Sunteți pe pagina 1din 1

Braţul Sfântul Gheorghe

Braţul Sfântul Gheorghe este cel mai vechi braţ al Dunării, aflându-se în sudul acesteia, până la vărsarea fluviului în Marea Neagră (în
localitatea Sfântu Gheorghe-Delta). Acest braţ este şi cel mai meridional şi este orientat spre sud-est. Are o lungime de 112 kilometri,
transportând 22% din debitul de apă al Dunării.

În vremurile de demult, Braţul Sfântul Gheorghe se vărsa în Marea Neagră printr-un pasaj aflat în sudul Grindului Letea – Caraorman. Pasajul
a dezvoltat prima deltă a fluviului, denumită Delta Sfântu Gheorghe I. Braţul are o adâncime maximă de 26 de metri, iar lăţimea maximă la care
ajunge este de 500 de metri. Ca şi celelalte braţe, şi acesta a avut de suferit din cauza tăierii meandrelor, care i-au scurtat lungimea cu 70-80 de
kilometri navigabili. În momentul actual, navigaţia pe Braţul Sfântul Gheorghe este de interes local. Are o legătură directă cu Lacul Razelm,
prin intermediul canalelor Dunavat şi Dranov.

În locul în care se varsă în Marea Neagră, se formează o acumulare de nisip, care a primit numele de Insula Sacalin. Aceasta a fost împărţită,
iniţial, în Sacalinu Mare şi Sacalinu Mic, însă cele două insuliţe s-au unit, iar acum formează o suprafaţă de aproape 22.000 de hectare. Din
anul 1938, zona a fost declarată rezervaţie naturală şi Guvernul din România a interzis atât popularea, cât şi accesul turiştilor.

Insula adăposteşte foarte multe specii de păsări, reptile şi mamifere. Cele mai mari colonii de pelicani creţi şi chire de mare sălăşluiesc aici,
Sacalinul oferindu-le cele mai bune condiţii pentru cuibărit, hrănit şi iernare. În apă, se găsesc specii de peşti rari, cum ar fi sturionul, dar şi
plante ca varza de mare.

De-a lungul Braţului Sfântul Gheorghe, se găsesc localităţile Mahmudia, Sfântu Gheorghe, Uzlina şi Nufăru. Localitatea Sfântu Gheorghe se
află pe partea stângă, lângă gura de vărsare în Marea Neagră. Localitatea are în jur de o mie de locuitori, iar accesul se face doar pe apă – se
poate lua un vapor din Tulcea, din Mahmudia sau din Murighiol. Mahmudia se află pe malul drept al braţului, iar locuitorii de aici îşi împart
activităţile între turism, piscicultură şi agricultură. Cei care ajung în această parte a Deltei Dunării pot vizita vestigiile cetăţii romane Salsovia.

Nufăru este o altă localitate interesantă care se întinde de-a lungul Braţului Sfântul Gheorghe, mai exact pe malul drept, la 12 kilometri de
oraşul Tulcea. Aici, s-au desfăşurat mai multe săpături arheologice, pentru că la începutul secolului XX, au fost descoperite câteva ziduri de
incintă şi multe obiecte arheologice. Specialiştii care s-au ocupat de săpături au ajuns la concluzia că această localitate există încă din epoca
elenistică. Mai mult, aceştia au găsit vestigii din epoca fierului, epoca romană şi epoca romano-bizantină. Turiştii pot vizita şi ruinele Cetăţii
Proslăvita, pe lângă plimbările pe care le pot face cu barca în Delta Dunării.

S-ar putea să vă placă și