Medicii nu înţeleg statisticile asupra cancerului

 Medicii alopaţi se lasă induşi în eroare (oare?) de rezultatele eronate ale statisticilor şi astfel
supraevaluează beneficiile depistării timpurii a cancerului.

(Articol apărut in ziarul „Süddeutsche Zeitung“ Nr. 65 din17/18 Martie 2012)

   Cel puţin o dată la doi ani atât eu cât şi soţia mea suntem efectiv „bombardaţi” cu tot felul de scrisori-
invitaţii la campaniile naţionale (de aici din Germania) de depistare timpurie a cancerului. Îndeosebi a
celui mamar sau a celui de prostata. Daca nu dăm curs primului „val” de invitaţii, suntem terorizaţi cu un
al doilea val. Desigur, prezenţa nu este obligatorie la un astfel de control, costurile sunt preluate de
asigurările de sănătate iar scrisorile conţin convingătoare fraze pline de argumente benefice ale
„screening”-ului preventiv contra cancerului. Argumentul principal este acela că datorită acestor
campanii de descoperire timpurie a cancerului, „rata supravieţuirii” a crescut simţitor, ceea ce sună
cumva a succes, vindecare, noroc....   Ei bine, NU; nu participăm la astfel de campanii de „hai să ne aflăm
în treabă”, nici eu şi nici soţia mea. De ce? Că doar nu costă nimic! Şi nu este oare bine să afli din timp
dacă ai cumva o problemă de sănătate? Ba da, în principiu este bine. Doar că.....

    Doar că se ştie deja că testele cum ar fi de exemplu Papanicolau, pentru cancerul de col uterin sau cel
pentru cancerul de prostată au o marjă de eroare care depăşeşte în ambele sus-numite cazuri, procentul
de 50%. Cu alte cuvinte, un test din două este eronat. Iar eu nu am de gand să joc „alba-neagra” cu
sănătatea şi nervii mei. Iar mai apoi, medicina alopată bazată pe evidenţe, aşa cum îi place să se răsfeţe
şi cum încearcă să ne facă să credem, se bazează şi in acest domeniu (ca de altfel în foarte multe altele),
al descoperirii timpurii a cancerului, pe o serie de statistici care, aşa cum vom vedea în articolul de mai
jos, sunt complect ( şi nu mă îndoiesc că şi voit) eronate.

    Dar înainte de a vă prezenta articolul apărut într-unul dintre cele mai mari şi serioase ziare din
Germania, vreau să vi-l prezint şi pe autorul lui. Este vorba de Patrick Illinger, născut în 1965, şeful
resortului de ştiinţă de la sus-numitul ziar.  Domnia sa a studiat fizica, în care şi-a obţinut şi doctoratul.
După mai mulţi ani de activitate în domeniul cercetării, a devenit şi jurnalist corespondent la diferite
ziare, reviste şi posturi de radio germane, printre care „Bayerische Rundfunk”, redactor la bine-cunoscuta
revistă „Focus”, iar în anii din urmă, redactor pe probleme ştiinţifice la „Süddeutsche Zeitung”.  

    Şi acum, iată traducerea articolului respectiv:

   O rată de supravieţuire crescută – asta sună bine, sună e succes şi a sănătate curată…
   Şi totuşi, deşi foarte mulţi medici se bazează şi fac referire la aceste statistici, ele nu sunt nimic altceva
decât un joc matematic al cărui rezultat este… zero, nul, nimic.

   Fie în mod eronat, fie intenţionat, atunci când este vorba despre „depistarea timpurie a cancerului“
medicii şi grupurile lobiiste jonglează cu procente care sunt complect irelevante, ba chiar care induc
intenţionat în eroare (vezi graficele de mai jos).

1. Deformări statistice cauzate de supradiagnostic (exemplu fictiv pe un grup de 3.000 de

persoane). 

Traducerea textului, începând cu coloana din stânga, sus:

Ohne screening

Fără screening: 2.000 de persoane dintr-o populaţie sau grup capătă cancer, care însă nu este descoperit
în timpul vieţii şi care nici nu duce la deces (Nota Qui bono: se ştie deja că practic fiecare om capătă de-a
lungul întregii sale vieţi de circa 6-8 ori o tumoare cancerigenă; acestea însă de regulă sunt rezolvate de
către sistemul imunitar al persoanei respective, astfel că respectivele tumori nu se dezvoltă şi nici nu duc
la decesul persoanei).
În cazul a 1.000 de persoane cancerul se manifestă concret şi duce la decesul pacientului. Rezultă deci,
(în coloana mică din dreapta, cu procente de culoare mov-închis) că după 5 ani, din grupul respectiv de
1.000 de persoane, 60% sunt decedate, 40% sunt încă în viaţă.

