Ioana Teodora Butoi Tudorel Butoi

IOANA-TEODORA BUTOI TUDOREL BUTOI
PSIHOLOGIE JUDICIAR
CURS UNIVERSITAR
Edi ia a II-a
Universitatea SPIRU HARET

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
BUTOI, IOANA TEODORA
Psihologie judiciar – curs universitar / Ioana-Teodora Butoi, Tudorel
Butoi, edi ia a II-a, Bucureşti, Editura Funda iei România de Mâine, 2004
440 p.; 20,5 cm
ISBN 973-725-152-0
I. Butoi, Tudorel
159.9:34(075.8)
© Editura Funda iei România de Mâine, 2004
Redactor: Octavian CHE AN

Tehnoredactor: Marcela OLARU
Coperta: Stan BARON
Bun de tipar: 15.11.2004; Coli tipar: 27,5

Format: 16/61×86
Splaiul Independen ei, Nr. 313, Bucureşti, S. 6, O. P. 83
Tel./Fax.: 410 43 80; www.spiruharet.ro
e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
IOANA-TEODORA BUTOI TUDOREL BUTOI

asistent univ. - avocat Conf.univ.dr.- psiholog expert criminalist
PSIHOLOGIE JUDICIAR
CURS UNIVERSITAR
Edi ia a II-a
EDITURA FUNDA IEI ROMÂNIA DE MÂINE

Bucureşti, 2004

CUPRINS
CAPITOLUL I
PSIHOLOGIA JUDICIAR PE TERENUL DREPTULUI
(Noţiuni introductive - Deschiderea în materie)
1.1. Exigen ele psihologiei judiciare fa de actul de justi ie.
Defini ia psihologiei judiciare Premise ……………… 15
1.2. Argumente privind necesitatea studiului psihologiei judiciare
în contextul problematicii dreptului ………………………... 18
1.3. Obiectul psihologiei judiciare şi conexiunile interdisciplinare 21
1.3.1. Conexiunile psihologiei judiciare cu psihologia
general , cu psihologia social şi cu alte ramuri ale
psihologiei ………………………………………….. 24
1.3.2. Conexiunile psihologiei judiciare cu diferite ramuri
ale ştiin elor juridice ……………………………….. 27
CAPITOLUL II
ACTUL INFRAC IONAL DIN PERSPECTIV
EXPLORATORIE
(Cazuistic specific infracţiunilor de omor cu mobil sexual)
2.1. Actul infrac ional din perspectiv exploratorie („scena
crimei” - perspectiva psihologic asupra interpret rii
comportamentelor umane cu finalitate criminogen -
personalitatea f ptuitorului şi amprenta psihocomporta-
mental - profiler crime - Serial killers …………………… 29
2.2. Componenta psihologic : motivul şi ra iunea de a ucide
(perspectiva psihologiei judiciare) ……………………….. 33
2.3. Determinarea motiva iei ………………………………….. 35

2.4. Infractorii organiza i (cei care îşi premediteaz ac iunea -
predilect finalizat de psihopatul sexual) ………………… 35
2.5. Infractorii dezorganiza i (cei care nu-şi premediteaz
ac iunea - predilect finalizat de psihotici) ……………….. 36
2.6. Clasific ri ………………..………………..……..……….. 39
2.7. Violen a interpersonal ………………..…………………. 39
2.8. Atacul cu viol şi/sau sodomia ………………..…………… 40
2.9. Devian a orientat c tre atac ………………..…………….. 41
2.10. Crima în serie ………………..………………………….. 41
CAPITOLUL III
PERSONALITATEA INFRACTORULUI.
ALGORITMUL INFRAC IONAL
Personalitate - Ecuaţie conjunctural (situaţie) - Element declanşator
- Trecerea la act - Cuplul penal victim -agresor
3.1. Conceptul de personalitate în psihologia judiciar . Jean

Pinatel - ,,nucleul personalit ii criminale” ………………. 45
3.2. Concepte, tipologii, particularit i ………………………... 50
3.3. Componentele personalit ii ……………………………… 56
3.4. Tr s turile personalit ii ………………..………………… 58
3.5. Tipuri de personalitate ………………..…………………... 59
3.5.1. Tipologia lui C.G.Jung - extravert-introvert ……….. 60
3.5.2. Valoarea tipologiilor ………………..…………… 60
3.6. Personalitatea infractorului recidivist - ,,paradoxul criminal”
- Eysenck – Mawrer ………………..…………………….. 61
3.7. Particularit ile psihologice ale diferitelor categorii de
infractori ………………..………………..………………. 64
3.8. Cuplul penal victim -agresor (identificarea agresorilor şi
autoprotec ia victimal ) ………………..………………… 69
3.8.1. Psihologia victimei - surs orientativ în conturarea
de versiuni, ipoteze şi cerc de b nui i ……………… 69
3.8.2. Strategii preventive şi de contracarare a victimiz rii . 72

CAPITOLUL IV
PSIHOLOGIA MARTORULUI ŞI M RTURIEI
(De la evenimentul judiciar la elementul testimonial)
4.1. Recep ia senzorial a evenimentului judiciar …………….. 76
4.2. Decodificarea evenimentului judiciar. Interpretare. Atribuire
de sens ………………..………………..………………… 91
4.3. Memorarea evenimentului judiciar. Stocarea informa iei în
raport cu dinamica uit rii ………………..……………….. 93
4.4. Redarea - reactualizarea evenimentului judiciar.
Evenimentul testimonial ………………..………………… 98
4.5. Perspectiva magistratului asupra aprecierii for ei probante a
m rturiei ………………..………………..………………. 108
4.5.1. Izvorul m rturiei din punct de vedere al sursei …… 108
4.5.2. M rturia din perspectiva leg turii martorului
cu pricina şi cu p r ile în proces ………………….. 110
4.6. Repere particulare vizând m rturia şi martorul …………… 117
4.6.1. Martorul persoan minor . Aspecte psihologice ale
etiologiei minciunii în comportamentul juvenil ……. 117
4.6.2. Psihologia martorului minor ……………………….. 118
4.6.3. Probleme tactice cu privire la ascultarea minorilor …. 121
4.6.4. M rturia între bun şi rea-credin ………………… 134
4.6.4.1. Martorul de bun credin . Consecin ele
disfunc ionale din perspectiva factorilor
psihologici (Iluziile. Martorul în eroare.
Martorul mincinos) ……………………… 134
4.7. M rturia din perspectiva structurii caracteriale a martorului
şi a mediului de provenien . Mentalit i. Cutume.
Obiceiuri ………………..………………..………………. 144
4.8. M rturia şi concordan a con inuturilor …………………… 149
4.9. M rturia şi contradictorialitatea con inuturilor …………… 154
4.10. Reguli şi procedee tactice aplicate în ascultarea martorilor.
Strategii şi atitudini în identificarea şi contracararea
martorului de rea-credin ………………..………………. 160
4.11. Ra ionamente (deduc ii/induc ii). Analogii. Interpret ri
asupra con inutului m rturiei ………………..…………… 165

CAPITOLUL V
INTEROGATORIUL JUDICIAR (ANCHETA) DIN
PERSPECTIV PSIHOLOGIC (Strategii psihotactice)
5.1. No iuni introductive - distinc ii şi conota ii asupra
interogatoriului judiciar din perspectiva adun rii dovezilor
(urm rirea penal din perspectiv psihologic ) …………... 172
5.2. Investigarea personalit ii din unghiul observa iei
comportamentului expresiv ………………..…………….. 181
5.3. Problematica psihologic a rela iei anchetator – anchetat … 192
5.3.1. Contactul interpersonal în biroul de anchet judiciar 192
5.3.2. Comunicarea non-verbal - reguli tactice specifice
raporturilor interpersonale de opozabilitate şi
confruntare ………………..……………………….. 198
5.3.3. Reguli tactice specifice raporturilor interpersonale de
opozabilitate şi confruntare ………………………... 199
5.4. Etape şi strategii de interogare a învinuitului sau
inculpatului ………………………………………………. 201
5.4.1. Etapele ascult rii învinuitului sau inculpatului 201
5.4.2. Strategii de interogare a învinuitului sau inculpatului
(b nuitului) ………………..……………………….. 204
5.5. Aspecte psihologice privind exigen ele formulate fa de
persoana anchetatorului ………………..………………… 216
5.5.1. Calit ile psiho-intelectuale şi moral-afective ale
anchetatorului ………………..…………………….. 217
5.6. Intima convingere ………………..………………………. 225
5.7. Modele de conduit şi tipuri de anchetatori ………………. 227
CAPITOLUL VI
PSIHOLOGIA COMPORTAMENTULUI SIMULAT
- VINOV IA CA TR IRE PSIHIC ŞI REALITATE
JUDICIAR
Secţiunea I - COMPORTAMENTUL INFRAC IONAL
DIN PERSPECTIV PSIHOLOGIC ………………… 230
6.1.1. Considera ii de psihologie judiciar asupra vinov iei ca
atitudine psihic şi realitate juridic …………….………. 230
8

6.1.2. Matricea infrac ional (culpabilizatoare). Matricea moral
din perspectiva contradictorialit ii ……………………… 232
6.1.3. Comportamentul infrac ional din perspectiva reperelor
sale psihologice ………………………………………… 232
6.1.3.1. Dinamica secven elor comportamentale ………... 232
6.1.3.2. Etiologia suportului psihologic (mobilul, trebuin a,
motivul, idealul, concep ia, scopul etc.) …………. 235
6.1.4. Matricea moral ………………………………………... 239
Secţiunea a II -a - COMPORTAMENTUL SIMULAT …………… 240
6.2.1. No iuni şi defini ii asupra comportamentului simulat …... 240
6.2.2. Exprimarea aspectului inaparent în comportamentul
simulat ………………..………………..………………. 242
6.2.3. Indicatori verbali, motori şi fiziologici ai conduitei
simulate în expresia aparent (semnifica ia şi sensul
stimulilor declanşatori de emo ie) ……………………… 243
6.2.3.1. Indicatorii fiziologici, semnifica ia şi sensul
stimulilor declanşatori de emo ie în simulare 244
6.2.3.2. Mijloace psihologice de detectare a tensiunii
psihice cuprinse în chestionare şi teste de
personalitate …………………………………... 246
Secţiunea III - DETECTAREA ŞTIIN IFIC A CONDUITELOR
DUPLICITARE (SIMULATE - MINCINOASE).
UTILIZAREA TEHNICII LIE DETECTOR
POLIGRAPH ………………..…………………... 247
6.3.1. Scurt istoric şi evolu ie în materie ………………………. 247
6.3.2. Fundamentul ştiin ific al constat rii stresului psihologic 250
6.3.3. Detec ia comportamentelor simulate privit din pers-
pectiva legistala iei române în vigoare …………………. 258
CAPITOLUL VII
JUDECATA (Coordonate psihologice)
Secţiunea I PSIHOLOGIA MAGISTRATULUI
(Repere psihologice, exigen e psihointelectuale şi moral-afective) 265
7.1.1. Comentarii juridice şi socio-psihologice asupra actelor
normative care regleaz implicarea judec torului ca
personalitate în actul de justi ie ……………………….. 265
9

7.1.2. Considera ii socio-juridice cu privire la implica ia
judec torului în stadiul actual al societ ii româneşti …... 266
7.1.3. Exigen e morale, juridice şi social-etice impuse de ,,Codul
de conduit pentru persoanele r spunz toare de
aplicarea legii” ………………..……………………… 269
7.1.4. Profilul psiho-intelectual şi moral-afectiv al magistratului 269
7.1.4.1. Integritatea func iilor senzoriale ………………... 269
7.1.4.2. Gândirea ………………..……………………… 270
7.1.4.3. Memoria ………………..……………………… 270
7.1.4.4. Capacitatea în elegerii psihologice (empatia) …... 271
7.1.4.5. Clarviziunea ………………..…………………... 272
7.1.4.6. Echilibrul. Toleran a …………………………… 273
7.1.4.7. Lipsa prejudec ilor, a anticipa iei sau simpatiei
pentru justi iabili ……………………………… 273
7.1.4.8. Buna-credin ………………..…………………. 274
7.1.5. Conota ii psihologice asupra deliber rii în pronun area
sentin ei ………………..……………………………….. 274
Secţiunea II - AVOCATUL - PERSONALITATE ÎN TEMPLUL
JUSTI IEI ………………..………………………. 282
A - Considera ii generale ………………..…………………….. 282
7.2.1. Talent şi voca ie în arta avocatului ………………… 282
7.2.2. Inteligen a în arta avocatului. Avocatul ca om
de ştiin ………………..…………………………... 284
7.2.3. Avocatul artist ………………..……………………. 285
7.2.4. Avocatul - profesionist al voca iei …………………. 287
7.2.5. Moral şi imoral pe terenul ap r rii ………………… 288
7.2.6. Personalitatea avocatului - profesionist şi strateg ….. 289
B - Psihologia ap r rii - Metode psihologice utilizate de avocat 291
7.2.7. Persuasiune – Sugestie – Transparen ………………. 294
7.2.8. Comunicarea în raporturile interpersonale (manipulare
mental ) …………………………………………….. 295
7.2.9. Influen area convingerii intime. Procedee: argumen-
tarea şi persuasiunea ………………………………… 296
7.2.10. Pledoaria. Comentarii psihologice. Talent, inspira ie,
improviza ie 300
10

Secţiunea III - DUELUL JUDICIAR …………………………….. 310
7.3.1. Institu ia judec ii din perspectiva duelului judiciar …….. 310
7.3.1.1. Institu ia judec ii ………………..……………... 310
7.3.1.2. Implica iile psihologice ale duelului judiciar …… 316
7.3.1.3. Considera ii psihologice asupra rolului activ al
judec torului vis-á-vis de principiul contradic-
torialit ii în judecarea pricinii ………………... 316
7.3.1.4. Considera ii psihologice asupra rolului activ al
judec torului vis-á-vis de principiul nemijlocirii
în judecarea pricinii …………………………... 318
7.3.1.5. Implica ii psihologice privind impar ialitatea şi
echilibrul pe care-l d judec torul aprecierii
probelor ………………………………………. 319
7.3.2. Problematica raportului ap rare-acuzare. (Psihologia
acuzatorului public. Psihologia avocatului) …………... 321
7.3.3. Testarea intersubiectiv , expresie a ra ionamentului juridic
al judec torului ………………………………………… 327
7.3.4. Preven iunea special şi preven iunea general ca efect
al duelului judiciar ……………………………………… 329
Secţiunea IV - PSIHOLOGIA INTIMEI CONVINGERI
(De la interogatoriu la luarea hot rârii) ………………. 333
7.4.1. Intima convingere - realitate mental , cognitiv-afectiv ,
energizat volitiv ………………..………………………. 333
7.4.1.1. Defini ii. Considera ii ………………………….. 333
7.4.2. Evaluarea şi coroborarea probelor în procesul form rii
convingerii intime ca tr ire psihic de nezdruncinat …... 336
7.4.2.1. Declara iile învinuitului sau ale inculpatului …... 337
7.4.2.2. Declara iile p r ii v t mate …………………… 338
7.4.2.3. Declara iile martorului ………………………... 339
7.4.2.4. Înscrisurile …………………………………… 339
7.4.2.5. Înregistr rile audio sau video …………………. 339
7.4.2.6. Fotografiile ……………………………………. 340
7.4.2.7. Constat rile tehnico-ştiin ifice ………………... 340
7.4.2.8. Constat rile medico-legale …………………… 341
7.4.2.9. Expertizele ………………..………………….. 341
7.4.2.10. Mijloacele materiale de prob ……………….. 342
11

7.4.3. Garan ii psihologice şi de personalitate ale intimei
convingeri. (Exigen e morale, exigen e profesionale,
exigen e legale) ………………..……………………... 342
7.4.4. Problematica psihologic a deliber rii şi opiniei separate 343
7.4.4.1. Deliberarea ………………..…………………... 343
7.4.4.2. Opinia separat (profesionalism, curaj, echilibru
psihic) ………………..………………..………. 345
CAPITOLUL VIII
EROAREA JUDICIAR . MECANISME
ŞI IMPLICA II PSIHOLOGICE
8.1. Punerea problemei ………………..………………………. 347
8.2. Erori judiciare - scurt istoric ………………..…………….. 348
8.3. Problematica erorii judiciare în drept. Problematica
psihologic a intimei convingeri ………………………….. 353
8.4. Surse de distorsiune psihologic implicate în erorile judiciare 360
8.5. Izvoare şi surse de eroare în demersul judiciar ……………. 366
8.5.1. Motivul proba iunii ca surs de eroare. Expertiza
criminalistic (posibilit i, limite, surse de eroare) … 366
8.5.2. Motivul cercet rii judec toreşti ca surs de eroare.
(Instan a vis-à-vis de eroarea judiciar ) …………… 376
CAPITOLUL IX
PSIHOLOGIA PRIV RII DE LIBERTATE
(Detenţia penitenciar )
Secţiunea I - F PTUITORUL DIN PERSPECTIVA MEDIULUI
PRIVATIV ………………..……………………… 378
9.1.1. No iuni generale. Puncte de vedere şi accep iuni asupra
pedepsei prin privarea de libertate ……………………... 378
9.1.2. Reglement ri interna ionale privind tratamentul infractorilor . 379
9.1.3. Consecin ele sociopsihologice ale priv rii de libertate ….. 380
9.1.4. Mediul închis (închisoarea) …………………………….. 382
9.1.5. Problematica de inutului ………………..………………. 382
9.1.6. Poten ialul patogen al mediului privativ ………………... 383
9.1.7. Principiul deschiderii mediului privativ ………………… 384
12

9.1.8. Tratamentul diferen iat în mediul privativ ……………… 384
9.1.9. Etichetarea social ……………………………………… 384
9.1.10. Paradoxul penitenciar ………………..………………... 385
9.1.11. Psihologia individului care a s vârşit infrac iunea …….. 385
9.1.12. Factorii implica i în determinarea comportamentului
infractorului ………………..………………..………… 386
9.1.13. Personalitatea infractorului …………………………… 387
9.1.14. Caracteristici ale personalit ii şi modific rile sale pe
parcursul execut rii pedepsei cu închisoarea …………. 387
9.1.15. Tipologia infractorului ………………..……………….. 388
9.1.16. Problematica recidivei şi factorii care influen eaz recidiva 389
9.1.17. Personalitatea infractorului recidivist ………………….. 390
Secţiunea II - FENOMENE PSIHOSOCIOLOGICE ALE MEDIULUI
PRIVATIV DE LIBERTATE ………………………... 391
9.2.1. Şocul depunerii (încarcer rii) …………………………... 391
9.2.2. Percep ia de inutului asupra pedepsei şi a mediului privativ 392
9.2.3. Fenomenul de prizonizare şi deprizonizare ……………... 393
9.2.4. Ierarhia şi statutul ………………..……………………... 393
9.2.5. Agresivitatea şi violen a ………………..………………. 395
9.2.6. Frustrarea ………………..……………………………... 395
9.2.7. Problema frustrare-agresiune …………………………… 396
9.2.8. Teritorialitatea ………………..………………………… 398
9.2.9. Stresul ………………..………………..……………….. 399
9.2.10. Violen a colectiv ………………..……………………. 400
9.2.11. Panica ………………..………………..………………. 401
9.2.12. Automutil rile. Refuzuri de hran . Tatuajele ………….. 403
9.2.13. Tulbur ri psihice ………………..…………………….. 403
9.2.14. Suicidul ………………..………………..…………….. 405
9.2.15. Homosexualitatea ………………..…………………… 407
9.2.16 Zvonul ………………..……………………………….. 408
9.2.17. Grup. Rela ii interumane ………………..…………….. 410
13

CAPITOLUL X
PSIHOLOGIA ACTULUI DE ADMINISTRA IE PUBLIC
(Responsabilit ţi profesionale şi implicaţii conjuncturale vizând
relaţia funcţionar public - cet ţean)
10.1. Justi ia administra iei publice din perspectiv psihologic 414
10.1.1. Considera ii psihologice asupra implica iei
func ionarului public în înf ptuirea actului de
justi ie ………………………………………… 414
10.1.2. Reglement ri juridice şi psihologice privind
conduita profesional a organelor de urm rire şi
cercetare penal ………………………………. 415
10.2. Perspectiva psihologic asupra comportamentului
reprezentan ilor autorit ilor de stat ……………………. 420
10.2.1. Laturi structurale ale personalit ii umane ………. 420
10.2.2. Personalitatea şi comportamentul uman …………. 423
10.2.3. Metode utilizate în investigarea fenomenelor
psihice ………………………………………… 425
10.3. Factori psihologici implica i în rela ia interpersonal
cet ean - func ionar public ………………………………. 430
10.3.1. Timiditate. Afectivitate. Agresivitate …………… 430
10.3.2. Determinan i psihologici inând de temperament .. 432
10.3.3. Determinan i psihologici inând de caracter …….. 433
10.3.4. Aspecte psihologice particulare ale contactului
dintre func ionarul public şi public (grupuri sau
mul imi) ………………..……………………… 434
10.4. Concluzii ………………..………………………... 435
ANEX .SUBIECTE EXEMPLIFICATIVE PENTRU EXAMEN …. 438

BIBLIOGRAFIE STRICT ………………..……………………… 440
14

Capitolul I
PSIHOLOGIA JUDICIAR PE TERENUL DREPTULUI
(Noţiuni introductive - Deschiderea în materie)1
1.1. Exigenţele psihologiei judiciare faţ de actul de justiţie.

Definiţia psihologiei judiciare. Premise
Actul de justi ie nu poate fi în eles şi acceptat în afara dezideratului
princeps care guverneaz inten ia legiuitorului, şi anume: „aflarea
adev rului”2 . Numai aşa poate fi garantat scopul procesului penal:
„constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infrac iuni
(N.A.- putându-se evita ghilotina, nu o dat ireparabil , a erorilor judiciare),
astfel ca orice persoan care a s vârşit o infrac iune s fie pedepsit potrivit
vinov iei sale şi nici o persoan nevinovat s nu fie tras la r spundere
penal ”3 .
Este limpede, aşadar c , înf ptuirea actului de dreptate, în efortul
ecfor rii realit ţii infracţionale sub aspectul s u material obiectiv
(fapta), se adreseaz nu unor concepte abstracte, ci unor realit ţi
concrete, aflate prin excelenţ pe terenul psihologiei judiciare:
„persoana f ptuitorului din perspectiva laturii sale subiective –
vinov ţia”. Din aceast perspectiv , psihologia judiciar impune o
serie de exigenţe f r îndeplinirea c rora actul de justiţie r mâne un
exerciţiu steril, tehnicist, lipsit de credibilitate şi forţ , erodat continuu
de propria-i ineficienţ şi c zând în desuetitudine.
Magistratul mileniului trei, motivat de sim ul datoriei dus pân la
cap t, nu poate fi decât un jurist competent şi, totodat , un fin psiholog.
1
Vezi N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciară,
Editura Şansa, Bucureşti, 1992 - selectiv, scurte extrase cap. I.
2
Codul de procedură penală Titlul I, Cap.I, art.3 – „…trebuie s se
asigure aflarea adev rului cu privire la faptele şi împrejur rile cauzei, precum
şi cu privire la persoana f ptuitorului”.
3
Codul de procedură penală, Titlul I, Cap.I, art.1 – „…procesul penal
are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie
infrac iuni”.
15

În arsenalul ştiin ifico-tehnic al preg tirii sale, informa iile pendinte ariei de
aplicabilitate a psihologiei judiciare vor avea, aşadar, o prioritate absolut .
De altfel, în generozitatea sa ca ştiin şi practic , psihologia judiciar
se adreseaz tuturor categoriilor de specialişti care particip la înf ptuirea
justi iei şi ale c ror hot râri produc un impact asupra destinului oamenilor
afla i sub inciden a legii.
Din aceast perspectiv , psihologia judiciar se defineşte drept
„disciplin distinct , cu un pronunţat caracter pragmatic, informativ-
formativ şi de cultur profesional a magistratului în statul de drept,
care are ca obiect studierea nuanţat şi aprofundat a fiinţei umane
(persoana) implicat în drama judiciar , în scopul obţinerii
cunoştinţelor şi evidenţierii legit ţilor psihologice, apte s funda-
menteze interpretarea corect a conduitelor umane cu finalitate
judiciar sau criminogen ” 4 .
Impactul psihologiei judiciare asupra demersului actului de dreptate
este resim it pe mai multe direc ii majore:
a) Pe de o parte, îl ajut pe magistrat la în elegerea aprofundat şi
nuan at a individului uman (autor, victim , martor etc.), participant la
dram judiciare şi, pe de alt parte, îi ofer un ajutor imediat, avertizându-l
asupra propriilor sale limite caracterial-psihologice şi atitudinal-
aptitudinale, exersându-i autocontrolul şi oferindu-i, totodat , acele strategii
tehnice şi mijloace cu ajutorul c rora aceste limite pot fi dep şite.
b) De asemenea, face ca magistratul s în eleag omul în
complexitatea sa, prin sublinierea faptului c în via a psihic aplicarea
legilor cauzalit ii mecanice este o eroare5 , comportamentul uman atât cel
conformist, cât şi cel deviant - în lumina ştiin ei actuale - neputând fi în eles
decât în termeni probabilistici subordona i teoriei sistemelor6 în viziune
psihocibernetic .
c) Având deci de judecat omul, magistratul trebuie s -l priveasc din
perspectiva persoanei, care în mod obişnuit ac ioneaz ra ional, de multe ori
automat, nu o dat îns şi ira ional, justi ia în evolu ia ei tinzând prin
interven ie preventiv-ofensiv eficace s reduc şi s îngr deasc din ce în
ce mai mult poten ialul de ira ionalitate criminogen al fiin ei umane.
d) Psihologia judiciar îi atrage magistratului aten ia asupra faptului c :
4
N.Mitrofan, V.Zdrenghea, T.Butoi, op.cit., p.3.
5
Tiberiu Bogdan, Probleme de psihologie judiciară, Editura
Ştiin ific , Colec ia Psyche, Bucureşti, 1973, p.9.
6
Şt. Odobleja, Psihologia consonantistă, Editura Ştiin ific şi
Enciclopedic , Bucureşti, 1982, p. 500.
16

♦ a în elege persoana uman 7
înseamn a recunoaşte inegalitatea
înzestr rii native a indivizilor, recunoscând faptul c înc din codificarea
genetic , oamenii nu sunt cu to ii la fel de permeabili actului de educa ie şi
♦ în elegerea omului trebuie s însemne şi recunoaşterea inegalit ii

înv are (interiorizare şi conformare a normei juridice) – limite individuale;
şi a neomogenit ii mediilor sociale de provenien , medii care au virtutea

de a exercita presiuni diferite, cantitative şi calitative, asupra tipurilor
individuale cu necesit i psihologice şi motiva ii diferite pentru fiecare caz
♦ în elegerea omului înseamn şi faptul c prin înzestrarea nativ şi

în parte;
prin valorificarea sau nevalorificarea poten ialelor educa ionale, fiecare

individ are o anumit rezisten fa de tenta ii8 , ceea ce trece dincolo de
aceste limite constituind volens-nolens, m car par ial, o culpabilitate tacit a
♦ în elegerea omului înseamn şi cunoaşterea faptului c la omul

societ ii;
normal mintal, atitudinile antisociale sunt, în general, reversibile. Studierea

c ilor de realizare a acestei reversibilit i, elaborarea creatoare a noi sisteme
mai rapide şi mai eficiente de reversibilitate înseamn a abandona c ile cu
prec dere punitive, angajând strategii extrapunitive şi esen ialmente
constructiv-terapeutice9 .
e) Interpretând conduitele umane în raporturile interpersonale
specifice actului de justi ie, magistratul este înarmat cu informa iile
referitoare la legit ile psihologice vizând cunoaşterea cât mai exact a
personalit ii şi sensibilit ii umane, a actului senzorio-perceptiv, a
reprezent rilor memoriei, capacit ilor mental-cognitive şi a poten ialului
afectiv-emo ional exercitându-şi competen ele la nivelul exigen elor actuale
f r a fi pândit tot timpul de riscul unor inadmisibile erori.
f) În final, dobândind solide cunoştin e de psihologie, magistratul
implicat în actul de dreptate, mai ales în cazurile complexe, grave, va şti
7
Studen ii vor aprofunda rapoartele de constatare tehnico-ştiin ific şi
expertizele psihologice realizate din dispozi ia organelor de cercetare penal
cu privire la profilul personalit ii autorilor unor infrac iuni grave sau ale
unor martori care au influen at hot râtor cercet rile vis-á-vis, de asemeni, de
personalitatea unor categorii speciale de victime - provocatoare, neglijente,
minore etc. (Din arhiva personal a autorului – T.B.).
8
Vezi concep ia lui Jean Pinatel – Ecuaţia personală în trecerea la
act.
9
Vezi conceptele de probaţiune în reeducare – metodele art-terapiei şi
„psihodramei” în retuşarea personalit ii de inutului.
17

când şi cum s apeleze la serviciile cabinetelor de psihologie judiciar şi a
specialiştilor psihologi10 , din ce în ce mai prezen i în criminalistica
modern 11 , în vederea valorific rii unor rapoarte de expertiz sau constat ri
tehnico-ştiin ifice specifice psihologiei judiciare.
1.2. Argumente privind necesitatea studiului psihologiei

judiciare în contextul problematicii dreptului
Fundamentarea prezenţei psihologiei judiciare pe terenul
dreptului este demonstrat de faptul c înainte de a fi existat
raporturile de drept, în societate au evoluat raporturi naturale,
interumane, cu conţinut şi motivaţie psihologic , interesele p rţilor
fiind determinate de motivaţii şi scopuri, energizate de mobilizarea
voinţei fizice şi psihice a agenţilor de drept, precedate sub aspect
cognitiv de mai mult sau mai puţin complexe procese de deliberare sub
aspectul prevederii şi anticip rii urm rilor.
În sens exemplificativ ne vom opri asupra institu iei cardinale a
raporturilor de drept şi anume voinţa (a c rei sorginte primordial
psihologic este dincolo de orice comentariu). Actele juridice din toate
timpurile sunt rezultatul voin ei juridice – „în elegeri” – a agen ilor de drept
(persoane fizice, persoane juridice), în literatura juridic str in plecându-se
de la principiul libert ii contractuale în sensul ei cel mai general. Voin a
juridic s-a bazat pe conceptul de libertate şi ini iativ individual a
agentului juridic.
Agentul juridic pentru a-şi exprima libertatea contractual are
garantat exprimarea voin ei libere, manifest prin producerea de efecte
juridice care, evident, se bazeaz pe conceptul psihologic de voin în toat
amplitudinea sa psihologic . De fapt, voin a juridic este considerat , în
întreg sistemul de drept, ca o categorie cardinal sau peren de care depinde
evolu ia întregii ordini juridice şi include o corelare între voin ele private la
nivelul domeniului privat şi voin a colectiv la nivelul institu iei statale şi al
societ ii civile. În cazul statului de drept, echilibrul între individ şi societate
are la baz tot efectul voin ei juridice în accep iunea sa de consens.
10
Codul de procedur penal Titlul III, Cpt.III, Sec .IX, art. 112 –
…este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei,
organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist.
11
Vezi tehnica lie detector şi sistemul psihocrim (în consens cu
preocup rile americane – serial crime, italiene scena del crimen, modus
operandi), „Revista de psihocriminalistic ”, an II, nr.3, Fonda iunea Alecu
Bagdat, Rm.S rat, 1999, pag.25/65.
18

Dac vrem s ne reprezent m exact for a voin ei juridice este
suficient s reflect m asupra spectaculoaselor rezultate ob inute recent în
dreptul interna ional: unificarea Germaniei şi pulverizarea zidului
Berlinului, consensul între state şi puteri cu interese altminteri deosebite,
voin a juridic reconciliind interesele statelor respective şi oglindindu-se în
acte de drept interna ional.
Toate aceste considera ii reflect dimensiunea psihologic a
dreptului, insuficient cercetat atât la noi, cât şi pe plan interna ional.
Voinţa juridic exprimat în acte juridice consensuale de form
autentic (scris ), trebuie s se manifeste în afara oric ror vicii de
consimţ mânt. Problema este de a şti dac realmente voinţa exprimat
în actele juridice este neviciat , dac voinţa liber exprimat este
conform cu cea intern .
În ultim instan , a decide dac un act este valabil din punctul de
vedere al exprim rii voin ei sale, înseamn o analiza psihologic
introspectiv . Metodele utilizate în prezent sunt relative cu privire la aceste
aspecte, sistemul probator clasic neputând realiza întotdeauna acest obiectiv
fundamental. Teama rezult din existen a actelor juridice simulate, vânz ri
deghizate, care, dup experien a ilicit , pot constitui conven ii secrete şi
conven ii aparente fa de ter i. De aici rezult faptul c dimensiunea
psihologic în dreptul civil vis-à-vis de categoria juridic şi psihologic a
voin ei este o problem de esen . Solu ia este utilizarea mijloacelor
moderne de detec ie a comportamentului simulat în cauzele civile,
declara ii ale p r ilor contractante în afaceri comerciale, m rturii depuse în
cauze civile etc. Numai aşa p r ile contractante pot s -şi tatoneze reciproc
acordurile, coresponden ele între voin a liber exprimat şi voin a intern .
În ce priveşte vinov ţia, no iune indiscutabil psihologic , distinsul
prof.univ.dr. Constantin Mitrache, subliniaz urm toarele: „Vinov ia
exist când fapta care prezint pericol social este s vârşit cu inten ie sau
din culp ” 12 , eviden iind în continuare subtile diferen ieri, primordial
psihologice13 şi, evident, cu ulterioare efecte sub aspect juridic, dup cum
urmeaz :
12
Constantin Mitrache, Drept penal român – partea generală, Editura
Şansa, Bucureşti, 1995, p. 12.
13
În seminarii se vor studia cauze complexe solu ionate definitiv. Din
declara iile inculpa ilor se vor eviden ia elementele care conduc c tre
conturarea vinov iilor sub forma inten iei şi culpei - vezi cazul Valache -
omor, şi cazul Andrieş Marta Isabella - omor prin împuşcare. (Din arhiva
personal a autorului – T.B.).
19

1. – fapta este s vârşit cu inten ie când infractorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urm rind producerea lui prin
s vârşirea acelei fapte (inten ie direct );
b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urm reşte, accept
posibilitatea producerii lui (inten ie indirect );
2. – fapta este s vârşit din culp când infractorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accept , socotind f r temei
c el nu se va produce (uşurin a);
b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea s -l prevad
(neglijen a);
3. – inten ia dep şit (praeterintenţia) – form mixt : inten ia şi culpa
reunite – s vârşirea unei fapte cu inten ie şi producerea unui rezultat mai
grav decât cel urm rit şi acceptat de f ptuitor prin s vârşirea faptei, rezultat
ce i se imput acestuia sub forma culpei, deoarece nu l-a prev zut, deşi
trebuia şi putea s -l prevad . Esen ial este împrejurarea c f ptuitorul
s vârşeşte o fapt urm rind un anumit rezultat, dar care rezultat se
amplific devenind mai grav şi realizând con inutul unei alte infrac iuni (ex.
lovituri cauzatoare de moarte – art. 183 C.pen.), ori o variant agravant a
infrac iunii ini iale (ex. tâlh ria cu moartea victimei – art. 211 C.pen.).
Vinov ţia, din punct de vedere psihologic, este o atitudine
rezultant a interacţiunii conştiinţei cu voinţa (factorul cognitiv şi
volitiv). Voin a - pentru a exista - cere o atitudine conştient în sensul c
f ptuitorul îşi d seama, are reprezentarea ac iunilor sau inac iunilor sale, al
rezultatului acestora (ca urmare, socialmente periculoas în raport cu
valorile ocrotite de lege) şi s vârşite cu voin , aceste ac iuni mobilizându-i
energia fizic şi psihic în sensul realiz rii rezultatelor urm rite.
În esen , voin a de a s vârşi fapta este determinat numai dup
reprezentarea în conştiin a f ptuitorului a urm rilor socialmente periculoase
ale faptei. (N.A. – Vinov ia nu poate exista, cu alte cuvinte, la s vârşirea
unei fapte dac f ptuitorul nu a voit aceea fapt – constrângere – ori nu a
putut avea reprezentarea rezultatului din cauze neimputabile lui – lipsa
discern mântului).
Similar, în încheieri, rechizitorii, pledoarii, sentinţe etc., abund
noţiuni prioritar psihologice: minor-minorat, responsabilitate-irespon-
sabilitate, agresivitate, afect, duplicitate-simulare-minciun , aten ie,
ra ionament, memorie, temperament, convingere intim , prevedere,
deliberare, mobil, scop, voin , conştiin etc., f r a mai vorbi despre
faptul c în îns şi esenţa lor o serie de instituţii procesual penale sunt
intrinsece psihologicului: confruntarea, perchezi ia, reconstituirea,
experimentul judiciar, interogatoriul (ancheta, audierea etc.), motiv pentru
20

care, o dat mai mult, magistratul este ţinut s aprofundeze terenul
psihologiei judiciare14 .
1.3. Obiectul psihologiei judiciare şi conexiunile

interdisciplinare
Coordonatele majore care definesc preocup rile şi contureaz
obiectul psihologiei judiciare se profileaz a fi urm toarele:
A. Definirea domeniului de referinţ , din perspectiva:
̇ de a-şi organiza şi îmbun t i aparatul teoretico-conceptual cu care

a) preocup rilor teoretice:
opereaz şi, pe de alt parte, de a asigura func ionalitatea acestui construct;

̇ de a elabora modele teoretico-explicative privind etiologia unor
̇ de a urm ri validarea unor modele conceptuale teoretico-

fenomene psihice de care se ocup în mod preponderent;
explicative, elaborate de psihologia general şi psihologia social , în urma
̇ de a oferi informa ii în vederea sus inerii unor modele ştiin ifice

test rii acestora pe terenul specific activit ii judiciare;
elaborate de psihologia general şi psihologia social ;
̇ de a-şi elabora o metodologie specific de cercetare-investigare a

b) preocup rilor practic-aplicative:
̇ de a surprinde şi eviden ia prin intermediul cercet rii concrete,

realit ii psihice din domeniul judiciar;
legit i şi regularit i specifice fenomenelor psihice din domeniul de studiu;

̇ de a oferi organelor judiciare informa ii pertinente şi utile
̇ de a ajuta efectiv organele judiciare în a stabili adev rul şi a aplica

privitoare la realitatea psihic în sistemul judiciar;
legea. În acest sens, psihologia judiciar are un rol important în a contribui
̇ de a contribui la elaborarea unor programe recuperative şi de a

la evitarea comiterii unor erori judiciare datorate unor cauze psihologice;
̇ de a contribui prin mijloace specifice la organizarea unor programe

testa eficien a acestor programe în cadrul institu iilor sociale specifice;
de ac iune social preventiv ;
14
În seminarii, studen ii vor face analiza pe text, aprofundând
conota iile realit ilor psihologice şi contextul juridic în care spe ele au fost
solu ionate (Din arhiva personal a autorului – T.B.).
21

̇ de a oferi asisten psihologic 15 concretizat în expertizele de
specialitate oferite atât organelor judiciare pe parcursul procesului penal, cât
şi infractorilor, atât pe perioada deten iei, cât şi în perioada post-
deten ional .
B. Analiza psihologic a actului infracţional - algoritmul
infracţional - din perspectiv exploratorie („scena crimei” – perspectiva
psihologic asupra interpret rii comportamentelor umane cu finalitate
criminogen – personalitatea f ptuitorului şi amprenta sa psihocompor-
tamental – profiler crime).
C. Problematica psihologic a m rturiei şi martorului – abordare
complex care debuteaz reliefând premisele psihologice ale m rturiei,
legile recep iei senzoriale în formarea depozi iilor testimoniale, limitele
psihofiziologice ale sensibilit ii, influen a factorilor obiectivi şi subiectivi
în procesele perceptive, calit ile proceselor de memorare oglindite în
poten ialele de reproducere şi recunoaştere, aprecierea m rturiei în raport cu
personalitatea şi interesele martorului în cauz , precum şi problematica
bunei-credin e.
D. Analiza psihologic a interogatoriului judiciar, din perspectiva
rela iei interpersonale de tip special care opune parametrii ecua iei anchetat-
anchetator, pleac de la psihologia infractorului, eviden iind ample aspecte
psihocomportamentale şi de contact interpersonal, oglindite în atitudini şi
forme de manifestare ale conduitei (sincere sau simulate) persoanei care
face obiectul interogatoriului judiciar. Din aceast perspectiv sunt abordate
inclusiv limitele anchetatorului şi magistratului, tributare structurilor lor
15
Unii autori subliniaz faptul c precizarea obiectivelor psihologiei
judiciare trebuie s se fac inându-se seama, în primul rând, de cei ce vor
beneficia şi vor utiliza efectiv cunoştin ele şi rezultatele cercet rii în acest
domeniu. Astfel, în opinia lui Stanley Brodsky, Psychologist in the Criminal
Justice System, (Univ.of Illinois, Press, 1973, pag. 16), cunoştin ele de
psihologie judiciar sunt adresate atât celor ce administreaz justi ia (vezi
Gaetano De Leo, Manuale di psicologia giuridica, Ed. U.L.E.D., Milano,
1995), şi care utilizeaz şi beneficiaz de serviciile psihologice, cât şi
psihologilor care au mai pu in tangen cu agen iile judiciare. În acest sens,
rolurile şi activit ile psihologiei judiciare sunt foarte largi şi foarte variate:
Care sunt factorii determinanţi ai comportamentului infracţional? Care sunt
mecanismele psihologice şi psihosociale implicate în activitatea
infracţională? Care sunt mecanismele recidivei? Care sunt caracteristicile
personalităţii criminale? Care este eficienţa modalităţilor frustrant-punitivo-
recuperatorii? etc.
22

temperamental-caracteriale, ilustrând existen a diferitelor tipologii şi
conduite care pot apare pe parcursul anchetei judiciare şi îndemnând,
totodat , la serioase reflec ii şi atitudini de autocontrol.
E. Domeniul investig rii erorii judiciare16 , care insist asupra
declicului etiologic şi asupra mecanismelor complexe implicate în eroarea
judiciar (disfunc ii psihologice în prelucrarea şi interpretarea elementelor
proba iunii, în formarea m rturiei judiciare, în derularea duelului judiciar,
în deliberarea completului şi sentin ei etc.).
F. Psihologia judec ţii pe coordonatele a patru mari direc ii: duelul
judiciar17 (acuzare, ap rare, testare intersubiectiv etc.), psihologia
intimei convingeri (evaluarea şi coroborarea probelor, psihologia
deliber rii, opinia separat etc.), personalitatea magistratului (integritatea
senzorio-perceptiv , gândirea, capacitatea empatic , intui ia, buna-credin
etc.) şi psihologia ap r rii din perspectiva ap r torului.
G. Comportamentul simulat – indici orientativi asupra credibilit ii
rezonabile vizând sentimentul de vinov ie, detectarea ştiin ific a
conduitelor simulate.
H. Psihologia detenţiei penitenciare, consecin ele psihologice ale
priv rii de libertate – frustrarea penitenciar – comportamente generate de
izolarea penitenciar , tipologii şi caracteristici ale de inutului încarcerat,
perspective moderne asupra retuş rii personalit ii şi reinser iei sociale.
I. Conduitele dizarmonice din perspectiva expertului psiholog şi a
psihologiei judiciare. Domeniu deosebit de complex care debuteaz cu
simularea şi care, dup investigarea principalelor disfunc ii ale proceselor şi
func iilor psihice, reitereaz norma de periculozitate a conduitelor hetero- şi
autodistructive din perspectiva institu iei discern mântului şi
responsabilit ii.
J. Problematica psihologic a actului de administraţie public
pune func ionarul statului în slujba cet eanului şi a intereselor sale private.
Ecua ia raportului func ionar-cet ean vizeaz o realitate extrem de
complex începând de la dolean ele peti ionarului simplu pân la
psihologia mul imilor. Sunt trecute în revist implica ii psihologice cu un
înalt grad de reciprocitate şi finalitate sub aspect judiciar.
16
La seminarii se vor face analize de spe e în care varii disfunc ii au
condus la grave erori judiciare (Din arhiva personal a autorului – T.B. Cazul
„Anca”).
17
La seminarii se va face analiza unor rechizitorii şi, respectiv, a unor
pledoarii în cauze celebre (Din arhiva personal a autorului – T.B. Cazul
„Mihalea”).
23

1.3.1. Conexiunile psihologiei judiciare cu psihologia generală,
cu psihologia socială şi cu alte ramuri ale psihologiei
Faptul c adâncirea cunoaşterii unor domenii ştiin ifice reclam
interdisciplinaritatea, nu mai este de mult o noutate. La grani a dintre ştiin e
exist domenii conexe interdisciplinare care-şi „întind mâna”,
împrumutându-şi metodologii, cunoştin e şi instrumentar în vederea
contur rii de noi adev ruri, care, devenind ulterior certitudini, vor consta ca
„p mânt des elenit” şi vor fi reclamate pu in câte pu in ca ştiin e
independente. Exemplificativ, în studiul lumii vii, în domeniul tangent
biologiei şi chimiei, a luat naştere biochimia, cu resursa ei deosebit de
spectacular , genetica. Similar, în domeniul tangent psihologiei generale şi
dreptului (ştiin elor juridice) a luat naştere psihologia judiciar .
a) Relaţiile cu psihologia generală
Psihologia judiciar , definit ca disciplin formativ-aplicativ şi de
cultur profesional a magistratului în statul de drept, al c rei obiect îl
constituie studiul şi în elegerea aprofundat şi nuan at a personalit ii
individului uman implicat în procesul judiciar, are leg turi de subordonare
şi intercondi ionare reciproc în primul rând cu psihologia generală, de la
care împrumut şi aplic metode de abordare a domeniului, cunoştin e
asupra unor legi psihologice şi instrumente de investiga ie cu arie de larg
aplicabilitate, constituind, dintr-un anumit punct de vedere, un domeniu
experimental al psihologiei şi al dreptului.
Studiind legile fenomenelor psihice, psihologia general ofer o baz
solid pentru rezolvarea problemelor practice, specifice din cadrul
sistemului activit ilor judiciare şi, invers, încercând s ajute la solu ionarea
unor probleme practice prin ramura sa aplicativ , psihologia judiciară, îşi
poate extrage şi fundamenta, din punct de vedere ştiin ific, adev rurile sale
mai generale cu caracter de lege. Psihologia general studiaz general-
umanul din psihic, ca reflectare în omul individual a planului general-
social, alc tuit din ceea ce este comun întregii istorii a existenţei
umane. De aceea, perspectiva de abordare a psihicului umane este mai
abstract şi mai general . Ea ofer îns aparatul conceptual şi metodologic
pentru disciplinele aplicative, deci şi pentru psihologia judiciar , care, la
rândul ei, este adaptat specificului preocup rilor proprii ale acestora.
Psihologia judiciar verific o serie de informa ii asupra legit ilor
eviden iate de psihologia general într-un compartiment distinct al
existen ei umane şi, totodat , furnizeaz noi informa ii, eviden iaz noi
aspecte cu caracter de legitate specifice domeniului, în urma cercet rilor şi
investiga iilor efectuate.
24

Fig.1. Relaţiile psihologiei judiciare cu alte

ramuri ale psihologiei
şi cu unele ştiinţe juridice
25
În opinia unor autori18 , în cadrul psihologiei aplicate trebuie
diferen iat psihologia aplicată generalizată, de psihologia aplicată
specializată. În timp ce prima s-ar ocupa de psihodiagnoz , de organizarea
şi optimizarea diferitelor activit i, psihologia aplicat specializat se ocup
de activit ile concrete din diferite sectoare ale existen ei umane. Desigur,
psihologia judiciar face parte din a doua categorie, îns ea încorporeaz
activ şi adapteaz o mare parte din strategiile, metodologia şi
instrumentarul ce apar ine psihologiei aplicate generalizate.
b) Relaţiile cu psihologia socială
Datorit faptului c individul uman, care face obiectul studiului şi al
psihologiei judiciare, este participant la drama judiciar , se recunoaşte
implicit leg tura psihologiei judiciare cu psihologia socială, care, la rându-
i, îi va oferi metodologie, instrumentar şi cunoştin e necesare în elegerii
apari iei şi dezvolt rii dramei judiciare, precum şi a protagoniştilor acesteia
în mediul lor social natural de evolu ie, în colective şi medii, grupuri şi
subculturi sociale.
Leg tura cu psihologia social este atât de strâns , încât unii autori
consider psihologia judiciar ca fiind una din ramurile aplicative ale
psihologiei sociale. Astfel, pentru P.Golu, psihologia social-juridic se
ocup de studiul aspectelor psihologice implicate în rela iile dintre legisla ie
şi conduita vie a indivizilor, conştientizarea şi cunoaşterea de c tre cet eni
a normelor social-juridice, cauzele şi consecin ele abaterii de la ele, c ile
redres rii comportamentelor care vin în conflict cu normele social-juridice
(comportamente infrac ionale), problemele psiho-sociale ale delicven ei
juvenile şi al remedierii ei etc.19 . Tot în aceast direc ie, T.Bogdan20
consider psihologia judiciar ca o parte aplicat a psihologiei sociale care
urm reşte s descopere acele mijloace psihologice care pot contribui la o
mai adecvat stabilire ştiin ific a adev rului material, deci la o mai
echitabil administrare a justi iei.
Desigur, f r a neglija raporturile cu psihologia general , psihologia
judiciar este, într-adev r, foarte strâns legat de psihologia social , care,
studiind planul particular-social din construc ia omului, se caracterizeaz
printr-o abordare mai concret a omului, urm rind efecte individuale şi de
18
P.Popescu-Neveanu, Dicţionar de psihologie, Editura Albatros,
Bucureşti, 1978, p. 577.
19
P.Golu, Psihologie socială, Editura Didactic şi Pedagogic ,
Bucureşti, 1974, p.35.
20
Tiberiu Bogdan, op.cit., p.30.
26

grup ale unor determin ri concret-istorice21 . Pentru psihologia judiciar
explica ia psihosocial , bazat pe considerarea individului uman în
contextul interac iunilor sale cu grupurile de apartenen , cu alte persoane,
cu normele social-morale şi social-juridice cu valoare reglatorie pentru
conduita sa, se dovedeşte a fi deosebit de util pentru organizarea
demersurilor sale teoretice şi practice.
c) Relaţiile psihologiei judiciare cu alte ramuri ale psihologiei
F r îndoial c , în organizarea demersului s u teoretic şi practic,
psihologia judiciar se va adresa şi altor ramuri ale psihologiei, cum ar fi:
psihodiagnosticul şi psihologia diferenţială, care ofer date asupra
tipologiilor şi a diferen elor interindividuale. Psihologia experimentală
ofer , de asemenea, date deosebit de interesante referitoare la
instrumentarul investigatoriu ce poate ajuta la abordarea diferitelor
componente ale personalit ii subiec ilor, în vederea, mai ales, a evalu rii
conduitelor simulate şi a posibilelor dezechilibre ce se pot finaliza
criminogen. Trebuie subliniat ajutorul oferit de psihologia experimental
prin expresia ei psihofiziologic , la evaluarea func ionalit ii analizatorilor
atât de mult discuta i în faza senzorio-perceptiv a m rturiei, cât şi pentru
biodetec ia comportamentului simulat.
1.3.2. Conexiunile psihologiei judiciare cu diferite ramuri

ale ştiinţelor juridice
Leg tura psihologiei judiciare cu ştiinţa dreptului este reclamat de
necesitatea de a oferi dreptului un instrumentar al interpret rii corecte a
conduitelor umane cu finalitate criminogen . Din acest punct de vedere,
dreptul îi limiteaz psihologiei judiciare aria de extensie, strict la conduita
uman analizat din perspectiva normelor juridice (autor, martor, persoan
b nuit , conduit simulat etc.) şi a solu ion rii sub just temei a pricinilor
judiciare. Astfel, cunoştin ele de psihologie judiciar contribuie, în dreptul
penal, la aprecierea elementelor de culp , vinov ie, inten ie, prevedere,
stare emo ional , conduit simulat , responsabilitate etc. şi, în genere, prin
transparen a c tre subiectivul existent sub învelişul normei juridice, ajut la
o bun dozare a pedepselor şi o just încadrare a faptelor.
Leg turile procedurii penale cu psihologia judiciar se reg sesc în
aceea c o serie întreag de activit i, cum ar fi: confruntarea, perchezi ia,
prezentarea spre recunoaştere, ascultarea etc., nu pot fi eficiente decât în
m sura în care organele de cercetare vor avea cunoştin ele psihologice
21
P.Golu, op.cit., p.25.
27

necesare cunoaşterii corecte a conduitelor umane, în raport cu a c ror
interpretare şi obiectivare actul procedural s aib maximum de eficien
sub aspectul afl rii adev rului.
Rela ia cu criminalistica este biunivoc , reg sindu-se atât în
aspectele teoretice, cât şi în cele practice ale ambelor discipline. În acest
sens, cercetarea la fa a locului, reclamat de criminalistic , prilejuieşte o
risip de elemente psihologice asupra interpret rii şi obiectiv rii în câmpul
faptei a rezultatelor conduitei autorului. Numai cunoscând psihologie
judiciar , criminaliştii vor putea trage concluzii juste cu privire la inten iile,
motiva iile şi ac iunile autorilor şi victimelor acestora, anticipându-se
conduitele de simulare, disimulare, victimizare, eludare a identific rii,
fabricare de alibiuri etc., toate acestea apte s ofere indicii de descoperire a
autorilor şi prob rii vinov iei acestora. În ceea ce priveşte tactica
criminalistic , numai dac ne referim la vasta şi complexa activitate de
ascultare a învinuitului, este clar necesitatea cunoaşterii întregului registru
al poten ialului psihologic al individului uman (învinuit, martor, victim ,
organ judiciar, p r i, exper i etc.) implica i în drama judiciar .
Psihologia judiciar men ine, de asemenea, leg turi strânse cu
criminologia, aceasta din urm având sub lup în mod expres conduita
infractogen din punct de vedere al genezei şi trecerii de la poten ial la act
criminogen ca fenomen sociopsihologic. La rândul ei, psihologia judiciar
ofer cu generozitate criminologiei date şi legit i, instrumentar şi
metodologie, sus inându-i cu t rie eforturile de sanogenez şi ecologie
moral .
Psihologia judiciar are leg turi de interdisciplinaritate şi cu
medicina legală, c reia-i ofer tabloul psihocomportamental şi caracterial
al personalit ii umane ca infractor, ilustrând în mod nuan at motiva iile,
tendin ele, poten ialul intelectual, ac ional, coeficientul de agresivitate,
structura temperamental şi echilibrul emo ional în vederea circumstan ierii
conduitelor autorului din punct de vedere psihologic şi, ulterior, psihiatric,
în leg tur cu necesitatea juridic a stabilirii gradului de responsabilitate
penal 22 .
22
Arsenalul psihologic obiectivat în instrumentarul de investiga ie a
personalit ii: Lücher, Szondy, Rorshach - tehnici proiective - sunt
indispensabile concluziilor expertizei medico-legale psihiatrice.
28

Capitolul II
ACTUL INFRAC IONAL DIN PERSPECTIV
EXPLORATORIE
- Cazuistic specific infracţiunilor de omor cu mobil sexual -
2.1. Actul infracţional din perspectiv exploratorie

(„scena crimei” – perspectiva psihologic asupra interpret rii
comportamentelor umane cu finalitate criminogen –
personalitatea f ptuitorului şi amprenta
psihocomportamental – profiler crime - serial killers)
Dincolo de identificarea şi prelucrarea urmelor materiale descoperite
în câmpul faptei – preocupare ce intr predilect în sfera criminalisticii –
suntem de p rere c eforturile „anticrim” ale mileniului trei vor fi orientate
c tre „interpretarea comportamentelor umane cu finalitate criminogen ”.
Dac „câmpul faptei” – expresie consacrat în criminalistica
clasic – conduce c tre materialitatea obiectual a urmelor clasice apte
s permit conturarea probaţiunii şi identificarea autorilor, noile
concepte între care: „scena crimei”, „scena del crimen” sau în alt sens
„profiler crime”, provoac în direcţia accept rii unei realit ţi dinamice
în derulare, a secvenţelor comportamentale, forţând componenta
psihologic a omului legii (procuror, judec tor de instrucţie, organ de
urm rire penal etc.) s interpreteze motivaţiile, intenţiile,
habitudinile, raţionamentele, logica, sensul, organizarea conduitelor
criminogene, în ideea contur rii profilului psihologic, „amprenta
comportamental ” apt schiţ rii unei galerii de potenţiale portrete ale
personalit ţii pretabililor incluşi în cercurile de b nuiţi.
Profesionistul investigator – expertul psiholog – este chemat ca, în
virtutea celor sus-men ionate:
1) s reproduc prin propria-i imagina ie împrejur rile şi ac iunile
derulate de f ptuitor, oferind organelor de urm rire penal „filmul crimei în
dinamica sa”;
2) s -şi imagineze profilul f ptuitorului, oferind organelor de
urm rire penal , „amprenta sa psihocomportamental ”;
29

3) s anticipeze „comportamentul urm tor pretabil” contracarând
pentru viitor „mişc rile” autorului prin intuirea versiunilor optime cu grad
rezonabil de credibilitate în identificarea acestuia23 .
Toate acestea fac obiectul psihologiei judiciare din perspectiva
impactului interdisciplinarit ii sale cu criminalistica clasic , pe
coordonatele unei idei îndr zne e: „psihocriminalistica”.
Din aceste considerente, actul infrac ional, ca expresie dinamic a
comportamentelor criminogene, sufer impactul interpret rii sale din
perspectiv psihoexploratorie.
Literatura de specialitate, în sens clasic, de exemplu pentru omoruri, a
eviden iat o gril de exigen e c reia trebuie s -i r spund investigarea
ştiin ific a acestui gen de infrac iune:
1. Ce s-a petrecut la locul faptei şi care sunt motivele crimei?
- sens juridic – încadrarea juridic a faptei (viol, omor, suicid etc.);
- sens psihologic (satisfac ie sexual , suprimarea vie ii, însuşirea
bunului, r zbunare, premeditare, jaf, interes material etc.).
2. Omorul s-a comis pe locul unde s-a g sit cadavrul?
- sens criminalistic (interpretarea urmelor traseologice şi dinamice);
3. Cine este ucis?
- sens juridic;
- sens criminalistic (identitatea victimei).
4. Când a fost comis crima?
- sens criminalistic (verificarea eventualului alibi);
- sens medico-legal (modific ri cadaverice etc.).
5. În ce fel s-a comis crima?
- sens juridic;
- sens psihologic (sub aspectul laturii subiective: inten ie, culp ,
legitim ap rare etc.).
6. Criminalul a luat m suri pentru ascunderea omorului şi în ce
constau aceste m suri?
- sens psihologic (profilul psihologic al autorului, experien a
infrac ional , duplicitatea, inteligen a, simularea etc.).
7. Crima a fost comis de o singur persoan sau de mai multe?
23
Toate aceste deziderate vor fi satisf cute la dispunerea lor de c tre
organele de urm rire penal , fiind materializate în rapoarte de constatare
tehnico-ştiin ific semnate de specialistul psiholog-expert criminalist.
Studen ii vor studia şi vor purta discu ii la seminarii asupra unor astfel de
mijloace de prob : rapoarte de constatare tehnico-ştiin ific şi expertize,
utilizate în spe e complexe (Din arhiva personal a autorului – T.B.).
30

- sens juridic (autorat, coautorat, complicitate etc.);
- sens medico-legal (num rul şi felul leziunilor, raportul de
cauzalitate leziune-arma de ap rare sau atac, rezisten a victimei, dinamica şi
dispunerea leziunilor etc.).
8. Care sunt c ile de acces ale criminalilor în câmpul faptei, în ce
mod au p r sit câmpul faptei, cât timp au r mas acolo şi ce acţiuni au
s vârşit?
- sens criminalistic (interpret ri dinamice şi traseologice);
- sens psihologic (siguran a, precipitarea, logica comportamentelor în
derularea scenei crimei).
9. Cine este f ptuitorul?
- sens juridic (stabilirea r spunderii şi a pedepsei);
- sens criminalistic (identificarea autorului).
10. Care sunt experienţele pozitive şi limitele investigaţiei
ştiinţifice desprinse din soluţionarea cauzei?
- sens juridic;
- sens criminalistic;
- sens psihologic (interpretarea modului de operare; ex: dac este
vorba de un criminal în serie?).
O problem deosebit în perspectiva viitorului va fi, f r îndoial ,
abordarea psihoexploratorie a „scenei crimei” în cazurile care presupun
investigarea omuciderilor de natur sexual 24 .
24
Sub aspect criminalistic şi medico-legal, vezi lucrarea Lt.cmd. (rez.)
Vernon J.Geberth: Investigarea omuciderilor de natură sexuală, din care se
desprind aspecte deosebit de interesante – cit m integral: Investigarea
omuciderilor de natur sexual implic proceduri elementare întrebuin ate şi
în alte cazuri de omor; totuşi, un num r suplimentar de investiga ii trebuiesc
f cute în aceste cazuri particulare. Aceste investiga ii depind atât de
circumstan ele incidentului, precum şi de tipul de activit i observate la locul
crimei. De exemplu, în investiga iile omorului de natur sexual , motivul
infrac iunii poate s nu fie întotdeauna la fel de clar ca în cazul omorului în
scop de jaf sau al omorului organizat (premeditat) de tip «lovitur ».
Anchetatorii experimenta i în cazul omorurilor sunt conştien i de faptul
c omuciderile de natur sexual pot implica atât victime homosexuale, cât şi
heterosexuale, la fel copiii şi adul ii pot fi implica i, ambele categorii ca
victime sau agresori. De asemeni, motivele pot include un num r de
posibilit i ce merg de la violen a interpersonal şi viol cu omor, pân la
perversiuni sexuale şi crime în serie.
31

Un omor este clasificat ca «omor de natur sexual », atunci când sunt
observate dovezi de activitate sexual la locul crimei sau pe corpul victimei.
Acestea includ: tipul de haine sau lipsa lor; eviden ierea de lichid seminal pe
lâng sau în corp; eviden a leziunilor sexuale; pozi ionarea «sexualizat » a
corpului; dovezi ale substitu iei activit ii sexuale ca: masturbare, fantezie
erotic sau ritualism. Multiple înjunghieri şi t ieturi ale corpului, precum şi
pl gi t iate la nivelul abdomenului victimei sunt, de asemenea, sugestive cu
privire la motiva ia sexual .
Prezen a lichidului seminal în vagin, gur sau rect, precum şi sperma
descoperit pe exteriorul corpului sau pe haine sunt importante în
determinarea tipului de activitate sexual care a avut loc.
O cercetare atent trebuie, întotdeauna, f cut asupra zonei
înconjur toare locului crimei, în vederea descoperirii de dovezi ale activit ii
sexuale sau ale fanteziilor sado-masochiste. Astfel de dovezi pot ap rea sub
form de c r i pornografice, reviste, filme video sau fotografii g site la locul
crimei, ce descriu victima implicat în activit i sexuale sau mesaje scrise
l sate de agresor, deopotriv la locul crimei sau pe corpul victimei: m şti,
frânghii, harnaşamenturi, band adeziv , «juc rii» sexuale, lubrefian i şi alte
lucruri asociate în mod normal cu activitatea sexual .
Omorul poate avea implica ii sexuale chiar şi f r dovezi evidente sau
observabile ale actului sexual sau activit ii sexuale, ca în omorurile
psihotice, unde motivele nu sunt uşor decelabile. Dac corpul este al unei
femei sau al unui copil dezbr cat sau par ial îmbr cat, anchetatorii ar trebui
s -l considere ca un posibil caz de crim de natur sexual
Investigarea locului crimei:
Un criminalist preg tit va examina locul crimei cu un dublu scop.
Primul obiectiv este documentarea complet asupra evenimentelor prin
intermediul fotografiilor (alb-negru şi color) şi/sau al film rii video a
întregului loc al crimei. Al doilea obiectiv este s se asigure c a avut loc o
cercetare atent şi complet pentru oricare detaliu ce ar putea s furnizeze un
indiciu atât cu privire la crim , cât şi la identitatea criminalului, prin
identificarea şi colectarea probelor dup cum urmeaz :
⇒ proba lichidului seminal trebuie colectat cât mai curând posibil
înainte de a fi distrus sau pierdut . Petele de sânge, saliv şi p r (incluzând
piept narea p rului pubian), trebuie ob inut la locul crimei; probele
⇒ urmele probelor g site pe victim /sau pe hainele victimei trebuie

ambalate corespunz tor sunt trimise la laborator;
colectate;
32

2.2. Componenta psihologic : motivul şi raţiunea de a ucide
(perspectiva psihologiei judiciare)
O bun în elegere a comportamentului uman25 şi a naturii sexualit ii

umane este o condi ie prealabil , important pentru anchetatorul criminalist
⇒ vân t ile şi semnele victimei, incluzând prezen a leziunilor sadice,
⇒ corpul victimei trebuie examinat pentru a g si urme de muşc turi.

trebuiesc notate;
Se vor colecta şi nota:

a) saliva de pe urma de muşc tur în vederea determin rii grupei
sanguine. Se vor folosi be işoare sterile cu vat de bumbac 100% îmbibate cu
ap distilat . Important: Se va lua o prob de control (etalon) de pe o alt
zon a corpului (lipsit de urme de muşc turi);
b) se va fotografia muşc tura. Se va folosi un aparat de fotografiat
1x1 (modelul folosit pentru amprentare) şi se vor lua atât fotografii alb-
negru, cât şi color. Se va utiliza un etalon de m sur în fotografie şi se va
ob ine un reper anatomic;
⇒ locul crimei trebuie examinat pentru a determina dac a avut loc o

c) se va lua un mulaj (dac este posibil) folosind materiale dentare.
lupt . Prezen a hainelor sfâşiate, nasturi lips , fâşii textile, semne pe p mânt
sau pe podea şi stropi de sânge, toate trebuie fotografiate, documentate şi
⇒ anchetatorul va colabora cu medicul-legist şi se va asigura c

colectate ca probe;
eşantioanele de probe sunt luate de pe corp (ex: p r din diferite zone ale
corpului). În plus, sp l tura vaginal , precum şi cea anal , nazal şi oral vor
trebui cerute de la medicul patolog pentru evaluarea şi examinarea
⇒ fragmentele din unghiile degetelor de la mâini vor trebui ob inute

serologic ;
în vederea analizei pentru a determina probele de sânge, piele sau p r
⇒ dac vreun suspect este re inut, hainele lui trebuie luate în vederea
provenite de la agresor;
examin rii pentru probe fizice. Fiecare prob va trebui ambalat într-un
ambalaj separat. Corpul suspectului va trebui examinat în vederea
descoperirii de zgârieturi de unghii, muşc turi sau alte indica ii ale unei lupte
violente. În plus, probe de sânge şi p r vor trebui ob inute (asigura i-v c
aceste probe sunt ob inute legal)”.
25
Perspectiva psihoexploratorie ca procedeu de investiga ie (redat
aici prin exemplificarea omorurilor cu mobil sexual) este o strategie modern
aplicabil solu ion rii versiunilor viabile şi în alte direc ii: sinucidere vero,
33

ce trebuie perfec ionat . Aceasta, împreun cu experien a practic , asigur
faptul c analiza adecvat a crimelor de natur sexual poate fi inteligent
urm rit .
Componentele comportamentului sexual se pot împ r i în trei
segmente elementare: biologic (instinctiv), fiziologic (funcţional) şi
emoţional (mental). Componenta emo ional sau mental este cea mai
puternic dintre cele trei segmente. Ar putea fi o presupunere logic aceea
c mintea controlează actul, în sensul c mintea dicteaz ce este şi ce nu
este excitant pentru un individ. Aceasta poate fi un considerent important
când se analizeaz ce s-a întâmplat la locul crimei de natur sexual .
Sexul este, de asemenea, un act senzitiv, implicând toate cele cinci
sim uri: pip it, v z, auz, miros şi gust. Fiecare sim este implicat într-un
grad diferit de la individ la individ, care asociaz un mesaj sexual
semnificativ la un anumit sim . De exemplu: vederea unei femei îmbr cat
sumar poate fi excitant pentru cineva, sau mirosul atunci când este legat de
un anume parfum pl cut poate fi stimulul ce influen eaz excitarea unei alte
persoane. Acestea sunt r spunsurile perfect corespunz toare, legate de
sexualitatea uman atunci când mintea este stimulat de informa ii
senzoriale semnificative. Oricum, când stimularea este dus la extrem şi un
individ devine obsedat, cu sim urile exacerbate, începe s apar o devia ie.
Din aceast atrac ie nes n toas poate rezulta o ac iune corespunz toare în
afara fanteziei, incluzând omuciderea.
De asemenea, oamenii care sunt inhiba i sexual pot avea expresii
sexuale neconven ionale, care pot fi periculoase. Aceste r spunsuri sunt
cunoscute ca parafilia (,,paraphilias” – o atrac ie pân la devia ie).
Exemple de activitate sexual neconven ional sunt: voayorismul,
exhibi ionismul, travestismul şi fetişismul, care, în general, sunt considerate
d un toare. Exemple de parafilia considerate periculoase sunt: sadismul,
masochismul, sado-masochismul, pedofilia şi necrofilia. Dac o activitate
este considerat sau nu periculoas , substitu ia activit ii sexuale şi a
activit ilor de natur psihosexual se pot eviden ia chiar ele însele la
anumite scene ale crimei de natur sexual şi trebuie luate în considerare în
determinarea motiva iei.
ştergerea şi disimularea urmelor pentru a ascunde omoruri veritabile, omor

deghizat în sinucidere etc.
34

2.3. Determinarea motivaţiei
Un aspect extrem de important al investig rii omorurilor este
determinarea motivului uciderii.
Omuciderile de natur sexual - incluzând violul cu omor şi uciderea
– implic atât sodomia anal , cât şi oral , la fel ca şi alte acte de perversiune
sexual . Victimele, de obicei, sunt femei şi copii mici, iar ucigaşul este, de
obicei, b rbat.
Omuciderile de natur homosexual sunt chiar obişnuite şi implic
victime b rba i ucişi de al i b rba i, sau victime femei implicate într-un fel
de rela ie de lesbianism şi sunt ucise de alte femei. Adesea, aceste cazuri
implic metode sadice şi bizare.
În mod cert, sunt întreb ri preliminare pe care un anchetator trebuie
s le pun când examineaz locul crimei: Ce s-a întâmplat?, De ce s-a
întâmplat? şi Cine ar fi putut să o facă?.
Examinarea locului crimei cu scopul de a identifica şi interpreta
anumite detalii ce pot servi ca indicii asupra tipului de personalitate
implicat este o tehnic excelent în determinarea profilului mental al
tipului de persoan care ar fi putut comite crima. Desigur sunt leg turi între
aspectul psihologic al criminalului şi indiciile psihologice dezv luite de
locul crimei.
Cercet rile efectuate de Grupul de Studii Comportamentale din
cadrul FBI (Behavioral Science Unit) în domeniul omorurilor de natur
sexual a dezv luit o remarcabil consecven în cadrul tipului de persoane
ce comit anumite acte. Deşi exist o gam larg de diferen e între infractorii
care comit acte similare, aceşti infractori au, de asemenea, similarit i şi
tr s turi comune.
2.4. Infractorii organizaţi (cei care îşi premediteaz

acţiunea – predilect finalizat de psihopatul sexual)
Delimitarea între organizat (premeditat) şi neorganizat
(nepremeditat), elaborat de Grupul de Studii Comportamentale din cadrul
FBI, este o descriere a tipologiilor criminale. Informa ia prezentat aici, aşa
cum este ea legat de fenomenul infrac iunilor premeditate şi
nepremeditate, este bazat pe studii şi cercet ri ale Grupului de Studii
Comportamentale, interviuri personale cu agentul supervizor Robert
K.Ressler şi cu al i membri implica i în acest proiect, precum şi pe
experien ele personale de criminalist practician ale lui Vernon J.Geberth.
35

Infractorul care îşi premediteaz crima are, de obicei, inteligen a
peste medie, este metodic şi viclean, iar crimele lui sunt bine gândite şi cu
aten ie pl nuite. Este probabil, genul de persoan care are maşina bine
între inut . Crima este de obicei comis în afara zonei unde locuieşte sau
lucreaz , autorul dând dovad de mobilitate şi c l toreşte mai mul i
kilometri decât o persoan obişnuit .
Fantezia şi ritualul sunt importante pentru acest tip de personalitate.
Victimele sunt oameni pe care el îi consider tipul „corect”, pe care el îi
poate controla (fie prin manipulare sau dominare), de obicei str ini, cu care
are ceva tr s turi comune.
Infractorul este considerat sociabil şi foloseşte abilit ile verbale
pentru a-şi manipula victimele şi a prelua controlul asupra lor. El este pe
deplin conştient de gravitatea criminal a actului s u şi este încrez tor în
abilit ile sale în confruntarea cu ancheta poli iei. Probabil c urm reşte
reportajele de ştiri privind crima şi, frecvent, poate lua un obiect personal al
victimei, pe care îl poate folosi pentru a retr i evenimentul sau pentru a-şi
continua fantezia. El este excitat de cruzimea actului s u şi poate declanşa
torturarea victimei. Controlul sexual asupra victimei joac un rol important
în scenariul s u. El evit s lase dovezi în urma sa şi, de obicei, îşi aduce
propria arm .
Cadavrul este, de cele mai multe ori, mutat de la locul crimei.
Autorul face probabil acest lucru pentru a lua „peste picior” poli ia sau
pentru a preveni descoperirea lui prin transportarea într-un loc unde poate fi
bine ascuns.
2.5. Infractorii dezorganizaţi (cei care nu-şi premediteaz

acţiunea – predilect finalizat de psihotici)
Infractorul care nu îşi premediteaz crima are, de obicei, inteligen a
sub medie, singuratic, nec s torit, tr ieşte fie singur, fie cu o rud , în
imediata vecin tate a locului crimei. El are dificult i în a stabili rela ii
interpersonale şi este descris ca un inadaptat social. (Vezi Rîmaru Ion şi
Ursache Ion, structuri inhibate, nesociabile, introvertite, cu acumul ri
tensionale în sfera pulsional-sexual şi raptusuri violente exteriorizate
biociclic: viol şi jaf cu moartea victimelor).
Infractorul ac ioneaz impulsiv sub stress şi, de obicei, va selecta o
victim din propria lui zon geografic . El nu posed un vehicul şi evit
oamenii, în general. Este, de obicei, descris ca un incompetent din punct de
vedere sexual şi nu are rela ii sexuale în adev ratul sens al cuvântului.
Locul crimei va fi dezorganizat.
36

Infractorul care nu premediteaz crima utilizeaz stilul de atac
„fulger”, luându-şi victima prin surprindere. Aceast ac iune este spontan ,
agresorul ac ionând brusc în afara fanteziei sale şi nu are un „plan de joc”,
nu se gândeşte c poate fi prins26 .
Agresorul dezorganizat, de obicei, îşi depersonalizeaz victima prin
mutilare facial sau o r neşte în exces. Alte acte sexuale sadice sunt
îndeplinite dup moartea victimei. Mutilarea organelor sexuale, a rectului, a
sânilor femeilor, a gâtului, a gâtlejului şi a feselor este f cut deoarece
aceste p r i au o puternic semnifica ie sexual pentru el. Acolo poate fi o
dovad a eviscer rii, amput rii şi/sau vampirism.
Locul mor ii şi locul crimei coincid în general, şi de obicei nu exist
nici o încercare de a ascunde cadavrul. Dac cadavrul a fost mutilat, este
posibil ca el s pozi ioneze cadavrul într-o manier special care are
semnifica ie pentru el. Arma crimei este adeseori l sat la locul faptei.
Comportamentul uman, deşi imprevizibil, este de multe ori repetitiv.
Anumite ac iuni desf şurate la locul crimei de anumite tipuri de
personalit i vor fi repetate şi în alte cazuri de omor investigate.
O investigare criminalistic se poate dovedi a fi o bun strategie
investigativ în cazurile care relev unele tipuri de personalitate aberant .
Centrul Na ional pentru Analiza Crimei Violente (National Center For The
Analysis Of Violent Crime), cu sediul la Academia FBI în Quantico,
Virginia, poate furniza suport legal autorit ilor, cum ar fi: analize sau alte
servicii ce pot fi utile în anumite tipuri de crime.
Un anchetator criminalist, prin experien a şi analiza cazurilor
similare, poate atinge un nivel de cunoştin e pe care îl poate aplica în
fiecare investigare. Natura actului şi tipul de persoan care ar fi putut s
comit un anumit tip de act sunt elemente importante în scenariul Cine ar fi
putut să o facă?. Oricum, trebuie inut minte c lucrurile nu sunt
întotdeauna ceea ce par a fi. Motiva ia din spatele actului este un
considerent important. A fost o ceartă între îndrăgostiţi? Sau este un
agresor psihotic, în care caz, câteodată, crima pare să fie lipsită de
motivaţie sau bizară? Ori omuciderea este opera unui psihopat, cu
implicaţii sadice şi impulsive?
Nimeni nu ac ioneaz f r motiva ie. Potrivit dr. James Brussel –
psihiatru criminalist – „chiar şi actele unui nebun au un oarecare tip de
26
Vezi psihopatul sexual, criminal în serie Ursache Ion, care a ac ionat
în perioada 1970-1972, în zona Braşov-Predeal (3 omoruri şi 5 tentative) –
comportament primitiv, animalic: pând , urm rirea victimelor pe c r ri
izolate, atac brusc, sugrumare, târârea victimelor, viol şi jaf (Din arhiva
personal a autorului – T.B.)
37

logic . Aceasta este o metod pentru nebunia lor. O logic şi chiar o ra iune
ascuns exist în spatele a ceea ce el a f cut sau cum a f cut, oricât de
s lbatic, bizar sau complet lipsit de motiv ar p rea s fie”. Provocarea
investigativ a anchetatorului este descoperirea acestei logici perverse şi
aparent ira ional şi aplicarea acestei informa ii în caz.
Identificarea victimei este crucial în determinarea victimiz rii. Cine
este decedatul?.
Investigarea „background”-ului victimei (a trecutului, a grupului
social din care face parte, a stilului de via , şi a cercului de prieteni etc.), de
multe ori va dezv lui posibila motiva ie a ucigaşului. Examinarea oric ror
rela ii, cunoştin e şi factori de risc pot furniza un indiciu la scenariul Cine
ar fi putut să o facă?. De exemplu: Cu cine trăia victima? Cine a fost
ultimul în compania victimei? Face impresia că victima îl cunoştea pe
atacant? Care este statutul social curent al victimei? De ce a fost selectată
această victimă în mod deosebit? Face impresia că, crima este „crimă cu
autor necunoscut”? A avut decedatul o ocupaţie cu risc mare
(prostituată)? A fost victima fugar sau autostopist? Sau, a fost victima un
lucrător întârziat, de exemplu chelneriţă sau muncitor în service care era
nevoit să călătorească singur în noapte?
Orice tip de întreb ri similare trebuiesc puse şi r spunsurile depind de
scenariul prezent la locul crimei. P stra i-v mintea deschis ; nu trage i
concluzii pripite, în special când ele sunt legate de comportamentul uman şi
sexualitatea uman .
PROFILUL PSIHOCOMPORTAMENTAL CARACTERISTIC AL
CRIMINALULUI ORGANIZAT ŞI AL CELUI NEORGANIZAT
ORGANIZAT NEORGANIZAT
- Scor ridicat al inteligen ei - Scor sc zut al inteligen ei
- Competen social - Inadecvat social
- Calificare profesional - Necalificat
- Competen sexual - Incompetent sexual
- Statut social ridicat - Statut social sc zut
- Loc de munc stabil (tat l) - F r loc de munc (tat l)
- Educa ie inconsecvent în copil rie - Educa ie dur în copil rie
- Tip controlat în timpul comiterii faptei - Tip anxios
- Consum de alcool - Consum minim de alcool
- Stress situa ional (agita ie) - Stress situa ional minim
- Tr ieşte cu un partener - Tr ieşte singur
- Mobilitate mare (maşin bun ) - Tr ieşte sau lucreaz în
apropierea locului crimei
- Urm reşte crima (în pres ) - Interes minim fa de eveniment
- Îşi poate schimba locul de - Schimbare semnificativ de
munc /oraşul comportament (abuz de
38

droguri/alcool, religiozitate)
DIFEREN E PSIHOCOMPORTAMENTALE ÎNTRE CRIMINALUL

ORGANIZAT ŞI CEL NEORGANIZAT
(perspectiva modului de operare – ecuaţia interpersonal
în cuplul penal victim -agresor)
ORGANIZAT NEORGANIZAT
- Pl nuieşte atacul - Atac spontan
- Victima/locul este necunoscut - Victima/locul este cunoscut
- Personalizeaz victima - Depersonalizeaz victima
- Controleaz conversa ia - Conversa ie minim
- Locul crimei reflect pierderea - Locul crimei este neîngrijit,
controlului întâmpl tor
- Caut victime docile - Victima este aleas brusc, cu
violen
- Constrânge victima - Constrângere minim
- Viol agresiv înainte de moartea - Act sexual dup moartea victimei
victimei
- Cadavrul este ascuns - Cadavrul este l sat la vedere
- Arma/urme absente - Arma&urme prezente
- Transport cadavrul - Cadavrul r mâne la locul crimei
2.6. Clasific ri
Bazându-se pe experien a sa de detectiv criminalist, Vernon
J.Geberth împarte crimele de natur sexual în patru categorii distincte:
- Violenţa interpersonal orientat c tre dispute şi atacuri;
- Viol şi/sau sodomie orientate c tre atac;
- Devianţ sexual orientat c tre atac; crim generat de
impulsul sexual;
- Crime în serie.
2.7. Violenţa interpersonal

Cel mai comun tip de crim de natur sexual este acela generat de
violen a interpersonal . Acestea includ so i/so ii, b rba i/femei,
prieteni/prietene, prietene/prietene, prieteni/prieteni, şi chiar rude de sânge.
Crimele pot, de asemenea, implica şi o a treia persoan , cum ar fi un
iubit/iubit p r sit.
Moartea poate s nu apar ca fiind motivat de sex, dar dup
examinarea circumstan elor, a elementelor de furie, ur , sup rare sau
r zbunare, se poate releva adev rata motiva ie. De exemplu: poli ia poate fi
39

chemat într-un loc unde un b rbat sau o femeie este g sit complet
îmbr cat şi împuşcat în cap în stilul „execu ie”. La început, aceast
moarte va ap rea a fi altceva decât o crim legat de sex. Pe m sur ce se
verific „background”-ul şi rela iile victimei, o nou posibilitate se poate
prezenta.
De multe ori o solu ie simpl sau motivat este întunecat de ceea ce
i s-a f cut cadavrului sau de felul cum a fost schimbat scena crimei. Ceea
ce poate ap rea c este opera unui psihopat, de multe ori se dovedeşte a fi
ac iunea unui amant înfuriat sau so care, sub circumstan e emo ionale,
încearc s distrug victima prin depersonalizarea cadavrului, mutilare
facial , şi/sau multiple t ieturi şi înjunghieri, unele dintre ele putând fi
f cute post-mortem.
2.8. Atacul cu viol şi/sau sodomia

Astfel de omoruri de natur sexual pot fi înf ptuite pentru
înfrângerea victimei şi/sau mai mult pentru un atac sexual. Infractorul poate
fi homosexual sau heterosexual şi inten ia poate fi viol sau sodomie for at .
Inten ia f ptaşului este atacul sexual şi nu crima.
Aceste cazuri pot fi extrem de brutale; moartea, de obicei, rezult în
urma înfrângerii rezisten ei victimei de c tre agresor, în cazul violului,
sodomiei sau atacului homosexual27 . Victima poate fi sufocat sau
strangulat prin astuparea gurii şi nasului, fiind inut strâns, cu scopul de a
în buşi ipetele victimei, cauzând asfixia. Leziunile cauzate de for a brut
pot fi prezente când ucigaşul a încercat s -şi bat victima pentru a o supune.
În plus fa de brutalitatea atacului, o victim poate muri din cauza şocului
sau a altei traume. Acest lucru se poate eviden ia în cazul copiilor sau
persoanelor vârstnice. În unele cazuri, moartea poate fi provocat
inten ionat. Aceasta, în special, când ucigaşul îi este cunoscut victimei.
Aceste tipuri de cazuri, de obicei, au fost precedate de delicte
„obişnuite” (voayorism, exhibi ionism, telefoane obscene) sau alte delicte
sexuale incluzând violuri sau sodomii, în care victima nu a fost ucis . Calea
investiga iei ar trebui, în primul rând, s stabileasc dac au fost sau nu au
fost şi alte cazuri care s implice un mod de operare asem n tor. Ac iunea
27
În semninarii se vor aprofunda cu studen ii particularit ile
psihologice ale omorurilor comise între homosexuali, respectiv efectele
catharsisului agresiv provocat de gelozie (vezi Caz Dr. Dan Constantinescu -
ucis de cei doi parteneri cu 17 lovituri de cu it; Caz „Mihalea” - peste 27
lovituri etc. (Din arhiva personal a autorului – T.B.)
40

ar trebui s se concentreze pe aceast pist a investiga iei şi pe cercetarea
dosarelor pentru delicte similare comise în trecut de cineva, recent eliberat
din închisoare.
2.9. Devianţa orientat c tre atac
Crima n scut din dorin ele sexuale orientate c tre atacul deviant şi
sadic se distinge fa de alte omoruri de natur sexual prin implicarea
mutil rii. Cei mai mul i ucigaşi, potrivit studiilor f cute de FBI, nu pot
participa la ac iuni sexuale cu victimele lor (cum ar fi penetrarea penisului).
În schimb, ei se vor masturba asupra victimei şi se vor angaja în mutilare
post-mortem, cum ar fi: îndep rtarea sânilor femeilor, atac post-mortem
asupra organelor genitale (masculine şi feminine), introducerea de obiecte
în cavit ile trupului victimelor lor şi posibila antropofagie (consumul de
carne uman ).
Ucigaşul, care de obicei ac ioneaz sub inspira ie de moment, este
obsedat de un fel de fantezie pervers . În mintea lui el şi-a pl nuit actul şi
are „controlul complet”. Oricum, când se iveşte posibilitatea, ucigaşul care,
în general, este o personalitate dezorganizat , fie intr în panic , fie devine
atât de implicat în fantezia lui încât scap din vedere faptul c las urme. De
exemplu: cadavrul este de obicei l sat la locul atacului, unde pot fi urme de
sânge mânjit pe cadavru (ceea ce înseamn c poate fi sânge şi pe ucigaş),
urme de masturbare (care pot furniza grupa sanguin a suspectului), urme
de anvelope de maşin sau urme de paşi, obiecte personale ale ucigaşului
l sate în urm , şi poate chiar amprente digitale l sate la locul crimei28 .
De multe ori, el ia o „amintire” de la victima lui, de obicei un obiect
personal sau chiar o parte din corpul victimei, care are o semnifica ie
sexual pentru el, cum ar fi un sân. În unele cazuri, criminalul se va întoarce
la locul crimei, fie s retr iasc evenimentul, fie s mutileze mai departe,
cadavrul.
2.10. Crima în serie

Crima în serie reprezint uciderea de victime disparate în timp, de la
zile la s pt mâni sau luni, între ele. Aceste pauze de timp între omoruri sunt
denumite şi ca perioade de „calmare”29 .
28
Vezi dublul asasinat - cazul „Gladiola”, Gala i, 1988. Studen ii vor
aprofunda la seminarii analiza de caz excelent efectuat de col.dr. Culcea
Dumitru (Din arhiva personal a autorului – T.B.)
29
Excelent demonstrat de comportamentul biocilic al psihopatului
sexual Rîmaru Ion, criminal în serie (5 omoruri şi 7 tentative).
41

A fost exercitat mult interes asupra fenomenului de crime în serie, şi
un num r de articole şi c r i sunt disponibile acum pe marginea acestui
subiect. Recentul mini-serial NBC „Str inul Precaut” (The Deliberate
Stranger) a fost bazat pe exploatarea devia iei lui Ted Bundy, un ucigaş în
serie condamnat, care îşi aşteapt pedeapsa cu moartea în Florida.
În terminologia psihiatric , un criminal în serie poate fi clasificat fie
ca psihotic sau psihopatic, depinzând de informa iile examinate ca şi de
faptele crimei. Din experien a lui Vernon J.Geberth, totuşi, criminalul este
rareori psihotic. Ei sunt de obicei psihopa i sexuali care au o criminalitate
profund şi sunt, în mod cert, în leg tur cu realitatea.
În cazul unui ucigaş psihotic, acesta poate sugera c el ucide din
cauz c psihoza lui îl împinge s ucid , iar în cazul unui ucigaş psihopat,
în special un criminal în serie, Vernon J.Gerberth sugereaz pe baza
studiilor FBI şi a experien ei personale, c el ucide pentru c îi place s
ucid .
Criminalii în serie au fost descrişi ca inteligen i, fermec tori,
şmecheri, încânt tori şi, în general, ar toşi. Ei sunt indivizi mobili, capabili
s c l toreasc kilometrii întregi în c utarea victimei „potrivite”, care s fie
vulnerabil şi uşor de controlat. Victimele lor pot fi femei, copii, vagabonzi,
homosexuali şi prostituate.
Criminalii în serie sunt extrem de manipulativi şi sunt deseori
capabili s „vorbeasc ” victimelor lor, mai ales pe terenul lor, descris ca
„zona de confort”: un loc unde ei îşi pot controla victimele. De multe ori ei
folosesc un truc ca s r mân singuri cu victimele lor, îşi perfec ioneaz
continuu acest truc şi au o iscusin stranie în recunoaşterea poten ialelor
victime30 .
Un criminal în serie, în ciuda aparen elor exterioare, este un individ
nesigur. El nu are nici o putere pân nu are victima sub controlul s u. El se
simte în siguran în acea superioritate temporal .
Mul i criminali în serie au o fascina ie pentru procedurile poli iei: unii
chiar au lucrat ca ofi eri de poli ie sau gardieni publici şi îşi folosesc aceast
experien ca s evite identificarea. Ei sunt cunoscu i ca nişte obişnui i ai
30
Not T. Butoi: „Acest «poten ial cameleonic» a fost ilustrat excelent
de criminalii pe care i-am investigat în decursul anilor, Puia Iosif «Hary» –
criminal în serie (folosea drept truc îndeletnicirea de vr jitor, specialist în
ştiin e oculte), Pascu Nicolae şi Stroe Adrian (ambii criminali în serie – câte
trei victime), foloseau drept prilej cursele taxi-party, atr gând femei singure,
la ore târzii din noapte”. (La seminarii se studiaz documenta ia integral a
cazurilor – Din arhiva personal a autorului – T.B.).
42

poli iei şi trag cu urechea la conversa iile de pe marginea cazului. Unii
dintre ei chiar s-au strecurat singuri în investiga ie.
Unii criminali în serie se întorc la locul crimei sau la locul unde a fost
descoperit cadavrul, fie ca s evalueze investiga ia, fie ca s tachineze
poli ia cu indicii suplimentare.
Aceştia se bucur de publicitatea crimelor lor din acelaşi motiv. Ei
urm resc probabil îndeaproape evenimentele în ziare şi au acea satisfac ie
conştient c au învins poli ia31 .
Crimele în serie sunt considerate de unii psihologi ca reprezentând
ultima extensie a violen ei. Din punct de vedere ra ional, crimele în serie
sunt acte complet ira ionale. Totuşi, criminalul în serie simte o mare pl cere
în exercitarea puterii şi a controlului asupra victimei, incluzând puterea
vie ii şi a mor ii, actul sexual fiind secundar. El este excitat de cruzimea
actului s u şi, frecvent, va tortura victima pân la moarte. Criminalul poate
înregistra pe casete, ipetele de durere ale victimei sale, pe care le poate
folosi pentru a-şi spori fantezia atunci când nu are o victim „cu care s se
joace”, sau poate folosi aceste înregistr ri pentru a teroriza viitoarele
victime. Orice mutilare a victimei va fi f cut fie ca s şocheze autorit ile,
fie ca s fac neidentificabile r m şi ele cadavrului.
Cu toate c mul i criminali în serie au fost cunoscu i c au între inut
rela ii sexuale normale cu o femeie ini ial în via a lor, ei chiar nu au nici un
fel de rela ii satisf c toare cu cineva. Ei sunt într-o stare de automul umire
pân la un punct, de unde nimic nu mai conteaz 32 . Mul i criminali în serie
au declarat c au fost abuza i în copil rie, de obicei, de mam sau de un
p rinte/bunic. Mul i agresori au declarat c sub influen a alcoolului sau a
drogurilor, în timpul crimelor, au tr it st ri ireale, f r a putea percepe
gravitatea şi cruzimea actelor lor şi f r a putea avea o explica ie logic a
31
Presa a fost citit cu asiduitate de c tre asasinii lui Ioan Luchian
Mihalea (P un Ion şi Gavril Florea); în func ie de cele aflate distrugând
corpurile delicte.(Vezi rechizitorii – Din arhiva personal a autorului – T.B.).
32
Trombi aş Francisc (fost c s torit, apoi v duv), autor a 5 omoruri cu
mobil sexual, comise de-a lungul a 8 ani de zile într-un mediu relativ restrâns
– comunitate s teasc , zon de deal, munte -, cioban primitiv, f r instruc ie
şi educa ie, tensionat pulsional sexual, r spunde biociclic dicteului criminal,
faptele fiind favorizate de consumul de alcool. Atacul criminal, viol şi
sugrumare (f r jaf) este precedat de componente ale comportamentului
animalic: pând pe c r ri singuratice, surprinderea femeilor în locuri izolate
(apari ie brusc şi atac surpriz ) – vezi Vl.Alexandrescu , Vânătorii de
ucigaşi – Rev. „Pentru Patrie” nr.1/2000, Editura M.I. pag.21.
43

faptelor lor. Mul i agresori au fost identifica i sub influen a alcoolului şi
drogurilor, în momentul crimei, ceea ce are tendin a de a le exacerba
fanteziile sadice33 .
Omuciderile unui criminal în serie au tendin a s creasc pe m sur
ce trece timpul. Apare evident faptul c ei trebuie s ucid mult mai des
pentru a-şi satisface pl cerea pe care o ob in s vârşind acest act. Mul i
criminali în serie au fost prinşi accidental, pe m sur ce deveneau mai
îndr zne i în urm ririle lor şi mai indiferen i fa de risc. Acest tip de
criminal nu se opreşte niciodat din ucis, pân nu este prins şi încarcerat în
închisoare pe via . Nu exist nici un tratament pentru a vindeca un
psihopat sexual sadic care devine un criminal în serie34 .
Anchetatorii criminalişti confrunta i cu omoruri de natur sexual ar
trebui s se preocupe, în primul rând, de tehnica de documentare şi
conservare a probelor, înainte de a p şi mai departe în ipotezele complicate
ce le prezint fiecare caz. În sintez , re inem, aşadar, c sunt patru categorii
distincte de crime de natur sexual :
- violen a interpersonal legat de dispute şi atacuri;
- atacul legat de violen şi/sau sodomie;
- uciderea legat de porniri şi dorin e sexuale;
- crima în serie.
La fiecare tip se aplic o anumit strategie legal , folosindu-se un
num r de practici investigative. Toate patru sunt supuse unui set standard
de tehnici de investiga ie, incluzând analiza profilelor şi analiza
computerizat a agresiunilor similare. Oricum, în fiecare din aceste
categorii exist elemente de sexualitate uman şi de devia ie sexual .
Scopul este de a identifica motiva ia şi apoi a c uta s se realizeze
investiga ia folosind fiecare mijloc disponibil. Aceasta se poate întinde de
la analiza criminalistic sofisticat furnizat de Centrul Na ional de Analiz
a Crimelor Violente (National Center For The Analisys of Violent Crimes),
pân la o simpl culegere de date din cartierul unde a avut loc crima –
experien a FBI/S.U.A.
În orice caz, nu sunt solu ii simple, nici proceduri standard sau
explica ii care s justifice motiva ia pentru o persoan care comite un omor
de natur sexual .
33
Vezi Trombi aş Francisc, op.cit.
34
N.A. T. Butoi: „P rere pe care o împ rt şesc integral, opiniind
pentru pedeapsa capital , singura care poate echilibra periculozitatea şi riscul
eviden iat de criminalii în serie”. – vezi Psihanaliza crimei, Editura Şansa,
Bucureşti, 1997.
44

Capitolul III
PERSONALITATEA INFRACTORULUI35
ALGORITMUL INFRAC IONAL
Personalitate - Ecuaţie conjunctural (situaţie) - Element declanşator
- Trecerea la act - Cuplul penal victim -agresor
3.1. Conceptul de personalitate în psihologia judiciar .

Jean Pinatel – „nucleul personalit ţii criminale”
Cercet rile moderne consacrate psihologiei actului infrac ional sunt
în mod constant pluridisciplinare şi nu bidisciplinare, aşa cum s-ar putea
crede din enun urile unor lucr ri cu aceast tematic , care utilizeaz
termenul de psihosociologie a comportamentului deviant. În realitate
exist mai degrab o tendin de cercetare de „tip sinergic” a infrac iunii,
atunci când se pune în discu ie geneza ei sau, altfel spus, când se determin
„criminogeneza”.
O analiz strict psihologic a actului infrac ional, fundamentat
exclusiv pe cerin ele determin rii con inutului juridic al infrac iunii, const
în analiza modului în care în preg tirea, s vârşirea şi atitudinea post-
infrac ional se manifest psihicul autorului, elementele sale: inteligen a,
afectivitatea şi voin a.
Dac o asemenea analiz este indispensabil pentru stabilirea
responsabilit ii (cu cele dou elemente ale sale: discern mântul şi
libertatea) şi a culpabilit ii în formele sale curente de manifestare (inten ia
în variantele sale sau culpa, de asemenea, în variantele sale), ea nu mai este
suficient pentru criminogenez şi func iile sale principale: cunoaşterea
cauzelor criminalităţii în general şi în mod individual pentru fiecare
infracţiune; organizarea socială a prevenirii infracţiunilor; individua-
35
Vezi N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciară,
Editura Şansa, Bucureşti, 1992 - scurte extrase, selectiv, cap. II – prelucr ri
personale.
45

lizarea pedepsei; tratamentul în penitenciar şi tratamentul post-
execuţional.
Acestea sunt principalele motive pentru care şi în psihologia judiciar
ca şi în criminologie se opereaz cu conceptul de personalitate, concept
care oblig la abord ri de tip sinergic, transdisciplinar.
Referindu-ne la un autor român, la profesorul Virgil Dragomirescu,
acesta deşi cerceteaz problemele comportamentului deviant sub genericul
Psihosociologia comportamentului deviant36 el încearc , cum de fapt şi
m rturiseşte, o abordare de „sintez ”, de fapt o abordare cu pronun at
caracter sinergic37 . C este aşa rezult din faptul c în fiecare capitol al
lucr rii autorul îşi respect afirma ia din introducere în care spune:
„Argumentarea observa iilor şi concluziilor noastre, în ansamblu, am f cut-
o prin prezentarea rezultatelor cercet rilor personale pentru fiecare din
problemele tratate şi la fiecare capitol în parte, urm rind în permanen
scopul aplicativ al acestor observa ii în special pentru expertiza larg
(psiho-socio-medico-judiciar ), precum şi în cercetarea bio-medical ,
sociologic şi criminologic ”38 . „Pe baza acestor rezultate am realizat în
final o sintez privind implica iile complexe ale comportamentului deviant,
încercând discutarea motiva iei în psihosociogeneza conduitelor
deviante”39 .
Premisele cercet rii comportamentului deviant sunt psihologice atât
la nivel substan ial, pentru c se cerceteaz personalitatea infractorului, cât
şi la nivel metodologic, pentru c se utilizeaz testele psihologice40 .
Personalitatea infractorului este studiat din perspectiv sinergic
implicând:
a) cercetarea clinic pentru reconstituirea antecedentelor personale
şi patologice ale subiectului (aici intr şi excluderea simul rii prin testul de
biodetec ie);
b) examin rile paraclinice având ca rol principal probarea şi
obiectivarea diagnosticului clinic, precum şi de aprofundare a
etiopatogeniei unor tulbur ri (aici intr ample investiga ii de laborator,
radiologice, electroencefalografice etc.);
36
Dragomirescu, V., Psihosociologia comportamentului deviant,
Editura Ştiin ific şi Enciclopedic , Bucureşti, 1976.
37
Dragomiresc, V., op.cit. p. 9.
38
Idem, p. 8.
39
Idem, p. 8.
40
Idem, p. 131-220.
46

c) investig rile biogenetice având ca premis rolul factorilor
ereditari în structurarea personalit ii, iar ca scop identificarea concret a
factorilor de ereditate;
d) interpretarea neurofiziopatologic pentru explorarea
cauzalit ii manifest rilor agresive de comportament cu r sunet antisocial,
legate de condi iile biopsihologice care le exacerbeaz sau declanşeaz ;
e) cercetarea sociologic având dou obiective: în primul rând,
reconstituirea structurii personalit ii delicventului şi a modului în care au
fost solu ionate şi, în al doilea rând, pentru orientarea asupra posibilit ilor
de reechilibrare şi reinser ie social ;
f) rezolvarea medico-legal , adic furnizarea datelor medicale
obiective pe baza c rora se concluzioneaz asupra st rii de imputabilitate
(conştiin , discern mânt).
O asemenea abordare a studierii comportamentelor deviante va
permite:
1. Aprecierea corect asupra st rii psihice a personalit ii deviante,
prin precizarea diagnosticului şi excluderea simul rii sub toate formele în
care aceasta se poate manifesta (biodetec ia este, prin urmare, esen ial );
2. Determinarea tr s turilor esen iale ale personalit ii analizate din
perspectiva sinergetic ;
3. Natura şi evolu ia tulbur rilor care au înso it sau precedat
s vârşirea actului deviant şi dac acesta prezint riscul de cronicizare sau
agravare;
4. Aprecieri asupra periculozit ii tr s turilor de personalitate şi a
tulbur rilor de comportament care au precedat sau înso it comportamentul
deviant.
Exactitatea acestor concluzii va permite evitarea unor erori judiciare
care s-ar putea plasa în sfera ireparabilului, cum ar fi, de pild , aplicarea
unor m suri punitive în locul unor m suri medicale sau invers. De aceea,
conceptul de personalitate este esen ial pentru o justi ie ce se
fundamenteaz pe adev r, ştiin şi dreptate, în care primeaz ideea de
recuperare social a delincventului.
Din perspectiva considera iilor de mai sus, credem c vor putea fi
în elese mai bine defini iile pe care diferi i cercet tori (psihologi, medici,
criminologi, sociologi), angaja i nemijlocit în practica pluridisciplinar a
analizei comportamentelor deviante, le dau conceptului de personalitate în
leg tur cu criminogeneza şi psihodiagnosticul comportamentelor deviante,
pentru demonstrarea obiectiv a cauzelor şi condi iilor determinante,
precum şi a circumstan elor bio-psiho-patologice, în situa ii concrete de
ordin social, care motiveaz declanşarea conduitelor deviante.
47

Din punct de vedere juridic, actul infrac ional este rezultatul
comport rii negative a fiin ei umane responsabile, în raport cu cerin ele
normelor penale pozitive. În orice defini ie dat infrac iunii – defini ie
legal sau doctrinar – vom surprinde aceste condi ii minime ce se cer unui
act antisocial pentru a fi considerat infrac iune.
Psihologia judiciar nu poate îns opera, pur şi simplu, cu conceptul
juridic al infrac iunii şi nici justi ia modern nu poate judeca şi solu iona
cauze penale în aceast manier . De aceea, justi ia îşi racordeaz activitatea,
apelând la serviciile psihologiei judiciare în cvasitotalitatea problemelor
sale; în spe fiind vorba de actul infrac ional, la autorul acestuia, la
personalitatea sa în eleas ca sinteză a tuturor elementelor care concură la
conformaţia mintală a unui subiect căruia îi dă o fizionomie proprie,
specifică. „Aceast conforma ie rezult din nenum ratele particularit i ale
constitu iei sale psihofiziologice, ale componentelor sale instinctiv-afective,
ele însele alimentate de aferen ele senzitivo-senzoriale şi cenestezice, a
modului s u de a reac iona, de amprentele l sate, de toate experimentele
tr ite, care au jalonat istoria sa individual ” 41 .
O ampl teorie asupra personalit ii criminale a creat Jean Pinatel,
care consider c , în comportamentul criminal, „trecerea la act” constituie
elementul decisiv. Condi iile trecerii la act sunt comandate, la delincven ii
care comit acte grave, de un nucleu al personalit ii ale c rui componente
sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea şi indiferen a afectiv . Nucleul
personalit ii criminale este o structur dinamic , este reunirea şi asocierea
componentelor amintite, dintre care nici una în sine nu este anormal .
J.Pinatel pune un accent deosebit asupra faptului c nucleul personalit ii
criminale nu este un dat, ci o rezultant .
J. Pinatel subliniaz foarte hot rât, c ceea ce numeşte el
personalitate criminal nu este un tip antropologic, vreo variant a speciei
umane. Departe de a avea vreo leg tur cu criminalul înn scut al
pozitiviştilor italieni din secolul al XIX-lea, „personalitatea criminal
pinatelian – aşa cum arat el – este un model de care analiza criminologic
se serveşte în cercet rile sale. Este un instrument clinic, o unealt de lucru,
un concept opera ional. Este un sistem de referin , o construc ie abstract
care se substituie unei realit i subiective”42 .
41
Idem, p. 15.
42
Personalit ii i se dau şi alte defini ii între care men ion m:
- Prin personalitate trebuie s în elegem mai degrab un larg câmp de
investiga ii asupra fiin ei umane concepute ca un întreg (Eysenck). Este
punctul de vedere al unui medic confruntat cu o bogat cazuistic în
48

Ideile avansate de J. Pinatel duc în mod firesc la concluzia c „în
circumstan e excep ionale, orice om poate deveni delincvent”. Dac aşa
stau lucrurile, se pune întrebarea unde vede Pinatel diferen a între delicvent
şi nedelincvent? R spunsul îl d singur. Diferen a dintre nedelincven i şi
delicven i trebuie c utat în „pragul delincven ial”, în sensul c unii dintre
nedelincven i au nevoie de evenimente, de presiuni grave pentru a le
provoca o reac ie delincven ial , al ii trec la act dintr-o incita ie exterioar
foarte uşoar . Spre deosebire de aceştia, delicventul format – în opozi ie cu
nedelincventul – nu aşteapt ivirea unei ocazii propice, unei incita ii
exterioare, ci provoac el însuşi ocaziile în care apoi opereaz .
În ultim analiz - arat mai departe Pinatel – ceea ce permite cert
distingerea nedelincventului de delicvent, dar chiar şi a delincven ilor între
ei, este aptitudinea mai mult sau mai pu in pronun at de trecere la act.
„Criminolgia fundamental este ştiin a trecerii la actul delinctuos şi nimic
altceva” – conchide Pinatel.
Subliniind apoi c personalitatea este inseparabil nu numai de
organism, dar şi de mediu, Pinatel constat c în criminologie este esen ial
s se studieze personalitatea în situa ie. Exist situa ii specifice sau
periculoase în care ocazia nu trebuie s fie c utat . Actul criminal care
rezult dintr-o situa ie specific constituie r spunsul (reac ia) unei
domeniul psihodiagnosticului comportamentului deviant, care a l sat

deschis problema conceptului personalit ii, subordonând-o posibilit ilor
de creştere a cunoaş-terii în func ie de perfec ionarea metodelor de
investiga ie a fiin ei umane.
- Personalitatea se caracterizeaz prin urm toarele tr s turi: unitatea şi
identitatea sa, care realizeaz un tot coerent, organizat şi rezistent;
vitalitatea, ca ansamblu însufle it, ierarhizat, a c rei existen este
condi ionat de oscila iile sale endogene şi de stimulii exteriori la care
r spunde şi reac ioneaz ; conştientizarea, ca proces prin care individul îşi
f ureşte reprezentarea mental a tuturor activit ilor sale fiziologice şi
psihice; raporturile individului cu mediul ambiant şi reac iile la mediu în
vederea regl rii comportamentului (Porot şi Kam Merer).
- Personalitatea se prezint sub forma unei piramide biotipologice a
c rei baz este format de ereditate, cele patru suprafe e fiind formate din
amprenta morfologic , de temperament, caracter şi inteligen , vârful
piramidei constituind sinteza global a personalit ii (Pende).
- Personalitatea şi mediul formeaz o totalitate func ional , iar atunci
când unul dintre aceste elemente se schimb , se modific şi aceast totalitate
func ional (Klineberg).
49

personalit i la aceast situa ie. Dar exist situa ii nespecifice sau amorfe în
care ocazia trebuie s fie c utat . În asemenea cazuri, personalitatea este
aceea care domin situa ia, iar actul criminal ce rezult de aici este o
consecin direct a activit ii personalit ii respective. Din aceast scurt
analiz rezult c factorii de mediu influen eaz atât formarea
personalit ilor, cât şi a situa iilor. Aceasta înseamn – conchide Pinatel –
„c mediul poate fi criminogen nu numai prin multiplicarea ocaziilor de a
comite crime, ci, în egal m sur , şi prin faptul c uşureaz structurarea
personalit ilor criminale”.
Demonstra iile logice pe care le foloseşte Pinatel – bazate pe o
experien clinic de decenii – constituie cele mai bune argumente moderne
cu ajutorul c rora se poate combate nativismul în criminogenez .
Analizând în continuare comportamentul infrac ional, Pinatel arat c
infractorul nu este re inut în s vârşirea actului s u de oprobiul social,
deoarece este labil, incapabil s se organizeze pe termen lung, tot aşa cum
este în stare s dep şeasc obstacolele care apar în calea ac iunii lui
criminale, întrucât el este dinamic şi eminamente agresiv. În acelaşi timp, el
reuşeşte s dep şeasc şi aversiunea fa de acte odioase, c ci indiferent
afectiv nu-i pas de nimeni, nu nutreşte sentimente de simpatie fa de
nimeni şi, în consecin , poate comite orice crim .
3.2. Concepte, tipologii, particularit ţi

Diagnosticarea cât mai corect a profilului psihocomportamental al
infractorilor 43 , eviden ierea cât mai exact a cauzelor care au determinat
comportamentul lor antisocial constituie cerin e esen iale pentru conturarea
programelor terapeutic-recuperative din cadrul institu iilor corec ionale.
Cercetarea complex a fenomenului infrac ional, sub toate aspectele
sale, deschide largi perspective explica iei ştiin ifice a mecanismelor şi
factorilor cu rol favorizant, permi ând o fundamentare realist a m surilor
generale şi speciale orientate c tre prevenirea şi combaterea manifest rilor
antisociale.
Cercet rile moderne consacrate psihologiei actului infrac ional sunt
în mod constant pluridisciplinare. O analiz strict psihologic a actului
infracţional const în analiza modului în care personalitatea
infractorului (inteligenţa, afectivitatea, motivaţia şi voinţa) se
manifest în preg tirea, s vârşirea şi în atitudinea postinfracţional .
43
Buş, I., Psihologie judiciară, Presa Universitar Clujean , 1997 –
Excelente observa ii ale practicianului.
50

Personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie s se
încrucişeze, în cadrul duelului judiciar, func iile acuz rii şi ap r rii, pentru
c , în ultim instan , pedeapsa este impus infractorului, iar efectele sale
sunt condi ionate de aceast personalitate. Elementele pozitive ale
personalit ii vor putea conduce spre o pedeaps mai uşoar , pe când cele
negative vor trebui înfrânte printr-o pedeaps mai aspr . Exist şi situa ii în
care pedepsele sunt insuficiente, acestea generând, de obicei, fenomenul
recidivei sau al obişnuin ei infrac ionale, c rora societatea nu le-a g sit
remedii propice.
Conceptul de personalitate este esen ial pentru o justi ie ce se
fundamenteaz pe adev r, ştiin şi dreptate, în care primeaz ideea de
recuperare social a infractorului. De aceea justi ia îşi racordeaz activitatea
la serviciile psihologiei judiciare.
Factorii psihologici nu ac ioneaz direct, nemijlocit şi univoc asupra
individului, ci prin filtrul particularit ilor sale individuale, particularit i ale
c ror r d cini se afl în mic m sur în elementele înn scute ale
personalit ii şi în cea mai mare m sur în antecedentele sale, în istoria
personal . Toate acestea îi determin un anumit tip de comportament
disfunc ional, un anumit mod de a ac iona şi reac iona în spa iul psihologic,
în modul de a rezolva situa iile conflictuale care apar mereu în acest spa iu.
Infractorul se prezint ca o personalitate deformat , ceea ce îi
permite comiterea unor acţiuni atipice cu caracter antisocial sau
disocial.
Infractorul apare ca un individ cu o insuficient maturizare
social , cu deficienţe de integrare social , care intr în conflict cu
cerinţele sistemului valorico-normativ şi cultural al societ ţii în care
tr ieşte. Pe aceast baz se încearc s fie puse în eviden atât perso-nalitatea
infractorului, cât şi mecanismele interne (mobiluri, motiva ii, sco-puri) care
declanşeaz trecerea la actul infrac ional ca atare (Banciu, 1992).
Studiindu-se diferite categorii de infractori sub aspectul particula-
rit ţilor psihologice, s-a reuşit s se stabileasc anumite caracteristici
comune care se reg sesc la majoritatea celor care încalc în mod frecvent
legea:
INSTABILITATEA EMOTIV-AC IONAL . Datorit experien ei
negative, a educa iei deficitare primite în familie, a deprinderilor şi
practicilor antisociale însuşite, infractorul este un individ instabil din punct
de vedere emotiv-ac ional, un element care în reac iile sale tr deaz
discontinuitatea, salturi nemotivate de la o extrem la alta, inconstan în
reac ii fa de stimuli. Aceast instabilitate este o tr s tur esen ial a
personalit ii dizarmonic structurat a infractorului adult sau minor, o latur
51

unde traumatizarea personalit ii se eviden iaz mai bine decât pe planul
componentei cognitive. Instabilitatea emotiv face parte din st rile de
dereglare a afectivit ii infractorilor care se caracterizeaz prin: lipsa unei
autonomii afective, insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv, slaba
dezvoltare a emo iilor şi sentimentelor superioare, îndeosebi a celor morale
etc. Toate acestea duc la lipsa unei capacit i de autoevaluare şi de evaluare
adecvat , la lipsa de obiectivitate fa de sine şi fa de al ii.
INADAPTAREA SOCIAL . Este evident c orice infractor este un
inadaptat din punct de vedere social. Inadapta ii, cei greu educabili, de unde
se recruteaz întotdeauna devian ii, sunt elemente a c ror educa ie s-a
realizat în condi ii neprielnice şi în mod nesatisf c tor. Anamnezele f cute
infractorilor arat c , în majoritatea cazurilor, aceştia provin din familii
dezorganizate (p rin i deceda i, divor a i, infractori, alcoolici), unde nu
exist condi ii, priceperea sau preocuparea necesare educ rii copiilor.
Acolo unde nivelul socio-cultural al p rin ilor nu este suficient de ridicat,
unde nu se d aten ia cuvenit normelor regimului zilnic, se pun implicit
bazele unei inadapt ri sociale. Atitudinile antisociale care rezult din
influen a necorespunz toare a mediului duc la înr d cinarea unor
deprinderi negative care, în diferite ocazii nefavorabile, pot fi actualizate,
conducând la devian şi apoi la infrac iune.
Ac iunea infrac ional reprezint , etiologic, un simptom de
inadaptare, iar comportamentul este o reac ie atipic .
SENSIBILITATEA DEOSEBIT . Anumi i excitan i din mediul
ambiant exercit asupra lor o stimulare spre ac iune cu mult mai mare ca
asupra omului obişnuit, ceea ce confer un caracter atipic reac iilor
acestora. Pe infractor îl caracterizeaz lipsa unui sistem de inhibi ii, elaborat
pe linie social . Atingerea intereselor personale, indiferent de consecin e,
duce la mobilizarea excesiv a resurselor fizice şi psihice.
DUPLICITATEA COMPORTAMENTULUI. Conştient de caracterul
socialmente distructiv al actului infrac ional, infractorul lucreaz în tain ,
observ , pl nuieşte şi execut totul ferit de ochii oamenilor, în general, şi ai
autorit ilor, în special. Reprezentând o dominant puternic a
personalit ii, duplicitatea infractorului este a doua lui natur , care nu se
mascheaz numai în perioada în care comite fapta infrac ional , ci tot
timpul. El joac rolul omului corect, cinstit, al omului cu preocup ri de o
alt natur decât cele ale „specialit ii” infrac ionale. Acest „joc” artificial îi
denatureaz actele şi faptele cotidiene, f cându-l uşor depistabil pentru un
bun observator. Necesitatea t inuirii, a „vie ii duble”, îi formeaz
infractorului deprinderi care îl izoleaz tot mai mult de societate, de
aspectul normal al vie ii.
52

IMATURITATEA INTELECTUAL . Aceasta const în
incapacitatea infractorului de a prevedea pe termen lung consecin ele
ac iunii sale antisociale. Exist ipoteza c infractorul este strict limitat la
prezent, acordând o mic importan viitorului. Arbuthnot (1987)
concluzioneaz faptul c acesta este centrat pe prezent şi nu discrimineaz
cert delincven a de nondelincven .
Imaturitatea intelectual nu se suprapune cu rata sc zut a
coeficientului de inteligen (IQ), ci înseamn o capacitate redus de a
stabili un raport ra ional între pierderi şi câştiguri în proiectarea şi
efectuarea unui act infrac ional, trecerea la comiterea infrac iunii
efectuându-se în condi iile unei pruden e minime fa de pragurile de
toleran a conduitelor în fapt (Bogdan şi colab., 1983).
IMATURITATEA AFECTIV . Const în decalajul persistent între
procesele cognitive şi afective, în favoarea celor din urm . Datorit
dezechilibrului psiho-afectiv, imaturitatea afectiv duce la o rigiditate
psihic , la reac ii dispropor ionate, predominând principiul pl cerii în raport
cu cel al realit ii. Imaturul afectiv recurge la comportamente infantile
(accese de plâns, crize etc.) pentru ob inerea unor pl ceri imediate, minore
şi uneori nesemnificative. Nu are o atitudine consecvent fa de
problemele reale şi importante, este lipsit de o pozi ie critic şi autocritic
autentic , este nerealist, instabil emo ional. Imaturitatea afectiv asociat cu
imaturitatea intelectual predispune infractorul la manifest ri şi
comportamente antisociale cu urm ri deosebit de grave.
FRUSTRAREA. Este o stare emo ional resim it de infractor atunci
când este privat de unele drepturi, recompense, satisfac ii etc., care
consider c i se cuvin sau când în calea ob inerii acestor drepturi se
interpun obstacole. Frustrarea este resim it în plan afectiv-cognitiv ca o
stare de criz (o stare critic , de tensiune) care dezorganizeaz , pentru
momentul dat, activitatea instan ei corticale de comand a ac iunilor,
generând simultan surescitarea subcortical .
Infractorii reac ioneaz diferen iat la situa iile frustrante, de la
ab inere (toleran la frustrare) şi amânare a satisfac iei pân la un
comportament agresiv. Cei puternic frustra i au tendin a s -şi piard pe
moment autocontrolul, ac ionând haotic, inconstant, atipic, agresiv şi
violent, cu urm ri antisociale grave.
COMPLEXUL DE INFERIORITATE. Este o stare pe care
infractorul o resimte ca un sentiment de insuficien , de incapacitate
personal . Complexul de inferioritate apare în urma unor deficien e,
infirmit i reale sau imaginare fiind poten ate şi de c tre dispre ul,
dezaprobarea tacit sau experimentat a celorlal i.
53

Complexul de inferioritate incit adesea la comportamente
compensatorii, iar în cazul infractorilor la comportamente de tip inferior
orientate antisocial.
J.Pinatel (1971) arat c la majoritatea marilor delincven i exist un
nucleu al personalit ii ale c rui elemente componente sunt: egocentrismul,
labilitatea, agresivitatea şi indiferen a afectiv .
EGOCENTRISMUL reprezint tendin a individului de a raporta totul
la el însuşi; el şi numai el se afl în centrul tuturor lucrurilor şi situa iilor.
Atunci când nu-şi realizeaz scopurile propuse devine invidios şi
susceptibil, dominator şi chiar despotic. Egocentricul nu este capabil s
vad dincolo de propriile dorin e, scopuri, interese. Este un individ care nu
este capabil s recunoasc superioritatea şi succesele celorlal i, se crede
permanent persecutat, consider c are întotdeauna şi în toate situa iile
dreptate. Îşi minimalizeaz defectele şi insuccesele, îşi maximizeaz
calit ile şi succesele, iar atunci când greşeşte, în loc s -şi reconsidere
pozi ia, atac cu virulen .
LABILITATEA este tr s tura personalit ii care semnific fluctua ia
emotivit ii, capriciozitatea şi, ca atare, o accentuat deschidere spre
influen e, ac iunile individului fiind imprevizibile. Instabilitatea emo ional
presupune o insuficient maturizare afectiv , individul fiind robul
influen elor şi sugestiilor, neputând s -şi inhibe pornirile şi dorin ele în fa a
pericolului public şi a sanc iunii penale.
AGRESIVITATEA apare atunci când individul este împiedicat s -şi
satisfac dorin ele şi se manifest printr-un comportament violent şi
distructiv. Cele mai cunoscute forme de agresivitate sunt: autoagresivitatea
şi heteroagresivitatea. Autoagresivitatea const în îndreptarea comporta-
mentului agresiv spre propria persoan , exprimându-se prin automutil ri,
tentative de sinucidere sau chiar sinucidere. Heteroagresivitatea presupune
canalizarea violen ei spre al ii, manifestându-se prin forme multiple, cum ar
fi: omuciderea, tâlh ria, violul, tentativa de omor, v t marea corporal etc.
J.Pinatel mai eviden iaz dou forme distincte ale agresivit ii:
ocazional şi profesional . Agresivitatea ocazional se caracterizeaz prin
spontaneitate şi violen , fiind mai des întâlnit în crimele pasionale.
Agresivitatea profesional se caracterizeaz printr-un comportament
violent, durabil, care se relev ca o constant a personalit ii infractorului,
acesta manifestându-se agresiv în mod deliberat, conştient.
INDIFEREN A AFECTIV este strâns legat de egocentrism şi mai
poart numele de insensibilitate moral . Ea se caracterizeaz prin
incapacitatea infractorului de a în elege durerile şi nevoile celorlal i, prin
satisfac ia resim it fa de durerile altora. Indiferen a afectiv red în fond
54

st rile de inhibare şi dezorganizare emo ional . Aceast latur a
personalit ii infractorului se formeaz de la vârste timpurii, fiind una din
principalele caren e ale procesului socializ rii, un rol important de inându-l
în acest plan func ionarea defectuoas a structurii familiale, precum şi stilul
educa ional adoptat în cadrul acestei microstructuri. De obicei, infractorul
nu este conştient de propria-i stare de inhibare emo ional , ceea ce explic
atât calmul cât şi sângele rece cu care sunt comise o serie de infrac iuni de o
violen extrem . Leg tura strâns dintre indiferen a afectiv şi egocentrism
const în faptul c infractorului îi este str in sentimentul vinov iei, al
culpabilit ii.
Aceste componente ale personalit ii infractoare se pot întâlni şi la
celelalte persoane (neinfractori), îns la acestea nu sunt elemente dominante
ale personalit ii, nu au consisten a şi frecven a întâlnit la infractori, nu
sunt orientate spre infrac ionalitate.
Ca urmare a orient rii axiologice, a sistemului de valori pe care îl
posed , infractorul este incapabil din punct de vedere psihic s desf şoare o
munc social sus inut . Aceast incapacitate este dublat de dispre ul fa
de munc , de atitudinea negativ fa de cei ce desf şoar o activitate
organizat , productiv . Nu se poate spune îns c aceast atitudine, aceast
incapacitate fizic este generat de deficien e ale voin ei. Procesele volitive
func ioneaz la ei în mod normal, con inutul lor se îndreapt spre ac iuni
conflictuale în raport cu societatea, spre ac iuni antisociale. Dezgustul fa
de munc , lipsa unor preocup ri sus inute care s dea un scop mai
consistent vie ii, provoac la ei o stare de continu nelinişte, de
nemul umire de sine, o continu stare de irascibilitate. Aceast nelinişte
alimenteaz tendin a, elaborat în cursul vie ii lor, spre vagabondaj şi
aventuri, ceea ce le convine foarte mult deoarece le favorizeaz activitatea
infrac ional . Faptul c în decursul activit ilor, infractorii îşi constituie un
stil specific de lucru, poate sugera uneori s r cie de idei sau lipsa
imagina iei creatoare, dar în acelaşi timp mai probabil o specializare
superioar , fapt ce contrazice teoria despre inteligen a nativ , specific a
infractorilor. Analizând modul lor de lucru, ajungem s recunoaştem c este
vorba, în cea mai mare parte a cazurilor, de idei simple, cu mici varia ii pe
acelaşi motiv fundamental. Cu toate acestea, m iestria lor poate oglindi
uneori ingeniozitate, inventivitate, fantezie, precum şi o dexteritate
deosebit ce se dobândeşte pe baza unui antrenament îndelungat.
Tr ind în conflict cu societatea şi ac ionând mereu împotriva ei, prin
succesele ob inute în activitatea infrac ional devin încrezu i, orgolioşi,
supraapreciindu-se şi ajungând la manifest ri de vanitate, adeseori puerile.
Infractorul se simte mereu în continu ap rare legitim fa de societatea
55

care refuz s îi ofere de bun voie ceea ce capriciul lui de moment
pretinde. Elementul lui vital şi în acelaşi timp şi o tr s tur fundamental a
caracterului s u este minciuna.
Lipsa unui microclimat afectiv, eschivarea de constrângeri social-
morale, lipsa unor valori etice c tre care s tind , îl fac pe infractor
indiferent fa de viitor, îi împrumut o atitudine de total nep sare fa de
propria-i soart . Din acest motiv, aparentul curaj de care d dovad
reprezint de fapt insensibilitate, indiferen în urma tensiunii continue, în
urma obişnuin ei de a fi mereu în pericol. Egoismul în buş complet orice
urm de compasiune şi, ca urmare, poate duce la acte de mare cruzime. Se
remarc sentimentalismul ieftin al infractorului, care are o for
mobilizatoare major , constituind resortul care îl împinge spre ac iune.
Profilul psihocomportamental al infractorului a fost prezentat la
modul general, cuprinzând acele elemente care se pot desprinde din analiza
tr s turilor fundamentale ale unui num r mare de infractori. Imaginea
prezentat este mai degrab una statistic , ea permite un num r nesfârşit de
excep ii, un joc mare de deplas ri cauzate fie de elemente temperamental-
caracteriale, fie de exercitarea unei specialit i infrac ionale deosebite.
Ponderea cu care apar aceste caracteristici difer foarte mult de la un
infractor la altul, în func ie şi de genul de infrac iune pe care îl realizeaz .
Luând în considerare unicitatea oric rui act infrac ional, a
individualit ii şi personalit ii distincte a oric rui infractor, nu sunt lipsite
de interes urm rirea şi surprinderea unor particularit i psihologice ale
infractorilor de diverse „specialit i”.
3.3. Componentele personalit ţii

„Sistemul personalit ţii”, aşa cum îl învedereaz defini iile
prezentate, este lipsit de transparen , astfel încât el nu poate fi cunoscut
decât prin investiga ii complexe. Elementele sale constitutive, atât cele
simple, cât şi cele complexe, se afl într-un sistem de leg turi multiplu
determinate, astfel încât fenomenul personalit ii este dificil de cunoscut şi
reclam utilizarea unor mijloace ştiin ifice deosebit de sensibile pentru a
efectua o analiz eficient .
Analiza este posibil datorit propriet ii personalit ii de a se
proiecta în lumea exterioar prin impulsuri, atitudini, conflicte, ceea ce
fundamenteaz şi face posibil întregul sistem al ştiin elor comportamentale,
inclusiv al psihologiei juridice.
În analiza personalit ii, în literatura de specialitate şi în practica de
investigare pluridisciplinar , se disting dou planuri de analiz : planul
componentelor personalit ţii şi planul tipurilor de personalitate.
56

Vom analiza personalitatea din perspectiva acestor dou planuri:
a) Componentele biopsihologice
Componentele biologice ale personalit ii cuprind toat zestrea nativ
a individului, indiferent dac unele caracteristici se reg sesc şi la
predecesori (caracteristici ereditare) sau nu (caracteristici înn scute). În
determinarea comportamentului şi mai cu seam a celui deviant, calit ile
sau deficien ele majore ale organismului, caracteristicile temperamentale,
precum şi constela ia aptitudinal a individului constituie for e adesea
determinante.
1.a. Calit ile şi deficien ele majore ale organismului, cele vizibile cât
şi cele mai pu in vizibile, îşi pun amprenta în mod hot rât asupra
personalit ii. Oamenii cu un organism bine structurat, dublat şi de o
înf işare atr g toare au o siguran de sine, comportamentul lor fiind, în
mare parte, determinat în mod avantajos de constitu ia lor fericit . În
opozi ie cu aceştia, o capacitate redus de rezisten la greut i fizice sau
deficien e senzoriale ori locomotorii influen eaz negativ formarea
personalit ii. Sentimentul de inferioritate generat de statura mic sau de
disfunc ii organice, poten ate şi prin dispre ul tacit sau exprimat de cei din
jur, adesea incit la comportamente compensatorii – „vitejia” lui Napoleon
pare s fie ilustrativ – care nu o dat pot duce la comportamente deviante.
Sentimentul inferiorit ii – cunoscut în literatur mai ales dup lucrarea
psihologului vienez Alfred Adler, „Studiul inferiorit ii organelor şi
compensa ia lor în activitate” (1917) – este una din caracteristicile cele mai
generale ale infractorilor, fapt asupra c ruia vom insista pe parcursul
lucr rii.
1.b. Temperamentul const în acele caracteristici formale care se
refer la modul cum se desf şoar via a psihic a individului. Termenul
românesc cel mai apropiat este „fire”. Astfel, vorbim de fire lent , fire iute,
apoi de oameni la care st rile afective sunt durabile sau mai pu in durabile,
de uşurin a sau dificultatea de a se comuta de la o stare psihic (afectiv ) la
alta etc.
1.c. Înzestrarea aptitudinal a personalit ii se refer la abilitatea
natural de a dobândi cunoştin e ori îndemân ri de ordin general sau
special. Inteligen a, de pild , este considerat ca fiind o aptitudine general ,
cât vreme îndemânarea constituie o aptitudine special . Impactul factorilor
sociali asupra aptitudinilor înn scute este uşor de demonstrat. Oricât de
„talentat”, de înzestrat nativ pentru muzic ar fi cineva, nu poate atinge
niveluri superioare f r studii de specialitate. Pe de alt parte, nici un
desenator, chiar de geniu, nu va deveni un „bun” falsificator de bancnote
sau diplome dac aptitudinile lui nu vor fi sus inute de atitudini antisociale
57

puternice (rela ia aptitudini-atitudini). Îndeosebi pe acest plan se
eviden iaz nu numai complexitatea personalit ii, ci şi contradictorialitatea
ei. O caracteristic superioar pozitiv – mare talent la desen – devine
socialmente negativ prin manifestarea ei pe un t râm prohibit de societate.
Falsificatorii de tablouri fac parte dintre acele talente corupte pe care
câştigul uşor le atrage. Tot astfel, inteligen a (aptitudine general ), dac nu
este asociat cu onestitatea (atitudinea social pozitiv ), poate s evolueze
în direc ia form rii unei personalit i de escroc, şantajist sau de delapidator.
b) Componentele sociale
Componentele sociale se refer la efectele ac iunii unor agen i de
natur socio-cultural (mediu social, fenomenul înv rii ca substrat şi
mecanism al educa iei spontane şi institu ionalizate) traduse în structuri
achizi ionate (caracter, atitudini), care, pe m sura consolid rii lor, devin
for e motrice, chiar motive care modeleaz comportamentul.
Prin caracter se în elege ansamblul tr s turilor esen iale şi calitativ
specifice care se exprim în activitatea omului în mod relativ stabil şi
permanent. Activitatea individului îns , se muleaz pe „modele” socio-
culturale de comportare şi, pe m sur ce se interiorizeaz , sunt tr ite sub
form de atitudini fa de al i oameni, fa de munc şi activitate în general,
precum şi în atitudinea fa de sine însuşi. Dac prin atitudine vom în elege
maniera de a se comporta într-o situa ie, atunci devine clar c atitudinea fa
de al ii şi fa de sine constituie acele fundamente ale caracterului care
determin , în mare m sur , fie formarea unei personalit i echilibrate (om
sociabil, activ, exigent fa de sine), fie formarea unei personalit i deviante
(b nuitor, distant şi nep s tor fa de al ii, cu o mare doz de egoism).
Componentele biologice se dezvolt şi ac ioneaz în condi iile
existen ei şi ac iunii concomitente ale componentelor sociale. Deci,
dezvoltarea personalit ii se realizeaz în timp, prin interac iunea celor dou
blocuri mari de componente. Dac . cu îndrept ire, putem vorbi de o
devenire permanent a personalit ii, tot aşa şi criminogeneza trebuie s fie
privit ca un proces de durat în care factorii biologici individuali sunt
între esu i cu cei sociali, ceea ce împrumut fenomenului infrac ional nu
numai multicauzalitatea, dar şi polimorfia specific .
3.4. Tr s turile personalit ţii

Tr s turile personalit ii sunt considerate ca fiind variabile. Tr s -
turile sunt ale personalit ii şi nu ale comportamentului. Comportamentul
poate fi privit numai ca indicator al tr s turii, c ci comportamentul adesea
poate fi vizibil, dar tr s tura niciodat . De pild , asistând la un meci de box
58

şi observând c un pugilist lupt pân la epuizare (comportament), ajungem
la concluzia c el este persistent (tr s tur ). Tot aşa, când cineva, într-o
societate monopolizeaz toat conversa ia (comportament), noi conchidem
c este vorb re (tr s tur ). H.J. Eysenck men ioneaz c tr s tura este ceva
ce se manifest la individ într-un mare num r de situa ii.
Tr s tura este o tendin de reac ie larg şi relativ permanent . Putem
vorbi de tr s turi ale cunoaşterii (acuitate perceptiv , gândire superficial
etc.), tr s turi ale afectivit ii (uşor emo ionabil, sentimente profunde etc.),
tr s turi temperamentale (lent, iute, alert etc.), tr s turi dinamice care se
refer la modul de ac iune şi de decizie, dar şi la motiva ii şi interes etc.
Tr s turile de personalitate evolueaz în cursul vie ii individului,
deoarece el este în permanent interac iune cu mediul social şi cu cel fizic,
în continu transformare. În cadrul acestei interac iuni, ca şi în urma
retroac iunii (de la comportament înapoi spre tr s turi, ereditate, atitudine
etc.) pot apare şi tr s turi noi sau se accentueaz cele formate anterior.
Oricare ar fi natura tr s turilor, ele au o evolu ie într-un ritm lent;
schimb rile radicale, dramatice, profunde ale personalit ii sunt relativ rare,
ele sunt doar excep ii care, obişnuit, se produc în condi ii cu totul ieşite din
comun.
Ar fi greşit s credem c alc tuind o list de 30-40 de tr s turi, noi de
fapt am caracterizat un individ. Personalitatea nu este numai suma
tr s turilor, fie ele caracteristice şi relativ stabile, ci este o constela ie
specific a tr s turilor, între care una sau câteva dobândesc un caracter
dominant, subordonându-le pe celelalte, formând deci o textur specific ,
individual , unic . Cunoaşterea real a personalit ii, în ultim analiz ,
presupune cunoaşterea dominantei (dominantelor) specifice şi sistemul de
subordonare – fa de dominant (e) – a celorlalte tr s turi.
3.5. Tipuri de personalitate

Înc din cele mai vechi timpuri s-a observat c exist clase de indivizi
care au unele caracteristici comune sau grupuri de astfel de caracteristici, fie
pe latura intereselor, a modului de gândire, fie pe cea a temperamentului, a
constitu iei lor fizice etc. Indivizii din respectiva clas – în func ie de
caracteristica aleas – apar in aceluiaşi tip. Aşa, de pild , dac un grup de
indivizi se caracterizeaz prin persisten , rigiditate, subiectivitate,
timiditate, iritabilitate, spunem c aceşti indivizi apar in tipului introvertit.
Tipul este deci o no iune supraordonat no iunii de tr s tur . Dup unii
autori (R. Stagner, 1961; H.J. Eysenck, 1970), personalitatea este
organizat ierarhic pe patru niveluri: nivelul reac iilor (r spunsurilor)
59

specifice, nivelul reac iilor de deprindere (habitudinale), nivelul reac iilor
de tr s tur şi, în fine, nivelul superior de reac ie tipologic .
Cu alte cuvinte, tipul este un stil superior de organizare a
personalit ii. Pornind de la ideea c temperamentul este componenta de
baz a personalit ii – f r a fi exprimat în mod explicit acest pretins adev r
– înc din antichitate Hipocrat (care a tr it în secolul V î.e.n.) a ales drept
criteriu al tipologiei sale predominan a uneia din „cele patru humori ale
organismului” uman (sânge, bila neagr , bila galben , flegma), stipulând, în
consecin , existen a a patru tipuri temperamentale fundamentale:
sangvinic, melancolic, coleric, flegmatic. Termenii aceştia sunt r spândi i şi
azi. În limbajul cotidian, afirm G.W.Allport, coleric înseamn irascibil,
sangvi-nicul este considerat optimist, melancolicul – trist, iar flegmaticul –
apatic.
3.5.1. Tipologia lui Carl Gustav JUNG – extravert – introvert

Axându-se exclusiv pe criterii de natur psihologic , C.G. Jung
consider c exist dou tipuri extreme: cel introvertit şi cel extrovertit,
între care se plaseaz tipul intermediar (ambivert), având caracteristici din
ambele tipuri extreme.
Dup concep ia lui C.G. Jung, exist dou orient ri majore ale
personalit ii, şi anume: fie c avem de-a face cu un om care se orienteaz
cu prec dere spre lumea extern , lumea obiectiv (atitudine extravertit ),
fie c orientarea persoanei merge mai degrab spre interior, spre lumea
subiectiv (atitudine introvertit ). Ambele atitudini se reg sesc la fiecare
individ, dar în mod obişnuit una din ele este dominant şi conştient , cât
vreme cealalt este subordonat şi inconştient .
Extravertitul tipic este sociabil, îi plac petrecerile, are mul i prieteni,
mereu simte nevoia s aib cu cine vorbi, nu-i place nici lectura solitar ,
nici studiul individual. Mereu tânjeşte dup companie vesel , îi place s
rişte, ac ioneaz sub inspira ia momentului, şi, în general, în mod impulsiv.
Îi plac glumele şi p c lelile, mereu este gata de ripost , nu-şi face griji, este
deschis, prietenos, optimist, râsul (şi veselia) constituie elementul lui. Tot
timpul este activ, tinde spre agresivitate şi-şi pierde cump tul uşor.
Sentimentele sale nu sunt sub un control riguros, iar în genere extravertitul
nu este întotdeauna o persoan demn de încredere.
Introvertitul tipic este o persoan liniştit , retras , care pre uieşte mai
mult c r ile decât oamenii. Fa de oameni, cu excep ia câtorva prieteni intimi,
este foarte rezervat. Îşi face planuri de viitor şi nu-i place s ac ioneze sub
impulsul momentului. Tinde s ia totul în serios şi duce o via ordonat . Îşi
controleaz foarte strâns sentimentele, prea rar se comport în mod agresiv şi
60

nu-şi pierde uşor cump tul. Deşi înclinat spre pesimism, introvertitul, în
general, este un om de încredere care pune mare pre pe valorile etice.
3.5.2. Valoarea tipologiilor

Tipologiile la care ne-am referit, ca şi alte feluri de tipologii care au
fost elaborate de-a lungul vremii, au în comun faptul c nu reuşesc s
cuprind toat varietatea personalit ilor umane. Dac lu m, de pild ,
categoriile lui C.G. Jung, ele nu pot fi gândite altfel decât c extravertitul
„pur” şi introvertitul „pur” s-ar afla la polii opuşi ai unui continuum, unde
îns – statistic vorbind – ar ocupa majoritatea spa iului, tipul ambivert.
Tipul intermediar, în orice sistem tipologic, ocup un loc de frunte, ceea ce
aparent ar invalida tipologiile în general.
Acest adev r rezult şi din constat rile lui H.J. Eysenck, care, în
ultima sa lucrare (1977), arat c : „… practic, to i criminalii fac parte din
categoria extraverti ilor” şi c „acest tip de indivizi se caracterizeaz printr-
un nivel slab de excita ie a cortexului cerebral, fenomen care împiedic la ei
formarea normal a reflexelor condi ionate … deci extraverti ii, în general,
prin sl biciunea înn scut a aptitudinii lor de a fi condi iona i (deci educa i
socialmente - n.a.), au toate şansele s nu reziste la tenta ii şi astfel s
adopte, dac nu neap rat un comportament criminal, cel pu in un
comportament antisocial…”; „… exist grupe de indivizi la care
comportamentul criminal deriv din cauze totalmente diferite … aşa se pare
c ucigaşii – cel pu in cei din Europa – ar fi mai mult introverti i; totuşi,
poate la asasinii profesionişti s fie altfel…”.
Dup cum se vede, nici chiar un tipolog de talia lui H.J. Eysenck nu
ajunge la rezultate concludente în aceast problem .
F r îndoial , nu vom g si nic ieri vreun „tip pur”, în nici un cadru
de referin , în nici un sistem tipologic. Aceasta cu atât mai mult cu cât
îns şi ideea de tip este o abstrac ie, este un construct mintal, care
corespunde mai degrab necesit ilor noastre logice de a „ordona”
fenomene naturale care, prin esen a lor, nu sunt „ordonate”. În aceast
viziune evident c nu vom c uta tipologii perfecte, ci jaloane, sindromuri,
ale c ror configura ii ne pot orienta în cunoaşterea, m car şi superficial , a
unor indivizi implica i poate în vreo infrac iune.
3.6. Personalitatea infractorului recidivist –

„paradoxul criminal” – Eysenck - Mawrer
61

Interesante idei în materia recidivei dezvolt Eysenck44 .
Problema psihologic pe care Eysenck vrea s-o l mureasc pe acest
plan este cea a „paradoxului criminal”. De ce infractorul - şi mai cu
seam recidivistul - comite actele sale când ştie c în cele din urma va fi
pedepsit?
Întrebarea este cu atât mai justificat cu cât Eysenck, al turi de mul i
psihologi, consider c omul este o fiin eminamente orientat spre
hedonism şi, cu toate acestea, nu evit faptele care îl duc, în ultim analiz ,
la cele mai mari nepl ceri.
În explicarea acestui paradox, Eysenck se refer la „legea secvenţei
temporale” stabilit de psihologul american O.H. Mawrer, dup care: „un
anumit act (infracţional) uman este determinat nu numai de
consecinţele lui, ci şi de apariţia în timp a respectivelor consecinţe”. Cu
alte cuvinte, „când o acţiune are dou consecinţe, una premial
(pozitiv ) şi alta de sancţiune (negativ ), ambele consecinţe fiind
(teoretic) egale ca pondere (echiprobabile), atunci situaţia
(conflictual ) se rezolv în funcţie de consecinţa probabil cea mai
apropiat (ca apariţie în timp). În cazul unui act infracţional,
consecinţa imediat este premial pozitiv , în sensul c d o satisfacţie
imediat moral sau material , cât vreme sancţiunea legal este mai
îndep rtat în timp şi comport un grad de incertitudine” 45 .
Studiul multirecidiviştilor arat o conjugare de deficien e individuale
şi sociale (E. Johanson, 1974), un cumul de deficien e sanitare, biologice şi
intelectuale şi o lung istorie de excluderi şi respingeri sociale ce îi fac
„marginali” fa de comunitatea în care tr iesc (J. Selosse şi al ii, 1974). În
cazul delimcven ilor, deci, trecerea la actul infrac ional este o activare a
mecanismelor psihosociale ca reac ie la excluderea şi respingerea pe care o
sufer (N. Mailioux, 1971). Neacceptarea, respingerea social , dup cum
am ar tat mai sus, este un motiv puternic de ac iune şi, în aceast
conjunctur , evident, comportamentul va fi direc ionat antisocial. Impactul
va fi cu atât mai violent cu cât subiectul va fi mai puternic convins c
agentul frustrator a ac ionat cu inten ie (Willard W. Hartup, 1977).
44
Tiberiu Bogdan, idem, p. 80-81.
45
Cu toate c aceast „lege” nu este altceva decât o generalizare a unei
observa ii de natur empiric şi cu toate c , în fond, ea nu explic fenomenul,
ci doar îl descrie în form generalizat , totuşi, practic aceast constatare este
greu de contrazis cu atât mai mult cu cât pe un plan şi mai general aceast
„lege” face parte integrant din teoria înv rii (Legea efectului).
62

Urm rind s stabileasc principalele caracteristici psihologice de
personalitate ale unor „criminali înr i i” (hardened criminals), de inu i la un
penitenciar din S.U.A., F.W. Warbunton şi al ii (1967) au utilizat teste de
personalitate U.I. (Universal Index) în baza c rora au putut stabili nu numai
existen a unor factori de personalitate care disting delincventul de
nedelincvent, ci şi unele constela ii de factori specifici. Astfel, fa de
ceilal i, delicven ii arat o tendin marcant de a „merge cu banda”, dau
semne de neadaptare, sunt vanitoşi şi egocentrici etc. Egocentrismul – prin
care se în elege incapacitatea de a ine cont de sentimentele, gândurile şi
interesele altora (M.J. Chandler, 1977) – este o caracteristic fundamental
a infractorului din obişnuin , relevat de to i autorii care au cercetat
problemele psihologice ale infractorilor. M.J. Chandler subliniaz c un
mare num r de comportamente deviante sunt asociate cu o persistent
gândire egocentric . De asemenea, se mai poate stabili c gândirea
egocentric obişnuit este înso it de o slab capacitate de adaptare social .
Rezultatele test rilor mai arat c egocentricul primeşte greu dezaprobarea,
cât vreme aprobarea îl stimuleaz pozitiv.
Al turi de egocentrismul marcat, personalitatea delincventului mai
este caracterizat şi printr-o imaturitate persistent . Înseşi actele antisociale
sunt semne evidente ale unei imaturit i, ale faptului c infractorul este
imatur, fie pe plan intelectual, fie pe plan afectiv.
Mult vreme s-a crezut, mai cu deosebire sub influen a
lombrosienilor, c infractorul (prin obişnuin ) este un individ total inferior
sub aspect intelectual. E. de Greef (1946), utilizând metoda Vermeylen, a
studiat un eşantion de 126 ho i, 105 b t uşi, 80 de criminali sexuali,
34 escroci şi 80 de asasini, sub aspectul unor tr s turi intelectuale (aten ie,
memorie de fixare, capacitate asociativ , în elegere, judecat , destoinicie
şi capacitate de a face combina ii). La acest eşantion, asasinii şi escrocii,
în general, sunt la nivelul oamenilor obişnui i (normali), cât vreme restul
infractorilor se amplaseaz sub linia normalului la „în elegere” şi
„judecat ”.
Imaturitatea intelectual nu trebuie în eleas ca fiind identic cu un
coeficient de inteligen (I.Q.) sc zut. Imaturitatea intelectual înseamn
capacitatea redus de a stabili un raport ra ional dintre pierderi şi câştiguri
în proiectarea şi efectuarea unui act infrac ional. Aceast latur a
personalit ii deviantului a fost studiat de P. Coslin (1976). El arat c în
trecerea la actul deviant infractorul trebuie s cânt reasc bine câştigurile şi
sanc iunile scontate, s ia în considera ie şi pragurile de toleran social şi
numai în baza unor asemenea socoteli accept sau nu riscul ac iunii. Cei
care sunt mai ap i s estimeze toate probabilit ile par s manifeste mai
63

mult pruden decât al ii. Dar este de notat c din cei care trec la act nu to i
dau dovad de aceeaşi în elegere a conjuncturilor.
Într-o lucrare din 1955, Harold Lindner sus ine c în elegerea şi
tratarea „criminozei” (a crimei reale) const într-o apreciere corect a
„motivelor predispozante”, care îl directiveaz pe individ spre un
comportament criminal, pe de o parte, iar pe de alt parte, spre „factorii
(ambientali) de precipitare” ce inspir şi declanşeaz crime, oferind
mijloacele prin care ea se perpetueaz . Criminoza apare atunci – spune mai
departe Harold Lindner – când motiva iile predispozante sunt „aprinse” de
factorii (ambientali) precipitan i. În aceste condi ii, comportamentul
criminal este o încercare a individului de a se relaxa prin rezolvarea
tensiunii interne şi restabilirea echilibrului ini ial.
În concep ia lui Harold Lindner, motivele predispozante includ
dorin a excesiv dup anume feluri de gratifica ie (bani, sex etc.), o
ostilitate exagerat fa de orice persoan care refuz vreun fel de
gratifica ie, o team excesiv de a p rea slab şi insuficient de b rbat etc.
Date fiind asemenea st ri, situa ia (ambiental ), precipitant joac rolul de
tr gaci şi explozia se produce. Privit în acest fel, actul criminal nu este
altceva decât o încercare de a restabili echilibrul ini ial (homeostaza). F r
doar şi poate, un asemenea comportament exprim mult miopie, c ci, în
ultim analiz , actul criminal în sine duce la alt form de dezechilibru:
teama de pedeaps şi necesitatea urgent de a construi o form de
defensiv . Astfel, actul criminal duce spre un cerc vicios, pe care îns
criminalul nu-l poate prevedea. În cele din urm şi aceast analiz
comportamental duce la concluzia unei imaturit i intelectuale, la
constatarea incapacit ii criminalului, prin obişnuin , de a prevedea pe
termen lung consecin ele ac iunii sale antisociale.
În 1970, un binecunoscut cercet tor italian, Giacomo Canepa,
publica rezultatele investiga iilor sale în care ar ta existen a unor rela ii
esen iale între comportamentul antisocial şi delictual şi unele tr s turi
psihologice ale personalit ii. Este vorba – ar ta Canepa – de urm toarele
elemente:
- impulsivitate m rit , la 68% dintre delicven ii examina i;
- indiferen afectiv , la 27%;
- egocentrism, la 41%;
- agresivitate, la 72%;
- tendin e de opozi ie, la 46%;
- scepticism, la 50%.
Pe lâng aceste caracteristici, examin rile efectuate de-a lungul anilor
de Canepa asupra recidiviştilor şi altor categorii de infractori cu tendin e de
a comite acte antisociale deosebit de grave, au relevat:
64

- tendin a de a percepe realitatea într-un mod neobişnuit şi deformat,
în sensul de a considera c to i cei din jur sunt duşmani, nimeni nu ofer
aju-tor şi c în via totul se petrece conform legilor „baftei” sau
„ghinionului”;
- prezen a unor manifest ri de indecizie şi incertitudine interioar ;
- profunda dificultate de autoreprezentare, lipsa de capacitate de a se
vedea pe sine în mod realist, la care se adaug şi str dania de a ascunde
propria personalitate.
3.7. Particularit ţile psihologice ale diferitelor categorii de infractori

Încerc rile de clasificare şi portretizare a infractorilor prezint
importan din punct de vedere atât teoretic, cât şi din punct de vedere
practic. Teoretic, deoarece ajut la elaborarea unor modele explicative
privind modul de structurare a personalit ii infractorilor şi, totodat , la
eviden ierea unor aspecte privind formarea şi evolu ia unor asemenea
structuri în timp. Practic, deoarece ajut la organizarea unor ac iuni sociale
preventive şi la elaborarea unor programe de recuperare şi reinser ie
social .
Cunoaşterea cât mai exact a profilului personalit ii infractorului
permite, în primul rând, organizarea unui program diferen iat şi
individualizat de reeducare, recuperare şi reinser ie social . În al doilea
rând, cunoaşterea acestui profil este profitabil organelor judiciare în
finalizarea inten iei lor de stabilire a adev rului şi de solu ionare legal a
cauzelor.
Prezent m în continuare particularit ile psihologice ale diferitelor
categorii de infractori:
CERŞETORUL - formeaz un clan deosebit în lumea infractorilor.
Acesta este în posesia unor elemente ale artei dramatice, ac ionând prin
intermediul rolului jucat verbal, prin mimica şi costuma ia adecvat . Cei ce
ajung la m iestrie în cerşetorie, ştiu s utilizeze metode cu totul deosebite
(modularea vocii, mimica, invocarea unor mari necazuri) pentru a atrage
aten ia trec torilor şi a ob ine mila lor. Unii îşi adapteaz rolul dup sezon,
clientel , cartier, oraş. Eventualele infirmit i sunt subliniate cu grij şi apar
fie etalate ostentativ, fie abia discret sugerate, nuan ate. Acest tip de
infractor profit f r jen de orice sentiment sau interes al publicului, fiind
totodat bun cunosc tor empiric în sesizarea şi exploatarea tr s turilor
psihologice ale celor de la care cerşesc. Cerşetorii sunt organiza i în
adev rate re ele46 .
46
La seminarii se va insista pe particularit ile modului de operare a
65

HO UL - s vârşeşte cea mai primitiv ac iune infrac ional .
Ac iunea în sine const din mişc ri relativ simple: întinderea mâinii,
apucarea obiectului, atragerea lui spre infractor, camuflarea şi transportarea
obiectului într-un loc ascuns. Caracteristic furtului este modul discret al
sustragerii obiectului şi apoi îndep rtarea gr bit de la locul infrac iunii,
ascunderea de acei care l-ar putea urm ri. Ho ul lucreaz mai mult cu mâna
şi cu corpul, dar acest lucru se refer numai la ac iunea în sine, deoarece
preg tirea unui furt cere o activitate mintal minu ioas , deosebit de
laborioas . Caracterul predominant fizic al ac iunii presupune din partea lui
un antrenament deosebit. Dexteritatea lui caracteristic , mobilitatea fizic ,
rapiditatea mişc rilor sunt rezultatele, în primul rând, ale exerci iului şi,
numai în al doilea rând, sunt favorizate şi de unele predispozi ii native
(mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, nivelul de dezvoltare a
analizatorilor). Automatizarea unor mişc ri specifice, declanşate de stimuli
specifici, în urma unui exerci iu îndelungat, nuan at şi perfec ionat îi fac pe
unii ho i „s fure f r s vrea”.
Ho ul are un spirit de observa ie bine dezvoltat, orientare prompt la
situa ia dat şi organizarea imediat a unui plan de ac iune bazat pe
elemente concrete şi prezente. Mijloacele lui de operare, deşi unele
ingenioase, se bucur totuşi de pu in variabilitate. Sistemul de a ac iona
într-o situa ie sau alta, în general, se împrumut prin imita ie, sau în cazul
elabor rii proprii devine frecvent, şi de multe ori aplicat în situa ii
inadecvate, ceea ce favorizeaz descoperirea lui. Ca şi ceilal i infractori,
nici ho ul nu are o gândire cu calit i deosebite, deoarece ea este limitat la
preocup rile lui specifice. În ceea ce priveşte voin a şi personalitatea, ho ul
lucreaz dup „şabloane şi re ete” pu in variabile, sunt uşuratici, lipsi i de
acele calit i ale voin ei ce au sens etico-social. Înclina ia spre risc este
deosebit de mare, fapt pentru care de multe ori ei mizeaz pe elemente cu
extrem de pu ine şanse de reuşit . Reac ia tipic este debarasarea de
obiectul furat şi fuga. Acesta nu se ap r şi nu opune rezisten , numai în
cazul când este atacat fizic. Coinciden a unor factori externi cu nereuşita
ac iunii, îl face s fie supersti ios, uneori chiar mistic 47 .
acestei „industrii” - cerşetoria - starostele de cerşetori, gazdele, plasatorii.

