UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

DEPARTAMENTUL ISTORIE, ȘTIINȚE EDUCATIVE

TEREȘCENCO CORINA

CRIZA ECONOMICA GLOBALA: APARIȚIE,

CAUZE, EFECTE

Lucrul individual

Conducător științific: Turcan O.

Chișinău-2020

1
 CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………..3
CAPITOLUL I
Noțiuni generale……………………………………………4-5
Conceptul de criza economica………………………………6-8
Mari crize din trecut………………………………………….8-11
Cauze și efecte……………………………………………….12-13

CAPITOLUL II
Caracteristicile fundamentale ale crizei economice actuale…..14-15
Forțele globale din spatele crizei……………………………….16-18
Măsuri luate pentru contracararea crizei………………………..19-20
Consecințe globale și naționale ale crizei economic-financiare….21

CONCLUZII………………………………………………………22
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………..24
Actualitatea si importanța temei abordatei Am optat pentru abordarea temei
“Criza economica globala: apariție cauze, efecte’’, din cauza ca aceasta este o
tema actual, cu care ne confruntam chiar in ziua de astăzi. Astfel, a apărut interesul
pentru a înțelege fenomenul de criza in general, dar in special particularitățile distincte
crizei actuale. Crizele fiind considerate drept evenimente istorice, astfel având un
interes aparte pentru reconstrucția trecutului uman am profitat de faptul ca aceasta este
in plina desfășurare si am studiat , am aprofundat si am analizat cauzele, unele efecte
care deja sunt resimțite, dar si masurile de contracarare a efectelor crizei economice

2
globale. Astfel, acest declin economic resimțit la nivel global, a stârnit un interes major
pentru tema data.

Scopul-acestei lucrări este da a face cunoștința mai de aproape cu fenomenul de criza

economica, dar si cu problemele care apar odată cu acest fenomen. Având drept scop de
a cunoști cauzele dar mai mult efectele crizei globale si de a găsi o soluție pentru a evita
o aprofundare a crizei. Iar scopul principal, totuși ramine de a cunoaște mai multa
informați despre acest subiect si de a acumula cunoștințe necesare, fiindcă acesta este un
subiect care ne afectează pe fiecare dintre noi mai mult sau mai puțin, datorita fluxului
de schimbări la nivel global in urma acestui fenomen, fiindcă este deja demonstrat ca in
urma unei crize globale, societatea nu mai este aceia, ci exista unele schimbări.

Structura. Aceasta lucrare va fi structurata in doua capitole.

In primul capitol va fi concentrat aspectele teoretice importante ale noțiunilor si
conceptelor de criza economica, doctrine si teorii economice legate de acest subiect. Voi
pune in relief o scurta prezentare a celor mai importante crize economice si financiare din
trecut, si voi descrie si cauzele care au permis profilarea crizelor date, dar voi fixa si
urmările acestor crize, adică efectele ei. Deci, in primul capitol mă voi axa pe partea
teoretica si pe crizele din trecut.

In cel de-al doilea capitol voi prezenta partea practica a acestei lucrări, si anume
reprezentarea principalelor cauze care au stat la baza actualei crize economice globale , a
efectelor pe care aceasta le-a adus deja asupra economiei , si a masurilor ce s-au impus
si care urmează sa fie impuse. Ar fi bine de remarcat, ca aceasta criza este abia in
punctul de pornire, astfel incit nu sunt cunoscute inca toate efectele sale, care vor fii
impuse in in rândul societati., ceea ce face dificil sa enumeram efectele aceste crize.
Capitolul I
Noțiuni generale
Pentru început , propun sa explic termenul de criza la general. In conformitate cu dicționarul
explicativ termenul de criza are mai multe sensuri. Voi atașa pe cele mai însemnate explicați,
deci:
1. Moment critic reprezentând schimbarea bruscă a stării fizice ori psihice a cuiva (manifestată
prin reacții, gesturi etc. neobișnuite).
2.Moment sau fază primejdioasă (hotărâtoare) prin care trec comerțul, industria sau finanțele
unui stat.
3. Perioadă de tensiune, de tulburări (adesea decisive) din viața unei societăți.

3
Astfel suntem capabili sa observam ca criza nu se manifesta doar in cadrul domeniului
economic ci si in cel social.
Analizând evoluția principalelor indicatori ai activității economice la nivel macroeconomic ne
permite constatarea ca in unele perioade se observa creșteri, iar in altele stagnări sau chiar
reduceri periodice a activității economice, având forma unei crize.
In lucrarea sa: „ Criza globală şi teoria ciclicităţii”, George Haralambie menționează ca:
„Criza economică reprezintă o fază a ciclului economic în care se formează un surplus relativ de
mărfuri în raport cu capacitatea de cumpărare limitată a populaţiei, ceea ce duce la scăderea
producţiei, la falimente, şomaj etc. În situaţii de criză ne aflăm într-o permanentă stare de
nelinişte şi de nesiguranţă legată de viitor, teamă sau chiar panică, stare de dereglare a
economiei, expresie a încălcării unor corelaţii necesare desfăşurării activităţii economice.
Declanşarea ei marchează şi momentul începerii unor schimbări calitative ale economiei pentru
o nouă fază ascendentă a activităţii economice.”
Potrivit specialistului Albert Aftalion , criza economica este difinita ca fiind ,,punctul de
ruptura, de cotitura brusca, de schimbare brusca prin care prosperitatea trece in depresie’’. Un alt
specialist, Mentor Bouniatin, definește criza economica drept „dezordinea organica a vieții
economice care atrage după sine pentru întreprinzători pierderea situației si a veniturilor iar

uneori si revenirea completa .

Există patru interpretări ale crizelor economice:

Interpretarea liberală – piaţa se autoreglează. Criza se datorează unei intervenţii exterioare
(statul) care perturbă piaţa. Anularea crizei se realizează în momentul în care este eliminată
cauza externa.
Interpretarea keynesistă – piaţa nu are un rol autoreglator. Investitele sunt imprevizibile si
prociclice.
Interpretarea schumpeteriana - economia este ciclica, care trece prin faze de avânt economic sau
prin recesiune.
Interpretarea marxista - criza este un element intern capitalismului, iar ea face parte din
mecanismul ei.
Actualmente, tarile lumii se lupta cu pandemia de Covid-19. Astfel, majoritatea statelor aflându-
se in carantina au sistat activitățile economice. Probabil criza economica din 2020 va fi
cunoscuta in istorie ca Criza Corona.
Criza Corona are multe puncte comune cu economiile din timpul războaielor, a explicat Albrecht
Ritschl. Ea poate ajunge la nivelul crizei economice mondiale din anii 30.
Suntem de abia la începutul crizei. Aceasta poate deveni la fel de gravă precum criza economică
mondială din anii 30 ai secolului trecut. Nici scăderea Produsului Intern Brut cu 20 de procente
nu este complet exclusă. Perspectivele sunt sumbre și depind de durata perioadei de carantină.

Nu ar fi bine sa fac acum acesta comparație dar aceasta criza data se aseamănă cu situația
economica din timpul războiului.

4
În timpul conflagrațiilor mondiale au fost închise restaurantele, micile magazine și afacerile
artizanale. Motivul, în acel context, era evident obținerea de resurse necesare în economie pe
timp de război. Ceea ce nu se întâmplă acum. Aceasta este marea diferență. Dar putem afirma de
pe acum că anumite sectoare se vor contracta precum în timp de război. În anumite domenii,
economia a scăzut atunci cu până la 70 de procente.
La început, epidemia COVID-19 din China a afectat un număr limitat de linii de business - dar
de atunci s-a transformat intr-o pandemie globala. Repercusiunile sale au creat un dublu soc -
oferta si cerere - care afectează un număr mare de industrii din întreaga lume. Aceasta criza nu
poate fi comparata cu alte crize din trecut intrucat toate au avut origini financiare (de exemplu,
criza creditelor globale din 2008-2009, Marea Depresiune din 1929). Întrebarea nu mai este ce
tari si sectoare de activitate vor fi afectate de acest soc, ci mai degrabă cine va scăpa. Socul ar
putea fi si mai violent in economiile emergente: pe langa gestionarea pandemiei, care va fi tot
mai dificila, aceste economii se confrunta si cu scăderea prețului petrolului, precum si cu ieșirile
de capital care au crescut de patru ori fata de nivelurile lor din 2008.

