ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 3

2.3.Instalaţiile clădirii

2.3.1. Instalaţiile de încălzire

Sistemul de încălzire este format din totalitatea elementelor constructive cuplate

între ele şi destinate obţinerii, transportării şi transferării cantităţii necesare de căldură
aerului dintr-o incintă. Sistemul de încălzire trebuie să satisfacă următoarele
cerinţe(Vârlan . Inst. Încălzire):

 sanitare şi igienice – menţinerea temperaturilor aerului interior şi a suprafeţelor

interioare în limitele acceptate, menţinerea uniformităţii temperaturii în planurile
vertical şi orizontal ale incintei, limitarea temperaturii suprafeţelor de încălzire;
 economice – investiţii capitale mici cu consum minim de materiale;
 constructive şi arhitectonice - să corespundă interiorului incintei, soluţiilor
constructive;
 de producere şi montare – numărul minim de piese şi noduri tip, etc.;
 de exploatare – funcţionarea eficientă pe tot parcursul exploatării, fiabilitate ridicată.

Schema sistemului de încălzire este prezentată în figura 2.13. Elementele

constructive principale ale sistemului de încălzire sunt următoarele:

1. elementul care produce căldură – generatorul de căldură;

2. conducte de transport a căldurii de la generator la corpurile de încălzire;
3. corpuri de încălzire care transferă căldura de la fluidul din conducte la
aerul din incintă.

Figura 2.13. Schema sistemului de încălzire. 1. generator de căldură, 2.

conducte de transport ale agentului termic, 3. corp de încălzire
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 3

Clasificarea generală a sistemelor de încălzire se poate face după mai multe

criterii:

 După sursa de căldură :

- Centrală (centrale termice, respectiv puncte termice),
- Locală (sisteme de încălzire directă – vezi Anexa 2);

 După agentul termic folosit :

- Apa (temperatură redusă; caldă; fierbinte),
- Abur (presiune-joasa;presiune-medie),
- Aer-cald;

 După modul de transfer de căldură predominant:

- Convective (radiatoare;aparate de aer-cald; elemente de ventilarea si condiţionarea
aerului). Sistemul de încălzire convectiv menţine temperatura aerului interior Ti la un
nivel mai ridicat decât temperatura medie radiantă Tmr.
- Radiante(încălzirea prin pardoseală, panouri radiante de tavan şi de perete, panouri
radiante suspendate; radianţi cu infraroşu). Sistemul de încălzire radiant menţine
temperatura radiantă la un nivel mai ridicat decât temperatura aerului interior (Tmr>Ti ).

Instalaţii de încălzire cu apă

La aceste instalaţii, apa circulă în sistem, se răceşte în corpul de încălzire şi este

readusă în generatorul de căldură pentru a fi din nou încălzită.

Avantaje:
• Agentul termic este disponibil în cantităţi nelimitate,
• Agentul termic se situează la temperaturi în limite rezonabile,
• Căldura specifică mare a apei, volum redus al fluidului de transport,
• Fiabilitate buna în exploatare,
• Reglare uşoară (reglare centralizată, prin robineţi termostatici pe corpurile de
încălzire).

Dezavantaje:
• Inerţie termică ridicată, perioada lungă de intrare şi de ieşire în/din regim,
• Cost de investiţie relativ mare.

Instalaţiile de încălzire cu apă funcţie de temperatura apei folosite sunt

clasificate în:

- instalaţii cu apă caldă cu temperaturi până la 110 °C (temperatura apei uzual nu

depăşeşte 95 °C),
- instalaţii cu apă fierbinte cu temperaturi de peste 110 °C.

Instalaţiile de încălzire cu apă caldă sunt foarte mult utilizate pentru încălzirea
clădirilor de locuit, publice şi administrative. Instalaţiile de încălzire cu apă fierbinte
sunt folosite în special la halele industriale.
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 3

Instalaţiile de încălzire cu apă, funcţie de modul de circulaţie a apei se pot clasifica în

(figura 2.14):
• Instalaţii cu circulaţie a apei prin gravitaţie,
• Instalaţii cu circulaţie a apei forţată.

