Roma Antică

oraș-stat
(Redirecționat de la Istoria Romei)

Sari la navigareSari la căutare

Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale
rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol.
Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.

Roma Antică

—  fost stat[*]  —

Coordonate: 41°53′N 12°29′E

Atestare 753 î.Hr. 

Dispariție 476 d.Hr. 

Reședință Roma antică (oraș)[*]

Populație (200)

 - Total 50.000.000 locuitori

Prezență online
 Poziția localității Roma Antică

Modifică date / text 

Forumul roman

Regatul Roman
753 î.Hr. – 509 î.Hr.
Republica Romană
509 î.Hr. – 27 î.Hr.
Imperiul Roman
27 î.Hr. – 476 / 1453 d.Hr.
Principatul
Dominatul
Imperiul de Apus   Imperiul de Răsărit
Magistrați obișnuiți
  Consul  Edil
 Pretor  Tribun
 Chestor  Cenzor
 Promagistrat  Guvernator
Magistrați extraordinari
 Dictator  Triumviri
 Magister Equitum  Decemviri
Oficii și titluri onorifice
 Pontifex Maximus  Magister Militum
 Legatus  Imperator
 Dux  Princeps senatus
 Officium  Împărat
 Praefectus  August
 Vicarius  Cezar
 Vigintisexviri  Tetrarh
Politică și legislație
 Adunările romane  Legea romană
 Senatul roman  Cursus honorum
 Imperium  Colegialitate
modifică 

Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă
între 753 î.Hr. și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole,
civilizația romană a trecut de la monarhie la republică oligarhică și, apoi,
la imperiu extins. Ea a dominat Europa de Vest și întreaga arie în jurul Mării
Mediterane, prin cuceriri și asimilare, însă, în final, a cedat în fața invaziilor
barbarilor din secolul cinci, marcând, astfel, declinul Imperiului Roman și
începutul Evului Mediu. Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o parte
din Antichitatea Clasică, împreună cu Grecia Antică, o civilizație care a inspirat mult
cultura Romei Antice. Roma Antică a adus contribuții importante în
organizarea politică și administrativă, juridică, artă militară, artă, literatură, arhitectură,
limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuă să aibă o influență puternică
asupra lumii moderne.

Cuprins

 1Perioada monarhiei
 2Perioada republicii
 3Perioada imperiului
 4Religia romană
 5Principalii zei și zeițe ale romanilor
o 5.1Jupiter
o 5.2Iuno
o 5.3Venus
o 5.4Marte
 o 5.5Vulcanus
o 5.6Saturn
o 5.7Minerva
o 5.8Mercur
o 5.9Faunus
 6Dacii la Roma
 7Bibliografie
 8Bibliografie suplimentară
 9Legături externe

Perioada monarhiei[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Fondarea Romei.
Regatul Roman a fost guvernul monarhic al orașului Roma și al teritoriilor sale de la
Fondarea Romei, fondarea sa în 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, până la
expulzarea lui Lucius Tarquinius Superbus în 510 î.Hr. și formarea Republicii Romane.
După legendă, orașul Roma a fost întemeiat în anul 753 î.Hr. de către Romulus și
Remus, care au fost crescuți de către o lupoaică. În legenda romană, când grecii au
dus Războiul troian împotriva orașului Troia, prințul troian Aeneas a navigat
peste Marea Mediterană către Italia și a fondat Lavinium. Fiul său, Iulus, a mers mai
departe, fondând orașul Alba Longa. Din familia regală a Albei Longa au venit cei doi
gemeni, Romulus și Remus, care au purces la fondarea Romei în 753 î.Hr .

Perioada republicii[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Republica Romană.
Republica Romană a fost guvernarea republicană a Romei și a teritoriilor sale din 510
î.Hr. până la instaurarea Imperiului Roman, care este plasată, uneori, în anul 44 î.Hr.,
anul numirii lui Caesar ca dictator perpetuu sau, mai comun, 27 î.Hr., anul în care
Senatul roman i-a acordat lui Octavianus titlul de August. Orașul Roma este situat pe
malurile fluviului Tibru, foarte aproape de coasta de vest a Italiei. El marca frontiera de
nord a zonei în care era vorbită limba latină și granița de sud a Etruriei, unde trăiau
etruscii, care erau de origine necunoscută.

