifestându-se simultan in majoritatea tarilor.
Deci in literatura de specialitate sunt menționate o serie de crize economice. In continuare voi oferi o lista de
crize cu o mica caracteristica, iar dup ama voi concentra asupra uneia.
Voi începe cu criza din anul 1907 - „The 1907 Bankers’ Panic” - Criza de pe piaţa bursieră şi din
sistemul bancar face ca Trezoreria americană să irosească miliarde de dolari din dorinţa de a salva situaţia.
Salvatorul naţiunii avea să fie miliardarul J. Pierpont Morgan. În momentul în care panica a lovit, acesta se
afla la o conferinţă în statul Virginia; se întoarce rapid la New York, convocând o reuniune a bancherilor
chiar la el acasă, unde se decide crearea unui fond federal de rezervă, care să poată fi folosit de către băncile
care se confruntau cu retrageri masive de numerar. Criza a fost declanșată de o tentativă de manipulare a
pieței de acțiuni (așanumita operațiune „corner the market”) care a avut ca țintă Compania „United Cooper”.
Prin această manevră se încearcă cumpărarea unui număr suficient de acțiuni care să permită cumpărătorului
să manipuleze piața, în sensul determinării creșterii artificiale a prețului acțiunilor și obținerea de profit prin
vânzarea lor la prețul „umflat”. În schemă a fost implicat magnatul cuprului Augustus Heinze, fratele
acestuia, Otto, și bancherul newyorkez Charles W. Morse. Conform statisticilor publicate de Biroul Național
de Cercetări Economice, până în iunie 1908, s-a înregistrat o scădere a producției cu 11%, a importurilor cu
26%, în timp ce șomajul a crescut de la 3% la 8%. Congresul american a adoptat măsuri menite să evite
producerea unei noi crize. A fost creată Comisia Monetară Națională, care să cerceteze cauzele crizei și să
facă propuneri legislative cu privire la controlul sistemului bancar. După ce deponenţii au înţeles că îşi vor
primi banii oricând doresc, panica a încetat. În 1913, Congresul SUA a decis transformarea acestui fond de
rezervă în Rezerva (Banca) Federală a SUA.

1914 – Criza financiară internaţională provocată de Primul Război Mondial s-a declanşat în momentul
în care guvernele SUA, Marii Britanii, Franţei şi Germaniei au decis vânzarea titlurilor emitenţilor
străini pentru a putea cumpăra echipamente militar.
1929-1933 – Marea Depresiune interbelică sau “joia neagră” a fost perioada crizei lumii capitaliste
datorată supraproducție. Începutul marii crize economice în Statele Unite este de obicei asociată cu
prăbușirea bursei de acțiuni din ziua de Marți (așa-numita Marțea Neagră) 29 octombrie 1929. Chiar și după
Wall Street Crash din 1929, optimismul persistă de ceva timp. John D. Rockefeller a spus: "Acestea sunt zile
când mulți sunt descurajați. În cei 93 de ani ai vieții mele, depresiunile au venit și au dispărut. Prosperitatea
s-a întors întotdeauna și va reveni din nou".Piața bursieră s-a transformat în creștere la începutul anilor 1930,
revenind la nivelurile de la începutul anului 1929 până în aprilie. Acest lucru era încă cu aproape 30% sub
vârful din septembrie 1929. Crahul bancar de la bursa de pe Wall Street a avut loc din cauza speculațiilor din
anii 1929 și a nereglementării sistemului bancar și bursier. Sute de mii de americani investeau pe bursă în
acțiuni dintre care multe nu valorau sumele pentru cât se tranzacționau. Mulți dintre jucătorii de pe bursă
investeau bani împrumutați. Brokerii în mod regulat își împrumutau clienții mici investitori cu mai mult de
două treimi din valoarea acțiunilor pe care le cumpărau clienții, astfel că peste 8,5 miliarde de dolari erau
contabilizați ca împrumuturi, valoare care depășea cantitatea de bani care circula în SUA pe vremea aceea.
Pentru faptul că valoarea nominală a acțiunilor creștea neîncetat, acest lucru a încurajat lumea să investească,
sperând că valoarea acțiunilor cumpărate va crește, aducând astfel câștiguri. Astfel au apărut „bulele
speculative”. După un vârf înregistrat la 3 septembrie 1929 de 381.17, la 24 octombrie 1929 indicele Dow
Jones a scăzut (s-au spart bulele speculative). Bursa era caracterizată prin faptul că, datorită panicii, toată
lumea dorea să-și vândă acțiunile și foarte puțini erau dispuși să cumpere acțiuni, astfel că valoarea acțiunilor
a scăzut dramatic. O urmare a Crizei economice este creșterea rapidă a inflației și a șomajului. Mulți oameni
au rămas fară un loc de muncă, fiind concediați, astfel de la 3,5 milioane de șomeri până la criză, au devenit
15 milioane în timpul crizei. Multe bănci au dat faliment, pentru că oamenii își retrăgeau banii depuși. Foarte
multe întreprinderi au dat faliment, astfel venitul național SUA a scăzut cu aproximativ 30%.
1973- denumită și Prima criză petrolieră a început în octombrie 1973, când OPEC (avându-i ca membri
la acea dată și Egiptul, Siria și Tunisia) a proclamat embargo asupra livrărilor de petrol. La începutul
aceluiași an Egiptul și Siria, cu sprijinul altor țări arabe au lansat un atac surpriză împotriva Israelului, în cea
mai sfântă zi din calendarul evreiesc, Iom Kipur, declanșând astfel Războiul de Iom Kipur. Deoarece Israel a
fost copleșit numeric de trupele arabe, (în Înălțimile Golan 1.400 tancuri siriene se confruntau cu 180 tancuri
israeliene, iar lângă Canalul Suez 80.000 militari egipteni au atacat cei 500 soldați israelieni de pe partea
cealaltă a Canalului, SUA a decis ca printr-un pod aerian să trimită armament pentru completarea stocurilor
israeliene. Cu ajutorul livrărilor de armament și muniție de la SUA, Țahalul a reușit să oprească ofensiva
țărilor arabe și să stabilizeze situația. Ca răspuns, membrii OPEC în datele de 16 și 17 octombrie 1973 s-au
reunit la o ședință în Kuweit și au decis să „pedepsească” SUA instituind embargo asupra livrărilor de petrol
țărilor care au susținut Israelul. Criza a durat până în martie 1974. (vezi figura).