Cu șocuri induse de epidemie și cu politici monetare mult prea laxe, excepționalismul american
va lua sfârșit. Statele Unite au avut performanțe peste toate economiile dezvoltate, lucru vizibil
în ratele de creștere și în evoluția dolarului. Iar finalul acestei epoci reprezintă o problemă chiar
și pentru Trump, în efortul său de realegere, cu toate că el a fost cel care a forțat tăierile de
dobândă, prin critici repetate la adresa Rezervei Federale.
Conceptul de criza economica
Criza economică este o perioadă de declin economic, ea poate avea mai multe cauze, astfel ea
apare în perioada crizei lumii capitaliste datorate supraproducției, care între anii 1929-1933,
caracterizată printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale. Dar aceste crize au
apărut și în țările socialiste, cauza principală este probabil polarizarea la un grup restrâns a celor
care posedă bani, restul populației mai ales a celor din lumea treia fiind sărace, reducându-se
astfel piața de desfacere a produselor. Fazele crizei economice se manifestă printr-o perioadă de
stagnare, de recesiune însoțită de inflație, cauzate de o conjunctură complexă.
Termenul criză economică poate fi aplicat unei game largi de situații în care unele produse
financiare își pierd brusc o parte semnificativă din valoarea nominală. În secolele XIX și XX,
multe crize economice au fost asociate cu "fuga la bancă". De asemenea, multe perioade de
recesiune au coincis cu aceste panici. Alte situații care sunt în mod normal numite crize
economice includ prăbușiri la bursă și spargerea unor bule economice, crize în cadrul pieței de
schimb valutar. Rezultatul crizelor economice este o pierdere de bani (bogăție pe hârtie), dar nu
neapărat și în schimbări ale economiei reale.
În viziunea Băncii Naționale a Republicii Moldova, criza economică reprezintă punctul de
cotitură dintre recesiune și expansiune economică în cadrul unui ciclu economic și care
semnifică reluarea creșterii economice, de obicei ca urmare a politicilor de expansiune, adică de
reducere a ratei dobânzii și de ridicare a restricțiilor din calea creditării, ceea ce favorizează
procesul investițional și/sau ca urmare a îmbunătățirii climatului economic internațional.
Fenomenul prin care mai mulți clienți se hotărăsc brusc să retragă toți (sau aproape toți) banii
dintr-un cont se numește "fuga la bancă". Ținând cont că o bancă dă cu împrumut majoritatea
numerarului pe care îl primește din depozite, este foarte dificil să se găsească fonduri pentru a
plăti înapoi pe loc toți clienții, dacă aceștia se hotărăsc să-și retragă banii în același timp. O astfel
de fugă poate lăsa banca insolventă, ceea ce duce la pierderea depozitelor clienților. Când fugile
la bancă se înmulțesc, avem de-a face cu o "criză bancară sistematică" sau o "panică bancară".
Exemple de "fugă la bancă" includ Marea depresiune sau fuga de la Northern Rock în 2007.

5
Crizele bancare apar, în general, după perioade de împrumuturi riscante care rezultă în
incapacitate de plată a împrumuturilor.
O bulă speculativă există în condițiile în care un instrument financiar este evaluat la suprapreț
de-a lungul unei perioade îndelungate. Prezența clienților care cumpără un produs financiar cu
speranță că îl vor putea re-vinde mai târziu pentru o sumă mai mare este un alt factor care
contribuie frecvent la crearea de bule financiare. Dacă apare o bulă economică pe piața, atunci
există riscul de "prăbușire" a valorii instrumentului financiar respectiv: clienții vor continua să
cumpere atâta timp cât consideră că există și alți cumpărători pe piață, astfel încât când mulți
decid să vândă prețul va cădea. Din păcate, este dificil de ghicit când prețul unui produs
financiar reprezintă corect valoarea fundamentală a acestuia, astfel încât bulele economice sunt
foarte greu de detectat. Unii economiști insistă că bulele economice nu apar niciodată (sau
aproape niciodată).
Exemple cunoscute de crize economice și prăbușiri la bursă includ mania lalelelor olandeze,
Criza de pe Wall Street din 1929, criza imobiliară din Japonia din anii 1980, bula dot-com (bula
internetului) din 2000–2001, și mai nou criza imobiliară din Statele Unite ale Americii (care însă
dă semne de revenire). în anii 2000 a început o bulă imobiliară prin care prețul caselor a crescut
semnificativ.
O "criză valutară" apare atunci când o țară care menține o rată de schimb fixă este brusc forțată
să își devalorizeze valuta din cauza unui atac speculativ. Neplata datoriilor suverane (prăbușirea)
apare în momentul în care o țară nu mai poate să își plătească datoriile. Deși devalorizarea și
prăbușirea pot fi decizii voluntare luate de Guvern, acestea sunt adeseori percepute ca rezultatul
involuntar al unor schimbări în cadrul investitorilor care duc la oprirea bruscă a capitalului care
intră în țară sau creșterea bruscă a capitalului care iese din țară.
Mai multe valute care au făcut parte din Mecanismul de Schimb Valutar European au trecut prin
criza din 1992-1993 și, drept urmare, s-au devalorizat sau au fost retrase din mecanismul comun.
Criza financiară din Rusia din 1998 a dus la devalorizarea rublei și la prăbușirea titlurilor de stat
rusești.
Creșterea negativă a produsului pe cap de locuitor de-a lungul a mai mult de jumătate de an se
numește "recesiune". O recesiune îndelungată sau severă se numește "depresiune". O durată mai
lungă de timp în care creșterea economică este mică dar nu neapărat negativă se numește
stagnare economică.
Unii economiști consideră că recesiunile au fost cauzate în mare parte de crizele economice. Un
exemplu important este Marea depresiune, care a fost precedată în multe țări de „fugi la bancă”
și prăbușiri ale burselor de valori. Criza împrumuturilor imobiliare și spargerea altor bule
imobiliare de peste tot din lume a dus la recesiune în SUA și în multe alte țări dezvoltate între
2008-2009.
Recesiune este un termen economic care reprezintă o scădere a producției, o reducere a
investițiilor, o stagnare temporară a afacerilor, fiind o fază de declin a activității economice și o
diminuare temporară a activității economice dintr-o țară, mai puțin gravă decât depresiunea sau
criza economică. Această fază a ciclului afacerilor, concretizată prin încetiniri neintenționate ale
ritmului creșterii economice, se produce sub incidența reducerii venitului producătorilor în
raport cu cel anterior sau cu cel anticipat. De fapt, nu există o singură definiție a recesiunii, cel
mai popular indice fiind reprezentat de creșterea negativă a produsului intern brut (PIB) în două
trimestre consecutive. Pornind de la această definiție, revenirea economică începe oficial când
reapare creșterea PIB-ului.
O altă definiție mai complexă a recesiunii a fost propusă de Biroul Național de Cercetare
Economică (NBER) din SUA. Conform acestui birou, recesiunea reprezintă "un declin
semnificativ al activității la nivel național, care durează mai mult de câteva luni și este vizibil
prin scăderea produsului intern brut, a veniturilor reale ale populației, a numărului de angajați
din economie, a producției industriale și a vânzărilor cu amănuntul și cu ridicata."
Altă definiție a recesiunii o consideră ca fiind o fază de contracție a ciclului economic care
urmează unui vârf și sfârșește într-o criză. Termenul de recesiune este folosit în general pentru

6
varianta mai blândă a acestei faze, în timp ce pentru varianta severă se folosește termenul de
depresiune. Dacă rata de creștere a producției (sau venitului) este suficient de pozitivă, o
recesiune poate fi marcată printr-o diminuare a ratei de creștere, fără a fi vorba de o scădere
absolută a producției.