Perioada imperiului[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Imperiul Roman antic.
Imperiul Roman este termenul utilizat, în mod convențional, pentru a descrie statul
roman în secolele după reorganizarea sa din ultimele trei decade î.Hr., sub Gaius Iulius
Caesar Octavianus. Deși Roma deținea un imperiu cu mult înainte de autocrația lui
Augustus, statul pre-augustian este descris, în mod convențional, ca Republica
Romană. Imperiul Roman controla toate statele elenizate de la Marea Mediterană,
precum și regiunile celtice din nordul Europei. Ultimul împărat de la Roma a fost
detronat în 476, dar, pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un al
doilea împărat, ce se afla la Constantinopol. Imperiul Bizantin a continuat să existe, deși
își micșora încet-încet teritoriul, până în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit
de Imperiul Otoman. Statele succesoare din vest (Regatul Franc și de Națiune
 Subiecte în
Mitologia Romană
Mitologie romană
Zei importanți:
Germană) și din est (țaratele ruse) foloseau titluri preluate din  Jupit  Min
practicile romane chiar și în perioada modernă. Imperiul Roman a er erv
constituit un model peren, preluat, cu mici diferențe, de toate  Mart a
statele europene post-romane în activitatea de guvernare, drept și e  Mer
organizarea justiției, tipul de arhitectură și în multe alte aspecte  Quir cur
inus
ale vieții.  Vul
 Div can
us  Cer
Religia romană[modificare | modificare sursă] Juliu es
s
Articol principal: Mitologie romană.  Div
 Ven
us
Peninsula italică înainte de unificarea romană adăpostea populații us
Aug  Dia
de origine diversă, între care cei mai importanți erau grecii - din na
ustu
coloniile sudului, latinii - din centru și etruscii de la nord de Tibru. s  Lar
Etruscii sunt, probabil, de origine asiatică. Ei erau vestiți, începând  Iuno es
de la sfârșitul Republicii, începutul sec. I î.H., pentru acele libri  Vest  Fort
augurales, interpretări de oracole și, mai ales, haruspicine – a una
ghicirea în măruntaiele jertfei. Nici unul dintre aceste texte nu a
Istorie legendară:
ajuns până la noi. Sursele arheologice nu sunt suficiente ca să ne
dea o idee satisfăcătoare despre credința etruscilor. Eneida