Următoarea criză de petrol a avut loc în 1979. Datorită posibilității menținerii pe termen lung a prețului
mare a petrolului, întreruperea livrărilor, între aliații în interiorul NATO s-a produs o ruptură adâncă.
Câteva țări din Europa și Japonia s-au disociat imediat de politica SUA din Orientul Mijlociu. Producătorii
de petrol arabi au condiționat sfârșitul embargoului de succesul SUA de a realiza pacea în Orientul
Mijlociu.
1982 – Criza bursei Souk Al-Manakh din Kuwait (Aceste date şi următoarele sunt prelucrate după
Dumitru Otovescu, 2010). Această bursă funcţiona în paralel cu cea oficială şi a cunoscut o creştere
accentuată a indicilor bursieri, după explozia preţului petrolului din 1973. În anul 1977, bursa oficială din
Kuwait a clacat, obligând Guvernul să adopte reguli de tranzacţionare destul de rigide. Această situaţie i-a
împins pe jucători spre bursa neoficială Souk Al-Manakh, care se situa pe locul 3 în lume în privinţa
capitalizării. Crahul acestei burse a avut ca efect, cu excepţia unei singure bănci comerciale, falimentul sau
naţionalizarea tuturor celorlalte bănci din Kuwait

1987 - Lunea neagră - 19 octombrie 1987 - Această dată a rămas în istorie drept ziua cu cele mai mari
scăderi bursiere din istorie. În 1986, economia SUA a început să dea rateuri, însă cu toate acestea, The Dow
Jones Industrial Average (DJIA) şi-a atins maximul în august 1987 ajungând la un nivel de 2722 de puncte,
cu 44% mai mult decât a avut la sfârşitul lui 1986. În data de 19 octombrie, bursele s-au prăbuşit, iar DJIA a
scăzut cu 22,6% într-o singură zi, companiile pierzând $500 de miliarde din capitalizare.

