ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

ŞCOALA DOCTORALĂ ÎN ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE PROGRAM DE

PREGĂTIRE AVANSATĂ

REFERAT ȘTIINŢIFIC nr. 2

ANALIZA GRADULUI DE CERCETARE ȘI DIMENSIUNI CONCEPTUALE

ALE SEPARĂRII ȘI COLABORĂRII PUTERILOR ÎN STATUL DE DREPT

Autor: Ana Costiuc, doctorandă, an III, f.r

Conducătorul ştiinţific: Ion DULSCHI eanu, dr.,conf.univ.

CHIŞINĂU, 2021
Cuprins

INTRODUCERE ......................................................................................................3
Tema Rolul administrației publice în perfecționarea sistemului judecătoresc
national Cuprinsul Introducere

I. ANALIZA GRADULUI DE CERCETARE ȘI DIMENSIUNI CONCEPTUALE

ALE SEPARĂRII ȘI COLABORĂRII PUTERILOR ÎN STATUL DE DREPT.

1.1 Lucrări fundamentale și cu caracter general consacrate separării puterilor în stat

1.2 Conceptul principiului separării și colabărării puterilor în stat și evoluția lui

1.3. Probleme existente în realizarea principiului separării și colabărării puterilor în

stat (Puterea judecătorească in contextual separării puetrilor în stat)

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI .....................................................40

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................42
1.1 Lucrări fundamentale și cu caracter general consacrate separării puterilor
în stat

Teoria separației puterilor în stat este un principiu fundamental al democrației

moderne, potrivit căreia puterea este împărțită între cele trei ramuri ale guvernării,
și anume puterea legislativă, cea executivă și cea judecătorească. Fiecare putere
este reprezentată decătre o instituție separată iar cei care exercită aceste puteri sunt
aleși prin diferite metode, audiferite intervale de timp în care pot exercita puterea și
sunt independenți unii față de alții. Acest principiu nu presupune izolarea unei
puteri față de cealaltă ci, dimpotrivă, fiecare ramură a puterii este implicată în
funcționarea celeilalte printr-un sistem de control și echilibru reciproc

Ideea existenței mai multor puteri în stat precum și separarea acestora este
întîlnită încă din antichitate.

În lucrarea lui Aristotel POLITICA, marele filosof spunea că: În orice stat sunt
trei părţi, de care legiuitorul se va ocupa, dacă e înţelept, să le rânduiască cât mai
bine, având în vedere mai înainte de orice interesele fiecăruia. Aceste trei părţi o
dată bine organizate, statul întreg este, în mod necesar, bine organizat el însuşi;
iar statele nu se pot deosebi în mod real decât prin organizarea diferită a acestor
trei elemente. Cea dintâi dintre aceste părţi 1 este adunarea generală, care
deliberează cu privire la afacerile publice; a doua este corpul magistraţilor,
căruia trebuie să i se hotărască natura, atribuţiunile şi modul de numire; a treia
este corpul judecătoresc. ( )

Din punct de vedere istoric primul care a abordat problema exercitării puterilor
în stat și a încercat delimitarea acestora a fost Aristotel.

Totuși descrierea făcută de Aristotel avea doar semnificaţia unei simple

constatări a necesităţilor de organizare a statului elen şi nu putea fi pusă în nici o
legătură cu principiul separaţiei puterilor.
 Cel căruia îi revine meritul de a fi cercetat pentru prima dată, mai metodic şi
intr-o nouă lumină, principiul separaţiei puterilor este filozoful şi juristul englez
John Locke, considerat părintele acestui principiu (1632-1704).

În lucrarea sa „Essay on the civil gouvernement” (Despre guvernământul civil),

consideră că în fiecare stat trebuie să existe trei puteri:

-puterea legislativă, care are dreptul legiferării, de a regla modul în forţele

statului pot fi întrebuinţate pentru conservarea comunităţii;

-puterea executvă, care veghează aplicarea legilor;

-puterea federativă, reprezintă statul în relaţiile internaţionale.

În fine, el mai adaugă a patra putere, numită” PREROGATIVĂ”, care ar

cuprinde atribuţiile puterilor lăsate la discreţia executive, în caz de pericol.

Locke desparte în două puterea executivă:

- puterea executivă internă;

- puterea federativă sau externă.

Puterea judecătorească o consideră ca făcând parte din Puterea legislativă. În

primul rând, prin Puterea federativă, Locke înţelege puterea care ar avea dreptul de
a declara război şi a încheia pace.

În al doilea rând, el nu consideră Puterea judecătorească o putere autonomă, ci

o include în Puterea legislativă.