Religia romană arhaică se întemeia pe un panteon divin și pe o  Nu

mitologie puternic înrâurită de mitologia greacă. Georges ma
 Aen
Dumézil a subliniat existența unei “ideologii tripartite” indo- eas  Reg
i
europene în triada romană Jupiter (care reprezenta  Rom
tim
suveranitatea), Marte (care reprezenta funcția războinică) ulus
puri
și Quirinus (care reprezenta funcția nutritivă și protectoare). i
Vechiul sacerdoțiu roman cuprinde regele (rex sacrorum), flaminii
Religie romană
celor trei zei mari (flamines maiores: flamen Dialis, flamen
Martialis și flamen Quirinalis) și marele preot (pontifex maximus),  Fla
funcție care, începând cu Caesar, va reveni împăratului. me
 Pont n
Comparată cu iudaismul și confucianismul, religia romană ifex Dia
împărtășește, cu primul, interesul pentru evenimentul concret, Max lis
istoric, iar cu cel de-al doilea - respectul religios pentru tradiție și imus  Fla
pentru datoria socială, exprimată prin conceptul de pietas.  Rex me
Sacr nii
Roma rezerva altarelor zeităților autohtone un cerc interior făcut oru  Rex
din pietre, care se numea pomerium. Locul unde îl venerau pe m Ne
Mars era situat dincolo de această zonă intimă, unde puterea  Virg mor
militară (imperium militiae) nu era tolerată. Zeități mai noi, chiar inele ensi
vest s
cele mai importante, cum ar fi Iuno Regina, erau plasate extra ale  Au
pomerium, îndeobște pe colina Aventinului. Excepție face templul guri
lui Castor, instalat în perimetrul pomerial de dictatorul Aulus i
Postumius, în sec. al V-lea. Divinitățile intrapomeriale arhaice au,
Mitul grec/roman
deseori, nume, caractere și sărbători bizare: Angerona - zeița
comparat
echinoxului de primăvară sau Matuta - zeița matroanelor.
Străvechea triadă Iupiter-Mars-Quirinus, flancată de zeitățile Ianus Bifrons și Vesta,
este înlocuită în perioada Tarquinilor prin noua triadă Iupiter Maximus-Iuno-Minerva.
Acești zei, care corespund lui Zeus, Herei și Atenei, au acum statui. Dictatorul Aulus
Postumius instituie o nouă triadă pe Aventin: Ceres-Liber-Libera, care corespund
lui Demeter, Dionysos și Kore. Romanii încorporau în religia lor culte locale pe măsură
ce ocupau teritoriul zeilor vecinilor. Între cele mai celebre este cultul zeiței
lunare Diana din Nemi – patroana sclavilor fugari, ce va fi transferat pe Aventin.
Cultul domestic consta în sacrificii de animale și în ofrande alimentate și florale
adresate strămoșilor și geniului protector al locului. Căsătoria se celebra în căminm, sub
auspiciile zeităților feminine Tellus și Ceres. Mai târziu, Iuno a devenit garanta
jurământului conjugal. De două ori pe an, orașul sărbătorea culturile morților - Manii și
Lemurii, care se reîntorceau pe pământ și se hrăneau cu mâncarea ce le era pusă pe
morminte. Din sec. al III-lea î.Hr. romanii ofereau tot mai multe sacrificii zeilor grupați în
perechi ale căror statui erau expuse în temple.
Sacerdoții romani formau colegiul pontifical, care cuprindea pe rex sacrorum, pe
pontifices - cu căpetenia lor, pontifex maximus, pe flamines maiores, în număr de trei, și
flamines minores, în număr de doisprezece. Colegiului pontifical i se adăugau
șase vestale, având, în momentul alegerii lor, între șase și zece ani, menite unei
perioade de treizeci de ani, timp în care trebuiau să-și păstreze virginitatea. În caz de
încălcare a acestor reguli erau zidite de vii. O instituție similară e semnalată în imperiul
incaș. Sarcina vestalelor era de a păzi focul sacru.
Colegiul augural utiliza cărți etrusce (libri haruspicini, libri rituales și libri fulgurales) și
grecești (oracole la care au existat contrafaceri evreiești și creștine) pentru a stabili
datele faste și nefaste. Existau la Roma și alte grupări religioase specializate, cum erau
fețialii, preoții salieni, Frates Arvales – ocrotitori ai ogoarelor, Lupercii (lupa = lupoaică)
desemnau sexualitatea dezlănțuită.

Principalii zei și zeițe ale romanilor [modificare | modificare sursă]

