Formele reabilitării

Noul Cod Penal al României stabileşte formele realibitării, astfel:

- Reabilitarea legală (de drept) prin art. 165,
- Reabilitarea judecătorească (facultativă), la cerere, prin art. 166.

Reabilitarea legală sau de drept

Reabilitarea legală (statuată ca fiind de drept) reprezintă forma de reabilitare care

va opera ope legis, obţinându-se automat (adică din oficiu), numai în măsura în care au
fost îndeplinite acele condiţii prevăzute de legea penală referitoare la o condamnare, la
termenele de reabilitare şi deseori conduita condamnatului.
Această formă de reabilitare este statuată de art. 165, care stipulează că: aceasta
poate avea loc de drept - din oficiu, când este cazul condamnărilor la pedeapsa cu amenzi,
sau când se referă la pedeapsa cu închisoare pe o perioadă de maxim 2 ani sau la pedeapile
cu închisoare cu suspendare şi sub supraveghere judiciară, cu condiţia ca în termen de
maxim trei ani cel condamnat să nu mai fi săvârşit o altă infracţiune.
Art. 528 din NCPP - Noul Cod de Procedură Penală stabileşte că în momentul
împlinirii termenului legiferat de 3 ani şi care este prevăzut la art. 165 din Noul Cod Penal,
dacă cel condamnat s-a ferit a săvârşi o nouă infracţiune, autoritatea de stat în a atribuţiuni
este ţinerea evidenţei cazierului judiciar, va trece la ştergerea, bineînţeles - din oficiu acea
menţiune care de referă la pedeapsa aplicată respectivului condamnat 1.
Iar la punctual 2 al aceluiaşi artiol se stabileşte că atunci când condamnatul
împlineşte termenului maxim de 3 ani, care este reglementat de art. 150 din Noul Cod
Penal, dacă şi numai dacă persoana respectivă nu a mai înregistrat nici o altă infracţiune,
organele abilitate care au autorizat înfiinţarea şi au aprobat personalitate juridică şi organul
care a înregistrat condamnarea persoanei juridice va trece la ştergerea, din oficiu a acelor
menţiuni privitoare la pedeapsa aplicată acesteia.
Termenul generic "de drept" al acestei modalități de reabilitare a unui condamnat,
nu priveste caracterul juridic al modalității de reabilitare, ambele forme de reabilitare
statuate de lege și functionând în baza acesteia, ci modul în care reabilitarea poate fi
dobândită.
1
Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi
pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie
2013, Monitorul Oficial 515/2013
 Caracteristica modalității reabilitării de drept este în general dobândirea din oficiu
– adică în mod automat, avînd la bază legislația în vigoare, în acest caz nefiind necesară o
constatare formală.
O alta particularitate a reabilitării de drept este aceea că respectiva modalitate de
reabilitare a unui condamnat este acordată numai în condiții mult mai ușoare și mai simple
decât în cazul reabilitării judecătorești.
Din textul legal rezultă condiţiile instituite pentru a opera reabilitarea de drept şi
care privesc:
- condamnarea de gravitate redusă care se reflectă în pedeapsa aplicată de
instanţă, respectiv amendă sau pedeapsa cu închisoare de până la un an;
- termenul de reabilitare care are un cuantum fix de 3 ani si care se începe
a fi socotit din momentul - data la care s-a executat pedeapsa principală sau din
momentul la care aceasta a fost stinsă în oricare alt mod legal. Pentru cei
condamnaţi la amendă, termenul de reabiliate pleacă de la momentul când amenda
penală a fost deja achitată sau executarea condamnării s-a stins în orice altă
modalitate;
- conduita condamnatului care în decursul termenului de 3 ani să nu fi
săvârsit nici o altă infracţiune dovedită.

Reabilitarea de drept mai poate interveni si în unele cazuri speciale,

fiind de reţinut:
- când este cazul unei suspendări condiţionate a executării unei pedepse cu
închisoare;
- reabilitarea urmare a unei suspendări a executării pedepsei dar cu
supraveghere judiciară;
- când este vorba de o executăre a unei pedepse într-o închisoare de tip
militar, după executarea pedepsei (în situaţiile prevăzute de lege) sau atunci când a
intervenit o graţiere totală sau mumai a graţierii unui rest de pedeapsă, când în
cazul celui condamnat intervine reabilitarea de drept.

Asa cum am precizat, reabilitarea de drept în dreptul penal românesc este acea
form[ de reabilitare care se obţine din oficiu, dar numai atunci când au fost îndeplinite în
totalitate condiţiile prevăzute în legislaţia în vigoare.

2
 Reabilitarea de drept poate fi aplicată si de instanţa de judecată, caz în care aceasta
verifică îndeplinirea condiţiilor legale, după care pronunţă o hotărâre în constatare.
Pentru a dobândi reabilitarea de drept se va demara o procedură judiciară specifică,
care este reglementată în art. 528-537 din Noul Cod de Procedură Penală 2.

1.1.1. Reabilitarea judecătorească, la cerere

Reabilitarea judecătorească este facultativă şi constituie forma tipică şi obişnuită a

acesteia, putându-se obţine, în principal la cererea condamnatului, ajungându-se la o
hotărâre a instanţei de judecată (adică ope iudiciis) – având un efect constitutiv ca urmare
a verificărilor pentru îndeplinirea condiţiilor specific prevăzute de legea penală, putând fi
acordată condamnaţilor şi care în acest mod înlătură consecinţele unei condamnări fără a
interveni reabilitării de drept.
Baza legală rezervată acestui cocept este constituit de art. 166-168, ca şi de art.
170, inclusive art. 171 din Noul Cod Penal, iar pentru a se putea dobândi reabilitarea
judecătorească va trebui să fie promovată o procedură judiciară specifică, şi care este
stauată de articolele 529-537 existente în Noul Cod de Procedură Penală 3.
Astfel art. 166 punctul 1 stauează că un condamnat poate fi reabilitat, inclusive la
cerere, de către o instanţă judecătorească, numai după împlinirea unor termene strict
stipulate de acesta.