(Vezi cerşetoria ca problem social – în arhiva personal a autorului –
T.B.).
47
Se va insista la seminarii pe particularit ile diferitelor moduri de
operare ale ho ilor şi sp rg torilor, începând cu ho ii de buzunare, „şu ii”,
„şpringarii” etc., şi terminând cu „escaladatorii”, „balconarii”, sp rg torii de
zid etc. (din arhiva personal a autorului T. B.).
66

SP RG TORUL - se contureaz tipic ca personalitate, prin operarea
în band şi prin utilizarea for ei ca mijloc de ap rare în caz de surprindere.
Sp rg torul, în special cel modern, posed temeinice cunoştin e de ordin
tehnic. Deoarece comiterea actului infrac ional presupune ac iuni
complexe, de securitate individual , sp rg torii se recruteaz din rândul
celor mai evolua i infractori. Ei au nevoie pe lâng iscusin (inteligen a
practic ) necesar execut rii unei spargeri şi de unele calit i deosebite, ca
de exemplu calm, aprecierea corect a situa iei, curaj, „sânge rece”.
Utilizând violen a în ap rare, sp rg torii, se apropie de tâlhari, iar prin
faptul c tind s -şi însuşeasc bunuri, de ho i.
TÂLHARUL - întreaga sa activitate infrac ional se caracterizeaz
prin violen , sus inut de o constitu ie fizic , somatic adecvat . Ca
particularit i specifice dobândite în cursul activit ii infrac ionale, putem
aminti o motricitate sporit fa de normal, hot râre şi îndr zneal în timpul
oper rii, de multe ori cruzime, deşi tâlharul recurge la asasinat numai în caz
de nevoie şi mai mult în scop defensiv. Se manifest violent, odat planul
fiind elaborat nu-şi mai poate suspenda sau amâna cu uşurin ac iunea
infrac ional 48 .
INFRACTORUL INTELECTUAL - escrocul, falsificatorul, şanta-
jistul. Exercitarea pe scar profesional a unor asemenea ac iuni infrac-
ionale presupune, din punct de vedere psihologic, necesitatea unor
mijloace intelectuale mai deosebite. La aceştia, for a fizic este mai pu in
important , în general fizicul trece pe un plan secundar şi joac un rol de
decor care faciliteaz în unele cazuri (escrocherii) s vârşirea infrac iunii. În
afar de unele „ustensile” de importan minor , infractorii intelectuali îşi
comit ac iunile în mod preponderent pe cale verbal . De aici rezult dou
particularit i esen iale: un debit verbal adaptat rolului şi adecvat scopului
urm rit, accesibil victimei. Principala arm de atac a infractorului
intelectual este minciuna. Escrocii şi şantajiştii se caracterizeaz , în special,
printr-o elasticitate a gândirii, prin posibilitatea de a descoperi rapid
sl biciunile victimei şi prin solu ii rapide care duc la eschivarea şi ieşirea
din încurc tur 49 .
48
La seminarii se studiaz cauza „7T” - 2 omoruri şi 7 tâlh rii, în cas
peste persoane în vârst - grupare de 3 tâlhari din Roşiorii de Vede care
ac ionau pe raza Capitalei - psihologie şi portret al autorilor (din arhiva
personal a autorului T. B.).
49
Se exemplific prin cazuri reale din arhiviva personal T. Butoi -
vânz ri fictive de case, valut fals , maradona în cas etc.
67

ASASINUL - este cel mai odios şi cel mai nociv infractor. Acesta
manifest irascibilitate, impulsivitate şi agresivitate crescut . Este
egocentric, dominator, având o capacitate de ra ionalizare sc zut , instabil
şi superficial în contactul afectiv, ceea ce îl face s se angajeze în situa ii
conflictuale, reac ionând violent. Comiterea infrac iunii devine posibil
datorit intr rii individului într-un mediu care ofer situa ii conflictuale de
la care el nu ştie sau nu poate s se sustrag .
Dup motivul asasinatului (ob inerea unor avantaje materiale, ur ,
r zbunare, fanatism etc.) şi gradul de violen cu care infractorul s vârşeşte
asasinatul, putem s ne d m seama dac avem de-a face sau nu cu un
infractor normal. În cazul asasinilor normali nu este vorba de o pl cere
sadic , ci de o relaxare dup o mare tensiune, în urma rezolv rii unei situa ii
conflictuale pe cale asasinatului. Este deci o aparent satisfac ie momentan
dup actul s vârşit. Situa ia conflictual în care se afl asasinul este dublat
de un temperament impulsiv, de o motricitate m rit , care se exteriorizeaz
prin violen de ordin fizic. Asasinul este insensibil la durerile fizice ale
altora şi de aceea este lipsit de compasiune fa de ceilal i. Aceast
insensibilitate nu este înn scut , ci se câştig ca urmare a modului de via
dus în condi ii de vicisitudini fizice şi psihice (T. Bogdan, 1973) 50 .
• imaturitate intelectual ;
INFRACTORUL RECIDIVIST - psihologic se caracterizeaz prin:
• impulsivitate m rit , agresivitate;

• indiferen afectiv ;
• egocentrism;
• tendin de opozi ie;
• scepticism;
• rezisten sc zut fa de stimuli.
Infractorii recidivişti au tendin a de a percepe realitatea într-un mod
neobişnuit şi deformat, având impresia c nimeni nu le ofer ajutor şi c în
via totul se petrece conform legilor „baftei” sau „ghinionului”. Acestora
le este caracteristic prezen a unor manifest ri de indecizie şi incertitudine
interioar , dificultate de autoreprezentare, tendin a de a-şi ascunde propria
personalitate.
Succesul ob inut la prima infrac iune, ac ioneaz drept stimul pentru
alte situa ii infrac ionale asem n toare. Primeşte greu dezaprobarea, cât
vreme aprobarea îl stimuleaz pozitiv. Un indiciu deosebit de relevant al
periculozit ii persoanei infractorului îl constituie atitudinea sa din trecut
50
Exemplificare prin cazul „V d nescu” şi cazul „Pârvule ” - triplii
asasini (Din arhiva personal a autorului T. B.).
68

fa de exigen ele legii penale. De aceea, individualizând pedeapsa, instan a
nu poate face abstrac ie de lipsa sau de existen a unor antecedente penale,
chiar dac a intervenit amnistia, gra ierea sau chiar reabilitarea.
INFRACTORUL DE PROFESIE (de carier ) - este format şi
socializat în direc ia comiterii infrac iunii. Reprezint ultimul grad de
inadaptare social prin faptul c unica lui surs de existen o constituie
infrac iunea. Obiectul principal al activit ilor sale infrac ionale îl constituie
câştigurile financiare şi el nu se implic în comiterea unor infrac iuni cu
violen , în afar de cazul în care violen a este „specialitatea” sa (tâlharul).
De obicei, debuteaz în calitate de copil delincvent, având originea în
p turile de jos ale societ ii.
Infractorul de profesie îşi formeaz deprinderi şi abilit i tehnice de
înalt specialist, este capabil s -şi planifice activit ile, s -şi aleag victimele
şi s -şi îndeplineasc planul de comitere a infrac iunii în aşa fel încât s
evite depistarea ei. El planific ac iunea infrac ional mult mai amplu decât
o face infractorul obişnuit, ocazional.
În general, este preg tit pentru arest şi judecat , fiind mereu în
expectativa petrecerii unei anumite perioade în penitenciar, considerând
aceasta ca f când parte din via a sa. Aici, intrând în contact cu al i
infractori, are posibilitatea de a înv a noi metode de comitere a
infrac iunilor, participând la un adev rat schimb de experien , profesorii
lui f când parte din categoria infractorilor profesionişti vârstnici. De
asemenea, ca rezultat al infrac iunii, el poate avea bani puşi de o parte
pentru cheltuieli de judecat şi pentru perioada post-deten ie.
Psihologic, la el afectul atinge o form pasional pronun at , iar
ac iunea este profund dirijat de gândire.
Infractorul se deosebeşte de ceilal i oameni din punct de vedere
psihologic, nu printr-o func ionare deosebit a proceselor sale psihice, ci
prin faptul c ac iunile lui au un con inut antisocial. Aptitudinile lui
specifice, elaborate în urma unei practici îndelungate, care îl ridic în unele
privin e deasupra omului normal, nu-i determin ac iunea infrac ional f r
un teren propice, reprezentat de mediul social. Cunoaşterea particularit ilor
psihice ale infractorului ne duce la explicarea comportamentului, la
posibilitatea depist rii şi reeduc rii acestuia. Al turi de factorii interni,
psihoindividuali, un rol important în structura dizarmonic a personalit ii
infractorului îl au şi factorii externi, de mediu.
La infractori, comportamentul agresiv, antisocial, este în mare
m sur înv at, dobândit în contextul împrejur rilor de via , disfunc ionale
din punct de vedere psihosocial.
69

3.8. Cuplul penal victim – agresor
(identificarea agresorilor şi autoprotecţia victimal )
3.8.1. Psihologia victimei - sursă orientativă în conturarea
de versiuni, ipoteze şi cerc de bănuiţi51
Din punct de vedere strict juridic, precizarea statutului celor doi
membri ai cuplului se face atât în baza stabilirii ini iativei în a comite o
fapt antisocial , cât şi în baza efectelor acesteia. Persoana ucis , v t mat
corporal, violat etc., apare în calitate de victim , iar cea care a ucis, a
v t mat corporal sau a violat, apare în calitate de infractor.
Deşi exist şi cazuri în care între infractor şi victim nu a existat nici
un fel de leg tur anterioar , consider m c , privind din perspectiv strict
psihologic , nici o victim nu poate fi absolvit integral de o anumit
r spundere legat de actul infrac ional. Victima unui viol într-un parc în
timpul nop ii poart vina ignor rii pericolelor posibile atunci când încearc
s se plimbe singur prin parc la ore târzii. Poştaşul cu bani mul i asupra sa
nu se asigur deloc şi este atacat în scop de jaf. Victima unui atac nocturn la
domiciliu se poate face vinovat de „publicitatea” exagerat privind
achizi ionarea unor bunuri de valoare.
Chiar şi în cazul unor minori, victime ale unor infrac iuni, un anumit
grad de vinov ie apar ine p rin ilor sau persoanelor ce-i au în paz juridic
(cadre didactice, personal de îngrijire etc.).
În cazul în care între victim şi infractor exist anumite leg turi
anterioare, plecându-se de la cunoaşterea victimei (modul s u de via ,
preferin e, habitudini, tr s turi psihomorale şi psihocomportamentale) se
poate „reconstitui” fizionomia particular a rela ion rii interpersonale
infractor-victim şi, în felul acesta, se poate identifica cel ce a comis fapta
criminal .
Aceast situa ie este valabil pentru cazul în care victima este o
persoan decedat . În cazul în care victima nu decedeaz , apare problema
m surii în care ea este dispus , voluntar sau involuntar, s -l demaşte pe
infractor. Dac teama de reac iile acestuia este extrem de mare, este posibil
s evite complet a-l demasca sau este posibil s încerce s g seasc alte
„explica ii” sau pur şi simplu s nege comiterea infrac iunii. În toate aceste
cazuri, modul de reac ie al victimei, psihologia ei vor „informa” asupra
unor caracteristici psihice şi comportamentale ale infractorului. Din marea
varietate a datelor de interes pentru cunoaşterea victimelor, T. Bogdan a
51
Nicolae Mitrofan, cap. Victimă şi victimologie, p. 100-105, în
N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, op.cit.
70

f cut o selec ie a celor pe care le-a apreciat ca având o semnifica ie
deosebit în procesul identific rii autorilor, şi anume52 :
̇ datele referitoare la determinarea naturii juridice a cazului, pentru a
stabili dac în spe este vorba de un omor, sinucidere ori moarte
̇ datele privind stabilirea celui mai plauzibil mobil al s vârşirii

accidental ;
̇ datele relative la precizarea circumstan elor esen iale ale

infrac iunii;
evenimentului (de loc, timp, mod de comitere, surprinderea victimei ori

acceptarea p trunderii autorilor în locuin ), alte împrejur ri semnificative
̇ datele care definesc personalitatea victimei, în principal, cele

(tentative de alarmare sau de ap rare a victimelor);
privind concep ia şi modul de via , materializarea în nivelul de cultur şi

educa ie, atitudini, calit i temperamentale şi caracteriale, credin e şi
obiceiuri, anumite tabieturi, dorin e nesatisf cute, starea de echilibru psihic
ori manifestarea unor tendin e spre agresivitate, izolare social ori
depresiune, anumite tare sau vicii ascunse (jocuri de noroc, consum excesiv
̇ cercul de rela ii al victimei (de familie, rudenie, vecin tate, de

de alcool, rela ii extraconjugale ori de inversiune sau perversiune sexual );
serviciu, de distrac ie) mediile şi locurile sau localurile publice frecventate.

De o importan deosebit , în acest sens, sunt precizarea naturii rela iilor
victimei (de amici ie, duşm nie, indiferen ) şi, mai ales, identificarea şi
conturarea tuturor st rilor tensionale ori conflictuale mai vechi sau ap rute
recent (neîn elegeri familiale, conflicte pentru moştenire, motive de
r zbunare sau gelozie etc.), precum şi a celor care privesc leg turi cu
persoane b nuite de comiterea faptei sau cu cercuri afaceriste ori de
infractori, care ar putea sugera preocuparea victimei pentru ob inerea unor
̇ informa iile privind mişcarea în timp şi spa iu a victimei, cu accent

venituri pe c i ilicite;
deosebit pe perioada imediat a evenimentului şi care pot avea relevan
̇ datele privind bunurile de inute de victim , mai ales a celor de

deosebit ;
valoare şi cele privind dispari ia unora dintre acestea ori a unor documente;
̇ informa iile privind antecedentele morale, medicale, penale şi
contraven ionale ale victimei.
Desigur, exist foarte multe variante posibile ale rela iei infractor-
victim , în special în cazul infrac iunilor cu violen . Având în vedere
52
Tiberiu Bogdan, op.cit., p. 155-159.
71

pozi ia şi situa ia victimei dup comiterea infrac iunii, putem diferen ia mai
multe variante posibile, precum:
a) victime disp rute, sesizarea fiind f cut de persoane cunoscute şi,
nu de pu ine ori, chiar de c tre infractor, cum ar fi cazul so ului ucigaş;
b) victime ce nu supravie uiesc agresiunii (decedate) care „ofer ”, în
principal, informa ii asupra infractorului, plecând de la modul în care a
procedat acesta (în ce loc, cu cruzime sau f r , încercând sau nu s acopere
urmele, jefuind sau nu victima etc.);
c) victime ce supravie uiesc agresiunii, dar nu pot identifica
infractorul din motive obiective (fapta s-a comis pe întuneric, infractorul era
mascat, victima a fost mai înainte legat la ochi, prin surprindere etc.). În
asemenea cazuri, victima poate oferi informa ii în leg tur cu unele
caracteristici fizice sau psihice ale infractorului (eventual vocea, aspecte
vestimentare - hain aspr sau lucioas , nervozitate, precipitare etc.);
d) victime ce supravie uiesc agresiunii şi care cunosc infractorul, îns
nu-l denun din motive ce in de teama de r zbunare a acestuia (de
exemplu: victima cunoaşte amenin area infractorului c , în cazul în care va
fi denun at, se va r zbuna pe copii);
e) victime care supravie uiesc agresiunii, care cunosc infractorul, dar
pe care nu-l denun din motive ce in de via a lor particular (de exemplu:
agresorul este concubinul victimei c s torite);
f) victime care supravie uiesc agresiunii, care cunosc infractorul, dar
care, în loc s -l denun e, încearc s ofere alte explica ii, inclusiv
autoacuzându-se, protejându-l deliberat pe infractor (este cazul, desigur mai
rar, al victimei care, în acest fel, consider c ofer „dovezi de dragoste”
infractorului pe care-l iubeşte);
g) victime care supravie uiesc agresiunii şi care, deşi cunosc
infractorul adev rat, acuz o alt persoan pe care vrea s se r zbune;
h) victime care supravie uiesc agresiunii, care cunosc infractorul,
îns , profitând de situa ie, încearc s pun în seama acestuia şi fapte pe
care nu le-a comis (de exemplu: reclam dispari ia unor lucruri de valoare
sau bani pe care, în mod real, infractorul - care s-a rezumat numai la
violarea ei - nu şi le-a însuşit);
i) victime care profit de o anumit situa ie, reclamând o
„infrac iune” comis asupra sa cu inten ia de a sanc iona o persoan sau de
a profita de pe urma ei (de exemplu: simularea voluntar şi regizarea
corespunz toare pentru a transforma o rela ie sexual în viol).
Desigur, practica judiciar este mult mai complex , ceea ce face ca
eforturile noastre de sistematizare s nu-i corespund întru totul.
72

3.8.2. Strategii preventive şi de contracarare a victimizării
Ideal ar fi ca, într-o societate liber , echilibrat , armonioas , s nu
existe nici un fel de pericol de victimizare, fiecare individ fiind deplin
securizat c niciodat şi nic ieri nu-l pândeşte vreo primejdie, indiferent de
statutul s u social, profesional, economic, pe linia vârstei, sexului etc.
Din nefericire, îns , fiecare societate se confrunt cu fenomenul
infrac ional, care, cel pu in în ultimul timp, manifest o accentuat tendin
de creştere. Din punct de vedere psihologic şi psihosocial, creşterea ratei
criminalit ii determin intensificarea sentimentului de insecuritate resim it
în general de c tre indivizi, dar, mai ales, de c tre cei care prezint un mai
mare risc victimal sau un grad mai mare de vulnerabilitate victimal (copii,
femei, persoane în vârst , handicapa i). Uneori, instinctiv sau deliberat,
unele persoane îşi iau m suri de prevedere pentru a evita orice risc de
victimizare (asigurarea intr rilor în locuin e şi imobile, evitarea locurilor
periculoase, evitarea companiilor dubioase, evitarea reclamei şi publicit ii
legate de anumite bunuri şi câştiguri de valoare etc.). Cu toate acestea, în
realitate m surile de autoprotec ie sunt total insuficiente în raport cu riscul
victimal. Motivele sunt multiple şi diverse, cele mai multe fiind de natur
psihologic şi psihosocial :
a) consumul de alcool ce determin dezinhibarea conduitei şi
limitarea posibilit ilor de anticipare a consecin elor unor ac iuni;
b) infatuarea, arogan a, exacerbarea eului, tr s turi care conduc la
supraestimarea imaginii de sine şi a posibilit ilor proprii fizice şi mentale;
asemenea persoane, prin contrast, subevalueaz pericolul şi devin, adesea,
victime ale diferitelor tipuri de agresiune;
c) neglijen a şi indiferen a, tr s turi care conduc la ignorarea total ,
de cele mai multe ori involuntar , a pericolelor de victimizare. Asemenea
persoane nu dau importan m surilor de asigurare (las sau uit uşile
deschise, bunuri expuse etc.), nu manifest grij în raport cu sine sau cu
al ii (las copiii nesupraveghea i în totalitate);
d) credulitatea sau nivelul de influen are, tr s turi care permit
infractorului stimularea şi atragerea unei persoane în ac iuni victimizante
(cazul infractorului escroc ce promite, în schimbul unei mari sume de bani,
s -i fac un serviciu de mare valoare; sau, cazul feti ei care, dând crezare
promisiunilor f cute de a primi lucruri de valoare, devine victima unui viol
colectiv);
e) st rile de izolare, frustra ie şi complexare ce pot fi abil exploatate
de c tre infractori;
73

f) nivelul modest sau redus al capacit ilor psihointelectuale, care
limiteaz foarte mult posibilit ile persoanei de a în elege şi decodifica
inten iile infractorului poten ial;
g) nivelul de tulburare şi dezorganizare psihic (forme delirante,
halucinatorii etc.) pot, de asemenea, s fie speculate de c tre infractori.
Aşadar, m surile ce se pot lua şi care trebuie s fie luate în vederea
evit rii riscurilor victimale pot fi clasificate în:
a) m suri de protecţie social ;
b) m suri de autoprotecţie.
a) M surile de protecţie social revin în special organelor judiciare
responsabile socialmente cu prevenirea infractorilor, sanc ionarea
infrac iunilor şi pedepsirea lor. Existen a organelor judiciare, a normelor
juridico-penale, a sistemului de judecat şi pedepsirea f ptaşilor, inhib în
mare m sur reactivitatea infrac ional poten ial . Ac iunile de paz , de
anticipare şi prevenire a infrac iunilor, ale organelor de poli ie,
promptitudinea şi eficien a lor în descoperirea infractorilor, aplicarea
corect a normelor de drept penal în raport cu situa ia specific diferitelor
infrac iuni sunt, direct sau indirect, m suri sociale de protec ie împotriva
victimiz rii.
Aşa cum afirma Wrightsman 53 , de inerea infractorilor deosebit de
periculoşi în institu iile speciale, asigur un nivel mai înalt de securizare
psihologic a cet enilor.
b) M surile de autoprotecţie sunt cele ce revin în sarcina
persoanelor particulare, care, de fapt, sunt şi trebuie s fie rodul unor
influen e organizate în vederea evit rii riscului victimal şi al victimiz rii.
Examinând prevenirea, într-o accep iune restrâns , la identificarea şi
predic ia victimelor poten iale, care sunt susceptibile, prin conduita lor, s
favorizeze, mai mult sau mai pu in, s vârşirea unor infrac iuni, T. Bogdan54
̇ educarea moral-juridic a cet enilor pe baza cunoaşterii legilor şi

propune ca aceasta s urm reasc obiectivele mai importante:
̇ preg tirea antiinfrac ional a popula iei pentru a cunoaşte normele

a form rii convingerilor necesare respect rii lor neab tute;
de convie uire social , cerin ele comportamentele generale de evitare a

situa iilor ori circumstan elor în care cet enii ar putea deveni victime ale
unor infrac iuni;
53
S.L. Wrightsman, Psychology and the Legal System, Brooks/Cole
Publishing Company Monterey, California, 1987.
54
T. Bogdan, op.cit., p. 174.
74

̇ sf tuirea şi îndrumarea individual a cet enilor privind conduita
ce se recomand a fi urmat – în cazuri concret determinate – pentru a
împiedica evolu ia negativ a unor st ri de lucruri şi ajungerea lor în pozi ie
̇ identificarea din timp a unor victime poten iale – îndeosebi prin

de victime;
posibilit ile de cunoaştere ale organelor judiciare – şi promovarea unor

m suri de protec ie sau autoprotec ie a acestora.
De altfel, în ceea ce priveşte prevenirea şi evitarea riscului
victimiz rii, unii autori au încercat s formuleze o serie de recomand ri
integrate în diferite strategii, programe, tactici etc55 . Astfel, strategiile
evit rii, dup Furstenberg (1972)56 sunt ac iunile indivizilor care au scopul
de a limita expunerea lor în raport cu persoanele periculoase sau cu
situa iile amenin toare. De exemplu: evitarea introducerii str inilor în cas
noaptea, ignorarea pietonilor ce încearc s angajeze o conversa ie, mai ales
în locurile retrase.
Tacticile de dep şire a situaţiilor de risc, arat Skogan şi Maxfield
(1981)57 , sunt folosite pentru a minimiza pericolul de victimizare, când
expunerea la risc este de neevitat. De exemplu: plimbarea în compania
altora şi evitarea plimb rilor singulare, evitarea implic rii neînarmate în
anumite situa ii periculoase.
Prevenirea crimei prin proiectarea mediului înconjur tor
accentueaz asupra importan ei cre rii „spa iului de ap rare” (Newmann,
1972)58 , prin „îngreunarea atingerii intelor” (îmbun t irea mijloacelor de
închidere şi asigurare a intr rilor şi ieşirilor, în l area gardurilor şi
men inerea supravegherii). Ac iunile de reducere a riscului sunt, fie
individuale, fie colective (în colaborare cu alte persoane).
Toate aceste strategii şi tactici, îns , nu pot fi evaluate cu uşurin
privind eficacitatea lor, deoarece este dificil de identificat situa iile
particulare în care ele ar putea preveni ac iunile victimizante. Anumite
strategii de reducere a riscului pot fi eficiente pân la un nivel clar
55
A. Karmen, op.cit., p. 97-98.
56
F. Furstenberg, Fear of crime and its effect on citizen behaviour, în
Biderman, A. (Eds), Crime and Justice, New York: Justice Institute, p. 52-
65.
57
W. Skogan, M. Maxfield, Coping with crime: Individual and
neighborhood reactions, Beverly Hills, CA: Sage, 1981.
58
O. Newmann, Defensible space: People and design in the violent
city, London: Architectural Press, 1972.
75

observabil, dar care nu pot fi prompt cuatificabile59 . Un bun exemplu îl
ofer ratele sc zute ale victimiz rii femeilor în raport cu b rba ii sau a
persoanelor în vârst fa de cei mai tineri. Aceast situa ie poate fi
explicat prin faptul c atât femeile şi persoanele în vârst , includ strategii
de prevenire a riscului în cadrul stilului lor de via . De exemplu: un b rbat
tân r care bea noaptea într-un local m rginaş pare ceva normal fa de cazul
unei femei sau a unui b trân neînso it.
La fel se poate explica şi situa ia femeilor divor ate, separate sau
nem ritate care prezint rate mult mai mari de victimizare decât femeile
m ritate. Acestea din urm , gra ie îndatoririlor preponderent orientate c tre
familie, precum şi prezen ei companiei sociale, sunt expuse mult mai pu in
riscului de victimizare.
Capitolul IV
PSIHOLOGIA MARTORULUI ŞI M RTURIEI60
(de la evenimentul judiciar la elementul testimonial)
Eveniment judiciar. Element testimonial.

Mărturia ca proces psihologic
4.1. Recepţia senzorial a evenimentului judiciar
S-a apreciat c for a probant a m rturiei, veridicitatea declara iilor
unui martor nu pot fi apreciate la reala lor valoare dac cei care realizeaz şi
59
A. Karmen, op.cit., p. 97.
60
Vezi N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, op.cit. din contribu ia
lect.univ. avocat Zdrenghea Voicu, cap. IV (selectiv), scurte extrase şi
prelucr ri personale.
76

conduc cercet rile nu cunosc mecanismele psihologice care stau la baza
m rturiei.
Din perspectiva psihologiei judiciare, m rturia este rezultatul unui
proces de observare şi memorare involuntar a unui fapt juridic urmat de
reproducerea acestuia într-o form oral sau scris , în fa a organelor de
urm rire penal sau a instan elor de judecat 61 .
M rturia este un proces de cunoaştere a realit ii obiective structurat
pe patru faze, şi anume62 :
- recepţia (percepţia) informaţiilor;
- prelucrarea lor logic ;
- memorarea;
- reproducerea /recunoaşterea /reactivarea.
M rturia - proces sau act de cunoaştere a realit ţii – depinde de
capacitatea fiec rei persoane de a recepta faptele, de a le prelucra în
funcţie de subiectivismul şi selectivitatea sa psihic , de a le memora, de
capacitatea sa de a reţine şi memora doar acele elemente necesare şi
importante, deci esenţialul şi, nu în ultimul rând, aptitudinea sa de a le
reda.
Martorul vine în contact cu obiectele şi fenomenele lumii exterioare

prin intermediul sim urilor sale, iar acestea ac ionând asupra organelor de
sim dau naştere la procese psihice cunoscute sub numele de senza ii şi
percep ii 63 .
61
E. Stancu, Criminalistica, Editura Actami, 1995, p. 56.
62
Vezi schi a form rii m rturiei. (Din arhiva personal a autorului – T.
B.).
63
Din cercet rile lui A. Roşca:
„Iat cum s-au petrecut faptele: în timp ce f ceam o serie de
experimente cu studen ii (medicin , an I), intr în sala de curs un individ
(necunoscut studen ilor) şi cere microscopul, care se g sea pe mas , pentru
profesorul P. La riposta mea c avem şi noi nevoie de microscop, spune c -l
va aduce imediat. Îi dau microscopul şi pleac . Aştept câteva minute. V zând
c individul în chestiune nu venea cu microscopul, rog pe un coleg care m
asista la experien , s mearg s vad ce este. Dup câteva minute, colegul
vine şi m anun c individul care a luat microscopul nu a fost trimis de
nimeni şi c a disp rut cu microscopul. Studen ii aud aceast afirma ie şi îi
informez şi eu c microscopul a fost furat, ceea ce produce o surprindere
general . Ca o consecin a acestui fapt, anun suspendarea experien elor şi îi
rog pe studen i s nu plece, dat fiind c s-a furat un bun public, pân ce nu va
77

C ci înainte de a deveni un fapt memorat şi apoi redat, evenimentul
este senza ia, percep ia a ceea ce a existat, a sim it sau a auzit o anumit
persoan 64 .
da fiecare o declara ie în care s se înscrie faptul aşa cum s-a întâmplat şi s

dea semnalmentele celui care a furat microscopul, pentru a-i putea da mai
uşor de urm ”.
Interogatoriul scriptic al celor 106 de subiec i a dat un procent de
fidelitate de 82-86%. Aplicând aceloraşi subiec i, îns , şi metoda prezent rii
unui tablou (metoda Stern), A.Roşca ob ine un coeficient de fidelitate de
90%, ceea ce îl determin s adopte mai departe în cercetare aceast metod .
Privind con inutul depozi iilor, un procentaj de fidelitate de 90% şi peste, s-a
ob inut la datele despre persoane, animale, obiecte şi rela ii spa iale; o
fidelitate mijlocie între 80-90% s-a ob inut la calit i şi ac iuni şi, în fine,
fidelitate sc zut la întreb rile privind culoarea, numele şi semnalmentele.
(A.Roşca – Psihologia martorului, Editura Institutului de Psihologie al
Universit ii din Cluj, 1934).
64
În 1955, T.Bogdan şi-a imaginat în Halele Obor un experiment în
care, într-o aglomera ie, un individ (actor de teatru instruit special) pl tindu-
şi cump r turile cu o bancnot de 25 lei, pretinde rest de la 100 de lei.
Aceast preten ie, vizibil nefondat , a fost urmat de vii discu ii şi chiar de
un început de violen , c reia organele de ordine i-au pus cap t, invitând pe
to i participan ii (f r agresor) s depun depozi ii ca martori ai conflictului.
Toat lumea, cu excep ia actorului „agresor”, a fost în total necunoştin de
cauz , scena întreag fiind filmat cu ajutorul unor teleobiective din puncte
camuflate, iar partea sonor fiind înregistrat pe band de magnetofon de
c tre doi asisten i care st teau în apropierea actorului. De asemenea,
depozi iile martorilor au fost şi ele înregistrate pe band de magnetofon,
audierile efectuându-se prin metoda relat rii spontane, prin interogare şi
întocmirea de proces-verbal obişnuit, la diferite intervale de timp dup
„infrac iune”.
Rezultatul acestui experiment a fost demonstrarea c , prin relatarea
spontan şi interogarea obişnuit , s-a putut reconstitui (prin „mozaicare”)
întreaga realitate obiectiv . De asemenea, s-au ob inut date pre ioase cu
privire la subiectivitatea perceptiv , atât la nivel auditiv, cât şi la cel vizual,
demonstrându-se practic superioritatea recep iei umane fa de înregistrarea
mecanic . Evident c aceast superioritate se refer la utilitatea practic , nu şi
la exactitatea „fotografic ”. (T. Bogdan, Psihologia judiciară, Bucureşti,
1957).
78

Recep ia senzorial a unor evenimente este prima etap a form rii
m rturiei, fiind un proces psihic de cunoaştere65 .
No iunea de percep ie este utilizat într-un sens mai larg, cuprinzând
atât senza ia cât şi percep ia propriu-zis şi cu acest lato sensu este utilizat
şi în psihologia m rturiei, desemnându-se, de fapt, primul moment al
form rii depozi iilor martorilor.
Nu orice stimul va da naştere unor senza ii, aceast capacitate fiind
legat de pragurile senza iilor în care exist o limit minim şi una maxim
a senza iilor, dar aceast delimitare va fi afectat de sensibilitatea fiec rei
persoane.
Senza ia este cea mai simpl form de reflectare senzorial a
însuşirilor izolate, ale obiectelor sau ale persoanelor, prin intermediul unuia
dintre organele noastre de sim 66 .
Percep ia este consecin a unei reflect ri mai complexe care conduce
la conştientizare, la identificarea obiectelor şi fenomenelor.
Apari ia senza iilor şi apoi a percep iei este în func ie de intensitatea
stimulilor care ac ioneaz asupra analizatorilor. Prin analizator se în elege
sistemul organismului uman alc tuit din organele de sim , c ile nervoase de
transmitere şi centrii corespunz tori de pe scoar a cerebral .
Aprecierea m rturiei se va face în func ie de existen a acestor senza ii
care pot fi: cutanate (tactile, termice, algice), olfactive şi gustative.
Senza iile tactile joac un rol important, rezultat al stimul rii
receptorilor cutana i, fiind determinate de deformarea, de distorsiunea pielii
ca efect al presiunii. La aprecierea m rturiei întemeiat pe senza iile tactile,
intereseaz determinarea cât mai exact a suprafe ei corpului care a venit în
contact cu diferite obiecte, ştiindu-se c cele mai sensibile zone unde
acuitatea tactil este intens sunt: vârful degetelor, suprafa a limbii, buzele,
cea mai sc zut acuitate fiind în cazul pielii de pe spate.
Persoanele lipsite de vedere sunt capabile s recunoasc , s descrie
însuşiri dintre cele mai variate ale obiectelor datorit dezvolt rii altor
sim uri în locul celui pierdut.
Persoanele normale, dar care desf şoar o anumit activitate pot avea
anumite sim uri mai dezvoltate decât altele datorit dezvolt rii altor sim uri
în locul celui pierdut, datorit mediului în care lucreaz : morari, şlefuitori
etc.
65
Al. Roşca, Psihologie generală, Editura Didactic şi Pedagogic ,
66
E. Stancu, op.cit., p. 57.
79

Totodat , percep ia tactil poate fi fals datorându-se limitelor
obiective ale acestui receptor, dar şi unor cauze de ordin subiectiv – iluzia.
Iluzia reprezint o percepţie eronat a unui obiect sau fenomen
ce determin o imagine deformat , denaturat , dar nu integral fals a
realit ţii, care se datoreşte suprapunerii peste un sistem consolidat de
leg turi noi care au elemente comune cu primul67 .
Un alt rol îl joac senza iile termice care însumeaz atât senza ii de
cald, cât şi de rece. Aceast categorie de senza ii poate interveni în formarea
m rturiei în cazul infrac iunilor s vârşite şi înso ite de stimuli adecva i –
stimuli termici. Martorul este chemat s fac aprecieri privind temperatura
obiectelor cu care a venit în contact, iar când stimularea termic se produce
la distan , atunci poate face aprecieri privind aerul ambiant, intensitatea
sursei de c ldur sau de frig.
A treia categorie de senza ii, senza ii primitive, sunt cele algice sau de
durere, fiind consecin a v t m rii esuturilor organismului, a receptorilor
algici.
În cazul în care senza iile algice sunt rezultatul unor loviri, v t m ri
aplicate cu inten ie, cel care le-a suferit înceteaz a mai avea capacitate de
martor şi se poate considera victim a infrac iunii, fiind ascultat ca parte
v t mat . Dac persoana nu doreşte o alt calitate, ar putea fi ascultat ca
martor, dac potrivit legii procesuale penale româneşti nu se constituie ca
parte civil sau parte v t mat .
M rturia ob inut în urma senza iilor produse de diferite obiecte şi
fenomene asupra sim urilor umane va fi supus unor cercet ri riguroase de
c tre organul judiciar, deoarece modul de a sim i, pip i, a rezista la
diferen e de temperatur , precum şi la durere, difer de la organism la
organism.
Senza iile osmice constituie rezultatul stimul rii receptorilor olfactivi
situa i în partea superioar a cavit ii nazale de c tre substan e aflate în stare
gazoas sau sub form de vapori 68 .
Aceşti stimuli care pot da naştere la senza iile olfactive pot fi utili în
descoperirea infrac iunilor de incendiu, unde analizorul osmic ar putea
deosebi mirosul caracteristic al incendiului propriu-zis şi al substan ei
67
Al. Ciopraga, Evaluarea probei testimoniale în procesul penal,
Editura Junimea, Iaşi, 1979, p. 21.
La seminarii se va exemplifica studen ilor cazuistica iluziilor cuprinse
în Tratatul de psihologie experimentală al lui Al. Roşca şi în arhiva
personal a autorului T. B.
68
Idem, p. 24.
80

inflamabile folosite, mirosul particular al unor substan e toxice, stupefiante
sau alte mirosuri care înso esc explozia, natura mirosurilor unor medii
profesionale (în industria chimic şi farmaceutic ).
Informa iile dobândite prin senza iile osmice sunt informe,
impalpabile, inconstante, iar m rturia întemeiat exclusiv pe senza iile
olfactive nu poate oferi decât date despre natura obiectului, dar nu ofer
posibilitatea localiz rii în spa iu a stimulilor şi nici identificarea persoanelor
şi obiectelor.
Omul poate percepe aproximativ 10.000 mirosuri, dar limbajul este
foarte redus, exprimarea acestora se rezum la termeni care însumeaz
mirosuri fundamentale sau la aprecierea de miros pl cut sau nepl cut.
La aprecierea unei m rturii bazat pe senza ii olfactive se va lua în
considerare fenomenul de adaptare olfactiv . Dac la primul contact cu un
anumit miros acesta poate produce o anumit reac ie, dup un timp,
senza ia nu mai este sim it cu aceeaşi acuitate, datorit acomod rii.
Organul judiciar va putea verifica, întrebând martorul despre durata
de timp petrecut în mediul odorant respectiv, ştiindu-se faptul c pentru
revenirea şi restabilirea senza iei olfactive este necesar un repaus de 1-3
minute.
Senza iile gustative constituie o alt surs a m rturiei, fiind produse
de însuşirile chimice ale substan elor dizolvate în saliv sau solu ii
apoase
care stimuleaz receptorii gustativi de pe papilele linguale69 .

Capacitatea omului de a percepe asemenea senza ii se reduce la un
num r de patru, şi anume: dulce, amar, acru, s rat.
Utilitatea acestor senza ii se g seşte în posibilitatea identific rii
cazurilor de otr vire sau de intoxica ie alimentar inten ionat sau din
culp .
În aceste dou situa ii trebuie s deosebim dac este vorba de otr vire
ce constituie activitatea prin care se înf ptuieşte latura obiectiv a
infrac iunii sau reprezint mijlocul prin care se realizeaz sinuciderea sau
doar încercarea de sinucidere şi, de asemenea, dac a survenit sau nu
moartea70 .
În cazul în care a survenit moartea, ca rezultat al sinuciderii sau al
infrac iunii pot apare situa ii în care este necesar ob inerea unor informa ii
de la cei prezen i privind gusturile specifice ale substan elor ingerate.
69
Idem, p. 26.
70
Idem, p. 26-27.
81

În cazul în care moartea nu a survenit datorit inger rii unei cantit i
insuficiente de otrav , a precarit ii mijlocului folosit, infrac iunea a r mas
în faza tentativei, victima nu va mai fi ascultat ca martor, ci în calitate de
parte v t mat .
Nu în toate cazurile va fi posibil identificarea substan ei ingerate,
deoarece modul de administrare fiind diferit poate produce anumite
obişnuin e sau nu poate fi depistat din cauza dozei prea mari sau prin
includerea substan ei respective în alimente sau b utur .
Avantajele oferite de aceste senza ii sunt minime datorit relativit ii
mijloacelor obiective de control a sensibilit ii gustative, dar şi naturii
umane, lor ad ugându-li-se şi o serie de factori de distorsiune (bruiaj)
determinat de legit ile generale ale senzorialit ii, dintre care:
a) modul de organizare a informaţiilor la nivelul cortexului, care se
constituie în structuri şi configura ii permi ând martorului s perceap întregul
înaintea p r ilor componente. (Ex: un martor poate relata despre o maşin c
era de culoare deschis , altul indic marca sau num rul de circula ie).
b) constanta percepţiei, fenomen care determin o anumit
„corectare” a imaginii percepute;
c) fenomenul de iluzie, care conduce la percep ii eronate, prin
deformarea subiectiv a realit ii. (Ex: o persoan poate fi apreciat mai
scund sau mai înalt dup cum s-a aflat într-un grup de indivizi mai scunzi
sau mai înal i);
d) fenomenul de experienţ , preg tire la recep ionarea unor stimuli,
filtrându-i pe al ii;
e) efectul „halo”, fenomen care ne determin s extindem, necritic,
un detaliu asupra întregului. (Ex: cazul escrocilor care, datorit înf iş rii
distinse şi exprim rii corecte, sunt crezu i cu uşurin , iar o persoan onest ,
dar cu o înf işare mai pu in agreabil , nu 71 ).
O alt surs a m rturiei o constituie recep ia auditiv . Senza iile
auditive constituie rezultatul ac iunii undelor sonore asupra receptorilor
auditivi, care vor putea fi înregistrate doar dac se g sesc la frecven a
cuprins între aproximativ 20 şi 20000 cili pe secund 72 . Mecanismul
senza iilor auditive nu poate fi în eles f r cunoaşterea celor trei însuşiri
fundamentale ale undelor sonore şi anume: în l imea, intensitatea şi
timbrul. În ceea ce priveşte în l imea sunetului, la un om normal, virtual
martor într-o pricin penal , pragul sau limita inferioar a auzului
este de aproximativ 20 duble vibra ii pe secund , iar pragul sau limita
71
E. Stancu, op.cit., p. 57-58.
72
Al. Ciopraga, op.cit., p. 28.
82

superioar de aproximativ 20000 vibra ii pe secund . Sunetele cele mai
bine percepute sunt cele aflate cu frecven a între 1000 şi 3000 de vibra ii pe
secund . Percep ia intensit ii sonore poate fi influen at de raportul dintre
distan , sursa sonor şi organul receptor, de condi iile atmosferice, de
natura mediului în care se propag undele sonore.
În ceea ce priveşte a treia însuşire, timbrul, acesta atribuie sunetului
un caracter individual aflându-se în rela ie cu posibilitatea identific rii
undelor sonore pe baza senza iilor auditive în func ie de capacitatea fiec rui
om. Deseori, în depozi iile martorilor se reg seşte cerin a red rii cuvintelor,
frazelor, sunetelor sau chiar a discu iei pe care acesta a perceput-o
involuntar sau voluntar, uneori chiar a vocii dac martorul prezint un
handicap fizic (lips a vederii), ştiindu-se faptul c lipsa unui organ de sim
duce la acuitatea celorlalte sau f r a exista acest handicap, la recunoaşterea
vocii pe baza unei anumite particularit i sau defect de vorbire.
Caracterul individual al vocii este dat de ansamblul însuşirilor sale şi
anume: în l imea tonului, a volumului, a tipului de rezonan , a timbrului.
Dac martorului i se cere s reproduc fidel cuvinte, termeni,
expresii, numere, cifre rostite pe care acesta le-a perceput în diferite
împrejur ri, pentru c astfel prin intermediul m rturiei se verific acele
situa ii în care cuvintele, termenii, expresiile reprezint îns şi activitatea
material prin care se realizeaz latura obiectiv a infrac iunii.
În aceast categorie se vor înscrie infrac iunile s vârşite prin cuvinte
scrise sau pe cale oral , şi anume: insulta (art. 205), calomnia (art. 206),
deoarece prin stabilirea exact a cuvintelor se poate afla identitatea
adev rului şi a participan ilor, de determinarea lor depinde şi stabilirea unor
împrejur ri esen iale ale comiterii infrac iunii, dar mai ales existen a
infrac iunii poate fi condi ionat de exacta stabilire a acestora.
Martorul poate reda cuvinte care şi-au l sat amprenta asupra
memoriei sale, poate face rezumatul la ceea ce a auzit. Dar în ceea ce
priveşte fidelitatea m rturiei, având ca obiect reproducerea sensului general
al unei convorbiri, discu ii, organul judiciar trebuie s aib în vedere
influen ele care se exercit , apoi procesele de memorare şi reproducere pot
fi alterate de diferi i factori – timp, uitare.
Un poten ial martor poate s perceap o convorbire, o discu ie de la o
anumit distan . Rela ia dintre distan a sursei sonore şi a organului
receptor, se afl într-un raport direct cu intensitatea sau t ria (for a)
fenomenului sonor, dar şi-n cazul perceperii sunetelor de la o anumit
distan trebuie s se in cont de factorii perturbatori: vântul, şi anume,
dac undele sonore sunt perturbate în direc ia în care se afl cel care le
aude, intensitatea acestora nu se reduce propor ional cu distan a parcurs şi
83

apare astfel tendin a de a le localiza într-un punct apropiat în spa iu, dar
sursa acestora este situat într-un punct îndep rtat, iar când sunt percepute
în sens invers, exist posibilitatea de a nu fi auzite sau, dac sunt, vor fi
localizate la o distan îndep rtat în spa iu de sursa sonor .
Un alt factor este ecoul – un obstacol care se interpune între sursa
sonor şi organul receptor, la o distan de cel pu in 17 m. Organul auditiv
al omului este capabil s perceap distinct dou sunete numai dac
intervalul de timp ce le separ este superior valorii de 0,1 secunde, dac va
fi inferior acestei valori, atunci organul auditiv al omului va percepe dou
sunete simultan.
Reverbera ia – fenomenul caracteristic spa iilor închise prin care
sunetele sunt prelungite şi amplificate imediat dup ce au fost emise,
datorit unor reflexii multiple şi succesive pe pere ii şi obstacolele acelui
mediu73 .
Avându-se în vedere to i factorii care pot perturba senza iile auditive,
organul judiciar poate aprecia corect dac m rturia poate sau nu s fie luat
în considerare, doar pe informa iile ob inute auditiv. La acestea se adaug şi
faptul c persoana – martor care poate comp rea în fa a organului judiciar
este atât un om normal dotat sub raportul func ion rii organului auditiv sau
un om care prezint deficien e func ionale la nivelul organului de sim , cât
şi o persoan a c rei sensibilitate auditiv dep şeşte nivelul comun,
martorul excep ional înzestrat74 .
În aceast categorie vor intra persoanele care lucreaz într-un anumit
mediu care au auzul „exersat”, şi anume: mecanici, vân tori, medici
terapeu i, muzicieni.
Sc derea sensibilit ii la tonuri joase (datorit înaint rii în vârst sau
prest rii unei munci în mediu zgomotos), lipsa auzului sau verificarea
acestei aptitudini poate fi supus verific rii de c tre medicul specialist
pentru a se constata cauzele, ştiindu-se faptul c omul cu auz normal
deosebeşte vorba şoptit de la distan a de 6 m, vocea de conversa ie de la
cel mult 25 m.
M rturia cu sursa constituit de senza iile vizuale, reprezint m rturia
tip, cel mai des întâlnit , acest lucru se datoreşte şi necesit ii reconstituirii
cât mai fidel a configura iei locului în care s-a s vârşit infrac iunea.
Ochiul uman func ioneaz ca o camer fotografic . Logic, ar trebui
ca obiectele lumii exterioare s fie reflectate dup legile opticii, adic
cristalinul ocular fiind ca o lentil convex , obiectele ar trebui s fie
73
Idem, p. 41.
74
Idem, p. 46.
84

inversate şi s fie oglindite în func ie de distan : cele apropiate s par mai
mari, cele mai îndep rtate mai mici, îns la fiin ele umane pe traiectoria
dintre retin şi cortex are loc „corectarea imaginii”, astfel încât obiectele
sunt „neinversate”75 .
Este un fenomen psihofiziologic care contrazice legile opticii şi
poart numele de constanta percep iei.
În analiza m rturiei este necesar s se constate dac martorul este
obişnuit cu obiectele, locul sau persoana la care se refer depozi ia sa,
deoarece în func ie de gradul de obişnuin , se va manifesta la el fenomenul
de constant a percep iei, şi tot în func ie de aceasta, în mod involuntar, va
distorsiona realitatea, omi ând sau ad ugând informa ii76 .
În sistemul acestor senza ii umane, cele vizuale ocup un loc
important deoarece ele dau exact imaginea complet a lumii înconjur toare,
acest lucru şi pentru c , cu ajutorul culorilor, a mişc rii, ochiul uman poate
percepe diferite forme care iau anumite înf iş ri comune sau inedite pentru
el şi implicit pentru persoana uman .
Lumea pe care o percepe ochiul uman se subdivide în acromatic şi
cromatic . Culorile alb şi negru, precum şi cele care fac trecerea între ele se
numesc acromatice, iar celelalte cromatice.
Omul ca persoan , ca poten ial martor nu va avea aceste sim uri
dispersate, ele se vor interac iona, lucrând în acelaşi timp, astfel c
imaginea perceput , informa ia ob inut va fi unitar .
Sub influen a sunetului va creşte sensibilitatea ochiului la culorile
verde, albastru şi violet, şi va scade la galben, roşu şi oranj. Sensibilitatea
ochiului va depinde şi de al i factori, şi anume: în amurg culoarea verde
apare mai str lucitoare, cea roşie-violet este perceput ca o culoare neagr ,
iar culoarea verde-albastr este mult mai luminoas 77 .
Adaptarea la întuneric se petrece trecând brusc dintr-un mediu
luminat la întuneric, când ochiul nu percepe nimic pentru ca apoi obiectele
s capete contur. Adaptarea se petrece într-un ritm rapid – 10 minute –
pentru ca apoi s intervin obişnuin . În ceea ce priveşte adaptarea la
lumin ea are loc prin trecerea de la un mediu întunecat la lumin de mare
intensitate, când ochii ne dor cu apari ia ebuls rii, ca apoi s se acomodeze.
Astfel, la producerea unui fapt petrecut seara târziu, într-un mediu
întunecat sau slab luminat, martorii atraşi de strig tul victimei unei
75
N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciară, p. 118.
76
Idem, p. 118.
77
C. Aioni oaie, T. Butoi, E. Stancu, I. Marcu ş.a., Tratat de tactică
criminalistică, Editura Carpa i, p. 125.
85

infrac iuni de tâlh rie, tentativ de omor, se pot recruta din rândul vecinilor,
a celor afla i în locuin ele al turate sau a locului s vârşirii faptei care şi-au
p r sit preocup rile obişnuite, dar şi din rândul celor afla i întâmpl tor pe
strad . În cazul martorilor care se aflau pe strad în apropierea locului
s vârşirii faptei, depozi iile lor vor fi mai ample pentru c au putut percepe
de la o distan mai mic şi în întreaga lor desf şurare evenimentele, dar şi
pentru c vederea lor era acomodat condi iilor de luminat78 . Dac
martorilor afla i în locuin ele al turate li se cere s descrie vestimenta ia
infractorului, aceştia trecând brusc de la un mediu luminat la unul mai pu in
luminat sau întunecat vor relata c infractorul era îmbr cat cu un costum
negru, dar în realitate era albastru.
Organele judiciare nu trebuie s ignore am nuntele care pot p rea
nesemnificative, dar care în contextul s vârşirii unei infrac iuni sunt
esen iale. Am nuntele pot privi atât vestimenta ia, dar este ştiut c la un fapt
petrecut pe strad , într-un loc public, m rturiile vor abunda în detalii, unele
controversate, altele lipsite de sens, cât şi obiectul cu care s-au produs
v t m rile, mai ales în condi ii slab iluminate sau întunecate. Totodat , nu
pot fi ignorate viciile de cromorecep ie care cuprind acromatopsiile (se
caracterizeaz prin incapacitatea ochiului de a distinge alte culori decât
nuan ele dintre alb şi negru) şi discromotopsiile (incapacitatea de a distinge
bine anumite culori - cecitate pentru anumite culori).
Din studiile efectuate s-a concluzionat c frecven a este de 4% la
b rba i şi 0,7% la femei; un loc prim îl ocup daltonismul (incapacitatea de
a distinge culorile roşu şi verde). La cel care distinge greu roşu
(propanopia) se va observa confundarea cu brun-închis, portocaliul cu
verdele galben închis, violetul cu albastrul, iar cel care nu deosebeşte
verdele (deuteranopia), roşu viu cu brunul clar, portocaliul cu verdele
galben luminos, purpuriul cu albastrul-verzui 79 .
O alt problem este ridicat de perceperea rela iilor speciale, pentru
c în ascultarea martorilor se urm reşte ob inerea unor date privind
m rimea, forma, adâncimea, orientarea în spa iu, localizarea auditiv sau
vizual , la ele ad ugându-se şi factorii perturbatori, experien a, oboseala,
starea de emotivitate, condi iile meteorologice şi de vizibilitate.
Pentru o corect apreciere a declara iilor martorilor, organul judiciar
trebuie s in seama de factorii care pot influen a perceperea distan elor,
dar şi de metodele folosite de martori pentru aflarea lor. Un rol important îl
joac experien a în determinarea distan ei, vezi conduc torii auto. Dac
78
79
Idem, p. 58.
86

distan a pân la un anumit obiect poate fi determinat avându-se în vedere
m rimea acestuia, în ceea ce priveşte percep ia şi aprecierea m rimii are loc
un proces invers, deoarece m rimea unui obiect depinde de m sura
celorlalte obiecte care se g sesc în jurul s u.
Astfel, o persoan de statur mijlocie va ap rea înalt al turi de o
persoan de statur mic , iar aceasta mult mai mic decât este în realitate, la
toate acestea se adaug şi culoarea obiectului pentru c obiectele de culoare
neagr par mai mici decât cele de culoare alb , deşi au aceeaşi m rime.
Obiectele de culoare alb , galben şi roşie se v d de la o distan mai mare
şi las impresia c sunt mai aproape decât în realitate.
Perceperea timpului reprezint un proces complex şi const în
reflectarea duratei obiective a unui fenomen, a vitezei şi succesiunii sale.
Evenimentele percepute sunt p strate în memorie sub forma reprezent rilor,
erorile ap rând datorit ştergerii din memorie a anumitor reprezent ri.
Restabilirea în memoria martorului a reprezent rilor şterse poate fi ob inut
printr-o corect determinare a succesiunii evenimentului perceput anterior.
Sarcina organului judiciar este de a formula de asemenea manier
întreb rile, încât s ajute martorul s -şi aminteasc faptele sau împrejur rile
uitate, inând seama de ocupa ia sau profesia acestuia.
Experimentele au dovedit c dup un antrenament îndelungat
anumite persoane pot s determine timpul cu o precizie exact . Spre
exemplu, sportivii, dup un anumit antrenament, pot aprecia timpul pân la
ordinul sutimilor de secund .
Perceperea timpului poate fi influen at şi de cantitatea fenomenelor
care s-au produs într-un interval de timp şi de con inutul lor. Astfel,
perioadele de timp „pline” trec foarte repede, şi de regul sunt subapreciate,
iar perioadele „goale” trec încet, astfel încât vor fi supraapreciate. De aici şi
starea emo ional din momentul perceperii are efect direct asupra aprecierii
timpului, aşteptarea unui eveniment pl cut „lungeşte” timpul, pe când un
eveniment nepl cut îl „scurteaz ”80 .
În cadrul aprecierii timpului, generalizând şi extrapolând la toate
categoriile de infrac iuni, se pot distinge anumite etape legate de situarea în
• Localizarea în timp a faptei s vârşite, a altor ac iuni legate de

timp a unor evenimente, fapte. Ele sunt, de fapt, situa ii tipice:
• Durata în timp a infrac iunii, a altor activit i şi succesiunea în

infrac iuni;
timp;
80
Tratat de tactică criminalistică, p. 126-127.
87

• Raportul de anteceden şi de subsecven a unor fapte, ac iuni,
succesiunea în timp a unor împrejur ri având leg tur cu infrac iunea sau
• Ritmul, viteza de desf şurare a unor fapte81 .

f ptuitorul acesteia;
Localizarea în timp a infrac iunii, a faptei s vârşite, a altor activit i

reprezint o cerin a principiului afl rii adev rului.
În cazul în care intervalul de timp situat între momentul percep iei şi
cel al reproducerii este relativ scurt – moment care coincide cu descoperirea
infrac iunii, identificarea f ptuitorului şi începerea procesului penal -
martorul apt din punct de vedere al însuşirilor de percep ie, de memorare şi
în acelaşi timp dornic s ajute, nu va avea dificult i la redarea informa iilor
stocate, la aprecierea corect a limitelor de timp în care s-a situat
infrac iunea şi a celorlalte activit i.
În cazul în care intervalul de timp este mai mare – un num r de ani –
când se va declanşa procesul penal, şi se va descoperi f ptuitorul, atunci se
va constata c martorul se va confrunta cu neputin a localiz rii exacte în
timp a faptei, a evenimentelor. La acestea se adaug şi monotonia faptelor
cotidiene, a unor condi ii precare exterioare.
Un rol important îl joac organele judiciare care nu trebuie s
dezvolte un rol pasiv, trebuie s fac corela ii, s localizeze anumite date
care pot duce la identificarea f ptuitorului. Organul judiciar cunoscând
personalitatea martorului, a preocup rilor, a aptitudinilor sale, poate
readuce în memoria sa prin corela ii, deduc ii, faptele pe care acesta le
credea uitate.
În temeiul acestui rol pe care-l joac , organul judiciar nu trebuie s
aib o atitudine sugestiv , impunând martorului corela iile şi deduc iile
sale, ci doar prin întreb ri s aduc în memoria martorului acele fapte care
au importan .
Reversul medaliei, adic acel martor capabil s redea faptele cu
exactitate şi precizate bine în timp, nu trebuie s duc la concluzia c este
de rea-credin , dar spusele sale trebuie atent verificate într-o deplin
concordan între ceea ce afirm cu atâta exactitate şi evenimentele sau
modul care l-au determinat s le re in precis.
Majoritatea infrac iunilor nu au existen a condi ionat de durata în
timp a activit ii materiale prin care se realizeaz latura obiectiv , dar
existen a altor infrac iuni este condi ionat de durata în timp a activit ii
materiale, deoarece absen a acesteia determin inexisten a infrac iunii sub
aspect penal.
81
Al. Ciopraga, op.cit., p. 74-75.
88

Durata în timp a activit ii materiale este întâlnit la infrac iunea
continu (art. 189 – Lipsirea de libertate în mod ilegal; art. 241 – Portul
ilegal de decora ii sau semne distinctive) – unde, pentru a exista infrac iune,
este necesar ca aceast activitate s se desf şoare pe o anumit perioad de
timp, la intervale de timp în baza aceleiaşi hot râri. Evaluarea duratei de
timp a ac iunii sau inac iunii acestor infrac iuni nu se poate realiza prin
orice mijloc de prob , dar în cadrul acestora proba testimonial de ine un
loc important.
În aceast privin , cercet rile psihologice au eviden iat tendin a
martorului – cel care în condi iile infrac iunii a perceput faptele a c ror
durat trebuie s-o evalueze sau cel care în alte condi ii a perceput asemenea
fapte – de a supraevalua duratele scurte de timp şi de a subevalua duratele
lungi.
Percep ia poate fi influen at şi de factori obiectivi (st ri, situa ii
contextuale percep iei, independente de cel care percepe, care se pot
reprezenta într-un sens sau altul percep iei) şi subiectivi (st ri, situa ii legate
de condi ia psihofiziologic şi de personalitatea celui care percepe şi ele se
pot r sfrânge în mod favorabil sau defavorabil asupra percep iei). În aceast
situa ie, atât martorul, cât şi m rturia pot fi influen ate de aceşti factori,
deoarece aprecierea m rturiei de c tre organele judiciare nu poate fi
desprins de condi iile în care s-a format.
Un rol important în procesul percep iei îi revine şi aten iei, fenomen
psihic intim legat de percep ie, în absen a c reia m rturia este de
neconceput, atribuind acesteia vigoare şi plenitudine 82 .
În actul m rturiei se reg seşte atât aten ia voluntar (inten ionat ), cât
şi cea involuntar (neinten ionat ), dar specific martorilor este aten ia
involuntar care va fi mobilizat de o serie de factori interni şi externi.
Factorii externi infrac iunii şi f ptuitorului trebuie s aib capacitatea de a
atrage aten ia, de a se detaşa de fenomenele, particularit ile obiectelor de a
trezi aten ia martorului, ca: lumina foarte puternic , culorile vii, mirosurile
persistente şi puternice, sunete şi zgomote stridente care involuntar vor
re ine aten ia martorului. La toate acestea se adaug schimb rile şi ajust rile
deliberate sau nu, ce apar în înf işarea unei persoane, obiectele care nu au
caracter de noutate, de inedit.
Un alt aspect priveşte aten ia de expectan , anticipativ , care în
cadrul m rturiei poate avea atât aspecte pozitive cât şi negative. Aşteptarea
preg teşte organismul pentru a reac iona şi a recep iona un stimul la un
eveniment iminent, deoarece ceea ce este aşteptat ca posibilitate de
82
89

producere este perceput mult mai repede şi cu mai mult precizie, având
efecte pozitive atât asupra cantit ii, cât şi calit ii evenimentului perceput.
Efectele negative rezult din discordan a dintre aşteptare şi situa ia în
fapt. Ele constau în false identific ri, când stimulul sau evenimentul aşteptat
se substituie percep iei reale83 .
Numai c cel preg tit s perceap un anumit miros, sunet sau zgomot
este tentat s atribuie mirosul, sunetul, zgomotul stimulului aşteptat (stimul
anticipat) s se produc (iluzie de calitate)84 .
În evaluarea martorului şi a m rturiei trebuie s se in seama şi de
• Tipul static - când m rturia va prezenta grade egale de fidelitate

alte dou tipuri de aten ie, şi anume:
• Tipul dinamic – m rturia va con ine informa ii mai exacte asupra

pe tot parcursul actului perceptiv;
faptelor petrecute la un scurt interval de timp de la declanşarea fenomenului

spre care şi-a îndreptat aten ia.
Din analiza acestora se impun dou concluzii în evaluarea m rturiei
şi tactica ascult rii martorilor:
1. Dac martorul nu reuşeşte s furnizeze informa ii cu privire la
pricin în întreaga sa desf şurare, nu înseamn neap rat c este de rea-
credin ;
2. Când la producerea unui fapt au asistat mai multe persoane este
indicat a fi asculta i cât mai mul i martori pentru a se putea, în felul acesta,
reproduce întreg tabloul infrac iunii85 .
Ascultarea martorilor eviden iaz o alt însuşire a aten iei, şi anume
distribu ia, prin care se în elege posibilitatea efectu rii simultane a dou
activit i.
Efectuarea simultan a mai multor activit i este posibil dac cel
pu in una dintre ele are caracterul de obişnuin , de stereotip, caracter care
se deosebeşte în urma unei îndelungi exers ri. Acest gen de aten ie
distributiv este întâlnit la şoferii profesionişti. Dar nu va fi reg sit la
83
Ex: Martorul la o discu ie pe un ton de ceart între dou persoane ce
amenin s degenereze într-un schimb de violen , fiind preg tit (montat –
aten ie expectat ) asupra a ceea ce este de presupus c se va petrece (stimul
anticipat) în raport cu cei a c ror aten ie a fost involuntar atras de ip tul
victimei, va percepe faptul din momentul incipient (viteza de percep ie), mai
exact (precizia percep iei) atât sub aspectul însuşirilor calificative, cât şi
cantitative ale evenimentului.
84
85
Idem, p. 108.
90

dou activit i care necesit prin natura lor o aten ie total – şoferul
încep tor.
Exist posibilitatea ca preocuparea în realizarea unei activit i s fie
doar un pretext în spatele c ruia se poate ascunde, din diferite motive,
inten ia martorului de a se sustrage de la obliga ia de a depune m rturie.
O alt însuşire a aten iei este stabilitatea, adic men inerea timp
îndelungat a orient rii şi concentr rii asupra aceluiaşi fapt, dar mai ales
asupra aceloraşi fapte care au o desf şurare pe o perioad mai îndelungat .
În anumite cazuri aten ia poate reprezenta ea însuşi obiectul
proba iunii, mai ales la faptele s vârşite din culp – modalitatea culpa
simpl , greşeala, neglijen a, al c ror rezultat ar fi putut fi prev zut de
f ptuitor dac ar fi depus toate diligen ele necesare activit ii pe care se
desf şura şi care le necesita86 .
Vigoarea şi rigurozitatea aten iei pot fi marcate de o serie de factori
obiectivi şi subiectivi în care s-a format m rturia şi anume: stare fizic a
martorului, surmenaj, oboseal fizic şi psihic , diminuare a func iilor
psihice cu repercusiuni asupra aten iei, implicit m rturiei la care se adaug
tr irile sufleteşti, sentimentele sau consumul de alcool, droguri etc.
Efectele negative ale acestor agen i nu duc întotdeauna la eliminarea
aten iei, deoarece exist situa ii în care, datorit atrac iei exercitat de
eveniment asupra martorului, acesta va fi atras, concentrându-şi aten ia,
solicitând un efort voluntar mai intens, astfel încât efectele distractive ale
aten iei vor fi diminuate87 .
4.2. Decodificarea evenimentului judiciar. Interpretare.

Atribuire de sens
Lucrurile, obiectele, tot ceea ce ne înconjoar devin parte intrinsec a
vie ii noastre. Între momentul perceptiv al m rturiei şi cel al reproducerii în
fa a organelor judiciare a faptelor percepute, se interpune momentul
conserv rii, al p str rii pentru o anumit perioad a informa iilor dobândite
– deci memorarea – forma de reflectare a experien ei acumulate şi func ie a
creierului. Din momentul percep iei – a existen ei informa iei – şi pân la
reactualizarea lor exist un alt moment şi anume decodarea sau prelucrarea
informa iilor.
Aparatul nostru senzorial nu recepteaz imaginea lucrurilor şi
fenomenelor, ci doar lumini, sunete, mirosuri, care numai la nivelul
86
Idem, p. 110.
87
Idem, p. 112.
91

cortical, în scoar a cerebral , vor fi integrate în ansambluri şi vor fi
prelucrate şi decodate.
Fenomenul este asem n tor cu ceea ce se întâmpl când vorbim la
telefon. Prin emi tor sunt emise sunete, care sunt transformate în impulsuri
electromagnetice şi transmise spre receptor. Aceste semnale sunt apoi
recompuse în cuvinte, care, f când parte dintr-un limbaj cunoscut de
persoana de la cel lalt cap t al firului – se structureaz dup sens, conferind
un con inut inteligibil mesajului original transmis.
Uneori, pe canalul de transmisie apar „zgomote”, astfel încât
comunicarea devine lacunar într-un grad mai mare sau mai mic, dar acest
lucru nu va împiedica comunicarea, interlocutorii completând logic şi
semantic eventualele pierderi ale cuvintelor.
Datorit activismului psihic, în conştiin a noastr apar sensuri întregi,
logic/semantic structurate cu toate c ele nu sunt stocate memorial, ci par ial
provin din reconstituiri.
Informa iile emise, recep ionate integral sau par ial sunt decodate, se
structureaz logic/semantic, dobândind un sens. Sensul este fixat în cuvânt
şi este purt tor de cuvânt. Persoane adulte şi normale nu percepem decât
lucrurile denumite, adic nu vedem un obiect de o anumit form , m rime,
culoare, ci vom vedea „masa”, „scaunul”, „omul” etc. Leg tura dintre
obiecte, fenomene, situa ii şi grupajul de sunete prin care se exprim –
cuvântul – sunt înv ate, sunt achizi ii postnatale, ceea ce faciliteaz
receptarea evenimentelor.
Decodarea informa iilor efectuat , g sirea şi selectarea cuvântului
potrivit nu constituie punctul final al procesului de prelucrare. Fiecare
cuvânt este purt tor de sens, acest sens este apropiat la to i cunosc torii
acelui limbaj – un anume dialect. Dep şind aceast particularitate, cuvintele
nu desemneaz numai obiecte, st ri, fenomene, ele au şi conota ii
colective88 . Descoperirea unor asemenea semnifica ii, care se pot referi la
un punct nodal al cazului se va face cu mult tact şi abilitate. Cunoaşterea
conota iilor de c tre ofi erul de poli ie este important în descifrarea
cuvintelor, în sesizarea momentelor pe care le exprim un martor în
88
Ex.1: Cuvântul „be iv” exprim atât un individ v zut adesea în stare
de ebrietate, dar poate exprima şi dispre ul fa de asemenea persoane.
Ex.2: „Gara” - exprim atât locul unde vin şi pleac trenurile, dar
specific acestui loc este g l gia, acel „du-te-vino”, dezordinea sau, dac aici
s-au petrecut diferite lucruri – un accident, desp r irea de un anumit lucru sau
o persoan , în asemenea situa ii cuvântul dobândeşte calit i afectogene,
capabile s introduc elemente distorsionate discret.
92

depozi iile sale. Martorii pot fi recruta i din orice mediu. Este ştiut faptul c
infractorii folosesc un anumit jargon – în care se utilizeaz timpul prezent.
În procesul de decodare se conştientizeaz calit ile spa io-temporale
şi se estimeaz valoarea lucrurilor, fiin elor, deplasarea lor. În acest moment
apar o serie de distorsiuni involuntare, deoarece reflectarea timpului, a
spa iului şi a vitezei se efectueaz prin interac iunea mai multor organe de
sim , fapt care poten eaz relativitatea lor. Îns , al turi de informa iile
receptate senzorial, timpul şi spa iul se reflect în psihicul nostru şi prin
procesele gândirii, deoarece la om ele particip la orice fenomen de
reflectare într-o mai mic sau mai mare m sur .
În cadrul depozi iilor martorilor, aprecierea corect a timpului, a
distan elor, a vitezei este decisiv pentru c în func ie de asemenea aprecieri
depinde încadrarea juridic a actului infrac ional. Orice supraapreciere sau
subapreciere poate schimba esen ial situa ia creat .
Juristul german H. Gross (1907) ar ta c exist o metod simpl de a
verifica un martor asupra posibilit ii sale de apreciere a timpului sau a
spa iului 89
4.3. Memorarea evenimentului judiciar
- Stocarea informaţiei în raport cu dinamica uit rii -
M rturia – actul final – implic trei momente, şi anume: percepţia,
memoria şi reproducerea.
Privit din perspectiva practicii judiciare, acest proces psihic care nu
se identific cu m rturia, este relevant în m sura în care cel care a perceput
nemijlocit şi involuntar, de regul , fapte şi împrejur ri legate de comiterea
unei infrac iuni este capabil s le reproduc f r a le denatura.
Pentru organul judiciar un interes deosebit îl are fidelitatea m rturiei,
care poate fi apreciat prin cunoaşterea mecanismelor fiziologice şi
legit ilor generale care guverneaz memoria voluntar , dar mai ales pe cea
involuntar 90 . Totodat , organul judiciar trebuie s aib în vedere c
memorarea este influen at de diverşi factori – starea emo ional , interesul,
ocupa ia, gradul de în elegere a fenomenului perceput, şi altele, care se
exprim diferen ial în raport cu vârsta persoanei ascultate în calitate de
martor.
89
Ex: Astfel, în camera de audiere, anchetatorul poate s -i cear
martorului s aprecieze scurgerea unui anumit interval de timp f r a se uita
la ceas sau s se pronun e asupra propor iilor camerei, distan a de la geam la
blocul din fa etc. Asemenea test ri pot fi relevante pentru organul judiciar
în privin a informa iilor oferite de martor asupra distan elor timpului
(N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciară, p. 121-123).
90
93

Din perspectiv psihologic , memorarea reprezint ansamblul
procedeelor de întip rire (memorare), p strare, recunoaştere şi
reproducere a experienţei dobândite anterior91 .
Procesul de memorare cuprinde trei faze:
a) de achiziţie (memorare);
b) de reţinere, de p strare;
c) de reactivare, reactualizare
• Selectivitate, adic ceea ce o persoan uman memoreaz

şi se caracterizeaz prin:
mai repede, va fi mai durabil, uitat mai greu, însemnând c acele
• Caracter activ – ilustreaz leg tura dintre memorie, conţinut

evenimente au o anumit semnificaţie;
şi condiţiile activit ţilor omului şi mijloacele utilizate pentru realizarea

finalit ţii dorite;
• Caracter inteligibil – evidenţiaz leg tura dintre procesele de
întip rire, conservare, evocare şi gândire.
Între memorare (întip rire) şi p strare (conservare) nu va exista o

identificare a însuşirilor de a întip ri şi conserva faptele percepute care sunt
variabile, diferind de la o persoan la alta.
Martorul, care percepe şi îşi fixeaz în mod lent informa iile care îi
parvin mai ales de la participarea la unele cazuri complexe, cu o succesiune
rapid şi într-un interval de timp scurt, va percepe lacunar, iar memorarea şi
conservarea vor fi şi ele deficitare.
Martorul care percepe şi memoreaz cu uşurin , dac faptele
percepute şi memorate se consum într-un intervalul scurt de timp, şi dac
va fi ascultat imediat, va fi capabil s fac o depozi ie exact ; dar, dup un
interval mai lung de timp, depozi ia acestui martor va tinde s devin
lacunar şi inexact 92 .
La început se şterg din memorie detaliile neesen iale, apoi vor fi
vizate aspectele esen iale, pentru ca, în final, s intervin procesul uit rii,
motiv pentru care trebuie avut în vedere factorul timp, mai ales atunci când
se procedeaz la ascultarea martorului93 .
Caracteristic pentru m rturie este memorarea involuntar , în sensul
c , cel mai adesea, faptele sunt re inute de oameni în mare m sur
involuntar şi neinten ionat.
91
Idem, p. 114.
92
Idem, p. 116-117.
93
Tratat de tactică criminalistică, p. 128.
94

Dar, în func ie de tipul de memorie a martorului, se întâlnesc martori
cu o memorie dominant vizual , auditiv , afectiv sau având o memorare
mecanic sau logic , dup cum este prezent sau absent în elegerea
materialului informativ receptat. Totodat , memorarea poate fi voluntar
sau involuntar potrivit atitudinii interesului manifestat de martor în
re inerea aspectelor percepute94 .
Memorarea voluntar presupune prelucrarea şi ordonarea
informaţiilor, martorul deliberat evoc , repet pentru sine sau pentru
alţii fapte percepute, supune unui examen critic impresiile dobândite,
face însemn ri, noteaz anumite date, şi toate acestea pentru a face
m rturia cât mai exact şi complet .
Memorarea involuntar nu presupune existen a scopului, intenţia
de a memora, dar nu prezint nici o activitate pasiv , mecanic a
informaţiilor dobândite. Omul nu poate re ine toat experien a anterioar ,
pot lipsi din cadrul percep iei şi al memor rii chiar elemente familiare. Ea
atribuie m rturiei un caracter lacunar, deformat şi imprecis, iar eficien a
• Semnifica ia pe care o prezint faptele percepute în raport cu

acesteia este dat de dou legit i, şi anume:
• Eficien a m rturiei involuntare este condi ionat de factori

experien a anterioar a subiectului;
emo ionali ce stau la baza ei, interese, aptitudini, st ri emo ionale.

Va exista o distinc ie între depozi iile martorilor care au ca obiect
fapte, evenimente legate direct de evenimentul produs (infrac iune – fapta
s vârşit ) la care martorul a participat şi pe care le-a perceput nemijlocit –
ac ionând atât memorarea voluntar , cât şi involuntar – şi depozi iile
martorilor cu obiectul format atât din p reri, cât şi din convingeri care
realizeaz profilul moral al învinuitului, inculpatului sau altor persoane –
ac ionând doar memorarea voluntar .
Memorarea plastic-intuitiv presupune capacitatea subiectului de
a-şi întip ri şi conserva în memorie reprezent rile concrete ale faptelor
şi obiectelor percepute anterior. Dou din formele acestea, şi anume
memorarea vizual şi auditiv prezint importan pentru c marea
majoritate a aspectelor legate de o infrac iune, care sunt mai bine percepute,
este format din imagini, sunete, zgomote percepute prin intermediul
analizatorilor vizuali şi auditivi.
94
E. Stancu, op.cit., p. 64.
95

La tipul vizual, accentul se pune pe capacitatea de a re ine imaginile,
figurile, iar la cel auditiv, pe capacitatea de a re ine şi reda fidel sunete şi
zgomote95 .
În func ie de durata stoc rii se poate vorbi de memorie de scurt
durat , de durata medie şi de lung durat .
Aproape de un secol se cunoaşte (J. Jacobs, 1897) c durata stoc rii
variaz în func ie de: tipul de material care se re ine (material verbal, cifre,
figuri, obiecte), vârsta, capacitatea intelectual .
În cazul în care con inutul memorial este de minim importan
putem vorbi de memorie de scurt durat (short term memory) sau
memorie primar întâlnit la re inerea unui num r de telefon
nesemnificativ sau a sumelor par iale la o adunare. Aceast instan
memorial nu poate con ine mai mult de 6-8 elemente (la omul adult
normal), cum ar fi cele 6-7 numere de telefon şi acestea vor fi stocate 20-30
secunde. Dac în acest r stimp intervine o recep ie, con inutul va fi
transmis memoriei de lung durat sau celei de durat medie.
I.M.L. Hunter a remarcat c stocarea în memoria de scurt durat se
efectueaz în condi iile concuren ei mai multor serii de informa ii, astfel c
se poate spune c memoria de scurt durat filtreaz şi selecteaz
informa iile.
Dup p rerea unor autori ca W. Kintsch (1970), R.C. Atkinson,
R.M. Schiffrin (1971), imaginile din lumea exterioar , adic intr rile de
informa ii sunt stocate temporal chiar sub form ionic , vreme de câteva
semnale în registrul senzorial sau în memoria senzorial , de unde vor fi
transmise memoriei de scurt durat primare, fiindc aceasta este
considerat ca memorie activ . În memoria de lung durat sau secundar
nu se stocheaz informa iile codate decât dac au fost repetate. În ceea ce
priveşte martorul şi m rturia, informa iile p trund în sistem prin canalele
senzoriale şi sunt stocate pentru o vreme foarte scurt în memoria de scurt
durat .
O parte din informa ii care se scurg în memoria de scurt durat
(primar ) se vor transmite în memoria de durat relativ lung sau în
memoria de lung durat (secundar ), de unde ele vor fi recuperate prin
utilizarea unor strategii (C. Morgan, R. King, 1975). Aceast utilizare de
strategii se refer la „c utarea” în memorie, la eforturile depuse când ştim
c acele anumite nume ne stau „pe vârful limbii” (fenomenul Trebuie-05
dup J.A.C. Brown, D. McNeil – 1966), iar „traducerea în comportamente”
95
96

înseamn transformarea con inuturilor memorate – c utate şi g site – în
declara ia verbal sau scriptic .
Interesul pentru o anumit categorie de fapte faciliteaz repetarea, şi
deci stocarea lor. Când cineva este vizat c va trebui s raporteze cele
v zute, urm reşte atent desf şurarea ac iunii, reuşind s re in ceea ce i s-a
cerut (ex. un cercetaş militar trimis în misiune).
Conştiin a sarcinii m reşte atât capacitatea de receptare pân la
nivelul optim, cât şi stocarea informa iilor a c ror recuperare devine facil ,
numai c asemenea situa ii se g sesc în cadrul m rturiei, cu precizarea c o
persoan care urm reşte desf şurarea unor fapte sau evenimente realizeaz
faptul c este un poten ial martor96 .
Informa iile care pot fi percepute sunt nelimitate, ele putând proveni
din diverse medii, domenii, astfel încât capacitatea de memorare ar fi în
plin activitate, neavând nici un moment de relaxare şi de sortare a datelor,
lucru care ar duce la clacare. Ca şi asupra celorlalte organe de sim
„vegheaz ” anumi i factori care reglementeaz procesul de receptare şi
stocare, ac ionând prin înl turarea acelor informa ii ce constituie un surplus.
Asupra memoriei ac ioneaz „uitarea”, ce constituie reversul p str rii şi
se manifest sub forma neputinţei reconstituirii unor date memorate,
ori în imposibilitatea recunoaşterii unor evenimente tr ite la o nou
confruntare cu acestea ori reproducerea sau recunoaşterea lor
eronat 97 .
Timpul reprezint un factor decisiv care reac ioneaz asupra
memoriei ca un agent „purificator” al informa iilor. Uitarea atrage dup
sine pierderea detaliilor, am nuntelor, nuan elor a c ror reactivare devine
anevoioas şi chiar imposibil . Uitarea – condi ie a memoriei – elimin tot
ceea ce este secundar, ce îngreuneaz capacitatea de re inere, l sând loc
arhitecturii generale, structurii întregului.
Asupra memoriei se repercuteaz tonul afectiv, însuşirile emo ionale
ale informa iilor deosebite. Este mai greu s uit m acele sentimente care s-
au format ca rezultat al unor fapte pl cute, care au trezit un ecou în sufletul
nostru. Se consider c experien a pozitiv agreabil se repercuteaz într-un
sens univoc, întotdeauna favorizând memorarea, în schimb faptele care au
declanşat sentimente de repulsie, penibile, dezagreabile, vor fi împinse spre
uitare, refulate cu mult uşurin 98 .
96
N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, op.cit., p. 121-125.
97
98
97

Este mult mai uşor s uit m aceste fapte decât s încerc m s tr im
cu ele. Psihologic, o persoan care a tr it o experien penibil având ca
obiect persoana sa va tinde s se apere, s -şi reprime acele sentimente
n scute în urma experien ei. Îşi va refula amintirile spunând c nu-şi
aminteşte nimic sau c a uitat totul. O astfel de persoan –poten ial martor –
poate fi victima unei infrac iuni, o alt persoan va încerca s nu vorbeasc
despre ceea ce s-a petrecut, negând sau spunând c totul este uitat. Timpul
şi uitarea nu pot afecta aceste fapte, cu cât ele vor fi refulate, împinse
undeva în adâncul subconştientului, cu atât ele vor exista şi vor fi mai
puternice.
Timpul scurs din momentul fix rii constituie o cauz fireasc a uit rii
şi cu cât intervalul de timp este mai mare, cu atât erodarea informa iilor
percepute este mai evident . Interesul pentru memorarea celor percepute
sau impresia produs de evenimentul la care persoana a fost martor pot
marca trecerea în uitare sau re inerea evenimentului. Temperamentul
martorului poate influen a curba uit rii în asocia ie cu vârsta persoanei în
cauz . Uitarea nu înseamn „golirea memoriei de orice evenimente”,
deoarece chiar şi o memorie slab „poate avea capacitatea de a re ine ceva
ce a perceput cândva, mai ales dac stimulii au fost puternici”99 .
În ceea ce priveşte experimentele care s-au efectuat pentru a se
constata care este procentul de fidelitate a m rturiei în cazul apari iei
„uit rii”, adic a trecerii timpului, s-a constatat (Marie Borst,
Ed. Abramowski) c timpul se repercuteaz defavorabil asupra întinderii
m rturiei, dar sub influen a aceluiaşi factor, fidelitatea m rturiei sporeşte.
Trecerea timpului poate avea şi influen e pozitive, astfel la repetarea
depozi iilor la a opta zi din momentul percep iei, acestea s-au ameliorat
sim itor, deoarece acele elemente uitate au putut fi reamintite, erorile
strecurate au fost corectate şi, de asemenea, noi detalii au completat spa iile
lacunare.
Criminalistul şi psihologul polonez Pawel Horoszowski constata c
reproducerea este mai deplin dup trecerea a dou -trei zile în raport cu
depozi iile ce succed imediat percep iei, mai ales în cazul infrac iunilor a
c ror producerea este de natur a provoca celor care le-au perceput anumite
st ri afective.
Caracterul de completare dup o prim relatare, ameliorarea
reproducerii amânat în raport cu reproducerea imediat este cunoscut
ast zi sub numele de reminiscenţă. Acest fenomen îşi face sim it prezen a
într-o propor ie de 65%, în cazul materialului inteligibil, mai frecvent în
99
Tratat de tactică criminalistică, p. 64-65.
98

cazul materialului rezultat din expunerea liber a unui con inut inteligibil
decât al reproducerii sale textuale.
Al i factori care pot influen a reminiscen a sunt: atitudinea, interesul
subiec ilor în raport cu materialul memorat, vârsta acestora (fenomenul este
mai frecvent la copii, la adul i se manifest în propor ie de 30%).
Ca o constatare, dar neavând o valoare absolut , ce poate constitui un
criteriu de evaluare a m rturiei în raport cu momentul în care este ob inut -
un anumit timp, de ordinul zilelor, socotit din momentul percep iei -
m rturia prezint o valoare ridicat , dup care, un interval de timp – ale
c rui limite anevoie pot fi precizate datorit factorilor care intervin –
valoarea m rturiei difer sensibil într-o m sur aprioric nedeterminabil , pe
de o parte, în raport cu însuşirile celui ce compare în fa a organului judiciar
în calitate de martor şi, pe de alt parte, în raport cu natura şi caracterul
informa iilor memorate 100 .
4.4. Redarea – reactualizarea evenimentului judiciar.

Elementul testimonial
Redarea – reactualizarea – reproducerea reprezint ultimul
moment al form rii m rturiei. Este momentul în care, cel care a perceput
desf şurarea faptelor compare în fa a organelor judiciare în calitate de
martor. Reproducerea este un fenomen destul de complex care nu se face
mecanic, ci în strâns leg tur cu procesul de gândire. Reproducerea lumii
care ne înconjoar , a experien elor dobândite anterior, ca şi proiectarea în
viitor nu sunt posibile f r reprezent ri. Dac perceperea poate avea loc
numai în prezen a obiectelor sau fenomenelor, reprezent rile sunt posibile
şi în absen a acestora. Reprezent rile sunt strâns legate de particularit ile
individuale ale fiec rei persoane, formarea şi des vârşirea lor fiind
influen ate considerabil de activitatea desf şurat de fiecare individ.
Totodat , la una şi aceeaşi persoan reprezent rile se pot „exprima” în mod
deosebit, adic cele vizuale pot fi exacte şi stabile, pe când cele auditive
sunt inexacte şi au caracter de instabilitate101 .
În m rturie, modalitatea principal de transmitere a informa iilor,
modul comun de ob inere a depozi iilor îl constituie reproducerea oral ,
care în procesul judiciar îmbrac forma relat rii (evoc rii, nar rii) libere,
spontane a faptelor percepute, precum şi forma r spunsurilor la
întreb rile adresate de organul judiciar – interogatoriul.
100
101
Tratat de tactică criminalistică, p. 128.
99

Reproducerea poate îmbr ca forma depoziţiei scrise personal de
c tre martor. Reproducerea fidel a faptelor este condi ionat atât de
fidelitatea percep iei şi a memoriei, dar şi de capacitatea de verbalizare, de
modalitatea de exprimare a informa iilor.
Momentul reproducerii este puternic marcat de emotivitatea sporit a
martorului provocat de mediu, de ambian a în care are loc comunicarea
faptelor, ce se va repercuta în mod inhibitor asupra capacit ii de exprimare.
Martorul animat de dorin a de a ajuta organul judiciar la solu ionarea cauzei
ar fi tentat s atribuie m rturiei sale o imagine supradimensional .
Dac în mersul urm ririi penale, în timpul audierii penale care are loc
în cabinetul organului de cercetare penal în prezen a numai a acestuia sau
a procurorului, între acesta şi martor se realizeaz acel contact psihologic,
cadru propice ce anihileaz efectele negative de tensiuni emo ionale ce se
pot percuta asupra m rturiei, în cursul judec ii, ambian a fiind schimbat ,
ea se va r sfrânge în mod pozitiv asupra capacit ii de reproducere a
faptelor.
În cursul judec ii bazat pe principiile contradictorialit ii şi
publicit ii dezbaterilor, sfera persoanelor participante este l rgit , deoarece
vor intra în scen inculpatul, partea v t mat , partea civil şi responsabil
civilmente, ceilal i martori, procurorul, ap r torii, iar martorul va trebui s
r spund la întreb rile puse de aceştia, numai c interesele şi pozi iile
procesuale sunt distincte. La to i aceştia se adaug şi prezen a publicului –
influen a asupra psihicului martorului în sensul c îl va determina s fie
re inut, s -şi cânt reasc cuvintele. Toate acestea conduc la o reac ie
frapant , deseori, a martorului şi anume, se poate observa diferen a dintre
depozi iile ob inute în cursul judec ii şi celelalte date în cursul urm ririi
penale.
Un alt element perturbator al depozi iilor martorilor, fie c sunt
ob inute sub forma relat rii libere, fie c sunt sub forma interogatoriului,
este sugestia, de aceast dat venit din partea organului judiciar. Influen a
ei este puternic resim it dac percep ia evenimentului a fost lacunar ,
faptele au fost slab memorate sau martorul este supus unor influen e
exterioare.
Din aceast cauz , pentru a se feri martorul de posibile influen e,
întreb rile sunt puse de organul de cercetare penal şi procuror în faza
urm ririi penale şi de preşedintele completului de judecat în faza judec ii.
Aceştia vor pune întreb rile adresate p r ilor şi le vor cenzura pe cele
adresate de p r i, ap r tor sau procuror. Vor fi evitate întreb rile
„tenden ios sugestive” (acelea care într-o form mai mult sau mai pu in
disimulat , fie insinueaz , fie provoac un anumit r spuns scontat şi dorit
100

de cel care efectueaz ascultarea sau îngr desc libertatea de exprimare a
martorului, astfel încât martorul afirm nu ceea ce a perceput, ci ceea ce i s-
a sugerat). Organul judiciar trebuie s evite pe cât posibil folosirea unor
întreb ri tenden ios sugestive deoarece prin adresarea lor se urm reşte
ob inerea unor anumite r spunsuri despre care se ştie c nu reflect
realitatea102 .
Astfel François Gorphe stabileşte, în func ie de ordinea
sugestibilit ii, modalit i de a adresa o întrebare103 .
102
103
În cazul în care un martor urmeaz s fie chestionat dac o anumit
feti purta o p l rie şi ce culoare avea, se poate folosi una din întreb ri care
relev o sugestibilitate crescând :
1. Întrebare determinativ cu pronume interogativ:
„Cum era îmbr cat ?”
„Ce culoare avea p l ria?”
2. Întrebare incomplet disjunctiv ;
„Purta feti a o p l rie sau nu?”
3. Întrebare „da – nu”:
„Purta ea o p l rie?”
„P l ria era de culoare roz?”
4. Întrebare expectativ – „da”:
„P l ria era poate de culoare roz?”
5. Întrebare expectativ – „nu”:
„P l ria nu era poate de culoare roz?”
6. Întrebare complet disjunctiv :

„P l ria era de culoare roz sau albastr ?”
7. Întrebare ipotetic sau implicativ :
„Care este culoarea p l riei?”
Primele dou întreb ri nu sunt periculoase. Prima evit orice sugestie.
Sugestia este implicat într-o m sur redus în întrebarea „da – nu”.
R spunsul „da” este mai frecvent decât cel negativ, iar pericolul sporeşte la
întreb rile „da sau nu” – întreb ri expectative sau de aşteptare, deoarece
forma lor las s se întrevad ce r spuns se aşteapt . Mai periculoase sunt
întreb rile disjunctive incomplet când exist siguran a c alte posibilit i sunt
excluse. Întreb rile implicative, prin excelen sugestive, sunt cele mai
periculoase, deoarece de aici rezult presupunerea c martorul are cunoştin
despre o anumit stare de lucruri, f r s fie întrebat mai înainte, dac feti a
101

Rezisten a la sugestie este dependent de o serie de factori care
privesc personalitatea martorului, şi anume, un rol important îl joac vârsta.
Copiii, tinerii sunt mai uşor influen abili, vârstnicii mai greu cad victima
întreb rilor cu un v dit caracter tenden ios şi mai ales acelor întreb ri al
c ror caracter sugestiv este ascuns, insiduos104 .
Sugestibilitatea martorului poate distorsiona cele dou forme de
reactiv ri: recunoaşterea şi reproducerea. Aceasta poate fi temporar (în
stare de boal , de intoxica ie alcoolic , sub influen a consumului de
droguri, în somnul hipnotic) sau o caracteristic de durat . Totodat , la
acestea se mai adaug o form care poate fi numit „sugestibilitate de
statut” întâlnit la oamenii cu un nivel socio-cultural sc zut. Aici se
întâlneşte un fenomen de complezen fa de autorit i, prin care se
în elege orice persoan care în ochii subiectului ar putea s aib vreun
ascendent asupra lui şi se intercaleaz cu o sugestibilitate aparent sau
evident a întreb rilor, totuşi logic între interac iunea dintre autoritate şi
subiectul dependent, deci sugestibil. Acest fenomen apare mai pu in în
relatarea spontan , verbal , neîntrerupt , decât la interogatoriu. Pentru
aceste ra iuni, folosirea ambelor forme de informare, atât a relat rii
spontane neîntrerupte, cât şi a interogatoriului se recomand în situa ia în
care m rturia este decisiv .
În privin a capacit ii de mobilizare se poate spune c reprezint o
capacitate esen ial , fiind vorba de transpunerea în registrul verbal a unor
evenimente care se deruleaz ori s-au derulat în fa a martorului care le-a
perceput în mod intuitiv. Aceast capacitate de verbalizare depinde de la
martor la martor, iar un anchetator experimentat ştie c oamenii care
vorbesc rar, re inut, cu economie de cuvinte, dar exprimând esen ialul, sunt
foarte rari.
Un martor, chiar dac este impar ial şi dezinteresat fa de un eveni-
ment la care a participat sau fa de protagoniştii implica i, nu se poate
deba-rasa de unele atitudini ale sale. Acest atitudini f când parte din
compo-nentele sociale ale personalit ii, constituie seturi scurte de
dispozi ii, opinii sau scopuri care implic o anumit aşteptare, dar şi o
reac ie adecvat 105 .
Reproducerea este influen at de mai mul i factori ca imagina ia,
gândirea, limbajul, aten ia. Imagina ia joac un rol deosebit în activitatea
creativ a oamenilor. Cu ocazia ascult rii unii martori refac adesea
purta o p l rie şi dac martorul o v zuse.

104
Idem, p. 148-149.
105
102

involuntar anumite momente ale evenimentului cu ajutorul reprezent rilor.
Gândirea descoper raporturile şi leg turile, tr s turile şi esen a
fenomenelor sau obiectelor, fiind strâns legat de activitatea pe care o
desf şoar fiecare individ în procesul muncii.
Pe parcursul ascult rii, martorul trebuie s fie l sat s relateze liber –
nealterat – evenimentul pe care l-a perceput, deci nu cum l-ar aprecia prin
opera iile gândirii, care „completeaz ” perceperea ini ial . Martorul trebuie
s fie prevenit s declare numai ceea ce a perceput nu şi ce crede, ce
gândeşte despre evenimentul respectiv.
Martorul poate, în relatarea sa, s introduc involuntar elemente
percepute care apar in unui alt eveniment c ruia i-a fost martor. Organul
judiciar anterior ascult rii trebuie s atrag aten ia martorului asupra
posibilit ii de confundare a anumitor aspecte ale evenimentului în cauz cu
p r i componente asem n toare altor evenimente. Limbajul şi gândirea se
intercondi ioneaz reciproc. În cazul martorilor, unde se pune problema
unor tr iri nemijlocite sau nu, a unor aspecte abstracte, în timpul ascult rii
acestora cea mai adecvat form de exprimare e cea oral .
Aten ia relev o caracteristic a celorlalte procese psihice, joac un
rol prim în formarea declara iilor martorilor. Orientarea aten iei depinde
atât de subiect cât şi de obiect. Privit din acest punct de vedere, depozi ia
martorului care declar c nu a v zut nimic, c n-a observat fenomenul pe
lâng care poate a trecut, este sincer şi veridic . Aten ia poate fi voluntar
sau involuntar şi se caracterizeaz prin anumite componente: stabilitate
(durata în timp în care poate fi re inut ), mobilitate (pot fi urm rite
alternativ diferite evenimente în cursul aceleiaşi activit i), grad de
concentrare (intensitatea leg turii cu anumite împrejur ri sau obiecte, fiind
de fapt focarul în care se concentreaz conştient întreaga activitate psihic a
omului), distribu ie şi volum106 .
Ca şi în celelalte etape ale form rii m rturiei, unde se pot întâlni
diferi i factori perturbatori şi reproducerea este supus unor asemenea
factori printre care se num r eroarea, alte denatur ri, distorsiuni datorate
situa iilor ce preced momentului comunic rii, având ca efect o degradare, o
deviere de la forma ini ial a informa iilor. Denatur rile, deci erorile,
cuprind toate posibilit ile umane bazate pe sim uri de a înregistra
informa iile.
Psihologic, eroarea este explicabil , deoarece opinia se naşte din
atitudine, iar atitudinea format , provoac fenomene de aşteptare. De aici se
naşte iluzia c au v zut ceva, care de fapt, este ceea ce au vrut s vad .
106
Al. Ciopraga, Tratat de tactică criminalistică, p. 129-130.
103

O alt distorsionare este dat de „fenomenul repeti iei”. Astfel
„martorul ocular” îşi exerseaz depozi ia prin repetarea evenimentului
primului venit la fa a locului, curioşilor care se strâng, colegilor de serviciu,
vecinilor sau organelor judiciare. Astfel c materialul ini ial se rotunjeşte, la
acest lucru contribuie şi întreb rile curioşilor, ale celorlal i, se ajunge la o
structurare logic a evenimentelor, la completarea lor, încât se va ajunge la
un rezultat total diferit – m rturia final devine o simpl versiune a
realit ii107 .
Reproducerea poate ap rea fie sub forma relat rii spontane a
faptelor şi prezint avantajul c martorul va evoca numai acele fapte sau
împrejur ri care s-au conservat nealterat în memorie, pe care şi le aminteşte
cu uşurin , dar prezint şi dezavantajul c întinderea informa iilor este
redus , lucru care se poate datora atât unor reale dificult i de reamintire,
cât şi ignor rii de c tre martorul a unor aspecte importante. Dar şi sub
forma interogatoriului, care va succeda relatarea liber . Se constat o
extensie a m rturiei datorit interogatoriului care are un efect stimulator
asupra memoriei, f când posibil evocarea unor împrejur ri care p reau
uitate. Cu toate acestea, interogatoriul, deşi înl tur sentimentul de
nesiguran , de incertitudine, reticen ele, prezint şi un coeficient ridicat de
eroare. Interogatoriul împinge martorul pân la limita extrem a amintirii
sale, deseori for ând memoria se repercuteaz defavorabil asupra m rturiei
chiar şi atunci când nu cuprinde întreb ri sugestive. În cazul în care va
cuprinde şi aceste întreb ri, deliberat sau involuntar atunci m rturia va fi
alterat , deoarece sugestia constituie o surs a erorii. La interogarea unui
martor de rea-credin , acesta va putea din întreb rile puse s -şi de-a seama
de tactica adoptat de organul judiciar, de probele de care dispune şi sub
diferite pretexte va refuza s r spund sau va da r spunsuri inexacte108 .
În subsidiar, reproducerea poate ap rea sub forma scris – declara ia
consemnat personal de martor, la care se va apela numai în condi ii
improprii în care se va desf şura reproducerea, ce pot afecta capacitatea de
reproducerea oral a martorului. În alte cazuri, declara ia scris este impus
de considerentele de ordin tactic. În cazurile în care exist o leg tur de
rudenie, de prietenie, existând posibilitatea retract rii declara iei, sau
anumite influen e, este indicat s se recurg la forma scris .
107
N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, op.cit., p. 130.
108
Al. Binet, La science du temoignage annee psychologique („Dac
voi i m rturii abundente, interoga i. Dac voi i îns m rturii fidele, nu v
încrede i în interogatoriu”).
104

Ca şi celelalte etape ale m rturiei şi reproducerea este supus
erorilor ce se pot datora diferitelor cauze: denatur ri prin audi ie, prin
omisiune, prin substituire, prin transformare. Pericolul acestor denatur ri
const în faptul c pot fi întâlnite şi în depozi iile martorului de bun
credin , care în mod involuntar denatureaz realitatea, convins fiind c
depozi ia sa este conform adev rului109 . (Vezi efectul iluziilor).
Reproducerea faptelor, împrejur rilor poate fi influen at în mare
m sur şi de atitudinea martorului fa de anchetator. Exist oameni care
sunt expuşi s fie influen a i de simpatii şi antipatii şi care ac ioneaz
adesea sub impulsul acestor efecte.
Reactivarea – sub cele dou forme, reproducerea şi recunoaşterea –
are loc în condi iile for rii memoriei. La toate acestea se mai poate ad uga
schimbarea de rol ce contribuie la distorsion ri regretabile, precum şi
presiunile din partea publicului.
În cazul schimb rii de rol – fenomen psihosocial – unii martori de
condi ii modeste ce au tr it în anonimat, datorit unui eveniment la care au
participat incidental, simt c au devenit „cineva”, c pot influen a cursul
evenimentelor. Atitudinea lor va m ri dorin a lor de a fi de folos, de a servi
cauza cu mai mult elan, drept urmare vor evita orice r spuns negativ, vor fi
de acord cu orice şi prin aceste manifest ri vor produce grave
distorsion ri 110 .
Cea de-a doua etap a reactualiz rii – recunoaşterea – reprezint o
modalitate secundar de comunicare a informa iilor. Recunoaşterea este
realizat de organele de urm rire penal în cadrul c reia persoanele şi
obiectele având o identitate necunoscut sunt înf işate martorului cu
scopul de a le identifica, adic dac au fost percepute în condi iile s vârşirii
infrac iunii, sau în situa ii anterioare sau ulterioare acestuia. Fiind un
procedeu tactic, se încearc reactualizarea acelor informa ii mai slab
consolidate sau temporar re inute sau pierdute în neant. În cadrul m rturiei,
recunoaşterea se va face în condi iile contactului repetat cu persoanele şi
obiectele care se înf işeaz în confruntarea cu imaginea perceput şi
stocat de c tre persoanele care au venit în leg tur cu aceste obiecte sau de
persoane în condi iile s vârşirii infrac iunii sau anterior acesteia.
Recunoaşterea este precis , când impresiile percepute de la persoane,
privind obiectele cu care martorul vine în contact se identific , se suprapun
sau coincid în mare parte cu cele anterioare. Este imprecis când se
109
p. 149-156.
110
105

constat diferite deosebiri. Martorul, în primul moment, are sentimentul de
„déjà vu”, neputând localiza o persoan , un obiect, în timp şi spa iu111 .
F. Gorphe constata c recunoaşterea unei persoane de c tre martor
poate s se efectueze dup unele ezit ri, ezitare (incertitudine aparent ) care
nu trebuie considerat ca semn al unei erori. Este o reac ie normal care
inspir încredere112 .
Recunoaşterea poate duce la falsa identitate sau la o persisten în
eroare – martorul aflat în stare de incertitudine, optând pentru una din
alternative, va men ine aceast declara ie, care poate fi eronat sau
adev rat .
Recunoaşterea persoanelor, psihologic, se face pe baza imaginilor
vizuale şi auditive – mers, voce, vorbire, semnalmentele individuale ale
persoanei care vizeaz talia persoanei, conforma ia corpului, tr s turile şi
expresia fe ei, culoarea p rului, pigmenta ia pielii; dar cea mai mare
individualizare este dat de disfunc ionalit ile anatomice, lipsa unui
membru, ticurile, mersul caracteristic, la care se adaug descrierea hainelor,
a privirii, a înf iş rii faciale.
Pe baza acestor date furnizate de martori se poate realiza portretul
persoanei c utate, ce va fi identificat în catalogul cu diferi i indivizi –
infractori113 . Nu trebuie îns ca aceste date s fie considerate ca infailibile,
deoarece obiectele auxiliare – îmbr c mintea exotic , anumite ticuri pot
reprezenta doar accesorii pentru a induce în eroare. Recunoaşterea bazat
numai pe talie, în l ime, conforma ie poate duce la alte false identific ri.
Adeseori informa iile sunt supraapreciate sau subapreciate114 .
Recunoaşterea persoanei dup voce şi vorbire este uzitat în anumite
cazuri practice, dar va fi tributar condi iilor s vârşirii infrac iunii.
Recunoaşterea persoanei dup miros este util mai ales dac infractorul are
111
112
113
În cadrul seminariilor, studen ii se vor familiariza cu procedura şi
tehnica portretului-robot. (Vezi cauze complexe - T. B., arhiva personal ).
114
Un caz celebru, amintit de Y. Eminescu în Procese celebre, intitulat
„Procesul curierului din Lyon” – reprezint un caz clasic de eroare judiciar :
a fost condamnat Joseph Lesurques în locul lui Dubosq: …„Lesurques va fi
condamnat în locul lui Dubosq pentru c acesta purta o peruc blond
apropiat de coloritul lui Lesurques, ceea ce a dus în eroare martorii care nu
au f cut diferen a, bazându-se doar pe recunoaşterea persoanelor dup
culoarea p rului”.
106

un anumit miros caracteristic care r mâne impregnat în memoria martorului
şi care poate s -l miroas 115 .
Recunoaşterea cadavrelor se bazeaz pe tr s turi statice, unde rolul
important îl joac tr s turile fe ei, talia, constitu ia, anumite semnalmente
particulare – cicatrici, semne din naştere, tatuaje, interven ii chirurgicale şi
stomatologice. Dificultatea va rezulta din pozi ia nefireasc a corpului –
orizontal – expresia, fizionomia mult modificate. Instalarea rigidit ii şi a
lividit ii caracteristice care vor duce la „c derea” muşchilor, imobilitate,
toate confer o alt impresie, schimbând-o pe cea pe care o avem despre
persoana aflat în via .
La toate acestea se adaug leziunile, mediul în care a stat corpul (în
stare de submersie), intervalul de timp scurs de la încetarea din via şi pân
în momentul descoperirii, a recunoaşterii sau metodele folosite de infractor
pentru a îngreuna descoperirea cadavrului. Toate acestea pot fi înl turate
dac , înainte de a se supune recunoaşterii, cadavrului i se aplic tehnica
preconizat de Mina Minovici – „toaleta cadavrelor”, prin care se va
încerca s se redea corpului un aspect cât mai apropiat de cel avut în timpul
vie ii. Un element asupra c ruia se va insista şi care are un rol important
este expresia fe ei caracterizat foarte bine de ochi.
Falsele recunoaşteri sunt rezultatul influen rii martorului de
condi iile în care a intrat în contact cu cadavrul. Gustave Le Bon în
Psychologie des foules, aminteşte de un caz de fals recunoaştere a
cadavrului unui copil de c tre propria mam şi alte persoane apropiate,
datorit unei cicatrice pe frunte pe care o prezenta atât cadavrul, cât şi
copilul116 .
Recunoaşterea dup fotografii este modalitatea frecvent folosit în
cercet rile judiciare pentru identificarea atât a martorilor cât şi a cadavrelor.
Principalul dezavantaj prezentat de aceast modalitate îl constituie faptul c
vedem imaginea static a persoanei care nu poate fi înlocuit cu cea vie.
Martorii sunt confrunta i cu o serie de fotografii de identificare
aflate în eviden a organelor operative. Acestea redau în profil şi frontal,
persoana, l sând s se vad toate particularit ile, la o scar obligatorie de
1/7 din m rimea natural .
A doua categorie, format din fotografii artistice prezint neajunsul
c o serie de semne particulare, alte particularit i nu vor ap rea datorit
retuşului obligatoriu în fotografia comercial .
A treia categorie – cele executate de amatori.
115
116
107

Recunoaşterea unei anumite persoane, a unui obiect se va face prin
prezentarea acestora într-un cadru comun cu persoane de aceeaşi în l ime,
talie, f r un contrast izbitor care poate influen a martorul. Îns la toate
acestea se va ad uga şi capacitatea de descriere a martorului şi exactitatea
recunoaşterii. Astfel, martorul poate descrie corect însuşirile persoanelor şi
ale obiectelor cu care a intrat în contact, dar acestea s nu fie esen iale
pentru descoperirea infrac iunii, fiind comune unui num r larg de persoane.
Sau cea de a doua posibilitate – martorul convins c a re inut tot ce era
esen ial, face o descriere detaliat şi totuşi constat c nu poate recunoaşte
obiectul, deoarece este diferit de ceea ce a perceput.
Martorul nu reuşeşte s descrie persoana sau obiectul, deci descrierea
sa este inexact . Neputin a martorului nu trebuie s constituie indiciul unei
erori. Este ceea ce se spune: „Dac o v d, o recunosc”. Capacitatea de a
descrie nu se suprapune capacit ii de recunoaştere117 .
Toate aceste etape în care m rturia se formeaz cu avantajele şi
dezavantajele lor, prezint interes şi constituie o important surs de
descoperire a infractorului şi poate, pân la descoperirea altor metode,
r mân totuşi singurele modalit i, chiar dac pot crea şi o fals
recunoaştere, de descoperire a celor care încalc legea.
De la formarea m rturiei – ca proces psihologic, ca o opera ie logic ,
pân la martor, la g sirea metodelor de a-l „face s vorbeasc ” şi apoi
prinderea infractorului, aducerea acestuia în justi ie şi judecarea sa este o
cale anevoioas pe care se pot intersecta interese, sentimente ce pot cl tina
balan a afl rii adev rului.
Dac , pân acum martorul a fost cel care a v zut, a auzit, ceea ce s-a
petrecut şi toate aceste evenimente s-au format ca opera ii ale gândirii,
depinzând în mare m sur de condi iile de mediu, de gradul de cultur al
persoanei-martor, de conştiin a sa, el fiind singurul care ştie mai multe
decât organele operative, de acum înainte, dup aflarea infrac iunii, pe
scena ei vor intra şi alte persoane cu alte roluri care trebuie s aduc la
suprafa cele petrecute.
Va c dea cortina peste o scen , pentru a ne muta aten ia pe o alta,
unde activitatea de descoperire, de aflare este mai intens .
4.5. Perspectiva magistratului asupra aprecierii forţei

probante a m rturiei
4.5.1. Izvorul mărturiei din punct de vedere al sursei
117
Idem, p. 179.
108

Din punct de vedere al mijlocirii faptelor aduse la cunoştin a
organelor judiciare şi sursa – izvorul, punctul de plecare al m rturiei – se
poate vorbi atât în literatura cât şi în practica juridic despre m rturia
nemijlocit /mijlocit , imediat /indicat , derivat , „din auzite”, din „zvon
public”.
Sursa m rturiei nemijlocite este constituit de percep ia imediat ,
originar a faptelor şi împrejur rilor de fapt legate de infrac iune sau de
f ptuitor sau sunt dobândite personal de martor – ex proprersis sensibus.
La m rturia nemijlocit , între sursa din care provin şi sunt transmise
informa iile şi martorul care le percepe şi le dezv luie, nu se interpun verigi
intermediare. Percep ia nemijlocit implic prezen a martorului în timpul şi
la locul producerii faptelor. M rturia va avea aceast însuşire ori de câte ori
martorul s-a aflat în situa ia de a fi putut percepe direct, chiar dac temporal
nu a perceput faptele concomitent sau dac spa ial s-a aflat la o anumit
distan de locul producerii lor.
Izvorul m rturiei mijlocite este o surs mediat derivat , deoarece
martorul indirect furnizeaz informa ii nu asupra unor fapte şi împrejur ri
percepute din sursa originar , ci o surs mediat , derivat – ex auditu
alieno. Între sursa primar şi cea prin intermediul c reia faptele sunt aduse
la cunoştin a organelor judiciare se interpun verigi intermediare. Aceste
verigi intermediare pot fi una din p r i (ex auditu partis), martori proprii (ex
auditu alieno) – acele persoane care au perceput direct, prin propriile
sim uri faptele şi împrejur rile legate de infrac iune şi f ptuitor. Punctul de
plecare al acestei m rturii este mereu determinant, precis individualizat şi,
de regul , poate fi confruntat, verificat, cu sursa, elementul primar de
informare. La aceast m rturie imediat se apeleaz atunci când fie exist o
împiedicare absolut de a se ob ine informa ii din sursa primar (ex:
încetarea din via a p r ii sau a martorului ocular de la care martorul
indirect de ine informa ii), fie este o împiedicare vremelnic (ex:
imposibilitatea temporar de a asculta un martor propriu-zis).
Izvorul m rturiei „din auzite”/ „din zvon public” sau „dup cum
spune lumea”, deriv dintr-o surs nedeterminat şi indeterminabil ,
constând în simple referiri ale martorului la fapte auzite, la zvonuri de o
anumit notorietate a c rei provenien nu poate fi precizat .
Între sursa originar şi cea prin mijlocirea c reia faptele sunt aduse la
cunoştin a organelor judiciare se interpun o serie de verigi, de elemente
intermediare. Din acest punct de vedere o asemenea m rturie este cu atât
mai nesigur cu cât num rul de verigi intermediare este mai mare. Aceast
m rturie este supus unui proces de denaturare în care se constat mai întâi
o comprimare a zvonului pe m sur ce acesta circul pentru a putea fi mai
109

uşor de povestit, apoi o accentuare a unor impresii, detalii în jurul c rora se
organizeaz întreaga poveste şi, în sfârşit, asimilarea, prelucrarea
informa iilor în raport cu deprinderile, interesele, sentimentele celui care
primeşte informa ia.
Condi ia esen ial şi singura acceptat pentru ca o persoan s
dobândeasc calitatea de martor în procesul penal o constituie de inerea
unor informa ii despre vreo fapt sau împrejurare care pot servi la stabilirea
şi aflarea adev rului. În aceast situa ie, pot fi martori persoanele care direct
sau indirect cunosc astfel de împrejur ri.
M rturia mediat este supus unor reguli particulare de verificare şi
apreciere. Fidelitatea m rturiei mediate se afl într-un raport invers
propor ional cu num rul verigilor ce separ percep ia ini ial de martor ca
subiect cunosc tor prin mijlocirea c ruia faptele au ajuns la cunoştin a
organelor judiciare. Valoarea ei este subordonat cunoaşterii sursei din care
provine şi de aceea se explic de ce m rturia de plecare nu poate fi
individualizat ; ea se întemeiaz pe un zvon, pe opinii mai mult sau mai
pu in r spândite, înceteaz de a mai fi direct şi va fi înl turat .
În procesul de confruntare a informa iilor provenite din sursa ini ial
cu cele provenite din sursa derivat se poate constata existen a unei depline
concordan e între acestea, dar şi o neconcordan asupra unor elemente
care, considerându-se lipsite de importan , nu au fost comunicate
martorului.
Concordan a dintre sursa derivat şi cea ini ial dovedeşte c
martorul mediat a re inut exact informa iile primite pe când absen a unor
elemente sau comunicarea inexact îşi g seşte explica ia în selec ia operat
în informa iile percepute, omisiunea voit a unor laturi, deci transmiterea
oral numai a acelor informa ii considerate de surs ca fiind esen iale.
Neconcordan a informa iilor poate fi consecin a unei denatur ri
involuntare a informa iilor atunci când acestea, deşi fidel transmise, au
suportat distorsion ri datorit unor cauze subiective, nemijlocit legate de
personalitatea martorului mediat: prelucrarea şi interpretarea denaturat a
informa iilor, ra ionalmente subiective sau a unor cauze voluntare care
rezid din persoana martorului derivat (rela ia avut cu cel pentru care
urmeaz s depun m rturie sau raportul dintre el şi organul judiciar –
anchetatorul) sau datorit relei sale credin e denaturând în mod deliberat
faptele.
Alteori, cauza nepotrivirii informa iilor din sursa primar cu cele din
cea derivat este rezultatul faptului c martorul ocular, învinuitul,
inculpatul, partea v t mat în special, furnizeaz organului judiciar
110

informa ii false, iar martorul mediat, informa ii exacte, situa ie în care este
necesar cunoaşterea motivelor care produc asemenea neconcordan e.
În cazul în care m rturia mediat nu poate fi confruntat cu sursa
ini ial (cel de la care martorul indirect de ine informa iile a încetat din via
sau nu poate fi g sit), poate fi re inut sub o dubl condi ie, şi anume:
̇ persoana martorului s inspire deplin încredere;
̇ m rturia nemijlocit s fie confirmat de ansamblul probelor
existente în cauz .
Cunoaşterea sursei m rturiei reprezint o cale de a afla informa iile
reale şi necesare pentru aflarea cauzei. Nu de pu ine ori cei care lansau
„zvonurile”, d deau detalii despre victim , fapt , împrejur rile în care
acestea s-au petrecut, erau adev ra ii autori. A cerceta fiecare verig pentru
a ajunge la izvorul m rturiei necesit timp, se impune cunoaşterea unor
anumite categorii de oameni care te pot îndruma şi oferi informa iile
necesare, iar rezultatele pot fi negative sau pozitive, pot „face lumin ” sau
„te afund ”. Toate aceast activitate revine anchetatorului .– procuror sau
organ de poli ie, care trebuie s navigheze printr-o mare de informa ii, de
zvonuri, de persoane care declar acele lucruri compatibile cu persoana lor
şi situa ia avut .
4.5.2. Mărturia din perspectiva legăturii martorului cu pricina

şi cu părţile în proces
Martorul trebuie privit în raport cu pozi ia pe care o ocup în
complexa împletire a rela iilor şi faptelor care constituie obiectul litigios, în
raport de dispozi iile sale afective datorate împrejur rilor legate de cauz ,
adic situa ia real a martorului fa de pricin şi fa de ceilal i participan i
în procesul penal.
Prima latur a acestei probleme – leg tura şi atitudinea martorului
fa de pricin - reprezint un moment important în ceea ce priveşte
interesul material sau moral al acestuia pentru ca pricina s fie solu ionat
într-un anumit fel, deoarece interesul material sau moral poate determina o
anumit nesinceritate sau par ialitate care se va reflecta şi în m rturie.
Cea de-a doua latur – leg tura cu p r ile în proces – vizeaz pozi ia
subiectiv a martorului fa de inculpat, învinuit, partea v t mat , partea
civil , partea responsabil civilmente – adic acele raporturi de rudenie,
amici ie, duşm nie, afec iune, r zbunare, team , sentimente de antipatie sau
simpatie.
În baza art. 78 C.p.p., martorul este persoana care are cunoştin e
despre noua împrejurare de natur s serveasc la aflarea adev rului în
procesul penal, adic este o persoan neinteresat în solu ionarea într-un
111

anumit fel a procesului. În cazul în care participarea sa la procesul penal
este de natur s serveasc la aflarea adev rului, din necesitatea de aduce la
cunoştin a organului judiciar s vârşirea unei fapte, date şi împrejur ri legate
de acesta, pe care de cele mai multe ori le-a perceput accidental, atunci
persoana respectiv – apare în calitate de martor care nu are vreun interes
propriu de ap rat. Dar în cazul în care participarea sa are în vedere ap rarea
unui interes propriu atunci persoana respectiv înceteaz de a mai fi martor
şi va avea calitatea procesual necesar ap r rii intereselor în cauz , şi
anume, aceea de parte, iar informa iile pe care le de ine vor fi re inute şi vor
constitui mijloace de prob , declara ie de parte în proces şi apreciate prin
prisma pozi iei avute în proces.
Aceast situa ie a rezultat din incompatibilitatea între calitatea de
parte în proces şi calitatea de martor, deoarece va exista o prezum ie de
nesinceritate. Pentru a înl tura aceast consecin negativ , art. 82 C.p.p.
instituie incompatibilitatea între martor şi parte în proces, oferind totodat
persoanei v t mate un drept de op iune între pozi ia de parte civil , parte
v t mat şi martor în proces. În aceast situa ie nu se va putea face
abstrac ie, de faptul c persoana v t mat , deşi a ales calitatea de martor, i
s-a cauzat un prejudiciu material sau moral prin s vârşirea infrac iunii, deci
m rturia sa va avea un grad de p rtinire.
Depozi ia sa va fi supus unor elemente de deformare, chiar dac
persoana este de bun -credin , deoarece percep ia şi memorarea se
desf şoar pe un fond afectiv emo ional, lucru care va determina o
memorare lacunar . La toate acestea se adaug şi tendin a de exagerare,
specific psihologiei victimei 118 .
O alt situa ie care ar putea s creeze o prezum ie de interesare
material sau moral în rezolvarea cauzei, este cea dat de suprapunerea
celor dou calit i – martor şi so , sau raport de rudenie cu învinuitul sau
inculpatul sau cu celelalte p r i. În acest scop, C.p.p. prevede în art. 84 –
„Întreb ri prealabile” – ca martorul s fie supus la un şir de întreb ri privind
identitatea sa, ocupa ia şi adresa, apoi întreb rile trebuie s vizeze rela ia de
rudenie cu învinuitul sau inculpatul sau cu oricare alt parte şi dac a suferit
sau nu vreo pagub de pe urma s vârşirii infrac iunii.
În situa ia în care este rud apropiat cu învinuitul/inculpatul sau cu o
parte în proces, acesta va fi absolvit de obliga ia de a depune m rturie. Este
îns o excep ie relativ , deoarece rudele sau so ul pot depune m rturie,
r mânând la latitudinea lor dac -şi manifest acest drept sau nu. Aceast
posibilitate de alegere, acordat so ului şi rudelor apropiate a fost instituit
118
112

dintr-o îndoit explica ie – în primul rând, exist aceast leg tur
sentimental care determin o conduit subiectiv şi, în al doilea rând,
motivele de suspiciune legitim care rezult dintr-o atitudine de
particularitate ce poate fi manifestat de aceste persoane, derivând din
prima latur a explica iei119 .
Organul legislativ a acordat aceast posibilitate pentru a scuti
persoanele aflate într-o asemenea situa ie de alegere între sentimentele
fireşti şi datoria de a spune adev rul. Rudele apropiate în accep iunea C.p.
sunt ascenden ii şi descenden ii, fra ii şi surorile, copiii acestora, precum şi
persoanele devenite prin înfiere potrivit legii astfel de rude (art. 149). Şi în
cazul în care rudele apropiate precum şi cele mai îndep rtate depun
m rturie, va opera prezum ia de par ialitate (p rtinire). Aşadar, în cazul
martorului din una din cele dou categorii, pozi ia sa de impar ialitate va fi
în acelaşi timp amenin at 120 .
În viziunea acestora – p rin i/so – persoanele care au s vârşit o fapt
prev zut de legea penal – vor ap rea ca nişte persoane corecte, incapabile
de a s vârşi o asemenea fapt . Astfel, în depozi ia p rin ilor, fiul urm rit
pentru comport ri huliganice este descris ca un copil simpatic, plin de
umor, c ruia, ca tuturor de vârsta sa, îi place s se distreze, iar fapta comis
este considerat ca o copil rie, glum nevinovat . So ia disp rut , pentru
so ul care o iubeşte, va fi reprezentat ca o persoan deosebit din punct de
vedere fizic, mult mai tân r , elegant 121 .
O alt posibilitate de perturbare a m rturiei poate veni din situa ia
real în lan ul împrejur rilor cauzei, al raporturilor în care se afl cu ceilal i
participan i în proces, al pozi iei sale subiective fa de cei care au o
anumit calitate în proces. În acest punct intereseaz personalitatea
martorului din punctul de vedere al rela iilor cu ceilal i, cu p r ile în
proces122 .
Se ştie c martorul poate fi o persoan necunoscut , o persoan care
accidental s-a aflat în locul s vârşirii unei fapte, dar poate fi o persoan
cunoscut învinuitului/inculpatului şi celorlalte p r i în proces. Aflat în
aceast situa ie, organul judiciar se poate confrunta cu o situa ie dificil .
Datorit diferitelor raporturi: de colegialitate, de serviciu, de amici ie,
m rturia martorului ca şi pozi ia sa fa de fapta s vârşit vor putea suferi
anumite modific ri. Se pot ivi sentimente de compasiune fa de
119
Idem, p. 194.
120
Idem, p. 195.
121
Idem, p. 195.
122
Idem, p. 196.
113

învinuit/inculpat care va fi tras la r spundere pe baza depozi iei sale sau
sentimente de ur , antipatie sau simpatie. Oricare sentiment nutrit de martor
fa de una dintre p r ile în proces se va repercuta asupra m rturiei.
Sentimentul de simpatie, care intr în categoria sentimentelor
generoase, se sustrage involuntar cenzurii martorilor, dar poate deforma
m rturia, prin ceea ce simte martorul, fie datorit raporturilor anterioare
dintre el şi p r i sau ivite spontan în momentul intr rii în contact în cursul
procesului penal. De obicei acest sentiment se va îndrepta spre victima
infrac iunii, şi nu spre cel care a s vârşit-o123 .
Fa de învinuit/inculpat, martorul, deşi blameaz fapta acestuia, va
încerca un sentiment de compasiune. Sentiment care poate lua naştere din
unele informa ii pe care martorul le dobândeşte cu privire la situa ia
familial grea şi nu doreşte ca m rturia sa s contribuie la condamnarea
acestuia, socotind fapta sa ca o consecin a unui concurs nefavorabil de
împrejur ri. Dar aceast atitudine va avea repercusiunile sale. Astfel, acele
împrejur ri care îl acuz pe învinuit/inculpat se vor estompa, iar dac au
existat circumstan e atenuante, vor c p ta contur şi vor deveni
hot râtoare124 .
De cele mai multe ori, sentimentele de simpatie, compasiune se
îndreapt asupra victimei – persoana v t mat . Îns sentimentele sunt mult
mai amplificate deoarece la suferin ele produse de s vârşirea infrac iunii pe
care persoana v t mat le-a suferit, se adaug şi cele pe care trebuie s le
suporte în cursul procesului penal. Martorul va depune astfel, o m rturie
defavorabil învinuitului/inculpatului, deci par ial , subiectiv , deoarece
acesta se poate identifica cu victima şi atunci toate acestea i s-ar fi putut
întâmpla lui. Aşadar, exist posibilitatea de identificare cu victima, lucru
care se va oglindi în depozi ie.
Dar la cap tul cel lalt se afl sentimentele negative, de obicei,
antipatie, ur fa de una din p r i, în special împotriva celui care a s vârşit
o fapt de lege penal . Drept consecin , m rturia unui asemenea martor va
oglindi o „îngroşare”, o accentuare a suferin elor celui v t mat, se va
exagera şi condamna fapta învinuitului/inculpatului.
Un alt sentiment perturbator este pasiunea. Realitatea este perceput
sub imperiul acestei forme – dragostea – deformat. Respectivul va vrea s
vad doar ceea ce-i convine, ajustând toate datele pentru a le potrivi
imaginii iubite.
123
Idem, p. 197.
124
Idem, p. 197-198.
114

Opus acestui sentiment este gelozia, ura, invidia. Dac m rturia
celui st pânit de sentimentul de dragoste oglindeşte atitudinea martorului,
fiind, deci, decelabil pentru organul judiciar şi mai pu in periculoas
pentru justi ie, m rturia bazat pe ur , invidie, ce reprezint o arm a
r zbun rii este mai greu de detectat. Sentimentele de ur , r zbunare fa de
una dintre p r i, un membru al familiei, pot fi reprimate, pot ap rea sub
diferite manifest ri. Martorul poate trece sub t cere sau în mod deliberat
denatureaz împrejur ri care erau în favoarea învinuitului/inculpatului.
Poate exista şi un sentiment de team , fric , ce poate fi provocat de
împrejur ri interne sau externe. Cazul tipic îl reprezint amenin area
martorului cu producerea unui r u, fie asupra propriei sale persoane, fie
asupra unei persoane dragi. R zbunarea învinuitului sau inculpatului are
drept consecin producerea unui sentiment de team asupra psihicului
martorului care va face o depozi ie nesincer . Victimele acestor temeri sunt,
în general, femeile şi copiii.
În cazul unor învinui i/ inculpa i, cunoscu i ca persoane foarte
periculoase, martorii sunt foarte greu de recrutat, deoarece, sub imperiul
fricii, aceştia se sustrag de la obliga ia de a depune m rturie. Alteori
temerea care duce la m rturie fals îşi are r d cini interne, datorându-se
raporturilor în care se afla martorul cu pricina în care urmeaz s depun
m rturie.
T cerea, prezentarea fals sau îndreptarea b nuielilor c tre o
persoan nevinovat se pot produce datorit posibilit ii ca martorul s fie
implicat ca învinuit/inculpat în cauz sau temerii de a fi tras la r spundere
penal pentru o fapt comis anterior, dar nedescoperit 125 .
Persoanele care se bucur în societate de o anumit prestan , şi care,
din diferite motive se pot afla într-un loc compromi tor în compania unor
persoane îndoielnice, pot, de asemenea, fi prezente la producerea unei
infrac iuni, aceasta determinând afişarea, în fa a organelor judiciare, a unei
atitudini de negare a cunoaşterii faptelor126 .
125
Idem, p. 200.
126
Al. Ciopraga, citându-l pe E. Locard, d , ca exemplu, cazul unei
femei martor la s vârşirea unui omor petrecut într-un loc r u famat. Din
locul în care se g sea, aceasta a perceput fapta în întregime; imediat dup
s vârşirea faptei, în fa a unui ofi er de poli ie şi apoi a prefectului a f cut o
depozi ie detaliat asupra împrejur rii comiterii omorului. În fa a
judec torului de instruc ie şi a Cur ii cu jurii a retractat depozi ia, deoarece
prezen a în acel loc a unei femei de condi ie bun ar fi fost inexplicabil .
(Al. Ciopraga, op.cit., p. 201).
115

Se mai pot ad uga raporturile de prietenie, profesionale, simplele
raporturi care pot determina o m rturie nesincer , din dorin a de a nu
deteriora bunele rela ii avute, pân la momentul comiterii faptei, cu
învinuitul/inculpatul. Sau tr s turile personalit ii ale celui care compare în
calitate de martor – amor propriu, vanitate. M rturia acestuia este uşor
detectabil ca fiind nesincer , deoarece va avea în centru personalitatea
martorului.
Calitatea de martor implic şi anumite obliga ii, şi anume, de a se
înf işa în fa a organului judiciar ori de câte ori este chemat. Din acest
motiv, martorul, pentru a se elibera de aceast obliga ie, poate trece sub
t cere anumite fapte, evenimente legate de s vârşirea infrac iunii127 .
Credibilitatea şi atitudinea martorului vor fi subordonate
personalit ii acestuia. Un om care şi-a conturat personalitatea, care are
reprezentarea clar a binelui şi r ului, care se poate judeca obiectiv, va
putea s -şi impun o anumit conduit fa de s vârşirea unei infrac iuni.
Deşi pot s depun m rturie chiar dac vor fi prezumate de par ialitate,
aceste persoane vor putea s se detaşeze de sentimentele n scute o dat cu
producerea infrac iunii, reuşind s -şi înfrâng resentimentele şi s declare
adev rul.
Deşi ne afl m în cursa contracronometru de aflare a adev rului,
aceste persoane, singurele capabile s spun adev rul aşa cum s-a petrecut,
pot aduce anumite modific ri la depozi iile anterioare, retract ri totale sau
par iale, vizibile în unele declara ii, încât îngreuneaz aflarea adev rului,
dar avându-se mereu speran a în conştiin a omului pentru dreptate, se va
persevera, deoarece aceste persoane pot fi aduse pe drumul cel drept. Este,
bineîn eles, sarcina anchetatorilor pentru a „trezi” în conştiin a lor spiritul
de dreptate, dorin a de a ajuta şi de a afla adev rul.
127
Idem, p. 200-203.
116