Depresiunea economica este considerată o formă rară dar extremă de recesiune, fiind
caracterizată în principal de o creștere „neobișnuită” a ratei șomajului, restricționarea creditelor,
restrângerea majoră a producției industriale și a investițiilor, deflația prețurilor, hiperinflație,
numeroase falimente bancare, schimburi comerciale semnificativ reduse, un curs valutar foarte
volatil și impredictibil, în principal cu tendința de devalorizare, reducerea cererii de mărfuri și
servicii, majorarea costurilor de producție, diminuarea volumului de producție, scăderea ratei
profitului, reducerea nivelului de trai a populației.
Fără a exista o definiție oficială a depresiunii economice, se consideră că aceasta apare atunci
când se constată un declin al produsului intern brut(PIB) mai mare de 10%. Se consideră că
depresiunea se instaurează dacă există o creștere negativă a produsului intern brut (PIB) timp de
cel puțin două trimestre. O definiție propusă a depresiei include două reguli generale:
.un declin al PIB real care depășește 10%, sau o recesiune de 2 sau mai mulți ani.
Mari crize din trecut
De la Marea Depresiune din 1930, actuala criza probabil va fi cea mai profunda si cea mai
răspândita la nivel global, manifestându-se simultan in majoritatea tarilor.
Deci in literatura de specialitate sunt menționate o serie de crize economice. In continuare voi

oferi o lista de crize cu o mica caracteristica, iar dup ama voi concentra asupra uneia.
Voi începe cu criza din anul 1907 - „The 1907 Bankers’ Panic” - Criza de pe piaţa bursieră
şi din sistemul bancar face ca Trezoreria americană să irosească miliarde de dolari din dorinţa de
a salva situaţia. Salvatorul naţiunii avea să fie miliardarul J. Pierpont Morgan. În momentul în
care panica a lovit, acesta se afla la o conferinţă în statul Virginia; se întoarce rapid la New York,
convocând o reuniune a bancherilor chiar la el acasă, unde se decide crearea unui fond federal de
rezervă, care să poată fi folosit de către băncile care se confruntau cu retrageri masive de
numerar. Criza a fost declanșată de o tentativă de manipulare a pieței de acțiuni (așanumita
operațiune „corner the market”) care a avut ca țintă Compania „United Cooper”. Prin această
manevră se încearcă cumpărarea unui număr suficient de acțiuni care să permită cumpărătorului
să manipuleze piața, în sensul determinării creșterii artificiale a prețului acțiunilor și obținerea de
profit prin vânzarea lor la prețul „umflat”. În schemă a fost implicat magnatul cuprului Augustus
Heinze, fratele acestuia, Otto, și bancherul newyorkez Charles W. Morse. Conform statisticilor
publicate de Biroul Național de Cercetări Economice, până în iunie 1908, s-a înregistrat o
scădere a producției cu 11%, a importurilor cu 26%, în timp ce șomajul a crescut de la 3% la 8%.
Congresul american a adoptat măsuri menite să evite producerea unei noi crize. A fost creată
Comisia Monetară Națională, care să cerceteze cauzele crizei și să facă propuneri legislative cu
privire la controlul sistemului bancar. După ce deponenţii au înţeles că îşi vor primi banii
oricând doresc, panica a încetat. În 1913, Congresul SUA a decis transformarea acestui fond de
rezervă în Rezerva (Banca) Federală a SUA.
1914 – Criza financiară internaţională provocată de Primul Război Mondial s-a declanşat în
momentul în care guvernele SUA, Marii Britanii, Franţei şi Germaniei au decis vânzarea
titlurilor emitenţilor străini pentru a putea cumpăra echipamente militar.
1929-1933 – Marea Depresiune interbelică sau “joia neagră” a fost perioada crizei lumii
capitaliste datorată supraproducție. Începutul marii crize economice în Statele Unite este de
obicei asociată cu prăbușirea bursei de acțiuni din ziua de Marți (așa-numita Marțea Neagră) 29

7
octombrie 1929. Chiar și după Wall Street Crash din 1929, optimismul persistă de ceva timp.
John D. Rockefeller a spus: "Acestea sunt zile când mulți sunt descurajați. În cei 93 de ani ai
vieții mele, depresiunile au venit și au dispărut. Prosperitatea s-a întors întotdeauna și va reveni
din nou".Piața bursieră s-a transformat în creștere la începutul anilor 1930, revenind la nivelurile
de la începutul anului 1929 până în aprilie. Acest lucru era încă cu aproape 30% sub vârful din
septembrie 1929. Crahul bancar de la bursa de pe Wall Street a avut loc din cauza speculațiilor
din anii 1929 și a nereglementării sistemului bancar și bursier. Sute de mii de americani
investeau pe bursă în acțiuni dintre care multe nu valorau sumele pentru cât se tranzacționau.
Mulți dintre jucătorii de pe bursă investeau bani împrumutați. Brokerii în mod regulat își
împrumutau clienții mici investitori cu mai mult de două treimi din valoarea acțiunilor pe care le
cumpărau clienții, astfel că peste 8,5 miliarde de dolari erau contabilizați ca împrumuturi,
valoare care depășea cantitatea de bani care circula în SUA pe vremea aceea. Pentru faptul că
valoarea nominală a acțiunilor creștea neîncetat, acest lucru a încurajat lumea să investească,
sperând că valoarea acțiunilor cumpărate va crește, aducând astfel câștiguri. Astfel au apărut
„bulele speculative”. După un vârf înregistrat la 3 septembrie 1929 de 381.17, la 24 octombrie
1929 indicele Dow Jones a scăzut (s-au spart bulele speculative). Bursa era caracterizată prin
faptul că, datorită panicii, toată lumea dorea să-și vândă acțiunile și foarte puțini erau dispuși să
cumpere acțiuni, astfel că valoarea acțiunilor a scăzut dramatic. O urmare a Crizei economice
este creșterea rapidă a inflației și a șomajului. Mulți oameni au rămas fară un loc de muncă,
fiind concediați, astfel de la 3,5 milioane de șomeri până la criză, au devenit 15 milioane în
timpul crizei. Multe bănci au dat faliment, pentru că oamenii își retrăgeau banii depuși. Foarte
multe întreprinderi au dat faliment, astfel venitul național SUA a scăzut cu aproximativ 30%.
1973- denumită și Prima criză petrolieră a început în octombrie 1973, când OPEC (avându-i
ca membri la acea dată și Egiptul, Siria și Tunisia) a proclamat embargo asupra livrărilor de
petrol. La începutul aceluiași an Egiptul și Siria, cu sprijinul altor țări arabe au lansat un atac
surpriză împotriva Israelului, în cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc, Iom Kipur, declanșând
astfel Războiul de Iom Kipur. Deoarece Israel a fost copleșit numeric de trupele arabe, (în
Înălțimile Golan 1.400 tancuri siriene se confruntau cu 180 tancuri israeliene, iar lângă Canalul
Suez 80.000 militari egipteni au atacat cei 500 soldați israelieni de pe partea cealaltă a Canalului,
SUA a decis ca printr-un pod aerian să trimită armament pentru completarea stocurilor
israeliene. Cu ajutorul livrărilor de armament și muniție de la SUA, Țahalul a reușit să oprească
ofensiva țărilor arabe și să stabilizeze situația. Ca răspuns, membrii OPEC în datele de 16 și 17
octombrie 1973 s-au reunit la o ședință în Kuweit și au decis să „pedepsească” SUA instituind
embargo asupra livrărilor de petrol țărilor care au susținut Israelul. Criza a durat până în martie
1974. (vezi figura).

Următoarea criză de petrol a avut loc în 1979. Datorită posibilității menținerii pe termen lung a
prețului mare a petrolului, întreruperea livrărilor, între aliații în interiorul NATO s-a produs o
ruptură adâncă. Câteva țări din Europa și Japonia s-au disociat imediat de politica SUA din
Orientul Mijlociu. Producătorii de petrol arabi au condiționat sfârșitul embargoului de
succesul SUA de a realiza pacea în Orientul Mijlociu.

