Turism cultural

Turism indigen

Acest capitol analizează dezvoltarea turismului cultural indigen, în raport cu

mediul. Este foarte clar că turiştii sunt din ce în ce mai interesaţi de cultura, tradiţiile şi
modul de viaţă al populaţiilor indigene. Tururile sau plimbările ce includ vizitarea sau
chiar înnoptarea la persoane din trib sau săteni devin din ce în ce mai populare, în special
în unele zone din Sud-Estul Africii şi Americii Centrale. Aceşti turişti, care se
aventurează în căutarea tradiţiilor şi culturilor etnice şi etnografice, sunt deseori motivaţi
de o dorinţă de a învăţa despre comunităţile subjugate de către puterile globale, dar şi de
a-şi satisface nevoia de experienţă culturală a unui mediu divers. Impacturile acestei
forme din ce în ce mai răspândită a turismului cultural sunt semnificative, atât pentru
comunităţile care sunt obiectul privitorilor, cât şi pentru economiile locale şi naţionale
care tind să beneficieze de dezvoltarea turismului. Inevitabila consecinţă ale dezvoltării
acestui tip de turism este deseori distrugerea treptată a structurii sociale, aculturaţia şi,
ireversibil, distrugerea habitatelor naturale. Această formă a turismului poate deveni o
formă a voyeurism-ului cultural, în cadrul căruia, populaţiile indigene locale sunt reduse
la ceva mai mult de grădini zoologice umane. Şi aşa, dacă este realizat prudent, turismul
cultural indigen are potenţial de aduce beneficii considerabile comunităţilor locale.
Turismul cultural poate fi văzut ca mijloc de dezvoltare a profilelor populaţiilor indigene,
precum şi ca aducător de beneficii economice. El poate duce, de asemenea, la o reînnoire
a mândriei culturale şi a coeziunii comunităţii, dacă este gestionat cu atenţie. Acest
capitol are scopul de a analiza modalităţile în care potenţialele beneficii ale turismului
cultural pot fi maximizate pentru comunităţile indigene.

Concluzii
Acest capitol a realizat o privire de ansamblu al statutului post-colonial al
populaţiilor indigene în diferite medii înconjurătoare. În mod cert, este evident faptul că
majoritatea triburilor sau populaţiilor etnice au avut aceaşi soartă. Cu toate acestea, în
ultimele decenii, populaţiilor indigene le-au fost acordat sprijin politic, juridic şi
economic, sprijin care este necesar pentru continuitatea lor. Mai degrabă decât a fi
percepute ca specii aflate pe cale de dispariţie, există o apreciere crescândă a culturii şi
tradiţiilor lor, precum şi recunoaştere a necesităţii de protejare a acestora. Chiar dacă
utilizarea terenului rămâne probabil problema cea mai controversată şi de nerezolvat, în
alte domenii au fost realizate progrese importante. Turismul poate fi privit ca una dintre
forţele pozitive de schimbare, prin beneficiile economice, conservare, precum şi protecţie
şi revitalizare a tradiţiilor culturale. Conceptele cheie de autoadministrare locală, auto-
determinare şi de control trebuie să fie respectate, dar în cazul în care turismul este
gestionat în mod responsabil şi etic, contribuţia sa la supravieţuirea culturală a popoarelor
indigene poate fi de nepreţuit.

Native american indians

http://www.youtube.com/watch?v=X6Y4kpZ7xQk
http://www.youtube.com/watch?v=Hd_EVVXp0_4&feature=related
return to innocence
inuit
 http://www.youtube.com/watch?v=6UIrgAFW3aQ
http://www.youtube.com/watch?v=7hmSofw5SKk&feature=related
maori
http://www.youtube.com/watch?v=3BoNmpvkavo
http://www.youtube.com/watch?v=sZQSvYcGwM0
iban longhouse
http://www.youtube.com/watch?v=wNqg_KaVJQA
http://www.youtube.com/watch?v=Nz5lxQffAG8
hill tribe
http://www.youtube.com/watch?v=ZMcWPbcEmxI

În acest capitol termenul de turism indigen se referă atât la turismul etnic şi

turismul triburilor, cât şi la toate formele de turism care implică contactul cu indigenii şi
cultura lor.