           Traducerea textului pentru coloana din dreapta:

Mit Screening

Cu screening: La 3.000 de persoane este depistat cancer, în baza screening-ului pentru depistare
timpurie. În cadrul acestor 3.000 de persoane se află şi cele 2.000 care nu au o evoluţie fatală (deces).
Astfel, procentul „supravieţuitorilor“ după o perioadă de 5 ani creşte radical, deşi numeric, ca şi număr
de decese, el rămâne neschimbat (compară cele două coloane scute de culoare mov-închis)! 

1.

Deformări statistice cauzate de diagnoza timpurie (exemplu fictiv):

Şirul de sus (ohne screening – fără screening): la vârsta de 59 de ani pacientul se îmbolnăveşte de
cancer, fără însă să observe (nu se manifestă încă simptomatic). La vârsta de 67 de ani cancerul devine
manifest. La vârsta de 70 de ani pacientul decedează. Rata de supravieţuire de 5 ani nu este depăşită,
deci avem aici un procent nul (0%), căci între diagnostic (67 de ani) şi deces (70 de ani) nu sunt decît 3
ani!

Şirul de jos (mit screening – cu screening): la vîrsta de 59 de ani pacientul se îmbolnăveşte de

cancer, fără însă să observe; la vârsta de 62 de ani, ca urmare a unui screening, pacientul primeşte un
diagnostic de cancer; la vîrsta de 70 de ani pacientul decedează. Deoarece însă între diagnosticul dat la
62 de ani şi vârsta din momentul decesului (70 de ani) au trecut mai mult de cinci ani, rata de
supravieţuire de 5 ani atinge un procent de 100%

 (Că pacientul tot atunci decedează, cu sau fără screening, cu sau fără terapie, asta e treaba lui.
Nouă însă ne-a ieşit fain statistica asta, nu-i aşa?)

      Deci, cum rămâne cu pacientul, atunci când acesta cere sfatul unui medic asupra efectuării unui test
de depistare timpurie? Centrul Harding pentru competenţa riscului de la Institutul Max-Planck din Berlin
(care se ocupă cu instruirea şi formarea cercetătorilor) a chestionat în această privinţă peste 400 de
medici din USA. Iar rezultatul a fost dezolant: marea majoritate a medicilor NU ÎNŢELEG NIMIC DIN
STATISTICILE PENTRU CANCER!!!

      O unitate de măsură centrală în toate aceste studii este aşa-numita „rată de supravieţuire pe 5 ani“.
Aceasta desemnează procentul de pacienţi care se mai află încă în viaţă la 5 ani după diagnosticarea cu
un cancer. În cazul în care, în studiile farmaceutice efectuate pe diferite preparate, se compară două
medicamente anticancerigene, atunci desigur că această rată de 5 ani ne spune multe despre
eficacitateaunui anumit preparat sau variante terapeutice. Însă dacă punem întrebarea, cu cât
contribuie controalele (screeningurile) pentru depistarea timpurie la salvarea vieţii unui pacient,
răspunsul este nimicitor: cu NIMIC. Din acest punct de vedere controalele sunt complect lipsite de
valoare! Două efecte pur statistice conduc automat la un ridicat procent al ratei de supravieţuire, deşi in
ultimă instanţă nu a fost salvată viaţa niciunuia dintre pacienţi!

     Iar motivele sunt:

- în primul rând, atunci când la un pacient cancerul este depistat timpuriu, pacientul trăieşte mai mult
(de 5 ani) chiar şi dacă nu efectuează nici un fel de terapie!

- în al doilea rând, dacă sunt controlaţi mai mulţi oameni, se descoperă tumori care de la sine nu ar fi
fost observate şi nu s-ar fi făcut remarcate de-a lungul întregii vieţi. Astfel deci se descoperă mai multe
cazuri de cancer, multe dintre ele nepericuloase, iar numărul cazurilor de cancer urmat de deces scade
astfel procentual. Şi în acest caz, în mod real şi obiectiv, nu a fost salvată viaţa, ca urmare a procentului
ridicat de supravieţuire, nici măcar a unui singur pacient!

           Pe scurt spus, totul nu este altceva decât un artificiu matematic, statistic!!!

Sau cum spunea cineva foarte bine:

              "Să nu nu crezi niciodată decât statisticile pe care le-ai falsificat tu însuţi."

O rată ridicată de supravieţuire poate însemna chiar un fapt negativ

   Deci, o rată ridicată de supravieţuire, luată în sine, singură, nu este în nici un fel o dovadă a utilităţii
campaniilor de recunoaştere timpurii a cancerului. Aici este definitorie, hotărâtoare, o altă unitate de
măsură: numărul totat de decese din cadrul totalului unei populaţii. Doar acest element (unitate de
măsură) poate oferi un răspuns la întrebarea: campaniile de depistare timpurie salvează vieţie
oamenilor respectivi?

