ILUMINISMUL ROMANESC

Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Școala Ardeleană și cu reverberațiile ei

transcarpatine. Acest iluminism a stat în serviciul idealului național, la a cărui fundamentare a
contribuit hotărâtor. Iluminismul românesc va recurge, la rândul său, la argumentele istorice în
favoarea unor revendicări politice.
Școala Ardeleană a pus în mișcare un amplu proces de afirmare națională și culturală a românilor
din Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea.
Cărturarii acestui curent au adus argumente științifice pentru afirmarea drepturilor românilor din
Transilvania. Activitatea lor științifică s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic,
literar.
Învățământul a contribuit și el la răspândirea ideilor iluministe. Academiile domnești, întemeiate în
Țara Românească între 1678-1688, în Moldova la 1707, au reprezentat într-adevăr un însemnat
focar de cultură al Răsăritului ortodox. O altă formă de manifestare a spiritului iluminist a fost
interesul pentru tipărirea de cărți. Între 1700 și 1800, s-au tipărit de către români 799 de cărți, dintre
care 617 în românește, iar 182 în grecește, latinește, slavă, etc. Procentul de carte laică a crescut
necontenit, în detrimentul subiectelor religioase. Printr-un jurnal de călătorie răspândește idei
iluministe și Dinicu Golescu, luminatul boier muntean, care în „Însemnare a călătoriei mele”,
surprinde contrastele dintre civilizația țărilor vizitate și realitățile triste din patria sa. Cea mai
reprezentativă operă realizată în spirit iluminist este epopeea eroicomică Țiganiada de I.Budai-
Deleanu. În Țara Românească și în Moldova, Chesarie Râmniceanul și Leon Gheuca răspândiseră
idei iluministe datorate lecturilor din raționaliștii francezi și, în special, din Enciclopedia lui Diderot.

În Țările Române iluminismul se manifestă cu întârziere din cauza dominației străine și feudalismului
autohton. Din punct de vedere politic avusese loc revoluția lui Tudor Vladimirescu.
Se manifestă original în următoarele aspecte:

 Are caracter militant, social și național, fiind atașat de valorile naționale și chiar locale.
 Nu este reformist, are caracter moderat.
 Culturalizarea este foarte puternică.
 Se manifestă mai puternic în Transilvania între 1750-1850, deoarece burghezia era mai
dezvoltată în Transilvania și era legată de interesele naționale. Aici, burghezia era nemulțumită
de lipsa de drepturi sociale și politice ale poporului român, aspect care vine din 1437, când se
semnase „unio trium nationum”, act care excludea participarea românilor de la viața social-
politică.
 Și-a găsit expresia cea mai fidelă în Școala Ardeleană, care a reprezentat prima scoală de
patriotism exemplar a românilor din Transilvania. Numele de școală face referire la sensul de
organizare.
 Programul politic al Școlii Ardelene este prezentat în memoriul din 1791 intitulat „Supplex
Libellus Valachorum Transilvanie” trimis împăratului Leopold al II-lea prin care se cerea
recunoașterea românilor din Transilvania ca națiune egală în drepturi cu celelalte. Deci, în
primul rând Școala Ardeleană a fost o mișcare de eliberare socială și națională. 　　　　
Această mișcare culturală a stimulat: studiul istoriei și al limbii române, dezvoltarea științelor naturale
și a învățământului.
Reprezentanții Școlii Ardelene au acționat în două direcții:

1. Cu un pronunțat caracter iluminist, așa numita direcție obștească care urmărea emanciparea
maselor populare prin cultură, mai ales a țăranilor. În acest sens s-au înființat aproximativ
 300 de școli în limba română, Gheorghe Șincai fiind inițiator și director. S-au scris
abecedare, aritmetică, calendare sătești și manuale de economie practică.
2. Direcția erudită a constat în publicarea de lucrări de istorie și filologie. În studiile de istorie se
acordă interes procesului de formare a poporului român și a limbii române. Date filologice și
demografice privind originea latină a limbii și a poporului român

Ce se modificã şi ce rãmâne? 