EVENIMENT JUDICIAR
SPARGERE
ETC.
ACCIDENT
FURT
VIOL
TÂLHÃRIE
OMOR
FILTRU OBIECTIV FILTRU SUBIECTIV
Elemente perturbatoare Elemente perturbatoare
- context spa io-temporal

- vizibilitate - distan - ereditate
- luminozitate - integritatea analizatorilor senzoriali
RECEP IE
- stare meteo - integriatea func ional a creierului
- iluzii - inegalitate optic , deformare - fluctua ii ale aten iei
SENZA II PERCEP II
- distan , mişcare, propor ii (disfunc ii de orientare-concentrare
- capacitatea evenimentului de a fi
re inut
- complet ri logice şi semantice
- reconstituiri
- spa iu - experien a stocat
DECODARE
- distan ele - integritatea mentalului cognitiv
- timpul - obiectiv Prelucrare Sens (gândire, ra ionamente)
- subiectiv logic psihologic - efectul “hallo”
- vitezele - anticiparea
- emotivitatea
- tipul materialului de memorat - calitatea engram rii (întip rirea)

- cifre - dinamica func ional a urmelor mentale
- material verbal - t ria leg turilor logice
MEMORARE (stereotipii şi structuri logice)
- imagini, culori
(STOCARE) - tipuri de memorare
- repetabilitatea memor rii
- condi ii de stress şi perturb ri - interesul
cu motiva ie prioritar - starea de prospe ime a proceselor mentale
- memoria latent şi memoria inten ionat
(Ebinghaus)
UIT RII
CURBA
- sentimentul incertitudinii
- presiunea oficialit ii şi solemnit ii - memoria de reproducere
- sugestibilitatea de statut - tr inicia lan urilor asociative
- presiune mass-media - (exerci iul) capacitatea exprim rii
- (interesele) leg turile martorului cu REDARE - verbal, scrise
pricina, participan ii şi solu ia (REACTUALIZARE) - teama de represalii
- mediul socio-cultural şi de provenien - buna-credin
a marotrului - reaua-credin (martor mincinos)
- izvorul sursei m rturiei: direct, mediat, - martor în eroare
zvon public - gradul de angajare (participare) la
- eroarea de fapt aflarea adev rului
- simpatie - antipatie fa de magistrat
(poli ist etc.)
EVENIMENT TESTIMONIAL
Rec. de obiecte
robot - schi portret
Realizarea portretului
dup fotografii
Rec. de persoane
Rec. de persoane
Declara ie - oral
Rec. de cadavre
- identi-kit
- computer portret
- scris
SCHEMA FORM RII M RTURIEI

Tiberiu Bogdan – Ioana Teodora Butoi (prelucr ri personale şi complet ri)
117

4.6. Repere particulare128 vizând m rturia şi martorul
4.6.l. Martorul persoană minoră. Aspecte psihologice ale etiologiei
minciunii129 în comportamentul juvenil
La copii, minciuna apare o dat cu structurarea planului ra ional.
Primele neconcordan e dintre fapte şi relatarea lor pot fi considerate
pseudo-minciuni, deoarece copilul „brodeaz ”, imagineaz din pl cere, din
opozabilitate sau antrenat de jocul povestirii. Copilul preşcolar opune
adev rul s u aceluia exprimat de persoanele mature; uneori aceast
neconcordan se datoreaz înc rc turii limbajului cu aspecte metaforice şi
simbolice ca şi for ei creatoare încorporate în limbaj. De altfel, jocul, ca
activitate impregnat de fantezia copilului, arat cât de înc rcat este planul
real de fabula ie, de asocia ii imprevizibile şi incapacitatea deosebirii
realului de posibil (din perspectiva psiho-juridic , interesante sunt
dependen a de matur şi sugestibilitatea de statut care intervin şi ele ca
factori care alimenteaz neconcordan a cu faptul real al amintirilor).
Dup intrarea copilului la şcoal , ra ionarea cap t alt context de
raportabilitate: minciuna devine o problem a educa iei.
Dintre categoriile de minciun ale marii copil rii se vorbeşte mai ales
despre minciuna ce graviteaz în jurul simbolului „fructului oprit”, tr it
ca atare datorit dezvolt rii conştiin ei morale. Minciuna de imitaţie
constituie o a doua categorie. Minciuna de consens cu ceea ce a spus un
b iat mai mare, minciuna ce încearc s devalorizeze sau s compromit
(asociat cu denigrarea) şi/sau chiar aceea de consim ire a afirma iei mamei
care cere s se spun c nu este acas dac este chemat la telefon,
constituie alte categorii de minciun .
Spre 11-13 ani, se minte pentru a se face pl cere sau a evita o
nepl cere, pentru a p rea mai puternic sau mai bun, priceput etc. Aceasta
este categoria minciunii ce trebuie avut în aten ia educativ ; la copii de 7 –
9 ani, aceast minciun pune în eviden insatisfac ii privind mediul
înconjur tor, modul de via .
Dup Norbert Sillamy 130 , copilul mic care cu greu face distinc ie
între real şi imaginar, altereaz adev rul, dar nu minte (a); când el fabuleaz
128
Vezi interogarea în condi ii speciale, ale c rei reguli se aplic şi la
audierea martorilor minori.
129
Ursula Şchiopu şi colab., Dicţionar enciclopedic de psihologie,
Editura Babel, Bucureşti, 1996, p. 453-454.
130
Norbert Sillamy, Dicţionar de psihologie, Larousse, Editura
Univers Enciclopedic, 1996, p. 198.
118

sau înfrumuse eaz realitatea, nu face decât s cedeze unei tendin e normale
care nu merit severitatea educatorilor: copilul îşi transform trecutul în
sensul trebuin elor sale. Adev rata minciun apare la vârsta de 6 – 7 ani,
constituind aproape întotdeauna o conduit de eschivare, în general
destinat s evite o mustrare (b). La unii subiec i dezechilibra i, minciuna
poate avea un caracter mali ios – denaturare calomnioas , abuz de
încredere, m rturie mincinoas etc. (c).
Forma cea mai benign prin consecin ele sale este mitomania
vanitoas , dar exist şi o form malign şi pervers de mitomanie care este
arma perfid a celor invidioşi, slabi, geloşi, autori de scrisori anonime şi de
acuza ii neîntemeiate la care destule persoane pleac urechea cu
complezen . Aceast tendin morbid de a altera adev rul ar ine, dup
E. Dupre, de constitu ia individului.
Din punctul de vedere al medicini legale131 , mitomania reprezint o
tendin patologic de a denatura lucrurile. Ea se prezint , de regul , prin
exagerare, subiectul înflorind discursul cu imagini, scene pe care le descrie
pe viu ca şi cum ar rememora întâmpl ri tr ite în realitate. Mitomania poate
fi inconştient , când are un rol compensator şi nu urm reşte un scop utilitar,
sau conştient , când este pus în slujba unui scop bine precizat. Uneori,
mitomania (ca simptom patologic) la personalit ile dizarmonice duce la
falsa recunoaştere a unor infrac iuni, în scopul afiş rii unui eroism. Eroarea
judiciar datorat mitomaniei este evitat prin faptul c proba testimonial
trebuie dublat de probe ştiin ifice.
4.6.2. Psihologia martorului minor

Dezvoltarea psihicului fiin ei umane este condi ionat şi de vârsta sa,
astfel c nu ar trebuie s se vorbeasc de psihologia minorului, adic a
persoanei care nu a împlinit vârsta de 18 ani, ci, în general, ar trebui s se
aib în vedere raportarea la diverse perioade ale minorit ii, cunoscute fiind
desigur, diferen ele de dezvoltare fizic , psihic , intelectual etc., existente
între un minor de 4 – 5 ani şi un altul de 17 ani. Deci, anchetatorul va trebui
s se comporte fa de minori şi s le aprecieze declara iile inând seama de
to i factorii care influen eaz psihicul lor şi, în special, de vârsta pe care o
au. Cu cât minorul va avea o vârst mai apropiat de vârsta majoratului, cu
atât vor fi mai mici deosebirile datorate acestor particularit i şi invers.
131
T. Ciornea şi colab., Medicina legală – definiţii şi interpretări,
Editura Junimea, 1988, p. 322.
119

Minorii au o capacitate de percepere şi de redare a faptelor mai
redus , deoarece aten ia lor se îndreapt , de obicei, spre lucruri care, în
general, sunt lipsite de importan , astfel c , deseori, din aceast cauz şi
din cauza capacit ii reduse de a în elege anumite fapte şi împrejur ri, nu
vor percepe importantul, esen ialul care intereseaz justi ia.
Înclina ia spre fantezie, teama de cei sub îngrijirea c rora se afl
(p rin i, tutori etc.) şi de r zbunare a infractorului, sugestibilitatea lor etc.,
toate acestea fac ca declara iile acestora s fie privite cu rezerv şi s se
procedeze la interogarea lor numai atunci când este absolut necesar,
folosindu-se o tactic adaptat psihicului lor, de natur a putea înl tura
deficien ele care le afecteaz valoarea declara iilor.
Un studiu complet şi corect al psihologiei minorului ar trebui,
desigur, s se ocupe cu diferitele perioade ale minorit ii, fiecare dintre ele
având tr s turi diferite de ale celorlalte. În cadrul acestui capitol nu vom
putea urm ri o astfel de dezvoltare a problemei psihologiei minorului; se
vor expune acele tr s turi caracteristice psihologiei minorului în general (şi
nu pe perioade de vârst ) care intereseaz asupra aspectelor sub care acesta
apare înaintea justi iei, pentru a da posibilitatea anchetatorului s cunoasc
mai bine psihologia minorului, s -şi explice atitudinile, comportarea sa şi s
aplice cele mai potrivite procedee pentru a-l putea determina s declare
adev rul.
Anchetatorul va avea în vedere vârsta minorului, în primul rând, cu
toate c nici acest element nu este în m sur s indice o egal dezvoltare
psihic la to i minorii; starea dezvolt rii psihice variaz în raport cu
instruirea şi educa ia primit , care pot fi mai ridicate la unii şi mai sc zute la
al ii. Deci, se va ine seama şi de aceşti factori.
Ceea ce caracterizeaz în primul rând minorul este înclina ia spre
fantezie şi sugestibilitate.
În psihicul s u incomplet dezvoltat, realitatea şi fic iunea se
împletesc, uneori ajungându-se s se confunde în aşa fel încât nu mai pot fi
separate. No iunile sale sunt vagi, neprecizate, iar lipsa de experien ,
gândirea nematurizat şi neîn elegerea just a lucrurilor şi evenimentelor
sunt factori care afecteaz perceperea, memoria şi redarea evenimentelor.
Deşi minorii sunt în general mai curioşi şi cu un spirit de observa ie
mai dezvoltat decât majorii, totuşi aten ia lor se îndreapt de cele mai multe
ori spre lucruri şi am nunte lipsite de importan , care îns le trezesc
interesul, astfel c nu percep ceea ce este important într-o împrejurare
(nerealizând importan a ei), ci percep am nunte care uneori nu sunt utile
anchetei.
120

Lipsa de experien , cultura redus , fac mai dificil în elegerea unor
anumite evenimente, influen ând defavorabil atât perceperea – în elegându-
le greşit – cât şi fixarea lor în memorie. Unele emo ii frecvente la copii (fri-
ca, groaza etc.), denatureaz perceperea unor evenimente care impresio-
neaz (amenin ri, loviri etc.).
Redarea evenimentelor, pe lâng influen a defavorabil a factorilor
ar ta i este afectat în mare m sur de sugestibilitatea şi emotivitatea lor,
explicabile în ambian a specific justi iei, de teama de necunoscut, de
împrejurarea c minorii trec cu uşurin de la o stare psihic la alta, se irit
uşor.
To i aceşti factori influen eaz declara iile minorilor, care se
contureaz astfel în raport de vârsta, de gradul de dezvoltare fizic , psihic
şi intelectual , inteligen a, capacitatea de percepere, de în elegere a
evenimentelor, de memorare şi de redare, sugestibilitate, înclina ie spre
fantezie. Aprecierea declara iilor (în lumina acestor atitudini) se va face
distinct, de la caz la caz, în func ie de persoana de la care eman .
Sunt situa ii când minorii, chiar copii, memoreaz şi redau exact
evenimentele la care au asistat, cu o sinceritate exemplar . În practic s-a
constatat c aceste cazuri formeaz excep ia, deci este util a se examina cu
mult aten ie declara iile lor, prin prisma celor ar tate mai sus.
Teama de a nu fi descoperit şi sanc ionat îl determin pe minorul
infractor s aib o atitudine de neîncredere şi ostilitate fa de organele de
justi ie.
Lipsa conştiin ei vinov iei pentru anumite infrac iuni, pe care uneori
minorul, dat fiind cultura, vârsta, experien a, nu le consider ca atare (furtul
de fructe sau alimente de mic cantitate, neplata biletului de tren) îl
determin a se considera nedrept it.
Minorul recidivist, fiind nevoit s se conduc singur în via , are un
spirit practic foarte dezvoltat, precocitate, perfidie, neîncredere şi atitudine
defensiv permanent fa de semeni şi, mai ales, fa de justi ie, precum şi
tendin a de simulare. E de remarcat c , în general, are o atitudine de respect
fa de superioritatea fizic , intelectual , moral , care îl determin la
schimbarea atitudinii de neîncredere, devenind mai sincer, mai bun.
Anchetatorul va trebui s re in acest fapt.
Minorul victim a unei infrac iuni are, în general, aceleaşi tr s turi
ca şi majorul, cu tendin a de a exagera mai mult faptele a c ror victim a
fost, atât din cauza emo iei, fricii care i-au alterat perceperea, cât şi din
interesul de a ob ine avantaje materiale şi de a se r zbuna pe infractor.
Sugestibilitatea şi teama îl fac deseori instrumentul celor sub a c ror
121

autoritate se afl şi care uneori încearc s profite în urma infrac iunii a
c rei victim a fost minorul.
Martorul minor are aceleaşi tr s turi psihice caracteristice care
influen eaz declara iile sale. Tendin a spre fantezie şi sugestibilitate sunt
cei mai importan i factori care determin neîncrederea, deseori justificat ,
în declara iile sale.
4.6.3. Probleme tactice cu privire la ascultarea minorilor

A. Dispoziţii legale: probleme procesuale în leg tur
cu ascultarea minorilor132
Pentru realizarea reglement rilor din dreptul penal cu privire la
minoritate, a fost necesar s se înfiin eze pe linia procesual penal o
procedur special cu privire la minorii care, într-un fel sau altul, iau
contact cu organele îns rcinate cu înf ptuirea justi iei. Aceast procedur se
justific prin faptul c minorul nu are maturitatea psihic , dezvoltarea
intelectual şi experien a necesar pentru folosirea eficient a drepturilor
procesuale acordate de lege133 .
132
Gh. Nistoreanu şi colab., Drept procesual penal, Editura Europa
Nova, Bucureşti, 1996, p. 314.
133
Sistemul legislativ şi practica judiciar a Marii Britanii cu privire la
martorul minor (Considera ii juridice privind admiterea declara iilor
minorilor ca probe în justi ie) conform Criminal Justice and Behavior, SUA,
vol. 23, nr. 2, iunie 1996, pg. 48-61.
Proverbul englez care spune c „pe copii trebuie s -i vezi la
tribunal, nu s -i şi auzi” nu a fost niciodat aplicat în Cur ile de Justi ie din
Sco ia, unde, în mod tradi ional, copiii au fost accepta i ca martori. Vom face
o scurt trecere în revist a preocup rilor recente privind capacitatea copiilor
de a ap rea în instan ca martori, prevederile procesuale sco iene referitoare
la m rturiile depuse de copii în cauze civile şi penale, iar în final vor fi
expuse concluziile unui program de cercetare psihologic , legat de problema
chem rii în instan a copiilor, program realizat de „Scotish Home and
Health” (Departamentul Sco ian al S n t ii şi Internelor).
Pân acum, copiii erau chema i ca martori în instan ele penale sco iene
şi supuşi audierilor şi confrunt rilor cu p r ile, în fa a cur ii, la fel ca şi
adul ii (ei fiind considera i „martori competen i”). Pentru unii dintre copii,
aceast experien era destul de dificil şi stresant , mai ales în cazurile de
abuz sexual. Juriştii sco ieni au r mas insensibili la aceste probe. Cu mai
mult de 50 de ani în urm , un avocat nota: „Nu numai avocatul dar şi ceilal i
122

care au leg tur cu cazul sunt afecta i de aceast situa ie. Este ca şi cum ar
conspira Curtea, pentru a traumatiza copilul din nou”. Aceast opinie pare a
se fi adresat unor urechi surde, pentru c la 30 de ani dup afirma ia lui
Crawford, aceeaşi problem se discut din nou în Comitetul Thompson de pe
lâng Departamentul Sco ian al S n t ii şi Internelor şi al Biroului Coroanei.
În 1975, acest organism analiza dac este necesar chemarea în instan , ca
martori, a copiilor, victime ale unor abuzuri sexuale. Comitetul concluziona
c „deşi procedura actual nu este cea mai adecvat pentru copii, care sunt
supuşi în mod inevitabil unui stres suplimentar, cauzat de evenimentul
depunerii m rturiei, nu exist înc o alternativ procedural acceptabil , care
s satisfac interesele justi iei şi s fie impar ial fa de pârâ i”.
Cu alte cuvinte, deocamdat nu se schimb nimic în procedurile legale.
Au mai trecut 10 ani pân ce problema aceasta a copiilor s fie abordat mai
serios în Marea Britanie, când mass-media au început s fac publice
preocup rile psihologilor şi ale celor de la asisten a social fa de
procedurile ce implicau chemarea în instan a copiilor, mai ales în cazurile
de abuz sexual.
În Anglia şi ara Galilor situa ia era deja mai proast decât în Sco ia.
Unele cazuri de abuz erau imposibil de urm rit penal, deoarece instan ele nu
erau preg tite s audieze ca martori copiii, decât dac aceştia aveau cel pu in
7-8 ani. Copiii mai mici erau chema i ca „martori incompeten i”, situa ie care
a determinat un avocat englez s considere aceast regul , procedura „Charta
de molestat copii”.
La sfârşitul anilor ’80, unele ri au început s revizuiasc procedurile
legale de audiere în instan a copiilor, iar psihologii din Australia, Canada,
SUA şi din principalele state europene au studiat problemele comune
ap rute, c utând posibile solu ii.
În 1985, Royal Scotish Society for the Prevention of Cruelt to Children
(Societatea regal sco ian pentru prevenirea cruzimii fa de copii) s-a ar tat
îngrijorat de situa ia în care sunt puşi copiii atunci când apar în instan şi a
organizat o conferin la Edinburgh, cu titlul „Copilul, victim a procesului
legal?”.
Ini iativa a fost bine primit de c tre avoca i, poli işti, psihologi,
activişti sociali, dar nu se poate afirma c a existat o unitate de opinii. Un alt
magistrat sco ian, Lordul McCluskey, a afirmat c nu are dovezi clare cum c
s-ar traumatiza copiii în instan , iar stresul manifestat de aceştia în fa a
Cur ii este unul de factur normal , întâlnit la toate persoanele aflate în
aceast situa ie.
123

Din fericire, problema nu a fost abandonat . În anul 1986, psihologul
Universit ii Aberdeen a fost îns rcinat de c tre Scotish Home and Health
Department s întocmeasc un studiu referitor la copii chema i ca martori în
diverse cauze penale sau civile. Doi ani mai târziu, Scotish Low Commission
(Comisia Sco ian de Drept) a întocmit o lucrare despre copiii aduşi ca
martori şi despre alte categorii vulnerabile ca martori. S-a hot rât întocmirea
unui studiu pentru descoperirea unor alternative de depunere a m rturiilor,
urmând modelul celor folosite de Statele Unite ale Americii. În Raportul
urm tor, în anul 1990, Scotish Low Commission a recomandat schimbarea
procedurilor de audiere a minorilor şi alte îmbun t iri ale modului de
executare a acestor proceduri.
A) Cadrul legal
Nu a fost fixat niciodat o limit minim de vârst pentru admiterea
unor copii ca martori în cur ile de justi ie din Sco ia. Codurile de procedur
din sec. XIX amintesc de un caz din 1837, în care a fost adus în instan
pentru a depune m rturie, un copil de 3 ani. Cauza judecat la Înalta Curte
din Edinburgh era legat de un furt de haine. Feti a era de-a dreptul îngrozit
când s-a v zut în fa a judec torilor îmbr ca i în robe roşii şi purtând peruci
albe pe cap. În aceste condi ii nici m car n-a putut scoate o vorb .
În Dreptul Sco ian, o persoan acuzat de comiterea unei infrac iuni nu
poate fi condamnat în baza m rturiei unui singur martor. Deci, declara ia
unei feti e de 3 ani ar fi trebuit s fie corelat cu altele, luate de la al i
martori, înainte ca acuzatul s poat fi condamnat. Legea nu prevede c
aceste declara ii trebuie s apar in neap rat unor adul i care s sprijine (sau
nu) spusele copilului.
Aceast prevedere legal a suferit o mic modificare. Un copil, de
regul minor sub 14 ani, este considerat prea tân r pentru a depune m rturie,
excep ie f când cazurile în care curtea consider copilul capabil s depun
m rturie, în sensul c acesta în elege natura no iunii de adev r sau minciun
şi îşi asum obliga ia de a spune numai adev rul despre ceea ce este întrebat.
Judec torul poate audia alte surse din care s -şi dea seama dac minorul este
sau nu un martor competent.
B) Procedurile legale
Cazurile în care sunt implica i ca martori copiii sunt, de regul , acelea
în care minorii sunt ori acuza i ori victime (cum ar fi cazurile de abuz sexual
sau de alt natur ).
Instrumentarea acestor cazuri necesit prevederea unor m suri
speciale. Din 1971, când a intrat în vigoare Legea privind asistenţa socială,
124

copiii nu mai sunt audia i direct în instan . Ei sunt prelua i de un organism
special care se ocup de m rturiile lor, organism numit Children’s Hearings.
Sistemul Children’s Hearings se foloseşte în interesul copilului, cu acceptul
acestuia sau al p rin ilor. Dac se demonstreaz necesitatea depunerii
m rturiei, copiii pot fi chema i la Children’s Hearings. Motivele ce
determin aceast aducere în instan in de mai multe aspecte: copilul poate
fi în situa ia de victim a unui abuz sau, din contr , poate fi autor al unei
infrac iuni; condi iile de trai şi tratamentele p rin ilor sunt necorespunz toare
ori exist pericolul de a fi traumatizat.
Prin folosirea sistemului Children’s Hearings, copiii sunt proteja i,
fiind lua i în grij şi nu trata i ca infractori obişnui i, separându-i totodat pe
copiii victime ale unor abuzuri de agresorii lor. Sistemul nu poate impune
sanc iuni directe împotriva acelora care comit abuzuri.
Cu toate acestea, urm rirea penal a adul ilor care au comis abuzuri
împotriva copiilor, mai ales când abuzul comis este grav, este necesar s se
fac cu participarea copilului ca martor. Cazurile în care adul ii sunt acuza i
de neglijarea copiilor şi/sau cruzimi împotriva acestora, se judec în fa a
şerifului, f r jura i. Cazurile mai grave de abuz sexual sau fizic implic
procesul penal în fa a unei cur i de juri sau în fa a şerifului şi a unui juriu.
C) Acceptarea mărturiilor de la martorii copii
În anul 1990, Lord Justice General Hope (cel mai înalt magistrat din
Sco ia), urmând o recomandare a Comisiei Sco iene de Drept, a întocmit un
memorandum prin care propunea unele m suri practice pe care judec torii le
pot lua pentru a reduce formalit ile în cazurile în care copiii sunt chema i ca
martori. Aceste m suri includ renun area la peruci şi robe, aşezarea copilului
în banc , nu în boxa martorilor, permiterea prezen ei în apropierea copilului a
unei rude sau chiar evacuarea s lii.
Copilul c ruia îi este team s depun m rturie în prezen a celui acuzat
de abuz, poate fi separat de acesta printr-un ecran. Atunci când este folosit
acest procedeu, acuzatul trebuie s -l vad şi s -l aud pe martor. Acest lucru
poate fi realizat printr-un sistem de monitoare.
Sistemul novator al televiziunii cu circuit închis:
Una din m surile radicale de protec ie a martorului copil este aceea de
folosire a televiziunii cu circuit închis, aşa-numita „leg tur în direct”. Curtea
poate autoriza folosirea televiziunii cu circuit închis dac exist indicii
(bazate pe vârsta copilului, natura faptei comise, natura probei cerute,
existen a unei rela ii între copil şi acuzat) c martorul copil va colabora mult
125

mai bine cu instan a în acest mod decât conform procedurilor normale (Legea
reformei justi iei – 1990).
În anul 1991, când s-a introdus sistemul de Televiziune în direct, în
instan ele sco iene, existau diverse evalu ri despre folosirea acestuia în alte
ri. O astfel de evaluare întocmit în Anglia a scos la iveal faptul c acest
gen de m rturie televizat reduce nivelul de stres al copiilor, îmbun t ind
calitatea depozi iei lor.
O alt evaluare, australian , conchidea: „Starea emo ional a copiilor a
fost influen at în bine de folosirea televiziunii cu circuit închis”. Impresii
favorabile despre procedura folosirii mijloacelor TV au fost raportate în urma
întocmirii unor mici studii pilot în Portugalia, Australia şi în Noua Zeeland .
Judec torii pot autoriza folosirea în instan a televiziunii cu circuit
închis. Ei sunt cei care determin necesitatea folosirii acestei metode. Dup
primul an de la implementarea metodei, succesul înregistrat prin folosirea
acesteia a demonstrat c sunt întrunite condi iile statutare în ceea ce priveşte
vârsta şi capacitatea copilului, rela iile dintre copil şi acuzat, natura acuza iei
şi felul probei pe care copilul este chemat s o fac în instan . Comentariile
f cute de judec tori în leg tur cu efectul posibil pe care îl are asupra
copilului înf işarea în fa a Cur ii au fost bazate pe observarea reac iilor
copiilor în timpul audierilor atunci când sunt puşi fa în fa cu acuzatul şi
avoca ii. Aceste observa ii şi comentarii influen eaz şi modul de analizare a
cererilor de îndep rtare a copilului martor de atmosfera formal a Cur ii.
În cel de-al doilea an ce a urmat implement rii sistemului, majoritatea
cererilor de folosire a sistemului de televiziune au fost înso ite de expertize
ce vizau capacitatea copilului de a suporta stresul depunerii m rturiei în
sistem tradi ional.
Decizii de aprobare a folosirii sistemului de televiziune au fost date de
c tre judec tori în func ie de fiecare caz în parte. În evaluarea posibilelor
efecte pe care le-ar avea asupra copilului depunerea m rturiei într-o manier
conven ional , judec torii sunt lega i de exper i, trebuind s se bazeze pe
recomand rile acestora.
a) Efectul sistemului Televiziunii cu circuit închis asupra martorilor
copii
Interviurile luate la 71 de p rin i, înaintea proceselor, şi la 37 de p rin i
şi 56 de copii, dup procese, au relevat faptul c unul dintre factorii cei mai
stresan i pentru copii îl constituie confruntarea cu acuzatul. Cea mai
nepl cut experien atât pentru copii, cât şi pentru p rin i este legat de
durata mare de timp dintre sesizarea faptei şi sfârşitul procesului penal (10-
126

15 luni), de num rul mare de înf iş ri, declara ii etc. (1-30); tot ca factori de
stres sunt receptate absen a posibilit ii folosirii Televiziunii cu circuit închis,
lipsa de informa ii privind procedura în instan , precum şi limitarea
serviciilor sociale asigurate victimelor copii şi familiilor lor. A fost subliniat
lipsa de sprijin a ta ilor care nu sunt acuza i.
Noutatea reprezentat de depunerea m rturiei dintr-o alt înc pere a
tribunalului, f r prezen a acuzatului, reduce sentimentul de anxietate
resim it de copii şi p rin i.
Cei câ iva copii c rora li s-a refuzat accesul la proba TV au fost
deruta i de acest refuz, şi nu s-au concentrat atunci când au depus m rturie.
Toat lumea recunoaşte c prezen a în fa a unei instan e de judecat nu
este o experien pl cut , mai ales pentru un copil, şi de aceea este nevoie de
mai mult grij fa de aceşti mici martori şi fa de adul ii care-i înso esc.
Marea majoritate (92%) a copiilor care au depus m rturie prin sistemul
TV a fost mul umit de acest procedeu. 57% dintre copii au sus inut c au
g sit destul de stranie metoda „de a discuta prin televizor”, iar 73% dintre ei
au m rturisit c le-ar fi fost greu s vorbeasc în fa a acuzatului.
S stea departe de acuzat era mai important decât s stea departe de
Curte. Numai 4 copii s-au declarat nesatisf cu i de metod .
Cel pu in jum tate din copii nu au în eles c acuzatul l-a v zut şi auzit
când au depus m rturie, iar 3 copii au fost vizibil speria i când avocatul
ap r rii le-a atras aten ia asupra prezen ei acuzatului în sal .
Observa iile f cute pe timpul procesului au relevat faptul c to i copii
care au depus m rturie prin sistemul TV au fost mai siguri pe ei, spusele lor
au fost mai clare, fluente, s-au concentrat bine şi au cooperat atât cu
acuzarea, cât şi cu ap rarea. Aceşti copii s-au descurcat bine pe timpul
audierilor lungi (62 minute), dar pare c nu au în eles unele întreb ri şi au
p rut chiar stresa i în timpul audierilor încrucişate. Cu excep ia cazurilor
încheiate cu achitarea acuza ilor, copii au considerat judecata dreapt şi just .
Totuşi, pot fi notate câteva diferen e între comportamentul copiilor care au
depus m rturie prin sistemul TV şi copiii care au comp rut în fa a Cur ii,
ultimii plângând pe timpul audierilor şi chiar dup aceasta.
b) Efectul sistemului Televiziunii cu circuit închis asupra probelor
aduse de copii
Prin folosirea sistemului Televiziunii cu circuit închis s-a reuşit
aducerea în fa a instan ei şi a copiilor mai mici (41% au avut vârste de 7 sau
chiar sub 7 ani). Şi procuratura, dar şi ap rarea sunt de acord c acest sistem
al Televiziunii cu circuit închis a permis ob inerea unor probe din partea unor
127

copii, care, în alte condi ii, nici n-ar fi deschis gura. Totuşi, probele aduse de
copiii mici sunt deseori superficiale şi nu satisfac cerin ele procesului penal.
Exist câteva diferen e semnificative legate de calitatea probelor aduse de
copii prin metoda televiziunii şi cele aduse prin m rturia direct în fa a
Cur ii; cantitatea de detalii ce au fost furnizate de copii în fa a Cur ii se pare
c este mai mare decât la copii care au depus m rturie prin sistemul
Televiziunii cu circuit închis. În orice caz, pentru a ob ine mai multe
informa ii de la un copil, trebuie s se pun accent pe scurtarea duratei de
timp de la sesizare pân la înf işarea în fa a instan ei, pe îmbun t irea
capacit ii examinatorilor de a se apropia de copil şi de a-i câştiga încrederea,
şi pe îmbun t irea sistemului de în elegere a minorilor, legat de no iunea de
proces penal.
Adul ii care-i înso esc pe copii în camerele separate, unde s-a instalat
sistemul Televiziunii cu circuit închis, contribuie la succesul metodei, chiar
dac , uneori, ei abat aten ia Cur ii asupra unor probleme de ordin practic,
cum ar fi calitatea deficitar a sunetului. În concluzie, este necesar o
selectare şi o preg tire prealabil a persoanelor care înso esc copii în
camerele separate.
Sco ienii sunt mândri de sistemul lor juridic independent şi de inova ia
reprezentat în cadrul acestuia de Children’s Hearings, care a atras interesul
lumii întregi. Recent s-au înregistrat mai multe schimb ri de procedur legate
de chemarea în instan , ca martori, a copiilor.
Juriştii şi psihologii nu împ rt şesc mereu aceleaşi opinii în ceea ce
priveşte psihicul uman, dar în cazul copiilor chema i s depun m rturie în
instan a de judecat exist o comuniune de idei cu rezultate benefice.
Reformele începute în ultimul timp vor continua s fie analizate şi dezb tute
şi se sper c rezultatele vor duce la îmbun t irea actualului sistem
procesual penal şi civil sco ian, cu influen a direct asupra bun st rii copiilor
în cadrul sistemului de justi ie sco ian.
Studii şi cercet ri referitoare la declara iile martorilor minori:
Anul 1985 a marcat începutul unor studii criminologice pentru
examinarea problemelor controversate legate de depozi iile martorilor copii.
Proiectul studiului includea cercet ri în domeniul memoriei, analizarea mai
multor cazuri în care au ap rut martori copii, interviuri cu aceştia şi cu
p rin ii lor. În cadrul studiilor experimentale pentru testarea capacit ii
memoriei copiilor martori, s-a observat c cei mici (copii între 6-8 ani) pot fi
martori utili în procese, dar stilul cum sunt chestiona i este foarte important,
mai ales în situa ia în care sunt implica i în identific ri dup fotografii.
128

Aceste rezultate, coroborate cu altele, ob inute în urma unor experimente
efectuate în America de Nord, au condus la concluzii asem n toare. De
atunci, problemele legate de audierea martorilor copii au fost aprofundate
atât în Sco ia, cât şi în SUA. În Stratchclyde (cea mai mare regiune din
Sco ia) a fost întocmit un memorandum pentru modul în care se desf şoar
audierea martorilor copii şi pentru folosirea unor proceduri speciale legate de
aceasta. Cercet torii au analizat toate cazurile aduse în fa a Cur ii din
Aberdeen în care au fost implica i martori copii, adic un num r de 226 de
cazuri într-un singur an. Întrebându-i despre proces, atât pe copii cât şi pe
p rin ii lor, cercet torii au constatat c mul i dintre copii erau nemul umi i c
trebuie s apar în instan . S-a constatat c dou dintre elementele cele mai
stresante erau: a) perioada mare de timp dintre comiterea faptei şi ziua
procesului şi b) cunoştin ele foarte limitate ale copiilor despre
procedurile din instan .
Pentru a argumenta cele ar tate mai sus, referitor la lipsa de cunoştin e
juridice care streseaz copiii, s-a ini iat un alt studiu care s evalueze nivelul
de cunoştin e de aceast natur la copiii din Sco ia. Astfel, 90 de şcolari cu
vârste cuprinse între 6-10 ani şi 15 adul i au fost chestiona i. Rezultatele au
ar tat foarte clar c nu erau cunoscute procedurile legale de c tre copii şi c
ei nu ştiau care este rolul unui martor în instan a de judecat . Studiul a
alimentat cererile unor institutori care sus ineau necesitatea unei preg tiri
juridice generale, referitoare la procedurile în instan . S-au întreprins o serie
de demersuri pentru a veni în întâmpinarea nevoii de informare a martorilor
copii. To i martorii copii primesc acum o broşur colorat care le explic ce
vor face în instan şi ce se aşteapt prin m rturia lor. În septembrie 1995 a
fost demarat un alt studiu care s aprofundeze preg tirea martorilor copii
pentru apari iile în instan .
Un alt studiu s-a axat pe observarea comportamentului a 89 de copii
martori atunci când depuneau m rturie în fa a Cur ii din Glasgow.
Studiul a relevat c deşi mul i dintre copii pot face fa procesului
înf iş rii lor în instan , unii dintre ei manifest semne de anxietate sau au
dificult i în comunicarea cu avoca ii. Cercet torii au mai urm rit un eşantion
de 1800 de cazuri într-o perioad de 15 luni şi au descoperit c martorii copii
au aşteptat în medie 6 luni jum tate pân s fie chema i în instan . Nu exist
studii relevante asupra efectelor pe care le au aceste întârzieri asupra
memoriei copiilor, aşa c pentru a investiga aceast problem s-a mai ini iat
un studiu desemnat s testeze efectele unei întârzieri de 5 luni asupra
memoriei copiilor şi adul ilor. Rezultatele au dus la concluzia c deşi copii
129

Minorul (definit în antitez cu majorul de c tre art. 8, al. 2 din
Decretul nr. 31/1954 privitor la persoana fizic şi persoana juridic :
„Persoana devine major la împlinirea vârstei de 18 ani”), indiferent de
calitatea sa procesual , beneficiaz de o anumit ocrotire în desf şurarea
activit ilor procesuale. Astfel, „minorul nu poate fi ascultat ca martor. Pân
la vârsta de 14 ani ascultarea lui se face în prezen a unuia din p rin i ori a
tutorelui sau a persoanei c reia îi este încredin at minorul spre creştere şi
educare” (art. 81 C.p.p.). Legea nu fixeaz limita minim de vârst de
audiere a unui minor, dar trebuie avut în vedere dac gradul lui de
dezvoltare psihic îi d posibilitatea de a percepe, memora şi reda
evenimentele la care a asistat.
Art. 71 C.p.p. prevede c : „Asisten a juridic este obligatorie când
învinuitul sau inculpatul este minor”. În aceast situa ie „organul de
urm rire penal va asigura prezen a ap r torului la interogarea
inculpatului” (art. 172, al. 2 C.p.p.). Mai mult decât atât, în cauzele cu
infractori minori, apare condi ia obligatorie a efectu rii anchetei sociale;
aceasta const în strângerea de date cu privire la purtarea pe care minorul o
are în mod obişnuit, la starea fizic şi mintal a acestuia, la antecedentele
sale, la condi iile în care a fost crescut şi în care a tr it, la modul în care
p rin ii, tutorele sau persoana în îngrijirea c reia se afl minorul îşi
îndeplinesc îndatoririle lor fa de acesta şi, în general, cu privire la orice
elemente care pot servi la luarea unei m suri sau la aplicarea unei sanc iuni
fa de minor (art. 482, al. 2 C.p.p.).
din grupa de vârst 6-8 ani îşi puteau aminti o întâmplare şi dup 5 luni,
relat rile lor despre acele evenimente erau mai pu in detaliate decât ale unor
copii mai mari sau decât ale adul ilor. Problema termenelor lungi de
înf işare nu este specific doar în Sco ia, dup cum a relevat un studiu
recent întocmit în Anglia.
Studii psihologice de ultim or au ajutat la depistarea principalelor
greut i cu care sunt confrunta i copii ce apar în fa a instan elor sco iene.
Acestea include mai mul i factori de stres lega i de interogatoriile din timpul
anchetei, confruntarea cu acuza ii, audierile. Specialiştii au mai identificat şi
al i factori de stres, mai pu in eviden i, lega i de lipsa de cunoştin e despre
sistemul juridic şi efectul termenelor lungi de înf işare. Cele mai recente
cercet ri asupra chem rii în instan a copiilor, desf şurate în Sco ia, au fost
realizate în scopul evalu rii unei noi reforme la folosirea televiziunii în
procesul penal, asigurându-se astfel depunerea m rturiei de c tre copii în
exteriorul şedin ei de judecat a Cur ii.
130

B. Preg tirea ascult rii. Ascultarea. Procedee tactice ale ascult rii
Fa de particularit ile prezentate anterior, apare ca evident
necesitatea aplic rii unor procedee adecvate cu ajutorul c rora s se poat
ob ine declara ii fidele, cât mai apropiate de realitatea faptic .
Tactica care trebuie aplicat este cea asem n toare tacticii aplicate la
ascultarea învinuitului şi a martorilor majori, cu unele modific ri impuse de
particularit ile psihice ale minorilor, inându-se seama de vârst , dar şi de
particularit ile persoanei audiate134 .
* Preg tirea ascult rii: limita ini ial este marcat de culegerea de
informa ii (cât mai am nun ite) cu privire la minor şi familia sa, cu privire
la eveniment, la interesul pe care aceştia îl au în solu ionarea cauzei precum
şi asupra leg turilor cu p r ile. Informa iile se pot ob ine de la vecini, rude,
colegi de şcoal , profesori etc.
În raport cu aceste informa ii şi de particularit ile cauzei care trebuie
minu ios studiate, anchetatorul stabileşte persoanele care urmeaz s asiste
la audierea minorului. Art. 81 C.p.p. prezint persoanele care pot asista la
audierea acestuia – p rin i, tutore sau persoana în îngrijirea c reia minorul
se afl . Pe lâng aceste persoane, apreciem c poate asista la audiere şi o
alt persoan de care minorul este legat sufleteşte şi pentru care are respect.
Acest fapt este util mai ales în situa ia în care p rin ii au o moralitate
dubioas sau au leg turi ori interese cu p r ile.
Alegerea acestei persoane are o mare însemn tate, deoarece prezen a
sau sfaturile ei pot influen a în mod deosebit, decisiv atitudinea şi
declara iile minorului, îi pot înl tura emo ia, nesiguran a, stabilesc contactul
psihologic, îi d liniştea necesar efectu rii declara iei. Prezen a unei
asemenea persoane va fi aşadar necesar ori de câte ori anchetatorul are cea
mai mic b nuial c p rin ii, tutorele sunt interesa i în cauza respectiv , au
leg turi cu p r ile sau pot influen a pe minor. Este recomandabil ca
persoana care asist la audiere s fie preg tit în prealabil, s cunoasc
am nuntele cauzei, pentru a putea avea, sub îndrumarea anchetatorului, un
rol activ la audiere, în scopul de a-l determina pe minor s declare adev rul.
Chemarea minorului la audiere este un alt punct, cheie al problemei;
uneori este util a fi audiat prin surprindere pentru a nu fi influen at sau
134
Tactica ascultării învinuitului, martorilor şi minorilor. Confrun-
tarea şi prezentarea pentru recunoaştere, lucrare a Institutului de Crimi-
nalistic .
131

pentru a nu-i da posibilitatea s se preg teasc în acest sens. În acest caz,
anchetatorul se poate adresa direct institu iei unde minorul studiaz sau la
întreprinderea unde acesta lucreaz ; audierea se va desf şura în acel loc.
Dac chemarea minorului la audiere are la baz institu ia cit rii, acest
act se va emite astfel încât din ziua primirii ei şi pân în ziua termenului
fixat pentru audiere s existe un interval cât mai scurt de timp, pentru a
evita contactul cu p r ile, cu al i martori etc.; din aceleaşi motive minorul
nu va fi l sat s aştepte în s lile Procuraturii, ci va fi audiat imediat ce se
prezint .
Modul în care va fi audiat, întreb rile ce i se vor pune, formularea şi
ordinea lor sunt de mare importan pentru ob inerea unor declara ii sincere,
cât mai apropiate de realitate. Se va chibzui cu mare aten ie tactica audierii,
inându-se seama de particularit ile minorului audiat. Uneori este util ca
anchetatorul s se sf tuiasc cu persoana care urmeaz a asista la audiere şi
care, cunoscând mai bine minorul, va putea oferi un ajutor substan ial la
stabilirea tacticii ce urmeaz a se aplica.
De asemenea, se va stabili dac minorul va fi audiat mai întâi singur,
iar apoi în prezen a persoanei respective sau invers. Se va ine seama şi de
natura cauzei; de cele mai multe ori, la infrac iunile contra pudoarei,
minorului îi va fi ruşine s fac declara ii în prezen a p rin ilor sau a altor
persoane.
* Procedeele tactice sunt, în general, aceleaşi ca şi la ascultarea
majorilor, cu unele particularit i specifice tr s turilor caracteristice ale
minorilor.
Stabilirea contactului psihologic – deseori dificil de realizat din cauza
neîncrederii, fricii de necunoscut a minorului care nu-şi d seama de ceea
ce va urma, chiar şi atunci când este chemat doar ca martor - este foarte
important .
Prezen a şi sfaturile persoanei desemnate s asiste vor uşura îns
sarcina anchetatorului. Anchetatorul va trebui s înl ture tot ceea ce ar
putea influen a defavorabil pe minor: atmosfera rigid , tonul autoritar,
severitatea, cadrul solemn etc. Este de preferat ca audierea s aib loc într-o
camer sobru mobilat , f r obiecte care ar putea impresiona sau distrage
aten ia minorului. Anchetatorul se va comporta cât mai blând, prietenos,
în eleg tor cu minorul pentru a-i înl tura emo ia, temerea, a-i da liniştea şi
încrederea necesar stabilirii contactului psihologic. Îl va studia cu aten ie
f r ca minorul s observe, iar în cazul în care minorul are o atitudine
nepotrivit , este necuviincios, arogant etc., anchetatorul va înl tura aceast
atitudine pe un ton liniştit, dar ferm. Fa de cei mincinoşi, perfizi,
anchetatorul va proceda cu abilitate şi pruden .
132

Audierea va începe cu o discu ie pe un ton blând, familiar asupra
unor chestiuni care intereseaz pe minor: şcoala, sport, jocuri, literatur etc.;
discu ia va fi adaptat la posibilit ile intelectuale ale minorului, f cându-l
s -şi înving emo ia, s se familiarizeze cu atmosfera, s uite eventuala
„lec ie înv at ”. Apoi pe nesim ite, se va trece la obiectul audierii, despre
care anchetatorul va aduce vorba, nu îns sub form de întrebare direct , ci
va c uta s -l lase pe minor s expun tot ce ştie, aşa cum se pricepe şi în
limbajul s u, dirijând cu tact expunerea în cazul în care se îndep rteaz prea
mult de subiect.
Anchetatorul nu va interveni în expunere, nu-l va ajuta pe minor s -şi
g seasc cuvintele, c ci îl poate sugestiona; va asculta liniştit, f r a face
gesturi din care ar putea rezulta p rerea sa. Dup expunere se va trece la
întreb ri care vor fi cât mai scurte, clare, precise, în termeni care pot fi
în eleşi cu uşurin de minor şi care vor fi astfel formulate încât s nu
sugereze r spunsul; minorul va fi l sat s r spund singur, f r a fi ajutat de
anchetator.
Este util ca anchetatorul s -i explice c deşi este minor, totuşi justi ia
are încredere în seriozitatea şi corectitudinea sa sufleteasc , şi c minciuna
ar putea nedrept ii pe al ii, iar pân la urm adev rul tot va fi aflat, prin alte
probe, astfel c este mai cinstit s dea declara ii sincere.
Momentul tactic al acestui avertisment va fi ales în raport de
comportarea minorului; este recomandabil a se aplica atunci când se
observ c minorul începe s mint , şi va fi repetat ori de câte ori va fi
cazul, la început pe un ton blând, iar dac minorul persist în minciun , pe
un ton serios, ferm, care îns s nu aibe caracter de intimidare.
Când se manifest tendin e de fantezie, se va c uta a se cere cât mai
multe am nunte, se vor pune întreb ri de control şi i se vor ar ta şi dovezi
c nu spune adev rul.
Se va cerceta şi se va afla cauza care îl determin a ascunde adev rul
şi care de foarte multe ori este teama de r zbunarea infractorului sau a celor
care l-au determinat la aceasta, ar tându-i-se c aceasta este nejustificat , iar
atunci când apare temeinic , se vor lua m suri în fapt pentru a-l feri de
r zbunare.
Uneori sentimentul de ruşine fa de p rin i, colegi etc. este cauza
care îl determin pe minor s nu recunoasc faptele.
În astfel de cazuri i se va explica c acestea tot vor fi dovedite prin
alte probe şi c este preferabil s arate corectitudine sufleteasc şi s
133

recunoasc , în plus infrac iunea s vârşit nu-i compromite viitorul întrucât
va avea posibilitatea s se reabiliteze printr-o comportare cinstit 135 etc.
Este recomandabil ca anchetatorul s nu piard unele momente
favorabile m rturisirii, precum: mila fa de victim , regretul fa de fapta
s vârşit , ruşinea de a nu fi prins min ind etc. Acestea pot determina
sinceritatea declara iilor minorului.
Ascultarea învinuitului şi martorilor minori se efectueaz în prezen a
persoanei desemnate de anchetator s asiste pe minor.
Totuşi, minorul poate fi ascultat şi singur ori de câte ori anchetatorul
apreciaz c prezen a altor persoane ar împiedica minorul s declare
adev rul, fiindu-i ruşine, sau temându-se a da declara ii, cum ar fi cazul
infrac iunilor contra bunelor moravuri etc. În astfel de cazuri este
recomandabil ca minorul s fie audiat singur, iar apoi s fie audiat şi în
prezen a persoanelor respective, sau invers, dup împrejur ri. În orice caz,
declara iile ob inute vor trebui a fi repetate de minor şi în prezen a
persoanei care-l asist (în cazul în care a fost audiat singur).
În situa ia în care minorul nu declar adev rul, se va recurge la
ajutorul persoanei care îl asist şi care îi poate da sfaturile necesare pentru a
declara adev rul, punându-i (dac este cazul) şi întreb ri. Va trebui mult
aten ie din partea anchetatorului pentru ca interven ia acestor persoane s
nu constituie un mijloc de presiune moral sau s nu intimideze martorul
minor.
Atunci când anchetatorul are unele îndoieli asupra st rii psihice a
minorului sau asupra dezvolt rii sale intelectuale, poate recurge la serviciile
unui medic psihiatru, care s asiste la ascultare sau, eventual, poate s
ordone o expertiz medical .
Formularea procesual a declara iilor se va face în aceleaşi condi ii ca
şi la audierea persoanelor majore.
135
Ex.: Într-o cauz în care minorul A.I. a fost surprins într-o gar
având ascuns sub hain un difuzor, pe care-l demontase dintr-un vagon al
unui tren, minorul a recunoscut faptul înaintea organelor de poli ie, iar apoi a
revenit înaintea anchetatorului retractându-şi m rturisirea. În ziua în care
urma s fie confruntat cu alt învinuit, înainte de confruntare a m rturisit
anchetatorului c a s vârşit furtul, îns nu d declara ie în acest sens, fiindu-i
ruşine de tat l s u adoptiv. Anchetatorul i-a explicat c atitudinea sa este
greşit şi i-a promis c va vorbi cu tat l s u adoptiv şi îl va convinge c totul
a fost o greşeal şi c , în viitor, minorul se va îndrepta. În acest mod, minorul
a fost convins s declare adev rul, iar la confruntare, a determinat prin
atitudinea sa şi pe ceilal i învinui i s recunoasc faptele.
134

Este recomandabil s se fac consemnarea declara iilor minorului la
sfârşitul audierii, întrucât dac aceasta se face în timpul audierii, minorul
v zând c cele declarate sunt scrise, poate avea unele reticen e, temeri, care
influen eaz defavorabil declara iile pe care le face.
4.6.4. Mărturia între bună şi rea-credinţă
4.6.4.1. Martorul de bun -credin . Consecin ele disfunc ionale
din perspectiva factorilor psihologici - Iluziile.
Martorul în eroare. Martorul mincinos
Martorul de bun -credin este un pre ios auxiliar al justi iei, prin
faptul c prin relat rile sale furnizeaz elemente pentru stabilirea adev rului
material necesar pentru rezolvarea proceselor. Asupra sa au existat o serie
de îndoieli privitoare la faptul c dac este de bun -credin poate relata şi
altceva decât realitatea obiectiv . În conformitate cu legile psihologiei,
r spunsul la aceast dilem este afirmativ. Martorul poate greşi dintr-o serie
întreag de motive, chiar şi în cazul prezum iei bunei-credin e.
Trebuie s facem distinc ie între cazul m rturiei unui om ce relateaz
fapte şi evenimente care s-au desf şurat într-un timp îndelungat (ex. un
martor care informeaz asupra antecedentelor, a modului de via al
infractorului) şi cazul m rturiei persoanei ce relateaz o împrejurare la care
a asistat (ex. accident de maşin , scandal pe strad ), unde ac iunea s-a
desf şurat într-un timp foarte scurt.
În primul caz, martorul poate greşi prin doza mare de subiectivism,
deoarece amestec în relatare şi elemente de apreciere, în cel de-al doilea
caz, martorul este expus erorii care îşi g seşte explica ia în psihologie. Sub
aspect psihologic, m rturia const în observarea şi memorarea involuntar a
unui act şi apoi reproducerea acestuia scriptic sau oral în fa a instan ei 136 .
Stern, referindu-se la erorile care apar în m rturie, sus ine c sunt de
̇ erori substan iale;

dou feluri:
̇ erori accidentale.
Erorile substanţiale – pot îmbr ca mai multe forme începând de la
omisiuni de elemente şi pân la negarea categoric a lor. Eroarea omisiunii
poate apare în cadrul relat rii spontane, iar în cazul interogatoriului vorbim
de negare.
Erorile substan iale apar şi sub aspectul ad ugirilor, de regul de
oameni, de fapte, la relat rile spontane şi sunt în func ie de fantezia
martorului. În cadrul interogatoriului, aceste erori sunt rezultatul sugestiei.
136
T. Bogdan, Probleme de psihologie judiciară, p. 155-156.
135

Erorile accidentale nu se refer la existen a, pozi ia sau negarea
obiectelor sau persoanelor, ci la modificarea în propor ii a calit ilor
(culoare, form ), a cantit ilor şi a rela iilor lor.
În ceea ce priveşte identificarea de persoane sau obiecte se
recomand prezentarea simultan electiv care este mai pu in sugestiv .
Relat rile privind exteriorul persoanelor, în special culoarea p rului, forma
b rbiei, felul îmbr c mintei, dac în momentul perceperii lor nu au fost
urm rite cu aten ie conştient , nu prezint nici un fel de garan ie de
fidelitate. Aprecierea timpului în care a decurs o ac iune, de obicei tinde s
fie denaturat 137 . Percep ia faptelor este dirijat de trei factori: ereditate,
înv are, expectan sau aşteptare138 .
În analiza unei m rturii trebuie s cunoaştem ereditatea de care
dispune martorul, adic s cunoaştem structura individual a organelor de
sim , disfunc iile acestora. Deoarece acestea sunt cauzatoare de erori în
receptarea realit ii. Un miop, daltonist, hipoacuzic, prin natura lucrurilor
nu poate relata în fa a instan ei decât frânturi din realitatea pe care a fost în
stare s-o recep ioneze. Expectan a sau aşteptarea, derivat din înv are,
poate da valoare sau amputa o m rturie, de unde rezult şi martorul de
expectan 139 .
137
Idem, p. 149.150.
138
Idem, p. 158.
139
Exemplu de caz: În ziua de 30 august 1980, la Liceul Mihai Viteazu
a fost ucis numita C.A. Cercetarea la fa a locului şi analiza datelor culese au
dus la concluzia c actul criminal este opera unui bolnav psihic. Se
presupune c criminalul se întoarce întotdeauna la fa a locului, şi tot
personalul din paza liceului a fost instruit s supravegheze persoanele
intrate în liceu, cu prezen suspect . Dup aproximativ un an şi jum tate,
personalul de gard a sesizat prezen a în liceu, în por iunea critic a locului
faptei, a unui tân r care, întrebat la modul direct „ce caut în liceu”, a
r spuns: „Taci din gur … c - i cr p şi ie capul cum i l-am cr pat şi leia
grase şi negre îmbr cat în halat albastru”, dup care a p r sit liceul. Dar
indicase ce era mai caracteristic pentru victim . Personajul era cunoscut ca
fiind bolnav psihic; pe baza depozi iei martorului de expectan I.P., a fost
identificat ca fiind R.C. Era un oligofren periculos, f r discern mântul
faptelor sale şi la a doua fug din spital. R.C. a fost interceptat de martorul de
expectan (instruit de poli ie), re inut şi anchetat. (N. Mitrofan, V.
Zdrenghea, T. Butoi, Op. cit., p. 120).
136

La nivelul senzorial, distorsion rile sunt: iluziile, constanta
percep iei, gestaltul, obiectul şi fondul percep iei, experien a anterioar ,
afectivitatea.
Procesele de percep ie senzorial , adic elementele de uitare (input)
pot suferi o serie de distorsion ri în func ie de o serie de factori. Sunt factori
ereditari de specie care permit ca anumite fapte din realitate s fie percepute
distorsionat, neconforme cu realitatea – iluziile – optice sau acustice140 .
Talia, statura persoanei reprezint o caracteristic cu valoare redus de
identificare, datorit condi iilor în care a fost perceput şi pentru c d
naştere la iluzii. Talia infractorului este supraapreciat , de martor, atunci
când contrasteaz cu statura scund a victimei, dar şi când nu exist aceste
discrepan e, deoarece suntem tenta i s vedem în infractor o persoan cu o
constitu ie robust . Iluzia de contrast se produce în situa ia când statura
persoanei poate fi supraapreciat în raport cu dimensiunile obiectelor în
contextul c ruia apare. Falsele recunoaşteri îşi g sesc cauza în tr s turile
care apropie persoanele care fac s apar asem narea141 .
O alt situa ie de eroare în care se poate g si martorul este constanta
percep iei, manifestat pregnant pe plan vizual. Acest fenomen se manifest
̇ într-o raz de 150 metri, în condi iile unei vizibilit i normale,

astfel:
̇ dep şind aceast distan , propor iile se schimb , fiind aplicate

obiectele îşi p streaz propriet ile normale;
legile opticii – obiectele mai apropiate ni se par mai mari, cele mai
îndep rtate, mai mici142 .
O alt categorie de erori poate fi determinat de aprecierea duratei
unui act. Dar şi aici are aplicabilitate capacitatea de apreciere a timpului.
Diferite categorii de profesionişti – muncitori, profesori, au o capacitate
m rit de apreciere a timpului.
La toate acestea se adaug sugestia – fenomen de influen reciproc ,
care poate denatura momentul percep iei. Astfel, în cazul unui tumult
cauzat de înc ierarea a dou persoane, este suficient ca cineva s exclame:
„Uite s racul, este plin de sânge!”, pentru ca o parte din asisten i „s vad
sânge” şi apoi s fie dispuşi s relateze în acest sens şi în fa a instan ei143 .
Procesul psihic al recunoaşterii – aşadar, cea de-a treia treapt a
m rturiei – este supus şi el erorii, atât în ceea ce priveşte recunoaşterea şi
140
141
142
143
Idem, p. 166-169.
137

identificarea persoanelor care au comis fapta sau care au participat la
comiterea ei, cât şi recunoaşterea obiectelor (corpuri delicte) cu care s-a
s vârşit fapta. Recunoaşterea e dificil , astfel printre erorile care s-au
petrecut în cadrul desf şur rii acestei etape amintim:
̇ un martor, v zând un de inut între doi gardieni, în camera de
anchet , este înclinat s -l „recunoasc ” chiar şi atunci când asem narea
dintre infractorul real şi cel prezent este foarte vag sau inexistent ;
̇ un martor este introdus în cabinetul de instruc ie unde trebuia s -
l identifice, din mai multe persoane, pe asasinul unei fete. Spre consternarea
tuturor, martorul l-a desemnat cu certitudine pe procurorul general ca fiind
asasinul144 .
Astfel s-a ajuns la stabilirea unor reguli care, departe de a fi
infailibile, nu sunt complete şi se bazeaz pe constat ri empirice, dar pot
oferi un teren de cercet ri experimentale145 . Regulile stabilite de F. Gorphe,
sunt urm toarele:
1. Asem narea vag şi fenomenul de „déjà vu” pot produce erori
fatale;
2. Siguran a cu care martorul îl recunoaşte pe inculpat nu este
prompt , iar ezitarea nu poate fi considerat ca un semn al fricii;
3. Martorul nu poate, în toate cazurile, s descrie obiectul sau
persoana care apoi îi va fi prezentat – nu este semnul unei erori;
4. Descrierea corect nu dovedeşte nici o posibilitate de
recunoaştere şi nici conservarea exact a imaginii memoriale;
5. Posibilitatea de a recunoaşte, supravie uieşte posibilit ii de
localizare – de multe ori se întâmpl s recunoaştem pe cineva f r s
putem relata de unde îl cunoaştem;
6. Recunoaşterea este mult mai influen abil prin sugestie.
Îndoiala şi nesiguran a apar la identificarea cadavrelor şi în cazul
când cadavrele apar in persoanelor bine cunoscute de martor.
Problema a fost studiat de Mina Minovici care ar ta c , în afar de
eventualele mutil ri sau alter ri provocate de descompunere, cadavrele pot
fi cu greu recunoscute şi din cauza pozi iilor lor statice (omul viu este
recunoscut şi înregistrat de noi în mişcare) din cauza pozi iei orizontale.
Pentru a atenua acest neajuns, Mina Minovici a recomandat tratarea
cadavrelor, azi dezvoltându-se o întreag tehnic pentru a reconstitui
cadavrul cât mai aproape de persoana adev rat .
144
Guilhermet, Comment se font les erreures judiciaires.
145
Enrico Altavilla, Psihologia giudiziaria.
138

Ultimul proces memorial – reproducerea – este supus şi el unor
erori. Reproducerea const în verbalizarea oral sau scriptic a unor
evenimente care s-au receptat, de cele mai multe ori la nivel senzorial.
Transpunerea are loc în condi iile unei emotivit i m rite, datorate locului
în care se desf şoar ancheta, din partea martorului ocular. Reac ia sa este
de inhibi ie şi, numai în cazuri excep ionale, ac ioneaz stimulator.
Relat rile martorului de bun -credin pot con ine patru feluri de
denatur ri, şi anume: denaturarea prin audi ie (adaug ceva realit ii), prin
omisiune, prin substitu ie şi transformare. Toate acestea se datoreaz unei
multitudini de factori începând de la timp, tipul de memorie, calit ile
memoriei, sex, vârst , profesie, cultur , starea afectiv din domeniul
depozi iei146 .
M rturia de bun -credin este m rturia care, depus sub jur mânt,
nu este mincinoas , nu izvor şte din reaua-credin a martorului şi prin
depunerea ei nu se urm reşte ob inerea unui interes material sau moral, deci
nu intr sub inciden a legii penale.
Deşi privit din acest punct de vedere s-ar putea afirma c ea nu
ridic probleme, c nu intr în sfera de activitate şi cercetare psihologic
judiciar , m rturia de bun -credin poate fi la fel de nociv ca şi m rturia
mincinoas .
Îns , în aceast situa ie, cauzele m rturiilor judiciare bazate pe buna-
credin , dar false în con inutul lor esen ial, adic acel con inut care produce
efecte juridice, nu sunt de natur criminologic , ci de natur fiziologic sau
psihologic neinten ionat .
Este rolul magistratului care trebuie s intervin pentru a stabili şi
cerceta, în conformitate cu legea procesual penal , cauzele alter rii
m rturiei judiciare. Aceste cercet ri se fac ast zi pe baz de expertize,
experimente, test ri intersubiective şi biodetec ie 147 .
În rela ia martor-magistrat sunt implicate atât conştiin a şi conduita
magistratului, cât şi a martorului, privite ca fenomene psihologice.
Conştiin a şi conduita sunt func iuni şi manifest ri ale sistemului nervos
central, în seama c ruia cade adaptarea fiin ei umane la lume, la societate,
mai ales cu scopul de conservare şi dezvoltare. Dar randamentul conştiin ei
nu depinde numai de gradul de dezvoltare al societ ii şi culturii ei. De
aceea, conştiin a nu este numai un proces bio-psihic, ci şi unul social şi
146
T. Bogdan, op.cit., p. 170-172.
147
139

cultural148 . Ele au un rol important în mecanismul m rturiei, deoarece, în
cele din urm , aceasta nu este altceva decât rezultatul proceselor psihice ale
conştiin ei. Astfel încât m rturia r mâne o problem de conştiin .
Func iunile conştiin ei şi conduitei integrate psihologiei judiciare cuprind
dou subiecte: subiectul martor şi subiectul magistrat. De ce acest raport?
În primul rând, conştiin a şi conduita magistratului trebuie s fie pe
frecven a drept ii, afl rii adev rului, a depunerii oric rei diligen e pentru
aflarea sa. Acesta fiind planul ideal pe care se întâlnesc cele dou aspecte, şi
anume: conduita + conştiin a şi m rturia. Deşi la prima vedere am putea
spune c m rturia apare ca un element extrinsec persoanei magistratului
(ofi er de poli ie, procuror sau alt agent – exponent al autorit ii judiciare)
totuşi între persoana magistratului şi persoana martorului trebuie s existe
raporturi de concordan . Existen a unor raporturi de contradic ie între
aceste dou nivele va avea repercusiuni asupra valabilit ii m rturiei în fa a
̇ Înl tur m rturia f r a sanc iona martorul dac acesta a fost de

justi iei, care va sanc iona aceast contradic ie în dou modalit i distincte:
̇ Înl tur m rturia şi sanc ioneaz martorul dac acesta a fost de

bun -credin ;
̇ Magistratul se poate afla în una din situa iile urm toare:

rea-credin ;
- a cunoscut caracterul nesincer al m rturiei mincinoase şi l-a

acceptat pentru a da o anumit solu ie impus de o anumit factur politic
sau ocult sau a fost corupt în acest sens;
- şi-a neglijat rolul activ în admiterea şi aprecierea probelor şi a
re inut ca valabil o m rturie mincinoas sau o m rturie fals , întemeiat ,
înc din statu nascendi pe deficien e de percep ie ale martorului sau
distorsiuni ulterioare acestui moment149 .
Cel de-al doilea element al raportului – martorul – conştiinţa şi
conduita – reprezint un domeniu ambiguu.
O persoan care compare într-un proces are o anumit motiva ie.
Şi pentru a nu c dea în una dintre extreme – de a vedea în orice manifestare
uman o umbr de interes, de profit, aşadar p strându-ne pe linia de
mijloc –, putem afirma c martorul de bun -credin , având ca interes
ob inerea adev rului şi aducerea celor vinova i în fa a justi iei, în aceast
dorin a sa poate fi „orbit”, astfel încât m rturia sa de bun -credin , dar
fals din punctul de vedere al con inutului, s produc alte efecte decât cele
148
N. M rgineanu, Corelaţia umană, Editura Ştiin ific , Bucureşti,
1973, p.11.
149
140

scontate. Alta este situa ia martorului mincinos, care are un scop, un interes
şi în baza lor va ac iona pentru a ob ine rezultatul scontat.
Deosebirea va fi c acesta nu se va l sa „orbit” de pasiunea pentru
dreptate, de aflarea adev rului, ştiind adev rul sau nu despre s vârşirea unei
fapte sau prezentând faptele în mod denaturat, el va avea o atitudine
potrivit faptelor povestite, va încerca s conving magistratul de adev rul
spuselor sale, aşadar, în depozi ia sa nu se vor întâlni acele cauze ce
altereaz depozi ia martorului de bun -credin .
Num rul martorilor mincinoşi este mult mai mare în compara ie cu
cel al martorilor de bun -credin . Astfel aprecierile criminologilor
americani, între care amintim Edwin H. Sutherland, Donald R. Cressey,
sunt unanime atunci când concluzioneaz c : „Judec torii sunt convinşi c
num rul martorilor mincinoşi este imens, dar rare sunt condamn rile pentru
m rturie mincinoas . Din 1945 pân în 1949 într-un penitenciar din
California, nu au fost încarcer ri care s dep şeasc o duzin ”150 .
Autorii citeaz intensitatea fenomenului criminologic şi psihologic al
m rturiei mincinoase în sfera „afacerilor aranjate”, men ionând interven ia
constant pentru a demonstra „buna moralitate a inculpatului” şi
„solicitarea indulgen ei pentru el” din partea „membrilor de familie,
prietenilor, legilor masonice etc.”151 .
Toate acestea se r sfrâng asupra procurorului care este chemat s
rezolve confuziile şi problemele, dar şi asupra judec torului, judecând
cauza, el trebuie s caute adev rul, care de cele mai multe ori se g seşte
undeva pe la mijloc. În pofida a tot, solu ia trebuie s corespund legii, dar
şi realit ii sociale dintr-o ar .
Jur mântul de martor cuprinde şi avertismentul c , în situa ia
ascunderii adev rului, martorul va fi pedepsit conform legii cu închisoare.
Este un avertisment care de cele mai multe ori nu este în eles sau poate c
nu a fost pus în aplicare; el reprezint pentru persoanele respective –
martorii – doar un text de lege ce poate fi ignorat f r a avea consecin e
asupra persoanei sale.
Din perspectiva psihologic , martorul de bun -credin este acea
persoan care dorind s contribuie la aflarea adev rului, depozi ia sa va fi
supus unor disfunc ionalit i ce se datoreaz atât erorilor şi denatur rilor
din relat rile subiec ilor – în func ie de sursa din care martorul a receptat
150
E. Sutherland, R. Cressey, Principii de criminologie, Editura Cujos,
Paris, 1966, p. 416.
151
141

faptele – sau consecin a percep iei eronate sau lacunare, fie a unei atitudini
ce poate orienta, atât percep ia cât şi reproducerea într-o anumit direc ie.
O alt cauz ar putea fi intervalul de timp care se interpune între
percep ie şi relatare sau apari ia unor întreb ri sugestive sau acele discu ii ce
pot interveni între martori152 . M rturia de bun -credin poate fi alterat de
diverse cauze, printre care se num r şi „unghiul de deviere”. Referindu-se
la acest unghi de deviere, profesorul T. Bogdan, precizeaz c se în elege,
în mod explicativ, c m rturia sincer nu reprezint decât o reflectare a
realit ii prin prisma subiectivit ii martorului, iar între realitatea obiectiv
şi reflectarea ei subiectiv exist un unghi de deviere. Necesar în privin a
acestuia este stabilirea con inutului şi a impactului asupra efectelor produse
în plan juridic.
Psihologia experimental , pornind de la acest unghi de deviere, ofer
exemple, pe care le-a clasificat în raport cu particularit ile generale ale
psihicului – activismul, subiectivismul, subiectivitatea, constructivismul –
care afecteaz capacitatea omului de a reda realitatea.
Între cauzele unghiului de deviere se pot aminti:
1. Capacitatea redus a senzorialit ii umane de a recep iona toate
informa iile din jur;
2. Incapacitatea creierului uman de a prelucra toate informa iile
primite;
3. Adausul la informa iile ini iale;
4. Existen a pragurilor minime şi maxime ale recep iei153 .
Un alt factor care poate influen a şi crea o disfunc ionalitate a
m rturiei de bun -credin este „efectul de halo”. Acest efect poate genera
distorsiuni ale percep iei reale a evenimentului care reprezint obiectul
m rturiei. Efectul de halo const în tendin a de a extinde un detaliu în mod
necritic, neadev rat asupra întregului154 .
152
A. Roşca, Metodologii şi tehnici experimentale în psihologie,
Editura Ştiin ific , Bucureşti, 1971, p. 186.
153
154
Idem, p. 121. Exemplificare: În fiecare moment din via a noastr
poate exista sau nu posibilitatea de a fi chema i ca martori într-un proces, ne
putem afla în diferite situa ii, în care datorit unui anumit mod de a privi
via a, de a o în elege, în func ie de educa ie şi mediu putem concluziona într-
o manier eronat .
Astfel, dac suntem în postura de a vorbi cu un necunoscut, care
este îmbr cat distins, şi se exprim corect, suntem tenta i s -l credem,
deoarece extindem corectitudinea îmbr c mintei şi a exprim rii, f r a
142

Martorul de bun -credin care compare în fa a organului judiciar
sufer o serie de modific ri, de tr iri intense, st ri emo ionale caracterizate
prin durat , datorate faptului c se afl , poate, pentru prima dat în fa a unui
organ judiciar.
Încercarea de substituire voluntar a depozi iei reale cu o depozi ie
imaginar sau fals este înso it mereu de modific ri fiziologice, reflexe
care se declanşeaz automat şi nu pot fi cenzurate de subiect. Din aceast
cauz este necesar ca anchetatorul, magistratul s de in calitatea de
observator, de analist şi profesionist, dotat cu o intui ie psihologic .
Constituie indicatori fiziologici ai comportamentului emo ional
inaparent: sporirea ritmului cardiac şi a presiunii sanguine, schimbarea
temperaturii esutului, modific ri electrice în piele, intensificarea activit ii
glandelor sudoripare, schimbarea ritmului respira iei, dereglarea fona iei,
reducerea saliva iei.
În plan somatic, un anchetator atent poate surprinde, la nivelul
fizionomiei, modific ri care in de comportamentul aparent al emo iei:
schimbarea mimicii (este ştiut c fiec rei st ri afectiv emo ionale îi
corespunde o mimic particular ), care ne poate permite s recunoaştem o
anumit emo ie dup expresie, a expresiei fe ei ob inut prin mobilitatea
muşchilor faciali, coloritul deosebit al fe ei (paloarea sau roşea a ap rut
brusc), tensiunea corpului crescut , manifestat în schimbarea pantomimicii
(tremuratul mâinilor, picioarelor) schimb ri ale vocii datorit „saliva iei şi
deregl rii de respira ie” 155 .
Pe baza acestor modific ri psiho-fizico-somatice s-a ajuns la
concluzia c pot fi considerate, unele dintre ele ,ca indicii ale nesincerit ii
martorului şi altele ale sincerit ii. În ciuda unor rare excep ii ce se refer la
justifica, şi asupra con inutului spuselor sale. În situa ia invers : fa de

cineva neglijent îmbr cat, care se exprim incorect, suntem b nuitori şi nu-i
acord m încredere.
Existând aceast situa ie la calitatea de martor, orice persoan se
poate înşela din cauza aparen elor. Ca orice om suntem tenta i s credem c
un om corect şi distins îmbr cat, cu un comportament şi limbaj adecvat este
incapabil s s vârşeasc o fapt negativ prev zut de legea penal . Mult mai
repede înclin m balan a în partea negativ , dac persoana din fa a noastr
este neglijent îmbr cat , cu un comportament contrar ordinii publice, limbaj
neelegant.
Regula care se aplic aici este: „Aparen ele sunt înşel toare” şi nu
po i niciodat s judeci un om dup ele.
155
143

acele situa ii în care persoanele au mai avut contacte repetate cu poli ia sau
a mitomanilor care au putut disimula realitatea astfel încât au indus în
eroare organul judiciar, în celelalte cazuri aceste modific ri au stat la baza
identific rii atitudinii sincere sau nesincere a martorului.
În categoria indiciilor pozitivi se pot încadra: atitudinea franc ,
deschis , relatarea fluent a faptelor, dispozi ia de a r spunde la întreb ri,
regretul martorului de a nu putea r spunde la anumite întreb ri, motivarea
c , dac ar fi ştiut c asemenea împrejur ri intereseaz justi ia, ar fi depus
st ruin s le re in , expunerea riguroas , precis , înso it de o mimic
adecvat , caracterul emotiv al amintirilor.
La cel lalt cap t se afl atitudinea de pruden exagerat , rezervat ,
expunere şov ielnic , obscur , sinuoas , contradic iile, tulburarea, paloarea,
roşea a fe ei, intensificarea activit ii glandelor sudoripare, gestica for at ,
imprecizia în r spunsuri, vocea coborât , ezit rile, solicitarea unui pahar cu
ap etc.
Îns aceştia nu trebuie s fie considera i indici probabili ai unei
conduite simulate sau ai unei manifest ri naturale, f r a avea în vedere c
omului îi este proprie capacitatea de disimulare, de contrafacere. Aceste
constat ri pot fi considerate indici cu valoare psihologic orientativ , c
sunt desprinse din observarea atitudinii şi a comportamentului expresiv al
martorului aflat în fa a organelor judiciare.
Exist elemente care intr în categoria dovedirii sincerit ii
martorului ca: atitudinea ferm , decis , siguran a şi precizia în expunerea
faptelor. Dar cu o valoare echivoc , deoarece martorul de bun -credin
încearc s fac o expunere clar , precis , conving toare, iar, în cazul în
care are impresia c nu a fost în eles, va relua relatarea pe care o va înso i
de o mimic adecvat .
Dar şi martorul de rea-credin poate fi ferm, concis, conving tor în
tot ceea ce spune, pentru c cel care se decide s depun m rturie
mincinoas , este conştient de riscurile la care se expune, aşa încât va
încerca s dea spuselor sale aparen a adev rului, va c uta s conving
magistratul c ceea ce spune este adev rat. Paradoxal, dar cel care a luat
hot rârea s depun m rturie mincinoas , este şi martorul cel mai sigur.
În depozi ia martorului de bun -credin pot ap rea contradic ii, erori
de nume, de loc sau timp, acesta va reac iona într-un mod neaşteptat – va
reflecta îndelung, va ezita, se tulbur , dând impresia c nu ştie adev rul, c
va încerca s denatureze adev rul, având nevoie de timp pentru a reface
situa ia. Ei bine, martorul de rea-credin va reac iona prompt, f r ezit ri,
va avea r spunsuri pentru toate situa iile, deoarece el este conştient c
trebuie s se men in pe pozi ia pe care s-a situat la început. În situa ia în
144

care atitudinea nesincer a martorului a fost demascat , atunci acesta se
tulbur , ezit , se încurc în r spunsuri156 . Este rolul anchetatorului s
sesizeze o fisur în depozi ia martorului de rea-credin pentru ca prin
întreb ri adecvate s poat demasca atitudinea sa şi s n ruie depozi ia
cl dit pe „castele de nisip”.
Magistratul şi organul judiciar prin adresarea unor întreb ri metodice
se pot convinge de capacitatea martorului de a înregistra, memora şi reda
fidel faptele percepute, de a verifica poten ialul acestuia privind aprecierea
distan ei, culoarea, durata etc.157 .
Siguran a m rturiei este dependent de intervalul scurs între percep ie
şi reproducere şi de tipul temperamental c ruia îi corespunde martorul.
Astfel exist tipuri temperamentale caracterizate prin vorbire, gestic , mers
– conduit hot rât , decis , sigur pe ea, care nu las ezitarea s ias la
suprafa chiar şi în situa ia în care nu sunt siguri de anumite fapte, dar
exist şi opusul, şi anume, temperamente şov ielnice, care par nesigure
când afirm lucruri de care sunt siguri.
Un alt element asupra c ruia planeaz relativitatea este paloarea
feţei. Paloarea fe ei care se poate datora apartenen ei la un tip
temperamental – apaticul, flegmaticul, îşi schimb coloritul fe ei mai greu,
pe când senzitivul, fricosul devin uşor palizi, dar se poate datora şi unor
cauze de ordin fiziologic sau de s n tate. În aceeaşi situa ie se afl şi
roşeaţa feţei, ce poate fi o reac ie la un sentiment de jen , dar şi de
satisfac ie158 .
Magistratul, anchetatorul, utilizând aceste modific ri psihofiziologice
în aflarea adev ratei atitudini a martorului, completându-le cu întreb ri
adecvate şi cerute de situa ia respectiv , îşi pot forma intima convingere –
finalitatea acestui proces – ce reprezint ultimul cuvânt în luarea unei
decizii.
Hegel spunea despre intima convingere c este animi sententia,
garan ia solu iei, în vreme ce pentru martor garan ia este jur mântul s u159 .
4.7. M rturia din perspectiva structurii caracteriale a martorului

şi a mediului de provenienţ . Mentalit ţi. Cutume. Obiceiuri
156
157
158
159
G.F. Hegel Principiile filozofiei dreptului, Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1963, p. 256.
145

M rturia, din punctul de vedere al organelor juridice şi de cercetare
penal , reprezint o posibilitate de a afla mai multe informa ii despre
condi iile s vârşirii unei fapte, despre persoanele care au participat, dar şi
mijlocul prin care f ptuitorul este adus în fa a justi iei pentru a fi tras la
r spundere penal .
De-a lungul timpului a fost considerat ca „regina probelor”, apoi
c zut în dizgra ie, tocmai datorit acestui caracter relativ al s u. Deşi este o
prob ce poate aduce cu sine şi eroarea judiciar , al turi de celelalte probe
r mâne una din cele mai importante, datorit cantit ii de informa ii pe care
le de ine.
M rturia nu poate exista f r martor – acea persoan aflat accidental
sau nu la locul s vârşirii unei fapte penale. Pentru a se înl tura efectul
erorii, deşi nu este un procedeu infailibil, m rturia pentru a se ob ine,
necesit o anumit procedur , care implic la rândul ei cunoaşterea fiin ei
umane, aşadar, bazat pe psihologie.
No iunile de psihologie de inute de organul de cercetare penal , de
organul juridic, îl ajut în cunoaşterea martorului, dar nu ca persoan
implicat într-un cerc vicios, ci ca fiin uman – cu tr s turile sale
caracteriale sau morale, reputa ia sa, educa ia primit şi raportul tr s turilor
sale temperamentale.
Prin caracter se în elege suma acelor însuşiri ale persoanei care-şi
pun amprenta pe modul de manifestare, care o fac s fie ea îns şi şi
care o deosebesc ca individualitate psihologic de celelalte persoane160 .
Al Roşca defineşte caracterul ca „ansamblul tr s turilor esenţiale şi
calificativ specifice, care exprim inactivitatea omului în mod stabil şi
permanent”. În cele mai dese cazuri, fie c este vorba de delincven , fie
c este o fapt reprobabil , oamenii au tendin a de a afirma despre persoana
respectiv cu „nu are caracter”. Este vorba de însuşirile esen iale şi durabile
ale persoanei care determin un anumit mod de manifestare161 . Caracterul,
aceste însuşiri esen iale, este dobândit pe parcursul vie ii şi se formeaz în
special în perioada de adolescen , o perioad marcat de diverse tr iri,
controverse privind lumea, eul interior, conştiin a de sine, diverse
complexe, confrunt ri cu p rin ii, profesorii sau cu celelalte persoane din
mediul în care adolescentul tr ieşte. Cert este c toate acestea, într-o m sur
mai mic sau mai mare, îşi pun amprenta pe dezvoltarea şi construirea
caracterului.
160
161
Idem, p. 186.
146

Într-un mediu ostil dezvolt rii normale a unui om se poate dobândi şi
înt ri un caracter dur şi dorin a de a lupta pentru a-şi realiza visurile, în
opozi ie cu un mediu propice, care deşi asigur toate condi iile pentru a tr i
decent, favorizeaz formarea unui caracter slab, imoral, ce poate genera
fapte reprobabile. Cunoscând tr s turile de caracter ale persoanei, mediul în
care a tr it sau tr ieşte, se poate prevedea cu o anumit marj de eroare,
modul de a se manifesta al omului, în ceea ce ne priveşte al martorului, într-
o anumit împrejurare sau alta162 . În plan social, acestor tr s turi
caracteriale le corespund anumite aprecieri morale, pozitive sau negative
care reflect modul prin care o persoan este apreciat de cei din jur.
Astfel, ca tr s turi pozitive de natur a contura caracterul integru al
martorului pot fi enumerate: principialitatea, sinceritatea, onestitatea,
corectitudinea, modestia, generozitatea. La polul negativ aflându-se:
necinstea, nesinceritatea, egoismul, laşitatea, egocentrismul163 . Atât
tr s turile negative cât şi cele pozitive pot constitui un criteriu de apreciere
a credibilit ii personale a martorului.
Analiza şi sinteza probelor existente într-o anumit cauz , impune şi
c utarea şi desemnarea martorilor ce pot fi asculta i pentru dovedirea
împrejur rilor. La s vârşirea infrac iunii pot participa în calitate de martori
mai multe persoane care provin din medii diferite, având caractere diverse,
astfel încât organul judiciar, cât şi cel de cercetare penal va trebui s in
seama de acest lucru.
Anchetatorul, pentru a putea alege din aceast multitudine de
persoane, are în vedere elementele de apreciere a credibilit ii personale a
martorului bazate pe reputa ia, considera ia de care se bucur martorul în
mediul social c ruia îi apar ine: atitudinea, convingerile, aspira iile,
idealurile, educa ia care pot schi a portretul moral al martorului.
Toate acestea sunt necesare deoarece venirea în contact cu s vârşirea
unei infrac iuni, publicitatea ei, caracterul imoral al acesteia pot dezvolta o
anumit concep ie, o anumit atitudine. Este ştiut c ceea ce este considerat
moral sau normal pentru o anumit categorie de oameni, poate fi considerat
imoral sau anormal de alt categorie. Aici intervine conştiin a, moralitatea,
mediul ambiant, dar nu mai pu in obiceiul locului, cutumele şi o anumit
stare de dezvoltare a societ ii.
Dac la începutul utiliz rii acestei probe func iona principiul testis
unus, testis nullus, în elegându-se prin aceasta c un singur martor, care
putea spune adev rul, dar îl prezenta într-o versiune deosebit de cea
162
Idem, p. 186.
163
Idem, p. 186.
147

afirmat de doi sau mai mul i martori care nu spuneau adev rul, nu era luat
în considera ie, deoarece m rturia sa nu avea tr inicie, fiind singur contra
celorlal i, ast zi, din multitudinea de martori, anchetatorul încearc s -l
g seasc pe acela care prin informa iile de inute poate dovedi producerea
unor împrejur ri sau fapte.
Tr s turile caracteriale proprii unei persoane fac previzibil cu mult
probabilitate modul constant de a se manifesta al acelei persoane într-o
situa ie sau alta. Acest element, cu valoarea unui indiciu psihologic,
considerat de sine-st t tor, este insuficient pentru a atribui m rturiei o
valoare sau alta164 .
Neexistând raporturi fixe între atitudinea sa într-un caz particular şi
moralitatea persoanei, anchetatorul şi organul judiciar vor trebui s in
seama atât de depozi ia unei persoane cu o moralitate reprobabil , dar şi a
celei cu o moralitate neîndoielnic , deoarece şi una şi cealalt pot fi
suspectate de par ialitate. Cu alte cuvinte, nu întotdeauna m rturia celui cu
caracter integru este sincer , dup cum nu întotdeauna m rturia celui cu o
reputa ie îndoielnic trebuie suspectat de par ialitate165 . Întotdeauna
depozi ia martorului trebuie încadrat în contextul faptei, al intereselor
materiale care se pot naşte.
Credibilitatea martorului este dat de modul în care acesta tr ieşte,
fiind un produs social care reflect o anumit realitate social . În aprecierea
m rturiei trebuie luat în considerare mediul, deoarece ofer organelor
judiciare pre ioase informa ii asupra pozi iei de par ialitate sau
impar ialitate pe care martorul se situeaz 166 .
În literatura psihologic s-au f cut diverse clasific ri ale martorilor în
raport cu tipul psihologic c ruia apar in, încerc ri de a aşeza martorii într-o
categorie sau alta în func ie de tr s turile temperamentale dominante,
pentru a se eviden ia m sura în care apartenen a lor la un tip psihologic sau
altul influen eaz favorabil sau defavorabil asupra percep iei, memor rii sau
reproducerii167 .
Astfel s-a realizat o grupare a tipurilor intelectuale, unde se deosebesc
cinci categorii de martori:
1. descriptivul;
2. observatorul;
3. emo ionalul;
164
Idem, p. 187.
165
Idem, p. 188.
166
Idem, p. 188.
167
Idem, p. 189.
148

4. eruditul;
5. tipul imaginativ şi poetic.
Mai târziu, pe baza altor experimente, pornind de la raporturile dintre
subiect şi obiect, s-a ajuns s se reduc aceast clasificare la doar dou
categorii – tipul descriptiv şi tipul imaginativ168 . Pornindu-se de la aceast
clasificare s-au realizat şi altele, care aveau ca punct de plecare orientarea
particular a inteligen ei în m rturie. Se disting dup acest criteriu:
1. tipul descriptiv;
2. tipul superficial;
3. tipul inteligent sau armonios;
4. tipul interpretativ;
5. tipul ambi ios.
Datele ob inute în urma acestor cercet ri experimentale au fost
prelucrate statistic, încercându-se a se determina limitele în care întinderea
şi fidelitatea m rturiei variaz în raport cu tipul psihologic c ruia apar ine
martorul169 .
O alt clasificare s-a f cut nu de la datele experimentale, ci pornindu-se
de la comportamentul martorului fa de realitatea observat , considerat
sub un dublu aspect: atitudinea martorului fa de obiectele percepute şi
transform rile pe care le sufer imaginile memorate. Pe baza acestora,
Francois Gorphe grupeaz martorii în:
1. observatori pozitivi;
2. interpretativi;
3. inventivi;
4. armonici;
5. emotivi170 .
Pe când Enrico Altavilla grupeaz martorii în raport cu predominan a
unora sau altora din tr s turile temperamentale, distingând astfel o
multitudine de categorii:
1. subiectivi şi obiectivi;
2. senzitivi şi apatici;
3. nestatornici şi susceptibili;
4. falsul impasibil şi falsul sensibil;
5. martorul care observ ;
6. martorul care descrie;
168
Al. Binet, La description d’un object – lucrare amintit de Al.
Ciopraga.
169
H. Lelesz, L’orientation d’esprit dans le témoignage, p. 114.
170
F. Gophe, La critique du témoignage.
149

7. înc p ânatul şi volubilul;
8. timidul / vanitosul / mincinosul / mitomanul;
9. martorul care povesteşte171
Toate aceste clasific ri s-au f cut pentru a se eviden ia m sura în care
apartenen a lor la un tip psihologic sau altul influen eaz favorabil sau
defavorabil asupra percep iei, memor rii şi reproducerii, pentru a se vedea
în ce m sur întinderea şi fidelitatea m rturiei este dependent de tipul
psihologic c ruia apar ine martorul. Îns prin aceast multitudine de criterii
pe baza c rora s-a f cut o pulverizare a martorilor s-a ajuns la concluzia c ,
totuşi, nu este o cale de a servi practica judiciar în cele mai bune condi ii,
iar gruparea în dou tipuri fundamentale, obiectivi şi subiectivi, acoper
întreaga varietate de tipuri descrise de diverşi autori.
Tipul obiectiv se caracterizeaz prin precizie, bun observator, descrie
lucrurile dup însuşirile lor exterioare, nu este preocupat de semnifica ia
scenei la care a participat, iar percep ia se desf şoar în absen a unei
particip ri afectiv-emo ionale. Martorul obiectiv este acela care
înregistreaz corect şi memoreaz fidel faptele atât timp cât nu i se cer date
care dep şesc aspectele aparente, exterioare.
Tipul subiectiv cuprinde o m rturie descriptiv caracterizat printr-o
larg extensie, printr-o observa ie minu ioas şi o fidel fixare în memorie.
Poate cuprinde o depozi ie interpretativ , datorit afectivit ii pe fondul
c reia se realizeaz percep ia, a c ut rii semnifica iei şi a cauzei care a
determinat un anumit fenomen, toate acestea putând falsifica realitatea.
Organul judiciar poate include martorul în una din aceste dou tipuri
şi în func ie de ele îşi poate da seama de modul s u de a se manifesta. De
altfel, şi din cuprinsul depozi iei se poate da seama de apartenen a la vreun
tip psihologic. Astfel, dac depozi ia cuprinde o expunere ordonat , logic ,
exact , care se opreşte la însuşirile pozitive ale fenomenelor, f r a se opri
asupra sentimentelor, atunci m rturia acestuia face parte din categoria
tipului obiectiv. Din contr , dac expunerea este centrat pe g sirea cauzei,
a fenomenului, completat de o participare afectiv-emo ional , indic , ca şi
mai sus, cu o probabilitate mai mare sau mic , apartenen a la tipul
subiectiv 172 .
4.8. M rturia şi concordanţa conţinuturilor
171
Enrico Altavilla, Psichologia giudiziaria.
172
150

Organele judiciare beneficiaz de o diversitate de surse prin
mijlocirea c rora dobândesc informa ii cu privire la modul de s vârşire a
faptelor deduse în fa a lor. În vederea strângerii dovezilor şi apoi a c ut rii
̇ studierea materialului cauzei;

de martori, organul judiciar are anumite obliga ii indispensabile:
̇ identificarea şi precizarea cercului de persoane ce urmeaz a fi

ascultate în calitate de martor, ordinea şi modalitatea chem rilor, locul unde
̇ culegerea de informa ii cu privire la martorii esen iali de ale

se va efectua ascultarea;
̇ elaborarea planului de ascultare a martorilor.

c ror depozi ii poate depinde solu ionarea cauzei;
Aceste obliga ii, în func ie de natura cauzei, pot fi inutile sau necesit
ad ugarea altor opera ii. Astfel, din considerente de ordin tactic, pentru a se
evita punerea de acord a martorilor, este necesar s se realizeze
surprinderea martorului sau ascultarea acestora în alt loc decât la sediul
organului judiciar173 .
M rturia, în func ie de cum este perceput , poate constitui în
ansamblul probelor o verig , un element sau, în lipsa celorlalte probe, poate
fi unicul material probator. În situa ia în care ea reprezint un element, o
verig probatoare este necesar o apreciere a probelor în care se impune
evaluarea m rturiei în raport cu celelalte probe, pentru a se constata dac
concord sau nu. Iar când este singurul material probator, dac exist mai
multe m rturii simultane care-l contrazic, evaluarea critic a acestora, dac
constituie o prob exclusiv atunci aprecierea presupune luarea în calcul a
factorilor de credibilitate lega i de persoana martorului174 .
Prin m rturii simultane se în eleg m rturiile persoanelor care au
perceput în mod nemijlocit, în condi ii similare de loc şi timp, aceleaşi fapte
sau împrejur ri de fapt.
Ascultarea martorilor şi aprecierea m rturiilor în contextul celorlalte
probe sau ca prob exclusiv impune din partea magistratului / organului
judiciar o temeinic cunoaştere a materialului cauzei – analiza fiec rei
probe, verificarea sursei din care provine, sinteza probelor. În func ie de
acestea va putea stabili care dintre acestea vor putea fi precizate şi dovedite
prin declara iile martorului.
În aprecierea m rturiilor simultane pot exista concordan e privind
împrejur rile esen iale, dar se poate constata şi existen a unor contradic ii,
organul judiciar hot rând care dintre martori au participat la s vârşirea unei
173
Al. Ciopraga, Tratat de tactică criminalistică , p. 236-237.
174
Idem, p. 238-239.
151

infrac iuni, vor putea fi asculta i pentru dovedirea acelor împrejur ri asupra
c rora exist contradic ii şi ale c ror depozi ii vor fi relevante. Depozi iile
celor care în condi ii obiective şi subiective similare de percep ie au asistat
în calitate de martor la producerea aceluiaşi fapt, se armonizeaz , concord
în privin a faptului principal, a circumstan elor esen iale privind activitatea
infrac ional .
Momentele esen iale privind s vârşirea unei fapte dobândesc o
semnifica ie general , ceea ce conduce la realizarea aceleiaşi percep ii.
În depoziţiile succesive ale martorilor, secven ele activit ii infrac-
ionale, principalele momente întreprinse de infractor sau de cel spre care se
îndreapt infrac iunea şi alte aspecte, se reg sesc reproduse fidel în depo-
zi iile lor în condi iile în care au perceput faptele în aceleaşi împrejur ri.
Când exist concordan sub aspectul împrejur rilor esen iale a
m rturiilor simultane, cauza trebuie c utat în caracterul unitar pân la un
anumit punct, în identitatea proceselor psihice, în reflectarea corect în
psihicul martorilor a faptelor esen iale, în similitudinea condi iilor de
percep ie sau în absen a unor cauze subiective de distorsionare a faptelor.
Acesta este aspectul pozitiv, deoarece concordan a m rturiilor
similare se poate datora şi unui cerc fraudulos realizat între martori şi cel în
favoarea c ruia urmeaz a se depune m rturia, aşadar aspectul relei-
credin e. Atât concordan a cât şi nepotrivirile îşi g sesc cauza în condi ii
obiective şi subiective ale percep iei. Avându-se în vedere condi iile
obiective în care s-au aflat martorii în momentul percep iei, similitudinea
condi iilor de percep ie nu înseamn identitate de condi ii pentru to i cei
prezen i la s vârşirea unei fapte. A percepe un fapt în condi ii similare nu
înseamn a-l percepe în condi ii identice.
Existen a, în cuprinsul depozi iilor simultane ale martorilor, a unor
contradic ii, nepotriviri privind unele aspecte de detaliu, î i au originea în
cauze de ordin individual, subiectiv, inseparabil legate de personalitatea
celui ce percepe. Aceste nepotriviri de ordin subiectiv îşi au originea în
caracterul orientativ şi selectiv al percep iei, în faptul c „fiecare om
percepe realitatea înconjur toare prin prisma subiectivit ii sale proprii, în
concordan cu anumite st ri de motiva ie actual concretizate în tendin e,
trebuin e, interese” 175 .
Un alt aspect al concordan ei este cel în care depozi iile simultane
coincid total, se suprapun complet în privin a celor mai nesemnificative
elemente. Astfel, cele mai nesemnificative elemente sunt reproduse cu o
fidelitate uimitoare, încât se poate merge pân la identitate. Fiecare din
175
M. Golu, Percepţie şi activitate, Editura Ştiin ific , 1971, p. 110.
152

aceste depozi ii, fiind, de fapt, o reproducere exact şi fidel a celorlalte,
l sând impresia c au fost înv ate pe dinafar . Dar chiar şi în situa ia unei
depline concordan e între con inuturile depozi iilor simultane, un num r de
depozi ii nu pot calchia una pe alta, nu pot coincide total. Depozi ia unei
persoane nu poate fi o copie perfect a m rturiei celui sau celor care în
condi ii similare de loc şi spa iu au perceput unul şi acelaşi fenomen. Este
situa ia care va trezi suspiciuni organului judiciar, deoarece dovedeşte c
este rezultatul unei în elegeri realizate între martori, eventual între martor şi
învinuit sau inculpat176 .
Ob inerea de m rturii se face prin ascultarea persoanelor care au
participat la s vârşirea infrac iunii sau care au luat la cunoştin despre ea
dintr-o anumit surs , la sediul organului judiciar.
Toate aceste depozi ii se vor face sub form scris ce este impus de
limitele fireşti ale capacit ii de conservare în memorie a informa iilor, dar
şi de natura activit ii de cercetare a infrac iunii, de frecven a probei
testimoniale177 .
Între prima depozi ie şi celelalte ale aceluiaşi martor pot interveni
diverse situa ii, şi anume:
a) Depozi iile coincid pân la detaliu cu cea ini ial , aşadar sunt o
reproducere, o repetare a lor – cauza deplinei concordan e poate s rezide în
buna-credin sau reaua-credin a martorului. Dar dac nu sunt motive ca
reaua-credin s fie suspectat , atunci punctul de plecare al verific rii şi
aprecierii depozi iilor trebuie s -l constituie prima depozi ie, deoarece
celelalte sunt o repetare, o reproducere. Ayrault spunea: „Cea mai
adev rat , cea mai naiv şi întreag m rturie este cea dintâi. Ce se spune pe
urm nu sunt decât pref c torii şi vicleşuguri”.
b) Pe fondul coinciden ei în ansamblu a depozi iilor succesive,
martorul la ultima audiere se refer la aspecte care nu au fost comunicate
organului judiciar sau revine asupra unor explica ii la care face unele
corective;
c) Pe fondul coinciden ei în ansamblu a faptelor se constat şi
existen a unor contraziceri;
d) Cu ocazia ascult rii repetate, martorul revine asupra declara iilor
ini iale, face alte depozi ii, deci îşi retracteaz prima m rturie.
Concordan a între depozi iile succesive ale unuia şi aceluiaşi martor
reprezint o garan ie de credibilitate. Martorul, datorit unor cauze de ordin
obiectiv, putea percepe inexact şi lacunar faptele, care se vor reflecta astfel
176
177
Idem, p. 243.
153

şi în depozi iile sale succesive concordante, dar este posibil s le fi perceput
corect, dar s le reproduc eronat f r a fi conştient de existen a acestor
deosebiri între percep ie şi reproducere. Poate reveni asupra acestora,
f când unele corective, astfel pot apare contradic ii între primele depozi ii şi
urm toarele.
Martorul a constatat existen a unor discordan e între primele şi
urm toarele depozi ii, dar asupra c rora nu revine, fie pentru a nu se afla în
contradic ie cu ceea ce a declarat deja, fie din temerea de a nu fi considerat
de rea-credin .
În cea de a doua situa ie martorul poate explica de ce a p strat t cerea
asupra unor fapte sau comunic fapte noi sau aduce corective. Fa de
aceast atitudine organul judiciar nu trebuie s manifeste neîncredere, s
concluzioneze c este de rea-credin . Exist posibilitatea ca la prima
audiere martorul s fi fost reticent, s nu fi comunicat anumite fapte
deoarece le crede nesemnificative şi nici organul judiciar nu a dirijat
interogatoriul în direc ia preciz rilor.
Astfel chemarea la o nou audiere a acestui martor este înso it de o
stare psihic care va determina un nou proces de medita ie, de reflec ie asupra
faptelor, de aducere aminte a acelor fapte privite superficial. Cu oca-zia
ascult rii, martorul va explica motivele pentru care a omis, fie inten io-nat, fie
involuntar, anumite fapte sau cauza revenirii asupra unor explica ii.
Necomunicarea unor aspecte se poate datora uit rii vremelnice şi
reamintirii lor în intervalul de timp dintre prima şi a doua audiere sau
revenirea asupra unor fapte, aşadar o m rturie mai ampl şi mai fidel îşi
poate avea cauza în fenomenul de reminiscenţă care explic ameliorarea,
cu timpul, a depozi iilor amânate sau repetate la un interval de timp.
Cea de-a treia posibilitate – când pe ansamblul coinciden ei se
constat existen a unor contradic ii care poart asupra unor împrejur ri. Din
perspectiv logic , orice nepotrivire, contradic ie între doi termeni probeaz
falsitatea unuia dintre ei. În situa ia depozi iilor succesive, orice contradic ie
între dou elemente probeaz falsitatea uneia dintre ele, dar este posibil ca
falsitatea s se r sfrâng asupra ambilor termeni, atunci când atât prima
depozi ie, cât şi a doua, între care se constat contradic ii, sunt contraf cute,
ticluite 178 .
Fie c exist o concordan între depozi iile simultane ale persoanelor
care au perceput un anumit fapt, datorat asist rii în acelaşi timp, în acelaşi
loc şi aceleaşi condi ii, - aşadar perceperea momentelor esen iale privind
activitatea infrac ional , consecin ele infrac iunii îşi au originea în
178
Idem, p. 228-232.
154

identitatea proceselor psihice; fie c este rezultatul unui cerc fraudulos (acea
punere de acord între depozi iile martorilor, sau între cel care depune
m rturie şi învinuit sau inculpat), organul judiciar trebuie s adopte o
atitudine corect , având în vedere c o concordan perfect de percepere
nu exist , dar dac totuşi exist , este rezultatul unei în elegeri.
Tactica aplicat în aceste condi ii este luarea la anumite intervale de
timp a depozi iilor aceloraşi martori pentru a se vedea în ce m sur
fidelitatea este p strat , avându-se în vedere factorii care perturb memoria
şi implicit reproducerea. În faza urm ririi penale, anchetatorul poate folosi
diverse procedee tactice, specifice ascult rii învinuitului sau inculpatului.
Astfel sunt întreb rile de detaliu pentru a se ob ine am nunte referitoare la
diferite împrejur ri ale faptei s vârşite, pentru a se verifica informa iile. Pot
fi folosite mai ales în cazul depozi iilor simultane pentru a se dovedi
omisiunea unor fapte sau trecerea lor sub t cere:
* Ascultarea repetat – reaudieri ale martorului pentru a se putea
eviden ia, inevitabil acele necontraziceri în cazul în care exist motive s se
cread c pot ap rea, sau acele concordan e care trebuie s subziste.
* Tactica complexului de vinov ţie – prin adresarea unor întreb ri
care con in cuvinte afectogene privitoare la fapt , apelul la credin a
martorului, la trezirea unor sentimente care s înfrâng sistemul de ap rare
al martorului – fie c îi este team , fie c nu doreşte s se implice într-un
proces 179 .
O mare importan se acord observ rii reac iilor martorului la
diverse întreb ri pentru a se vedea dac este preg tit s se angajeze în
depunerea m rturiilor şi în sus inerea lor. Aceste procedee tactice pot fi
utilizate deoarece martorului de rea-credin îi este specific psihologia
infractorului, iar cel de bun -credin prin atitudinea sa oscilant sau prin
depozi ia sa ce cuprinde adev rul alterat sau nu, de anumi i factori, trebuie
s se fac apel la conştiin a sa.
În aceast situa ie anchetatorul trebuie s fie dotat cu o intui ie
psihologic , cu cunoaşterea comportamentului uman, cu o memorie de
lung durat .
F r a da impresia c martorul va fi supus unui interogatoriu în stil
inchizitorial, mai ales în actuala legisla ie bazat pe drepturile omului, dar şi
pe faptul c el este persoana care ajut magistratul, totuşi sunt situa ii în
care aflarea adev rului necesit m suri mai conving toare.
4.9. M rturia şi contradictorialitatea conţinuturilor
179
155

Ca şi concordan a con inuturilor, care reiese din repetarea audierii
martorilor în fa a organului judiciar la intervale de timp,
contradictorialitatea con inuturilor poate rezulta din reascultarea martorilor.
Aceste dou procedee sunt utilizate tocmai pentru ca organul judiciar s fie
convins, s aib intima convingere c depozi iile martorilor sunt conforme
cu derularea faptelor.
Aceast intim convingere, atât a magistratului, cât şi a
anchetatorului, este
starea psihologic a persoanelor r spunz toare cu aplicarea
legilor, bazat pe buna-credin , care sunt împ cate cu propria lor conştiin
moral , care l-a c l uzit în aflarea adev rului prin utilizarea mijloacelor
legale şi în stabilirea m surilor legale consecutive, st rilor de fapt
stabilite180 .
Pentru a-şi forma îns intima convingere anchetatorul/magistratul
trebuie s cerceteze depozi iile martorilor cu eventuale contradic ii, din care
una este fals , iar alta confirm realitatea. O prim contradic ie în depozi ia
martorului va fi rezultatul unei emotivit i sporite, datorate ascult rii
imediat dup s vârşirea infrac iunii. M rturia sa va fi incomplet şi uitarea
va cuprinde unele elemente asupra c rora acesta va reveni cu prilejul unei
noi audieri. Se sconteaz c la cea de a doua audiere aceste impedimente
vor dispare, deoarece martorul a venit în contact cu organul judiciar, cadrul
îi este familiar, obiectul chem rii sale în judecat este ştiut.
Ascultarea repetat poate fi cerut de necesitatea înl tur rii unor
contradic ii între depozi ia f cut ini ial şi celelalte probe administrate
ulterior în cauz , ca de altfel, şi în situa ia în care exist motive care pun sub
semnul îndoielii vericitatea depozi iei ini iale, suspectat de rea-credin 181 .
Transpunerea faptelor p strate în memoria martorului în imagini
verbale are drept efect cristalizarea, înv area depozi iei. Astfel în cursul
audierilor repetate se poate observa o reproducere a faptelor din prima
depozi ie. Aceasta fiind consecin a fireasc a reascult rii. Totodat exist şi
o împrejurare de natur psihologic care explic tendin a martorului de a
reproduce fidel prima depozi ie. Explica ia acestei manifest ri îşi g seşte
originea în dorin a celui ce compare în calitate de martor de a nu se
contrazice, de a evita orice nepotrivire între ceea ce a declarat ini ial şi ceea
ce va declara ulterior.
Temerea c va fi considerat de rea-credin îl determin s înl ture
orice posibile contraziceri din con inutul m rturiei, astfel c efortul s u se
180
Idem, p. 170.
181
Al. Ciopraga, Evaluarea probei testimoniale…, p. 225-226.
156

va canaliza mai ales spre reamintirea şi reproducerea depozi iei anterioare,
decât pe reproducerea faptelor percepute.
Atitudinea aceasta este mult mai evident la martorul de rea-credin ,
deoarece el este conştient c orice neconcordan , orice contrazicere între
prima şi urm toarea depozi ie poate tr da atitudinea sa de rea-credin 182 .
Dar contradic iile nu sunt rezultatul numai a relei-credin e, ele se pot
datora şi bunei-credin e. Dac la martorul de bun -credin se constat
nepotriviri, neconcordan e, ele vor îmbr ca forma erorii, a greşelii
involuntare, spre deosebire de cele de la martorul mincinos care îmbrac
forma unei atitudini deliberate, „a minciunii”, sanc ionat de art. 260 C.p. –
„M rturia mincinoas ” – cu închisoarea de la 1 la 5 ani. De asemenea, este
prev zut ca infrac iune şi încercarea de a determina m rturia mincinoas
prin constrângere, corupere, care pot interveni ulterior primei depozi ii şi
astfel contradic iile pot lua naştere.
Consecin ele care rezult sunt în func ie de forma pe care o îmbrac –
eroare sau minciun . Când contradic ia este rezultatul minciunii, a unei
atitudini deliberate a martorului, aceasta va tinde s discrediteze întreaga
m rturie, pentru c va fi greu s se precizeze întinderea minciunii, dac se
r sfrânge asupra unor p r i sau asupra depozi iei în întregime.
Discriminarea p r ilor considerate veridice de cele considerate mincinoase,
din cuprinsul m rturiilor succesive, constituie o opera ie mult mai
anevoioas decât discriminarea p r ilor exacte de cele cu privire la care
martorul a comis o eroare.
Dac contradic ia dintre depozi iile succesive se datoreşte erorii în
care s-a aflat martorul, înl turarea sau re inerea m rturiei din ansamblul
probelor va depinde de caracterul, de întinderea, deci de modul în care se
r sfrânge asupra depozi iei, dar raportate la natura cauzei în care se depune
m rturia.
M rturia este divizibil cu p r ile re inute, opozabile, în sensul c
organele juridice pot aşeza la baza convingerii lor acele p r i considerate c
reflect adev rul şi va îndep rta ceea ce consider fals realitate 183 .
Problema care apare în aceast situa ie vizeaz efectele erorii, adic , dac
eroarea este minor şi deci efectele vor fi limitate, sau eroarea este major şi
efectele cuprind întreaga m rturie. Dac ne afl m în prima situa ie, deci
efectele sunt limitate, purtând asupra unor circumstan e secundare, lipsite
de importan sau cu importan redus , ele nu vor fi în m sur s se
182
Idem, p. 227-228.
183
Idem, p. 232-233.
157

r sfrâng asupra întregii m rturii, s afecteze şi s discrediteze în ansamblu
m rturia.
Cauza erorii în aceast situa ie trebuie c utat în situa iile fireşti –
uitare, trecerea unui interval de timp de la producerea faptelor etc.
Martorul poate greşi asupra unor împrejur ri, dar poate spune
adev rul cu privire la celelalte p r i. Concluzia nu trebuie s determine
ra ionamentul c o eroare minim , cu o importan redus , o dat f cut
înseamn c martorul a mai greşit şi-n celelalte p r i ale m rturiei de o
importan real pentru cauza respectiv , deci c martorul s-ar fi putut
înşela şi asupra lor – ar fi o gândire excesiv şi radical .
Dar, dac eroarea este grosier , vizibil , privind un element intrinsec
– de natur a modifica datele în care se circumscrie cauza, aceasta se
r sfrânge asupra întregii m rturii, fiind de natur a o discredita.
Pentru a fi în m sur s discrediteze întreaga m rturie, eroarea trebuie
s poarte asupra unor împrejur ri esen iale, care datorit importan ei lor,
trebuia s fi fost percepute şi p strate în memoria martorului, în mod
necesar 184 .
La aprecierea m rturiilor succesive trebuie luate în calcul atât
întinderea şi caracterul erorii, cât şi aspectul cantitativ, adic num rul lor.
Existen a unei singure erori par iale, în general, nu este în m sur a se
r sfrânge asupra întregii m rturii, existen a unui num r mai mare de
contradic ii chiar având un efect limitat la anumite împrejur ri, este în
m sur s pun sub semnul întreb rii vericitatea întregii m rturii185 .
Situa ia va deveni sensibil modificat când martorul revine,
retracteaz una din depozi iile sale contradictorii. În acest moment,
re inerea depozi iei în întregime sau numai a acelor p r i asupra c rora nu
exist contradic ii, va depinde de încrederea pe care şi-o formeaz organul
judiciar pe baza explica iei date de martor cu privire la cauza contradic iei,
de m sura în care aceast explica ie se armonizeaz cu celelalte probe.
Situa ia va fi diferit în cazul în care în cursul aceleaşi faze, cu ocazia
audierii repetate sau în cadrul fazelor procesuale diferite – faza de urm rire
penal şi faza judec ii – martorul revine asupra depozi iilor ini iale, le
184
Ex: Contradic ia poart asupra unor împrejur ri esen iale atunci
când, cu ocazia primei depozi ii, martorul la o infrac iune de v t mare
corporal declar c fapta a fost s vârşit în participa ie de X, Y, Z, iar la cea
de a doua depozi ie c fapta a fost s vârşit doar de X.
185
Idem, p. 233.
158

retracteaz , f când noi depozi ii care le contrazic, le anuleaz pe cele
dintâi186 .
De regul , retractarea m rturiei ini iale se produce în faza judec ii, în
momentul în care preşedintele instan ei – drept consecin a principiilor
nemijlocirii şi afl rii adev rului, martorul este din nou ascultat în condi iile
publicit ii şi contradictorialit ii – îl va întreba dac -şi men ine declara iile
date anterior, în faza de urm rire penal . Acesta poate s şi le men in ,
preşedintele îi va pune doar acele întreb ri, care le va considera necesare
pentru elucidarea unor aspecte, iar în declara ia de martor se va consemna
men inerea declara iilor anterioare. Sau martorul retracteaz declara iile
date în faza de urm rire, invocând anumite motive, situa ie în care instan a
va proceda la luarea unor noi declara ii, consemnându-se retractarea celor
dintâi.
Situa ia tipic în cazul retract rii priveşte retragerea m rturiei din faza
de urm rire penal , în cursul judec ii.
În aceast situa ie, martorul care a dat o anumit explica ie şi
interpretare faptelor şi împrejur rilor de fapt la care a fost martor în faza de
urm rire penal în fa a procurorului, în cursul judec ii revine la o nou
explica ie care o va anula pe cea dintâi.
M rturiile au ca scop descrierea pe baz de am nunt a faptelor şi
împrejur rilor de fapt petrecute şi percepute, dar şi denun area f ptuitorului
prin descriere sau recunoaştere. Numai c în momentul retract rii
depozi iilor ini iale se va produce fie disculparea acestuia, fie inculparea.
Dac în prima depozi ie sincer sau mincinoas , martorul a dat explica ii
care îl acuz pe învinuit sau inculpat drept autor al faptei, prin depozi ia
dat în faza de judecat se dau explica ii opuse, deci de natur a disculpa. Şi
viceversa: dac prima m rturie – sincer sau mincinoas , a fost favorabil
învinuitului / inculpatului, prin cea de a doua depozi ie se retracteaz
explica iile care îl disculpau, dându-se noi explica ii care îl inculp .
Vor apare dou depozi ii succesive contrare ale aceluiaşi martor. În
cazul unei contradic ii dintre astfel de declara ii ce denot falsitatea uneia,
existen a unor declara ii total opuse, care nu se pot concilia, deci dou
depozi ii contrare, demonstreaz caracterul fals al uneia din ele, f r a fi
exclus posibilitatea falsit ii ambelor declara ii.
Explica iile care pot fi date în aceast situa ie – de revenire asupra
depozi iilor date în una din fazele procesuale sunt dou şi privesc
• de sinceritate – martor sincer, de bun -credin ;

posibilit ile:
186
Idem, p. 234.
159

• de nesinceritate – martor mincinos, de rea-credin .
Dac exist motive s se considere c în momentul retract rii
martorul a spus adev rul, rezult c prima depozi ie este mincinoas . Sau
situa ia invers , dar în acest caz organul judiciar trebuie s stabileasc care
m rturie este sincer şi care este mincinoas , care poate fi aşezat la baza
convingerii sale şi care trebuie înl turat .
Contradictorialitatea este dictat de interese. Astfel, învinuitul sau
inculpatul care retracteaz m rturia depus în faza de urm rire penal –
moment psihologic, nevoia de a se dest inui, stare de deconcentrare – va
avea un procent sporit de sinceritate, fiind spontan, iar în faza de judecat
va retracta pentru a-şi diminua pedeapsa, fiind mult mai conştient asupra
recunoaşterii sale.
În cazul martorului care revine asupra primei depozi ii, consecin ele
retract rii –favorabile sau nefavorabile învinuitului sau inculpatului sau
altor p r i – se r sfrâng asupra altei persoane, încât vor lipsi şi acele fragile
indicii de credibilitate a sincerit ii sau nesincerit ii retract rii. Aşadar, va
fi dificil de ştiut care depozi ie este sincer şi care mincinoas 187 .
În concluzie, s vedem motivele care-l determin pe martor s -şi
schimbe declara iile. Va fi necesar s se cunoasc dac au avut loc influen e
asupra acestuia. De vreme ce martorul relateaz liber faptele, inspirând
încredere organului judiciar cu prilejul primei depozi ii, ulterior revine
asupra declara iilor sale sus inând c ceea ce a declarat este fals, va însemna
c retractarea a fost dictat de ra iuni serioase, iar în spatele unei asemenea
atitudini exist motive temeinice.
Retractarea se poate produce spontan sau sub influen a unor for e
l untrice, afective sau for e str ine, dar întotdeauna este rezultatul unor
temeiuri serioase.
Dovada acestei retract ri este dat de faptul c cel care revine asupra
primelor sale explica ii este un martor de rea-credin – un martor
mincinos.
Un martor de bun -credin care retracteaz m rturia este conştient
de riscul acestui fapt, aşadar motivele sale sunt temeinice188 .
Organul judiciar aflat într-o asemenea situa ie va trebui s determine
motivele retract rii, dar şi pozi ia pe care o ocup martorul în raport cu
p r ile.
Apari ia retract rii va determina şi existen a unei contradic ii între
m rturiile succesive. Magistratul (procurorul), dar şi judec torul aflat într-o
187
Idem, p. 233.
188
Idem, p. 236.
160

asemenea situa ie va putea stabili care m rturie este de bun -credin şi care
mincinoas , coroborându-le şi cu celelalte probe din dosar, cu faptele
petrecute şi în raport de leg turile care pot exista între martor şi p r i,
martor şi învinuit / inculpat, de apari ia unor elemente de notorietate
privitoare la învinuit/inculpat ce pot ap rea.
În urma identific rii adev ratului motiv al retract rii, a confrunt rii
factorilor de credibilitate şi de incredibilitate circumscrişi celor dou
declara ii succesive contrarii, a confrunt rii lor cu ansamblul probelor
administrate, organul judiciar re ine depozi ia considerat sincer şi înl tur
pe cea mincinoas , indiferent în fa a c rui organ a fost dat 189 .
4.10. Reguli şi procedee tactice aplicate în ascultarea martorilor.
Strategii şi atitudini în identificarea şi contracararea
martorului de rea-credinţ
Posibilitatea ca cel din fa a ta s - i spun adev rul, dar nu cel pe care
îl consider el, ci pe care l-a v zut cu ochii s i (ex propriis sensibus) este
relativ . Speran a c martorul va declara liber ceea ce a v zut este prea
departe, iar îndoiala şi practica dovedesc contrariul. În ob inerea m rturiei,
anchetatorul va trebui s aib cunoştin e atât psihologice, cât şi
criminalistice. În vederea ascult rii martorului, anchetatorul trebuie s se
preg teasc atât pe sine, cât şi mediul audierii.
Preg tirea ascult rii este necesar în faza de urm rire penal care
presupune, f r a intra în am nunte, urm toarele etape:
1. studierea datelor existente la dosar;
2. stabilirea persoanelor care trebuie ascultate;
3. cunoaşterea personalit ii acestora, a rela iilor cu p r ile din
proces;
4. preg tirea materialului care va fi folosit190 .
Din punct de vedere psihologic, anchetatorul va trebuie s adopte o
atitudine de calm, de evitare a unor reac ii care s tr deze o anumit gândire
fa de declara iile martorului.
Calmul, seriozitatea, obiectivitatea, atitudinea plin de în elegere, fa
de cei care datorit emotivit ii sporite, nivelul de instruire redus sau
faptului de a comp rea pentru prima dat în fa a organului judiciar,
întâmpin dificult i la expunerea faptelor, comit inexactit i, reprezint
factori care asigur o atmosfer favorabil unei comunic ri directe de la om
la om şi conving martorul de inutilitatea ascunderii adev rului.
189
Idem, p. 237.
190
E. Stancu, Criminalistica, p. 66-67.
161

Anchetatorul va trebuie s înregistreze toate schimb rile psiho-
fiziologice ale martorului la întreb rile puse pentru a le corobora cu
r spunsurile acestuia, dar f r a rezulta ostenta ia sau martorul s realizeze
c este supus unei inspec ii exterioare.
Familiarizarea dintre martor şi anchetator se va face printr-un ton
adecvat prin întreb ri, discu ii exterioare obiectului cauzei.
O atitudine pasiv , de dezinteres fa de martor, de depozi ia sa, de
impresie c ceea ce relateaz este cunoscut, necunoaşterea materialului
cauzei constituie indicii c organul judiciar duce o munc formal şi, deci,
poate fi uşor indus în eroare.
Consecin a – efectul negativ rezultat ce se va r sfrânge asupra
plenitudinii şi fidelit ii m rturiei.
Anchetatorul poate conduce şedin a în direc ia dorit f r a l sa s se
vad acest lucru, deoarece în cazul în care martorul sesizeaz interesul
anchetatorului, va ajusta şi adapta informa iile de inute la ceea ce
anchetatorul vrea s ştie191 .
Audierea propriu-zis a martorilor parcurge trei etape distincte, pe
parcursul c rora se vor eviden ia regulile şi procedeele criminalistice.
Aceste trei etape sunt:
1. - identificarea martorilor;
2. - relatarea liber ;
3. - formularea de întreb ri şi r spunsurile date de martor.
În prima etap – identificarea martorilor – sunt incluse: depunerea
jur mântului conform art. 84 C.p.p., date personale, rela iile şi raporturile
cu p r ile din proces, eventuale pagube rezultate din s vârşirea infrac iunii.
Conform art. 79 C.p.p., persoanele obligate a p stra secretul
profesional nu pot comp rea ca martori. Aceeaşi interdic ie va func iona şi
la rudele apropiate învinuitului/inculpatului (art. 80 C.p.p.), de asemenea,
nici persoana v t mat dac nu se constituie ca parte civil sau ca parte
v t mat în proces (art. 83 C.p.p.).
Primirea martorului se va face într-o manier civilizat , realizându-se
un cadru de ascultare sobru, caracterizat prin seriozitate, f r factori
stresan i, aşadar crearea unui climat psihologic favorabil confesiunii.
În cea de-a doua etap – relatarea liber – martorului i se face
cunoscut motivul chem rii sale, obiectul cauzei, ar tându-i-se împrejur rile
pentru care a fost chemat s depun ca martor (art. 86 C.p.p.)192 . Este o
etap care prezint mai multe avantaje decât interogatoriul, datorit
191
192
E. Stancu, op.cit., p. 70-71.
162

spontaneit ii, faptele fiind prezentate aşa cum au fost percepute şi
memorate de martor.
Se impune ascultarea cu calm, f r întrerupere a martorului, chiar
dac relateaz cu lux de am nunte, intrând în detalii nesemnificative.
Totuşi, dac acesta se pierde în am nunte în mod deliberat, anchetatorul
poate interveni cu suficient fermitate, dar civilizat pentru a reorienta
relatarea spre obiectul m rturiei.
Se va evita orice gest, mimic , reac ie sau expresie ironic sau hilar ,
de aprobare sau respingere a afirma iilor; se impune notarea unor aspecte
semnificative, a unor neconcordan e, neclarit i, acestea fiind elucidate cu
prilejul unei noi audieri.
Ultima etap – formularea de întreb ri – deşi nu este obligatorie,
este necesar , deoarece declara iile de martor pot cuprinde deseori
denatur ri fie de natur obiectiv , fie subiectiv 193 .
Întreb rile folosite sunt cele amintite la reproducerea şi reactivarea
informaţiilor percepute de martor. Re inem aici necesitatea folosirii unui
ton adecvat, intona ia rostirii întreb rilor, pentru a nu determina o anumit
cenzur a celui audiat. Procedeele tactice folosite difer de la cauz la
cauz , în func ie de natura acesteia, de caracterul şi cantitatea informa iilor
în posesia c rora se g seşte organul judiciar, personalitatea şi pozi ia pe
care se situeaz martorul.
Martorul adopt fie o pozi ie de sinceritate, de bun -credin ,
manifestat în dorin a de a face declara ii sincere şi complete, fie o pozi ie
de rea-credin manifestat în tendin a de denaturare, de contrafacere a
faptelor. De regul , atitudinea de rea-credin a martorului se dezv luie într-
un moment ulterior audierii, în urma confrunt rii declara iilor sale cu
celelalte probe existente în cauz . Fa de aceast situa ie, organul judiciar
va adopta o atitudine specific , şi anume, cea folosit în anchetarea
inculpatului, deoarece psihologia martorului mincinos este asem n toare cu
cea a inculpatului.
Motivele care pot duce la m rturie mincinoas sunt diferite şi în
func ie de acestea, anchetatorul va trebui s adopte o anumit pozi ie pentru
a preveni sau determina martorul s renun e la atitudinea de rea-credin 194 .
Martorul va trece anumite împrejur ri esen iale sub t cere pentru a
convinge anchetatorul de inutilitatea chem rii sale. Obliga ia de a depune
m rturie implic obliga ia de a se prezenta în fa a organului judiciar atunci
când este chemat, din aceast cauz dorind s se elibereze de obliga ie. În
193
Idem, p. 72-74.
194
Al. Ciopraga, Tratat de tactică criminalistică, p. 225.
163

aceast categorie intr martorii în a c ror conştiin se reflect negativ
anumite aspecte legate de activitatea organului judiciar. Regula aplicat e
convingerea martorului de importan a declara iilor sale.
Martorul trece sub t cere împrejur ri esen iale sau denatureaz
împrejur ri în defavoarea învinuitului / inculpatului, datorit
resentimentului fa de acesta, sentimentelor de ur , invidie ce apar sub
forma r zbun rii. Atitudinea negativ se va reflecta în depozi ia sa prin
aprecierile pe care le va face la adresa p r ilor, îngroşarea şi exagerarea
voit a împrejur rilor care vin în defavoarea inculpatului195 . Anchetatorul,
observând acest lucru, va trebui s -l determine pe martor s renun e la
aceast atitudine.
Procedeul tactic folosit: repetarea, pe un ton ferm, înainte de a adresa
întreb ri vizând împrejur ri esen iale, a obliga iei de a spune adev rul şi
gravele consecin e care rezult din ascunderea acestuia.
Martorul nu declar tot ce ştie sau prezint faptele denaturat pentru c
dac ar face depozi ii sincere, ar putea fi implicat ca învinuit sau inculpat în
cauz sau din teama de a nu fi tras la r spundere penal pentru o fapt
s vârşit anterior.
Anchetatorul, presupunând c acestea sunt motivele atitudinii de rea-
credin , îl va convinge pe martor c , mai devreme sau mai târziu, faptele
vor fi dovedite, iar declara iile sale sincere, ajutorul acordat îi va uşura
situa ia. Nu i se va promite c nu va fi tras la r spundere penal dac va
coopera.
Tendin a de m rturie mincinoas mai poate fi cauzat şi de
resentimente, de antipatie fa de organul judiciar, datorit unor raporturi
avute anterior. În aceast situa ie va adopta o atitudine de calm, plin de
respect, de considera ie. Împrejur rile anterioare care au dus la deteriorarea
raporturilor nu trebuie reiterate, dac este necesar i se poate explica c
neîn elegerile din trecut au avut un caracter privat, c în prezent acestea nu
se pot repercuta asupra noilor raporturi.
Sentimentele de fric , team , inspirate martorului de presiuni,
amenin ri exercitate împotriva sa sau a familiei sale, nefiind convins c
organul judiciar îl poate proteja, pot determina adoptarea unei astfel de
atitudini. Martorul va fi convins de protec ia organelor abilitate, c se vor
lua m surile necesare.
Martorul poate fi interesat material sau moral de rezultatul cauzei
datorit raporturilor apropiate în care se afla învinuitul/inculpatul sau cu
195
Se aprofundeaz la seminarii problematica corespunz toare unor
spe e reale (din arhiva personal a autorului T. B.).
164

una din p r i. Anchetatorul trebuie s cunoasc aceste rela ii pentru a putea
atrage aten ia martorului asupra consecin elor negative ce pot ap rea în
situa ia în care va depune m rturie mincinoas 196 .
Motivele care pot duce la adoptarea unei atitudini de rea-credin ,
aşadar o m rturie mincinoas , sunt diferite, putând fi cunoscute o parte
dintre ele într-un moment anterior efectu rii ascult rii, chiar dac aceast
atitudine de rea-credin se dezv luie într-un moment ulterior ascult rii.
Dac toate aceste procedee tactice nu au dat rezultatele scontate şi
exist temei a considera de rea-credin declara ia martorului, când acestea
sunt contrazise de probele existente în cauz , din punct de vedere tactic nu
se recomand dezv luirea contradic iilor, a inexactit ilor, ci trebuie
consemnate exact şi p strate în regul pentru g sirea momentului
psihologic de demascare a pozi iei de nesinceritate.
Probele menite a dovedi neadev rul celor afirmate trebuie s
conving martorul de inutilitatea persever rii în minciun , s -l determine s
abandoneze pozi ia de rea-credin .
Procedeul tactic în vederea demasc rii caracterului mincinos al depo-
zi iei îl constituie adresarea unor abile întreb ri cu privire la împrejur ri de
detaliu, accesorii, referitoare la fapte, ac iuni, persoane care se afl într-un
anumit raport cu infrac iunea s vârşit sau cu f ptuitorul acesteia197 .
Se poate ivi şi situa ia ce are în vedere participarea mai multor
persoane în calitate de martori la s vârşirea unei infrac iuni. Ascultarea
acestora eviden iaz o punere de acord, o reproducere a împrejur rilor în
care s-a produs fapta. Poate fi vorba de un rezultat fraudulos, s fi fost
prezen i la s vârşirea infrac iunii, s fi perceput nemijlocit împrejur rile în
care faptele au fost comise. În aceast situa ie, prezen a lor la proces este
consecin a manoperelor exercitate de cei care i-au propus în aceast calitate.
Versiunea preg tit relev împrejur rile esen iale în care s-a s vârşit
infrac iunea şi va fi însuşit în aceast form , urmând a fi reprodus în fa a
organelor judiciare. Îns organul judiciar va putea depista o versiune
elaborat şi redat în aceeaşi form , în primul rând prin utilizarea de c tre
subiec i a unor cuvinte care se pot reg si în toate m rturiile, dar şi datorit
faptului c unii martori ar fi putut înregistra unele împrejur ri secundare
care nu au fost avute în vedere la elaborarea versiunii.
Relevarea nepotrivirilor, a eviden ierii acelor elemente secundare
care se ivesc, se va face prin abile întreb ri, referitoare la aspecte de detaliu,
196
Idem, p. 227-228.
197
Idem, p. 230.
165

imprevizibile, tocmai pentru a pune martorul în situa ia de a r spunde
spontan şi nepreg tit.
În cazul în care organul judiciar are temeiuri s cread c exist o
punere de acord, atunci se impune alc tuirea judicioas a unei liste de între-
b ri privitoare la detaliu, la demascarea acestora, f r a se da posibilitatea
unei puneri de acord între cei asculta i şi cei care urmeaz a fi asculta i.
Premisa pe care se merge este urm toarea: între dou infrac iuni pot
exista multe similitudini, dar niciodat identitate, o suprapunere total , chiar
şi în cazul infrac iunilor de acelaşi fel198 .
La toate acestea se va ad uga procedeul de ascultare repetat a
martorilor la intervale diferite de timp prin care se urm reşte completarea şi
precizarea depozi iilor ini iale, deci ob inerea de noi informa ii, constanta
men inere a declara iilor cu factori fireşti perturbatori. Acest procedeu este
utilizat deoarece prezint posibilitatea ob inerii unor depozi ii ample, mai
fidele datorit aliment rii acelei st ri de tulburare, dar şi în cazul
convingerii temeinice c prima depozi ie este de rea-credin 199 . Ca urmare
a repet rii declara iilor, faptele se ordoneaz în memoria martorului astfel
încât prima depozi ie ajunge s se substituie amintirii a ceea ce martorul a
perceput în mod real.
Tendin a martorului de a-şi confirma depozi iile ulterioare celei
ini iale este explicabil şi prin factorul psihologic – temerea de a fi
considerat de rea-credin în cazul în care depozi ia ulterioar ar cuprinde
elemente noi, necomunicate cu prilejul primei audieri sau elemente care nu
se concretizeaz cu cele deja relatate. Acest fenomen poart denumirea de
persistenţă în eroare, conform c ruia martorul aflat în stare de incertitudine
cu privire la existen a sau inexisten a unui anumit fapt opteaz cu ocazia
ascult rii sale ini iale pentru una din alternativele posibile, pozi ie pe care se
va men ine şi atunci când va fi ascultat din nou. Aceast atitudine este
reg sit la martorul de rea-credin , la care prima depozi ie, îndelung
preparat , este înso it de un lung efort de memorare, de însuşire „pe
dinafar ” a declara iei.
Procedeele tactice difer în func ie de personalitatea martorului, a
anchetatorului. Ele vor fi adoptate în func ie de aceste criterii, de natura
cauzei, iar coroborate cu celelalte probe ale cazului, pot contribui la
ob inerea unui rezultat conform cu adev rul 200 .
198
Idem, p. 230-231.
199
Idem, p. 233-234.
200
Idem, p. 234-235.
166

4.11. Raţionamente (deducţii / inducţii). Analogii.
Interpret ri asupra conţinutului m rturiei
În momentul în care s-a ob inut de la martor o depozi ie, opera ia nu
va fi oprit aici. Depozi ia va fi analizat în ansamblul celorlalte probe, dac
se coroboreaz sau nu, dac este relevant , dar, individual, va fi analizat
sub trei aspecte:
1. Extinderea m rturiei;
2. Fidelitatea;
3. Gradul de certitudine subiectiv .
Primul aspect – extinderea m rturiei – vizând elementele compo-
nente ale depozi iei, dac acoper total sau par ial toate elementele
evenimentului la care m rturia se refer .
Elementele componente ale depozi iei cuprind atât condi iile
obiective în care martorul a asistat la evenimentul incriminat, adic locul de
unde a privit, auzit, apoi capacitatea sa de a re ine în func ie de timp, de
starea afectiv din momentul percep iei.
Din punct de vedere psihologic, capacitatea de re inere este în func ie
de capacitatea de informa ii (input) care i-au parvenit concomitent sau
succesiv în leg tur cu actul incriminat. Aceste informa ii ar fi putut fi
receptate în mod eronat datorit st rii afective, gradului de oboseal ,
bruiajelor posibile sau o stare deosebit , produse de o intoxica ie alcoolic
sau de stupefiante.
În aceast etap intervin atât legile proceselor memoriale, dar şi cele
ale memoriei involuntare, cunoscute în psihologie sub denumirea de
„memorie de scurt durat ” (short-term memory), termen care se refer la
con inuturile memoriale privind verigile neesen iale ale un activit i
complexe 201 .
Short-term memory este în func ie şi de capacitatea intelectual a
subiectului, dar e foarte vulnerabil la distrageri de aten ie = bruiaje.
De ce este important aceast memorare? Nu atât la re inerea
elementelor unui eveniment şi la posibilit ile activ rii acestora, ci mai ales
la stocarea informa iilor202 .
Al doilea aspect – fidelitatea – condi ionat de o recep ie optim şi
de capacitatea de verbalizare a martorului. Transpunerea verbal fidel a
faptelor memorate implic procese psihologice. Persoanele cu o anumit
201
T. Bogdan, Probleme de psihologie judiciară, p. 173-174.
202
Idem, p. 175.
167

cultur , care posed un debit verbal corespunz tor pentru exprimarea
exact a celor v zute sunt poate pu ine.
Al treilea aspect – gradul de credibilitate subiectiv – joac un rol
important în m rturie. În momentul înşiruirii la interogatoriu, faptele
urm rite de anchetator încep s se înşire de-a lungul unui drum f r cap t,
pentru moment, care merge de la o total certitudine (subiectiv ) pân la o
total incertitudine exprimat în „nu ştiu”. Un subiect se g seşte în stare de
incertitudine atunci când este confruntat cu alternative dintre care nici una
nu este dominant , gradul de incertitudine se afl în raport atât cu num rul
de solu ii, cât şi cu for a relativ a reac iilor fa de alternative.
Din practica interogatoriilor se cunoaşte c martorul, în relatarea
spontan , afirm cu certitudine fapte sau caracteristici ale învinuitului, dar,
dac i se pun întreb ri care vor eviden ia posibilitatea unor alternative
plauzibile, va pierde certitudinea ini ial 203 .
În ansamblul m rturiei pot apare contradic ii determinate atât de
existen a declara iilor succesive, dar şi de cele simultane.
Analiza acestor depozi ii va fi privit în urm toarele situa ii, şi
̇ Când apare de aceeaşi parte;

anume:
̇ Când apare în partea opus .

S-a putut constata c se pot ivi şi contradic ii între depozi iile
martorilor afla i de aceeaşi parte – ap rare-acuzare. Martorul a dobândit
aceast calitate la propunerea p r ilor. Existen a contradic iei poate indica
faptul c eroarea sau buna-credin se afl de partea pentru care martorii au
depus m rturii contradictorii.
Raţionamentul folosit: contradic ia poart asupra faptului principal;
în urma verific rii aceasta va r mâne ireductibil , deoarece nu se poate şti
care din depozi ii este veridic şi care fals , aceasta din urm nefiind
re inut de organul judiciar. Dac se identific care este de bun -credin şi
care este de rea-credin , urmeaz a se re ine cea pe care organul judiciar o
consider exact şi sincer .
Atunci când poart asupra unor circumstan e secundare – consecin
a unei cauze voluntare sau involuntare (eroare), se va aprecia în context
dac eroarea are sau nu consecin e asupra faptului principal. Dac este o
cauz voluntar (rea-credin ) care este de natur a discredita întreaga
m rturie, dar şi m rturiile cu care se armonizeaz în privin a faptului
principal, trebuie s se aibe în vedere c sub aparen a concordan ei se poate
ascunde punerea de acord a martorilor.
203
Idem, p. 176-177.
168

Cel de-al doilea aspect – contradic ii între m rturiile martorilor afla i
de p r i opuse – se va deduce c una din m rturii este fals sau eronat , dar
nu se va şti de care parte se afl eroarea sau minciuna204 .
M rturia impune, deci, o tehnic de verificare aparte, particular ,
impus în primul rând de caracterul probelor orale. Analiza ei, interpretarea
con inuturilor m rturiei sunt în strâns leg tur cu num rul de persoane ce
se pot ivi ca martori – regula care primeaz aici este calitatea şi nu
cantitatea.
Calitatea – conformitatea m rturiei cu realitatea – confer valoare
m rturiei. Valoarea acesteia nu se afl într-un raport direct propor ional cu
num rul martorilor.
M rturia – declara ia scris a persoanei ce a participat accidental sau
voluntar la s vârşirea unei fapte penale, dat în fa a organului judiciar sau a
magistratului – pentru a putea fi aşezat la baza convingerii organelor
̇ Sinceritatea – s emane de la un martor de bun -credin ;

judiciare, trebuie s satisfac dou cerin e imperative:
̇ Fidelitatea – s constituie o exact reflectare a realit ii faptului

perceput.
Analizat din aceste dou perspective, coroborat cu celelalte probe
din dosar pe baza c rora organul judiciar îşi va da seama de buna-credin a
martorului şi dac m rturia sa constituie sau nu o reflectare exact a
realit ii faptelor percepute, m rturia reclam o tehnic particular de
verificare impus de împrejurarea c izvorul informa ional este reprezentat
de cel care aduce la cunoştin a organului judiciar faptele petrecute – OMUL.
În verificarea şi interpretarea m rturiei se va porni de la analiza celor
dou imperative:
Sinceritatea – însuşirea m rturiei, materializat în dorin a martorului
de a exprima tot ceea ce îi este cunoscut în leg tur cu faptul dedus în fa a
organului judiciar. Însuşire înso it de o manifestare spontan – franche e –
ce confer martorului de bun -credin note fizionomice particulare.
Fidelitatea – însuşire subiectiv ce const în capacitatea martorului
de a-şi aminti şi reproduce exact faptele percepute. În cuprinsul depozi iei
se traduce printr-o exact coresponden între faptele comunicate şi modul
în care acestea s-au petrecut în realitate.
Se utilizeaz , cu prec dere în literatura de specialitate, termenul de
veridicitate, deoarece acesta are o arie mult mai larg şi cuprinde atât
204
Editura Junimea, Iaşi, 1979, p. 242-244.
169

sinceritatea cât şi fidelitatea205 . Sunt dou însuşiri diferite care nu se
suprapun şi nu se identific . Acest lucru se poate observa din atenta analiz
a depozi iilor. Ca o concluzie: „Veridicitatea m rturiei este, în mod logic,
corolarul atitudinii de sinceritate, dar nu întotdeauna în depozi iile
martorilor se poate constata aceast simetrie206 .
Sinceritatea nu înseamn întotdeauna veridicitate. „A fi sincer nu
înseamn a fi veridic”. În elegând prin aceast maxim c martorul de
bun -credin , sincer convins c spune adev rul, c face o depozi ie
veridic , poate afirma neadev ruri, deci poate face o depozi ie inexact ,
neveridic . Aceast depozi ie în cazul martorului de bun -credin se poate
datora atât erorii, sau zelului exagerat de a ajuta, îns nu modific esen a
lucrurilor, pentru c , indiferent de motivul care a determinat o asemenea
atitudine, astfel de depozi ii nu pot sta la baza convingerii organelor
judiciare207 .
În cele mai multe cazuri, sinceritatea martorului îşi g seşte
corespondent în veridicitatea depozi iei, f când anevoioas aprecierea
fidelit ii care aparent este confundat cu sinceritatea. În aceste cazuri,
veridicitatea m rturiei nu rezult ca o consecin fireasc a analizei celor
dou direc ii, din constatarea coresponden ei faptelor reproduse cu
realitatea, ci din atitudinea de sinceritate a martorului.
Aprecierea m rturiei sub aceste dou aspecte este condi ionat de
rezultatul la care se ajunge în urma verific rii primei însuşiri – sinceritatea.
Verificarea acestei însuşiri va avea la baz acele tehnici psihologice
de „filare” a persoanei – martorul – descrise în capitolele precedente.
Martorul este sincer, este firesc s se verifice dac buna-credin a
martorului îşi g seşte reflectarea în veridicitatea depozi iei. Martorul este
nesincer, reaua sa credin (rezultatul diferitelor motive deja expuse) se va
materializa într-o depozi ie nesincer , inexact , mergând pân la m rturie
mincinoas , deci nu va putea forma convingerea organului judiciar208 .
Primul element al verific rii m rturiei – sinceritatea – este unul
subiectiv, deci semnele întreb rii vor exista, deoarece va trebui s se aduc
în centrul cercet rii sursa din care provin faptele.
Sinceritatea, în legisla ia român , este prezumat pân la proba
contrarie, neputând fi desprins în mod unilateral dintr-o unic manifestare,
205
Idem, p. 249.
206
Idem, p. 250.
207
Idem, p. 250-251.
208
Idem, p. 251.
170

ci va fi necesar s se aib în vedere un complex de factori care s delimiteze
parametrii în care se circumscrie personalitatea celui analizat.
Se va verifica credibilitatea martorului sub raportul condi iei sale
morale şi temperamentale, necesar în furnizarea unor elemente de
cunoaştere a personalit ii acestuia, independent de raporturile existente cu
pricina (moralitatea, reputa ia sa, mediul, tipul psihologic c ruia apar ine
etc.), dar şi sub raportul cu pricina (interes material, moral), cu ceilal i
participan i la procesul penal (inculpat, victim , pozi ia subiectiv a
martorului fa de p r i – raport de rudenie, sentimente de ur , invidie etc.).
În aceast prim etap , dac exist motive suficient de temeinice care
pun sub semnul îndoielii credibilitatea martorului, opera ia de apreciere va
trebui s înceteze, iar m rturia respectiv înl turat în totalitate sau par ial.
În cazul în care nu exist îndoieli asupra sincerit ii martorului se va
proceda la verificarea veridicit ii m rturiei, etap mult mai complex
̇ Sursele minciunii se raporteaz toate la voin a de a înşela, de a

datorit existen ei în mare num r a cauzelor de eroare:
̇ Sursele erorilor sunt diverse, provenind din natura faptului,

induce în eroare;
mentalitatea martorului sau de condi iile m rturiei209 .

