Etapele cercetării sociologice - ancheta indirectă - chestionarul

Elaborarea unei cercetări sociologice se realizează pe parcursul a 3 stadii importante:

1. Proiectarea cercetării sociologice;
2. Cercetarea propriu-zisă de teren;
3. Analiza informațiilor culese și formularea concluziilor.

1. Proiectarea cercetării sociologice

Acest stadiu al cercetării sociologice se desfășoară în următoarele etape:
Delimitarea domeniului și a temei de cercetare - orice cercetare sociologică va
începe cu această etapă în care se va alege domeniul de cercetare, după care se va trece la
delimitarea temei și a problemei de cercetare. În vederea delimitării temei de cercetare, este
nevoie să o încadram mai întâi pe aceasta într-un domeniu de cercetare anume (exemplu -
efectele divorțului asupra evoluției școlare a copilului);
Informarea și documentarea - este etapa care se referă la colectarea informațiilor
necesare cercetării, la lecturarea și asimilarea lor. Sociologul trebuie să stabilească metodele
pe care le va utiliza în vederea colectării informațiilor dar și a formelor de recenzare a
acestora. Documentarea este o etapă importantă în cadrul cercetării sociologice întrucât îl
ajută pe cercetător să își dea seama daca va continua cercetarea pe tema aleasă sau o va
reformula. Aceasta trebuie să fie urmată de prezentarea anchetelor care au fost întreprinse de
informații.
Fixarea obiectivelor specifice temei de cercetare - este etapa în care cercetătorul își
stabilește scopul și obiectivele pe care le va urmări pe parcursul cercetării (exemplu - scopul
cercetării este acela de a surprinde modul în care divorțul afectează evoluția școlară a
copilului);
Analiza conceptelor și operationalizarea lor - este o etapă premergătoare, necesară
măsurării acestora. Determinarea semnificației conceptelor se realizează pe calea definițiilor.
În cadrul operationalizarii conceptelor sunt utilizați următorii termeni: concept, variabilă
(dependentă, independentă), dimensiune, indicator și indice. Etapele operationalizarii
conceptelor sunt:

 stabilirea dimensiunilor;
 alegerea indicatorilor;
 construcția indiciilor.
Elaborarea ipotezelor de cercetare (teoretică sau de lucru) - exemplu de ipoteză
teoretică: Copii ai căror părinți au divorțat au rezultate școlare mai slabe; exemplu de ipoteză
de lucru: Cu cât relația dintre elev și cadrele didactice este mai strânsă, cu atât riscul de
apariție a unui comportament deviant este unul mai redus;
Delimitarea populației supusă cercetării - această etapă presupune realizarea a trei
operații metodologice:

 stabilirea populației totale;

  gruparea populației;
 eșantionarea în cercetarea sociologică (definirea eșantionului, mărimea eșantionului,
eroarea de eșantionare, tipuri de eșantionare).
Delimitarea populației supuse cercetării se realizează prin extragerea unui eșantion
reprezentativ din populația totală, printr-un procedeu de eșantionare (un anumit număr de
indivizi care trebuie să intrunească însușirea reprezentativității). Populația trebuie să aibă
anumite caracteristici precum sexul, vârsta, starea civilă, mediul social de proveniență (rural,
urban), venitul. Eșantionarea este o operație necesară în orice anchetă sociologică ce se
întreprinde cu ajutorul calculelor statistice și matematice. Aceasta este o parte a populației
studiate, stabilită prin diferite procedee și a cărei cercetare ne conduce la concluzii care sunt
reprezentative pentru populația din care a fost extras.
Stabilirea metodelor și tehnicilor de cercetare - metodele și tehnicile de cercetare
sunt: observația sociologică, ancheta bazată pe chestionar, interviul, analiza documentelor
sociale, experimentul și tehnica sociometrică.
Ancheta sociologică este cea mai des utilizată metodă în cadrul cercetării sociologice.
În literatura de specialitate sunt cuprinse nenumărate încercări de a defini acest tip de metodă,
dintre care vom menţiona:

 "Ancheta reprezintă o metodă de interogare cu privire la faptele sociale (opiniile,

atitudinile, motivaţiile) aplicată la nivelul grupurilor umane, de dimensiune mai mică
sau mai mare, o metodă de analiză cuantificabilă a datelor în vederea descrierii şi
explicării lor."1;
 "O modalitate de a colecta informaţii de la un număr de indivizi, un eşantion, cu
scopul de afla informaţii despre populaţia din care este extras eşantionul."2;
 "Ancheta are drept principal scop descoperirea de informaţii referitoare la un anumit
grup social (un stat, o clasă socială, un grup etnic, o regiune). Aceste informaţii
trebuie să poată fi prezentate într-o formă cuantificabilă.”3.
Ancheta poate deservi la:

 descriere;
 explorare;
 explicare (verificarea unor ipoteze, construcţia unor modele) - utilizând canonul
variaţiilor concomitente, pe care Durkheim l-a considerat drept fiind calea
fundamentală a sociologiei4 și care poate fi aplicat în forme diverse, disponibile în
cadrul aplicaţiilor statistice.
Ancheta poate ajuta la înregistrarea unor caracteristici ale publicului investigat, după
cum urmează:

 cunoştinţele publicului investigat;

 opiniile, comportamentele, atitudinile publicului investigat;
 motivaţiile, aspiraţiile, trebuinţele publicului investigat;
 caracteristicile mediului social al publicului investigat;

1
Cauc, 1997
2
Ferber, apud May, 1990
3
Javeau, 1970
4
Durkheim, 1974
  caracteristici demografice ale publicului investigat.
Principalele caracteristici ale anchetei:

 este o metodă cantitativă ce pune accent pe validitatea şi fidelitatea măsurătorilor și pe

prelucrare statistică;
 rezultatele ei sunt generalizabile întrucât se lucrează pe eşantioane reprezentative;
 aparţine de metodologia pozitivistă - are un caracter empirist.
Unul dintre cele mai importante momentele în planificarea unei anchete sociologice
este alegerea tehnicii care va fi folosită în cadrul ei. Modalitatea de administrare defineşte
tehnicile de anchetă:

 anchetă directă;
 anchetă indirectă.
Diferenţa esențială dintre aceste două modalităţi de anchetă constă în maniera de
colectare a datelor. În cadrul anchetei indirecte, instrumentul de cercetare este chestionarul,
acesta find completat de către subiectul anchetei, în timp ce în cazul anchetei directe, această
operaţiune îi revine operatorului de anchetă, care poate efectua comunicarea cu subiectul prin
diferite căi. Tehnica de anchetă va fi aleasă, pe de o parte, în funcţie de obiectivele de
reprezentativitate, validitate şi fidelitate constrânse de către tema cercetării sociologice şi de
către populaţia care va lua parte în cadrul cercetării şi pe de altă parte în funcţie de
considerentele de fezabilitate a culegerii datelor.
În cazul anchetei indirecte, avantajele autoadministrării chestionarului sunt multiple:

 au un cost redus;
 influenţa potențial perturbatoare a operatorului este eliminată;
 se evită potențialele greşeli de înregistrare şi interpretare din partea operatorului;
 anonimatul răspunsului este mai bine protejat;
 operatorul are timp de gândire;
 subiecţii pot fi dispersaţi în teritoriu.
Dezavantajele autoadministrării chestionarului:

 se poate pierde spontaneitatea răspunsurilor;

