Curs 4_Tehnica în jocul de volei - Serviciul

Serviciul este un element tehnic, deosebit de important, pentru că reprezintă punerea mingii
în joc de către un jucător, cu scopul de a câştiga un punct sau de a pune în dificultate echipa
adversă, astfel încât să nu se poată organiza uşor în atac.
Din punct de vedere al regulamentului de joc, serviciul este actul lansării mingii în joc de
către jucătorul din spate-dreapta din poziţia 1, plasat în zona de serviciu.
Cu ajutorul serviciului, mingea trebuie trimisă peste plasă (fileu), astfel încât să fie preluată
greu de adversar, lucru care presupune un serviciu precis planat sau un serviciu în forţă. Ultimul are
avantajul, din punct de vedere psihologic, de a crea un efect demoralizator pentru echipa adversă şi
unul mobilizator pentru cea care îl efectuează.
După locul unde este plasat punctul de lovire al mingii faţă de planul umerilor jucătorului de
la servici, serviciul poate fi de jos şi de sus; în funcţie de planul liniei umerilor faţă de plasă, din faţă
şi din lateral; în funcţie de contactul cu solul, de pe sol şi din săritură.

Serviciul de jos din faţă

Se numeşte astfel pentru că mingea este lovită de jos şi din faţa executantului, cu scopul de a
o transmite peste plasă (fileu), în terenul advers.
Este procedeul tehnic uşor de însuşit, care se foloseşte la începători şi în special la fete. El este
uşor atât ca execuţie cât şi ca preluare. Ca execuţie, pentru că la vârstele începătorilor (10 –11
ani), ei nu au încă forţa necesară executării a serviciului de sus. Iar din punct de vedere al
preluării este uşor pentru ca mingea vine cu o traiectorie înaltă, timp necesar ca jucătorii să
se deplaseze la minge şi să realizeze
preluare fie cu două mâini de sus fie cu două mâini de jos. Astfel mingea poate sta mai
multe în joc
Fiecare procedeu tehnic are la bază un mecanism de bază , ce conţine mai multe
componente: momentul iniţial sau poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă, poziţie finală.

Poziţia iniţială
Jucătorul este orientat cu faţa către terenul advers, cu picioarele uşor depărtate cam la lăţimea
umerilor şi decalate, piciorul opus cu care se loveşte mingea este mai în faţă. Picioarele sunt
semiflexate la nivelul articulaţiei genunchilor, greutatea repartizată pe ambele picioare sau uşor pe
piciorul din faţă. Trunchiul uşor aplecat spre înainte, linia umerilor paralelă cu fileul. Mingea este
ţinută în mâna opusă braţului cu care se loveşte, îndoită din cot, la nivelul şoldului de partea
braţului de lovire. Braţul de lovire atârnă relaxat pe lângă şold.

Execuţia propriu-zisă
Mâna ce susţine mingea, execută o uşoară lansare, aruncare (10-20 cm) sau o
retragere a acesteia de sub minge, odată cu balansarea braţului îndemânatec, de
lovire spre înapoi şi trecerea greutăţii pe piciorul din spate. Urmează o pendulare
dinspre înapoi spre înainte, pe timpul coborârii mingii, iar piciorul din spate, printr-o
impulsie în sol, trece greutatea corpului în faţă, odată cu lovirea mingii. Mingea se
loveşte pe calota inferioară, cu podul palmei, degetele fiind întinse şi apropiate, braţul fiind blocat,
încordat din articulaţia pumnului şi cotului, după care piciorul din spate realizează, dacă este cazul,
o păşire spre înainte.

Poziţia finală
După execuţie, jucătorul este în poziţie înaltă, urmăreşte traiectoria mingii, după care se
deplasează în teren pentru a participa la acţiunile de apărare.
Greşeli de execuţie
- picioarele sunt pe aceeaşi linie la poziţia iniţială, sau piciorul din faţă este de aceeaşi parte
cu braţul care va lovi mingea;
- ţinerea mingii prea aproape sau prea depărtat de corp;
- aruncarea mingii prea înalt, lateral sau înainte;
- lovirea mingii din palmă, fără aruncare, lansare sau cu degetele, antebraţul;
- pendularea braţului lovitor în plan lateral.