Curentul a modificat doctrinele politice şi gândirea tradiţionalã despre poziţia omului în

univers, dar “viaţa culturalã şi intelectualã româneascã a avut o dinamicã proprie” prin se
care se contureazã o direcţie specificã a iluminismului european in principate. Întâlnirea
cu Europa Occidentalã le-a dat posibilitatea sã-şi dea seama de constrastul izbitor între
modul sãu de viaţã şi existenţa lor înapoiatã. O caracteristicã a iluminismului românesc a
fost preocuparea pentru problemele specifice ale societãţii. Astfel, ideile sale erau un
mijloc de a atinge scopuri practice pentru boieri şi clerul înalt. Ideile de dragul ideilor nu
reprezentau o atracţie întrucât ţãrile române se confruntau cu permanenta ameninţare a
dominaţiei politice şi culturale strãine, a cãrei înlãturare a acaparat toate energiile.

Printre trãsãturile distinctive ale iluminismului românesc putem enumera:lipsa

anticlericalismului, pentru cã Biserica avea un rol primordial în viaţa publicã şi asigura
servicii sociale indispensabile;laicizarea treptatã a culturii simultanã unei mişcãri de
renaştere spiritualã sub oblãduirea lui Paisie Velicicovschi, totuşi Biserica cedeazã rolul
de conducere intelectualã;prezenţa religiei în scrierile laice, dar mai mult ca o formalitate,
deoarece se milita pentru primatul raţiunii şi antropocentrism.

Intelectualii români s-au implicat într-un “proces de autocunoaştere, care le-a dat o mai
înaltã conştiinţã naţionalã şi o nevoie nestãpânitã de a-şi defini locul în Europa”. Ei
examineazã sistemul de valori pe care se întemeiau societatea si politica, atacând chiar
stâlpii:boierii, consideraţi parazitari chiar de Mihail Sturdza, înaltul cler, dar nu s-a ajuns
pânã la cererea abolirii rangurilor sau înlocuirea Bisericii tradiţionale, ci doar la o
reformã instituţionalã. Criticile acerbe erau îndreptate şi împotriva suzeranitãţii otomane
şi administraţiei fanariote, care au provocat dezordine în treburile publice şi au deformat
sufletul masei populaţiei.
Ce se doreşte?

Se dorea întemeierea noilor instituţii pe baze teoretice ferme şi s-a acordat atenţie sporitã
începuturilor şi evoluţiei societãţii civile. Se accepta ideea contractului social, dar fiind
formulate foarte general, identificarea originii împrumutului este dificilã. Ideea oricum
cunoaşte o largã raspândire în hrisoave domneşti şi documentele programatice de la
1821. 

Gândirea iluministã este completatã de suflul revoluţionar francez. În aplicarea revoluţiei

la propriul cadru istoric, boierii români au distins epoca de aur, argint şi bronz, ultima
treaptã a decadenţei fiind asociatã fanariotismului. Boierii şi intelectualii priveau însã cu
optimism spre viitor, convinşi fiind cã odatã îndepãrtatã dominaţia strãina, se va putea
construi o societate modernã.

Boierii pe de altã parte, tindeau sã creadã cã propria lor clasã e forţa motricã a întregii
ţãri. Totuşi, aceştia nu erau indiferenţi faţã de celelalte clase, aprobând abolirea iobãgiei,
dar nu aveau un plan bine elaborat de rezolvare a racilelor economice şi sociale.
Adevarata vocaţie a scriitorilor boieri era gândirea politicã. Alcãtuind proiecte de reformã
constitutionalã şi administrative de o mare originalitate, ei nu au renunţat însã la
prejudecãţile de clasã. Majoritatea pleda pentru absolutismul luminat. Aveau puţine
speranţe ca o guvernare luminatã sã fie introdusã în principate atâta vreme cât acestea
erau sub administraţie strãinã. O idee era şi cea a monarhiei constituţionale, adicã un
simplu sfat boieresc ce ar fi limitat puterea domnitorului, dar şi cea a unei republici, din
acelaşi considerent de asigurare a predominãrii clasei boiereşti. Un exemplu cuprinzãtor
prin caracterul sãu reprezentativ este proiectul republicii aristo-democraticeşti din 1802 al
lui Dimitrie Sturdza.