Harron şi Weiler (1992) vorbesc de turism etnic referindu-se la contactul cu
cultura şi mediul indigenilor, prin vizitarea caselor şi satelor, observarea şi participarea la
activităţile tradiţionale precum ritualuri, dansuri, ceremonii. Aceştia consideră că nu este
necesar contactul direct cu indigenii, însă elementul uman este esenţial în cadrul acestui
tip de turism.
Hinch şi Butler (1996) definesc turismul indigen ca şi activitattea turistică în care
indigenii şi cultura lor reprezintă principala atracţie.
Turismul indigen adesea implică vizitarea siturilor native ale triburilor sau ale
minorităţilor etnice în mediul lor natural. Acestea pot fi areale destinate peisajelor
culturale, parcuri naţionale, jungle, deşerturi sau regiuni muntoase. De cele mai multe ori
aceste regiuni sunt fragile şi greu accesibile pentru turişti. Problemele de spaţiu reprezintă
unul din cele mai controversate aspecte ale vieţii indigenilor, multe popoare indigene
fiind strămutate din locurile care reprezentau odată casa lor. În plus, acum, când mai mult
ca niciodată, frontierele turismului modern au fost împinse la limită, nicio regiune a lumii
nerămânând nemodificată de tehnica modernă, care are implicaţii majore atât asupra
mediului înconjurător cât şi asupra culturii grupurilor de indigeni.
Mulţi touroperatori se focalizează pe exotismul grupurilor indigene, etnice şi
culturale. Activităţile lor au devenit din ce in ce mai populare. Totodata suvenirurile şi
obiectele artizanale sunt şi ele din ce în ce mai cautate de turişti fiind inculse în
experienţa turistică dat fiind faptul că realizează o legătură cu modul de viaţă al
indigenilor şi cu cultura acestora.
Următoarea listă sugerează o tipologie a turismului indigen şi a tipurilor de
activităţi ce au devenit din ce în ce mai cautate de turişti:
- hilltribe and mountain trekking (ex. Thailanda, Vietnam, Peru, Chile, Nepal, China,
India)
- turismul vieţii sălbatice şi al parcurilor naţionale (Kenya, Tanzania, Africa de Sud,
Bostwana)
- ecotururile din jungle şi pădurile tropicale (Brazilia, Ecuador, Costa Rica, Indonezia,
Malyazia)
- trekking prin deşert (Tunisia, Moroc, Egipt, Mongolia, India)
- turism în regiunile nordice şi arctice (Canada, Alaska, Scandinavia, Groelanda)
- turismul rural (Senegal, Mali, Indonezia, Insulele din Pacificul de Sud)
- turismul cultural de patrimoniu (Noua Zeelanda, Australia, America de Nord, Hawaii)
- turismul meşteşugăresc şi al artelor (Guatemala, Mexico, Panama).
Este dificil de generalizat impactul pe care aceste activităţi îl au asupra
comunităţilor locale. Bineînţeles acesta depinde de stadiul de dezvoltare al turismului, de
gradul de receptivitate al influenţelor din exterior, de mărimea şi structura comunităţii
indigene şi de stilul de viaţă, cultură dar şi tradiţiile acestora. În acest capitol vor fi
prezentate mai multe exemple care vor ilustra impactul turismului asupra diferitelor
grupuri de indigeni, de asemenea vor fi luate în discuţie şi câteva măsuri de protecţie
pentru păstrarea integrităţii comunităţilor indigene.
În continuare vom discuta despre necesitatea protejării popoarelor indigene.
Sunt importanţi de înteleşi câţiva factori care au influenţat stilul de viaţă şi
tradiţiile indigenilor atât înainte de colonizare cât şi după colonizare.