Veridicitatea m rturiei reclam constatarea unei depline concordan e
între depozi ie şi realitatea faptului produs, presupunând atât cunoaşterea
martorului sub raportul însuşirilor subiective de percep ie, memorare şi
reproducere, dar şi cunoaşterea modului în care s-a format întregul proces
psihologic al m rturiei, succesiunea momentelor care îl alc tuiesc, precum
şi complexul de factori subiectivi şi obiectivi în care s-au petrecut cele trei
momente ale m rturiei210 .
Sinceritatea celui analizat se poate desprinde din modul de a se
comporta, din manifestarea martorului, deci din felul în care face depozi ia,
împrejurare facilitat de contactul direct dintre martor şi organul judiciar,
din cunoaşterea, datorit informa iilor culese, a personalit ii martorului, a
raporturilor sale cu pricina, cu p r ile. Verificarea sincerit ii, a veridicit ii
m rturiei se poate face prin desf şurarea unei activit i de proba iune
adiacent celei efectuate în vederea prob rii fondului cauzei. Acest control
declanşeaz o activitate proprie de proba iuni ce poate fi efectuat prin
intermediul tuturor mijloacelor de prob prev zute de lege211 .
209
Idem, p. 252.
210
Idem, p. 253.
211
Idem, p. 254.
171

Procedeele de ascultare, de verificare a m rturiilor, de înl turare a
unor contradic ii existente în declara iile martorilor, între acestea şi cele ale
învinuitului/inculpatului, ale celorlalte p r i sunt cuprinse de diverşi autori
de specialitate în tratate de tactic criminalistic .
Astfel de procedee le vom g si analizate în lucrarea profesorului
Aurel Ciopraga, Tratat de tactică criminalistică, unde aminteşte printre
̇ Ascultarea concomitent ;
altele:
̇ Confruntarea p r ilor;
̇ Noi ascult ri;
̇ Interogatorii.
În cazul unei m rturii discutabile, dar care are o importan decisiv
pentru solu ionarea pricinii (proba exclusiv în cauz , dar şi în alte
împrejur ri). Controlul aptitudinilor de percep ie, memorare şi reproducere
a martorului se poate realiza pe calea dispunerii unei expertize psihologice
sau prin participarea expertului psiholog la efectuarea unor experimente sau
activit i de urm rire sau judecat 212 .
Activitatea de proba iune impus de necesitatea verific rii m rturiei
nu poate fi desprins de obiectul proba iunii faptului principal, cel în
leg tur cu care se desf şoar procesul penal, pentru c nu se urm reşte
decât stabilirea faptului dac m rturia poate s fie sau nu re inut şi
integrat în ansamblul probelor213 .
M rturia, declara iile de martor reprezint un mijloc de prob care
vine s solu ioneze procesul penal prin coroborarea cu celelalte probe –
acte, interogatorii. Aşadar, este necesar analiza şi sinteza probelor. În
procesul de analiz func ioneaz principiul conform c ruia „probele nu au
valoare prestabilit ”, deci fiecare prob va fi apreciat potrivit intimei
convingeri a organului judiciar.
Aprecierea probelor trebuie adaptat con inutului şi particularit ilor
pe care le comport fiecare mijloc de prob , pentru ca în final s se ajung
la reunirea şi aprecierea în ansamblu a probelor.
Probele orale reclam o tehnic proprie de evaluare – declara iile
p r ilor, declara iile învinuitului, în ceea ce priveşte înscrisurile, raportul de
constatare tehnico-ştiin ific , raportul de expertiz , reclam în raport cu
m rturia, o tehnic de apreciere proprie214 .
212
Idem, p. 255.
213
Idem, p. 255.
214
Idem, p. 256.
172

M rturiile, ca probe ale procesului penal, când nu constituie probe
exclusive în pricin , trebuie s se armonizeze cu restul probelor, datorit
raporturilor de dependen mutual a probelor ce se constituie în sistem.
În concluzie, dac probele se armonizeaz , dac se exclude orice alt
explica ie posibil , acestea fac dovada faptului dedus în fa a organului
judiciar.
În cazul m rturiilor, ele trebuie s se armonizeze nu numai cu ele
însele, dar trebuie s fie concordante în ansamblul probelor, s nu fie
contrazise de fiecare prob în parte şi, implicit, de probele constituite în
ansamblu215 .
Capitolul V
INTEROGATORIUL JUDICIAR (ANCHETA)
DIN PERSPECTIV PSIHOLOGIC
(STRATEGII PSIHOTACTICE)216
5.1. Noţiuni introductive – distincţii şi conotaţii

asupra interogatoriului judiciar din perspectiva adun rii
dovezilor (urm rirea penal din perspectiv psihologic )
A. DEFINI IA INTEROGATORIULUI
(Comentarii şi distincţii de natur psihologic vis-à-vis de termenii:
ascultare, audiere, anchet etc.)
Având în vedere c marea majoritate a infrac iunilor se s vârşeşte
sub semnul clandestinit ii, descoperirea şi administrarea probelor
presupune o munc de înalt calificare şi m iestrie profesional adaptat la
„particularit ile fiec rui caz în parte”217 .
215
Idem, p. 258.
216
N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologia judiciară, – scurte
extrase, selectiv din cap. V, prelucr ri personale.
217
Stancu Emilian, Criminalistica, Editura Actami, Bucureşti, 1995, p. 36.
173

S vârşirea unei infrac iuni, având în vedere c infrac iunea este o
fapt a omului, este înso it de modific ri materiale în aproape toate
cazurile. Pe lâng acestea, se mai produc şi anumite transform ri de natur
imaterial (N.A. – matricea infrac ional „p strat ca tr ire mental în
conştiin a f ptuitorului sub forma amintirii despre fapt ”), reprezentând
schimb rile petrecute în plan psihic, la nivelul conştiin ei celui care a
participat la s vârşirea unei infrac iuni, ca autor, complice, instigator,
celelalte p r i, martori. Aceste transform ri care iau forma impresiilor în
plan psihic, pot fi cunoscute de organul judiciar pe o cale indirect ,
mijlocit şi nu direct , cum este cazul urmelor materiale. Purt torul
informa iei (cel care a perceput împrejur ri legate de fapt , f ptuitor) se afl
între organul judiciar şi sursa informa iei. „Cunoaşterea acestor informa ii
presupune exteriorizarea, comunicarea, adic transpunerea în imagini
verbale a expresiilor p strate în memorie”218 . Acest lucru presupune,
obligatoriu, contactul dintre purt torul informa iei şi organul judiciar, acest
contact realizându-se prin chemarea în fa a organelor judiciare a celor care
cunosc împrejur ri legate de infrac iune, pentru ascultarea lor.
Una din modalit ile de abordare a persoanei de-a lungul procesului
penal este indubitabil ascultarea: „Desf şurarea procesului penal, atât în
cursul urm ririi penale, cât şi al judec ii, este de neconceput f r ascultarea
celui în jurul c ruia se va concretiza întreaga activitate a organelor judiciare
şi a p r ilor, purt torul celor mai ample şi utile informa ii – învinuitul sau
inculpatul”219 .
Ascultarea reprezint actul procedural prin care anumite persoane,
învinuitul sau inculpatul, celelalte p r i, martorii, cu privire la care exist o
presupunere c de in informa ii în leg tur cu infrac iunea sau f ptuitorul
acesteia, sunt chemate s dea rela ii sau explica ii în fa a organelor judiciare
penale. Al turi de termenul de ascultare se utilizeaz şi termenul de
audiere, f r a mai vorbi de consacrata anchet judiciar , iar atunci când
aceast activitate îl are în vedere pe învinuit sau inculpat este denumit
interogatoriu. Reproducerea oral este principala modalitate de ob inere a
informa iilor de la persoanele care apar în procesul penal în diferite calit i.
Aceast reproducere oral într-un proces judiciar poate s apar sub dou
• relatarea liber (nedirijat ) a faptelor percepute;

forme:
218
Aurel Ciopraga, Criminalistica. Tratat de tactică, Editura Gamma,
219
Idem, op.cit.
174

• r spunsurile la întreb rile adresate de organul judiciar – ancheta,
interogatoriul.
Din perspectiv strict psihologic câteva comentarii se impun:
a) ascultarea, audierea par a fi termeni didactici mult mai apropia i
verific rii unor cunoştin e şcolare sau schimbului unilateral de informa ii,
conota iile ambilor termeni având caracter contemplativ-static, or aceast
semnifica ie este departe de rela ia de opozabilitate interpersonal de tip
special specific urm ririi penale;
b) termenul de anchet , de asemenea, ni se pare impropriu, deoarece
trimite c tre domeniile sociologiei, pe de o parte, iar pe de alt parte acest
termen, prin specificul consacr rii sale în trecut, se asociaz relelor
tratamente şi abuzului specific anchetatorului de tip tor ionar;
c) deşi p rerile continu s fie împ r ite, opiniem pentru termenul de
interogatoriu şi, respectiv, interogarea judec toreasc , drept cele mai
nimerite realit i pe care, în fond, o vizeaz .
Conform „Dic ionarului limbii române moderne”, termenul de
interogatoriu desemneaz „totalitatea întreb rilor adresate de organul
judiciar persoanelor care sunt ascultate în procesul penal cu privire la
faptele ce formeaz obiectivul procesului şi la r spunsurile date de acesta”.
În literatura de specialitate, în practica judiciar , termenul de
interogatoriu este impropriu folosit şi îi este redus sensul, aria sa de
activitate. În accep iunile acestora, termenul în cauz vizeaz doar o latur a
activit ii de ascultare, şi anume momentul adres rii întreb rilor şi al
primirii r spunsurilor, neacoperind în totalitate sensul acestui act
procedural. În aceste accep iuni termenul nu se identific cu no iunea de
ascultare care presupunea atât relatarea liber a faptelor de c tre cel ascultat,
cât şi adresarea de întreb ri de c tre reprezentan ii organului judiciar. În
sprijinul acestei afirma ii vine C.pr.pen. prin art. 73, al. 3; art. 71, art. 323;
precum şi opiniile unor specialişti consacra i: ascultarea persoanelor
constituie rezultatul aplic rii procedeului mixt de audiere.
În ceea ce ne priveşte continu m s credem c definind inte-
rogatoriul ca „fiind contactul interpersonal verbal, relativ tensionat
emoţional, desf şurat sistematic şi organizat ştiinţific, pe care îl poart
reprezentantul organului de stat cu persoana b nuit în scopul
culegerii de date şi informaţii despre o fapt infracţional în vederea
prelucr rii şi l muririi împrejur rilor în care s-a comis fapta, a
identifica f ptuitorii şi în funcţie de adev r a stabili r spunderile” 220 ,
ne apropiem cel mai mult de realitatea pe care urm rirea penal o reclam .
220
Tudorel Butoi, Note de curs, Facultatea de Drept, Universitatea
Spiru Haret, 1994/2000.
175

O astfel de defini ie porneşte prin urmare nu numai de la o
problematic dificil , dar şi de la o diversitate de aspecte c rora autoritatea
public trebuie s li se adecveze pentru a-şi îndeplini obiectivele:
a) strângerea probelor (dovezilor), care const atât în opera ia de
adunare a lor, cât şi de examinare şi coroborare pentru a se constata dac
sunt suficiente pentru solu ionarea cauzei;
b) existen a infrac iunilor, consumate sau r mase în stare de tentativ ;
c) identificarea f ptuitorilor şi a pozi iei acestora fa de infrac iune
(autori, instigatori, complici, t inuitori ori favorizatori);
d) stabilirea r spunderii penale a f ptuitorilor care comport dou
aspecte principale:
- existen a sau inexisten a st rii de imputabilitate a f ptuitorilor;
- existen a sau inexisten a st rii de culpabilitate a f ptuitorilor, ca şi
formele specifice de culpabilitate.
B. CARACTERISTICILE INTEROGATORIULUI
Imaginea pozi iei psihologice a reprezentantului autorit ii publice în
interogatoriu nu va putea fi recep ionat şi în eleas corect, nici
dimensiunea real a responsabilit ii sale sociale, inclusiv sensul
profesional, dac se ignor complexitatea fenomenului de criminalitate şi
dificult ile cauzelor complexe pline de h işuri cu care acesta se confrunt ,
f r a mai lua în calcul riscurile şi amenin rile c rora adesea trebuie s le
fac fa .
Tensiunea anchetei judiciare este esen ial pentru a g si solu ia
dreapt , ea fiind comparabil cu tensiunea psihologic specific unei
partide de şah, în care se confrunt parteneri cu stiluri diferite: anchetatorul,
tehnic şi plin de imagina ie, pe de o parte, iar pe de alta, infractorul viclean
şi speculativ.
Practica judiciar a impus eviden ierea câtorva caracteristici distincte
proprii interogatoriului judiciar:
1. opozabilitatea intereselor;
2. inegalitatea statutului;
3. tensiunea comportamentului expresiv;
4. demersul neuniform, contradictoriu, în „zig-zag”;
5. intimitatea, stresul şi riscul.
1. Opozabilitatea intereselor – anchetatorul este motivat de
standardele sale profesionale, de aflarea adev rului cu privire la f ptuitor şi
fapt , de elucidarea comiterii faptei sub toate aspectele etc., pe când
176

infractorul este motivat de diminuarea responsabilit ii sale în cauz ; pe
unul îl anim prestigiul profesional, pe cel lalt miza ap r rii cu orice pre a
libert ii sale. De fapt, opozabilitatea de interese dintre învinuit sau inculpat
şi organul judiciar este explicat de statutul diferit al celor doi participan i la
proces.
2. Inegalitatea statutului – inculpatul sau învinuitul apare în pozi ia
celui ce a s vârşit infrac iunea, în pozi ia celui care a nesocotit legea, iar în
cazul confirm rii învinuirii ce i se aduce, urmeaz s suporte consecin ele
faptei comise; organul judiciar ocup o pozi ie opus , el este învestit de
autoritatea de stat, cu prerogative proprii func iei pe care o exercit în
vederea tragerii la r spundere penal a învinuitului sau inculpatului.
Aparent, avantajul pozi iei este de inut de organul judiciar. El are
posibilitatea de a ine sub un permanent control pe cel interogat, de a
observa acele indicii psihologice ale st rii de emotivitate provocate de
diverse tulbur ri neurovegetative, de a observa întreaga atitudine, modul de
a se comporta al învinuitului sau inculpatului şi pe aceast baz s identifice
momentele psihologice de alternare şi diversificare a procedeelor tactice de
ascultare. De asemenea, organul judiciar se poate folosi şi de „elementul
surpriz ” atunci când se afl în posesia unor date verificate şi pe care în
cursul ascult rii le poate folosi, nu o dat caracterul surprinz tor al acestora
zdruncinând rezisten a opus .
Se întâlnesc îns şi cazuri când organul judiciar este pus în situa ia de
a duce confruntarea în condi ii inegale. Este vorba de faptul c în timp ce
organul judiciar foloseşte în exclusivitate mijloacele legale, învinuitul sau
inculpatul poate uza de orice mijloace, chiar şi ilegale, f r a fi sanc ionat în
mod expres.
Toate acestea explic complexitatea activit ii de interogare a
învinuitului sau inculpatului, importan a care trebuie s i se acorde, precum
şi multitudinea însuşirilor cerin elor impuse celui chemat s o efectueze –
„aşadar ascultarea învinuitului sau inculpatului constituie o lupt , un joc al
inteligen ei, purtat, înainte de toate, cu arme psihologice”221 .
3. Tensiunea comportamentului expresiv – atitudinea învinuitului
sau inculpatului în interogatoriu este una voluntar , în care persoana
autoare a infrac iunii îşi dirijeaz comportarea în mod conştient, inând
seama de situa ia real prezent şi prev zând şi urm rile actelor sale.
Habitudinile lui sociale vor fi prezente în atitudinea infractorului
constituind unul din factorii ei determinan i. Atitudinea învinuitului sau
inculpatului este „rezultatul dintre habitudinile sociale şi dominanta
221
Tudorel Butoi, idem.
177

defensiv ”222 constând din prezen a şi persisten a pe scoar a cerebral a
învinuitului sau inculpatului a unor puternice focare de excita ie cu caracter
dominant reprezentând pericolul care amenin libertatea lui. Exist în jur
de patru categorii de manifest ri în timpul interac iunii dintre anchetator şi
anchetat, care reprezint elemente accesibile unei observ ri psihologice în
− anumite tr s turi de comportament care apar din prima clip

timpul interog rii:
când învinuitul sau inculpatul este introdus în cabinet (motricitatea, timpul
− expresiile emoţionale care se pot urm ri, fie prin libera lor
de reac ie, disconfort psihic etc.);
manifestare, fie prin modul discret de inhibare a lor (modific ri de paloare,
− gândirea învinuitului sau inculpatului este şi ea obiectul

spasm glotic etc.);
observ rii, dar şi parte în ra ionamentul logic sau mai pu in logic privind
faptele expuse sau în contradic ii mai mari sau mai mici care compun
relatarea faptelor (ra ionamente şi judec i, argumenta ie logic sau afectiv
− atitudinea social a învinuitului sau inculpatului care se reflect

etc.);
în comportamentul pe care îl are fa de anchetator, sau în modul în care

r spunde la avansurile, serviciile pe care organul judiciar i le ofer în timpul
interogatoriului.
Concluzionând cele spuse mai sus putem spune c „ascultarea
(interogatoriul) aduce pe poziţii opuse protagoniştii acestei relaţii
interpersonale de tip special, care nu colaboreaz , ci se confrunt ” 223
4. Demersul neuniform, contradictoriu, în „zig-zag”
Practica judiciar demonstreaz c infractorii, în special cei
ocazionali, chiar dac nu imediat, ajung s m rturiseasc din ce în ce mai
mult din fapta comis , iar în final, în func ie de abilitatea anchetatorului,
ajung la m rturisiri totale. În aceste cazuri, dominanta defensiv se
manifest prin anumite ajust ri mai mari sau mai mici ale realit ii, aici
având de a face cu o atitudine linear în cabinetul de anchet .
Îns de cele mai multe ori infractorul „merge în zig-zag” (rectiliniu),
recunoscând o parte la început, negând apoi cu înverşunare, revenind
câteodat asupra celor declarate, pentru ca în cele din urm s fac
m rturisirea final , dar şi aceea, de foarte multe ori incomplet . Aceste
222
Bogdan Tiberiu, Curs de psihologie judiciară, Tipografia
Înv mântului, Bucureşti, 1957.
223
Butoi Tudorel, idem.
178

atitudini sunt expresia unor pozi ii tactice ale infractorului (învinuitului sau
inculpatului) ce nu sunt determinate numai de gradul de vinov ie a lui, ci şi
de pozi ia relativ pe care o are fa de anchetator. Dac învinuitul sau
inculpatul socoteşte organul judiciar inferior lui, fie ca posibilitate de
gândire, fie în raport de datele, dovezile de inute de acesta, atunci învinuitul
sau inculpatul va fi foarte atent şi va m rturisi cât mai pu in şi nu va renun a
la pozi ia lui, decât în fa a celor mai zdrobitoare probe. Când îns
superioritatea anchetatorului este clar şi pentru infractor, atunci dominanta
defensiv a acestuia se va manifesta doar prin ajust ri ale faptei224 .
5. Intimitatea, stresul şi riscul – sunt specifice derul rii
interogatoriului. M rturisirea nu este o chestiune exclusiv tehnic , ci
concomitent psihologic . Pentru ca aceasta s se transpun în fapt, rela ia
interpersonal devine special , prin intimitate. În cabinetul de interogare nu
trebuie s p trund alte persoane, camerele trebuie izolate fonic, s aib
luminozitate şi confort minim.
Nu o dat învinuitul trebuie s treac peste sentimentul de ruşine,
peste starea de team , ştiut fiind c este extrem de greu s fie m rturisite
fapte reprobabile: viol, incest, crim etc., în prezen a unor persoane, altele
decât anchetatorul. În acelaşi timp, m rturisirea nu este posibil decât o dat
cu câştigarea încrederii, cu tr irea sentimentului de în elegere, cel pu in
uman , a dramei judiciare pe care învinuitul o tr ieşte.
Desigur, r mas singur cu învinuitul, în raporturile de confruntare nu o
dat tensionate, reprezentantul organului de urm rire penal poate avea în
fa o personalitate cu un mental disfunc ional, disperat, r zbun tor,
simulant etc., capabil de gesturi hetero- şi autoagresive.
Riscul profesional este o realitate la care anchetatorul consimte liber
şi pe care şi-l asum din perspectiva profesionistului.
C. PLANURILE SITUA IONALE

„Un bun magistrat ar trebui s aib în elepciunea lui Solomon, logica
lui Aristotel, r bdarea lui Hristos, rigurozitatea ştiin ific a lui Pasteur şi
inventivitatea lui Edison”225 .
Activitatea profesional a organelor de urm rire şi cercetare penal
const într-o confruntare permanent pe care o poart în calitate de
224
Studen ii vor audia casete şi video-casete din interogatorii realizate
în cauze complexe. (Din arhiva personal a autorului – T. B.).
225
A.B. Tucicov, M. Golu, P. Golu, Dicţionar de psihologie socială,
Editura Ştiin ific şi Enciclopedic , 1981.
179

anchetator cu persoanele b nuite, concretizat în contextul unor relaţii
interpersonale primare. Pe de o parte, anchetatorul cu tehnica şi
imagina ia sa, iar pe de alt parte, infractorul care speculeaz orice
am nunt, creându-se o tensiune care se desf şoar pe mai multe planuri,
oferind diferite situa ii în care rolul primordial în descoperirea adev rului îl
are anchetatorul.
Din perspectiva experien ei practice se disting urm toarele patru
situa ii (planuri situa ionale)226 :
a) planul situaţional deschis este caracterizat de situa ia în care
datele despre comiterea infrac iunii sunt cunoscute de ambele p r i (ex.
infrac iunile flagrante). Aici pot s apar unele capcane psihologice legate
de infrac iunea în cauz , situa ie în care infractorul, dându-şi seama şi
cunoscând exact datele pe care le ştie sau despre care are cunoştin
anchetatorul, le poate nega pe considerentul c nu sunt probe suficiente
împotriva sa. O alt situa ie delicat se iveşte atunci când infractorul
recunoaşte cu uşurin fapta pentru care este cercetat, acoperind practic
altele mai grave, dar despre care anchetatorul nu are informa ii. Deşi în
mod practic acest gen de situa ii nu ridic probleme deosebite din
perspectiva proba iunii, trebuie acordat o aten ie deosebit întregului
context şi dac infractorul a recunoscut totul cu uşurin , trebuie s fie
analizat cu aten ie aceast pozi ie;
b) planul situaţional orb este caracterizat de situa ia în care datele
despre comiterea infrac iunii, probele materiale şi informa ionale sunt
cunoscute numai de anchetator (ex. denun urile, exploatarea mijloacelor
speciale etc.). În aceast situa ie, anchetatorul nu trebuie s -l determine pe
infractor s recunoasc faptele, punându-i probele direct în fa prin
procedeul frontal, deoarece este posibil s mai existe totuşi alte date şi
informa ii ascunse despre care anchetatorul s nu ştie. Interogatoriul trebuie
s decurg lent, urm rind toate detaliile, iar probele trebuie administrate pe
rând, de la cele mai simple la cele complexe, urm rind reac ia infractorului
de fiecare dat când i se administreaz o alt prob . În practic , infractorii
ancheta i de pe pozi ia planului situa ional orb au comis erori flagrante în
construc ia ap r rilor formulate, de obicei pline de contradic ii, iar în final
şi-au recunoscut vinov iile;
c) planul situaţional ascuns este caracterizat de situa ia în care
datele despre comiterea infrac iunii sunt cunoscute numai de c tre persoana
interogat . Aceste situa ii se întâlnesc predilect în cauzele cu autori
226
N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea, Psihologie judiciară, Editura
Şansa S.R.L., 1992.
180

necunoscu i, cauze vechi (A.N.-uri), peste care timpul a curs în favoarea
f ptuitorilor. De regul , este vorba de infrac iuni grave, complexe, faptele
fiind comise cu premeditare, în finalizarea acestora autorii ştergând urmele,
distrugând sau ascunzând corpurile delicte, denaturând şi dezinformând,
creându-şi alibiuri sau determinând t cerea eventualilor martori.
În practica judiciar se cunosc situa ii în care infractorii au fost
cunoscu i în calitate de b nui i în cadrul interogatoriului, dar audierile
clasice nu au condus la nici un rezultat, iar dosarele au r mas în stadiul
ini ial, cu urm rirea penal început in rem, iar autorul continuând s
r mân necunoscut. În condi iile utiliz rii investiga iilor comportamentului
simulat prin tehnica poligraf, planurile situa ionale ascunse sunt tot mai
frecvent r sturnate, autorii fiind demasca i prin identificarea matricei
infrac ionale (amintirea despre fapt ), structurat în conştientul acestora şi
concomitent (prin conversie) efectuându-se în mod operativ proba iunea
complet 227 ;
d) planul situaţional necunoscut, este caracterizat de situa ia în care
datele despre comiterea infrac iunii nu sunt cunoscute nici de anchetator
(acesta nu ştie dac b nuitul din fa a sa este cel care a comis infrac iunea
vizat ), nici de infractor (b nuitul neştiind dac anchetatorul cunoaşte vreuna
din faptele comise de el, când?, cum? şi de unde? a aflat) (ex. tipic pentru
suspec ii cerceta i cu ocazia unor razii, scotociri, filtre de circula ie etc.).
În situa ia planului necunoscut, convorbirea dintre anchetator şi
infractor este lipsit de temei informa ional, iar respectarea prezum iei de
nevinov ie blocheaz orice dialog constructiv pentru anchet , mai ales c o
persoan invitat la poli ie pentru o asemenea procedur de interogare ar
putea reclama pur şi simplu un abuz din partea organelor de urm rire
penal .
Aceste situa ii sunt excelente oportunit i de a clarifica prin
investiga iile comportamentului simulat, implicarea sau nu a persoanei
b nuite în spe a care face obiectul interogatoriului.
Referitor la planurile situa ionale ascunse sau necunoscute, apar
situa ii neprev zute care pot duce la descoperirea întâmpl toare a faptelor în
cauz . Aceasta presupune r bdare, calm, tact în discu iile purtate de c tre
anchetator cu orice persoan care nu are aparent nici o leg tur cu fapta
comis . Astfel se educ şi se exerseaz intui ia, calit ile şi aptitudinile
personale, valorificându-se o dat cu trecerea anilor în ceea ce se în elege
îndeobşte prin fler profesional.
227
N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, idem; vezi cap. „Biodetec ia
judiciar ”.
181

O deosebit importan în cadrul rela iilor interpersonale o are
autocontrolul anchetatorului asupra manifest rilor comportamentului s u
expresiv (nervozitate, superficialitate, duritate, labilitate emo ional ,
simpatie sau antipatie fa de persoana interogat etc.).
Autocontrolul nu este un exerci iu în sine, gratuit, ci, dimpotriv , este
o necesitate menit a contracara studierea anchetatorului de c tre
persoana suspect . Practica eviden iaz în acest sens existen a unei categorii
de infractori extrem de intuitivi şi vicleni, capabili s interpreteze cu
abilitate comportamentul anchetatorului, reuşind s -şi de-a seama de
impresiile pe care le produc declara iile sale, sau s deduc ce informa ii
sau probe de ine organul judiciar în leg tur cu obiectul ascult rii.
Creativitatea în gândire, capacitatea de prelucrare cu obiectivitate şi
sim critic a datelor, exersarea intui iei şi, îndeosebi, utilizarea investiga iei
tehnico-ştiin ifice a comportamentului simulat al persoanelor incluse în
cercurile de b nui i pot duce la eliminarea situa iilor de blocaj, în opinia
noastr , hazardul în solu ionarea cauzelor complexe nefiind nimic altceva
decât expresia limitelor de competen .
5.2. Investigarea personalit ţii din unghiul observaţiei

comportamentului expresiv
Observaţia – const în concentrarea tuturor mecanismelor
senzoriale prin care omul ia act de structura unui obiect sau de
particularit ţile desf şur rii unui fenomen, a unei acţiuni, a unor acte
de conduit . Observa ia nu reprezint un proces care are la baz exclusiv
func ia vederii. Datorit caracterului ei complex, cunoaşterea care se
bazeaz pe observa ie nu se limiteaz la aspectele de suprafa direct
sesizabile, ci, cu ajutorul mecanismelor gândirii (judecata, ra ionamentul de
tip analitic sau sintetic, inductiv sau deductiv), p trunde dincolo de acestea,
dezv luind laturi, aspecte noi, anterior necunoscute.
În domeniul judiciar, observa ia se bazeaz pe elementele de
suprafa care sunt cel mai uşor de determinat, şi anume: simptomatica
labil (include toate aspectele dinamice ale corpului), pantomima ( inuta,
mersul, gesturile), mimica (expresiile fe ei, modific rile vegetative,
vorbirea) (Ceauşu, 1978).
Fiecare persoan la întâlnirea cu o alt persoan (necunoscut )
realizeaz , în cursul unui proces care la început este pur intuitiv şi care
treptat devine conştient, o cunoaştere a însuşirilor psihice ale persoanei
respective şi în func ie de care îşi adapteaz aproape automat propriile
manifest ri (gesturi, expresii etc.). Aceast cunoaştere se realizeaz la
182

început pe baza elementelor exterioare care sunt cel mai uşor de sesizat:
statura, inuta, mersul, gesturile, fizionomia, mimica şi exprimarea. Se
formeaz , astfel, aşa-numita „prima impresie”, care constituie cel mai
important element de reglare reciproc a conduitei, la nivelul sim ului
comun. Uneori, prima impresie poate fi eronat , dar chiar în situa iile în
care este corect , aceasta reprezint în mod cert o form insuficient de
cunoaştere a oamenilor. De aceea, trebuie s acord m un credit limitat
primei impresii şi s apel m, ori de câte ori este posibil, la observarea
lucid , sistematic .
Exist în fiecare om tendin a fireasc de a c uta s apar în fa a
celorlal i semeni în lumina cea mai bun şi, dac se poate ,ceva mai mult
sau altfel decât este (mai inteligent, mai important etc.). Aceasta duce la
intensificarea voit a unor tr s turi sau la ascunderea, mascarea altora (cu
atât mai mult la persoanele care au comis fapte infrac ionale). De regul , o
reac ie cu cât este mai rapid , mai apropiat de limita spontaneit ii, cu atât
este mai adev rat . La unele persoane exist un decalaj, o lips mai mic
sau mai mare, de suprapunere între structura real şi cea prezentat prin
„masc sau poz ”, ceea ce d naştere unui comportament for at, ascuns. De
aceea, observa iile asupra conduitei oamenilor trebuie s fie mereu supuse
analizei pentru a discerne ceea ce este adev rat de ceea ce reprezint numai
o aparen . O concluzie formulat în urma observ rii unei anumite
manifest ri, trebuie s fie considerat ca adev rat numai dac este
confirmat şi de analiza altor reac ii sau acte de conduit .
Observa ia are un caracter selectiv. Noi observ m modul de reac ie al
subiectului într-o anumit situa ie cu un caracter determinat. Se pune
problema în ce m sur aspectele exterioare observate sunt caracteristice
subiectului sau situa iei.
În continuare, vom analiza sursele de elemente semnificative din
cadrul simptomaticii labile şi câteva concluzii posibile:
PANTOMIMA – reprezint ansamblul reac iilor la care particip
întreg corpul: inuta, mersul şi gesturile.
INUTA sau ATITUDINEA – exprim , printr-o anumit pozi ie a
corpului, dar şi printr-un anumit con inut psihic, r spunsul sau reac ia
individului într-o situa ie dat fa de efectul unei solicit ri; modul de a
aştepta confruntarea cu un anumit eveniment. Cel mai adesea, pozi ia
general a corpului este edificatoare pentru tr irea psihic a individului în
momentul respectiv. Astfel, atitudinea caracterizat prin: umerii „c zu i”,
trunchiul înclinat în fa , capul plecat, mâinile întinse de-a lungul corpului
denot , în mod frecvent, fie o stare de oboseal , fie o stare depresiv în
urma unui eveniment nepl cut. Pozi ii corporale asem n toare pot indica:
183

modestie, lips de opozi ie sau de rezisten , atitudine defensiv , un nivel
sc zut al mobiliz rii energetice, triste e.
Umerii drep i, capul sus, mâinile evoluând larg pe lâng corp,
picioarele uşor dep rtate, denot cel mai adesea siguran a de sine, tendin
dominatoare.
O condi ie important pentru descifrarea semnifica iei pe care o are
atitudinea const în cunoaşterea situa iei, a contextului în care se plaseaz
ea, pentru c aceeaşi inut poate avea alte semnifica ii în situa ii diferite.
MERSUL – furnizeaz anumite indicii asupra particularit ilor
psihice ale oamenilor. Principalele particularit i ale mersului sunt viteza,
elasticitatea şi fermitatea. Pe baza acestora se disting urm toarele tipuri de
mers: lent şi greoi, lent, nehot rât, timid, rapid, energic, suplu şi ferm. În
general, se poate spune c mersul reprezint unul dintre semnalele
importante ale dinamicii neuropsihice. Mersul rapid denot o mobilitate
mare pe plan neuropsihic, iar un mers lent exprim o mobilitate
neuropsihic redus . Desigur, prin calificativele rapid şi lent se în eleg
caracteristicile naturale ale mersului şi nu nivelurile de vitez ce pot fi
imprimate mersului în mod voluntar. De asemenea, mersul exprim fondul
energetic de care dispune persoana şi constituie un semnal al coloraturii
afective a acesteia. Buna dispozi ie, optimismul, încrederea în sine au drept
corespondent mersul rapid, vioi, ferm, cu paşi largi, în timp ce triste ea,
st rile depresive determin un mers lent, cu paşi mici. La rândul lor,
emo iile determin perturb ri ale mersului. Astfel, la unele persoane simpla
senza ie c sunt urm rite cu privirea de c tre cineva este suficient pentru a
le perturba automatismul mersului, iar emo iile deosebit de puternice, aşa-
numitele şocuri emo ionale, pot avea ca efect incapacitatea momentan de a
merge.
GESTURILE – reprezint , al turi de mers, unul dintre cele mai vechi
mijloace de exprimare a reac iei organismului la o modificare survenit în
mediul exterior sau interior. Gesturile pot fi împ r ite în trei categorii:
a) gesturile instrumentale sunt gesturile prin intermediul c rora se
efectueaz o anumit activitate. Din analiza raportului dintre viteza şi
precizia gesturilor instrumentale se pot ob ine concluzii psihologice cu
privire la dinamica personalit ii.
Astfel, gesturile rapide, dar de o precizie mediocr , denot în general
o stare de hiperexcitabilitate (caracteristic a temperamentului coleric).
Gesturile prompte, sigure şi precise denot calm, st pânire de sine,
încredere în sine, prezen de spirit (temperamentul sangvinic).
184

Gesturile lente dar sigure şi precise semnific meticulozitate, grij
deosebit pentru detalii – am nunte (temperamentul flegmatic sau
melancolic).
b) gesturile retorice sunt cele care, fie înso ind, fie înlocuind
vorbirea, au drept scop s conving pe interlocutor sau s îi provoace o
anumit stare emo ional , afectiv . O serie de concluzii psihologice pot fi
desprinse în primul rând din caracteristicile de ordin formal ale gesturilor,
cum ar fi frecven a, amplitudinea şi energia.
Gesturile rare, de mic amplitudine (strânse pe lâng corp) pot
denota: atitudine defensiv , team , nivel sc zut al mobiliz rii energetice,
stare de indiferen , plictiseal , apatie, tendin de izolare.
Gesticula ia bogat , impetuoas , larg , poate denota: bun dispozi ie,
veselie, nivel ridicat de mobilizare energetic , receptivitate pentru o idee
sau o cauz .
Gesturile rapide, violente, când înso esc vorbirea cu ton ridicat
semnific : stare de irita ie, dorin de afirmare proprie, de dominare,
exercitarea autorit ii.
c) gesturile reactive sunt constituite din acele mişc ri ale corpului şi
membrelor efectuate ca r spuns la diferitele solicit ri sau situa ii neaşteptate
cu care se confrunt subiectul. Gesturile reactive au un rol de ap rare şi, de
obicei, nu sunt elaborate conştient. În func ie de promptitudinea declanş rii,
viteza de desf şurare, frecven a, amploarea şi intensitate se pot ob ine
indicii cu privire la dinamica neuropsihic .
MIMICA – reprezint ansamblul modific rilor expresive la care
parti-cip p r ile mobile ale fe ei: ochii, sprâncenele, fruntea, gura,
maxilarele, obrajii.
În cadrul mimicii un rol esen ial revine privirii, aceasta reprezentând
cheia expresiei fe ei. În func ie de modul în care se îmbin deschiderea
ochilor, direc ia privirii, pozi iile succesive ale sprâncenelor, mişc rile
buzelor, expresiile fe ei sunt extrem de variate, exprimând: mirare,
nedumerire, acceptare, melancolie, triste e, veselie, mânie, severitate,
plictiseal , surprindere, precau ie, ner bdare, suspiciune, confuzie etc.
Gradul de deschidere a ochilor este în mare m sur edificator pentru
situa ia în care se afl persoana. Astfel, ochii larg deschişi poate semnifica:
neştiin , absen a sentimentului de culp sau de team , atitudine receptiv ,
de interes, de c utare, în elegerea nout ii pe care o aduc informa iile.
Deschiderea mai redus a ochilor poate semnifica: atitudine de
neacceptare, de rezisten fa de informa iile primite, suspiciune, tendin a
de a descifra eventualele gânduri ascunse ale interlocutorului, tendin a de a
185

ascunde, de a masca propriile gânduri sau inten ii, oboseal , stare de
plictiseal .
Direc ia privirii joac un rol important în determinarea expresiei fe ei.
Privirea în jos sau în lateral poate semnifica atitudine de umilin ,
sentiment al vinov iei, ruşine.
Privirea în sus, peste capul interlocutorului, denot de regul lips de
respect pentru acesta.
Ochii îndrepta i ferm c tre interlocutor sus inând f r dificultate
privirea acestuia, arat sinceritate, atitudine deschis , hot râre sau în alt
situa ie, atitudine critic sau provocare.
În strâns leg tur cu direc ia, este necesar s se ia în considerare
mobilitatea privirii. Persoanele la care privirea le fuge în permanen , în
toate direc iile, neputându-se fixa şi sus ine pe cea a interlocutorului se pot
caracteriza prin lips de fermitate, tendin de a-şi ascunde inten iile,
gândurile, iar uneori prin sentiment al vinov iei sau laşitate. Privirea fix ,
imobil denot o anumit lips de aderen , de contact cu realitatea sau
uneori, atitudine de înfruntare a interlocutorului.
De regul , când dou persoane se privesc, coborârea sau întoarcerea
privirii în alt parte de c tre una din ele semnific retragerea acesteia pe
pozi ii defensive.
În domeniul judiciar, utilitatea cunoaşterii comunic rii extraverbale
const în faptul c pe acest canal se transmite un surplus de informa ii, iar
în condi iile tensionale în care se desf şoar audierea, astfel de manifest ri
nu mai sunt cenzurate de c tre subiect, scap controlului conştient.
VORBIREA – poate fi, de asemenea, analizat şi valorificat din
punct de vedere psihologic. Analiza trebuie s vizeze concomitent atât
aspectele formale, cât şi aspectele legate de semnifica ia termenilor.
ANALIZA FORMAL distinge în special însuşirile de ordin fizic ale
verbaliz rii, cum sunt: intensitatea medie a sunetelor (sonoritatea), fluen a,
debitul sau viteza, intona ia, pronun ia (şi în leg tur cu aceasta, eventualele
defec iuni de limbaj). Aceste însuşiri nu sunt lipsite de semnifica ie
psihologic . Astfel: intensitatea medie a sunetelor constituie un indice al
fondului energetic al individului, dar şi al unor însuşiri ca hot rârea,
fermitatea, autoritatea, calmul, încrederea în sine. Ca urmare, vocea
puternic , sonor , denot energie, siguran de sine, hot râre etc., în vreme
ce vocea de intensitate sonor sc zut indic lipsa de energie, eventual
oboseala, nesiguran a, emotivitatea, nehot rârea etc.
FLUEN A, respectiv, caracterul continuu sau discontinuu al vorbirii
constituie un indice direct al proceselor cognitive, al vitezei de
conceptualizare, de idea ie. Vorbirea fluent denot uşurin a în g sirea
186

cuvintelor, a termenilor convenabili pentru exprimarea ideilor dorite, ceea
ce presupune, printre altele, rapiditate şi precizie în desf şurarea activit ii
cognitive (implicând procese de gândire, memorie, aten ie etc.), precum şi
un tonus neuropsihic ridicat. Dimpotriv , vorbirea lipsit de fluen
(discontinu , întrerupt frecvent de pauze) denot dificult i de
conceptualizare, deci dificult i în g sirea cuvintelor potrivite. Desigur nu
este vorba aici de situa iile de necunoaştere a problemei în discu ie în care
orice individ poate prezenta o anumit lips de fluen în exprimare, ci de
acelea în care este evident c lipsa de fluen reprezint o caracteristic a
individului. Dificult ile de conceptualizare ce reies de aici pot avea cauze
multiple: tonus neuropsihic sc zut (lips de dinamism, oboseal precoce),
desf şurare lent a activit ii psihice în general şi a celei cognitive în
special, reactivitate emo ional sporit (lips de încredere în sine, team ),
dificultate în elaborarea deciziilor etc.
O form special a lipsei de fluen o reprezint aşa-numita „vorbire
în salve”. Aceasta se caracterizeaz prin grupuri de cuvinte rostite
precipitat, dar cu pauze relativ mari între ele, prezentând de regul şi multe
aspecte de incoeren – cel pu in din punct de vedere gramatical. Aceasta
denot adesea o reactivitate emo ional crescut .
DEBITUL sau VITEZA EXPRIM RII constituie cel mai adesea o
caracteristic temperamental . Astfel, în vreme ce colericul vorbeşte mult şi
repede, flegmaticul se exprim cu un debit deosebit de redus. Pe de alt
parte, debitul depinde de gradul de cunoaştere a obiectului discu iei, de
rela ia afectiv în care se afl individul care vorbeşte cu interlocutorul s u.
Astfel, cu cât cunoaşterea obiectului este mai ampl , cu atât debitul va fi
mai mare. De asemenea, debitul este mai mare atunci când rela ia dintre
indivizii între care se poart discu ia are un caracter de afinitate. Rela ia de
respingere, unilateral şi cu atât mai mult bilateral , se caracterizeaz în
primul rând prin reducerea sau chiar suspendarea comunic rii verbale
dintre indivizii în cauz .
În aprecierea caracteristicilor fizice ale vorbirii este necesar s nu se
fac confuzia între fluen şi debit. Astfel, debitul sc zut, deci viteza de
exprimare redus , nu înseamn neap rat şi lipsa de fluen . Vorbirea poate
fi fluent şi atunci când viteza de exprimare este mai mic , tot aşa cum lipsa
de fluen poate fi întâlnit şi în condi iile exprim rii cu un debit ridicat.
INTONA IA are, de asemenea, multe componente psihice. Cea mai
important ar putea fi considerat capacitatea sau tendin a exterioriz rii pe
plan social a tr irilor emo ional-afective. Astfel, intona ia bogat în
inflexiuni este caracteristic indivizilor cu un fond afectiv bogat şi care, în
acelaşi timp, tind, conştient sau nu, s -şi impresioneze (afectiv)
187

interlocutorii. În schimb, intona ia plat , monoton , s rac în inflexiuni
poate denota fie un fond afectiv s rac, fie anumite dificult i sau inhibi ii în
comportamentul social, ca: incapacitatea exterioriz rii propriilor
sentimente, dificult i în stabilirea de contacte cu oamenii din cauza
timidit ii etc. În lectura cu voce tare, intona ia s rac , neadaptat semnelor
de punctua ie, denot lips de exerci iu în materie de scris-citit. Dar, chiar şi
în vorbirea liber , intona ia reflect pân la un punct gradul de cultur şi de
educa ie.
PRONUN IA depinde, pe de o parte, de caracteristicile neuropsihice, iar
pe de alt parte de nivelul de cultur general şi profesional a individului. Ca
tipuri se disting: pronun ia deosebit de corect (reflectând pentru corectitudine,
mergând pân la pedanterie), pronun ia de claritate şi corectitudine medie,
pronun ia neclar , neglijent , de exemplu: eliminarea din unele cuvinte a unor
sunete, contopirea într-un sunet confuz a sfârşitului unor cuvinte, coborârea
tonului şi pronun area neclar a sfârşiturilor de fraz etc.
Cel mai frecvent, formele defectuoase de pronun ie pot fi întâlnite la
temperamentele extreme, la colerici şi la melancolici. Astfel, colericii, din
pricina grabei, deformeaz unele cuvinte, iar pe altele le elimin din
vorbirea lor, înlocuindu-le cu gesturi sau prin expresii de mimic .
La rândul lor, melancolicii prezint adesea sc derea sensibil a
sonorit ii şi contopirea în sunete confuze a unor sfârşituri de cuvinte sau de
fraze.
În strâns leg tur cu pronun ia trebuie s fie luate în considerare
eventualele particularit i sau chiar defec iuni de limbaj. Acestea pot servi,
pe de o parte, la identificarea vocii, în absen a imaginii interlocutorului (în
convorbirile telefonice), iar pe de alt parte, ele pot da şi unele indica ii
asupra tr s turilor sale psihice. De exemplu în cazul manifest rilor de
bâlbâial se poate presupune, f r mari riscuri de a greşi, c individul se
caracterizeaz şi printr-o reactivitate emo ional sporit .
ANALIZA SEMANTIC vizeaz o alt latur a vocabularului, şi
anume semnifica iile termenilor utiliza i. În leg tur cu aceasta pot fi
supuse analizei: structura vocabularului, cantitatea de informa ie şi nivelul
de abstractizare a termenilor, adecvarea lor la con inutul sau obiectul
comunic rii, coeren a în judec i şi ra ionamente, plasticitatea şi
expresivitatea termenilor.
Prin structură se în elege, în linii mari, num rul şi varietatea
termenilor. Un vocabular bogat şi variat denot , abstrac ie f când de nivelul
cunoştin elor generale sau profesionale, interes pentru cunoaştere, precum
şi o anumit capacitate intelectiv , respectiv posibilitatea de a în elege şi
rezolva mai uşor situa iile întâlnite în via sau activitate. Cantitatea de
188

informaţie reprezint o dimensiune a vocabularului, reflectând frecven a de
utilizare a termenilor. Cu cât vocabularul este constituit din termeni
comuni, de larg utilizare, cu atât cantitatea sa de informa ie, respectiv de
„noutate”, este mai sc zut , şi invers, cu cât termenii sunt mai deosebi i,
mai rar utiliza i, cu atât cantitatea de informa ie este mai ridicat . În strâns
leg tur cu cantitatea de informa ie se afl nivelul de abstractizare al
termenilor. În general, nivelul de abstractizare este cu atât mai ridicat cu cât
cantitatea de informa ie este mai mare. Desigur, toate cuvintele
„abstractizeaz ” realitatea, dar nu în egal m sur . Astfel, în vreme ce unele
cuvinte redau propriet i concrete, larg cunoscute, ale lucrurilor, altele se
refer la însuşiri sau rela ii mai pu in evidente care se plaseaz în mod firesc
la un nivel mai ridicat de abstractizare. Nivelul de abstractizare furnizeaz
şi el o serie de indica ii asupra calit ii „instrumentelor” intelectuale cu care
opereaz individul, precum şi asupra „produselor” – judec i, ra ionamente,
teorii etc., ob inute cu ajutorul lor. Adecvarea la conţinut reprezint m sura
în care termenii utiliza i sunt potrivi i pentru a exprima cele dorite. Se
întâmpl ca unii oameni din dorin a de a impresiona pe cei din jur, s
foloseasc termeni de circula ie mai redus , dar f r a le cunoaşte precis
semnifica ia. Aceasta denot nu numai o informare insuficient asupra
problemei, dar şi înfumurare, atitudine de supraestimare a propriilor
posibilit i. De o atare atitudine poate fi vorba îns şi în cazul în care astfel
de termeni sunt utiliza i, chiar corect în locul altora cu aceeaşi semnifica ie,
mai cunoscu i, şi care tocmai de aceea sunt considera i banali.
Un alt aspect al exprim rii îl constituie coerenţa în judecăţi şi
raţionamente, respectiv în gândire. Orice manifestare verbal a omului,
oricât de scurt , reprezint independent de con inutul comunic rii şi o
mostr a modului s u de a judeca, a felului în care interpreteaz datele
realit ii. Pân la un punct modul de a judeca este dependent de preg tirea
şcolar şi profesional , de educa ia primit , de suma influen elor sociale ce
s-au exercitat asupra individului. În acelaşi timp îns prin aceasta se
dezv luie şi o parte din însuşirile intelectuale proprii structurii sale. Drept
criterii pentru aprecierea coeren ei în gândire pot fi folosite: precizia în
judec i şi ra ionamente (cu deosebire înl n uirea dintre premise şi
concluzii), originalitatea în aprecierea oamenilor şi a diverselor evenimente,
cunoaşterea şi aplicarea regulilor gramaticale în vorbire şi scris etc.
PLASTICITATEA ŞI EXPRESIVITATEA termenilor sunt no iuni
înrudite. De cele mai multe ori, pentru a exprima un lucru este necesar s se
aleag între mai multe expresii verbale, asem n toare ca semnifica ie, dar
cu nuan e diferite. Alegerea nu este niciodat întâmpl toare deoarece, chiar
f r voia individului, ea este determinat în mare m sur de atitudinea fa
189

de realitatea luat în considerare: acceptarea sau respingerea, minimalizarea
sau supraaprecierea etc. Pe de alt parte, se ştie c oamenii se deosebesc
mult sub raportul capacit ii de exprimare: în vreme ce unii pot spune
multe, cu ajutorul unor cuvinte pu ine, dar bine alese, al ii, chiar cu pre ul a
numeroase cuvinte spun în realitate foarte pu in. Astfel, prin plasticitate şi
expresivitate, din punct de vedere psihologic, se în eleg acele însuşiri ale
limbajului care reflect capacitatea individului de a reda nu numai realitatea
ca stare, ci şi atitudinea sa fa de ea, într-un mod susceptibil de a provoca şi
la cei din jur aceeaşi rezonan afectiv . Din plasticitatea şi expresivitatea
termenilor se pot deduce: nivelul, bog ia fondului lexical, raportul în care
se plaseaz individul cu lumea în general, caracteristicile sale de ordin
afectiv etc.
Tot în cadrul simptomaticii labile intr ticurile, reac ii stereotipe ce se
repet des, de multe ori f r ştirea şi, în orice caz, f r voia individului, ce
pot ap rea fie numai într-una din categoriile men ionate (pantomim ,
mimic , gesturi, vorbire), fie ca o manifestare complex împrumutând
elemente din mai multe categorii. Uneori ticurile dezv luie anumite
particularit i psihice ca nervozitate, emotivitate etc., ajutând la
particularizarea cunoaşterii oamenilor, facilitând evocarea lor. Se întâmpl
chiar ca un detaliu în aparen neînsemnat, cum este un tic, o dat reamintit,
s fie suficient pentru evocarea unei serii întregi de însuşiri sau fapte ale
unui om.
În condi iile procesului judiciar, comportamentul învinuitului sau
inculpatului este afectat de situa ia special în care se afl , de starea de
frustare în fa a autorit ii etc. impunându-se o cât mai atent analiz a
datelor observa iei, pentru a se elimina eventualele erori de apreciere a
comportamentului.
În continuare, prezent m o alt surs de date cu privire la însuşirile
psihice ale oamenilor, care îns nu se mai încadreaz în ceea ce am denumit
mai sus simptomatica stabil sau simptomatica labil . Este vorba de
aspectul vestimentar.
ÎMBR C MINTEA constituie un indiciu asupra st rii materiale a
individului, dar dincolo de aceasta ea are şi multiple semnifica ii
psihologice. Astfel, ea reflect preferin ele estetice, gustul celui ce-o poart ,
dar în mare m sur şi ideea pe care acesta şi-o „face” despre sine, respectiv
cea pe care ar dori ca lumea s şi-o fac despre el. Desigur, îmbr c mintea
standard, de serie mare, nu îng duie prea multe concluzii cu privire la
sim ul estetic al individului ce o poart , alegerea fiind determinat , în mod
evident, în primul rând de criterii materiale.
190

Principalele aspecte ale îmbr c mintei care au o semnifica ie
psihologic sunt: croiala, îmbinarea culorilor, concordan a sau discordan a
fa de moda zilei etc.
Croiala neobişnuit , culorile stridente şi, cu atât mai mult, îmbin rile
frapante de culori, precum şi tendin a exagerat de a fi în pas cu moda,
denot o oarecare superficialitate, o concep ie despre lume şi via care
pune prea mult pre pe aspectul exterior al oamenilor şi lucrurilor. Aceasta
nu înseamn îns c la polul opus întâlnim însuşiri psihice pozitive.
Dimpotriv , atunci când îmbr c mintea este neglijent , v dind absen a
oric ror preocup ri de estetic şi ordine, concluziile de ordin psihologic
sunt, cel pu in, la fel de severe ca şi în primul caz. Se poate vorbi de:
mentalitate retrograd , lips de respect sau chiar atitudine de sfidare a
normelor şi uzan elor sociale.
În urma observa iilor comportamentului subiec ilor se pot detecta
câ iva indici care constituie expresia psihologic a temperamentelor.
Temperamentul exprim dinamica general a persoanei,
disponibilul s u energetic care se manifest şi imprim o not dominant
tuturor tr irilor şi comport rii sale. Dinamica temperamental se
exteriorizeaz atât în mişc rile persoanei, cât şi în afectivitate, în conduitele
voluntare sau procesele de cunoaştere; ea se exprim în mimica persoanei,
în viteza şi ritmul vorbirii, în aspectele scrisului s u etc.
Indicii psihologici ai temperamentului sunt:
. impresionabilitatea, respectiv, profunzimea şi t ria cu care sunt
tr ite fenomenele psihice, îndeosebi cele senzoriale şi afective. Dup
capacitatea de recep ie a stimul rilor şi profunzimea impresiilor produse,
precum şi dup ecoul lor în întreaga fiin a subiectului, unele persoane sunt
adânc impresionabile, iar altele doar superficiale. În primul caz, informa iile
primite, ca şi impresiile formate au o rezonan mare în sfera personalit ii,
iar tr irile afective o fac s vibreze puternic;
. impulsivitatea, care se refer la caracterul brusc al r spunsurilor, la
desc rc ri sacadate în desf şurarea proceselor sau, dimpotriv , înregistrând
perioade de laten m rit şi intensitate redus ;
. ritmul reacţiilor şi al tr irilor interioare ne înf işeaz alternarea
lor uniform sau neuniform între r spunsuri şi pauze sau o instabilitate
psihic şi neregularit i evidente;
. tempoul modific rilor neuropsihice temperamentale se exprim
în frecven a fenomenelor într-o anumit unitate de timp. Sub acest aspect
exist persoane cu modific ri abundente, cu frecven mare în unitatea de
timp având un tempou tumultos, ridicat şi persoane cu o frecven de
191

evenimente psihice şi tr iri reduse manifestând un tempou sc zut, pe
aceeaşi unitate de timp;
. expresivitatea psihic în descifrarea temperamentului apare în
intona ia, debitul şi fluen a limbajului, în mişc rile de mers automatizate, în
expresiile emo ionale şi mimice, în sensul şi direc ia rela iilor persoanei cu
ceilal i din colectivitate.
Temperamentul coloreaz întreaga via psihic a persoanei. El
red , atât tabloul comportamental al persoanei sub aspect dinamic, cât şi
propriet ile fundamentale ale sistemului nervos central. Leg tura dintre
tipul de activitate nervoas superioar – definit prin intensitatea, echilibrul
şi mobilitatea proceselor centrale de excita ie şi inhibi ie – şi temperament
este direct şi strâns . Tipul de activitate nervoas superioar formeaz baza
neurofunc ional a temperamentului; temperamentul fiind manifestarea
tipului de activitate nervoas superioar în sfera activit ii psihice. Deşi
aceste dou no iuni sunt în interdependen , ele nu trebuie confundate.
Tipul este o no iune fiziologic , temperamentul – una psihologic . Între tip
şi temperament nu exist o coinciden , ci o coresponden .
Fiecare din tipurile de activitate nervoas superioar se manifest în
activitatea psihic şi în conduit ca tip de temperament (Roşca & colab.,
1976; Radu & colab., 199l). Astfel, s-a stabilit o coresponden între tipul
puternic-neechilibrat-excitabil şi temperamentul coleric; tipul puternic-
echilibrat-inert şi temperamentul flegmatic; tipul slab şi temperamentul
melancolic (desigur, toate sunt pure teoretiz ri).
COLERICUL – neliniştit, impetuos, uneori impulsiv, mişc ri rapide,
limbaj cu intona ii oscilante; tr iri afective intense, dar inegale, reac ii
explozive; adesea manifest momente de încordare şi o stare de alarm
intern , dar ambele nejustificate; st pânirea de sine las de dorit; conduita
privit în ansamblu este inegal (când foarte activ, agitat, când foarte pasiv,
cuprins de st ri depresive); doarme agitat; întâmpin dificult i în realizarea
unei ac iuni sistematice; se supune greu la disciplin ; capabil de sentimente
puternice şi durabile.
SANGVINICUL – mobil, cu o mare capacitate de adaptare la orice
fel de împrejur ri, aproape întotdeauna bine dispus; stabileşte cu uşurin
rela ii cu cei din jur; este vesel, energic, cu posibilit i de p strare a
calmului, are o vorbire clar , curg toare, cu intona ii; se adapteaz uşor la
condi iile noi de via , receptiv la nou; poate deveni repede indiferent fa
de o activitate mig loas şi neinteresant ; sentimentele apar şi se substituie
cu repeziciune, nefiind înclinat spre sentimente puternice şi stabile; se poate
st pâni cu uşurin dac este educat în acest sens.
192

FLEGMATICUL – liniştit, de un calm aproape impertubabil; lent în
mişc ri, nu are reac ii emo ionale vii şi rapide, pare deseori indiferent, se
impresioneaz mai greu; vorbirea este monoton , dar egal ; necesit mai
multe repeti ii pentru a înv a un material, este ordonat; st rile afective se
desf şoar lent, dar sunt stabile; îşi p streaz calmul chiar în situa ii dificile;
rezervat: în activitate se concentreaz puternic şi nu este distras cu uşurin ;
are un somn liniştit, chiar înainte sau dup unele solicit ri mai intense.
MELANCOLICUL – sensibil, afectiv, timid, închis, nehot rât; tonus
slab al conduitei; rezisten sc zut la eforturile intelectuale; o slab
capacitate de concentrare, cu înclina ii spre reverie; se adapteaz greu la
situa ii noi, mai pu in prietenos; nu rezist la st rile de încordare şi
suprasolicitare, dar în condi ii de linişte, este capabil de ac iuni analitice,
mig loase, de mare fine e care cer mult r bdare şi grij pentru detalii.
Temperamentele nu pot fi apreciate „în sine” ca fiind bune sau rele,
acceptabile sau neacceptabile, izolate de con inutul persoanei a c rei
dinamic o exprim . Fiecare prezint calit i, dar şi riscul unor însuşiri
negative. În via , tipurile temperamentale pure apar foarte rar. Cel mai
frecvent întâlnim temperamentele combinate în care domin tr s turile unui
anumit tip,
În determinarea temperamentului, rolul fundamental îl are situa ia
concret pe care o tr ieşte persoana (situa ie care poate fi obişnuit , inedit ,
critic sau limitat ). Indiferent de situa ia în care se afl persoana l-a un
moment dat, exist mecanisme de compensare înv ate în cursul vie ii care
pot completa sau chiar masca un anumit tip de temperament.
5.3. Problematica psihologic a relaţiei anchetator-anchetat 228

Rela ia interpersonal anchetator-anchetat pune în eviden , în primul
rând, tr irea emo ional creat de contactul cu reprezentantul oficial al
autorit ii, în cadrul c ruia se va derula o activitate cu caracteristici absolut
speciale (anchet judiciar ). Atitudinea oficial , politicoas , dar rezervat ,
profesional , prin inut şi vocabular a anchetatorului, care solicit l muriri,
chestioneaz , pune în vedere, precizeaz etc., creeaz un fond difuz
emo ional pentru persoana anchetat (b nuit, învinuit, inculpat), fapt
resim it de altfel de oricare alt persoan chemat în mod oficial pentru a da
rela ii în cauz (martori, reclamant etc.).
228
C. Aioni oaie, T. Butoi, Ascultarea învinuitului sau inculpatului, în
Tratat de criminalistică, Editura Carpa i, 1992, p. 109-122.
193

Datorit acestui fapt, majoritatea cercet rilor se desf şoar într-o
anumit tensiune emotiv sau nervoas , cel interogat, de multe ori,
apreciind hiperbolizat gesturi, expresii, fapte etc. ale anchetatorului. „Din
motive diferite, (între care: lipsa obişnuin ei de a avea de-a face cu
autorit ile, tradi iile deformate referitoare la caracterul represiv ori optica
relelor tratamente exercitate de organele de cercetare etc.) persoana
anchetat manifest team ”229 . Fie şi numai din aceste motive, iat de ce
cunoştin ele de psihologie devin obligatorii pentru magistratul îns rcinat cu
derularea anchetei judiciare, în cadrul c reia psihologul vine s „cenzureze”
penalul în sensul benefic afl rii adev rului, aceasta presupunând
consolidarea aşa-zisului „fler” prin „ştiin a anchetei” în efortul mereu
perfectibil de a-i reda acestei activit i profesionalismul şi demnitatea care i
se cuvin în actul de justi ie independent .
5.3.1. Contactul interpersonal în biroul de anchetă judiciară

În baza contactelor ini iale, anchetatorul apreciaz comportamentul
expresiv, în mod special mimica învinuitului ca pe o realitate evident , ca
pe o totalitate de tr s turi şi caracteristici dinamico-func ionale care
eviden iaz st ri, sentimente şi dispozi ii sufleteşti a c ror interpretare
corect este o necesitate absolut . În acest sens, anchetatorul trebuie s fie
atent asupra componentei voluntare a comportamentului expresiv,
în elegând prin aceasta procesele func ionale dinamice mai mult sau mai
pu in deformate emo ional, deghizate, simulate în scopul de a masca
adev ratele st ri sufleteşti resim ite în timpul ascult rii. Învinuitul poate
simula st pânirea de sine, calmul, nedumerirea, unele st ri de suferin
(boal , leşin) atitudinea de revolt ori de protest, toate cu scopul de a
impresiona, de a intimida pe anchetator.
Lipsa de naturale e şi de convingere a acestor simul ri este evident
în fa a unei conduite ferme, ofensive a anchetatorului, înl turarea lor fiind,
de regul , consecin a exploat rii calificate a unor momente psihologice abil
create pe parcursul ascult rii. Spre deosebire de acestea, manifest rile
involuntare reprezint reac ii fiziologice interne ale anumitor sisteme
func ionale aflate preponderent sub dependen a sistemului neurovegetativ,
ele nu pot fi mascate şi nici nu pot fi provocate de om în scop voit.
Literatura de specialitate subliniaz c cele mai ilustrative
manifest ri 230 în acest sens sunt: înroşirea (paloarea fe ei), creşterea
229
Idem, p. 109.
230
Vezi fişa de observa ie asupra indiciilor vizând comportamentul
194

volumului vaselor sanguine (observabile la tâmple sau în zona carotidei),
spasmul glotic, tremurul vocii, sudora ia temporal , fr mântatul mâinilor,
perioada de laten în r spunsuri, ezitarea privirii anchetatorului. Este
evident c un anchetator experimentat nu poate sc pa un astfel de
comportament. Pentru acesta, temurul vocii, al mâinilor, culegerea unor
scame imaginare, mototolirea p l riei ori a poşetei, pauzele,
contraîntreb rile etc. vor fi suficient de l muritoare asupra conduitei unei
persoane care tr ieşte din plin disconfortul psihic intern în contact cu
autoritatea. Experien a demonstreaz nu greutatea de a surprinde aceste
aspecte, ci deficien a de a le interpreta corect.
Nu rareori inhibi ia emo ional (teama inocentului prilejuit de
contactul interpersonal cu reprezentantul autorit ii) este interpretat ca
indiciu al vinov iei, iar comportamentul învinuitului se apreciaz ca fiind
simulat. Cu privire la problematica interpret rii corecte a tabloului
psihocomportamental, ea îşi fundamenteaz temeiurile în psihologia
persoanei, psihologia medical etc. dar a cere acestor discipline punerea în
formule interpretative precise a gesturilor, a mimicii, a conduitei de rela ie
şi expresie a unei persoane într-o împrejurare, este mult prea preten ios.
Trecerea de la ştiin c tre arta anchetei judiciare se face prin
personalitatea anchetatorului, observator şi investigator fin, a c rui intui ie
profesional este izvorul interpret rii.
Revenind la acest aspect, trebuie s se discearn între motivele care
provoac starea emo ional . Ele sunt, ca prim posibilitate, legate de
labilitatea psihotemperamental a învinuitului, de trecutul s u infrac ional,
de starea prezent , de problemele personale pur şi simplu (inclusiv starea de
s n tate psihomedical ) sau, ca o a doua posibilitate, izvorând exclusiv în
raport cu problematica critic a cauzei pentru care acesta este cercetat. De
regul , procedând la discu ii introductive, corelate, legate de situa ia
familial , profesional , antecedente, stare de s n tate, probleme de
perspectiv ş.a. se ob ine o anumit deconectare a individului, o înc lzire a
rela iei interpersonale, absolut necesar trecerii c tre chestionarea cu privire
la b nuiala care i se aduce.
În cazul persoanelor sincere, dar labile emoţional (sfera în care, de
regul , intr minorii, femeile, b trânii, convalescen ii), f r experien în
raport cu situa iile de acest gen, este necesar , ca o condi ie a reuşitei,
crearea unui climat de siguran şi încredere reciproc , a unui dialog
simulat. Studen ii vor conspecta lucrarea: I.T. Butoi, Al. Butoi, T. Butoi,
Psihologia comportamentului criminal - investigaţia duplicităţii suspecţilor
în interogatoriul judiciar, Editura Enmar, Bucureşti, 1999.
195

deschis, degajat în care ele s -şi în eleag statutul în fa a autorit ii şi ce
obliga ii le revin. Nerealizarea acestui climat poate duce (mai ales atunci
când se utilizeaz procedeul frontal al ascult rii), o dat cu atacarea
problemei critice, la inhib ri emo ionale artificiale, cu întregul lor cortegiu
de manifest ri mimico-gesticulare şi neurovegetative. Labilul emo ional
(chiar f r a fi vinovat) va reac iona şi-şi va argumenta spusele împov rat
de disconfortul inhibant al temerii naturale pe care o resimte fa de
implica iile conjuncturale referitoare la învinuire, la care se adaug blocajul
afectiv fa de interlocutorul însuşi. Gesturile de nervozitate, ticurile sau
ridicarea tonului pe lâng faptul c semnific lipsa de profesionalism a
anchetatorului pot provoca o adev rat degringolad în gândirea şi st rile
sufleteşti ale învinuitului (b nuitului) emotiv.
Exist în acest punct al contactului interpersonal, pericolul de a se
interpreta greşit aşa-zisul „moment psihologic” creat şi de a-l „exploata
eficient” prin chestionare direct , implicare. Preciz rile cu caracter
acuzatorial sau prezentarea de probe poate complica şi mai mult tabloul
psihocomportamental al emotivului, el putând ajunge, în ultim instan ,
chiar la recunoaşterea unor fapte pe care nu le-a s vârşit. Din acest motiv
trebuie privit cu mult precau ie orice relatare a învinuitului şi, în special,
tot ceea ce afirm şi îi este defavorabil. Aşa stând lucrurile, dac labilul
emo ional (în situa ia b nuitului-învinuitului care totuşi nu a comis fapta), i
s-a creat un climat introductiv de încredere (realizabil prin abordarea în faza
contactului ini ial, a unor problematici colaterale, fa de care organul de
urm rire s manifeste interes, s dea un sfat, s aib o interven ie, s
strecoare o glum sau s ştie s asculte cu r bdare) i se poate aduce în fa
problematica critic f r nici un risc. Mai mult, aceasta prilejuieşte, de
regul , un comportament în care se descifreaz uşor indiciile naturale ii şi
dezinvolturii în argumentare şi justific ri, sinceritatea surprinderii,
învinuitul manifestând, mai degrab , curiozitate fa de învinuire decât
team , exprimându-şi p reri, r spunzând prompt la întreb ri şi punând, la
rândul s u, o serie de întreb ri.
Altfel stau lucrurile în situa ia în care în persoana învinuitului se află
chiar autorul faptei. Se constat , de regul , c discu iile introductive pe
problematica colateral nu dau roadele scontate. Ambian a r mâne rece,
r spunsurile sunt monosilabice, învinuitul nu se angajeaz sincer în dialog,
„nu d nimic de la el”231 . Analizând comparativ reactivitatea mimico-
231
De exemplu: În discu iile ini iale avute cu N.V., învinuit de omorul
comis la 16.11.1986, a c rui victim a fost numitul M.N., deşi au fost puse în
discu ie aspecte cu o problematic divers , antrenant , respectiv profesie,
196

gesticular a învinuitului, o fin interpretare va surprinde faptul c , dac
totuşi pe fondul s rac al dialogului colateral, se ob in r spunsuri şi crâmpeie
de discu ii în limite relativ normale, nu acelaşi lucru se întâmpl atunci când
se atac problemele critice. Revenind la exemplul men ionat, prin aducerea
în discu ie a problematicii ridicate de împrejur rile s vârşirii omorului, s-au
eviden iat pe lâng neg rile stereotipe („nu cunosc”, „nu ştiu”, „nu-mi
amintesc”), manifest ri frecvente de evitare a privirii, pauze înainte de
r spuns, spasmul glotic, sudora ie, tremurul mâinilor, lipsa oric rei
ini iative, toate acestea pe un fond general de suspiciuni din partea
învinuitului. Manifestarea acestor tulbur ri psihocomportamentale net
diferen iate se explic printr-un mecanism psihologic extrem de subtil.
Esen a sa const în aceea c persoana care a comis fapta dispune, în planul
intim al personalit ii sale, de capacitatea psihic de a se degaja cu uşurin
de situa ia de învinuit în cauz . Ea, neavând nimic cu cauza care este
ascultat , îşi comut cu uşurin sfera preocup rilor şi a aten iei c tre
problematica introductiv , colateral ce o captiveaz şi pe care o accept cu
pl cere şi interes. Dimpotriv , învinuitul care a s vârşit infrac iunea „nu are
posibilit i pentru tematici colaterale”, cu alte cuvinte, nu se dispune de
capacitatea psihic de comutare. Problematica sa central se exercit cu o
for inhibitorie deosebit asupra oric ror altor aspecte care se aduc în
discu ie. Centrul excita iei sale nervoase, polarizeaz întreaga personalitate
exclusiv c tre fapta s vârşit şi implica iile acesteia. Chiar dac i se ofer
posibilitatea destinderii, structurile subconştiente, prin mecanisme
inhibitive îl in prizonierul condi iei de învinuit în cauz , statut şi rol pe care
nu le poate abandona.
Deşi în fa a organului de urm rire penal , învinuitul îşi impune
conştient ieşirea din rol, st în posibilit ile anchetatorului experimentat s
desprind cu uşurin şi s interpreteze corect notele artificialului, lipsa de
participare, starea de disconfort psihic, teama şi suspiciunea continu în
întreaga atitudine de rela ie şi expresie a învinuitului nesincer. Aceast
team rezult din aceea c persoana care a comis fapta realizeaz natura pur
introductiv a discu iilor colaterale. Ea este preocupat de ceea ce b nuieşte
c va urma dup aceasta, fiind continuu în gard cu privire la aspectele
cerc de prieteni, timp liber, rela ii cu partenere de sex opus apropiate vârstei
şi preocup rilor fireşti ale acestuia, totuşi nu s-a putut ob ine o deschidere
c tre dialog, atmosfera r mânând artificial , cu lungi t ceri, lipsit complet
de ini iativa fireasc şi spontaneitatea contextului care i se oferea.
197

critice pe care le intuieşte c urmeaz şi în raport cu care îşi f ureşte
alibiurile232 .
Cât priveşte învinuitul care nu a s vârşit fapta ce i se imput , acesta
se d ruieşte lesne tematicii abordate, participând cu naturale e la
dezvoltarea ei. Odat fiindu-i l murite statutul şi rolul în cadrul ascult rii, el
va alunga din plan psihic toat problematica ce-i provocase temere, iar cu
privire la învinuire va argumenta natural, dezinvolt, participativ, dezinhibat,
neavând, cu alte cuvinte, nimic care s -i inspire team .
Rezultate deosebit de interesante în diferen ierea celor dou conduite
opuse se pot ob ine prin interpretarea manifest rilor psihocomportamentale
şi a reactivit ii de expresie a învinui ilor fa de întreb rile directe în raport
cu aspectele critice. Astfel, adresându-i-se întreb ri de genul:
- Dac sus ine i c nu a- i s vârşit fapta, atunci pe cine b nui i?
- Ce crede i, va fi descoperit autorul acestei fapte?
- Ce crede i c ar merita autorul pentru fapta sa? etc.
Învinuitul care nu a s vârşit fapta va fi caracterizat printr-o
participare autentic .
De regul , persoana sincer este deosebit de spontan , îşi spune
p rerea deschis şi chiar dac , de exemplu, nu b nuieşte o persoan anume,
ofer totuşi, p reri care se vor plauzibile, cu for , cu argumente. De obicei,
aceasta îşi exprim convingerea c autorul „nu poate sc pa de rigorile
legii”, c „oricât de târziu, adev rul tot va ieşi la lumin ”. În privin a, de
exemplu, a pedepsei, îşi exprim , de regul , indignarea şi ura pentru
f ptuitor, cerând sanc iuni foarte mari sau suplicii. Toate acestea pe fondul
232
De exemplu: În cauza privind omorul comis la 15.11.1980, a c rui
victim a fost numitul A.A., învinuita B.A., concubina victimei, deşi s-a
antrenat în discu ii colaterale, a participat la un dialog lipsit de naturale e,
stângace, artificial , f r tonus, via , întreaga personalitate a învinuitei era
parc „la pând ” în inten ia de a urm ri şi „descifra”, la rându-i, efectele
spuselor sale pe mimica anchetatorului. Fa de întreb rile critice şi
problematica împrejur rilor rezultând din câmpul infrac iunii, învinuita a
relatat permanent o istorioar verosimil , lipsit îns de vigoarea
argument rii. Interpretarea şi a altor aspecte comportamentale, între care
evitarea continu a privirii, tremurul vocii, precum şi invariabilele „nu ştiu”,
„nu-mi pot explica”, rostite în mod stereotip, indiferent de for a şi logica
probelor în acuzare, au înt rit în mod cu totul justificat, convingerea c acest
comportament este caracteristic efectelor emo ionale ascunderii adev rului –
fapt dovedit pe parcursul anchetei judiciare.
198

unei atitudini sincere, apropiate, deschise, care ofer indicii suficiente
pentru un comportament natural, degajat, dincolo de implica iile cauzei.
În fa a aceleiaşi întreb ri, învinuitul care a comis infrac iunea este
ezitant, stânjenit, „deosebit de încurcat”. Explica ia psihologic const în
efectul paralizant – inhibitoriu, în stupoarea creat de întrebarea de genul
„Ce crede i, va fi identificat autorul omorului?” … pus tocmai într-o
împrejurare deloc pl cut pentru acesta, vizând tragerea la r spundere
penal pentru înf ptuirea justi iei. De asemenea, referitor la identificarea
f ptuitorului, r spunsurile sale de obicei sunt: „eu ştiu ce s zic?”,
„depinde”, iar în privin a pedepsei pe care o consider c ar merita-o
autorul, cele mai frecvente r spunsuri sunt: „ce-o vrea legea” sau „eu ştiu ce
s zic?”, „nu m pricep”. De aceea, ce trebuie interpretat este nu atât
r spunsul în sine, care poate s difere de la o persoan la alta, cât mai ales,
efectele de-a dreptul paralizante ale acestor întreb ri în conştiin a
individului care ascunde adev rul.
Suspiciunea b nuitului în raport cu s r cia datelor pe care le de ine
referitor la ce ştie anchetatorul, cât ştie, de la cine ştie, împov reaz la
maximum conduita acestuia. Neparticipativ, ostil, r mânând în expectativ ,
de regul , nu are puterea de a b nui pe cineva, vine cu justific ri şi temeri
de genul „nu pot s dau vina pe nimeni” ori „s-ar putea s greşesc”,
nepropunând solu ii sau, chiar dac o face, devine stângaci, neplauzibil,
artificial.
Neputând fi marcate, dar nici provocate de om în scop voit,
manifest rile comportamentale şi psihofiziologice amintite vor acompania
ca un veritabil cortegiu starea de disconfort psihic pe care o tr ieşte
învinuitul. Cu privire la aceast complex problematic trebuie subliniat,
îns , faptul c a socoti asemenea manifest ri drept probe de vinov ie
înseamn a face o greşeal tot atât de mare ca şi atunci când s-ar afirma c
siguran a de sine ori promptitudinea şi certitudinea r spunsurilor date sunt
probe certe ale vinov iei. Ceea ce trebuie re inut este faptul c expresiile
emo ionale, coroborate cu probe verificate, pot sublinia, adic pot confirma
sau infirma, ca un argument în plus, o tez valabil , constituind indici
orien-tativi asupra tentativelor comportamentului simulat în ancheta
judiciar .
5.3.2. Comunicarea non-verbală – reguli tactice specifice

raporturilor interpersonale de opozabilitate şi confruntare
Comunicarea dintre anchetator şi învinuit sau inculpat, nu se
efectuea-z numai pe plan verbal, utilizând limbajul natural articulat, ci
oamenii reali-zeaz transfer de informa ii şi pe alte canale, prin aşa-numita
199

comunicare non-verbal , extralingvistic (gestic , mimic , fond sonor al
vorbirii).
Canalele non-verbale realizeaz un surplus de comunicare,
transmi ându-se st ri psiho-emo ionale, anxietate, depresie etc. Avantajul
comunic rii extra-verbale const în faptul c acesta scap , în general,
controlului voluntar, conştient, creând astfel o posibilitate de acces spre
procesele informa ionale, atât din sfera gândirii reflectate, cât şi a
nivelurilor psihologice nereflectate, antrenate în comunicarea realizat
involuntar.
Majoritatea transferului informa ional al afectivit ii are loc prin
canalele extra-verbale. În timpul conversa iei, comunicarea extra-verbal ,
şi, în concret, „contactele oculare” care au loc între privirile interlocutorilor
în timp ce vorbesc sunt foarte importante. Controlul din privire se
efectueaz de c tre emi tor (învinuitul sau inculpatul) chiar şi în timpul în
care el vorbeşte. Pe parcurs urm reşte reac ia partenerului, reac ie înc
neverbal , şi în func ie de ceea ce i se pare c vede la el îşi ajusteaz a doua
parte a emisiunii sale. Astfel de controale oculare sunt f cute frecvent în
cabinetul de interogatoriu, mai ales atunci când învinuitul sau inculpatul nu
ştie de ce probe dispune anchetatorul şi mai ales atunci când emite
informa ii denaturate sau false. Pentru învinuit sau inculpat este important
s constate dac anchetatorul a „înghi it” sau nu informa ia incorect .
În timpul unei conversa ii obişnuite sau al unei relat ri, privirea
penduleaz la partener cu intermiten . În momentele cruciale, exact la
argumentele cele mai importante, ori unde ar fi, privirea revine la
interlocutor spre a controla dac a în eles, dac este de acord sau nu cu cele
relatate. Urm rirea acestei pendul ri oculare cere din partea anchetatorului
foarte mult experien şi inteligen , c ci revenirea la privirea direct poate
semnala c învinuitul sau inculpatul a ajuns la un punct nodal, unde vrea s
strecoare un neadev r care ar putea avea importan .
Anchetatorul va ob ine o informa ie pre ioas , fie c este un adev r şi
atunci îl apropie de l murirea cazului, fie c este o minciun , şi atunci poate
evalua mai corect gradul de sinceritate, respectiv de nesinceritate a b nuitului.
Cunoaşterea valorii informative a pendul rii privirii trebuie s îl fac
circumspect pe anchetator, care este dator s -şi însuşeasc controlul cât mai
perfect al mimicii, al privirilor sale. Cu cât anchetatorul vrea s fie mai
pu in permisiv, s nu se lase tatonat de b nuit, cu atât trebuie s fie mai
st pân pe cele mai mici reac ii involuntare care l-ar putea tr da şi ar de o
arm valoroas b nuitului.
În anumite momente ale dialogului, b nuitul nu trebuie s ştie sub
nici un motiv c anchetatorul aprob sau nu unele din afirma iile sale.
200

Privirea interlocutorului nu este numai o surs de informa ii, ci şi un mijloc
de condi ionare a interlocutorului. La prima audiere, când i se cere
b nuitului s relateze faptul incriminat, şi unde el va da o versiune evident
favorabil lui, anchetatorul trebuie s îl lase s spun tot ce vrea, s aib
mare fluen în expunere. Dac în cursul acestei relat ri spontane învinuitul
nu este întrerupt, ci dimpotriv , prin privirea sau prin mişc rile capului,
anchetatorul îl încurajeaz , foarte probabil el va furniza suficient material
pentru ca monologul odat terminat, s se ajung la un dialog critic.
Aceast condi ionare prin gratificare este o capcan eficient , care îl va
ajuta pe anchetator s elaboreze în continuare o tactic adecvat situa iei.
În credin a popular , cei care evit privirea interlocutorilor sunt
oameni nesinceri. Mul i psihologi sunt îns de p rere c evitarea privirii în
ochii altora, mai ales în ochii celor investi i cu autoritate, este un semn de
frustrare. Prin defini ie, orice învinuit sau inculpat, cei afla i în deten ie
preventiv , sunt într-o puternic stare de frustrare. Pierderea, chiar şi
vremelnic a libert ii, contribuie la acea stare de frustrare, care în
majoritatea cazurilor va duce la manifest ri agresive. Agresivitatea în
camera de audiere se manifest mai ales în r spunsuri insolente, încerc ri
de sfidare şi ca reac ie la privirea scrut toare a anchetatorului, evitarea de a-
l privi în fa . Simptomul st rii de frustrare nu trebuie s fie, deci, confundat
cu o tr s tur de personalitate (sinceritate – nesinceritate).
Anchetatorul care vrea s stabileasc un contact uman cu învinuitul
sau inculpatul trebuie s evite orice privire, gest sau vorb care ar poten a,
cât de cât, starea de frustrare în care se g seşte acesta.
5.3.3. Reguli tactice specifice raporturilor interpersonale

de opozabilitate şi confruntare
În literatura de specialitate, sunt câteva reguli tactice care pot facilita
nu numai stabilirea unui contact verbal între interlocutori, dar în acelaşi
timp, pot aduce un oponent în situa ia de a colabora:
1. în contactul cu adversarul înainte de a fi asculta i, suntem privi i;
2. exprimarea clar , în limbaj inteligibil a interlocutorului este
obligatorie;
3. înainte de a vorbi, trebuie s ştim s observ m şi s ascult m.
Din primele clipe de contact cu b nuitul trebuie s -l studiem la început în
ansamblu, şi apoi mişc rile necontrolabile în momentul în care este
chestionat asupra problematicii critice. Mare semnifica ie au şi pauzele pe
care le face b nuitul, durata acestora putând fi interpretat ca indice al
efortului de denaturare sau disimulare;
201

4. fa de interlocutor se recomand a se avea o atitudine deschis .
Adesea cel anchetat trebuie s fie încurajat, fie prin flatare („Eu te ştiam de
b iat deştept…”), fie prin utilizarea unei formule de generalizare şi nu de
particularizare („Da, au mai f cut şi al ii aşa ceva, nu eşti dumneata
singurul…”), ori de minimalizare şi îndep rtare a pericolului („Vezi unde
duce anturajul, consumul de alcool, în alte împrejur ri fapta asta nu s-ar fi
putut întâmpla…”) etc.;
5. învinuitul sau inculpatul trebuie s fie convins c este ascultat cu
cea mai mare aten ie, c ci aceast atitudine exprim respectul
anchetatorului fa de el. De aceea dup ce îşi termin relatarea şi are
impresia c a fost integral crezut se pot valorifica momentele psihologice
create de întreb rile de verificare a elementelor contradictorii sau
nonconcordante, consecin a neadev rurilor structurate de interlocutor.
6. fa de interlocutor se recomand a avea o atitudine echilibrat ,
exasperant de calm , r bd toare (de fapt tenacitate şi rezisten – „mai
insist înc pu in dup momentul în care tu însu i sim i c totul este
zadarnic”). Aceasta deoarece în majoritatea cazurilor, timpul opereaz în
defavoarea învinuitului sau inculpatului, starea tensional în care se afl ,
pân la m rturisirea complet , insecuritatea crescând pe care o resimte în
privin a viitorului f cându-l s comit greşeli;
7. în elegerea uman fa de învinuit, prescris de legile noastre, dar
care nu se confund cu „bun voin a” sau cu „iertarea”, respectul persoanei
învinuitului sau inculpatului, oricare ar fi crima pe care a s vârşit-o, creeaz
un climat favorabil pentru a ob ine, în limitele posibilului, cât mai multe
informa ii de la învinuit sau inculpat – un gest de prietenie (apropierea
scaunului, oferirea unei ig ri, a unei cafele etc.), un sfat, istorisirea unei
întâmpl ri asem n toare prin consecin e, un proverb, o b taie prieteneasc
pe um r etc., pot duce în momentele psihologice adecvat create, la
m rturisiri complete.
5.4. Etape şi strategii de interogare a învinuitului sau inculpatului

5.4.1. Etapele ascultării învinuitului sau inculpatului233
Atât în faza urm ririi penale cât şi în faza cercet rii judec toreşti,
audierea învinuitului sau inculpatului cuprinde trei etape distincte:
233
Aioni oaie, C., Butoi, T., Op. cit., p. 90-120.
202

• verificarea identit ii civile a învinuitului sau inculpatului, adic
cunoaşterea statutului de persoan fizic a învinuitului sau inculpatului, în
• ascultarea relat rii libere;

sensul legii civile;
• adresarea de întreb ri, din partea anchetatorului în faza de

urm rire penal ; a procurorului şi a p r ilor în faza cercet rii judec toreşti,
prin intermediul preşedintelui completului de judecat şi de c tre preşedinte
sau membrii completului, tot prin intermediul preşedintelui de complet.
a) Verificarea identit ţii civile234 a învinuitului sau inculpatului.
Parcurgerea acestei etape este obligatorie pentru a nu fi învinuit alt
persoan decât cea care a s vârşit infrac iunea. Verificarea identit ii const
în întreb ri cu privire la nume, prenume, porecl , data şi locul naşterii,
numele şi prenumele p rin ilor, cet enia, studii, situa ia militar , loc de
munc , ocupa ie, domiciliu, antecedente penale, precum şi la alte date care
pot contura situa ia civil a învinuitului.
Un moment important al acestei etape îl constituie introducerea în
atmosfera învinuitului, scop în care i se pot adresa întreb ri ce nu au
leg tur cu cauza, în vederea stabilirii contactului psihologic. În continuare
se aduce la cunoştin a învinuitului fapta care face obiectul cauzei, punân-
du-i-se în vedere s declare tot ceea ce ştie cu privire la fapta şi învinuirea
care i se aduce în leg tur cu aceasta. Înainte de a fi ascultat, învinuitului i
se solicit s dea o declara ie scris personal cu privire la învinuirea adus .
Prima etap a ascult rii reprezint , de fapt, primul contact dintre învinuit şi
cel care efectueaz ascultarea şi este hot râtoare pentru orientarea modului
cum se va desf şura activitatea ulterioar a organului de urm rire penal .
Verificarea identit ii nu constituie doar un simplu act tehnic, ci un
bun prilej de a studia comportamentul învinuitului fa de situa ia în care se
afl , modul cum reac ioneaz la întreb rile ce i se adreseaz , gesturile,
starea de tensiune sau calmul pe care le afişeaz . Aceste observa ii ajut la
stabilirea procedeelor tactice de ascultare; cu cât ele sunt mai complete şi
mai temeinice, cu atât ascultarea va fi mai uşoar .
234
S-ar putea formula anumite obiec ii privind utilizarea termenului de
identitate civil . Sus inem aceast formulare pornind de la necesitatea ca
identificarea s se fac pe baza buletinului de identitate sau a actelor de stare
civil . În practic se cunosc situa ii când identificarea s-a f cut pe baza unor
legitima ii, iar autorii infrac iunilor s-au sustras apoi urm ririi. De asemenea,
s-au întâlnit situa ii, mai rare, de trimitere în judecat , în lips , a unor
persoane ce nu aveau identitatea corect stabilit .
203

b) Ascultarea relat rii libere. Aceast etap începe prin adresarea
unei întreb ri cu caracter general prin care învinuitului i se solicit s
declare tot ceea ce are de ar tat în leg tur cu învinuirea ce i se aduce. În
acest mod, organul de anchet judiciar ofer învinuitului posibilitatea de a
declara tot ceea ce consider c intereseaz cercetarea. O astfel de întrebare
ar putea fi formulat în maniera: „Sunteţi învinuit de săvârşirea infracţiunii
de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 C.p., constând în aceea
că în ziua de … aţi aplicat numitului B.N. mai multe lovituri de cuţit, în
urma cărora acesta a decedat. Ce aveţi de declarat cu privire la această
învinuire?”
Învinuitul are posibilitatea s prezinte faptele în succesiunea lor
fireasc , f r a i se limita în vreun fel expunerea prin adresarea altor
întreb ri. În acelaşi timp, anchetatorul are posibilitatea s -l studieze pe
învinuit, s -l observe şi s noteze omisiunile, ezit rile, aspectele cu privire
la care apar contraziceri pentru ca, ulterior, pe marginea lor, s -şi
stabileasc procedeele tactice ce le va adopta în ascultare. În timpul
ascult rii libere, anchetatorul trebuie s evite întreruperea relat rii
învinuitului, aprobarea sau dezaprobarea afirma iilor acestuia, s -şi
manifeste satisfac ia sau nemul umirea. În func ie de pozi ia celui ascultat
trebuie s dovedeasc st pânire de sine, r bdare, calm şi, în general, o
atitudine prin care s nu-şi exteriorizeze sentimentele fa de învinuit.
Relatarea liber este un bun prilej pentru anchetator de a cunoaşte şi
de a analiza pozi ia învinuitului prin compararea celor prezentate cu
materialul probator existent la dosarul cauzei. Toate observa iile f cute în
cursul acestei etape vor constitui temei pentru stabilirea procedeelor tactice
care vor fi folosite în continuare. De aceea, chiar şi atunci când învinuitul
neag faptele, denatureaz adev rul, nu trebuie adoptat o pozi ie rigid ,
ostil fa de acesta, deoarece exist posibilitatea ca ulterior, s i se
demonstreze pozi ia obstruc ionist în anchet .
c) Adresarea de întreb ri şi ascultarea r spunsurilor învinuitului
sau inculpatului. Dup ce învinuitul a relatat liber referitor la învinuirea
adus , i se adreseaz întreb ri cu privire la fapta ce formeaz obiectul
cauzei şi învinuirii. Adresarea de întreb ri în scopul l muririi tuturor
împrejur rilor cauzei reprezint ultima etap a ascult rii învinuitului ori
inculpatului, etap în care se oglindeşte în cel mai înalt grad modul cum a
fost preg tit aceast activitate 235 .
235
Bieltz, P., Gheorghiu, D., Logică judiciară, Editura Pro
Transilvania, Bucureşti, 1998. ,,Propozi iile interogative numite şi
«întreb ri», ocup un loc important şi au o însemn tate deosebit , deopotriv
204

• s fie clare şi precise;
Întreb rile trebuie s îndeplineasc o serie de condi ii, printre care:
• s fie formulate la nivelul de în elegere al celui ascultat;

• s nu sugereze r spunsul pe care-l aşteapt organul de urm rire
• s oblige pe învinuit s relateze şi nu s determine un r spuns

penal ;
• s nu pun în încurc tur pe învinuit, mai ales atunci când acesta

scurt de genul da sau nu;
este bine inten ionat, interesat în a declara adev rul.

În aceast etap se adreseaz întreb ri prev zute în planul de
ascultare care pot fi completate cu întreb ri formulate pe parcursul
ascult rii, în func ie de r spunsurile învinuitului, de pozi ia sa, de
problemele nou ap rute în timpul ascult rii.
Întreb rile folosite în timpul ascult rii pot fi clasificate în mai multe
categorii, în raport cu scopul urm rit, cu natura şi aria de cuprindere a
• întreb ri „temă” (cu caracter general), care vizeaz fapta –

aspectelor care urmeaz a fi l murite, astfel:
• întreb ri „problemă” prin care se urm reşte l murirea unor

învinuirea în ansamblul s u;
• întreb ri „detaliu”, având caracter strict limitat la anumite

aspecte ale activit ii ilicite desf şurate, anumite aspecte ale cauzei;
am nunte prin care se urm reşte ob inerea de explica ii ce pot fi verificate.

Aceste întreb ri pot fi de precizare, de completare, de control, prin
adresarea c rora se urm reşte determinarea cu exactitate a unor împrejur ri,
pentru l murirea unor aspecte omise cu ocazia relat rii libere, pentru
verificarea siguran ei şi constan ei în declara ii a persoanei ascultate.
Alegerea întreb rilor care vor fi folosite în timpul anchetei depinde,
în primul rând, de pozi ia învinuitului cu privire la învinuire, pozi ie ce
poate consta în recunoaşterea faptei şi a învinuirii, negarea, respingerea
în activitatea ştiin ific şi în activitatea practic , iar analiza lor sistematic

este de competen a unei discipline logice speciale – logica erotetic – parte a
logicii aplicate ale c rei rezultate au o importan special şi pentru logica
juridic . De pild , printre cele mai importante instrumente la care apeleaz
cercet rile psiho-sociale (sondajul de opinie, ancheta social şi interviul), iar
altele se dovedesc indispensabile juriştilor în diferite etape esen iale pentru
activitatea lor, cum sunt: interogatoriul, ancheta sau biodetec ia judiciar , nu
sunt altceva decât sisteme de întreb ri cu particularit i şi organizare
special ”. Studen ii vor aprofunda p. 169-203 din op.cit. şi vor prezenta cel
pu in dou referate cu ocazia seminariilor.
205

învinuirii, diminuarea – atenuarea învinuirii prin recunoaşterea par ial , de
regul a unor aspecte mai pu in grave ale activit ii ilicite desf şurate,
refuzul de a face declara ii.
În cazul recunoaşterii învinuirii, dup terminarea expunerii libere,
dac se apreciaz c declara ia nu este complet sau unele probleme sunt
neclare, se procedeaz la adresarea unor întreb ri de completare, de
precizare şi de control. Întreb rile trebuie s se refere la fapte, împrejur ri
concrete, evitându-se a se solicita învinuitului s fac aprecieri, presupuneri
ori s exprime opinii personale.
În condi iile când învinuitul încearc s nege faptele, pe lâng
întreb rile de completare, de precizare şi de control, trebuie s se
foloseasc , în mod deosebit, întreb rile detaliu. O situa ie aparte o prezint
aceea c învinuitul refuz s fac declara ii. Cunoscând personalitatea şi
psihologia celui ascultat, anchetatorul trebuie s stabileasc motivele pentru
care el refuz colaborarea.
5.4.2. Strategii de interogare a învinuitului

sau inculpatului (bănuitului) 236
Cunoaşterea împrejur rilor în care a fost s vârşit infrac iunea şi
stabilirea corect a datelor privind persoana învinuitului (inculpatului)
folosesc anchetatorului la stabilirea procedeelor tactice de efectuare a
ascult rii.
Tactica ascult rii învinuitului (inculpatului) cuprinde metode şi
mijloace legale folosite în activitatea de ascultare, în scopul ob inerii unor
declara ii complete şi veridice, care s contribuie la aflarea adev rului şi
clarificarea tuturor aspectelor cauzei. Dispozi iile legale şi regulile tactice
criminalistice reprezint elemente de baz în stabilirea tacticii de ascultare.
O tactic adecvat presupune adaptarea regulilor generale la fiecare cauz
în parte, la personalitatea celui ascultat şi la pozi ia învinuitului
(inculpatului).
În cele ce urmeaz vom prezenta procedeele tactice de ascultare a
învinuitului, cunoscute în practica autorit ilor judiciare:
a) Strategii de interogare vizând folosirea întreb rilor de detaliu.

Întreb rile de aceast natur se folosesc pentru a ob ine de la învinuit
am nunte referitoare la diferitele împrejur ri ale faptei s vârşite, care s
permit verificarea explica iilor. Scopul utiliz rii acestor întreb ri este de a
236
Aioni oaie, C., Butoi, T., op.cit., p. 109-120.
206

demonstra b nuitului netemeinicia sus inerilor sale şi de a-l determina s
renun e la negarea faptelor s vârşite. Practica atest c acest procedeu tactic
d rezultate bune în cazul învinui ilor recidivişti (infractori cu experien )
care, deşi îşi preg tesc atent declara iile, comit totuşi erori şi inconsecven e
logice. Or, tocmai asemenea aspecte trebuie exploatate, prin folosirea
acestui gen de întreb ri, pentru a determina furnizarea datelor necesare
afl rii adev rului, colaborarea învinuitului, clarificarea problemelor cauzei.
De aceea, întreb rile detaliu, împreun cu alte procedee de ascultare, sunt
folosite frecvent în cazul când învinuitul face declara ii nesigure,
contradictorii.
b) Strategii de interogare repetat .
Acest procedeu const în reaudieri ale învinuitului cu privire la
aceleaşi fapte, împrejur ri, am nunte, la intervale diferite de timp. Între
diversele declara ii ale învinuitului vor apare, inevitabil, contraziceri,
nepotriviri, cu toate încerc rile de a reproduce cele relatate anterior, pentru
c detaliile nu vor putea fi puse la punct, nu vor putea fi repetate, cu toate
preg tirile f cute în acest sens de c tre acesta, demonstrându-i-se, astfel,
netemeinicia afirma iilor pe care le-a f cut anterior şi putând fi determinat
s recunoasc adev rul.
c) Strategii de interogare sistematic
Acest procedeu se foloseşte atât în cazul învinuitului sincer, pentru a-
l ajuta s l mureasc complet toat problematica cauzei, mai ales în cauzele
complexe, cât şi al celor nesinceri pentru c îi oblig s dea explica ii logice
şi cronologice la toate aspectele privind învinuirea.
În cadrul acestui procedeu, prin intermediul întreb rilor problem ,
învinuitului i se solicit s clarifice sistematic cum a conceput şi preg tit
infrac iunea, persoanele participante şi modul în care a ac ionat fiecare.
Atunci când cel ascultat a s vârşit mai multe infrac iuni, în raport cu perso-
nalitatea şi psihologia acestuia, anchetatorul va stabili dac ascultarea va
începe în leg tur cu infrac iunea cea mai uşoar sau cea mai grav . Când
exist mai mul i învinui i în cauz , fiecare trebuie ascultat atât cu privire la
activitatea proprie, cât şi separat, cu privire la activitatea fiec rui
participant.
d) Strategii de interogare încrucişat
Scopul acestui procedeu este de a înfrânge sistemul de ap rare al
învinuitului nesincer, care se situeaz pe pozi ia neg rii totale a faptelor
s vârşite. Este un procedeu ofensiv şi const în ascultarea aceluiaşi învinuit
de c tre doi ori mai mul i anchetatori ce s-au preg tit în mod special în
acest scop şi cunosc problemele cauzei în care se face ascultarea. Procedeul
207

prezint un anumit avantaj, dar şi dezavantaj. Avantajul const în faptul c
învinuitului sau inculpatului nu i se d posibilitatea s -şi preg teasc
r spunsuri mincinoase, întreb rile fiind adresate de fiecare anchetator alter-
nativ, într-un ritm sus inut, alert. Dezavantaje: derutarea persoanelor cu
structur psihic slab , încurcarea celui ascultat, anchetatorii înşişi putân-
du-se încurca reciproc, mai ales atunci când nu to i st pânesc perfect
problema cauzei.
e) Strategii de interogare vizând tactica complexului de
vinov ţie.
Acest procedeu const în adresarea alternativ a unor întreb ri care
con in cuvinte afectogene (critice) privitoare la fapt şi la rezultatele ei şi a
unor întreb ri ce nu au leg tur direct cu cauza. Pentru realizarea scopului
– ob inerea unor declara ii sincere – trebuie observate atent reac iile
învinuitului la diversele întreb ri ce i se adreseaz , întrucât reuşita
procedeului nu depinde numai de r spunsurile celui ascultat, ci şi de
observarea şi aprecierea acestuia.
f) Strategii de interogare vizând folosirea probelor de vinov ţie.
Procedeul se foloseşte în ascultarea învinuitului nesincer, care
încearc s denatureze adev rul, s îngreuneze cercet rile, mai ales dac
este recidivist, ce, de regul , recunoaşte faptele numai în m sura în care este
convins despre existen a şi temeinicia probelor administrate împotriva sa.
Procedeul se utilizeaz numai dup cunoaşterea exact a pozi iei învi-
nuitului. Aceasta presupune ca învinuitului ascultat s i se consemneze
declara ia, indiferent de pozi ia avut fa de faptele pentru care este învi-
nuit, întrucât numai astfel se poate adopta procedeul tactic de ascultare
adecvat.
Ob inerea de rezultate bune prin folosirea acestui procedeu este
• cunoaşterea temeinic de c tre anchetator a tuturor probelor din

asigurat de respectarea unor cerin e, printre care:
dosar, a leg turii ce exist între acestea şi activitatea ilicit desf şurat de
• cunoaşterea valorii fiec rei probe din dosar;

c tre învinuit;
• stabilirea celui mai indicat moment pentru folosirea probelor de
• stabilirea judicioas a întreb rilor ce vor înso i prezentarea

vinov ie şi a ordinii în care acestea vor fi prezentate;
probelor.
Aten ia care trebuie acordat folosirii acestui procedeu de ascultare se

explic prin aceea c orice eroare din partea anchetatorului poate
208

compromite întreaga munc desf şurat pentru determinarea învinuitului s
fac declara ii veridice şi complete; luând cunoştin prematur de probele
existente, cel ascultat va recunoaşte numai ceea ce este dovedit sau,
convingându-se de insuficien a ori de for a probant redus a dovezilor de
vinov ie prezentate, va continua s persevereze în a respinge învinuirea
adus . În raport de personalitatea şi psihologia învinuitului se poate proceda
la prezentarea frontal sau prezentarea progresiv a probelor de vinov ie.
Prima metod presupune prezentarea în mod neaşteptat, de la început, a
probelor care îi dovedesc vinov ia şi adresarea de întreb ri directe cu
privire la fapta s vârşit . Înaintea acestui moment, învinuitul sau inculpatul
trebuie s fie întrebat în leg tur cu împrejur rile dovedite prin probele care
urmeaz a fi folosite, urm rindu-se, astfel, crearea momentului psihologic
necesar cunoaşterii faptelor, renun rii la pozi ia de nesinceritate.
În practica organelor de anchet judiciar este mai frecvent folosit
prezentarea progresiv a probelor de vinov ie, ce const în ascultarea în
mod treptat, plecându-se de la aspecte mai pu in importante, cu prezentarea
de probe care nu dovedesc nemijlocit s vârşirea faptei, vinov ia,
continuându-se cu cele ce au relevan deosebit , din care rezult direct
vinov ia.
g) Strategia interog rii unui învinuit sau inculpat despre
activitatea celorlalţi participanţi la s vârşirea infracţiunii.
Procedeul se aplic atunci când în cauz exist mai mul i învinui i
(inculpa i) participan i la s vârşirea aceleiaşi infrac iuni. Cunoaşterea
învinuirilor inculpa ilor implica i în cauz permite anchetatorului s
g seasc veriga cea mai slab în rândul participan ilor şi cu aceasta s
înceap ascultarea. Se solicit celui ascultat s declare ceea ce cunoaşte
despre activitatea celorlal i participan i la infrac iune, l sându-i-se impresia
c persoana sa intereseaz mai pu in organul de urm rire penal . În acest
mod, învinuitul poate prezenta date valoroase în leg tur cu infrac iunea
s vârşit , date pe care ulterior, va trebui s le explice, iar apoi s fac
declara ii despre propria activitate.
Procedeul prezint şi dezavantaje pentru c nu întotdeauna cel
ascultat este dispus s divulge activitatea participan ilor, având în vedere
în elegerile stabilite înainte, dar mai ales dup s vârşirea infrac iunii,
privitoare la modul de comportare în eventualitatea descoperirii faptelor.
Neştiind dac şi ce au declarat ceilal i participan i, fiecare va avea re ineri,
dar va manifesta, în schimb, un interes deosebit pentru a afla din anchet
care este pozi ia celorlal i învinui i. Cu r bdare, tact şi perseveren se poate
ajunge la determinarea învinui ilor s fac m rturisiri, s declare despre
faptele comise de c tre ceilal i participan i.
209

Prin confruntarea datelor ob inute din declara iile participan ilor,
chiar dac nu au declarat totul despre propria activitate, anchetatorul poate
desprinde concluzii cu privire la sinceritatea celor implica i în cauz . Acest
procedeu permite ob inerea unor rezultate pozitive, întrucât fiecare învinuit
aflat în fa a unor date cunoscute de anchetator, despre care el nu declarase
nimic anterior, va fi mai cooperant în relatarea activit ilor infrac ionale a
celorlal i participan i, în m sura în care le cunoaşte.
h) Strategia interog rii vizând spargerea alibiului237 sau
justificarea timpului critic
Timpul critic reprezint suma duratei activit ilor ce au precedat
s vârşirea infrac iunii, a ac iunilor ce caracterizeaz s vârşirea infrac iunii şi
perioada imediat post-infrac ional . Acest procedeu se foloseşte, de regul ,
atunci când b nuitul refuz s fac declara ii. Cunoscându-se activitatea
b nuitului i se va solicita s declare locul unde s-a aflat, cu cine a luat
leg tura, ce a întreprins înainte, în timpul şi dup s vârşirea infrac iunii.
Explica iile date vor fi verificate minu ios pe zile, ore, minute şi locuri. De
asemenea, procedeul se foloseşte în ascultarea infractorilor nesinceri,
refractari, oscilan i în declara ii, care încearc s îngreuneze aflarea
adev rului. Acestora li se va cere s arate ce au f cut pe zile şi ore, s
prezinte locurile unde s-au aflat şi persoanele cu care au luat leg tura.
Verificarea datelor furnizate de b nuit ofer anchetatorului
posibilitatea constat rii nesincerit ii relat rilor, întrucât în declara iile
acestuia apar neconcordan e în justificarea timpului critic.
Pe baza rezultatelor verific rilor, folosindu-se starea psihic a
b nuitului, acesta va putea fi determinat s recunoasc faptele cu ocazia
unei noi ascult ri. În cazul acestui procedeu se mai poate solicita b nuitului
s justifice sursa mijloacelor de existen (în cazul celor neîncadra i în
munc ), s dea explica ii cu privire la provenien a bunurilor, valorilor g site
cu ocazia perchezi iilor corporale sau domiciliare.
Utilizarea procedeului de justificare a timpului critic permite
extinderea anchetei judiciare asupra altor infrac iuni şi f ptuitori mai ales
237
Definim alibiul ca pe „un construct mental (strategie) cognitiv-
demonstrativ , par ial acoperit faptic, prin care persoana b nuit caut :
a) în timp - s r mân cât mai aproape de timpul comiterii faptei;
b) în spaţiu - s se plaseze cât mai departe de locul comiterii faptei,
unde
c) s -şi fac sim it prezen a.
210

c , aşa cum demonstreaz cazuistica judiciar , t cerea reprezint , la fel ca şi
alibiul, încercarea de a ascunde şi alte fapte, ca şi pe participan i.
i) Strategii vizând interogatoriul psihanalitic
Interogatoriul psihanalitic238 este interogatoriul viitorului, este
inofen-siv, curat, respect „integral demnitatea, drepturile şi libert ile
cet eanului din perspectiva prezum iei de nevinov ie, este un joc al
inteligen ei prilejuit preponderent de o simpl discu ie asupra cazului şi care
d posibilitatea individului de a se ap ra cu toate mijloacele – cele legale
sau ilegale”.
Comportamentul duplicitar este des întâlnit în practica judiciar ,
simularea desemnând efortul conştient întreprins cu perseveren de c tre
subiectul interogat pentru a masca tr iri, unele st ri sufleteşti, inten ii,
ac iuni, fapte şi probe cu scopul de a aduce ancheta judiciar pe c i greşite,
în vederea sustragerii de la pedeaps . Duplicitatea (simularea) este
caracteristica unei persoane care adopt dou atitudini şi joac premeditat
dou roluri, afişeaz sentimente şi gânduri diferite de cele pe care le simte
cu adev rat. Analizând minciuna la intersec ia dintre forma gândit , forma
transmis şi factualitate, se re ine:
- simularea este asigurat de divergen a dintre forma gândit şi cea
exprimat ;
Minciuna reprezint constructul mental strategic, ap rarea, pe care,
din perspectiva psihologiei judiciare, b nuitul o îndreapt împotriva celui
ce îl interogheaz , adoptând un comportament voit contrafactual cu
referin voit pragmatic şi vizând o finalizare persuasiv inten ional .
În timpul anchetei apare la individul supus ei, un dezechilibru psihic
provocat de excesiva acumulare de energie determinat de conflictele
interpsihice. Astfel, conflictul dintre pulsiunile inconştientului şi actul
conştient determinate de raportul Eu – realitate se concretizeaz în
manifest ri ce scap cenzurii conştientului, fiind localizate la nivelul
preconştientului.
238
Butoi, T., Psihanaliza crimei, Editura Ştiin ific şi Tehnic ,
Bucureşti, 1994.
211

Strat de vigilen , filtru cu
con inut moral, etic şi juridic.
strat artificial creat prin interiori-
SUPRA-EUL, SUPRA-EGO
zarea normelor de instruc ie şi
STRATUL CENZURII
educa ie.
Conflict
Este propriu, individual şi relativ
CENZURA
fix. Formeaz coordonatele de Strat de vigilen
baz ale caracterului. Repune şi
refuleaz tendin ele neconforme
standardelor sale. Soluţia
Stratul conştient. Conştiin a ac ional ,

Accept şi ine în stare de rezerv
vie la un moment dat (starea tr it ).
tendin ele şi pulsiunile nerefulate EUL, CONŞTIENTUL
Exprim starea prezent . Accept ten-
acceptate de cenzur , preg tindu-le STRATUL CONŞTIENT
din e şi pulsiuni c rora le d valen ele
pentru a acorda şi a fi conştientizate STRATUL PRECONŞTIENT
prezentului, conştientizându-le în
de c tre ego la momentul optim
contextul stimul rii externe.
În termeni psihanalitici acesta este
R determinat de subconştient. Reprezint
E tr irea de o clip a subconştientului.
F Reîntoarcerea în inconştient
U a unor porniri instinctuale. O
L acumulare de energie ce se va
A elibera deghizat
R
E
Con ine puterea individului stocat ,

concluziile personale, complexele
SUBCONŞTIENTUL
emo ionale. ine seama de cerin ele
individului şi intr permanent în
conflict cu realit ile externe
T
E
Reprezint pornirea tensional a sinelui.
N
Este reprimat de Supra-Eu atunci când
D
nu concord cu grila tangen elor sale
I
N
Purt torul experien elor şi tr s turilor

fundamentale ale speciei şi rasei. Este
un dat ancestral, natural, primar, INCONŞTIENTUL
biologic. Con ine instinctul de conser-
vare a speciei şi a individului
Schiţa instanţelor psihanalitice

(Tudorel Butoi)
212

Altfel spus, con inuturile intelectuale sunt respinse, refulate de
conştiin ca st ri ce trezesc anchetatorului atitudini de autocontrol în
scopul acoperirii manifest rilor emo ionale, dar ele continuând s -şi
exercite presiunea asupra cenzurii conştientului, provocând acte greşite. În
interogatoriul care se adreseaz f ptuitorului acesta se va autodemasca sub
influen a Eu-ului sedimentat în subconştient, al turi de Eu-ul primitiv şi
brutal, identificând la aceştia lapsusuri, erori caracteristice, acte
simptomatice, uitarea sau deformarea unor nume familiare etc.
- l sarea obiectelor; în cursul cercet rii câmpului faptei, specialistul
criminalist identific primele acte simptomatice ale subconştientului care
sunt veritabili indici orientativi în direc ia identific rii f ptuitorului. Acest
act simptomatic de uitare a obiectelor în câmpul faptei se explic prin faptul
c se scap de sub controlul cenzurii unele elemente asupra c rora acesta
vegheaz , aceasta sl bindu-se din cauza instinctului de conservare activat
de teama de a fi identificat;
- revenirea la locul faptei este consecin a necesit ii detension rii
psihice a f ptuitorului sub presiunea Eu-ului social care dezaprob
inconştient actul criminal. Unii autori cred c eterna reîntoarcere la locul
faptei este generat de pl cerea înfior toare şi dulce a tensiunilor emo ional
afective pe care o d f ptuitorului retr irea actului infrac ional şi
desc rcarea treptat a tensiunilor. Psihanalitic, credem c revenirea vine din
instinctul de conservare, de a se asigura c nu s-a comis nici o greşeal ;
- lapsusul este tributar imaginilor flotante care sunt în apropierea
conştiin ei. Influen a lor se resimte f când s devieze curgerea normal a
vorbirii, nu din cauza asem n rilor pur acustice dintre dou cuvinte, ci din
cauza unui gând ascuns sau din cauza unei st ri generale contradictorie
celei pe care o afirm verbal;
- uitarea cuvintelor şi a numelor proprii: cercetarea numelor
proprii în interogatoriu este de o mare importan . Aten ia trebuie îndreptat
asupra numelor în leg tur direct cu vina, asupra c rora conştiin a
vegheaz cu rezonan sau contiguitate în acest sens;
- erorile de lectur şi de scris: cauza este aceeaşi ca şi la producerea
unui lapsus. O idee este refulat sub presiune unei nepl ceri ulterioare,
imaginile flotante din jurul conştiin ei prin for a lor dinamic modific
mersul normal al scrisului şi cititului, de aceea nu este lipsit de importan
obiceiul unor magistra i de a-l pune pe reclamant s -şi citeasc singur
declara iile;
- actele simptomatice accidentale sunt m rturisiri involuntare ale
unor gânduri, afec iuni, repulsii, care scap de sub controlul vigilent al
Eu-ului conştient. Autorul unui act simptomatic îşi dezv luie o inten ie a
213

subconştientului într-un moment când cenzura nu îşi exercit cu stricte e
rolul s u;
- asociaţiile de idei239 , se bazeaz pe aglutinarea ideilor şi centrarea
lor pe un trunchi ideativ, un cuvânt sau o idee ce face parte dintr-un
complex psihic.
Condiţia interogatoriului psihanalitic este realizarea atmosferei
de intimitate din care se poate obţine starea de confianţ , permiţând
Eu-ului social, matricei morale s se armonizeze cu tensiunile refulate
prin actul m rturisirii, accept rii comiterii faptei şi a pedepsei.
j) Coordonatele psihologice ale instituţiilor confrunt rii,
prezent rii pentru recunoaştere şi reconstituirii ca activit ţi ale
urm ririi penale
• Confruntarea
Din perspectiv strict psihologic , confruntarea, ca activitate de
urm rire penal , const în ascultarea a dou persoane, una în prezenţa
celeilalte, între declaraţiile lor existând contraziceri esenţiale cu privire
la aceeaşi problem .
Deşi scopul principal al confrunt rii îl constituie înl turarea
contrazicerilor dintre declara iile persoanelor ascultate cu privire la una şi
aceeaşi problem , totuşi nu trebuie s se omit faptul c efectuarea acestui
act poate duce şi la realizarea altor obiective. În practica organelor de
urm rire penal , confruntarea este folosit şi în scopul verific rii şi
preciz rii unor declara ii ale învinui ilor sau inculpa ilor participan i la
aceiaşi infrac iune prin care aceştia şi-au recunoscut faptele s vârşite.
Procedând la preg tirea confrunt rii, organul de urm rire penal
trebuie s cunoasc persoanele ce vor fi confruntate şi sub aspectul
dominantelor de ordin psihologic.
Este ştiut faptul c emotivii pot fi neclari în declara ii, într-o oarecare
m sur nesiguri, se pot contrazice, se pot inhiba uşor, mai ales atunci când
se afl în confruntare cu persoane superioare lor prin cultur , statut social,
for fizic . Trebuie inut seama de faptul c procedura confrunt rii
creeaz , de regul , chiar şi pentru persoanele de bun -credin , un climat
tensional, de îngrijorare prin prisma reflexiei asupra „consecin elor”. În
timpul confrunt rii se impune observarea atent a persoanelor confruntate
239
T.Butoi, Psihanaliza crimei – Studen ii vor studia
comportamentele mecanismului psihanalitic şi analizele de caz (omorul cu jaf
– victim Ionescu Maria, autor Tarantoc Maria şi criminalul în serie Pascu
Nicolae).
214

şi, în special, a celei care neag , considerat nesincer , pentru a vedea cum
reac ioneaz la diferitele întreb ri care i se adreseaz , la care întrebare a
manifestat nelinişte, care a surprins-o, la care a evitat r spunsul, reac iile
sale fa de r spunsurile persoanei cu care este confruntat . De fapt pentru
cel ce instrumenteaz cauza, confruntarea este un bun prilej de observare
psihologic a persoanelor confruntate. Organul de urm rire penal trebuie
s acorde aten ie nu numai declara iilor persoanei confruntate, ci şi
manifest rii ei, efectelor pe care le produc asupra acesteia, diferitele
întreb ri care i se adreseaz , modului cum sunt formulate şi promptitudinea
r spunsurilor pe care le d . Fin observator, cu temeinice cunoştin e
psihologice, anchetatorului i se ofer aşadar prilejul de a discerne asupra
simptomatologiei comportamentului simulat al persoanelor confruntate.
Permanent atent, nu va pierde niciodat din vedere faptul c dac
interpretarea psihologic a datelor desprinse cu ocazia ascult rilor
anterioare este important , aceasta este esen ial la confruntare.
Se recomand contactul psihologic direct, fa în fa al organului de
urm rire penal cu persoanele confruntate pentru asigurarea tuturor
posibilit ilor de studiu şi supraveghere. Practica demonstreaz c tatonarea
direct , îndeosebi vizual , observativ , pune în stare de inferioritate psihic
pe cel care ascunde adev rul. În general, la acesta se constat pe parcursul
confrunt rii, un întreg cortegiu caracteristic comportamentului simulat:
sc dere a fermit ii argument rii, ezit ri, reveniri şi perioade de laten în
r spunsuri etc. Un anchetator cu o bun preg tire psihologic poate s le
surprind pentru c este greu de sus inut un neadev r în fa a celui care
cunoaşte realitatea.
• Prezentarea pentru recunoaştere
Prezentarea pentru recunoaştere are un loc distinct în cadrul
urm ririi penale, prin aceast activitate urm rindu-se identificarea
persoanelor, cadavrelor, lucrurilor sau animalelor care au leg tur cu
cauza prin mijlocirea persoanei care le-a perceput anterior şi a reţinut
în memorie semnalmentele, tr s turile exterioare ale persoanelor, ori
caracteristicile obiectelor şi animalelor. Precizarea se impune pentru a se
preveni orice confuzie între realitatea psihic de recunoaştere şi no iunea de
recunoaştere în accep iunea sa juridic , respectiv, de m rturisire a
adev rului.
Recunoaşterea este un proces psihologic mai uşor pentru c
reactualizarea informa iilor percepute anterior nu solicit un efort mare,
spre deosebire de reproducerea întâlnit în cazul m rturiilor obişnuite.
Datorit faptului c reprezint rezultatul unor mecanisme psihologice:
observare, memorare şi redare, recunoaşterea poate fi mai mult sau mai
215

pu in precis . De aceea în desf şurarea prezent rii pentru recunoaştere şi,
mai ales, în aprecierea rezultatelor ob inute trebuie s se in seama de
legile psihice care guverneaz procesul cognitiv, de factorii obiectivi şi
subiectivi ce pot influen a perceperea, memorarea şi reproducerea. De
asemenea, trebuie s fie avut în vedere pericolul apari iei unei false
identific ri, din cauza imposibilit ii localiz rii în spa iu şi timp a unor fapte
şi împrejur ri, persoane, ori obiecte ce prezint unele tr s turi asem n toare
şi apar ca familiare persoanei chemate s fac recunoaşterea.
Sublinierea posibilit ilor de apari ie a erorilor, a identific rilor false,
se impune în mod deosebit, deoarece, în cadrul prezent rii spre
recunoaştere, elementele de sugestie pot s influen eze uşor declara iile
persoanelor chemate s fac recunoaşterea. Se poate aprecia c prezentarea
pentru recunoaştere are o importan egal cu a activit ii de ascultare
propriu-zise a oric rui subiect procesual ce cunoaşte despre vreo fapt sau
împrejurare de fapt de natur s serveasc la aflarea adev rului, inclusiv la
identificarea autorului ori victimei unei infrac iuni.
Psihologia judiciar atrage aten ia c valoarea probant a
recunoaşterii se exprim exclusiv în coroborare cu toate celelalte materiale
de prob administrate în cauz . Faptul c o anumit persoan b nuit de
s vârşirea unei infrac iuni a fost recunoscut de c tre un martor nu este un
motiv suficient şi temeinic ca aceasta s fie în mod cert şi autorul faptei.
Interogatoriul în cazul prezent rii pentru recunoaştere se desf şoar
dup regulile privind ascultarea persoanelor sau p r ilor v t mate,
martorilor, învinui ilor ori inculpa ilor, îns prezint unele particularit i
datorit faptului c , în cazul primului fel de ascultare, persoana nu este
solicitat s redea împrejur ri şi condi ii ale s vârşirii infrac iunii, ci s
descrie semnalmentele sau caracteristicile care pot duce la recunoaşterea
obiectului supus identific rii. Ascultarea persoanei ce urmeaz s fac
• cunoaşterea posibilit ilor reale de percepere, memorare şi redare

recunoaşterea vizeaz realizarea mai multor obiective:
• stabilirea condi iilor de loc, timp şi mod de percepere, precum şi a

a persoanei;
• determinarea datelor referitoare la caracteristicile de identificare

factorilor obiectivi ori subiectivi care ar fi putut-o influen a;
percepute şi memorate de persoane, pe baza c rora va putea face

recunoaşterea.
Tot cu ocazia ascult rii, trebuie s se stabileasc dac perceperea s-a
f cut cu ocazia şi în condi iile s vârşirii infrac iunii ori în alte împrejur ri,
aspect deosebit pentru aprecierea posibilit ilor persoanei de a re ine
elementele de baz în virtutea c rora urmeaz a se face recunoaşterea. Este
216

cunoscut faptul c perceperea se realizeaz de cele mai multe ori, în
momentul s vârşirii infrac iunii. Dac la acestea se adaug faptul c
persoana sau obiectul de recunoscut au fost v zute o singur dat , rezult
dificult ile pe care le întâmpin cel chemat s fac identificarea cu ocazia
ascult rii, apoi a prezent rii pentru recunoaştere. Deci, imposibilitatea
persoanei de a prezenta elementele pe baza c rora urmeaz a se face
identificarea nu înseamn şi incapacitatea acesteia de a face recunoaşterea.
De aceea, organizarea acestei activit i sau renun area la efectuarea
ei, atunci când, cu ocazia ascult rii persoana nu reuşeşte s redea
elementele caracteristice care s formeze convingerea posibilit ilor sale de
a face identificarea, se hot r şte de la caz la caz, în raport cu particularit ile
cauzei, inându-se seama de condi iile ce au putut influen a perceperea,
memorarea şi reproducerea. Avându-se în vedere aceste dificult i, se
impune organizarea prezent rii pentru recunoaştere într-un moment cât mai
apropiat de cel în care s-a f cut perceperea, pentru a se înl tura posibilitatea
ştergerii din memorie a semnalmentelor ori influen a persoanelor interesate
în rezultatele acestei activit i.
• Reconstituirea
Poate fi definit ca fiind reproducerea artificial a împrejur rilor
în care a fost s vârşit infracţiunea sau oricare fapt care prezint
importanţ în cauz pentru a se stabili dac fapta a avut ori putea s
aib loc în condiţiile date (spaţiu, condiţii meteo etc.).
Reconstituirea const în reproducerea tuturor împrejur rilor s vârşirii
infrac iunii sau numai în reproducerea unora dintre episoadele ei ori chiar a
unor fapte izolate, care, îns , prezint importan pentru cauz , în sensul c
ajut la clarificarea unor probleme ale acesteia.
Perspectiva psihologiei judiciare asupra reconstituirii eviden iaz
• în cadrul reconstituirii, organul judiciar percepe nemijlocit,

urm toarele:
fenomenele, ac iunile şi nu urmele acestora, obiectul perceperii este
• în cursul reconstituirii se pot reproduce şi verifica fapte, fenomene

fenomenul, experien a şi rezultatele lor;
care nu las urme materiale. De exemplu, în cazul reconstituirii efectuate în
• la reconstituire, faptele, fenomenele examinate sunt întotdeauna

scopul verific rii posibilit ilor de a vedea sau de a auzi;
provocate artificial, de aceea ele sunt asem n toare, dar nu identice cu cele
• reconstituirea este, de fapt, o experien , este o încercare de a

adev rate;
stabili pe cale experimental posibilit ile de existen a faptelor sau

fenomenelor;
217

• cu ocazia reconstituirii, nu o dat se ob in probe noi şi se asigur
extinderea urm ririi penale.
5.5. Aspecte psihologice privind exigenţele formulate

faţ de persoana anchetatorului
Exigenţele legale şi morale, ca şi cele de competenţ care se
formuleaz fa de un anchetator, responsabil de aplicarea legii şi de
protec ia societ ii în fa a recrudescen ei criminalit ii, justific chiar şi o
asemenea exagerare.
Exigenţele legale cer anchetatorului cunoaşterea profund şi
nuan at a dispozi iilor legii penale şi procesual penale, a drepturilor
fundamentale ale omului, la care trebuie s se raporteze în permanen ; de
asemenea, a modului în care legisla ia procesual , îndeosebi cea din materia
probelor, permite abordarea procedeelor de tactic şi metodic în efectuarea
anchetei judiciare.
Exigenţele morale, într-o perspectiv mai larg , vizeaz raportarea
real şi sincer a anchetatorului la valorile umane perene de adev r,
dreptate, justi ie, bun -credin . Din acest punct de vedere, anchetatorul va
trebui s cunoasc în ce constau şi cât au fost de lezate valorile şi interesele
legitime ale omului în colectivitatea semenilor s i, în lumina drepturilor şi
obliga iilor sale. Atitudinea general a anchetatorului se raporteaz la suma
de valori şi norme morale unanim acceptate, care se sprijin şi vin în
întâmpinarea literei şi spiritului legii.
Exigenţele de competenţ au în vedere preg tirea modern de
specialitate, experien a pozitiv , şi, nu în ultimul rând, abilitatea
anchetatorului de a utiliza, în condi iile pe care i le permite legea,
tehnologia judiciar integrat ştiin ei criminalisticii, de a solicita contribu ia
expertizelor de specialitate pe care le reclam cauzele judiciare.
Armonizarea, într-o sintez echilibrat , a cerin elor generale ce fundamen-
teaz statutul deontologic al anchetatorului va permite acestuia s aplice
legea conform gradului înalt de responsabilitate pe care îl cere profesia lui.
Interesante prevederi în sensul considera iilor men ionate sunt
cuprinse în „Codul de conduit pentru persoanele r spunz toare de aplica-
rea legii”, adoptat de Adunarea General a ONU, în decembrie 1979 240 .
240
„Art. 1 – Persoanele r spunz toare de aplicarea legii trebuie s se
achite permanent de datoria pe care le-o impune legea, servind colectivitatea
şi protejând orice persoan împotriva actelor ilegale, conform înaltului grad
de responsabilitate pe care li-l cere profesia lor.
218

Revista Interna ional de Poli ie Criminal comentând aceste
prevederi, subliniaz : „Persoanele responsabile de aplicarea legilor ce se
conformeaz dispozi iilor prezentului Cod merit respectul, sprijinul moral
activ şi concursul colectivit ii în care îşi exercit func iile, pe cel al
serviciului de care apar in, precum şi al colegilor lor”241 .
5.5.1. Calităţi psiho-intelectuale şi moral-afective ale anchetatorului

Între calit ile ce structureaz profilul psiho-intelectual şi moral-
afectiv al anchetatorului, psihologia judiciar se opreşte în mod constant
asupra gândirii, memoriei, integrit ţii senzoriale, echilibrului psihologic
şi, mai puţin sau deloc, asupra capacit ţii de a judeca diferite roluri şi
a bunei-credinţe.
Gândirea este un proces psihic de integrare a informaţiei la nivel
conceptual prin care subiectul cunoaşterii individuale „devine capabil
s dep şeasc limitele hic et nunc ale percepţiei şi s p trund mai
adânc, nu atât constatativ, cât mai ales comprehensiv-explicativ, în
esenţa realit ţii”242 . În cazul anchetatorului, gândirea sa orientat spre
esen a realit ii judiciare a evenimentului judiciar, c ci numai aceast esen
poate fundamenta o solu ie judiciar , trebuie s se caracterizeze prin
claritate, profunzime, rigoare şi s se bazeze pe un dezvoltat spirit critic
autoreflexiv. De regul , faptele relatate în ancheta judiciar par întotdeauna
reale, verosimile, dar se întâmpl ca unele din afirma ii s fie, mai ales la
nivelul am nuntelor, contradictorii sau neplauzibile.
Art. 2 – În îndeplinirea sarcinilor pe care le au, cei r spunz tori de

aplicarea legii trebuie s respecte şi s protejeze demnitatea uman , s apere
drepturile fundamentale ale oric rei persoane.
Art. 5 – Nici o persoan r spunz toare de aplicarea legilor nu poate
aplica, provoca ori tolera un act de tortur sau orice alt pedeaps ori
tratament crud( ), inuman( ) sau degradant( ), nici nu poate invoca un ordin
al superiorilor s i ori împrejur ri excep ionale, cum ar fi: starea de r zboi, o
amenin are contra securit ii na ionale, instabilitatea politic intern sau orice
alt stare de excep ie, pentru a justifica tortura ori alte pedepse sau tratamente
crude, inumane ori degradante”.
241
„Revue Internationale de Police Criminelle”, nr. 358, mai 1982, p.
129-131.
242
M. Golu, Principiile psihologiei cibernetice, Editura Ştiin ific şi
219

De aceea, pentru sesizarea inadverten elor, a decel rii aspectelor reale
de cele imaginare sau a semnificativului de nerelevant, anchetatorul trebuie
s ac ioneze cu perspicacitate şi o mare putere de discern mânt. În felul
acesta gândirea, ca proces psihic cognitiv, distinct de celelalte procese
psihice cognitive, va putea s asigure:
a) calitatea informa iei judiciare;
b) integrarea informa iei în raport cu realitatea extern din care
aceasta a fost extras (evenimentul judiciar);
c) informa ia s fie codificat într-un limbaj care s exprime în mod
fidel esen a evenimentului judiciar.
Memoria243 . „În cadrul sistemului psihic, memoria ocup un loc
distinct şi are o individualitate specific . Ea reprezint un subsistem ale
c rui elemente le constituie conţinuturile informaţionale elaborate în
cursul comunicaţiei anterioare a individului cu mediul extern şi a c rui
dinamic rezid în transform rile de tip integrativ sau instrumental
executiv efectuate de grupuri speciale de operatori asupra acestor
conţinuturi. Astfel spus, într-o prim aproximare, memoria este ceea ce se
ob ine în urma opera iilor de stocare şi conservare a informa iei despre
st rile surselor externe şi despre ac iunile şi tr irile subiective în raport cu
ele. În structura memoriei nu vom g si obiecte şi evenimente ca stare, ci
mesaje informa ionale de tipul codurilor-imagine, codurilor simbolic-
conceptuale sau codurilor «tensiunilor» sau «relaxărilor» variabilelor
motiva ionale afective. Caracteristica principal a acestor mesaje const în
faptul c ele dau «dimensiunea istorică» a sistemului psihic şi a sistemului
personalit ii în ansamblu, legând în timp şi dup principiul opus direc iei
de scurgere a timpului - cel al reversibilit ii sau recursivit ii – st rile şi
comportamentele anterioare de cele actuale”244 .
În activitatea de stabilire, pe baz de probe, a st rii de fapt,
anchetatorul opereaz reversibil şi recursiv. Pe de alt parte, în procesul de
coroborare şi verificare a probelor, anchetatorul stocheaz informa iile şi
„men ine continuitatea fluxului informa ional în cadrul sistemelor
analizatorilor un timp suficient pentru codificare-recodificare, prelucrare şi
interpretare”245 .
Anchetatorului îi este necesar memoria de lung durat , adic acea
memorie care prezint „principalul rezervor de p strare a experien ei
243
Idem, p. 209-227.
244
Idem, p. 210.
245
Idem, p. 221-222.
220

acumulate în cursul activit ii anterioare”246 . „Memoria de lung durat nu
cuprinde numai informa ie pur constatativ despre evenimentele percepute
sau tr ite, ci şi evalu rile, interpret rile ei prin prisma unor criterii şi
etaloane de esen socio-cultural , ştiin ific , filosofic , etic , estetic
etc.”247 .
Este limpede c , întrucât ancheta judiciar debuteaz la nivelul fie-c rui
partener al rela iilor interpersonale, în mod oral, anchetatorului îi este necesar
şi memoria de scurt durat pentru a reuşi s consemneze şi în scris relat rile
partenerilor rela iei, opera iune care este ulterioar convorbirii.
Integritatea senzorial are în vedere condiţia fiziologic normal
a analizatorilor anchetatorului, cunoscut fiind c „valorile funcţiei
sensibilit ţii sunt supuse unor oscilaţii ca urmare a fenomenelor de
adaptare, depresie, oboseal , involuţie, sau a celor de sensibilizare,
contrast, înv ţare (evoluţie)” 248 . Integritatea senzorial a anchetatorului
constituie fundamentul psiho-fiziologic al corectitudinii şi exactit ii
redact rii documentelor de anchet ce constituie suportul material al
mijloacelor de prob . De aceea, anchetatorul trebuie s posede o stare
corespunz toare a s n t ii şi s dispun de o mare capacitate de efort
voluntar. Integritatea senzorial defineşte, în ultim analiz , personalitatea
anchetatorului, permi ându-i acestuia un comportament profesional
echilibrat pe fondul psiho-fiziologic general pozitiv.
Echilibrul emoţional vizeaz componenta afectiv a psihicului
anchetatorului. Procesele afective iau naştere prin „corelare
informa ional , din perspectiva sarcinilor de reglare sau a st rii echilibrului
optim, a cursului evenimentelor externe cu cel al evenimentelor din planul
intern al subiectului”249 .
Complexitatea şi durabilitatea contactelor comunica ionale specifice
activit ilor de anchet judiciar implic întotdeauna ac iunea mai puternic
sau mai slab a unui factor de noutate, declanşând mecanismul psihic al
afectivit ii ce se poate exterioriza prin manifest ri incompatibile cu
profesiunea de anchetator, cum ar fi: dezgustul, plictiseala, sila,
agresivitatea etc. Asemenea manifest ri trebuie contracarate prin
autocontrolul pe care şi-l impune anchetatorul şi exerci iul perseverent al
r bd rii, toleran ei, disponibilit ii de a asculta şi st pânirii de sine.
246
Idem, p. 225.
247
Idem, p. 226.
248
Idem, p. 130.
249
Idem, p. 249.
221

Dac anchetatorul nu va reuşi s -şi asigure „o suprafa psihic
perfect plan ” şi, prin manifest rile sale negative, va apare în fa a
interlocutorului ca un om impresionabil, nervos, agresiv, fr mântat de
problemele proprii, atunci cadrul general al desf şur rii anchetei va deveni
precar, şansele de realizare a scopurilor propuse diminuându-se.
Echilibrul emo ional al anchetatorului este condi ionat şi de lipsa
oric rei prejudec i sau a duşm niei fa de persoana anchetat . Importante
garan ii juridice pentru eliminarea prejudec ilor sunt stabilite în art. 267
C.p., care, incriminând tortura, men ioneaz în mod expres „pentru orice alt
motiv bazat pe o form de discriminare oricare ar fi ea”. De asemenea, în
art. 2 din Codul de conduit pentru persoanele r spunz toare de aplicarea
legii este stabilit obliga ia juridic a acestora „s respecte şi s protejeze
demnitatea uman , s apere drepturile fundamentale ale oric rei persoane”.
Este, credem, în afara oric rei discu ii c dispozi iile documentului de drept
interna ional citate oglindesc preocuparea legisla iei penale moderne pentru
înl turarea prejudec ilor din conduita autorit ilor judiciare r spunz toare
de aplicarea legii.
Importante din perspectiva echilibrului psihologic al anchetatorului
sunt şi dispozi iile art. 7 şi 8 din Codul de conduit 250 .
Capacitatea anchetatorului de a judeca rolurile protagoniştilor
din afacerile judiciare. În literatura de specialitate se apreciaz c
anchetatorului îi este necesar şi o capacitate actoriceasc pentru a putea, la
nevoie, s simuleze perfect orice stare sau tr ire, sau s joace orice personaj
pentru a-i în elege mai bine motivele, st rile afective şi reac iile existente în
momentul comiterii faptei şi, în general, întreaga personalitate.
În activitatea de anchet judiciar nu se justific , nici legal şi nici
moral, procedeele artei teatrale şi nici scenariile. Anchetatorul nu joac rol
de infractor sau victim , „nu intr în pielea infractorului sau victimei”,
aceasta fiind numai expresia metaforic a abilit ii anchetatorului,
inteligen ei şi talentului s u profesional de a intui jocul infractorului sau al
falsei victime.
250
„Art. 7 – Persoanele care r spund de aplicarea legilor nu trebuie s
comit nici un act de corup ie. Ele trebuie s se opun cu vigoare oric ror
acte de acest gen şi s le combat .
Art. 8 – Persoanele r spunz toare de aplicarea legilor trebuie s
respecte legea şi prezentul Cod. De asemenea, ele trebuie s împiedice orice
înc lcare a legii sau a prezentului Cod şi s li se supun cu hot râre, cu
întreaga lor capacitate”.
222

Ancheta judiciar prezint o anumit duritate, fiind pres rat cu
obstacole, cu r sturn ri de situa ii, cu coinciden e stranii care solicit la
maximum inteligen a, priceperea şi rezisten a psihic a anchetatorului.
Legisla ia procesual asigur un cadru juridic adecvat anchetei, sobru
şi solemn, procedee suficiente pentru descoperirea adev rului, principii şi
garan ii corespunz toare pentru asigurarea drepturilor şi respectarea
demnit ii fiec rui participant la procesul penal, nefiind necesar împrumutul
procedeelor din arta dramatic . De asemenea, metodele tactice, tehnica
criminalistic , ca şi cunoştin ele opera ionale de psihologie judiciar permit
identificarea autorilor şi adev rul faptelor lor în condi iile impuse de
standardele moderne ale procesului penal.
Pentru toate aceste argumente, teza juc rii rolurilor de c tre
anchetator, dup procedeele artei dramatice, ni se pare vetust . În realitate,
anchetatorul face mai mult ştiin decât art . C uneori anumite rezolv ri
sunt spectaculoase, aceasta depinde tot de ştiin a anchetatorului.
În realitatea judiciar nemijlocit cu care se confrunt anchetatorul,
actul profesional frecvent utilizat este cel al analizei şi judec rii rolurilor pe
care diferitele persoane implicate în afacerile judiciare le joac şi dac
acestea sunt reale sau fictive251 .
251
Iat câteva exemple în acest sens:
1. Şeful grupei de paz şi gard al unui demnitar, audiat în cazul unui
furt de valut de la reşedin a demnitarului, fiind întrebat pe cine
suspicioneaz , a furnizat o list de suspec i, sugerând verificarea minu ioas
a acestora pe perioada timpului critic. În acest stadiu al anchetei a intervenit
psihologicul care, situându-se pe ipoteza judec rii rolului pe care şi l-a
asumat şeful g rzii demnitarului de a coopera cu anchetatorul, şi-a pus
problema dac acesta este un rol real, adic şi-a propus s -i judece rolul din
perspectiv psihologic . Temeiurile acestui demers sau indiciile de
probabilitate spre versiunea opus celei sus inute de şeful g rzii au fost
furnizate de lipsa oric ror urme la fa a locului, dup o cercetare criminalistic
lege artis. În consecin , i s-a propus şefului g rzii s urmeze procedura
fireasc a investiga iei vizând detec ia comportamentului simulat pentru a fi
exclus din cercul suspec ilor şi pentru ca anchetatorul s se conving c
sprijinul pe care s-a declarat dispus s -l ofere anchetei judiciare este
dezinteresat şi de bun -credin . Cel în cauz a acceptat testarea,
necunoscând c aceasta se va face prin biodetec ie. Când îns s-a aflat în
laboratorul de testare psihologic , în fa a aparatului „Polygraph”, despre
eficien a c ruia era foarte bine informat (din surse str ine) a recunoscut f r
nici o ezitare c este autorul furtului valutei pe care trebuia s o p zeasc .
223

