LEGISLATIE

TEHNICA
Curs 1
OBIECTIVELE CURSULUI

Disciplina cuprinde aspectele teoretice ale utilizării
ansamblului de legi, reglementari si standarde necesare în
pregatirea de specialitate a inginerului.

Cunoaşterea si aplicarea reglementarilor prevăzute de

legislaţia tehnica asigura competitivitatea produselor si
serviciilor pe o piaţa emergenta si puternic concurenţiala.
Aceste cerinţe trebuie asigurate încă din faza de proiectare.

Aplicarea legislaţiei tehnice urmăreşte aplicarea cunoştinţelor,

instrumentelor si tehnicilor în activitatea de concepţie care vor
conduce la îndeplinirea cerinţelor impuse de piaţa, pentru
produsele si serviciile oferite de activitatea inginerului din
orice domeniu.
Noţiuni introductive

LEGISLATIE s. f. 1. corp de legi ale unei țări. 2.

totalitatea actelor normative dintr-un anumit domeniu

NORMATIV ~e n. Indice al normelor în conformitate cu

care se execută diferite operații; instrucțiune privind
normele de producție.
Noţiuni introductive

Norma juridică reprezintă o regulă de conduită generală
şi impersonală, instituită de puterea publică sau
recunoscută de aceasta, a cărei respectare obligatorie este
asigurată, la nevoie, de forţa coercitivă a statului.

Scopul normei juridice este de a asigura convieţuirea

socială, prin orientarea comportamentului uman, în
direcţia promovării şi consolidării relaţiilor sociale, potrivit
idealurilor şi valorilor care guvernează respectiva
societate.
 Normele juridice au următoarele caracteristici:

sunt prescriptive - stabilesc anumite obiective şi impun o

anumită conduită care constă într-o acţiune sau inacţiune umană,
destinată îndeplinirii obiectivului stabilit

au o expresie valorică -optează în numele unor interese, aspiraţii,
idealuri pentru o anumită variantă comportamentală, instituind
un model care reflectă exigenţele societăţii la un anumit moment
istoric

au caracter volitiv - exprimă şi oficializează voinţa socială într-un
anumit stat;

implică un raport intersubiectiv - exprimă trăsătura generală a
dreptului de a avea semnificaţie pentru viaţa socială, relaţiile dintre
oameni

regula instituită prin norma juridică are un caracter general şi
impersonal - se referă la elemente comune tuturor situaţiilor dintr-o
anumită categorie şi se aplică unui număr de cazuri şi persoane

sunt obligatorii.
Observaţie:

Norma juridică se distinge de actul juridic individual

sau concret. Spre deosebire de norma juridică, actul juridic
concret se referă la conduita într-o situaţie dată, a unei
persoane fizice sau juridice identificată şi nominalizată
(un exemplu elocvent de act juridic este hotărârea
judecătorească dată pentru soluţionarea unei cauze).

!!!! Actele juridice individuale sau concrete sunt date în baza şi

pentru executarea actelor normative. Actele juridice
constituie modalităţi de aplicare a actelor normative.
ACTE JURIDICE NORMATIVE

Conceptul de act juridic normativ defineşte toate formele
sub care apar normele juridice edictate de organele
statului. Fiecare stat îşi stabileşte denumirea actelor juridice
normative şi competenţa organelor care le emit.

Cea mai generală clasificare a actelor normative este cea

care le subîmparte în:
 legi
 acte normative subordonate legii.
Legea – este un act normativ cu valoare juridică
superioară, adoptat de Parlament, organul suprem al
puterii de stat. În categoria de legi intră:

 Constituţia – ca lege fundamentală a unui stat;