8
 1982 – Criza bursei Souk Al-Manakh din Kuwait (Aceste date şi următoarele sunt
prelucrate după Dumitru Otovescu, 2010). Această bursă funcţiona în paralel cu cea oficială
şi a cunoscut o creştere accentuată a indicilor bursieri, după explozia preţului petrolului din
1973. În anul 1977, bursa oficială din Kuwait a clacat, obligând Guvernul să adopte reguli de
tranzacţionare destul de rigide. Această situaţie i-a împins pe jucători spre bursa neoficială
Souk Al-Manakh, care se situa pe locul 3 în lume în privinţa capitalizării. Crahul acestei burse a
avut ca efect, cu excepţia unei singure bănci comerciale, falimentul sau naţionalizarea tuturor
celorlalte bănci din Kuwait
1987 - Lunea neagră - 19 octombrie 1987 - Această dată a rămas în istorie drept ziua cu cele
mai mari scăderi bursiere din istorie. În 1986, economia SUA a început să dea rateuri, însă cu
toate acestea, The Dow Jones Industrial Average (DJIA) şi-a atins maximul în august 1987
ajungând la un nivel de 2722 de puncte, cu 44% mai mult decât a avut la sfârşitul lui 1986. În
data de 19 octombrie, bursele s-au prăbuşit, iar DJIA a scăzut cu 22,6% într-o singură zi,
companiile pierzând $500 de miliarde din capitalizare.
1994 - Criza din Mexic - În anii dinaintea acestei crize, economia mexicană a crescut
foarte mult, iar în condiţiile în care cursul valutar era ţinut strict sub control, dezechilibrele
economice creşteau foarte repede. Cu ceva timp înainte de alegeri, Administraţia condusă de
preşedintele Carlos Salinas de Gortari a decis să injecteze foarte mulţi bani în economie, în
creşterea salariilor şi pensiilor mărind astfel deficitul bugetar până la un nivel nesustenabil.
Gortari a pierdut alegerile, iar noul preşedinte Ernesto Zedillo a decis că un control strict al
cursului valutar este o greşeală şi, prin urmare, a lăsat moneda naţională să fluctueze liber.
Datorită tensiunilor anterioare acumulate în economie, peso s-a devalorizat cu 80% faţă de dolar
în doar o săptămână (de la 4 la 7,2 peso pe $). SUA a intervenit rapid prin cumpărarea de peso
direct din piaţă şi prin garantarea unui împrumut de $50 miliarde, situaţia revenind la
normal peste trei săptămâni când moneda s-a stabilizat la un nivel de 6 peso/dolar.
1997 – Derularea crizei asiatice din 1997 reprezintă o ilustrare frapanta a efectelor
negative ale globalizarii financiare. In aceasta regiune a lumii in care încrederea investitorilor
parea ca nu ar trebui sa lipsească niciodată, criza, motivata îndeosebi prin acțiunile speculative si
prin fragilitatea sistemului bancar thailandez, se dezlănțuie, provocând in câteva zile retragerea a
sute de miliarde de dolari. In iunie 1997, bath-ul thailandez devine ținta atacurilor speculative si
banca centrala este nevoita sa accepte fluctuația. Moneda pierde jumătate din valoare in șase
luni. Prin contaminare, criza atinge si tarile vecine: Malaezia, Filipine si Indonezia. Reducerea
activității fiecărei tari limitează importurile acestora, iar exporturile tarilor vecine si capitalurile
se retrag dintr-o zona in care încrederea a dispărut. Aceasta scurgere catre alte tari considerate a
fi mai sigure nu face altceva decat sa accentueze criza in care Asia se afunda in acel moment.
Provocând neîncrederea piețelor financiare cu privire la anumite tari in curs de dezvoltare, criza
asiatica se va transmite in 1998 in Rusia, unde datoria publica este imensa, iar rezervele devin
insuficiente. Neîncrederea investitorilor se va dirija apoi către America Latina: Brazilia va suferi
si in 1999, apoi va fi rândul Argentinei in 2001 si 2002.
1998 – Criza financiară rusă – Criza financiară din Rusia a fost declanşată iniţial de criza
asiatică ce a generat scăderea preţurilor materiilor prime (petrol, gaz, metale), de al căror
export Rusia era dependentă în proporţie de 80%. Pe fondul scăderii veniturilor, această ţară
s-a văzut în situaţia de a nu îşi mai onora datoriile externe, întrând în încetare de plăţi. Înainte de
1998, Guvernul a emis bonduri pentru a-şi acoperi deficitele, iar în momentul în care
aceste bonduri ajungeau la maturitate, acestea se plăteau prin emiterea unor noi bonduri, datoria
fiind astfel “rostogolită”. Dobânda plătită de Guvern pentru aceste bonduri ajunsese la un
moment dat la 150% pe an. Toată această schemă piramidală a căzut în 13 august 1998 când

9
bursa şi cursul valutar s-au prăbuşit. Economia a început recuperarea în 1999-2000. Pe lângă
aceste cauze, au mai fost și slăbiciunea structurală a sectorului bancar din Rusia, diminuarea
costului activelor la bursă, reducerea veniturilor din exportul produselor petroliere, precum și
creșterea riscului pe piețele financiare mondiale urmată de colapsul dramatic al unor țări asiatice
foarte dinamice până la criză, se contată într-o analiză a Centrului de Investigatii Strategice si
Reforme. În contextul acestei crize, pentru câteva luni, Moldova a rezistat tulburărilor financiare
din țările vecine, fiind totuși incapabilă să respecte cerințele impuse de organismele financiare
internaționale și donatorii bilaterali pentru a obține asistența foarte necesară, cedând în fața
presiunii asupra contului curent al Balanței de Plăți, iar leul moldovenesc s-a devalorizat
puternic, se mai arată în analiza Centrului de Investigatii Strategice si Reforme.
1999-2002 - Criza economică din Argentina - Aceasta criza isi are originea la începutul
anilor '80-'90, perioada in care Argentina a trecut printr-o dictatura militara, printr-un razboi cu
Anglia (războiul insulelor Falklands), printr-o inflație galopanta care ajunsese la un nivel de
200% pe luna (!!) in iulie 1989 si in plus, datoria publica era la un nivel nesustenabil. In anul
1999 populația a început sa isi retragă masiv banii din bănci, sa ii transforme in dolari sa ii
transfere peste granița iar in momentul in care guvernul a înghețat depozitele pentru un an,
situația a degenerat in sensul ca au avut loc revolte populare extrem de violente, oamenii
îndreptându-si furia spre bănci si spre companiile americane si europene care activau in
Argentina. Daca înainte de 1999 cursul valutar era fix (1 peso = 1 dolar), in momentul in care a
fost liberalizat, moneda naționala s-a devalorizat de la 1/1 la 4/1. Situația s-a normalizat
începând cu 2002/2003.
2008 – criză financiară, monetară şi bancară. Pe 15 septembrie 2008, pe Wall Street se
imprastia vestea ca banca de investiții Lehman Brothers a intrat in faliment. Veste care nu i-a
luat prin surprindere pe bancheri, care se așteptau sa se întâmple ceva grav, dar nimeni nu știa cat
de grav urma sa fie si care erau soluțiile pentru ceea ce avea sa urmeze. In următorii ani,
economia SUA a fost de doua ori la un pas de a intra in incapacitate de plata (in 2011 si 2013),
zona euro a fost foarte aproape de destrămare si mai multe tari in UE au primit ajutoare de
urgenta pentru a evita intrarea in faliment. Dimensiunea dezastrului care a urmat după 15
septembrie 2008 nu a putut fi estimat de nimeni, aceasta data având in memoria omenirii ecouri
la fel de puternice ca si ziua asasinării președintelui Kennedy sau ziua atacurilor teroriste de la
11 septembrie 2001. Iar fostul sef al Rezervei Federale americane, Ben Bernanke, a afirmat chiar
ca ceea ce s-a întâmplat in urma cu șase ani a fost chiar mai grav decât criza din 1929-1930. In
primii ani ai crizei, ochii întregii lumi au fost ațintiți asupra economiei SUA. Începând din 2010,
criza s-a mutat pe Batranul Continent, care a traversat cel mai dificil moment in 2012, an in care
s-a vorbit atât despre excluderea Greciei din zona euro, dar si despre dispariția monedei unice.
Primele tari care au căzut sub criza datoriilor au fost cele mici – Portugalia, Irlanda si Grecia.
Daca in 2014, cele trei economii au fost puse pe picioare cu infuzii consistente de capital de la
FMI si
UE, motoarele continentului – Germania, Franța si Italia încep la rândul lor sa obosească.
Biroul de statistica al UE – Eurostat a raportat pentru ultimul trimestru cifre mai puțin decât
satisfăcătoare in ceea ce privește creșterea economica de pe continent, careva tari, intre care si
Romania, revenind la recesiune.
Produsul Intern Brut al Germaniei, cea mai mare putere a continentului, care a tras după ea si
celelalte economii, a scăzut cu 0,2%, in timp ce economia Franței a stagnat in al doilea trimestru,
ceea ce arata ca revenirea zonei euro a încetinit considerabil de-a lungul anului, pe fondul
inflației slabe si al crizei din Ucraina, informează Bloomberg.