Calvarul în curs de desfăşurare al indigenilor a fost cel mai adesea o consecinţă a
procesului de colonizare, în timpul căreia multe comunităţi au fost subjugate şi
persecutate. Coloniştii europeni au avut o atitudine superioară faţă de popoarele native
chiar dacă cele mai multe dintre ele locuiau pe acele pământuri cu mii de ani înainte de
sosirea europenilor. Ei au încercat să îi civilizeze, să le schimbe religia şi adesesa i-au
transformat în sclavii lor. De cele mai multe ori prin intermediul forţei, indigeniilor li s-a
luat şi pământul. În ciuda numeroaselor lupte, indigenii erau mai numeroşi şi adesea
predispuşi la violenţă. Coloniştii au adus cu ei şi boli periculoase, precum variola, care a
nimicit familii întregi. Cultura şi credinţele indigenilor erau adesea suprimate, iar copiii
erau adesea luaţi de lângă familiile lor cu forţa pentru a fi educaţi de colonişti sau pentru
a fi căsătoriţi cu copiii acestora pentru purificarea rasei.
În ultimele decade, alţi factori sunt luaţi în considerare când se discută despre
influenţarea vieţii şi culturii indigenilor. Mineritul, defrişările, construcţiile de drumuri şi
războaiele sunt cele care afectează supravieţuirea triburilor. Multe dintre triburi mai sunt
şi astăzi supuse rasismului, persecuţiei şi violenţei. De cele mai multe ori moştenirea
rămasă celor mai multi indigeni este sărăcia, depravarea sau excluderea din societate.
Friders (1998) descrie cultura indigenilor ca şi o “cultură a sărăciei” dând
exemplu poporele inuite din Canada care au o rata mare a şomajului, suicidului şi
încarcerării, precum şi un nivel scăzut al educaţiei.
Hinch and Butler (1996) susţin că acest lucru este specific tuturor popoarelor
indigene din întreaga lume şi că turismul este văzut ca fiind un mijloc de dezvoltare şi
îmbunătăţire a statutului social şi economic al acestora. În unele cazuri turismul cultural
poate avea un impact pozitiv asupra revitalizării culturii indigene locale.
Amerindienii turismul de colonizare şi al patrimoniului cultural
Se estimează că prezenţa amerindienilor pe teritoriul de azi al SUA datează din
anii 200.000 î.Hr. Până la sosirea primilor exploratori în sec XV şi a primilor colonişti în
anii 1600, au dus o viaţă relativ paşnică, trăind în armonie cu mediul înconjurător.
Coloniştii au adus cu ei boli fatale, sclavia, răpirile, masacrul uman şi le-au interzis
practicile lor spirituale şi religioase. Copiii lor au fost adesea duşi la mii de km depărtare
pentru a fi educaţi în şcoli. În ciuda numeroaselor revolte indienii nativi nu au putut să
oprească invazia europenilor, iar până în anul 1776 ei au fost forţaţi să cedeze până la
90% din pământurile lor. Până în 1871 aceasta s-a extins până la 99%. Amerindienii au
fost forţaţi să trăiască în rezervaţii, adesea în condiţii mizere, mulţi dintre ei murind.
 De-a lungul următorului secol, amerindienii erau hotărâţi să continue tradiţia
strămoşilor, deşi adesea nu le era acordată protecţia promisă de guvern, ca recompensă
pentru pierderile lor. Nici chiar cei care au luptat pentru SUA în cel de-al Doilea Război
Mondial şi în Războiul din Vietnam nu au fost recompensaţi cum se cuvenea. Începând
cu anii 1980 o renaştere a interesului faţă de cultura, patrimoniul şi tradiţiile lor s-a
manifestat atât în rândul triburilor cât şi din partea guvernului care punea bazele unui nou
tip de turism. În anii 1990 multe triburi au început să-şi redescopere moştenirea culturală
şi să găsească metode pentru a o celebra. Dezvoltarea turismului cultural este un mod
prin care cultura amerindiană a reînviat. Centrele amerindiene au fost restaurate atât pe
teritoriul SUA cât şi pe teritoriul Canadei, acestea devenind locuri pentru expoziţii,
demonstraţii etc. Tururile sunt conduse înspre rezervaţii iar magazinele vând produse
artizanale. Muzeele amerindiene şi centrele culturale ajută la reafirmarea identităţii
culturale prin artefacte, dialecte şi meşteşuguri. Ele reprezintă de asemenea şi un loc de
întâlnire al educaţiei şi activităţilor economice. Muzeele triburilor sunt cele care
reprezintă cultura acestora spunând totodată şi tragica lor istorie.