 Codul – ca lege în care reglementările îmbracă o
anumită formă de sistematizare.
La rândul lor, legile se clasifică în:
 legi constituţionale sau fundamentale.
Constituţia are ca obiect:
 reglementarea principiilor fundamentale ale organizării sociale şi de stat;
 sistemul organelor şi separaţiei puterilor în stat;
 drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.
Constituţia are poziţia principală (primară) în ierarhia legilor şi a celorlalte acte
juridice normative, deoarece dispune de forţă juridică superioară faţă de toate
acestea.
!!! Conţinutul actelor juridice normative trebuie să fie conform cu
prevederile Constituţiei
 legi organice – adoptate, în baza importanţei lor, printr-o
procedură mai pretenţioasă, care necesită obţinerea unei majorităţi
calificate în Parlament.
 legi ordinare – celelalte legi.
Observaţii:

1. Acte normative cu putere de lege sunt şi actele

guvernului, date în temeiul unor situaţii speciale
prevăzute în Constituţie şi având un caracter
provizoriu.

2. Tratatele, convenţiile şi acordurile internaţionale,

ratificate de Parlament au tot putere de lege.

Actele juridice normative subordonate legii. Acestea au
denumiri şi forme diferite în cadrul sistemului de drept al fiecărui
stat. În România, din categoria actelor normative subordonate legii
fac parte:

 Hotărârile de Guvern;
 Ordonanţele Guvernului;
 Ordinele miniştrilor;
 Hotărârile cu caracter normativ, ale organelor administraţiei
locale.

CONSTITUŢIE, Titlul III, Cap III, Guvernul, Art 107 (Actele

guvernului)
1. Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
2. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
3. Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în
limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
....
Componentele şi structura actelor juridice normative

În tehnica legislativă s-au instituit anumite părţi constitutive

ale actelor normative.

Modelul de act normativ nu este general, ci el se
adaptează în funcţie de:

caracterul actului normativ;

întinderea actului normativ;

obiectul pe care îl reglementează.
Legile au în general următoarele elemente constitutive:

titlul actului normativ – constituie elementul de identificare al

acestuia. Titlul trebuie:
- să fie concis şi
- să exprime clar obiectul respectivei reglementări;

preambulul şi formula introductivă:

- preambulul – constă într-o introducere succintă, care prezintă
considerentele de natură socială, economică, politică, juridică avute
în vedere la elaborarea actului normativ. Preambulul nu este
obligatoriu, fiind întocmit de regulă în cazul anumitor acte
normative importante. Preambulul nu conţine norme juridice;
- formula introductivă – partea actului normativ care invocă
temeiul legal, constituţional, în baza căruia este dată reglementarea;
• dispoziţiile sau principiile generale – stabilesc dispoziţiile sau
principiile general valabile pentru actul normativ în totalitatea sa;

• dispoziţiile de fond – concretizate în articole. În funcţie de

problematica şi întinderea actului normativ, dispoziţiile de fond pot fi
grupate pe subdiviziuni (titluri, capitole, secţiuni, paragrafe);

• dispoziţiile finale şi tranzitorii:

- dispoziţiile finale propriu-zise – stabilesc data intrării în vigoare
a actului normativ, atunci când se doreşte o menţiune expresă în acest
sens;
- dispoziţiile tranzitorii – sunt necesare în cazurile care implică
tranziţia de la un act normativ vechi la unul nou.
Observaţii:

1. Un act normativ poate fi modificat numai printr-un alt

act normativ de aceeaşi valoare şi cu aceeaşi forţă juridică
(o lege nu poate fi modificată decât tot printr-o lege).

2. În principiu, un act normativ de valoare superioară

poate să modifice un act normativ de valoare inferioară.
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ

Dreptul ca fenomen social are finalităţi complexe privind:

asigurarea coerenţei, funcţionalităţii şi autoreglării sistemului
social;

soluţionarea conflictelor relaţiilor interumane;

apărarea şi promovarea valorilor sociale, a drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului.
 Nu orice conduită umană are relevanţă din punct de vedere
juridic, ci numai acele comportamente care cad sub
incidenţa normelor juridice.

Sub aspect juridic se disting două categorii de conduite umane:

licite sau legale – care sunt conforme normelor juridice.