Figura 2.14. Sisteme de încălzire cu apă cu a. circulaţie gravitaţională, b. cu

circulaţie forţată, 1 – generator de căldură, 2 – conductă de tur, 3 – conductă de retur, 4
– vas de expansiune, 5 – corp de încălzire, 6 – pompă, 7 – dispozitiv de evacuare a
aerului
Instalaţiile cu circulaţia apei calde prin gravitaţie se foloseau pentru clădiri mici.
Astăzi ele sunt utilizate doar excepţional. La aceste instalaţii era utilizată proprietatea
apei de a-şi schimba densitatea la răcire şi încălzire. Într-un sistem vertical închis cu
repartizarea neuniformă a densităţii, sub acţiunea câmpului gravitaţional al Pământului
ia naştere o presiune de circulaţie care provoacă mişcarea apei.

Instalaţiile cu circulaţie forţată utilizează pompa acţionată mecanic pentru

majorarea diferenţei de presiuni care duce la mişcarea apei şi astfel în sistem se creează
o circulaţie forţată.

Instalaţiile de încălzire cu apa funcţie de numărul de conducte se clasifică în:

• Instalaţii bitubulare
• Instalaţii monotubulare

În sistemele monotubulare corpurile de încălzire sunt unite cu o conductă şi apa

circulă consecutiv prin fiecare corp de încălzire. În sistemele bitubulare apa caldă este
transportată prin conducta de tur, iar cea răcită prin conducta de retur.

Instalaţii de încălzire cu abur

În corpurile de încălzire cu abur, în corpurile de încălzire aburul cedează căldură

latentă de vaporizare, condensându-se. Condensatul este evacuat din corpurile de
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 3

încălzire şi întors în cazanele de abur pentru prelungirea ciclului. Sistemele de încălzire

cu abur au următoarele avantaje şi dezavantaje:

 Avantaje:
• Inerţie termică redusă, perioadă scurtă de intrare în regim,
• Pericol neglijabil de îngheţ,
• Costurile de investiţii sunt mai mici decât la cele cu apă caldă.

 Dezavantaje:
• Reglare centralizată dificilă,neeconomică,
• Temperaturi mari ale suprafeţei,
• Pericol de coroziune.

Aburul ca şi agent termic se utilizează azi doar în clădirile industriale.

Instalaţiile de încălzire cu abur se clasifică după presiunea aburului :

• De presiune redusă , p = 0,105… 0,17 MPa;
• De presiune înaltă, p > 0,17 MPa
• Instalaţii de abur în depresiune , p < 0,1 MPa
Instalaţiile de încălzire cu presiune redusă sunt cele mai des utilizate.

Instalaţiile de încălzire cu abur se clasifică în funcţie de conductele de distribuţie a

aburului :
• Instalaţii de încălzire cu distribuţie inferioară,
• Instalaţii de încălzire cu distribuţie superioară.

Instalaţiile de încălzire cu abur se clasifică în funcţie de modul de întoarcere a

condensatului în cazan:
 Sisteme închise (figura 2.15 a);
 Sisteme deschise (figura 2.15 b).

Figura 2.15. Sisteme de încălzire cu abur. A. închis, b. deschis, 1 - cazan cu colector de

abur, 2 – conductă de abur, 3 – corp de încălzire, 4 ,6 – conducte de condens, 5 –
conductă de evacuare a aerului, 7 – vas de condens, 8- pompă de condens, 9 – colector
de distribuţie a aburului.
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 3

Instalaţii de încălzire cu aer cald

Încălzirea cu aer cald se impune în cazul spaţiilor largi, dar cu înălţime mica
(H<4,5m), sau a celor înalte, dar cu restricţii de natură tehnologică (unde se recomandă
încălzirea radiantă); de exemplu, o hală de producţie de confecţii textile sau o hală cu
mediu corosiv / exploziv / inflamabil.
Avantaje ale utilizării încălzirii cu aer cald:
• este un tip de încălzire mai rapid decât încălzirea clasică (cu corpuri statice),
• se pretează în spaţiile în care activitatea se desfăşoară pe o perioada lungă din zi,
• în spaţiul respectiv se pot face zonări de funcţionare sau de temperaturi,
• faţă de sistemele clasice (cu corpuri statice), soluţia încălzirii cu aer cald este mai
sigură şi mai simplă (se elimină agentul termic intermediar).