În toate cazurile prezentate activitatea anchetatorului a fost una
cerebral , de analiz psihologic a comportamentului persoanelor aflate în
rela ia sa profesional . Aceast activitate s-a fundamentat pe informa iile
ob inute în anchet , pe logica sau lipsa de logic a faptelor sau a unor
împrejur ri legate de fapt , pe analiza contradic iilor ap rute în anchet .
Tactica de cercetare în exemplele prezentate se constituie pe indicii
de probabilitate ce se grupeaz în algoritmul „ipotezelor pereche”, specific
în disimularea faptelor penale, algoritm frecvent utilizat în ancheta
judiciar , îndeosebi în cauzele complicate în care este implicat şi
Cazul a fost solu ionat în urma şocului psihologic creat de impactul

tehnicii de biodetec ie asupra unei persoane perfect documentate despre
metodologia de testare şi rezultatele acesteia, la mai pu in de dou ore de la
primul contact cu organele de anchet ale poli iei judiciare ale Inspectoratului
de Poli ie a Municipiului Bucureşti. O lovitur de teatru s-ar putea afirma. La
prima vedere, da. Procedeul utilizat are îns o fundamentare ştiin ific , de
psihologie judiciar , îndelung exersat şi validat de zeci de cazuri.
2. Un so reclam dispari ia so iei de la domiciliul conjugal, sus inând
şi versiunea unei posibile aventuri amoroase. În mod surprinz tor, prin
utilizarea unor martori mincinoşi, direc iona i subtil spre organele de anchet ,
so ul ob ine confirmarea oficial a fugii so iei cu un amant. Evident, o solu ie
eronat . Dup 3 ani de la reclama ie, printr-o ac iune de judecare a rolului
so ului, ce s-a declanşat în urma unei reclama ii a p rin ilor disp rutei, cu
sprijinul biodetec iei, se stabileşte rolul real al so ului – acela de ucigaş al
so iei sale – al c rei cadavru l-a ascuns într-o fântân .
3. Un afacerist reclam c a fost tâlh rit de autori necunoscu i în holul
de la intrarea în locuin a sa, prilej cu care i s-a luat o important sum de
bani. Leziunile constatate prin certificatul medico-legal sunt îns
dispropor ionate şi atipice în raport cu descrierea agresiunii din plângerea
penal . La o analiz psihologic de fine e a con inutului reclama iei, transpir
ipoteza înscen rii. Testul de specialitate, constând în verificarea prin
biodetec ie a sincerit ii reclama iei, infirm rolul de victim şi îl confirm pe
cel de escroc, pentru c prin reclamarea tâlh riei afaceristul a inten ionat s -şi
însuşeasc sumele apar inând asocia ilor s i.
4. Pentru a-şi motiva lipsa de acas , în fa a p rin ilor s i, o tân r
reclam c a fost victima unui viol, s vârşit de trei tineri. Fiind testat rolul de
victim al tinerei, acesta nu se confirm . Testul asupra tinerilor îi
inocenteaz . Aşadar, „victima” era autoarea unei plângeri penale
calomnioase, iar „infractorii” inocen i.
224

activitatea laboratorului de psihologie judiciar . Un sinoptic simplu este
edificator pentru a învedera ceea ce înseamn o „ipotez pereche”.
Versiunea reclamat (fals ) Versiunea anchetei (adev rat )
Dispari ie de persoane Omor
Accident rutier Omor
Incendiu cu victim Omor
Sinucidere Omor
Tâlh rie cu autor necunoscut Inexisten a faptei (înscenare)
Furt cu autor necunoscut Inexisten a faptei (înscenare)
Viol comis în grup Inexisten a faptei (înscenare)
Furt din avutul public Delapidare
În asemenea situa ii cercet rile bazate pe algoritmul „ipotezelor

pereche” aduc în fa a anchetatorului datele (indicii) de disimulare care se
polarizeaz în jurul versiunii anchetei şi care, în mod firesc, îl orienteaz pe
anchetator spre actul profesional al judec rii şi stabilirii adev ratului rol al
protagoniştilor cazului judiciar.
În toate situa iile de infrac iuni disimulate au ap rut perioade de
blocaj a anchetei, lipsa acut de informa ii autentice i-a obligat pe
anchetatori, pornind de la particularit ile cazului, s reconstituie variante a
unor posibile moduri de ac iune, s încerce s penetreze necunoscutul.
Toate aceste activit i, esen ialmente psihologice, nu sunt altceva decât
activit i de inferen operativ , de efort cerebral, de c ut ri care dep şesc,
indiscutabil, un simplu joc dramatic.
Prin urmare, anchetatorul nu joac roluri, activitatea sa nu este cea a
unui actor, ci esen a activit ii sale const în a gândi şi, aşa cum constat
Jean Piaget: „A gândi înseamn , în primul rând, a experimenta mental
pentru a se putea trece de la problem la ipotez , de la aceasta la verificarea
ei”. A gândi logic (a experimenta logic, cum se exprim Piaget), implic
posibilitatea unui control conştient asupra cursului opera iilor mentale,
asupra mecanismului acestor opera iuni. Or, acest control implic , în mod
necesar, posibilitatea de a ne desprinde de succesiunea faptelor mentale,
posibilitatea de a reveni la punctul de plecare, de a reface sau reconstitui
unele secven e etc., „într-un cuvânt, capacitatea reversibilit ii”252 .
252
Piaget, J. , Psihologia inteligenţei, Editura Ştiin ific , Bucureşti,
1965, p. 9.
225

Acestea sunt argumentele pentru care pled m pentru judecarea
rolurilor, nu pentru jucarea lor, pornind - aşa cum sublinia Piaget – de la
problema (de solu ionat) la ipotez , iar de la aceasta la verificarea ei.
În mod practic, acesta este algoritmul anchetatorului în situa ia
„ipotezelor pereche”: problema de solu ionat pus în actul de sesizare este
transpus în „ipotezele pereche”, iar apoi se trece la verificarea acestora,
una trebuind s se confirme, iar a doua, evident, s fie infirmat . Nu de
pu ine ori, cazuri judiciare deosebit de grele au fost rezolvate prin utilizarea
biodetec iei judiciare253 .
Buna-credinţ . Anchetatorul, magistratul trebuie s fie profesionişti
de bun -credin . În ce m sur buna-credin îşi justific tratarea într-un
curs de psihologie judiciar vom încerca s demonstr m în considera iile
urm toare.
Buna-credin s-a cristalizat ca un concept juridic fundamental în
dreptul roman şi este specific sistemelor de drept din familia romano-
germanic , deci şi sistemului de drept român. În lucrarea, pe care o
consider m de referin în materia bunei-credin e, Buna-credinţă în
raporturile juridice civile, este citat şi defini ia ilustrului om politic,
filosof, scriitor şi jurist roman Marcus Tullius Cicero, conform c reia buna-
credin const în: „sinceritate în cuvinte (veritas) şi fidelitate (constantia)
în angajamente”254 . „Pornind de la aceast defini ie, se poate spune c
faptele generatoare ale bunei-credin e creeaz dou st ri de concordan sau
de conformitate: pe de o parte, conformitatea între ceea ce omul gândeşte şi
ceea ce el afirm (sinceritate în cuvinte), iar pe de alt parte, conformitatea
între cuvinte şi actele sale (fidelitatea în angajamente)”255 . La rândul lor,
doctrinele moderne de drept dau diferite defini ii bunei-credin e, toate
pornind îns de la cunoscuta maxim roman „Honeste vivere, alterum non
laedare, suum quique tribunere”.
Având în vedere ideea fundamental ce ne preocup , respectiv buna-
credin a anchetatorului, am preferat, dup autorul citat, o defini ie
analitic şi deci mai didactic , pornind de la convingerea c o prezentare a
laturilor conceptului bunei-credin e în ştiin a şi practica dreptului (aceasta
din urm incluzând şi exerci iul psihologiei judiciare) serveşte mai eficient
deonto-logia activit ii de anchetator şi ideea de justi ie.
253
A se vedea cazuistica din capitolul dedicat acestei probleme.
254
Gherasim, D., Buna-credinţă în raporturile juridice civile, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1981, p. 7.
255
Idem, p. 24-35.
226

Aşadar, laturile conceptului bunei-credin e pot fi grupate în
urm toarea ordine:
a) un grup de fapte psihologice determinate care alc tuiesc
onestitatea (,,honeste vivere”) constând în: loialitate, pruden , ordine şi
temperan , toate acestea având un con inut etic;
b) un grup de elemente intrate în sfera dreptului ca o consecin a
faptelor psihologice men ionate şi anume: inten ia dreapt , diligen a,
liceitatea şi ab inerea de la producerea prejudiciului256 .
Cum se caracterizeaz aceste elemente în activitatea anchetatorului şi
magistratului, vom încerca s r spundem, pornind de la datele pe care le
• intenţia dreapt : subordonarea activit ii autorit ilor judiciare

furnizeaz practica anchetei şi a instan elor penale:
obiectivului afl rii adev rului, respect rii legii şi ordinii de drept;
respingerea oric ror ingerin e în actul de justi ie; solu ionarea cauzelor
• diligenţa: circumscrierea eforturilor de solu ionare a cauzelor

numai pe probe certe;
judiciare în limitele admise de procedurile legale; evitarea abuzurilor de
• liceitatea: utilizarea în ancheta judiciar numai a procedurilor

orice fel;
admise de legisla ia procesual penal şi procesual civil ; respectarea

garan iilor procesuale, a prezum iei de nevinov ie şi a dreptului la ap rare,
precum şi a drepturilor omului stipulate în actele de drept interna ional, f r
• abţinerea de la producerea prejudiciilor: observarea

nici un fel de discriminare;
posibilelor vicii în activitatea de urm rire penal sau de judecat , sesizarea

şi înl turarea acestora; receptivitate la cererile ap r rii fa de posibilele
prejudicii.
Buna-credin va trebui s conduc la solu ii temeinice şi legale atât
în activitatea de urm rire penal , cât şi în cea a instan elor judiciare.
În antitez cu buna-credin , „reaua-credin ” se va fonda
întotdeauna pe fapte psihologice situate exact la antipodul celor men ionate,
adic : inten ie r uf c toare, impruden , ilicitate şi v t mare, toate ca
rezultat al lipsei de onestitate.
5.6. Intima convingere

Vom porni la analiza acestui concept de la Hagel care, în Principiile
filosofiei dreptului, sublinia: „Ultimul cuvânt în decizie îl constituie
256
Idem, p. 34.
227

convingerea subiectiv şi conştiin a (animi sententia), aşa cum, în ce
priveşte dovada, care se sprijin pe declara ii şi m rturii ale altora,
jur mântul r mâne garan ia ultim , deşi subiectiv ”257 .
Dac pentru m rturii jur mântul r mâne garan ie ultim , se pune în
mod firesc întrebarea care este garan ia ultim a intimei convingeri pe care
se fundamenteaz o solu ie judiciar . Din perspectiv psihologic aceast
garan ie nu poate fi alta decât respectarea de c tre anchetator a principiilor
şi legilor de formare a probelor, a utiliz rii criteriilor psihologice, iar din
perspectiv etic , garan ia este moralitatea anchetatorului şi buna sa
credin .
Din perspectiv judiciar , garan ia intimei convingeri este dubl ,
pornind de la principiul constitu ional al separa iei puterilor în stat, care
trebuie prev zut expres în orice constitu ie democratic şi terminând cu
principiul independen ei magistra ilor şi supunerii lor numai legii. Credem
c aceast dubl garan ie este obligatorie şi pentru celelalte categorii ce
func ioneaz în sistemul autorit ilor judiciare, r spunz toare de corecta
aplicare a legilor.
În plus, legea organic de organizare judec toreasc stabileşte şi
inamovibilitatea magistra ilor pentru c , din categoria mare a celor ce
contribuie la înf ptuirea actului de justi ie, magistra ii sunt aceia care
solu ioneaz cauzele penale, constatând c , prezum ia de nevinov ie a
început s nu mai func ioneze în favoarea inculpatului, acesta fiind declarat
vinovat.
În ultim analiz exist şi un drept la intim convingere, pe care se
fundamenteaz posibilitatea magistra ilor ce constituie un complet de
judecat de-a avea opinie separat .
Pentru a asigura corecta func ionare a intimei convingeri şi a feri
deliberarea de orice influen , aceasta va avea loc imediat dup încheierea
dezbaterilor şi se va face în secret. La deliberare nu asist nici
reprezentantul Ministerului Public şi nici grefierul. Judec torii vor delibera
mai întâi asupra chestiunilor de fapt, deci cele strâns legate de proba iune şi
apoi asupra celor de drept, adic calificarea faptului şi aplicarea pedepsei.
În Codul de procedur penal în vigoare se men ioneaz c „to i
membrii completului de judecat au îndatorirea s -şi spun p rerea asupra
fiec rei chestiuni” (art. 343, al. 4); „Preşedintele îşi spune p rerea cel din
urm ” (art. 343, al. 5).
257
Hegel, G.F.W., Principiile filosofiei dreptului, Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1963, p. 256.
228

În art. 324, al. 2 din Codul de procedur penal Carol al II-lea, se
pretinde c p rerile sunt culese de preşedinte începând cu judec torul cel
mai mic în grad şi continuând în ordinea numirilor. Evident, legiuitorul a
inut seama în aceast reglementare de un însemnat motiv psihologic:
„Pentru ca judec torii cu o experien mai mare, deci cu o prestan fa de
ceilal i, s nu îi influen eze”258 .
Prin urmare şi institu ia deliber rii are o component psihologic ,
mai pu in relevat în literatura de specialitate.
Oricum, procesele psihologice ale deliber rii pot fi surprinse în
motivarea hot rârilor judec toreşti, care sunt opera gândirii magistra ilor şi
care, volens-nolens, încorporeaz şi psihologia lor.
Credem c intima convingere este o stare psihologic comun tuturor
oamenilor în leg tur cu p rerea lor ferm , de neclintit despre anumite
fenomene, evenimente, situa ii etc.
În drept, intima convingere este starea psihologic a persoanelor
r spunz toare de aplicarea legilor, bazat pe buna-credin , care sunt
împ cate cu propria lor conştiinţă morală, care i-a c l uzit în aflarea
adev rului, prin utilizarea mijloacelor legale şi în stabilirea m surilor legale
consecutive st rilor de fapt stabilite.
Mai r mâne, în mod evident, validarea acestei convingeri intime, care
va opera în momentul r mânerii definitive a hot rârii ce o încorporeaz .
Credem, în finalul tuturor considera iilor expuse, c structura
anchetei judiciare realizat din perspectiv psihologic poate şi trebuie s
fie sistemul de referin al temeiurilor unor solu ii judiciare fundamentate
pe adev r şi justi ie.
5.7. Modele de conduit şi tipuri de anchetatori

Contactul îndelungat cu învinui ii ori inculpa ii, în situa ii şi
împrejur ri complexe, îşi pune amprenta formativ în educarea (în
condi iile unui fond nativ existent) la anchetatori a unor calit i speciale ca:
perspicacitatea, spiritul de observa ie, insisten a, subtilitatea deduc iilor şi
sintezelor, rapiditatea sesiz rii unor rela ii şi for a argument rii logice, a
c ror rezultant formeaz intui ia profesional , aşa-zisul fler. Un anchetator
bun trebuie s fie o persoan c reia s -i plac s lucreze cu oamenii, pentru
c , altfel, nu va reuşi niciodat s câştige încrederea şi respectul celui
258
Vr biescu, G., Curs de procedură penală, Edi ia a II-a , rev zut şi
întregit conform ultimelor modific ri aduse Codului de Procedur Penal
Carol al II-lea, p. 413.
229

ascultat, nu va poseda niciodat for a de persuasiune, ca o condi ie absolut
necesar unei interog ri eficiente.
Anchetatorul trebuie s posede capacitatea de a se exprima clar şi de
a discuta în mod inteligent, atribut al unei gândiri suple şi mobile şi al unul
înalt grad de profesionalism259 .
În contextul exigen elor men ionate sunt incompatibile deontologic:
mul umirea de sine generat de încrederea exagerat în propriile calit i şi
în experien a proprie; ruperea contactului cu elementele teoretice sau de
noutate din profesiune; instalarea stereotipurilor, automatismelor şi
spiritului rutinier; b nuiala excesiv privind orice persoan anchetat ;
tendin a de a suspecta orice om de activitate infrac ional ; amplificarea
nefondat a unor date sau exagerarea semnifica iei acordat unor gesturi şi
manifest ri secundare din conduita celor ancheta i; modul uneori absent sau
defectuos de a formula întreb ri; impertinen , arogan sau chiar
vulgaritate în rela iile cu persoanele anchetate, ş.a.260 .
La toate acestea se adaug atitudini absolut particulare adoptate în
raport cu categoriile de învinui i: vanitoşi, orgolioşi, sensibili la flatare şi la
aprecieri, care-şi fac din statutul de infractor un renume. Oricum, a începe
ascultarea f r a fi cunoscut în profunzime persoana celui cu care urmeaz
confruntarea este ca şi aruncarea în valuri f r cunoaşterea înotului. La
toate acestea se adaug o serie de calităţi profesionale, între care:
obişnuin a de a privi interlocutorii în ochi pe tot parcursul ascult rii,
sondându-le şi interpretându-le corect comportamentul expresiv în raport
cu întreb rile semnificative; deprinderea de a asigura anchetei liniştea şi
intimitatea nece-sar ; deprinderea anchetatorului de a nu-şi permite gesturi
de nervozitate, ticuri, ridicarea tonului ori alte accese de sl biciune;
deprinderea de a intra în anchet cu încredere în capacitatea personal , calm
şi echilibrat, precum şi t ria moral de a mai insista înc pu in din
momentul în care s-a ajuns la concluzia c totul este zadarnic.
Studierea comportamentului anchetatorilor, în rela ia anchetator-
anchetat, a condus la diferite clasific ri, între care cea mai frecvent întâlnit
în literatura de specialitate îi categoriseşte pe anchetatori în urm toarea
tipologie, frecvent întâlnit şi în clasificarea tipurilor de conduc tori:
Anchetatorul temperat: se caracterizeaz printr-un comportament
firesc, îşi ascult cu aten ie şi interes interlocutorul, r bd tor, calm şi
259
Altavilla, E., Psihologia giudiziaria vol. I, Unione tipografico –
editrice torinese, 1955, p. 902-908.
260
Idem, p. 866-882.
230

analitic. Intervine oportun şi eficient, cu tactul corespunz tor situa iei,
pentru l murirea aspectelor esen iale ce intereseaz ancheta.
Anchetatorul amabil: manifest o anumit transparen în rela ia cu
interlocutorul şi jovialitate, nu ezit s -şi trateze interlocutorul cu o igar
sau o cafea. Atmosfera degajat pe care o creeaz ofer premisele unui stu-
diu psihologic mai adecvat a anchetatului. Dac amabilitatea nu este cons-
tant , echilibrul anchetei se poate rupe, anchetatul se inhib , iar investiga ia
poate fi compromis .
Anchetatorul autoritar: se particularizeaz printr-o atitudine rigid ,
grav , cu accent de solemnitate, impunându-şi la modul imperativ voin a în
fa a interlocutorului. Nu este interesat în studiul psihologiei anchetatului şi,
din aceast cauz , nu g seşte modalit ile optime de a stimula pozitiv
convorbirea. Anchetatorul autoritar mizeaz mai mult pe intimidarea
anchetatorului decât pe stimularea psihologic a acestuia pentru a coopera.
Anchetatorul vorb reţ: este un tip complexat de necesitatea
afirm rii sau necesitatea de a se desc rca de o tensiune afectiv , iar
logoreea este modalitatea de a se elibera de aceste st ri. Din motivele
men ionate, sau a altora asem n toare, anchetatorul vorb re intervine
inoportun şi lipsit de eficien în relat rile anchetatului, putând compromite
ancheta.
Anchetatorul cabotin: este cel care exagereaz în utilizarea proce-
deelor actoriceşti, ce caracterizeaz stilul unor anchetatori. Asemenea exa-
ger ri pot provoca st ri improprii pentru ancheta judiciar , cum ar fi: amu-
zamentul, dispre ul, penibilitatea sau chiar inhibarea anchetatului, situa ii ce
pot prejudicia rezultatele anchetei.
Anchetatorul patern: adopt un comportament blând în anchet ,
manifestând uneori chiar compasiune fa de anchetat. Asemenea atitudini
pot fi speculate de infractorii recidivişti care nu vor ezita s -şi atenueze
faptele.
Nu am inclus în aceast clasificare pe anchetatorii violenţi, întrucât
în sistemul judiciar modern existen a acestora este greu de imaginat. Istoria
cunoaşte îns şi aceast categorie de anchetatori sub diverse denumiri, între
care cea mai frecvent este aceea a anchetatorilor torţionari, categorie
specific sistemelor judiciare ale statelor totalitariste.
231

232

Capitolul VI
PSIHOLOGIA COMPORTAMENTULUI SIMULAT261
- VINOV IA CA TR IRE PSIHIC ŞI REALITATE JURIDIC
Secţiunea I
COMPORTAMENTUL INFRAC IONAL
DIN PERSPECTIV PSIHOLOGIC
6.1.1. Consideraţii de psihologie judiciară asupra vinovăţiei

ca atitudine psihică şi realitate juridică
În s vârşirea faptei ce prezint pericol social se reflect o anumit
pozi ie a f ptuitorului fa de valorile sociale ocrotite prin normele dreptului
penal, ceea ce face ca infrac iunea s fie caracterizat de lege şi printr-o
tr s tur de natur moral , subiectiv , constând în vinov ţia f ptui-
torului, adic fapta s fie expresia unei anumite atitudini psihice a
subiectului în ceea ce priveşte voinţa de a s vârşi fapta şi conştiinţa
caracterului şi a urm rilor acesteia.
Astfel spus, fapta este o expresie materializat a proceselor psihice
contrare intereselor şi valorilor sociale protejate prin norme juridice.
Vinov ţia const în atitudinea psihic a (persoanei) f ptuitorului
faţ de fapta socialmente periculoas s vârşit de el şi faţ de
consecinţele acelei fapte, adic atitudinea psihic pe care autorul a
avut-o la momentul s vârşirii faptei ilicite, mai exact, la momentul
imediat anterior s vârşirii acesteia, faţ de fapt şi urm rile ei .
a) Teoria normativ a vinov ţiei
Pentru prima dat , Frank Reinhard a conceput vinov ia ca o judecat
de valoare asupra con inutului psihic al faptei, ea exprimând un raport de
contrarietate între voin a subiectului şi norma de drept, fiind resim it la
nivel afectiv ca tr ire, sentiment de culpabilitate.
261
Pentru interesante aspecte interdisciplinare, specialiştii şi studen ii pot
aprofunda cap. VII – Biodetecţia judiciară din N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T.
Butoi, Psihologie judiciară.
230

În ceea ce priveşte cele dou forme sub care se exprim vinov ia –
inten ia şi culpa – se consider c faptul inten ionat este un fapt involuntar
care nu trebuia produs, caz în care se reproşeaz voin ei c nu a împiedicat
producerea faptei.
Vinov ia apare astfel ca o atitudine reproşabil sub aspectul modului
în care agentul concepe obliga iile sale fa de ordinea juridic , un mare rol
avându-l valoarea motivelor care au stat la baza vinov iei.
În aceast teorie, vinov ia devine un concept autonom f r un
con inut psihic. Evaluarea reproşului se face dup criterii individuale şi
sociale. Criteriul individual va avea în vedere modul de comportare a altei
persoane care, într-o situa ie similar cu cea în care s-a g sit agentul şi
având aceleaşi însuşiri ca şi acesta (vârst , sex, preg tire profesional etc.)
ar fi ac ionat în alt mod, respectând legea.
Însuşirile individuale ale agentului şi specificitatea situa iei sunt
transferate asupra altei persoane luate ca termen de referin . Criteriul social
va ine seama de anumite circumstan e concomitente faptei legate de
condi iile familiale, economice, sociale în care a ac ionat agentul şi au
influen at asupra motiva iei faptei.
În cadrul acestei teorii se subliniaz dubla pozi ie a inten iei: pe de o
parte, inten ia este un proces psihic care explic finalitatea şi caracterul
ac iunii volitive, iar pe de alt parte, este un factor revelator al atitudinii
interioare a agentului fa de ordinea juridic . De fapt, teoria normativ nu
conduce la o desprindere a proceselor psihice care înso esc şi se manifest
în luarea hot rârii de a ac iona şi în punerea în execu ie a hot rârii, ci duce
la o adâncire a acestora, la o examinare a lor în lumina întregii personalit i
a agentului. Accentul analizei se mut deci, de la procesele psihice
implicate în s vârşirea faptei, la procesele psihice care explic comportarea
f ptuitorului, atitudinea sa intern fa de ordinea juridic .
b) Teoria psihologic a vinov ţiei
Teoria psihologic a vinov iei consider c aceasta nu poate fi
analizat decât în raport cu o persoan responsabil , capabil s -şi dea
seama de condi iile în care ac ioneaz şi de consecin ele faptei şi s -şi
coordoneze activitatea în raport cu aceste cunoştin e. În lipsa capacit ii
psihofizice, agentul poate comite doar fapte periculoase, dar nu fapte
inten ionate sau culpoase. Rezultatul nociv pe care l-ar putea produce
persoanele incapabile apare mai degrab ca o consecin mecanic , pur
cauzal a mişc rii membrelor persoanei incapabile.
231

Prof. univ. dr. George Antoniu262 subliniaz cele dou ipostaze ale
vinov iei: aceea de element al conceptului de infrac iune şi aceea de proces
psihic descris în norma de incriminare (în subsidiar, tr ire psihic a
culpabilit ii între conştiin a culpabil şi norma juridic incriminatoare).
6.1.2. Matricea infracţională (culpabilizatoare).

Matricea morală din perspectiva contradictorialităţii
Sub aspect psihologic, punerea în oper a proiectului infrac ional este
precedat de procesul specific al concep iunii faptei penale care cuprinde
analiza posibilit ilor de ac iune, evaluarea avantajelor şi dezavantajelor, a
riscurilor ac iunilor ilicite, a m surilor de împiedicare a identific rii.
Evaluarea acestor elemente se poate finaliza fie prin renun area la proiectele
ilicite, fie, dimpotriv , la deliberarea şi asumarea riscurilor şi, în consecin ,
la executarea proiectului infrac ional.
Procesele psihice ce preced şi înso esc s vârşirea infrac iunii, precum
şi cele ce succed acesteia sunt integrate conştiin ei infractorului sub forma
unui pattern infrac ional stabil, cu con inut şi înc rc tur afectiv-
emo ional specific şi cu o caracteristic fundamental –
psihosensibilitatea – în virtutea c reia este posibil conservarea în
structurile memoriei a unei realit i psihice obiectivat în mod fascinant la
nivelul amintirii despre fapt (inclusiv substratul ei afectiv-emo ional).
Structurile informa ionale reprezentând matricea infrac ional , r mân
implementate în neuronii scoar ei cerebrale datorit psihosensibilit ii
latente ce poate fi reactivat , dislocat şi exteriorizat (monitorizat ) în
biodiagramele specifice investiga iei conduitelor simulate fiind
identificabil (exclusiv la autorii faptelor infrac ionale) sub impactul
stimulilor de natur psihologic .
Definit strict, matricea infracţional este o realitate a conştiinţei
infractorului, filmul netrucat şi netrucabil al derul rii infracţiunii,
autoimplementat secvenţ cu secvenţ în memoria infractorului.
6.1.3. Comportamentul infracţional din perspectiva

reperelor sale psihologice
6.1.3.1. Dinamica secven elor comportamentale
262
G. Antoniu, Vinovăţia penală, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995.
232

Structura informa ional psihosensibil are în con inutul s u patru
secven e distincte sub aspect psihologic, care se diferen iaz în intensitate şi
se delimiteaz în timp263 .
Secvenţa primar însumeaz procesele psihice care se nasc şi se
consum pân la decizia de a comite infrac iunea proiectat . Aceast etap
se caracterizeaz prin perceperea şi prelucrarea de c tre agentul infractor a
informa iilor declanşatoare de tendin e şi motiva ii antisociale, pe care se
fundamenteaz op iunea pentru mobilul comportamentului ilicit, adic
deliberarea.
Secvenţa secundar cuprinde procesele psihice care au loc din
momentul lu rii deciziei infrac ionale pân la preg tirea material şi
s vârşirea faptei. Aceast etap se caracterizeaz printr-un intens consum
l untric, problematica psihologic fiind axat pe coeficientul de risc, mai
ales pe miza pus în joc. Un rol deosebit în luarea deciziei infrac ionale îl
are func ia de proiec ie-anticipare, care stimuleaz câmpul reflec iei asupra
consecin elor în raport cu reuşita sau nereuşita, sentimentul satisfac iei
coexistând cu tr irea anxiozit ii, nesiguran ei şi îndoielii.
Fiind intime şi deosebit de intense, toate aceste procese psihologice
sunt caracterizate printr-un mare consum de energie nervoas ,
manifestându-se la unii infractori printr-un anumit grad de surescitare. În
acest stadiu, inten ia infrac ional primeşte un contur precis generând
reechilibrarea sferei afectiv-motiva ionale, pe primul plan trecând de
aceast dat procesele reflexiv-volitive.
Secven ei secundare îi sunt specifice procesele de analiz şi sintez a
datelor de inute de agentul infractor şi de structurare a acestora pe variante
de ac iune, din care se va alege varianta optim . Activit ile specifice etapei
secundare se desf şoar sub forma reprezent rii mentale a unui plan de
ac iune despre mijloacele şi modalit ile de realizare a scopului, timpul de
s vârşire a infrac iunii, asigurarea rezultatelor acesteia, m surile de
acoperire şi sustragere de la identificare şi r spundere, precum şi alte
elemente necesare reuşitei.
Un rol deosebit de important în prelevarea şi anticiparea mental a
finalit ii ac iunilor proiectate îl au stabilirea orient rii antisociale şi
experien a din trecut a agentului infractor, acestea fiind componente
esen iale ale poten ialului s u criminogen.
O dat definit hot rârea de a comite infrac iunea, latura imaginativ-
prospectiv a acesteia este urmat de ac iunile materiale cu caracter
263
Doctrina dreptului clasic accept urm toarea evolu ie: apari ia motivului,
lupta motivelor, adoptarea hot rârii şi, în fine, executarea ac iunii.
233

preg titor. Specificul actelor preparatorii const în procurarea de
instrumente şi materiale necesare actelor de executare a infrac iunii,
contactarea de complici, culegerea de informa ii despre victim (e), despre
locul infrac iunii, supravegherea obiectivului şi studiul acestuia,
recunoaşterea locului faptei, experimentarea privind p trunderea şi ieşirea
de la locul faptei, posibilit ile de acoperire şi fug în caz de surprindere etc.
Rezultanta comportamentului infractorului din faza actelor
preparatorii poate fi, dup caz, fie fundamentarea în plan material a
hot rârii de a comite fapta prin realizarea condi iilor optime reuşitei, fie
desistarea ori amânarea, în aşteptarea unor condi ii şi împrejur ri
favorizante.
Secvenţa terţiar cuprinde procesele psihologice care înso esc
s vârşirea infrac iunii (în faza tentativei şi consum rii faptei). În timpul
comiterii infrac iunii, agentul infractor tr ieşte st ri emo ionale deosebit de
intense. Actele şi ac iunile care se deruleaz în câmpul infrac iunii sunt
tributare crizei de timp şi neprev zutului, care genereaz tr irea unui acut
sentiment de precipitare şi team .
Psihologic, obiectele, fiin ele sau fenomenele percepute de agentul
infractor în timpul comiterii faptei (instrumentele destinate s vârşirii
infrac iunii, valorile ce constituie obiectul material al infrac iunii,
victima/victimele), contextul spa io-temporal al desf şur rii activit ilor
specifice comiterii infrac iunii etc., în func ie de propriet ile lor fizico-
chimice (intensitate, form , m rime, culoare, dispunere spa ial , rezisten a
victimei etc.) determin tr iri şi reac ii emo ionale tributare atât
imperfec iunii sim urilor, cât şi surescit rii nervoase în care aceasta se
deruleaz . Teama de a fi descoperit, necesitatea de a g si noi solu ii unor
situa ii de fapt neprev zute, tr irea real a riscului bulverseaz structurile
emo ionale şi precipit ac iunile f ptuitorului. Lipsa unui autocontrol
caracteristic pentru un mod de ac iune şi gândire în situa ii normale,
genereaz sc p ri, chiar şi în cazul infractorilor ce opereaz „cu sânge
rece”. Astfel, din cauzele men ionate, infractorului i se diminueaz
autocontrolul, acesta putând pierde obiecte personale în câmpul faptei, uit
obiecte corp-delict purt toare de urme, sau uit s ştearg anumite categorii
de urme, renun în cursul activit ii infrac ionale la portul m nuşilor, se
accidenteaz etc. Toate acestea sunt exploatate de poli ia ştiin ific prin
metode criminalistice, în scopul identific rii autorului şi solu ion rii cauzei.
Secvenţa a patra cuprinde procesele psihologice care se produc
dup s vârşirea infrac iunii, în inten ia sustragerii de la r spunderea penal .
Elementul caracteristic psihologiei infractorului dup s vârşirea faptei
penale este efortul de a se sustrage identific rii, inculp rii şi pedepsei. În
234

general, comportamentul agentului infractor în aceast faz – post-
infrac ional – este reflexiv-ac ional, întreaga lui activitate psihic fiind
dominat cu autoritate de trecerea în revist a celor petrecute.
Istoria criminalit ii demonstreaz existen a, înc din cele mai vechi
timpuri, a unor strategii şi scenarii de contracarare a activit ilor de
identificare şi tragere la r spundere penal a autorilor.
În contextul acestor strategii şi scenarii, nu pu ini sunt infractorii care
îşi creeaz alibiuri, încercând s conving c era imposibil ca ei s fi
s vârşit fapte (faptele) sau mizeaz pe imposibilitatea administr rii probelor
de c tre organele judiciare.
În cazul alibiului, stratagema utilizat este, de regul , aceea de a se
îndep rta în timp util de la locul infrac iunii şi de a ap rea cât mai curând în
alt loc, unde, prin ac iuni menite a atrage aten ia, caut s fie remarca i
pentru a-şi crea probe, bazându-se pe ideea c , dup o anumit scurgere a
timpului, organului de urm rire penal îi va fi greu s stabileasc cu
exactitate succesiunea în timp a celor dou evenimente264 . Alteori,
dimpotriv , infractorul apare în preajma locului unde se desf şoar
cercet rile, c utând s ob in informa ii referitoare la cursul acestora,
ac ionând prin denun uri sau scrisori anonime, modific ri în câmpul faptei,
înscen ri, înl tur ri de probe, dispari ii de la domiciliu, intern ri în spitale
sau s vârşirea de noi infrac iuni m runte pentru a fi arestat şi a disp rea din
aria de investigare a poli iei.
În urm rirea scopului lor, infractorii nu ezit a întrebuin a orice
mijloace care i-ar putea ajuta: minciuna, perfidia, încerc ri de intimidare a
anchetatorului, deseori l sând s se în eleag c vor apela la „persoane
influente” care s curme „şirul ilegalit ilor”.
6.1.3.2. Etiologia suportului psihologic

(mobilul, trebuin a, motivul, idealul, concep ia, scopul etc.)
264
Cu studen ii se vor analiza strategiile de contracarare a identific rii şi a
prob rii infrac iunii prin strategia alibiului de c tre fra ii Iulian – Nicolae şi Radu –
asasinii prof. Racu Iulian în feb. 1994. Se va eviden ia faptul c distan a CFR
Bucureşti-Iaşi, în perioada critic , fusese blocat prin înz pezire, documentele
oficiale ale CFR fiind utilizate în spargerea alibiului criminalilor care justificaser
absen a din Bucureşti, tocmai prin deplasarea la Iaşi în timpul critic, c l toria cu
trenul fiind practic imposibil . În final, autorii vor recunoaşte comiterea omorului,
de la ei recuperându-se corpurile delicte: 2 butelii şi 1 ceas de buzunar din aur.
235

Mobilul, ca element subiectiv al conţinutului infracţiunii –
Comportamentul uman este determinat de modific rile interne (neuro-
endocrine) şi de stimuli (excitan i) externi care influen eaz scoar a
cerebral 265 . Modific rile psiho-fiziologice determin starea de tensiune
psihic care ini iaz un comportament propriu fiec rui individ. Motiva ia
ac iunii/inac iunii infrac ionale constituie for a motrice interioar , elementul
primar care asimileaz şi sedimenteaz influen ele externe şi va genera
fapta, persistând pân la reducerea tensiunii psihice ap rute (prin s vârşirea
sau desistarea de la producerea faptei).
Conduita individual este rezultatul interven iei unui ansamblu de
factori conştien i, inconştien i, fiziologici, afectivi, intelectuali, sociali, afla i
în interac iune266 care incit , sedimenteaz sau amplific structura psihic
individual (influen at de anumite predispozi ii individuale). Motiva ia
ac iunii/inac iunii este declanşat de trebuin e, interese, convingeri, idealuri,
concep ii care dezechilibreaz biopsihosocial infractorul şi înceteaz prin
satisfacerea acestora.
Trebuinţa infractorului având o natur diferit (social , biologic ,
material ) impune st ri şi imbolduri ac ionale tensionante, orientând
comportamentul individual spre reducerea tensiunii prin satisfacerea
acestora sau amplificarea tensiunii din cauza neîmplinirii lor. Tendin a de a
trece la satisfacerea unor trebuin e în mod conştient sau inconştient,
constituie faze comportamentale ale motiva iei individuale reprezentat de
mobilul acţional care declanşeaz , impulsioneaz şi orienteaz
ac iunea/inac iunea infrac ional .
Selectarea şi asimilarea trebuin elor şi mobilurilor (motivelor) într-o
structur constant şi eficient în domeniul infrac ional, formeaz
interesele infractorilor.
Motivele se afl într-o interac iune instabil care genereaz st ri
tensionale sau chiar între infractor şi societate, determinând pe infractor s
opteze între satisfacerea prin infrac iune sau respingerea motivelor prin
desistarea sa.
Trebuinţele şi interesele infractorului se contopesc uneori cu unele
convingeri tr ite afectiv, fiind implicate în sentimentele, pasiunile, emo iile
şi dorin ele sale.
Convingerile stabilizeaz propriile aprecieri despre unele fenomene
şi situa ii psihosociale, infractorul intervenind sau ac ionând pentru
men inerea sau înl turarea celor care nu-l satisfac. Derularea existen ei
265
N. Sillamy, p. 202.
266
Idem, p. 203
236

sociale poate s fie idealizat de infractor în sensul prelu rii unor modele
comportamentale sau a anticip rii unor solu ii care s justifice propria sa
atitudine infrac ional .
Idealul infractorului va constitui un el suprem al ac iunii – omisiunii
socialmente periculoas , atât sub aspectul formei de realizare, cât şi al
finaliz rii acesteia. Reprezentând un înalt grad de preg tire ac ional ,
idealizarea infrac ional ar trebui s caracterizeze sensul, scopul şi
modelarea întregii activit i infrac ionale a unui individ.
Sfera conceptului de motiva ie comportamental se încheie cu
elementul de concepţie despre viaţ şi societate a infractorului, ca
orientare fundamental a comportamentului individual spre domeniul
infrac ional. Concep ia despre rezolvarea conflictelor individuale şi sociale
numai prin infrac iune (ca rezultat al experien ei proprii) se caracterizeaz
printr-un grad mai mic de în elegere a exigen elor sociale şi este o negare a
educa iei individuale.
Mobilul (motivul) acţiunii-inacţiunii infracţionale reprezint
elementul subiectiv al con inutului infrac iunii şi const într-o cauz
determinat , un imbold psihic care impulsioneaz , declanşeaz fapta
socialmente periculoas . Mobilul dezv luie natura moral a ac iunii –
inac iunii. Reprezentând o caracteristic de impuls afectiv ap rut dup
selectarea, asimilarea şi sedimentarea unor influen e externe, mobilul se
materializeaz în obiectul rezolu iunii delictuoase şi în direc ionarea
execut rii dinamice a acesteia pentru satisfacerea unor cerin e morale
individuale: gelozie, glorie, gratitudine, fanatism, l comie, r zbunare,
sacrilegiu. Guvernând întreaga motiva ie ac ional , mobilul reprezint un
factor declanşator al faptei în sensul determin rii st rii psihice necesare
orient rii spre satisfacerea cerin elor individuale, devenind astfel un obiect
al cunoaşterii individualit ii psihologice a infractorului responsabil. În
func ie de geneza şi con inutul mobilului ac ional, în comportamentul
infractorului se reg sesc elemente esen iale ale temperamentului,
obişnuin elor, direc ion rii morale, experien ei şi adapt rii la un anumit tip
de via , precum şi ale tulbur rilor mentale (frustr ri, nevroze, obsesii,
maladii mentale).
Mobilul faptei este variabil şi se caracterizeaz printr-un grad mai
mic sau mai mare, mai simplu sau mai complex de organizare, ceea ce
înseamn c sensul s u difer de la infractor la infractor sau dup condi iile
specifice de realizare non sine causa acceditur (nu se ac ioneaz f r
motiv). Nivelul de profunzime în reflectarea realit ii psihosociale a
mobilului infrac ional va caracteriza şi gradul de responsabilitate social
sau de iresponsabilitate a infractorului. Determinând infrac iunea, mobilul o
237

individualizeaz şi o calific , îns prezen a sa nu este obligatorie pentru
des vârşirea con inutului infrac iunii. Mutabile semper causa (mobilul se
schimb mereu), îns el poate lipsi din derularea unor infrac iuni spontane,
fapt care nu exclude realizarea con inutului infrac iunii, deoarece ac iunea-
omisiunea s vârşit cu inten ie sau din culp are un rezultat socialmente
periculos dac infractorul are capacitatea psihofizic s r spund penal.
Practic, nu exist ac iune-omisiune care s nu aib la baz un mobil ac ional
ce înso eşte psihic şi ac ional comportamentul infractorului, îns în anumite
situa ii, legea penal calific infrac iunea şi dup existen a perceptibil a
mobilului: omorul s vârşit din interes material (art. 175 lit.b C.pen.); în
anumite situa ii legea impune cu necesitate existen a mobilului pentru a se
împlini elementul subiectiv al con inutului infrac iunii (abuzul în serviciu
prin îngr direa unor drepturi pe temei de na ionalitate, ras , sex sau religie
– art. 247 C.pen.), astfel c , în lipsa mobilului, infrac iunea nu va exista, iar
fapta nu va fi sanc ionat .
Uneori, mobilul reprezint o circumstan agravant în realizarea
infrac iunii, devenind astfel şi un element circumstan ial în activitatea de
individualizare legal şi judiciar a pedepsei: art. 75, lit.d C.pen. (existen a
motivelor josnice). Categoriile specifice de mobiluri sunt perceptibile şi
inedite, atipice, de manifestare bizar a unor motive ac ionale, legea
propunând aplicarea unor pedepse pân la maximul special, iar dac acesta
este neîndestul tor, se va ad uga un spor în limitele prev zute de art. 78
C.pen.
Mobilul infrac ional se dezvolt , în genere, înaintea debutului faptei,
devansând fazele ac ionale şi devenind o circumstan subiectiv a ac iunii-
inac iunii socialmente periculoas . Formarea mobilului şi acceptarea
acestuia de c tre infractor reprezint o parte component a afectivit ii
individuale care este preponderent şi stabil negativ , constituind un caz
tipic de neacceptare a exigen elor sociale, explicând din ce motiv a fost
s vârşit fapta penal .
Scopul, ca element subiectiv al conţinutului infracţiunii – Scopul
infrac ional este reprezentat de considerentele fixate în mod conştient de
infractor care se vor realiza în mod concret prin s vârşirea unei ac iuni-
inac iuni. Prin scop, infractorul anticipeaz rezultatul faptei care urmeaz a
se definitiva ulterior. Scopul este rezultatul unui proces psihic, al unei
deliber ri prin care f ptuitorul anticipeaz satisfacerea unor interese şi îşi
fundamenteaz modul de ac iune concret pentru a se finaliza rezultatul
propus. În sens restrâns, scopul reprezint reflectarea subiectiv , conştient
a unui rezultat infrac ional viitor, intuit, realizat şi acceptat de infractor. În
sens larg, scopul semnific stabilizarea conştient , volitiv a gândirii
238

infractorului asupra unui obiectiv, deliberarea şi adoptarea unei strategii
ac ionale adecvate modului şi condi iile concrete de s vârşire a faptei
pentru ob inerea rezultatului anticipat.
Sensul scopului se precizeaz în contextul ac iunii, exprimând
caracteristica procesului ac ional, a însuşirilor, a circumstan elor în care va
avea loc ac iunea pentru a se ajunge la rezultatul prev zut ini ial. Scopul
este dependent de rezultatul infrac ional, fiind element subiectiv al
con inutului infrac iunii doar în anumite condi ii. Scopul realizeaz
jonc iunea între actul deliberativ, voli ional şi rezultatul urm rit, îns nu în
toate cazurile sfera şi felul scopului urm rit de f ptuitor face parte din sfera
şi felul scopului incriminat ca element subiectiv al con inutului unei
infrac iuni. Dac scopul infrac iunii concrete se ocup de modul cum este
organizat aceasta pentru producerea rezultatului, infrac iunea abstract
stabileşte un scop generalizat socialmente periculos pentru întreaga
categorie de ac iuni posibile a se realiza. În acest mod, scopul devine
element subiectiv al con inutului infrac iunii doar în condi iile în care fapta
a urm rit realizarea scopului generalizat, socialmente periculos. În
con inutul infrac iunii, scopul este utilizat sub în elesurile de destina ie, de
rezultat şi de circumstan şi face parte din latura obiectiv a infrac iunii.
6.1.4. Matricea morală

Înainte de a fi un concept, matricea moral (aflat în raporturi
de incompatibilitate cu matricea infracţional ) este o realitate mental ,
un construct cognitiv-intelectiv plasat la nivelul conştiinţei individuale
şi uşor identificabil la fiecare individ al speciei umane, normal din
punct de vedere bio-psihic.
Premisele demersului se pot constitui din definirea moralei: „Morala
poate fi definit din diferite puncte de vedere; ea poate fi definit ca ştiin a
binelui şi a fericirii. Morala este ştiin a profilaxiei şi a terapeuticii r ului. Ea
este filosofia şi igiena fizic şi psihic a vie ii sociale, conştiin a echilibrului
social, ştiin a moralit ii şi imoralit ii, a drepturilor, a îndatoririlor, a
viciilor şi a virtu ilor. Morala este ştiin a moravurilor, a ansamblului
regulilor care guverneaz raporturile dintre oameni, ea este ştiin a acordului
sau a societ ii, ştiin a reac iilor între indivizi şi arta de a le evita: ştiin a
pruden ei şi a prevederii, ştiin a estim rii propriei sl biciuni”267 sau, din alt
perspectiv , „morala este ultimul cap t al unei asocia ii alternative între
267
Odobleja, Şt., Psihologia Consonantistă, Editura Ştiin ific şi
239

ac iune şi reac ie, între r u şi r zbunare, între c in şi consolare” – „exist
o moral pozitiv (morala binelui) – în jonc iuni pozitive, comandamente
pozitive, ceea ce trebuie f cut, al turi de o moral a r ului (prohibi ii) –
comandamente negative, ce trebuie s omitem sau s ne ab inem de a
face”268 .
Morala, chiar condi ionat istoric, constant şi actual , în fiecare din
noi, este matricea noastr moral , spa iul psihologic, forul interior de
decizie, sau cum spunea Kant – „liberul arbitru”.
Matricea moral cuprinde legea moral implacabil ce nu poate fi
modificat , tocmai pentru c este lege. Legea moral cunoaşte şi r ul şi
binele, şi nu poate transforma r ul în bine şi nici binele în r u, ea este
infailibil , categoric , se supune unui singur comandament, cel al
„imperativului categoric”.
În sintez , matricea moral este o constelaţie de exigenţe moral-
etice structurat la nivel mental într-un construct cu rol de filtru
selectiv, aflat în raporturi de excludere cu matricea infracţional , vis-
á-vis de care dezvolt la f ptuitori sentimentul culpabilit ţii
(vinov ţiei) de fiecare dat când exigenţele sale sunt înc lcate.
Identificarea comportamentului simulat este posibil tocmai în
virtutea realit ii şi caracterului obiectiv al matricei morale sedimentat
mental a speciei umane, pentru c psihobiodetec ia se adreseaz unui
comandament moral – comandamentul adev rului şi sincerit ii,
coordonate ale personalit ii morale a omului.
În virtutea acestor realit i se confirm , la unison, c sindromul
relevant se afl în consonan cu legea moral a planului decel rii r ului de
bine, în timp ce comportamentul simulat se afl în contradic ie cu legea
moral .
Secţiunea a II-a
COMPORTAMENTUL SIMULAT
6.2.1. Noţiuni şi definiţii asupra comportamentului simulat

Una dintre formele de simulare (sau disimulare) o constituie
minciuna, atunci când este comunicat prin limbaj. Rousseau comenta
defini ia în felul urm tor: „a min i înseamn a ascunde un adev r ce trebuie
dat în vileag”, afirmând totodat c trecerea sub t cere a acestor adev ruri
pe care nu ai obliga ia de a le face cunoscute nu înseamn „a min ii”.
268
Idem, p. 554.
240

Sinceritatea este o prescrip ie moral care nu poate fi întotdeauna o
realitate psihologic .
Minciuna afirmat de subiect este justificat sau nu, astfel ea
reprezint starea unei încerc ri de a falsifica r spunsul just la o întrebare,
ascunzând st rile emo ionale demascatoare. Din punct de vedere
psihofiziologic, detectarea simul rii poate fi studiat şi este analizat uneori
în aspectele ei mai grave, infrac ionale, cât şi, mai ales, în laborator, – f r a
fi interesa i de doza de justificare a celor implica i sau de caracterul
oarecum artificial în care sunt induşi subiec ii de experien 269 .
O alt form mai intim de simulare, nu mai pu in r spândit îns , o
constituie refuzul de a-şi m rturisi şi de a recunoaşte o anumit atitudine
real fa de o persoan oarecare sau încercarea de a-şi camufla fa de sine
însuşi o anumit dorin pe care totuşi o simt270 .
Simulând, oamenii caut s -şi conving auditorii de pozi ia pe care
şi-o expun aparent. La anxioşi, de exemplu, se observ adesea t inuirea
adev ratului motiv de anxietate. Simularea îmbrac în exterior inten ia de
• printr-o atitudine ra ionalizatoare în care individul încearc s ofere

inducere în eroare prin trei procedee mascate:
ra iuni cât mai plauzibile pentru justificarea unor greşeli sau a unui
• al ii caut s -şi proiecteze atitudinile personale în contul altora;

comportament pe care singur îl b nuiesc a fi condamnabil;
• inversul acestui tip de mascare o constituie identificarea, prin

aceasta individul atribuindu-şi voit componente sau atitudini ale altor
persoane.
Schema acestor procedee de mascare a motivelor reale, care sunt
surse ale anxiet ii, apar ine lui Coleman (influen a freudian ).
Ca şi în minciun , în orice alt tip de simulare exist un anumit grad
de inten ionalitate în a înşela. Inten ia este acea caracteristic esen ial care
deosebeşte o eroare de un fals. Simularea este, deci, o semnifica ie social .
O dat cu complicarea vie ii sociale, tipurile de simulare, unele mai mult,
altele mai pu in justificate, devin tot mai numeroase şi, în general vorbind,
nişte necesit i.
Cazul simul rii absolute, a falsific rii voite a adev rului printr-o
form exprimat verbal – „minciuna” – cu ascunderea expresiilor aparente
care ar putea-o demasca. Oric rui comportament aparent îi corespunde, cu
necesitate aspectul lui inaparent. Ceea ce este fals este sensul imprimat de
269
Ciofu, I., Comportamentul simulat, p. 51.
270
Idem, p. 51.
241

individ componentei oferite spre observa ie direct , adic sensul care
trebuie atribuit, dup inten ia sa, comportamentului aparent.
Comportamentul este, în fapt, inseparabil de formele sale de
manifestare şi ac ioneaz ca un tot. De aici şi posibilitatea cunoaşterii sigure
a simul rii comise. Inaparen a în simulare este pân la urm nu numai ceea
ce se încearc a fi ascuns, ci produsul dintre inaparen a care corespunde cu
ceea ce este l sat voit s se exteriorizeze şi inaparen a care trebuie s
r mân un secret personal.
6.2.2. Exprimarea aspectului inaparent în comportamentul simulat
Ac iunea simul rii are un aspect aparent (care ne poate induce în
eroare), dar şi unul inaparent. Formele comportamentului inaparent –
eviden iabile cu ajutorul indicatorilor fiziologici – sunt numeroase, de la
modific rile bioelectrice surprinse de EEG într-un moment de aten ie, pân
la creşterea tonusului sau la mişc ri musculare care anticipeaz
direc ionarea unor organe senzitive sau apatice c tre obiectul aten iei.
Prima schem la care apel m se refer la „comportamentul de
acomodare”. Astfel, între o func ie a sistemului (S) şi comportament (R) au
loc o serie de procese:
1. de prelucrare a informa iilor primite, implicând procesele receptive
(prin care se selec ioneaz stimulii care dezv luie, care arat o semnifica ie
anumit );
2. de evaluare (prin care se definesc cerin ele de acomodare şi se
formuleaz ac iunile posibile);
3. de selec ie (prin care se aleg ac iunile, dup riscul şi recompensa pe
care le presupun).
Toat aceast prelucrare este influen at de:
a) cadrul de referin al individului;
b) pattern-ul motiva ional: trebuin e, interese etc.;
c) resursele de mânuire a ac iunii comportamentale: capacitate,
talent, înv are, poten ialit i etc.;
d) condi ii diverse, momentane: implica ii emo ionale, oboseal etc.
Rezult , din aceast schem , c între factorii perfect vizibili şi
controlabili, (S) şi (R), exist unele variabile intermediare care influen eaz
şi întârzie r spunsul vizibil. Comportamentul simulat trece printr-o
succesiune asem n toare de etape – procese, dintre care, în unele
comportamentul se poate exprima în ambele lui aspecte, în altele numai în
formele inaparente. Dintr-o astfel de schem se remarc existen a a dou
elemente importante pentru conduita simulat , şi anume:
242

- primul element este reprezentat de momentul în care stimulului i se
stabileşte sau i se reactualizeaz o anumit semnifica ie pentru subiect,
semnifica ie care poate fi cu totul alta decât cea unanim stabilit ;
- al doilea element îl constituie evaluarea, mai concret spus,
selectarea tipurilor de r spunsuri, de ac iuni. Aici se controleaz punctul în
care subiectul care încearc o simulare trebuie s -şi traduc într-un stadiu
aparent inten iile asupra c rora a deliberat, cât şi formele de exprimare
g site a fi convenabile.
Într-o a doua schem , comportamentul puncteaz şi mai clar verigile
inaparente incluse în ac iunea de simulare: stimul – semnifica ie – mediere
– inten ie – r spuns. În aceast schem care apar ine lui Smedslund este de
re inut existen a a dou „zone nelegiferate” (now lawfull region) în care
sunt introduşi factori de incertitudine: una dup recep ionarea stimului, o a
doua înaintea r spunsului efectelor. Prima zon indic lipsa unei reac ii
logice între (S) şi o anume semnifica ie constant . A doua arat lipsa acestei
reac ii din stimularea respectiv şi semnifica ia personal local . Rezult c
odat cu sau dup apari ia inten iei de a r spunde, un r spuns poate fi
întârziat, viciat, falsificat cu un altul care nu corespunde uneia de tipul
statistic, ca depersonalizat. A doua zon de incertitudine împreun cu
inten ia de a r spunde, reprezint , posibil, momentul şi locul cel mai
caracteristic pentru ac iunea demascatoare a aspectului inaparent din
comportamentul de simulare, în care obiectiv ar fi poate imposibil de
p truns dac ea n-ar fi strâns legat de coloratura emo ional a ac iunilor
planificate, de efectul atitudinii preg titoare şi nesiguran a asupra
rezultatului acestor ac iuni care presupun un risc pentru individ.
În comportamentul inaparent al simul rii exist unele verigi, unele
etape semnificative. Desf şurarea acestor etape nu are loc f r un anumit
ecou efectiv, dimpotriv , emo ia le înso eşte, dându-le o anumit
consisten , adic , o implicare în primul rând a manifest rilor organice,
musculare şi glandulare care îngroaş cu mult latura eviden iabil a acestor
evenimente.
6.2.3. Indicatorii verbali, motori şi fiziologici ai conduitei simulate

în expresia aparentă
(semnificaţia şi sensul stimulilor declanşatori de emoţie)
a) Metoda asocierilor de idei în detec ia minciunii îşi bazeaz
eficien a pe faptul c o stare emo ional , o anumit semnifica ie a
cuvintelor ce se prezint sau se spun cuiva pot influen a asocierile pe care
acesta le stabileşte uneori. Libertatea unui subiect de a stabili asocia ii de
limbaj la un cuvânt-stimul dat este îngr dit , orientat de o serie de criterii
243

care uneori scap controlului individual. Asocia ia f cut poate s apar –
atât pentru experimentator, cât şi pentru subiectul însuşi – ca fiind
întâmpl toare. Totuşi, din punct de vedere al leg turilor, circuitelor
condi ionate care sunt reactive şi care stau la baza asocierilor verbale,
formularea de „asocia ie întâmpl toare” trebuie privit cu circumspec ie.
Exist cercet ri ale c ror date probeaz faptul c în con inutul asocierilor pe
care le facem pot fi incluse pân şi aspectele unor perceperi subliminale.
Ideile nu ne vin în minte, deci, la întâmplare.
Folosirea metodei asocierilor verbale în scopul detect rii unui
anumit con inut de idei, legat de o stare momentan (emo ional , mental )
cap t şansa de a deveni, prin intermediul unei metode adecvate, un singur
instrument investigator.
Ca o concluzie referitoare la folosirea metodei asocia ilor verbale, se
afirm c „dac viteza de reac ie verbal este diferit la cuvintele critice fa
de acelea nesemnificative, dac subiectul refuz r spunsul la cuvintele
critice sau repet voit, în lipsa unui cuvânt înlocuitor la îndemân ,
r spunsurile verbale anterioare – atunci vinov ia simulantului (subiectului)
poate fi dovedit ”.
b) Indicatori vegetativi. În multe cazuri experimentale s-a constatat
c stimulii prezenta i subiectului au şi un aspect afectiv, dar cel cognitiv
este primordial. Într-un context afectiv situa ia se schimb . Simularea
constituie tocmai unul dintre aceste cazuri: aspectul emo ional este mai viu,
datorit însuşi contextului afectiv în care este silit s ac ioneze subiectul sau
infractorul. De aceea, indicatorii vegetativi se situeaz pe primul plan prin
modific rile pe care le produc: pulsul creşte imediat dup minciuna
afirmat , pozi ia vertical a undelor pulsa iilor înscrise este modificat .
Dintre al i indicatori vegetativi, unii autori sus in c EDG are o mare
eficien în detectarea r spunsurilor simulate. Personalul de specialitate care
lucreaz în criminalistic opiniaz îns c în condi iile anchetei (cu un stres
mai ridicat, deci), EDG are o eficien într-adev r mai bun , dar mai
sc zut comparativ cu al i factori, cum ar fi presiunea sangvin .
c) Înregistr rile fiziologice sunt asociate cu al i indicatori de detec ie
a simul rii şi contribuie considerabil la detectarea comportamentului
simulat.
Un alt indicator, expresia sonor a r spunsului verbal, a stat la
baza detec iei comportamentului simulat într-o metod pus la punct de
Olechowski.
6.2.3.1. Indicatorii fiziologici, semnifica ia şi sensul

stimulilor declanşatori de emo ie în simulare
244

Dup 1900, cercet rile întreprinse în direc ia „detect rii simul rii”, a
„minciunii”, au fost tot mai numeroase, specialiştii plecând de la faptul c
st rile de tensiune psihic , ap rute în momentele de nesinceritate, cum sunt
şi cele specifice învinuitului sau inculpatului care caut s ascund
adev rul, determin o serie de modific ri fiziologice. Unele dintre aceste
modific ri (r guşeala, congestionarea, crisparea, sc derea saliva iei,
dereglarea ritmului respira iei şi a celui cardiac etc.), pot fi sesizate direct de
c tre cel ce efectueaz ascultarea, dac are cunoştin e de psihologie,
fiziologie şi, bineîn eles, spirit de observa ie adecvat profesiunii.
Plecându-se de la manifest rile specifice tensiunii psihice, în

literatura de specialitate s-a încercat chiar stabilirea unor reguli dup care se
poate detecta minciuna, vinov ia sau inocen a. Astfel, potrivit lui Le Clere:
a) r spunsul vinovatului este mai lent şi ezitant, cel al inocentului este
spontan, detaliat şi deseori indignat;
b) vinovatul suport mai greu privirea, spre deosebire de inocent care
îns , roşeşte mai uşor;
c) inocentul face apel la corectitudinea sa şi caut s demonstreze c
nu ar avea nici un interes pentru faptele care i se imput ;
d) inocentul d mai greu explica ii privind modul în care şi-a petrecut
timpul critic, spre deosebire de vinovat care ofer imediat un „excelent”
alibi;
e) inocentul este inconsecvent în declara iile pe care le face271 .
Tehnicile de investigare, care detecteaz emo ia şi nu cauzeaz
acesteia, se bazeaz , în esen , pe urm toarele elemente:
- în momentul simul rii, individul prezint o serie de manifest ri
emo ionale272 ;
- persoana ascultat nu-şi poate controla în întregime aceste
manifest ri emo ionale.
Indicatorii fiziologici care pot servi la depistarea tensiunii emo ionale
folosi i în actualele tehnici de detec ie a simul rii, a sincerit ii sau a
nesincerit ii, sunt consecin a unor procese fiziologice (cauzate de
tensiunea psihic specific sistemului nervos vegetativ), cum ar fi:
1. modific rile activit ilor cardiovasculare, manifestate în ritmul şi
amplitudinea pulsului, precum şi în tensiunea arterial ;
271
E. Stancu, Criminalistică, p. 145.
272
Vezi anexa: T. Butoi, Al. Butoi şi I. Butoi, Psihologia comportamentului
criminal – ghid de observaţie, Editura Eumar, Bucureşti, 1999, p. 137 şi urm.
245

2. modificarea caracteristicilor normale ale respira iei care, în
prezen a emo iei, devine neregulat şi mai grea;
3. modificarea rezisten ei electrice a pielii, denumit reac ia
electrodermic (R.E.D.);
4. modificarea caracteristicilor normale ale vocii, func iei fonatorie
influen at de schimbarea tremurului fiziologic al muşchiului aparatului
fonorespirator;
5. modificarea caracteristicilor scrierii, îndeosebi în privin a vitezei
de execu ie şi a presiunii, care se poate accentua sau reduce273 .
Al i indicatori fiziologici sunt:
- tensiunea muscular (crisparea);
- temperatura corpului;
- comportamentul ocular;
- activitatea electronic a scoar ei cerebrale, înregistrat prin
intermediul electroencefalografului sub forma electroencefalogramei
(EEG), fiind un indicator important al tensiunii psihice.
6.2.3.2. Mijloace psihologice de detectare a tensiunii psihice

cuprinse în chestionare şi teste de personalitate
Performan a realizat de un subiect într-o cercetare experimental
depinde, printre altele, de calitatea şi intensitatea simul rii, de anumite
capacit i psihofizice, de disponibilitatea de moment, de gradul de s n tate
şi oboseal , de motiva ia pentru experiment. Influen a acestor condi ii
asupra creşterii sau descreşterii performan ei, în ob inerea unor rezultate
care corespund realmente sau nu posibilit ilor subiectului a fost deseori
abordat obiectiv.
O importan deosebit o are asupra rezultatelor şi influen a sau
încrederea subiectului fa de adev ratul scop al activit ii experimen-
tatorului, uneori, condi ii care îl pot determina s apeleze în ceea ce spune
sau face, la r spunsuri nesincere.
Este necesar o analiz am nun it privind rolul stimul rilor în cerce-
tarea psihologic , influen a acestora asupra nivelului performan ei şi, în
general, asupra îmbun t irii modelului de investigare a simul rii.
Se observ indici de simulare în:
a) Chestionarele psihologice – care r spund anumitor tematici – în
care o parte dintre cei solicita i au tendin a de a face o „bun impresie”
examinatorului. În cazul în care indivizii sunt preveni i c obiectul urm rit,
273
T. Bogdan, T. Butoi, Tratat practic de criminalistică, vol. II, p. 368.
246

odat cu prezentarea chestionarului, îl constituie investigarea tendin ei de a
min i, are loc o mai frecvent formare a r spunsurilor, cu o puternic
dorin de a face aceeaşi „bun impresie”. Astfel, pentru a preveni falsitatea
r spunsurilor, s-a pus problema introducerii în chestionare a „scalelor
speciale” de detec ie a unor disimul ri reuşite (fake good responses);
b) Testul M.M.P.I. con ine, de asemenea, o „scal special ” de 18
elemente, asem n tor testului de personalitate al lui Manddlley (M.P.I.) şi o
„scal special pentru copii” (J.M.P.I.), cu doi indici de simulare (F-K, K-
L), identifica i ca fiind factori care exprim o „tendin de a min i” şi o
„ap rare perceptiv ”, disimularea şi ap rarea perceptiv având un factor
comun: starea de ap rare (liberty);
c) Testul de apercepţie tematic (T.A.T.), aplicat într-o condi ie
standard, comparat cu o agresivitate simulat poate avea ca rezultat
eviden ierea încerc rilor de a da r spunsuri false.
d) Testul de frustraţie ROSENZWEIG – acumularea agresivit ii
este introproiectat , exteriorizat sau mediat .
Secţiunea a III-a
DETECTAREA ŞTIIN IFIC A CONDUITELOR DUPLICITARE
(SIMULATE – MINCINOASE) – UTILIZAREA TEHNICII
LIE DETECTOR POLIGRAPH274
6.3.1. Scurt istoric şi evoluţie în materie

Preocup rile obiective ştiin ifice, îndreptate c tre detec ia st rilor de
tensiune emo ional care eviden iaz disimularea adev rului, sunt de dat
relativ recent . Este cunoscut faptul c cercet rile asupra poligrafului au
ap rut pentru prima oar în jurul anilor 1920 în S.U.A., izvorând din
necesitatea practic a orient rii anchetatorilor în dirijarea cercet rilor
judiciare, ulterior poligraful „fiind amplu folosit în instruc ia penal ”275 .
Plecând de la faptul c disimularea adev rului (minciuna) este
înso it în mod obişnuit de unele schimb ri fiziologice caracteristice
reac iilor emo ionale, „un num r de tehnicieni şi criminologi ca V. Benussi,
H.D. Burtt, J.A. Larson, Summers, Keller, Reid, Inbau, pentru care lupta
contra crimei se reducea adesea la o lupt între adev r şi minciun , dar
274
Tiberiu Bogdan, Tudorel Butoi, Tratat practic de criminalistică, vol. II,
cpt. referitor la identificarea stresului emo ional prin tehnica poligraf.
275
J. Pinatel, El detector de metiras, Mundo-Policial, nr. 25/1974, Buenos
Aires, p. 58.
247

preocupa i de asemenea s stabileasc nevinov ia indivizilor acuza i pe
nedrept, au f cut cercet ri şi au construit aparate amplificatoare şi
înregistratoare capabile s traduc şi s studieze aceste fenomene
interioare”276 .
Pentru diagnosticarea minciunii şi sincerit ii, V. Benussi a utilizat
pneumograful. Problema pe care şi-a pus-o Benussi a fost dac se schimb
respira ia când se minte, cu alte cuvinte dac se pot preciza sau nu
simptomele respiratorii pentru minciun . Tehnica utilizat de Benussi a
constat în urm toarele: Subiectului i se prezentau diferite buc i de hârtie pe
care erau imprimate cifre, litere sau imagini. El (subiectul) trebuia, într-un
caz, s spun sau s citeasc corect ceea ce se g sea pe foaia de hârtie, iar în
alt caz s declare semne care nu se g seau pe foaia de hârtie, simulând
adev rul. Experien ele au fost f cute în prezen a unei asisten e compuse din
exper i, al c ror rol era acela de a observa atitudinea şi fizionomia
subiectului şi de a conchide, dup impresiile lor, dac subiectul a min it sau
a spus adev rul. În acest timp, experimentatorul se ocupa de înregistrarea
respira iei subiectului. Pentru diagnosticare, experimentatorul s-a folosit
numai de curbele respira iei. Rezultatele ob inute au fost din cele mai tipice:
în caz de minciun , expira ia era de mai lung durat decât inspira ia, iar în
cazurile de sinceritate, dimpotriv , inspira ia era aceea care dura mai mult.
Prin urmare, ceea ce permite diagnosticul nu este nici frecven a, nici
profunzimea respira iei, ci numai forma. Încerc rile f cute de subiec i de a
schimba în mod voluntar curba respira iei au fost f r succes. Interesant de
remarcat este îns faptul c aprecierea exper ilor a fost just în 50% din
cazuri, ceea ce dup Benussi se putea datora pur şi simplu întâmpl rii, pe
cât vreme diagnosticul bazat pe curbele respira iei prezenta o exactitate de
aproape 100%.
Experien ele lui Benussi au fost reluate cu mici modific ri de H.D.
Burtt. El a înregistrat îns , nu numai respira ia, ci şi presiunea sanguin
sistolic . Concluzia la care a ajuns a fost c presiunea sanguin sistolic
avea o mai mare valoare diagnostical decât respira ia. Dup Burtt,
diagnosticul bazat pe respira ie este just în propor ie de 73%, iar cel bazat
pe presiunea sistolic în propor ie de 91% 277 .
În S.U.A., primele cercet ri se leag de numele lui John A.
Larson278 , care, în colaborare cu profesorul de psihologie Robert A. Gesell,
a realizat în 1920 un aparat poligraf portabil (instrument capabil s
276
M. Sicot, A la barre de l’Interpol, Paris, 1961, p. 170.
277
Al. Roşca, op.cit., p. 127-128.
278
A. Parker, Au nom de la loi, Paris, 1965, p. 98.
248

înregistreze în mod continuu 3 fenomene fiziologice – tensiune arterial ,
puls şi respira ie), pe care-l utiliza mai ales pe când lucra pentru poli ia din
Berkley279 .
Keller, care urm rise primele lucr ri ale lui Larson, a construit în
1925 cu ajutorul Universit ii Netwestern, un poligraf îmbun t it, sub
denumirea de „Keller Polygraph” (nedep şind îns stadiul înregistr rii
parametrilor clasici: tensiunea arterial , pulsul şi respira ia). Cu acest aparat,
el pune bazele poligrafului industrial280 .
În 1938, Compania de cercet ri asociate din Chicago, adaug la
aparatul lui Keller, inspirându-se din lucr rile lui Walter Summers asupra
reac iei galvanice a pielii, un înregistrator capabil s m soare varia iile
acesteia.
O form îmbun t it este realizat în 1945 de John Reid, care
stabileşte leg tura între activitatea muscular neobservabil şi tensiunea
arterial , poligraful „Reid” putând astfel înregistra: tensiunea-pulsul,
respira ia, reac ia electrodermogalvanic , reactivitatea neuromuscular .
Realiz rile în acest domeniu au fost posibile datorit , pe de o parte,
necesit ii impuse de practic de a se efectua detec ia disimul rii adev rului
şi, pe de alta, datorit preocup rii unor min i ingenioase de a fructifica în
mod superior rezultatele psihofiziologiei.
Ulterior acestor prime începuturi, a avut loc o perfec ionare
considerabil a poligrafului, atât în sens strict tehnic, cât şi în ceea ce
priveşte metodologia de utilizare a aparaturii.
Pe plan statistic, Laboratorul de detectare al poli iei din Chicago a
efectuat între 1938 şi 1941 un num r de 1127 de teste. În registre a fost
relevat culpabilitatea în 84% dintre cazuri281 .
Au existat multe discu ii privind aspectele morale şi juridice ridicate
de folosirea tehnicii poligraf. Astfel, M. Sicot sublinia: „în domeniul
respectului persoanei umane, se cuvine s se precizeze bine c utilizarea
aparatului este de ordin pur extern. Firele şi electrozii s i nu afecteaz cu
nimic integritatea sau demnitatea individului care conserv toate calit ile
sale volitive şi intelectuale şi nici nu trebuie m car s se dezbrace, în timp
279
C. Turner, Détection scientifique du mensonge dans l’Armée Americane,
în „Revue Moderne de la Police”, nr. 61-1963, p. 16.
280
Guy Mondet, Le polygraph et son utilisation en justice, în „Revue
Internationale de Criminologie et de Police Technique”, nr. 4-1959, Geneva, p.
298.
281
Ibidem.
249

ce în multe ri, legile autorizeaz recoltarea de sânge care necesit
în ep turi şi prelev ri corporale”282 .
În ce priveşte opinia european fa de aspectul juridic al problemei,
majoritatea specialiştilor sunt de aceeaşi p rere cu Marcel Sicot, care
subliniaz : „Reac iile înregistrate la poligraf nu pot fi considerate nici ca
declara ii, nici ca m rturii, nici ca m rturisiri, pe care nimeni nu este, în
mod legal, obligat s le fac . Mie mi se pare în actuala stare de lucruri c ar
trebui s fie clasate în categoria indiciilor care rezult mai curând din
tehnica poli ist , decât din procedura penal . Ele nu au, desigur, valoarea
urmelor relevate la fa a locului, şi, mai pu in înc , for a probant a
amprentelor digitale, recunoscut ast zi în mod universal. Dar justi iei i-au
trebuit numeroşi ani ca s recunoasc valoarea probatorie a
dactilotehniei”283 .
Nu trebuie îns neglijat faptul c „adversarii detectorului de minciuni,
uitând f r îndoial pe nevinova i, pe care acesta permite s -i scoat în afara
cauzei, estimeaz c utilizarea sa este incompatibil cu principiul de a
dispune liber de tine însu i, c singura amenin are de a recurge la acesta
constituie deja o presiune, c opera ia îns şi este un act de intimidare care
poate aduce subiectul s m rturiseasc ceea ce n-ar fi recunoscut altfel, c
el risc s m rturiseasc crezându-se depistat, c anchetatorul poate, dac
individul refuz s se supun detectorului, trage din acest refuz concluzii
injuste sau imprudente, c subiectul vinovat este susceptibil s vrea el însuşi
s înşele, în sfârşit, c uneori este dificil s interpretezi graficele şi s
controlezi autenticitatea acestora”284 .
În prezent, folosirea tehnicii poligraf în procesul penal este o realitate
nu numai pe continentul american, ci şi în numeroase ri europene
(Germania, Fran a, Italia, Polonia etc.), în Japonia, în Israel etc.
În ara noastr , test rile cu ajutorul tehnicilor poligraf sunt de dat
recent şi se fac în compartimentele tehnico-ştiin ifice ale Poli iei.
Preocuparea de baz este aceea a perfec ion rii metodologiei de testare
(prin valorificarea experien ei practice a muncii de poli ie şi a cercet rilor
de psihologie judiciar de la noi), în direc ia m ririi capacit ii de precizie
în ceea ce priveşte depistarea disimul rii adev rului în cursul cercet rilor.
Scopul final exclusiv este acela de a orienta (în baza unor indicii) cercet rile
judiciare, de a aduce un plus calitativ activit ii de urm rire penal .
282
M. Sicot, op.cit., p. 170-171.
283
Ibidem.
284
Ibidem.
250

6.3.2. Fundamentul ştiinţific al constatării stresului psihologic
a) Indicatorii psihofiziologici de depistare a nesincerit ţii
Observa ia empiric milenar a eviden iat faptul, îndeobşte cunoscut,
constând în aceea c ori de câte ori se ascunde adev rul prin rostirea unei
minciuni, acest fapt este înso it de un întreg cortegiu de tr iri l untrice şi de
sentimentul stingheritor al vinov iei. „În str dania de a ascunde adev rul
nu am sim it oare, în unele ocazii, o creştere brusc a b t ilor inimii,
urcarea sângelui în obraz, un impuls incontrolabil de a înghi i, sau alte
astfel de fenomene rezultând din teama asupra posibilit ii ca minciuna s
fie descoperit ? Şi nu ne-am întâlnit cu multe ocazii în care am putut decela
minciunile altor persoane prin diverse manifest ri ca roşirea, contractarea
buzelor, strângerea ochilor, evitarea de a privi pe cel ce întreab «drept în
ochi», o monotonie special a vocii, un «râs for at», o contraîntrebare de
«cine, eu?», o cerere inutil de a se repeta întrebarea, mişc ri ale mâinilor şi
picioarelor ar tând o stare de stânjeneal , o activitate m rit a «m rului lui
Adam» şi multe alte reac ii de natur asem n toare?”285 . Deosebit de
frecvent, asemenea manifest ri se întâlnesc în domeniul psihologiei
judiciare, oglindite concret în munca de urm rire penal , de ascultare a
învinui ilor şi infractorilor. În marea majoritate a cazurilor, aceştia,
profitând de lipsa unor probe hot râtoare şi esând ra ionamente cu aspecte
de verosimilitate, z d rnicesc aflarea adev rului şi solu ionarea just a
cauzelor. Dac în plan ra ional, logico-cognitiv (acela al dialogului dintre
anchetator şi infractor), manifestarea de voin a acestuia din urm de a se
ap ra de acuza iile aduse se desf şoar plenar, nestingherit, uneori dându-i
chiar câştig de cauz , nu acelaşi lucru este posibil în sfera tr irilor
emo ionale şi a reac iilor psihofiziologice, unde, de obicei, autocontrolul
voluntar r mâne f r efect286 . „Persoana care a comis o infrac iune, în
timpul ascult rii se afl într-o stare de excita ie emo ional puternic , în
special atunci când exist un pericol real de a face cunoscute fapte pe care
285
J.E. Reid, F.E. Inbau, Truth and Deception, The polygraph (Lie Detector)
Technique, Baltimore, 1966, p. 14.
286
De aici şi o serie vast de preocup ri c tre detec ia în mod indirect a
aspectelor de nesinceritate, începând cu Abrahamsen Kent-Rosanoff, Jung, Roşca
(timpul de laten ); A.R. Lucia Mira y Lopez (deregl rile în curba experien ei
motrice); I. Molnar (chestionarul tendin ei generale de a fi nesincer), şi terminând
cu substan ele psihofarmaceutice (House-Claude-Hererra) sau electroşocul (Corletti
şi Bini) – vezi Tiberiu Bogdan, Psihologie judiciară, Editura Ştiin ific , Bucureşti,
1956, p. 180-190.
251

vrea s le ascund . La o reac ie emo ional puternic intervin modific ri în
presiunea sângelui, în for a şi viteza de lucru ale inimii, în respira ie
(schimbarea ritmului), în reac ia epidermo-galvanic . Aceste modific ri pot
fi înregistrate pe aparate speciale, analizându-se mai apoi abaterile
intervenite”287 .
b) Mecanismul psihofiziologic al producerii st rilor emoţionale
În s vârşirea unei fapte penale (furt, tâlh rie, delapidare, omor etc.)
subiectul (infractorul) particip cu întreaga sa fiin , mobilizându-şi pentru
reuşita infrac ional întregul s u poten ial volitiv şi cognitivo-afectiv.
Punerea în act a hot rârii de a comite fapta prev zut de legea penal este
precedat de o serie de procese de analiz şi sintez şi de o lupt între
motive, deliberarea şi actele executorii antrenând profund întreaga
personalitate a individului. Acest lucru face ca faptul infrac ional s nu
r mân ca o achizi ie întâmpl toare, periferic a conştiin ei infractorului, ci
s se integreze în aceasta sub forma unei structuri informa ionale stabile cu
con inut şi înc rc tur afectiv-emo ional specific , cu un rol motiva ional
bine diferen iat. Asimilarea faptei are loc în momentul s vârşirii acesteia, în
procesul perceperii şi ac iunii nemijlocite cu obiectele şi fenomenele din
mediul (infrac ional) înconjur tor şi al sediment rii semnifica iilor lor în
experien a adaptativ în raport cu situa ia infrac ional . Psihologic,
obiectele, fiin ele sau fenomenele percepute de infractor în timpul comiterii
faptei (scule sau instrumente de spargere, arme, victim , martori, contextul
spa io-temporal al desf şur rii faptei etc.), în func ie de propriet ile lor
fizico-chimice (intensitate, form , m rime, culoare, dispozi ie spa ial ,
rezisten a victimei) sau de efectele acestora ( ip t de durere, strig t,
zgomot de împuşc turi etc.) determin tr iri şi reac ii emo ionale pozitive
sau negative ale subiectului. Subordonându-se caracteristicilor informa io-
nale ale faptei, componentele experien ei afective corespunz toare se
asociaz , integrându-se în calitate de component a imaginii individuale sau
categoriale despre fapta infrac ional , conform principiului psihologic dup
care stabilizarea şi organizarea sistemului de imagini implic şi stabilizarea
şi organizarea substratului lor afectiv.
Tehnicile poligraf, abordând în mod indirect planul conştiin ei
subiectului, caut s eviden ieze dac acesta red cu fidelitate şi în mod
sincer „ceea ce ştie”, adic elementele de con inut ale „realit ii subiective”
pe care o poart în planul conştiin ei sale (elemente de timp şi de loc legate
287
M. Golu, A. Dicu, Introducere în psihologie, Editura Ştiin ific ,
252

de fapt , de modul de operare şi de împrejur rile care au declanşat
comportamentul infrac ional). St rile emo ionale iau naştere înc din
momentul în care b nuitul este invitat pentru a da rela ii legate de fapt şi,
Ü Starea ini ial a conştientiz rii pericolului (în cazul unui vinovat)
în general, cunosc urm toarea dinamic în manifestare:
de a fi identificat şi demascat introduce organismul uman, ca sistem

autoreglator, într-o stare de vigilen crescut (alarmare288 ). Aceast stare
ini ial are un caracter difuz, general, global, cu declanşare şi realizare
involuntare, preg tind (prin mecanismele autoregl rii psihofiziologice)
organismul pentru contracararea pericolului. În cazul unei persoane
nevinovate, de regul , st rile emo ionale sunt slab eviden iate, având în
general, un caracter stenic, pozitiv, motivat de curiozitate şi interes pentru
scopul chem rii în fa a anchetatorului. Ele se realizeaz , de asemenea, prin
mecanismele psihofiziologice involuntare, reflexe şi au un caracter difuz
Ü O dat cu începerea chestion rii b nuitului, conştientizarea

general, fiind slab eviden iate.
mesajului informa ional al întreb rilor ce i se adreseaz realizeaz în planul

cognitiv al acestuia reactualizarea involuntar a momentelor informa ionale
obiectual afective care au înso it comiterea faptei, prin declanşarea reac iilor
func ionale ale memoriei inten ionale şi ale celei latente. Datorit factorului
surpriz şi elementului de neprev zut al întreb rilor, reprezent rile despre
fapt apar brusc, intempestiv, surprinzând compartimentul de analiz şi
decizie nepreg tit, în deficit de date şi subansambluri logice în fa a
pericolului iminent de demascare.
Concomitent, caracteristicile afective, st rile emo ionale şi tr irile
care au întov r şit reprezent rile despre fapt inund planul conştiin ei,
dominându-l, în virtutea ineficien ei asupra lor a controlului voluntar. La
acest nivel, tr irea emo ional se integreaz în structura primar a
instinctelor (instinctul de conservare), conştientizarea pericolului
demasc rii declanşând tr irea st rii de fric (uneori brusc blocare a unei
func iuni motorii) 289 , cu caracter bine precizat şi distinct fa de un pericol
anume (rezultând din con inutul mesajului informa ional al întreb rii) şi
Ü O surs puternic de genez a st rilor emo ionale este (al turi de

înso it de puternice desc rc ri neurohormonale declanşate pe cale reflex .
„teama de detec ie”, mai ales dup testul cartonaşelor de stimulare) şi
288
C.T. Morgan, Physiological psychology, Megraw-Hill Books, 1965,
p.337 şi urm.
289
Tiberiu Bogdan, Probleme de psihologie judiciară, Editura Ştiin ific ,
1973, p. 102 şi urm.
253

conflictul care apare în plan cognitiv şi în procesul de decizie, între
domeniul datelor de cunoaştere ce fundamenteaz situa ia adev rat şi
domeniul datelor inten ionale care fundamenteaz minciuna.
Disimularea adev rului f cut în mod conştient necesit un efort
voluntar, care declanşeaz st ri emo ionale uşor decelabile în parametrii
psihofiziologici. Dac negarea adev rului este posibil în planul verbal al
dialogului (în cursul anchetei libertatea de conştiin nefiind limitat în nici
un fel), acest lucru nu este posibil în planul reac iilor neurovegetative, unde
conflictul cap t propor ii, instan a cortical conducând, prin structurile
subordonate, centrii sistemului vegetativ c tre dezechilibr ri şi reechilibr ri
succesive cu caracter adaptativ situa iei de pericol în care se afl individul.
Plecând de la aceste date ştiin ifice fundamentate (în literatura
româneasc de specialitate, Ion Ciofu, în cadrul Institutului de psihologie al
Academiei, s-a impus prin cercet rile asupra comportamentului simulat),
tehnica poligraf nu face altceva decât s depisteze emo ia în mod indirect
prin depistarea reac iilor activatorii generale, care implic mecanisme
fiziologice atât centrale, cât şi periferice290 .
În acest sens, exist corela ii directe între via a psihic şi modificările
cardiovasculare. Accelerarea ritmului cardiac în timpul emo iei a fost bine
cunoscut cu mult timp înainte ca problema s fie analizat ştiin ific
(Bîkov). Experimental, s-a ob inut tahicardie în cursul aplic rii unei baterii
de teste care au introdus o stare de stres (Thiessen), la aşteptarea şocului
electric (Kransogorski), chiar dac aceast aşteptare se întinde pe zeci de
minute (Lundberg), stabilindu-se c în timpul imediat anterior, cât şi dup
ac iunea aceluiaşi stimul nociv, anxietatea provoac o descreştere a acestui
ritm. Emo ia de team , de fric este, deci, legat de intercep ia cardiac ,
rela ie exprimat perfect de clinicianul Brown: frica este o „proprietate
esen ial a psihismului cardiac”. Un alt parametru al activit ii cordului în
290
„Aceste reac ii pot fi identificate deoarece sunt transmise de o parte
special a sistemului nervos. Putem spune c sistemul nervos al omului are dou
componente. Una somatic responsabil de transmiterea impulsurilor nervoase
somatice musculare şi de postur a scheletului. Alta, mai veche şi relativ
independent de sistemul nervos central, cea autonomic sau vegetativ , care se
ocup cu activitatea vital subconştient . Noi respir m, inima bate, digestia are loc,
hormonii sunt elimina i în debitul sanguin care trece prin corp, este reglat
temperatura, pupila se dilat sau se contract , f r nici un fel de adaptare
conştient ... aceste schimb ri includ îmbujorarea ori paloarea fe ei, transpira ia
excesiv , creşterea vitezei inimii, uscarea gurii, multe senza ii viscerale şi altele” –
H.J. Eysenk, Sense and nonsense in psychology, Penguin Books, 1966, p. 78.
254

emo ie îl constituie modific rile vasculare. Observa iile, mai întâi clinice
(Pşonic), au stabilit c are loc o dilatare a vaselor sanguine cerebrale în
timpul st rilor afective de orice fel (Franck), în durere şi ruşine (Mosso) sau
în nelinişte (Negel)291 . Totodat , emo ia este înso it şi de o creştere a
tensiunii arteriale. Legat de activitatea aparatului cardiovascular amintim şi
efectele glandulare decelabile în emoţie. În emo ia puternic (mânie) are
loc o activare a sistemului nervos simpatic, înso it de un exces de
adrenalin . Ca rezultat apare un întreg cortegiu de reac ii fiziologice care
preg tesc organismul pentru a putea face fa situa iei (Canon,
Funkenstein); respira ia devine mai profund , ritmul cardiac mai frecvent,
tensiunea arterial creşte, apare afluxul de sânge c tre inim şi muşchi,
procesele din canalul alimentar se diminueaz ş.a.m.d.; ficatul se dilat şi
secret provizii de zah r în sânge, iar acesta din urm coaguleaz mai rapid
(Ruch, Bîkov). În tensiunea psihic , cum ar fi cea provocat de fric , sunt
secreta i diverşi hormoni pe lâng adrenalin : noradrenalin , serotonin ,
aceticolin , care, la un loc, constituie un mecanism de „agita ie vegetativ ”
(Kreindler).
Emo iile determin prin sistemul nervos vegetativ şi modific ri
electrice în piele, atât de rezisten electric , cât şi de poten ial292 . Înc de la
primele cercet ri ale aplic rii tehnicii cutanogalvanice (Pierron,
Camppellman) s-a stabilit dependen a rela iei emo ie-rezisten şi poten ial
electric nu numai de caracterul de noutate a excit rii organismului, de
caracterul de efort fizic sau intelectual, ci, în foarte larg m sur , şi de
st rile afective în care rezisten a electrodermic (RED)293 este deosebit de
291
„Impulsurile sistemului simpatic pot cauza b t i rapide ale inimii. Ele pot
determina constric ia vaselor de sânge..., iar accelerarea vitezei inimii şi constric ia
vaselor de sânge pot creşte presiunea sângelui” – C.T. Morgan, op.cit., p. 334-336
şi urm.
292
„R spunsurile psihogalvanice au fost folosite în toate testele psihologice
de cercetare vizând condi iile emo ionale ori m surarea reac iilor emo ionale la
stimuli” – C.T. Morgan, ibidem.
293
„Împreun cu alte înregistr ri, RED concur la o mai bun definire
opera ional a emo iei. Ceea ce se poate surprinde este corela ia între activitatea
electrodermal şi intensitatea emo iei, mai pu in calitatea ei. Apar totuşi unele
diferen e în func ie de calitatea emo iei; scurtarea timpului de laten şi creşterea
amplitudinii RED la «mirare» şi «surpriz »; creşterea perioadei de laten şi
sc derea amplitudinii pentru st rile de încordare.
Ax constat valori mai mari ale conductan ei pielii în emo ia de mânie decât
în cea de «fric ». Chevanes pune în eviden interven ia unor mecanisme
255

activ . Folosind o metod poligrafic au fost ob inute schimb ri de
poten ial în raport cu înc rc tura emo ional a cuvântului stimul
(Kreindler). Paralel cu reac ia electrodermografic are loc o intensificare a
activit ii glandelor sudoripare. În emo ie este prezent mai ales transpira ia
palmar . Aceasta poate fi eficient detectat în stressul emo ional (Funk
Hausser)294 .
Modificarea caracteristicilor normale de respiraţie sub influenţa
emoţiei. Sufoc rile, înghi irea aerului, gâfâiala şi îngreuierea respira iei sunt
printre schimb rile respira iei care se pot produce în cazul unei emo ii.
Impulsurile sistemului simpatic dilat bronhiile pulmonare sporind
schimbarea oxigenului şi bioxidului de carbon295 . De obicei, dup un
r spuns mincinos al infractorului, în traseul ritmului respirator fie c se
eviden iaz una, dou unde rapide cu o amplitudine m rit , fie c respira ia
se blocheaz un moment sau cap t un caracter scalariform (ceea ce
operatorii de poligraf denumesc „în trepte”).
În timpul anchetei, ofi erul experimentat poate, desigur, s descopere
şi s demaşte comportamentul simulat al infractorului, uzând de o logic
impecabil şi fisurând sistemul defensiv al acestuia prin eviden ierea
caracterului contradictoriu şi uneori absurd al unor afirma ii care-i apar in.
De asemenea, gama larg de întreb ri care surprind infractorul,
supunându-l la ra ionamente imprevizibile şi genereaz un comportament
caracteristic în mimic , gestic , intona ie, nu face decât s ofere o serie de
indicii ce reliefeaz nesinceritatea şi încerc rile de a induce în eroare. Deşi
aceast cale de investigare d uneori rezultate bune, descoperirea simul rii
se face incert la unii indivizi, la al ii fiind chiar imposibil , datorit unui
autocontrol m rit în manifest rile exterioare ale comportamentului simulat,
inconştiente de ap rare care înt resc subiectiv stimulii cu valoare afectogen mic
reflectat de RED” – I.Fl. Dumitrescu, Omul şi mediul electric, fenomene
bioelectrice de suprafaţă, Editura Ştiin ific şi Enciclopedic , Bucureşti, 1976, p.
262.
294
I. Ciofu, Comportamentul simulat, Editura Academiei R.S. România,
Bucureşti, 1974, p. 38-39, 75.
295
„C.A. Ruckmick face, în 1934, o trecere în revist a studiilor privind
respira ia, observând modificarea acesteia în diverse st ri emo ionale: ritmul
respirator ar creşte în cazul unei stimul ri pl cute şi ar descreşte în cazul uneia
nepl cute. Benussi pretinde c raportul inspira ie-expira ie este semnificativ m rit
înaintea r spunsului adev rat comparativ cu cel falsificat, pe durata câtorva cicluri
respiratorii. Invers, dup afirmarea adev rului, raportul I/E este ceva mai mic decât
dup afirmarea minciunii” – I. Ciofu, op.cit., p. 38-39, 69, 72, 75.
256

ob inut printr-un antrenament oarecare sau prin obişnuin la infractorii
recidivişti, înr i i. De aceea, calea cea mai utilizat şi mai sigur pentru
detec ie o constituie sondarea simul rii prin indicatori fiziologici, mai ales
prin aceia care eviden iaz comportamentul inaparent. Conştiin a
vinov iei, a fricii mobilizatoare a unei st ri emotive care poate fi mascat
cu dificultate, îl determin pe individ s reac ioneze emo ionat ori de câte
ori i se prezint vreun obiect sau i se enun vreun cuvânt în leg tur cu
infrac iunea comis . Indicatorul cardiac şi ceilal i indicatori vegetativi
reac ioneaz vizibil, chiar dac infractorul nu minte efectiv, ci t inuieşte
doar adev rul, încercând s eludeze eficien a testului, s -l înving („to beat
the test”). Efortul de a t inui este îns inutil. Dup cum bine probeaz
Mandsley, triste ea (ca una din manifest rile emo iei), dac nu se manifest
în lacrimi, oblig în schimb organele interne s „plâng ”. Detectorul de
minciuni (poligraful) exploateaz tocmai aceast posibilitate ştiin ific
fundamental de a înregistra modific rile fiziologice surprinse în ritmul
respirator, tensiune, puls şi RED, concomitente st rilor emo ionale corelate
cu negarea adev rului şi starea de fric resim it de infractor fa de
posibilitatea demasc rii sale296 .
c) Criterii ce stau la baza folosirii poligrafului
„Detectoarele de minciuni”, termen de larg circula ie, desemneaz
de fapt, aparatura poligraf de înregistrare a unor reac ii psihofiziologice
caracteristice st rilor de tensiune emo ional . La baza folosirii tehnicii
poligraf stau urm toarele criterii:
̌ Func ionarea acestor aparate se bazeaz pe faptul c o minciun
spus conştient, pe lâng efortul mintal pe care îl necesit , produce şi o
anumit stare de tensiune emo ional (team );
̌ Producerea tensiunii emo ionale îşi are originea în declanş rile
involuntare ale sistemului neurovegetativ concomitent conştientiz rii
pericolului şi în trezirea prin aceasta a instinctului de autoconservare;
̌ Prin folosirea poligrafului nu se lezeaz cu nimic integritatea sau
demnitatea individului, care-şi conserv toate calit ile sale volitive şi
ra ional-afective;
̌ Folosirea poligrafului se face numai cu acordul subiectului şi
consim mântul ap r rii. F r conlucrarea subiectului, un test nu se poate
efectua;
̌ Metodologia de testare nu este interzis de lege, nef când parte din
categoria mijloacelor prohibitive; ea îşi aduce contribu ia la aflarea
296
Al. Roşca, Psihologia martorului, Cluj, 1934, p. 124 şi urm.
257

adev rului şi justa solu ionare a cauzelor. Testarea la poligraf poate fi f cut
atât în scopul stabilirii nevinov iei unei persoane, cât şi în scopul dovedirii
vinov iei sale.
Tehnicile poligraf înregistreaz , în principal, modific rile indici-
lor psihofiziologici oglindite în urm toarele diagrame: diagrama puls-
tensiune arterial , diagrama ritmului respirator, diagrama rezistenţei
electrodermice.
d) Eventualele posibilit ţi de eroare în folosirea tehnicii poligraf
O posibilitate de eroare rezid în ra ionarea excesiv şi pledarea pân
la autoconvingere a nevinov iei, situa ie pe care, teoretic, literatura de
specialitate o semnaleaz în leg tur cu acele infrac iuni pentru care este
prev zut o pedeaps foarte sever . Explica ia psihologic const în aceea
c întreaga activitate psihic este comutat asupra conştientiz rii
pericolului, l sând în conul de umbr aspectele legate de fapta comis .
Teama fa de sentin a ce va fi pronun at este în acest caz, un factor cu
mult mai predominant decât teama c minciuna ar putea fi detectat
(Maurice Floch). De asemenea, pledarea pân la autoconvingere (în
sus inerea nevinov iei), duce în timp la o ra ionalizare „la rece” a faptelor
şi la o desc rcare afectiv , care provoac diminuarea sentimentului
vinov iei (efectul obişnuin ei tr irii, fapt realizabil uneori şi printr-o
interogare excesiv înainte de test). Uneori, subiec ii supuşi test rii cu
poligraful se abat de la instruc iunile primite şi, în dorin a de a se sustrage
detect rii vinov iei, se dedau la o serie de tentative de a denatura
reprezent rile grafice (Reid, Inbau, H.J. Eysenk). Ceea ce asemenea
indivizi nu cunosc, este faptul c acest comportament, diferit de cel indicat
prin instructaj, devine semnificativ pentru minciuna lor, traseele
diagramelor fiind de o regularitate şi o lips de naturale e care trezesc
suspiciuni examinatorului. Dealtfel, indivizii din aceast categorie recurg la
o serie de tactici defensive, în scopul sustragerii de la examenul poligraf
(oboseal excesiv , consum de medicamente, de alcool etc.). Nu rare sunt şi
cazurile când, în func ie de cunoştin ele ştiin ifice pe care le posed ,
subiec ii încearc s denatureze rezultatele prin diferite eforturi de
autocontrol.
Respira ia controlat este o alt posibilitate de eroare. Ea se
eviden iaz în regularitatea nefireasc a ritmului sau în diferen ele dintre
caracteristicile respira iei la testul cartonaşelor fa de testul de baz .
Mişc rile musculare şi acuzarea jenei create de aparatura de detec ie,
atunci când apar la aplicarea testului de baz şi sunt absente în testul de
cartonaşe, sunt indicii ale unor tentative de eludare a detec iei vinov iei.
258

6.3.3. Detecţia comportamentelor simulate privită
din perspectiva legislaţiei române în vigoare
Investigarea şi detec ia comportamentelor simulate este un procedeu
care respect integral onoarea, demnitatea, integritatea fizic şi psihic a
persoanelor testate, valori juridico-morale consacrate prin Constitu ia
României. Metoda este în slujba adev rului şi justi iei, se axeaz pe
respectarea prezum iei de nevinov ie şi se integreaz în concep ia
Declara iei Universale a Drepturilor Omului care, în art. 11 precizeaz :
„1. Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată
până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal în cursul unui proces
public în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării
sale.
2. Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în
momentul în care au fost comise, nu constituiau un act delictuos potrivit
dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se va aplica nici o
pedeapsă mai aspră decât aceea care era aplicabilă în momentul în care a
fost comis actul delictuos”.297
Textul art. 11 al Declara iei Universale a Drepturilor Omului
juxtapune dou drepturi fundamentale ale omului, şi anume:
- dreptul persoanei acuzate de comiterea unui delict de a fi presupus
nevinovat pân la stabilirea în mod definitiv a culpabilit ii sale;
- dreptul persoanei acuzate de a fi beneficiara absolut necondi ionat
a principiilor legalit ii incrimin rii, legalit ii pedepsei şi neretroactivit ii
legii penale, precum şi a principiului legii mai blânde sau mai favorabile
(mitior lex)298 .
Juxtapunerea acestor drepturi care se reg sesc şi în legisla ia penal a
României nu este întâmpl toare, ea îşi are geneza în norma juridic , şi
oricare ar fi natura ei, se întemeiaz pe fapte299 . Când este vorba de
297
Declara ia Universal a Drepturilor Omului a fost adoptat şi proclamat
de Adunarea General a ONU prin Rezolu ia 217 A (III) din 10 decembrie. 1948.
(I.R.D.O. – „Principalele instrumente internaţionale privind drepturile omului la
care România este parte”, vol. I, p.7).
298
299
Red m în acest sens opiniile distinsului nostru coleg, dr. Vasile
Bercheşan exprimate în lucrarea Unele consideraţii privind valoarea probantă a
testării tip poligraf în activitatea organelor de urmărire penală, publicat în
„Revista Criminalistic ” nr. 3, p. 14-15:
„Valoarea probant a test rii tip poligraf
259

Referitor la valoarea probant a test rii cu tehnica poligraf s-a scris mult, atât
în literatura str in , cât şi în literatura româneasc . Opiniile exprimate vizeaz , în
cea mai mare parte, numai metodele tehnice de detectare a nesincerit ii, nu şi
mijloacele – total interzise – folosite în unele ri pentru ob inerea recunoaşterii,
cum ar fi: hipnoza, electroşocul şi narco-analiza.
Deşi este acceptat ideea c mijloacele tehnice de depistare a tensiunii au o
baz realmente ştiin ific , rezultatul test rii cu tehnic , nu este inclus şi nici acceptat
ca mijloc de prob în procesul penal.
Valoarea probant a test rii la poligraf din perspectiv procesual penal
Raportat la prevederile Codului de procedur penal s-au sus inut
urm toarele:
*Argumente contra:
1. Testarea sincerit ii cu ajutorul tehnicii poligraf nu face parte dintre
mijloacele de prob , nefiind enumerat în art. 64 C.pr.pen., mijloacele de prob
fiind limitativ enun ate de lege;
2. Testarea cu tehnica tip poligraf nu este o constatare tehnico-ştiin ific
întrucât potrivit art. 112 aceasta este dictat de necesitatea l muririi urgente a unor
fapte sau împrejur ri ale faptei, atunci cînd exist pericolul dispari iei unor mijloace
materiale de prob sau de schimbare a unor situa ii de fapt;
3. Testarea cu tehnica poligraf nu este o constatare tehnico-ştiin ific din
considerentul c , potrivit art. 113 C.pr.pen. pentru efectuarea ei organul judiciar
pune la dispozi ia specialistului „materialele” şi „datele” necesare, şi deci, persoana
asupra c reia se face testarea nu intr nici în categoria „materialelor” şi nici în aceea
a „datelor”.
4. Deşi nu este strict interzis de lege, testarea cu tehnica poligraf
echivaleaz cu o înc lcare a principiului prezum iei de nevinov ie prev zut în
Constitu ie şi art. 66 C.pr.pen., învinuitul sau inculpatul fiind obligat s probeze
nevinov ia sa;
5. Testarea cu tehnica poligraf constituie o valoroas metod de investigare
extrajudiciar care ofer indicii pre ioase cu privire la elementele constitutive ale
unei infrac iuni (E. Stancu, op.cit., p. 152).
Din punctul nostru de vedere nu împ rt şim în totalitate opiniile exprimate şi
ne sus inem p rerea contrar prin urm toarele argumente:
* Argumente pro:
1. Art. 64 C.pr.pen. nu are caracter limitativ;
2. Materializarea rezultatelor test rii se face printr-un înscris, în sensul legii,
dup cum înscrisuri sunt şi cele ob inute în etapa pre-test şi în cadrul test rii
propriu-zise;
260

3. Mijloacele tehnice de testare au un profund suport ştiin ific şi sunt
procedee prin care se ajunge la descoperirea unei probe sau mijloc de prob ;
4. Probele nu au valoare prestabilit şi prin urmare rezultatul test rii trebuie
coroborat cu celelalte probe şi mijloace de prob administrate în cauz ;
5. Dac în urma test rii se ajunge – prin desf şurarea unor activit i
specifice – la descoperirea autorului, rezultatul test rii trebuie admis ca punct de
plecare în identificare;
6. Testarea propriu-zis şi rezultatul ei ar putea constitui un act premerg tor
urm ririi penale şi asimilat acesteia;
7. Testarea foloseşte mijloace tehnico-ştiin ifice necontestate;
8. Aceast activitate are drept scop descoperirea autorului şi probarea
vinov iei; din acest punct de vedere, descoperirea autorului face parte, f r dubii,
din activit ile de prim urgen care s duc la l murirea unor fapte sau împrejur ri
ale cauzei;
9. Trecerea timpului, f r descoperirea autorului, conduce evident atât la
schimbarea situa iei de fapt, cât şi la dispari ia unor mijloace materiale de prob ;
10. Interpretarea textului de lege – art. 113 C.pr.pen. – este relativ ;
11. Consider m c prin „materiale” sau „date” trebuie în elese nu numai
obiectele în materialitatea lor şi informa iile de inute de organul judiciar, ci toate
indiciile, inclusiv persoana b nuit . Astfel, f când abstrac ie de constatarea medico-
legal – unde s-ar putea invoca prevederea expres a legii – ar însemna excluderea
din categoria constat rilor tehnico-ştiin ifice şi pe cele ce au ca obiect identificarea
dup urmele l sate de din i, urechi etc., unde, modelele de compara ie sunt ob inute
de specialist de la persoana ce i-a fost pus la dispozi ie de organul judiciar;
12. La data intr rii în vigoare a C.pr.pen. – 01.01.1969 – tehnica poligraf nu
era introdus în România, şi deci, este normal ca legiuitorul de atunci s nu o fi avut
în vedere;
13. Trimiterea la dispozi iile art. 66 C.pr.pen. este for at ;
14. Prin testarea la poligraf, în nici un caz persoana nu este obligat s -şi
probeze nevinov ia, ci sunt puse în eviden modific rile fiziologice tipice st rii de
stress psihologic;
15. Testarea se face cu consim mântul scris al persoanei, fapt ce exclude
obligarea ei la o astfel de analiz ;
16. Admi ând ipoteza c testarea tip poligraf conduce la obligarea persoanei
s -şi probeze nevinov ia, înseamn implicit c şi alte activit i – ascultarea,
confruntarea, reconstituirea etc. – recunoscute ca mijloace de prob încalc
principiul prezum iei de nevinov ie, lucru inexact;
17. Testarea vizeaz ob inerea unor date de la care s se plece în
261

identificarea f ptuitorului, deci nu ne afl m în prezen a învinuitului sau
inculpatului. Dac testarea se face dup începerea urm ririi penale ori, dup caz,
dup punerea în mişcare a ac iunii penale, rezultatul test rii nu poate fi decât fie o
confirmare a probelor existente deja, fie o infirmare a acestora şi deci punctul de
plecare în repararea unei erori judiciare; prin urmare testarea poate fi privit mai
degrab ca o garantare a înf pturii principiului prezum iei de nevinov ie şi nu
invers;
18. Indiscutabil, rezultatul test rii la poligraf are şi o valoare extrajudiciar ,
concretizat în restrângerea cercului de b nui i şi canalizarea tuturor eforturilor
pentru verificarea celor ce au dat reac ii de nesinceritate;
19. Faptul c se admite c testarea ofer indicii pre ioase cu privire la
elementele constitutive ale infrac iunii, se constituie într-un argument ce pledeaz
pentru includerea acesteia în rândul mijloacelor de prob .
* Valoarea probant a test rii tip poligraf din perspectiv psihologic
Unii autori apreciaz c actualele înregistr ri poligrafice sunt relativ
imperfecte, inidcatorii utiliza i în detec ia nesincerit ii fiind „dependen i de
manifest rile emotive, de forma în care se manifest simularea şi de calea periferic
a eviden ierii ei” (H.J. Eysenck, „Sens and nonsens in Psyhology”, Editura Pelican,
Londra, 1966, p. 188). De asemenea, literatura de specialitate eviden iaz o serie de
factori care pot s influen eze negativ detec ia simul rii. Este vorba de aşa-numi ii
„factori frenatori”, care nu trebuie confunda i cu încerc rile de inducere în eroare a
poligrafului, aceşti factori putând s apar şi la persoanele sincere, inocente (Rene
le Chat, La technique de l’enquette criminelle, tom I, Editura Moderna, Bruxelles,
1959, p. 170). Astfel, Rene le Chat afirma c „noi ne temem c un mecanism
oarecare ar putea vreodat s se adapteze la particularit ile fiin ei umane”.
Principalii factori frenatori sunt:
a) Nervozitatea excesivă, determinată de frica de a fi bănuit pe nedrept sau
de a se descoperi o altă vină care nu constituie obiectul anchetei
Situa ia este real , dar acest lucru s-ar putea invoca şi cu privire la
desf şurarea altor activit i de urm rire penal : ascultarea învinuitului sau
inculpatului, ascultarea martorilor, prezentarea pentru recunoaştere, confruntarea,
perchezi ia ş.a.
b) Stările fiziologice proaste, cum sunt cele specifice bolilor cardio-
vasculare, dereglărilor respiratorii, infecţiilor etc.
Este adev rat c pot apare astfel de situa ii, dar aceasta înseamn
nerespectarea condi iilor pentru testarea la poligraf. Examenul medical este absolut
necesar în faza de preg tire a test rii, una din condi iile obligatorii de testare fiind
integritatea st rii psihice şi fizice ale persoanei (T. Bogdan, T. Butoi, op.cit., p.
262

r spunderea juridic penal , faptele trebuie s fi fost incriminate la data
s vârşirii lor.
Prezum ia de nevinov ie exclude orice idee preconceput împotriva
persoanelor implicate în cauze penale, ca şi tratarea unilateral – numai în
acuzare – a acestora.
Investigarea şi detec ia comportamentelor simulate nu-şi poate
valorifica poten ialul ştiin ific decât lucrând cu „pacien i” s n toşi din punct
de vedere medical, care nu au fost maltrata i fizic şi psihic şi, de asemenea,
nu au fost supuşi unei anchete excesive care s -i fi adus într-o stare de
oboseal psihic . Astfel, prima condi ie a unei psihobiodetec ii judiciare
este starea în afar de orice stress a pacientului biodetectorului.
Concluzionând, putem afirma c investigaţia şi detecţia
comportamentelor simulate nu poate fi considerat , nici prin conţinut,
nici prin form şi nici prin tehnica pe care o utilizeaz , ca fiind o
procedur care încalc prezumţia de nevinov ţie şi mijloacele legale de
c utare a probelor. Dimpotriv , este o metod integral uman .
Noi consider m c fundamentul legal al folosirii tehnicii poligraf în
cadrul procesului penal rezid din urm toarele:
a) metodologia de testare este admis de lege, nef când parte din
ansamblul tehnicilor prohibite, aducându-şi aportul în egal m sur cu toate
celelalte materiale probatorii la aflarea adev rului şi justa solu ionare a
cauzelor (o prob devine inadmisibil în m sura în care legea o interzice în
mod expres. În cuprinsul art. 68, 112 şi 113 din C.pr.pen. care enumer
îngr dirile prev zute de lege, tehnica poligraf nu este men ionat ca fiind
interzis );
b) protec ia juridic oferit de cadrul legal care admite folosirea
tehnicii poligraf decurge atât din fundamentarea ştiin ific a metodei cât şi
355).
c) Deficienţe psihice, în special debilitatea mintală, precum şi nevrozele şi
psihozele
Dac în urma examenului medical obligatoriu ori din alte date ob inute de
organul judiciar rezult un asemenea diagnostic, persoana în cauz este exclus de
la testare, rezultatul fiind nerelevant.
d) Insensibilitate emotivă
Deşi teoretic o asemenea insensibilitate poate fi acceptat , practic nu se
poate vorbi de o insensibilitate total . Mai ales c aparatele moderne înregistraz şi
al i parametri – comportamentul ocular, activitatea electric a scoar ei cerebrale ş.a.
– imposibil de controlat chiar pentru persoanele ce afişeaz o insensibilitate
emotiv şi o st pânire de sine peste limita normalului.
263

din inviolabilitatea principiului respectului persoanei, întrucât se cuvine s
se în eleag bine c utilizarea aparatului este de ordin pur extern300 . Firele
şi electrozii s i nu afecteaz cu nimic integritatea sau demnitatea
individului care conserv toate calit ile sale volitive şi intelectual-afective
(inclusiv libertatea de a min i, simula sau disimula adev rul);
c) utilizarea tehnicii se face exclusiv cu acordul subiectului şi al
ap r rii la cererea prin rezolu ie motivat a organelor în drept, manipularea
aparaturii şi interpretarea diagramelor f cându-se exclusiv de c tre
exper i301 (specializa i în psihologie judiciar );
d) raportul de constatare tehnico-ştiin ific elaborat de specialistul
în psihologie, ca urmare a test rii la poligraf, este supus liberei aprecieri a
organului de urm rire penal sau a judec torului, potrivit intimei convingeri
a acestora şi conştiin ei lor juridice;
e) în final, este demn de re inut c îns şi instalarea subiectului la
poligraf nu este un ceremonial deosebit, ci o activitate fireasc , natural ,
compus din manopere asem n toare celor medicale, subiectul netrebuind
nici m car s se dezbrace, în timp ce în mai toate rile (apropo de libera
expresie a personalit ii), legisla ia autorizeaz recolt rile de sânge care
necesit în ep turi, recolt rile de sperm sau alte secre ii şi depozit ri (cu
întreaga lor gam de prelev ri corporale şi st ri stânjenitoare), fire de p r
din diversele regiuni ale corpului etc.
300
Aşezat confortabil într-un fotoliu, subiectului i se ataşeaz un manşon de
înregistrare a tensiunii arteriale pe unul dintre bra e, în timp ce un tub pneumografic
îi înconjoar pieptul, iar doi electrozi, absolut inofensivi, se fixeaz la degetele
celuilalt bra . Sarcina subiectului în timpul test rii nu este alta decât de a r spunde
exclusiv prin „DA” sau „NU”, aşa cum îi dicteaz propria conştiin şi în
deplin tatea facult ilor sale intelectual-afective şi volitive, întreb rilor puse de
examinator (a se consulta: J.E. Reid, F.E. Inbau, Truth and Deception, The
Williams and Wilkins Company, Baltimore, 1966, p. 10-30).
301
În anul 1964, prefecturile de poli ie japoneze dispuneau de 99 tehnicieni
specializa i în utilizarea poligrafului şi interpretarea diagramelor. Aceşti tehnicieni
sunt în primul rând titularii diplomei de înv mânt superior în psihologie.
(Tammoto-Fumhata, Le détecteur de mensonges (polygraph) au service de la
police Japonaise, „Revue internationale de police criminelle”, Paris, 1966, p. 62).
264

Capitolul VII
JUDECATA
- Coordonate psihologice -
Secţiunea I
PSIHOLOGIA MAGISTRATULUI
(Repere psihologice, exigenţe psihointelectuale şi moral-afective)
7.1.1. Comentarii juridice şi socio-psihologice asupra actelor normative

care reglează implicarea judecătorului ca personalitate
în actul de justiţie
În cadrul unui stat de drept, aplicarea principiului separa iei puterilor
în stat duce la conturarea unor atribu ii proprii pentru puterea judec to-
reasc . Obiectivul fundamental al acestei autorit i este dreptatea privit sub
multiple fa ete: juridic , filosofic , moral etc. De aceea, munca magistra-
265

ilor se prezint ca fiind deosebit de complex , întrucât aceştia nu sunt
numai simple instrumente de aplicare a normelor juridice, ci şi oameni care
lucreaz cu oameni de o diversitate neb nuit .
Concluzia fireasc pentru oricine care citeşte aceste rânduri este c
magistratului i se impune cunoaşterea aprofundat atât a actelor normative,
cât şi a unor elemente de psihologie. Este adev rat, sufletul fiin ei umane
este greu de prins în formule sau principii, dar psihologia poate ajuta pe
magistra i s munceasc mai bine, s -i în eleag pe ceilal i oameni, s -i
ajute pe ei înşişi s -şi cunoasc propriile limite psihologice şi care sunt
mijloacele cu ajutorul c rora aceste limite pot fi dep şite.
Psihologia judiciar apare astfel ca un auxiliar pre ios pentru
magistra i, aceast disciplin neputând fi neglijat în viitor deoarece ofer
neb nuite ajutoare pentru oamenii legii şi contribuie la conturarea unui
orizont mai larg în în elegerea fiin elor umane participante la drama
judiciar .
Prin urmare, exigen ele ridicare de profesiunea de magistrat în statul
de drept sunt extrem de ridicate. Pe de alt parte, se impune ca rela ia dintre
aceşti func ionari publici şi stat s fie biunivoc , în sensul c şi statului îi
revin anumite obliga ii pe care trebuie s le îndeplineasc în vederea
asigur rii unui climat corespunz tor în justi ie.
O prim cerin este cea de ordin legislativ. În România, principalele
acte normative care trateaz aceast problem sunt: Constitu ia României şi
Legea nr. 92/1992 privind organizarea judec toreasc , legi la care vom face
referiri pe parcursul lucr rii.
Actul de înf ptuire a justi iei poate fi tratat din diferite puncte de
vedere. Abordându-l dintr-o perspectiv juridic , putem spune c , în mare
parte, s-au prev zut garan iile procesuale corespunz toare, normele noastre
juridice fiind, în general, la nivelul exigen elor interna ionale.
Principiile fundamentale statutate în Constitu ia noastr sunt rodul
unor dezbateri care s-au desf şurat pe parcursul multor secole, principii
care s-au impus în lumea democratic . Punctul de plecare îl constituie art. 1
alin. 3, care prevede c „România este un stat de drept, democratic şi
social”. În cuprinsul aceleiaşi dispozi ii constitu ionale reg sim ideea c
printre valorile supreme garantate se afl dreptatea, demnitatea omului,
drepturile şi libert ile cet enilor. Pentru a se înf ptui aceast dreptate este
necesar accesul liber la justi ie. De altfel, art. 21 arat c „orice persoană se
poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a
intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui
drept”. O alt cerin elementar pentru realizarea actului de justi ie este
egalitatea cet enilor în fa a legii şi a autorit ilor publice, f r privilegii şi
266

f r discrimin ri, nimeni nefiind mai presus de lege. Principiul suprema iei
absolute a legii apare indirect şi în prevederile art. 123, unde se arat c
„justiţia se înfăptuieşte în numele legii”. Legea este st pâna autoritar a
societ ii, chiar oamenii legii sunt nevoi i s se supun legii (dar numai
acesteia), independen a judec torilor nefiind – în concep ia Constitu iei – o
independen fa de lege. Având în vedere faptul c uneori dreptatea nu
triumf , ap rând erori judiciare, art. 48 alin. 3 consacr principiul
r spunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile
judiciare s vârşite în procesele penale.
Analizând problematica înf ptuirii justi iei din punctul de vedere juri-
dic, trebuie s avem în vedere şi dispozi iile Legii nr. 92/1992 care caut s
ofere un cadru institu ional adecvat. Justi ia trebuie s se înf ptuiasc în mod
egal pentru toate persoanele, f r nici un fel de discriminare (art. 4 alin. 2).
7.1.2. Consideraţii socio-juridice cu privire la implicaţia judecătorului

în stadiul actual al societăţii româneşti
Tratând aceeaşi problematic şi dintr-o perspectiv moral , putem
observa interferen ele legislative cu cele etice, în sensul c unele tr s turi
morale impuse magistratului sunt reglementate în acte normative. Aceste
laturi ale personalit ii trebuie s se îmbine într-un mod fericit cu
profesionalismul s u. Legea nr. 92/1992 constituie o dovad c legiuitorul
român a în eles, într-o oarecare m sur , s dea importan a cuvenit mora-
lit ii magistra ilor, f r a uita s pun accentul şi pe preg tirea lor juridic
temeinic .
Astfel, una din condi iile cerute de art. 50 pentru a fi numit magistrat,
este ca persoana care aspiră la această funcţie să nu aibă antecedente
penale şi să se bucure de o bună reputaţie; art. 76 prevede c magistratul
poate fi eliberat din funcţia pe care o deţine, dacă acesta a fost condamnat
definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală, dacă împotriva lui s-a
luat măsura îndepărtării din magistratură, fie ca sancţiune disciplinară, fie
pentru vădita incapacitate profesională; art. 90 precizeaz c „magistraţii
sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită
demnitatea lor în funcţie şi în societate”; art. 93 reglementeaz
răspunderea disciplinară a magistraţilor pentru comportările care
dăunează interesului serviciului sau prestigiului justiţiei, iar art. 94
consider c o abatere disciplinară este constituită din manifestările care
aduc atingere onoarei sau probaţiunii profesionale.
Se încearc astfel s se transpun în plan normativ o cerin a
realit ii sociale. Pentru ca legiuitorul român s continue în aceeaşi direc ie
cu mai mult îndr zneal , este necesar studierea aprofundat ,
267

interdisciplinar a personalit ii şi profesionalismului magistratului în statul
de drept. Dolean- ele societ ii fa de acest slujbaş al drept ii sunt mari,
dar este firesc ca şi acesta din urm s aib , la rândul s u, dorin e – mai
mari sau mai mici, mai mult sau mai pu in realizabile în viitorul apropiat, –
care se cer satisf cute. Nu ne referim acum la acele dorin e pur subiective
ale magistratului privit ca om (dorin e care difer de la persoan la
persoan ), ci la acele dolean e profesionale care au un anumit grad de
obiectivitate şi care se refer la crearea unor condi ii materiale prielnice
înf ptuirii în bune condi ii a actului de justi ie. Nu trebuie s uit m faptul c
dreptatea nu se poate realiza în practic dac toate for ele interesate nu-şi
unesc eforturile. Cu toate c puterea judec toreasc dispune de puternice
garan ii constitu ionale, garan iile materiale nu sunt suficiente. Este
adev rat, nimeni nu poate fi acuzat acum de situa ia material existent în
ar , dificult ile cu care se confrunt justi ia fiind complexe şi generate de
cauze multiple. Bulversarea material şi moral a societ ii româneşti se va
estompa în urm torii ani, institu iile statului de drept îşi vor ocupa locul
firesc într-un stat democratic. Îns , este necesar ca, înc de pe acum, s
îmbin m latura teoretic şi practic , s atragem aten ia asupra necesit ilor
materiale impuse de înf ptuirea unei justi ii corespunz toare. Se impune s
fim filosofi, dar şi pragmatici, altfel legea r mâne doar pe hârtie, nefiind
transpus în practic .
Vom aborda mai întâi latura teoretic pentru a releva care sunt
calit ile psiho-intelectuale şi moral-afective impuse magistratului în
contemporaneitate.
Mai întâi, trebuie s fim conştien i c orice magistrat este, înainte de
toate, un om care nu este perfect, are propriile sale limite. Profesiunea sa, de
mare responsabilitate social , îi impune autoeduca ia, autocenzura,
permanenta dorin şi permanentul efort de autoperfec ionare. Este normal
s se aplice aici spusele lui Terentius: Homo sum et nihil humani a me
alienum puto. Dar nu trebuie s uit m c : Errare humanum est, a
perseverare diabolicum. A persevera în greşelile incompatibile profesiunii
de magistrat, este diabolic şi nu poate fi admis.
Munca magistratului îmbin latura juridic , psihologic a actului de
justi ie. Deci, activitatea lui nu poate fi rezumat doar la încadrarea unui
fapt în textul legii şi aplicarea unei sanc iuni prev zute de norma juridic .
El trebuie s decid sine ira et studio, în condi ii de impar ialitate s
reflecteze asupra argumentelor şi contraargumentelor p r ilor din proces,
obiectivul final fiind realizarea drept ii. Judec torul este ca un
matematician care, având de rezolvat ecua ia unui proces, trebuie s
g seasc toate solu iile acelei ecua ii. Mai mult decât atât, judec torul
268

trebuie s aleag solu ia potrivit , în alegerea c reia intervin o serie de
factori mai mult sau mai pu in cuantificabili. Aici apar şi factori lega i de
psihologia magistratului privit ca om cu defectele şi calit ile lui. Acest om
ra ioneaz , dar deciziile judiciare sunt rodul, uneori, al unor antipatii sau
simpatii, al unor prejudec i etc., în mai mare sau mai mic m sur .
Prezen a acestor sentimente în luarea unei hot râri judec toreşti afecteaz
obiectivitatea, impar ialitatea de care trebuie s dea dovad magistratul. De
aceea, el trebuie s lupte cu el însuşi în vederea reducerii, pe cât posibil, a
ponderii acestor sentimente în procesul decizional. Oricum, magistratul va
trebui s se pronun e cu privire la cauzele cu care este investit, pentru c
altfel, judec torul – dac va refuza s judece – va putea fi urm rit ca
culpabil de denegare de dreptate. Cauzele cu care se confrunt instan ele
judec toreşti sunt de o complex diversitate, neputându-se spune c cele
civile, de exemplu, sunt mai uşor de solu ionat decât cele penale. Fiecare
dosar are particularit ile lui, ascunde în spatele filelor via a trecut ,
prezent şi viitoare a unor oameni care au pozi ii procesuale diferite:
reclamant sau pârât, inculpat sau parte v t mat etc. În toate aceste situa ii,
judec torul – care este dominus litis – trebuie s dea dovad de mobilitate
psihologic , s se adapteze unor situa ii din cele mai diverse şi din cele mai
neprev zute.
Prin urmare, exigen ele impuse unui magistrat în statul de drept sunt
legate de cunoaşterea profund şi nuan at a dispozi iilor de drept material
şi procesual, a drepturilor fundamentale ale omului la care trebuie s se
raporteze în permanen , de raportarea permanent , sincer şi real a
judec torului la valorile umane perene de adev r, dreptate, justi ie, bun -
credin . Se au în vedere normele morale unanim acceptate de societate,
norme care vin în întâmpinarea literei şi spiritului legii. Se cere, aşadar, o
preg tire interdisciplinar , dar şi calit i morale, în lipsa c rora un slujitor al
drept ii nu şi-ar îndeplini cu succes atribu iile ce îi revin. Armonizarea
acestor cerin e generale d judec torului abilitatea de a se descurca în
h işul de norme şi tipuri de indivizi umani cu care se confrunt în cariera
sa, astfel c atât experien a pozitiv , cât şi cea psihologic sunt hot râtoare.
7.1.3. Exigenţe morale, juridice şi social-etice impuse de „Codul de

conduită pentru persoanele răspunzătoare de aplicarea legii”
În decembrie 1979, Adunarea General a ONU adopta „Codul de
conduit pentru persoanele r spunz toare de aplicarea legii”. Art. 1
prevede c : „Persoanele răspunzătoare de aplicarea legii trebuie să se
achite permanent de datoria pe care le-o impune legea, servind
colectivitatea şi protejând orice persoană împotriva actelor ilegale,
269

conform înaltului grad de responsabilitate pe care li-l cere profesia lor”.
Art. 2 din acelaşi cod arat c : „În îndeplinirea sarcinilor pe care le au, cei
răspunzători de aplicarea legii trebuie să respecte şi să protejeze
demnitatea umană, să apere drepturile fundamentale ale oricărei
persoane”.
7.1.4. Profilul psiho-intelectual şi moral-afectiv al magistratului

Analizând profilul psiho-intelectual şi moral-afectiv care se impune
unui magistrat, vom vedea ce calit i sunt necesare acestuia.
7.1.4.1. Integritatea func iilor senzoriale

Integritatea funcţiilor senzoriale este o func ie psihic ce se impune
a fi prezent la magistrat. O func ionare adecvat a analizatorilor s i asigur
un comportament profesional echilibrat. Judec torul trebuie s evite pe cât
posibil factorii perturbatori, cum sunt: depresia, oboseala etc., s posede o
stare corespunz toare s n t ii şi s dispun de o mare capacitate de efort
voluntar. Voin a, st ruin a în munca de aflare a adev rului sunt tr s turi
necesare contur rii personalit ii oamenilor legii.
7.1.4.2. Gândirea
Gândirea unui judec tor trebuie s fie îndreptat spre esen a
evenimentului judiciar. Cauza dedus judec ii are la baz o realitate
social care trebuie conturat cu precizie, pentru c de stabilirea situa iei de
fapt depinde solu ia juridic aplicabil în spe a respectiv . Gândirea
trebuie s se caracterizeze prin claritate, profunzime, rigoare şi s se
bazeze pe un dezvoltat spirit critic autoreflexiv. Mobilitatea gândirii,
perspicacitatea, pot duce la separarea aspectelor semnificative de cele
nerelevante, a celor reale de cele imaginare, la sesizarea neconcordan elor.
Pe baza acestui proces psihic care este gândirea, judec torul
realizeaz o reflectare a realit ii sociale pe temeiul c reia urmeaz s trag
concluzii. Trebuie s subliniem importan a spiritului analitic (care ajut la
în elegerea rapid şi just a elementelor unui fapt) şi a spiritului sintetic, cu
ajutorul c ruia se face trecerea de la particular la general, existând îns
riscul de a fi confundat uşor analogia cu identitatea. Dar aceast confuzie
este cu atât mai grav cu cât niciodat nu vor putea fi întâlnite dou cauze
identice. O specificitate a ra ionamentului judiciar este interven ia factorului
psihologic, ignorarea lui nefiind indicat deoarece un ra ionament poate fi
270

perfect corect din punct de vedere logic formal, dar s duc la concluzii
false tocmai prin apari ia acestui element subiectiv.
7.1.4.3. Memoria
Un alt proces psihic de o deosebit importan pentru activitatea
magistratului îl constituie memoria care se bucur de o individualitate
specific . Locul distinct ocupat de memorie în cadrul sistemului psihic
uman poate fi explicat prin faptul c indivizii, în decursul vie ii lor, intr în
contacte multiple cu mediul extern. În urma acestor contacte ei
recep ioneaz informa ii diverse pe care le stocheaz şi le conserv pentru
ca apoi, pe baza experien ei acumulate, s le utilizeze în vederea
desf şur rii în condi ii eficiente a activit ii umane. Memoria ofer
personalit ţii umane o istorie a devenirii ei, legând în timp
comportamentele anterioare de cele actuale. Judec torul opereaz cu
principiul reversibilit ii atunci când este solicitat s stabileasc starea de
fapt pe baza probelor administrate în cauz . Stocarea informa iilor, deci
interven ia memoriei apare atunci când magistratul trebuie s coroboreze
probele administrate; cu acest prilej, informa iile re inute de memorie sunt
codificate, prelucrate şi interpretate.
Judec torului îi sunt necesare atât memoria de lung durat , cât şi
cea de scurt durat . Primul tip de memorie contribuie la p strarea
experien ei acumulate în cursul activit ii anterioare: ea înglobeaz
informa iile despre evenimentele percepute sau tr ite, interpret rile date
acestora având în vedere criterii diverse. Al doilea tip de memorie este de o
egal importan cu primul tip, întrucât, în cursul dezbaterilor judiciare,
judec torul intr în rela ii interpersonale, comunic cu diferitele p r i din
proces şi este necesar ca aceste relat ri ale partenerilor de discu ie s fie
consemnate în scris.
7.1.4.4. Capacitatea în elegerii psihologice (empatia)

S-ar impune ca judec torul s dispun de o mare capacitate de
înţelegere psihologic . Protagoniştii dramelor judiciare sunt persoane
diferite, cu structuri temperamentale diverse. Cel care le decide soarta
trebuie s încerce s le în eleag motivele, st rile afective, reac iile lor din
momentul comiterii faptei prejudiciabile. Magistratul îşi va mobiliza
inteligen a şi talentul s u profesional pentru a descoperi eventualele jocuri
ale p r ilor din proces. Va da dovad de pricepere acela care sesizeaz
culisele afacerii judiciare, punându-se astfel în valoare abilitatea lui
profesional . Este sesizat, analizat şi judecat rolul real sau fictiv pe care o
271

anumit persoan îl joac , analiza psihologic a comportamentului acesteia
putând duce la aflarea adev rului. Aceast activitate trebuie coroborat cu
studierea contradic iilor ap rute în cursul derul rii procesului sau a unor
neconcordan e ivite între fapt şi împrejur rile comiterii ei. Confruntarea
dintre judec tor şi justi iabil, pe acest plan, apare cu pregnan în cadrul
proceselor penale, când se încearc , de c tre ap r tori, înl turarea sau
diminuarea r spunderii penale pentru infractori, introducându-se noi
variante, sau în cazul cauzelor civile complexe, în care miza este mare.
Interesant pentru domeniul judiciar este c aceste variante se pot referi fie la
fapta în sine, fie la norma juridic aplicabil în spe a respectiv , în acest
ultim caz intervenind opera iunea de încadrare juridic a faptei. Lansarea
acestor variante în proces se poate face de instan a de judecat sau de p r ile
implicate. Cercetarea judec toreasc a faptelor necesit un efort intelectual,
gândirea şi nu plasarea magistratului în locul reclamantului sau pârâtului, a
infractorului sau p r ii v t mate. Adoptarea unei asemenea pozi ii
(judec torul se pune în gând în locul acuzatului) are repercusiuni asupra
stabilirii vinov iei persoanei, putându-l duce pe reprezentantul legii la
concluzia c acuzatul se face vinovat de s vârşirea faptei în condi iile în
care întrebându-se dac , în aceleaşi condi ii ar fi ac ionat la fel sau nu,
ajunge la un r spuns negativ. De asemenea, situarea judec torului pe
pozi ia victimei poate avea aceeaşi consecin , deoarece în acest caz devine
extrem de subiectiv, „simte cum se declanşeaz în el reflexele r zbun rii”
(Claparede). Atunci când judec , magistratul are în vedere o multitudine de
factori: elementele obiective ale spe ei, dar şi anumite elemente care in de
psihologia sa. Nu trebuie s uit m c este şi el o fiin uman care
reac ioneaz emo ional la diverşi stimuli externi. Poate avea o influen
deosebit pentru stabilirea sanc iunii, starea de dispozi ie ultim generat de
multiplele particularit i obiective ale cauzei dedus judec ii. Adoptarea
unei asemenea atitudini este inevitabil , face parte din felul nostru de a fi,
este specific oric rui om şi chiar nu poate fi justificat . Aceast pozi ie este
prezent pretutindeni şi permanent, într-o propor ie mai mare sau mai mic ,
la orice persoan , întrucât prin esen a lui, omul este o fiin care face
judec i de valoare, acordând fiec rui act o anumit semnifica ie şi având o
anumit atitudine fa de aceasta – de aprobare, de indiferen sau dezacord.
Profesionalismul magistratului const în reducerea, pe cât posibil, a
gradului de subiectivism în activitatea de judecat .
7.1.4.5. Clarviziunea
O alt tr s tur de caracter care se impune a fi prezent la un
profesionist este clarviziunea. Spiritul critic este necesar în munca
272

magistratului, dar prezen a acestuia într-o propor ie prea mare d uneaz ,
neputând oferi formarea unei imagini de ansamblu corecte într-o anumit
cauz . Relat rile p r ilor din proces trebuie privite cu rezerv , ele fiind
primite de instan în condi iile corobor rilor lor cu alte probe administrate.
Nu este recomandabil b nuiala excesiv pentru c astfel judec torul se
substituie procurorului, înc lcându-se principiul impar ialit ii. Îndoiala
prezent într-un grad exagerat de mare determin alterarea procesului de
formare a convingerii intime a judec torului. Acesta din urm va dovedi o
rigiditate nerecomandabil unui profesionist, va deveni o persoan pentru
care argumentele ap r rii nu vor avea sor i de izbând , fiind total neglijate,
în schimb acuzarea va fi demn de crezare în totalitate. Adoptarea unei
asemenea atitudini va duce în mod inevitabil, la rutin , la absen a ra iunii în
activitatea de punere în practic a prevederilor legale, deoarece judec torul
care se va afla în aceste situa ii va proceda la aplicarea unor analogii
superficiale, nu va ine seama de multitudinea realit ilor concrete.
Magistratul respectiv va pierde contactul cu via a de zi cu zi, fiind ancorat
în lumea abstract a normelor juridice, nefiind capabil s -şi adapteze solu ia
judiciar în func ie de particularit ile spe ei. Pentru el exist doar nişte
tipare imuabile în care trebuie turnate hot rârile pe care le ia, singurul
indicator fiind aparenta analogie dintre tipar şi cauza dedus judec ii. Se
poate spune c , în acest caz, nu se formeaz o intim convingere a
judec torului, întrucât acesta nu a luat în considerare specificitatea spe ei,
nu a avut loc în forul s u interior o deliberare în adev ratul în eles al
cuvântului, aplicând un anumit text de lege în mod mecanic.
7.1.4.6. Echilibrul. Toleran a

În activitatea pe care o desf şoar în domeniul aplic rii legii,
judec torul reprezint în fa a justi iabililor autoritatea statal care se
caracterizeaz prin obiectivitate. Prin urmare, i se cere magistratului s
posede un echilibru emoţional, procesele afective declanşate de derularea
unui proces s fie caracterizate ca fiind ponderate. Mecanismele psihice ale
oamenilor sunt extrem de diverse, uneori greu de încadrat într-un anumit
tipar. Reprezentantului legii i se cer foarte multe calit i. Acestea pot fi
dobândite printr-un autocontrol riguros şi permanent; judec torul trebuie s
dea dovad de mult toleranţ , de st pânire de sine, de o mare
disponibilitate de a asculta. Sunt total contraindicate: dezgustul, plictiseala,
sila, agresivitatea, nervozitatea etc. Trebuie s se manifeste fa de p r ile
din proces o atitudine rezervat , un om impresionabil sau fr mântat de
propriile probleme nefiind recomandat pentru aceast profesie. G sirea
unui echilibru optim pentru fondul psihic al judec torului este greu de
273

realizat, deoarece trebuie avut în vedere faptul c şi acesta este o fiin
uman care se caracterizeaz prin sentimente, subiectivitatea f cându-şi loc
într-un anumit grad în procesul decizional. Cauzele care se afl pe rolul
instan elor judec toreşti aduc un noian de informa ii între care se stabilesc
conexiuni în vederea descoperirii adev rului. De asemenea, aceleaşi cauze
provoac diferite şi complexe contacte comunica ionale ale magistratului
cu p r ile din proces. Toate acestea duc la configurarea unor sentimente
specifice, diferite de la o persoan la alta, afectivitatea avându-şi rolul ei
bine determinat: un fond psihic pozitiv, echilibrat poate influen a o reuşit
profesional .
7.1.4.7. Lipsa prejudec ilor, a antipatiei sau simpatiei pentru justi iabili
Reprezentantul autorit ii judiciare trebuie s fac dovada şi a altor
calit i: lipsa prejudec ţilor, a antipatiei sau a simpatiei faţ de
justiţiabili.
Analizând mecanismul psihologic de apari ie a acestor st ri afective,
putem spune c ra iunea nu ocup un rol primordial, experien a fiec rui
individ spunându-şi cuvântul. Atrac ia sau repulsia resim it de magistra i
fa de o parte din proces reprezint un veritabil obstacol în calea
principialit ii de care trebuie s se dea dovad în actul de justi ie. Apari ia
acestor st ri sufleteşti pozitive sau negative este spontan , asocia iile
involuntare f cute de un om variind în func ie de situa ia concret cu care el
se confrunt . Magistratul nu trebuie s se lase influen at de acei factori care
mizeaz pe simpatia lui în vederea reducerii pedepselor ce se cuvin celor
vinova i.
7.1.4.8. Buna-credin
O alt cerin fundamental care se impune a fi prezent la judec tor
este buna lui credinţ . Ea implic o sinceritate în cuvinte (conformitatea
gândurilor cu afirma iile omului) şi o fidelitate în angajamente (concordan a
cuvintelor cu faptele s vârşite de acesta). Marcus Tullius Cicero spunea c
buna-credin const în: „sinceritate în cuvinte (veritas) şi fidelitate
(constantia) în angajamente”. Magistratul trebuie s dea dovad de
loialitate, prudenţ , ordine, temperanţ . Este necesar ca autoritatea
judec toreasc s subordoneze ac iunea de înf ptuire a justi iei principiului
afl rii adev rului, respect rii legii şi ordinii de drept. Aceast putere statal
trebuie s ac ioneze independent, nefiind admisibile interven ii ale celorlalte
puteri. Cauzele deduse judec ii trebuie s fie solu ionate numai pe baza
existen ei unor probe certe, s fie respectate procedurile legale, evitându-se
274

orice fel de abuzuri. Respectarea garan iilor procesuale, a prezum iei de
nevinov ie, a dreptului la ap rare, a drepturilor fundamentale ale omului,
joac un rol important pentru caracterizarea conceptului de bun -credin .
O alt latur a acestui concept este format din ab inerea magistratului de la
producerea prejudiciilor. El este dator s observe posibilele vicii existente
pe parcursul procesului şi s le înl ture, s dovedeasc receptivitate la
solicit rile ap r rii fa de eventualele prejudicii. Scopul final al acestei
bune-credin e este pronun area, de c tre judec tor, a unei hot râri legale şi
temeinice. Solu ia judiciar aplicabil unei spe e trebuie s fie rezultatul
unei convingeri intime. Aceast convingere subiectiv are rolul ei cardinal
pentru activitatea de judecat şi este protejat printr-o serie de pârghii
juridice: afirmarea principiului separa iei puterilor în stat, a independen ei
magistra ilor şi supunerii lor numai legii, a inamovibilit ii lor. Al turi de
aceste garan ii juridice amintim importan a pe care o au: moralitatea şi
buna-credin a judec torului, respectarea de c tre acesta a principiilor şi
legilor de formare a probelor, utilizarea criteriilor psihologice.
7.1.5. Conotaţii psihologice asupra deliberării în pronunţarea sentinţei

