R

RA
LIB
ITY
RS
DIALECTELE LIMBII ROMÎNE
ÎN CONCEPȚIA LUI ALEXANDRU PHILIPPIDE
DE

VE
G.ISTRATE
W
NI
Alexandru Philippide, de la a cărui naștere s-au împlinit, la 1 mâi -
1959, o sută de ani, a fost un savant în cea mai frumoasă accepțiune a cu-
Vîntului. Pregătirea lui tmeinică în seriozitatea cu care
LU

știa să privească pînă și cele mai puțin importante fapte lingvistice, ve­
derile largi în ceea ce privește concluziile care pot fi trase din studierea în­
delungată a diferitelor „izvoare”, fac din Alexandru Philippide una dintre-
cele mai reprezentative și originale personahtăți științifice din țara noastră.
RA

Concluziile sale referitoare la originea poporului și a limbii noastre, emise -

acum mai bine de treizeci de ani, nu s-au perimat cîtuși de puțin. Cerce­
tări recente, în domeniul limbii și al istoriei, domenii pe care Philippide
le stăpînea în gradul cel mai înalt, nu fac decît să confirme justețea punc­
T

telor sale de vedere.

Deși s-ar putea spune că activitatea lui Philippide se desfășoară,
EN

în întregime, în direcția istoriei limbii, cărțile șale cuprind numeroase idei,

ele pun și în mare măsură rezolvă probleme "dintre cele mai importante
și în alte domenii cum ar fi limba romînă contemporană, lingvistica gene­
rală, fonetica descriptivă, dialectologia etc. Mai mult decît atâta.£El nu
/C

s-a rezumat, niciodată, numai la simpla interpretare lingvistică a faptelor,

ci a căutat să tragă din studierea acestora concluzii de ordin general. Așa,
spre exemplu, ftudiul comparativ al celor patru dialecte românești l-a dus
pe Philippide la copguzia că-strămoșii dacopom înjlor-au-^e^it, în cea
SI

mai mare parte, dinsrSuPDu.nării.după cum studierea - atentă a dialec­

tului -dacoromîn l-a ajutat să stabilească o serie de coPesTOrnteeițe între
graiul moldovenesc și cele din Transilvania, să afirme -'că_^st,famc)șîTmor-
IA

dovei^iil^r'F^sin'He^provenî^i^-ță 'ardelenească.
Philippide a fost unul dintre primii învățați români care au pus pro­
blema împărțirii dialectale a Daciei. ~Cu toate ' că nu s-a ocupat în mod
CU

special de dialectologie, în sensul că n-a făcut niciodată anchete pe teren,

 R
DIALECTELE LIMBII ROMINE ■ 1N CONCEPȚIA LUI PHILIPPIDE 13

RA
el a vorbit de subdiviziunile dialectului dacoromîn în cadrul preocupări­
lor mai largi de istorie a limbii romîne.
Considerațiile referitoare la dialectele și subdialectele limbii noastre

LIB
nu pleacă, la Philippide, din dorința de a delimita strict subdiviziunile
respective* 1 analizează limba contemporană, sub aspect fonetic mai ales,
din nevoia de a găsi răspunsul cuvenit în problema originii romînilor,
pentru care documentele istorice și arheologice se dovedesc cu totul in­
suficiente. Epoca în care s-au stabilit strămoșii noștri în regiuni locuite

ITY
astăzi de romîni ne este prea puțin cunoscută, din lipsă de izvoare. Pentru
aceasta, Philippide a .recurs la studiul limbii.
Spre deosebire de Gustav Weigand, care distingea trei subdialecte j
în nordul Dunării (muntenesc, moldovenesc și bănățean) sau de academi­

S
cianul Emil Petrovici, care avea să vorbească, mai tîrziu, de patru sub­
dialecte (la cele cunoscute de .Weigand se adaugă subdialectul crișan), *