1994 - Criza din Mexic - În anii dinaintea acestei crize, economia mexicană a crescut foarte mult, iar în
condiţiile în care cursul valutar era ţinut strict sub control, dezechilibrele economice creşteau foarte repede.
Cu ceva timp înainte de alegeri, Administraţia condusă de preşedintele Carlos Salinas de Gortari a decis să
injecteze foarte mulţi bani în economie, în creşterea salariilor şi pensiilor mărind astfel deficitul bugetar până
la un nivel nesustenabil. Gortari a pierdut alegerile, iar noul preşedinte Ernesto Zedillo a decis că un control
strict al cursului valutar este o greşeală şi, prin urmare, a lăsat moneda naţională să fluctueze liber.
Datorită tensiunilor anterioare acumulate în economie, peso s-a devalorizat cu 80% faţă de dolar în doar o
săptămână (de la 4 la 7,2 peso pe $). SUA a intervenit rapid prin cumpărarea de peso direct din piaţă şi
prin garantarea unui împrumut de $50 miliarde, situaţia revenind la normal peste trei săptămâni când
moneda s-a stabilizat la un nivel de 6 peso/dolar.
1997 – Derularea crizei asiatice din 1997 reprezintă o ilustrare frapanta a efectelor negative ale
globalizarii financiare. In aceasta regiune a lumii in care încrederea investitorilor parea ca nu ar trebui sa
lipsească niciodată, criza, motivata îndeosebi prin acțiunile speculative si prin fragilitatea sistemului bancar
thailandez, se dezlănțuie, provocând in câteva zile retragerea a sute de miliarde de dolari. In iunie 1997, bath-
ul thailandez devine ținta atacurilor speculative si banca centrala este nevoita sa accepte fluctuația. Moneda
pierde jumătate din valoare in șase luni. Prin contaminare, criza atinge si tarile vecine: Malaezia, Filipine si
Indonezia. Reducerea activității fiecărei tari limitează importurile acestora, iar exporturile tarilor vecine si
capitalurile se retrag dintr-o zona in care încrederea a dispărut. Aceasta scurgere catre alte tari considerate a fi
mai sigure nu face altceva decat sa accentueze criza in care Asia se afunda in acel moment. Provocând
neîncrederea piețelor financiare cu privire la anumite tari in curs de dezvoltare, criza asiatica se va transmite
in 1998 in Rusia, unde datoria publica este imensa, iar rezervele devin insuficiente. Neîncrederea
investitorilor se va dirija apoi către America Latina: Brazilia va suferi si in 1999, apoi va fi rândul Argentinei
in 2001 si 2002.
1998 – Criza financiară rusă – Criza financiară din Rusia a fost declanşată iniţial de criza asiatică ce a
generat scăderea preţurilor materiilor prime (petrol, gaz, metale), de al căror export Rusia era
dependentă în proporţie de 80%. Pe fondul scăderii veniturilor, această ţară s-a văzut în situaţia de a nu îşi
mai onora datoriile externe, întrând în încetare de plăţi. Înainte de 1998, Guvernul a emis bonduri pentru a-
şi acoperi deficitele, iar în momentul în care aceste bonduri ajungeau la maturitate, acestea se plăteau
prin emiterea unor noi bonduri, datoria fiind astfel “rostogolită”. Dobânda plătită de Guvern pentru
aceste bonduri ajunsese la un moment dat la 150% pe an. Toată această schemă piramidală a căzut în 13
august 1998 când bursa şi cursul valutar s-au prăbuşit. Economia a început recuperarea în 1999-2000. Pe
lângă aceste cauze, au mai fost și slăbiciunea structurală a sectorului bancar din Rusia, diminuarea costului
activelor la bursă, reducerea veniturilor din exportul produselor petroliere, precum și creșterea riscului pe
piețele financiare mondiale urmată de colapsul dramatic al unor țări asiatice foarte dinamice până la criză, se
contată într-o analiză a Centrului de Investigatii Strategice si Reforme. În contextul acestei crize, pentru
câteva luni, Moldova a rezistat tulburărilor financiare din țările vecine, fiind totuși incapabilă să respecte
cerințele impuse de organismele financiare internaționale și donatorii bilaterali pentru a obține asistența
foarte necesară, cedând în fața presiunii asupra contului curent al Balanței de Plăți, iar leul moldovenesc s-a
devalorizat puternic, se mai arată în analiza Centrului de Investigatii Strategice si Reforme.
1999-2002 - Criza economică din Argentina - Aceasta criza isi are originea la începutul anilor '80-'90,
perioada in care Argentina a trecut printr-o dictatura militara, printr-un razboi cu Anglia (războiul insulelor
Falklands), printr-o inflație galopanta care ajunsese la un nivel de

200% pe luna (!!) in iulie 1989 si in plus, datoria publica era la un nivel nesustenabil. In anul 1999 populația
a început sa isi retragă masiv banii din bănci, sa ii transforme in dolari sa ii transfere peste granița iar in
momentul in care guvernul a înghețat depozitele pentru un an, situația a degenerat in sensul ca au avut loc
revolte populare extrem de violente, oamenii îndreptându-si furia spre bănci si spre companiile americane si
europene care activau in Argentina. Daca înainte de 1999 cursul valutar era fix (1 peso = 1 dolar), in
momentul in care a fost liberalizat, moneda naționala s-a devalorizat de la 1/1 la 4/1. Situația s-a normalizat
începând cu 2002/2003.