Deci termenele legale ale reabilitării la cerere, pleacă de la 4, la 5, sau la 7 ani,

diferenţierea făcându-se în funcţie de gravitatea condamnărilor penale, aşa cum este
prevăzută în pedeapsa care a fost aplicată şi executată deja, şi care este considerată ca fiind
executată în baza literelor de la a la c din art. 166 punctul 1, fără a mai fi termene compuse
prin care se poate adăugare încă 1/2 din durata pedepsei penale aplicate, ceea ce devin a fi
termene fixe (şi deserori în plusmult reduse):
- 4 ani, atunci când condamnarea cu pedeapsa la închisoare de
peste 2 ani, dar pînă la 5 ani;

2
Lege nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi
pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie
2013, M. Of. 515/2013
3
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român – partea generală, Ediţia a IX-a revăzută şi
adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p.213

3
 - 5 ani, dacă acea condamnare la pedeapsa cu închisoare cu termen
de peste 5 ani, dar până la 10 ani;
- 7 ani, dacă o condamnare la pedeapsa închisorii este mai mare
decât 10 ani, ajungându-se la pedeapsa detenţiei pe viaţă, care este
comutată sau ar putea fi înlocuită cu o pedeapsă a executării închisorii pe
termen;
- 10 ani, la o condamnare la pedeapsa detenţiei pe viaţă, dar care
poate fi considerată ca executată în urma graţierii, sau dacă a împlinirit
termenele de prescripţie a executării pedepsei penale, înclusiv a liberării
condiţionate.
La punctual 2 al aceluiaşi articol stabileşte că dacă un condamnat a decedat
înaintea împlinirii termenului de reabilitare, acesta poate fi reabilitat la cererea
aparâinătorilor sau rudelor apropiate, numai dacă instanţa de judecată, prin evaluarea
comportamentului decedatului până la data decesului, va aprecia că acesta merită acest
beneficiu al legii penale.

1.2. Obiectul instituţiei reabilitării

Reabilitarea operează asupra decăderilor dar şi a interdicţiilor, sau a incapacităţilor

ce sunt rezultate dintr-o condamnare.
În consecinţă, obiect al reabilitării este condamnarea din care decurg sau pot
decurge consecinţele privative sau restrictive de drepturi pentru cel condamnat.
Volens, nolens condamnarea trebuie văzută şi constituie o premiză a reabilitării, iar
consecinţele care pot decurge sau decurg din condamnare, formează obiectul acesteia.
Noul Cod Penal nu exclude, spre exemplu, la reabilitare nici o condamnare, oricare
ar fi pedeapsa pronunţată, chiar amenda, condamnarea trebuie să privească o pedeapsă a
cărei executare s-a stins în vreunul din modurile admise de lege.
Nu formează obiect al reabilitării efectele pe care consecinţele condamnării le-au
produs anterior interveniţii sau obţinerii reabilitării.
Obiectul reabilitării îl formează consecinţele condamnării existente în momentul
când intervine reabilitarea sau care ar mai putea rezulta în viitor din condamnare.
Legea prin ceea ce prevede cu privire la efectele reabilitării face ca decăderile,
interdicţiile etc, printr-un fortiori, în realitate, aptitudinea condamnării să nu producă

4
efecte în viitor (ex. nu poate crea stare de recidivă, nu poate împiedica acordarea
suspendării condiţionate a executării pedepsei) 4.

1.3. Calculul termenului de reabilitare

Termenele de reabilitare în cadrul reabilitării judecătoreşti variază în raport cu cele

4 categorii de condamnări prevăzute în articolul 167 din Noul Cod Penal.
Această diferenţiere a termenelor în cazul reabilitării judecătoreşti constituie o
trăsătură care deosebeşte această modalitate a reabilitării de modalitatea reabilitării de
drept, și este condiţionată de acel termen unic de 3 ani.
Termenul în care devine relevantă presupunerea că fostul condamnat s-a îndreptat
şi că este complet reeducat, termen în care s-au putut produce deci schimbări serioase în
felul de a se comporta al acestuia, trebuie, în mod firesc, să varieze după cum este vorba
de o condamnare mai puţin gravă sau mai gravă.
Pentru diferenţierea termenelor de reabilitare, Noul Cod Penal foloseşte două
criterii:
- un criteriu care constă în intervale de timp având o durată fixă,
- altul constând numai într-o fracţiune de timp calculată din durata pedepsei
penale şi care este la baza condamnării.
Primul criteriu se determină după categoria condamnării, în raport cu cele patru
categorii prevăzute în art. 167, iar al doilea criteriu prin reducerea la jumătate a
cuantumului pedepsei la care a fost condamnat infractorul.
În acest fel, fiecare condamnare are propriul ei termen de reabilitare, care poate fi
stabilit cu exactitate.
Este, desigur, o reglementare deosebit de echitabilă.
După cum faptele penale se deosebesc între ele prin gravitatea lor, motiv pentru
care există posibilitatea ca pedepsele aplicate pentru acestea să fie individualizate în raport
cu gravitatea concretă a fiecărei fapte, tot aşa se impunea ca şi pentru termenul de
reabilitare să existe posibilitatea unei individualizări în funcţie de condamnarea pronunţată.
Astfel, partea fixă a termenului de reabilitare este fixată de legislativ în art. 166
Noul Cod Penal pentru fiecare din cele patru categorii este de 3 ani 5.
4
Anastasiu Crişu, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, p.723
5
http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-166, accesat la data de 23.09.2017

5
 La fiecare dintre aceste părţi fixe ale termenului de reabilitare se adaugă partea
relativ determinată a termenului, care este egală cu jumătate din durata pedepsei
pronunţate.
Acest termen de reabilitare variat în funcţie de categoria condamnării şi de
gravitatea pedepsei ce face obiectul hotărârii de condamnare poate fi uneori micşorat.
Se pot ivi situaţii când persoana care solicită reabilitarea a avut o conduită cu totul
excepţională, a efectuat acte deosebit de meritorii, încât termenul de reabilitare fixat de lege
apare ca fiind vădit prea lung. În asemenea cazuri excepţionale, procurorul general are
posibilitatea scurtării termenului de reabilitare.

Stabilirea momentului iniţial (dies a que) de când începe să curgă termenul de

reabilitare serveşte în mod firesc la determinarea momentului final (dies ad quem), adică a
datei la care termenul de reabilitare se consideră împlinit pentru a se putea cere reabilitarea
judecătorească.
Momentul inţial al termenului de reabilitare prezintă interes atât pentru fostul
condamnat care urmează să beneficieze de reabilitare, care trebuie să cunoască din ce
moment conduita sa devine relevantă pentru dobândirea reabilitării judecătoreşti, cât şi
pentru instanţele judecătoreşti cărora le revine sarcina de a verifica dacă au fost îndeplinite
toate condiţiile cerute pron legea penala pentru acordarea reabilitării 6.
Dispoziţia din art. 167 din Noul Cod Penal fixează ca moment iniţial (dies a que),
deci ca moment de la care începe calculul termenului de reabilitare, acea dată când a luat
sfârşit executarea pedepsei închisorii, principale.
Prin cuvântul „data”, folosit în punctual 1, este pentru a se putea desemna concret
momentul când începe să se socotească termenele de reabilitare, se va înţelege „ziua” când
ia sfârşit executarea pedepsei principale.
În caz de recidivă post condamnatorie, termenul de reabilitare va putea fi socotit
începând cu data când este considerată ca executată pedeapsa principale.
În cazul unui concurs de infracţiuni, aplicându-se cumulul juridic, termenul de
reabilitare se va socoti din ziua când se consideră că pedeapsa a fost executată, fiind o
rezultată din contopirea mai multor pedepse.

