Celulele de bază ale economiei mondiale sunt reprezentate de către economiile naţionale;

• Principalii subiecți ai economiei mondiale se consideră: statele-naţiune ca participante

autonome la viaţa economică internaţională, întreprinderile şi organizaţiile cu activitate
externă și organizaţiile economice internaţionale;
• Economia mondială se referă, cu precădere, la schimburile dintre agenţii economici din
diferite ţări, schimburi favorizate, în principal, de diviziunea internaţională a muncii;
• Economia mondială este o consecinţă a dezvoltării activităţii economice, gradul de implicare a
ţărilor fiind determinat, în mod decisiv, de puterea economică a ţării, consecinţă a
încorporării progresului tehnic şi tehnologic;
• Economia mondială nu se reduce, în mod simplist, doar la comerţul internaţional cu
bunuri, ci se referă şi la servicii, idei, capitaluri, forţă de muncă, produse de inovaţii etc. În
plus, interdependenţele stabilite între state nu sunt doar de natură economică, ci şi politică,
financiar-valutară;
• Economia mondială constituie un sistem de interdependenţe economice, nişte legături
universale între economiile naţionale, la baza apariţiei şi funcţionării cărora stau unitatea şi
interacţiunea stabilă a tuturor componentelor (stabilitatea naţională, reproducerea bunurilor
materiale, caracterul internaţional al producției şi consumului);
• Existenţa economiei mondiale trebuie privită ca o consecinţă, dar şi un factor favorizant al
globalizării.
Plecând de la cele prezentate până acum, putem afirma că economia mondială este un
sistem complex, dinamic, care încorporează ansamblul economiilor naționale, dar și relațiile,
interdependențele economice dintre ele, generate și dezvoltate pe baza diviziunii internaționale
a muncii în contextul globalizării, precum și de mecanismele, normele juridice și instituțiile
naționale și mondiale conform cărora se realizează aceste legături.
1.2. TRĂSĂTURI ŞI TENDINŢE ALE ECONOMIEI MONDIALE
Economia mondială şi-a schimbat configuraţia la fiecare etapă a dezvoltării sale, de aceea,
se poate afirma că cea mai relevantă trăsătură a economiei mondiale este dinamica. Cu toate
acestea pot fi distinse unele trăsături esenţiale, caracteristice pentru întreaga sa evoluţie, cele mai
reprezentative rezumându-se la următoarele:
• Celulele de bază ale economiei mondiale sunt încă economiile naționale, iar influenţa pe
care o exercită economiile naţionale asupra economiei mondiale este determinată de
nivelul de dezvoltare al lor;
• Creșterea furtunoasă a numărului de state suverane și afirmarea economiilor naționale ca
rezultat al evoluției contradictorii și al destrămării unor sisteme, spații economice;
• Unitatea economiei mondiale este asigurată prin accentuarea și diversificarea
interdependențelor economiilor naționale, internaționale, regionale și mondiale. Dezvoltarea
economiilor naționale determină adâncirea diviziunii mondiale a muncii, care, la rândul ei,
generează interrelațiile dintre economiile naționale. Interdependenţele economiei mondiale
au drept cadru general de mișcare producția și circulația mărfurilor care devin atotcuprinzătoare;
10
• Economia mondială este eterogenă. Între diferitele sale zone, se mențin decalaje datorită
dezvoltării inegale. Statele diferă nu numai ca mărime și potențial economic, ci și ca nivel
de dezvoltare. Pe piaţa mondială, toţi agenţii economici, fără excepţie, trebuie să se
subordoneze unor „reguli” comune, care se raportează la corelaţia dintre cerere şi ofertă, la
concurenţă, la preţurile internaţionale. Relațiile de piață reprezintă numitorul comun al
acestor elemente atât de eterogene;
• Economiei mondiale îi este proprie concurenţa între agenţii economici. Oriunde în lume,
concurenţa conduce la o „selecţie naturală” a agenţilor economici, raportat la nivelul lor
referitor la inovaţia tehnologică şi managerială, fapt care impulsionează progresul
economic;
• În cadrul economiei mondiale, în diferite zone ale sale, se remarcă o alternare a fazelor de
expansiune cu cele de recesiune. Rezultatul pe termen lung, însă, este unul pozitiv.