ER
Philippide consideră că dialectul dacoromîn nu cunoaște decît două sub->
diviziuni. El vorbește de un subdialect muntenesc și de altul moldovenesc.
Subdialectul bănățean, la care se oprise Weigand, conțiff(Ț,după părerea
lui Philippide, pe lîngă cîteva trăsături într-adevăr fundamentale, . dar
IV
prea puține la număr pentru a ne.dadrpiliiLșă voîblmH o*'subdiviziune
bine determinată, numeroase alte caractere comune cu unul dintre celelalte
subdialecte. Philippide dădea a înțelege că majoritatea- fenomenelor . fo­
UN

neticei din vorbirea bănățenilor se înTUînestrTf-epklidtc-€d»uă* subdialecte,

că subdialectul bănățean se confundă- * cînd cu cel muntenesc, cînd cu cel
moldovenesc. Ideea aceasta a putut fi sprijinită, în concepția lui Philip­
pide, tocmai de concJlpîaLla care ajunsese el în legătură cu originea locală
a dacoromînilor. După ce poporul nostru s-a format „mai mult în sudul I
AL

decît în nordul Dunării”, pe un teritoriu al cărui centru erapriii preajma- Â

Uimocului, strămoșii * * dâcoromîmlor . j^-au orientat spre locurile pe care
necăjim astăzii dar nu au urmat cu toții același drum. Unii au trecut
TR

Dunărea prin părțile Banatului și s-au ridicat mereu spre. nord, * prin *Cri-
. șana,* Maramureș, MumMfvnîîr’pTopriu-zisă (cu excepția sudului acestei
provincii) și Moldova^ceilalți au trecut Jluviul_ mai spre răsărit,. *
prin păr-
EN

Oltenia^*** care se găsea între căile străbătute de cele două ramuri, a fost
populată și eu_strămoâ.Lde-ăi^băn^:țenilpr, ardelenilor, moldovenilor și cu
cei ai muntenilor. Din cauza aceasta Philippide numește graiul oltem^jsm.-i
grai de tranziție, grai care face trecerea de la una din subdiviziunile im * ,.4
/C

l portante ale dialectului dacoromîn, la cealaltă.

întocmai ca Weigand și ca atîția alți lingviști care au avut aceleași
preocupări, Philippide nu distingea o subdiviziune aparte . pentru vorbirea *
din Transilvania. Pentru el, * anumite caractere comune vorbirii moldove­
nilor și romînilor din Bihor leagă cele două regiuni peste secole, în sensul că
SI

strămoșii celor dintîi au conviețuit pe aceleași locuri cu strămoșii celorlalți.

Mișcarea strămoșilor dacoromînilor înspre nord nu . s-a * făcut * dintr-o
IA

I dată, ci eăUăU avut loc *în * valuri succesive. O * populație atît de numeroasă

1 El . a avut în vedere, la delimitarea subdialectelor noastre, aproape * exclusiv fapte de

CU

natură* fonetică, întocmai ca și Wdgand.

 R
14 ISTORIA LINGVISTICII ROM1NEȘTI

RA
a avut ..voI. de timp îndelung-at pînă să ajrmgu din . Mo^ia ^periory
în nordul Transilvaniei și al Moldovei. Faptul acesta ni se pare bine în­
temeiat, dacă ne gîndim că în vremea aceea ocupația de bază a poporu­

LIB
lui romîn . ^rmiăstoritul. care nu presupune, în mod obligator, așezări
tememic-tsate blut închegate, ci, dimpotrivă, se -ata-teriztază printr-o
veșnică mișcare de populație.
Teoria lui Philippide corespunde, mai mult decît oricare alta, cu
‘ meformatide istorict referitoare .a înt•tmelerea Pt‘lnclpatelot‘ ș1 mai ales 'a- .