10
Daca rezultatele slabe ale Germaniei din al doilea trimestru au fost puse pe seama iernii blânde,
care a dus la scăderea producției, perspectiva economiei pentru următoarele luni este neclara din
cauza impactul pe care sancțiunile impuse Rusiei îl va avea asupra revenirii zonei euro. De
asemenea, zona euro este afectata de ritmul încet de creștere a inflației, potrivit Blomberg. Banca
Centrala a Germaniei a estimat in iunie creșterea economiei cu 1,9% la sfârșitul lui 2014 si cu
2% in 2015. De cealaltă parte, ministrul de Finanțe al Franței, Michel Sapin, a declarat ca noile
estimări vizează o creștere economica de 0,5% la finalul anului 2014, fata de 1%, cat anunțase
anterior. Totodată, el a precizat ca deficitul economic din 2014 va depăși limita de 4% convenita
cu Comisia Europeana.

Cauze si efecte
Cunoașterea in profunzime a cauzelor care au generat o criza este absolut necesara pentru a
putea acționa asuprea efectelor negative ale crizei. De asemenea este necesar instrumentarea de
politici si mijloace racordate organic pe termen scurt, mediu si lung la toate nivelurile ( locale,
regionale, naționale, si internaționale).
Crizele apar in urma unei perioade in care prețul unor active (financiare sau nu) au crescut
artificial foarte mult si in momentul in care piața devine conștienta la aceasta si reacționează in
consecința.
Cauzele crizelor din sistemele economice moderne sunt mai degrabă monetare şi mai puţin
legate de imperfecţiunea pieţelor (forma cea mai complexă de cooperare socială între indivizi
înzestraţi cu nevoi infinite şi dotaţi cu resurse caracterizate prin raritate) sau de imperfecţiunea
indivizilor (lăcomia, ticăloşia, toleranţa la risc, efectul de turmă, asimetria informaţiilor,
limitarea tehnică şi mentală în a interpreta datele pe care le transmit pieţele etc). Imperfecţiunea
pieţelor lăsate să funcţioneze liber este una naturală pe care indivizii care cooperează o pot
surmonta prin acţiunile lor .
Fiecare criza are specificul ei, așadar fiecare criza are cauzele ei specifice dar exista si unele
cauze care sunt caracteristice pentru toate crizele. Deci, unii specialiști scot in evidenta
împletirea unor cauze specifice, netradiționale ale fenomenelor de criza, cu unele cauze comune,
traditionale.

Principalele cauze tradiționale ale crizei economico-financiare sunt următoarele:

- Perioada de boom a creșterii rapide a creditării, in proporții foarte mari.

- Creșterea puternica a preturilor activelor, in special pe piața imobiliara .
- Creditarea in mod necontrolat a agențiilor economice mai puțin sau deloc solvabili. -
Dinamica șomajului.

Cauzele particulare, netradiționale care au condus de exemplu la declanșarea

crizei din octombrie 2008 au fost următoarele:

- O extindere necontrolata a unui model unic de origine si distribuire a unui risc

transferabil.
- Alimentarea creșterii cererii pentru activele cu grad ridicat de risc, prin intermediului
apetitului exagerat pentru profit.

11
 - Ignoranta si incertitudinea in ceia ce privește caracteristicile ale riscului hârtiilor de
valoare .
- Stimulente manageriale necorespunzătoare si guvernarea neadecvata a corporațiilor in
instituțiile financiare.
- Rolul agențiilor de rating si al factorilor de reglementare.
Aceste cauze specifice se întâlnesc în diferite masuri atât în ţările dezvoltate,( dar mai
ales în SUA )cit şi în ţările cu economii emergente, desigur în proporţii mai scăzute.
Dar analiza atenta a cauzelor, având in vedere amploarea si profunzimea acestora , va
trebui făcuta nu pentru sancționarea vinovaților ci pentru înțelegerea mecanismelor si
cauzalitatilor complexe ale fenomenului care, fara îndoiala vor avea efecte pe diferite
orizonturi de timp.

Efectele si consecințele crizelor:

Efectele crizei financiare internaţionale sunt multiple şi afectează în măsuri diferite una sau alta
din ţările implicate in acest sens, o enumerare fie chiar şi succintă a efectelor din punctele
de vedere economico-financiar oferă o bază pentru aprofundarea cercetării în acest domeniu ca şi
pentru clarificarea şi coroborarea acestora după mai multe criterii şi metode de analiză. Ne vom
referi la câteva aspecte privind efectele pe termen scurt.
Cel mai important efect pana in prezent, îl constituie falimentul unor instituții bancare si de
credit din Statele Unite ale Americii si din rândul tarilor membre ale Uniunii Europene, ca si o
consecința a intrării in incapacitate de plata, in special in domeniul imobiliar, si de recuperarea
a creanțelor.

FMI preconizează ca pierderile la nivel mondial, cauzate de criza financiara vor fi de circa 1400
miliarde de dolari. Aceasta cifra este un preliminara , supusa permanent revizuirii, datorita
activelor negarantate si a creditelor neperformante. Cifra se afla la cea de-a doua revizuire din
partea FMI, acestea estimând o pierdere de 1300 miliarde de dolari in septembrie 2008 si
in aprilie una de 945 miliarde de dolari.

Datorita acestor pierderi, analiștii economici prevăd o încetinire in creșterea economica globala
ca urmare a unui declin in producție in statele dezvoltate si a unor încetiniri a dinamicei
economice din economiile emergente.

Declinul de pe piața imobiliara din Statele Unite ale Americii (care va continua), va avea efect
precum deteriorarea sectorului de credit, o creștere a delictelor cu privire la ipoteci si tranzacții
imobiliare (credite pentru corporații sau de retail), va influenta economia europeana fapt ce va
conduce la înăsprirea condițiilor de stagnare economica si de creditare, si la ieftinirea
locuințelor.

O stagnare/scădere a PIB se preconizează in unele tari membre ale Uniunii Europene , in

special in Franța, Italia, Estonia si Lituania.

Șomajul, creșterea ratei de dobânzii, devalorizarea monedelor naționale, creșterea presiunii

inflaționiste si mărirea datoriei publice si cea a deficitului de cont curent sunt alte efecte cauzate
de criza economico-financiara.

12
Aceste cauze specifice se întâlnesc în diferite masuri atât în ţările dezvoltate,( dar mai ales în
SUA )cit şi în ţările cu economii emergente, desigur în proporţii mai scăzute. Dar analiza atenta
a cauzelor, având in vedere amploarea si profunzimea acestora , va trebui făcuta nu pentru
sancționarea vinovaților ci pentru înțelegerea mecanismelor si cauzalitatilor complexe ale
fenomenului care, fara îndoiala vor avea efecte pe diferite orizonturi de timp.