Pentru încălzirea aerului dintr-o incintă se utilizează un schimbător de căldură de

suprafaţă (aeroterma), în care se face transferul de căldură de la un agent termic
principal (apă, abur, gaze arse) la aer ca în figura 2.16 (Încălz inst. Ind.). Aeroterma se
defineşte ca un sistem de încălzire locală a aerului dintr-o încăpere, cu o anume putere
termică, electrică şi debit de aer. Este o instalaţie compactă şi poate fi de două tipuri:
suspendată şi de pardoseală.

Figura 2.16. Încălzirea cu aer cald. a. ventilare şi încălzire cu aer cald, cu aer exterior, b.
încălzire cu aer cald, cu recircularea aerului, c. ventilare şi încălzire cu aer cald, cu
amestec de aer interior şi exterior, 1- ventilator, 2 – schimbător de căldură, 3 – cameră
de amestec, 4 – aer refulat la cameră, 5- aer admis din exterior, 6 – aer interior
recirculat, 7 – amestec de aer interior şi exterior, 8 – evacuare aer în exterior.

Aerul încălzit poate proveni din interiorul şi exteriorul clădirii sau se poate folosi un
amestec de aer interior şi exterior. În schemele prezentate în figura 2.15, instalaţia de
încălzire cu aer cald poate asigura întreaga cantitate de căldură pentru încălzire sau
numai o parte. În ultimul caz este necesară combinarea cu alt sistem de încălzire, de
exemplu cu corpuri încălzitoare sau cu suprafeţe radiante.

Instalaţii de încălzire cu panouri radiante

Încălzirea prin radiaţie sec referă la modul de încălzire în care temperatura medie
radiantă a încăperii este mai mare decât temperatura aerului interior. Se utilizează
panouri care au suprafaţa netedă.

Aceste sisteme destinate pentru suprafeţe mari, medii şi mici cu înălţimi de peste 3
m, încălzesc suprafeţe şi nu volume, rezultând astfel o economie de minim 35% faţă de
sistemele clasice de încălzire cu aer cald.
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 3

Prin utilizarea acestui sistem, se elimină stratificarea aerului. În cazul încălzirii cu

aer cald, acesta se ridică la partea superioară a halei, zona de lucru rămânând mai rece.
În cazul încălzirii prin radiaţie, căldura rămâne jos, în zona de lucru. De asemenea, în
cazul încălzirii prin radiaţie pierderile de căldură se reduc mult, deoarece căldura nu se
mai acumulează la partea superioară a halei mărind astfel diferenţa de temperatură faţă
de mediul exterior.

Panourile radiante se pot monta la nivelul tavanului, pe pardoseală şi pe perete.

Locul de amplasare este ales din considerente tehnologice, igienice şi tehnico-
economice.
În cazul utilizării panourilor radiante de tavan, principiul de funcţionare este următorul:
 Căldura emisa de panourile radiante se propaga sub forma de radiaţii
electromagnetice şi intrând în contact cu corpurile solide din zona de lucru le
încălzeşte pe acestea;
 Radiaţiile termice emise în jos sunt orientate către sol, pereţi, respectiv persoanele si
obiectele aflate în spaţiul încălzit. Pardoseala si pereţii constituie o suprafaţă
însemnata, astfel absorb o cantitate mare de căldura şi se încălzesc;
 Aerul se încălzeşte venind în contact cu clădirea şi corpurile (convecţie secundară),
astfel încât temperatura aerului va fi uniformă atât pe orizontala cât şi pe verticală.
Temperatura pardoselii va fi cu 2-4°C mai înaltă faţă de alte sisteme de încălzire prin
convecţie şi faţă de temperatura aerului din apropierea pardoselii;
 Radiaţiile naturale, de undă lungă, ce sunt absorbite de suprafaţa corpului uman
produc un efect de confort. Radiaţiile termice într-un spaţiu încălzit abia sunt
percepute, dar într-un spaţiu rece produc o senzaţie de confort termic.

Ca orice alt corp de încălzire şi panourile radiante cedează căldura mediului

înconjurător prin convecţie şi radiaţie termică. Caracteristica lor principală este că
cedarea de căldură în proporţie de 80% se produce prin radiaţii termice, adică undele
electromagnetice se transformă în căldură în zonele de lucru ale spaţiului încălzit. Astfel,
în comparaţie cu încălzirea prin convecţie, gradientul de temperatură pe înălţimea
spaţiului este minimă, ceea ce înseamnă că utilizarea sistemului de încălzire prin
panouri radiante de tavan este mai economică şi mai plăcută din punct de vedere
fiziologic.

