Sunteți pe pagina 1din 3

Clonarea umana

QUO VADIS HOMINI?

În 1996 echipa de cercetători de la Institutul Roslin din Edinburgh,


Scoţia, condusă de Jan Wilmut, avea să facă public o ştire de senzaţie:
clonarea primului mamifer, oaia Dolly. Acest fapt a adus pentru prima oară
înaintea publicului larg problema clonării.
Ce este clonarea?
Clonarea (din grecescul Klon, care înseamnă ramură) este crearea
unui organism identic prin reproducere asexuată(adică în afara legăturii
conjugale dintre un bărbat şi o femeie).
Corpul uman are două tipuri de celule: somatice, care intră în
alcătuirea diferitelor ţesuturi şi organe şi celulele germinale: ovulul şi
spermatozoidul.
Tehnica clonării constă în înlocuirea nucleului unui ovul cu nucleul
unei celule somatice provenită de la individul ce urmează a fi clonat. După
acest schimb, celula-ou nou formată este supusă unui stimul electric şi noua
viaţă începe să crească odată ce începe diviziunea celulară.
Dacă se intenţionează clonarea reproductivă, următorul pas este
implantarea embrionului în uterul unei femei, urmat de gestaţie şi naştere.
În momentul actual există două direcţii mari ale clonării umane:
clonarea reproductivă şi clonarea terapeutică. Prima dintre ele este interzisă
formal în toate ţările lumii, cel puţin în momentul actual. Cea de a doua,
datorită promisiunilor medicale înalte, este tolerată în multe ţări.
Procreare în afara sexualităţii
Una din problemele ridicate de reproducerea prin clonare este aceea
că se întâmplă în afara sexualităţii cuplului având consecinţe nebănuite.
Pr. Demetrios Demopulos (doctor în genetică) afirma: „ca şi creştin
ortodox, vorbesc împotriva oricărei încercări de a clona o fiinţă umană
pentru că oamenii trebuie să fie creaţi printr-un act de dragoste între doi
oameni, nu prin manipularea unor celule ca parte dintr-un act de auto-iubire
egoistă. Acţiunile noastre trebuie să ne reunească în Hristos, nu să ne separe
în noi şi diferite clasificări”.
Din punctul de vedere al învăţăturii ortodoxe, orice tehnologie
reproductivă utilizată în afara contextului căsătoriei şi familiei poate fi
privită ca o încercare de a recrea fiinţa umană după chipul omului şi după
caracteristicile sale favorite, în locul chipului lui Dumnezeu. Posibilitatea
producerii de copii prin clonare transformă practic o sfântă taină într-o
sterilă realizare tehnologică.
Clonarea terapeutică – Promisiunea Ştiinţei
Care este promisiunea medicinii? Clonarea în scopuri terapeutice ar
putea trata diferite maladii şi mai ales pentru producerea celulelor stem
embrionare.. Acestea sunt celule provenite din primul stadiu al dezvoltării
umane. Un embrion aflat intre trei si cinci zile, conţine celule stem angajate
in crearea de diferite ţesuturi şi organe pentru viitorul făt.
Anumite studii efectuate pe animale de laborator sugerează că
inocularea celulelor stem în zonele atinse de anumite boli(diabet, Parkinson,
Alzheimer, traumatisme medulare, boli cardiace, etc.) se pot diferenţia în aşa
măsură încât să compenseze pierderea funcţională a organului respectiv.
Spre exemplu, un pacient cu diabet insulinic, în urma unei injecţii cu astfel
de celule specializate îşi poate redobândi funcţia pierdută a pancreasului de a
secreta insulină.
Trebuie precizat însă de la început că aceste promisiuni nu sunt în
momentul de faţă decât promisiuni. Deşi partizanii clonării terapeutice pot
prezenta aceste lucruri ca fiind de domeniul viitorului apropiat, adevărul este
că există numeroase indicii care pun sub semnul întrebării viabilitatea
acestor soluţii.
Acest lucru este cu precădere important câtă vreme această direcţie de
cercetare nu este singura cale către rezolvarea problemei. Celule stem, aşa
cum vom vedea în numărul viitor, pot fi prelevate şi de la adulţi, fără să
avem nevoie de embrioni pentru clonare. Se discută recent şi despre
posibilitatea creării de celule stem, fără implicaţiile morale ale clonării şi
recoltării lor din embrioni. Mai mult, cercetarea fundamentală farmaceutică
are şi ea coridoarele ei de speranţă pentru aceste maladii.
Una dintre problemele cele mai serioase ale clonării de embrioni
umani în scopuri terapeutice este că, odată cu recoltarea mult doritelor celule
stem, embrionul format prin clonare este practic ucis.
Nu putem reduce existenţa unui embrion uman la „un grup de celule”
atâta vreme cât, după învăţătura, atât a ştiinţei cât şi a Bisericii, embrionul
uman este purtător de viaţă şi este om adevărat din momentul procreării. În
ochii lui Dumnezeu, acesta este o persoană completă, purtătoare a chipului
dumnezeiesc şi nu un boţ de carne anonim. Deci oricine interferă cu viaţa
acestui om adevărat, chiar dacă în formă incipientă, comite păcatul uciderii.

(Va urma)