La prima vedere ar părea cum Puterea judecătorească poate să facă parte din
Puterea legislativă.

Dar, trebuie să ştim că J. Locke a luat dret exemplu al teoriei sale, organizarea
politică a statului englez. În formularea pe care o face, el se inspira din Constituţia
engleză şi fiindcă acolo Camera Lorzilor avea atribuţii de a le judeca, el a dedus că
puterea de a judeca aparţine puterii legiuitoare. John Locke, în concepţia sa, arată
că puterea legislativă trebuie să aparţină Parlamentului şi era considerată
puterea supremă, deoarece edita reguli de conduită general obligatorii.

Puterea executivă, limitată la aplicarea legilor şi la rezolvarea unor cazuri care

nu putea fi prevăzute şi determinate prin lege, urma să fie încredinţată monarhului.

Puterea federativă era încredinţată tot regelui şi avea în competenţa sa dreptul

de a declara război, de a face şi de a încheia tratate.

John Locke recunoaşte că dacă cele trei puteri ar fi întrunite în mâna unei
singure persoane, aceasta ar însemna absolutism şi dacă voiam să asigurăm
libertatea cetaţenilor, trebuie să admitem că aceste trei puteri e necesar să fie
separate, să fie încredinţate la persoane diferite, la titulari independenţi unul de
altul. De aceea, Locke susţine că intr-un stat bine organizat, puterea de a face legile
trebuie să fie încredinţată unor adunări convocate special pentru acest scop.

La nivel doctrinar primul care a conceput principiul separării puteriulor în stat

a fost conceput de către Montesquieu. Scriitorul francez Montesquieu în lucrarea
sa Despre spiritul legilor, publicată în 1748 a argumentat necesitatea organizării
puterii politice pe baza principiului separării puterilor în stat, pornind de la
impertaivul protejării libertăților cetățenilor.

În concepția lui Montesquieu în fiecare stat există trei puteri: puterea

legislativă, puterea executivă privitoare la chestiunile care țin de dreptul ginților
și puterea executivă privitoare la cele care țin de drept civil. În lucrarea sa autorul
precizează autorul precizează că “atunci când în aceeași persoană sau același corp
de magistrați puterea legiutoare este reunită puterii executive, nu mai există deloc
libertate, pentru că ne putem teme că același monarh sau același senat face legi
tiranice pentru a le executa în mod tiranic În plus, nu existălibertate dacă puterea
judecătorească nu este independentă de cea legislativă și executivă. Dacă s-ar
alătura legislației, viața și libertatea subiectului ar fi expuse unui control arbitrar,
legiuitorul devenind astfel judecător. Dacă s-ar alătura puterii executive,
judecătorul ar puteasă se comporte cu toată violența unui asupritor.” (De
Montesquieu, Charles.(1989).În spiritul legilor.Cambridge University Pres)

ș
BIBLIOGRAFIE
IZVOARE PRINCIPALE
1.
MURARIU Ioan, TĂNĂSESCU Simina,
Drept constitutional si Institutii politice
,
Editura Lumina Lex, Bucure ti, 2002
ș
.
2.
COMAN
Liviu Kund , COSUG Carmen
,
Instituii politice i drept constituional
țșț
,
Editura didactică i pedagogică
ș
R.A,
Bucure ti,
ș
2005
.
.URL
3.
http://documents.tips/documents/principiul-separatiei-puterilor-in-stat.html
04.05.2015.
4.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Separarea_puterilor
5.
http://documents.tips/documents/principiul-separatiei-puterilor-in-stat.html
6.
http://www.scritub.com/stiinta/drept/Separatia-puterilor-echilibrul1821220119.php
7.
http://www.universitateaeuropeanadragan.ro/images/imguploads/
cursuri_biblioteca_virtuala/drept/drept_constitutional_si_institu
tii_politice_ii.pdf
8.
http://www.universitateaeuropeanadragan.ro/images/imguploads/
cursuri_biblioteca_virtuala/drept/drept_constitutional_si_institu
tii_politice_ii.pdf
12

1.3. Probleme existente în realizarea principiului separării și colabărării puterilor în

stat (Puterea judecătorească in contextual separării puetrilor în stat)

Principiul separării puterilorîn stat este princiul fundamental al statelor

democratice. Ptrivit principiului puterea este distribuită între cele trei ramuri ale
guvernării – puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească.
Fiecare putere este localizată într-o instituţie separată, iar cei ce o aplică sânt
selectaţi prin diferite proceduri, au diferite termene şi sânt independenţi unii faţă de
alţii.