2008 – criză financiară, monetară şi bancară. Pe 15 septembrie 2008, pe Wall Street se imprastia vestea ca
banca de investiții Lehman Brothers a intrat in faliment. Veste care nu i-a luat prin surprindere pe bancheri,
care se așteptau sa se întâmple ceva grav, dar nimeni nu știa cat de grav urma sa fie si care erau soluțiile
pentru ceea ce avea sa urmeze. In următorii ani, economia SUA a fost de doua ori la un pas de a intra in
incapacitate de plata (in 2011 si 2013), zona euro a fost foarte aproape de destrămare si mai multe tari in UE
au primit ajutoare de urgenta pentru a evita intrarea in faliment. Dimensiunea dezastrului care a urmat după
15 septembrie 2008 nu a putut fi estimat de nimeni, aceasta data având in memoria omenirii ecouri la fel de
puternice ca si ziua asasinării președintelui Kennedy sau ziua atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.
Iar fostul sef al Rezervei Federale americane, Ben Bernanke, a afirmat chiar ca ceea ce s-a întâmplat in urma
cu șase ani a fost chiar mai grav decât criza din 1929-1930. In primii ani ai crizei, ochii întregii lumi au fost
ațintiți asupra economiei SUA. Începând din 2010, criza s-a mutat pe Batranul Continent, care a traversat cel
mai dificil moment in 2012, an in care s-a vorbit atât despre excluderea Greciei din zona euro, dar si despre
dispariția monedei unice.
Primele tari care au căzut sub criza datoriilor au fost cele mici – Portugalia, Irlanda si Grecia. Daca in 2014,
cele trei economii au fost puse pe picioare cu infuzii consistente de capital de la FMI si
UE, motoarele continentului – Germania, Franța si Italia încep la rândul lor sa obosească. Biroul de
statistica al UE – Eurostat a raportat pentru ultimul trimestru cifre mai puțin decât satisfăcătoare in ceea ce
privește creșterea economica de pe continent, careva tari, intre care si
Romania, revenind la recesiune.
Produsul Intern Brut al Germaniei, cea mai mare putere a continentului, care a tras după ea si celelalte
economii, a scăzut cu 0,2%, in timp ce economia Franței a stagnat in al doilea trimestru, ceea ce arata ca
revenirea zonei euro a încetinit considerabil de-a lungul anului, pe fondul inflației slabe si al crizei din
Ucraina, informează Bloomberg.
Daca rezultatele slabe ale Germaniei din al doilea trimestru au fost puse pe seama iernii blânde, care a dus la
scăderea producției, perspectiva economiei pentru următoarele luni este neclara din cauza impactul pe care
sancțiunile impuse Rusiei îl va avea asupra revenirii zonei euro. De asemenea, zona euro este afectata de
ritmul încet de creștere a inflației, potrivit Blomberg. Banca Centrala a Germaniei a estimat in iunie creșterea
economiei cu 1,9% la sfârșitul lui 2014 si cu 2% in 2015. De cealaltă parte, ministrul de Finanțe al Franței,
Michel Sapin, a declarat ca noile estimări vizează o creștere economica de 0,5% la finalul anului 2014, fata
de 1%, cat anunțase anterior. Totodată, el a precizat ca deficitul economic din 2014 va depăși limita de 4%
convenita cu Comisia Europeana.

Cauze si efecte

Cunoașterea in profunzime a cauzelor care au generat o criza este absolut necesara pentru a putea acționa
asuprea efectelor negative ale crizei. De asemenea este necesar instrumentarea de politici si mijloace
racordate organic pe termen scurt, mediu si lung la toate nivelurile ( locale, regionale, naționale, si
internaționale).

Crizele apar in urma unei perioade in care prețul unor active (financiare sau nu) au crescut artificial foarte
mult si in momentul in care piața devine conștienta la aceasta si reacționează in consecința.

Cauzele crizelor din sistemele economice moderne sunt mai degrabă monetare şi mai puţin legate de
imperfecţiunea pieţelor (forma cea mai complexă de cooperare socială între indivizi înzestraţi cu nevoi
infinite şi dotaţi cu resurse caracterizate prin raritate) sau de imperfecţiunea indivizilor (lăcomia, ticăloşia,
toleranţa la risc, efectul de turmă, asimetria informaţiilor, limitarea tehnică şi mentală în a interpreta datele pe
care le transmit pieţele etc). Imperfecţiunea pieţelor lăsate să funcţioneze liber este una naturală pe care
indivizii care cooperează o pot surmonta prin acţiunile lor .

Fiecare criza are specificul ei, așadar fiecare criza are cauzele ei specifice dar exista si unele cauze care sunt
caracteristice pentru toate crizele. Deci, unii specialiști scot in evidenta împletirea unor cauze specifice,
netradiționale ale fenomenelor de criza, cu unele cauze comune, traditionale.

Principalele cauze tradiționale ale crizei economico-financiare sunt următoarele:

- Perioada de boom a creșterii rapide a creditării, in proporții foarte mari.

- Creșterea puternica a preturilor activelor, in special pe piața imobiliara .
- Creditarea in mod necontrolat a agențiilor economice mai puțin sau deloc solvabili. - Dinamica
șomajului.