Legisla ia noastr procesual asigur un cadru adecvat form rii
intimei convingeri: imediat dup închiderea dezbaterilor în fond are loc
deliberarea completului de judecat ; deliberarea are un caracter secret, la ea
participând numai membrii completului; judec torii vor avea în vedere în
primul rând chestiunile de fapt şi apoi cele de drept; ei sunt obliga i s -şi
spun p rerea, ultimul cuvânt avându-l preşedintele, aceasta pentru a nu-i
influen a pe cei care au o mai mic experien . Luând în considerare
principiul colegialit ii completelor de judecat , trebuie s ajungem la
concluzia – fireasc pentru to i – c se poate întâmpla s existe o opinie
separat . În acest caz, deşi opinia separat nu va avea câştig de cauz în
solu ia judiciar , totuşi, este important recunoaşterea unui drept la intima
convingere. Judec torul aflat într-o asemenea situa ie îşi va motiva opinia.
Opinia separat dovedeşte for a convingerii intime, existen a unei
coloane vertebrale profesionale şi de conştiin , sim ul moral, etic şi juridic,
curajul propriei opinii. Timpul poate s verifice sus inerile sale în cadrul
unor eventuale erori judiciare. Atunci când opinia separat este îmbr işat
apoi de instan a de control judiciar sau de practic , intervine mul umirea şi
satisfac ia profesional de a avea dreptate. Momentul acesta îl face pe
judec tor s uite starea de disconfort psihic pe care o tr ieşte în clipa lu rii
deciziei, în sensul adopt rii opiniei separate. Lupta care se d în sufletul s u
cu ocazia formul rii opiniei separate este deseori acerb , conştiin a
spunându-şi cuvântul în cele din urm , reuşind s înving în fa a
275

argumentului majorit ii. De multe ori oamenii sunt înclina i s se lase
înfrân i de aceste motiv ri, în acest moment gândindu-se c opinia
majorit ii îşi va impune punctul de vedere în luarea deciziilor. Este
periculos ca argumentul majorit ii s se impun unor oameni care adopt
aceast opinie nu dintr-o intim convingere, ci dintr-o lenevie intelectual
sau dintr-o cânt rire a avantajelor oferite de îmbr işarea opiniei majorit ii
şi a dezavantajelor viitoare create de opinia minoritar spre care tinde
conştiin a lor profesional . Abdicarea de la principiul suprema iei intimei
convingeri şi adoptarea unei atitudini oportuniste sunt incompatibile cu
profesiunea de magistrat. A face acest lucru înseamn a-şi tr da profesia, a
realiza în cele din urm un act de injusti ie.
Vom remarca faptul c procesul deliber rii, pe lâng aspectele lui
procedurale relevate mai sus, are şi conota ii psihologice. Intima convingere
duce la formarea unei p reri ferme despre anumite realit i sociale. Aceast
p rere va fi în cadrul legii, în litera şi spiritul ei, şi nu în afar . Dreptul
subiectiv la intim convingere nu implic posibilitatea form rii unei opinii
care s intre în conflict evident cu normele legale. Judec torul trebuie s se
supun , în ultim instan , legii. Iat anumite limite între care poate opera
aceast convingere intim , dep şirea lor echivalând cu înc lcarea
principiului suprema iei legii.
Opera final a procesului de deliberare este construit din
pronun area unei hot râri judec toreşti care trebuie s cuprind , pe lâng
solu ia adoptat şi motivarea acesteia din urm . În considerentele hot rârii
sunt reflectate gândirea şi psihologia membrilor completului de judecat ,
judec torii stabilind care este situa ia de fapt, care este norma juridic
aplicabil , f când chiar o interpretare a textului de lege respectiv. Au un rol
deosebit în formarea intimei convingeri buna-credin , existen a unei
conştiin e morale, sentimentul c au respectat prevederile legale în procesul
de aflare a adev rului, c au utilizat mijloacele adecvate şi c au luat
m surile care se impuneau în cauz .
Judec torul îşi formeaz o convingere intim în condi iile în care
p r ile din proces cu interese contrare prezint faptele în mod
contradictoriu, oral şi public. Sunt administrate în fa a instan ei probe
diverse, unele dintre ele susceptibile de mai multe interpret ri. Completul
de judecat trebuie s stabileasc situa ia de fapt, fiind nevoie de o
adev rat abilitate, în condi iile în care acuzarea şi ap rarea îşi prezint
punctul de vedere. Se vor cânt ri probele aduse de fiecare parte şi se va
adopta solu ia care se impune. Experien a indirect a magistratului îşi spune
cuvântul în stabilirea modului de desf şurare a faptelor deduse judec ii, în
aprecierea probelor. Principiul liberei aprecieri a probelor uşureaz , dar şi
276

îngreuneaz procesul de administrare a justi iei. Uşureaz pentru c
reprezentantul legii nu mai este sclavul probelor preconstituite (de exemplu,
valoarea care se acorda în trecut m rturisirii judiciare – regina probelor),
practica judiciar demonstrând în numeroase cazuri c acordarea aprioric a
unei anumite valori unei anumite probe a fost generatoare de erori judiciare.
Dar se şi îngreuneaz actul de înf ptuire a justi iei deoarece magistratul este
singurul care decide valoarea unei anumite probe, în condi iile prezent rii
contradictorii a faptelor. Se ajunge astfel s se caute şi s se g seasc
analogii în alte cazuri asem n toare deoarece practica ne demonstreaz c
nu se întâlnesc dou fapte perfect identice. Utilizarea analogiilor este
benefic pân la un moment dat pentru c şi ea poate genera erori judiciare.
Analogia nu se poate confunda cu identitatea, judec torul trebuie în
permanen s scoat în eviden particularit ile spe ei, s le supun unei
critici înainte de a pronun a o solu ie. Analiza am nuntelor contradictorii cu
care este confruntat omul legii, impune acestuia o selec ie riguroas ,
stabilindu-se în cele din urm faptul prejudiciabil. Rolul experien ei
personale nu trebuie s fie absolutizat, intui ia îl poate duce pe judec tor la
ipoteze şi concluzii false. De aceea, pentru completa sa l murire, este
necesar analiza tuturor elementelor cauzei. Examinarea atent a acestora
conduce la formularea unor premise şi concluzii valabile. I se cere
magistratului o aten ie permanent de-a lungul şedin ei de judecat , s
manifeste interes fa de orice cauz , s nu considere c spe a X este mai
grea şi spe a Y mai uşoar . Ap rarea şi acuzarea sunt dou p r i demne de
un egal interes pentru judec tor, spusele lor vor fi cânt rite în mod
corespunz tor atunci când se va stabili solu ia judiciar . Reprezentantul
legii trebuie s se obişnuiasc s urm reasc cu aten ie orice faz a
dezbaterii. Se solicit din partea lui st pânirea de sine, s nu fie pripit în
tragerea concluziilor, s nu influen eze cu nimic desf şurarea dezbaterilor.
Ac ionând în sens invers, magistratul respectiv contribuie la înc lcarea
impar ialit ii, deci solu ia dat în finalul procesului va fi lipsit de acel grad
de obiectivitate cerut în mod constant de o justi ie echitabil .
Toate aceste calit i pretinse de profesiunea de magistrat pot fi
realizate printr-un autocontrol sever, printr-un proces permanent de
autocunoaştere, prin lupta continu pe care o d omul cu sine însuşi,
c utând s se perfec ioneze din punct de vedere moral. Totuşi, trebuie s
recunoaştem c indivizii sunt inegali dac îi privim prin prisma înzestr rii
native (nu sunt cu to ii la fel de educabili şi nu înva cu to ii la fel), c
oamenii provin din medii sociale neomogene (aceste medii produc tipuri
deosebite, cu necesit i şi motiva ii diferite). Magistratul este o fiinţ
uman care are şi el o anumit rezistenţ faţ de interdicţiile legale sau
277

morale. Prescrip iile imperative pot fi înc lcate atunci când intervin
conjuncturi favorabile, ocazie cu care rezisten a individului fa de tenta ii
dispare. Tenta ia de a înc lca legea în vederea ob inerii unor avantaje facile
a existat dintotdeauna şi ea devine mai mare atunci când împrejur rile
favorabile se generalizeaz la nivel de societate. Este cazul societ ii
româneşti care, prin neasigurarea unor condi ii minime, obiective pentru
înf ptuirea corespunz toare a actului de justi ie, favorizeaz apari ia
germenilor corup iei, incorectitudinii, subiectivismului.
Dac pân acum ne-am ocupat de calit ile personale ale
magistratului, privite oarecum în mod izolat, ne propunem s analiz m în
continuare calit ile impuse de rela ia complex dintre judec tor şi
participan ii la proces. Densitatea rela iilor interpersonale determin în mod
obligatoriu o mobilitate psihologic a reprezentantului legii. El trebuie s
îndeplineasc multiple obiective, variate în func ie de natura şi
specificitatea cauzelor. Dac ne-am referi numai la procesul penal,
judec torul adun , examineaz şi coroboreaz probele, stabileşte dac
exist sau nu o anumit infrac iune, stabilind r spunderea penal . Oricum,
este de la sine în eles c rela ia dintre judec tor şi inculpat se caracterizeaz
printr-o stare de tensiune, ceea ce explic stresul profesiunii de magistrat.
Tensiunea emotiv sau nervoas în care se desf şoar cercetarea
judec toreasc este justificat de tr irea emo ional generat de contactul
inculpatului cu reprezentantul oficial al autorit ii, care trebuie s adopte o
atitudine politicoas , rezervat , profesional prin inut şi vocabular. Mai
ales în cadrul procesului penal se simte un fond tensional difuz,
protagoniştii fiind judec torul, inculpatul, partea v t mat , fiecare având un
interes diferit. Piesa de baz a acestei arene pe care se confrunt subiec ii
procesuali este magistratul care trebuie s adopte o conduit ferm , s fie
atent asupra componentelor voluntare şi involuntare ale comportamentului
expresiv al p r ilor în vederea interpret rii lor corecte, s discearn între
motivele care declanşeaz starea emo ional , într-un cuvânt s fie un bun
observator, un fin psiholog. Se impune ca atitudinea judec torului în cadrul
procesului penal s se caracterizeze prin: calm, echilibru, st pânire de sine,
lipsa gesturilor de nervozitate, a tonului ridicat sau a ticurilor, încredere în
for ele proprii, privirea interlocutorilor direct în ochi pe tot parcursul
contactului comunica ional în vederea surprinderii şi interpret rii
comportamentului lor expresiv. Judec torul trebuie s dovedeasc existen a
unei gândiri suple şi mobile, a unui spirit de observa ie bine dezvoltat,
argument rile sale s fie caracterizate printr-o mare for logic , s fie rapid
în observarea unor am nunte semnificative, s se exprime clar, s exceleze
prin inteligen în discu iile purtate cu interlocutorii s i, s fie subtil în
278

analizele sau sintezele efectuate de el etc. Un bun profesionist va dispune
de acest fler de care oricine s-ar sim i mândru. Îns , absolutizarea
nejustificat a acestei experien e personale, a intui iei profesionale,
determin o mul umire care poate duce la: refuzarea elementelor de noutate
sau a componentelor teoretice, instalarea rutinei, activitatea magistratului în
cauz fiind pres rat cu automatisme şi stereotipuri; dobândirea unor
tr s turi de caracter (impertinen , b nuial excesiv , suspiciune) care sunt
incompatibile cu aceast profesiune.
În cadrul unui proces civil sau penal, un moment important pentru
aducerea unor clarific ri cauzei dedus judec ii este audierea martorilor.
Rela ia magistrat – martor cuprinde cel pu in dou aspecte: unul procesual
– întrucât se vor respecta normele procesuale, iar cel lalt, care vizeaz
latura psihologic a comunic rii. În condi iile în care martorul este de bun -
credin , magistratul este dator s -l ajute s -şi biruiasc teama, emotivitatea,
indiferen a, s capete îndr zneal , s devin responsabil. În practic , acest
deziderat se loveşte de un impediment obiectiv: lipsa de timp în condi iile
existen ei unui num r prea mare de dosare pentru o şedin obişnuit de
judecat , ceea ce afecteaz în cele din urm calitatea actului de justi ie.
Împrejur rile în care se desf şoar audierea martorilor în fa a instan ei
(martorul fiind nevoit s r spund întreb rilor acuz rii şi ap r rii, deci el se
afl la mijlocul unor interese contradictorii) impun ca judec torul s asigure
condi iile unei audieri obiective, s previn şicanarea sau sugestionarea
martorilor. Judec torul este obligat s descopere când martorul a relatat
adev rul, s motiveze nu numai re inerea depozi iei conforme cu realitatea
ei şi înl turarea cele opuse. Pentru aceasta se poate folosi, al turi de alte
criterii ştiin ifice, testarea martorului care revine asupra depozi iei cu
tehnica de detec ie „poligraf”, ale c rei performan e sunt net superioare
aprecierilor subiective ale magistratului. Rela ia martor-judec tor implic
existen a anumitor raporturi dintre conştiin ele şi conduitele lor, pe de o
parte, şi m rturia, pe de alt parte, contradictorialitatea punând în discu ie
valabilitatea m rturiei în fa a justi iei (se înl tur m rturia, nesanc ionân-
du-se martorul de bun -credin , ori se înl tur m rturia, sanc ionându-se,
în genere, martorul de rea-credin ). Sunt posibile urm toarele variante
atunci când analiz m raportul care are drept:
a) prim termen – conştiinţa, conduita magistratului;
b) al doilea termen – m rturia.
a) Judec torul a cunoscut caracterul nesincer al m rturiei mincinoase,
dar l-a acceptat în vederea pronun rii unei anumite solu ii. Motivele
accept rii pot fi de natur politic sau ocult , exponentul legii fiind chiar
corupt în anumite situa ii.
279

b) Magistratul şi-a neglijat rolul activ în admiterea şi aprecierea
probelor şi a re inut ca valabil o m rturie mincinoas sau o m rturie fals ,
întemeiat înc din statu nascendi pe deficien e de percep ie ale martorului
sau distorsiuni ulterioare acestui moment.
Dac primul caz se refer la presiunile diverse exercitate asupra
justi iei sau la corup ie, al doilea caz vizeaz culpa deontologic a
magistratului.
M rturia poate fi influen at şi de atitudinea martorului fa de
judec tor, în mare m sur . Pe baza unei experien e anterioare stocate în
memorie, martorul are o anumit atitudine fa de autorit i, în genere, dar
şi fa de magistratul aflat în fa a sa, privit ca o persoan care îi devine
simpatic sau antipatic . Un magistrat care ştie s trezeasc simpatii
spontane martorului, îşi asigur colaborarea acestuia. Dac martorul este o
persoan care ac ioneaz sub impulsul acestor afecte, în momentul
reactiv rii informa iilor, în func ie de simpatia sau antipatia resim it fa de
cel care conduce cercetarea, martorul va face sau nu eforturi de a da
l muririle cerute pentru elucidarea cazului. Nu trebuie s uit m faptul c în
contactul cu autoritatea judiciar , în condi iile unei st ri emo ionale m rite,
se produce la martor blocajul memorial, procesul reactiv rii fie sub forma
reproducerii, fie sub forma recunoaşterii, este compromis. Judec torul
trebuie s cunoasc aceste aspecte ale psihologiei martorului, dar şi altele
care nu vor putea fi relevate în acest stadiu. Merit s facem urm toarea
precizare: aprecierea unei m rturii se va baza pe dou principii
fundamentale, şi anume: cel al sincerit ii martorului şi cel al fidelit ii
percep iei şi acurate ei reproducerii datelor cu privire la f ptuitor şi
împrejur rile faptei. Magistratul este obligat s interpreteze datele pe care i
le ofer conduita, fizionomia şi reac iile exterioare ale celor cu care se afl
în intercomunicare psihologic . Toate aceste interpret ri, ca şi o serie de
alte date culese pe parcursul procesului vor contribui în final la formarea
intimei convingeri a judec torului.
Rolul judec torului se relev şi în cadrul duelului judiciar care are
dou figuri centrale în procesul penal: acuzatorul public şi ap r torul. Se
aplic aici principiul contradictorialit ii: toate probele administrate în
cauz sunt supuse discu iei p r ilor, procurorului, instan ei şi ap r torului.
Instan a de judecat cunoaşte diferitele puncte de vedere exprimate oral în
şedin de p r i cu interese contrarii, ea trebuind s discearn între acestea şi
s se opreasc asupra unei solu ii legale şi temeinice. Judec torul este
obligat de legisla ia procesual s pun în discu ia p r ilor probele, diverse
probleme de drept substan ial şi procesual. Prin aceast opera iune se ob in
280

şi se cânt resc informa iile pe care le va folosi pentru justa solu ionare a
cauzei.
Unii magistra i sunt „tipicari”, adic dau dovad de corectitudine,
dorind s respecte normele procedurale, fiind extrem de minu ioşi în
aceast opera iune dac le permite timpul. Cei doi protagonişti ai duelului
judiciar trebuie s se adapteze, din punct de vedere procedural, la exigen ele
acestui tip de judec tor, reuşind astfel s colaboreze cu completul de
judecat .
Rela ia interpersonal judec tor-acuzator-ap r tor se desf şoar într-
un cadru reglementat, dar ea prezint şi o component psihologic ce nu
poate fi neglijat . Oricum, avocatul şi procurorul trebuie s in seama de
personalitatea magistratului pentru reuşita colabor rii. Astfel, sentimentul
de antipatie provocat de avocat sau procuror judec torului, poate duce la
sanc ionarea inculpatului cu o pedeaps mai mare, conturându-se astfel
subiectivismul în procesul decizional.
La formare intimei convingeri a judec torului poate contribui în mod
complet şi edificator ap r torul inculpatului. Atunci când se pun concluzii
în fond, pledoaria avocatului este analitic , c utându-se chiar de la început
captarea aten iei completului de judecat .
Una din func iile psihologice ale duelului judiciar se refer la
psihologia intimei convingeri a magistratului învestit cu luarea deciziei.
Dac judec torul are un drept asupra intimei convingeri, acelaşi lucru se
poate spune şi despre avocat şi procuror. Fiecare din aceşti doi protagonişti
ai duelului judiciar are punctul s u de vedere şi cu ocazia dezbaterii de fond
a cauzei ei vor c uta s -şi impun opinia în fa a completului. Argumentele
aduse de cele dou p r i constituie stimuli pentru gândirea magistratului,
stimuli ce interac ioneaz cu experien a de via , cultura şi informa iile
desprinse din probele administrate. De cele mai multe ori, intima
convingere a judec torului se formeaz abia dup derularea duelului
judiciar şi dup ultimul cuvânt al inculpatului. În ipoteza în care aceast
intim convingere nu s-a conturat, atunci legisla ia procesual vine în
ajutorul judec torului, reglementând institu ia repunerii pe rol.
Momentul procesual în care se ia hot rârea în cauza dedus judec ii
apare extrem de important. Judec torul trebuie s fie într-o stare de relaxare
atunci când pune pe talgerele balan ei justi iei probele şi argumentele.
Deliberarea în st ri emo ionale puternice nu va conduce la solu ii legale şi
temeinice. Judec torul nu trebuie s se lase influen at de presiunile
exercitate din exterior sau de unii factori subiectivi, str ini cauzei. În
situa ia contrar , toate dezbaterile de fond ale cauzei vor fi lipsite de
importan a cuvenit , iar justi ia nu s-ar mai contura ca o putere
281

independent în stat, ci ca una dependent de for e obscure care au ca valori
sociale valori str ine statului de drept.
Am încercat pe parcursul acestui studiu s ar t m multiplele fa ete
ale activit ii judec torului, calit ile psiho-intelectuale şi moral-afective ale
acestuia, prezen a acestora asigurând o personalitate bine conturat şi un
profesionalism de care va trebui s dea dovad orice magistrat dintr-un stat
de drept. Analizarea psihologic a exponentului autorit ii judiciare s-ar
impune s fie completat cu relevarea condi iilor materiale optime
înf ptuirii actului de justi ie. Este adev rat c aceste condi ii materiale sunt
asigurate în legisla ia româneasc (în Constitu ie şi Legea nr. 92/1992), dar
transpunerea lor în practic las de dorit, aceasta având consecin e negative
pentru justi ia româneasc . Pe viitor, pe m sura îmbun t irii acestor
condi ii, se va asigura o calitate corespunz toare actului de împ r ire a
drept ii. Oricum, acum dar şi pe viitor, toate for ele statului cu atribu ii în
acest domeniu trebuie s -şi uneasc eforturile, contribuind în mod hot râtor
la o justi ie de calitate, la executarea hot rârilor judec toreşti. Legea, privit
ca o regul de esen ra ional edictat de autoritatea statal , exercit o
anumit presiune asupra indivizilor particulari, c utând s evite devian a şi
s asigure conformismul şi fidelitatea acestora fa de modelul general
stabilit. Ideal ar fi fost ca oamenii s fi interiorizat aceste norme şi s fi
respectat valorile proclamate de ele. Dar, întotdeauna, într-o societate,
indiferent de contextul ei organiza ional, s-au manifestat tendin e de tip
anomic. A trebuit s intervin autoritatea judiciar , privit ca o form a
controlului social, pentru a stopa aceste devian e. Se relev astfel rolul
coercitiv al justi iei, încercându-se s se ajusteze continuu reac iile negative
ale indivizilor la schemele cu valoare general . Iar magistra ii, ca
reprezentan i legitimi ai puterii judec toreşti, trebuie s fie conştien i în
permanen de misiunea pe care o au de înf ptuit, de dificultatea ei, de
calit ile psihointelectuale şi moral-afective impuse de profesie şi societate,
de adev rul c sunt şi ei fiin e omeneşti supuse greşelilor, sentimentelor,
limitelor normale pentru orice individ uman.
Dorin a de a îndrepta r ul produs în societate este binevenit ca şi
lupta îndârjit în care se implic mult pasiune, lupt în urma c reia va
trebui s înving binele şi valorile morale consacrate sau nu pe plan
legislativ.
Secţiunea II
AVOCATUL – PERSONALITATE ÎN TEMPLUL JUSTI IEI
(Coordonate psihologice)
282

A. CONSIDERA II GENERALE
7.2.1. Talent şi vocaţie în arta avocatului.

Comentarii asupra conceptului de talent
a) Din perspectiva simţului comun: mentalit i anacronice,
nerealiste, clişee;
b) Din perspectiva interpret rilor ştiinţifice:
Profesia de avocat, deşi la fel de nobil ca profesia de medic, a trezit
mereu, prin implica iile sociale specifice, atitudini contradictorii, uneori
paradoxale.
Mul i şi-au manifestat aprecierea şi chiar admira ia pentru activitatea
avoca ilor, uneori plin de riscuri. Cu toate acestea, mereu se g seşte câte
ceva de reproşat avoca ilor, şi aceasta înc din vremurile str vechi, chiar şi
în perioadele de str lucire a retoricii. Astfel, din datele istorice, a ajuns pân
la noi ştirea c dup ce nevasta lui Antoniu fusese asasinat din propriul lui
ordin, acesta ar fi ordonat ca lui Cicero s i se taie limba pentru a nu mai
putea critica pe nimeni.
Şi în timpul Revolu iei Franceze, ordinul avoca ilor a fost desfiin at
din cauz c avoca ii se manifestau critic la adresa noului regim.
Se spune c şi Napoleon i-ar fi detestat pe avoca i. Totuşi, el a fost cel
care a reînfiin at ordinul avoca ilor, dându-şi seama de utilitatea sa,
considerându-l ca unul dintre mijloacele cele mai propice pentru a men ine
ordinea, pentru a favoriza dorin a de împ care a p r ilor şi pentru a asigura
func ionarea justi iei.
Din p cate, avoca ii sunt desconsidera i chiar de magistra i, de aceia
care ar trebui s le fie al turi. Aceştia apreciaz activitatea avoca ilor numai
dup ce trec de partea cealalt a barei şi cunosc ei înşişi „îngustimea
vanitoasei lor p reri” 302 . Exist magistra i care fac aprecieri nepotrivite, le
fac via a grea avoca ilor, neacordându-le solicitudinea şi întregul lor
respect. Dintre gesturile nepotrivite ale magistra ilor, cele mai grave se
petrec în pretoriu, când avoca ii îşi sus in pledoariile şi sunt oarecum la
discre ia magistra ilor care conduc dezbaterile. Sunt cazuri în care
magistra ii îi întrerup pe avoca i atunci când aceştia îşi sus in cauza, le
fixeaz termene pentru care conchide, fac aprecieri jenante etc303 .
302
M.I. Manolescu, Arta avocatului. Şapte prelegeri, Editura Humanitas,
303
În cartea sa L’avocat, Henri Robert citeaz exemplul unui avocat care, în
timp ce pleda, l-a surprins pe preşedintele completului de judecat cerând asesorilor
283

Avoca ii trebuie în eleşi şi aprecia i aşa cum se cuvine, fiindc istoria,
faptele de seam ca şi situa iile m runte demonstreaz ceea ce profesorul
Louis Halphen spunea: „Este mai uşor s -i bârfeşti, decât s te dispensezi
de ei”.
P catul împotriva baroului se pl teşte. Aşa cum afirma profesorul
Mircea I. Manolescu: „Nici n-ai apucat bine s critici şi s -i dispre uieşti pe
avoca i, c destinul face s ai nevoie de ei şi s -i doreşti binevoitori şi ap i
de a te ajuta”.
Ideile principale care circul pe strad în opinia celor neautoriza i
despre arta avocatului, despre talentul şi voca ia care sunt necesare în
exercitarea acestei arte sunt în num r de trei. Mai întâi este ideea „trivial ”,
apoi ideea mistic şi apoi concep ia de politic a profesiilor.
„Trivialitatea” cu care este privit profesia de avocat şi însuşirile care
sunt necesare pentru exercitarea acesteia înseamn a contura portretul
avocatului din doar câteva elemente. Spre exemplu, se spune c avocatul
este un „vorb re ”, c este un „cl n u”. Aşadar, dup opinia comun ,
avocatul este un om care poate vorbi uşor despre orice, „un vorb re ”, „un
uşor şi iute la vorb ”.
În opinia comun , talentul este un „dar misterios”. Aceasta este ideea
mistic prin care sunt explicate succesul unora şi lipsa de şans a altora.
Pretinzând c nu au fost „d rui i” cu talent, cei în cauz explic mistic ceea
ce ar trebui cercetat şi explicat ştiin ific. În consecin , ei se resemneaz ca
în fa a unei fatalit i.
În concepţia de politic profesional se sus ine ideea c în barou
„intr cine vrea, dar r mâne cine poate”. Profesorul M.I. Manolescu o
asem na cu liber-schimbismul lui Caragiale 304 .
Tot din perspectiva sim ului comun, întâlnim p rerea c avocatul este
nu numai vorb re , dar în ce priveşte inteligen a şi foarte „şmecher”. În ce
priveşte moralitatea, labilitatea convingerilor avocatului, acesta este subiect
de cancanuri: avocatul pledeaz pentru orice cauz , ast zi într-un sens,
mâine în alt sens. El este un om care nu e convins de ceea ce spune.
Aceste concep ii de sim comun sunt greşite. Ele se opun rezultatelor
ştiin ei.
s se pronun e, deşi el nu-şi terminase pledoaria. Atunci avocatul i-a cerut

preşedintelui ca s -i dea ascultare. La întrebarea preşedintelui ce anume vrea s mai
spun , avocatul i-a replicat: „Solicit Cur ii s -mi dea un act cu care s justific p r ii
care m-a angajat c a judecat cauza f r s m asculte!”.
304
M.I. Manolescu, op.cit., p. 96.
284

Vorbind despre talent, din punct de vedere teoretic, putem afirma c
pentru a profesa avocatura, este nevoie de talent. Ştiin a şi filosofia, cu
reprezentan ii lor din vremuri str vechi, împ rt şeau ideea c talentul este o
inspira ie, ca aceea a „demonului lui Socrate”. Reprezentan ii mai recen i, cei
din Şcoala lui Lombroso, credeau c talentul şi geniul sunt nişte st ri morbide.
Psihanaliştii sus ineau c talentul este sublimarea unor complexe refulate.
Psihologul Adler afirma c talentul n-ar fi decât eflorescen a unor insuficien e
ale organelor nervoase. Sintetizând diversele p reri, observ m c acestea se
deosebesc prea pu in de ceea ce se crede potrivit sim ului comun.
Ab tându-se de la aceste concep ii, ştiin a mai recent a considerat c
talentul este înflorirea superioar , dus la maximum, a înzestr rilor
existente în oricare om şi, îndeosebi, a inteligen ei.
7.2.2. Inteligenţa în arta avocatului. Avocatul ca om de ştiinţă

Psihologii sus in c inteligen a înseamn sesizarea de raporturi, de
rela ii şi de corela ii între lucruri, dar, în acelaşi timp, şi între rela ii şi
lucruri. Şi toate acestea în func ie şi de desprinderea unui în eles.
Filosoful francez Jean Paulhan consider inteligen a, din punct de
vedere ştiin ific, de dou feluri: analitic şi sintetic .
Inteligentul de tip analitic este p trunz tor, sfredelitor, descoperind
detalii care altora le scap . Inteligentul de tip sintetic are o viziune de
ansamblu, realizând un în eles total nou, o sintez . Inteligen a analitic
caracterizeaz îndeosebi pe omul de ştiin , în timp ce inteligen a sintetic
este specific artistului.
Avocatul nu este îns doar un artist înzestrat cu o inteligen sintetic ,
ci şi un om de ştiin cu aptitudini analitice şi, mai mult, un artizan, un
profesionist. De aceea, în activitatea sa avocatul trebuie s valorifice
virtu ile ambelor tipuri de inteligen .
Prima preocupare a avocatului ine de domeniul ştiin ei, al ştiin ei
dreptului. În fa a instan elor judec toreşti, avocatul trebuie s desf şoare o
activitate creatoare în domeniul ştiin ei, iar pentru aceasta i se cere talentul
special al omului de ştiin , care are dou componente esen iale: spiritul
ştiin ific şi talentul intelectual.
Potrivit logicianului francez Edmond Goblot, spiritul ştiin ific este o
virtute moral , caracterizat în primul rând de o puternic iubire de adev r,
dar şi de alte calit i, precum sinceritate intelectual , profunzimea şi
rigoarea în gândire, scormonirea detaliilor etc.
Cercetând inteligen a şi sub alte aspecte, psihologii au ajuns la
concluzia c tipurile de inteligen pot fi clasificate şi dup alte criterii în:
inteligenţ verbal , inteligenţ tehnic şi inteligenţ social . În
285

avocatur sunt necesare toate cele trei tipuri de inteligen , dar îndeosebi
cea verbal , considerat ca inteligen tipic . Ea este inteligen a tipic
pentru c func ia principal a inteligen ei este de a surprinde în elesuri, iar
aceste în elesuri trebuie s -şi afle o expresie verbal .
Avocatul are nevoie de o inteligen verbal mai întâi ca om de
ştiin , fiindc ştiin a înseamn un limbaj bine alc tuit, iar ştiin a dreptului
este, în bun m sur , o ştiin de concepte, de abstrac ii.
Inteligen a tehnic şi inteligen a social sunt, de asemenea, necesare
avocatului, dar se deplaseaz c tre celelalte ipostaze în care se înf işeaz
avocatul, nu ca om de ştiin , ci ca artizan şi ca artist305 . Sunt îns şi alte
aspecte ale inteligen ei de care avocatul are nevoie. Este vorba de puterea
de a discerne, discern mântul fiind o facultate esen ial a inteligen ei.
Al turi de virtu ile spiritului ştiin ific, discern mântul este pentru avocat
indispensabil.
7.2.3. Avocatul artist

În paragraful anterior am afirmat c avocatul este şi artist. Tocmai de
aceea el trebuie s aib şi o inteligen tehnic , fiindc activitatea sa are
caracter practic.
Persoana avocatului cunoaşte o dubl ipostaz , de artizan şi artist în
acelaşi timp. Avocatul este artizan în m sura în care foloseşte un ansamblu
de procedee şi de mijloace tehnice pentru exercitarea profesiei sale, dar şi
artist, ca autor al unei opere literare care este pledoaria, specie a genului
retoric menit s determine convingerea judec torului.
Componenta artizanal a profesiei se poate desprinde şi perfec iona,
dar arta avoca ial (pledoaria) în sensul înalt al cuvântului exclude re etele,
pentru c opera de art nu este un fabricat.
Cristalizarea activit ii avoca iale într-o pledoarie, cu toate atribu iile
unei opere de art , este titlul de noble e al profesiei de avocat306 .
305
M.I. Manolescu, op.cit., p. 101.
306
Tr s turile pledoariei şi tipurile de oratori (E. Altavilla, Psichologia
giudiziaria, vol. II, Unione tipografico – editrice torinese, 1955, p. 826-831)
Recunoscând şcolii italiene de psihologie judiciar meritele ştiin ifice în
materie, lucr rile de specialitate citeaz în mod constant pe Enrico Altavilla, autor
de prestigiu, gra ie nu numai cercet rilor din domeniu, dar şi calit ii sale de ilustru
avocat. F r a intra în am nunte, vom men iona c autorul citat subliniaz
particularit ile psihologice ale comunic rii între avocat şi p r ile pe care le asist ,
cerin ele tehnice, estetice, retorice şi ştiin ifice ale pledoariei pe care o consider şi
286

Pentru a reuşi în profesia sa nu este îns de ajuns ca avocatul s aib
talent intelectual şi artistic. El trebuie s se preocupe îndeaproape de arta de
a vorbi. O vorbire este cu atât mai frumoas cu cât este mai uşor de în eles,
producându-le în acelaşi timp ascult torilor pl cere şi emo ie. Ea contribuie
la conservarea faptelor şi argumentelor expuse. Trebuie comb tut judecata
celor care socotesc c , cu cât avocatul vorbeşte mai frumos, mai tehnic, mai
artistic, cu atât este mai pu in convins.
Avocatul este posesorul unei inteligen e discursive ce trebuie dublat
de o putere intuitiv , ceea ce este caracteristic unui artist. De asemeni, pe
lâng intuitivitate, avocatul trebuie s aib o anumit adâncime sufleteasc ,
o tonalitate afectiv . El este posesorul acestor calit i artistice, fiindc el
tr ieşte faptele realit ii cu o reac ie afectiv mult mai puternic decât omul
de rând.
La aceste calit i se adaug , având un rol foarte important, fantezia
creatoare care este produsul imagina iei. Artistul-avocat este un om de
fantezie creatoare, pentru c în disputa judiciar el creeaz aşa-numita
ipotez judiciar , pe care o înf işeaz în fa a instan ei de judecat . Aceast
ipotez judiciar con ine elemente empirice, adic starea de fapt a spe ei şi
chestiunile de drept, ambele sudate prin „diagnosticul juridic”.
Fantezia creatoare îl va ajuta pe avocat s prezinte starea de fapt în
aşa fel încât auditorii s i s -şi închipuie c particip ei înşişi la desf şurarea
evenimentelor.
La calit ţile necesare avocatului artist: intuiţie, adâncime psihic ,
fantezie creatoare, se mai adaug expresivitatea. Avocatul artist trebuie
s g seasc expresivitatea unor lucruri fa de care oamenii de rând au o
atitudine neutr , banal . El trebuie s g seasc tuturor faptelor şi
împrejur rilor pe care le înf işeaz în expunerile sale, o semnifica ie care
poate fi general sau numai de spe .
7.2.4. Avocatul – profesionist al vocaţiei

Ca om de ştiin şi ca artist, avocatului i se cere, aşa cum am ar tat,
talent. El este îns şi artizan, om de activitate practic , şi în aceast calitate i
se cere s aib voca ie.
un act de cultur .
În ceea ce priveşte tipurile de oratori, autorul distinge oratorul str lucitor;
oratorul ra ional; oratorul umorist şi oratorul prolix (minu ios, dar neclar şi diluat).
287

Potrivit p rerilor obişnuite, talentul corespunde no iunii „de diletant”,
iar voca ia corespunde celei de „rutin ”. Aceste idei sunt false şi trebuie
înlocuite cu explica ii ştiin ifice.
Dup p rerea psihologilor, vocaţia înseamn o sum de aptitudini
pentru a putea realiza o profesie. Nu este suficient ca o persoan s se
simt chemat pentru o profesie, ci trebuie s simt un impuls irezistibil, s
simt c nu ar putea face altceva. F r aceast iubire fa de profesia aleas ,
nu se poate ajunge la voca ie.
În opinia profesorului Mircea I. Manolescu „talentul şi voca ia pot fi
create, dar nu te po i dispensa nici de unul, nici de cel lalt, dac vrei s te
realizezi ca personalitate într-o anumit profesie. Se pot crea amândou prin
studierea aptitudinilor necesare. Dar mai întâi se cere s te studiezi pe tine
însu i, s descoperi în adâncul fiin ei tale acele aptitudini pe care nici tu nu
le-ai b nuit c ar exista. Totodat , trebuie s ştergi din mintea ta, din
sufletul t u acele iluzii pe care i le f ceai despre existen a unor însuşiri, pe
care în realitate nu le ai. Între altele trebuie s cau i prin mijloace tehnice s -
i dezvol i talentul, fiindc , dup cum spun autorii, talentul, spre deosebire
de geniu care este înn scut şi neprogresiv, con ine o sum de însuşiri
înn scute care se mişc pe o linie mai mult ra ional . Dar el se compune şi
din însuşiri dobândite prin efort tehnic, cu voin a de a te realiza, fiindc la
perfec ionarea talentului g seşti totdeauna elementul tehnic, conştient”.
Voca ia este, la un profesionist, lucrul cel mai important. Dovada
rezult din faptul c ea trece înaintea micilor pasiuni, a convingerilor, chiar
înaintea intereselor meschine şi egoiste şi chiar a instinctelor.
În ce priveşte talentul, acesta înseamn îndemânare, uşurin a de a
face mai repede şi mai bine decât poate s fac altul acelaşi lucru. Acest
„mai repede şi mai bine” este îns relativ. Decât mai binele acesta exist un
alt bine şi mai puternic, la care se poate ajunge pornind de foarte jos,
perfec ionând mereu,
Orice avocat are o sum de însuşiri. Dac are inteligen , emotivitate,
dac îşi organizeaz aceste însuşiri printr-un înv mânt tehnic, el va putea
deveni un profesionist. Astfel, talentul s u nu va mai fi cel al unui diletant,
ci al unui profesionist adev rat. Iar artizanul nu va mai fi un rutinar, ci acel
artizan care va da societ ii expresia individualit ii lui, acea armonie
productiv pe care o cere societatea de la el.
7.2.5. Moral şi imoral pe terenul apărării

Rolul avocatului în procesul judiciar este s -l apere pe împricinat,
pentru c aceasta este voca ia lui. Nu i se poate reproşa imoralitatea unui
288

avocat, decât dac acesta este dominat de sentimente egoiste şi pledeaz
contrar voca iei sale.
În profesia de avocat, esen ial este ca acesta s ştie şi s poat s se
plaseze din punctul de vedere al celuilalt. Acest cel lalt este adversarul în
proces, instan a, opinia public , dar mai ales clientul. Pentru client, avocatul
este un ajutor nu rareori indispensabil. Dar avocatul trebuie s refuze
clientului rolul de complice pe care acesta vrea s i-l atribuie, respingând
subiectivitatea clientului pe care acesta o poate exercita asupra sa.
Orice profesionist al barei trebuie s -şi p streze independen a fa de
client, în interesul, în primul rând, al clientului, al cauzei sale. Avocatul nu
trebuie s primeasc necritic versiunea subiectiv a clientului despre
„dreptatea sa”. El trebuie s -şi formeze o p rere proprie despre litigiu,
încercând s afle, cu tact şi discern mânt, de la cel pe care îl ap r ,
adev rul. El va fi astfel primul judec tor al cauzei, dar nu şi un inchizitor al
clientului.
De asemenea, avocatul se va feri s dea asigur ri clientului, ori s
fac pronosticuri hazardate. Refuzul de a se angaja în pronosticuri certe va
fi practicat de c tre avocat cu tact, pentru ca justi iabilul s u s nu cread , în
cazul când câştig procesul, c avocatul nu a avut un merit, meritul
revenind, în acest caz, exclusiv „drept ii sale”.
Avocatul trebuie s duc cu clientul o întreag activitate de l murire,
care este destul de grea şi, uneori, nepl cut . Dar pentru c clientul nu poate
fi suprimat, avocatul este dator s încerce s in o cump n dreapt între
necesitatea de a lua informa iile indispensabile de la client şi riscul de a fi
dezinformat de el. De aici rezult c avocatul are o pozi ie destul de dificil
şi tocmai de aceea el trebuie s dea dovad de tact în contactul cu clientul.
Atunci când ia cuvântul, avocatul o face pentru a-şi spune p rerea,
pentru a exercita o tehnic de ap rare a unei ipoteze, ori pentru a îndeplini
un rol social sau un rol logic (în disputa judiciar , judec torii nu pot s
aleag decât având în fa dou teze).
La bar , avoca ii sunt egali: marele avocat este egal cu stagiarul, iar
ceea ce avocatul pledeaz are valoarea con inutului şi a modului cum
pledeaz cauza, a argumentelor pe care le prezint instan ei. Avocatul
trebuie s fie înarmat cu metoda descoperirii adev rului, cu metoda de a-l
depista.
Atitudinea riguroas în verificarea sursei şi valorii unei cunoştin e,
atitudinea dubitativ prin aplicarea unei îndoieli metodice, suspendarea
p rerii pân la ob inerea unei certitudini obiective, acestea toate sunt, pe de
o parte, condi ii indispensabile pentru stabilirea adev rului în proces, şi, pe
de alt parte, greu de realizat, mai ales pentru c nu sunt doar condi ii ale
289

func ion rii intelectului avocatului, ci veritabile virtu i, ce constituie acel
ansamblu de însuşiri, deprinderi şi atitudini care definesc structura
intelectual , caracterul şi inuta moral a omului de ştiin care este
avocatul.
7.2.6. Personalitatea avocatului – profesionist şi strateg

Pentru a-şi crea un viitor în profesie şi a se bucura de o anumit
reputa ie, avocatul trebuie s se creeze mai întâi pe el însuşi,
perfec ionându-şi calit ile personale şi depunând un efort necontenit,
pentru c avocatura este o profesie grea care cere multe şi grele str danii.
Un avocat înzestrat cu mai pu ine calit i şi mai pu in talent nu
trebuie s accepte condi ia mistic despre talent şi s cread c dac nu este
înzestrat cu talent nu are rost s mai insiste. El nu va aştepta cu bra ele
încrucişate s -i vin inspira ia, pentru c talentul ca laten nu înseamn
nimic. Pentru a exercita activitatea în fa a instan ei, avocatului îi sunt
necesare anumite condi ii materiale, între care condi ia fizic , condi ia
spiritual , starea de spirit ce trebuie preg tite dinainte.
Între cele mai importante calit ţi ce se cer unui avocat, acesta trebuie
♦ facultatea de a argumenta şi de a construi, pentru a fundamenta

s aib :
♦ imagina ie şi darul inven iei, pentru a descoperi noi argumente şi

solid un proces;
♦ spirit de sintez , pentru a scoate în relief punctele esen iale ale

a modifica aspectul procesului;
♦ spirit critic, pentru a putea combate argumentele adversarului;

procesului;
♦ sim psihologic, necesar pentru a pricepe reac iile auditoriului;

♦ ascu ime intelectual şi priceperea de a se ml dia dup
împrejur ri.
În ce priveşte pledoaria, avocatul se preg teşte studiind dosarul cu
toate actele şi gândind foarte serios asupra tuturor situa iilor şi
evenimentelor ce se desprind din documente. Preg tirea unui proces este o
preg tire ad-hoc, îns mai pu in important decât preg tirea general , care
constituie baza preg tirii ad-hoc, adic pentru un anume proces. Avocatul
nu va şti s se preg teasc pentru un anumit proces, dac nu are o preg tire
de ordin general, care înseamn transformarea sa, formarea sa profesional .
Avoca ii care au talentul de a vorbi şi ştiu şi ce s spun nu au nevoie
s se preg teasc pentru o anumit pledoarie în sensul de a şi-o scrie, de a o
înv a pe dinafar etc. Ei trebuie îns s se pun într-o bun condi ie fizic ,
psihic , spiritual şi afectiv . Ca s se pun în cele mai bune condi ii pentru
290

a realiza virtualit ile talentului, avocatului nu i se pot prescrie reguli
tehnice. El singur trebuie s -şi creeze aceste condi ii.
Pentru a pleda, avocatul trebuie s cunoasc ce este în esen a ei
pledoaria, care sunt regulile ei de existen , nu ca re et pentru toat via a,
ci pentru ceea ce face în momentul când pledeaz .
Potrivit afirma iilor marelui avocat francez Henri Robert, avocatul
urm reşte s conving , nu s seduc . Dar el nu poate convinge f r s
atrag aten ia, chiar involuntar , a judec torului, şi mai ales s o men in
clar tot timpul expunerii. Avocatul nu face nici un serviciu, nici clientului
s u, nici judec torului şi nici chiar justi iei, dac ocup un loc pentru a nu
face nimic. Prezentarea la bar a avocatului nu este un simplu ritual.
Prezentându-se la bar , avocatul este obligat s expun , s vorbeasc .
Expunerea sa trebuie s fie atr g toare şi bine documentat . Avocatul
trebuie s se întrebe tot timpul ce eficacitate are expunerea lui, dac a reuşit
sau nu s transmit judec torului situa ia exact a cauzei pe care o sus ine
şi, mai ales, dac a reuşit s -l conving pe judec tor de juste ea sus inerilor
sale.
Ce trebuie s urm reasc avocatul în expunerea sa? S g seasc mai
multe idei decât un mare jurist, dar s expun în mai pu ine cuvinte decât
cel mai sumbru dintre scriitori. Numai în felul acesta vorbirea avocatului în
fa a instan ei se va numi pledoarie. Înv ând arta literar , arta de a g si
cuvintele cele mai potrivite, avocatul se va ridica de la situa ia de simplu
artizan al dreptului, devenind un artist în profesia lui.
B. PSIHOLOGIA AP R RII – METODE PSIHOLOGICE

UTILIZATE DE AVOCAT307
307
AP RAREA – NO IUNI STRICT JURIDICE
Considerat ca o activitate procesual complex , ap rarea impune ca la
eforturile persoanei ce lupt pentru ap rarea drepturilor şi intereselor sale s se
al ture şi participarea unui ap r tor, care poate fi o persoan aleas sau numit în
proces, în scopul de a ajuta p r ile s -şi apere interesele ocrotite de lege.
Constitu ia României rezerv un loc deosebit dreptului la ap rare, în art. 24
alin. 1, subliniind c dreptul la ap rare este garantat. În alin. 2 al aceluiaşi articol se
arat c în tot cursul procesului, p r ile au dreptul s fie asistate de un avocat, ales
sau numit din oficiu.
Organizarea şi exercitarea avocaturii în România au fost reglementate prin
291

Decretul nr. 281/21 iulie 1954 care a fost modificat esen ial prin Decretul-Lege nr.
90/1990.
În prezent, organizarea şi exercitarea profesiei de avocat este reglementat
prin Legea nr. 51/1995.
Aceste acte normative, având menirea de a defini statutul avocatului în
sistemul procesului judiciar, au ca punct de plecare reglement rile privind dreptul
de ap rare şi drepturile ap r torului cuprinse în legile de modificare a Codului de
procedur penal (art. 171-174, 513-522), în Constitu ia României (art. 24), în
Legea de organizare judec toreasc nr. 92/1992 (art. 7 şi art. 8), în Codul de
procedur civil (art. 74-81), precum şi în art. 6 din Conven ia European a
Drepturilor Omului ratificat de România prin Legea nr. 30/1994.
• persoana în cauz , iar în anumite situa ii de rudele acesteia;

Dreptul la ap rare poate fi exercitat de:
• persoana respectiv , dup consultarea avocatului;

• avocatul delegat;
• procuror;
• Avocatul Poporului.
Ap rarea drepturilor se realizeaz şi din oficiu de c tre organele statului
abilitate în acest scop (poli ie, procuratur , Garda Financiar etc.).
Potrivit dispozi iilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat, ap r tor poate fi numai un avocat, membru al unui
barou de avoca i, din care face parte şi care îşi desf şoar activitatea într-una din
formele prev zute de lege: cabinete individuale, cabinete asociate sau societ i
civile profesionale.
Pentru ca o persoan s dobândeasc calitatea de avocat, trebuie s
îndeplineasc , cumulativ, urm toarele condi ii:
1. s fie membru al unui barou din România. Pentru a fi membru al unui
barou, trebuie urmat procedura înscrierii în barou, precum şi cea privind primirea
în profesie (art. 27 şi urm toarele din Statutul profesiei de avocat);
2. s nu fie incompatibil potrivit legii.
Cazurile generale de incompatibilitate sunt urm toarele: activitatea salarial
în cadrul altor profesii; activit i care lezeaz demnitatea şi independen a profesiei
de avocat sau bunele moravuri; exercitarea nemijlocit de fapte de comer . Art. 44
din Statutul profesiei de avocat mai prevede c sunt incompatibile cu exercitarea
profesiei de avocat faptele personale de comer cu sau f r autoriza ie, calitatea de
asociat într-o societate comercial în nume colectiv, de comanditat într-o societate
comercial cu r spundere limitat sau într-o societate comercial în comandit pe
ac iuni şi calitatea de preşedinte al consiliului de administra ie sau membru în
292

comitetul de direc iune al unei societ i comerciale pe ac iuni.
În afar de aceste cazuri generale de incompatibilitate, legea (art. 39 din
Legea nr. 51/1995) prevede şi unele cazuri speciale de incompatibilitate. Astfel,
avocatul este incompatibil de a asista sau reprezenta p r i cu interese contrare în
aceeaşi cauz sau în cauze conexe, precum şi de a pleda împotriva p r ii ce l-a
consultat mai înainte în leg tur cu aspectele litigioase concrete ale pricinii. De
asemenea, este incompatibil de a desf şura o activitate profesional într-o cauz
concret avocatul care a fost ascultat anterior ca martor în aceeaşi cauz . Aceasta,
deoarece, pe de o parte, calit ile de martor şi de ap r tor sunt incompatibile, iar pe
de alt parte, calitatea de martor are întâietate fa de aceea de ap r tor sau
reprezentant al vreunei p r i în cauz . Este incompatibil şi avocatul care a îndeplinit
în cauza în care este angajat ca ap r tor func ia de expert sau traduc tor.
Profesia de avocat nu poate fi exercitat la instan a sau la parchetul unde
so ul avocatului ori ruda sau afinul s u pân la gradul al treilea inclusiv îndeplineşte
func ia de magistrat.
Pentru ca avocatul s devin ap r tor este necesar s fie ales de parte sau s
fie desemnat din oficiu, în cazurile prev zute de lege, dup procedura instituit de
art. 63 şi urm toarele din Legea nr. 51/1995 şi art. 141 din Statutul profesiei de
avocat.
Deşi nu este parte în procesul penal, ap r torul se situeaz pe pozi ia
procesual a p r ii ale c rei interese le sus ine şi le ap r .
Asisten a juridic pe care o acord avoca ii const în sprijinul dat de acesta
p r ilor în cadrul procesului judiciar prin l muririle, sfaturile şi interven iile lor ca
specialişti în domeniul dreptului. Asisten a juridic este facultativ atunci când
p r ile decid singure în alegerea avocatului, dar asisten a juridic poate fi şi
obligatorie (art. 63 din legea nr. 51/1995). În acest sens, în art. 171 alin. 2, se arat
c asisten a juridic este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor,
militar în termen redus, rezervist concentrat, elev al unui institut medical-educativ
ori când este arestat, chiar în alt cauz .
Anumite categorii de persoane beneficiaz de asisten juridic gratuit , aşa
cum prevede art. 63 alin. 2 din Legea nr. 51/1995: „În cazuri de excep ie, dac
drepturile persoanei lipsite de mijloace materiale ar fi prejudiciate prin întârziere,
decanul baroului poate aproba acordarea de asisten gratuit ”. Acestor categorii de
persoane li se adaug , prin Legea nr. 25/1990, şi persoanele care formuleaz ac iuni
sau cereri de orice fel, ori solicit consulta ii relative la drepturile sau interesele lor,
v t mate în timpul evenimentelor revolu ionare din decembrie 1989.
Avocatul îşi desf şoar activitatea în temeiul unui contract încheiat în form
scris , în cazul în care este ales sau în urma desemn rii sale de c tre barou, atunci
293

7.2.7. Persuasiune – Sugestie – Transparenţă
când este numit din oficiu.

În ambele cazuri, proba calit ii de ap r tor se face prin împuternicire
avoca ial .
În ipoteza în care avocatul cumuleaz şi calitatea de reprezentant al clientului
s u, pentru exercitarea anumitor drepturi are nevoie, pe lâng delega ia de ap r tor
şi de un mandat special.
Ap r torul învinuitului sau inculpatului are dreptul de a asista la efectuarea
oric rui act de urm rire penal (art. 172 alin. 1 Cod de procedur penal ). Tot în
faza urm ririi penale, ap r torul are dreptul de a lua contact cu învinuitul (art. 172
alin. 5 din Codul de procedur penal ).
Potrivit art. 172 alin. 7 din Codul de procedur penal , în cursul judec ii,
ap r torul are dreptul s asiste pe inculpat şi s exercite drepturile procesuale ale
acestuia, în care se includ posibilitatea de a lua cunoştin cu dosarul cauzei, dreptul
de a formula cereri, dreptul de a ridica excep ii şi de a pune concluzii asupra tuturor
actelor cauzei etc.
Pentru activitatea desf şurat , ap r torul este remunerat, sumele ce i se cuvin
fiind incluse în cheltuielile judiciare. Criteriul esen ial pentru munca acestuia este:
calitatea, cantitatea şi eficien a muncii.
Legiuitorul nostru prin Legea nr. 35/1997 a creat institu ia Avocatului
Poporului, ca o institu ie garant, pentru evitarea oric rui arbitrar în rela iile
administra ie-administra ie, stat-individ. Art. 1 din aceast lege prevede: „Institu ia
Avocatului Poporului are drept scop ap rarea drepturilor şi libert ilor cet enilor în
raporturile acestora cu autorit ile publice.
Aceast institu ie vine s completeze golurile în ap rarea drepturilor şi
libert ilor indivizilor.
Astfel, Avocatul Poporului contribuie la protejarea individului fa de
autorit ile publice şi administrative şi a drepturilor şi libert ilor cet eneşti prin:
• interven ia direct la autoritatea respectiv sau cea ierarhic superioar
• folosirea unei proceduri mult mai simple decât cea judec toreasc sau
acesteia;
• prin sesizarea Guvernului cu privire la orice act sau fapt administrativ

cea a contenciosului administrativ;
ilegal al administra iei publice centrale şi al prefec ilor, cu implica ii deosebite

asupra drepturilor şi libert ilor cet eneşti.
Institu ia Avocatul Poporului vine s completeze dreptul de ap rare la care
indivizii apeleaz atunci când le sunt înc lcate drepturile şi libert ile.
294

Pledoaria avocatului este constructul formal sub care substan a
psihologic a ap r rii este indus în conştiin a completului de judecat , a
jura ilor, a publicului şi a reprezentan ilor mass-media.
Vehiculând materialul probator, avocatul va c uta s dea dizerta iei
sale notele convingerii şi certitudinii cu privire la o anumit stare de fapt şi
de drept, canalizând astfel solu ia juridic într-un sens care are drept scop
salvarea intereselor clientului s u.
Din punct de vedere tactic, ap r torul nu face altceva decât s -şi
transmit ideile, gândurile şi convingerile, prin mecanismul psihologic
extrem de subtil al sugestiei, unui adresant strict determinat: completul de
judecat . Arta şi profesionalismul s u vor fi valorificate eficient în
momentul în care gândurile şi ideile sale vor constitui gândurile şi ideile
completului de judecat . Altfel spus, ideile sale vor deveni convingerile
membrilor completului.
Psihologia ap r rii se bazeaz , pe de o parte, pe arta de a vorbi,
retorica, iar pe de alt parte, pe arta de a convinge, persuasiunea.
Persuasiunea este esen ial , în sensul realiz rii scopului ap r rii. Ea
presupune capacitatea limbajului avocatului de a exercita o ac iune, o
influen asupra voin ei şi personalit ii fiec ruia dintre membrii
completului în timpul comunic rii cu aceştia, determinându-i s gândeasc
cauza în sensul şi spiritul juridic al ap r rii.
Sunt importante, în aceast etap , tehnica şi cultura înalt a
limbajului, dar mai ales mimica şi gestica avocatului.
În ceea ce priveşte latura imperativ strict , dac avocatul nu-şi poate
exprima în fa a completului de judecat ordinul, comanda etc., poate îns s
uzeze cu abilitate de: invita ie, prevenire, cerere ferm , apel, sfat,
propunere, rug minte etc., care pot ac iona cu efecte notabile asupra voin ei
completului de judecat .
Avocatul trebuie s ştie c în actul comunic rii cuvântul devine
unitatea de baz a dizertaţiei, cu putere de a trezi imaginaţia şi de a
emoţiona, de a convinge. Prin for a sa expresiv cuvântul d valoare
mesajului amplificând muzicalitatea rostirii. Atunci când rostirea dizerta iei
este corect , exact , armonioas , ritmat , acompaniat firesc de pauze,
t ceri, gesturi, mimic şi atitudini, aceasta cap t valoare de interpretare
personal individualizând avocatul, înt rind încrederea clientului fa de
profesionistul st pân pe arta ap r rii.
7.2.8. Comunicarea în raporturile interpersonale

(manipulare mentală)
295

Una dintre func iile importante ale pledoariei ap r rii este func ia
comunicativ , pe care avocatul o foloseşte al turi de func ia persuasiv .
Adresându-se completului de judecat , ap rarea face cunoscut,
înştiin eaz asupra esen ei leg turilor de fapt şi de drept ale cauzei. Într-o
interpretare psiho-cibernetic , pledoaria nu înseamn numai un simplu
transfer de informa ii, ci implicit un schimb de mesaje.
Nu se poate vorbi de comunicare f r reac ia de r spuns, scopul
avocatului fiind tocmai r spunsul favorabil din partea instan ei de judecat .
Comunicarea uman verbal este format dintr-un complex de elemente:
cuvinte, voce, ton, postur , context etc., care în pledoaria ap r rii se pot
constitui în multiple şi variate combina ii care m resc sau micşoreaz
şansele recep iei.
Transmiterea şi receptarea mesajului ap r torului în proces este
tributar îns atmosferei din sala de şedin (publicitatea, oralitatea,
contradictorialitatea etc.) care tensioneaz emo ional climatul dezbaterilor,
factorii perturbatori diminuând calitatea informa iilor transmise, la care se
adaug şi pierderile determinate de selec ia f cut de interlocutor asupra
con inutului mesajului transmis, pentru c nu tot ceea ce exist în inten ia
avocatului va fi re inut de preşedintele de judecat .
Din punct de vedere psiho-cibernetic, comunicarea ideal ar fi aceea
în care tot ceea ce se transmite se şi recep ioneaz .
În cadrul dezbaterilor judiciare, pledoaria ap r rii întâmpin factori
ce in de calitatea primitorului, profesionalismul completului de judecat ,
buna-credin a completului de judecat , de contextul recep ion rii,
atmosfera s lii de şedin , cât şi de tr irea intim ca proces psihologic
resim it la nivelul personalit ii fiec ruia dintre membrii instan ei la care pot
ap rea noi sensuri de interpretare a elementelor de fapt şi de drept,
neexistând în inten ia ap r torului, dup cum şi acesta din urm , în func ie
de reac ia instan ei, poate replica prin idei noi, îmbog ind sfera nuan elor
dizerta iei sale. În replic , şi completul de judecat poate sesiza nuan e de la
avocat.
Un rol important în comunicare îl are şi func ia cognitiv , resorbit
de fapt în func ia comunic rii, care atrage aten ia asupra clarit ii şi
cursivit ii limbajului mesajului cognitiv, în complexele situa ii de context
ale dezbaterilor judiciare în care ap rarea apare la bar .
Comunicarea îndeplineşte o func ie reglatorie, ce se refer la
orientarea desf şur rii proceselor psihice cognitiv-demonstrative, şi anume:
orientarea şi reorientarea aten iei completului de judecat fa de anumite
elemente de fapt şi de drept ale cauzei, activarea unor informa ii depozitate
în memoria, gândirea şi percep ia acestora, declanşarea la preşedintele
296

instan ei a unor tr iri emo ionale, sentimente, model ri de reac ii etc., în
func ie de scopul urm rit.
7.2.9. Influenţarea convingerii intime.

Procedee: argumentarea şi persuasiunea
În pledoaria sa avocatul va utiliza tehnicile psihologice de
convingere: argumentarea şi persuasiunea.
Argumentarea este o acţiune intelectual raţional prin care
avocatul prezint probe şi dovezi legate prin raţionamente, în scopul
de a demonstra şi a convinge atât juriul, cât şi auditoriul de probitatea
punctelor sale de vedere, a tezelor şi ideilor susţinute în fapt şi drept.
Prin persuasiune psihologic în elegem capacitatea de influenţare,
de a convinge pe cineva s fac un lucru, s adopte o anumit
conduit , folosind argumente logice şi afective. Psihologia persuasiunii
este forma cea mai înalt a artei de a vorbi.
Ap r torul va putea fi persuasiv cu completul de judecat , cu
auditoriul din sal sau cu clien ii s i numai dac va fi dotat cu aptitudinile
de a transmite, de a implanta în mintea şi sufletul interlocutorilor judec i
de valoare, sentimente şi tr iri care s -i deturneze de la propriile convingeri
c tre scopurile ap r rii308 .
308
Studiu de caz: Ap rarea în procesul so ilor Ceauşescu
Procesul Ceauşescu, mult discutat şi în afara grani elor rii, reprezint unul
dintre cele mai contestate procese din istoria noastr judiciar , având în vedere
cadrul procesual în care s-a desf şurat.
Scurt istoric:
În ziua de 25 decembrie 1989, Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost deferi i
justi iei. Prin „rechizitoriul” (nu a existat un rechizitoriu scris prin care instan a s
fie sesizat legal) sus inut de procurorul militar, s-a adus la cunoştin a inculpa ilor
faptele pentru care erau judeca i şi încadrarea lor în drept. Expunerea procurorului a
fost obstruc ionat prin reproşuri zgomotoase şi mimate de so ii Ceauşescu,
atitudine pe care aceştia nu şi-au schimbat-o pe tot parcursul procesului.
A urmat apoi cuvântul inculpa ilor, c rora preşedintele completului de
judecat le-a adresat întreb ri. Practic, nu s-a putut purta un dialog constructiv cu
cei doi, deoarece aceştia r spundeau tot prin întreb ri.
Pornirile necontrolate ale Elenei Ceauşescu şi grija lui Nicolae Ceauşescu de
a interveni în ponderarea ei şi în stoparea dialogului, preluând r spunsul, au
deteriorat actul de ascultare pân la refuzul semn rii procesului-verbal de interogare
pe care preşedintele completului de judecat îl dictase în forma eliptic a
297

posibilit ii culegerii unor r spunsuri.
Dup terminarea „audierii”, avoca ii au luat leg tura cu inculpa ii; aceştia
refuzând s în eleag situa ia în care se aflau, au reac ionat negativ fa de avoca i şi
nu au colaborat cu aceştia.
Preşedintele completului a acordat apoi cuvântul procurorului, care a ar tat,
în sus inerea oral a rechizitoriului, unicitatea situa iei, dramatismul acelor zile,
calvarul din timpul regimului Ceauşescu şi lipsa unui act de acuzare anterior
preg tit.
A urmat cuvântul ap r rii. Aceasta a încercat s -i incite pe acuza i la
r spunsuri ce puteau consta în dezvinov iri sau recunoaşteri de fapte şi vinov ii.
Încerc rile au r mas f r efect, nedeterminând nici în elegere şi nici regret, cei doi
opunându-se cu înc p ânare s recunoasc învinuirile şi încercând s se apere prin
pream rirea propriei personalit i împins pân la autoidolatrizare.
În final, ap r torul s-a pronun at împotriva pedepsei cu moartea, sus inând
c pedeapsa real ce se impunea celor doi era aceea de „a-i condamna” s tr iasc
în condi iile ce fuseser create poporului.
Ultimul cuvânt acordat inculpa ilor s-a soldat cu acelaşi eşec, so ii
Ceauşescu Nicolae şi Elena negând autoritatea moral şi considerând ilegitim
completul de judecat .
Dup acordarea ultimului cuvânt inculpa ilor, instan a s-a retras pentru
deliberare.
Verdictul, pe care to i îl ştiau dinainte, a fost condamnarea la moarte.
Concluzii:
Din punct de vedere juridic, „procesul Ceauşescu” a avut loc prin înc lcarea
unor norme procesuale legale, şi anume: lipsa unui act de sesizare şi neînregistrarea
acestui act, necomunicarea c tre inculpa i a actului de sesizare, neefectuarea
urm ririi penale şi a expertizei psihiatrice în timpul urm ririi penale, nefixarea
termenului de judecat , imposibilitatea alegerii ap r torilor, nedeclararea recursului
şi nejudecarea acestuia.
În ce priveşte ap rarea, aceasta nu s-a încadrat nici ea în normele procesuale
penale: lipsa unui ap r tor ales f cea imposibil administrarea unor eventuale probe
în ap rare. Refuzul celor doi inculpa i de a comunica cu avoca ii a îngreunat şi mai
mult rolul ap r rii.
Solu ia dat de completul de judecat a f cut ca argumentele pentru
demonstrarea şi aflarea adev rului în acest proces s nu mai fie scoase la lumin ,
opinia public neaflând nici pân ast zi adev rul în aceast cauz .
Propunerea f cut instan ei de c tre avocatul ap r rii, de „a-i condamna pe
cei doi s tr iasc în condi iile ce fuseser create poporului”, nu avea cum s fie
298

Procedeele utilizate în tehnicile argument rii şi persuasiunii sunt:
explica ia, nara iunea, organizarea topic , clasificarea, compara ia,
analogia, demonstra ia, alternativa, induc ia, deduc ia etc.
Explicaţia este o form de argumentare foarte simpl ce const în
expunerea clar a faptelor, cu scopul de a fi bine în elese şi de a realiza
convingerea interlocutorului.
Naraţiunea const în prezentarea cronologic a evenimentelor şi
prezentarea unor aspecte şi caracteristici ale faptelor şi împrejur rilor cauzei
într-un limbaj natural, inteligibil şi credibil.
Prin organizarea topic în elegem abordarea fenomenului pe p r i,
pe segmente, prin ordonarea propriei gândiri, procedur de fapt prin care
avocatul poate ob ine ordonarea în sensul dorit de el a gândirii preşedintelui
de complet.
Clasificarea d explica iei o form mai riguroas , care presupune
ordonarea faptelor, evenimentelor şi ac iunilor în func ie de criterii dinainte
stabilite, în func ie de prezumarea efectelor lor asupra completului judiciar,
de regul fiind l sate la urm elementele probatorii cele mai importante.
Cu ajutorul comparaţiei, avocatul eviden iaz asem n rile şi
deosebirile dintre fapte, evenimente, fenomene, cu scopul de a uşura
în elegerile şi a fundamenta convingerile juriului.
Prin analogie ap r torul face apel la asem narea a dou spe e, solu ii
sau evenimente judiciare, în func ie de care se deduc asem n ri pentru
situa ii ter e.
Demonstraţia presupune a explica în mod conving tor, prin
exemple practice sau argumente teoretice, c o afirma ie cu privire la st rile
de fapt şi de drept este adev rat sau fals .
luat în considerare de c tre instan pentru c hot rârea de executare a celor doi
era luat dinainte.
„Procesul Ceauşescu”, dac îl putem numi astfel, a fost o form atipic de
proces, mai bine-spus, un simulacru de proces. Scopul acestuia a fost executarea
celor doi dictatori.
Dar scopul procesului judiciar este altul: acela de a scoate la lumin
adev rul, or în acest proces adev rul nu a fost cunoscut. Au lipsit mijloacele
ştiin ifice care ar fi dus la aflarea acestuia. Abordarea psihologic , cea medico-
legal şi psihanalitic erau necesare în acest caz.
Care a fost motiva ia actului criminal? Cât inten ie şi premeditare a existat?
Cei doi sufereau sau nu de paranoia? La aceste întreb ri ar fi putut r spunde
psihologia împreun cu celelalte discipline ştiin ifice amintite.
299

Ca mijloc eficace de convingere, alternativa presupune posibilitatea
avocatului de a prezenta cu modestie aprecierii completului dou sau mai
multe variante posibile în solu ionarea cauzei, toate îns în avantajul clien-
tului s u, l sând la aprecierea generoas a juriului de a alege una din ele.
Inducţia şi deducţia sunt procedee ra ional-mentale, mecanisme ale
gândirii, care servesc demonstra iilor prin concluzii de la singular la plural,
de la simplu la complex etc.
În ce priveşte tipurile de ap r tori, putem distinge o mul ime, aido-
ma tipurilor de oratori: str lucitori, raţionali, umorişti, prolicşi,
pasionali.
♦ ap r torul cu pledoarie structurat logic, care pune accent pe

Dup structura pledoariei, cei mai frecvent întâlni i, sunt:
capacitatea de a induce completului de judecat concluziile analizelor,

sintezelor, induc iilor, analogiilor şi deduc iilor sale, dizerta ia sa fiind o
cascad de demonstra ii asupra st rilor de fapt şi de drept, menite a
♦ ap r torul cu pledoarie structurat afectiv ce pune accent pe

subordona intereselor clientului s u, convingerea intim a instan ei;
mesajul persuasiv, pe invitarea completului şi auditorului de a tr i emfatic

sentimente şi situa ii, care face apel la suport audio-vizual şi demonstrativ,
în care afectivul pe care îl provoac inund capacitatea cognitiv , sl bind
cenzura şi spiritul critic al completului de judecat .
Deşi vorbeşte în fa a barei, avocatul va vorbi într-un anume fel în fa a
unei instan e penale şi va expune diferit în fa a instan ei civile sau
comerciale. Este vorba despre topica genurilor cunoscute sub urm toarele
denumiri: genul demonstrativ, genul deliberativ şi genul juridic.
Oratorul apar inând genului demonstrativ urm reşte s plac
auditoriului. Putem observa la acesta claritatea cu care se exprim şi
armonia cuvintelor. Oratorul vorbeşte în fa a auditoriului fiind st pân pe
pronun ie, pe voce, folosind un limbaj corect. Dic ia, gestul şi fizionomia
sunt mijloacele de convingere pe care oratorul le st pâneşte des vârşit. Din
acest gen s-a dezvoltat genul academic.
Oratorul ce apar ine genului deliberativ urm reşte înduplecarea,
convingerea auditoriului şi are o sfer mai mare decât genul demonstrativ.
Exemplul tipic pentru acesta este discursul parlamentar.
Genul juridic urm reşte s conving , inculpând sau ap rând pe
cineva. Oratorul dezvolt ra ionamente puternice, are un stil curat, simplu şi
precis, iar faptele prezentate sunt înl n uite logic. Acesta trebuie s dispun
de o vast experien la care se adaug bun voin a, buna-credin , compe-
ten a, pasiunea şi efortul, acest gen corespunde ap r torului judiciar.
300

7.2.10. Pledoaria. Comentarii psihologice.
Talent, inspiraţie, improvizaţie
Pledoaria poate fi definit ca fiind o form literar , o proz vorbit ,
uneori scris , care are un anumit destinatar şi urm reşte s ob in un anumit
rezultat. Ea face parte din genul retoric, pentru c urm reşte s determine
convingerea auditoriului.
Prima caracteristic a pledoariei const în faptul c în cazul ei este
vorba despre oratoria judiciar şi despre stilul vorbit, stilul oral. Pledoaria
este un act de d ruire generoas , este expresie a unei tr iri puternice, a unei
intensit i şi a unei tensiuni interioare exprimat cu art , cu tehnic şi cu
m iestrie. Ea este rezultatul unui talent intelectual unit cu talentul de a
vorbi, este rezultatul unui talent complex, o adev rat prelungire a
personalit ii complexe a avocatului.
Avocatul are de dominat în pledoarie îns şi cauza, procesul,
subiectul, pe cei care îl ascult , pe cei c rora li se adreseaz pledoaria şi,
mai ales, trebuie s se domine pe sine însuşi.
O pledoarie este un moment artistic al unei gândiri şi al unei tr iri şi,
ca rezultat al acestora, ea este ceva viu, închegat organic, armonios, sau
altfel spus, ceva care se naşte şi tr ieşte în prezen a celor ce o ascult şi
c rora le este destinat . Tocmai de aceea, o pledoarie bine preg tit implic
nu numai inspira ie, ci şi improviza ie.
Pledoaria are o via scurt , îns ea trebuie s produc efecte
durabile. Nu exist re ete pentru a se întocmi, în chip mecanic şi artificial, o
pledoarie. Ea se naşte dintr-un complex de factori, într-un moment
determinant. Acest moment determinant poate fi studiat dinainte şi preg tit
în am nun ime. Avocatul este îns cel care decide.
În con inutul şi valoarea unei pledoarii va cânt ri în cea mai mare
parte, ceea ce este şi poate avocatul ca personalitate, atât ca avocat, cât şi
prin preg tirea general 309 .
309
PROCESUL ARHITECTULUI SOCOLESCU
Prin rechizitoriul sus inut de procuror în şedin a din 24 septembrie 1903, la
Tribunalul Ilfov, arhitectul I.N. Socolescu era acuzat de crima de incendiu. (Fapta
era pedepsit de art. 357 C.pen. ce era atunci în vigoare).
Scurt istoric:
În mai 1903, arhitectul Socolescu îşi înso ea so ia bolnav la Berlin, unde
urma s fie supus unui tratament medical. Înainte de a pleca în str in tate, strânge
covoarele şi alte câteva obiecte în mijlocul camerelor, acoper ferestrele cu pânz
alb dubl , luând astfel m surile gospod reşti în cazul unei absen e mai
301

îndelungate.
Reîntorcându-se în ar singur, arhitectul Socolescu r mâne în Bucureşti
numai scurt timp, plecând în dup -amiaza zilei de 14 iunie la Sinaia, unde urma s -
şi petreac vacan a. Înainte de a-şi p r si locuin a şi de a o încuia, arhitectul
Socolescu îşi ia cu el mai multe obiecte de îmbr c minte, precum şi un num r
însemnat de acte personale, l sând casa în paza unui om de serviciu, Z.G.
În noaptea ce a urmat plec rii sale la Sinaia, doi trec tori întârzia i z resc
fumul gros ieşind pe hornul casei, sun la poart , trezesc îngrijitorul şi, întorcându-
se împreun în pod, reuşesc s sting un puternic focar de incendiu.
Între timp, lumea care se adunase în strad , semnaleaz izbucnirea focului şi
la etaj. De aceast dat focul izbucnise în salon şi, pentru a intra în camer , a fost
necesar s se sparg uşa care era încuiat . Pân la sosirea pompierilor, focul
izbucneşte şi sub scar . Incendiul este stins cu mult greutate, deoarece gurile de
ap din curtea imobilului erau acoperite cu nişte stive de lemne, astfel c apa a
trebuie s fie adus de la distan cu ajutorul unor sacale.
S-au întreprins imediat cercet ri, care au dus la descoperirea în imobil a
numeroase focare, dispuse în aşa fel, încât focul s cuprind mobila gr m dit în
apropierea lor şi s se întind cât mai repede. S-a ajuns la concluzia c focul a fost
preg tit şi pus chiar de proprietarul imobilului, arhitectul Socolescu, concluzie care
rezult din procesul-verbal al Parchetului, încheiat la 15 iunie. Din procesul-verbal
mai rezult c imobilul era asigurat pentru o sum de 200.000 lei, iar mobila pentru
o alt sum de 170.000 lei; de asemenea, anumite persoane au dat informa ii c
situa ia financiar a arhitectului Socolescu era foarte încurcat .
Un important indiciu al vinov iei lui Socolescu a fost considerat faptul c ,
din str in tate, so ia acestuia a scris unei prietene o scrisoare, în care – între altele –
îi comunica c a visat c -i arde casa.
De asemenea, împotriva lui Socolescu s-au re inut: faptul c cele dou guri
de ap din curte erau astupate, faptul c uşile camerelor erau încuiate şi c înaintea
c l toriei cump rase o mare cantitate de gaz şi lumân ri, precum şi faptul c
avusese grij de a lua cu el în c l torie toate actele de valoare.
S-a mai ad ugat şi faptul c , la pu in timp înaintea incendiului, arhitectul
Socolescu primise o scrisoare anonim prin care fusese prevenit c agen ii societ ii
de asigurare pl nuiau s provoace acest incendiu.
Expertiza grafic a acestei scrisori a indicat c scrisoarea ar fi fost scris
chiar de arhitectul Socolescu.
În eviden a fost scos şi un conflict anterior dintre arhitectul Socolescu şi
Societatea de asigurare „Dacia Român ”, izbucnit în leg tur cu distrugerea prin
incendiu, în împrejur ri ciudate, a unui depozit de material lemnos din şoseaua
302

Mihai Bravu, apar inând lui Socolescu şi asigurat la aceast societate. Socolescu
avusese şi o polemic cu respectiva societate de asigurare, ale c rei practici le-a
comb tut în ziarul scos chiar de el şi care era intitulat „Ancheta”.
Arhitectul Socolescu nu recunoaşte c a s vârşit fapta de care este acuzat, iar
ap rarea (înainte de citirea actului de acuzare) cere s se fac o descindere la locul
unde s-a produs incendiul.
Descinderea este admis şi cu acest prilej se fac o serie de constat ri
importante.
Astfel, s-a constatat c fumul de la focarul din pod nu putea fi v zut din
strad . Lâng unul dintre focare au fost g site dou chibrituri rotunde, pe când
chibriturile din biroul lui Socolescu erau p trate.
S-a mai constatat c lemnele aşezate în curte, peste gurile de ap , nu puteau
fi aşezate în alt parte, din lips de spa iu; c sertarul biroului – în care se aflau
diferitele chei ale casei – era deschis şi c în curte se mai aflau înc dou guri de
ap care func ionau. De asemenea, cele dou bidoane cu gaz cump rate de curând
de Socolescu au fost g site pline pe trei sferturi.
Cu ocazia interogatoriului, Socolescu s-a plâns de felul în care a fost
condus instruc ia. El a ar tat c judec torul de instruc ie a refuzat s fac
constat rile şi verific rile pe care i le ceruse, c i s-au pus în sarcin fapte inexacte
şi, în special, pretinse datorii b neşti care n-au putut fi dovedite, c nu s-a inut
seama de faptul c , în trei sferturi de or cât a stat acas – în ziua plec rii la Sinaia –
era materialmente imposibil unui om s preg teasc incendiul aşa cum a fost
preg tit, c nu s-a inventariat casa de bani în care r m seser acte, bijuterii şi
obiecte de valoare, pe care nu le luase la Sinaia.
În cursul audierii martorilor, unul dintre aceştia a declarat c , în afacerea
incendiului de la depozitul de cherestea din şoseaua Mihai Bravu, un inspector al
Societ ii „Dacia Român ” i-a oferit bani pentru a-l determina s depun m rturie
împotriva lui Socolescu.
Printre martori, câ iva bancheri au declarat c au avut totdeauna încredere în
Socolescu, care era unul dintre cei mai talenta i arhitec i ai rii, ce ob inea venituri
importante din profesia sa şi care, datorit acestui fapt, avea un credit nelimitat la
oricare dintre ei.
Un alt martor, cunoştin de-a lui Socolescu, care locuia în apropierea
acestuia, a semnalat o întâmplare ce indica o nou pist . El a declarat c în seara
incendiului, în jurul orei 9, a v zut ieşind din casa lui Socolescu dou persoane,
dintre care una avea un pachet în mân .
Dar cea mai puternic impresie a produs-o depozi ia martorului Z.G., omul
de serviciu al lui Socolescu. Jura ii au luat astfel cunoştin de faptul c în cursul
303

primelor cercet ri, acesta a fost supus unui tratament de intimidare, cerându-i-se, cu
o deosebit insisten s declare c arhitectul Socolescu şi-a dat singur foc casei.
Martorul a mai declarat c la plecarea lui Socolescu n-au fost aşezate în mijlocul
camerelor decât covoarele strânse, peste care se pres rase naftalin , nu şi mobilele,
şi c pânza se punea la fereastr în fiecare var când familia pleca în vacan .
Acelaşi martor a ar tat c în ziua plec rii la Sinaia, Socolescu a r mas în cas foarte
pu in timp, insuficient pentru a putea preg ti incendiul de care era acuzat şi care
presupunea deplasarea unor mobile foarte grele, ce nu puteau fi deplasate de un
singur om.
Pentru eventualitatea condamn rii arhitectului Socolescu, Societatea de
Asigurare „Dacia Român ” s-a constituit parte civil .
Atât Ministerul Public, cât şi partea civil au sus inut vinov ia lui
Socolescu, înl turând orice alt ipotez . Ca mobil al faptei au fost înf işate
dificult ile b neşti în care s-ar fi aflat Socolescu, dificult i determinate de
cheltuielile exorbitante pe care acesta le f cea.
Pledoaria p r ii civile, pronun at de avocatul Take Ionescu, ce cuprindea
analiza faptelor, pornea de la constatarea c focul a fost pus, c lemnele g site în
cele câteva focare proveneau din pivni a acuzatului, c lumân rile g site tot acolo
erau din cele cump rate recent de el, c petrolul era probabil tot din cel cump rat de
Socolescu, pentru c bidoanele în loc s fie în magazie, au fost g site pe scara de la
pod. Avocatul înl tur ipoteza c altcineva decât Socolescu ar fi pus foc casei, şi
ajunge la concluzia c incendiatorul nu putea fi decât unul singur: Socolescu.
Aspecte privind ap rarea:
În şedin a din 27 septembrie 1903, din partea ap r rii a luat cuvântul Barbu
Ştef nescu Delavrancea, care a rostit atunci una dintre cele mai frumoase pledoarii
din istoria elocin ei noastre judiciare.
Delavrancea a început pledoaria ar tând c acuzatorii şi-au schimbat rolurile,
partea civil trecând peste reprezentantul Ministerului Public şi devenind
acuza iunea principal . În continuare, ap rarea se refer la aceiaşi reprezentan i al
Ministerului Public şi ai p r ii civile care, c utând antecedente lui Socolescu şi
neg sindu-le, au l sat doar o impresie şi n-au produs o dovad .
Avocatul ap r rii trece apoi la atac, explicându-i procurorului general c nu
şi-a f cut datoria, deoarece în proces se impuneau – şi i s-au cerut de c tre inculpat
şi ap r torii s i – o serie de experien e uşoare şi decisive. Exemplificând, ap r torul
arat c procurorul nu a f cut experien a, deşi i-a stat în putin , de a transporta
biblioteca cu un singur om de la primul etaj sub scara principal a intr rii. El arat
c nu era posibil acest transport pe o scar înalt şi r sucit , pentru c biblioteca era
din stejar masiv şi cu uşi de fier, şi ar fi fost imposibil pentru un singur om s o
304

coboare.
Delavrancea semnaleaz apoi alte împrejur ri pe care acuzarea era datoare
s le l mureasc şi nu a f cut-o. El sus ine c trebuia s se stabileasc durata de
ardere a lumân rilor cump rate de Socolescu, precum şi faptul c , la focarul din
pod, focul nu putea fi v zut din strad . În acelaşi timp, era necesar s se stabileasc
dac , prin pânza pus la ferestrele din salon, incendiul se putea vedea de afar şi
dac , aşa cum pretindea acuzatul şi cum dovedea ap rarea cu dovada eliberat de
compania de gaze, gazul aerian era închis la casa lui Socolescu de la 14 mai.
Ap r torul trece apoi la critica expertizei grafice, punând sub semnul
îndoielii valoarea acesteia şi ar tând c nici reprezentantul p r ii civile n-a
împ rt şit p rerea procurorului general şi a expertului grafolog. Ce dovezi sunt
aduse în acest sens? El arat c accentul de pe cartea poştal este scris cu creionul,
iar accentul de compara ie este scris cu cerneal , şi nu oricum, ci în cabinetul
judec torului de instruc ie, sub acuza ia de incendiar, sub ochii judec torului şi ai
expertului.
Nu e cu putin în astfel de condi ii, sus ine avocatul, o compara ie serioas
din punctul de vedere al vibra iilor microscopice marginale din p rticelele de
accent.
Şi atacul ap r rii devine din ce în ce mai puternic, acuzându-l pe judec torul
de instruc ie c nu şi-a f cut datoria, pentru c nu a cerut în scris cercetarea celor
doi inşi care au ieşit la ora nou şi zece minute din imobilul incendiat (cei doi au
v zut focul din pod, invizibil pentru oricine). Leg tura între cei doi inşi şi vocile
care îl acuzau pe Socolescu se impunea judec torului, dar acesta a trecut nep s tor
peste aceste indicii care i-ar fi deschis o cale nou şi sigur în descoperirea
adev rului. Ap r torul întreab de ce nu s-au prezentat cele dou persoane
procurorului în chiar noaptea incendiului şi de ce nu s-au prezentat judec torului de
instruc ie? Cei doi inşi nu au ap rut în proces, iar întreb rile ap r rii n-au primit
r spuns.
În ultima parte a pledoariei, Delavrancea demonstra inexisten a oric rui
mobil pentru o asemenea fapt . În pretinsul mobil ce i se imputa lui Socolescu el
vede – dedesubt – mobilul „Daciei Române”. El se întreab : „Ce caut „Dacia”
aici? Adev rul? Justi ia? Nimeni n-o crede. Voieşte s ob in desp gubirea de
5.000 lei? Nimeni n-o crede c a pus patru avoca i de frunte, [...], în scopul de a
câştiga o repara iune b neasc de cel mult 5.000 lei. Cu aceast sum ea nu ar
acoperi nici pe jum tate onorariul celor patru personalit i ilustre ale baroului.
Atunci a venit aici ca s piard b neşte în acest proces? Nimeni n-o crede. Sau
voieşte s se apere – şi aş în elege-o – de presupusele învinuiri ce i-am aduce noi...
Ce mobil ar fi avut domul Socolescu ca s -şi dea foc caselor lui,
305

mobilierului, c r ilor şi tablourilor lui? Şi-a asigurat imobilul, mobilele şi biblioteca
la o valoare exagerat şi – prin incendiu – a voit s încaseze prima de la „Dacia”.
Iat mobilul dumneavoastr . Şi cu ce a i sprijinit aceast afirma ie? În primul rând
a i pornit de la o tez general , care este o ofens general adus tuturor
asigura ilor. A i afirmat c mai to i asigura ii, pe acest timp de criz , ar fi ferici i s -
şi transforme în bani tot avutul lor asigurat...”
Avocatul ap r rii încheie pledoaria ar tând înc o dat c nu exist nici o
dovad care s arate c Socolescu a comis fapta: „Interes nu avea, mobilul nu
exista”.
În urma deliber rii, verdictul a fost: achitat. Verdictul a fost primit de
mul imea din sal cu entuziasm.
Concluzii:
Entuziasmul manifestat de mul imea din sal la sfârşitul pledoariei demons-
treaz succesul ce l-a avut Delavrancea în acest proces. Procesul Socolescu a
însem-nat pentru Delavrancea unul dintre cele mai r sun toare succese din cariera
sa de avocat, pledoaria rostit în acest proces încadrându-se în istoria elocin ei
noastre judiciare.
Acest proces este important fiindc dovedeşte c bara a fost o tribun de
unde spiritele înaintate au denun at şi criticat cu curaj st rile de lucruri, institu iile
retrograde şi abuzurile autorit ilor.
Ap rarea a dezv luit în acest proces practicile ilicite ale unor societ i de
asigurare care, pentru a-şi spori profiturile nu pregetau s recurg la ac iuni
criminale. Printre acestea, „metoda” incendierii unor imobile asigurate prezenta
pentru autorii acestor acte dou avantaje: pe de o parte, urmele l sate de f ptuitor la
locul incendiului erau de o asemenea natur , încât s ofere organelor de anchet
ipoteza incendierii imobilului de c tre proprietarul lui, caz în care societatea de
asigurare nu mai putea fi obligat la plata de desp gubiri; pe de alt parte,
producerea unor incendii însp imânta pe proprietarii de imobile care, de teama lor,
se asigurau în mas , sporind astfel veniturile societ ilor de asigur ri.
Totodat , ap rarea a ridicat obiec ii privind lacunele anchetei, subliniind
faptul c majoritatea martorilor au fost puşi s semneze declara iile consemnate de
judec torul de instruc ie, f r s li se dea posibilitatea ca, în prealabil, s le citeasc .
Au fost folosite în ap rare toate prilejurile, pentru a dezv lui înc lcarea flagrant a
legilor de c tre organele represive, orientarea tenden ioas a unor cercet ri sau
m rginirea lor la aspecte superficiale, omi ându-se în schimb, aspecte esen iale
pentru l murirea cauzei.
Din pledoaria pe care a rostit-o Delavrancea în acest proces – pledoarie
caracterizat prin puterea fluidic a cuvântului – se desprind calit ile cu care acesta
306

Însuşirea esen ial a unei bune pledoarii este claritatea. Referindu-ne
la claritate, ne referim la elocu iune, la calitatea stilului de a fi clar. Dar
claritatea pledoariei nu rezult numai din claritatea stilului, a elocu iunii, ci
şi din îmbinarea dintre elocu iune şi ac iune. Completarea elocu iunii cu
ac iunea are ca obiectiv realizarea clarit ii.
Claritatea în expunere deriv din claritatea gândirii. Este necesar o
gândire clar şi distinct . Claritatea depinde şi este condi ionat de dispo-
zi ie, adic de ordinea în care succed diferitele p r i ale pledoariei, diferitele
ei elemente şi articula ii, şi de ordinea în care se succed argumentele,
faptele, frazele.
De asemenea, claritatea depinde şi de inven iune, de procesul de al -
turare a argumentelor, de procesul de gândire, de planul pledoariei şi de
mo-dul în care avoca ii exprim sau formuleaz prin elocu iune cele ce au
de spus.
Claritatea const nu numai în posibilitatea abstract , teoretic şi
obiectiv , dar şi concret , practic , subiectiv , de moment, a avocatului de a
se face în eles. Pentru a se face în eles trebuie ca tot ce spune s fie
inteligibil, chiar efectiv în eles de cei care îl ascult în momentul pled rii.
Avocatul trebuie s aib în vedere acea punte de leg tur ce trebuie s se
formeze de la început între avocat şi judec tor şi care trebuie s se men in
tot timpul pledoariei.
Pentru ca avocatul s se fac în eles, trebuie s aib o exprimare
limpede, distinct , exact , precis şi inteligibil .
Stilul clar depinde în primul rând de limbaj, de vocabularul
întrebuin at. Trebuie s existe o perfect concordan între gândirea clar şi
exprimarea clar , între con inut şi form .
Pentru fiecare idee, pentru fiecare no iune, avocatul trebuie s
g seasc termenul potrivit, termenul propriu. Termenul trebuie s fie exact,
s nu lase loc jocului de în elesuri, s fie acceptat uşor, f r efort, ca de la
sine, de c tre ascult tori, dar trebuie s fie totodat şi termenul cel mai
expresiv.
Un loc important în claritatea stilului îl are şi alc tuirea propozi iilor
şi frazelor, locul în care sunt aşezate cuvintele într-o fraz , adic în sens
gramatical, aşa-numita topic . De asemenea, în gândirea avocatului trebuie
era înzestrat ca avocat: talent oratoric şi prezen de spirit, for logic în

argumentare, rigurozitatea ra ionamentelor, precum şi o deosebit de nuan at şi
artistic for de persuasiune. Toate acestea au permis talentatului avocat s
realizeze o pledoarie de excep ie şi, în final, s triumfe adev rul.
307

s existe şi o corectitudine logic , exprimat corect din punct de vedere
gramatical.
Pentru a se face în eles, avocatul va l sa timp suficient celui care îl
ascult . De aici rezult c formul rile lapidare trebuie rostite mai rar şi apoi
aceste formul ri trebuie dezvoltate şi explicate.
Pe de alt parte, claritatea este în strâns leg tur cu cealalt condi ie
esen ial a pledoariei: cu forţa de persuasiune. Din aceast cauz , r gazul
l sat ascult torilor pentru a în elege ce a spus avocatul nu trebuie s fie prea
lung, pentru c ar putea l sa loc, fie unor asocia ii de idei întâmpl toare ce
ar deplasa aten ia ascult torilor fa de spusele avocatului, fie pentru a
formula obiec ii sau a-şi exprima nedumeriri.
O alt condi ie a clarit ii este concizia, în sensul c prolixitatea
compromite claritatea printr-o abunden inutil de vorbe. Pentru a realiza
claritatea, avocatul foloseşte exact atâtea cuvinte, expresii, fraze câte sunt
necesare pentru a se face perfect în eles.
Pentru a se realiza claritatea trebuie evitate ambiguitatea, echivocul,
confuzia, trebuie evitat stilul greoi şi indigest. Claritatea rezult dintr-o just
pendulare între abstract şi concret, între general şi particular.
Ordinea în care se succed cuvintele în fraz , ordinea în care se
succed frazele, ordinea în care se succed ideile, argumentele, faptele, este
una dintre cele mai importante condi ii ale clarit ii. Pentru realizarea
clarit ii, frazele nu trebuie s fie stufoase, oricât ar fi de bogate.
Pentru a fi clar, avocatul trebuie, atunci când a început o problem , s
mearg pân la cap t, pân la elucidarea ei deplin , dar nu mai mult decât
atât, pentru c s-ar ajunge la o suprasatura ie de convingere. O problem nu
trebuie l sat în suspensie decât în mod conştient şi atunci când se întâmpl
acest lucru, trebuie anun at amânarea rezolv rii ei, amânare ce trebuie
justificat şi s fie în acelaşi timp conving toare.
Lipsa de claritate a expunerii poate rezulta şi din îngr m direa unor
idei în aceeaşi fraz , atunci când aceste idei nu au fost mai întâi l murite
rând pe rând şi în mod distinct. Ele pot fi reunite dup ce avocatul s-a
asigurat c a fost în eles în leg tur cu fiecare dintre ele. Sunt mul i avoca i
care se întrerup pe ei înşişi.
Atunci când a ap rut un anumit cuvânt şi avocatul l-a auzit spus de el
însuşi, i se trezeşte o asocia ie de idei şi p r seşte pista pe care alearg c tre
obiectiv, gândirea lui începând s se preocupe de altceva. De cele mai
multe ori, avocatul nu-şi d seama c s vârşeşte aceast greşeal foarte
frecvent şi care este uneori doar aparent . Pentru aceasta el trebuie s
foloseasc memoria oratoric , ce const în posibilitatea vorbitorului de a
pune deoparte, în gândirea lui, o idee care i-a venit în timp ce vorbea şi de a
308

reveni la timpul potrivit, la acea idee pus deoparte. La momentul oportun,
acea idee este luat şi expus în cadrul pledoariei.
Regula – cheie pentru claritatea pledoariei este claritatea expunerii,
care îi face şi pe al ii s în eleag limpede despre ce este vorba.
Ordinea şi metoda în gândire şi expunerea sunt condi iile clarit ii.
Avocatul trebuie s aib hot rât dinainte obiectivul urm rit şi trebuie s fie
clar în expunere prin structura pledoariei. O pledoarie nu poate fi pe deplin
clar dac nu este structurat pe probleme, pe teme, pe momente. Prin
claritate, avocatul nu trebuie s ating numai rezultatul de a se face în eles
pe moment, ci şi acela de a-i face pe ascult tori s re in ceea ce au spus şi
ceea ce au în eles exact şi precis în momentul când au ascultat expunerea.
Dar acest lucru este destul de greu de realizat. Pentru a ajunge la un
astfel de rezultat trebuie ca vorbitorul s dea un relief şi o ordine metodic
lucrurilor pe care le spune, încât s determine conservarea lor în memoria
celor ce-l ascult . Concretiz rile, plasticiz rile, exemplele, repeti iile şi
întreg aparatul literar al pledoariei concur la realizarea acestui rezultat.
Ideile clare şi bine legate între ele, exemplificate concret sau
plasticizate prin expresivitatea stilului se re in mai uşor de c tre ascult tori,
mai ales dac expunerea îmbrac o tonalitate afectiv .
Pledoaria trebuie s instruiasc , în sensul c -i face pe ascult tori s
afle lucruri pe care nu le cunoşteau înainte, în fapt, în drept, în probele
prezentate în proces ş.a. Aceast instruire se face cu mijloacele artei
oratorice.
Un rol foarte important îl are şi acţiunea pentru ca lucrurile spuse şi
în elese s se imprime în memoria ascult torilor. Pentru a asigura claritatea
şi memorarea de c tre cei care ascult , ac iunea trebuie s aib grij de
cuvântul de valoare şi de cuvântul de culoare.
Pentru a fi clar , fraza trebuie s fie bine centrat . Prin debit şi ritm,
prin pauze, prin inflexiuni vocale, prin cuvinte de culoare, ac iunea reuşeşte
s contribuie la claritate.
Este necesar ca, în tot ceea ce spune, avocatul s aib în vedere
contrastele şi analogiile, deosebirile şi asem n rile, fiindc ele dau relief
clarit ii. Pentru ca pledoaria s aib for de persuasiune, trebuie realizat
condi ia clarit ii. Dar nu tot ce este clar are şi for de persuasiune. For a de
persuasiune se asigur în primul rând prin elaborarea realizat prin
inven iune, prin orânduirea p r ilor pledoariei, prin planul acesteia, prin
dispozi ie. În mare m sur , for a de persuasiune depinde şi de elocu iune,
de ac iune.
309

Expunerea trebuie s fie clar şi în acelaşi timp tenden ioas în sensul
bun şi corect al cuvântului, trebuie fixat o inten ie şi exprimat o
concluden în vederea tezei care se demonstreaz .
Nu trebuie neglijat nici talentul intelectual şi cel oratoric al avocatului
de care depinde în aceeaşi m sur for a de persuasiune.
Persuasiunea se realizeaz cu atât mai uşor cu cât lucrurile care se
spun sunt mai vii, mai palpabile, cu cât argumentele sunt mai bine scoase în
relief. Stringenţa logic , rigurozitatea gândirii şi a raţionamentului sunt
condi ii necesare, dar nu suficiente, fiindc argumentul trebuie în eles,
acceptat, asimilat. El trebuie s treac în convingerea celui care ascult şi
s -l determine s adopte opinia pe care o sus ine, teza pe care o
demonstreaz , solu ia pe care o cere avocatul şi deci s -l determine s dea
acea solu ie. Toate acestea înseamn persuasiune.
Claritatea se ob ine prin selec ia mijloacelor. Nu tot ce este de spus
trebuie spus. Trebuie eliminat ceea ce ar putea s strice ordinea, metoda cu
care se face expunerea. Eliminarea a ceea ce nu este concludent, a acelor
dezvolt ri care nu sunt strict necesare, a acelor fapte şi probleme care nu
sunt necesare în structura organic a pledoariei, reprezint prima opera ie ce
condi ioneaz claritatea şi for a de persuasiune. Exist şi cazuri în care
aceeaşi idee poate şi chiar trebuie reluat şi spus sub diferite forme, cazuri
în care, repetat , acea idee are o valoare, un rost.
Pledoaria include şi improvizaţia. Prin improviza ie reuşit se ob ine
de la început cea mai bun formulare, mai adecvat şi mai proprie, cea mai
clar şi cea mai persuasiv . Darul improviza iei este îns destul de rar. De
aceea avocatul, în preg tirea pledoariei, va avea grij de fondarea
gândurilor pe care le va exprima. Pentru a-l verifica, gândul trebuie
formulat. Dup ce a fost formulat în cuvinte, acesta poate fi supus criticii.
Abia atunci el cap t consisten .
Pentru fiecare moment al pledoariei trebuie g sit formularea cea mai
simpl , dar cea mai conving toare, cea mai lapidar şi totuşi destul de
explicit .
Claritatea se realizeaz dac avocatul posed st pânirea limbajului
şi posibilitatea unei elocuţiuni lesnicioase. Esen ialul pentru claritate şi
pentru for a de persuasiune este s nu se observe efortul pe care îl face
avocatul de a g si cuvântul, de a face s se succead frazele, de a alc tui
frazele, de a argumenta. Dac acest efort se simte, atunci claritatea,
inteligibilitatea, receptivitatea şi for a de persuasiune pot fi compromise
într-o m sur mai mare sau mai mic . Expunerea ideilor trebuie f cut cu
uşurin şi cu o îndemânare ce transmite şi sugereaz , în acelaşi timp, atât
fermitatea convingerii, cât şi în elegerea lesnicioas a lucrurilor spuse.
310

Expresiile întrebuin ate sunt limpezi atunci când expunerea se face
f r opintiri, f r efort vizibil, f r contorsion ri, cu suficient fluen , cu o
anume mişcare ritmic , cu un anumit elan, cu o anumit energie şi alur .
Secţiunea III
DUELUL JUDICIAR 310
7.3.1. Instituţia judecăţii din perspectiva duelului judiciar

7.3.1.1. Institu ia judec ii
Noţiunea de judecat semnific , în sens restrâns, operaţiunea de
logic practic şi juridic prin care un organ cu competenţ jurisdic-
ţional soluţioneaz un conflict de drept cu care a fost învestit.
Prin judecat – ca faz a procesului judiciar – se în elege acea etap
procesual care se desf şoar în faţa instanţelor judec toreşti din
momentul sesiz rii iniţiale şi pân la soluţionarea definitiv a cauzei.
Judecata are ca obiect soluţionarea definitiv a cauzei penale sau
civile şi este considerat faza centrală 311 şi cea mai important a procesului
penal. Ea constituie activitatea principal a procesului penal, deoarece
numai pe baza celor discutate şi aprobate în şedin a de judecat se poate
întemeia convingerea judec torilor, convingere care apoi va fi concretizat
în hot rârea judec toreasc 312 .
310
N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologia judiciară, Editura
Şansa, Bucureşti, 1994 – contribu ia lector univ. avocat Voicu Zdrenghea, cpt. VI –
selectiv, scurte extrase, prelucr ri personale.
311
I. Neagu, Tratat de procedură penală, Editura PRO, Bucureşti, 1997, p. 478.
312
Procesul lui Socrate:
Când Socrate era judecat la Atena, procesele penale şi civile erau deferite
tribunalului heliaştilor. Judec tor putea fi orice cet ean al oraşului în vârst de cel
pu in 30 de ani. Anual erau traşi la sor i 6.000 de heliaşti ce judecau prin rota ie.
Conform legii atheniene în vigoare, fiecare parte din proces trebuia s -şi sus in
personal ap rarea. Acuzatorul era în cursul desf şur rii procesului pe acelaşi plan
cu acuzatul.
Din cauza num rului mare de judec tori (501), tribunalul heliaştilor nu putea
delibera asupra hot rârii pe care urma s o dea, ci doar s voteze asupra anumitor
propuneri formulate de p r i, acceptându-le sau respingându-le. Judec torii trebuiau
s se pronun e mai întâi asupra vinov iei acuzatului şi numai dac verdictul lor era
afirmativ, procedau în continuare la vot în privin a pedepsei, dup ce ascultau în
311

Faza de judecat îşi justific importan a acordat şi prin faptul c
instan a verific întreaga activitate procesual desf şurat cu to i ceilal i
participan i, atât înaintea judec rii cauzei, cât şi pe parcursul ei. În acest
sens, trebuie subliniat faptul c instan a are posibilitatea, în cazul când
constat c activitatea procesual nu a fost desf şurat în mod
corespunz tor de c tre organele de urm rire penal , s restituie dosarul în
vederea complet rii sau refacerii urm ririi penale313 .
În faza de judecat îşi g sesc aplicabilitatea principii specifice care nu
pot fi întâlnite în celelalte faze procesual penale. Aceste principii sunt:
publicitatea, nemijlocirea, contradictorialitatea şi oralitatea. Ele au fost
instituite în scopul realiz rii judec ii în condi ii de obiectivitate şi
impar ialitate, fiind în acelaşi timp garan ii pentru întreaga faz de judecat .
Pe lâng principiile specifice fazei de judecat , procesul penal român
se desf şoar în baza unor principii fundamentale care contribuie, în final,
la aflarea adev rului, şi de la care instan a de judecat nu se poate abate.
• principiul legalit ţii procesuale;

Principiile fundamentale sunt:
• prezumţia de nevinov ţie;

• principiul afl rii adev rului;
• principiul oficialit ţii;
• rolul activ al organelor judiciare;
• respectarea demnit ţii umane;
• garantarea dreptului de ap rare;
• egalitatea persoanelor în procesul penal;
• operativitatea procesului penal;
• limba în care se desf şoar procesul şi
• dreptul la un proces echitabil.
prealabil propunerile p r ilor cu privire la pedepasa ce urma s se aplice. Deci,

libertatea de deliberare şi decizie a membrilor tribunalului era mult limitat , aceştia
neputând grada pedeapsa în func ie de vinov ia acuzatului şi nici aplica
circumstan e atenuante.
313
Art. 332 al. 1 C.pr.pen. – „Când se constată înainte de terminarea
cercetării judecătoreşti că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetarea penală
de un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza
procurorului, care procedează potrivit art. 268 al.1.”.
Art. 333 al. 1 C.pr.pen. – „În tot cursul judecăţii, instanţa se poate desesiza
şi restitui dosarul procurorului, când in administrarea probelor sau din dezbateri
rezultă că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea
face completarea acesteia decât cu mare întârziere”.
312

Publicitatea – ca principiu al şedin ei de judecat – const în
desf şurarea judec ţii într-un loc accesibil publicului, altfel spus „cu
uşile deschise”.
Dispozi ii privind publicitatea şedin ei de judecat sunt prev zute
expres în Constitu ia României (art. 126), în Legea nr. 92/1992 privind
organizarea judec toreasc (art. 5), în Codul de procedur penal (art. 290)
şi în Codul de procedur civil (art. 121).
În vederea asigur rii publicit ii, şedin ele de judecat se in, de
regul , la sediul instan ei, în zilele şi la orele anume fixate.
Nemijlocirea (art. 289 C.pr.pen.) const în obligaţia instanţei de a
îndeplini în mod direct toate actele procesuale şi procedurale care dau
conţinut şedinţei de judecat . Prin nemijlocire, instan a intr în contact
direct cu toate probele.
În ce priveşte contradictorialitatea, ea este caracterizat ca „mijloc
de chez şie”314 pentru aflarea adev rului şi const în aceea c toate
probele administrate sunt supuse discuţiei p rţilor, procurorului,
instanţei şi ap r torului. Contradictorialitatea opune, dar şi reuneşte
p r ile în proces, deoarece nici una din p r i nu poate face nimic în instan
decât sub privirile celeilalte. Principiul contradictorialit ii guverneaz atât
comportamentul p r ilor, cât şi pe cel al judec torului, deoarece asigur şi
dreptul de ap rare şi stabilirea adev rului. Nerespectarea acestui principiu
este sanc ionat cu nulitatea hot rârii judec toreşti.
Oralitatea, ca regul a fazei de judecat , este strâns legat de contra-
dictorialitate. Aceste dou reguli se integreaz una în cealalt şi ambele se
încadreaz în publicitate.
Publicitatea şi contradictorialitatea nu pot fi concepute f r oralitate,
ele aflându-se într-o puternic interdependen şi formând aşa-numitul
triumvirat al principiilor tipice şedinţei de judecat .
Oralitatea asigur exercitarea în condi ii optime a dreptului de
ap rare, dând posibilitatea p r ilor de a-şi expune şi sus ine toate cererile;
influen eaz asupra aten iei judec torilor în examinarea cauzelor, dând
posibilitatea acestora s intervin , s solicite elemente suplimentare, s
recurg la confrunt ri etc., deci face posibil nemijlocirea şi exercitarea
rolului activ. Principiile fundamentale ale procesului judiciar, cât şi prin-
cipiile fazei de judecat , ac ioneaz într-o interdependen şi condi ionare
reciproc . Con inutul fiec rui principiu cap t eficien datorit existen ei
celorlalte reguli de baz , dup cum aplicarea consecvent a unui dintre ele
314
I. Neagu, op.cit., p. 482.
313

nu se poate face decât în condi iile respect rii riguroase a tuturor celorlalte
principii din sistem.
Judecata – faz important a procesului judiciar – se desf şoar pe
parcursul mai multor etape: începutul judec ţii, cercetarea judec to-
reasc , dezbaterile şi deliberarea.
Una din cele mai importante etape ale şedin ei de judecat este cerce-
tarea judecătorească (denumit şi ancheta judiciar ), care are ca obiect
administrarea probelor şi rezolvarea cauzei.
Utilizând termenul de anchet judiciar , avem în vedere activitatea
exponen ilor autorit ilor judiciare (ofi erii de poli ie învesti i cu asemenea
competen e, reprezentan ii Ministerului Public – procurorii din cadrul
parchetelor, magistra ii), adic cei care activeaz în sfera urm ririi penale şi
a activit ii judec toreşti de fond, c reia îi este specific ancheta judiciar .
În conformitate cu art. 200 din C.pr.pen., procurorii vor strânge
probele necesare cu privire la existen a infrac iunilor, la identificarea
f ptuitorilor şi la r spunderea acestora pentru a se constata dac este sau nu
cazul s judece ca instan e de fond.
Magistra ii, indiferent de gradul instan ei la care ac ioneaz (jude-
c torii, cur i de apel, tribunale sau sec iile Cur ii Supreme de Justi ie),
desf -şoar ancheta judec toreasc atunci când, potrivit competen ei
materiale pe care o au, sunt chemate s judece ca instan e de fond.
Desf şurarea anchetei judec toreşti, în sensul de cercetare judec to-
reasc , are loc în limitele stabilite de art. 322 – 339 C.pr.pen.
În faza cercet rii judec toreşti, audierea învinuitului sau inculpatului
cuprinde trei etape distincte:
1. verificarea identit ţii civile a învinuitului sau inculpatului,
adic cunoaşterea statutului de persoan fizic a acestuia, în sensul
legii civile;
2. ascultarea relat rii libere;
3. adresarea de întreb ri, din partea procurorului şi a p rţilor
prin intermediul preşedintelui completului de judecat şi de c tre
preşedinte sau membrii completului, tot prin intermediul preşedintelui
de complet.
1. Verificarea identit ţii civile a învinuitului sau inculpatului.
Parcurgerea acestei etape este necesar şi obligatorie pentru a nu fi învinuit
alt persoan decât cea care a s vârşit infrac iunea. Verificarea identit ii
const în întreb ri cu privire la nume, prenume, porecl , data şi locul
naşterii, numele şi prenumele p rin ilor, cet enia, studii, situa ia militar ,
loc de munc , ocupa ie, domiciliu, antecedente penale, precum şi la alte
date care pot contura situa ia civil a învinuitului.
314

Un moment important al acestei etape îl constituie introducerea în
atmosfer a învinuitului, scop în care i se pot adresa întreb ri ce nu au
leg tur cu cauza, în vederea stabilirii contactului psihologic. În continuare,
se aduce la cunoştin a învinuitului fapta care face obiectul cauzei, punându-
i-se în vedere s declare tot ceea ce ştie cu privire la fapta şi învinuirea ce i
se aduce în leg tur cu aceasta. Verificarea identit ii constituie un act
tehnic, dar şi un bun prilej de a studia comportamentul învinuitului fa de
situa ia în care se afl , modul cum reac ioneaz la întreb rile ce i se
adreseaz , gesturile, starea de tensiune sau calmul pe care le afişeaz .
2. Ascultarea relat rii libere începe prin adresarea unei întreb ri cu
caracter general, prin care învinuitului i se solicit s declare tot ceea ce are
de ar tat în leg tur cu învinuirea ce i se aduce. Astfel i se ofer învinuitului
posibilitatea s declare tot ceea ce consider c intereseaz cercetarea. În
timpul ascult rii libere, anchetatorul trebuie s evite întreruperea relat rii
învinuitului, aprobarea sau dezaprobarea afirma iilor acestuia, s -şi
manifeste satisfac ia sau nemul umirea. În func ie de pozi ia celui ascultat,
trebuie s dovedeasc st pânire de sine, r bdare, calm şi o atitudine prin
care s nu-şi exteriorizeze sentimentele fa de învinuit.
Relatarea liber este un bun prilej pentru anchetator (judec tor) de a
cunoaşte şi de a analiza pozi ia învinuitului prin compararea celor
prezentate cu materialul probator existent la dosarul cauzei.
3. Adresarea de întreb ri şi ascultarea r spunsurilor învinui-
tului sau inculpatului. Dup relatarea liber a învinuitului, acestuia i se
adreseaz întreb ri cu privire la fapta ce formeaz obiectul cauzei şi
învinuirii. Adresarea de întreb ri în scopul l muririi tuturor împrejur rilor
cauzei, reprezint ultima etap a ascult rii învinuitului sau inculpatului,
etap în care se oglindeşte în cel mai înalt grad modul cum a fost preg tit
aceast activitate.
♦ s fie clare şi precise;

Întreb rile trebuie s îndeplineasc o serie de condi ii, şi anume:
♦ s fie formulate la nivelul de în elegere a celui ascultat;

♦ s nu sugereze r spunsul pe care îl aşteapt organul de cercetare;
♦ s oblige pe învinuit s relateze şi nu s determine un r spuns
♦ s nu pun în încurc tur pe învinuit, mai ales atunci când acesta

scurt de genul „Da” sau „Nu”;
este bine inten ionat, interesat s declare adev rul.

În raport cu scopul urm rit, cu natura şi aria de cuprindere a
aspectelor care urmeaz a fi l murite, întreb rile folosite în timpul ascult rii
pot fi clasificate în mai multe categorii:
315

1. întreb ri tem (cu caracter general), ce vizeaz fapta – învinuirea
în ansamblul s u;
2. întreb ri problem prin care se urm reşte l murirea unor
aspecte ale activit ii ilicite desf şurate, anumite aspecte ale cauzei;
3. întreb ri detaliu, care au un caracter strict limitat la anumite
am nunte, prin care se urm reşte ob inerea de explica ii ce pot fi de
precizare, de completare, de control, prin adresarea c rora se urm reşte
determinarea cu exactitate a unor împrejur ri, pentru l murirea unor aspecte
omise cu ocazia relat rii libere, pentru verificarea siguran ei şi constan ei în
declara ii a persoanei ascultate.
Alegerea întreb rilor care vor fi folosite în timpul cercet rii depinde
de pozi ia învinuitului cu privire la învinuire, pozi ie ce poate consta în
recunoaşterea faptei şi a învinuirii, negarea, respingerea învinuirii, dimi-
nuarea învinuirii prin recunoaşterea par ial a unor aspecte mai pu in grave
ale activit ii ilicite desf şurate, refuzul de a face declara ii.
Cercetarea judec toreasc este urmat de etapa dezbaterilor.
În urma dezbaterilor va avea loc deliberarea, actul final al judec ii,
care va fi urmat de pronun area hot rârii judec toreşti de c tre instan .
Hot rârea judec toreasc este fundamentat pe convingerea intim a
membrilor completului de judecat 315 .
Pentru a asigura corecta func ionare a intimei convingeri şi a feri
dezbaterilor şi se va face în secret. La deliberare nu asist nici
reprezentantul Ministerului Public şi nici grefierul. Judec torii vor delibera
mai întâi asupra chestiunilor de fapt (cele strâns legate de proba iune) şi
apoi asupra celor de drept (calificarea faptei şi aplicarea pedepsei)316 .
315
Procesul Ioanei D’Arc:
Procesul Ioanei D’Arc a stat sub semnul Bisericii, tribunalul care a judecat-o
fiind alc tuit din canonici şi specialişti în teologie.
Prima parte a procesului, aşa-numitul proces preparatoriu consta în
interogarea învinuitei. Dup ce aceast faz se încheia, urma procesul propriu-zis,
bazat pe rechizitoriul întocmit în urma primei etape.
Tribunalul, prin judec torii s i, a exercitat o adev rat presiune asupra
inculpatei, fiind departe de ceea ce legea numeşte azi „prezum ia de nevinov ie”, şi
departe de rolul de arbitru pe care ar fi trebuit s -l aib .
Procesul în materie de credin împotriva Ioanei D’Arc s-a bazat doar pe
interogatoriu, nefiind ascultat nici un martor. De asemenea, uciderea ei s-a f cut
f r o condamnare formal la moarte.
316
Codul de procedur penal men ioneaz c „to i membrii completului de
316

Intima convingere reprezint starea psihologic a persoanelor
r spunz toare de aplicarea legilor, bazat pe buna-credinţ , care sunt
împ cate cu propria lor conştiinţ moral care i-a c l uzit în aflarea
adev rului prin utilizarea mijloacelor legale şi în stabilirea m surilor
legale consecutive st rilor de fapt stabilite.
Validarea acestei convingeri intime opereaz în momentul r mânerii
definitive a hot rârii ce o încorporeaz .
7.3.1.2. Implica iile psihologice ale duelului judiciar

Şedin a de judecat este arena unde se încinge lupta între adev r şi
minciun , just şi injust, legal şi ilegal etc.
Raportul juridic de drept penal substan ial generat de s vârşirea unei
infrac iuni reprezint punctul de plecare al rela iei procesual penale dintre
acuzatorul public şi ap r tor. Aceast rela ie s-a concretizat într-un concept
judiciar mai pu in utilizat în literatura de specialitate din ultimii 45 de ani, şi
anume conceptul de „duel judiciar”, fundamentat pe principiile
publicit ii, nemijlocirii, contradictorialit ii şi oralit ii.
7.3.1.3. Considera ii psihologice asupra rolului activ al judec torului

vis-à-vis de principiul contradictorialit ii în judecarea pricinii
Fundamentul juridic al duelului judiciar este principiul contra-
dictorialit ţii, conceput ca garanţia esenţial pentru aflarea adev rului
în procesul penal, prin aceea c toate probele administrate în acuzaţia
penal sunt supuse discuţiei p rţilor, procurorului, instanţei şi ap r -
torului.
Contradictorialitatea pune instan a de judecat în situa ia de a percepe
probele prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral în şedin a de judecat
de c tre toate p r ile cu interese contrare în rezolvarea cauzei penale317 .
Punerea în discu ie a p r ilor – nu numai a probelor, ci şi a proble-
melor de drept penal şi de drept penal substan ial – este de competen a şi
rolul activ al judec torului – preşedintelui completului de judecat , care
invit p r ile în ordinea prestabilit de legea procesual , s -şi spun punctul
de vedere în leg tur cu problema pus în discu ie, aceasta fiindu-i necesar
judec torului nu numai formal, pentru c aşa spune norma procesual
judecat au îndatorirea s -şi spun p rerea asupra fiec rei chestiuni” (art. 343 al.4),
iar „preşedintele îşi spune p rerea cel din urm ” (art. 343 al. 5).
317
R. Garrand, Tratat teoretic şi practic de instrucţie criminală şi procedură
penală, vol. I-III, Paris, 1907, p. 516.
317

penal , dar şi pentru a ob ine şi cânt ri informa iile pe care le va re ine
pentru justa solu ionare a cauzei.
Rolul activ al judec torului are un impact psihologic asupra acuza-
torului public şi ap r torului, în sensul c îi aten ioneaz asupra scrupu-
lozit ii magistratului şi îi oblig la o preg tire temeinic a punctelor de
vedere pe care le vor exprima în cauz .
În corpul juriştilor practicieni se vorbeşte adeseori de magistratul
„tipicar”, adic cel care ine în mod riguros la respectarea minu ios-egal a
normelor de procedur , atitudine ce nu poate fi pus decât pe seama
corectitudinii. În consecin , acuzatorul public şi ap r torul vor trebui s -şi
„muleze” comportarea procedural la exigen ele „judec torului tipicar”
pentru c numai în acest fel vor izbuti s colaboreze cu completul de
judecat în îndeplinirea mandatului pe care îl au.
Indiferent de tipul psihologic al magistratului, acuzatorul public şi
avocatul vor trebui s in seama de personalitatea magistratului, în vederea
unei bune colabor ri cu acesta.
Nu este vorba neap rat de a câştiga simpatia judec torului, deşi
uneori aceasta este c utat chiar cu insisten , ci de a în elege c rela iile
interumane, chiar dac se desf şoar într-un cadru reglementat, deci pro-
tector de drepturi, au şi o component psihologic autonom de care trebuie
s se in seama.
În spatele protagoniştilor duelului judiciar se afl for e care nu sunt
institu ionalizate şi care nu trebuiesc ignorate şi nici omise din cercetarea şi
cunoaşterea acestuia. Astfel, în spatele procurorului – acuzator public – se
afl opinia public atent la activitatea sa, pentru c , aşa cum ştim,
procurorul este sus in torul ac iunii publice. În spatele avocatului (şi avem
în vedere, în principal, ap r torul inculpatului) se afl infractorul, familia,
prietenii şi colegii s i, afla i într-o solidaritate mutual cu acesta.
În multe situa ii, „alia ii p r ilor” sunt prezen i de la începutul pân la
sfârşitul procesului şi dac pentru „protagoniştii institu ionali” duelul
începe, se încheie şi se reia exclusiv în pretoriul instan ei, pentru cei ce stau
în spatele lor, „dezbaterile” au loc între termenele de judecat , adeseori
înc rcate de un dramatism alarmant.
Duelul judiciar este permanent, pe toat durata judec ii şi niciodat
concluziile în fond ale procurorului şi pledoaria avocatului nu pot şi nu
trebuie s fie convergente. Ideea de convergen a pozi iilor este contrar
dreptului de ap rare.
El trebuie s îndeplineasc , pe lâng func iunile juridice specifice
(egalitatea acuz rii şi ap r rii, garantarea stabilirii adev rului, asigurarea
concret a exercit rii dreptului la ap rare în mod real şi eficient, executarea
318

rolului activ de c tre p r i şi instan ) şi importante func ii psihologice, între
care: testarea intersubiectiv a structurilor ra ionamentului juridic în drept,
psihofiziologia intimei convingeri a magistratului investit cu luarea
deciziei, preven iunea special , preven iunea general .
7.3.1.4. Considera ii psihologice asupra rolului activ

al judec torului vis-á-vis de principiul nemijlocirii în judecarea pricinii
Din punct de vedere al test rii intersubiective, duelul judiciar, funda-
mentat pe principiile contradictorialit ii şi nemijlocirii, are trei obiective:
- reconstituirea st rilor de fapt ce aparţin unui timp trecut,
utilizând ca mijloc al acestui obiectiv proba iunea;
- calificarea juridic a st rilor de fapt, opera iunea tehnico-juridic
apar inând prezentului istoric, care const în identificarea normelor juridice
aplicabile cazului, interprobarea şi aplicarea;
- aplicarea sancţiunii (pedepsei) şi acordarea desp gubirilor
civile în raport cu întinderea prejudiciului suferit, ce se proiecteaz în viitor
şi reprezint repara iunea dreptului violat, repara iunea social şi
individual .
Îndeplinirea acestor obiective nu reprezint altceva decât procesul
naşterii hot rârilor judec toreşti, opera magistratului (judec torului) în
aplicarea dreptului, dar şi modelul ra ionamentului juridic în care: recons-
tituirea st rii de fapt este premisa minor , calificarea juridic este premisa
major , iar sanc iunea este concluzia ra ionamentului juridic.
Concluzia nu va fi adev rat , dac cele dou premise nu vor fi
adev rate.
În duelul judiciar, toate cele trei elemente ale ra ionamentului juridic,
pe care se fundamenteaz decizia în drept, sunt puse în discu ia p r ilor,
care îndeplineşte func ia de intercomunicare psihologic sau de testare
inter-subiectiv a elementelor ce structureaz ra ionamentul necesar
deciziei în drept: starea de fapt, calificarea juridic şi sanc iunea.
În raport de aceste considera ii se poate trage concluzia c , în duelul
judiciar, judec torul, preşedintele completului are un dublu rol:
- unul „pasiv” – de a supraveghea legalitatea mijloacelor de care se
servesc p r ile şi a respecta dreptul lor la ap rare şi
- unul „activ” – de a interveni prin orice mijloace permise de lege,
pentru descoperirea adev rului.
Dup cum va şti s conduc dezbaterile, va depinde, în cea mai mare
m sur , stabilirea adev rului, deci opera de justi ie.
Pentru o asemenea sarcin , pe cât de nobil pe atât de grea, nu sunt
suficiente calit ile magistratului ca jurist, ci se cer anumite aptitudini în
319

tehnica conducerii dezbaterilor, a şedin ei de judecat în general, şi a c ror
totalitate s-ar putea cuprinde în sintagma atât de expresiv „arta de a
prezida”.
Judec torul ca om trebuie s fie calm, cu mult st pânire de sine,
m surat în atitudini şi foarte prudent în ac iuni.
Cu aceste însuşiri, ajutat şi de experien , magistratul care prezideaz
poate fi un pre ios factor în rezolvarea problemei pe care o discut m, mai
ales dac va respecta şi normele prev zute de lege.
7.3.1.5. Implica ii psihologice privind impar ialitatea

şi echilibrul pe care-l d judec torul aprecierii probelor
Ca orice profesiune, şi profesiunea de judec tor, pe lâng calit i şi
deprinderi pozitive, mai dezvolt în cadrul activit ii şi unele aspecte nega-
tive care, împreun , alc tuiesc ceea ce se cheam „deforma ie
profesional ”, bogat îns în posibilit i de erori judiciare regretabile.
Dup un num r de ani, câştigând experien – în care succesele
ob inute ocup un loc impresionant – judec torul poate aluneca pe pericu-
loasa pant a unui empirism profesional, bazat pe o dispropor ional şi
neştiin ific încredere în sine, încredere în propria „intui ie”.
Aceasta aduce dup sine o insuficient solicitare a spiritului critic, o
atitudine de superficialitate, de superioritate, ce se bazeaz din ce în ce pe
mai pu in realitate.
Trebuie s se in seama c a avea experien înseamn doar posesia
stereotipiilor de a solu iona mai uşor şi mai repede problema.
Nici un element din experien a personal , nici un principiu de orice
soi nu poate justifica refuzul magistratului de a examina toate elementele
unei cauze, care, ele singure, pot s -l duc la formularea just a premiselor
şi la tragerea unor concluzii valabile.
Orice fapt ar tat de acuzare sau ap rare, orice relatarea venit dintr-o
parte sau alta trebuie s aib loc în talgerul balan ei înainte de a începe
cânt rirea lor. De aceea, judec torul trebuie s aib interes fa de orice
cauz , trebuie s se obişnuiasc s urm reasc cu aten ie orice faz a
dezbaterii şi, totodat , trebuie s aib o just st pânire de sine, un
autocontrol sever, pentru a nu trage înainte de vreme o concluzie pripit , s
nu influen eze cu nimic desf şurarea dezbaterilor. Orice lips pe aceast
linie duce la o concep ie apriorist a procesului, duce la un daltonism moral
din partea magistratului, ceea ce exclude apoi obiectivitatea şi principia-
litatea pe care trebuie s se bazeze solu ia lui.
De aici reiese c tipul de percep ie, gradul de aten ie şi electivitatea
memoriei influen eaz atitudinea şi solu ia judec torului, deci defec iunile
320

pe acest plan trebuie lichidate, pe m sura posibilului, înc de la începutul
carierei.
Gândirea constituie un proces de baz în activitatea judec torului,
deoarece specificul profesiunii este tocmai reflectarea mijlocit a realit ii,
în baza c reia el este pus s trag concluzii. Un rol important îl are sprijinul
analitic şi aspectul critic al analizei faptelor, probelor ca arm împotriva
erorilor judiciare. Spiritul analitic duce la în elegerea rapid şi just a
elementelor unui fapt, ceea ce nu duce totodat (singur ) la solu ia just .
Procesul sintetic, la rândul lui, prin saltul care duce la generalizare,
comport adesea riscurile greşelii tocmai prin confundarea uşoar a
analogiei cu identitatea despre care am vorbit mai sus. Cunoaşterea acestor
fenomene este de mare utilitate magistratului.
Trecând acum la latura emotiv-afectiv a psihicului, ajungem la o
chestiune mult controversat în literatur , anume: în ce mod afectele
superioare (simpatia şi antipatia) influen eaz defavorabil munca magistra-
tului. Se în elege de la sine c aceste sentimente nu apar „f r motiv”, cum
au c utat s arate unii psihologi.
R d cinile antipatiei şi ale simpatiei se g sesc în experien a
individual a fiec ruia, apari ia lor spontan , îns , se explic prin
mecanismul asociativ involuntar.
Existen a şi apari ia acestor sentimente se ridic precum o uriaş
barier în calea obiectivit ii şi principialit ii unei judec i, şi de aceea
lupta judec torului împotriva lor trebuie dus cu mult energie şi
perseveren . Şi acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât marea
majoritate a infractorilor (în special a acelora care comit infrac iuni zise
intelectuale) sunt oameni „simpatici” care, în mod conştient, exploateaz
acest fapt pentru a influen a judec torul pe aceast cale indirect şi spre a
ob ine indulgen a nemeritat , dejucând vigilen a lui.
Din cauza acestor posibile multiple erori, magistratul, pe lâng o
multilateral preg tire juridic de înalt nivel (de unde, prin îns şi natura
lucrurilor, nu poate lipsi cea psihologic ), trebuie s se cunoasc pe sine
profund şi s duc o neîncetat lupt pentru lichidarea tuturor surselor de
erori. Îns şi cunoaşterea de sine, cunoaşterea limitelor propriilor for e,
trebuie s -l duc , dup cum arat foarte just Clapari, la stabilirea unei
„ecua ii personale”, tot aşa cum astronomii şi fizicienii cercet tori
obişnuiesc s fac acest lucru, pentru a elimina din rezultatele cercet rilor
lor izvoarele unei erori posibile.
7.3.2. Problematica raportului apărare – acuzare.
321

Psihologia acuzatorului public. Psihologia avocatului
Aşa cum am men ionat, una dintre etapele judec ii este aceea a
dezbaterilor. În aceast faz , activitatea de judecat se desf şoar în toat
amploarea ei. Dezbaterile reprezint punctul culminant al procesului
judiciar, fiind conduse şi controlate de judec torul sub ochii c ruia se
desf şoar , care este inut şi el de respectarea principiilor fundamentale ale
judec ii (contradictorialitatea, oralitatea şi publicitatea).
Dezbaterile ofer p rţilor posibilitatea s -şi susţin şi s dove-
deasc pretenţiile şi nevinov ţia, respectiv ap r rile318 .
În cadrul dezbaterilor are loc duelul judiciar, care va aduce în
disput acuzatorul public (procurorul), ap r torul public (avocatul) şi
arbitrajul (instan a judec toreasc ), duel ce poate fi ilustrat în urm toarea
schem :
Examinarea – din punct de vedere psihologic – a duelului judiciar în
procesul penal porneşte de la rela ia procesual-penal acuzator public –
ap r tor, grefat pe raportul juridic de drept penal substan ial generat de s vâr-
şirea unei infrac iuni în care titularul ac iunii penale este Ministerul Public.
Conceptul duelului judiciar constituie un concept cadru, sugerând egalitatea
celor dou figuri centrale în procesul penal – acuzatorul public şi ap r torul.
Modul de func ionare a psihologiei acuzatorului public şi avocatului
nu poate fi perceput, realizat şi apreciat decât prin observarea direct , în
timpul şi cu ocazia duelului judiciar pe toat durata procesului, cu privire la:
analiza probelor, invocarea textelor legale, r spunsul la obiec ii şi excep ii,
rezolvarea problemelor puse în discu ie, altfel spus, tot ceea ce înseamn
concretizarea principiului contradictorialit ii în lupta pentru adev r.
318
Procesul lui Ludovic al XVI-lea:
Secolul al XVIII-lea a fost marcat şi de procesul împotriva lui Ludovic al
XVI-lea, acest proces fiind rezultatul luptei dintre regalitate şi for ele revolu ionare.
Atât monarhia, ca institu ie, cât şi conduc torul acesteia erau acuza i de
nerecunoaşterea cuceririlor Revolu iei din 1789.
O caracteristic a acestui proces a fost cadrul de legalitate în care s-a
desf şurat, regele fiind judecat de o conven ie aleas prin vot universal.
A fost constituit o comisie în vederea cercet rii documentelor sechestrate la
Curtea regal , iar Comitetul de Legisla ie al Conven iei a abordat studiul
problemelor juridice legate de proces. S-a hot rât, pe baza unui raport, ca Ludovic
Capet s fie judecat de Conven ie. Neintrând în am nuntele desf şur rii procesului
se poate afirma c acesta se înscrie în termenul modern de „duel judiciar”, bazându-
se pe declara iile învinuitului şi ale martorilor, atât din partea acuz rii, cât şi din
partea ap r rii.
322

Etape şi momente de factur
INSTAN A DE JUDECAT psihologic la nivelul judec ţii
(Completul) - cânt rirea (aprecierea) probelor;
- deliberarea;
ADEV RUL - în fapt - culegerea p rerilor;
- în drept - opinia separat ;
- cu privire la persoana - convingerea intim ;
f ptuitorului - stabilirea vinov iilor şi a
r spunderilor;
- motivarea hot rârii judec toreşti;
- sentin a, etc.
Procuror - acuzare Avocat - ap r tor - ap rarea

OR
AV
- coroboreaz probele argumentat, (discordiu - pledoaria)
UR
demonstrativ şi logic, în fapt şi drept,

OC
- exploateaz orice fisur a rechizitoriului
OC
c tre proiectarea constructului acuza- AT (atât pe form , cât şi pe fond) orientându-şi

discursul argumentat, demonstrativ şi logic-
PR
torial temeinic, indubitabil, apt a fi

credibil şi de nezdruncinat în persuasiv c tre demontarea, pas cu pas, a
sus inerea vinov iei inculpatului; constructului acuzatorial şi a strecura dubiul
- rechizitoriul; Duelul judiciar în convingerile instan ei;
- act de sesizare a instan ei şi de (dezbaterea pricinii) - activitate orientat în scopul ap r rii
inculpare (obiectivare a ap r rii intereselor clientului s u etc.
- contradictatorialitate
interesului public, a statului, a
- legalitate
aplic rii şi respect rii st rii de
- oralitate
legalitate) etc.
- publicitate
- egalitate etc.
PROBE ŞI INDICII
- sesizarea
- proces-verbal de cercetare la fa a locului - declara ii - martori
- planşe foto (schi e) - învinui i, inculpa i
- categorii de urme ridicate: - urme biologice - victime etc.
- urme materie (fizico-chimice) - înregistr ri video, audio, fotografia flagrant etc.
- urme digitale - portret robot (schi a de portret) - indicii
- urme plantare - indicii identific rii comportamentului
- alte categorii simulat (poligraf)
- rapoarte de constatare tehnico-ştiin ific - nota orientativ - “profiler crime” (indicii)
- expertize - medico-legale - proces-verbal - schi a traseului câinelui de
- psihiatrice etc. urm rire (indicii) etc.
- procese-verbale - ridicare corpuri delicte
- capcanare
- confruntare
- recunoaştere de obiecte, persoane etc.
Schiţa-sintez a algoritmului judec ţii (Ioana-Teodora Butoi)
323

Utilizarea unei observ ri complexe a duelului judiciar este
• capacitatea Ministerului Public de a proteja sistemul de valori

polifunc ional , r spunzând mai multor necesit i între care prevaleaz :
consacrate constitu ional şi prin actele de drept la care România a aderat, le-
• capacitatea justi iei de a ac iona conform statutului s u de putere

a ratificat sau acceptat;
• capacitatea ap r rii de a impune respectarea drepturilor fundamen-

independent în stat;
tale ale omului şi a garan iilor juridice în procesul penal.

