CUPRINS

Cuprins………………………………..…………………..……1

Argument……………………………..………………….……2

Capitolul I.Istoria Internetului….…….………………....4

Capitolul II.Tipuri de rețele…….…….………………......6

II.1 Retele de tip Client/Server.....................6

II.2 Retele de tip Peer-to-Peer......................7

Capitolul III.Topologii LAN..……….……………..….…..7

Capitolul IV. Rețeaua WAN……..……….……………….8

Capitolul V. Metode de acces la distanţă…..……......11

V.1. Dial-up Direct La LAN……….….…………..11

V.2. Dial-up Direct la W.S…...……………….….11

V.3. Internet/ Interfaţă web..…….……….…..12

Capitolul VI. Protocoale pentru Dial-Up…….…….....14

VI.1. SLIP –Serial Line Internet Protocol…...14

VI.2. PPP –Point-to-Point Protocol..…....….15

Bibliografie……….……………………………….……..16

1
 Argument

Odată cu dezvoltarea industriei de calculatoare personale si introducerea

lor pe scară largă in tot mai multe firme, instituții de invățământ și ale
administrațiilor, necesitatea schimbului de fișire intre calculatoarele aceleiasi
firme sau instituții a devenit tot mai evidentă. Tot o necesitate a devenit
utilizarea in comun a diferitelor fișiere sau programe de aplicații precum si a unor
dispozitive periferice-imprimante, modemuri, CD-ROM sau CD-Writer- de către
mai multi utilizatori. Copierea și plimbarea fișierelor pe dischete intre
calculatoare, chiar in interiorul aceleiași incăperi era o metoda greoaie și
consumatoare de timp, iar instalarea de imprimante și/sau modemuri la toate
calculatoarele era costisitoare. Soluția a fost dată de legarea tuturor
calculatoarelor intr-o rețea. Prin intermediul rețelei este posibil un schimb rapid și
sigur de informații (fișiere,mesaje) intre utilizatori diferiți precum si utilizarea
rationala a periferiei. Mai mult, prin intermediul rețelei este posibilă realizarea de
teleconferinte, inclusiv video. Putem defini rețeaua ca un sistem de două sau mai
multe calculatoare, conectate intre ele care sunt capabile să transfere date intre
acestea.
In cazul rețelelor de calculatoare acestea se pot conecta intre ele direct
(rețea ad-hoc) sau prin intermediul unui dispozitiv de rețea numit Acces Point-AP
(punct de acces). Deoarece mediul de comunicație este unul deschis, rețelele
wireless sunt mai vulnerabile din punct de vedere al securității. Rețelele ad hoc
sunt cele mai expuse deoarece permit oricărui calculator echipat cu un adaptor
wireless, aflat in raza de acoperire a rețelei, să se conecteze la rețea. Accesul
prin AP este mai sigur deoarece se poate impune o politica de acces și se poate
folosi criptarea cu o cheie deținută dor de utilizatorii autorizați ai rețelei.

Dacă ne gândim la transmisiile globale de date - treaba pe care o face azi

internetul, cu asemenea viteză, amploare şi acurateţe, ca fenomen, există încă
de multă vreme, datând de dinainte de apariţia computerelor. Să considerăm, de
pildă, drept un precursor al internetului, telegraful, care a revoluţionat transmisia
de date şi care era, pentru străbunicii noştri, o minune a tehnologiei la fel de
copleşitoare ca şi internetul pentru noi. Utilizat intens în domeniul militar, în
ziaristică, în politică şi afaceri, ca şi în viaţa privată de zi cu zi, telegraful a
schimbat viteza cu care se mişca lumea şi a deschis era comunicaţiilor globale.

2
 Odată cu dezvoltarea industriei Internetului au apărut și
activități conexe care oferă oalternativă sau chiar posibilitatea de a
avea acces la informție: e-learning, audio-learning cu ajutorul
audiobooks ș.a. Mai mult decât atât, ca aplicație a Internetului a apărut întreaga
branșănumită e-commerce – comerțul electronic, prin care ofertanții de
mărfuri și servicii dispun de o  piață de desfacere enormă: Internetul.

Am ales acestă temă de atestat deoarece pe parcursul celor patru ani de

studiu cel mai mult m-a atras rețelistica și tot ce ține de aceasta, de la
configurarea unei rețele și până la folosirea ei.

În privința realizării acestei lucrări de atestat a trebuit să-mi extind aria de

cunoștințe, lucru ce m-a facut să aprofundez tipurile de rețele, protocoalele
folosite de acestea și modul în care ne putem conecta la o rețea fără a fi expuși
riscului de furt de date sau virusarea dispozitivelor de pe care ne conectăm la
rețeaua respectivă.