Serviciul de jos din lateral

Aceasta este o variantă serviciului de jos, în care execuţia se face din lateral.
Poziţia iniţială
Jucătorul stă lateral faţă de fileu, cu mâna care susţine mingea spre fileu. Picioarele sunt mai
depărtate faţă de lăţimea umerilor şi uşor flexate din articulaţii, iat talpa piciorului dinspre fileu mai
avansată. Mingea este susţinută la nivelul bazinului de mâna neîndemânatecă, îndoită din cot, iar
mâna care va lovi mingea sprijină lateral mingea.
Execuţia propriu-zisă
Se realizează a trecere a greutăţii corpului pe piciorul din spate odată cu retragerea mâinii
lovitoare, în lateral şi spre înapoi întinsă din articulaţia cotului. Mingea se aruncă oblic spre fileu,
ceea ce coincide cu răsucirea trunchiului cu faţa spre fileu şi cu acţiunea mâinii care loveşte mingea
dinapoi spre înainte şi de jos în sus, odată cu trecerea greutăţii în faţă pe piciorul care a păşit.
Mingea este lovită cu podul palmei, cu articulaţia pumnului încordată şi articulaţia cotului în
extensie.

Poziţia finală
După lovire, mâna urmăreşte traiectoria mingiei, după care se deplasează în teren pentru a
participa la acţiunile de apărare următoare.
Greşeli de execuţie:
- picioarele sunt aşezate invers faţă de fileu, cel din spate este mai în faţă;
- mingea se aruncă prea jos, prea înapoi;
- nu se realizează răsucirea trunchiului;
 - se loveşte mingea cu antebraţul sau cu pumnul.

Serviciul de sus

Serviciul de sus din faţă planat sau plutitor

Serviciul de sus din faţă este foarte utilizat atât de jucătorii începători cât şi de cei avansaţi.
Accentul cade pe traiectoria care se imprimă mingii, şi care trebuie să fie cât mai schimbătoare şi să
pună în dificultate pe cei care execută preluarea.

Poziţia iniţială
Executantul este orientat cu faţa către teren picioarele sunt uşor
depărtate şi decalate, piciorul din faţă este opusul mâinii cu care se va lovi
mingea, greutatea este repartizată in mod egal pe ambele picioare. Trunchiul
este drept cu privirea orientată spre terenul advers.
Mingea este ţinută în palma braţului neîndemânatec, îndoit de la
nivelul articulaţiei cotului, în faţa executantului, la nivelul pieptului, iar
braţul lovitor poate fi întins pe lângă corp sau poate sprijini mingea.

Execuţia propriu-zisă
Mingea se aruncă în sus circa 1 metru, astfel, dacă o lăsăm să cadă pe lângă corp, să cadă în
faţa piciorului din spate. Braţul care susţine şi aruncă mingea se ridică oblic în sus spre înainte,
trunchiul intră într-o extensie, realizându-se şi trecerea greutăţii pe piciorul din spate iar braţul
lovitor, îndoit din articulaţia cotului, se duce înapoia capului. Se realizează şi o răsucire a
trunchiului de partea braţului lovitor. Acesta revine din extensie cu o mişcare dinapoi spre înainte
sus şi loveşte mingea în punctul cel mai înalt al fazei ascendente de zbor a mingii.

Mingea se loveşte cu podul palmei, astfel articulaţia pumnului să fie blocată în extensie pe
tot parcursul execuţiei. Printr-o lovire scurtă într-un punct situat cât mai aproape de axul median al
mingii, se imprimă un zbor planat cu o traiectorie oscilantă, greu previzibilă datorită faptului că în
faţa mingii există un strat de aer pe care aceasta îl ocoleşte neregulat, în toate direcţiile.
Poziţia finală
După lovire, mâna urmăreşte traiectoria mingiei, care trebuie să se îndrepte spre
terenul advers.
Greşeli de execuţie:
- poziţie prea joasă a braţului cu mingea;
- mingea este aruncată prea sus prea jos;
- în timpul lovirii mingii, articulaţia pumnului relaxată;
- pendularea prin lateral a braţului lovitor
- flexia articulaţiei pumnului după lovire.
 Serviciul de sus din faţă în forţă
Este denumit astfel pentru că mingea lovită din faţa celui care execută, de la o înălţime care
depăşeşte nivelul capului şi cu o forţă suficient de mare ca să pună în dificultate preluarea
adversarului.
Poziţia iniţială
Executantul este orientat cu faţa către teren picioarele sunt uşor depărtate şi decalate, piciorul
din faţă este opusul mâinii cu care se va lovi mingea, greutatea este repartizată in mod egal pe
ambele picioare. Trunchiul este drept cu privirea orientată spre terenul advers.
Mingea este ţinută în palma braţului neîndemânatec, îndoit de la nivelul articulaţiei cotului, în
faţa executantului, la nivelul pieptului, iar braţul lovitor poate fi întins pe lângă corp sau poate
sprijini mingea.