Figura 2.17. Panouri radiante montate pe tavan

ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 3

Transferul de căldură doar prin radiaţie este posibil doar în vid, de aceea, în
realitate există şi transfer de căldură prin convecţie. Radiaţia suprafeţei panourilor nu
este uniformă. Totodată datorită temperaturilor diferite ale suprafeţelor, apare mişcarea
aerului în încăpere şi panourile transmit o anumită cantitate de căldură aerului aflat în
contact cu suprafeţele panourilor (Vârlan).La panourile amplasate pe tavan, partea
radiantă reprezintă 70-75% din transferul total. Panoul amplasat în pardoseală activează
transferul termic prin convecţie, cel prin radiaţie reprezentând 30-40%. Panourile pe
pereţi transmit între 30% şi 60% din căldură prin radiaţie. Undele termice transmit
căldura direct şi fără pierderi la transport către toate corpurile solide din incintă.
Temperatura optimă a spaţiului se obţine prin temperatura de suprafaţă a materialelor
înconjurătoare şi a obiectelor de instalaţii din încăpere.

Cedarea de căldură a elementelor de încălzit se realizează prin undă termică în

infraroşu. Miezul panourilor radiante poate fi o rezistenţă termică nemetalică dintr-un
material de carbon special. Instalarea panourilor este simplă şi acestea au numeroase
avantaje, de la reducerea CO2 degajat, la scăderea costurilor pentru energie, a costurilor
de instalaţii, a costurilor pentru reparaţii şi pentru revizii. De asemenea, temperatura în
incintă este repartizată uniform. Ca dezavantaje se pot menţiona. Inerţia termică mare şi
posibilităţi reduse de reglare, mai ales în cazul panourilor înglobate în construcţii.

2.3.2. Instalaţii de ventilare şi climatizare

Prin ventilaţie se înţelege introducerea de aer din atmosferă şi îndepărtarea

aerului din interiorul incintelor în cantităţi suficiente pentru asigurarea confortului.
Ventilaţia este una din principalele tehnici de îndepărtare a excesului de căldură şi de
nocivităţi din interiorul incintelor închise sau de extindere în interiorul acestora a
condiţiilor termice favorabile ale mediului exterior.
Ventilaţia unei incinte poate fi naturală sau forţată. Ventilaţia naturală este
cauzată de diferenţa de presiune dintre interiorul şi exteriorul unei incinte ca rezultat al
acţiunii vântului sau a gradienţilor de temperatură. Ventilaţia nocturnă şi turnurile de
răcire sunt principalele tehnici de ventilaţie naturală. Ventilaţia forţată este realizată cu
mijloace mecanice, folosind ventilatoare pentru a induce şi controla curentul de aer.
Ventilatoarele de tavan sau ventilatoarele portabile sunt cele mai des folosite în acest
scop. O instalaţie de ventilare obişnuită se compune din:
o Priza de aer proaspăt,
o Filtru de praf,
o Canale de aer,
o Ventilator de introducere,
o Guri de refulare a aerului în încăperi,
o Ventilator de evacuare.

Condiţionarea aerului implică crearea şi menţinerea unui mediu în anumite

condiţii de temperatură, umiditate, circulaţie a aerului şi puritate astfel încât acesta să
producă efectele dorite asupra ocupanţilor unei incinte sau a materialelor depozitate,
indiferent de variaţia factorilor meteorologici şi a degajărilor interioare de căldură,
umiditate, substanţe chimice. (Brujan). Instalaţiile de condiţionare au în plus faţă de
instalaţiile de ventilare, baterii de răcire şi sisteme de umidificare/uscare a aerului.
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 3

Instalaţiile de condiţionare se pot clasifica în sisteme centrale şi sisteme

independente, izolate de condiţionare. Sistemele centrale sunt alcătuite din unităţi
centrale mari, unice pe clădire cu sistem de distribuţie în încăperile acesteia. Aerul din
atmosferă este aspirat de unitatea centrală de condiţionare şi amestecat cu o anumită
cantitate de aer recirculat. Amestecul trece apoi prin filtre pentru a îndepărta praful sau
alte particule solide şi este condiţionat în funcţie de modul de operare al sistemului
(răcire sau încălzire). Sistemele independente de condiţionare a aerului pot fi amplasate
în orice spaţiu fără a mai fi nevoie de o unitate centrală.