Produsul brut mondial înregistrează o creştere şi, ca urmare, zonele prospere se extind, iar
cele bântuite de sărăcie se restrâng. Cu toate acestea, cea mai importantă parte a populaţiei,
din lumea întreagă, continuă să trăiască în sărăcie, iar eradicarea sărăciei reprezintă marea
provocare a sec. al XXI-lea.
Secolul XXI va modifica, în mare măsură, imaginea actuală a economiei mondiale, ca
urmare a schimbărilor majore ce se vor produce atât în componentele sale fundamentale –
statele-naţiune, organizaţiile integraționiste interstatale, societăţile transnaţionale, cât şi în
raporturile dintre ele. De aceea, în continuare, sunt trasate cele mai importante tendințe în
economia mondială contemporană.
Una dintre paradigmele economiei mondiale rezidă în tendința spre echilibru. Această
tendinţă se manifestă mai vizibil pe piaţa mondială, unde echilibrul este rezultatul oscilaţiilor
pe termen lung, pe care le înregistrează cererea şi oferta la diferite mărfuri. Starea de
dezechilibru continuă poate avea efecte negative, precum: micşorarea veniturilor în devize
obţinute din exporturi, acumularea de stocuri (în cazul în care cererea scade), penuria de materii
prime, de produse alimentare etc. Necesitatea menţinerii stării de echilibru, la nivel internaţional,
nu se poate rezuma doar la sfera circulaţiei. Aceasta se referă la producţie, repartiţie, consum
etc. Dezvoltarea echilibrată a economiei mondiale presupune o repartiţie a „sarcinilor” de
producţie între economiile naţionale, menită să excludă specializarea îngustă, în producţii
nerentabile, a unora dintre ţările lumii, fapt care ar conduce la lichidarea marilor decalaje
economice
internaţionale.
După Cel de-al Doilea Război Mondial, datorită faptului că piața capitalului s-a dezvoltat
mult mai repede decât cea a mărfurilor, liberalizarea comerțului internațional a devenit tot mai
necesară. În comerțul internațional, începe să se manifeste două tendințe: globalizarea pieței, așa
cum a fost ea sprijinită în cadrul Acordului General pentru Tarife și Comerț (GATT) şi, din
1995, de Organizația Mondială a Comerțului (OMC), și crearea unor organisme economice
regionale, promovată la început de statele europene.
Ca urmare, putem spune că două forţe principale, dinamice și, oarecum, contradictorii
determină diverse mutații de fond în cadrul economiei mondiale, care modelează multitudinea de
interdependențe, pe baza cărora aceasta funcționează și, anume, apariția și funcționarea
aranjamentelor economice regionale în paralel cu adâncirea unui proces de globalizare a
economiei mondiale.
Constituirea unor ansambluri economice regionale (regionalizarea) este un fenomen care sa
accentuat în deceniul actual și pe care, deocamdată, analiștii îl apreciază ca o modalitate, pe
care multe ţări o prefera unui liber schimb generalizat, care ar putea reprezenta o sursă potențială
de neînțelegeri socio-politice periculoase. Regionalizarea este calea cea mai eficientă care poate
sprijini deschiderea treptată a economiilor naționale spre piața mondială în condițiile deosebite
existente, în prezent, în lume. În cazul în care integrarea economică interstatală va lua amploare,
tendinţa de regionalizare a economiei mondiale va deveni tot mai pregnantă. În aceste condiţii,
importanţa instituţiilor supranaţionale, ca factori de decizie, va creşte.