6
Mitrache C.: „Drept penal român.Partea generală”, Ediţia a V-a, revăzută şi adăugită, Universul Juridic,
Bucureşti, 2006, p. 139

6
 Dispoziţia din ultimul alineat al art. 167 pct.3 Noul Cod Penal, reglementează
începerea curgerii termenului reabilitării când intervine graţierea. Data concretă curgând de
la în funcţie de efectele pe care graţierea le produce .
În cazul unei graţieri cu efect total sau numai la graţierea unui rest de pedeapsă,
momentul în care începe curgerea termenului de reabilitare fiind data actului de graţiere. În
cazul graţierii parţiale, executarea continuând, data când va începe să se calculeze
termenele de reabilitare va fi data când va lua sfârşit executarea pedepsei reduse.
Prin data actului de graţiere se înţelege data publicării decretului prin care se acordă
graţierea.
Când graţierea are ca efect comutarea unei pedepse în alta mai puţin grea, termenul
reabilitării penale fiind calculată începând cu data la care a luat sfârşit executarea pedepsei
vizate, deşi perioada termenului de reabilitare poate fi determinată în raport cu pedeapsa
fixată de instanţă la judecata iniţială 7.
În cazul când pedeapsa definitiv aplicată este egală cu timpul cât condamnatul a fost
în deţinere preventivă, termenele de reabilitare calculându-se de la momentul/data la care a
rămas definitivă condamnarea penală, fiindcă la această dată intervine cauza care stinge
pedeapsa.
În cazul unei condamnări cu liberare condiţionată, calcului termenelor de
reabilitare începe să fie calculate de la data când durata întreagă a pedepsei este pe deplin
împlinită, iar nu ziua din care a intervenit legal eliberarea condiţionată, aceasta fiind o
modalitate de executare a pedepsei, iar nu o cauză de stingere a pedepsei.

Efectele reabilitării

Reabilitarea, atât cea judecătorească cât şi cea de drept

NU ŞTERGE, cum greşit se spune, condamnarea.
Acest concept fiind o realitate judiciară care nu se poate desfiinţa, aplicându-se
doar atunci când este admisă o cale de atac extraordinară şi astfel se poate recunoaşte
nevinovăţia unui condamnat.
Reabilitarea face însă ca această realitate să înceteze de a mai genera decăderi,
interdicţii şi alte incapacităţi care constituie restricţii de drepturi, determinate fiind de
existenţa unor condamnări definitive.

7
Antoniu G., Explicaţii preliminare ale noului Cod penal Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 2012, p. 249

7
 Efectele reabilitării este limitat numai la acele consecinţe privative de drepturi
sau de libertate, dar şi în cazul unor restricţii de drepturi (fie ele decăderi, anumite
interdicţii, sau diverse incapacităţi ale libertăţilor cetăţeneşti) precum și la anumite
consecinţe care pot fi de ordin penal, după cum sunt stipulate în art. 169 pct.2 din Noul
Cod Penal
Reabilitarea judiciară nu poate stinge acele obligaţii care privesc unele despăgubiri
civile la care se adaugă şi cheltuielile de judecată: dimpotrivă, favorizează realizarea lor.
Condamnarea care a format obiectul reabilitării nu se mai poate constitui ca fiind
primul termen al unei fapte de recidivă şi nu poate constitui o piedică pentru a se putea
aplica o anumită suspendare a executării unei pedepse.
Cel reabilitat îşi dobândeşte un drept de care a beneficiat anterior condamnării.
El nu redobândeşte însă dreptul prin care să poată fi reintegrate/repus în funcţia pe
care apierdut-o prin acea condamnare, nici dreptul de a fi rechemat/reactivat în cadrele
active-permanente ale MApN, MAI sau alte structure militate, nici nu se va putea reda
gradul militar pe care l-a pierdut.
Astfel nu poate recăpăta nici succesiunea/moştenirea de la care fiind înlăturat,
considerat că este nedemn ca urmare a faptei care a stat la baza condamnării.
Având în vedere efectele reabilitării judecătoreşti acestea prezintă anumite limite,
care sunt statuate prin aliniatul (2) şi aliniatul (3), ale art. 169 NCP, din care rezultă că
reabilitarea are efecte limitate în ceea ce priveşte interdicţiile şi decăderile precum şi în
privinţa incapacităţilor ce rezultă din condamnare .
Aceste limite sunt cele care privesc obligaţia legală prin care se doreşte
reintegrarea în funcţia din care a fost eliminată persoana reabilitată ca urmare a
condamnării, dar şi în cazul în care se solicit redarea acelui grad militar care a fost pierdut.
Astfel că în actuala reglementare nu mai este menţionată acea limitare care se
referă la obligarea ministerului respective de rechemare în cadrele active/permanente.
În acelaşi timp, reabilitarea judecătorească nu poate avea efecte permanente nici
asupra acelor măsuri de siguranţă aplicate unui condamnat, fără nici o excepţie, dar
comparative cu cele din concepţia anterioară, în urma reconfigurării acelei sfere de măsuri
de siguranţă, în timp ce reglementările actuale privesc interdicţia de a călători, staţiona,
sau locui în anumite localităţi (măsură care în vechile reglementări era prevăzută ca şi
măsură de siguranţă la care producea efecte şi reabilitarea judiciară), ceea ce dâdea un
conţinut specific pedepsei complementare prin care se interzice exercitarea anumitor
drepturi, după cum se prevede în articolul 66 alin. (1) litera I din Noul Cod Penal.