Execuţia propriu-zisă
Execuţia acestui procedeu este efectuat de pe loc sau cu o uşoară păşire. Mingea este aruncată cu
mâna neîndemânatecă sau cu ambele mâini deasupra capului şi uşor în faţă, la o înălţime mai mare
pentru a permite extensia trunchiului, odată cu ducerea braţului de lovire în sus şi-n înapoi ceea ce
duce şi la trecerea greutăţii pe piciorul din spate. Când mingea este aruncată la înălţimea adecvată,
braţul care a aruncat-o începe să coboare, trunchiul revine din extensie prin acţiunea musculaturii
abdominale greutatea trece pe piciorul din faţă datorate flexiei trunchiului, cu ridicarea centrului de
greutate a corpului şi întinderea completă a braţului la nivelul capului.

Lovirea mingii se face cu palma, în punctul maxim, cu braţul perfect întins la nivelul
articulaţiei cotului. Mingea este lovită cu toată palma dinapoi (printr-o flexie dorsală) spre înainte
(printr-o flexie palmară), ceea ce realizează o rotaţie a mingii spre înainte. Viteza de execuţie
imprimă mingii forţă de lovire.

Poziţia finală
După lovire, flexia continuă datorate inerţiei şi este oprită printr-o păşire, mingea este privită
cu până în terenul advers, după care executantul se deplasează în teren, pentru a intra în dispozitivul
de apărare.

Greşeli de execuţie:
- mingea este aruncată prea jos şi nu se poate realiza extensia necesară, care să de-a forţă
mingii;
- mingea este aruncată prea în faţă sau prea în spate;
- palma nu acoperă mingea în momentul lovirii.
 Serviciul de sus din săritură

Este considerat cel mai modern procedeu tehnic, dar nu este la îndemâna tuturor sportivilor.
El este apanajul sportivilor de performanţă şi mare performanţă.
El poate fi denumit o lovitură de atac de la mare distanţă. Diferenţa constă în faptul ca nu
există minge ridicată ci o autoaruncare.

Poziţia iniţială
Jucătorul este orientat spre fileu, în spatele liniei de fund a terenului la o distanţă de 2-3m,
astfel încât bătaia să se realizeze în apropierea liniei de fund, iar lovitura să se realizeze deasupra
terenului de joc propriu.
Picioarele sunt uşor depărtate şi decalate, piciorul din faţă este cel opus braţului care loveşte.
Piciorul avansat este în funcţie de numărul paşilor de elan (1 -2-3 paşi). Mingea este ţinută în mâna
braţului lovitor, îndemânatec.

Execuţia propriu-zisă
Mingea este aruncată deasupra suprafeţei terenului, se execută elanul de 2-3 paşi, bătaia pe
ambele picioare, înapoia liniei de fund, urmată de săritură spre minge. În timpul efectuării elanului
şi săriturii, executantul trebuie să urmărească o săritură cât mai înaltă şi coordonarea acesteia cu
traiectoria mingii din aruncare. Elanul se execută din 2-3 paşi, penultimul fiind mai lung şi la care,
talpa ia contact cu solul pe călcâi, celălalt picior aducându-se lângă primul, concomitent cu elanul
de braţe dinspre înapoi spre înainte sus. Membrele sunt flexate pe toată lungimea elanului, iar după
bătaie are loc desprinderea de pe sol concomitent cu ducerea braţelor în sus. Trunchiul intră într-o
extensie, braţul de lovire este ridicat şi mai în spate, ceea ce dă corpului un aspect de arc întins,
după care urmează o flexie energică printr-o contracţie a musculaturii abdominale, toracelui şi
mâinii. Mingea este lovită în punctul maxim al săriturii, deasupra axului central al mingii, cu mână
întinsă şi palma în flexie.

Poziţia finală
Aterizarea se face elastic în interiorul terenului, după care executantul îşi reia sarcinile de
joc următoare.

Greşeli de execuţie
- distanţă prea mare faţă de linia de fund;
- lipsa sincronizării între aruncarea mingii, săritură şi lovitură;
- aruncarea mingii prea în interiorul terenului;
- punct prea jos de lovire, ceea ce duce la o traiectorie joasă a mingii spre fileu;
- aterizare dezechilibrată ce duce la accidentări.