Cauzele particulare, netradiționale care au condus de exemplu la declanșarea crizei din octombrie
2008 au fost următoarele:

- O extindere necontrolata a unui model unic de origine si distribuire a unui risc transferabil.
 - Alimentarea creșterii cererii pentru activele cu grad ridicat de risc, prin intermediului apetitului
exagerat pentru profit.
- Ignoranta si incertitudinea in ceia ce privește caracteristicile ale riscului hârtiilor de valoare .
- Stimulente manageriale necorespunzătoare si guvernarea neadecvata a corporațiilor in instituțiile
financiare.
- Rolul agențiilor de rating si al factorilor de reglementare.
Aceste cauze specifice se întâlnesc în diferite masuri atât în ţările dezvoltate,( dar mai ales în
SUA )cit şi în ţările cu economii emergente, desigur în proporţii mai scăzute. Dar analiza atenta a
cauzelor, având in vedere amploarea si profunzimea acestora , va trebui făcuta nu pentru sancționarea
vinovaților ci pentru înțelegerea mecanismelor si cauzalitatilor complexe ale fenomenului care, fara
îndoiala vor avea efecte pe diferite orizonturi de timp.
Efectele si consecințele crizelor:
Efectele crizei financiare internaţionale sunt multiple şi afectează în măsuri diferite una sau alta din ţările
implicate in acest sens, o enumerare fie chiar şi succintă a efectelor din punctele de vedere economico-
financiar oferă o bază pentru aprofundarea cercetării în acest domeniu ca şi pentru clarificarea şi coroborarea
acestora după mai multe criterii şi metode de analiză. Ne vom referi la câteva aspecte privind efectele pe
termen scurt. Cel mai important efect pana in prezent, îl constituie falimentul unor instituții bancare si de
credit din Statele Unite ale Americii si din rândul tarilor membre ale Uniunii Europene, ca si o consecința a
intrării in incapacitate de plata, in special in domeniul imobiliar, si de recuperarea a creanțelor. FMI
preconizează ca pierderile la nivel mondial, cauzate de criza financiara vor fi de circa 1400 miliarde de dolari.
Aceasta cifra este un preliminara , supusa permanent revizuirii, datorita activelor negarantate si a creditelor
neperformante. Cifra se afla la cea de-a doua revizuire din partea FMI, acestea estimând o pierdere de 1300
miliarde de dolari in septembrie 2008 si in aprilie una de 945 miliarde de dolari. Datorita acestor pierderi,
analiștii economici prevăd o încetinire in creșterea economica globala ca urmare a unui declin in producție
in statele dezvoltate si a unor încetiniri a dinamicei economice din economiile emergente. Declinul de pe
piața imobiliara din Statele Unite ale Americii (care va continua), va avea efect precum deteriorarea sectorului
de credit, o creștere a delictelor cu privire la ipoteci si tranzacții imobiliare (credite pentru corporații sau de
retail), va influenta economia europeana fapt ce va conduce la înăsprirea condițiilor de stagnare economica si
de creditare, si la ieftinirea locuințelor. O stagnare/scădere a PIB se preconizează in unele tari membre ale
Uniunii Europene , in special in Franța, Italia, Estonia si Lituania. Șomajul, creșterea ratei de dobânzii,
devalorizarea monedelor naționale, creșterea presiunii inflaționiste si mărirea datoriei publice si cea a
deficitului de cont curent sunt alte efecte cauzate de criza economico-financiara.

CAPITOLUL II

Caracteristicile fundamentale ale crizei economice

actuale.
Epidemia provocată de noul tip de coronavirus ce a apărut în luna ianuarie în provincia chineză Wuhan și s-a
răspândit într-o perioadă scurtă de 3 luni în întreaga lume pare a fi zguduit profund sistemul global. Timp de
ultimii zece ani politica mondială a fost scena evoluțiilor globale. După 11 septembrie sistemul global a fost
nevoit să se înfrunte cu o criză de securitate, iar prin urmare odată cu apariția și răspândirea Daesh, criza de
securitate la scara globală s-a aprofundat. În anul 2008, întreaga lume s-a confruntat cu o criză financiară /
monetară globală. În pofida unei perioade de un deceniu ce a trecut de atunci, sistemul global în loc de a se
îmbunătăți a avut o tendință negativă; indicatorii economici au început să se inverseze din nou. Și în cele din
urmă în timp ce războaiele comerciale dintre SUA și China în ultimii ani amenințau ordinea economică
globală, așteptările legate de o nouă criză globală au crescut. Crizele politice globale, tendința crescândă a
extremei drepte, faptul că instituțiile internaționale au început să nu mai funcționeze și problemele profunde,
cum ar fi criza siriană, au pus sub semnul întrebării viitorul sistemului global. Cu toate acestea, nimeni nu a
interpretat aceste probleme, estimând un viitor pesimist și incert pentru sistemul global. Însă epidemia de
coronavirus sugerează o criză mult mai profundă decât cea așteptată și aparentă și face viitorul sistemului
global din ce în ce mai nesigur.
Forțele globale din spatiile crizei
 Coronavirusul este o problemă globală. Toată lumea a realizat asta între timp. Ne-am putea gândi că o
problemă globală ar trebui să genereze și o soluție globală. Dar în Europa și în alte regiuni nu se prea poate
observa mare lucru. În schimb asistăm nu doar la o "distanţare socială" ci la o adevărată "distanţare
naţională". Izolarea națională la nivel politic și economic, care se poate constata deja de câţiva ani, este tot
mai pronunțată. Recenta dispută dintre Berlin şi Washington, legată de dispariția a 200.000 de măști de
protecție este grăitoare în acest sens. În interiorul Uniunii Europene ajutorul reciproc și măsurile coordonate
pentru combaterea pandemiei de coronavirus sunt sporadice și ezitante, fiind deja umbrite de disputa privind
coronabondurile. Închiderea unilaterală a granițelor, interdicțiile de pătrundere în țară sau interdicția
adoptată de Germania, de exportare a echipamentului medical, demonstrează că statul național le este
oamenilor mai aproape decât comunitatea europeană. Libera circulație a cetățenilor, a mărfurilor și
serviciilor, speranța într-o politică de sănătate comună - toate acestea par apuse în vremuri de coronavirus.
Ministrul luxemburghez de Externe, Jean Asselborn, avertizează pe drept cuvânt că Europa riscă să
jertfească ceea ce a realizat deja pe altarul