8
 Potrivit art. 537 NCPP - Noul Cod de Procedură Penală, în cazul în care a rămas
definitivă hotărârea prin care se stabileşte reabilitarea, instanţa competentă de judecată va
dispune menţionarea hotărârii noi în cea în care a fost pronunţașt condamnarea (ceea ce
este de interes concret sub aspectul încetării decăderii din drepturi, a anumitor interdicţii,
dar şi în cazul unor incapacităţi legale de exercitare a drepturilor) .
Astfe în Legea 187 din 2012 prin care se pune în aplicare Legea nr. 286 din 2009
cu privire la adoptarea Noul Cod Penal, în art. 6 care reglementează decăderile, anumite
interdicţii ca şi unele incapacităţi, care pot decurge din condamnări pronunţate avînd la
bază legea penală veche îşi produc toate efectele numai până la intervenirea reabilitării
legale fie ea de drept sau numai prin dispunerea reabilitării judecătoreşti, numai în cazul în
care fapta respectivă, şi pentru care instanța judecătorească s-a pronunţat deja
condamnarea a fost prevăzută inclusive în Noul Cod Penal şi numai atunci când
decăderile, incapacităţile şi interdicţiile sunt/au fost prevăzute în legea penală.

Reabilitarea judecătorească

9
 Cadrul legal existent în România, la acest moment, al reabilitării judecătoreşti care
este prevăzută în art. 165-171 din NCP - Noul Cod Penal cuprinde în expunerea sa un
ansamblu de dispoziţii care stauează toate formele sub care se pot prezenta această
instituţie a reabilităţii, conţinând inclusive condiţiile ce vor trebui îndeplinite pentru a
opera în litera şi spiritual legii, cuprinde şi termenele de reabilitare, inclusiv momentul de
la care curge acestea, efectele care le atrage, stabilindu-se şi sancţiunea anulării unor
drepturi, prin reorganizarea materiei penale, care are în vedere în exclusivitate persoana
fizică, debutând cu fixarea formelor legale ale reabilitării (legală/judiciară), în timp ce
Codul Penal vechi adoptat în 1969, stabilea întâietate acelor efecte ale reabilitării care sunt
consacrate în Cap. IV al Titlului VII al părţii generale al acestuia, atât reabilitarea
persoanei fizice, cât şi reabilitarea de drept aplicată persoanei juridice (stabilită de lege
lata - art. 150).
Astfel cadrul legal actual actual poate fi restrâns la acel ansamblu al dispoziţiilor
din titlul enunţat mai sus, renunţându-se la acele situaţii speciale când interveneau automat
efectele reabilitării şi care, în reglementarea anterioară a Codului Penal, se stabileau prin
dispoziţii care sunt înserate în raport cu mijloacele prin care se face individualizarea
judiciară a executării de pedepse.
Reabilitarea judecătorească reprezintă acea instituţie juridică care face ca fostul
condamnat să fie reintegrat în societate prin efectul înlăturării pe viitor a consecinţelor
acelei condamnări suferite anterior, ori care ar fi gravitatea acesteia, făcând ca decăderile,
incapacităţile şi interdicţiile atrase de condamnare să înceteze, ceea ce reprezentă o cauză
concretă legală şi personală interesată de stingere a acestora.
În această prevedere - titlu, legiuitorii Români tratează instituţia reabilitării – şi
cauzele care înlătură consecinţele unei condamnări anterioare, având ca efect încetarea
decăderilor şi interdicţiilor inerente, dar şi a acelor incapacităţi care rezultă din
condamnare.
Deşi consecinţele condamnării, în totalitate, reprezintă legal o denumire generică,
care este dată variatelor şi acelor urmări ce sunt atrase de o hotărâre judecătorească
definitivă, inclusiv obligaţiile de executare a pedepselor aplicate anterior, reabilitarea
judecătorească nu va înlătura executarea condamnării (acesta având un rol al altor instituţii
judecătoreşti cum er fi: graţierea, amnistia postcondamnatorie, prescripţia executării,
comparativ cu efectele reabilitării judecătoreşti fiind mult mai întinse – acestea fiind cauze
având reglementări stabilite în alte titluri distincte).

10
 Specificarea reabilitării judecătoreşti rezultă din faptul că – în comparaţie cu
reabilitarea de drept, care este obţinută în mod automat (ope legis) - este obţinută în urma
intervenţiei organelor judecătoreşti (ope judicis), ea fiind şi modalitatea principală în
regelemntarea instituţiei reabilitării penale.
În altă ordine de idei, pot arăta că specificitatea este dată şi de faptul că nu este
suficient să fie îndeplinite anumite condiţii de reabilitare de către condamnat, ci aceste
condiţii trebuie să fie constatate de organele judecătoreşti, organe care vor pronunţa în cele
din urmă hotărârea prin care se acordă această formă de reabilitare.

Condiţiile reabilitării judecătoreşti

Noţiunea de condiţii ale reabilitării judecătoreşti semnifică îndatoririle concrete ce

revin persoanei condamnate privind comportarea în societate, pentru a putea obţine
stingerea diferitelor decăderi, interdicţii şi incapacităţi la care este supusă datorită
condamnării suferite; de asemenea, se referă şi la alte îndatoriri pe care trebuie să le
îndeplinească pentru a putea promova şi desăvârşi procedura judiciară necesară obţinerii
sentinţei de acordare a reabilitării.
Cea mai frecventă clasificare a condiţiilor reabilitării judecătoreşti este cea care le
grupează în condiţii de fond şi de formă.

Legislaţia actuală face distincţie între condiţiile existente pe fond în cazul

reabilitării judecătoreşti, prevăzute de art. 166 din NCP - Noul Cod Penal şi condiţiile de
formă ale acesteia, prevăzute de art. 530 şi art. 536 Noul Cod de Procedură Penală

Între condiţiile de fond şi cele de formă ale reabilitării sunt deosebiri substanţiale,
aşa cum se poate observa în figura 2.1.
condiţiile de fond condiţiile de formă
natura lor este total diferită
se referă la: se referă la:
- cerinţele impuse de lege pentru - la modalităţile şi cadrul în care se pun în
a putea solicita reablitarea valoare cerinţele de fond ale reabilitării
judecătoreşti
- dobândirea reabilitării -condiţiile sunt cele prevăzute de legea
judecătoreşti procesuală penală,
- elementele care caracterizează - asigură modalităţile de constatare a
în mod obiectiv situaţia îndeplinirii condiţiilor de fond ei
condamnatului care s-a reeducat

11
şi poate fi pe deplin reintegrat în
societate
- condamnatul care s-a reeducat
şi poate fi pe deplin reintegrat în
societate
- asigură modalităţile de înlăturare de
către instanţa de judecată, a măsurilor
restrictive de drepturi la care a fost
suspus condamnatul după stingerea
pedepsei
- adresa de reședintă a condamnatului, iar
în cazul când cererea a fost depusă de o
altă persoană, se specific adresa acestuia