Îndeplinirea acestor func iuni este în m sur s conving c
exercitarea ac iunii penale şi a dreptului la ap rare, sub controlul instan ei,
au drept finalitate comun solu ionarea temeinic şi legal , dar şi educativ
a cauzelor, dând în acelaşi timp încredere opiniei publice în slujitorii
justi iei.
Duelul judiciar ca rela ie procesual penal bipolar esen ial între
procuror şi ap r tor, se leag prin rechizitoriu, actul de trimitere în
judecat care fixeaz limitele acestuia. Fundamentul juridic al duelului
judiciar este principiul contradictorialit ii, conceput ca garan ie esen ial
pentru aflarea adev rului în procesul penal prin aceea c toate probele sunt
supuse discu iei p r ilor, procurorului şi ap r torului 319 .
Punerea în discu ia p r ilor atât a probelor, cât şi a problemelor de
drept procesual penal şi drept penal substan ial, este de competen a
preşedintelui completului de judecat (judec torul) care invit p r ile, în
ordinea stabilit de lege, s -şi spun punctul de vedere în leg tur cu
problema pus în discu ie. Acestea îi sunt necesare judec torului pentru a
ob ine şi cânt ri informa iile pe care le va re ine pentru solu ionarea dreapt
a cauzei.
Rolul activ al judec torului are impact psihologic asupra acuzatorului
public şi ap r torului, în sensul c îi aten ioneaz asupra scrupulozit ii
magistratului şi îi oblig la o preg tire temeinic a punctelor de vedere pe
care le vor exprima în cauz . Procurorul şi avocatul trebuie s -şi „muleze”
comportarea procedural la exigen ele judec torului, pentru c numai astfel
vor reuşi s colaboreze cu completul de judecat în îndeplinirea mandatului
pe care îl are fiecare. inând seama de personalitatea magistratului,
procurorul şi avocatul vor reuşi s colaboreze cu acesta, asigurându-şi astfel
succesul. Nu este vorba de a câştiga simpatia magistratului, care uneori este
c utat cu insisten , ci de a în elege c rela iile interumane, chiar dac se
319
Se exemplific studen ilor prin studii asupra unor rechizitorii extrem de
bine documentate. (Cazul „Mihalea” – din arhiva persnal a autorului – T.B.).
324

desf şoar într-un cadru reglementat, au şi o component psihologic
autonom de care trebuie s in seama. Atât acuzatorul public, cât şi
ap r torul cunosc aceste aspecte şi le iau în considerare, nefiindu-le
indiferente nici soarta ac iunii publice (în cazul procurorului) şi nici situa ia
p r ii pe care o asist (în cazul avocatului).
A. Psihologia acuzatorului public
Procurorul, ca reprezentant al Ministerului Public, este parte activ a
duelului judiciar320 . Modul de func ionare a psihologiei acuzatorului public
nu poate fi perceput şi apreciat decât prin observarea direct în timpul şi cu
ocazia disputei judiciare pe toat durata procesului cu privire la ceea ce se
cheam „concretizarea principiului contradictorialit ii în lupta pentru
adev r” (analiza probelor, invocarea textelor de lege, r spunsul la excep ii
şi obiec ii, rezolvarea problemelor puse în discu ie).
Procurorul trebuie s fie bine preg tit din punct de vedere psihologic
pentru a-şi putea „mula” comportamentul procedural exigen elor judec -
torului. De asemenea, acest lucru este important şi datorit faptului c în
activitatea sa, acuzatorul public vine în contact cu mediul de provenien al
inculpatului sau al celorlalte p r i din proces.
Deci, psihologia reprezentantului Ministerului Public se structureaz
pe rela ia cu ap r torul inculpatului şi a celorlalte p r i din proces şi pe
rela ia cu completul de judecat . Lupta dintre acuzare şi ap rare este
permanent , pe toat durata judec ii. Astfel, procurorul îşi sus ine
rechizitoriul şi-l propune pentru decizie. Mobilitatea avocatului
completeaz acest tablou de rigurozitate, încercând s -şi consolideze pozi ia
bazat pe prezum ia de nevinov ie.
Ca reprezentant al Ministerului Public, procurorul este primul
interesat în protejarea intereselor publice, în realizarea efectelor educative
ale ac iunilor sale în cadrul duelului judiciar, pe care trebuie s -l poarte de
pe pozi ii obiective, ferme.
B. Psihologia avocatului
Dreptul la ap rare este un drept constitu ional, prev zut în art. 24 din
Constitu ia României: „În tot parcursul procesului, p r ile au dreptul s fie
asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”.
320
Art. 316 C.pr.pen. – „În desfăşurarea cercetării judecătoreşti şi a
dezbaterilor, procurorul exercită rolul său activ în vederea aflării adevărului şi a
respectării dispoziţiilor legale. Procurorul este liber să prezinte concluziile pe care
le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate”.
325

Deci, ap r tor nu poate fi decât un avocat c ruia îi este garantat
libera exercitare a profesiunii conform conştiin ei sale profesionale, condi ie
psihologic primordial a calit ii men ionate anterior.
Este o psihologie mobil în func ie de posibilele ipostaze procesuale:
ap r tor al inculpatului, ap r tor al victimei sau al p r ii responsabile
civilmente.
Ap r torul inculpatului nu se identific cu inculpatul, misiunea sa
psihologic fiind una comprehensiv , de a în elege şi explica
comportamentul inculpatului pe care îl asist , dac acesta este culpabil în
mod real, iar dac este inocent, de a în elege mecanismele care au adus un
nevinovat în fa a justi iei şi a le demonta în cursul cercet rii în pledoaria
pentru achitare sau, într-o alt variant , de a ob ine restituirea cauzei la
parchet şi apoi o solu ie de neurm rire.
Primul act al comprehensiunii psihologice a inculpatului este
întâlnirea dintre inculpat şi avocatul ales din oficiu. În cadrul întâlnirii în
libertate sau la „vorbitor”, dac inculpatul este arestat, sunt posibile dou
situa ii: refuzul inculpatului de a colabora cu avocatul s u, sau acceptarea
întâlnirii. În cea de a doua situa ie, avocatul cere informa ii inculpatului,
informa ii ce pot fi sincere sau nesincere, ori par ial sincere. Con inutul
întâlnirii constituie secret profesional şi este protejat de Codul de procedur
penal . Informa iile primite în cadrul întâlnirii vor fi utilizate de avocat,
acestea constituind principala sa arm psihologic în cadrul duelului
judiciar.
În cazul inculpatului inocent (sincer), informa iile primite vor sta la
baza examenului critic la care vor fi supuse probele administrate în faza de
• ap r torul va putea solicita cercetarea martorilor pentru m rturie

urm rire penal şi a cererilor avocatului de testare a tuturor probelor. Astfel:
• pentru probele constând în înscrisuri se va putea solicita expertiza

mincinoas , inclusiv testarea acestora la biodetector;
• la orice fel de expertiz va putea cere o contraexpertiz ;

grafoscopic ;
• la actele organelor oficiale ce nu pot fi comb tute prin probe cu

martori va putea solicita procedura înscrierii în fals, putând utiliza şi
biodetec ia.
Ap r torul inculpatului inocent va sus ine concluziile în fond în mod
complet, chiar dac procurorul care sus ine concluziile primul 321 solicit
321
Potrivit art. 340 C.pr.pen.: „După terminarea cercetării judecătoreşti se
trece la dezbateri, dându-se cuvântul în următoarea ordine: procurorului, părţii
vătămate, părţii civile, părţii responsabile civilmente şi inculpatului”.
326

achitarea. Aceast orientare deontologic trebuie s reflecte, pe de o parte,
caracterul real al dreptului de ap rare, iar, pe de alt parte, s contribuie în
mod complet şi edificator la formarea intimei convingeri a magistra ilor322 .
De regul , concluziile de achitare ale procurorului sunt sintetice,
plate, pe când ale ap r torului sunt analitice, debutând cu introducerea în
care, pentru captarea aten iei completului de judecat şi a publicului, se face
un rezumat al con inutului pledoariei, cunoscut sub numele de exordiu.
Dup aceasta se intr în dezvoltarea pledoariei dintr-o perspectiv
pluridisciplinar , în care, al turi de analize sociologice, juridice, filosofice,
politice, nu lipsesc nici cele psihologice şi criminologice cu numeroase
accente emo ionale, toate acestea articulate într-o argumenta ie şi retoric
impecabile.
În cazul inculpatului culpabil, ap r torul se va str dui s în eleag şi
s explice atitudinea inculpatului încercând, în func ie de posibilit i, fie o
schimbare de încadrare juridic de la o infrac iune mai grav la una mai
pu in grav , fie circumstan ierea atenuant . În extremis, va opta pentru
pledoaria de individualizare a pedepsei, când faptele comise sunt corect
stabilite, iar edificarea juridic este exact . Aceste atitudini ale ap r torului
sunt posibile dac inculpatul este sincer.
În situa ia inculpatului nesincer sau a celui care refuz cooperarea cu
ap r torul, acesta îşi va organiza ap rarea în func ie de posibilit ile pe care
i le ofer probele de la dosar, a neconcordan elor eventuale dintre acestea,
precum şi a informa iilor primite de la rudele inculpatului sau din alte surse.
Lipsa de sinceritate sau refuzul de cooperare a inculpatului cu avocatul nu
constituie pentru ap r tor motive de abandonare a cazului. Ap r torul nu
poate refuza solu iile, iar dac ini ial ele nu exist , atunci trebuie c utate.
Duelul judiciar al avocatului penal se deruleaz şi pe un alt plan, cel
al ac iunii civile, care are ca obiect repararea prejudiciului material şi moral
pricinuit victimei. Sub aspect procesual, ac iunea civil în procesul penal
este subordonat modului de solu ionare a ac iunii penale, al c rui obiect
este r spunderea penal .
Sub aspectul dreptului substan ial, solu ionarea ac iunii civile
depinde de solu ia penal şi de modul de rezolvare a raportului de
cauzalitate între ac iunea sau inac iunea ce constituie elementul material al
infrac iunii re inute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului. Ap r torul
inculpatului va lua în calcul şi problema culpei victimei ale c rei consecin e
se vor reflecta în solu ia civil , dar şi în concluziile cu privire la solu ia
322
Se exemplific studen ilor prin studiul psihologic al unor pledoarii
str lucite (din arhiva persnal a autorului – T.B.).
327

penal , ca element de individualizare a probei, afar de situa ia în care se va
dovedi culpa exclusiv a victimei.
Complexitatea r spunderii civile, pe care ap rarea inculpatului o
abordeaz din perspectiva r spunderii civile delictuale, presupune o analiz
a raportului de cauzalitate, dup ce acesta a fost stabilit din punct de vedere
obiectiv şi din unghiul de vedere al subiectivit ii agentului infractor,
precum şi al eventualei culpe a victimei care, f r a fi exclusiv , s-a înscris
totuşi în cauzalitatea infrac iunii şi în cea a r spunderii civile delictuale.
Problematica psihologic a ap r rii p r ii civile trebuie s aib în
vedere urm toarele categorii de prejudicii, impuse de noua concep ie a
dreptului civil român cu privire la desp gubirile morale, rezultând din
traume psihologice perene:
a) prejudicii constând în dureri fizice sau psihice;
b) prejudiciul estetic – când prin infrac iune s-a cauzat slu irea fizic
a persoanei v t mate;
c) prejudiciul juvenil – constând în prejudiciul moral special suferit
de c tre o fiin uman tân r care îşi vede reduse speran ele de via sau
r pite anumite agremente ale existen ei;
d) prejudiciul de agrement – ca o compensa ie la posibilit ile de
via r pite unei persoane prin alterarea integrit ii sale func ional-
fiziologice.
Problematica psihologic în materie se integreaz fenomenului
psihologic al frustra iei cauzate de impactul pe care infrac iunea îl are
asupra cursului firesc al evolu iei persoanei umane. Avocatului victimei
care a suferit un asemenea prejudiciu i se cere, pe lâng preg tirea tehnico-
juridic în materie, şi o deosebit grij fa de susceptibilit ile victimelor
care, adeseori, direct sau indirect, îşi acuz ap r torii de „pactizare” cu
avocatul inculpatului.
Pentru a-şi asigura succesul, avocatul utilizeaz arta retoricii şi
procedee persuasive.
7.3.3. Testarea intersubiectivă, expresie a raţionamentului juridic

al judecătorului
Pe lâng func iile juridice specifice (egalitatea acuz rii şi ap r rii,
garantarea stabilirii adev rului, asigurarea concret a exercit rii dreptului la
ap rare, exercitarea rolului activ de c tre instan şi p r i etc.), duelul
judiciar îndeplineşte şi func ii psihologice importante: testarea
intersubiectiv a structurilor raţionamentului juridic în drept;
328

psihofiziologia intimei convingeri a magistratului învestit cu luarea
deciziei; prevenţiunea special ; prevenţiunea general 323 .
În duelul judiciar toate cele trei elemente ale ra ionamentului juridic
pe care se fundamenteaz decizia în drept324 sunt puse în discu ia p r ilor
care îndeplineşte func ia de intercomunicare psihologic sau de testare
intersubiectiv a elementelor ce structureaz ra ionamentul necesar deciziei
în drept: starea de fapt, calificarea juridică şi sancţiunea.
Testarea intersubiectiv a probelor îndeplineşte func ia de
verificare a concordan ei acestora cu realitatea ce constituie obiectul
proba iunii; eviden ierea viciilor în formarea probelor, eliminarea probelor
false (obiectiv false sau subiectiv false). Când exist îndoieli asupra
rezultatelor test rii intersubiective, în cazul m rturiilor şi al confrunt rilor,
se poate apela la serviciile biodetec iei judiciare.
Deci, stabilirea st rii de fapt, ca etap obligatorie a ra ionamentului şi
deciziei în drept, nu poate fi promovat mai înaintea test rii intersubiective
şi, dup caz, obiective a întregii proba iuni pe care se fundamenteaz o stare
de fapt.
Testarea intersubiectiv a calific rii juridice. Practicienii dreptului
cunosc acest fenomen sub un dublu aspect.
Primul aspect este cel referitor la sistemul de consult ri reciproce,
inclusiv extrajudiciare, cu privire la încadrarea în drept, a unei anumite
situa ii de fapt şi anume în cadrul activit ilor curente de preg tire a
cauzelor în vederea finaliz rii lor şi sesiz rii instan elor competente.
Al doilea aspect este cel ce se consum în cadrul duelului judiciar în
temeiul art. 334 C.pr.pen., în conformitate cu care „dac în cursul judec rii
se consider c încadrarea juridic dat faptei prin actul de sesizare urmeaz
a fi schimbat , instan a este obligat s pun în discu ie noua încadrare”.
Câte probleme de natur juridic şi psihologic ridic schimbarea
unei încadr ri juridice şi care este tensiunea intelectual şi afectiv n scut
pe aceast problematic , atât la nivelul duelului judiciar, cât şi la cel
extrajudiciar, în taberele pro şi contra ale opiniei publice, ale mijloacelor
mass-media şi ale doctrinei o demonstreaz situa ia fluctuant a calific rilor
juridice în procesele penale consacrate reprim rilor ac iunilor revolu ionare
din decembrie 1989. Acest exemplu este mai edificator şi la îndemâna
323
N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciară, p. 218-230.
324
Cu privire la ra ionament şi decizia în drept a se vedea A. Tarantino,
Raisonnement et décision dans le droit în Le raisonnement juridique, culegere de
comunic ri ştiin ifice prezentate la Congresul mondial de filosofia dreptului şi
filosofie social , Bruxelles, 1971, p. 153-158.
329

imensei majorit i a celor preocupa i de asemenea analize psihojudiciare.
Dar, în mod efectiv, orice schimbare de calificare juridic ridic probleme
psihologice intra- şi extrajudiciare, indiferent de natura procesului.
Calificarea juridic este determinant pentru solu ia final a
procesului şi a efectelor generale ale acestuia, îndeosebi în planul libert ii
persoanei, pentru c : achitarea, graţierea, amnistia, suspendarea executării
înseamn libertate, pe când condamnarea înseamn privare de libertate.
Acestea sunt motivele pentru care, în duelul juridic, avocatul penal
lupt , începând din faza test rii intersubiective a probelor, pentru a putea
ob ine o calificare juridic cu consecin e favorabile inculpatului.
7.3.4. Prevenţiunea specială şi prevenţiunea generală ca efect

al duelului judiciar
Preven iunea special este tratat de criminologie şi penologie, fiind
un element atribuit pedepsei penale care îl izoleaz pe infractor, blocându-i
cel pu in pentru durata execut rii pedepsei, activitatea infrac ional .
În opinia noastr fundamentat pe realit i penale, duelul judiciar
îndeplineşte func iuni psihologice semnificative. Este în cauz duelul
judiciar în care se pune în discu ie chestiunea individualiz rii pedepsei
inculpatului în sensul neexecut rii pedepsei sau a execut rii ei în libertate.
Discu iile echilibrate pe aceast tem , mai ales de c tre acuzatorul
public, în cazurile pretabile la asemenea solu ii de individualizare, au un
efect psihologic pozitiv. Cazurile de suspendare a execut rii pedepsei, în
care au operat reabilit rile de drept, credem c reprezint unul din
indicatorii concluden i pentru a considera reabilitarea şi ca efect psihologic
al obiectivit ii duelului judiciar, asigurat din direc ia acuz rii.
De multe ori se pot auzi, în lu rile de ultim cuvânt al inculpa ilor, c
nu au de formulat obiec iuni privind modul în care s-a desf şurat judecata,
c regret faptele comise şi solicit în elegerea instan ei. Şi aceste atitudini
sunt tot efecte psihologice ale duelului judiciar.
Uneori ap r torii, încheindu-şi pledoariile, sus in c procesul ca atare
şi judecata sunt suficiente pentru „înv area de minte a inculpatului”. Dar
cum solu ii amendate cu aceste concluzii nu exist înc în dreptul penal, se
solicit condamnarea cu suspendarea execut rii pedepsei. Şi acest gen de
analiz şi solu ii recunosc existen a unui efect psihologic pentru duelul
judiciar.
O cazuistic pe aceast tem , constituit în eşantioane de cercetare,
credem c ar putea furniza interesante şi utile informa ii de psihologie
judiciar . Dar, pân la asemenea studii mai preten ioase şi mai dificil de
realizat, se impune o concluzie: protagoniştilor duelului judiciar nu trebuie
330

s le fie indiferente şi, prin urmare, s nu ia în calcul efectele psihologice
ale propriei lor atitudini, indiferent c reprezint acuzarea sau ap rarea. În
ultima analiz este în cauz exerci iul de calitate şi eficien al
profesiunii325 .
325
Procesul „rejudec ri” lui Dante Aligheri
„Cu prilejul împlinirii a şapte sute de ani de la naşterea autorului „Divinei
Comedii”, un m nunchi de dantologi – eminen i jurişti şi istorici din Italia,
R.F.Germania şi Fran a – au redeschis, în cadru solemn, procesul lui Dante.
Dezbaterile au avut loc în ziua de 16 aprilie 1966, în absida bazilicii San Francesco
din Arezzo, decorat cu superbele fresce ale lui Piero della Francesca. Dou mii de
persoane s-au adunat pentru a asculta cuvîntul autorizat al dantologilor despre
faptele pentru care fusese de dou ori condamnat la moarte cel mai de seam poet
al Italiei. Ca sediu al instan ei de judecat ad-hoc a fost ales Arezzo, oraşul care cel
dintâi şi-a deschis por ile înaintea poetului proscris dup prima condamnare şi de
unde au pornit faimoasele epistole danteşti „c tre preatic loşii” florentini şi c tre
Henric al VII-lea (este vorba de împ ratul german Henric al VII-lea, c ruia Dante i
s-a adresat cu încredere şi entuziasm ca unui aduc tor de pace şi dreptate şi pe care-
l vedea drept mântuitorul Italiei: „Divin, August şi Sezar”)”.
Şi acum, duelul judiciar:
a) Cercetarea judec toreasc :
S-a procedat, mai întâi, la audierea „martorilor” care au evocat, în calitatea
lor de istorici şi cercet tori literari, faptele şi ideile marelui exilat.
b) Rechizitoriul:
Rechizitoriului sus inut de Antonio Bollocchi, preşedintele sec iei penale a
cur ii de apel din Perugia, nu i-a lipsit nimic din asprimea unui act de acuzare. F r
a-şi ascunde venera ia fa de „divinul” poet şi cerând iertare pentru faptul c
trebuie s întineze cu sc derile sale faima unui b rbat atât de însemnat,
reprezentantul Ministerului Public n-a omis nimic din ceea ce ar fi putut justifica
cele dou condamn ri. Portretul moral al omului supus judec ii a fost zugr vit de
asemenea, f r menajamente, pe baza m rturiilor unor biografi şi istorici care au
scris într-o vreme nu prea îndep rtat de aceea în care a tr it poetul. Acuzatorul şi-a
concentrat eforturile pentru a demonstra c , în împrejur rile istorice date şi în baza
legiuirii penale de atunci, osândirea lui Dante era inevitabil .
c) Ap rarea:
Replica ap r rii a fost viguroas şi str lucit . Eminentul avocat florentin
Dante Ricci n-a l sat f r r spuns nici una dintre învinuiri. N-a t g duit cusururile
poetului, dar a ştiut s pun în lumin rectitudinea lui de caracter. Temeiurile de
fapt şi de drept ale condamn rilor le-a spulberat cu argumente trase deopotriv din
331

legisla ia vremii şi din principiile permanente ale dreptului penal. Dublat de un
dantolog reputat, ap r torul poetului şi-a fundamentat conving tor cererea de
achitare. Finalul pledoariei a fost la în l imea nobilei cauze ap rate:
„Florentinii, negustori şi bancheri robuşti, n-au crezut în divina misiune cu
care se sim ea investit Dante. N-au recunoscut (şi cum ar fi putut?) în omul cu
chipul supt şi mersul gârbovit, din mul imea anonim a proscrişilor, pe Surghiunitul
f r vin purt tor de miraculoase mesaje perene. Dar istoria a validat gândirea sa şi
visul s u. Ceea ce ieri i-a fost imputat ca o crim de Lese-Patrie, este ast zi speran a
vie ce însufle eşte şi consoleaz lumea de pe tot p mântul”...
„L-au condamnat ca rebel: şi era un profet”.
„L-au izgonit din cetate: şi a avut ca patrie lumea”.
„Asupra capului s u, în locul securii infame, a coborât în lumina timpurilor o
coroan de glorie”.
d) Ultimul cuvânt:
În ultimul cuvânt, înaintea deliber rii, Dante Ricci, a explicat rostul
rejudec rii dup aproape şapte sute de ani a procesului lui Dante ar tând c
documentele din Libro del Chiodo şi din Libri palerarum trebuie s fie restudiate de
jurişti, nu numai de istorici, filologi şi litera i, pentru c tocmai juriştii ar putea, cu
tehnica şi cu acea „mens” ce le este proprie, s le surprind sensul şi semnifica ia; şi
dac s-ar putea dup şapte sute de ani, dincolo de o hagrografie de-acum
conven ional , s identifice în fa a dreptului şi în fa a istoriei, în fugarul politic
florentin pe „Surghiunitul f r vin ”.
e) Solu ia:
A urmat verdictul – de achitare fireşte – al judec torilor, care, înainte de a-şi
da votul, şi-au motivat public opinia, cu argumente istorice şi de drept. Unul dintre
magistra i a avut ideea ingenioas de a invoca în beneficiul genialului poet dou
drepturi excep ionale: dreptul la extratemporalitate şi dreptul la extrateritorialitate:
„Geniul nu tr ieşte numai în epoca sa, ci anticipeaz viitorul. Geniul nu tr ieşte
numai pe p mântul s u de baştin , ci în tot neamul omenesc”.
În deliberarea public a completului, format din preşedintele tribunalului,
Ernesto Eula, fost prim preşedinte al Cur ii de casa ie, iar ca membri ai completului
prestigioşi profesori universitari şi înal i magistra i, s-a mai spus: „C uneori Dante
a lovit, în aspra sa b t lie de cet ean şi poet, pe st pânitorii vremii, în acele clipe el
nu a cedat numai conştiin ei sale libere de om al epocii sale; el s-a supus datoriei
fa de viitor. A putut Bonifaciu al VIII-lea, a putut Carol de Valois, au putut atâ ia
al ii, nobili, prela i sau suverani, biciui i de el, s -l numeasc rebel, dar rebelul de
atunci era întemeietorul şi crainicul unei civiliza ii noi. Nu exist judec tori pentru a
judeca geniul ... El este singur. În aceast singur tate se realizeaz ... r sturnarea
332

Duelul judiciar, în cadrul procesului modern, este calea juridic spre
o solu ie convenabil p r ilor – inculpatului şi p r ii civile – ca p r i ale
raportului de drept penal substan ial şi a celui delictual civil al turat.
Procurorul va veghea ca în acest duel s fie protejate interesele publice. De
aceea, procurorul, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, este
primul interesat în realizarea efectelor educative ale ac iunilor sale în cadrul
duelului judiciar, pe care trebuie s -l poarte de pe pozi ii principiale,
obiective, cump tate, ferme.
Dac avocatul penal îşi va începe pledoaria exprimându-şi satisfac ia
cu privire la obiectivitatea reprezentantului Ministerului Public, efectul
educativ asupra publicului prezent şi dezbaterii va fi asigurat, r mânându-i
s -şi dezvolte, pe fondul obiectivit ii concluziilor procesului, tezele în
ap rare.
Dac ac iunile procurorului vor fi caracterizate ca lipsite de
obiectivitate, iar duelul judiciar se va desf şura pe fondul st rii de tensiune,
publicul precum şi mijloacele mass-media îşi vor pune întrebarea asupra
capacit ii acuz rii de a prezenta realitatea faptelor, probelor anchetei şi
calific rile corespunz toare. Deci, rolul procurorului este esen ial pentru
asigurarea efectelor psihologice de preven ie general ale duelului judiciar.
În fine, solu ia. Solu ia care se propune judec torului este şi aceasta
testat intersubiectiv. Astfel, procurorul solicit o anumit pedeaps .
Ap r torul o analizeaz , încearc s -i demonstreze argumentarea printr-o
contraargumenta ie care porneşte de la o alt viziune asupra periculozit ii
sociale a inculpatului pe care îl asist şi de la posibilit ile de reeducare şi
resurec ie penal ale acestuia (cu excep ia anumitor infrac iuni foarte
grave). Aceasta este pledoaria de tip criminologic.
Ultimul cuvânt apar ine, în chip firesc, procedural şi tradi ional,
inculpatului. Opinia acestuia poate fi ampl , cu note de cultur juridic şi
pozi iei dintre el, justi iabilul şi judec torii s i, pentru c judec torii sunt ast zi
pulbere în mormântul lor, dac acesta mai poate fi g sit, în vreme ce el e via vie în
lume”.
În concluzia acestui paragraf vom spune c duelul judiciar este o metod
judiciar cu înc rc tur psihologic orientat spre adev rul pe care îl pretinde
justi ia modern a statului de drept, bazat pe triada hegelian : tez – antitez –
sintez ...
O alt concluzie de ordin psihologic este aceea c na iunile civilizate nu
r mân niciodat tributare erorilor judiciare şi c timpul nu înseamn şi uitare, ceea
ce rezult c şi noi putem beneficia de dreptul excep ional al extratemporalit ii,
pentru c memoria istoriei este de lung durat .
333

aprecieri formulate categoric, deschis şi curajos, asupra rechizitoriului care
este criticat, dac avocatul a sus inut teza achit rii.
În cazul altor inculpa i sunt formulate idei de genul: „nu am nimic de
spus”, „las la aprecierea instan ei” sau „nu m simt vinovat”.
De regul , atitudinea inculpa ilor la interogatoriu se reflect şi în
ultimul lor cuvânt.
Secţiunea a IV-a
PSIHOLOGIA INTIMEI CONVINGERI
(De la interogatoriu la luarea hot rârii)
7.4.1. Intima convingere – realitate mentală, cognitiv afectivă,

energizată volitiv
7.4.1.1. Defini ii. Considera ii.
Din perspectiva juridic , garan ia intimei convingeri este dubl ,
pornind de la principiul constitu ional al separa iei puterilor în stat, care
trebuie prev zut expres în orice constitu ie democratic şi terminând cu
principiul independen ei magistra ilor şi supunerii lor numai legii.
Convingerea intim a judec torului, baza sentin elor pe care el le
pronun , este un element esen ial care se cuvine studiat şi din punct de
vedere psihologic. Aceast convingere se bazeaz la rândul ei pe ceea ce se
cheam „conştiin juridic ”. Aceasta nu este o no iune abstract . Orice
membru al corpului magistra ilor şi în special, judec torul chemat s
solu ioneze o cauz concret se conduce în activitatea sa de principiile
conştiin ei juridice.
În condi iile de ast zi, chiar şi aceast convingere intim se formeaz
în baza unor legit i stabilite, legit i care nu admit principiul aprecierii
probelor dup criterii formale. Legile procedurale las probele la aprecierea
exclusiv a instan ei, stabilind ca unic fundament al acestei aprecieri
convingerea intim a judec torului sprijinit pe cercetarea circumstan elor
cauzei, considerate în totalitatea lor. La acest punct nodal intervin factorii
psihologici.
Într-adev r, convingerea intim a judec torului va reflecta realitatea
cu atât mai fidel, cu cât judec torul va fi în stare s reconstituie faptele ce i
se relateaz (de acuza i, de martori, de organele judiciare, prin declara ii,
probe materiale etc.), dup criterii obiectiv ştiin ifice, dând solu iile cele
mai potrivite.
Dar se pune întrebarea: Care sunt factorii care influenţează în mod
negativ posibilitatea unei stabiliri obiectiv-ştiinţifice a adevărului?
334

S-a putut constata c reflectarea realit ii obiective şi relatarea ei, este
supus unei legit i sui-generis care, în nenum rate cazuri, denatureaz în
mod involuntar faptele. Judec torul are de înfruntat dificult i şi mai mari,
c ci el va putea reconstitui faptele numai prin experien indirect şi prin
textura contradictorie a prezent rii faptelor.
Aici este de c utat motivul pentru care legisla ia admite fenomenul
de apreciere (utilizând chiar termenul) în baza c ruia apoi se formuleaz
convingerea intim a magistratului.
În aprecierea probelor (directe şi indirecte), judec torul se bazeaz pe
experien a şi cunoştin ele asimilate. Toate acestea fac ca judec torul s
caute şi s g seasc analogii în alte cazuri similare pentru a putea vedea mai
clar cazul de judecat.
Acest procedeu ajut pân la un punct l murirea problemelor, dar
totodat , poate constitui un izvor de greşeli, de erori judiciare regretabile.
For a psihologic a magistratului nu trebuie s subziste în rigiditatea
şi impenetrabilitatea pe care uneori se str duieşte s o afişeze. Aceste
atitudini sunt m şti. Atât procurorul, cât şi avocatul penal cunosc
sensibilit ile şi punctele vulnerabile ale magistratului şi încearc s profite
de ele. Îndeosebi, avocatul penal încearc s sensibilizeze afectivitatea
magistratului. În calitate de protagonişti ai duelului judiciar în procesul
penal (acuzatorul public şi ap r torul) îşi formeaz o convingere intim
proprie asupra cazului, încercând, fiecare cu prilejul dezbaterii în fond a
cauzei, s -l conving pe magistrat de juste ea punctului s u de vedere.
Sus inerile argumentate ale protagoniştilor se constituie, sub aspect
psihologic, în stimuli pentru gândirea magistratului, stimuli ce ac ioneaz
corelat cu fondul experien ei, cultura şi informa iile rezultate din probele
administrate, stocate în memoria magistratului, în timpul duelului judiciar,
pe care acesta l-a condus şi controlat în calitate de „dominus litis”.
Intima convingere a magistratului nu se formeaz în mod complet şi
calificator decât dup epuizarea duelului judiciar şi ascultarea ultimului
cuvânt al inculpatului, iar uneori nici dup aceea, situa ie pentru care, în
în elepciunea sa, legiuitorul a prev zut ipostaza repunerii pe rol, dac
magistratul nu a reuşit pe deplin s -şi formeze intima convingere326 .
Rezult c , din motiva ie psihologic , cazul trebuie reluat.
Pe de alt parte, pronun ri anticipate asupra cazului, în medii
extrajudiciare, sau manifest ri ce ar putea sugera lipsa impar ialit ii, sunt
326
G.F.W.Hegel, în Principiile filosofice ale dreptului, analizeaz conceptul
de intim convingere, subliniind c ultimul cuvânt în decizie îl constituie
convingerea subiectiv şi conştiin a.
335

conduite nefireşti, sanc ionabile, care pun sub semnul întreb rii capacitatea
psihologic a magistratului de a suporta intelectiv şi afectiv, dar şi volitiv,
duelul judiciar, chiar dac acesta este mai dur, iar uneori pres rat cu
incidente între p r i sau delicte de audien .
Din punct de vedere psihologic, convingerea intim este acea
tr ire psihic interioar a judec torului c o anumit stare de fapt este
aşa şi nu altmiteri, fundamentând dup sine echivalenţa st rii de fapt
cu situaţia din drept. Psihologic, intima convingere este o înc rc tur
mental şi afectiv care-l echilibreaz sufleteşte pe judec tor, dându-i
sentimentul c nu a greşit în apreciere şi, respectiv, judecat .
În toate cazurile, judec torul trebuie s scoat la iveal diferen ele
individuale ale cazului, s le supun unei critici, unei analize logice
ştiin ifice serioase, înainte de a trage concluziile ce se impun. Numai
analiza detaliat şi sever a realit ii poate s -l conduc pe judec tor la
eviden , singurul criteriu obiectiv pe care va trebui s se bazeze
convingerea intim şi apoi solu ia procesului.
Din noianul de am nunte contradictorii, care se etaleaz în fa a
magistratului, acesta va trebui s fac o selec ie mig loas şi s
construiasc , s reconstituie faptul infrac ional cu toate mobilurile sale
economico-sociale şi psihologice, cu toate consecin ele faptului. Cu drept
cuvânt spunea Flovrens: „Toat arta experien ei const în puterea de a
descoperi fapte simple”, adic rezultatul analizei trebuie s duc la o just
simplificare a faptelor.
Dac pentru m rturii, jur mântul r mâne ultima garan ie, se pune în
mod firesc întrebarea: Care este garan ia ultim a intimei convingeri pe care
se fundamenteaz o solu ie judiciar ? Din perspectiva psihologic , aceast
garan ie nu poate fi alta decât respectarea de c tre magistrat (judec tor) a
principiilor şi legilor de formare a probelor, a utiliz rii criteriilor
psihologice, iar din perspectiva etic , garan ia este moralitatea judec torului
şi buna sa credin .
Garan ia intimei convingeri este dubl , pe de o parte, pornind de la
principiul constitu ional al separa iei puterilor în stat, iar pe de alt parte,
principiul independen ei magistra ilor şi impunerii lor numai legii.
În ultim analiz , execut un drept la intim convingere pe care se
fundamenteaz posibilitatea magistra ilor, ce constituie un complet de
judecat , de a avea opinie separat .
Pentru a asigura corecta func ionare a intimei convingeri şi a face
dezbaterilor şi se va face în secret.
336

Judec torii vor delibera mai întâi asupra aspectelor de fapt din cele
strâns legate de proba iune şi apoi asupra celor de drept (calificarea faptei şi
aplicarea pedepsei).
În Codul de procedur penal Carol al II-lea, se pretinde c p rerile
sunt culese de preşedinte începând cu judec torul cel mai mic în grad,
tocmai pentru a nu-l influen a.
Oricum, procesele psihologice ale deliber rii pot fi surprinse în
motivarea hot rârilor judec toreşti care încorporeaz şi psihologia lor.
Putem defini aşadar intima convingere ca fiind o stare psihologic
comun tuturor oamenilor în leg tur cu p rerea lor ferm , de
neclintit despre anumite fenomene, evenimente, situaţii.
Având în vedere procesul penal, putem afirma c acuzatorul şi
ap r torul îşi formeaz o convingere intim proprie asupra cazului,
încercând fiecare cu prilejul dezbaterii cauzei s -l conving pe magistrat de
juste ea punctului s u de vedere.
Duelul judiciar constituie pentru magistrat stimulul ce ac ioneaz
corelat cu fondul experien ei, cultura şi informa iile rezultate din probele
administrate.
Intima convingere a magistratului nu se realizeaz decât dup
epuizarea duelului judiciar şi audierea ultimului cuvânt al inculpatului, iar
uneori nici dup aceea, situa ie pentru care legiuitorul a prev zut ipoteza
repunerii pe rol, dac magistratul nu a reuşit s -şi formeze intima
convingere.
For a psihologic a magistratului nu const în rigiditatea şi
impenetrabilitatea pe care se str duieşte s o afişeze. Aceste atitudini sunt
m şti.
Atât procurorul, cât şi avocatul penal cunosc sensibilitatea şi punctele
vulnerabile ale magistratului şi încearc s profite de ele. Îndeosebi
avocatul penal încearc s sensibilizeze afectivitatea magistratului.
Deliberarea, tocmai din aceste considerente, este conceput s se
realizeze într-o stare de relaxare psihic din partea magistratului prin care s
aprecieze corect probele şi argumentele, tentante intersubiectiv în duelul
judiciar, ca şi ultimul cuvânt al inculpatului.
Dac elementele subiective, str ine cauzei sau extrajudiciare de
presiune vor influen a intima convingere, subordonând-o, atunci duelul
judiciar ne apare ca inutil.
7.4.2. Evaluarea şi coroborarea probelor în procesul formării convingerii

intime ca trăire psihică de nezdruncinat
337

Instan a de judecat (judec torul) nu-şi poate forma o convingere
intim , realist , decât prin evaluarea şi coroborarea tuturor probelor
existente la dosar. Doar pe baza acestor probe, cauza poate fi l murit sub
toate aspectele327 . De aceea se impune o scurt analiz a acestora pentru a
putea vedea în ce m sur ajut la formarea convingerii intime.
7.4.2.1. Declara iile învinuitului sau ale inculpatului

Declara iile învinuitului sau ale inculpatului, cunoscute şi sub
denumirea de „mărturisire”, reprezint un mijloc important de prob care
serveşte mai mult sau mai pu in direct la aflarea adev rului în procesul
judiciar. Reglementate în art. 69 C.pr.pen., aceste declara ii vor contribui la
elucidarea împrejur rilor cauzei şi, prin extensie, la formarea convingerii
intime a magistratului. Deşi în practic li se acord o anumit greutate în
alc tuirea probatoriului, legea nu confer o valoare probant deosebit
declara iilor învinuitului sau inculpatului, stabilind c pot servi la aflarea
adev rului numai în m sura în care sunt coroborate cu restul probelor
existente în cauz . Deci, m rturisirea are o for probant condiţionat ,
fiind necesar a fi coroborat cu celelalte probe, precum şi un caracter
divizibil, deoarece poate fi acceptat în parte sau în întregime în func ie de
cum este confirmat sau infirmat de întreg probatoriul328 .
Declara iile învinuitului sau inculpatului se vor forma pe baza proce-
selor psihice ale acestuia, procese ce vor trebui avute în vedere de c tre ma-
gistrat. Aceste mecanisme psihologice se raporteaz la trei etape infrac ionale:
1. conceperea activit ii infrac ionale şi rezolu ia infrac ional 329 ;
2. desf şurarea activit ii infrac ionale;
327
Art. 63 alin. 1 C.pr.pen. – „Constituie probă orice element de fapt care
serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea
persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa
soluţionare a cauzei.”
Art. 64 C.pr.pen. – „Mijloacele de probă prin care se constată elementele de
fapt ce pot servi ca probă sunt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului,
declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente,
declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile,
mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-
legale şi expertizele”.
328
V. Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului de procedură
penală român, Editura Academiei, 1975.
329
C. Bulai, Drept penal român. Partea generală, Editura Şansa, 1992.
338

3. etapa postinfrac ional – în aceast etap îşi fac apari ia procesele
psihice determinate de team , lupta pentru evitarea r spunderii penale
specifice încerc rilor de simulare – disimulare (minciuna, în general).
Declara iile învinuitului vor fi influen ate de tensiunea psihic post-
infrac ional , tensiune determinat de teama de r spundere, de teama
acuz rii.
O influen negativ asupra form rii declara iilor o constituie şi
existen a factorilor obiectivi şi subiectivi determinativi în procesul de
percep ie al învinuitului sau inculpatului (condi ii de vizibilitate nefavo-
rabile, tensiunea psihic existent , deficien e ale organelor de sim etc.).
De asemenea, declara ia poate fi influen at negativ sau pozitiv de
metoda şi mijloacele de interogare folosite de organele de urm rire penal .
Aceste metode vor trebui adaptate tipului de personalitate al fiec rui individ
şi, de asemenea, însuşi anchetatorul (chiar şi magistratul) va trebui s -şi
adapteze şi controleze anumite tr s turi de personalitate.
Prin urmare, deşi nu li se acord o for probant superioar altor
mijloace de prob , declara iile învinuitului sau inculpatului au o valoare
particular , întrucât servesc la conturarea con inutului constitutiv al
infrac iunii sau cel pu in la cunoaşterea pozi iei subiectului fa de fapta
s vârşit , magistratul având în vedere toate aceste aspecte.
7.4.2.2. Declara iile p r ii v t mate

Partea v t mat este subiectul pasiv al infrac iunii, adic persoana
care a suferit prin infrac iune o v t mare fizic , moral sau material .
Fiind subiect principal în cauza penal , declara ia p r ii v t mate este
inerent , mai ales c se presupune c victima are cunoştin e nemijlocite cu
privire la fapt şi f ptuitori.
Formarea declara iilor este precedat de un proces psihologic
deosebit de complex, marcat de capacitatea de recep ionare a informa iilor,
de prelucrarea şi stocarea memorial a acestora, precum şi de existen a unor
factori obiectivi şi subiectivi de distorsiune ce influen eaz recep ia.
Magistratul va trebui s disting în declara ia p r ii v t mate şi
influen ele negative datorate st rii de tulburare afectiv a victimei şi
concretizate în denaturarea inconştient a celor percepute. De asemenea,
trebuie avu i în vedere şi anumi i factori ce altereaz percep ia actului
infrac ional: fenomenul de iluzie, sugestia, efectul „halo”.
Declara ia p r ii v t mate poate fi influen at şi de buna sau reaua-
credin a acesteia, deoarece victima este interesat în rezolvarea cauzei
penale, dar mai presus de toate în dovedirea vinov iei f ptuitorului, fapt ce
va duce la pedepsirea acestuia. Aceast expresie a laturii vindicative pur
339

umane ce exist în individ, poate duce îns la strecurarea în declara ie a
unor elemente de anumit natur , neveridice, care s determine agravarea
r spunderii învinuitului sau inculpatului.
Ca urmare, este necesar coroborarea şi cu alte mijloace de prob
pentru a afla adev rul într-o pricin penal . Judec torul, în virtutea rolului
s u activ, va filtra toate aspectele existente în declara ii pentru a-şi putea
forma convingerea intim .
7.4.2.3. Declara iile martorului

Declara iile, ca şi psihologia acestui participant la procesul penal au
fost prezentate în cap. IV, necesitatea studierii pe larg fiind dat de
particularit ile psihologice ale personalit ii acestuia.
7.4.2.4. Înscrisurile
Din punct de vedere procedural, înscrisurile pot servi ca mijloace de
prob , dac în con inutul lor se arat fapte sau împrejur ri de natur s
contribuie la aflarea adev rului (art. 89 C.pr.pen.).
Termenul de „înscris” poate avea pe lâng aceast calitate de mijloc
de prob , şi calitatea de obiect material al infrac iunilor de fals. Într-o alt
opinie, se subliniaz c în sfera înscrisurilor, ca mijloace de prob intr
numai obiectele pe care sunt marcate semnele scrierii fonetice.
Cu alte cuvinte, „înscrisul” nu reprezint orice mod de materializare,
de exprimare a gândirii şi voin ei într-un obiect material, ci numai
exprimarea prin scris, aceasta reprezentând exprimarea prin semne
grafice a sunetelor şi cuvintelor330 .
Datorit evolu iei extraordinare a ştiin ei care a permis refacerea şi
reconstituirea înscrisurilor deteriorate sau distruse, stabilirea autenticit ii şi
vechimii acestora, precum şi descoperirea falsurilor prin contrafacere, alterare,
deghizare sau imitarea scrisului, magistratul va putea s -şi formeze intima
convingere folosind şi elementele relevate de munca expertului criminalist.
Fiind mijloace de prob concrete, nedepinzând, în general, de aspecte
relative (aşa cum este psihologia uman ), înscrisurile au un rol foarte
important în aflarea adev rului în procesul penal.
7.4.2.5. Înregistr rile audio sau video
330
L. Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Editura Junimea,
Bucureşti, 1973.
340

Înregistr rile audio sau video pot fi efectuate cu autorizarea motivat
a prim-procurorului Parchetului Cur ii de Apel, dac exist date sau indicii
temeinice privind preg tirea sau s vârşirea unei infrac iuni pentru care
urm rirea penal se face din oficiu, iar interceptarea este util pentru aflarea
adev rului. Aceste înregistr ri pot servi ca mijloc de prob dac din
con inutul convorbirilor înregistrate rezult fapte sau împrejur ri de natur
s contribuie la aflarea adev rului (art. 91' C.pr.pen.).
Dat fiind caracterul pur tehnic al acestui mijloc de prob , precum şi
aspectele procedurale cu privire la autorizarea pentru interceptare, redarea
con inutului într-un proces-verbal, sigilarea şi chiar verificarea prin
expertiz , se poate considera c înregistr rile audio sau video sunt „sigure”,
c reprezint o reflectare nedeformat a realit ii.
Ca urmare a acestor însuşiri, judec torul le va re ine şi le va
direc iona în procesul form rii convingerii intime.
7.2.2.6. Fotografiile
Fotografiile constituie un mijloc de prob de o importan deosebit ,
deoarece prin intermediul lor sunt redate rezultatele cercet rilor
criminalistice ce duc la aflarea adev rului într-o cauz penal .
Indiferent dac este efectuat la locul faptei (fotografia judiciar
operativ ) sau în condi ii de laborator (fotografia judiciar de examinare),
fotografia prezint numeroase avantaje: fidelitate în fixarea şi redarea
imaginii; obiectivitate în prezentarea datelor; influenţ psihologic
deosebit atât asupra învinuitului sau inculpatului, cât şi asupra instan ei.
Judec torul va trebui s aşeze fotografiile („planşa foto”) existente
într-un dosar al turi de celelalte mijloace de prob şi s le valorifice în
formarea intimei convingeri, f r a fi influen at de eventuala capacitate a
acestora de manipulare. C ci, aşa cum spunea Confucius: O imagine
valorează mai mult decât 10000 de cuvinte.
7.4.2.7. Constat rile tehnico-ştiin ifice

Conform art. 112 C.pr.pen., dispunerea efectu rii unei constat ri
tehnico-ştiin ifice are loc în cazul în care exist pericol de dispari ie a unor
mijloace de prob sau de schimbare a unor situa ii de fapt şi este necesar
l murirea urgent a unor fapte sau împrejur ri ale cauzei.
Constat rile tehnico-ştiin ifice se fac de c tre specialişti sau
tehnicieni, iar aceştia vor r spunde la întreb rile în leg tur cu obiectul
supus cercet rii.
341

Datorit faptului c prin ele se clarific anumite împrejur ri ale
cauzei, se poate spune c şi constat rile tehnico-ştiin ifice sunt mijloace
importante de prob .
Instan a, în spe magistratul, în cazul în care nu consider clarificate
aspectele supuse analizei tehnico-ştiin ifice, poate dispune refacerea sau
completarea acesteia. Deci, intima convingere a judec torului nu se poate
forma în vederea stabilirii unei sentin e corecte decât dac toate elementele
cazului sunt clare.
7.4.2.8. Constat rile medico-legale

În cazul în care instan a este sesizat cu cauze ce implic v t m ri
corporale sau ale s n t ii, ori moartea violent a unei persoane, precum şi
o moarte a c rei cauz nu se cunoaşte sau este suspect , în dosarul respectiv
va trebui s existe şi constatarea medico-legal a situa iilor mai sus-citate.
Necesitatea acestui raport este dat de importan a valorilor sociale
lezate prin infrac iune, precum şi de stabilirea împrejur rilor cauzei aşa cum
s-au petrecut în realitatea social .
Constat rile medico-legale pot face lumin în anumite cazuri în ceea
ce priveşte latura subiectiv a unei infrac iuni, sau pot releva raportul de
cauzalitate dintre elementul material al laturii obiective şi urmarea imediat
a infrac iunii, precum şi existen a anumitor împrejur ri ce apar in sau nu
lan ului cauzal al faptei.
În func ie de rezultatele constat rii, judec torul îşi poate forma intima
convingere spre o anumit încadrare a faptei sau spre o alt încadrare, total
diferit 331 .
Dat fiind valoarea probant deosebit a acestor mijloace de prob ,
judec torul va ine cont de ele, bineîn eles în coroborare cu celelalte
mijloace de prob existente în cauz .
7.4.2.9. Expertizele
Acest mijloc de prob vine în completarea constat rilor tehnico-
ştiin ifice şi a celor medico-legale atunci când acestea nu l muresc pe
deplin anumite aspecte ale pricinii aduse spre judecare.
331
Ex.: Cazul Vr bioru – Dac s-ar fi constatat drept cauz a mor ii lovirea,
s-ar fi ajuns la condamnarea f ptuitorului pentru „loviri sau v t m ri cauzatoare de
moarte” conform art. 183 C.pen. Îns , constatându-se c moartea s-a datorat unor
afec iuni cardiace preexistente mor ii, încadrarea în art. 183 C.pen. nu mai este
valabil .
342

Ca şi în cazul celorlalte dou mijloace de prob , expertiza poate fi
cerut şi de instan . Raportul f cut în urma analizelor, fie tehnice, fie
medico-legale, nu poate fi decât în consens cu realitatea. De altfel, exist
garan ii de ordin procedural ce înl tur eventualele imixtitudini ce ar urm ri
denaturarea aspectelor supuse expertizei.
Şi în acest caz, judec torul va da importan a ce i se cuvine mijlocului
de prob analizat, punându-l în leg tur cu celelalte date ale cauzei.
7.4.2.10. Mijloacele materiale de prob

În aceast no iune, C.pr.pen. a inclus „obiectele care con in sau
poart o urm a faptei s vârşite, precum şi orice alte obiecte care pot servi
la aflarea adev rului”. De asemenea, sunt incluse sub denumirea de
„corpuri delicte” şi obiectele care au fost folosite sau au fost destinate s
serveasc la s vârşirea unei infrac iuni, precum şi obiectele care sunt
produsul infrac iunii.
Sfera de cuprindere a acestor mijloace de prob este foarte larg , dat
fiind natura urmelor ce se pot g si pe obiect (urme de mâini, de picioare, de
din i, de buze, nas sau îmbr c minte; urme biologice – fie de sânge, saliv ,
fire de p r sau seminale; urme ale unor mijloace de transport; urme ale
armelor de foc; urme ale instrumentelor de spargere etc.). Cu ajutorul
exper ilor criminalişti, toate aceste urme sunt revelate şi cercetate şi, ca
urmare, se pot desprinde concluzii cu privire la anumite circumstan e ale
cauzei.
Judec torul nu va avea decât rolul s aprecieze toate aceste mijloace
de prob , coroborându-le pentru a-şi forma imaginea de ansamblu şi de
detaliu a faptei şi pentru a da o sentin conform cu legea şi situa ia de
fapt.
7.4.3. Garanţii psihologice şi de personalitate ale intimei convingeri.

(Exigenţe morale, exigenţe profesionale, exigenţe legale)
Exigenţele morale vizeaz raportarea real şi sincer a magistratului
judec tor la valorile umane, spunere de adev r, dreptate, justi ie, bun -cre-
din .
Privind astfel, magistratul va trebui s cunoasc în ce constau şi cât
au fost lezate valorile şi interesele legitime ale omului în lumina drepturilor
şi obliga iilor sale.
Atitudinea general a magistratului se raporteaz la suma de valori şi
norme morale unanim acceptate.
343

Exigenţele de competenţ au în vedere preg tirea modern de
specialitate, experien a pozitiv şi, nu în ultimul rând, abilitatea
judec torului de a solicita contribu ia expertizelor de specialitate necesare
în cauzele judiciare.
Interesante prevederi în sensul profesiei de magistrat sunt prev zute
în Codul de conduită pentru persoanele răspunzătoare de aplicarea legii,
aprobat de Adunarea General O.N.U., în decembrie 1979. Astfel, acest
cod prevede faptul c nici o persoan implicat în aplicarea legilor nu poate
tolera un act de tortur sau orice alt pedeaps ori tratament inuman sau
degradant şi nici nu poate invoca un ordin al superiorilor s i sau împrejur ri
excep ionale cum ar fi starea de r zboi, o amenin are contra securit ii
na ionale, pentru a justifica pedepse sau tratamente crude, inumane sau
degradante.
În ceea ce priveşte exigenţele legale se impune cunoaşterea de c tre
judec tor a dispozi iilor legii procesuale, a drepturilor fundamentale ale
omului, la care trebuie s se raporteze în permanen . De asemenea,
prevederile legale cu privire la m rturie, procedeele de tactic şi metodic
în efectuarea audierii martorilor.
7.4.4. Problematica psihologică a deliberării şi opiniei separate

7.4.4.1. Deliberarea
Dup ce în şedin a de judecat au avut loc dezbaterile, adic şi-au
spus cuvântul în fond toate p r ile prezente la proces, s-au audiat martorii şi
exper ii, s-au prezentat mijloacele de prob existente, iar inculpatul şi-a
prezentat „ultimul cuvânt” şi instan a se consider l murit , preşedintele
declar dezbaterile închise şi judec torii care alc tuiesc completul de
judecat delibereaz în vederea pronun rii hot rârii. Deliberarea are loc în
secret (art. 307 C.pr.pen.).
Secretul deliber rii are mare importan pentru a asigura o hot râre
just , pronun at de judec tori numai potrivit legii şi convingerii lor intime,
pe baza materialului probator din dosar, discutat de p r i în şedin . Astfel
se p streaz încrederea în juste ea solu iei şi obiectivitatea judec torilor;
totodat , se asigur judec torilor liniştea pentru a chibzui temeinic.
În procesele simple sau când se rezolv o excep ie, deliberarea în
secret se poate face chiar în şedin a de judecat , dar, de obicei, judec torii
se retrag în camera de chibzuire pentru deliberare.
Deliberarea este condus de preşedintele completului, dar el are
aceleaşi drepturi în ceea ce priveşte solu ia ca şi ceilal i membri ai
completului.
344

Din punct de vedere al lu rii hot rârii, nici o dificultate nu exist în
cazul judec torului unic. Dac îns completul de judec tori este alc tuit din
doi judec tori, în cazul în care aceştia nu cad de acord asupra solu iei, se
ajunge la divergen e, fie c este vorba de solu ia final ce trebuie dat în
cauz , fie c este vorba de rezolvarea, pe tot parcursul judec ii, a unor
cereri, excep ii sau incidente. Într-o astfel de situa ie cauza se repune pe rol
– eventual de îndat , dac p r ile sunt prezente şi se rejudec în complet de
divergen , adic se întregeşte completul de judecat cu preşedintele sau
vicepreşedintele instan ei sau cu un judec tor desemnat de preşedinte,
ajungându-se astfel la un complet format din trei judec tori, adic un num r
impar.
În ipoteza completului de divergen , hot rârea se ia, desigur, în
unanimitate, cum se întâmpl de regul , dar dac unul din membrii
completului nu este de acord cu opinia majorit ii, el poate r mâne cu o
opinie separat . Motivarea opiniei separate este obligatorie.
În cazul în care completul de judecat fiind format dintr-un num r
impar se ajunge la mai mult de dou p reri (de exemplu: unul dintre
membrii completului este pentru admiterea în întregime a ac iunii, altul
pentru respingerea ei, iar al treilea este pentru admiterea ei în parte),
judec torii ale c ror p reri se apropie mai mult sunt datori s se uneasc
într-o singur p rere.
Dincolo de aceste aspecte de ordin strict procedural, deliberarea este
conceput şi legiferat pentru ca magistratul, judec torul s poat cump ni
într-o stare de relaxare psihologic probele şi argumentele, testate
intersubiectiv în duelul judiciar.
Dac elementele subiective, str ine cauzei sau extrajudiciare, de
presiune vor influen a intima convingere a magistratului sau vor impune o
alt solu ie, substituind voin a acestuia, atunci duelul judiciar este inutil, iar
justi ia ajunge s se transforme într-o maşin de fabricat solu ii în serie.
La deliberare nu asist nici reprezentantul Ministerului Public şi nici
grefierul.
Judec torii vor delibera mai întâi asupra chestiunilor de fapt, deci
cele strâns legate de proba iune şi apoi asupra celor de drept, adic
calificarea faptului şi aplicarea pedepsei. To i membrii completului de
judecat au îndatorirea s -şi spun p rerea asupra fiec rei chestiuni 332 .
Ultimul care-şi spune p rerea este preşedintele.
332
Art. 324 alin. 2 C.pr.pen. Carol al II-lea se pretinde c p rerile sunt culese
de preşedinte începând cu judec torul cel mai mic în grad şi continuând în ordinea
numirilor. Evident, legiuitorul a inut seama în aceast reglementare de un însemnat
345

Prin urmare, şi institu ia deliber rii are o component psihologic ce
are menirea s pun în valoare personalitatea judec torului, calit ile ce
structureaz profilul psihointelectual şi moral-afectiv al acestuia, raportarea
real şi sincer a magistratului la valorile umane perene de adev r, dreptate,
justi ie, bun -credin , cunoaşterea valorilor şi intereselor legitime ale
omului în colectivitatea semenilor s i, în lumina drepturilor şi obliga iilor
sale.
Credem, în finalul tuturor considera iilor expuse, c structura
deliber rii, realizat din perspectiva psihologic , poate şi trebuie s fie
sistemul de referin al temeiurilor unor solu ii juridice fundamentate pe
adev r şi justi ie333 .
7.4.4.2. Opinia separat (profesionalism, curaj, echilibru psihic)

Câte probleme de natur juridic şi psihologic ridic probabilitatea
magistra ilor ce constituie un complet de judecat de a avea opinie separat
şi care este tensiunea intelectual şi afectiv n scute pe aceast
problematic atât la nivelul actului de înf ptuire a justi iei, cât şi la cel al
individului angrenat în acest mecanism: în taberele pro şi contra ale
literaturii de specialitate, ale mijloacelor mass-media şi, nu în ultimul rând,
ale practicienilor, o demonstreaz situa ia fluctuant a calific rilor juridice
şi, inevitabil, a solu iilor pronun ate în perioada post-decembrist .
În mod efectiv, orice schimbare de atitudine în pronun area unei
solu ii ridic probleme psihologice inter- şi extrajudiciare, indiferent de
natura procesului.
Putem conchide c , în ultim analiz , exist şi un drept la intim
convingere, pe care se fundamenteaz posibilitatea judec torului de a avea
opinie separat .
Problematica legat de aspectul opiniei separate îşi g seşte
fundamentarea juridic în dispozi iile de drept procedural.
Legiuitorul impune ca hot rârea judec torului s fie rezultatul
acordului membrilor completului de judecat asupra solu iilor date
chestiunilor supuse deliber rii. Dac unanimitatea nu poate fi întrunit ,
hot rârea se ia cu majoritatea.
motiv psihologic: „pentru ca judecătorii cu o experienţă mai mare, deci cu o

prestanţă faţă de ceilalţi, să nu îi influenţeze”.
333
Se exemplific prin studiul unor încheieri şi motiv ri de hot râri în cauze
complexe. (Din arhiva persnal a autorului – T.B.).
346

Chestiunea supus analizei cap t nuan e ce incit la discu ii în
momentul în care judec torul care opineaz pentru solu ia cea mai sever
trebuie s se al ture celei mai apropiate de p rerea sa. Prin lege se consacr
aceast obliga ie a magistratului de a se circumscrie unui punct de vedere
ce va ap rea mai apropiat de cel invocat de el. Aceast obliga ie supus
unei analize mai atente poate da naştere la interpret ri nu lipsite de
„patim ”.
Dac încerc m o abordare psihologic , consider m c un element de
pornire îl va constitui buna-credin a judec torului.
Judec torul (magistratul) trebuie s dea dovad de profesionalism pe
durata întregului proces şi, de asemenea, de bun credin . Supunerea lui
numai legii trebuie dublat şi de latura moral a personalit ii sale.
Doctrinele moderne de drept au dat diferite defini ii bunei-credin e,
toate îns pornind de la cunoscuta maxim roman : Honeste vivere,
alterum non laudare sum qui que tribunere.
Având în vedere ideea fundamental ce ne preocup , respectiv buna-
credin a magistratului, am preferat o defini ie analitic , pornind de la
convingerea c o scurt prezentare a laturilor conceptului bunei-credin e
serveşte mai eficient deontologia activit ii de judec tor şi ideea de justi ie.
347

Capitolul VIII
EROAREA JUDICIAR . MECANISME ŞI IMPLICA II
PSIHOLOGICE
8.1. Punerea problemei

Una din problemele cu consecin e grave în via a societ ii, în via a
familiei şi la nivelul individului, este reprezentat de erorile judiciare.
Imperfec iunea organelor noastre de recep ie, existen a unor elemente
de diferen iere sub raportul însuşirilor de percep ie, memorare şi verbalizare
de la un individ la altul, survenirea între momentul de recep ie a
informa iilor şi cel al reproducerii, a unui coeficient de alterare a faptelor
memorate datorit unei serii de factori, a prezum iei contestabil privind
sinceritatea individului, precum şi marile dificult i ridicate de aprecierea
bunei sau relei-credin e a unei persoane la momentul întocmirii unui act
care serveşte ca prob , constituie, cu toate, aspecte de care judec torul va
trebui s in seama atunci când apreciaz probele şi când delibereaz .
De aceea, inând seama de toate aceste posibilit i de deviere de la
realitate, se impune utilizarea, pe întreaga durat a administr rii şi evalu rii
probelor a acelor procedee elaborate de practica judiciar , în cunoaşterea
deplin a legit ilor psihologice, care s îng duie judec torului s identifice
mai întâi, posibilit ile obiective sau subiective de eroare, s atenueze sau s
înl ture apoi consecin ele factorilor de alterare a adev rului, cu alte cuvinte,
s evalueze exact, în ansamblul probelor, veridicitatea.
Toate aceste aspecte eviden iate transfer întreaga dificultate asupra
opera iei finale legat de activitatea de apreciere a probelor.
Cunoscând dispozi iile legale potrivit c rora probele sunt l sate la
libera apreciere a completului de judecat , nu trebuie pierdut din vedere c
r spunderea care incumb judec torului este mare şi are implica ii asupra
hot rârii pe care o va pronun a.
348

Complexitatea activit ii de înf ptuire a justi iei – de la activitatea
organelor de poli ie, a parchetelor şi pân la activitatea instan elor
judec toreşti – problemele ridicate pe parcursul acestei activit i pot, în
concurs cu anumite împrejur ri, s determine erori judiciare.
În sens filosofic, prin eroare în elegem concluzia care, datorit
limitelor cunoaşterii, observa iei superficiale, experimentului organizat în
mod defectuos, nerespect rii legilor logice, nu reflect adev rat, veridic,
realitatea obiectiv .
Prin eroare judiciar în elegem perceperea, interpretarea,
sancţionarea greşit , cu bun - sau rea-credinţ , a datelor faptice şi
juridice ridicate în cadrul procesului de înf ptuire a justiţiei.
8.2. Erori judiciare – scurt istoric

Romanii apreciau ca esen iale pentru un contract trei elemente:
obiectivul, consim mântul şi capacitatea.
Printre cauzele care duc la inexisten a consim mântului face parte şi
eroarea.
Eroarea este în elegerea greşit a unor împrejur ri. Uneori, când nu
poart asupra unor aspecte ce prezint interes pentru p r i, eroarea nu
produce nici un efect asupra contractului, alteori îns , duce la inexisten a
acestuia. Urm toarele cazuri de eroare atr geau nulitatea contractului: error
in negatio, error in persona, error in corpore şi error in substantia.
Error in negatio (eroarea asupra naturii actului juridic) apare
atunci când o parte inten ioneaz s încheie un anumit contract, iar cealalt
parte, crede c este vorba de o alt opera iune juridic .
Error in persona (eroarea asupra identit ţii persoanei) se produce
atunci când o parte crede c a încheiat contractul cu o anumit persoan şi,
în realitate, l-a încheiat cu altcineva.
Error in corpore (eroarea asupra identit ţii lucrului), se produce
când o parte crede c obiectul material al contractului este un anumit lucru,
iar cealalt parte crede c este vorba de alt lucru.
Error in substantia (eroare asupra calit ţilor esenţiale ale
lucrului) apare atunci când o parte crede c a dobândit un lucru f cut dintr-
o anumit materie şi în realitate dobândeşte un lucru f cut din alt materie.
La romani, ca şi în majoritatea legisla iilor moderne, nu se
reglementa eroarea judiciar – determinat de greşita interpretare şi aplicare
a legii, de apreciere greşit a probelor.
De lege ferenda se impune adoptarea unui sistem sanc ionator care s
protejeze justi iabilii de posibilele erori, s le deschid calea la desp gubiri
din partea statului (în calitatea lui de comitent care r spunde pentru fapta
349

prepusului) s asigure o mai mare credibilitate în obiectivitatea şi
impar ialitatea magistra ilor.
Desigur c în m sura în care se re ine reaua inten ie în interpretarea şi
aplicarea legii, în aprecierea probelor – fapta va îmbr ca forma unor
infrac iuni (abuz de serviciu, purtare abuziv , luare de mit , primirea de
foloase necuvenite, trafic de influen etc.) sanc ionate ca atare334 .
334
AFACEREA ASLAN
În camera unui hotel din Bucureşti, un maior îşi pusese cap t zilelor
împuşcându-se în cap. Pe noptiera de lâng pat, sinucigaşul l sase dou scrisori şi
un pistolet…
Şi în seara zilei de 27 aprilie 1932, comisarul Constantin urai a fost din nou
primul criminalist sosit la locul faptei, în strada Pictor Romano nr. 17, unde avusese
loc un asasinat…
Victima, Sofia Aslan, o femeie în vârst , dar în plin putere, fusese g sit
împuşcat în dormitorul ei, în jurul orei 22,00. Muribunda, la cererea fiului acesteia,
Gheorghe Aslan, care chemase salvarea, fusese transportat la Spitalul
Brîncovenesc, unde îns murise imediat f r a mai putea vorbi.
Din relat rile so ului victimei, Teodor Aslan, fost director al Senatului şi fost
func ionar în serviciul B ncii Generale, acum pensionar, reieşea c , în seara zilei de
27 aprilie 1932, dup ce împreun cu so ia şi fiul lor, Gheorghe Aslan, în vârst de
28 de ani, au luat masa în sufrageria de la parter, s-au dus cu to ii în od ile de
culcare care se aflau la etajul cl dirii.
B trânul Teodor Aslan, care dormea separat de so ia sa, a ar tat cum la scurt
timp dup terminarea mesei de sear , în timp ce dânsul, fiul şi so ia se retr seser în
camerele lor de culcare, a auzit un strig t şi nişte împuşc turi ce veneau din camera
so iei.
Ducându-se s vad ce s-a întâmplat, a constatat c uşa dormitorului acesteia
era închis cu cheia pe din untru şi c în înc pere se auzeau gemete.
B trânul Aslan a mai ar tat c sertarele biroului din camera c pitanului
Gheorghe Aslan fuseser sparte şi pe jos în camer s-a g sit un ciocan a c rui coad
de lemn era rupt în buc i. Într-unul din sertarele for ate şi deschise se g sea un
revolver, pe care sp rg torul nu l-a luat.
Dânsul credea c autorul faptei s-a strecurat din vreme în dormitorul
victimei, unde a stat ascuns dup uş . Dup ce victima a intrat şi a închis uşa, a
atacat-o întrebând-o de ascunz torile în care ine depozita i banii şi bijuteriile. La
riposta energic a victimei a fost nevoit s-o împuşte şi s -şi asigure sc parea.
La rândul s u, c pitanul Gheorghe Aslan relata c , dup terminarea mesei, s-
a dus în dormitor, dar nu a r mas pentru a se odihni ci, luându-şi paltonul, a ieşit la
o scurt plimbare prin împrejurimi, încuind poarta la p r sirea imobilului.
Dup vreo jum tate de ora s-a întors acas , unde, spre surprinderea lui, a
g sit poarta deschis . Când a urcat la etaj a constatat c mama lui este în agonie şi a
350

luat urgent m surile ce s-au impus.
Cazul era de o complexitate extrem , iar cercetarea criminalistic hot râtoare
pentru emiterea de ipoteze corecte şi justa solu ionare a spe ei.
Tân rul Constantin urai se afla în fa a unei probe dificile.
Pentru început, în lipsa cadavrului care fusese depus la morg , realiza
interpretarea urmelor de sânge şi a celor l sate de p trunderea proiectilelor în
imobil şi pere ii unde se petrecuse crima.
O a doua etap necesar l muririi tuturor aspectelor a fost aceea a
examin rii, împreun cu medicul legist, a îmbr c mintei victimei şi a urmelor l sate
de fiecare glon în corpul acesteia, precum şi a modului de dispunere a orificiilor de
intrare şi ieşire.
În sfârşit, considera necesar revederea înc o dat a câmpului faptei, pentru
a corobora datele ob inute cu condi iile reale în care au avut loc tragerile, direc iile
şi distan ele de la care se tr sese.
Inten ia tân rului comisar criminalist era ca în lumina datelor autopsiei s
g seasc proiectilele ricoşate din corp, care împreun cu cele recoltate din
organism, s poat constitui un set de proiectile de comparat cu cele ce se vor fi
dobândit prin trageri experimentale cu armele ce vor fi incriminate la cercet rile
ulterioare.
Pentru prima dat în criminalistica român se pune problema identific rii
armei cu care s-a tras. Constantin urai intuia acest lucru şi se preg tea ca atare.
Pentru investiga iile privind c utarea celorlalte urme digitale, palmare,
precum şi a altor urme l sate de autor, urai a revenit de nenum rate ori în câmpul
faptei, marcând urmele descoperite în vederea fotografierii şi ridic rii lor prin
pelicule.
Cercet rile şi investiga iile au demarat în tromb , progresele cercet rilor
criminalistice trezind o serie de întreb ri. Iat , de exemplu, faptul c pe pantofii
albi, cu vârfurile maron pe care îi purtase Gheorghe Aslan, urai a descoperit urme
fine de sânge ce p reau a fi fost pulverizate dintr-o arter proasp t sec ionat . S-a
explicat acest fenomen prin aceea c ele ar fi putut fi create cu ocazia ridic rii
muribundei şi transport rii acesteia la spital.
În acelaşi timp, dup cercet ri extrem de minu ioase, urai s-a pronun at cu
certitudine asupra faptului c în afara urmelor digitale ale defunctei Sofia Aslan şi
ale fiului ei Gheorghe Aslan, în înc perile în care operase autorul crimei nu s-au
mai g sit şi alte categorii de urme. De ce oare? Nimeni nu poate şti care ar fi fost
cursul ulterior al cercet rilor, cert este faptul c vulpoii judiciarului au dat de o
urm pe care conform obiceiului s-au gr bit s o exploateze cât era „cald ”. Luând
în vizor to i sp rg torii cu mod de operare deosebit s-a ajuns în cele din urm la Ion
Ştef nescu. Despre acest sp rg tor, inspectorul Frînculescu de la judiciar aflase
prin „bun -voin a” aşa-zisului „Picu” (ho aflat în deten ie şi fost tovar ş de fapte
cu b nuitul) c înc din 1931 luaser în vizor o cas „de f cut” pe str. Pictor
351

Romano şi care în mod cert era casa lui Aslan.
Totodat , Picu a ar tat inspectorului Frînculescu c Ion Ştef nescu se afla
permanent în posesia unui pistol mic de calibru 6,35 mm pentru a face uz de el la
nevoie.
Probele în acuzarea lui Ion Ştef nescu încep s se strâng . Se afla aşadar
faptul c „pontul” de „a face” casa Aslan îi fusese dat acestuia de fiica sp l toresei
distinsei familii, care de altfel, recunoaşte c purtaser discu ii asupra loviturii.
Bomba dosarului rezid îns în aceea c de la locul faptei se ridicase un fular de
culoare alb , p tat de sânge, care este recunoscut a fi apar inut lui Ion Ştef nescu.
În final, Ion Ştef nescu recunoaşte comiterea faptei în scop de jaf…
pierderea fularului la locul faptei, luarea pontului de la fiica sp l toresei, spargerea
sertarelor, însuşirea a 3600 lei, rezisten a victimei şi împuşcarea acesteia cu
pistoletul g sit asupra sa…
Toate bune, lux de probe, inclusiv recunoaşterile detaliate ale autorului.
Expertiza balistic , la care urai inea nespus de mult, iat devenea aproape de
prisos.
Şi totuşi, Constantin urai se apuc de treab . Studiase şi cunoştea perfect
metoda de identificare a armelor de foc a profesorului V. Balthazar (1922/1923),
profesor de medicin legal la Facultatea din Paris. Experimentase posibilitatea
imprim rii, în bune condi iuni, a succesiunii ghinturilor aflate pe proiectil cu
ajutorul foi ei de staniol. Studiase temeinic cea mai competent lucrare la vremea
sa, şi anume „Expertiza armelor de foc” a profesorului de medicin -legal Wulfried
Derome – Montreal 1929, însuşindu-şi temeinic tehnicile privind identitatea armei
atât cu ajutorul proiectilelor trase, cât şi cu ajutorul tuburilor arse g site la fa a
locului.
Dup o munc tenace de cercetare, fotografierea şi compara ia sub
microscop a tuburilor şi proiectilelor în litigiu cu cele de compara ie, tân rul
criminalist realiza pentru prima dat în poli ia tehnico-ştiin ific român un raport
de expertiz balistic cu concluzii stupefiante în derularea dosarului în curs:
tuburile şi proiectilele recoltate în crima comis prin împuşcarea cu arma de foc a
victimei Sofia Aslan nu au fost trase şi nu provin de la pistoletul cal. 6,35 mm g sit
asupra lui Ion Ştef nescu şi cu care acesta afirma c împuşcase victima. Inspectorul
Frînculescu, deloc surprins, considera îns c valoarea acestor concluzii este
derizorie din moment ce autorul însuşi m rturisise comiterea faptei, iar pistolul era
cal. 6,35 mm la fel ca şi proiectilele extrase din trupul victimei.
Instruc ia odat terminat , sp rg torul Ion Ştef nescu, zis „Tata Moşu”, a
fost trimis în judecata Cur ii cu Juri a Capitalei, care pe baza probelor dosarului şi a
martorilor audia i (cu toat negarea faptei, în instan , de c tre inculpat), l-a
condamnat la 25 ani munc silnic pentru crima comis .
Avocatul Henry Meitani a f cut o ap rare str lucit , demonstrând
şubrezeniile depozi iilor martorilor acuz rii, punând la îndoial buna lor credin ,
352

dat fiind faptul c erau recruta i din lumea infractorilor şi a concubinelor acestora.
Ce p cat îns , c în str lucita pledoarie, nu au fost aduse în fa a instan ei nici
o problem legat de urmele g site la fa a locului (stropi de sânge, amprente
papilare etc.) şi, mai ales, nu s-a replicat în nici un fel în leg tur cu concluziile
raportului de expertiz balistic , care excludeau faptul c arma crimei ar fi fost cea
g sit asupra lui Ion Ştef nescu.
Epilog:
Condamnatul s vârşise aproape patru ani de ocn când destinul a dat un curs
fericit am râtelor de zile pe care avea s le mai tr iasc …
În camera unui hotel din Bucureşti, un maior îşi pusese cap t zilelor
împuşcându-se în cap … Sinucigaşul nu era nimeni altul decât Gheorghe Aslan,
mai vechea noastr cunoştin . Întins pe pat, cu fa a în sus, mai avea înc în mâna
dreapt un pistolet calibru 6,35 mm.
Pe noptier , lâng pat, sinucigaşul l sase dou scrisori prin care m rturisea
c el a fost acela care o împuşcase pe mama sa Sofia Aslan, în noaptea de 27 aprilie
1932, rugând autorit ile s întreprind demersurile necesare pentru punerea în
libertate a sp rg torului Ion Ştef nescu, care nu era autorul crimei pentru care a fost
judecat şi condamnat.
De prisos s mai consemn m în acest final c rezultatul noii expertize
balistice demonstra categoric: Gheorghe Aslan se sinucisese cu acelaşi pistolet cal.
6,35 mm pe care îl folosise cu patru ani în urm la uciderea mamei sale.
Prin ignoran a vremurilor şi împotriva vicisitudinilor de tot felul, tân rul
comisar de poli ie, expert criminalist, Constantin urai, începuse s -şi fac temeinic
drum.
Eroarea: 25 ani munc silnic la care a fost condamnat Ion Ştef nescu, zis
Tata Moşu.
Sursele erorii: o mixtur de disfunc ii.
Ancheta nu sesizeaz şubrezeniile depozi iilor şi nu pune la îndoial buna-
credin , extrapolat pripit.
Judecata nu clarific chestiuni fundamentale, nu controleaz probele,
ignorând expertiza balistic , lipsa experimentului judiciar.
Apărarea: nu fructific raportul de expertiz balistic .
Probe în acuzare:
̇ Faptul c numitul Picu dezv luie inten ia lui Ion Ştef nescu de a comite
Declara ia lui Picu:
̇ Faptul c Ion Ştef nescu se afl permanent în posesia unui pistol mic,
o spargere împreun cu el pe str. Pictor Romano, casa Aslan;
cal. 6,35 mm;
̇ Faptul c ea fusese aceea care d duse „pontul” şi c se purtase discu ii

Declara ia fiicei sp l toresei:
asupra modului de operare;

353

8.3. Problematica erorii judiciare în drept.
Problematica psihologic a intimei convingeri
Error humanum est spune un vechi dicton latin şi fiin a omeneasc ,
plin de p cate, îşi însuşeşte critic şi acest mic am nunt: de a se fi aflat în
eroare, la un anumit moment şi într-o anumit situa ie, de a fi „c zut” în
greşeal , cum ar spune filosoful, pur şi simplu de a-şi fi reprezentat în mod
eronat situa ia de fapt.
Dictoanele, în general, concentreaz o stare de fapt, o tensiune
oarecare şi, datorit laconismului lor esen ial, au valoarea unui argument,
Declara ia lui Ion Ştef nescu:

̇ Fularul recunoscut ca apar inându-i;
̇ Luarea pontului;
̇ Recunoaşterea comiterii faptei în scop de jaf – 3600 lei;
̇ Spargerea sertarului;
̇ Împuşcarea victimei cu pistoletul g sit asupra sa.
Probe în apărare:
Avocatul Henry Meitani
1. Şubrezenia depozi iilor martorilor acuz rii, confirm fapte colaterale,
̇ Putea s fie luat „pontul”, s fie pus la cale modul de operare, dar fapta
nu directe;
̇ Fularul putea fi un element pe care membrii familiei Aslan s nu-l

s o fi f cut al ii (în lumea interlop sunt lucrate frecvent ponturi comune);
recunoasc ca atare, iar Ion Ştef nescu s fi avut un fular asem n tor sau chiar
identic.
̇ recruta i din lumea interlop şi a concubinelor acestora (profilul moral

2. Îndoieli asupra bunei-credin e a martorilor:
şi interese dubioase);
̇ „Picu” era în deten ie, avea interese, nu era liber, ci constrâns.
̇ pe pantofii albi cu vârfurile maron, pe care-i purtase Gheorghe Aslan,

Chestiuni de clarificat:
comisarul urai descoperise urme fine de sânge care p reau a fi pulverizate dintr-o
̇ în afara urmelor digitale ale defunctei Sofia Aslan şi ale fiului ei

arter proasp t sec ionat ;
Gheorghe Aslan, în înc perile în care operase autorul crimei, nu s-au mai g sit şi
alte categorii de urme (digitale, şterse …);
̇ concluziile expertizei balistice: tuburile şi proiectilele recoltate în crima
comis , prin împuşcarea cu arma de foc a victimei Sofia Aslan, nu au fost trase şi
nu provin de la pistoletul cal. 6,35 mm, g sit asupra lui Ion Ştef nescu şi cu care
acesta afirma c împuşcase victima – acelaşi calibru, elemente traseologice
distincte, excludere.
354

practic a unei scuze, într-un „dialog” al greşelii, invocate de cel care a greşit
şi care simte nevoia s se apere.
Dar undeva, de cealalt parte, s-a produs ireparabilul, frustrarea
nedrept ii provocate de eroare, perceput în func ie de structura
caracterial a individului, iar în plan obiectiv s-au produs distorsiuni, abateri
de la normal, ceva ce a fost f r s fi trebuit s fie.
În momentul în care individul pretinde înc lcarea unui drept
subiectiv al s u, p trunde în mecanismul institu ionalizat al Justi iei statale,
în plin câmp al dreptului obiectiv. Eroarea apare şi aici inerent naturii
omeneşti, alterând raporturile interumane prestabilite. Eroarea de fapt este
scuzabil în Drept, în m sura în care sunt reparabile consecin ele sale, iar
sanc iunea merge de la anularea actelor s vârşite din eroare în timpul
persisten ei erorii, pân la totala disculpare a individului generator al erorii
şi la restabilirea situa iei anterioare. Eroarea creeaz aparen a bunei-credin e
şi o rezum , restabilirea situa iei anterioare şi repararea prejudiciului fiind,
într-un fel, şi o „prim ” acordat bunei-credin e, principiu moral deosebit
de important în Drept.
Acest mod de a privi lucrurile este specific dreptului privat, în special
celui civil, bazat pe egalitatea şi independen a participan ilor, persoane
fizice, la raporturile care formeaz obiectul acestui domeniu al dreptului.
Eroarea „judiciar ” ine de domeniul dreptului penal ca ramur a
dreptului public, cu reguli specifice, în care intervine statul ca ap r tor al
interesului public. Intr m într-un domeniu „mai serios” al dreptului, prin
consecin ele grave pe care le antreneaz , în special în plan psihic, inând de
imprevizibil şi, mai ales, de ireparabil. Practic, accentul cade pe rela ia
judec tor – inculpat, al c ror rol se schimb fa de cel jucat pân în
momentul pronun rii hot rârii: judec torul trece în prim plan, el este în
acelaşi timp şi subiect pasiv, în mintea c ruia se produce greşita
reprezentare a situa iei de fapt, a realit ii obiective, şi subiect activ,
generator a ceea ce se numeşte „eroare judiciar ”, adic el dispune
condamnarea pe nedrept a inculpatului, deoarece nu el a s vârşit fapta.
Inculpatul se transform din acuzat în victim , el trebuind s suporte
consecin ele unei fapte pe care nu a comis-o.
De fapt, eroarea judiciar ca atare, se poate califica abia în momentul
descoperirii şi condamn rii adev ratului f ptuitor, pân atunci hot rârea de
condamnare definitiv are o valoare relativ de adev r, fiind executabil ca
atare.
Punctul central al discu iei despre eroarea judiciar este, aşadar,
mecanismul form rii convingerii intime a judec torului, eronat datorit
insuficien ei probatoriului administrat sau ignor rii anumitor probe
355

esen iale pentru stabilirea adev rului, dar bazat în principal pe buna sa
credin , pe convingerea c solu ia sa este cea corect , corespunz toare
situa iei de fapt şi de drept. Buna sa credin este şi premisa nesanc ion rii
judec torului pentru provocarea erorii judiciare, el având dreptul la intima
convingere, adic dreptul de a aprecia liber, conform conştiin ei sale, cauza,
şi de a se pronun a ca atare, drept conferit de lege ca o „prim de încredere”
în judecata şi conştiin a magistratului, legea l sând solu ionarea cauzei „la
luminile şi în elepciunea judec torului”.
Reaua-credin a magistratului în solu ionarea cazului excede
problema convingerii intime, ca motiva ie psihologic a pronun rii
hot rârii. Judec torul nu mai este subiectul pasiv al erorii de fapt, el
provoac sau cel pu in accept producerea erorii judiciare, atitudinea sa
psihic inând de domeniul inten iei. El a ignorat total, cu bun ştiin ,
probatoriul administrat în cauza care conducea la concluzia nevinov iei
inculpatului sau a cunoscut caracterul s u fals, contraf cut, pronun ând
totuşi o hot râre de condamnare a inculpatului335 .
335
CAZUL SACCO – VANZETTI
24 decembrie 1919, Bridgewater, în apropiere de Boston, SUA. Un
autoturism marca Buick blocheaz calea unui camion ce transporta suma de 30.000
dolari, salariile pentru muncitorii unei fabrici de înc l minte. Din autoturism
coboar 3 b rba i înarma i care nu reuşesc, totuşi, s opreasc camionul.
15 aprilie 1920, South Braintree, tot în apropiere de Boston, SUA. Doi
indivizi necunoscu i îi împuşc pe doi salaria i ai unei fabrici de înc l minte şi le
sustrag suma de 30.000 dolari, salariile lucr torilor. Tâlharii dispar cu un
autoturism marca Buick. Observa iile martorilor nu sunt elocvente, se contrazic. La
sediul poli iei se primeşte un telefon anonim prin care se d un indiciu. Se fac
cercet ri. În absen a celui denun at de c tre telefonul anonim, un anume Coacci, de
origine italian , poli iştii iau urma unor apropia i ai acestuia. Nicola Sacco şi
Bartolomeo Vanzetti sunt aresta i sub acuza ia de participare la al doilea atac şi,
respectiv la ambele atacuri (Vanzetti). Cei doi sunt emigran i italieni, ambii sunt
membri ai mişc rii anarhiste, mişcare deloc agreat în SUA. În baza unor probe
irelevante şi insuficiente, beneficiind şi de serviciile unei ap r ri foarte slab
preg tite şi ineficiente, cei doi acuza i sunt condamna i la moarte pentru asasinat de
gradul întâi. Deşi opinia public din America şi Europa li se al tur celor doi,
aceştia sunt executa i dup mai mult de şase ani de aşteptare.
Dup 50 de ani de la moartea celor doi, în urma efectu rii unor noi anchete,
contraanchete şi expertize s-a putut dovedi nevinov ia acestora. La 20 iulie 1977 s-
a pronun at reabilitarea lor oficial şi s-a proclamat ziua de 20 iulie, zi de amintire
în întreg statul Massachusetts.
356

Date rezultate din cercetarea la faţa locului:
- Şoferul camionului atacat în prima ac iune declar c agresorii erau trei.
Unul dintre ei era înalt, brunet şi purta o musta foarte deas . Ei foloseau un
autoturism Buick.
- Al doilea atac – maşina folosit aici era aceeaşi cu cea din primul atac. Cele
şase gloan e trase asupra victimelor au fost marcate de c tre medicii legişti.
Singurul glon mortal care a atins-o pe una dintre victime a fost notat cu un „III”
roman. În cele din urm totul va depinde de el.
- Atât Sacco, cât şi Vanzetti purtau asupra lor arme.
Erori de interpretare – disfuncţii în exigenţele de competenţă
1. Faptul c cei doi acuza i sunt membrii ai mişc rii anarhiste nu este o
garan ie c cei doi au comis cele dou atacuri;
2. Lipsa alibiului pentru cele dou atacuri al lui Vanzetti este doar un indiciu,
dar nu şi o garan ie c el ar fi comis faptele;
3. Faptul c acuza ii şi-au înv at depozi iile pe dinafar , ei neputând vorbi
bine limba englez nu înseamn c ei sunt nesinceri;
4. Disfunc ii în exigen ele de competen ale avoca ilor ap r rii: absen a
capacit ii de persuasiune, comunicare redus , lips de argumentare – participare la
şedin e, practic, inexistent .
Efecte psihologice de distorsiune a intimei convingeri
Rea-credinţă datorată:
1. efect Halo – apartenen a celor doi acuza i la mişcarea anarhist ;
2. efect Halo – condamnarea lui Vanzetti la 12 ani închisoare pentru primul
atac a încurajat instan a în condamnarea celor doi şi pentru cel de-al doilea atac;
3. judec torul Webster Thayer, preşedintele completului, era un magistrat
integru, dar era un om al tradi iei, ieşit dintr-o veche familie american , un puritan
care cu greu i-ar putea în elege pe imigran ii înc slab integra i, oameni care
vocifereaz , care gesticuleaz , latini („Marile crime ale istoriei” – Bellemare P.,
Nahmias, J-F, p. 11);
4. confuzia produs de numeroasele expertize balistice care nu au avut
concluzii foarte clare;
5. confuzia produs de m rturiile care nu erau prea clare.
Subiectivism al corpului de juraţi datorat faptului c selec ionarea lor s-a
f cut din oficiu, împotriva voin ei lor.
Ignoranţă:
1. a neg rii faptelor de c tre acuza i, chiar şi pe scaunul electric;
2. a faptului c deşi Vanzetti a fost acuzat c şofa Buick-ul în cele dou
atacuri, acesta nu ştia s conduc .
357

Inculpatul devine, dup cum am mai spus, din acuzat victim , fiind
uneori, în cazul relei credin e a magistratului, antecondamnat înc din faza
urm ririi penale, în care se adun probatoriul cauzei. Se încalc astfel, în
mod flagrant, principiul prezum iei de nevinov ie, care func ioneaz în
favoarea inculpatului pân în momentul pronun rii hot rârii de c tre
instan a de judecat , singura în m sur s aprecieze vinov ia sau
nevinov ia acestuia. Înc lcarea acestui principiu înseamn nu numai
lipsirea învinuitului sau inculpatului de un drept al s u fundamental în
procesul penal, ci şi inducerea pentru inculpat a unei st ri de teroare, de
tensiune psihic , acesta realizând c probatoriul cauzei îi este nefavorabil,
rechizitoriul sus inând vinov ia sa, deşi el se ştie nevinovat. Individul
simte c i s-a f cut o nedreptate şi resimte acest lucru mai mult decât ca o
simpl frustrare, ci ca pe un complot împotriva sa, el se simte prins în
mecanismul judiciar statal şi strivit f r nici o putere de ap rare. Este un
moment critic, de ruptur , care intr în sfera ireparabilului.
Trebuie amintit îns şi posibilitatea repar rii prejudiciului suferit în
urma condamn rii pe nedrept, de c tre inculpat, posibilitate conferit de
lege (art. 504 şi urm. C.p.).
Practica judiciar a mers pe principiul „repar rii atât a consecin elor
negative patrimoniale, cât şi morale suferite de o persoan ca urmare a
faptei ilicite, s vârşit de o alt persoan , sau alte suferin e de ordin psihic”
(Decizia C.S.J. – Sec ia civil nr. 1995/29.10.1992).
În completarea legisla iei interne, art. 50 din Conven ia European a
Drepturilor Omului ratificat şi de România, prevede posibilitatea acord rii
„p r ilor lezate, o repara ie echitabil ”, în elegând prin aceasta atât
acoperirea prejudiciului material, cât şi moral, bineîn eles în m sura în care
se poate vorbi de o „reparare”, în adev ratul sens al cuvântului, a
prejudiciului moral, iar acesta poate fi evaluat în bani 336 .
Concluzie:
Prezentarea defectuoas a ap r rii a contribuit la acuzarea celor doi.
Introducerea procesului pe terenul politic, act realizat de c tre ap rare, a reprezentat
practic, condamnarea propriilor clien i. De aici influen a politic s-a impus, fiind
posibil producerea erorii judiciare.
336
AFACEREA DREYFUS
În 1894, Ministerul de R zboi Francez ajunge la concluzia c documente
secrete sunt comunicate serviciilor germane de informa ii. Pentru a stabili filiera,
serviciul francez de informa ii a plasat o agent , o femeie de serviciu la Ambasada
German . Misiunea agentei era de a recupera toate hârtiile pe care le va g si în
coşurile de hârtii sau sobele ambasadei.
358

La 25 septembrie 1894, printre hârtiile remise se afl şi dovada pertinent c
în Statul Major General Francez se afl un tr d tor. Documentul va purta
denumirea „Borderou”. B nuielile s-au concentrat prea repede asupra lui Dreyfus.
Principalul indiciu împotriva lui Dreyfus era asem narea dintre scrisul acestuia şi
cel de pe borderou. Probele administrate în cauz erau atât de inconsistente şi
precare, încât dac nu ar fi existat o campanie dezl n uit de presa antisemit ,
acesta nu ar fi fost condamnat.
Organul de cercetare a urm rit o singur pist . S-a pornit de la ideea greşit
potrivit c reia datele nu puteau fi furnizate decât de un ofi er de stat major stagiar
care avea acces la birourile de la care proveneau documentele.
La 10 octombrie 1894, rezultatele anchetei provizorii sunt comunicate.
Conducerea armatei se întruneşte pentru a decide dac Dreyfus trebuie trimis în
judecat pentru înalt tr dare. Se cade de acord asupra necesit ii de a se lua în
prealabil avizul a doi grafologi: Gobert – care a ar tat c scrisul poate apar ine şi
altei persoane decât a lui Dreyfus – şi Bertillon – care a fost categoric în a atribui
scrisul de pe borderou lui Dreyfus, argumentând c asem n rile şi deosebirile
dintre scrisul lui Dreyfus şi cel de pe borderou sunt o prob indiscutabil a
vinov iei, deoarece în cazul deosebirilor şi-ar fi putut modifica deliberat scrisul
pentru a nu fi recunoscut.
Dreyfus este arestat de Ministerul de R zboi. Este pus s scrie sub dictare
frazele de pe borderou şi i se sugereaz c solu ia optim este s se sinucid .
Dreyfus îşi declar nevinov ia şi sus ine c vrea s dovedeasc acest lucru.
Maiorul Paty, care a instrumentat cauza, atrage aten ia asupra fragilit ii
probelor care oblig la m sura achit rii. Cu toate acestea, Dreyfus este trimis în
judecat pentru delictul de înalt tr dare. În timpul procesului, singura prob a
acuz rii, raportul expertului Bertillon a fost concludent înl turat de ap rare. Au fost
prezentate acte secrete, neaduse la cunoştin a nici a ap r rii şi nici a acuz rii. Un act
provenea de la ataşatul militar italian, era adresat ataşatului militar german şi f cea
men iuni la planurile furnizate de un anume D. Tribunalul l-a identificat cu
Dreyfus. Al doilea înscris era o telegram cifrat adresat de ataşatul militar italian
şefului s u de stat major, prin care solicita o dezmin ire c Dreyfus ar fi avut rela ii
cu el. Înscrisul a fost interpretat tenden ios. În baza acestor elemente, Dreyfus a fost
condamnat la deportare pe via şi degradare.
Recursul este respins, iar la 13 aprilie 1895, Dreyfus este îmbarcat şi
transportat pe Insula Diavolului unde r mâne pân în 1899, supravegheat în
permanen şi maltratat.
Dup deportare, familia c pitanului sus inut de câ iva ofi eri şi unele ziare
ale vremii au declanşat o campanie de reabilitare. Acestora li se al tur şi Emile
359

Zola prin ziarul s u.
La 1 martie 1896 este interceptat o telegram a ataşatului militar german
adresat maiorului E., din al c rei con inut reiese c E. furniza Ambasadei Germane
informa ii secrete. Cercetarea destinatarului telegramei, examinarea scrisului
acestuia, identic cu cel de pe borderou, conduce spre adev ratul tr d tor – maiorul
Esterhazy, ofi er de informa ii din armata francez .
Încerc rile de a restabili adev rul se izbesc de rezisten a îndârjit a celor care
au contribuit, unii de bun -credin , iar al ii inten ionat, la grava eroare judiciar .
La 4 decembrie 1897, Consiliul de r zboi începe instruc ia în afacerea E. E.
este achitat.
Ofi erul care instrumentase cauza trimite o scrisoare deschis preşedintelui
Consiliului de Miniştri, prin care arat c este în m sur s dovedeasc autorit ilor
c dou din documentele citate în Camer şi datate din 1894, nu au leg tur cu
Dreyfus, iar al treilea document este fals. Ofi erul este arestat.
La 26 septembrie 1898, Ministerul Justi iei sesizeaz Curtea de Casa ie cu o
cerere de revizuire a procesului Dreyfus. E. este compromis prin probele
descoperite la anchet şi p r seşte Fran a.
La 3 iunie 1899, Curtea de Casa ie, în sec ii reunite, hot r şte în unanimitate,
casarea sentin ei cu condamnarea lui Dreyfus. Acesta este readus în Fran a.
Hot rârea tribunalului a fost neaşteptat şi surprinz toare. Dreyfus este declarat
vinovat.
La 12 iulie 1906, Curtea de Casa ie este din nou sesizat . La 20 iulie 1906,
afacerea Dreyfus se închide definitiv. Alfred Dreyfus va fi definitiv reabilitat,
reintegrat, avansat şi decorat cu „Legiunea de Onoare”. Se terminase, în sfârşit, un
proces care a zdruncinat din temelii societatea şi statul francez.
Rezumatul procesului:
Eroarea: Deportarea pe via şi degradarea.
Sursele erorii: Un concurs de nereguli.
Ancheta:
̇ nu constat şubrezenii, nici probe, borderou;
̇ organul de cercetare a urm rit o singur pist ;
̇ punctul de plecare în investiga ie a fost greşit;
̇ tr d torul este ofi erul de stat major stagiar, pentru c numai stagiarii
aveau acces la documentele respective.
Judecata:
̇ nu l mureşte aspecte importante, nu controleaz veridicitatea probelor
şi nu pune la îndoial buna-credin a celor care le-au furnizat;
̇ interpreteaz greşit documentele secrete aduse ca prob (D. nu
360

8.4. Surse de distorsiune psihologic implicate în erorile judiciare
înseamn neap rat Dreyfus);

̇ se desf şoar sub imperiul presiunii opiniei publice potrivnice evreilor.
Apărarea:
̇ nu consolideaz netemeinicia, falsitatea aprecierilor grafologice asupra
borderoului. Nu solicit o expertiz suplimentar ;
̇ ce al i ofi eri aveau acces sau erau interesa i în furnizarea de documente
secrete;
̇ ra ionamentul greşit al grafologului;
̇ reaua-credin a celor implica i în cercetarea cazului şi a celor care
aveau cunoştin e de nevinov ia lui Dreyfus;
̇ m sura în care presiunea mass-media a influen at hot rârea luat .
Probe în acuzare:
̇ faptul ca borderoul avea pe el men iuni scrise asem n toare cu scrisul
lui Dreyfus;
1. Declara ia grafologului Bertillon:
̇ Ra ionamentul greşit potrivit c ruia asem n rile şi deosebirile dintre
scrisul lui Dreyfus şi cel de pe borderou atest vinov ia, pentru c în cazul
deosebirilor, Dreyfus şi-ar fi modificat deliberat scrisul pentru a nu fi recunoscut;
2. Înscrisurile secrete prezentate instan ei:
̇ D. nu înseamn Dreyfus;
̇ Solicitarea de a ar ta c Dreyfus nu a avut rela ii cu ataşatul militar
italian a fost interpretat ca vinov ia aparatului militar italian de a ap ra un agent.
În recurs:
̇ Instan a persist în eroare;
̇ Consiliul de Miniştri dispune, incorect, m sura arest rii ofi erului care a
instrumentat cauza şi a afirmat c poate dovedi c cele dou documente secrete nu
au leg tur cu Dreyfus, iar al treilea este fals.
Probe în apărare:
̇ Şubrezenia afirma iei grafologului;
̇ Interpretarea univoc a documentelor secrete susceptibile de cel pu in
dou interpret ri;
̇ Efectul Halo: specialist grafolog egal cunosc tor sigur, proba
incontestabil ;
În recurs:
̇ Greşita interpretare a documentelor care au stat la baza condamn rii;
̇ Reaua-credin în luarea în considerare a noilor aspecte relevante.
361

Am ar tat deja c elementul esen ial în producerea erorii judiciare
este intima convingere a judec torului în aprecierea cauzei. Dar în
mecanismul s u de formare pot interveni diverşi factori de distorsiune, care
apar ca surse indirecte ale erorii judiciare337 .
337
AFACEREA ANCA
În vara anului 1977, Anca Broscotean, în vârst de 18 ani, venit din Sibiu
pentru examene, este ucis cu o ferocitate dement , şi şase colete cu segmente
desprinse din cadavrul ciopâr it sunt g site în puncte diferite din parcurile Capitalei.
Zvonul despre un nou Rîmaru alarmeaz autorit ile care ordon prinderea de
urgen a ucigaşului.
Echipa de anchetatori, în urma cercet rilor efectuate într-un timp record, îl
g seşte vinovat pe Gheorghe Samoilescu, o cunoştin întâmpl toare a victimei.
Ini ial fusese scos din cauz pe baza probelor adunate pân atunci. Samoilescu este
condamnat la 25 de ani închisoare şi executase deja 4 ani de deten ie, când absolut
întâmpl tor, este arestat adev ratul criminal, Romca Cosmici, care îşi m rturiseşte
vinov ia şi în cazul Anca. Procuratura s-a v zut nevoit s revizuiasc dosarul prin
care s-au sus inut învinuirile ce i-au adus lui Samoilescu condamnarea, ordonând,
în final, scoaterea de sub urm rire penal a acestuia, executarea pedepsei fiind
anterior suspendat prin ordinul procurorului general.
A. Aspecte legate de interpretarea probelor în acuzare
1. În cazul Anca, prin modul cum a fost administrat proba testimonial s-a
demonstrat clar înc lcarea dispozi iilor procedurale de c tre echipa de anchetatori.
Astfel, declara iile martorilor au fost ob inute prin derutarea acestora în
cadrul recunoaşterii de obiecte sau prin presiuni psihice: martora principal ,
prietena so ilor Samoilescu, care sus inuse ini ial alibiul în favoarea inculpatului
pentru ziua crimei, şi-a schimbat ulterior declara ia, deşi aceasta a fost infirmat de
alte m rturii, în cursul anchetei având, în general, o pozi ie oscilant : un alt martor,
vecinul tat lui inculpatului, declarând c nu cunoaşte nimic în leg tur cu cauza, a
fost arestat imediat şi inut 51 zile în arest, deşi nu plana asupra sa nici cea mai mic
umbr de îndoial .
2. Cel mai însp imânt tor fapt al acestei pseudo-anchete judiciare a fost îns
modul de audiere al principalilor învinui i: Gheorghe Samoilescu şi so ia sa
Elisabeta (Tu i), acuzat de complicitate la omor deosebit de grav, audiere efectuat
în condi ii de teroare psihic , agravat şi de suferin ele fizice provocate în cazul lui
Samoilescu, prin tortura dup metode inchizitoriale. Cedând psihic, Elisabeta
Samoilescu a scris pur şi simplu declara ia prin care afirma vinov ia so ului s u
dup dictarea anchetatorilor.
3. Sinuciderea p rin ilor inculpatului în cursul urm ririi penale a fost
362

interpretat ca dovad a vinov iei acestuia „fiind consecin a temerii de urm rile
omorului comis în locuin a lor şi ale particip rii Silviei Samoilescu (mama
inculpatului) la sec ionarea şi transportul cadavrului”, deşi este ştiut c un fapt de o
asemenea natur nu poate constitui o prob pertinent şi concludent în fa a
instan ei.
4. Petele de sânge descoperite în baia apartamentului p rin ilor lui
Samoilescu au fost considerate ca apar inând cu certitudine victimei, deşi datorit
procesului de hemoliz rezultat în urma sp l rii cu ap a pardoselii nu se putea
stabili grupa de sânge din care provenea. Astfel, o urm neutr , irelevant , prin
concluziile sale, a fost interpretat cert în defavoarea învinuitului.
5. Procesele verbale de recunoaştere a corpurilor delicte au fost întocmite, cu
înc lcarea dispozi iilor procedurale şi cu ignorarea principiilor psihologiei judiciare:
martorilor le-au fost prezentate numai corpurile delicte ca atare, f r a fi incluse
într-un grup de obiecte cu caracteristici apropiate. De altfel, în general, în actele
procedurale s-a consemnat c martorii recunosc cu certitudine lucrurile ca
apar inând p rin ilor inculpatului, deşi sus inerile se refereau la perioade situate cu
5-7 ani în urm , iar sacoşele respective erau obiecte de serie f r elemente de
individualizare.
B. Ignorarea probelor în apărare
Au existat probe clare care demonstrau c Samoilescu nu poate fi autorul
crimei, care îns au fost înl turate:
̇ Astfel, alibiul sus inut de inculpat a fost înl turat prin m rturia unei
singure persoane deşi aceasta a fost contrazis de declara iile altor martori, vecini ai
inculpatului;
̇ Cel pu in un colet, Samoilescu nu l-ar fi putut depune, deoarece exista
un martor ocular care a stabilit ora depunerii acestuia, or pentru care inculpatul
avea alibi sus inut cu martori;
̇ Tipul de sacoş pe care unii martori l-au recunoscut ca apar inând
familiei Samoilescu, nu se fabricase înc în anii 1971-1972, când martorii au
sus inut c le-au v zut la aceştia;
̇ Amprentele papilare de pe ambalajul coletelor nu apar ineau lui
Samoilescu.
C. Încălcarea exigenţelor de competenţă
Consider m c este necesar tratarea distinct a problemei înc lc rii
exigen elor de competen , fiind evident înc lcarea expertizelor de specialitate sau
interpretarea lor în defavoarea inculpatului, atunci când concluziile acestora erau
incerte.
Astfel, înc din faza ini ial a cercet rilor, a fost solicitat investigarea
363

conduitei simulate a învinui ilor Gheorghe Samoilescu şi Elisabeta Samoilescu,
so ia acestuia. Concluziile, în ambele test ri efectuate, au fost cert negative, cu alte
cuvinte a fost eviden iat absen a stres-ului emo ional în raport cu problematica
critic pentru ambii subiec i.
Dat fiind caracterul de relativ noutate al acestei tehnici de investiga ie în
România (cu aceasta se lucra la Institutul de Criminalistic din 1975, iar în anul în
cauz – 1977 –, expertul lt. psiholog Butoi Tudorel, actualmente colonel, abia
efectuase un stagiu de instruire în Iugoslavia), expertiza biodetec iei
comportamentului simulat a fost efectiv ignorat de anchetator şi plasat în afara
probatoriului necesar cauzei.
Expertiza psihiatric a fost efectuat „de un organ necompetent”, dup cum
sus ine Procuratura în ordonan a de scoatere de sub urm rire penal , iar concluziile
sale ar fi trebuit s mearg în direc ia stabilirii psihopatiei autorului (aşa cum s-a
întâmplat în cazul adev ratului criminal), ceea ce nu era cazul lui Samoilescu.
De asemenea, proba expertiz a m sur torii deschiderii dintre degetul gros şi
degetul ar t tor, irelevant prin concluziile prezentate, a fost interpretat în
defavoarea lui Samoilescu.
D. Problema convingerii intime a instanţei de judecată
Am precizat deja c intima convingere a judec torului în pronun area
hot rârii reprezenta o ultim şans de anihilare a distorsiunilor provocate în cursul
procesului, prin administrarea probelor propuse de organul de urm rire penal în
dovedirea vinov iei inculpatului. În cazul Anca, îns şi intima convingere nu a
îndeplinit acest rol, pentru simplul motiv c nu era posibil acest lucru: totul fusese
înscenat cu minu iozitate, fuseser înl turate toate urmele care ar fi putut da naştere
unor cât de mici suspiciuni, îndoieli, probele în acuzare sunau verosimil şi
conving tor. Instan a şi-ar fi putut exercita mai insistent rolul activ, dar nu este
sigur c ar fi reuşit s contracareze versiunea organului de anchet şi, oricum, ar fi
fost inutil, deoarece pârghiile controlului ierarhic s-ar fi pus în mişcare şi ar fi
împins lucrurile în direc ia dorit .
A fost o eroare judiciar provocat , învinuitul antecondamnat înc din faza
cercet rii şi urm ririi penale, din ra iuni care excedau sfera vinov iei sale în
comiterea faptei, iar intima convingere a judec torului, ca izvor imediat al erorii
judiciare, a fost dirijat , „manipulat ” în direc ia dorit , respectiv a condamn rii
unui om nevinovat.
În sinteză:
Avem, deci, de a face cu o eroare judiciar prin consecin ele hot rârii
definitive pronun ate de instan a de judecat – condamnarea pe nedrept a
inculpatului, dar o eroare provocat , o înscenare diabolic realizat înc din faza
364

urm ririi penale, când au fost administrate numai probe în acuzare, printre care
unele ob inute cu înc lcarea normelor procedurale. Probele evidente, care
excludeau vinov ia lui Gheorghe Samoilescu, au fost înl turate sau neglijate, dup
cum releva ordonan a de scoatere de sub urm rire penal a lui Samoilescu din
15.07.1981.
Se constat astfel interven ia, înc din faza anchetei penale, a surselor de
distorsiune psihologic implicate în mecanismul de producere a erorii judiciare.
Este vorba, în primul rând de înc lcarea exigen elor legale: întreaga anchet penal
a fost condus , de la bun început, spre demonstrarea vinov iei b nuitului, cu
înc lcarea celor mai elementare reguli procedurale şi, mai ales, a prezum iei de
nevinov ie, ca principiu esen ial care asigur nu numai desf şurarea în condi ii de
legalitate a cercet rii şi urm ririi penale, ci şi ap rarea pozi iei psihice a învinuitului
socotit nevinovat pân în momentul r mânerii definitive a hot rârii.
Totodat , au fost înc lcate dispozi iile procedurale privitoare la tactica şi
psihologia ascult rii învinui ilor, a martorilor, precum şi la efectuarea recunoaşterii
de obiecte.
Este vorba, în al doilea rând, de nerespectarea exigen elor de competen ,
prin ignorarea expertizei biodetec iei judiciare, a expertizei psihiatrice şi a celor
sanguine efectuate în cauz .
Dar, în special, este vorba de înc lcarea exigen elor etice şi moral-juridice, în
condi iile relei-credin e a organismului de urm rire penal în administrarea şi
aprecierea probelor şi formularea concluziilor. Aprecierea în termeni juridici a
relei-credin e a activit ii anchetatorilor nu arunc decât o vag lumin asupra celor
petrecute în realitate: era neap rat nevoie de un „ ap isp şitor” şi a fost g sit în
persoana ghinionistului Gheorghe Samoilescu, arestat sub o învinuire oarecare în
speran a liniştirii spiritelor agitate. Dar o dat format „bulg rele de z pad ” el nu a
mai putut fi oprit şi a luat-o la vale transformându-se într-o adev rat avalanş .
Autorit ile au ordonat pedepsirea extrem de sever a lui Samoilescu, chiar
condamnarea lui la moarte.
Încercând surprinderea în planul psihologic a reflect rii faptelor prezentate,
fenomen pe care l-au denumit generic în termenii „înc lc rii exigen elor etice şi
moral-juridice” de c tre anchetatori, s-ar putea spune c ini ial a fost vorba de
încercarea de g sire a unei solu ii de moment – arestarea lui Samoilescu pentru
furtul medalionului (nelegal în esen , neexistând nici o prob în sus inerea
acuza iei) – pentru a potoli lucrurile şi a preveni scandalul care deja se prefigura.
Ulterior, când inevitabilul se produsese a fost evident reaua-credin a
anchetatorilor: lipsa de scrupule şi perseveren a, aproape diabolic , în adunarea
probelor pentru sus inerea vinov iei unui om pe care îl ştiau nevinovat, toate pe
365

a) Un asemenea factor îl poate constitui, în primul rând, proba
testimonial administrat în cauza respectiv care este adesea o prob
esen ial în clarificarea situa iei de fapt şi care, coroborat cu alte probe
administrate, poate duce la aflarea adev rului şi la stabilirea vinov iei
inculpatului.
Analizând cauzele unor erori judiciare în procese penale celebre, unul
din marii maeştri ai Baroului din Paris aprecia c „persoanele care de ineau,
fiecare în parte, un fragment de adev r au t cut de team , interes sau
indiferen ”. Printre aceste persoane se num ra, desigur, şi martorii audia i
în proces, care fie c au t cut, fie c nu au spus adev rul în leg tur cu
faptele cunoscute de ei, ce reprezint împrejur ri esen iale ale cauzei. Ei se
situeaz pe pozi ia psihologic a „relei-credin e”, deoarece cu inten ie au
ascuns sau denaturat adev rul în relat rile lor, fie c aceasta s-a datora fricii,
interesului, indiferen ei, iar atitudinea lor este folosit de persoanele
interesate pentru construirea unei versiuni mincinoase, a unui „alibi” care s
nu poat fi comb tut printr-o prob contrar , chiar dac m rturia ar fi
n scut îndoial sau relat ri false. De aceea putem spune c este aproape
imposibil ca m rturia de bun -credin s fie surs a erorii judiciare: ea este
la rândul ei, produsul erorii în care s-a aflat martorul în leg tur cu
împrejur rile de fapt ale cauzei, explicat în literatura juridic prin
conceptul unghiului de deviere, iar în plan inten ional îi corespunde
convingerea martorului, întemeiat pe buna sa credin , c lucrurile s-au
petrecut în realitate astfel cum el le-a perceput şi le-a relatat. Lipseşte aici
inten ia fabric rii unei versiuni mincinoase care s îndrume pe o pist fals
cercetarea. Numai când intervin şi alte surse de distorsiune, inând de
exigen e de competen , atunci când nu s-a f cut dovada contrar , deşi
fondul obedien ei fa de Puterea atotputernic şi al carierismului, oameni pentru

care frica de a nu-şi pierde „scaunul”, de a nu-şi periclita propria situa ie a însemnat
mai mult decât gândul c un om nevinovat urma, prin fapta lor, s fie condamnat pe
nedrept, cu consecin e psihice incalculabile. Aceasta ine de conştiin a fiec ruia, dar
nu trebuie s uit m faptul c totul a fost posibil, la propor iile acestea, monstruoase,
datorit mecanismului specific statului totalitar, care a f cut ca ordinul şefului
statului s aib , din treapt în treapt , pe linia subordon rii ierarhice, valoarea unui
„imperativ categoric” perceput ca atare de persoanele abilitate s instrumenteze
cauza penal şi care s-au gr bit s -l îndeplineasc cu fric pentru propria situa ie,
dar şi cu siguran a „spatelui acoperit” şi cu conştiin a împ cat , deoarece executau
ordinul unui superior şi, deci, r spunderea nu le revenea în mod direct.
Aşadar, înc lcarea exigen elor legale şi de competen a fost realizat cu
bun -ştiin , urmare fireasc a înc lc rii exigen elor etice şi moral-juridice.
366

aceasta se putea realiza prin administrarea altor probe, se poate vorbi de
m rturia de bun -credin ca surs a erorii judiciare.
b) Un alt posibil izvor direct al erorii judiciare îl constituie exigenţele
de competenţ , mai sus amintite, care presupun adaptarea preg tirii de
specialitate a magistratului la cerin ele tehnologiei judiciare moderne,
aceasta însemnând în primul rând capacitatea lui psihic de a în elege
caracterul de noutate al acestei tehnologii şi importan a sa în solu ionarea
cauzelor judiciare, solicitând contribu ia expertizelor de specialitate în
procesul penal, sub form de probe, ale c ror concluzii s fie apreciate la
valoarea lor real şi coroborate cu alte mijloace de prob revelatoare pentru
aflarea adev rului. În al doilea rând, trebuie s inem cont şi de r spândirea
tehnologiei respective din punct de vedere al utiliz rii ei în practic , de
impunerea ei ca o prob serioas în procesul penal, ale c rei rezultate s fie
recunoscute şi apreciate la justa lor valoare, s capete, cum s-ar spune în
limbajul juridic, opozabilitate erga omnes.
c) Cât despre exigenţele moral-juridice şi etice, ca posibile surse de
distorsiune implicate în erorile judiciare, ele raporteaz activitatea
magistratului la valorile morale general acceptate de societate, la valorile
morale acceptate de propria conştiin şi impuse în practic , la ansamblul
drepturilor şi îndatoririlor prescrise de profesia sa şi aplicabile în fiecare
cauz judiciar în parte. Existen a unor lacune în ceea ce priveşte aceste
exigen e, se subsumeaz conceptului de „rea-credin ” a magistratului, pe
care le-am folosit pân acum, ca un concept opera ional generic pe care l-
am identificat ca o surs direct principal a erorii judiciare, care excede
sfera convingerii intime.
8.5. Izvoare şi surse de eroare în demersul judiciar

8.5.1. Motivul probaţiunii ca sursă de eroare.
Expertiza criminalistică 338
(posibilităţi, limite, surse de eroare)
I. La nivelul organelor de cercetare
(organe de poliţie şi organe ale parchetului)
338
Vezi în Tratat practic de criminalistică, Editura M.I., Bucureşti, 1982,
vol.IV, contribu ia g-ral dr. Ion Anghelescu, p. 272-287; scurte extrase selectiv şi
prelucr ri personale.
367

În contextul întregului sistem probator de la noi, o contribu ie în
garantarea practic a principiului prezum iei de nevinov ie o au şi
expertizele criminalistice.
a) Unele din cauzele obiective ale erorilor expertizei criminalistice se
̇ Expertului care nu are cunoştin e temeinice în domeniul ştiin ei

pot datora:
criminalistice şi al metodelor de expertiz pe care le utilizeaz , este

superficial în activitatea de cercetare, efectuând examin ri incomplete sau
̇ Calit ii judec ilor expertului criminalist influen ate de vanitate

de suprafa , este imprudent sau neglijent în exercitarea atribu iilor sale;
şi orgoliu, de înclinarea spre cazuri rare, spre concluzii lipsite de logic ,
̇ Fetişiz rii tehnicii, întrucât, în pofida progresului tehnic, riscul de

spre p reri preconcepute;
̇ Aplic rii tehnicii, nu ca mijloc de cercetare, ci ca un el, f r a fi

a greşi în investiga ii, persist ;
permanent supus spiritului critic şi gândirii creatoare a expertului;

̇ Întreruperii repetate a expertului criminalist de la executarea cu
continuitate a cercet rilor ştiin ifice de laborator;
̇ Particip rii expertului criminalist la realizarea unor acte de
̇ Dep şirii competen ei sale profesionale sau încerc rii de a

urm rire penal , care îl pot influen a în concluziile formulate;
̇ Lipsei experien ei practice a expertului criminalist;

rezolva prin expertiz probleme de ordin juridic;
̇ Activit ii auxiliarilor expertului criminalist, cu prec dere a

laboran ilor, care, nepreg tind proba în litigiu sau pe cea de compara ie în
prezen a expertului, pot greşi, determinând în final concluzii eronate.
b) Dintre cauzele subiective care pot genera erori în expertiza
̇ Teama de r spundere;
criminalistic , importante sunt:
̇ Neîncrederea în sine;
̇ Atitudinea temerar ;
̇ Lipsa de organizare a activit ilor;
̇ Comportamentul birocratic;
̇ Existen a unei concep ii lipsit de exigen cu privire la
exercitarea profesiei de expert.
Vom analiza câteva categorii de erori care pot ap rea în expertiza
criminalistic :
1. Erori produse ca urmare a ridicării şi ambalării necores-
punzătoare a urmelor sau a corpurilor delicte
368

Orice abatere de la normele criminalistice de ridicare şi ambalare a
urmei unui corp delict poate fi o surs de eroare.
O simpl ridicare a urmei-materie de pe obiectul purt tor, executat
în mod necorespunz tor, face ca în materialul recoltat s apar unele
componente organice sau anorganice str ine acesteia, care vor conduce
uneori la imposibilitatea separ rii lor de componentele caracteristice urmei
în litigiu şi deci la formularea unei concluzii eronate.
Acelaşi deznod mânt nedorit îl poate produce şi o ambalare
necorespunz toare a urmelor în litigiu. Cel mai adesea, erorile se produc ca
urmare a ambal rii în acelaşi loc a urmei în litigiu cu probele de
compara ie.
O alt surs de eroare o poate constitui şi contaminarea produselor în
litigiu în procesul preg tirii în laborator, în vederea examin rii. În aceste
împrejur ri, din lipsa unei metodologii specifice de preparare a probelor
pentru expertiz ori din neglijen a expertului criminalist, se poate ajunge la
contaminarea probei în litigiu pe plan calitativ sau cantitativ cu o serie de
elemente str ine, îngreunându-se formarea unei concluzii juste.
2. Erori produse prin neexaminarea probelor în aceleaşi condiţii.
În majoritatea expertizelor criminalistice se folosesc şi mijloace
tehnice (spectrometru, spectrografe, gazocromatografe, laseri, microscoape
şi calculatoare electronice) care, în ipoteza unei simple modific ri a
parametrilor tehnicii de lucru în examinarea modelelor de compara ie fa
de parametrii utiliza i în cercetarea probelor în litigiu, conduce în mod sigur
la instalarea unei erori în concluziile formulate339 .
3. Erori produse prin neexaminarea originalului
Expertul este obligat s efectueze examinarea urmei dup originalul
urmei sau probei în litigiu, c ci altfel se ajunge lesne la erori340 .
Exist discu ii în privin a efectu rii expertizei dup copii în cazul
expertizei grafice şi a vocii şi vorbirii. Dar şi în aceste cazuri, oricât de bine
ar fi realizat fotocopia originalului, în condi ii de laborator, sau o copie a
benzii magnetice, pot ap rea o serie de deform ri care pot genera erori.
339
Exemplu: Într-o expertiz dactiloscopic , inversarea sau neinversarea,
dup caz, a clişeului urmei digitale poate determina erori privind identitatea
persoanei.
340
Exemplu: În cazul urmelor materiale (de sticl , plastic, tuş, sperm ,
sânge), dac nu se cerceteaz urma propriu-zis , nu se pot determina componentele
acesteia şi deci nu se poate formula o concluzie just .
369

Expertiza grafic nu trebuie efectuat niciodat dup copii xerox,
deoarece în cazul existen ei şters turii, r z turii, tr s turile, urmele de
ap sare etc. nu apar ca pe original, şi deci nu pot fi percepute, examinate şi
puse în eviden în cuprinsul expertizei criminalistice.
4. Erori produse prin compararea urmei cu obiectul creator de urmă
Regula potrivit c reia urma infrac iunii nu se compar cu obiectul
creator, ci cu o urm creat în mod experimental cu ajutorul acestuia, este
de natur s genereze erori dac este înc lcat 341 .
5. Erori produse ca urmare a nefolosirii tuturor mijloacelor şi

metodelor de expertiză.
Pe baza unei practici îndelungate, este necesar s se sublinieze c
examinarea aceleiaşi urme cu ajutorul tuturor posibilit ilor oferite de ştiin
constituie, în expertiza criminalistic o garan ie a stabilirii adev rului
ştiin ific, deci o cale sigur de înl turare a erorii şi a implica iilor ei nefaste
în procesul judiciar.
6. Erori produse în procesul constatării şi interpretării
caracteristicilor identificatoare
Ca urmare a neevalu rii totale a caracteristicilor identificatoare
generale şi individuale oferite de proba în litigiu şi de modelele de
compara ie, pentru ob inerea întregii cantit i de informa ie ştiin ific , se
poate instala eroarea în condi iile expertului.
Se poate vorbi de func ia de preponderen a unor p r i izolate asupra
ansamblului imaginii obiectului examinat.
Expertul cu experien ştie c nu poate întâlni în toate cazurile, o
concordan deplin între toate caracteristicile identificatoare, astfel încât s
înceteze orice îndoial cu privire la identitatea acestora.
În raport de valoarea caracteristicilor identificatoare constatate de
expert apare uneori necesitatea grad rii concluziilor. Etalonul vizat, care s
permit gradarea concluziei, este rezultatul reunirii cunoştin elor de
specialitate, experien ei şi datelor oferite de urmele şi probele de compara ie
examinate.
341
Exemplu: Compara ia între urma l sat de înc l mintea presupusului
infractor g sit la locul faptei, şi înc l minte genereaz eroarea. Compara ia se face
între urma l sat de înc l minte şi urma creat experimental.
370

O surs de eroare în expertiza criminalistic poate fi introducerea de
c tre expert a unor caracteristici foarte relative sau nespecifice în complexul
de caracteristici care urmeaz a fi cercetate pentru formularea concluziei.
7. Erori produse din cauza aprecierii necorespunzătoare a
detaliilor nesemnificative
Unele detalii g site într-o urm supus expertizei pot fi uneori
nesemnificative, determinând concluzii în cercetarea de laborator a
acestora, mai ales atunci când expertul nu reuşeşte s le aprecieze ca atare şi
s stabileasc cum au ac ionat asupra lor agen ii modificatori.
Detaliile relevante în urm sau proba în litigiu pot constitui
caracteristici cu valoare identificatoare numai dac au o frecven
constant . Atunci când un detaliu nu are o repetabilitate constant , trebuie
apreciat de expert ca un am nunt accidental. Este important pentru expert
s re in c un detaliu poate deschide, uneori, o nou pist de cercetare.
8. Erori de măsurare sau de calcul

M surarea şi calculele sunt f cute de c tre expert în etapa intuitiv . În
momentul în care începe s -şi pun întreb ri, trece în faza ra ionamentului
necesar unei cercet ri ştiin ifice. Ca atare, orice greşeal , f cut de expert în
activitatea de m surare ori în calcule, va produce eroare şi în ra ionamentele
întemeiate pe acesta.
9. Erori de logică
̇ Erori de logic formal (aprecierea incorect a deduc iilor);

Asemenea erori sunt:
̇ Erori materiale (relatarea greşit a faptelor);

̇ Erori verbale sau scrise (folosirea eronat a termenilor);
̇ Erori produse prin nerespectarea principiilor de baz ale demons-
̇ Erori generate de ra ionamente greşite, datorate confuziei în

tra iei;
delimitarea categoriilor filosofice: necesar-întâmpl tor, posibil-real,
̇ Erori datorate nerespect rii raportului logic cauz -efect etc.

identita-te-asem nare;
10. Erori produse prin aprecieri subiective
̇ Informa iile înso itoare actului procedural de dispunere a exper-

Subiectivismul poate fi determinat de:
̇
tizei;
For a sugestiv a unor date preliminare;
371

̇ Teama de a contrazice o apreciere aproape stabilit sau grija de a
̇ Netemeinicia concluziilor poate fi rezultatul crizei de timp;

nu dezam gi;
̇ Lipsa posibilit ii unei examin ri prealabile a probei asupra
̇ Confruntarea personal a expertului cu inculpatul în fa a

c ruia expertul este chemat s se pronun e;
̇ Necesitatea unei continue perfec ion ri în ceea ce priveşte

tribunalului;
preg tirea de specialitate şi gradul de obiectivitate;

̇ Necesitatea nuan rii unor aprecieri;
̇ Formularea unor concluzii de mare probabilitate etc.
11. Erori produse prin examinarea unui scris sau a unei voci în
limbi străine
Expertul nu trebuie s procedeze niciodat la compararea grafic a
dou manuscrise str ine, dac nu are la dispozi ie cel pu in modelele
alfabetice ale rii respective. Este indicat ca cercetarea s fie f cut de un
expert criminalist din zona lingvistic respectiv , care cunoaşte bine limba.
12. Erori produse prin neefectuarea experimentelor
Neefectuarea experimentelor este de natur s pun pe expert în
imposibilitatea de a formula o concluzie exact şi uneori poate chiar s
determine instalarea erorii.
Eroarea poate s apar şi atunci când expertul face experimentul
impus, dar nu respect principiul potrivit c ruia aceleaşi cauze produc, în
aceleaşi condi ii, aceleaşi efecte. În aceste situa ii, eroarea poate ap rea
datorit diferen elor survenite între caracteristicile urmei în litigiu şi a
modelului de compara ie ca urmare a condi iilor diferite în care au fost
create.
13. Erori produse ca urmare a imperfecţiunii unor metode de
expertiză criminalistică
Timpul foarte scurt în care au p truns în expertiza criminalistic un
num r mare de metode, relativ recente, ale ştiin ei şi tehnicii, printre care:
spectografia, spectrofotometria, difrac ia şi absorb ia, filtrul optic etc., nu a
permis efectuarea unei game largi de experimente şi, deci, unele dintre
aceste metode de investigare ştiin ific pot prezenta şi unele imperfec iuni.
Se impune, atunci când proba în litigiu permite, ca expertul s
efectueze mai multe examin ri repetate, pentru a se evita orice posibilitate
de eroare.
II. La nivelul instanţelor judec toreşti
372

1. Cazurile în care o persoan este condamnat pentru o crim care
nu a fost s vârşit ;
2. Mai frecvente sunt cazurile de condamnare a unui nevinovat342 în
locul adev ratului vinovat;
342
CAZUL ROSENBERG
La data de 23 septembrie 1949, Uniunea Sovietic experimenteaz , la rândul
ei, pentru prima dat bomba atomic . În condi iile în care secretul acestei arme îl
de inea doar SUA, se deduce c , undeva, probabil la Centrul de Cercetare din Los
Alamos – New Mexico, se produce o scurgere de informa ii. Dup arestarea lui
Harry Gold, declarat şeful spionajului sovietic din SUA, se g seşte o pist de
cercetare a spionilor sovietici infiltra i în puncte importante. Este descoperit un
anume David Greenglass, tehnician la centrul de cercetare mai sus-men ionat.
Acesta declar c a fost înscris în Grupul Tinerilor Comunişti, iar mai târziu, când a
ajuns tehnician la aceast baz , a fost obligat de c tre cumnatul s u, Julius
Rosenberg, s sustrag planul bombei atomice. Astfel, Julius Rosenberg şi so ia sa
Ethel, sunt aresta i şi acuza i de spionaj. Având în vedere gravitatea faptei prin
consecin ele ei dezastruoase, opinia public american cere condamnarea celor doi
Rosenberg, la moarte. Deşi ap rarea şi-a f cut bine datoria, iar probele materiale
invocate au fost irelevante, totuşi, instan a de judecat îi g seşte vinova i de spionaj
şi îi condamn la moarte. La data de 19 iunie 1953, la aproape 3 ani de la arestare,
so ii Rosenberg sunt executa i pe scaunul electric.
În 1975, o dat cu ridicarea secretului asupra dosarelor afacerii şi studierea
unor documente din arhiva FBI, s-a constatat c Julius Rosenberg vându-se, într-
adev r, secrete Uniunii Sovietice. O dat cu el fusese executat şi so ia sa Ethel,
care nu avusese nici o implica ie în aceast afacere şi nici în alte afaceri de aceeaşi
natur . Ethel Rosenberg a fost nevinovat .
Date rezultate din cercetarea la faţa locului:
La perchezi ia efectuat în apartamentul lui David Greenglass s-au g sit
câteva file pline cu formule matematice scrise de Julius Rosenberg.
Din perchezi ia efectuat în apartamentul Rosenberg au fost re inute: 4
ceasuri ieftine de fabrica ie sovietic , fotografia lui Greenglass, alte fotografii cu
prietenii familiei Rosenberg, o cutie pentru chet pe care cei doi au folosit-o în
ajutorarea republicanilor spanioli şi o mas -consol cu fundul dublu.
Erori de interpretare:
R splata pentru predarea planurilor bombei atomice c tre sovietici a constat
în cele 4 ceasuri de fabrica ie sovietic .
Obiectele re inute la perchezi ie şi considerate ca probe materiale au fost
utilizate în scopuri de spionaj.
373

̇ Fie pentru c justi ia a tras, din elemente exacte, concluzii
̇ Fie c în concluziile sale, justi ia s-a sprijinit:

eronate;
⇒ pe o precunoaştere mincinoas a faptei;

⇒ pe documente apocrife;
⇒ pe declara iile inexacte ale unor martori mincinoşi sau chiar de
⇒ pe expertize defectuoase.
bun -credin ;
Considerarea filelor cu formule matematice ca fiind p r i din planul armei

atomice.
Ignoranţa faţă de:
̇ Faptul c probele administrate erau irelevante;
̇ Concluziile cercet rilor conform c rora formulele de pe foile g site nu
apar in planului bombei;
̇ Declara ia lui Harry Gold, care, în calitate de şef al spionajului sovietic
în SUA, nu îi cunoaşte pe cei doi so i (chiar şi atunci când lui Gold i s-au oferit
circumstan e atenuante în schimbul recunoaşterii celor doi, declara ia a fost
men inut );
̇ Faptul c Greenglass nu avea acces la plan;
̇ Refuzul recunoaşterii vinov iei chiar şi pe scaunul electric;
̇ Faptul c preşedintele completului de judecat era şi el evreu şi în
condi iile manifest rii unei clemen e vizibile fa de acuza i s-ar fi declanşat un
curent negativ fa de evreii din SUA.
Rea-credinţă provenită din:
̇ Faptul c cei doi so i erau evrei, dar şi comunişti (în perioada respectiv
se derula un v dit proces împotriva evreilor comunişti din SUA);
̇ Faptul c acuzarea a exagerat consecin ele negative ale faptei.
Minciuna lui David Greenglass care s-a r zbunat pe rudele sale pentru nişte
neîn elegeri mai vechi.
Concluzii:
Condamna i dup un proces inechitabil, bazat pe probe inexistente şi sub
presiunea unei opinii publice fanatizate, Julius şi Ethel Rosenberg au fost şi r mân
pilda victimelor intoleran ei, care, din p cate, apar ine tuturor epocilor şi tuturor
rilor. Este un exemplu tipic de ac iune a politicului şi a mentalit ilor generate de
acesta, în justi ie.
374

3. Situa iile când r spunderea pentru eroarea judiciar revine justi iei
care a neglijat s l mureasc toate aspectele unui proces care p rea simplu,
reducând ancheta la minimum343 .
343
CAZUL RAOUL VILLAIN
Este 31 iulie 1914. Europa se apropie de primul r zboi. Austria, Germania şi
Rusia au f cut deja mobilizarea. Fran a se preg teşte şi ea s le urmeze. La Paris
este mare agita ie. Ziarele scriu despre oportunitatea sau nu a r zboiului. Unul
dintre ziariştii care lupt din r sputeri pentru împiedicarea r zboiului este Jean
Jaures, un socialist convins, deputat şi director al unui ziar. Pentru pozi ia sa, el este
criticat în majoritatea ziarelor şi este calificat drept tr d tor, spion german, vândut.
Charles Peguy, în ziarul „La Sociale”, scria: „De cum se va declara r zboiul, primul
lucru pe care-l vom face va fi s -l împuşc m pe Jaures. N-o s -i l s m în urma
noastr pe aceşti tr d tori”, iar Urbain Gobier: „În ajunul r zboiului, generalul care
ar comanda la patru solda i şi un caporal s -l pun la zid pe cet eanul Jaurès şi s -i
administreze pe loc plumbul care-i lipseşte din creier, şi-ar îndeplini datoria cea mai
elementar ”. În aceste condi ii, instigat poate de astfel de articole, tân rul Raoul
Villain ia o hot râre decisiv . Raoul Villain are 29 de ani şi când este vorba de
politic , r zboi şi patriotism se lanseaz în mari discursuri înfl c rate. El decide ca
ziua de 31 iulie 1914 s fie ziua în care va fi ucis primul tr d tor. Îl va urm ri pe
Jean Jaures şi, în restaurantul „Café du Croissant”, va desc rca în corpul acestuia
dou cartuşe din pistolul s u. Va fi arestat în momentul imediat urm tor
asasinatului, dar va fi judecat dup r zboi.
La data de 24 martie 1919 începe procesul lui Raoul Villain, asasinul lui
Jean Jaurés. Cinci zile mai târziu, procesul se încheie. Raoul Villain este achitat,
considerându-se c fapta a fost comis f r premeditare!
Date rezultate din cercetarea la faţa locului
Autorul asasinatului, Raoul Villain este arestat la fa a locului, fiind prins în
flagrant delict.
La perchezi ia corporal efectuat asupra asasinului se constat prezen a a
dou pistoale. Inculpatul a declarat c cel de-al doilea îi era necesar în cazul bloc rii
primului.
Erori de interpretare
Raoul Villain a fost influen at de articolele din ziare, el ac ionând cu
convingerea c face un bine.
Specialiştii psihiatri au ajuns la concluzia c fapta a fost s vârşit f r
discern mânt numai datorit faptului c inculpatul provenea dintr-o familie cu
deficien e psihice: mama nebun , tat l alcoolic, iar bunica mistic .
375

Când pe fondul coinciden ei în ansamblu a unor acte, depozi ii, se
constat existen a unor elemente care nu se conciliaz , a unor contradic ii,
lucrurile se prezint diferen iat.
Se ştie c orice nepotrivire, orice contradic ie între doi termeni
probeaz falsitatea unuia dintre ei. Tot astfel, orice inconcordan între dou
elemente ale depozi iilor succesive prestate de acelaşi martor probeaz
falsitatea uneia dintre ele, dup cum este posibil ca falsitatea s se r sfrâng
asupra ambilor termeni, atunci când atât prima, cât şi cea de-a doua
depozi ie, între care se constat contradic ii, sunt contraf cute. Cel mai
frecvent îns , existen a unei contradic ii între depozi iile succesive ale
aceluiaş martor indic falsitatea uneia dintre ele, cel pu in în acele elemente
asupra c rora poart contradic ia.
Opera ia de aprecierea a depozi iilor succesive între care se constat
existen a unor contradic ii presupune, pe de o parte, identificarea cauzei
contradic iei, iar pe de alt parte, precizarea caracterului, a întinderii, adic a
m surii în care se r sfrânge asupra m rturiei.
Contradic iile dintre depozi iile succesive ale aceluiaşi martor se
poate datora fie bunei-credin e, fie relei-credin e a martorului.
Când între declara iile martorului de bun -credin se constat
nepotriviri, contradic iile îmbrac forma erorii, a greşelii involuntare. Când
martorul este de rea-credin , contradic iile îmbrac forma unei atitudini
deliberate, adic a minciunii.
Consecin ele care decurg de aici asupra aprecierii unor atare m rturii
difer dup cum contradic ia se datoreaz erorii sau minciunii.
Când contradic ia dintre depozi ii se datoreaz erorii în care s-a aflat
martorul, re inerea sau îndep rtarea m rturiei din ansamblul probelor
depinde de caracterul, de întinderea şi modul în care se r sfrânge aceasta
asupra depozi iei.
Ignoranţă:
̇ În expertiza psihiatric ;
̇ A avoca ilor acuz rii care au orientat procesul spre politic. Guvernul era
conservator, iar victima socialist . Rezultatul procesului putea fi previzibil:
acuzatul, care era conservator, a fost achitat.
Concluzii:
Villain a fost prins în flagrant delict. El nu şi-a negat niciodat fapta pe care
nu a regretat-o nici o secund . Cu toate acestea, tribunalul a hot rât achitarea lui.
Mai mult decât atât, doamna Jaurés, so ia victimei, constituit ca parte civil în
acest proces, este condamnat la plata cheltuielilor de judecat . Este o alt cauz în
care politicul se implic în justi ie.
376

M rturia este divizibil , în sensul c , organele judiciare pot aşeza la
baza convingerii lor acele p r i considerate c reflect adev rul şi
îndep rteaz pe celelalte. De aceea, dac efectele erorii sunt limitate, dac
poart asupra unor circumstan e secundare, lipsite de importan , acestea nu
sunt de natur a se r sfrânge, a discredita întreaga m rturie, deoarece, pe de
o parte, martorul ar fi putut s greşeasc asupra unor împrejur ri şi s
afirme adev rul cu privire la celelalte, iar pe de alt parte, pentru c ar fi
greşit ca dintr-o eroare de minim importan s se deduc în final c tot
atât de bine martorul ar fi putut s se înşele, s greşeasc şi asupra celorlalte
aspecte.
Dimpotriv , dac eroarea este grosier , v dit , dac priveşte un
element intrinsec, adic este de natur a modifica datele în care se
circumscrie, aceasta se r sfrânge asupra întregii m rturii. Pentru a produce
astfel de consecin e, eroarea trebuie s poarte asupra unor împrejur ri
esen iale, care, datorit importan ei lor, în mod necesar trebuie s fi fost
percepute şi p strate în memoria martorului.
Nu numai caracterul şi întinderea erorii trebuie luate în considerare la
aprecierea m rturiilor discordante, ci şi aspectul cantitativ, num rul lor.
Dac existen a unei singure erori par iale, în general, nu este de natur a se
r sfrânge asupra întregii m rturii, existen a unui num r sporit de contra-
dic ii, chiar cu efect limitat la anumite împrejur ri, este de natur a pune sub
semnul întreb rii veridicitatea întregii m rturii.
Situa ia este sensibil modificat atunci când martorul, între ale c rui
depozi ii exist contradic ii, revine, retracteaz una dintre ele. Re inerea
depozi iei în întregime sau numai în acele p r i cu privire la care nu se
constat contradic ii, depinde de încrederea pe care o formeaz organului
judiciar explica ia dat de martor cu privire la cauza contradic iei, de
m sura în care aceast explica ie se armonizeaz cu celelalte probe.
8.5.2. Motivul cercetării judecătoreşti ca sursă de eroare.

(Instanţa vis-à-vis de eroare judiciară)
Unul din aspectele esen iale care condi ioneaz pronun area unei
hot râri judec toreşti este convingerea intim .
Intima convingere reprezint starea psihologic-intelectual şi moral-
afectiv a persoanelor chemate s aplice legea bazat pe buna lor credin şi
în deplin acord cu conştiin a lor moral , dup care aceste persoane stabilesc
377

adev rul într-un proces, în raport de dispozi iile legale în vigoare şi aplic
consecin ele prev zute de lege la situa ia de fapt stabilit 344 .
Judec torul este supus unor exigen e cât priveşte preg tirea
profesional , cunoaşterea dispozi iilor de drept material şi procesual, a
drepturilor fundamentale ale omului. El trebuie s aib în vedere valori
umane perene: adev r, dreptate, bun -credin etc. I se cer, aşadar, nu doar
cunoştin e interdisciplinare, ci şi calit i morale.
Legisla ia noastr asigur cadrul personal adecvat form rii intimei
convingeri. Dup închiderea dezbaterilor în fond are loc deliberarea
completului de judecat . Deliberarea are caracter secret, la ea participând
numai membrii completului. Judec torii vor avea în vedere chestiunile de
fapt şi apoi pe cele de drept, dup care judec torii sunt obliga i s -şi spun
p rerea, ultimul cuvânt avându-l preşedintele, pentru a nu-i influen a pe cei
care au o mai mic experien . Este posibil ca în cadrul completului de
judecat s existe o opinie separat , caz în care judec torul aflat într-o
asemenea situa ie, va trebui s o motiveze. Opinia separat , bine
argumentat , va dovedi în acest caz for a convingerii intime, sim ul moral,
etic şi juridic, curajul propriei opinii.
A abdica de la decizia pe care i-o impune intima convingere
înseamn s - i tr dezi profesia, s realizezi un act injust.
Trebuie ar tat c dreptul subiectiv la intima convingere cunoaşte
limite impuse de lege. Judec torul trebuie s se supun legii.
Intima convingere beneficiaz şi de garan ii legale: separarea
puterilor constitu ionale în stat şi independen a judec torilor care se supun,
în luarea hot rârii numai legii. Independen a judec torilor este şi ea
garantat prin inamovibilitatea lor.
Din punct de vedere psihologic, garan ia convingerii intime este dat
de respectarea de c tre judec tor a principiilor şi legilor de formare a
probelor, a utiliz rii criteriilor psihologice.
344
În decembrie 1979, Adunarea General a O.N.U. a adoptat „Codul de
conduit pentru persoanele r spunz toare de aplicarea legii”.
Articolul 1: „Persoanele r spunz toare de aplicarea legii trebuie s se achite
permanent de datoria pe care le-o impune legea, servind colectivitatea şi protejând
orice persoan , împotriva actelor ilegale, conform înaltului grad de responsabilitate
pe care îl are profesiunea lor”.
Articolul 2: „În îndeplinirea sarcinilor pe care le au, r spunz tori de
aplicarea legii, trebuie s respecte şi s protejeze demnitatea uman , s apere
drepturile fundamentale ale oric rei persoane”.
378

Sub aspect etic, garantarea este dat de moralitatea şi buna-credin a
judec torului.
Înc lcarea acestor garan ii este de natur s duc la eludarea legii, s
genereze erori judiciare cu consecin e nefaste asupra participan ilor la
procesul judiciar şi care este de natur s ştirbeasc credibilitatea într-o
justi ie par ial , egal .
Intima convingere, ca surs de eroare, vizeaz şi activitatea organelor
de cercetare penal , activitate care se reflect în actul prin care vor dispune:
rezolu ie, proces-verbal, ordonan , organul de urm rire penal (fie cel de
cercetare, fie procurorul) va lua decizii în raport cu intima sa convingere.
În procesul judiciar un rol are şi avocatul a c rui intim convingere
nu trebuie s fie guvernat numai de promovarea şi ap rarea intereselor
clientului, ci şi de norme deontologice.
Capitolul IX
PSIHOLOGIA PRIV RII DE LIBERTATE
- Detenţia penitenciar -
Secţiunea I
F PTUITORUL DIN PERSPECTIVA MEDIULUI PRIVATIV
9.1.1. Noţiuni generale. Puncte de vedere şi accepţiuni
asupra pedepsei prin privarea de libertate
În orice societate, abaterea comportamentelor de la normele şi
valorile sociale de baz constituie un fenomen obişnuit. Orice societate
judec comportamentul membrilor s i nu atât din punctul de vedere al
motiva iilor sale intrinseci, cât mai ales din punctul de vedere al
conform rii acestui comportament la normele şi valorile recunoscute.
379

Violarea normelor atrage dup sine – cum bine ştim – m suri punitive şi
coercitive345 . Societatea poate fi controlat şi prin folosirea sanc iunilor.
Pretutindeni sanc iunile posibile şi m surile implementate în societate
ar trebui s fie folosite înainte de privarea de libertate. Când este folosit
privarea de libertate apar probleme deosebite. Este o situa ie complex cu
ampl rezonan în modul de via al individului. Pentru persoana care
execut o pedeaps privativ de libertate, mediul privat pune în ordine dou
• De adaptare la normele şi valorile specifice acestui cadru de via ;

grupuri de probleme:
• De evolu ie ulterioar a personalit ii sale.