 nu există posibilitatea de a elimina efectul de contaminare al răspunsurilor;
 prezența multor non-răspunsuri;
 se pierde informaţie;
 teama subiecților chestionați de a da răspunsuri în scris;
 apar multe erori;
 nu putem clarifica sensul anumitor răspunsuri.
Metoda anchetei sociologice este o metodă de cercetare de tip interactiv, una ce
presupune un schimb direct de informaţii între cercetător şi subiecţii investigaţi, schimb de
informaţii în cadrul căruia se vor culege date (opinii, nevoi, fapte, motivaţii, interese,
comportamente, cunoştinţe, aspiraţii, dorinţe) cu privire la anumite situaţii, fenomene şi
manifestări. Relaţia de comunicare în cazul anchetelor este una duală, puternic asimetrică,
fiindcă cercetătorul este acela care concepe, formulează, proiectează şi adresează un șir de
întrebări, stimulând subiecţii investigaţi să răspundă, în scopul de a culege informaţii despre
comportamentele şi personalitatea acestora.
 Ancheta face posibilă realizarea unor cercetări extensive, prin culegerea datelor şi
informaţiilor de la un număr mare, reprezentativ, de indivizi, în scopul obținerii unei cât mai
aprofundate cunoaşteri asupra fenomenelor investigate. Instrumentul specific utilizat în
cadrul anchetei este chestionarul (în latină "questio" - ce înseamnă căutare, întrebare,
cercetare, interogatoriu) reprezentat în general de un sistem de întrebări (se pot utiliza şi
imagini fotografii, grafice, desene) de regulă scrise, structurate într-o succesiune anume,
succesiune bazată pe considerente de tip metodologic, logic şi psihologic.
Prin aplicarea chestionarului, cercetătorul va reuși să construiască o colecţie de
răspunsuri cu privire la situaţiile, fenomenele şi manifestările investigate, studiate, răspunsuri
pe care el nu le-ar putea cunoaşte în mod direct şi personal, dată fiind răspândirea lor spațială
și temporală. Etapele care se parcurg de regulă în vederea realizareii unei anchete sunt, după
cum urmează:

 stabilirea cât mai clară a problemei precum și a obiectului anchetei, a obiectivelor

urmărite;
 stabilirea eşantionului de subiecţi care urmează a fi investigat;
 elaborarea instrumentelor care vor fi folosite în cadrul investigaţiei (chestionare, grile
de interviu);
 efectuarea anchetei pe teren;
 analiza şi prelucrarea - atât calitativă cât şi cantitativă (statistico-matematică) a
rezultatelor obţinute în urma anchetei (având în prealabil stabilite categoriile de
clasificare a răspunsurilor).
Chestionarul reprezintă un instrument des utilizat în cercetările sociologice și, de
obicei, include două părţi:

 partea introductivă - în cadrul acesteia, în funcție de caz, se va motiva necesitatea

aplicării chestionarului asupra subiecţilor, se va realiza o sumară integrare,
contextualizare a acestui instrument în ansamblul cercetării, se vor evidenţia
avantajele generale şi specifice ale anchetei și se vor preciza, într-o manieră sintetică
şi comprehensivă, scopul şi obiectivele cercetării, se va preciza cine a iniţiat
cercetarea şi ancheta dar şi în ce scop, se vor face recomandări referitoare la modul de
completare a chestionarului, insistându-se asupra importanţei sincerităţii şi onestităţii
cu care vor fi date răspunsurile;
 întrebările propriu-zise - chestionarele pot include de la 2-3 întrebări la 2-300, acest
număr fiind influențat de tipul cercetării, obiectul cercetării, finalitatea propusă, tipul
întrebărilor, tehnica de anchetă, numărul operatorilor de anchetă, timpul avut la
dispoziţie, resursele materiale disponibile. În cazul în care numărul întrebărilor este
unul foarte mare, chestionarul poate fi administrat în cadrul a două sau mai multe
întâlniri.
Folosirea chestionarului ca instrument de cercetare impune respectarea unor anumite
cerinţe ce țin de alcătuirea întrebărilor:

 se va delimita în mod foarte clar şi detaliat problema de cercetat;

 se vor delimita şi se vor operaţionaliza conceptele cu care urmează să se lucreze;
 întrebările vor fi în concordanţă cu tema şi ipoteza cercetării;
 întrebările vor fi formulate în mod clar şi concis, se va utiliza un limbaj accesibil;
 întrebările vor viza un anumit aspect, bine delimitat, şi nu vor sugera răspunsul;
 se vor respecta particularităţile subiecţilor chestionaţi.
 "Ordinea întrebărilor nu trebuie şi nici nu este recomandat să reproducă structura
tematică a chestionarului"5, ci aceasta are menirea de a favoriza comunicarea cu subiectul
precum şi disponibilitatea acestuia de cooperare.
După conţinut, întrebările din cadrul chestionarului pot fi:

 factuale/administrative;
 de opinie;
 de cunoştinţe.
Întrebările de tip factual/administrativ sunt întrebări ce privesc evenimentele petrecute
în viaţa subiecților chestionaţi, însuşiri și caracteristici ale acestora, stările care îi animă
precum și anumite elemente de comportament specifice lor. Acest tip de întrebări solicită
fapte observabile şi verificabile, date obiective, existând posibilitatea verificării răspunsurilor
primite și prin alte mijloace. În general, nu există chestionare care să solicite exclusiv date
factuale/administraive, dar întrebările factuale/administrative sunt prezente în cadrul oricărui
chestionar. Câteva exemple de întrebări de tip factual/administrativ sunt:

 date biografice: vârsta, situaţia studiilor, profesie, profesia părinţilor;

 date referitoare la situaţia şcolară;
 date cu privire la situaţia familială.
Întrebările de opinie vizează în principal aspecte de ordin subiectiv, aspecte care sunt
strâns legate de lumea interioară a subiecților chestionaţi, de atitudinile pe care aceștia le
adoptă, de părerile lor, de interesele lor, de motivaţiile lor, de nevoile şi aşteptările lor,
aspecte ce nu pot fi observate în mod nemijlocit. Practic, prin identificarea unor motivaţii,
atitudini, înclinaţii şi interese ale subiectului investigat în legătură cu anumite idei, teorii sau
fapte, se va ajunge mai ușor dincolo de opinii. Aceste întrebări nu oferă posibilitatea
verificării directe a răspunsurilor primite prin alte metode decât cele bazate pe comunicarea
verbală, deci verificarea lor va putea fi uneori realizată numai prin metode indirecte.
Întrebările de cunoştinţe au drept principal obiectiv evaluarea gradului de cultură al
subiecților chestionaţi, a sistemului de valori la care aceștia aderă precum și a preocupărilor
lor intelectuale în cadrul anumitor domenii.
După modalitatea de înregistrare a răspunsurilor, întrebările pot fi:

 deschise;
 închise;
 mixte/semideschise/semiînchise.
Întrebările deschise solicită construirea răspunsurilor din partea subiecţilor în maniera
dorită (aceștia nu sunt deloc îngrădiţi) şi înregistrarea cât mai fidelă şi completă a acestora.
După consemnarea textului întrebării, în chestionar este prevăzut un spaţiu liber, în care
subiectul chestionat își va consemna ulterior răspunsul. Principalele avantaje în cadrul
întrebărilor deschise sunt faptul că acestea indică nivelul cunoştinţelor subiectului despre
problema respectivă, ele nu sugerează răspunsurile și permit obţinerea de diverse informaţii
cu privire la problema studiată. Dezavantajele întrebărilor deschise constau în dificultatea
prelucrării datelor culese, care este mult mai grea decât în cazul întrebărilor închise, în special
dacă subiecții chestionați se caracterizează printr-o variabilitate mare a opiniilor.

5
T. Rotariu, P. Iluţ, 1997
 Întrebările închise permit alegerea unei alternative de răspuns dintre mai multe
variante posibile, explicitate şi fixate în chestionar, în conformitate cu opinia subiectului
chestionat. Variantele de răspuns pot fi, sau nu, exclusive, după caz. Alegerea variantei dorite
poate fi realizată prin încercuirea cifrei cu funcţie de cod din faţa variantei alese, prin
consemnarea codului variantei alese în căsuţe pătrate ordonate la marginea din dreapta sau
din stânga foii ori chiar pe o fişă de înregistrare a răspunsurilor, separată de chestionar, prin
marcarea cu X a variantei alese. Cele mai des întâlnite tipuri de răspuns sunt:

 "Da/Nu" (în acest caz, întrebarea este dihotomică);