Potrivit legislaţiei noastre actuale, pentru ca fostul condamnat să obţină reabilitarea

pe cale judecătorească, se cere îndeplinirea următoarelor condiţii de fond:
- să nu fi survenit o altă condamnare nouă, în cursul termenului de reabilitare;
- să aibă asigurată o existenţă socială prin muncă sau prin realizarea de
venituri din mijloace corecte şi legale, sau să se apropie de vârsta de pensionare,
fiind astfel incapabil pentru muncă;
- să fi avut o bună conduită socială;
- să fi achitat în totalitate cheltuielile de judecată aferente ca şi despăgubirile
civile solicitate la plată ca şi obligaţie legală, cu excepția cazului când partea
vătămată a speţei a renunţat la despăgubirile considerate legitime, sau când
instanţa competent de judecată constată că, condamnatul şi-a îndeplinit
obligaţiile cu privire la dispoziţiile civile aflate în hotărârile de condamnare, ori
aceste obligaţii legale nefiind respectate, şi care nu se datorează relei-voinţe a
celui condamnat.
Îndeplinirea numai a unora dintre condiţiile de fond nu duce la admiterea automată
a cererii de reabilitare.
Pentru a putea pronunţa acordarea reabilitării, instanţa judecătorească trebuie să
constate întrunirea cumulativă a tuturor condiţiilor prevăzute de art. 137 Noul Cod Penal.
Condiţiile de formă ale reabilitării judecătoreşti presupun întocmirea de către fostul
condamnat sau unele rude apropiate ale acestuia a unei cereri, care să fie înaintată instanţei
de judecată competente şi în cuprinsul căreia să se prevadă o serie de date în legătură cu
adresa solicitantului, condamnarea avută în vedere pentru reabilitare şi faptele penale
pentru care a fost aplicată, localităţiel unde condamnatul care solicit reabilitarea a locuit o
perioadă lungă şi locurile unde a muncit în care a fost încadrat în intervalul de la stingerea
pedepsei, temeiurile pe baza cărora se cere reabilitarea, precum şi diverse date sau

12
informaţii considerate a fi folositoare pentru găsirea cu ușurință a dosarului cauzei şi
soluţionarea cererii.
De asemenea, este necesar ca la cerere să se anexeze actele din care rezultă
îndeplinirea condiţiilor de fond ale reabilitării.
Prima dintre condiţiile de fond, prevăzută de art. 528 Noul Cod de Procedură Penală
al. 1 şi art. 168 lit. a, în vederea acordării reabilitării constă în aceea că solicitantul să nu fi
suferit o nouă condamnare în intervalul de timp stabilit de art. 166 Noul Cod Penal
Îndeplinirea acestei condiţiii este indispensabilă pentru a se putea conchide că fostul
condamnat s-a reeducat pe deplin şi că duce o viaţă conformă normelor de convieţuire
existente în societate.
Chiar dacă persoana condamnată a achitat în înregime daunele materiale pe care le-
a provocat părţii vătămate, îşi are asigurată existenţa prin muncă şi se comportă satisfăcător
în cadrul serviciului în care este încadrat, el nu va putea fi îndreptăţit să obţină reabilitarea
dacă a mai săvârşit fapte penale, pentru care i s-au aplicat pedepsele corespunzătoare.
Instanţa sesizată cu judecarea unei cereri de reabilitare, nu va putea dispune
respingerea acesteia pentru neîndeplinirea condiţiei care este statuată în art. 168 litera a a
NCP - Noul Cod Penal, în cazul în care se constată că petiţionarul /condamnatul a comis o
altă infracţiune, nouă, pe parcursul termenului de reabilitare, doar atunci când acea urmare
a acestei fapte penale a fost pronunţată o condamnare concretizată într-o hotărâre
judecătorească definitivă.
Dacă pentru infracţiunea săvârşită în intervalul temporar prevăzut de art. 166 din
NCP- Noul Cod Penal, pronunţându-se o hotărâre de condamnare rămasă nedefinitivă, nu
se va putea dispune de îndată respingerea cererii de reabilitare
Aplicarea unei sancţiuni administrative ori a unei măsuri de influenţare obştească,
nu generează pentru cel care a suferit-o, decăderi, interdicţii şi incapacităţi, pentru a căror
anulare să fie necesar să obţină reabilitarea judecătorească. O asemenea faptă poate avea
cel mult semnificaţia unui element de apreciere în stabilirea îndeplinirii condiţiei de bună
conduită.

O altă condiţie de fond a reabilitării judecătoreşti impune petiţionarului să fi achitat

în totalitate cheltuielile de judecată sau să-şi fi îndeplinit în totalitate obligaţiile pecunicare
sau de natură civilă care au fost stabilite prin hotărârea definitivă de condamnare,
exceptând cazul când condamnatul poate dovedi că nu a avut în stare din pdv fizic să le

13
îndeplinească sau atunci când partea civilă din procesul penal a renunţat la despăgubirile
considerate juste, acţiune ce este stabilită în art. 168 lit. b.
Îndeplinirea acestei cerinţe are un rol important în desăvârşirea procesului de
îndreptare şi reeducare a condamnaţilor, în lichidarea tendinţelor de a duce o viaţă
parazitară, de a trăi din expediente şi, în general, de a desconsidera interesele colectivităţii.
Este necesar ca instanţele de judecată să verifice cu toată exigenţa îndeplinirea
acestei condiţii fundamentale a reabilitării, urmând să stabilească cu maximum de atenţie
dacă persoanele condamnate care solicită reabilitarea, după eliberarea din detenţie, şi-a
îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea definitivă de condamnare
Prin condiţia prevăzută în art. 168 lit. b Noul Cod Penal, se urmăreşte ca fostul
condamnat să repare consecinţele de ordin material produse prin infracţiunea săvârşită, mai
înainte de a obţine reabilitarea.

Reglementarea dezdăunării persoanelor lezate prin comiterea infracţiunii, precum şi

a suportării cheltuielilor efectuate de către stat cu ocazia tragerii la răspundere pe linie
penală a condamnatului, ca o cerinţă de fond a reabilitării, constituie o garanţie în plus în
vederea reaparării integrale a rezultatelor păgubitoare cauzate prin infracţiune de cel ce
solicită reabilitarea.
Achitarea pagubelor materiale produse prin infracţiune presupune o anumită poziţie
subiectivă a condamnatului faţă de consecinţele faptei sale şi constituie un element de
apreciere a măsurii în care s-a îndreptat 8.
Obligaţia celui care solicit reabilitarea de a achita în totalitate despăgubirile
pecuniare civile care au fost stabilite prin hotărârea de condamnare, ca o condiţie a obţinerii
reabilitării judecătoreşti, nu mai este cerută în cazul în care partea vătămată a renunţat la
despăgubirile ce au fost acordate (art. 168 lit. b Noul Cod Penal).