Istoria amerindienilor nu este unică. Mulţi indigeni au suferit la fel, şi doar curajul
lor, determinarea şi saltul lor i-au ajutat să prevină dispariţia culturii şi tradiţiilor lor. Deşi
nimic nu poate compensa atrocităţile din trecut, acestor grupuri le sunt acordate astăzi
mai multe drepturi şi se bucură de un suport politic.
O COMUNITATE BAZATĂ PE DEZVOLTAREA TURISMULUI CULTURAL
INDIGEN
Urmatoarea listă, realizata de Tourism Concern, prezintă câteva principii de bază
pentru comunităţile indigene cu privire la acest tip de turism:
- turismul indigen ar trebui să implice populaţia locală. Aceasta înseamnă că ei participă
şi la luarea deciziilor nu doar la încasarea anumitor taxe, care le revin în urma
desfăşurării activităţii turistice.
- comunitatea locală trebuie să primească o parte din veniturile încasate din orice tip de
acţiune turistică
- tour-operatorii trebuie să lucreze cu comunităţile locale şi nu cu persoane din
comunităţile locale, deoarce lucrând doar cu anumiţi indivizi se pot produce diviziuni în
cadrul unei comunităţi. Acolo unde comunităţile au o organizaţie reprezentativă aceasta
ar trebui consultată şi deciziile ei trebuie respectate.
- turismul trebuie să protejeze mediul înconjurător. Populaţia locală trebuie să beneficieze
de pe urma proiectelor de conservare. Activităţile turistice nu trebuie să suprasolicite
resursele insuficiente.
- turismul trebuie să susţină culturile tradiţionale arătând respect faţă de cunoştinţele
indigenilor. De asemnea turismul poate încuraja oamenii să valorifice patrimoniul lor
cultural.
- operatorii trebuie să colaboreze cu populaţia locală pentru a minimiza impactele
dăunătoare ale turismului.
- tour-operatorii trebuie să restrângă grupurile de oameni pentru a minimaliza impactul
cultural şi al mediului.
- tour-operatorii trebuie să informeze turistii cu privire la ceea ce vor vedea:
îmbrăcăminte, mod de viaţă precum şi cu respectarea intimităţii acestora.
- populaţiei locale i se va permite să participe la activitatea turistică cu demnitate şi
respect de sine. Nu trebuie să fie obligaţi să facă anumite ceremonii doar în scop turistic.
- indigenii au dreptul să spună nu turismului. Comunităţile care refuză activitatea turistică
vor fi lăsate în pace.
Următorul caz prezintă turismul în comunitatea inuită din Arctică a Canadei. Este
ilustrată complexitatea unei forme de turism care este acceptată de indigeni şi este în
acelaşi timp viabilă din punct de vedere economic şi durabil, protejând mediul
încojurător.
Turismul este binevenit în regiunile arctice, datorită beneficiilor economice pe
care le aduce, mai ales odată cu declinul ramurilor industriale tradiţionale precum
pescuitul şi agricultura. Oricum impactul socio-cultural şi cel asupra mediului
înconjurător trebuie luat în considerare, ţinând cont ca regiunile arctice sunt populate de
inuiţi, care au de asemnea o contribuţie în dezvoltarea regiunii.
Populaţia inuită are o rata mai mare a şomajului, suicidului şi încarcerării precum
şi un nivel mai scăzut al educaţiei, decât populaţia locală.
Până în anul 1960 inuiţii erau nomazi sau semi-nomazi, asfel că cei mai vârstnici
dintre ei nu s-au născut pe teritoriul unde locuiesc astăzi. Locuinţele permanente asigură
populaţiei servicii de bază precum rezerve de apă, educaţie, transport, servicii medicale şi
sanitare. În ciuda creării unor beneficii sociale, precum locuinţele permanente şi locurile
de muncă, populaţia inuită a suferit o pierdere a identităţii culturale. Dublat de impactul
globalizării, este dificil pentru inuiţi să păstreze patrimoniul lor cultural şi practicile
străvechi.
Comunităţile inuite se caracterizează printr-o economie mixtă, bazându-se însă
mai mult pe producţia internă: vânat, pescuit, recolte. Oricum veniturile înregistrate din
producţia locală sunt mici, iar rata şomajului este mare. Pe de-o parte guvernul canadian
este obligat să susţină şi să ajute financiar comunitatea inuită. Dezvoltarea turismului
poate oferi o oportunitate economică semnificativă pentru astfel de comunităţi, dar
trebuie avut grijă ca acest sector să se dezvolte în aşa fel încât să aducă beneficii culturale
şi sociale comunităţii.