Efectele si consecințele crizelor: Efectele crizei financiare internaţionale sunt multiple şi

afectează în măsuri diferite una sau alta din ţările implicate in acest sens, o enumerare fie chiar
şi succintă a efectelor din punctele de vedere economico-financiar oferă o bază pentru
aprofundarea cercetării în acest domeniu ca şi pentru clarificarea şi coroborarea acestora după
mai multe criterii şi metode de analiză. Ne vom referi la câteva aspecte privind efectele pe
termen scurt. Cel mai important efect pana in prezent, îl constituie falimentul unor instituții
bancare si de credit din Statele Unite ale Americii si din rândul tarilor membre ale Uniunii
Europene, ca si o consecința a intrării in incapacitate de plata, in special in domeniul imobiliar, si
de recuperarea a creanțelor. FMI preconizează ca pierderile la nivel mondial, cauzate de criza
financiara vor fi de circa 1400 miliarde de dolari. Aceasta cifra este un preliminara , supusa
permanent revizuirii, datorita activelor negarantate si a creditelor neperformante. Cifra se afla la
cea de-a doua revizuire din partea FMI, acestea estimând o pierdere de 1300 miliarde de dolari in
septembrie 2008 si in aprilie una de 945 miliarde de dolari. Datorita acestor pierderi,
analiștii economici prevăd o încetinire in creșterea economica globala ca urmare a unui declin
in producție in statele dezvoltate si a unor încetiniri a dinamicei economice din economiile
emergente. Declinul de pe piața imobiliara din Statele Unite ale Americii (care va continua), va
avea efect precum deteriorarea sectorului de credit, o creștere a delictelor cu privire la ipoteci si
tranzacții imobiliare (credite pentru corporații sau de retail), va influenta economia europeana
fapt ce va conduce la înăsprirea condițiilor de stagnare economica si de creditare, si la ieftinirea
locuințelor. O stagnare/scădere a PIB se preconizează in unele tari membre ale Uniunii Europene
, in special in Franța, Italia, Estonia si Lituania. Șomajul, creșterea ratei de dobânzii,
devalorizarea monedelor naționale, creșterea presiunii inflaționiste si mărirea datoriei publice
si cea a deficitului de cont curent sunt alte efecte cauzate de criza economico-financiara.

CAPITOLUL II
Caracteristicile fundamentale ale crizei
economice actuale.
Epidemia provocată de noul tip de coronavirus ce a apărut în luna ianuarie în provincia chineză
Wuhan și s-a răspândit într-o perioadă scurtă de 3 luni în întreaga lume pare a fi zguduit profund
sistemul global. Timp de ultimii zece ani politica mondială a fost scena evoluțiilor globale. După
11 septembrie sistemul global a fost nevoit să se înfrunte cu o criză de securitate, iar prin urmare
odată cu apariția și
răspândirea Daesh, criza
de securitate la scara
globală s-a aprofundat. În
anul 2008, întreaga lume

13
s-a confruntat cu o criză financiară / monetară globală. În pofida unei perioade de un deceniu ce
a trecut de atunci, sistemul global în loc de a se îmbunătăți a avut o tendință negativă; indicatorii
economici au început să se inverseze din nou. Și în cele din urmă în timp ce războaiele
comerciale dintre SUA și China în ultimii ani amenințau ordinea economică globală, așteptările
legate de o nouă criză globală au crescut. Crizele politice globale, tendința crescândă a extremei
drepte, faptul că instituțiile internaționale au început să nu mai funcționeze și problemele
profunde, cum ar fi criza siriană, au pus sub semnul întrebării viitorul sistemului global. Cu toate
acestea, nimeni nu a interpretat aceste probleme, estimând un viitor pesimist și incert pentru
sistemul global. Însă epidemia de coronavirus sugerează o criză mult mai profundă decât cea
așteptată și aparentă și face viitorul sistemului global din ce în ce mai nesigur.

Coronavirusul este, în primul rând, o problemă globală de sănătate care privește în mod direct
siguranța umană. Securitatea umană a fost considerată una dintre problemele centrale ale
politicii mondiale și securității mondiale încă din anii '80. Epidemia de coronavirus a început să
producă efecte dincolo de siguranța umană și sănătatea publică globală. Primul și cel mai
important efect este, fără îndoială, resimțit în economia globală. Se pare că incertitudinile
privind problemele precum cât se va mai răspândi această boală, când aceasta va putea fi luată
sub control, daunele care vor fi provocate din perspectiva sănătății umane și dacă virusul va
reapărea deja zguduie economia globală.
Faptul că cifrele de creștere ale Chinei au fost inversate, că producția în anumite sectoare în
China s-a oprit, oprirea motoarelor economiei europene precum Italia, Franța, Germania și
Spania, din cauza epidemiei de coronavirus, de asemenea, au mobilizat jucătorii precum SUA. În
ciuda intervenției uriașe de 700 de miliarde de dolari făcută de banca centrală americană FED,
piețele nu au dat un răspuns pozitiv la această intervenție. Kennet Rogoff, un expert proeminent
din domeniu, care fusese anterior consultantul principal al organizațiilor economice globale
precum FMI, a susținut că economia mondială se va micșora treptat și va intra în recesiune.
Institutul de cercetare Oxford Economics a mai notat că țările în curs de dezvoltare cu datorii
externe vor avea dificultăți în plata datoriilor.
Pe de altă parte, banca centrală a SUA va implementa o politică de extindere monetară, metodă
la care nu se recurge prea des. Iar Franța a anunțat că intenționează să aloce un buget imens de
500 de miliarde de euro pentru combaterea coronavirusului. Măsurile luate nu încetinesc
recesiunea în economie, deoarece piețele reale s-au oprit. Dacă va continua așa, este puțin
probabil ca economia globală se va redresa în următorii doi ani. Această situație poate duce la o
criză economică globală și poate cauza falimentul țărilor cu economii fragile. Prin urmare,
epidemia de coronavirus poate induce economia globală într-o deprimare istorică în loc de o
criză, provocând o problemă structurală în economia globală.

14
A doua dimensiune a epidemiei de coronavirus, care afectează viitorul sistemului global, privește
în mod direct securitatea globală. După cum menționează guvernul Republicii Turcia „problemă
este globală, iar lupta - națională“. Aceasta împinge toate țările să adopte o metodă de luptă
pentru a se salva pe sine însuși. Fiecare țară se mobilizează în cele din urmă pentru a salva pe
sine și pe cetățenii săi. China, Italia, Franța, SUA, Spania și multe țări din Europa au început să
ia măsuri drastice. Turcia de asemenea se numără de la început printre țările care au luat cele mai
dure măsuri. Toate țările sunt aproape să închidă conexiunile aeriene între ele. Franța a anunțat
că a închis toate frontierele terestre. Marea Britanie, pe de altă parte, urmează o strategie diferită
de cea a Europei și a lumii. Cu toate acestea, știrile arată că atmosfera de panică se răspândește
cu fiecare zi ce trece în rândul britanicilor. Cea de-a doua rundă a alegerilor locale din Franța a
fost amânată; Spania a anunțat că majoritatea spitalelor private a trecut sub controlul statului. În
Olanda, pentru prima dată de după criza petrolului din 1973, un prim ministru s-a adresat cu un
discurs poporului. În zonele cel mai mult afectate de epidemia de coronavirus în SUA a crescut
considerabil vânzarea de arme de foc individuale. În această situație atmosfera de panică poate
duce mai întâi la probleme de securitate națională profunde și prin urmare declanșa rezultate care
ar provoca probleme în țară și interstatale.
Pandemia de Coronvirus a zguduit doi piloni sistemici fundamentali, cum ar fi economia globală
și securitatea globală. Acești doi piloni pot afecta în mod direct modul în care se va contura
viitorul sistemului global. Se pare că ceea ce va urma se va transforma într-un proces de
rezistență pentru toți actorii. Prima rezistență va fi la nivel individual bazată pe economiile
țărilor. Economiile puternice nu vor avea un deficit de bani pentru măsurile de precauție, dar
fluctuațiile economiei globale vor afecta în cele din urmă mai mult economiile mari. Economiile
slabe oricum nu vor avea mult de pierdut. Al doilea test de rezistență se va baza pe psihologii

15
sociale și individuale. Pe măsură ce numărul indivizilor ce intră în panică crește, psihologia
socială se va baza pe comportamentul de panică și va produce un rezultat care poate provoca
haos politic. Astfel, societățile cu rezistență socială puternică vor supraviețui acestui proces cu
mai puține daune. Al treilea test se va baza pe rezistența statului. Statele care sunt
instituționalizate, au proceduri standarde și au un mecanism puternic de luare a deciziilor vor
depăși această perioadă cu mai puține pagube. Statele slabe vor slăbi și mai mult; și poate se vor
transforma în state complet neajutorate.