Datoriile considerate a fi nefiscale ale persoanelor care sunt părţi ale unei speţe
penale pot fi supuse la executarea silită doar pe parcursul unei perioade de timp strict
determinate, şi care este stabilită de către legislaţia în vigoare.
La expirarea acestei perioade de timp, dreptul legal al păţilor proicesului penal, de a
acţiona prin executarea silită împotriva persoanelor condamnate, încetează, deci datoriile
legale sunt prescrise şi nu se mai pot recupera .

14
 Dacă dreptul material la acţiune, solicitarea executării silite, nu este exercitat în
termenele stabilite de lege, acestea se vor stinge prin prescripţie, având la bază Codul civil.
În concret, în cadrul termenului legal de prescripţie, condamnaţii datornici pot fi
forţaţi, prin acţiunile forţei publice, "să execute diverse prestaţii, respectându-se o
anumită situaţie juridică sau este obligat să suporte diverse alte sancţiuni civile, după
caz".
Termenul legal de prescripţie este general în cazul datoriilor nefiscale este de trei
ani, existând diverse situaţii când termenul se poate micşora, sau mări în funţie de
contextul săvârşirii faptei
Solicitantul reabilitării este, de asemenea, scutit de plata despăgubirilor civile către
stat, indiferent că termenul de prescripţie a expirat sau nu, în cazul când a intervenit un
act normativ de anulare a acestei obligaţii.
Condiţia prevăzută de art. 168 lit. b Noul Cod Penal, poate fi socotită îndeplinită
atunci când, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în alineatul ”a” din acelaşi articol, se
constată că neachitarea integrală a cheltuielilor de judecată sau a despăgubirilor civile nu se
datorează relei-voinţe a solicitantului.
Dacă cu ocazia judecării cererii de reabilitare, petiţionarul poate dovedi că nu a
putut efectivsă achite integral despăgubirile civile şi cheltuielile de judecată, instanţa, în
temeiul art. 530 al.4 al Noului de Cod procedură penală, poate aprecia asupra împrejurărilor
ce l-au împiedicat să plătească aceste obligaţii, având latitudinea de a-i acorda un termen
ca în vederea obţinerii reabilitării să achite în total sau în parte suma datorată
În principiu, reabilitarea judecătorească poate fi cerută şi obţinută de orice
condamnat pentru orice condamnare, aşa cum se poate observa din formularea art. 529 al.1
NCPP, care stabileşte condiţiile cererii prin care se solicit reabilitarea judecătorească care
este formulată de către condamnat.
Această posibilitate reiese din textul de lege, din complexul dispoziţiilor
menţionate în art.166 al.1 Noul Cod Penal: “Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere…”.

Aşadar, orice condamnat poate cere reabilitarea, chiar dacă condamnarea pentru
care solicită reabilitarea nu antrenează nici o decădere, interdicţie sau incapacitate.
Pentru admiterea reabilitării, nu importă dacă fostul condamnat este cetăţean
român sau străin, fiind suficient ca pedepsele la care a fost condamnat să fi fost pronunţată
de o instanţă judecătorească din România.
Deci nici o condamnare nu este exclusă de la beneficiul reabilitării.

15
 Cum am mai arătat, reabilitarea judecătorească este aplicabilă tuturor
condamnaţilor, indiferent de felul şi cuantumul pedepsei pronunţată prin hotărârea de
condamnare.
În art. 166 alin. 2 din Noul Cod Penal se stabileşte că beneficiar al reabilitării
judecătoreşti poate fi şi condamnatul care a decedat înaine de împlinirea termenului de
reabilitare judecătorească, dacă instanţa competentă, după ce a efectuat evaluarea
comportării condamnatului până la momentul decesului, apreciază că acesta merită
accesarea acestui beneficiu.

Instanţa competentă

În art 166 alin 1 este stipulat că orice condamnat poate fi reabilitat, inclusiv la
cerere, de către instanţă.
Dar această precizare este totuşi prea general. Astfel că Noul Cod de Procedură
penală prin art. 529 stabileşte concret competenţa cu privire la acest act judecătoresc.
Competentă în pronunţarea reabilitării judecătoreşti poate fi:
- instanţa care a avut spre judecare în primă instanţă acea cauză penală, pentru care
instanța s-a pronunţat cu condamnarea respectivă și care stă la baza cererii de reabilitare
respectivă,
- instanţa corespunzătoare aferentă domiciliului condamnatului sau pe raza căreia
a avut ultimul domiciliu, şi asta nu mai în cazul în care la momentul introducerii cererii
de rehabilitate, acesta domiciliază în străinătate.

Titularii cererii de reabilitare

Declanşarea procedurii de reabilitare are loc în urma introducerii unei cereri de

reabilitare de către fostul condamnat, prin care acesta solicit în mod expres acordarea
reabilitării, aşa cum rezultă din art 166 alin 1 care stabileşte că, condamnatul este cel care,
numai la cererea expresă, poate fi reabilitat
Cererea de reabilitare se adresează şi se depune la judecătoria sau tribunalul
prevăzut de art. 529 din Noul Cod de Procedură Penală care stabileşte competenţa în cazul
realibiltării judecătoreşti.

16
 În temeiul art. 530 alin. 1 din Noul de Cod Procedură Penală, cererea de reabilitare
juecătorească poate fi făcută, formulată şi depusă de persoana condamnată, iar după
moartea acesteia, de către soţ sau unele din rudele apropiate, dar şi faptul că cererea deja
depusă de defunct poate fi continuată de persoanele arătate anterior

Prin expresia de “rude apropiate” sunt stabiliţi atât ascendenţii cât şi descendenţii
condamnatului, fraţii şi surorile, dar şi copiii acestora, inclusiv persoanele infiate şi care
astfel au devenit rude potrivit legii.
Reabilitarea acorată la cererea rudelor apropiate ori ca urmare a continuării
procedurii de reabilitare de către aceştia, a fost numită, în literatura de specialitate ca fiind,
reabilitare post-mortem sau reabilitarea memoriei condamnatului.