Iniţial acest tip de turism bazat pe viaţa comunităţilor locale, în Arcticul canadian
părea a fi nedurabil şi neprofitabil, datorită unui slab control din interior şi a lipsei
aprobării comunităţilor. Multe dintre încercările anterioare de dezvoltare a turismului au
fost realizate din exterior în timp ce turismul la destinaţie se bazează pe acceptul
populaţiei locale. În anul 1983 GNWT a stabilit o strategie de turism bazată pe
comunităţile locale care avea ca scop dezvoltarea unui tip de turism durabil care să
maximizeze beneficiile economice ale rezidenţilor prin noi venituri şi noi locuri de
muncă.
Dezvoltarea proiectelor turistice în regiuni precum Pangnirtung în Baffin adesea
eşuau în a da comunităţilor un control adecvat asupra activităţii turistice, dat fiind faptul
că guvernele erau cele care deţineau controlul politic şi economic al activităţii. Deşi era
necesară implicarea populaţiei locale în dezvoltarea turimului totuşi aceasta avea nevoie
şi de anumite cursuri şi training-uri.
Dezvoltarea turismului în Pont Inlet a eşuat în optimizarea beneficiilor economice
locale din lipsa inovaţiei în domeniul producţiei, tehnologiei şi pieţei atât din partea tuor-
operatorilor cât şi din partea populaţiei locale. Deşi pachetele turistice bazate pe activităţi
în aer liber, pe arte şi meşteşugării s-au dezvoltat relativ surprinzător, există totuşi
necesitatea diversificării produsului turistic şi atribuirea unui “nume” competitiv
destinaţiei. Turismul trebuie de asemene să fie corelat şi cu celelalte sectoare ale
economiei locale precum pescuitul sau agricultura.
GRADUL DE IMPLICARE AL INDIGENILOR ÎN DEZVOLTAREA
TURISMULUI CULTURAL
Mărirea gradului de implicare al indigenilor în managementul turismului este
foarte variabilă, şi depinde de contextul în care dezvoltarea turismului are loc şi de
nivelul de suport local. Deşi popoarelor indigene rareori li se acordă controlul total al
siturilor şi atracţiilor turistice, ei sunt implicaţi prin consultare, alăturare şi cooperare.
Aranjamentele de cooperare sunt benefice atât timp cât indigenii sunt consideraţi ca şi
parteneri egali. În ultimul timp majoritatea indigenilor se pare că sunt în căutarea de
împuterniciri care să le permită să posede şi să gestioneze iniţiativele şi activităţile
turistice. Oricum este nevoie de suport extern în administrare a fondurilor, educaţie,
training-uri de deprindere a afacerilor.
Participarea Maori în cadrul turismului cultural
Maori sunt implicaţi în industria turistică din Noua Zeelandă de mai bine de 140
de ani, şi cele mai multe acţiuni au avut loc în Rotorua în Insula de Nord. Ca şi alte ţări
cu un trecut colonial, Maori şi Pakeha (coloniştii albi) au avut o relaţie oarecum bogată în
timp. Iniţiativele turismului timpuriu au venit din partea populaţiei Maori (cazarea,
ghidajul, transportul), însă acestea au fost strămutate de populaţia Pakeha, câţiva ani mai
târziu.
Renaşterea interesului asupra culturii maori în ultimii 20 de ani a venit în urma
recunoaşterii importanţei pentru aceştia să controleze dezvoltarea turismului cultural prin
produse turistice reprezentative pentru cultura maori. Din anul 1990, Aotearoa Maori
Tourism Federation a luptat să reprezinte intersele maori şi să protejeze cultura maori.
Ryan (1996) comenteaza despre dificultăţile clasificării implicărilor maori în turism, ca şi
practici diverse de la localizare, industrie la stadiul de afacere. Accentul se pune pe
performanţele culturale pe articole lucrate manual, unde trebuie să recunoaştem că maori
sunt proprietari şi manageri a unui număr tot mai mare de asociaţii turistice.