Turismul și transporturile sunt alte două domenii afectate considerabil ca urmare a epidemiei de
coronavirus care s-a extins alarmant la nivel global în ultimele săptămâni.

,,Epidemia de Covid-19 reprezintă un test semnificativ pentru economia mondială, una care,
spre deosebire de episodul SARS, acum este mult mai puternic interconectată, cu China drept
principal actor pe lanţurile comerciale internaţionale. Problemele tot mai mari de
aprovizionare, mai ales din China, principalul exportator al lumii, fluctuaţiile semnificative ale
tarifelor resurselor, precum petrol, gaze, cupru etc., sunt elemente de natură să genereze
perspectivele unei potenţiale crize, accentuată şi de scăderea semnificativă a consumului la
nivel mondial, principalul motor economic”, afirmă analiştii citați de barometrul Frames.

Cel mai probabil, când epidemia se va opri, vor rămâne dărâmături globale. Vom aștepta și vom
vedea cum aceste vor pregăti un fundament pentru o nouă ordine globală.
Forțele globale din spatiile crizei
 Coronavirusul este o problemă globală. Toată lumea a realizat asta între timp. Ne-am putea
gândi că o problemă globală ar trebui să genereze și o soluție globală. Dar în Europa și în alte
regiuni nu se prea poate observa mare lucru. În schimb asistăm nu doar la o "distanţare socială"
ci la o adevărată "distanţare naţională". Izolarea națională la nivel politic și economic, care se
poate constata deja de câţiva ani, este tot mai pronunțată. Recenta dispută dintre Berlin şi
Washington, legată de dispariția a 200.000 de măști de protecție este grăitoare în acest sens. În
interiorul Uniunii Europene ajutorul reciproc și măsurile coordonate pentru combaterea
pandemiei de coronavirus sunt sporadice și ezitante, fiind deja umbrite de disputa privind
coronabondurile. Închiderea unilaterală a granițelor, interdicțiile de pătrundere în țară sau
interdicția adoptată de Germania, de exportare a echipamentului medical, demonstrează că statul
național le este oamenilor mai aproape decât comunitatea europeană. Libera circulație a
cetățenilor, a mărfurilor și serviciilor, speranța într-o politică de sănătate comună - toate acestea
par apuse în vremuri de coronavirus. Ministrul luxemburghez de Externe, Jean Asselborn,
avertizează pe drept cuvânt că Europa riscă să jertfească ceea ce a realizat deja pe altarul
COVID-19.
Unele țări acționează mult mai altruist, fapt ce se poate constata în Italia. Ele înțeleg mai bine
decât UE forța imaginilor. Chiar dacă guvernele lor sunt pe drept cuvânt criticate, Rusia, China

16
și Cuba au trimis echipament medical și delegații de medici în Europa. Desigur, aceste țări pot fi
acuzate că desfășoară manevre de PR, dar această abordare în vremuri extraordinare, contrară
proprii noastre politici, ar trebui să ridice următoarea întrebare: cât de bine înțelege Europa, atât
de ocupată cu propriile sale probleme, dinamica geopoliticii? De ce stă Europa și se uită în
vreme ce inimile și mințile italienilor, spaniolilor, ale celor din Europa Centrală și de Est sunt
cucerite de guvernele de la Moscova sau Beijing și nu de instituțiile de la Bruxelles. De câțiva
ani politica europeană de Externe și de Securitate este deficitară. Acest fapt este valabil nu doar
pentru propria vecinătate, deturnată prin criza datoriilor Greciei, rebeliunile din lumea arabă,
Brexit și refugiați, ci și pentru conștiința sa globală. Coronavirusul a fost declarat în Taiwan deja
din decembrie o posibilă pandemie, iar China a recunoscut totuși la mijlocul lunii ianuarie că
maladia trebuie luată în serios. În Germania și Europa s-a acționat cu întârziere, când
coronavirusul pătrunsese deja pe continent.
Și recenta agravare a crizei din Siria, la finele lunii februarie, a demonstrat cât de puțin s-au
ocupat Germania și UE în ultimii ani de problemele internaționale fundamentale. Se poate mereu
spera în existența unor parteneri curați ca lacrima, dar acum și în perioada post-corona trebuie
ajuns la o înțelegere și cu vecini nedemocratici. Criza generată de coronavirus va provoca o
schimbare de epocă și trebuie să ne capaciteze să gândim neconvențional și realist în fața
situației economice care ne așteaptă.
Dacă în Germania strategia Turciei de combatere a coronavirusului poate fi calificată drept
autoritară, aceasta denotă o oarecare disperare. Și în alte țări din Europa industria este silită de
guverne să producă echipamente medicale iar guvernele controlează informațiile despre virus. În
plus, Turcia a introdus mult mai devreme decât alte țări teste și limitarea libertății de circulație.
În multe domenii guvernul lui Erdogan poate fi criticat, dar strategia sa de combatere a
coronavirusului nu se deosebește prea tare de strategiile altor guverne europene.
Ce ar fi ca Turcia să fie cooptată între partenerii strategici pentru combaterea pandemiei de
coronavirus? Puternica industrie textilă din Turcia, în care lucrează mai bine de patru milioane
de oameni, între care numeroși refugiați sirieni, ar putea, de exemplu, contribui la depășirea
penuriei de costume și măști de protecție cu care se confruntă țările UE. După întreruperea unor
importante lanțuri de aprovizionare între China și Europa, din cauza crizei generate de
coronavirus, și după ce a devenit clar că eficiența și optimizarea cu orice preț au făcut vulnerabil
sistemul nostru economic, readucerea acasă a industriei devine un trend. Pentru Europa Turcia
redevine o piață atractivă, iar după depăşirea pandemiei, Turcia va avea nevoie de UE ca piață de
desfacere. În toiul crizei de coronavirus se deschid noi perspective pentru a așeza pe noi baze și

17
 dificilul dialog cu Erdogan. Rolul strategic important al Turciei la flancul sudic al UE trebuie
onorat, fără a fi date uitării pârghiile economice de care dispune Europa.
În loc să ne concentrăm asupra problemelor noastre proprii sau să arătăm cu degetul spre alții,
tocmai această situație ar trebui să atragă atenția Europei asupra responsabilității sale globale. Pe
termen scurt și lung consecințele politice și economice vor fi enorme. Pentru a le combate va fi
necesară o cooperare politică realistă cu parteneri internaționali, și pentru a întări propria
suveranitate. În context va fi probabil inevitabilă o modificare a atitudinii noastre sociale și de
politică externă la ușa de intrare în Europa.
Europa este, vrând nevrând, o mare putere economică și politică și poartă răspundere pentru cei
mai bine de 500 de milioane de cetățeni ai săi. Din această răspundere face parte mai mult decât
oricând un dialog critic dar și pragmatic cu parteneri inconfortabili, atât politic cât și economic,
fiindcă, din perspectivă geopolitică ne aflăm în aceeași barcă.

Masuri luate pentru contracararea crizei

Cum se pregătește U.E. să gestioneze situația

Țările membre ale Uniunii Europene iau în discuție un pachet comun de stimulare fiscală pentru a
impulsiona economia și a evita o recesiune.
,,Uniunea Europeană este gată să folosească toate politicile disponibile dacă este necesar să ne
apărăm creșterea în fața acestor riscuri de depreciere", afirma comisarul european pentru
economie, Paolo Gentiloni, într-o conferință comună cu președintele Comisiei Europene, Ursula von
der Leyen. În acest sens, oficialul de la Bruxelles a apărat posibilitatea utilizării unui răspuns fiscal
coordonat la nivel de state.

,,Trebuie să fie la momentul oportun. Nu poți lua decizia nici prea târziu, nici prea devreme", a
subliniat Paolo Gentiloni, citat de Euroactiv.
O decizie finală privind utilizarea unei asemenea măsuri nu va veni mai devreme de 16 martie, când
are loc reuniunea statelor membre ale zonei euro.
Spre comparație, președintele american Donald Trump ia în considerare scutirea de taxe pentru
companiile aeriene şi de turism, anunță Reuters. Este vorba despre amânări fiscale pentru
diminuarea daunelor economice, în condițiile în care economia mondială a scăzut în ultimele două
săptămâni în urma crizei generate de epidemia de coronavirus. Europenii sunt foarte îngrijoraţi de
urmările crizei.