Jupiter[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Jupiter (zeu).
Este zeul luminii și al fenomenelor cerești: vântul, ploaia, tunetul, al furtunii și al
fulgerului. Este de proveniență indo-europeană, din Dyaus Pitar sau Părintele zilei la
triburile indo-europene (care nu erau altceva decât traci emigrati). La ei DYAUS(ZIUA)
era zeul cerului. Îl are drept corespondent în mitologia greacă pe Zeus.
Iuno[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Iuno (mitologie).
Este soția credincioasă a lui Jupiter, simbolizând zeița Lunii. Ca zeiță a Lunii, ea s-a
contopit cu Diana, zeița vânătorii. Este cunoscută cu atributele de protectoare a
logodnicilor, de călăuză a mireselor la casa logodnicului ș.a. O are drept corespondentă
în mitologia greacă pe Hera.
Era „patroana protectoare” a orașului Roma fiind venerată pe Capitoliul din Roma.
Venus[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Venus (zeiță).
Era cea mai frumoasă zeiță romană, luminoasă și curată ca flacăra focului. Era
asociată, la început, cu Ianus Pater și Tellus Mater (Pământul mamă). Proteja
semănăturile și era simbolul maternității, deși rămânea veșnic fecioară. Purta
întotdeauna văl. O are drept corespondentă în mitologia greacă pe Afrodita.
Marte[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Marte (zeu).
Era zeul războiului. Corespondentul său în mitologia greacă este Ares.
Vulcanus[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Vulcan (zeu).
Era zeul trăsnetului și al soarelui arzător. Apoi a devenit zeul focului devastator, iar în
cele din urmă, zeul focului dătător de viață. Era înfățișat cu barbă, uneori cu o ușoară
deformație facială. Însemnele sale erau: ciocanul, cleștele fierarului și nicovala. Purta o
bonetă și o haină scurtă care îi lăsa liber brațul drept. În mitologia greacă era cunoscut
drept Hefaistos.
Saturn[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Saturn (zeu).
Este o divinitate agrară de origine latină. Patrona belșugul, bogăția, abundența. Era
propagatorul viței de vie și îngrășătorul ogoarelor.
Minerva[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Minerva.
Zeiță cunoscută la etrusci și la greci. Minerva era patroana înțelepciunii, a artelor și a
meșteșugurilor de tot felul. Împreună cu Jupiter și cu Junona formau o triadă divină. O
are corespondentă în mitologia greacă pe Athena.
Mercur[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Mercur (zeu).
Este zeul comerțului și al comercianților, patrona câștigurile dobândite din schimburile
negustorești. Avea ca pasăre sfântă cocoșul iar în reprezentări era cu o pungă în mână.
Îl are corespondent în mitologia greacă pe Hermes.
Faunus[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Faun.
Este zeitatea animalelor pădurilor, proteja oamenii împotriva lupilor și din această cauză
purta numele de Lupercus. Avea drept asociată pe Fauna și Bona Dea (Zâna Bună).
Fervoarea religioasă romană crește sensibil în epoca
imperială. Caesar și Augustus sunt divinizați după moarte. Deși succesorii lor nu
împărtășeau automat același destin, acest fapt a creat un precedent din plin exploatat
după aceea, când împărații și intimii săi au fost adesea zeificați încă din timpul vieții.
Caesar a inaugurat și cumulul, care va deveni indisolubil, al funcției de imperator și al
aceleia de șef religios, pontifex maximus. La fel ca și cultul vechilor zei, cultul imperial
își avea preoții și ceremoniile sale proprii. Templele erau consacrate împăraților, fie
singuri, fie în asociere cu câte un venerabil antecesor sau cu o zeitate recentă. În sec.
al III-lea d.Hr. împărații tind să se identifice zeilor: Septimius Severus și soția sa, Iulia
Domna, sunt adorați ca Iupiter și Iunona. Cultul imperial este o inovație care marchează
sfârșitul religiei romane tradiționale, constituind etapa desuetă a sa. Mircea
Eliade afirma că dacă în epocă există ceva viu cu adevărat, apoi acestea sunt sintezele
intelectuale elenistice, pe de o parte, și misterele, pe de alta. Pentru a frâna răspândirea
masivă a creștinismului, scriitorii păgâni recurseseră la vechile mituri platonice,
conferindu-le, astfel, un puternic simbolism. Celsus în sec. al III-lea, Porfir în sec. al II-
lea, împăratul Iulian, Partidul “păgân” al lui Symmachus și platonicienii Macrobius și
Servius, la sfârșitul sec. al IV-lea, vor opune totalitarismului creștin o viziune religioasă
pluralistă, străduindu-se să înglobeze și să recupereze toate credințele trecutului, chiar
și acelea care, la prima vedere, repugnau rațiunii. Elita romană se va mai hrăni din
aceste credințe până la căderea Imperiului, după care acestea își vor continua existența
lor subterană în Bizanț.

Dacii la Roma[modificare | modificare sursă]