 "Da/ Nu/Nu ştiu" (în acest caz, întrebarea este trihotomică);
 scalate: "Foarte mult/Mult/Moderat/Puţîn/Deloc" (răspunsurile indică diferite grade
de intensitate), "Întotdeauna/De cele mai multe ori/Uneori/Niciodată" (răspunsurile
indică frecvenţa).
În cazul întrebărilor închise, subiecţii investigaţi sunt îngrădiţi într-o anumită măsură,
fiindcă întrebările sunt decontextualizate şi oferă un spectru limitat de opţiuni şi posibilităţi
de răspuns, fapt ce poate duce la distorsionarea acestora. Principalele avantaje în cazul
întrebărilor închise sunt:

 uniformitatea de înţelegere a întrebărilor;

 uşurinţa de completare a chestionarului;
 uniformitatea în înregistrarea răspunsurilor;
 posibilitatea obţinerii de date structurate;
 uniformitatea măsurării;
 rapiditatea şi uşurinţa de prelucrare a datelor;
 eliminarea nonrăspunsurilor cauzate de necunoaştere.
Principalul dezavantaj în cazul întrebărilor închise este acela că informaţiile obţinute
sunt mai sărace, mai limitate decât în cazul întrebărilor deschise.
Întrebările mixte/semideschise/semiînchise cuprind, pe lângă setul de variante
explicitate, încă o variantă de tipul "Alte situaţii…", "Altă părere…". Subiectului chestionat i
se cere, în cazul încercuirii codului ataşat variantei de răspuns "Alte situaţii …", "Altă
părere…", explicitarea, în maniera dorită, a răspunsului.
În situația anchetelor indirecte, chestionarul este foarte important, întrucât acesta
reprezintă interfaţa prin care subiecţii cercetării vor comunica cu echipa de cercetare.
Chestionarul trebuie construit în așa fel încât datele colectate să fie une valide şi fidele, să
aibă acelaşi înţeles pentru toţi subiecţii cercetării, înţeles care să fie același cu cel plănuit de
către însuși cercetător. Se pot elabora câteva reguli generale pentru construirea chestionarelor
auto-administrate6:

 vor fi incluse toate întrebările care acoperă interesele cercetării şi pe care avem în
vedere să le analizăm;
 chestionarul va fi cât mai atrăgător pentru subiecţi;
 dimensiunea chestionarului va fi cât mai scurtă, în măsura în care vor fi acoperite în
cadrul sau temele care se intenţionează a fi analizate;
 instrucţiunile vor fi scurte, dar vor conţine toate informaţiile necesare pentru
completarea corectă a chestionarului;

6
Baker, 1994
  vor fi luate în considerarea toate eventualele probleme pe care le-ar putea întâmpina
un subiect în momentul în care primeşte chestionarul.
În afară de chestionar, setul de materiale recepţionat de către subiect în cazul anchetei
indirecte trebuie să cuprindă neapărat şi o scrisoare de introducere alături de un set clar de
instrucţiuni.
Scrisoarea de introducere va prezenta subiecţilor obiectivele cercetării şi va solicita
cooperare din partea acestora. Obiectivele studiului trebuie prezentate într-o manieră onestă și
ușor de înțeles. Importanţa studiului va susţine şi apelul al participare. Pe lângă acestea,
scrisoarea de introducere va include şi informaţii referitoare la sponsorul cercetării, la
modalitatea de selecţie a subiecţilor precum şi asigurări legate de păstrarea anonimatului
răspunsurilor lor.
Setul de instrucţiuni trebuie să cuprindă toate informaţiile necesare completării
corecte a chestionarului, modul de marcare a răspunsurilor, numărul de variante care pot fi
marcate în cazul întrebărilor închise iar în cazul întrebărilor unde se solicită mai multe
răspunsuri, acest lucru va fi menţionat în mod expres în formular.
Elaborarea instrumentelor necesare recoltării informațiilor - instrumentele
necesare recoltării informațiilor cercetării sunt:

 Pentru metoda observației sociologice: ghidul de observație și fișa de observație;

 Pentru ancheta bazată pe chestionar: chestionarul;
 Pentru intreviul sociologic: ghidul de interviu;
 Pentru tehnica sociometrică: testul sociometric.

Întrebările din instrumentele necesare recoltării informațiilor vor fi construite pe baza

indicatorilor obținuți prin operationalizarea conceptelor.