Instalaţiile de climatizare prezintă două regimuri caracteristice:

 Funcţionarea în regim de iarnă. Instalaţia asigură încălzirea, umidificare sau uscarea,
filtrarea şi înlocuirea parţială sau totală a aerului din clădire.
 Funcţionarea în regim de vară. Instalaţia asigură răcirea, umidificarea sau uscarea,
filtrarea şi înlocuirea parţială sau totală a aerului din clădire.

2.3.3. Instalaţiile sanitare

Instalaţiile sanitare asigură furnizarea apei reci şi a apei calde la punctele de

consum ale obiectelor sanitare din clădire; apele uzate rezultate după folosire sunt
colectate şi evacuate la exterior în sistemul de canalizare.
Instalaţiile sanitare interioare din clădiri se compun din (Indr. Ef. Cladiri):
sursa de apă (reţeaua orăşenească, care trebuie să asigure presiunea şi debitul
necesare);
reţeaua conductelor de alimentare cu apă din clădire: conducta de distribuţie,
coloanele şi legăturile la obiectele sanitare;
obiectele sanitare şi armăturile de utilizare a apei;
reţeaua conductelor de canalizare (cu funcţionare prin gravitaţie).

În cazul în care reţeaua orăşenească nu poate asigura presiunea apei, necesară

unei bune utilizări la consumator, se prevede la intrarea apei în clădire o staţie de
pompare cu recipient de hidrofor. Apa caldă menajeră este furnizată, fie de la un punct
termic sau centrală termică, exterioare clădirii deservite, fie de la surse locale amplasate
în clădire (cazane cu gaze, preparatoare electrice etc.). Conceperea şi realizarea
instalaţiilor sanitare se face în conformitate cu prevederile Normativului I 9-94
“Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor sanitare”.

2.3.4. Instalaţii electrice

Prin instalaţii electrice se înţeleg acele instalaţii care sunt destinate a folosi
energia electrică pentru forţă, iluminat si alte scopuri industriale sau casnice.

Din punctul de vedere al locului unde se executa, instalaţiile electrice se împart în:
1. Instalaţii interioare, care cuprind conductoarele cu toate elementele accesorii
de montaj, întrerupere, protecţie ce se montează în interiorul clădirilor de orice fel;

2. Instalaţiile exterioare, la care elementele instalaţiei sunt montate in afara

clădirilor.
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 3

Din punctul de vedere al tensiuni,i instalaţiile electrice de joasa tensiune, care

funcţionează la tensiuni pana la 1000 V, se împart in:

1.Instalatii electrice cu tensiunea intre conductor şi pământ până la 250 V;

2.Instalatii electrice cu tensiunea intre conductor şi pământ peste 250 V.

După modul in care se executa, instalaţiile electrice se împart in:

1. Instalaţii electrice executate aparent, la care conductoarele electrice, prizele,

întreruptoarele, sunt montate in mod vizibil.

2. Instalaţii electrice executate îngropat, la care conductoarele

electrice nu se vad.

Instalaţiile electrice obişnuite se împart în două mari tipuri: instalaţii electrice de

iluminat şi instalaţii electrice de forţă.
Instalaţiile electrice de iluminat asigură, într-o încăpere sau zonă de lucru,
vizibilitatea bună a sarcinilor vizuale şi realizarea acesteia în condiţii de confort vizual,
atât în lipsa totală a iluminatului natural (diurn) cât şi în situaţia în care acesta este
insuficient. Sistemele de iluminat trebuie să corespundă atât din punct de vedere al
confortului vizual ( funcţional), din punct de vedere estetic (să satisfacă exigenţele
impuse de arhitect), economic, cât şi din punct de vedere energetic. Iluminatul este
însoţit de degajări de căldură (sporuri), care pot fi favorabile pe durata sezonului rece
(micşorează necesarul de căldură), dar defavorabile pe durata sezonului cald (măreşte
sarcina termică ce trebuie evacuată). În contextul preocupării tot mai accentuate asupra
controlului emisiilor de carbon, încălzirii globale si prelungirii duratei de viata a
clădirilor, precum si asupra unei eficiente energetice superioare a clădirilor, concepţia
iluminatului trebuie sa tina seama de utilizarea luminii naturale, capabila sa contribuie
la reducerea substanţiala a necesarului de iluminat electric, precum si la reducerea
necesarului de încălzire si de răcire.