Când este folosit privarea de libertate apar probleme ale drepturilor
omului.
Dreptul la integrare fizic şi psihic a persoanei este garantat prin
articolul 22 din „Constitu ia României” care prevede ca nimeni s nu fie
supus nici unui fel de pedeaps sau tratament inuman ori degradant.
Persoanele cu un comportament antisocial şi care aduc prejudicii atât
altor persoane, cât şi statului sunt condamnate cu închisoare conform
„Codului Penal”, art. 57. Executarea pedepsei cu închisoarea se face în
locuri de deten ie anume stabilite, unde cei condamna i presteaz o munc
util , dac sunt ap i, şi particip la ac iuni educative care s conduc la
reeducarea celui condamnat.
Condamnarea persoanelor care au s vârşit infrac iuni trebuie f cut
în urma unui proces penal conform art. 1 din „Codul de Procedur Penal ” ,
proces care are ca scop constatarea în timp şi în mod complet a faptelor,
astfel ca orice persoan care a s vârşit o infrac iune s fie pedepsit potrivit
vinov iei sale.
Procesul penal trebuie s contribuie la: ap rarea ordinii de drept,
ap rarea persoanei, a dreptului şi libert ii acesteia, la prevenirea
infrac iunilor.
9.1.2. Reglementări internaţionale privind tratamentul infractorilor

Na iunile Unite s-au ocupat de tratamentul uman al tuturor
oamenilor, inclusiv al acelora care sunt închişi. Au fost create şi adoptate o
serie de instrumente interna ionale care s apere şi s garanteze drepturile şi
libert ile fundamentale.
1
R dulescu S., Anomie, devianţă şi patologie socială – Editura Hyperion,
Bucureşti, 1991.
380

Astfel, la primul Congres al Na iunilor Unite – Geneva 1955 – a fost
adoptat „Ansamblul de Reguli Minimale pentru Tratamentul De inu ilor”,
care a însemnat un jalon important în procesul de reform penal .
De asemenea, eforturi în aceast direc ie s-au f cut la Congresul al
VI-lea al Na iunilor Unite – Venezuela 1980.
În contextul orient rilor men ionate, Comitetul pentru prevenirea
• Atunci când o persoan este trimis la închisoare pedeapsa ce i

criminalit ii a recomandat urm toarele principii:
• Pe timpul cât se afl în închisoare cel în cauz nu trebuie s fie

se aplic trebuie s fie considerat ca un mijloc şi nu ca un scop;
lipsit de libertatea sa şi de drepturile sale a c ror suspendare deriv în mod

expres sau în mod necesar din aceast priva iune de libertate.
inând seama de evolu ia societ ii şi de schimb rile survenite în
leg tur cu tratamentul de inu ilor, comitetul de Miniştrii al Consiliului
Europei a adoptat un „Standard Minim de Reguli pentru Tratamentul
De inu ilor”.
• S stabileasc un aranjament minim de norme;

Obiectivele acestui Standard de Reguli sunt:
• S pun accentul pe tratamentul uman;

• S stimuleze echitatea.
• Privarea de libertate se va face în condi ii morale şi materiale

Principiile de baz sunt:
• Regulile se vor aplica impar ial – f r discriminare;

care s asigure respectul necesar fa de demnitatea uman ;
• Scopul tratamentului persoanelor în custodie va fi în aşa fel
• Protejarea drepturilor individuale ale de inu ilor:

sus inut încât s ocroteasc s n tatea, propriul respect;
a) Dreptul la primire şi înregistrare;

b) Dreptul la împ r irea şi clasificarea de inu ilor;
c) Dreptul la cazare;
d) Dreptul la igien personal ;
e) Dreptul la îmbr c minte şi aşternut;
f) Dreptul la hran ;
g) Dreptul la servicii medicale;
h) Dreptul la informare şi plângeri;
i) Dreptul la contactul cu lumea exterioar ;
j) Dreptul la asisten moral şi religioas ;
• M suri împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu

k) Dreptul la de inere de bunuri.
cruzime, inumane sau degradante. Prin „tortur ” se în elege orice act prin
381

care se provoac unei persoane, cu inten ie, o durere sau suferin e
puternice, fizice sau psihice, mai ales în scopul de a ob ine de la aceast
persoan sau de la alt persoan ter , informa ii sau m rturisiri. Astfel în
„Conven ia împotriva torturii” se prevede:
1. M suri legislative, administrative, juridice pentru a împiedica
s vârşirea unor acte de tortur ;
2. Nici o împrejurare, oricare ar fi ea, nu poate fi invocat pentru a
justifica tortura;
3. Nu poate fi invocat ordinul unui superior pentru a justifica tortura;
4. Actele de tortur se constituie infrac iuni în raport cu dreptul
penal.
9.1.3. Consecinţele sociopsihologice ale privării de libertate

Ca fenomen social criminalitatea lezeaz interesele societ ii, iar cei
care încalc regulile sunt eticheta i ca atare.
Sanc iunea pentru aceştia este privarea de libertate, unde de inutul
este supus efectelor coercitive ale vie ii de penitenciar, având un statut de
subordonat fa de lege.
Privarea de libertate în mediul penitenciar constituie pentru orice om
o situa ie de ampl rezonan în modul s u de via , atât pe durata deten iei,
cât şi dup aceea în libertate.
Restrângerea acut a libert ii individuale, rela iile impersonale, lipsa
inform rii, regimul autoritar, mediul închis şi activit ile monotone, toate
acestea resim ite de c tre de inut drept atingeri ale integrit ii sale ca fiin
uman .
În multe cazuri impactul priv rii de libertate asupra componentelor
personalit ii este dramatic, generând şi permanentizând conduite diferite
fa de cele avute anterior în mediul liber.346
Pentru a în elege mai bine acest lucru este nevoie s analiz m grupul
de oameni priva i de libertate. Via a în închisoare este o via grea, aici este
anulat orice intimitate, totul este la vedere pentru ceilal i. Un loc important
îl ocup rela iile interpersonale din cadrul grupurilor de de inu i care sunt
grupuri eterogene. Apar rela iile de atrac ie – respingere – indiferen şi a
liderilor informali.
346
Gheorgh F., Pihologia penitenciară, Editura Oscar Print, Bucureşti 1996
– selectiv, scurte extrase şi prelucr ri personale.
382

Rela iile interpersonale sunt o golire, o risipire de sine, nu te po i
ascunde de partea rea a conduitei celor din jur, dar mai r u, posibilit ile de
schimbare aproape c nu exist .
Penitenciarul creeaz un tip aparte de rela ii interpersonale care au un
con inut dinamic şi modalit i aparte de structurare şi manifestare.
• Cadrul specific al penitenciarului

Doi sunt factorii care determin aceste rela ii interpersonale:
a) Mod de organizare;
b) Genuri de activit i;
• Specificul popula iei penitenciare347

c) Supraveghere permanent .
Privarea de libertate îmbrac mai multe forme. Analizând izolarea

psihic şi psihosocial , pe de o parte, şi privarea de libertate prin executarea
unei pedepse penale într-un loc de deten ie, pe de alt parte, vom constata
c între ele exist o multitudine de diferen e ce prezint aspecte specifice şi
manifest ri complexe.
Deosebirile sunt de ordin fundamental şi vizeaz latura cantitativ cât
şi pe cea calitativ :
a) Din punct de vedere cantitativ – privarea de libertate se întinde pe
perioade mai mari sau mai mici, durata condamn rii constituind principalul
factor stresor;
b) Din punct de vedere calitativ – privarea de libertate d naştere
unei game complexe de fr mânt ri psihice şi psihologice începând cu criza
de deten ie.
Privarea de libertate înseamn controlul crimei în societate şi mai
înseamn închisoare şi de inut.
9.1.4. Mediul închis (închisoarea)

Termenul de mediu închis a fost propus de c tre E. Goffman (1961)
pentru a descrie locuin a unde indivizii îşi petrec tot timpul (odihn ,
munc ).
Din punct de vedere metodologic, un asemenea mediu este un
laborator natural, de exemplu: închisoarea, spitalul, azilul, internatul,
cazarma militar , toate reprezint medii totale sau medii izolate şi restrânse.
347
Bogdan T., Santea I., Cornianu R., Comportamentul uman în procesul
judiciar – Editura Serviciul Editorial şi Cinrmatografic M.I., Bucureşti 1983
383

Abordarea microsocial a lui E. Goffman ne d posibilitatea de a
aprecia rela iile interumane în raport cu mediul respectiv prin izolarea de
unele variabile ce ac ioneaz în mediul respectiv.
Mediul închis mai poate fi definit astfel:348 orice ambian unde
exist o barier greu de trecut între exterior şi interior, barier ce
func ioneaz în dublu sens, în cadrul c reia apar fenomene grupate
obişnuite, dar şi o seam de fenomene specifice.
Aplicarea pedepsei privative de libertate oblig individul s tr iasc
într-un mediu de constrângere. E. Goffman consider închisoarea ca fiind o
institu ie total , în sensul de loc de rezisten în care un num r de indivizi
care au o situa ie identic , fiind desp r i i de societatea exterioar pentru o
perioad de timp apreciabil , duc împreun un ciclu de via îngr dit prin
interdic ii formale de a desf şura anumite activit i, de a avea contact cu
familia, de a personaliza spa iul locuit, de a avea ini iative.
Pe lâng aceste norme formale se dezvolt o întreag cultur
informal ca mijloc de rezisten la contactul oficial. Coerci ia institu ional
are nevoie de autorizarea societ ii. În acest sens, penitenciarul apare ca un
fenomen-institu ie ca fiind un ansamblu de reguli juridice cu caracter relativ
stabil care reglementeaz un domeniu al rela iilor sociale în scopul ap r rii,
conserv rii şi promov rii anumitor interese personale sau colective ale
indivizilor, grupurilor sau comunit ilor sociale.
9.1.5. Problematica deţinutului

Fenomenul-caz al institu iei penitenciare este de inutul ca fenomen
individual aflat într-o situa ie concret reglementat de institu ie. Ca urmare
a priv rii de libertate, de inutul este constrâns juridic şi material s locuiasc
în institu ia penitenciar , obligat s se conformeze regulamentelor de ordine
interioar .
De inutul percepe timpul dintr-o pozi ie coercitiv , ap s toare şi
artificial ; astfel se p trunde în psihologia de inutului. El are conştiin a
faptului c intr în închisoare împotriva voin ei sale, cu un statut de
subordonare pe termen lung şi resimte pierderea libert ii cu atât mai
dureros cu cât libertatea era mai bogat în perspective şi alternative, iar
condi iile concrete din penitenciar sunt mai grele. Cu cât este mai pre uit
timpul în libertate (valoarea lui personal ) cu atât mai mult pierderea lui
prin c derea la închisoare devine dureroas , mai zdrobitoare, deci, pedeapsa
este resim it ca fiind mai represiv . Fiecare vine în penitenciar cu un
348
Mitrofan N., Zdrenghea V., Butoi T., Psihologie judiciară.
384

univers specific, plin de contradic ii, frustr ri, neîmpliniri, ca urmare a unei
conduite antisociale, a s vârşirii unei infrac iuni.
Mul i sunt neadapta i social, refractari sau incapabili s se integreze
în cerin ele normelor de convie uire social , sau de o moralitate dubioas şi
au un trecut înc rcat care apas asupra conştiin ei lor.
9.1.6. Potenţialul patogen al mediului privativ

Venirea în penitenciar tulbur echilibrul personalit ii printr-o tripl
• A spa iului de via ;

reducere:
• A timpului personal:
suspendarea viitorului;
relativitatea trecutului;
• A comportamentului social:
izolare;
abandon.
Stresul prelungit în faza de anchet , intrarea într-o colectivitate de
anonimi, controlul riguros al conduitei, dependen a de personal, densitatea
maxim (supraaglomerarea) favorizeaz apari ia şi cronicizarea unei
patologii specifice. Apatia, lipsa ini iativei, pierderea interesului pentru
lucruri, oameni şi evenimente, anestezia afectiv , incapacitatea de a mai
face planuri, resemnarea fatalist , toate acestea contureaz nevroza
penitenciar .
Inexisten a unui spa iu personal, absen a unui refugiu, a sta treaz într-
o ambian monoton , epuizarea subiectelor de discu ie conduc frecvent
spre c deri afective, degradarea imaginii de sine şi deci spre o adaptare
patologic .
Frecvent se constat o adaptare pasiv la condi iile vie ii din
închisoare prin adaptarea unei atitudini filosofice sau evitarea concentr rii
pe anumite probleme incomode. Chiar dac mul i de inu i au avut înainte
de a veni în penitenciar o personalitate robust , în timpul execut rii
pedepsei se instaleaz o sensibilizare progresiv la mediu, o intoleran
emo ional , toate acestea conturând un posibil poten ial patogen al
mediului privativ.
9.1.7. Principiul deschiderii mediului privativ
385

În acest sfârşit de secol, cei chema i s se ocupe de prevenirea
• Tratamentul infractorilor în închisori sau f r închisori;

crimelor şi de tratamentul delincven ilor se afl în fa a unei mari dileme349 :
• Tratamentul infractorilor în afara închisorilor.

Tratamentul în afara stabilimentului penitenciar şi consecin ele sale
în privin a de inutului este o chestiune care prezint o mare importan ,
inând seama de controversa pe care o ridic la scar mondial rolul şi
• Aspectul dezumanizant al întemni rii;

func iile închisorii, dar şi al i factori, precum:
• Incidentele debilizante asupra personalit ii umane;

• Realizarea din ce în ce mai net a faptului c întemni area nu este
în stare s îmbun t easc şansele ca un infractor s urmeze calea cea
dreapt şi faptul c institu iile penitenciare nu au reuşit s scad
criminalitatea, au dat un impuls mişc tor care favorizeaz deschiderea
mediului privativ spre m suri sporite de utilizare.
9.1.8. Tratamentul diferenţiat în mediul privativ

Tratamentul diferen iat în mediul privativ nu este o discriminare. Aici
trebuie f cut distinc ie între discriminarea din interiorul grupelor şi
diferen ele dintre indivizi.
Prima expresie reprezint impunerea unui prejudiciu sau a unui
dezavantaj din motive injuste. A doua recunoaşte nevoia de a trata în mod
diferit de inu ii, astfel încât s se in cont de credin ele şi nevoile lor
speciale, de situa iile speciale sau de statutul lor nefavorabil.
A trata diferen iat poate fi considerat legitim când se justific printr-o
cunoaştere bine fondat .
9.1.9. Etichetarea socială

Etichetarea social reprezint o form a reac iei sociale, este o
stigm 350 . În acest caz crima apare ca un produs al reac iei sociale. Cei care
se abat de la normele sociale sunt eticheta i ca infractori, ca urmare a
reac iei sociale de r spuns la criminalitate. Prin etichetare individul este
trecut de la o pozi ie social considerat normal în societate la una de
deviant. Reac ia social presupune existen a a dou personaje:
349
F. Gheorghe, Mediul penitenciar, „Revista de ştiin a penitenciar ”, nr.1,
Bucureşti, 1996.
350
Zamfir C., Vl sceanu L., Dicţionar de sociologie, Editura Babel,
Bucureşti, 1993.
386

• Unul individual – cel etichetat;
• Altul colectiv – societatea care eticheteaz .
Critica teoriei etichet rii se concentreaz pe dou idei:
a) Societatea reac ioneaz fa de comportamentul social distructiv
al individului, nu fa de pozi ia sa marginal ;
b) Etichetarea nu presupune pierderea identit ii considerat din
punct de vedere social normal , pedeapsa în acest caz având rol de
recuperare social .
9.1.10. Paradoxul penitenciar

Se pune întrebarea: în ce m sur rolul recuperator al pedepsei
privative de libertate îşi atinge scopul? În acest context se eviden iaz
existen a unui paradox penitenciar.
În deten ie pot s apar efecte de corup ie reciproc a de inu ilor,
având loc un proces de socializare invers . Condamnatul se simte eliminat
de societate, astfel încât îşi dezvolt o tehnic de reac ie fa de controlul
formal.
Dificultatea reeduc rii este aceea de a converti rela ia formal
obligatorie într-una formal . În sistemul institu ional personalitatea este
estompat . Paralel cu sistemul oficial de referin se dezvolt o subcultur ,
ceea ce favorizeaz creşterea ratei de recidivism.
9.1.11. Psihologia individului care a săvârşit infracţiunea

Fenomenul de devian este în eles, de obicei, ca un fapt psihologic,
deşi este în primul rând sociologic, deoarece este rezultatul unui produs
colectiv351 .
Infractorul adult se eviden iaz printr-un profil psihologic care const
• Înclina ia c tre agresivitate - bazat pe un fond de ostilitate şi

în:
negare a valorilor socialmente acceptate;
• Instabilitate emo ional – fragilitatea eului;
•
– caren e educa ionale;
Inadaptare social – exacerbarea sentimentului
de insecuritate;
– vagabondaj;
– evitarea formelor organizate de via ;
351
Mitrofan N., Zdrenghea V., Butoi T., op.cit.
387

• Duplicitatea conduitei;
• Dezechilibrul existen ial- patimi, vicii, perversiuni;
• Un surplus de experien e nepl cute.
Sentimentul de autoapreciere pare a fi subminat, de aceea el nu
pierde nimic dac este criticat sau încarcerat, neavând un statut social de
ap rat, teama de a-l pierde nu-l motiveaz s fac eforturi pentru a se
conforma nevoilor sociale.
9.1.12. Factorii implicaţi în determinarea

comportamentului infractorului
Comportamentul infractorului este influen at de o serie de factori,
• Factori endogeni (interni)

dup cum urmeaz :
• Factori exogeni (externi)
• Factori neuro-psihici: disfunc ii cerebrale;

Factorii endogeni sunt:
• Deficienţe intelectuale: capacitatea intelectual redus care îl

împiedic în anticiparea consecin elor ac iunilor întreprinse (ex.: tr ieşte
• Tulbur ri ale afectivit ţii: acest lucru creeaz probleme

mai mult în prezent);
serioase pe linia adaptativ şi anume:

- st ri de frustrare;
• Tulbur ri caracteriale: imaturizare caracterial , şi const în:

- dorin a unei vie i mai uşoare;
̇ instabilitate afectiv ;
̇ autocontrol insuficient;
̇ impulsivitate, agresivitate;
̇ subestimarea greşelilor;
̇ respingerea normelor.
• grupul şi influenţa lui nefast

Factorii extrogeni sunt:
• climat familial: – familii dezorganizate;

– familii conflictuale.
9.1.13. Personalitatea infractorului

Cercetarea personalit ii infractorului implic un câmp larg de
investiga ii asupra fiin ei umane concepute ca un întreg (Eysenck).
Jean Pinatel în „Personalitatea criminal ” consider c trecerea la act
constituie elementul decisiv. Condi iile trecerii la act sunt comandate la
388

infractorii care comit acte grave, de un nucleu al personalit ii ale c rui
• egocentrismul;
componente sunt352 :
• labilitatea;
• agresivitatea;
• indiferen a afectiv .
Nucleul personalit ii criminale este o structur dinamic , este
reunirea şi asocierea componentelor amintite, dintre care nici una în sine nu
este anormal .
Jean Pinatel pune un accent deosebit asupra faptului c nucleul
personalit ii nu este un dat, ci o rezultant . Analizând comportamentul
infrac ional, autorul arat c infractorul nu este re inut în s vârşirea actului
s u de oprobriul social, deoarece este labil, incapabil s se organizeze pe
termen lung şi, tot aşa, nu este în stare s dep şeasc obstacolele care apar
în calea ac iunii lui criminale, deoarece el este dinamic şi eminamente
agresiv.
În acelaşi timp, el reuşeşte s dep şeasc şi aversiunea fa de acte
odioase, c ci, fiind indiferent afectiv, nu-i pas de nimeni, nu nutreşte
sentimente de simpatie fa de nimeni şi, în consecin , poate comite orice
infrac iune.
9.1.14. Caracteristici ale personalităţii şi modificările sale

pe parcursul executării pedepsei cu închisoarea
Ca element al personalit ii, afectivitatea duce greul frustr rilor
impuse de privarea de libertate. Este un izvor al multor fr mânt ri
subiective sau conflicte interpersonale, manifest rile afective fiind un
seismograf sensibil al dinamicii sufleteşti a de inu ilor pe timpul execut rii
pedepsei.
Un alt element al personalit ii este motiva ia353 . La persoanele
• un prim grup de aspecte cuprinde motivele prezentate de fiecare

private de libertate ea prezint o mare complexitate:
• al doilea grup se refer la motivele unor conduite disfunc ionale,

subiect ca fiind explica ia faptei comise;
precum şi sursele de satisfac ii – insatisfac ii pe parcursul execut rii

pedepsei.
352
Dragomirescu V., Psihosociologia comportamentului deviant, Editura
Ştiin şi Tehnic , Bucureşti, 1976.
353
Mitrofan N., Zdrenghea V., Butoi T., op.cit.
389

În ceea ce priveşte motiva ia (justific rile) infrac iunilor, în ciuda
apartenen ei diversit ii, pot fi totuşi distinse cele elaborate înaintea
comiterii infrac iunii, de cele fabricate dup .
O alt component a personalit ii, voin a, reclam o reprezentare
realist , deoarece în munca de reeducare a de inu ilor se apeleaz la
îndemnuri adresate voin ei şi se uit c actul voin ei implic satisfacerea
anumitor nevoi. În cazul, frecvent de altfel, în care de inutul îşi pierde
încrederea în posibilitatea de integrare social , voin a începe s fie orientat
spre ac iuni care-l îndep rteaz şi mai mult de aştept rile cadrelor. În acest
sens, putem enumera: acte de bravad , tatuaje, de inu i mai puternici. În
concluzie, se poate vorbi cu greu în penitenciar de modificarea voin ei.
Tr s tura de personalitate care este supus cel mai mult influen elor
grupului de apartenen este temperamentul. În situa ia când în aceleaşi
grupuri se întâlnesc mai mul i indivizi cu acelaşi temperament, se
• un climat rece şi indiferent – la flegmatici;

instaleaz o atmosfer caracteristic :
• linişte meditativ – la melancolici;

• un activism calm zgomotos – la sangvini;
• o tensiune, întrerupt de r bufniri agresive – la colerici.
Totuşi, temperamentul nu creeaz prin el însuşi, în penitenciar,
probleme deosebite, care s influen eze asupra bunului mers al grupului.
Legat de motiva ia actului infrac ional comis, de inu ii îl prezint ca
fiind finalul unui proces f r alternative, c oricine în locul lor ar fi procedat
la fel, vina fiind atribuit altora.
9.1.15. Tipologia infractorului

În cadrul mediului privativ de libertate putem întâlni diverse tipuri de
• Infractorul înveterat – acesta are un comportament repetitiv

personalitate ale infractorului:
obişnuit care face s apese o amenin are grav asupra securit ii semenilor
s i, prin: agresivitate persistent , indiferen absolut în privin a
consecin elor. Poate fi definit anormal, dar trebuie inut cont c la scar
mondial nu exist uniformitate în privin a interpret rii no iunii de infractor
• Infractorul primejdios – no iunea de caracter primejdios nu se

înveterat.
sprijin nici pe considera iuni juridice, nici pe considera iuni clinice.

Aceast clasificare implic mai mult necesitatea de a recurge la m suri
severe fa de infractor. No iunea de infractor se bazeaz pe urm toarele
criterii: gravitatea infrac iunii, num rul de infrac iuni s vârşite, starea
390

mintal a infractorului, probabilitatea ca infractorul s continue s fie o
• Infractorul dificil – spre deosebire de infractorul primejdios,

amenin are pentru securitatea public dac este pus în libertate.
acesta este astfel denumit de c tre autorit ile corec ionale din cauza
greut ilor pe care le are de a se adapta rigorilor şi priva iunilor deten iei,
mai cu seam din cauza personalit ii sale într-un mediu fizic strict
delimitat, pe o perioad de timp considerabil . Ei sunt produsul condi iilor
şi priva iunilor specifice vie ii din închisoare, care tinde s cauzeze
claustrofobia şi care de fapt ocazioneaz la de inu i toate aceste simptome.
De inu ii dificili sunt pur şi simplu aceia care pun probleme administrative
• Deţinutul pe termen lung – întemni area pe termen lung este o

mai curând decât problemele de securitate.
no iune relativ fiindc este în func ie de existen a sau absen a pedepsei

capitale. Totuşi în ceea ce priveşte aceast categorie de de inu i este posibil
s facem deosebirea între de inu i care pot s prezinte o amenin are fizic
pentru societate, pentru personalul închisorii, pentru al i de inu i şi cei care
au fost condamna i la o pedeaps de lung durat , fiindc societatea
consider crima pe care, au s vârşit-o aşa de oribil , încât o lung
condamnare este singurul mijloc de a stigmatiza asemenea fapte.
Cu cât pedeapsa este mai lung , cu atât condi iile în care ea este
isp şit sunt mai stricte şi cu atât mai mult izolarea şi alienarea de inutului
vor fi mai durabile.
9.1.16. Problematica recidivei şi factorii care influenţează recidiva

Recidiva se poate defini ca o pluralitate de infrac iuni s vârşite de un
individ 354 .
Dac primul contact cu lumea închisorii este atât de traumatizant şi
are consecin e atât de ample pentru individ şi cei apropia i lui, cum se
explic recidiva şi chiar multirecidiva?
Una din explica ii ar putea fi dobândirea de c tre infractor a unei mai
mari capacit i de a risca.
• Ocazionali – marginali;
În literatura de specialitate se pot întâlni diverse tipuri de recidivişti:
• Pseudo-recidivişti;
• Recidivişti ordinari;
• Recidivişti din obişnuinţ .
354
Banciu D., Factorii sociali care concură la apariţia comportamentului
recidivist – Simpozion, Bucureşti, 1983.
391

O alt explica ie ar putea fi neputin a tratamentului penitenciar.
Recidivistul nu a fost intimidat şi nici readaptat datorit pedepsei
precedente; din acest punct de vedere închisoarea este v zut ca o institu ie
de socializare şi de înv are a crimei.
Acest punct de vedere a fost sus inut şi de Foucault. Dac se
utilizeaz nivelul de recidiv ca indicator al rezultatelor închisorii sau
procesului penal, interpretarea eşecului este inversat , ajungem la 100%
recidiv şi ar semnifica faptul c numai cei asupra c rora s-a dat pronostic
sigur de recidiv au fost încarcera i. Dar, de multe ori se constat c se
foloseşte închisoarea ca prim solu ie.
• Dificult ile de adaptare a infractorului în trecerea de la un tip de

Recidiva poate fi influen at de urm torii factori355 :
• Situa ia socio-cultural a infractorului;

via la altul;
• Destructurarea şi dezorganizarea familiei;

• Neintegrarea socio-profesional ;
• Grupuri de prieteni sau grupuri stradale.
9.1.17. Personalitatea infractorului recidivist

Cunoaşterea personalit ii infractorului recidivist constituie
fundamentul m surilor ce se întreprind pentru a se realiza prevenirea
eficient a comportamentului deviant.
Atitudinea comportamental a celor care comit fapte antisociale se
afl în strâns rela ie cu mediul educa ional, formativ, cu factorii
psihosociali individuali şi de mediu care men in recidiva.
• Tendin a de a merge cu banda;

Caracteristicile psihologice ale infractorului recidivist ar putea fi:
• Semne de neadaptare;
• Vanitos şi egocentric;
• Primeşte greu dezaprobarea;
• Îl stimuleaz aprobarea.
Prezint o imaturite intelectual , dar aceasta nu trebuie în eleas ca
fiind identic cu un coeficient de inteligen QI sc zut.
Imaturitatea intelectual înseamn capacitate redus de a stabili un
raport ra ional între pierderi şi câştiguri, în proiectarea şi efectuarea unui act
informa ional. Se mai caracterizeaz printr-o ostilitate exagerat fa de
355
Vasile P., Banciu D., Factori sociali care favorizează repetarea faptelor
antisociale – Simpozion, Bucureşti, 1983.
392

orice persoan , o team exagerat de a p rea slab, incapacitatea de a
prevedea pe termen lung consecin ele ac iunii sale, caren e materne,
precum: stare emo ional deficitar , sc derea nivelului de aspira ie, tendin
sporit de identificare cu modele din penitenciar, instalarea st rii de
instabilitate psihic .
Secţiunea II
FENOMENE PSIHOSOCIOLOGICE ALE MEDIULUI
PRIVATIV DE LIBERTATE
Cunoştin ele privind fenomenele psiho–sociale ce pot surveni în
condi iile mediului privativ sunt necesare, deoarece institu ia specializat în
executarea sanc iunilor privative de libertate se deosebeşte prin profilul s u
psiho-social de oricare alt institu ie sau grupare organizat de oameni.
Venirea individului în penitenciar nu este urmarea unui act propriu de
via sau a unei obliga ii cet eneşti (cum este cazul intern rii într-un spital
sau efectuarea stagiului militar), ci reprezint o form de sanc ionare
aplicat de societate individului care s-a ab tut de la normele ei morale şi
juridice. O dat cu intrarea în penitenciar individul resimte, într-o m sur
mai mare sau mai mic , în func ie de vârst , de structura sa psihologic , de
maturizarea social şi de nivelul de cultur , efectul priv rii de libertate şi
reac ioneaz într-un mod personal la aceast nou situa ie.
9.2.1. Şocul depunerii (încarcerării)

Privarea de libertate implic mai multe forme, iar din punct de vedere
calitativ d naştere unui fenomen deosebit, şi anume şocul încarcer rii.
Acest lucru determin o gam complex de fr mânt ri psihice şi
psihosociale, începând cu criza de deten ie manifestat de la închiderea în
carapacea t cerii pân la comportamente agresive şi autoagresive
(sinucideri, autoflagel ri). În compara ie cu st rile accidentale de izolare,
privarea de libertate în sistemul deten iei are drept consecin , absolut
specific , înl turarea simbolurilor exterioare ale personalit ii prin
obligativitatea purt rii uniformei de de inut, care standardizeaz modul de
via şi estompeaz pân la anulare diferen ele individuale. Şocul depunerii
se manifest şi prin restrângerea libert ilor individuale. Rela iile
interpersonale, lipsa de informa ii, regimul autoritar, sunt resim ite drept
atingeri ale integrit ii sale ca fiin uman .
La toate acestea se adaug contactul cu subcultura carceral care, în
scurt vreme, îl face pe de inut s -şi formeze o nou viziune asupra propriei
393

persoane şi s -şi elaboreze o strategie de supravie uire constând într-un
comportament de consim ire-integrare (de conformare pasiv ).
S-a mai observat c , în timpul deten iei, spa iul de via se reduce, în
acelaşi timp având loc: regresiunea satisfac iilor, recentrarea intereselor pe
lucruri m runte, alterarea comunic rii, supunerea total , precum şi
manifestarea procesului real al penitenciariz rii prin intensificarea unei
mentalit i specifice, un nivel de aspira ii sc zut, lipsa preocup rii pentru
viitor, exprimarea convingerii c este etichetat definitiv, dar nu în ultimul
rând, o imagine negativ de sine.
În rela iile lor, de inu ii strecoar o und de fatalitate pentru faptul de
a fi ajuns în penitenciar şi asta, dup p rerea lor, echivaleaz cu un eşec
moral ce îi va marca toat via a. Aceast devalorizare a lumii şi a propriei
vie i este handicapul cel mai greu rezultat în urma depunerii în penitenciar.
9.2.2. Percepţia deţinutului asupra pedepsei şi a mediului privativ

Acest fenomen este determinat de cele mai multe ori de modul cum a
rezolvat fiecare de inut problema isp şirii356 .Când pedeapsa este apreciat
ca fiind m sura faptei, condi ia de zi cu zi exprim o acceptare supus
tuturor rigorilor, când pedeapsa este v zut ca fiind mai aspr decât
infrac iunea comis , de inutul consider c i s-a f cut o nedreptate şi sufer
o sanc iune nemeritat .
Ca urmare, de inutul va r mâne neîmp cat, revendicativ şi ostil
administra iei locului de deten ie, dominat de sentimente de victimizare.
Cu cât adaptarea la via a de penitenciar este mai bun , cu atât
toleran a fa de condi iile de mediu este mai mare, chiar dac în aceast
situa ie problema incompatibilit ii între de inu i, ca urmare a istoriilor indi-
viduale şi particularit ilor de personalitate, r mâne cronic nesolu ionat .
În ceea ce priveşte fenomenul de percep ie asupra mediului
penitenciar, acesta este determinat de o multitudine de factori – materiali şi
spirituali; obiectivi şi subiectivi; sociali şi psihosociali; care numai în
corela ie şi interdependen devin relevan i pentru în elegerea climatului
specific mediului privativ. Gradul de cultur redus, dar mai ales
semnifica ia negativ atribuit execut rii pedepsei cu închisoarea, îi fac pe
mul i condamna i s nu aprecieze corect mediul din penitenciar.
9.2.3. Fenomenul de prizonizare şi deprizonizare
356
Mitrofan N., Aspecte privind relaţia etic-juridic-psihologic, în „Revista
penitenciar ” nr.3, Bucureşti, 1995.
394

Înc în urm cu decenii, criminologul canadian D. Clemmer (1940) a
semnalat fenomenul de prizonizare, definit ca „socializare” la cultura
deviant a de inu ilor, proces prin care de inutul ajunge s adopte sau s
împ rt şeasc punctul de vedere al încarcera ilor privind lumea din
penitenciar şi societatea în general.
Prizonizarea incumb adoptarea unei atitudini ostile (f işe sau
ascunse) fa de personalul închisorii, fa de lumea din afar şi,
concomitent, dezvoltarea unei loialit i fa de ceilal i de inu i, sprijinirea
reciproc ori de câte ori interesele reale sau imaginare ale de inu ilor intr în
conflict cu unele dispozi ii ale autorit ii. F r îndoial c adoptarea acestei
norme carcerale, ca şi alte norme de acelaşi fel, atât de caracteristice
subculturii carcerale, sunt generate dintr-o puternic motiva ie, care se
subsumeaz , aşa cum am v zut c a formulat A Maslow, categoriei de
motive desemnate prin „necesitatea apartenen ei la grup”.
În aceast situa ie, primul pas, motivat psihologic, va fi str dania
de inutului de a se integra grupului informal de de inu i, de a-şi dezvolta
conduite dezirabile prevalate în acest grup, printre altele şi de supunerea
necondi ionat fa de liderul informal, chiar dac risc s fie prost v zut de
cadre. El va opta pentru situa ia gratifiant (imediat ), deci face cauz
comun cu grupul de de inu i, c ci de inu ii sunt mai în m sur în a-l
sanc iona premial sau penal decât cadrele.
Stanton Weeler (1968) subliniaz c „fenomenul de prizonizare, de
integrare în grupul de inu ilor, de identificare cu subcultura carceral este
doar o prim faz în evolu ia de inutului”, c ci în cea de a doua faz din
via a de deten ie se poate vedea limpede fenomenul de deprizonizare.
Cu alte cuvinte, la începutul deten iei, asumarea rolului de captiv este
logic la infractori, cu cât se apropie îns momentul liber rii ei vor tinde s
adopte un rol tot mai apropiat de ceea ce este dezirabil din punct de vedere
social. F r îndoial c şi aici exist o motivare calculativ , c ci un
comportament adecvat poate prescurta, uneori în mod sensibil, durata
sentin ei.
9.2.4. Ierarhia şi statutul

În general, prin ierarhie în elegem „un sistem de priorit i în raport cu
importan a acordat lor”. În conştiin a comun ideea de ierarhie este
asociat cu o dispunere spa ial pe vertical , elementul de deasupra este
preferat celui de dedesubt.
Prin statut în elegem pozi ia ocupat de o persoan într-un grup. În
cadrul mediului privativ, unii de inu i beneficiaz de mici avantaje, datorit
unor activit i pe care le desf şoar , iar în acest caz statutul lor creşte.
395

Personalul închisorii încearc s impun o anumit ierarhie formal ,
dar în cele mai multe cazuri aceasta corespunde cu cea informal .
În fruntea ierarhiei informale se afl şmecherii. Statutul acestora se
ob ine o dat cu creşterea experien ei de penitenciar, cu creşterea valorii
sumelor furate sau jefuite, cu gradul de îndr zneal şi de inventivitate
implicate în actul infrac ional.
Statutul de şmecher poate fi dobândit şi prin protec ia unui prieten
sau rude aflate în penitenciar, dac acesta din urm are o pozi ie ierarhic
superioar .
Urmeaz apoi în ierarhie impresia, indivizi ce afişeaz şi pretind un
statut ridicat, dar f r a fi capabil s -l men in un timp îndelungat.
În a treia linie ierarhic sunt nepo ii, cei ce îndeplinesc muncile de
cur enie şi ordine, afla i la discre ia celor cu rang superior.
Rolurile sociale sunt îns mult mai diversificate. Personalit ile
deosebite, cu un statut foarte ridicat sunt numite jupâni, iar un nume generic
dat celor din zonele inferioare de ierarhie este de fraier.
Exist îns şi lideri informali al c ror statut ridicat se datoreaz
preg tirii lor profesionale sau intelectuale. Statutul poate evolua rapid în
func ie de avantajele de care cei din pozi iile superioare pot beneficia, de la
aşa numi ii c uta i (persoanele ce primesc pachete). Un fraier sau nepot
intr rapid în grupul şmecherilor dac este c utat.
Subcultura de penitenciar sus ine instalarea unei asemenea ierarhii.
Sistemul de inu ilor de culegere a informa iilor se focalizeaz asupra noilor
veni i pentru a afla infrac iunile pentru care au fost condamna i, statutul
social exterior, probabilitatea de a fi c utat.
Când informa ia nu este suficient sau accesibil , noul de inut este
supus testelor, adic unor situa ii impuse de cei din grupul în care a fost
repartizat, pentru a i se determina reac iile şi stabili statutul. De inu ii
consider c , în general, odat stabilit statutul (prin aceast metod ), acesta
nu se mai schimb .
De inu ii au o ierarhie depreciativ a infrac iunilor pe care le-au
s vârşit. Pe baza acesteia o serie de de inu i dobândesc un statut de paria,
fiind izola i şi sanc iona i de grup.
De inu ii consider inacceptabile: atacarea şi terorizarea copiilor,
homosexualitatea, omorul sadic sau omorul p rin ilor sau b trânilor. Cea
mai evident reac ie ostil este fa de violatori, mai ales când victimile sunt
minori. Reac ia ostil merge de la izolare pân la agresarea zilnic .
9.2.5. Agresivitate şi violenţă
„Prin agresivitate, în elegem un comportament verbal sau ac ional
ofensiv, orientat spre umilirea şi chiar suprimarea fizic a celorlal i”.
396

• Contra propriei persoane (autoagresiune);
Comportamentul agresiv poate fi orientat:
• Spre distrugerea obiectelor investite cu semnifica ii sociale;

• Heteroagresivitate (împotriva celorlal i şi a conduc torilor).
Prin violen în elegem utilizarea for ei şi a constrângerii de c tre un
individ în scopul impunerii voin ei asupra altora. Privarea de libertate
favorizeaz apari ia şi dezvoltarea unor comportamente agresive.
Se poate ca unii de inu i s fie victime sau agresorii altora, conduitele
lor agresive fiind fie incluse motiva ional prin crearea unor st ri de mânie şi
furie, fie determinate de efecte de grup, ca imita ia coercitiv – comandat .
Alt form de agresivitate este cea instrumental 357 care se manifest
sub forma conflictelor individuale sau de grup, în condi iile în care se intr
în competi ie pentru o resurs de existen limitat , cum ar fi –
teritorialitatea, dreptul de a lua primul masa.
O form extrem de agresivitate verbal şi fizic este a celor care sunt
condamna i pentru delicte repudiate de mediul carceral, cum ar fi: violul cu
incest, violul copiilor, uciderea copiilor, p rin ilor, so iei.
Ca form de agresivitate specific mediului apare sclavia, constând în
folosirea de c tre de inu i a altora pentru menaj şi alte activit i considerate
înjositoare.
Putem afirma c mediul privativ de libertate dezvolt un compor-
tament agresiv care const în respingerea agresiv a valorilor şi normelor de
grup din exterior.
9.2.6. Frustrarea
Un fenomen deosebit cu care se confrunt individul este frustrarea (a
am gi, a înşela). „Fenomenul se refer la o situa ie în care un obstacol
intervine în calea satisfacerii unei trebuin e şi modific astfel
comportamentul”. Consecin ele frustr rii sunt grave sau mai pu in grave în
func ie de natura obstacolului.
• Frustrarea primar – tensiunea şi insatisfac ia sunt provocate

Exist dou categorii de frustr ri:
• Frustrarea secundar – un obstacol interior sau exterior, pasiv

de absen a obiectului necesar (lipsa hranei);
sau activ, apare în calea comportamentului motivat îndreptat spre obiect.

Se pot observa patru tipuri de obstacole:
357
Paulescu N., Instincte, patimi, si conflicte, Editura Funda ia Anastasia,
Bucuresti, 1995.
397

•
•
Obstacol pasiv intern (incapacitatea persoanei);
•
Obstacol activ intern (pulsiune secundar cu acelaşi obiect);
Ciocnirea a dou trebuinţe de intensitate egal dar de sens
• Obstacol activ extern – situa ie în care subiectului i se interzice

opus;
de c tre cineva, sub amenin area pedepsei, îndeplinirea unei activit i.

În general, sursa conflictelor o reprezint obstacolele interne care au
o mare importan pentru individ. Frustrarea în mediul privativ are diverse
• Frustrarea este resim it cu deosebit t rie pe planul timpului.

forme de manifestare:
Organizarea impus şi în general foarte monoton a timpului, programarea

sever reglementat a timpului liber, atât cât este, fiind şi el impus mai cu
seam în primele perioade de deten ie, provoac sentimentul de frustrare
• Frustrarea mai este resim it în mod dramatic de c tre de inut în

continu şi, în consecin m reşte agresivitatea de inutului.
ceea ce priveşte limitarea drastic a spa iului de mişcare. Aceasta înseamn

necesitatea impus de regulamentul institu iei penitenciare de a elabora noi
conduite legate de spa iu şi de timp, radical diferite de cele ale unui individ
aflat în libertate. Reducerea perimetrului de mişcare a individului duce la
apari ia unor fenomene ancestrale de teritorialitate, adic „comportamentul
individului de ap rare a teritoriului propriu” (H.F. Reading) care se
manifest printr-o exagerat îndârjire în ap rarea spa iului personal (locul
de culcare, locul de alimentare). Deşi fenomenul de teritorialitate se
manifest şi în condi iile vie ii obişnuite, în condi iile deten iei fenomenul
de teritorialitate devine exacerbat şi suscit o agresivitate m rit .
La m rirea sentimentului de frustrare duce şi renun area for at la o
seam de obiecte de uz personal, a c ror lips este mereu resim it .
De asemenea, de inutul este for at s renun e la cele mai multe din
pl cerile pe care şi le-a putut oferi în via a liber (consumul de alcool, jocuri de
noroc etc.) Aceste lucruri îl duc la crearea de surogate de satisfac ii (Kener).
9.2.7. Problema frustrare-agresiune

Apari ia neaşteptat a unui obstacol real sau imaginar inverseaz fluxul
normal al ac iunii, creeaz o dificultate major , dezorganizeaz individul şi îl
duce într-o situa ie de criz . O asemenea stare se numeşte frustra ie, stare în
care la cei mai mul i indivizi se declanşeaz mecanisme agresive. În starea de
frustrare oamenii nu se comport dup legile ra iunii, c ile obişnuite
comportamentale sunt dezorganizate, apare o tensiune interioar .
Referindu-ne la de inu i putem constata c orice infractor este un
frustrat, dar nu orice frustrat devine logic şi infractor. La aceştia, nu numai
398

teoretic, dar şi practic, este deschis calea agresiunii în situa ii practice şi de
aceea întâlnim un înalt grad de intoleran la st rile de frustrare.
• Actul frustrant se poate atribui clar unui frustrator;

Frustrarea duce la agresivitate mai ales atunci când:
• În cultura sau subcultura dat , o situa ie frustrant cere r spuns

agresiv.
Chiar dac nu se absolutizeaz raportul frustrare-agresivitate, totuşi
putem afirma c actele deviante, în genere, şi cele tipic infrac ionale, în
special, sunt motivate în mai mare m sur de existen a unor frustr ri. St rile
frustrante sunt de moment, de durat medie ori continu .
De asemenea au efect declanşator (constituie motive) st rile de
frustrare reale şi în egal m sur cele imaginare. Acestea din urm pot
provoca la fel ca la frustrarea real toate formele de agresiune, ostile sau
instrumentale. Situa ia frustrant de moment duce, de obicei, la infrac iuni
sau chiar crime ocazionale, nu odat provocate sau precipitate de
comportamentul victimei.
Putem concluziona c st rile de frustrare, periodice sau continui, duc
la acte de agresiune, iar în ceea ce priveşte de inu ii, aceştia îşi adapteaz
• Comportamentul agresiv – caracterizat prin rezisten deschis

comportamentul în urma frustr rilor, dup cum urmeaz :
la regimul vie ii din penitenciar, reliefându-se adev rate crize ce se

manifest prin comportamente agresive, îndreptate spre al i de inu i sau
• Comportamente defensive (de retragere) – care semnific

chiar cadre şi reac ii autoagresive – mutil ri şi tentative de sinucidere – .
interiorizarea, izolarea de inutului primar de comunitatea celorlal i de inu i

şi de via a din penitenciar, el constituindu-şi o linie imaginar unde încearc
• Comportamente de consimţire – prin care se în elege

s se refugieze.
conformarea pasiv a condamnatului la normele şi regulile din penitenciar,

respectarea acestora fiind f cut în manier formal , astfel încât s nu
• Conduit de integrare – conform c reia de inutul se rela-

atrag sanc iuni suplimentare.
ioneaz activ cu ceilal i de inu i şi cu mediul de deten ie. Aceast form de

adaptare este vizibil mai ales la de inu ii condamna i pe termen lung.
9.2.8. Teritorialitatea
Fenomenul de teritorialitate „reprezint caracteristica grupurilor şi a
indivizilor din interiorul acestora de a-şi delimita teritorii şi de a avea
anumite comportamente specifice în raport cu acestea”. Termenul a fost
399

luat din etologie, unde teritorialitatea se întâlneşte în comportamentul celor
mai multe specii superioare.
• Primare – în care individul/grupul poate exercita un control

Se pot distinge dou tipuri de teritorii:
• Secundare – care sunt utilizate în mod regulat, dar controlul asu-

total, iar utilizarea teritoriului este de lung durat (dormitor, pat);
pra lor nu se exercit decât în momentul utiliz rii (locul la mas , în banc ).
În cadrul acestor teritorii indivizii sau grupurile au comportamente
specifice, dintre care cele de ap rare sunt cele mai importante (vorbirea în
şoapt ).
Atât grupurile cât şi indivizii marcheaz de regul teritoriile. Pentru
aceasta sunt utiliza i marcatori de grani care pot fi centrali, pentru a marca
zona cea mai important a unui teritoriu. Ca marcatori pot fi utilizate: haine,
afişe, fotografii, desene.
Legat de teritorialitate este spa iul interpersonal, care poate fi
• Zona intim : – pân la 45 cm

delimitat în zone ale acestuia:
• Zona personal : – 45 – 120 cm

• Zona social : – 1,2 – 3,6 cm
În fiecare zon se pot desf şura diferite activit i, iar accesul în
interiorul lor este strict reglementat.
Studierea acestui fenomen în mediul privativ îmbrac forme
specifice. La prima vedere se pare c teritorialitatea de inu ilor nu
determin agresivitatea teritorial . În primul rând, deşi exist
supraaglomerare, spa iul fiec rui de inut nu este marcat cu obiecte
personale. Exist chiar interdic ia formal de a marca acest spa iu (prin
ab ibilduri, fotografii). Prin urmare, percep ia acestui spa iu este mai pu in
personalizat şi, în consecin , neinterpretat ca prioritate.
În al doilea rând, comportamentul agresiv este mascat datorit strictei
supravegheri. Totodat , motiva ia teritorial este surclasat de alte motiv ri
(hran , igien , asisten medical , activit i culturale).
Legat de fenomenul de teritorialitate este şi modul de utilizare a
paturilor în func ie de ierarhie. În subcultura de penitenciar, cel ce doarme
la patul doi (dou paturi suprapuse) este un nepot, un fraier şi este tratat ca
atare; şmecherii îşi aleg patul nr. 1 Când nu exist suficiente paturi 1 pentru
to i de inu ii de rang superior, aceştia prefer s stea câte trei în dou paturi
al turate. În general, în mediul privativ conflictele motivate de fenomenul
de teritorialitate, sunt mai pu in frecvente.
9.2.9. Stresul
400

Acest fenomen „reprezint un r spuns al organismului la orice solici-
tare”358 (presiune, înc rcare, ap sare, solicitare). Hans Selye (1907–1982) a
definit în 1935, pentru prima dat , termenul de stres. În accep iunea sa
stresul este o caracteristic a materiei vii, lipsa total de stres fiind
echivalat cu moartea.
Termenul de stres apare într-o dubl utilizare. Una se refer la situa ia
stresant (condi ii d un toare, agresive, care asalteaz sau amenin
organismul, presiunile, constrângerile, priva iunile la care este supus
individul). Cealalt are în vedere starea de stres a organismului (suferin a,
uzura lui, precum şi r spunsurile psihologice şi fiziologice ale individului la
ac iunea agen ilor stresori).
Se spune c o persoan a fost supus unui stres sau c tr ieşte într-o
condi ie de stres permanent, subîn elegându-se c este vorba de o
suprasolicitare sau, în general, de o situa ie c reia îi poate face fa .
Se poate spune, de asemenea, despre un individ c este stresat când
se simte amenin at, frustrat, incapabil s fac fa unor solicit ri crescute
(tensiune emo ional , nelinişte).
Atunci când accentul cade pe situa ie, pe factorii provocatori, se are
în vedere de obicei caracterul lor neobişnuit, neaşteptat, agresiv. Pot apare
situa ii stresante colective.
Pieron identific stresul cu agresiunea, cu ac iunea violent exercitat
asupra organismului.
Termenul de adaptare are la rândul lui diverse în elesuri. Prosser
denumeşte adaptarea fiziologic „orice proprietate a unui organism care
favorizeaz supravie uirea într-un mediu specific (într-un mediu stresant)”.
Adaptarea comport modific ri (generale şi particulare) ale organismului
care-l fac apt pentru existen în condi iile de mediu.
Izolarea social îşi exercit în mod diferen iat influen a stresant
asupra conduitei, nu numai în func ie de particularit ile individuale, dar şi
de rela iile dintre persoanele aflate în aceste condi ii.
Comportamentul oamenilor în situa ii de captivitate (izol ri), în care
stresul atinge limitele extreme, este determinat de o complexitate de factori
care nu pot fi identifica i decât printr-o analiz detaliat , rareori posibil în
asemenea condi ii.
Alte tipuri de stres, în afara celui biologic, sunt: psihic, psihosocial,
organiza ional, socio-cultural.
358
Floru R., Stresul psihic, Editura Enciclopedic , Bucureşti, 1974.
401

Stresul nu reprezint numai o stare nervoas , nu este totdeauna
consecin a unei ac iuni nocive, efectul stresului persistând şi dup încetarea
influen ei stresorului. Rezisten a la stres este diferit de la individ la individ.
Dintre aceste clasific ri ale stresului, aproape toate se reg sesc în
mediul privativ, în ceea ce îi priveşte pe de inu i.
Cu toate acestea sunt câteva surse de stres specifice mediului
• Cea mai mare presiune asupra de inutului vine din pozi ia în care
privativ:
este privit mediul penitenciar – dac este privit ierarhic, marea majoritate a
de inu ilor se afl pe ultima treapt , asupra lor ac ionând raporturile de
• O alt surs de stres este atitudinea administra iei.

putere şi inegalitate. Aceast asimetrie este permanent surs de stres.
• A nu avea nimic de spus pentru propriul destin

• Intoleran a fa de individualitate este stresant ; dac un de inut
vrea s fie în echip el trebuie s se al ture nu numai fizic, ci şi emo ional,
• Monotonia activit ilor, a programului zilnic, respectarea regula-

ceea ce înseamn conformare şi supunere sentimentelor şi atitudinilor;
mentului.
Se impun o serie de m suri pentru a-l adopta pe individ: familia-
rizarea cu colective omogene care s -i dea posibilitatea individului de a-şi
expune problemele care-l tulbur , s poat primi o asisten psihologic .
9.2.10. Violenţa colectivă

Acest fenomen psihosocial care are loc în penitenciar este condi-
ionat, întotdeauna, de acumularea unor tensiuni în interiorul unui grup de
• Atitudini neconformiste;
de inu i, având diferite cauze:
• Prezen a unora cu inadapt ri marcante la mediul penitenciar;

• Revolta penitenciar .
Luând în considera ie specificul vie ii de deten ie (frustr rile care
privesc independen a şi nevoia general uman de afec iune), deseori actele
violente au rolul „de desc rcare afectiv , de uşurare, de catarsis (prin
sentimentul de împlinire şi satisfac ie ce-l urmeaz )”. Micile acte agresive,
de obicei trecute cu vederea, trebuie considerate ca semnale pentru ceea ce
este valorizat de de inu i şi înc lcat de cineva: for a, prestigiul, vârsta,
loialitatea, sentimentul de siguran .
În fa a unui mediu considerat ostil – mediul penitenciar – individul se
simte vulnerabil, amenin at, incapabil de a face fa unor dificult i, chiar
dac , obiectiv, are posibilitatea de a-l preîntâmpina. Din aceste cauze, la
de inu i ieşirile agresive sunt mult mai frecvente.
402

În cazul manifest rilor violente ale unui de inut, şi acest lucru se va
petrece întotdeauna în mijlocul celorlal i (violen a de unul singur tr deaz
afec iuni psihice sau simularea unor asemenea afec iuni), se poate în elege
c prin aceast atitudine el se izoleaz r mânând f r ap rare.
Violen a colectiv în mediul penitenciar are o desf şurare fazic :
I – în urma unui incident apreciat de de inu i ca jignitor sau nedrept,
se stârneşte în rândul acestora o oarecare agita ie. Faptul se propag din
gur în gur , este deformat, ornat cu detalii ireale sau exagerate. La nucleul
agita iei se adaug noi indivizi şi starea de spirit a grupului intr într-o nou
faz .
II – grupul creşte, de inu ii devin din ce în ce mai agita i şi mai
furioşi, f r a şti precis ce vor. În acest moment pozi ia mul imii este
oscilant şi poate fi uşor dirijat de agitatori. Influen a acestor agitatori
depinde de autoritatea de care se bucur , de m sura în care exprim
trebuin ele de baz ale grupului şi, mai ales, reuşesc s formuleze clar
nemul umirea de moment şi cea latent . Deşi furia grupului creşte, ea se
men ine în aceast faz în interiorul grupului.
III – în urm toarea faz agita ia mul imii este în continu creştere.
Cei mai tineri din grup încep s -şi manifeste violen a încercând s -i
încurajeze şi s -i distreze pe ceilal i prin fluier turi, injurii, provoc ri
verbale. De inu ii adul i care reprezint centrul de greutate al mul imii, nu
se manifest şi de aceea trebuie s li se acorde maximum de aten ie.
IV – ultima faz când grupul este în situa ia de a comite acte de
violen , orice interven ie verbal sau control este inutil .
9.2.11. Panica
Este o reac ie afectiv , individual sau colectiv de fric alarmant ,
caracterizat prin dezorganiz ri ale conduitei, pierderea autocontrolului, de
unde şi dispozi ia spre acte impulsive şi ira ionale.
Ca fenomen psihosocial cu desf şurare dramatic , panica genereaz
reac ii dezordonate, de maxim intensitate, ce pot merge pân la ira ional.
A. Cauzele panicii se pot clasifica în:
• De ordin psihosocial (promptitudinea mijloacelor de informare)

a) Cauze determinante:
• De ordin situaţional (apari ia brusc a amenin rii)
• Calitatea indivizilor care fac parte din grup (structuri

b) Cauze favorizante:
• Atmosfera psihologic din grup.

psihologice, caren e educa ionale, gradul de anxietate a grupului);
403

În mediul penitenciar, grupurile sunt constituite pe criterii legale, f r
a ine seama (nici nu e posibil) de criteriile psiho-sociologice, astfel încât
gradul de coeziune al grupului este redus. În situa ia în care coeziunea
grupului este redus , reac ia în cazul apari iei unui pericol va fi
dezordonat , iar ac iunile de salvare vor fi individuale pe principiul scap
cine poate. Prin specificul locului de deten ie este de aşteptat ca prima
reac ie în caz de panic , s fie aceea de a ieşi cu for a şi cu orice risc din
înc pere.
B. Fazele panicii:
• Atmosfera general din unitate;

a) Faza premerg toare, cuprinde:
• Starea psihologic a grupului (starea de spirit);

• Starea de spirit a indivizilor;
• Particularit ile circula iei informa iilor;
• Autoritatea cadrelor şi încrederea pe care o au de inu ii în
• Autoritatea liderilor;
acestea;
• Experien a grupului în situa ii deosebite.

b) Faza de şoc
În aceast faz pericolul apare instantaneu sau progresiv. Acest
pericol poate fi şi imaginar (zvon). La apari ia pericolului, grupul se structu-
• Cei care manifest o groaz exagerat ;

reaz în patru categorii:
• Indivizii cu fragilitate emo ional (încearc s scape singuri);

• Cei care caut informa ii (aşteapt s li se spun );
• Cei care sunt nehot râ i.
În primele momente ale apari iei pericolului, grupul de de inu i trece
rapid la stare de regresiune psihic şi organizatoric (fric , depresie, nu mai
ascult liderul).
În cazul în care evenimentul se petrece noaptea, el va fi resim it mai
intens. Dup primele clipe, frica şi panica pun st pânire pe circa un sfert din
grup. Faza de şoc poate dura câteva ore.
c) Faza de reacţie
În aceast faz majoritatea sunt depresivi, exprimând prin cuvinte
devalorizarea de sine.
d) Faza de restabilire – readaptare la viaţa obişnuit .

Este o faz dominat de sentimentul de solidaritate. Este explicat de
nevoia recâştig rii încrederii în sine dup deruta anterioar . Apar fenomene
404

de desc rcare afectiv (se critic , se acuz , se caut vinova i), circul
zvonul despre repetarea evenimentului.
• Func ionarea canalelor de informa ii (întotdeauna aşteptarea sau

Recomand ri privind prevenirea şi combaterea panicii:
• Necesitatea aerisirii şi ilumin rii adecvate a camerelor (lipsa de

lipsa de informare produce o team mai intens );
• Nevoia de comunicare, de informa ie a stimulului verbal, creşte

lumin accentueaz dezorganizarea psihic la om);
• Existen a unui grup organizat în care rolul liderului creşte şi mai

pe m sura izol rii de ambian a obişnuit ;
mult.
Liderul se va impune ca o persoan disciplinat , receptiv , pu in
anxioas şi va promova integrarea noii experien e în sistemul de gândire
obişnuit.
9.2.12. Automutilările. Refuzuri de hrană. Tatuajele
În mediul privativ, unul dintre fenomenele des întâlnite este şi
automutilarea. Aceasta se întâmpl adesea din cauza unor probleme psihice,
sociale sau culturale. Pierderea încrederii în viitor, situa ia social din
închisoare, h r uirea sexual , izolarea fa de familie şi prieteni, multe
motive personale pot explica astfel de comportamente.
Automutil rile – pot fi întâlnite (în cazul de inu ilor afla i într-o stare
de melancolie anxioas -raptus359 ) la obseda ii sexualii ca semnifica ie de
autopedepsire; la unii subiec i chinui i de scrupule religioase.
În penitenciar acest fenomen mai apare la de inu ii hiper-emotivi, pe
fondul unei sl biciuni psihice, dup o perioad de activit i sau rela ii
penibile cu al i de inu i. Acestui fenomen trebuie s i se acorde aten ia
cuvenit pentru c este extrem de important în ceea ce priveşte starea de
spirit a de inu ilor.
Refuzul de hran – în mediul penitenciar are o valoare simbolic şi
anume: subiectul vrea s arate c este gata pentru orice sacrificii dac nu i
se satisfac anumite cereri. Desigur, aceste cereri lui i se par justificate
(revizuirea pedepsei, suplimentarea unor drepturi), deşi regimul la care este
supus corespunde normelor în vigoare. Acest tip de comportament are în el
ceva spectaculos, vrea s atrag aten ia şi admira ia celor din jur. Nu
dureaz mult pentru c nu are ra iuni suficiente de sus inere.
359
Anghelut V., Udangiu Şt., Udangiu L, Psihiatria preventivă, Editura
Medical , 1986.
405

Tatuajul – aceast problem a fost studiat de mul i criminologi ca
Lombroso, H. Minovici – care au emis diverse teorii cu privire la originea
şi semnifica ia tatuajului. T. Bogdan, consider c tatuajul are o mare
importan judiciar şi psihologic , întrucât el dezv luie atât identitatea
individului cât şi diversele sale obiceiuri, fantezii şi tr s turi de caracter.
Principala cauz a tatuajului îl constituie nivelul sc zut intelectual şi
de cultur care favorizeaz apari ia acestui fenomen. Motivele tatu rii sunt
• Imita ia – ei sus in „c s-au tatuat pentru c i-au v zut pe al ii”. P.

urm toarele:
Popescu Neveanu arat c fiecare individ eman , oarecum în jurul s u, o

serie de iradia ii, creeaz un câmp psihic. Oamenii tr ind în colectivitate, iar
câmpurile men ionate neexistând închise în sine, izolate, la un moment dat
se cupleaz devenind un câmp al vie ii colective. Este vorba de o imita ie în
• Forma de manifestare a dragostei şi prieteniei. Apari ia în mod

cea mai mare m sur inconştient .
frecvent a unor forme tatuate pe corp este motivat ca o form de
• Obsesia sexual ;
exteriorizare a sentimentelor ce le nutresc;
• Vanitatea-dorin a de a demonstra rezisten la o durere.

În ceea ce priveşte atitudinea fa de tatuaj, se constat c dac
de inutul regret , faptul acesta se datoreaz în bun parte instabilit ii lui
sentimentale, precum şi influen elor educative. Tatuajul se efectueaz sub
influen a momentului şi nu ca un fenomen premeditat – datorit priv rii de
libertate şi al mediului de provenien al infractorilor.
9.2.13. Tulburări psihice

La contactul cu via a de deten ie pot apare o serie de tulbur ri psihice.
Desigur nu ne referim aici la manifest rile care in de constitu ia subiectului
sau cele declanşate în stare de libertate, ci numai la acelea care apar ca
reac ii fa de încarcerare. Acestea apar mai ales la de inu ii primari. Ele
survin la pu in timp dup depunere şi sunt tranzitorii.
În ordinea frecven ei lor se situeaz st rile depresive, care se
• O puternic melancolie;
caracterizeaz prin urm toarele forme de manifestare:
• Disperare;
• Agita ie anxioas ;
• Tentative de suicid;
• Halucina ii auditive şi vizuale;
• Temeri delirante de persecu ie.
406

Tabloul acestor manifest ri este influen at de o serie de factori
• Ruşinea;
psihologici:
• Remuşc rile;
• Desp r irea brusc de familie;
Alt grup de tulbur ri este constituit de st rile confuzionale care apar
dup câteva s pt mâni sau luni de la depunerea în penitenciar.
• Dezorientare temporo-spa ial ;

Simptomatologia este constituit din:
• Privire r t cit ;
• Dureri de cap violente;
• Somn agitat;
• Vise de groaz ;
• Halucina ii la care subiectul particip activ (se ascunde, se ap r ,
se lupt ).
Unele tulbur ri psihice mai pot fi determinate de sevrajul (în rcarea),
• Crize anxioase, violente;

la care sunt supuşi alcoolicii. Ei manifest :
• Delirum tremens (febr , tremur turi)

• Tulbur ri de percep ie;
• Agita ie psiho-motorie;
• Halucina ii (mai ales zoopsii – adic bolnavul vede animale:
• Insomnii;
broaşte, şerpi, şoareci, insecte);
• Puls accelerat.
Toate aceste tulbur ri psihice reclam examinarea de specialitate şi
un tratament precoce.
9.2.14. Suicidul
E.S. Shneidman (1980) definea suicidul „un act uman de încetare din
via , autoprodus şi cu inten ie proprie”. Se poate detalia aceast defini ie ca
fiind „actul autooprim rii existen ei, desf şurat într-un moment de tensiune
afectiv sau de perturbare a conştiin ei”
Sub unghi psihologic, suicidului i se acord semnifica ii multiple, ca
aceea a curm rii singur t ii, a r zbun rii ca ultim sau unic solu ie a unei
situa ii intolerabile, înl tur rii dependen ei.
O alt semnifica ie este aceea a men inerii onoarei; se consider c
suicidul poate fi o surs de uşurare. În func ie de semnifica iile suicidului
• Suicidul altruist (ce poart marca sacrificiului de sine);

întâlnim:
407

• Suicidul egoist (a c rui inten ie şi semnifica ie nu corespund
• Suicidul anomic – descris de E. Durkheim (1897) – realizat ca

scopurilor grupului social, ci se manifest în detrimentul acestora);
urmare a pierderii statutului ori a schimb rii rolului social.

Venirea în penitenciar tulbur echilibrul personalit ii printr-o tripl
reducere a spa iului de via , a timpului personal, a comportamentului
social. Pe acest dezechilibru al personalit ii are loc o disfunc ie a conduitei
individuale. Aproape fiecare de inut tr ieşte traumatic perioada de deten ie,
mai ales la prima condamnare; frustr rile în plan social, instinctual şi în ce
priveşte imaginea de sine, îl poate face s caute un remediu definitiv al
nefericirii sale.
Reac ia catastrofal a individului exprim neputin a de a se adapta la
situa ia dat , ultimul eşec al existen ei se transform în eşecul vie ii, fapt ce
poate constitui un moment de ruptur , o criz de sens, gestul suicidar
nefiind o op iune, ci mai degrab negarea total a posibilit ilor de a alege.
Oricum solu ia nu este ra ional , deoarece nu exist practic situa ie
f r ieşire, limitele omului fiind infinite (Deshaies, 1947).
Fiind o tulburare a instinctului de conservare, suicidul se prezint ca
• Conduite suicidare – având ca variante suicidul propriu-zis,

o realitate complex a c rei fenomenologie poate lua forme diverse:
• Echivalenţe suicidare – autor niri, anomalii de conduit

tentativa de suicid, sindromul presuicidar şi ideile suicidare;
(simularea unei boli, refuzul îngrijirilor medicale, unele renun ri la via a

social , abandonarea rolului social, diverse toxicomanii, alcoolism),
accidente de sup rare dintr-o eroare sau prin desconsiderarea pericolului.
• Abandonul;
Cauze:
• Doliul;
• Separarea;
• Eşecul sentimental;
• Schimb ri în situa ia social .
• Suicidul emotiv – care rezult dintr-o mare anxietate, fiind

Forme ale suicidului în mediul penitenciar:
• Suicidul pasional – care este mai curând o conduit de disperare

pentru subiect un mijloc de rezolvare a unei emo ii puternice (teama);
a individului care încearc astfel s se elibereze de o durere moral
• Echivalenţe suicidare – sunt frecvente în mediul penitenciar

insuportabil ;
datorit beneficiilor secundare aduse de îngrijirile medicale.
408

În general, aceste conduite sunt ca un şantaj, f r a se da o
semnifica ie deosebit faptului c individul foloseşte moartea ca o moned
de schimb, trecându-se destul de uşor peste toate conduitele de revendicare
ale de inu ilor. Trebuie f cut distinc ia între şantaj cu sinucidere şi
sinuciderea şantaj. În primul caz, individul sconteaz c va ob ine
beneficiul înainte de trecerea la act, iar în cel de-al doilea caz, dup ce va
muri.
Ceea ce trebuie estimat în fiecare caz în parte este intensitatea
dorin ei de a muri şi nu autenticitatea gestului propriu-zis.
De obicei, solu ionarea la un individ cu inten ie sau tentativ suicid
este dificil , deoarece acesta se prezint ca o victim cu mare aviditate
afectiv , greu de satisf cut în anturaj, dar mai ales pentru c subiectul are
tendin a de a reproduce în rela iile sale cu terapeutul, modul s u obişnuit de
revendicar (şantaj). Cheia în elegerii subiectului este evaluarea adecvat a
leg turilor dintre actul suicidar şi modul de via care-l conduce la aceast
reac ie de demisie.
9.2.15. Homosexualitatea
În elegem prin homosexualitate preferin a sexual a unei persoane
pentru un partener de acelaşi sex. Adul ii homosexuali nu se deosebesc de
adul ii heterosexuali în ce priveşte starea de s n tate, sentimentul de fericire
sau de nefericire. Efectele negative ale homosexualit ii se manifest la
persoanele care au un sentiment de culpabilitate în raport cu op iunea
sexual .
Homosexualitatea reprezint o tulburare a comportamentului sexual.
Aceast tulburare const în atrac ia exclusiv sau predominant pentru
persoanele de acelaşi sex. Ea este, totodat , o deviere sexual care nu
presupune factori patogeni ca în cazul unei boli propriu-zise.
Unii autori consider homosexualitatea drept o perversiune, în
adev ratul în eles al cuvântului, doar atunci când persoana îşi caut în mod
conştient şi deliberat satisfac ii în rela ia sexual de acest tip.
O serie de orient ri includ homosexualii printre psihopa i, perverşi
sexuali, deoarece, în general, conduita lor relev o serie de devia ii
caracteriale adânci, pe care nu le putem reduce doar la o simpl anomalie
de satisfacere a instinctului sexual.
Importan a pe care modul de satisfacere a sexualit ii o are în
structura existen ei individului, mai ales în adolescen şi tinere e, este atât
de mare, încât poate duce la o r sturnare a conduitelor, a normelor etice.
Cauzele homosexualit ţii sunt, ca în mai toate tipurile de
comportamente deviante, multiple:
409

• Existen a unui fond genetic generator de tendin e homosexuale;
• Traumatismele psihosexuale din copil rie şi în special ini ierea
• Influen a stimulatoare din mediile închise.

homosexual de c tre un adult;
• Homosexuali autentici;
Tipuri de homosexuali:
• Homosexuali ambigui;
• Homosexuali ocazionali.
Mediul privativ reprezint una din cauzele homosexualit ii şi,
totodat , reprezint un fenomen întâlnit în cadrul grupurilor de de inu i.
Dintre tipurile de homosexualitate întâlnite în mediul privativ de libertate,
cel ocazional este cel mai des.
Periculozitatea social a fenomenului este dat de faptul c
homosexualitatea poate constitui un element de recunoaştere, racolare şi
coeziune a grupurilor de de inu i. În acelaşi timp, demascarea lor poate
declanşa o reac ie puternic şi cu urm ri neprevizibile.
9.2.16. Zvonul
Reprezint o afirma ie prezentat drept adev rat , f r a exista
posibilitatea s i se verifice corectitudinea. Zvonurile sunt puse în circula ie
pentru c au dubl func ie: de a explica şi de a atenua anumite tensiuni
emo ionale.
• Contextele sociale (circula ie a informa iei formale);

Circula ia zvonurilor este dependent de:
• Tr s turile de personalitate ale indivizilor;

• Nevoile psihologice ale indivizilor şi grupurilor;
Lucr rile lui Allport şi Postman (1965) au pus în eviden trei legi de
• Legea s r ciei sau nivel rii (pe m sur ce zvonul circul , el

transmitere:
• Legea accentu rii (înt rirea anumitor detalii care dobândesc un

tinde s devin mai scurt, mai uşor de în eles şi relatat);
• Legea asimil rii (conservarea şi reorganizarea informa iilor în

loc central în semnifica ia zvonului);
jurul unor motive centrale).

Circula ia zvonurilor apare ca un sistem de condicizare a fricii şi
incertitudinii în fa a unor situa ii ambigui. De asemeni, circula ia zvonurilor
este corelat cu forma, cantitatea, calitatea şi credibilitatea informa iei
oficiale sau formale. Cu cât aceasta din urm este mai s rac , incomplet
sau pu in credibil , cu atât se intensific propagarea zvonurilor.
410

Asemenea condi ii pentru circula ia zvonurilor se întâlnesc şi în
climatul penitenciar, care reprezint un ecran proiectiv al fenomenologiei
umane, un zgomot de fond pe care se grefeaz problematica psihologic a
unor indivizi tensiona i permanent de situa ia în care tr iesc şi de rela iile ce
se stabilesc între ei.
Exist o serie de preocup ri constante ale de inu ilor care exprim
• Modific ri de legisla ie penal ;

condi ia lor specific :
• Decrete de gra iere;

• Existen a unor comisii de propuneri pentru liberarea
• Motivarea unor transfer ri de la o unitate la alta.

condi ionat , apreciate ca mai blânde la anumite unit i;
Opiniile care circul între de inu i, privitoare la toate aceste aspecte,

sunt contradictorii de cele mai multe ori.
Neîncrederea cronic , dobândit în penitenciar, îl face s vehiculeze
toate am nuntele auzite şi s se alarmeze când aude p reri defavorabile.
Aceast stare este între inut şi de obişnuin a de inu ilor de a se adresa cu
aceeaşi problem oric rei persoane întâlnite.
Distinc ia între comunicarea oficial şi neoficial a devenit un fapt
cotidian. Mergând mai departe, vom face deosebirea între comunicarea
instrumental şi cea consumatorie. Prima urm reşte realizarea unui scop,
cealalt un climat destins, securizant.
Informa iile care circul pot fi sub form de ştiri şi zvonuri
(informa ii neverificate).
Zvonul ca realitate psiho-social este purt torul unui con inut specific
mai pu in cultural şi mai mult afectiv. Credibilitatea lui este asigurat ,
deoarece întotdeauna exist un precedent, iar con inutul s u intr în sfera de
interese şi temeri permanent actuale în comunitatea respectiv .
O particularitate important pentru acest fenomen este anxietatea; s-a
demonstrat c persoanele mai anxioase propag mai repede zvonuri decât
cele calme.
Simplitatea sau complexitatea mesajelor joac un anumit rol în
apari ia zvonurilor: cu cât con inutul transmis este mai bogat, cu atât
posibilitatea denatur rii în cursul vehicul rii, este mai mare. De obicei, pe
zgomotul de fond al comunic rilor banale şi lipsite de semnifica ie, apar
evenimente de amploare care paralizeaz aten ia de inu ilor. Şi cum nivelul
de instruire al multora dintre ei este destul de redus, interpret rile greşite
sunt de aşteptat.
În grupurile de de inu i, o influen mare în transmiterea mesajelor o
are liderul de opinie. Mesajele difer în con inut, dac sunt transmise de un
411

lider (concise, conving toare) sau de un membru marginal (nesigur).
Existen a unui lider neoficial, puternic, reduce num rul zvonurilor, el
cenzurând problematica din universul de discu ie al grupului.
Zvonurile persist mai mult în grupurile lipsite de coeziune. În cele
coezive, liderul impune relativ repede un punct de vedere unic şi, ca
urmare, zvonul se stinge.
În penitenciar persisten a zvonurilor mai poate fi explicat şi printr-o
nevoie de subiecte de discu ie care s deruteze aten ia de inu ilor de la
rigorile priv rii de libertate. Zvonul subzist pân când nevoia sau
aştept rile din care s-a n scut incertitudinea care îl sus ine, vor fi
satisf cute. Durata de via a zvonurilor într-un penitenciar a fost apreciat
diferit de de inu i, cel mai mult rezist cele care primesc confirm ri par iale
din partea mijloacelor de informare în mas .
9.2.17. Grup. Relaţii interumane
• Grupul ca mediu existenţial al indivizilor – spa iul în care

Eviden ierea câtorva expresii sub care pot apare grupurile sociale:360
• Grupul ca nivel specific de organizare al realit ţii sociale, al

aceştia tr iesc şi îşi desf şoar activitatea, între in rela ii unii cu al ii;
• Grupul ca mijloc de socializare – formare şi dezvoltare al

c rui specific deriv din interac iunea pregnant dintre to i membrii;
• Grupul ca factor determinant al comportamentului şi

personalit ii umane, ca mediu educativ şi educogen;
• Grupul ca centru activ – dinamic, evolutiv, nu doar al devenirii

ac iunii umane, cu influen e negative şi pozitive asupra acestora;
• Grupul ca produs al istoriei şi al împrejur rilor.

umane, ci şi al autodevenirii, al schimb rii şi transform rii sale permanente;
În cadrul grupurilor sociale exist şi func ioneaz o multitudine şi o
• Relaţiile cognitive sau de cunoaştere dintre membrii

varietate de rela ii interumane:
• Relaţiile comunicaţionale dintre membrii grupurilor care

grupurilor care vizeaz colectarea de informa ii despre partenerii din grup;
• Relaţiile afective-simpatice, de preferin sau respingere,

favorizeaz coeziunea şi unitatea grupului;
simpatie sau antipatie, dintre membrii grupurilor sociale.
360
Zlate M., Zlate C., Cunoaşterea şi activitatea grupurilor sociale, Editura
Politic , Bucureşti, 1982
412

Pentru a în elege mai bine aceste fenomene este nevoie de analiza
grupului de oameni priva i de libertate. Via a în închisoare este, în mod
• Este anulat orice intimitate;

absolut, o via în grup, cu urm toarele particularit i:
• Totul este la vedere pentru ceilal i;

• Rela ia interpersonal este o golire, o risipire de sine, nu te po i
• Posibilitatea de refugiu nu exist .

ascunde de partea rea a conduitei celor din jur;
Penitenciarul, în general, creeaz un tip aparte de rela ii

interpersonale care au un con inut, o dinamic şi modalit i de structurare şi
manifestare.
Sunt doi factori fundamentali care determin specificul rela iilor
interpersonale ce se creeaz între de inu i, pe perioada când se afl în
• Cadrul specific al penitenciarului ca institu ie, mod de

deten ie:
organizare, gen de activit i, via închis şi izolat , supraveghere
• Specificul popula iei penitenciare, care prezint particularit i

permanent ;
psihice şi morale, în general nefavorabile, pentru constituirea unor rela ii

psihosociale pozitive.
Universul penitenciar este dificil de p truns şi nu rareori greu de
exprimat. Dac marile categorii ce caracterizeaz popula ia penitenciar
sunt în general cunoscute (repartizarea pe sexe, genuri de infrac iuni,
preg tirea şcolar , stare civil ), mai pu in abordate pân acum au fost
evenimentele oarecum invizibile din colectivit ile de de inu i, dar de a
c ror for nu se îndoieşte nimeni. Ne referim la modul cum apar liderii
informali în penitenciar şi cum îşi exercit ei autoritatea, la func iile pe care
le îndeplinesc anumi i de inu i pentru a satisface nevoile de grup, la
particularit ile comunica iilor, a normelor neoficiale, la treptele integr rii
noilor membri în masa de inu ilor.
Grupul de de inu i, pe lâng elementele structurale comune tuturor
grupurilor umane – structur formal şi informal , statuturi şi roluri, a
comunica iei, a normelor şi a puterii – are şi particularit i care-l
diferen iaz mult modificându-i uneori surprinz tor func ionalitatea. Este
destul de greu s vorbeşti în grupul de de inu i de echilibru şi normalitate,
moralitate, c ci atmosfera de bun în elegere este de fapt o succesiune de
momente foarte fragile, iar normalitatea şi moralitatea sunt subordonate, în
principal, intereselor materiale şi biologice.
Comportamentele structurale ale grupurilor de deţinuţi sunt:
413

a) Structura formal şi informal a grupurilor de condamnaţi.
Din necesit i organizatorice, o serie de de inu i primesc din partea
administra iei (şef de echip , şef de detaşament) unele responsabilit i.
Rareori îns aceast organizare oficial corespunde cu cea neoficial .
Rela iile informale bazate pe antipatiile şi simpatiile interpersonale sunt
subordonate satisfacerii trebuin elor fundamentale pentru to i de inu ii;
b) Structura status–rolurilor îşi pune amprenta şi pe
func ionalitatea grupurilor de de inu i. Între de inu i exist un mare procent
de indivizi cu un ego slab, cu o imagine nefavorbil asupra propriei
persoane, cu o crescut nevoie de dependen , cu o imagine neclar sau
chiar întunecat a viitorului. Se poate vorbi chiar despre mentalitatea de
de inut, bineîn eles cu caracter tranzitoriu, care se poate recunoaşte dup
câteva aspecte la o parte din de inu i: lamentare permanent , subordonare
oarb , autodepreciere, eforturi precipitate de protec ie împotriva oric ror
Ü Desigur, exist în penitenciar privilegii diferite de la un statut la

noi frustr ri, pierderea vitalit ii, obsesia culpabilit ii.
altul, dar ca principiu, statutele avute afar tind s se men in şi pe parcursul

execut rii pedepsei. În acest sens, nu va surprinde faptul c indivizii cu o
valoare deosebit (preg tire superioar ) vor fi inu i la distan sau chiar
persecuta i, pentru c sunt motiv de umilire pentru majoritatea celorlal i
Ü În orice grup uman exist o serie de necesit i psihosociale care se cer

care se simt inferiori.
satisf cute şi care în grupurile cu o anumit vechime iau aspectul unor
Ü Atât timp cât în grupul respectiv nu au intrat indivizi care s

caracteristici, precum: securitatea, afec iunea, informarea, identitatea, recreerea.
acopere prin comportamentul lor necesit ile respective, grupul nu se

stabilizeaz , existen a tensiunilor absorbind o mare parte din energia şi
Ü În grupurile de de inu i apreciate ca f r probleme deosebite,

timpul membrilor acestuia.
indivizii vor putea fi eticheta i ca: modera i, moderni, b trâni, clovni,

în elep i, fricoşi, cei care risc oricând. În aceste condi ii, în func ie de
capacit ile lor, indivizii ocup locurile corespunz toare (vacante) din via a
Ü În cazul în care exist mai mul i indivizi care au aceeaşi

afectiv a grupului.
capacitate, intr în func iune criteriile calitative şi alte criterii. Astfel, pentru
statutul de în elept, dac sunt mai mul i care se cred aşa, va avea câştig de
cauz cel care a comis fapta cea mai uşoar , munceşte, are o experien de
via bogat , este c utat de familie.
a) Comunicaţia – cu cele dou variante ale sale, comunicaţia formal
şi informal . Sistemul penitenciar fiind puternic ierarhizat, comunica ia
414

oficial se desf şoar preponderent de sus în jos, dinspre administra ie spre
de inu i. În condi iile deten iei, obiectiv s rac în informa ii, mesajele orale
care circul cap t o importan major . Circula ia mesajelor între de inu i,
poate fi abordat şi prin prisma utilit ii, constatând c multe mesaje nu
Ü În deten ie se foloseşte argoul care are un rol negativ evident

servesc la nimic, sau chiar influen eaz în r u via a de grup.
pentru condi ia de om aflat în deten ie. Cuvintele şi expresiile se refer , în

majoritatea lor, doar la universul de activitate al infractorilor, f cându-se
apel destul de des la termeni ig neşti. Se poate considera c un de inut este
cu atât mai recuperabil, din punct de vedere social, cu cât foloseşte mai
Ü În via a cotidian a grupurilor de de inu i nou constituite,

pu in limbajul argotic.
normele neoficiale nu apar de la început: întâi, pe baza afinit ilor, se

formeaz subgrupurile; într-o a doua faz se statuteaz normele; iar în faza
a treia se realizeaz selec ia celor care vor r mâne în grup, prin
recunoaşterea utilit ii normelor respective în detrimentul rela iilor afective.
Acest proces nu este valabil şi pentru grupurile constituite, care se
primenesc în timp prin intrarea permanent a altor de inu i şi liberarea
Ü Pornind de la toate acestea s-ar putea trage concluzia c în

unora.
grupurile de de inu i, încet-încet se întroneaz liniştea, fapt infirmat de

realitate, tensiunile interpersonale permanente între de inu i sau între
diversele subgrupuri din aceeaşi camer nu permit echilibrarea pozitiv în
timp a diverselor tendin e ce anim de inu ii. Şi de aici concluzia: normele
informale nu pot asigura singure autoorganizarea grupurilor de de inu i.
b) Structura puterii în grupurile de de inu i este o adev rat
problem pentru administra ia locurilor de de inere: cine şi cum îşi exercit
influen a dintre de inu i, se afl la originea multor evenimente negative.
Sunt descoperi i lideri informali a c ror autoritate este incontestabil mai
mare decât a celor numi i oficial. De cele mai multe ori sunt prefera i de
majoritatea de inu ilor unii care sunt mediocri, dar care ştiu s se poarte şi
prezint constant un anumit stil în rela iile cu ceilal i. Ca o caracteristic
general , liderul agreat de cei mai mul i de inu i este cel care îşi exercit
influen a din mijlocul grupului şi nu din fa a lui.
Toate aceste elemente trebuie în elese în condi iile în care subiec ii ce
compun grupurile sunt persoane lipsite de libertate, cu o parte a trebuin elor
greu, imposibil sau anormal satisf cute, tr ind într-o ambian în care
plictiseala, incertitudinea şi anxietatea sunt permanente. De aceea, rareori şi
pentru scurte perioade, climatul într-un grup poate fi apreciat ca: destins,
pozitiv, optimist sau relaxat. Aproape tot timpul se întâmpl câte ceva care
415

polarizeaz interesul unui mare num r de de inu i sau a tuturor: conflicte
între de inu i, autor niri, refuzuri de munc sau hran , tentative de
sinucidere.
Capitolul X
PSIHOLOGIA ACTULUI DE ADMINISTRA IE PUBLIC
- Responsabilit ţi profesionale şi implicaţii conjuncturale
vizând relaţia funcţionar public – cet ţean
10.1. Justiţia administraţiei publice din perspectiv psihologic

10.1.1. Consideraţii psihologice asupra implicaţiei funcţionarului
public în înfăptuirea actului de justiţie
Rela iile dintre statul de drept şi cet enii s i au conota ii psihologice
ample şi complexe oglindite în comportamente, conduite, atitudini, st ri de
spirit, judec i de valoare, tr iri şi sentimente al c ror liant leag în mod
concret func ionarii publici ca reprezentan i ai autorit ii statului şi
cet enilor.
Cet enii îşi reprezint statul de drept ca fiind instrumentul realiz rii
aspira iilor, n zuin elor, idealurilor lor, solu ion rii nevoilor m runte din
cotidianul vie ii sociale.
Din punct de vedere psihologic, o astfel de viziune le creeaz
cet enilor reprezentarea unei societ i în care func ionarii publici,
magistra ii sunt puşi în slujba şi în ap rarea intereselor lor legitime, motiv
pentru care toate ac iunile, faptele, gesturile şi atitudinile lor sunt concepute
la nivel de expectan a cet eanului, ca fiind subordonate acestui scop în
exclusivitate.
Efectuarea defectuoas sau cu rea-credin a atribu iilor de serviciu
de c tre func ionarul public este interpretat de cet eanul statului de drept
ca un atentat la drepturile şi libert ile personale, o îngr dire abuziv a
acestuia, în consecin f cându-şi apari ia neîncrederea, suspiciunea şi lipsa
de credibilitate în valorile moral-juridice şi etice ale democra iei.
Civiliza ia modern , exigen ele moral-juridice şi etice ale statului de
drept cer func ionarului public un înalt nivel de cultur şi, profesional, o
mare capacitate de adaptare şi în elegere a raporturilor inter-umane. În
exerci iul ap r rii şi aplic rii legii, în înf ptuirea actului de dreptate,
func ionarul public intr în contact cu oameni reprezentând cele mai diverse
416

psihologii în func ie de vârst , cultur , sex, religie, na ionalitate, mediu
social.
Dezideratul înf ptuirii justi iei este acela c , în activitatea sa de
func ionar public şi intelectual, magistratul trebuie s dovedeasc o înalt
inut moral , civic , competen , probitate profesional şi conduit aleas ,
care, în final s influen eze pozitiv atitudinea societ ii fa de justi ie şi
creşterea respectului acesteia fa de autoritatea de stat.
Aprofundarea cunoştin elor de psihologie uman apare ca o
necesitate de la sine în eleas , domeniul administra iei publice oferind
disciplinelor psihologice conota ii specifice, nuan ate.
Psihologia administraţiei publice poate fi înţeleas ca o
component informativ-normativ distinct a psihologiei juridice, care
sintetizeaz legislaţiile şi particularit ţile psihologice caracteristice
actului de administraţie, în statul de drept ale c rei existenţe moral-
etice şi juridice pun funcţionarul public în slujba cet ţeanului.
10.1.2. Reglementări juridice şi psihologice privind conduita

profesională a organelor de urmărire şi cercetare penală
A. Reglemet ri juridice şi psihologice privind conduita profesional
v zut din perspectiva Constituţiei României
„Statul poate impune prin for legalitatea, nu îns şi legile morale!
Fiecare trebuie s în eleag necesitatea de a face binele şi de a evita r ul şi
s se impun acestei necesit i printr-un efort al propriei sale voin e.”
România, potrivit art. 1, alin.3, din Constitu ia din 1991, în vigoare,
este un stat de drept, democratic şi social în care demnitatea omului,
drepturile şi libert ile cet eanului, libera dezvoltare a personalit ii umane,
dreptatea şi pluralismul politic, reprezint valori supreme şi sunt garantate
pentru to i cet enii români f r deosebire de ras , na ionalitate, religie, sex.
Totodat sunt reglementate în Constitu ie drepturile şi libert ile
fundamentale.
Potrivit art. 22, alin.2 din Constitu ie „nimeni nu poate fi supus
torturii şi nici unui fel de pedeaps sau la tratament inuman ori degradant”
ceea ce presupune c în toate împrejur rile, indiferent de situa ie, înainte de
toate trebuie ap rat dreptul la via , integritatea fizic şi psihic , în care
rolul organelor de urm rire şi cercetare penal este primordial şi esen ial,
neputând îngr di în vreun fel, din punct de vedere legal acest drept, ca de
altfel şi alte drepturi fundamentale: „Libertatea individual ” (art. 23),
„Dreptul la ap rare” (art. 24), „Via a intim familial şi privat ” (art. 26).
Respectarea şi ap rarea acestor drepturi ine de o înalt moralitate, a c rei
417

frumuse e las o amintire neştears aceluia care a v zut-o, fie şi o singur
dat . Frumuse ea moral ne mişc mai mult decât frumuse ea naturii sau a
ştiin ei, cel care o st pâneşte cap t prin ea o putere stranie, inexplicabil ,
urm reşte for a inteligen ei, aduce pacea între oameni. Mai mult decât
ştiin a, arta şi religia, ea este temelia civiliza iei. Aşadar, respectarea şi
ap rarea acestor drepturi presupune setea de adev r şi dreptate, d ruire şi
devotament în înf ptuirea justi iei pentru asigurarea climatului de linişte şi
ordine în societate.
Autorit ile publice, potrivit art. 47 din Constitu ia României, au
obliga ia legal şi moral de a r spunde la peti iile adresate de cet eni în
condi iile stabilite de lege, iar în cazul unor inadverten e sau neclarit i ele
trebuie s ajute pe cet eanul în cauz , s -i spun care îi sunt drepturile,
obliga iile şi cum trebuie sau poate fi solu ionat dolean a, dând, totodat ,
dovad de r bdare şi calm.
Cet eni c rora le-au fost încredin ate func ii publice, potrivit art. 50,
trebuie s r spund de îndeplinirea cu credin a obliga iunilor ce le revin,
deoarece mai înainte de toate sunt interesele rii, care trebuie respectate cu
bun credin f r a înc lca drepturile şi libert ile celorlal i cet eni. Art.
123 din Constitu ie, prevede c justi ia se înf ptuieşte în numele legii
indiferent de apartenen a politic , preg tire profesional , religie, sex etc. Nu
exist vreo îngr dire, orice persoan se poate adresa pentru ap rarea
drepturilor, libert ilor, intereselor legitime, justi iei.
În raporturile de serviciu cu cet enii, func ionarul public trebuie s
respecte cu stricte e Constitu ia şi prevederile legale în vigoare.
B. Reglement ri juridice şi psihologice privind conduita

profesional v zut din perspectiva Codului Penal
Asigurarea şi înf ptuirea legalit ii în statul de drept democratic în
care demnitatea omului, drepturile şi libert ile cet enilor, libera dezvoltare
a personalit ii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezint valori
supreme garantate de Constitu ia rii, este condi ionat printre altele de
în elegerea şi aplicarea corect de c tre func ionarii publici a normelor
legale în spiritul şi litera lor.
Aspectele psihologice şi juridice privind conduita profesional a
organelor de urm rire şi cercetare penal , din punct de vedere al Codului
Penal, reies din: cunoaşterea, însuşirea, aplicarea şi respectarea întocmai a
prevederilor legale, a drepturilor, îndatoririlor şi libert ilor fundamentale
prev zute de Constitu ie.
Codul Penal, în art.1, specific : „Legea penal ap r împotriva
infrac iunilor România, suveranitatea, independen a şi unitatea statului,
418

proprietatea personal şi drepturile acesteia, precum şi întreaga ordine de
drept.” Din prevederile acestui articol rezult clar multitudinea şi
complexitatea sarcinilor ce le revin organelor de urm rire şi cercetare
penal , a c ror rezolvare depinde de un înalt grad de profesionalism,
ac iune sus inut în preg tirea şi continuitatea acesteia, verificarea şi
stocarea informa iilor care prezint caracter operativ în activitatea de
descoperire şi contracarare a actelor antisociale care pun în pericol valorile
fundamentale prev zute şi ap rate de legea penal .
Prin vinov ie se în elege starea de conştiin a f ptaşului în
momentul comiterii unei fapte penale; constituind latura subiectiv a
infrac iunii, ea este un act de conştiin care implic în primul rând un
factor interactiv şi apoi unul volitiv, deci un proces de conştiin şi apoi
unul de voin , conştiin a fiind premisa voin ei.
Potrivit art. 19 din Codul Penal exist vinov ie atunci când fapta
care prezint pericol social este s vârşit cu inten ie sau din culp . Cu
inten ie, când f ptuitorul prevede urm rile faptelor sale şi deşi nu urm reşte
producerea lor prin comiterea acelei fapte (inten ie direct ) prevede
rezultatul faptei sale şi deşi nu urm reşte s se produc , accept
posibilitatea producerii lui (inten ie indirect ).
Fapta este s vârşit din culp , atunci când f ptuitorul prevede
rezultatul faptei sale, dar nu-l accept , socotind f r temei c el nu se va
produce (uşurin a sau culpa cu previziune).
Nu este suficient numai cunoaşterea prevederilor legale care
incrimineaz şi sanc ioneaz o fapt s vârşit de c tre unul sau mai mul i
indivizi, f r o analiz obiectiv a factorilor psihologici care au dus la
comiterea delictului. Aceasta presupune cunoaşterea am nun it , din toate
punctele de vedere (social, profesional, material etc.) a contextului
respectiv, a st rilor de fapt care au stat la baza comiterii infrac iunii,
modului de operare, participan ii şi calitatea lor (autor, instigator, complice
– art. 24, 25, 26 C. Pen.)361 .
Fapta comis trebuie analizat cu obiectivitate, inându-se cont de la
bun început de tr s turile esen iale ale infractorului (art. 17 C.pen.), de
stabilirea exact dac fapta în cauz prezint sau nu pericolul social al unei
infrac iuni (art.18, 19 C.pen.). În vederea stabilirii gradului de pericol social
• modul şi mijloacele de s vârşire a faptei;

trebuie s se in seama de:
• scopul urm rit;

• împrejur rile în care fapta a fost comis ;
361
C. Mitrache, op.cit., p. 12.
419

• de urmarea produs sau care s-ar fi putut produce;
• persoana şi conduita f ptuitorului.
Necesitatea cunoaşterii acestor aspecte ajut la delimitarea corect a
faptelor care trebuie sanc ionate potrivit legii, avându-se în vedere eficien a
sanc iunii, care trebuie s duc la prevenirea unor alte înc lc ri ale
normelor de convie uire social .
Eficien a aplic rii legilor trebuie s aib un caracter nu numai
sanc ionar, ci şi unul preventiv-educativ, care s creeze în subconştientul
persoanelor în cauz sentimentul de supunere unei ordini legal stabilite, iar
organele de urm rire şi cercetare penal nu sunt altceva decât instrumentele
prin care societatea, în ansamblul ei, oblig pe to i membrii s respecte
aceast ordine.
inând cont de complexitatea activit ilor întreprinse, a gradului
ridicat de risc, a stresului, organele de cercetare şi urm rire penal trec
uneori prin situa ii delicate, care necesit un consum enorm de energie
nervoas într-un timp foarte scurt, secunde sau frac iuni de secund în care
trebuie s ia unele hot râri capitale, s dea dovad de spirit de orientare,
maxim aten ie, s se bazeze pe stimulii interni care exist în fiecare fiin
uman .
În anumite situa ii, când se depun eforturi sus inute în rezolvarea
unor cauze penale, în care vinov ia este greu de dovedit datorit lipsei
probelor, sau insuficien ei lor, intervine la un moment dat la organele
îns rcinate cu rezolvarea cauzei o stare de insatisfac ie care nu trebuie
amplificat şi corelat cu alte st ri de nemul umire. Indiferent de situa ia
existent , în permanen este nevoie de calm, de r bdare şi linişte
sufleteasc , pentru a nu creea st ri de nemul umire la alte persoane cu care
organul respectiv vine în contact prin natura profesiei, iar pentru ob inerea
unor declara ii nu poate s recurg la for sau la amenin ri de tot felul:
supunerea la rele tratamente, tortur (art. 267 C.pen.), deoarece în urma
unor tratamente inumane (purtare abuziv , art. 250 C.pen.), persoana în
cauz poate r mâne cu sechele tot timpul vie ii.
Pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, organele de urm rire şi
cercetare penal trebuie s dea dovad de o înalt inut moral , s nu fie
st pânite de vicii şi s manifeste în elegere în toate împrejur rile, în
îndeplinirea atribu iilor de serviciu sau în leg tur cu serviciul.
Nerespectarea acestor criterii poate fi considerat , potrivit art. 246 C.pen.,
abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dac s-a creat sau cauzat o
v t mare a intereselor legale ale unei persoane. De asemenea tratarea cu
inferioritate sau crearea unei astfel de st ri pe temei de na ionalitate, ras ,
sex sau religie, constituie, potrivit art. 247 C.pen., abuz în serviciu prin
420

îngr direa unor drepturi, infrac iunea fiind sanc ionat ca atare. Înc lcarea
acestor articole duce la crearea unei imagini nefaste despre institu ia în
cauz (procuratur sau poli ie) şi la sc derea prestigiului fa de persoana
respectiv , a cet enilor care apeleaz la servicii în diferite probleme ce in
de competen a lor. Trebuie acordat o aten ie deosebit asupra modului
cum sunt rezolvate cererile şi dolean ele cet enilor în anumite situa ii
critice când sunt victime ale infrac iunilor sau au comis infrac iuni şi
încearc , pe toate c ile, s scape de rigorile legii („Dare de mit ”, art. 255
C.pen.).
Paradoxal pare, în acest context, fapta func ionarului care primeşte
sau pretinde direct sau indirect bani sau alte foloase care nu i se cuvin, de la
persoanele cu care vine în contact, având ca scop îndeplinirea, întârzierea
ori neîndeplinerea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu („Luarea
de mit ”, art. 254 C.pen.).
Mai poate interveni o alt fapt prev zut de legea penal („Traficul
de influen ”, art. 257 C.pen.), ce are ca obiect tot pretinderea ori primirea
de bani, foloase, promisiuni de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori
pentru altul, s vârşit de c tre o persoan care are influen asupra unui
func ionar pentru a-l determina s fac sau s nu fac un act ce intr în
atribu iile sale de serviciu. În ceea ce priveşte tratarea cu superficialitate a
urm rilor, organele de urm rire şi cercetare penal au un rol însemnat în
depistarea şi contracararea acestor fapte cu toat asprimea, pentru a nu
submina institu ia sau organul în cauz .
O aten ie deosebit trebuie acordat întocmirii înscrisurilor,
caracterului şi importan ei acestora. Falsificarea unui înscris oficial cu
prilejul întocmirii de c tre un func ionar ori salariat aflat în exerci iul
atribu iilor de serviciu constituie potrivit art. 289 C.pen., infrac iune de „fals
intelectual”.
Urm rile comiterii unor astfel de infrac iuni de fals şi uz de fals pot
avea prejudicii foarte mari dac nu sunt descoperite la timp, iar atunci când
sunt descoperite, în mod automat se creeaz unele st ri cu caracter
psihologic (dispre , comp timire, ur , subestimare, umilin etc.), îns de
cele mai multe ori aceste fapte atrag oprobriul public.
Din punct de vedere al Codului Penal, nu exist o reglementare
strict a aspectelor psihologice ce pot fi folosite de c tre organele de
cercetare şi urm rire penal în desf şurarea atribu iilor lor. Acestea sunt şi
trebuie folosite în func ie de fiecare conjunctur , care practic genereaz o
situa ie aparte prin comportamentul şi tr irile participan ilor din fiecare
context, iar compara iile de la o anchet la alta se aseam n într-o mic
m sur privind partea psihologic , deoarece fiecare individ este unic.
421

Referitor la latura penal trebuie avute în vedere principiile fundamentale
ale dreptului penal: principiul legalit ii, umanismului, egalit ii în fa a legii
penale, prevenirii faptelor prev zute de legea penal , personalit ii
r spunderii penale, individualiz rii sanc iunilor de drept penal.
Necesitatea îmbin rii acestor laturi, penal şi psihologic reiese din
complexitatea şi diversitatea infrac iunilor care devin din ce în ce mai greu
de probat, iar organele îns rcinate cu contracararea lor trebuie ca, în
permanen , s fie cu un pas înaintea celor ce încalc legea. Aceasta
presupune preg tirea continu şi multilateral în domeniile de activitate
existente, adoptând metode noi în func ie de situa ia existent ce trebuie
men inut sub control pentru asigurarea şi înf ptuirea legalit ii. De aici
rezult clar c ştiin a despre om se serveşte de toate celelalte ştiin e. Aceasta
e una din cauzele dificult ii ei.
La om, experien a cea mai simpl este întotdeauna folosirea
metodelor şi conceptelor mai multor ştiin e.
10.2. Perspectiva psihologic asupra comportamentului

reprezentanţilor autorit ţilor de stat
10.2.1. Laturi structurale ale personalităţii umane
Cunoaşterea personalit ii umane trebuie s plece de la în elegerea
conceptului de persoan a omului ca o entitate concret într-un cadru
rela ional dat, referitor la modul de manifestare în exterior într-o
colectivitate uman determinat .
În func ie de structura personalit ii, fiecare om adopt , într-o situa ie
social dat , un anumit stil de comportare asumându-şi, totodat , un anumit
rol, tinzând s realizeze în plan personal-comportamental con inuturile
personalit ii.
O analiz atent prin conexiune invers reliefeaz faptul c efectele
care se ob in în planul personal-comportamental al individului în cauz pot
determina, la rândul lor, modific ri mai mult sau mai pu in semnificative în
planul personalit ii.
Deosebirea esenţial dintre noţiunea de persoan şi cea de
personalitate rezult din aceea c persoana ne dezv luie psihologia
omului ca agent al unei succesiuni de episoade concrete ale vieţii
sociale, iar personalitatea ne evidenţiaz determinaţiile fundamentale
potenţiale ale structurii interne a omului. 362
362
A. B. Tucicov, M. Golu, Dicţionar de psihologie socială, Editura
Ştiin ific şi Enciclopedic , Bucureşti, 1981, p.315.
422

Personalitatea, ca termen, este utilizat cu nuan e semantice diferite,
în filosofie, etic , sociologie, istorie şi pedagogie. Ea exprim calitatea de
ansamblu a organiz rii individului uman ca membru al societ ii, ca
element al unui complex sistem de rela ii şi interac iuni sociale, având ca
atribute fundamentale unitatea, integrarea ierarhic a func iilor, proceselor,
st rilor şi conduitelor, relevan a structurii, dinamismul, orientarea şi
finalitatea ac iunilor.363 Este o rezultant specific a influen elor mediului
social, a celor de ordin existen ial economic şi spiritual, etice, estetice,
politice şi ştiin ifice asupra individului, o entitate biologic care nu implic
în mod necesar atributul personalit ii, putând exista şi în afara acesteia.
Indiferent de poten ialul predispozi iilor native ale individului, acesta nu
genereaz tr s turile şi profilul personalit ii ca organizare complex
multinivelar , nu se constituie dintr-o dat , instantaneu, imediat ce individul
uman este pus în rela ie de comunicare şi interac iune cu mediul social,
parcurgând o evolu ie îndelungat de la naştere şi pân la vârsta tinere ii (20
–25 ani). Dinamica form rii personalit ii este guvernat de legi sociale şi
psiho-sociale care subordoneaz şi ac iunea legilor biologice (ale
dezvolt rii, maturiz rii), iar procesul devenirii are un caracter dialectic
contradictoriu a c rui traiectorie nu este lin şi uniform , punând în
eviden momente de salt calitativ, de discontinuitate.
În plan ontogenetic se desprind aşa zisele perioade „nodale”364 ,
critice, legate de apari ia unor contradic ii interne mai pregnante a c ror
rezolvare duce la o muta ie calitativ global în structura personalit ii. Din
• Perioada 2 ani la 3 ani

punct de vedere psihologic cele mai semnificative perioade nodale sunt:
• Perioada de la 6 la 7 ani
• Perioada de la 11 (12) ani la 13 (14) ani
• Perioada de la 16 la 18 ani.
Semnifica ia primei perioade rezid din saltul ce se produce în
structura organiz rii psihice prin însuşirea de c tre copil a limbajului şi prin
apari ia conştiin ei de sine ca func ie activ de autoraportare, autoreflectare
şi autoevaluare. Copilul începe s se perceap în cadrul raporturilor cu cei
din jur în calitate de „eu” (de subiect), din care cauz se spune c aceasta
este perioada care marcheaz „prima naştere a personalit ii”.
A doua perioad are o semnifica ie legat de intrarea copilului în
şcoal şi de înlocuirea unei forme dominante de activitate cu alta; de la
363
Idem, p. 316-317.
364
Idem, p. 320.
423

joac la înv tur , l rgind sistemul de rela ii al copilului cu mediul social,
obligându-l s conştientizeze şi s se integreze în noi statusuri şi roluri.
Perioada a treia este datorat amplelor modific ri şi muta ii de ordin
biofiziologic cu efecte notabile asupra vie ii psihice interioare şi a
comportamentului, producându-se maturizarea func iilor sexuale,
concomitent cu conştientizarea şi integrarea în structura personalit ii a
statusurilor şi rolurilor ce decurg din apartenen a la un sex sau altul.
Perioada a patra, denumit şi „cea de a doua naştere” a personalit ii,
se caracterizeaz printr-un salt decisiv în integrarea func iilor cognitive,
volitive, afective, motiva ionale, atitudinal-caracteriale. În aceast perioad
are loc un amplu proces de autoanaliz , de autoevaluare prin raport ri
succesive la cei din jur, la anumite modele etalon de clasificare şi formulare
a liniei ulterioare de conduit , a idealului de voin .
Din punct de vedere psihologic şi psiho-social, definitorii pentru
sistemul personalit ii sunt unele leg turi elaborate pe baza semnifica iilor
constituite social-istoric, a unui ansamblu de etaloane şi norme valorice, din
care reiese c personalitatea este o structur „semantic ” cu implica ii
axiologice şi cu valen e reglatoare superioare care pune de acord
comportamentul cu activitatea omului în societate. În interpretarea şi
evaluarea personalit ii este necesar adoptarea unei viziuni sistemic-
dialectice, re inând aspectul rela ional al caracteristicilor biologice,
fiziologice sau psihologice, locul şi valoarea pe care le dobândesc ele în
cadrul ansamblului unitar.
Cadrul de referin în cursul analizei trebuie s -l constituie realitatea
social în succesiunea logic a momentelor evolu iei ei istorice, iar
cercetarea psihologic şi psiho-sociologic s fie structurat pe o serie de
• Care este modelul de personalitate pe care îl promoveaz

întreb ri fundamentale:
• Care este specificul grupului social c ruia îi apar ine individul?

societatea?
• Care este pozi ia acestui grup în ansamblul sistemului social?

• Care este pozi ia grupului dat fa de tendin a legilor obiective ale
• Care a fost şi este con inutul influen elor pe care individul le-a
dezvolt rii sociale?
suferit sau le sufer în cadrul procesului educativ institu ionalizat, în cadrul

grupului c ruia-i apar ine, din partea altor grupuri sociale cu care a venit în
contact direct sau indirect?
Prin urm rirea acestei scheme care prezint avantajul de a demonstra
un lucru capital pentru o teorie psiho-sociologic a personalit ii, pe baza
unor mecanisme psiho-fiziologice şi a unor legi de integrare generale
424

comune tuturor oamenilor, se constituie în fapt profiluri de personalit i
diferite a c ror cunoaştere ofer cheia pentru explicarea comportamentelor
concrete, atât a celor individualizate cât şi a celor de grup.
Personalitatea de baz cuprinde un ansamblu structural stabil de
componente psihice interne (cognitive, afective, motiva ionale şi
atitudinale) de tipuri de r spunsuri (comportamente) fundamental
constituite în cadrul interac iunii individului cu realitatea socio-cultural ,
definind, totodat , modul de raportare la lumea extern a membrilor unei
colectivit i. Acest concept îşi are r d cinile în teoria psiho-analitic despre
organizarea ierarhic supraetajat a personalit ii.
Baza personalit ii const în orientarea cu prec dere asupra
individului mediu (a omului de rând) care exprim mai pregnant tr s turile
generale ale matricei fundamentale a culturii c reia îi apar ine.
Subiectul investigat poate s fie considerat un specimen într-o serie
cultural care presupune recunoaşterea rolului esen ial al grupului familial
în transmiterea structurii primare a culturii, recunoaşterea continuit ii
experien ei din copil rie la vârsta adult , specificarea în fiecare moment a
situa iei sociale a individului.
Eul de baz exprim ac iunea pe care mediul social o exercit asupra
individualit ii lor, precum şi capacitatea membrilor colectivit ii de a se
adapta la mediul respectiv. Prin contactul sistematic pe care indivizii îl
realizeaz de la naştere cu un mediu socio-cultural dat se elaboreaz
• Anumite tehnici şi modalit i de gândire-în elegere, interpretare,

principalele niveluri ale personalit ii de baz :
• Sisteme tipice de ac iune;

evaluare;
• Sisteme de securitate individual ;

• Structura asupra eului prin interiorizarea normelor şi îngr dirilor
• Sistemele de convingeri şi atitudini fa

impuse de cultur ;
de problemele
fundamentale ale existen ei.
10.2.2. Personalitatea şi comportamentul uman

Personalitatea integreaz în sine (ca sistem) organismul individual,
structurile psihice umane şi, totodat , rela iile sociale în care omul este prins
ca şi mijloacele culturale de care dispune. Personalitatea se constituie
425

fundamental în condi iile existen ei şi activit ii din primele etape ale
dezvolt rii individului în societate.365
♦ Subiect pragmatic al acţiunii (homo-faber) – cel ce transform

Subiectul uman este privit în trei ipostaze:
♦ Subiect epistemic al cunoaşterii (homo-sapiens apiente simus) –

lumea şi tinde s o st pâneasc ;
♦ Subiect axiologic, purt tor şi generator al valorilor (homo-

ce ajunge la conştiin a de sine şi lume;
valens) – acea fiin care, f r a se rupe de natur , a dep şit-o intrând sub
imperiul culturii, a valorilor adev rului, binelui, frumosului, c l uzindu-se
dup semnifica ii, credin e, idealuri, conferind un sens superior propriei vie i.
În sens larg, personalitatea este un rezultat al dezvolt rii depline şi al
valorific rii sociale a însuşirilor şi calit ilor persoanei, iar în sens restrâns,
defineşte persoana cu aptitudini şi însuşiri intelectuale, artistice, morale etc.
Personalitatea nu este un dat, ci un produs reprezentând r spunsul
compensator conştient al subiectului la realitatea înconjur toare. Persona-
litatea este unic şi original , fiecare individ pornind de la o zestre ereditar
unic , proprie tuturor oamenilor din toate locurile şi timpurile. Modelul
general uman366 este abstract, nu ine seama decât de prezen a notelor,
func iilor şi caracteristicilor definitorii pentru om, f r a se referi concret la
gradul lor de dezvoltare, specific ri de con inut şi organizare intern .
♦ Apartenenţa la specia uman ;

Modelul general uman cuprinde:
♦ Calitatea de fiinţ social şi membru al societ ţii;

♦ Calitatea de fiinţ conştient , dotat cu gândire şi voinţ ;
♦ Participarea la cultur , dotarea cu valori şi orientarea dup
♦ Potenţialul creativit ţii.

aceste valori;
În cadrul sistemului psihologic uman, activitatea psiho-

comportamental este variabil , implicând fenomene locale accidentale,
trec toare şi prea pu in caracteristice pentru subiectul respectiv.
Pe baza cunoaşterii structurilor de personalitate se pot face previziuni
asupra reac iei şi conduitei subiectului într-o situa ie dat sau în fa a unei
sarcini ce i se încredin eaz . Însuşi subiectul care se observ şi se compar
cu altul ajunge s -şi constate capacit ile şi tr s turile sale de caracter ca şi
cum ar fi ale altora.
365
A.B. Tucicov, M. Golu, op.cit., p. 165.
366
V.D. Usinski, Omul ca obiect al educaţiei, Editura Didactic şi
Pedagogic , Bucureşti, 1975.
426

Omul se cunoaşte şi poate s decid asupra a ceea ce trebuie s fac
şi cum. Fiind conştient de sine, încearc mereu s -şi ia în st pânire propria-i
fiin cu tot ce are ea, inclusiv structurile personale, bazându-se pe o lege
fundamental a sistemului de personalitate: autodep şire şi realizare de
sine.
Individul semnific caracterul de sistem al organismului pe latura
indivizibilit ii acestuia, iar individualitatea semnific individul luat în
ansamblul propriet ilor sale originale.
Personalitatea – simetric cu individualitatea – este un concept care
cuprinde întreg sistemul atributelor structurilor şi valorilor de care dispune
o persoan .
Din punct de vedere judiciar, conceptul de personalitate presupune o
analiz psihologic a actului infrac iunii, fundamentat pe cerin ele
determin rii con inutului juridic al infrac iunii, constând în analiza modului
în care preg tirea, s vârşirea şi atitudinea postinfrac ional se manifest ,
psihicul autorului, elementele sale, inteligen a, afectivitatea şi voin a.
Comportamentul ca tr s tur a personalit ii poate fi uşor vizibil, dar
tr s tura nu, deoarece se manifest la individ un num r mare de situa ii
diferite.
Tr s tura este tendin a de reac ie larg , relativ permanent , având
• Tr s turi ale cunoaşterii, care cuprind acuitatea perceptiv ,

mai multe clasific ri:
• Tr s turi ale afectivit ţii: uşor emo ionabil şi sentimente

gândirea superficial ;
• Tr s turi temperamentale: lent, iute, alert;

profunde;
• Tr s turi dinamice: referitor la modul de ac iune, decizii, la

motiva ii şi interes.
Tr s turile de personalitate evolueaz în cursul vie ii individului, de
aceea el este în permanent interac iune cu mediul social şi cu cel fizic, în
continu transformare.
Cunoaşterea real a personalit ii presupune cunoaşterea dominantei
(dominantelor) specifice şi sistemului de subordonare.
10.2.3. Metode utilizate în investigarea fenomenelor psihice

Intui ia este instrumentul cu ajutorul c ruia facem deduc ii asupra
posibilit ilor în elegerii unor situa ii supuse conştiin ei noastre la un
moment dat.
427

I. Metoda observaţiei367 const în urm rirea intenţionat şi
înregistrarea exact , sistemic a diferitelor manifest ri comportamen-
tale ale individului (sau grupului) ca şi al contextului situaţional al
comportamentului.
A. Conţinutul observaţiei:
1. Simptomatica stabil , care cuprinde tr s turile bio-constitu ionale
• În l imea;
ale individului:
• Greutatea;
• Lungimea şi grosimea membrelor;
• Circumferin a cranian , toracic , abdominal ;
• Tr s turile fizionomice, aspectul capului, fe ei, fruntea, nasul,
b rbia, pome ii obrajilor, ochii, maxilarele.
Chipul este oglinda sufletului, iar ceea ce se arat este o imagine a
ceea ce nu poate fi v zut. De aici decurge concluzia c bucuriile sau
triste ea îşi pun amprenta asupra sufletului.
2. Simptomatica labil cuprinde multitudinea comportamentelor şi
• Conduita verbal
conduitelor flexibile, mobile ale individului:
• Conduita estetic
• Conduita inteligent
• Varietatea expresiilor comportamentale, afective, atitudinale.
B. Forma de observaţie:
a) Autoobservaţia – este orientat c tre surprinderea
particularit ilor propriului comportament.
b) Observaţia propriu-zis – este orientat c tre observarea
manifest rilor comportamentale ale altor persoane.
• Direct – bazat pe prezen a observatorului şi pe conştientizarea

c) Prezenţa sau absenţa observatorului:
• Indirect – observatorul este amplasat în umbr , cu vedere

ei de c tre subiec ii observa i;
• Cu observator uitat – ignorat (observatorul este prezent,

unilateral sau beneficiar de TV cu circuit închis;
• Cu observator ascuns (în spatele unor draperii sau paravane).

cunoscut grupului)
367
P.P. Neveanu, M. Zlate, T. Cre u, Psihologie, Editura Didactic şi
Pedagogic , Bucureşti, 1995.
428

• pasiv (f r implicare direct a observatorului în activitate)
d) Implicarea sau nonimplicarea observatorului:
• participativ (observatorul devine membru al grupului şi

particip direct la activitatea lui).
• Continu – pe o durat mare de timp

e) Durata observ rii:
• Discontinu – pe unit i de timp mai mici şi la intervale diferite.
• observaţie integral (surprinderea tuturor sau a cât mai multe

f) Obiectivele urm rite:
• selectiv (o singur conduit ).

manifest ri de conduit );
C. Calitatea observaţiei depinde de o serie de particularit i psiho-

individuale ale observatorului: capacitatea sa redus de concentrare a
atenţiei, de selectivitate, de sesizare a esenţialului, de gradul s u de
sugestionabilitate.
• Descriptiv (înregistreaz minu ios);

E. Este influen at de tipul de percepţie al observatorului:
• Evaluativ (face aprecieri, estim ri, interpret ri);

• Imaginativ şi practic (neglijeaz faptele, d frâu liber
imagina iei).
• Stabilirea clar a scopului şi obiectivului urm rit;

F. Condiţiile unei bune observaţii:
• Selectarea formelor ce vor fi utilizate, a condiţiilor şi
• Elaborarea unui plan riguros de observaţie;

mijloacelor necesare;
• Consemnarea imediat a celor observate;

• Efectuarea unui num r optim de observaţii;
• Desf şurarea şi în condiţii variate;
• S fie maximal discret .
II. Metoda experimentului – este o metod prin care se intervine
efectiv, provocând inten ionat fenomenul, izolând variabilele dependente
de altele care ar putea interveni, devia sau perturba manifestarea
• Variaz şi modific condi iile de manifestare a fenomenelor

fenomenului investigat – variabile independente.
• Repet fenomenul pe acelaşi subiect sau pe subiec i diferi i pentru

pentru a sesiza mai bine rela iile dintre variabile şi experimente.
• Compar rezultatele ob inute tr gând concluziile.

a determina legitatea lui de manifestare.
429

III. Metoda convorbirii
• Rela ia direct de tipul „fa în fa ”;

A. Const în purtarea unui dialog ce presupune:
• Schimbarea rolului şi locului partenerilor;

• Sinceritatea deplin a subiectului;
• Existen a la subiect a capacit ii de introspectare şi autoanaliz ,
• Abilitatea cercet torului pentru a ob ine motivarea subiec ilor,

evaluare şi autodezv luire;
• Prezen a la cercet tor a unor capacit i referitoare la gradul ridicat

angajarea lor în convorbire;
de sociabilitate;
B. Forme ale convorbirii
1. standardizat , dirijat , structurat , bazat pe formularea aceloraşi
întreb ri în aceeaşi form şi ordine, tuturor subiec ilor indiferent de
particularit ile lor individuale;
2. semistandardizat , semidirijat , se axeaz pe întreb ri
suplimentare, reformularea altora, schimbarea succesiunii lor;
3. liber – spontan , asociativ în func ie de particularit ile situa iei
în care se desf şoar , de cele psiho-individuale ale subiectului, de
particularit ile momentului când se face;
4. psihoanalitic ;
5. nondirect .
IV. Metoda anchetei psihologice – const în recoltarea sistematic a
unor informa ii despre via a psihic a unui individ sau grup social,
interpretarea acestora în vederea desprinderii semnifica iei lor psiho-
comportamentale.
Ancheta pe baz de chestionar presupune stabilirea obiectivelor
urm rite, documentarea şi formularea întreb rilor lor.
A. Tipul întreb
• cu r spunsuri „da” sau „nu”;
rilor:
• cu r spunsuri libere şi
• în evantai.
• Întreb ri prea generale;

B. Greşeli în formularea întreb rilor:
• Folosirea unui limbaj greoi;

• Cuvinte vagi;
• Tenden ioase;
• Prezumtive;
430

• Ipotetice.
Ancheta pe baz de întreb ri se bazeaz pe raporturile dintre
participan ii afla i fa în fa .
V. Metoda biografic – se refer la istoria persoanei în cauz – mai
este denumit cauzometrie sau cauzogram – şi este necesar în stabilirea
profilului personalit ii persoanelor.
VI Metoda analizei produselor activit ţii – Aceast metod se
refer la compuneri, desene, crea ii literare, materializate în diverse
disponibilit i psihice, informa ii despre însuşirile psihice ale individului.
VII. Metoda psihometric – Vizeaz m surarea capacit ilor
psihice ale individului în vederea stabilirii nivelului lor de dezvoltare,
validitate, fidelitate, standardizarea, eşalonarea.
• Dup modul de aplicare: individuale şi colective

Clasificarea metodelor:
• Dup materialul folosit: verbal, neverbal

• Dup durata lor: cu timp strict determinat, cu timp la alegerea
• Dup conţinutul m surat: inteligen , memorie, aten ie etc.

subiectului
• Dup scopul urm rit: teste de performan , comportament,

cunoştin e, nivel intelectual, atitudini, inteligen .
VIII. Metoda model rii şi simul rii – Const în crearea unor
scheme logice ale organiz rii şi desf şur rii diferitelor func ii psihice:
percep ie, gândire, memorie.
• Strategia cercet rii genetice – studierea genezei, evolu iei

Strategii de cercetare psihologic :
fenomenelor psihice a comportamentelor în plan istorio-filo-genetic şi
• Strategia cercet rii comparate;

individual-autogenetic;
• Strategia cercet rii psiho-patologice – ce const în studiul

tulbur rilor sau devierilor func iilor psihice şi comportamentale în scopul
complet rii şi preciz rii legilor generale şi particulare de organizare şi
• Strategia cercet rii longitudinale – presupune urm rirea unuia

manifestare a psihicului normal;
• Strategia transversal – const în cercetarea mai multor indivizi

şi aceluiaşi individ de-a lungul mai multor etape ale evolu iei lui;
afla i la niveluri diferite de dezvoltare.
431

10.3. Factorii psihologici implicaţi în relaţia interpersonal
cet ţean – funcţionar public
10.3.1. Timiditate. Afectivitate. Agresivitate
Observa iile neinspirate, pripite, trecerea în grab de la o impresie la
alta, multiplicitatea imaginilor, lipsa de regul şi efort împiedic
dezvoltarea spiritului.
O serie de factori psihologici angajeaz rela ia func ionar public –
cet ean, dându-i con inut uman, via a concret colorând-o în sensul
perfectibilit ii şi omeniei, alternând-o cu o serie de dificult ii şi disfunc ii:
a) Timiditatea – este o tr s tur psihologic a personalit ii ce se
manifest printr-un comportament defensiv anxios, ezitant şi astenic,
putând genera chiar tendin a de adaptare nuan at negativ la exigen ele
vie ii sociale (oportunism, senilism, lips de r spundere, implicare,
suspiciune etc.)
Psiho-analitic, tr s turile timidit ii sunt explicabile prin dificult ile
de adaptare ale micii copil rii, prin conştientizarea culpabil a unor
complexe, prin evolu ia într-un climat ofensiv, ostil.
Dezavantajul este faptul c în rela ia interpersonal timidul manifest
nesiguran , re inere dictat de no iuni supraexigente.
Dep şirea timidit ii printr-un efort de autocontrol este o necesitate
permanent a func ionarului public, acesta trebuind s -şi asume
responsabilit i majore, s aib ini iativ şi curaj, insuflând aceste
sentimente şi cet eanului cu care intr în contact.
Func ionarul public trebuie s cunoasc la rândul s u c cet eanul
timid este lipsit de îndr zneal , de încredere în sine, iar în rela iile cu
reprezentantul autorit ii este ruşinos, sfios, motiv pentru care trebuie
încurajat, „în eles şi ocrotit” în demersurile sale de a-şi afla dreptatea.
b) Afectivitatea – se defineşte ca fiind sensibilitatea în sensul
rezonan ei intime cu care, la nivel de tr ire emo ional , este resim it efectul
stimul rilor externe: pl cere-nepl cere, bine-r u, frumos-urât.
Din aceast direc ie, pentru func ionarul public hiperemotivitatea
comportamental , sensibilitatea exagerat , impresionabilitatea, sunt
dezavantaje, ducând la sc derea vigilen ei, acurate ei discrimin rii
ra ionale, capacit ii de ac iune şi hot rârii.
Ca om, func ionarul public, magistratul are şi el st ri şi reac ii
emo ional-afective, mai mult sau mai pu in profunde.
Exerci iul profesional const nu în reprimarea total a st rilor
emo ional-afective, ci în autocontrolul adecvat al acestora, ca sens, valoare
şi grad de intensitate în raport cu afectivit ile pe care le îndeplineşte.
432

Emo iile pozitive în raport cu cet enii constituie o form de ataşare
sufleteasc a func ionarului public fa de oameni, o garan ie în sensul
constituirii unui cadru ra ional optim al înf ptuirii actului de justi ie.
c) Agresivitatea psiho-comportamental – reprezint o form
inter-rela ional tensionat , ofensiv cu caracter disjunctiv, inhibitoriu,
manifestat prin violen verbal , amenin are, atitudini, posturi, gesturi de
lovire menite s aduc interlocutorului agresor o satisfac ie fizic , psihic
sau material . Deşi în mod frecvent tendin a curent a omului, agresivitatea
nativ este de a r spunde unei opozi ii cel pu in printr-o conduit agresiv
verbal , func ionarul public este nevoit s evite permanent solu ionarea în
acest fel a eventualelor rela ii de agresivitate în raport cu solicit rile şi
interesele cet eanului. Trebuie avut în vedere, totodat , faptul c mai
totdeauna tachinarea, batjocorirea, arogan a, amenin area, umorul, chiar
aflate în exces în rela ia interuman , pot determina evolu ia raporturilor
c tre confruntarea care poate deveni acut , degenerând în acte de violen
fizic . Clari în expresii, civiliza i, fermi în atitudini, dar nu rigizi şi cât se
poate de concilian i şi modera i în expresia verbal , func ionarii publici vor
r spunde la solicit rile cet enilor f r a da dovad de sl biciune sau
incompeten (evitarea angaj rii, t cere, sustragere) printr-o manier
inteligent de continu adaptare la situa ie. Trebuie evitat ca agresiunea
verbal s degenereze şi s ajung la violen .
Pentru a dezamorsa agresivitatea verbal este indicat alegerea
cuvintelor, sensul frazelor, intona ia, ticurile, mimica, gestualitatea, acestea
fiind unele repere care pot modifica percep ia şi expectan a în raport cu
demersul rela iei interpersonale. Tactic, func ionarul public trebuie s
r spund în aşa fel încât ceea ce spune s provoace la interlocutor
modalit i noi de inter-rela ionare în sensul în elegerii unor situa ii şi
sensuri, liniştirii, calm rii şi dezamors rii agresivit ii verbale. Interac iunea
dintre cadrul normativ restrictiv pe care func ionarul public îl exercit şi
toleran , constituie o adev rat art în al c rei con inut se subînscriu o serie
de strategii comportamentale. Având o determinare complex şi o structur
plurivalent , aceste strategii comportamentale genereaz şi presupun
multiple implica ii: culturale, economice, politice, religioase, sociologice. O
conduit corect a oamenilor nu este reglat exclusiv pe norme juridice şi
morale. În raporturile interumane ac iunea persuasiv a func ionarului
public de înl turare a conduitelor agresive va lua în calcul opiniile,
prejudec ile, credin ele, obiceiurile, tradi iile, nevoile cotidiene, aspira iile
politice, religioase, ale fiec rui individ sau grup asupra c ruia ac iunea
persuasiv se exercit .
433

10.3.2. Determinanţi psihologici ţinând de temperament
Temperamentul reprezint latura dinamico-energetic a personalit ii
umane, reflectându-se în raport cu norma juridic în conduite, fie de
asimilare, subordonare, fie de refuz, insubordonare a acesteia, jucând
totodat un rol important în condi ionarea configura iei şi dinamicii
rela iilor interpersonale.
Persoanele cu temperament sangvin se adapteaz uşor la cerin e şi
exigen e normativ-juridice noi, intr f r dificult i prea mari în raporturi cu
func ionarii publici deşi nu prea accept uşor sugestiile acestora dat fiind o
excesiv încredere în for ele proprii. Sangvinii sunt siguri pe ei, îndr zne i,
fermi, rapizi în luarea deciziilor şi se încadreaz relativ f r dificultate într-
un cadru juridic-legislativ nou.
Persoanele cu temperament flegmatic au un ritm mai lent al vie ii
sufleteşti, mimica şi gestica le este mai pu in exprimat , abandoneaz mai
greu vechile stereotipii şi deprinderi, inclusiv cele legate de subordonarea în
raport cu norma juridic , date fiind op iunile lor mai mult conservatoare.
Sunt ceva mai rezerva i, nu-şi manifest pregnant opiniile şi scopurile,
chibzuiesc mult pân iau decizii. Sunt de regul receptivi la sugestii, îns
punerea în act a unor orient ri se face lent şi cu întârziere.
Persoanele cu temperament coleric sunt hipersensibile, mobile în
gândire şi gestic , au reac ii rapide şi nest pânite. Deseori devin chiar
impulsive mai ales în fa a unor obstacole, inclusiv în fa a normei juridice
menit a le periclita o serie de interese. Din rândul acestora sunt recruta i
indivizii critici şi contestari ai unor situa ii şi raporturi noi, pe care le percep
ca frustrante. În munca persuasiv cu aceste persoane se va avea în vedere
faptul c suport cu greu contrazicerile şi sugestiile, motiv pentru care se va
insista în a le fi explicat cu r bdare sensul noilor realit i la care trebuie s
se alinieze.
Persoanele cu temperament melancolic manifest o rezonan
emo ional-afectiv crescut , fiind timizi şi impresionabili. Sunt îndeobşte
oameni linişti i şi calmi, aparent nehot râ i, ezitan i în exprimarea opiniilor
şi inten iilor. Pentru a se integra noilor cerin e social-juridice ori
comportamentale, deseori apeleaz la consilierea func ionarului public,
v dind un interes crescut în cunoaşterea nout ilor juridic-legislative.
În raport cu persoanele melancolice, func ionarii publici trebuie s
ac ioneze cu r bdare, delicate e şi tact, riscând în sens contrar ca
melancolicii s devin refractari şi suspicioşi. Indiferent de tipologia
temperamental a cet enilor afla i în contact cu func ionarul public, acesta
din urm nu va recurge niciodat la argumente cu caracter negativ:
434

argumentul pozi iei personale, argumentul autorit ii, argumentul amenin -
rii, argumentul aluziei, argumentul insultei.
În exerci iul contactului interpersonal, func ionarul public va apela la
argumente cu caracter pozitiv: explica ia, compara ia, analogia, diverse
structuri de ra ionament (dilema, induc ia, deduc ia, paradoxul, reducerea la
absurd, alternativa) practica demonstrând c , dublate de ton, gestic şi
toleran , acestea garanteaz moralitatea rela iilor interpersonale.
10.3.3. Determinanţi psihologici ţinând de caracter

Nimic nu e mai greu de cunoscut decât constitu ia unui individ dat.
Caracterul exprim profilul psiho-moral relativ constant al
personalit ii şi profileaz câteva cerin e în fa a strategiei persuasive a
func ionarului public.
În acest sens întâlnim:
a) omul dificil – nu trebuie contrazise p rerile sale, trebuie ascultate
cu r bdare, este preten ios şi schimb tor, se hot r şte greu şi revine
paradoxal asupra propriilor hot râri. Din discursul s u, trebuie eviden iate
inadverten ele flagrante care, ulterior, eviden iate logic, trebuie s -i fie
prezentate persuasiv prin procedeele explica iei, reducerii la absurd,
compara iei.
b) omul a-tot-ştiutor – este tipul care se consider competent în
leg tur cu orice problem şi este doritor s fac în orice împrejurare
dovada acestei competen e. În raport cu acesta, func ionarul public va
acorda o strategie persuasiv din care s rezulte raportul formal cu opiniile
sale, folosind îns orice prilej de a-l dirija c tre spiritul şi cadrul legal
corespunz tor.
c) omul nehot rât – chibzuieşte îndelung pân s accepte o idee, un
sfat, o nou cerin sau norm . Este foarte atent la valoarea de adev r a
acestora şi la modul de argumentare al func ionarului public, va insista
îndeosebi asupra valorii sociale şi individuale, a comportamentului şi nu
asupra obligativit ii unui anumit tip de comportament.
d) omul impulsiv – prezint note distincte caracterial, caracterizate
prin decizii subite în raport cu caracterul de noutate al unei împrejur ri
sociale, care-l vizeaz . De regul , se reg seşte în sfera caracterului dificil,
nu trebuie contrazis, dar vom avea grij s -i eviden iem, prin compara ie,
demersuri similare, al c ror final a fost dezastruos.
e) omul entuziast – este puternic impresionat de tot ceea ce e
spectaculos şi nou, inclusiv de norma juridic pe care, g sind-o
ordonatoare, o respect şi o compar , sus inând-o argumentat. În general îşi
435

construieşte conduite adaptive corect adecvate demersului social.
Func ionarul public va tolera acest entuziasm în comportamente de durat .
10.3.4. Aspecte psihologice particulare ale contactului

dintre funcţionarul public şi public (grupuri sau mulţimi)
Anticiparea politicii publice şi pedepsirii, reduce pierderea datorat
infrac iunilor şi astfel m reşte bun starea social , descurajând pe unii
infractori.
No iunea de public, grup sau mul ime pune în discu ie comportamen-
tul care se subordoneaz legit ilor desprinse din studiul psihologiei
mul imilor.
Individul uman se comport în mod diferit în mul ime fa de
situa iile în care se g seşte izolat.
Gustave Le Bon în lucrarea sa „Psihologia mul imilor”, face o
distinc ie clar între mul imea de oameni, în sensul obişnuit al cuvântului, şi
mul imea psihologic . În mod uzual, noţiunea de mulţime, desemneaz o
adunare de oameni, de indivizi oarecare, indiferent de naţionalitate,
profesiune, sex, sau de împrejur ri şi care se unesc întâmpl tor.
Mul imea psihologic se creeaz în jurul unor întâmpl ri sau evenimente
deosebite, care catalizeaz motiva iile participan ilor uni i afectiv în
efuziuni emo ionale comune.
Într-o astfel de mul ime psihologic , indivizii umani îşi pierd
personalitatea conştient , iar sentimentele şi ideile tuturor se orienteaz în
aceeaşi direc ie. Aglomerarea respectiv de oameni, devine o mul ime
structural sau o mul ime psihologic . Ea constituie o fiin unic supus
legii unit ii mentale a mul imilor.
Tr s turi psihologice distincte ale individului uman aflat în
mulţime
Datorit „sufletului colectiv” al mul imii, Gustave Le Bon preciza c :
aptitudinile intelectuale, individuale ale oamenilor se şterg, distinc ia
dispare. Eterogenul se confund în omogen, însuşirile inconştiente domin ,
mul imile acumuleaz mediocritate, conducându-se dup instincte,
creându-se aşa-zisul spirit de turm (în cazul mitingurilor, când rolul
func ionarilor publici este important, datorându-se în special unirii
eforturilor tuturor func ionarilor publici – poli ie, justi ie, procuratur ,
prim rii etc. – în vederea aplic rii legilor şi a respect rii acestora de c tre
to i cet enii).
Individul dintr-o mul ime încearc , gra ie num rului, sentimentul unei
puteri invincibile, care îi permite s nu cedeze unor insisten e, pe care, izolat
436

fiind, ar fi fost nevoit s şi le înfrâneze. Mul imea fiind anonim , face ca
sentimentul responsabilit ii, ca factor inhibant în ac iunile contrare legii, s
dispar .
În cadrul mul imii apare contagiunea mental pe baza c reia individul se
subordoneaz interesului colectiv cu mare uşurin . Sugestibilitatea determin
la indivizi caracteristicile psihologice ale grupului de referin (agresivitate,
umor, veselie) pe care izolat individul nu le-ar fi putut dezvolta. În timp ce
anumite facult i sunt anihilate, altele pot fi exaltate, exagerate prin
reciprocitate şi imita ie, sugestia fiind aceeaşi pentru to i indivizii.
Se poate conchide c , cel pu in sub raport intelectual mul imea este
inferioar omului izolat. Impulsive, iritabile, cu o modalitate adesea
contradictorie, mul imile nu au o voin statornic , tocmai pentru faptul c
nu au o gândire proprie. Simplitatea şi exagerarea sentimentelor mul imilor
constituie motivele care le ap r de îndoieli şi incertitudini, iar sugestibili-
tatea exagerat le împinge adesea la ac iuni extreme.
Pentru individul component al mul imii psihologice nu exist
„imposibil”, certitudinea invulnerabilit ii şi impresia for ei de moment
generând acte şi sentimente de contagiune, imposibile pentru individul
izolat.
Afla i în contact cu mul imile în exerci iul aplic rii legii, func ionarii
publici întâmpin serioase obstacole în calea derul rii fireşti a unor rela ii
normale, civilizate cu indivizii care le compun.
Iat de ce cunoştin ele de psihologie sunt un argument în plus, care
dau o baz solid preg tirii profesionale şi experien ei func ionarului public
în exercitarea atribu iilor sale, care trebuie s decurg firesc, normal şi legal.
10.4. Concluzii
Etica func ionarilor publici cuprinde şi studiaz o serie de valori
morale cu specificitatea lor, integritatea personalit ii de pe pozi ia ac iunii
de asigurare a ordinii de drept. Ea are în vedere rela iile profesionale
interumane, datoria profesional şi responsabilitatea, normele, principiile,
atitudinile şi îndatoririle ce stau la baza activit ii func ionarilor.
Cerin ele moralei func ionarilor publici sunt cuprinse în jur mânt, în
regulamente, ordine şi instruc iuni, ca parte component a condi iei ac iunii
de asigurare a ordinii şi liniştii publice, de înf ptuire a justi iei.
Morala func ionarului public este definit ca o form a conştiin ei
sociale care reflect şi fixeaz ansamblul sentimentelor, deprinderilor,
convingerilor, atitudinilor, principiilor şi normelor care privesc raporturile
dintre individ şi colectiv (familie, na iune, stat, societate), care se manifest
în fapte, în modul de comportare a individului în toate ipostazele vie ii.
437

În elegerea adapt rii unei conduite corecte fa de colectivitate, de
semeni, nu este impus din afar , ci decurge dintr-un impuls interior al
individului.
Sim ul moral nu este ceva înn scut. Normele morale devin un impuls
interior al omului datorit educa iei, însuşirii exigen elor, moravurilor,
obiceiurilor, deprinderilor promovate de societate. Impulsul interior de a-l
ajuta, respecta şi „saluta” pe semenul t u exist doar dac ai înv at acest
lucru şi ai o anumit convingere cu privire la necesitatea respect rii lui.
Însuşi obiectul muncii func ionarului public îl constituie faptele şi
comportamentele oamenilor în diferite ipostaze.
Din cele mai vechi timpuri şi pân în zilele noastre, gânditorii au fost
preocupa i de soarta şi viitorul omului, de opozi ia dintre bine şi r u,
c utând s elaboreze norme şi principii de comportare moral , întemeiate
pe bunul sim , care s -i conduc spre o via profund şi demn , pe calea
adev rului şi fericirii.
Raportarea binelui la socialul şi naturalul lumii înconjur toare are
caracter strict individual şi se exprim prin conduita intern (tr irea
subiectiv ), şi prin conduita extern (comportamentul obiectiv).
Conduita uman a individului în raport cu mediul s u de rela ie
cuprinde gama tuturor manifest rilor comportamentelor adaptative.
Nici un om nu are o conduit în afara unui scop, mediu, interes, la
baza demersului oric rei conduite cu finalitate juridic stând gândurile,
sentimentele, atitudinile şi faptele individuale.
Motiva ia conduitei umane presupune concordan a dintre factorul
extern stimulativ şi cel intern subiectiv energizator, g sindu-şi exprimarea
în preg tirea pentru ac iune şi creşterea receptivit ii în raport cu stimularea
extern .
Exigen ele psihologice care se impun exercit rii profesionale a
actului administrativ, se deosebesc astfel:
a) sub raport intelectual – rezisten a de a activa în regim de
• ştiin a şi arta rela iilor cu comunitatea, arta persuasiunii şi

solicitare psihofiziologic crescut şi risc profesional:
convingerii, arta vorbirii retorice, arta polite ii de expresie mimico-
• capacitatea de a solu iona sub aspect eficient, prompt şi legal, pro-

gesticular ;
blematici socio-umane care se deruleaz presant şi în condi ii mari de risc.

b) sub aspectul moral-volitiv – conduita func ionarului public se va
oglindi în integritatea caracterial (onestitate, modestie, virtute etc.).
Conduita funcţionarului public trebuie s -şi g seasc exprimarea
în sentimentul de datorie împlinit , prin concordanţa deplin între
438

satisfacerea, în cadrul legal, a tuturor solicit rilor cet ţeanului şi senti-
mentele sale de a le fi dus la îndeplinire conform obligaţiilor care îi revin.
Motiva ia func ionarului public este energizat de sentimentul
profund de a fi folositor semenilor s i, de a ap ra adev rul şi de a înf ptui
justi ia statului de drept. Supus unui continuu proces de dezvoltare,
diversificare, specializare şi perfec ionare, conduita func ionarului public
este mereu perfectibil , fapt care trebuie interiorizat de c tre acesta, ca una
dintre exigen ele sale motiva ionale.
439

ANEX
SUBIECTE EXEMPLIFICATIVE PENTRU EXAMEN
I.
1 – Argumente privind necesitatea studiului psihologiei judiciare în
contextul problematicii dreptului
2 – Problematica psihologic a m rturiei în etapa recep iei
evenimentului judiciar
3 – Probleme psihologice ridicate de „interogatoriul încrucişat”
II.
1 – Profil de personalitate şi mod de operare la „infractorul de tip
dezorganizat”
2 – Considera ii psihologice asupra vinov iei sub forma inten iei
3 – Psihologia martorului minor
III.
1 – Repere orientative asupra comportamentelor simulate (martor
mincinos, învinuit, inculpat) din perspectiva comportamentului aparent
(mimic – gestic )
2 – Considera ii psihologice asupra vinov iei sub forma inten iei
3 – Probleme psihologice ridicate de interogatoriul vizând „timpul
critic” (spargerea alibiului)
IV.
1 – Etapele form rii m rturiei (comentarii asupra schemei T. Bogdan
– I.T. Butoi)
2 – „Nucleul personalit ii criminale” în concep ia lui Jean Pinatel
3 – Problematica psihologic a planurilor situa ionale
V.
1 – Tipuri şi tr s turi de personalitate în concep ia lui Jung şi
Eysenck (extraversie – introversie; tipuri temperamentale: coleric, sanguin,
flegmatic, melancolic – descriere, caracterizare, efecte conjuncturale în
declanşarea actului infrac ional)
440

2 – M rturia din perspectiva leg turii martorului cu pricina şi p r ile
în proces
3 – Comentarii asupra caracteristicilor interogatoriului judiciar
VI.
1 – Efectele psihologice resim ite în deten ia penitenciar ca urmare a
priv rii de libertate (frustrare, şocul deten iei)
2 – Profil psihologic şi mod de operare ale „criminalului de tip
organizat”
3 – Considera ii psihologice asupra „vinov iei sub forma culpei”
VII.
1 – Comentarii asupra „paradoxului penitenciar” – Eysenck –
Mawrer (Legea secven ei temporale)
2 – Psihologia interogatoriului „unui participant despre activitatea
celorlal i” (cercetarea infrac iunilor comise în grup)
3 – Exigen ele atribuite „psihologului criminalist în explorarea scenei
crimei” – comenta i conceptele de „amprent psihocomportamental ”,
„profiler crime”, „serial killer”
VIII.
1 – Problematica psihologic a m rturiei în faza red rii-reactualiz rii
(ex: prezentarea spre recunoaştere de persoane)
2 – Mecanisme psihologice şi factorii implica i în eroarea judiciar
(analiz de caz – ex: „Afacerea Aslan”)
3 – Problematica psihologic a priv rii de libertate din perspectiva
teritorialit ii, comportamentului agresiv, fenomenului de panic şi revolt
penitenciar )
Exemplele pot continua.
NOT :
a) - studen ii vor elabora subiectele dup materia din curs, tratatele şi
bibliografia de specialitate recomandat
b) - exemplific rile se vor face din analizele de caz dezb tute în
cadrul seminariilor
c) - opiniile personale, argument rile şi alte analize de caz sunt
binevenite şi apreciate contextului în m sura aportului constructiv la
problematica strict a subiectelor în materie
441

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE
N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea, Psihologie Judiciară, Editura Şansa,

Bucureşti, 1992.
Ioana Teodora Butoi, Tudorel Butoi, Psihologia interogatoriului judiciar, Editura
Enmar, Bucureşti, 2002.
Tudorel Butoi, Iftenie Valentin, Boroi Alexandru, Alexandru Butoi, Sinuciderea –
un paradox, Editura Medical , Bucureşti, 2001.
Tudorel Butoi, Psihanaliza crimei – femeia asasin, Editura Ştiin şi Tehnic ,
Bucureşti 1998, reeditat 2001.
Tiberiu Bogdan, Probleme de psihologie judiciară, Editura Ştiin şi Tehnic ,
Bucureşti, 1978.
Aurel Ciopraga, Evaluarea probei testimoniale în procesul penal, Editura Junimea,
Iaşi, 1984.
Aurel Ciopraga, Tratat de tactică criminalistică, Editura Gamma, Iaşi, 1999.
Iancu T n sescu, Curs de drept penal general, Editura INS, Craiova, 1999.
Petre Bieltz, Logică Juridică, Editura ProTransilvania, Bucureşti, 1998.
Ioana-Teodora Butoi, Alexandru Butoi, Tudorel Butoi, Psihologia comporta-
mentului criminal, Editura Enmar, 1999.
NOT :
În urma studiului bibliografiei, la seminarii studen ii (individual sau în
colectiv de 2-3 studen i) vor aprofunda anumite tematici pe care le vor pune în
dezbaterea grupelor (sub form de referate, analize de caz sau problematici de
lămurit).
EX: 1 – Componenta persuasiv (emo ional-afectiv-empatic ) în pledoaria
avocatului
2 – Interogatoriul psihanalitic – procedeu modern de selec ionare a
suspec ilor
3 – Tehnica de detec ie a comportamentelor simulate („lie detector” –
sub raport juridic şi psihologic)
4 – Psihologia martorului mincinos (valoarea orientativ a indicilor mimico-
gesticulari)
5 – Perspectiva „psihologiei exploratorii” asupra câmpului faptei
6 – Psihologia martorului minor etc.
442

443

Ioana Teodora Butoi Tudorel Butoi

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ioana Teodora Butoi Tudorel Butoi

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

IOANA-TEODORA BUTOI TUDOREL BUTOI

Universitatea SPIRU HARET

© Editura Funda iei România de Mâine, 2004

Redactor: Octavian CHE AN

Bun de tipar: 15.11.2004; Coli tipar: 27,5

Universitatea SPIRU HARET