   Un screening care nu duce la o creştere a ratei de vindecare, eventual prin faptul că tumorile
descoperite timpuriu pot fi vindecate sau mai bine terapiate, poate constitui chiar un factor dăunător:
pacientul respectiv trebuie să poarte mai mulţi ani povara inutilă a unui diagnostic de cancer. Şi pe
deasupra trebuie să se supună unei grămezi de intervenţii, de la recoltarea de ţesuturi pînă la operaţii
de îndepărtare a tumorilor, chiar şi în cazurile în care, fără a fi depistat timpuriu, cancerul s-ar fi rezolvat
de la sine.

    Jumătate dintre medicii chestionaţi de către cercetătorii de la Institutul Max-Planck erau absolut
convinşi că descoperirea timpurie a cât mai multor cazuri de cancer este o dovadă a faptului că aceste
„screening“ salvează vieţile oamenilor, pacienţilor. Trei din patru medici văd în procentele mari din
statistici referitoare la rata de supravieţuire, o dovadă a faptului că aceasta salvează vieţie oamenilor.

   Cercetătorii de la Max-Planck au pus la dispoziţia medicilor respectivi două statistici, ambele

referitoare la cancerul de prostată, fără însă a dezvălui faptul că este vorba de această formă anume de
cancer. Într-una dintre statistici, rata de supravieţuire ca urmare a screeningului a crescut de la 69 la
99%. În cealaltă statistică numărul de decese din întreaga populaţie scădea de la 2 la 1000 de cazuri, la
1,6 la 1000 de cazuri. Întrebarea pusă medicilor participanţi la chestionar era: care dintre cele două
„screening“-uri îşi certifică utilitatea, respectiv care dintre cele două ar trebui recomandată pacienţilor?

    (Poate o să vă întrebaţi: de ce nu li s-a spus medicilor că în statisticile respective era vorba de un

cancer de prostată? Păi simplu, cancerul de prostată are una dintre evoluţiile cele mai lente, astfel că
şmecheria cu „5 ani de supravieţuire“ nu funcţionează aici, aceşti 5 ani fiind depăşiţi ca urmare a
evoluţiei lente a cancerului de prostată).

    Prima statistică suna atât de convingător, încât 80% dintre medici au optat pentru aceasta,
considerând-o ca fiind „salvatoare de vieţi“. 69% dintre medici au declarat că vor recomanda (în mod
definitiv) pacienţilor un control de depistare timpurie în baza acestei statistici (care în sine este complect
irelevantă).

    În cazul statisticii privind scăderea numărului de decesse, doar 60% dintre medici au considerat-o ca
având un efect pozitiv. Şi doar 23% dintre aceştia s-au exprimat în ideea recomandării unui screening în
baza rezultatelor acesti statistici. Scăderea mortalităţii de la 2 la mie, la 1,6 la mie, li s-a părut medicilor a
fi un element marginal.

    (Şi aici am putea discuta şi filozofa pagini întregi asupra acestui aspect, anume a cât de importantă
pentru medici este salvarea şi a unei singure vieţi omeneşti? Se pare că nu este cam deloc importantă!
Păi în acest caz, ce altceva este pentru Dumneavoastră important, Domnilor?)

     În momentul în care respectivilor medici li s-a arătat cum numărul de cazuri de cancer creşte ca
urmare a unui screening, majoritatea acestora a considerat şi acest element ca fiind o dovadă a
beneficiilor aduse de depistarea timpurie. Doar că şi această statistică este complect irelevantă în
momentul în care nu se ia în considerare numărul real de vieţi salvate ca urmare a screeningului.

Cele două ERORI ale depistării timpurii a cancerului

   Controalele în masă în direcţia afecţiunilor cancerigene sunt doar atunci utile, când sunt salvate vieţi
omeneşti!

Pentru a sublinia foloasele unui control de depistare timpurie se argumentează cu rata ridicată de
supravieţuire pe 5 ani. Doar că această unitate de măsură este lipsită de valoare.  Două efecte pur
matematice pot crea procente impresionante, chiar dacă prin aceasta nu a fost vindecat nici măcar un
singur pacient mai mult decît ar fi fost fără screening.

    De aceea,

     O STATISTICĂ CU O RATĂ DE SUPRAVIEŢUIRE RIDICATĂ NU CONSTITUIE ÎN NICI UN FEL O DOVADĂ

CĂ A FOST ATINS SCOPUL DORIT, ŞI ANUME ACELA DE A AVEA MAI PUŢINE DECESE CAUZATE DE
CANCER