Spre exemplu, o ştire recentă mi-a atras atenţia zilele acestea[9].

Un grup de
cercetători din Singapore au reuşit să cloneze celule umane şi să creeze mai
mulţi embrioni pentru a fi folosiţi în scop aşa zis „terapeutic”. Este vorba de
cercetarea în domeniul celulelor aşa numite stem embrionare, considerate, de
mulţi un viitor leac universal.

Celulele stem sunt un tip de celule umane primare din care se pot dezvolta
aproape orice celule ale corpului. Cercetătorii speră să poată implanta astfel
de celule în corpul uman acolo unde există celule bolnave, care pot fi astfel
înlocuite de celulele stem ce generează ţesuturi sănătoase. Se speră astfel să
se vindece boli precum diabetul, Parkisonul, secţionările de măduvă din
traumatisme etc. Până aici totul nobil şi frumos.

Totul are însă un preţ; cum spune americanul „there is no free lunch”
(nimeni nu-ţi oferă un prânz gratuit!). Celulele stem embrionare se pot
obţine fie de la embrioni avortaţi (a se citi de fapt omorâţi), fie prin crearea
unor embrioni umani prin clonare, care apoi vor fi la rândul lor sacrificaţi
pentru a se putea preleva doritele celule stem.

Ce înseamnă asta? Dacă ţinem seama de fapt că omul este fiinţă vie, cu trup
şi suflet încă din momentul concepţiei, ceea ce se încearcă aici este de fapt
păstrarea unei vieţi cu preţul altora. Este o monstruozitate să se creeaze
oameni numai cu scopul de a fi omorâţi pentru salvarea altora.

Acest lucru nu poate fi acceptat din punct de vedere creştin. Sf. Apostol
Pavel spune că nu putem birui răul cu rău (Rm.12:17). Nu putem păstra
viaţa cu preţul uneia sau chiar mai multor vieţi. Nici din punct de vedere
medical acest lucru nu este normal. Fiecare medic, la depunerea
jurământului lui Hipocrate[10] consimte: „Voi manifesta smerenie faţă de
viaţa omenească, chiar de la începuturile ei şi chiar sub ameninţare,nu voi
utiliza profesia mea medicală in discordanţă cu principiile umanităţii. Viaţa
omului începe de la concepţie, fiind o lucrare divino-umană, ea nu se poate
crea cu unicul scop de a fi distrusă.

Ce se poate face însă pentru a permite progresul ştiinţei? Părintele John

Breck[11], profesor de bioetică din cadrul OCA, afirmă că „viaţa este un dar,
oferit în mod liber de Dumnezeul iubirii. De aceea, viaţa umană trebuie
întâmpinată cu bucurie şi mulţumire. Ea trebuie preţuită, conservată şi
protejată ca expresia cea mai sublimă a activităţii creatoare a lui Dumnezeu,
Care ne-a adus „de la nefiinţă la fiinţă” nu doar pentru o existenţă biologică.
El ne-a ales pentru Viaţă, a cărei finalitate este participarea la slava veşnică a
lui Hristos Cel Înviat, „la moştenirea sfinţilor, întru lumină” (Col. 1: 12;
Efes. 1:18)”.

Se impun căutate căi alternative de cercetare în medicină care să nu ridice

astfel de probleme grave de etică şi morală. Spre exemplu în genetică se
cunoaşte că celulele stem se pot preleva chiar şi de la adulţi, şi nu este
necesar să clonezi o fiinţă umană pe care apoi să o omori, pentru a le obţine.
Mai mult chiar, se pare că celulele obţinute pe această cale pot fi mai uşor
mânuite decât cele obţinute din embrioni umani.[12] Deşi Biserica nu s-a
pronunţat definitiv asupra acestor probleme, o astfel de cale intuitiv este
mult mai apropiată de învăţătura Bisericii şi poate conduce în viitor la
vindecarea multor boli şi suferinţe.