COVID-19.
Unele țări acționează mult mai altruist, fapt ce se poate constata în Italia. Ele înțeleg mai bine decât UE forța
imaginilor. Chiar dacă guvernele lor sunt pe drept cuvânt criticate, Rusia, China și Cuba au trimis echipament
medical și delegații de medici în Europa. Desigur, aceste țări pot fi acuzate că desfășoară manevre de PR, dar
această abordare în vremuri extraordinare, contrară proprii noastre politici, ar trebui să ridice următoarea
întrebare: cât de bine înțelege Europa, atât de ocupată cu propriile sale probleme, dinamica geopoliticii? De
ce stă Europa și se uită în vreme ce inimile și mințile italienilor, spaniolilor, ale celor din Europa Centrală și
de Est sunt cucerite de guvernele de la Moscova sau Beijing și nu de instituțiile de la Bruxelles. De câțiva ani
politica europeană de Externe și de Securitate este deficitară. Acest fapt este valabil nu doar pentru propria
vecinătate, deturnată prin criza datoriilor Greciei, rebeliunile din lumea arabă, Brexit și refugiați, ci și pentru
conștiința sa globală. Coronavirusul a fost declarat în Taiwan deja din decembrie o posibilă pandemie, iar
China a recunoscut totuși la mijlocul lunii ianuarie că maladia trebuie luată în serios. În Germania și Europa
s-a acționat cu întârziere, când coronavirusul pătrunsese deja pe continent.

Și recenta agravare a crizei din Siria, la finele lunii februarie, a demonstrat cât de puțin s-au ocupat Germania
și UE în ultimii ani de problemele internaționale fundamentale. Se poate mereu spera în existența unor
parteneri curați ca lacrima, dar acum și în perioada post-corona trebuie ajuns la o înțelegere și cu vecini
nedemocratici. Criza generată de coronavirus va provoca o schimbare de epocă și trebuie să ne capaciteze să
gândim neconvențional și realist în fața situației economice care ne așteaptă.
 Dacă în Germania strategia Turciei de combatere a coronavirusului poate fi calificată drept autoritară, aceasta
denotă o oarecare disperare. Și în alte țări din Europa industria este silită de guverne să producă echipamente
medicale iar guvernele controlează informațiile despre virus. În plus, Turcia a introdus mult mai devreme
decât alte țări teste și limitarea libertății de circulație. În multe domenii guvernul lui Erdogan poate fi criticat,
dar strategia sa de combatere a coronavirusului nu se deosebește prea tare de strategiile altor guverne
europene.

Ce ar fi ca Turcia să fie cooptată între partenerii strategici pentru combaterea pandemiei de coronavirus?
Puternica industrie textilă din Turcia, în care lucrează mai bine de patru milioane de oameni, între care
numeroși refugiați sirieni, ar putea, de exemplu, contribui la depășirea penuriei de costume și măști de
protecție cu care se confruntă țările UE. După întreruperea unor importante lanțuri de aprovizionare între
China și Europa, din cauza crizei generate de coronavirus, și după ce a devenit clar că eficiența și optimizarea
cu orice preț au făcut vulnerabil sistemul nostru economic, readucerea acasă a industriei devine un trend.
Pentru Europa Turcia redevine o piață atractivă, iar după depăşirea pandemiei, Turcia va avea nevoie de UE
ca piață de desfacere. În toiul crizei de coronavirus se deschid noi perspective pentru a așeza pe noi baze și
dificilul dialog cu Erdogan. Rolul strategic important al Turciei la flancul sudic al UE trebuie onorat, fără a fi
date uitării pârghiile economice de care dispune Europa.

În loc să ne concentrăm asupra problemelor noastre proprii sau să arătăm cu degetul spre alții, tocmai această
situație ar trebui să atragă atenția Europei asupra responsabilității sale globale. Pe termen scurt și lung
consecințele politice și economice vor fi enorme. Pentru a le combate va fi necesară o cooperare politică
realistă cu parteneri internaționali, și pentru a întări propria suveranitate. În context va fi probabil inevitabilă
o modificare a atitudinii noastre sociale și de politică externă la ușa de intrare în Europa.