Această îngrijorare, care este resimţită foarte puternic în toate ţările (între 80 i 90%), priveşte
economia la toate nivelurile: global, european şi naţional, atât pentru situaţia din prezent, cât şi
pentru viitor. La nivel personal îngrijorarea nu este la fel de predominantă (58% pentru situaţia din
prezent, 56% pentru cea viitoare).

18
Europenii s-au pronunţat în favoarea unei acțiuni coordonate de combatere a crizei.
Diagnosticul europenilor este clar: 44% consideră că statele membre au reacţionat individual, spre
deosebire de 39% care sunt de părere că statele membre au acţionat în mod coordonat.
Pe de altă parte, 61% consideră că europenii ar fi mai bine protejaţi dacă statele membre ar adopta o
abordare coordonată. Parlamentul European solicită cu insistenţă acest tip de abordare, în favoarea
căreia s-a pronunţat în numeroase ocazii.

La ce nivel se poate combate criza cel mai eficient ?

Această întrebare iese în evidenţă mai mult decât celelalte datorită diferenţelor importante
înregistrate între statele membre, fapt care poate avea o corelaţie fie cu apartenenţa ţării respective la
G8, fie cu gravitatea resimţită a crizei economice din ţara respectivă. În medie, 25% optează pentru
G8 şi 17% pentru UE, 15% pentru SUA, iar 14% menţionează guvernul naţional.

Ce măsuri ar trebui întreprinse la nivelul UE ?

Parlamentul European s-a pronunţat în mod repetat în favoarea adoptării de diferite măsuri la nivelul
Uniunii. Acestea sunt sprijinite de majoritatea europenilor, în proporţii care variază de la 66 la 71%:
coordonarea între politicile economice şi financiare, supravegherea de către UE a cazurilor în care
sunt utilizate finanțe publice pentru salvarea unei instituții financiare, supravegherea activităţilor
celor mai importante grupuri financiare internaţionale, rolul UE la nivel internaţional în
reglementarea serviciilor financiare.
Moneda euro: rol protector ?
Această întrebare referitoare la rolul monedei euro în micşorarea efectelor negative ale crizei a fost
pusă în toate țările membre ale Uniunii. La nivelul celor 27 de state membre, 44% dintre europeni
consideră că moneda euro nu a micşorat efectele crizei, spre deosebire de 39%, care sunt de părere
că acest lucru s-a produs, iar 17% nu s-au pronunţat.
Într-adevăr, rezultatele reflectă faptul că percepţia monedei euro variază în mod considerabil de la o
ţară la alta. Tabelul detaliat (a se vedea p.15 din nota de sinteză) arată că 17 ţări au dat un răspuns
afirmativ la întrebare; dintre acestea 13 țări sunt din zona euro, 3 ţări sunt obligate să adopte euro
conform tratatelor de aderare, iar o ţară a refuzat adoptarea.

Fosta moneda naţională ar fi oferit aceeaşi protecţie ca şi euro ?

45℅ dintre cetăţenii din zona euro răspund negativ, în timp ce 45℅ dintre ei răspund afirmativ.
Această medie ascunde neconcordanţe importante între statele membre ale zonei euro, întrucât în
douăsprezece ţări din şaisprezece, majoritatea populaţiei nu este de acord cu această afirmaţie.
Consecințele globale si naționale ale crizei economic-financiara.

Efectele crizei economice sunt următoarele:

- Creșterea numărului de firme falimentate.
- Blocarea pieței imobiliare si scăderea prețuii locuințelor si al terenurilor.
- Accentuarea sărăciei la nivel global.

19
 - Creșterea explosiva a fenomenului de șomaj.
- Amplificarea vulnerabilității economiei mondiale.
- Criza sistemului medical si a protecției sanatatii fizice.
- Schimbare raportului de forța si a polilor de putere economica pe glob.
- Scăderea generala a averilor bogaților planetei.
- Diminuarea investiților.
- Scăderea locurilor de munca.
- Declinul publicitarilor de presa….

Concluzii
In continuare, as putea concluziona ca criza economica este o perioadă de declin economic, ea
poate avea mai multe cauze, astfel ea apare în perioada crizei lumii capitaliste datorate
supraproducției, care între anii 1929-1933, caracterizată printr-o scădere dramatică a activității
economice mondiale. Dar aceste crize au apărut și în țările socialiste, cauza principală este
probabil polarizarea la un grup restrâns a celor care posedă bani, restul populației mai ales a
celor din lumea treia fiind sărace, reducându-se astfel piața de desfacere a produselor. Fazele
crizei economice se manifestă printr-o perioadă de stagnare, de recesiune însoțită de inflație,
cauzate de o conjunctură complexă.
Termenul criză economică poate fi aplicat unei game largi de situații în care unele produse
financiare își pierd brusc o parte semnificativă din valoarea nominală. În secolele XIX și XX,
multe crize economice au fost asociate cu "fuga la bancă". De asemenea, multe perioade de
recesiune au coincis cu aceste panici. Alte situații care sunt în mod normal numite crize

20
economice includ prăbușiri la bursă și spargerea unor bule economice, crize în cadrul pieței de
schimb valutar. Rezultatul crizelor economice este o pierdere de bani (bogăție pe hârtie), dar nu
neapărat și în schimbări ale economiei reale.
În viziunea Băncii Naționale a Republicii Moldova, criza economică reprezintă punctul de
cotitură dintre recesiune și expansiune economică în cadrul unui ciclu economic și care
semnifică reluarea creșterii economice, de obicei ca urmare a politicilor de expansiune, adică de
reducere a ratei dobânzii și de ridicare a restricțiilor din calea creditării, ceea ce favorizează
procesul investițional și/sau ca urmare a îmbunătățirii climatului economic internațional. In
decursul istoriei, s-au evidențiat un sir de crize economico-financiare, care au avut la baza mai
multe cauza.
Ar trebui sa scoatem in evidenta ca cauzele crizelor si clasifica in cauze tradiționale si
netradiționale.

Principalele cauze tradiționale ale crizei economico-financiare sunt următoarele:

- Perioada de boom a creșterii rapide a creditării, in proporții foarte mari.

- Creșterea puternica a preturilor activelor, in special pe piața imobiliara .
- Creditarea in mod necontrolat a agențiilor economice mai puțin sau deloc solvabili. -
Dinamica șomajului.

Cauzele particulare, netradiționale care au condus de exemplu la declanșarea crizei din

octombrie 2008 au fost următoarele:

- O extindere necontrolata a unui model unic de origine si distribuire a unui risc

transferabil.
- Alimentarea creșterii cererii pentru activele cu grad ridicat de risc, prin intermediului
apetitului exagerat pentru profit.
- Ignoranta si incertitudinea in ceia ce privește caracteristicile ale riscului hârtiilor de
valoare .
Stimulente manageriale necorespunzătoare si guvernarea neadecvata a corporațiilor in
instituțiile financiare.
Iar fiecare criza economico-financiara ași lase amprentele in cadrul societarilor. Aceste efecte
pot fi resimțite imediat dar exista si unele efecte de lunga durata.
Șomajul, creșterea ratei de dobânzii, devalorizarea monedelor naționale, creșterea presiunii
inflaționiste si mărirea datoriei publice si cea a deficitului de cont curent sunt alte efecte cauzate
de criza economico-financiara.

21
 Bibliografie
1.‚,Criza globală şi teoria ciclicităţii”, George Haralambie.

2.,, Criza economica – cauze, caracteristici, implicații’’.

3. ,,Cauzele, propagarea si efectele crizelor intr-o lume din ce in ce mai

globalizata”, Cristian Păun.

4. https://www.trt.net.tr/romana/programe/2020/03/19/coronavirusul-si-
viitorulsistemului-global-1381527

5. https://romania.europalibera.org/a/impactul-coronavirusului-asupra-
economieinationale-si-globale-cat-de-ridicat-este-riscul-unei-crize-mondiale-/
30477505.html

6.,,Criza economica si financiara in Romania. Cauze, provocari si remedii pe

termen scurt si lung",

22