ITY
crearea statului moldovenesc. . . '
Preocupările dgjstorle a limbii l-au făcut pe Philippide1 să mediteze
și asupra „împărțirii^ iimbll rr)mlneTl diaectt. Așa cum strămoșii daco-
romîmlor autroc U^Diluărta și au început să populeze Dacia, actualul teri­

RS
toriu al Republicii Populare Romîne, strămoșii aromînilor și megleno-
romînllor s-au orientat înspre sud, iar cei ai istroromânilor înspre .vest.
Punctul său de vedere se deosebește net de al lui Ovid Densusianu, dar/'
se apropie mult de cel al lui Sextil Pușcariu, în această problemă. într-

VE
adevăr, dacă Densusianu vorbește numai de două ramuri distincte de ro-
mîni în trecutul îndepărtat și consideră pe istroromîni desprinși din grupul
dacoromînieor, Philippide, întocmai ca Pușcariu, dar independent de el,
ajunge la concluzia că istroromînli sînt o ramură aparte, deosebită și de
NI
aromîni și de dacoromîni, că ei sînt urmașii direcți ai așa-numiților romîni
apuseni.
Nu pot să nu subliniez și aici faptul că Philippide nu urmărește să
U

scoată în evidență diferențierile dialectale ale limbii noastre ca un scop

în sine, ci numai pentru lămurirea problemelor de natură istorică, de istorie
a limbii pe care le are în vedere.
AL

Așa cum atunci cînd a studiat drumurile par-urie de strămoșii daco-

romînilor în nordul Dunării, Philippide s-a oprit la două ramuri principale»
dupAc^e străbătute, tot așa el. . vorbește numai"'"^ L■fttTîialtctt romînești
TR

(da-oromîn, aromin ' și istroromîn), dn]ri.jdire(.-ții.le de oriontaro.. alo mior

trei grupuri de romîni pomenite deja. Pentru Philippide, mtgltnoromîna
nu .axe caracter independent, ' ca "pentru Th. Capidan, spre exemplujci
este numai un subdialect ăl aromînei, în apropierea căreia s-a dezvoltai"
EN

și Ltfăith ’ ■
Am prezentat, aici, într-o formă cu totul sumară, părerile lui
Alexandru Philippide într-o problemă foarte actuală în lingvistica romî-
nească. N-a fost în intenția mea să impun specialiștilor de astăzi punctul
/C

de vedere al învățatului autor al Originii romînilor. Cred însă că avem

datoria să nu uităm că Philippide și-a formulat coucluzillt într-o vreme
cînd studierea dialectelor limbii noastre era abia la început, cînd nu exis- '
tau nici studii monografice, nici reviste de autoritate, în specialitatea noas­
SI

tră. Nu exista, mai ales, Atlasul lingvistic romîn, operă indispensabilă

tuturor actlota care își mdreaptă atenția spre cercetarea dial^tMor limbo
noastre.
IA

Philippide n-a întreprins cercetări proprii pe teren, ci a folosit în

studiile sale . materialul cules de alții. Cu toate acestea, el a știut să for­
muleze o serie de concluzii care vor putea constitui, multă vreme de acum
CU

înainte nu numai puncte de plecare pentru investigații viitoare, ci și for­

 R
DIALECTELE LIMBII ROMÎNE ÎN CONCEPȚIA LUI PHILIPPIDE 15

RA
mulări cu caracter definitiv. Cu puterea sa neobișnuită de sinteză, cu
capacitatea rară de a lega verigile rupte ale unui lanț în vederea reconsti­
tuirii întregului, el continuă să ne uimească prin cunoștințele-i vaste, prin
seriozitatea cu care urmărește descoperirea adevărului științific, prin munca

LIB
de o viață întreagă pusă în slujba cercetării celei mai ispititoare probleme :
origin£2iajioporului și a limbii noastre.
într-o vreme în care preocuparea pentru dialectele romînești este
foarte vie, am crezut că nu este lipsit de interes să reîmprospătez, în memoria
specialiștilor, părerile emise în această problemă de unul dintre marii

TY
lingviști romîni.
La un veac de la nașterea lui, Philippide continuă să ne fie profesor
și îndrumător. Activitatea lui continuă să stîrnească admirație și respect

SI
| în rîndurile tuturor specialiștilor.

ER
IV
UN
AL
N TR
/ CE
SI
IA
CU