Europa este, vrând nevrând, o mare putere economică și politică și poartă răspundere pentru cei mai bine de
500 de milioane de cetățeni ai săi. Din această răspundere face parte mai mult decât oricând un dialog critic
dar și pragmatic cu parteneri inconfortabili, atât politic cât și economic, fiindcă, din perspectivă geopolitică
ne aflăm în aceeași barcă.

Masuri luate pentru contracararea crizei

Cum se pregătește U.E. să gestioneze situația

Țările membre ale Uniunii Europene iau în discuție un pachet comun de stimulare fiscală pentru a impulsiona
economia și a evita o recesiune.
,,Uniunea Europeană este gată să folosească toate politicile disponibile dacă este necesar să ne apărăm
creșterea în fața acestor riscuri de depreciere", afirma comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni,
într-o conferință comună cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. În acest sens, oficialul de la
Bruxelles a apărat posibilitatea utilizării unui răspuns fiscal coordonat la nivel de state.

,,Trebuie să fie la momentul oportun. Nu poți lua decizia nici prea târziu, nici prea devreme", a subliniat Paolo
Gentiloni, citat de Euroactiv.
O decizie finală privind utilizarea unei asemenea măsuri nu va veni mai devreme de 16 martie, când are loc
reuniunea statelor membre ale zonei euro.
Spre comparație, președintele american Donald Trump ia în considerare scutirea de taxe pentru companiile
aeriene şi de turism, anunță Reuters. Este vorba despre amânări fiscale pentru diminuarea daunelor economice, în
condițiile în care economia mondială a scăzut în ultimele două săptămâni în urma crizei generate de epidemia de
coronavirus. Europenii sunt foarte îngrijoraţi de urmările crizei.

Această îngrijorare, care este resimţită foarte puternic în toate ţările (între 80 i 90%), priveşte economia la toate
nivelurile: global, european şi naţional, atât pentru situaţia din prezent, cât şi pentru viitor. La nivel personal
îngrijorarea nu este la fel de predominantă (58% pentru situaţia din prezent, 56% pentru cea viitoare).

Europenii s-au pronunţat în favoarea unei acțiuni coordonate de combatere a crizei.

Diagnosticul europenilor este clar: 44% consideră că statele membre au reacţionat individual, spre deosebire de
39% care sunt de părere că statele membre au acţionat în mod coordonat.
Pe de altă parte, 61% consideră că europenii ar fi mai bine protejaţi dacă statele membre ar adopta o abordare
coordonată. Parlamentul European solicită cu insistenţă acest tip de abordare, în favoarea căreia s-a pronunţat în
numeroase ocazii.

La ce nivel se poate combate criza cel mai eficient ?

Această întrebare iese în evidenţă mai mult decât celelalte datorită diferenţelor importante înregistrate între
statele membre, fapt care poate avea o corelaţie fie cu apartenenţa ţării respective la G8, fie cu gravitatea
resimţită a crizei economice din ţara respectivă. În medie, 25% optează pentru G8 şi 17% pentru UE, 15% pentru
SUA, iar 14% menţionează guvernul naţional.

Ce măsuri ar trebui întreprinse la nivelul UE ?

Parlamentul European s-a pronunţat în mod repetat în favoarea adoptării de diferite măsuri la nivelul Uniunii.
Acestea sunt sprijinite de majoritatea europenilor, în proporţii care variază de la 66 la 71%: coordonarea între
politicile economice şi financiare, supravegherea de către UE a cazurilor în care sunt utilizate finanțe publice
pentru salvarea unei instituții financiare, supravegherea activităţilor celor mai importante grupuri financiare
internaţionale, rolul UE la nivel internaţional în reglementarea serviciilor financiare.
Moneda euro: rol protector .
Această întrebare referitoare la rolul monedei euro în micşorarea efectelor negative ale crizei a fost pusă în toate
țările membre ale Uniunii. La nivelul celor 27 de state membre, 44% dintre europeni consideră că moneda euro
nu a micşorat efectele crizei, spre deosebire de 39%, care sunt de părere că acest lucru s-a produs, iar 17% nu s-
au pronunţat.
Într-adevăr, rezultatele reflectă faptul că percepţia monedei euro variază în mod considerabil de la o ţară la alta.
Tabelul detaliat (a se vedea p.15 din nota de sinteză) arată că 17 ţări au dat un răspuns afirmativ la întrebare;
dintre acestea 13 țări sunt din zona euro, 3 ţări sunt obligate să adopte euro conform tratatelor de aderare, iar o
ţară a refuzat adoptarea.

Fosta moneda naţională ar fi oferit aceeaşi protecţie ca şi euro ?