Separarea însă nu înseamnă izolare a puterilor. Fiecare ramură a puterii

participă la funcţionarea celeilalte printr-un mecanism de echilibrare reciprocă.[1]

Potrivit art. 6 al Constituției Republicii Moldova În republica Moldova puterea

legislativă, executivă şi judecătorească sânt separate şi colaborează în exercitarea
prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţie.

În ultimele decenii, relaţia dintre cele trei puteri ale statului (legislativă,
executivă şi judecătorească) a suferit transformări. Puterea executivă şi cea
legislativă au devenit mai interdependente. Puterea legislativului de a cere
socoteală executivului s-a diminuat. În acelaşi timp, rolul puterii judecătoreşti a
evoluat. Numărul cazurilor aduse în faţa instanţelor judecătoreşti şi numărul actelor
legislative pe care instanţele trebuie să le aplice au crescut dramatic. Creşterea
puterii executive a condus în mod special la un număr tot mai mare de contestaţii
în instanţă ale acţiunilor acesteia, ceea ce, la rândul său, ridică anumite întrebări
privind obiectul rolului de control al puterii judecătoreşti asupra executivului.
Numărul contestaţiilor în instanţă privind puterile şi acţiunile legislativului a
crescut. Prin urmare, puterea judecătorească este nevoită tot mai des să examineze
şi uneori chiar să restrângă acţiunile celorlalte două puteri. Procesul judiciar a
devenit o arena de demonstrație și respectare a valorilor democartice în care are loc
schimbul de argumente între puterile statului.

În ultimele două decenii în societate a apărut o serie de conflicte și tensiuni

îngrijorătore între puterile staului. Aceste îngijorări au fost exprimate într-o serie
de rapoarte ale organismelor interneționale. La caz, raportul Secretarului General
al Consiliului Europiei din 2014 și 2015 (Rapoartul Secretarului General privind
Stadiul democrației, drepturilor omului și statului de drept în Europa anul 2014 și
2015, denumite în continuare Raportul Secretarului General al Consiliului Europei
(2014) și respective pentru anul 2015), precum și Raportul CCJE privind situația
puterii judecătorești din statele member ale Consiliului Europei pentru anul 2013.
De exemplu, în anul 2015 Secretarul general al Consiliul Europei a remarcat
deficiențe ale executării deciziilor judecătorești (Raportul Secretarului General al
Consiliului Europei anul 2015, pag.14,17,27).

Totodată, este remarcat faptul că în unele state member puterea executivă

exercită o influență considerabilă asupra administrației puterii judecătorești, punînd
astfel sub semnul întrbării independența instituțională a puterii judecătorești și
independența individuală a judecătorilor (Raportul Secretarului General al
Consiliului Europei anul 2015, pag. 20-21).

În ultima perioadă politicienii și presa dau de înțeles că magistrații nu sunt

sufiecient de răspunzători în fața societății civile. Astfel, s-a produs o scădere a
prestigiului și instituțiilor statului, în mod special a puterii judecătorești.
Acest fapt presupune că persoanele implicate în prestarea sereviciilor publice sunt
tot mai mult nevoite să dea socoteală pentru modul în care își desfășoară munca.
 Necătînd la poziția proastă pe care o are în societate, puterea judecătorească
este unul din cei trei stîlpi esențiali, dar egali a statului democratic modern (Avizul
CCJE nr. 1(2001). Paragraful 11. Într-un stat democratic de drept, toate cele trei
puteri ale statului urmează să acționeze în baza legii și în limitele stabilite de lege.
Toți cunosc acest principu fundalemtal, dar totuși se impune problema că acest
principiu fundamental al statului de drept de fapt nu prea este respectat.

De principiu, cele trei puteri ale unui stat democratic trebuie să fie
complementare și nici una nu trebuie să fie supremă sau să domine un ape cealaltă.
Supremă trebuie să fie voinaț poporului. Puterile statului trebuie să funcționeze
mai curînd cau mecanism de control și echilibru, urmînd să se responsabilizeze,
însă tesniunea între puterile statului este iinevitabilă. Totodată, tensiunea aceasta
asigură că puterile nu au încetat să se responsabilizeze un ape cealaltă. E de
menționat că tensiunea care esxistă între puterea judecătorească și celelalte puteri,
precun și societatea civilă nu trebuie privită ca o amenințare la independența
sistemului juidecătoresc, dar ma idegrabă ca un semn al proceselor democratice,
precum și faptul că sistemul judecătoresc își îndeplinește corespunzător datoria sa.

Astfel, principiul separării puetrilor în stat este o garanție a independenței

sistemului judecătoresc. Totușși e de menționat că puterea judecătorească nu este
total independentă, în deosebi de influența societății civile.