Dacii s-au aflat la Roma, împreună cu alte popoare aflate în regiunea cunoscută azi sub
numele de Balcani, cum ar fi ilirii, încă din perioada cuprinsă între anul 44 î.Hr. (moartea
lui Iulius Caesar) și anul 31 î.Hr., corespunzător instaurării principatului lui Augustus. Ei
aveau mai multe preocupări, însă, în principal, erau gladiatori, și li se potrivea destul de
bine, ținând seama de caracterul dacilor, care preferau lupta individuală. Gladiatorii se
antrenau în mici arene numite "ludus". Se cunosc patru denumiri ale acestor arene:
Dacicus, Gallicus, Magnus, Matutinus. Existența arenei Dacicus arată că erau un număr
mare de daci care luptau ca gladiatori. Mai târziu, când Dacia a devenit provincie
romană, ei și-au îndreptat atenția mai mult către activitatea militară, devenind membri ai
gărzii imperiale - pretorieni, și în garda călare - equites singulares. Inscripțiile pietrelor
funerare ale soldaților ce au aparținut gărzii imperiale țin, în mod deosebit, să
amintească locul de origine al defuncților; de exemplu: natione Thrax - pentru traci.
Astfel, se remarcă cea a lui Lucius Avilius Dacus, al cărui nume e sculptat în marmură,
în anul 70 d.Hr., deci anterior cuceririi Daciei. O altă inscripție a fost descoperită pe Via
Flaminia, și este dedicată memoriei reginei Zia, văduvei regelui costobocilor, Pieporus,
pusă de nepoții ei Natoporus și Driglisa. Se pare că pe Via Flaminia erau găzduiți
ostateci de origine regală și nobilă. Prezența dacilor la Roma, în garda imperială, este
relevată și de multele inscripții în marmură, dedicate împăraților, și pe care se aflau și
numele soldaților și unde erau precizate și locurile de origine: Aurelius Valerianus
Drubeta, Antonius Bassinass Zermizegetusa, Titus Lempronius Augustus Apulum. S-a
constatat că aproape 120 de nume sunt dacice, dintre care 15, proveneau
din Sarmizegetusa. Printre aceștia se remarcă Claudiano, centurion din cohorta a VI-a.
Mai trebuie amintit cazul lui Iulius Secondinus, natione Dacus, pretorian rechemat în
serviciu, care a ajuns la vârsta de 85 de ani, în condițiile în care, în acea vreme, rar se
ajungea la vârsta de 60 de ani.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 Eliade/Culianu – Dicționar al religiilor, Editura Humanitas,
București, 1993.
  Drimba, Ovidiu – Istoria culturii și civilizației, Editura
Științifică și Enciclopedică, vol. I, București, 1984.
 Stan, Alexandru și Rus, Remus – Istoria religiilor, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1991.

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

 Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, Cu prefață de
Georges Dumézil și un cuvânt înainte al autorului;
Traducere din franceză de Mariana Noica, Ediția a V-a,
Humanitas, București 2013 ISBN 978-973-503965-3
 Enciclopedia civilizației romane, Dumitru Tudor, Andrei
Aricescu, Editura Științifică și Enciclopedică, 1982
 Horia C. Matei, O istorie a Romei antice, Editura Albatros,
1979

Legături externe[modificare | modificare sursă]

 en  ThinkQuest Library: The History of Rome
 Cum a început Roma? Regalitatea., 1 februarie 2012, Irina-
Maria Manea, Historia
 Top 10 - Mituri false despre romani și Roma antică , 4 iunie
2008, Nicu Parlog, Descoperă
 Placerile romanilor - Imperiul de larg consum , 28 iunie
2010, Mihaela Stanescu, Descoperă
 Știați că romanii au inventat încălzirea centrală? Topul
curiozitãților despre vechii romani, 10 septembrie
2013, Adevărul - articol Historia

[ara
v • d • m
Roma A
[ara
v • d • m
Istoria E
992873
Categorii: 
 Legea romană
 Mitologia romană
 Roma antică
 Civilizații
Meniu de navigare
 Nu sunteți autentificat
 Discuții
 Contribuții
 Creare cont
 Autentificare
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Căutare
Cautare Salt

 Pagina principală
 Schimbări recente
 Cafenea
 Articol aleatoriu
 Facebook
Participare
 Cum încep pe Wikipedia
 Ajutor
 Portaluri tematice
 Articole cerute
 Donații
Trusa de unelte
 Ce trimite aici
 Modificări corelate
 Trimite fișier
 Pagini speciale
 Navigare în istoric
  Informații despre pagină
 Citează acest articol
 Element Wikidata
Tipărire/exportare
 Creare carte
 Descărcare ca PDF
 Versiune de tipărit
În alte proiecte
 Wikimedia Commons
În alte limbi
 Български
 Deutsch
 Ελληνικά
 English
 Español
 Français
 Magyar
 Српски / srpski
 Türkçe
Încă 122
Modifică legăturile
 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 22 martie 2022, ora 16:33.
 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
 Politica de confidențialitate

 Despre Wikipedia

 Termeni

 Versiune mobilă

 Dezvoltatori

 Statistici

 Declarație cookie