Cererea de reabilitare

În Art. 166 alin 1 privitor la reabilitarea judecătorească este clar stabilitit că acest
act juridic se poate desfăşura numai ca urmare a întocmirii şi depunerii unei cereri
întocmite expres pentru acest scop, de către persoanele stabilite în art. 530 al Noul de Cod
Procedură Penală alin. 1. La acest articol se adaugă şi menţiunea din art. 168 care
stabileşte condiţiile în care sunt admise cererile de reabilitare judecătorească.
Ca şi corespondent al acestor articole din Noul Cod Penal, se regăseşte art. 530 din
Noul de Cod Procedură Penală care stipulează concret cerinţele cererii de reabilitare.
Condamnatul - prin această cerere - trebuie să se adreseze instanţei judecătoreşti
care este singura în măsură să se pronunţe asupra acesteia.

Conţinutul cererii de reabilitare

Potrivit art. 530 alin. 2 din Noul de Cod Procedură Penală, formularul de cerere de
reabilitare va trebui să aibă în cuprinsul său următoarele:

17
 a) Adresa de domiciliu a condamnatului, sau a acelei persoane, legal
îndreptăţită să formulize cererea,
Îndeplinirea acestei cerinţe de formă, a cererii de reabilitare, este necesară pentru ca
petiţionarul să poată fi citat la termenele la care instanţa urmează să judece cererea.
Nesocotirea obligaţiei de a menţiona adresa la care domiciliază solicitantul
reabilitării, cumulată cu neprezentarea sa la termenele de înfăţişare, atrage respingerea
cererii.

b) Condamnarea care stă la baza cererii de reabilitare ca şi fapta pentru

care a stat la baza și a pronunţat condamnarea;
Potrivit acestei cerinţe, petiţionarul este obligat să arate în cererea de reabilitare
numărul şi data hotărârii prin carea fost condamnat, instanţa care a pronunţat-o şi modul
în care a rămas definitivă, pedepsele principale şi complementare ce i s-au aplicat,
despăgubirile civile şi cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligat
Toate acestea sunt necesare în vederea urmăririi şi aducerii în instanţă a dosarului
condamnatului.
c) Locaţiile de domiciliu unde condamnatulîn cauză a avut domiciliul stabil.
Precizându-se şi locurile de muncă avute pe întreg intervalul de timp, începând cu
momentul executării pedepsei şi finalizând cu data introducerii cererii, iar atunci
când executarea unei pedepse a fost deja prescrisă, începând cu data rămânerii
definitive a acelei hotărâri în cauză şi până în momentul introducerii cererii;
Îndatorirea de mai sus implică nu numai arătarea localităţilor în care condamnatul
şi-a avut domiciliul, ci şi indicarea precisă a adreselor la care acesta a locuit efectiv, pentru
ca, la nevoie, instanţa de judecată să fie în măsură să verifice cu uşurinţă dacă a fost un bun
cetățean cu o conduită bună, iar în cazul prescrierii pedepsei, putându-se astfel stabili cazul
în care condamnatul nu s-a sustras în mod sistematic de la executarea pedepsei.
Specificarea locurilor de muncă avute de către condamnat în întreg intervalul de
timp de la stingerea pedepsei (iar în cazul prescripţiei, de la aplicarea sancţiunii penale),
este necesară pentru a se putea verifica dacă petiţionarul, în mod consecvent, şi-a asigurat
existenţa prin muncă şi dacă a avut o conduita bună

d) Temeiurile cererii
Aceasta presupune arătarea modului cum s-au îndeplinit condiţiile prevăzute de art.
166 din Noul Cod Penal.

18
 Astfel, urmează ca petiţionarul, fie el condamnatul sau urmaţii acestuia, să relateze
în cerere că nu a mai suferit condamnări în cursul termenului de reabilitare, în ce mod şi-a
asigurat existenţa în perioada de timp care a trecut de la stingerea pedepsei (fiind salariat,
pensionar, bursier, în întreţinerea rudelor ş.a.m.d.), dacă a achitat integral despăgubirile
civile şi cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligat, precum şi temeiurile concrete
pe care îşi sprijină afirmaţia că a avut o conduita bună.
Petiţionarul mai trebuie să menţioneze în cerere dacă a expirat termenul prevăzut de
art. 166 Noul Cod Penal sau dacă se prevalează de o reducere a acestui termen, acordată
prin aprobarea procurorului general. La cerere, petiţionarul urmează să anexeze actele din
care reese că a îndeplinit condiţiile sub rezerva satisfacerii cărora este condiţionată
acordarea reabilitării.

e) Indicaţii strict necesare pentrua se identifica nr. Dosarului, adăugându-

se alte date care să ajute la soluţionarea cererii.
Solicitantul reabilitării urmează să menţioneze numărul dosarului, organul la care
este arhivat, eventualele modificări aduse hotărârii de condamnare pe calea exercitării unor
căi extraordinare de atac, beneficierea de unele acte de clemenţă ş.a.m.d. Anexa nr. 1
De asemenea, este necesar ca în cerere să se indice orice date sau împrejurări care
caracterizează pozitiv conduita petiţionarului ori care sunt de natură să facă convingerea
instanţei de judecată că fostul condamnat s-a îndreptat şi reeducate pe deplin şi merită să
fie complet reintegrate în rândul cetăţenilor cinstiţi. În măsura în care este posibil,
solicitantul reabilitării urmează să anexeze la cerere actele prin care se probează afirmaţiile
făcute.
Având în vedere dispoziţiile art. 166 Noul Cod Penal, în care sunt arătate condiţiile
reabilitării, se poate spune că actele juridice din care reiese că au fost îndeplinite condiţiile
reabilitării, acte care trebuie anexate la cererea de reabilitare, sunt următoarele:
 o copie a hotărârii de condamnare;
 adeverinţe prin care se demonstrează că condamnatul prestează o muncă
legală cu care îşi asigură existenţa zilnică;
 în cazul condamnatului pensionat,este necesară prezentarea unei
adeverinţe din care rezultă faptul că primeşte o anumită sumă de bani ca pensie;
 adeverinţă din care se poate cunoaște conduita condamnatului la
domiciliu dar și la locul unde îşi câştigă existenţa prin muncă, pe întreaga perioada

19
 începând cu începerea executării pedepsei şi în special ajungând la data de
soluționare a respectivei cereri de reabilitare
 dovadă pentru a releva faptul că cel condamnat penal a achitat în totalitate
cheltuielile de judecată aferente dar şi despăgubirile civile legale la plata cărora a
fost obligat;9
 în cazul în care cel condamnat nu a putut achita în totalitate cheltuielile
judiciare sau unele despăgubiri civile la achitarea cărora a fost obligat, în vederea
reabilitării este necesar să prezinte anumite dovezi legale din care să reeasă că
neplata obligaţiilor menţionate nu s-a datorat unei rele-voinţe.