Conduita licită este dată de acţiunile sau inacţiunile conforme sau
chiar determinate de normele juridice;

ilicite sau ilegale – care contravin normelor juridice.

Conduita ilicită constă dintr-o acţiune sau inacţiune contrară
prevederilor normelor juridice, săvârşite de o persoană care are
capacitatea de a răspunde pentru faptele sale.

În principiu, încălcarea prevederilor normelor juridice atrage

răspunderea juridică a persoanei vinovate.
Observaţie:
!!! Numai comportamentul conştient, responsabil are
relevanţă juridică.
Spre exemplu, comportamentul unui alienat mintal nu poate fi
calificat ca fiind licit sau ilicit, deoarece acest comportament
nu este rezultatul unei deliberări conştiente şi ca atare,
alienatul mintal nu poate avea răspunderea juridică a
faptelor sale.

Răspunderea juridică constă într-un raport instituit de
norma juridică, între autorul încălcării normelor juridice şi
stat, reprezentat prin agenţii unei autorităţi, care pot fi
instanţele de judecată, funcţionarii de stat sau alţi agenţi ai
puterii publice.

Conţinutul raportului juridic este complex, dar în esenţă este

format din:
 dreptul statului, ca reprezentant al societăţii de a aplica
sancţiunile prevăzute de normele juridice persoanelor
care încalcă prevederile legale şi
 obligaţia persoanelor de a se supune sancţiunilor
legale, pentru restabilirea ordinii de drept.
Formele răspunderii juridice

• Răspunderea penală

• Răspunderea civilă

• Răspunderea contravenţională

• Răspunderea materială

• Răspunderea disciplinară
Răspunderea penală
se înscrie în sfera răspunderii infracţionale pentru
încălcarea normelor de drept. Pentru a constitui infracţiune,
abaterea trebuie:
- să aibă un pericol social ridicat;
- să reprezinte o serioasă ameninţare a intereselor societăţii.

!!!! Diferenţa principală între infracţiune şi contravenţie

constă în periculozitatea socială a încălcării normelor de
drept.
Răspunderea civilă
clasificată în dreptul civil în:

răspunderea civilă delictuală. Acest tip de răspundere are
drept conţinut obligaţia civilă de reparare a prejudiciului
cauzat de o faptă ilicită. Ea afirmă o sancţiune de drept civil
prin obligaţia de reparare a prejudiciului produs prin fapta ilicită,
fără a dicta în acelaşi timp şi o pedeapsă.

răspunderea civilă contractuală Spre deosebire de
răspunderea civilă delictuală în care obligaţia încălcată este o
obligaţie legală cu caracter general, care revine tuturor (de a
nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite), în cazul
răspunderii civile contractuale, obligaţia încălcată este o
obligaţie concretă, stabilită printr-un contract preexistent,
valabil, încheiat între păgubit şi cel care a încălcat obligaţiile
contractuale.
Răspunderea contravenţională

este atrasă în cazul comiterii unei contravenţii.

Contravenţia este o faptă care prezintă un pericol social mai
redus decât infracţiunea, faptă care este prevăzută explicit
prin lege sau alt act normativ şi care este săvârşită cu vinovăţie.
Regimul juridic al contravenţiilor este legat şi de activitatea
organelor din administraţia publică, deoarece organizarea
impunerii şi impunerea legilor şi a altor acte normative necesită şi
existenţa unor sancţiuni pe care le pot institui şi aplica aceste
organe din administraţia publică în activitatea lor executivă.

Răspunderea contravenţională nu trebuie confundată cu

răspunderea administrativă, deoarece sancţiunile
contravenţionale se aplică atât de către organele
administraţiei publice, cât şi de către organele judecătoreşti.
Răspunderea materială

constă în obligaţia oricărui salariat de a repara, în limitele
prevăzute de lege, prejudiciul pe care l-a cauzat unităţii din
vina sa şi în legătură cu munca sa.