2. Cercetarea de teren propiu-zisă

Acestui stadiu al cercetării sociologice îi corespund următoarele etape:

 ancheta pilot - în cadrul acestei etape a investigației sociologice se pretestează

instrumentele de cercetare. Această etapă se realizează înaintea cercetării de teren
propriu-zisă. Scopul anchetei pilot este acela de a verifica corectitudinea
instrumentului pentru definitivarea lui. Subiecții folosiți în pretestare pot fi interogați
asupra înțelesului unor termeni incluși în instrument. De asemenea, pretestarea poate
furniza informații prețioase referitoare la imaginea pe care și-o formează cel ce
răspunde. Pretestarea se realizează asupra unor persoane care nu vor intra ulterior în
eșantionul calculat, dar care prezintă aceleași caracteristici cu cele ale persoanelor
alcătuind universul anchetei;
 cercetarea de teren - apliacrea pe teren a instrumentelor cercetării, sau mai bine zis
cercetarea de teren propriu-zisă este o importantă etapă a cercetării deoarece prin
cercetarea de teren se obțin informații care vor fi colectate și ulterior valorificate.

3. Analiza informațiilor și formularea concluziilor

 Acesta este ultimul stadiu al unei cercetării sociologice și cel mai important. Etapele
acestui stadiu sunt:

Prelucrarea datelor, a informațiilor obținute - informațiile obținute prin aplicarea în

tern a instrumentelor trebuie clasificate și pregătite în vederea prelucrării lor matematice.
Informațiile se prelucrează în mod diferit în funcție de sursa de la care au fost obținute și de
instrumentul utilizat;

Analiza informațiilor, interpretarea și explicarea faptelor studiate - informațiile

obținute se raportează la obiectivele și ipotezele cercetării. Acesta este momentul în care se
argumentează confirmarea sau infirmarea fiecărei ipoteze de lucru. În analiza informațiilor,
interpretarea și explicarea faptelor studiate se grupează răspunsurile la diferite întrebări și se
întocmesc tabele și grafice. Ultima operație este analiza datelor care se referă la ipotezele de
lucru.

Formularea concluziilor - în urma analizei și interpretării datelor colectate, a stabilirii

semnificației lor în raport cu problema abordată și cu ipotezele elaborate, se trece la
formularea concluziilor întregii cercetări. Concluziile trebuie să fie clare, precise, scurte,
complete, și să includă doar ideile generale la care se ajunge, idei care conduc la a declara
dacă ipotezele de la care am plecat sunt confirmate sau infirmate. Concluzia cercetării
sociologice este confirmată doar dacă sunt confirmate și ipotezele de lucru sau infirmată doar
dacă și ipotezele de lucru sunt infirmate.

Redactarea raportului de cercetare - această etapă reprezintă etapa finală a cercetării

sociologice. Rezultatele cercetării se publică și se realizează redactarea unui raport de
cercetare. Totodată, e necesar să se facă:

 introducere în problema studiată;

 un rezumat al cercetărilor anterioare;
 un istoric al proectului de cercetare;
 clară reformulare a problemei;
 redactarea completă a procedeelor utilizate pentru culegerea și prelucrarea
informațiilor;
 prezentarea detaliată a rezultatelor;
 un rezumat cu interpretarea datelor.
Bibliografie:

Chelcea, Septimiu, (1975) „Chestionarul în investigația sociologică”, Editura

Științifică și Enciclopedică, București;

Chelcea, Septimiu, Mărginean, Ioan, Cauc, Ion, (1998) „Cercetarea sociologică”,

Editura Destin, Deva;

Krausz, Septimiu, & Stegar, Irinel, (2007) “Metodologia și metodica sociologiei”,

Editura Matrix Rom., București;

Miftode, Vasile, (1995) „Metodologia sociologică”, Editura Porto-Franco;

Moser C. A., (1967) „Metodele de ancheta în investigația fenomenelor sociale”,

Editura Științifică și Enciclopedică, București;

Rotariu, Traian, Ilut, Petre, (1997) „Ancheta sociologică și sondajul de opinie (Teorie
și practică)”, Editura Polirom, Iași;

Singly, Francois, Blanchet, Alain, Gotman, Anne, Kaufmann, Jean-Claude, (1998)

„Ancheta și metodele ei”, Editura Polirom, Iași;

Zamfir, Cătălin, Vlasceanu, Lazăr (coord.), (1993) „Dicționar de sociologie”, Editura

Babel, București.