Sunteți pe pagina 1din 3

Doba Ioana Carmen

LRRE, anul I

Activitate integrată

Literatura a fost dintotdeauna relaționată cu alte domenii, probabil datorită legăturii


strânse dintre viața autorului și operă, dar și aidentificării care se produce adesea între cititor
și opera citită.Ea este astfel relaționată cu domenii importante, cum ar fi istoria,
religia.Literatura este adesea împletită și cu științele exacte, deoarece ele fac parte din viețile
personajelor, iar acestea sunt bine conturate în textul literar.

Aceste aspecte conduc la promovarea fenomenelor de interdisciplinaritate și de


transdisciplinaritate, deoarece elevii trebuie să conștientizeze complexitataea și diversitatea
problemelor cu care se confruntă omenirea, șă își asume roluri și responsabilități, să ia decizii
pentru cei din jur, să răspundă rapid şi bine la diversele provocări ale vieţii; succesul şi
performanţa apar doar dacă deţin cunoştinţe integrate, dacă privesc realitatea ca o imagine
unitară şi dacă gândeşte flexibil şi creator. Folosind aceste aspect ca punct de pornire, în
învățământul românesc s-a declanşat o reformă a conţinuturilor, o reformă la nivel curricular;
aşa a apărut abordarea conţinutului învăţării din perspectiva interdisciplinară şi
transdisciplinară.

Cum am precizat mai sus, literatura este o disciplină care intercalează în manifestarea
sa toate celelalte discipline. Ea este, în primul rând, relaționată cu istoria, atâta timp cât este
una realistă, deoarece textul scris a fost considerat întotdeauna un bogat izvor istoric.
Consider că, în procesul de predare - învățare, stabilirea unei relații între discipline este
esențială, ajutând elevul să vadă lumea ca pe un tot unitar, desființând granițele dintre științe,
și să-și formeze, în același timp, o gândire integratoare. În realizarea acestui process este
nevoie de o vastă cultură interdisciplinară a profesorului și de o consecventă muncă de
echipă.

1
Ca exemplu concret de o astfel de activitate la oră, m-am gândit, bineînțeles, la o oră
de literatură, la clasă de liceu. Pentru ca obiectivele unei ore de literatură să fie pe deplin
realizate, este nevoie de o implicare profundă a elevilor în subiectul operei, și bineînțeles, de
o bună stăpânire a acestuia. Această stăpânire a subiectului se poate realiza doar printr-o bună
cunoaștere a contextului larg, istoric, social, în care a avut loc acțiunea operei. Astfel se
realizează legătura dintre literatură și celelalte discipline, pe rând. Una dintre operele literare
care se încadrează perfect într-un model de activitate integrată este romanul Maitreyi de
Mircea Eliade. Pentru a realiza o caracterizare cât mai exactă a personajelor, elevii trebuie să
cunoască foarte bine atât personajele, cât și întregul context istoric, politic și social. Pentru a
se realizaacestlucru, pe lângălecturaintegrală a romanului, profesorul trebuie să asigure
aducerea în discuție a tututor aspectelor de care elevii trebuie să țină cont atunci când se
imaginează în pielea personajelor. Astfel, în acest caz, este necesar ca profesorul să
stăpânească foarte bine niște cunoștințe istorice șide domeniul religiei. Discuția poate să
înceapă de la o întrebare adresată de profesor elevilor, care să se refere la diferențele dintre
religiile personajelor principale, Allan și Maitreyi. Astfel, elevii ar trebui să caute informații
legate de tradițiile și culturilecivilizației hindi. Această cercetare, fiind una de domeniul
istoriei religiilor și depărtându-se puțin de domeniul literaturii, pentru a ajuta apoi la analiza
mai bună a operei literare, dovedește necesitatea îmbinării mai multor domenii pentru
cunoașterea deplină a unuia singur. Cunoscând întregul context al vieții personajelor, elevii se
vor putea imagina perfect în locul acestora, realizând astfel caracterizări ale personajelor și
analize ale faptelor acestora cât mai personale și autentice.Pornind de la acestea, putem spune
că studiind romanul Maitreyi, elevii studiază nu doar literatură, cât și elemente de istorie și
religie. Astfel, putem spune că literaturanu poate fi separată de alte domenii, deoarece ea
prezintă viața omului în societate, iar aceasta nu poate fi percepută dintr-un singur punct de
vedere, ci numai în contextul interdisciplinarității.

Pentru realizarea deplină a procesului de predare – învățare este necesară o proiectare


inițială a orelor allocate studiului acestui roman. Astfel, într-o primă oră, după ce elevii au
lecturat acasă întregul text al romanului, se citește în clasă fragmentul din manual și se face
încadrarea romanului din punct de vedere literar. Într-o a doua oră se pornesc discuții legate
de elementele intercultural prezente, deoarece la bază, acest aspect este intriga tuturor
întâmplărilor. Aici elevii pot comenta fiecare din perspectivă proprie relația dintre
personajele principale, Allan și Maitreyi, relație care este principal problemă a romanului.

2
Bineînțeles că unii dintre elevi vor comenta pozitiv această relație, iar alții dintr-un punct de
vedere negativ, fapt din care discuția va curge lin spre argumentarea fiecărei opinii și spre
implicarea emoțională și personal a acestora în studiul romanului, atingându-se astfel unul
dintre obicetivele acestei lecții. În continuare, profesorul conduce discuția spre condiția
personajului feminine și spre cultura acestuia, ieșind astfel din sfera literaturii și realizând
îmbinarea cu domeniul religiei. Elevii vor trebui acum să realizeze pentru cea de-a treia oră
un studio aprofundat în ceea ce privește cultura și civilizația hindi, pentru a putea privy totul
mai bine și din perspective cealaltă. Ei vor învăța astfel să analizeze nu doar faptele
personajelor, din punct de vedere psihologic, ci, în primul rând, contextual larg în care
acestea au avut loc, deoarece ei trebuie să știe că spațiul geografic, epoca istorică și
elementele tradiționale au o influență nediscutabilă asupra mentalității umane. Antropologia
este de data aceasta domeniul din punctul de vedere al căruia este comentat romanul.

Așadar, nu cred că putem separa în procesul de predare – învățare disciplinele una de


alta, deoarece astfel am separa învățătura de realitate și chiar am deforma-o pe cea din urmă.
Dacă în realitate acestea sunt relaționate între ele, atunci ele ar trebui să fie și predate în
școală astfel.

S-ar putea să vă placă și