Răspunderea materială este o instituţie proprie dreptului muncii.
Răspunderea disciplinară

constă într-un ansamblu de norme legale, care privesc
sancţionarea faptelor de încălcare cu vinovăţie de către
orice persoană încadrată, indiferent de funcţie sau locul pe
care îl ocupă, a obligaţiilor asumate prin contractul de muncă.

Aceste fapte constituie abateri disciplinare şi pot atrage sancţiuni

cum sunt: mustrarea, avertismentul, reducerea salariului,
desfacerea contractului de muncă .
Pentru angajarea răspunderii juridice trebuie să fie întrunite
următoarele condiţii:
 să existe o conduită ilicită;
 să existe un rezultat vătămător al respectivei conduite ilicite
(o daună materială, vătămarea sănătăţii, etc);
 să existe o legătură cauzală între conduita ilicită şi rezultatul
produs;
 să existe vinovăţie din partea subiectului care a produs actul
ilicit;
 să nu existe împrejurări sau cauze care înlătură în principiu,
răspunderea juridică.
 Conduita ilicită constă într-o acţiune sau inacţiune,
contrare prevederilor normelor juridice.
 acţiunea - presupune săvârşirea, de către o persoană, a
unei acţiuni concrete, prin care se încalcă normele juridice;
 inacţiunea – presupune nesăvârşirea unei acţiuni concrete
de către o persoană.

Inacţiunea poate fi considerată ca fiind ilicită numai când

respectiva persoană avea obligaţia juridică să acţioneze într-un
anumit fel şi ea nu a acţionat ca atare.

Vinovăţia constituie aspectul subiectiv al încălcării
normelor juridice. Orice acţiune sau inacţiune umană se
caracterizează nu numai prin trăsături materiale, ci constituie şi
o manifestare de conştiinţă şi de voinţă.

Premizele stabilirii vinovăţiei constau în:

• caracterul conştient şi
• voinţa liberă
cu care o persoană săvârşeşte o faptă ilicită. Fapta săvârşită
apare ca o reflectare obiectivă, concretizată material, a unor
procese psihice, intelectuale şi volitive, contrare intereselor şi
valorilor sociale protejate de normele juridice.

Vinovăţia constă în atitudinea psihică a unei persoane faţă
de fapta socialmente periculoasă pe care a săvârşit-o şi
faţă de consecinţele acelei fapte.

Vinovăţia se exprimă sub forma:

• intenţiei sau

• culpei

Încălcarea normelor juridice se consideră a fi săvârşită cu
intenţie, în situaţia în care persoana care a comis încălcarea
respectivelor norme:
• a cunoscut caracterul ilicit al acţiunii sau inacţiunii sale;
• a prevăzut consecinţele ei ilicite, le-a dorit sau le-a admis.

Intenţia se consideră a fi:

directă – când consecinţele ilicite ale faptei săvârşite au fost
urmărite de persoana care le-a provocat;

indirectă - când consecinţele ilicite ale faptei săvârşite au fost
numai admise sau acceptate.
 O formă mai puţin gravă de vinovăţie este culpa, care se
constituie în situaţiile în care:
• persoana prevede rezultatul faptei sale dar nu-l acceptă sau
• persoana nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia să-l prevadă.

Culpa poate fi săvârşită:

din imprudenţă (sau cu previziune) – când persoana care a
comis fapta a prevăzut posibilitatea survenirii unor urmări ilicite, pe
care nu le-a dorit, nici nu le-a acceptat, dar a crezut că le-ar putea
preveni.

din neglijenţă (sau fără previziune) - când persoana care a
comis fapta nu a prevăzut posibilitatea survenirii unor urmări ilicite,
deşi putea sau trebuia să le prevadă.
Observaţii:

Existenţa unor cauze care înlătură vinovăţia, semnifică

înlăturarea implicită a răspunderii juridice.

Împrejurările sau cauzele care înlătură răspunderea juridică sunt
prevăzute prin lege şi diferă de la o ramură de drept la alta.