Barnett (1997) face un rezumat al felului în care Aotearoa Maori Tourism
Federation catalogheaza produsul turistic maori:
- divertisment: incluzând concerte în hoteluri, restaurante şi muzee.
- arte şi meşteşuguri: obiecte produse pentru turişti care sunt vândute în magazinele de
suveniruri.
- istorie şi artefacte: bogaţiile din muzee şi galeriile de arte
- tururi ghidate: activităţi diverse.
Barnett (1997) concluzionează spunând că problema controlului este cea care
reprezintă inima dezvoltării turismului maori în Noua Zeelanda.
Rolul caselor poporului Iban în dezvoltarea turismului cultural.
Iban este cel mai mare grup etnic din Sarawak, Borneo, Malaysia, iar casele şi
satele lor sunt vizitate în croazierele de safari de pe râuri. Populaţia Iban practică
obiceiuri tradiţioanle şi urmeaza religia animistă. Unele regiuni au fost vizitate de grupuri
organizate încă din 1960, în timp ce celelalte regiuni au început să fie vizitate mult mai
recent. Turiştii petrec una sau două nopţi în satele popoarelor ibaneze şi de cele mai
multe ori iau masa împreuna cu gazda. Grupurile sunt în general reduse ca număr,
mărimea mică a lor inducând o experienţa mai intimă. Activităţile includ: plimbări prin
junglă, experienţe culturale (dansuri, muzică, cântece), cumpărături de obiecte artizanale,
participarea la diverse ceremonii şi evenimente speciale.
În general populaţia locală lucrează ca şi transportatori, ghizi în junglă, bucătari,
artisti. Oricum gazedele încep să devină din ce în ce mai mult manageri ai serviciilor nu
doar producători de servicii. Deşi tour-operatorii sunt responsabili de aranjamente, ei
plătesc gazdele Iban pentru serviciile oferite, negocierile se fac prin intermediul
bătrânilor tribului sau responsabilului de trib. În principiu turismul pare a fi gestionat
corect şi eficace.
Gradul autenticităţii interacţiunii cu vizitatorii variază de la sat la sat. Uneori
tururie se focalizează pe vizitarea patrimoniului cultural cu un minimum de interacţiune,
iar alteori sunt bazate pe întâlnirea oamenilor, experienţa fiind mult mai intimă. În mod
clar, gradul de interacţiune ar trebui determinat de însuşi populaţia Iban, şi nu de tour-
operatori.
Wall (1996) identifică următoarele probleme ca fiind cele mai semnificative
pentru viitor în ceea ce priveşte implicarea popoarelor indigene în gestionarea
monumentelor turistice şi a activităţilor turistice:
- sensul precis al gestionării în parteneriat şi cooperare
- rolul pe care indigenii îl au în gestionare
- proprietatea pământului
- implementarea mecansimelor
- contextele legale, constituţionale şi socio-economice.
Cum s-a discutat mai devreme agenţiile internaţionale doresc să se asigure că
indigeniilor li se acordă suportul necesar pentru a fi implicaţi în dezvoltarea turismului, la
toate nivelele de la implementare la gestionare, însă mai este cale lungă până se va ajunge
la rezultatul dorit.
Se utilizează diverse instrumente pentru a proteja şi susţine practicile culturale
tradiţionale şi pentru a controla reprezentarea culturii indigene. Smith (1997) sugerează
următoarele instrumente pentru dezvoltarea turismului indigen:
- habitat: proximitate, farmec, diversitate, resurse, comercializare
- patromoniu: resurse culturale, muzee, ceremonii, experienţe, comercializare
- istorie: contact cultural, conflicte, decizii, oamenii marginali, comercializare
- artizanale: artizanale de patrimoniu, inovaţii, obiecte în miniatură, comercializare.
Acesta este un model folositor deoarece ilustrează modul în care oamenii pot
dezvolta resursele locale şi habitatul lor pentru activităţi turistice. Deasemenea
accesibilitatea sitului şi locaţia lui sunt considerente cheie în această problemă. Este clar
că nu se va dezvolta turismul într-o regiune inaccesibilă turiştilor. În mod egal turiştii
trebuie să stie că situl există.