45℅ dintre cetăţenii din zona euro răspund negativ, în timp ce 45℅ dintre ei răspund afirmativ. Această medie
ascunde neconcordanţe importante între statele membre ale zonei euro, întrucât în douăsprezece ţări din
şaisprezece, majoritatea populaţiei nu este de acord cu această afirmaţie.
Consecințele globale si naționale ale crizei economic-financiara.
Efectele crizei economice sunt următoarele:
- Creșterea numărului de firme falimentate.
- Blocarea pieței imobiliare si scăderea prețuii locuințelor si al terenurilor.
- Accentuarea sărăciei la nivel global.
- Creșterea explosiva a fenomenului de șomaj.
- Amplificarea vulnerabilității economiei mondiale.
- Criza sistemului medical si a protecției sanatatii fizice.
- Schimbare raportului de forța si a polilor de putere economica pe glob.
- Scăderea generala a averilor bogaților planetei.
- Diminuarea investiților.
- Scăderea locurilor de munca.
- Declinul publicitarilor de presa….

Concluzii
In continuare, as putea concluziona ca criza economica este o perioadă de declin economic, ea poate avea
mai multe cauze, astfel ea apare în perioada crizei lumii capitaliste datorate supraproducției, care între anii
1929-1933, caracterizată printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale. Dar aceste crize au
apărut și în țările socialiste, cauza principală este probabil polarizarea la un grup restrâns a celor care posedă
bani, restul populației mai ales a celor din lumea treia fiind sărace, reducându-se astfel piața de desfacere a
produselor. Fazele crizei economice se manifestă printr-o perioadă de stagnare, de recesiune însoțită de
inflație, cauzate de o conjunctură complexă.

Termenul criză economică poate fi aplicat unei game largi de situații în care unele produse financiare își
pierd brusc o parte semnificativă din valoarea nominală. În secolele XIX și XX, multe crize economice au
fost asociate cu "fuga la bancă". De asemenea, multe perioade de recesiune au coincis cu aceste panici. Alte
situații care sunt în mod normal numite crize economice includ prăbușiri la bursă și spargerea unor bule
economice, crize în cadrul pieței de schimb valutar. Rezultatul crizelor economice este o pierdere de bani
(bogăție pe hârtie), dar nu neapărat și în schimbări ale economiei reale.

În viziunea Băncii Naționale a Republicii Moldova, criza economică reprezintă punctul de cotitură dintre
recesiune și expansiune economică în cadrul unui ciclu economic și care semnifică reluarea creșterii
economice, de obicei ca urmare a politicilor de expansiune, adică de reducere a ratei dobânzii și de ridicare a
restricțiilor din calea creditării, ceea ce favorizează procesul investițional și/sau ca urmare a îmbunătățirii
climatului economic internațional. In decursul istoriei, s-au evidențiat un sir de crize economico-financiare,
care au avut la baza mai multe cauza.

Ar trebui sa scoatem in evidenta ca cauzele crizelor si clasifica in cauze tradiționale si netradiționale.

Principalele cauze tradiționale ale crizei economico-financiare sunt următoarele:

- Perioada de boom a creșterii rapide a creditării, in proporții foarte mari.

- Creșterea puternica a preturilor activelor, in special pe piața imobiliara .
- Creditarea in mod necontrolat a agențiilor economice mai puțin sau deloc solvabili. - Dinamica
șomajului.

Cauzele particulare, netradiționale care au condus de exemplu la declanșarea crizei din octombrie 2008 au
fost următoarele:

- O extindere necontrolata a unui model unic de origine si distribuire a unui risc transferabil.
- Alimentarea creșterii cererii pentru activele cu grad ridicat de risc, prin intermediului apetitului
exagerat pentru profit.
- Ignoranta si incertitudinea in ceia ce privește caracteristicile ale riscului hârtiilor de valoare .
Stimulente manageriale necorespunzătoare si guvernarea neadecvata a corporațiilor in instituțiile financiare.

Iar fiecare criza economico-financiara ași lase amprentele in cadrul societarilor. Aceste efecte pot fi resimțite
imediat dar exista si unele efecte de lunga durata.

Șomajul, creșterea ratei de dobânzii, devalorizarea monedelor naționale, creșterea presiunii inflaționiste si
mărirea datoriei publice si cea a deficitului de cont curent sunt alte efecte cauzate de criza economico-
financiara.
 Bibliografie

1.‚,Criza globală şi teoria ciclicităţii”, George Haralambie.

2.,, Criza economica – cauze, caracteristici, implicații’’.

3. ,,Cauzele, propagarea si efectele crizelor intr-o lume din ce in ce mai globalizata”, Cristian Păun.

4. https://www.trt.net.tr/romana/programe/2020/03/19/coronavirusul-si-viitorulsistemului-global-1381527

5. https://romania.europalibera.org/a/impactul-coronavirusului-asupra-economieinationale-si-globale-cat-de-
ridicat-este-riscul-unei-crize-mondiale-/30477505.html

6.,,Criza economica si financiara in Romania. Cauze, provocari si remedii pe termen scurt si lung",