În art. 530 alin 4 este stipulată obligaţia celui care depune cererea de reabilitare de a
ataşa, dacă este cazul, diverse acte prin care se demnostrează îndeplinirea condiţiilor
aplicării actului judecătoresc de reaqbilitare, cum ar fi: documente emanate de la diverse
organe de stat, dovezi referitoare la rezultatele obţinute în muncă eliberate de conducerile
organizaţiilor economice, caracterizări întocmite de organele locurilor de executare a
pedepselor, etc, precum şi diverse aprecieri, referinţe, etc., date de persoane particulare
care cunosc conduita solicitantului reabilitării.
În cazul când petiţionarul nu poate obţine personal aceste acte, urmează să le indice
în cerere, pentru a fi procurate prin competenţa şi grija instanţei de judecată.

2.7. Anularea reabilitării

Art. 171 din Noul Cod Penal stipulează că reabilitarea judecătorească poate fi
anulată în cazul în care, după acordarea acesteia, au fost descoperite unele situaţii noi,
astfel:
 că cel reabilitat a mai săvârşit o faptă considerate a fi infracţiune în ultima
perioadă, şi dacă era cunoscută la timp, acest fapt ar fi putut duce la la
respingerea automată a cererii de reabilitare, art. 168 lit. a) Noul Cod Penal.
Dacă în dosarul intocmit pentru judecarea cauzei de reabilitare existau alte probe
că petiţionarul/condamnatul a mai comis altă infracţiune în acest timp, şi pe care instanţa
de judecată a ales să o ignore, hotărârea prin care s-s admis reabilitarea este declarată a fi
nelegală şi acţionându-se ulterior printr-o simplă cale de atac pentru anularea reabilitării.

9
Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală – Bucureşti 2014, p. 167

20
 Contestaţia împotriva sentinţei de anulare a reabilitării prin care se poate soluționa
cererea de reabilitare, fiind prevăzută în art. 535 din NCPP - Noul Cod de Procedură
Penală, situaţie care este total diferită de anularea reabilitării prin aplicarea condiţiilor art.
171 Noul Cod Penal.
Procedura de anulare a reabilitării judecătoreşti fiind strict reglementată pe baza
dispoziţiilor art.536 şi art. 537 din NCPP -Noul Cod de Procedură Penală.
Având la bază dispoziţiile art. 139 Noul Cod Penal, reabilitarea judecătorească
urmează să fie anulată atunci când, după ce a fost acordată, organele abilitate au descoperit
că persoana/condamnatul reabilitat a mai suferit ulterior o altă condamnare care, în cazul în
care era cunoscută în acel moment, putea duce la respingerea respectivei cereri de
reabilitare.
Dar privind obiectiv, anularea reabilitării îşi găseşte justificarea în neîndeplinirea
tuturor condiţiilor prevăzute în lege în vederea acordării ei, sub aspect subiectiv ea se
întemeiază pe caracterul fraudulos al modului cum a fost obţinută de fostul condamnat.
Ori de câte ori ne aflăm în faţa unui caz de acordare greşită a reabilitării, care s-a
produs datorită necunoaşterii de către instanţă a faptului că petiţionarul a mai suferit
ulterior şi alte condamnări, se poate prezuma fără putinţa de a greşi că beneficiarul
reabilitării a dovedit rea-credinţă
Pe această linie s-a susţinut, în mod just, că orice condamnare pronunţată pentru un
fapt penal săvârşit anterior acordării reabilitări, atrage anularea acesteia, deoarece o
persoană nu poate fi în acelaşi timp şi reabilitată şi condamnată.
Se poate ivi situaţia ca cel reabilitat să fi săvârşit înlăuntrul termenului de reabilitare
o infracţiune ulterioară sau anterioară de care instanţa competentă nu a ştiut atunci când a
examinatcererea de reabilitare şi care privește acea hotărâre pe care s-a pronunţat o
condamnare după acordarea reabilitării.
O astfel de condamnare nu poate atrage anularea reabilitării acordate fiindcă
condiţia din art. 166 lit. a din NCP-Noul Cod Penal, cere precis existenţa unei condamnări
intervenită înlăuntrul termenului de reabilitare.
Noua condamnare va atrage însă, la rândul ei, consecinţele corespunzătoare.
Astfel, când condamnatul care solicită reabilitarea săvârşise o altă infracţiune
înlăuntrul termenului de reabilitare, iar instanţa, deşi cunoştea că s-a pus în mişcare
acţiunea penală pentru acea infracţiune, în loc să suspende soluţionarea cererii potrivit art.
536 Noul Cod Procedură Penala, a examinat şi a admis cererea de reabilitare, hotărârea
putând fi atacată cu un nou recurs extraordinar şi casată.

21
 Cererea de anulare a reabilitării se poate face numai de către procurorul care a
instrumentat cazul, iar soluţionarea ei este de competenţa instanţei prevăzute de art. 531
Noul Cod de Procedură Penală.
Astfel că în dispoziţiile acestui articol trebuie interpretate în sensul că este
competentă să dispună anularea reabilitării, în principiu, instanţa care a pronunţat admiterea
cererii.
Atunci când reabilitarea a fost acordată de către instanţa ordinară sau specială în a
cărei rază de competenţă domiciliază condamnatul, de grad corespunzător a celei care a
pronunţat condamnarea, anularea ei urmează să fie dispusă tot de către această instanţă.
În conformitate cu art. 536 din NCPP - Noul Cod de Procedură Penală, procedura
soluţionării cererii de reabilitare se poate aplica corespunzător şi cu ocazia soluţionării
cererii de anulare, a reabilitării introduse de către procuror .
Ca atare, urmează să se dispună citarea petiţionarului, să se administreze probe cu
privire la temeinicia cererii de soluţionare în anulare, să se asculte concluziile procurorului
şi petiţionarului şi să pronunţe o hotărâre judecătorească de soluţionare a cererii.
Hotărârea prin care se soluţionează o cerere de anulare a reabilitării trebuie
motivate, fiind susceptibilă de a putea fi atacată cu recurs de către petiţionar şi procuror.
Regulile privind punerea în executare a unei hotărârii de acordare a reabilitării sunt
valabile şi în ce priveşte hotărârea de anulare a reabilitării, instanţa de executare urmând să
o comunice atât judecătoriei sau tribunalului ce a pronunţat condamnările pentru care se
acordase anterior, în mod greşit, reabilitarea, pentru a face menţiune pe hotărârile
respective, cât şi organele ce ţin evidenţa antecedentelor penale, pentru a consemna în fişa
de antecedente penale măsura de anulare a reabilitării

22