Figura 2.18. Combinarea luminii artificiale cu cea naturală

ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 3

Instalaţiile electrice de forţă asigură alimentarea cu energie electrică a

receptoarelor electrice. Receptoarele electrice sunt aparate care transformă energia
electrică într-o altă formă de energie utilă omului cum ar fi:

motoarele (transformă energia electrică în energie mecanică);

cuptoarele electrice (transformă energia electrică în energie termică);

transformatorul electric (transformă energia electrică de anumiţi parametrii în

energie electrică de alţi parametrii).

Sursa de lumină artificială poate fi radiaţia termică a unei flăcări (rezultată din
arderea unui combustibil precum ceara, gazul, lemnul) sau de natură electrică. O
instalaţia electrică de iluminat se compune din:
a) Surse de lumină (lămpile), care pot fi:
lămpi cu incandescenţă,
lămpi cu ciclu regenerator cu halogen,
lămpi fluorescente (tubulare sau compacte),
lămpi cu descărcare în vapori (de sodiu de joasă sau înaltă presiune, de mercur de
joasă sau înaltă presiune),
lămpi cu descărcare în gaze sau amestecuri de gaze şi vapori metalici de joasă
presiune,
lămpi cu inducţie.
b) Corpuri de iluminat (aparate electrice), având următoarele roluri:
susţin mecanic sursa de lumină (lampa sau lămpile);
asigură alimentarea cu energie electrică a lămpii (lămpilor);
distribuie fluxul luminos în mod convenabil (în funcţie de activitatea care se
desfăşoară în încăpere sau zonă). Corpul de iluminat îndeplineşte şi o funcţie
estetică.
c) Circuite electrice de iluminat ce se compun din ansamblul de conductori şi tuburi
de protecţie, cabluri şi aparatele de mică comutaţie (întrerupătoare, butoane,
comutatoare) amplasate în încăperi.
d) Tablouri electrice de iluminat, reprezentând părţi ale instalaţiei electrice de iluminat
prin care se realizează distribuţia energiei electrice. Tablourile electrice constituie
totodată şi locul unde se montează echipamentele electrice pentru: acţionare,
protecţie, măsură, comandă, automatizare etc.
Instalaţia electrică de forţă se compune din:
a) Receptoare electrice (care pot fi monofazate sau trifazate, fixe sau mobile).
b) Conductoare şi tuburi de protecţie, cabluri, împreună cu aparate de acţionare,
comandă sau protecţie prevăzute în afara tablourilor electrice.
c) Tablouri electrice de forţă, prin care se realizează distribuţia energiei electrice şi în
care se montează aparatele de protecţie, măsură, comandă, acţionare, automatizare
etc.
Dimensionarea şi proiectarea corespunzătoare a sistemelor de iluminat artificial
în vederea asigurării confortului vizual prin respectarea factorilor cantitativi şi calitativi
ENERGETICA CLĂDIRILOR Curs 3

impuşi de normativul in vigoare, precum şi a implementării unor soluţii performante din

punct de vedere energetic se fac luând în considerare următoarele aspecte:
 alegerea adecvată a echipamentelor electrice din punct de vedere funcţional;
 alegerea judicioasă a echipamentelor electrice utilizate, astfel încât instalaţia
de iluminat să prezinte un grad ridicat al eficienţei energetice;
 alegerea adecvată a tipului de sistem de iluminat din punct de vedere al
distribuţiei fluxului luminos în spaţiu;
 implementarea unor sisteme de iluminat mixte daca este cazul;
 utilizarea metodelor de calcul precise pentru stabilirea soluţiei
luminotehnice;
 utilizarea programelor de calcul specializate pentru o dimensionare corectă a
soluţiilor de iluminat în vederea evitării supradimensionării sau
subdimensionării sistemelor de iluminat artificial.