Prima parte a lucrării a fost dedicată istoriei Internetului, care este relativ
nouă.

În capitolele imediat următoare am prezentat câteva tipuri de rețele,

topologii LAN, rețeaua WAN și metode de acces la distanță.

Ultima parte a acestei lucrări de atestare a competențelor profesionale a

fost destinată bibliografiei.

Capitolul I.Istoria Internetului

3
 Punctul de pornire în dezvoltarea Internetului a fost rivalitatea între cele
două mari puteri ale secolului al XX-lea: Statele Unite ale Americii și Uniunea
Sovietică. În 1957, URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) lansează în
spațiul cosmic primul satelit artificial al Pământului denumit Sputnik. Acest fapt a
declanșat o îngrijorare deosebită în Statele Unite ale Americii, astfel președintele
Eisenhower înființează o agenție specială subordonată Pentagonului: Advanced
Research Projects Agency (www.darpa.mil). Această agenție a Ministerului de
Apărare (Department of Defense, prescurtat DOD) este condusă de oameni de
știință, are o birocrație redusă, și are ca misiune: „Menținerea superiorității
tehnologice a armatei Statelor Unite și prevenirea surprizei tehnologice în
domeniul securității naționale prin sponsorizarea celor mai noi și revoluționare
descoperiri științifice și prin investirea de fonduri teoretic nelimitate pentru
realizarea unei legături între cercetarea științifică și implementarea tehnologică
militară a acesteia.”
În 1959 John McCarthy, profesor la Universitatea Stanford, al cărui nume
va fi asociat cu inteligența artificială, găsește soluția de a conecta mai multe
terminale la un singur calculator central: time-sharing (partajarea timpului).
Aceasta este o modalitate de lucru în care mai multe aplicații (programe de
calculator) solicită acces concurențial la o resursă (fizică sau logică), prin care
fiecărei aplicații i se alocă un anumit timp pentru folosirea resursei solicitate.
Apărând apoi primele calculatoare în marile universități se pune problema
interconectării acestora. Cercetătorul Lawrence Roberts susține o soluție de
interconectare prin comutare de pachete (packet switching) în modelul numit
"client-server". Astfel, pentru a transmite informația, aceasta este mărunțită în
porțiuni mici, denumite pachete. Ca și la poșta clasică, fiecare pachet conține
informații referitore la destinatar, astfel încât el să poată fi corect dirijat pe rețea.
La destinație întreaga informație este reasamblată. Deși această metodă
întâmpină rezistență din partea specialiștilor, în 1969 începe să funcționeze
rețeaua "ARPANET" între 4 noduri: University of California din Los Angeles
(UCLA), University of California din Santa Ana, University of Utah și Stanford
Research Institute (SRI). Toate acestea au fost codificate într-un protocol care
reglementa transmisia de date. În forma sa finală, acesta era TCP/IP
(Transmission Control Protocol / Internet Protocol), creat de Vint Cerf și Robert
Kahn în 1970 și care este și acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca
modele diferite de calculatoare, de exemplu cele compatibile cu IBM sau și Mac's,
folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se
"înțeleagă" unele cu altele. În acest fel, Internetul urma să devină cu adevărat
independent de platforma harware utilizată. Prima conexiune ARPANET a fost
realizată în 29 octombrie 1969, ora 22:30 între University of California din Los
Angeles și Institutul de Cercetare Stanford și a decurs astfel: cei de la un capat al
rețelei au tastat un “L” și apoi, prin telefon, au cerut confirmarea funcționării
transferului de date de la cei de la celalalt capat al conexiunii.
Ca program al Ministerului Apărării al SUA, ARPANET s-a dezvoltat uluitor
de repede, la el conectându-se din ce în ce mai multe calculatoare. În 1979 ARPA

4
decide să separe rețeaua în două, una pentru lumea comercială și universitară, și
una militară. Cele două rețele puteau comunica în continuare, construindu-se
practic o inter-rețea (internet) denumită inițial DARPA Internet și consacrată
ulterior sub denumirea Internet. Numeroși cercetători din domeniul academic și
militar si-au concentrat eforturile în scopul dezvoltării unor programe de
comunicare în rețea. Astfel în 1980 o serie de programe de comunicare (bazate
pe protocoale binedefinite), care sunt utilizate și astăzi, erau deja finalizate. În
1983, TCP/IP devine unicul protocol oficial al Internetului, și ca urmare, tot mai
multe calculatoare din întreaga lume au fost conectate la ARPANET. Creșterea
numărului de calculatoare conectate la Internet a devenit exponențială, astfel
încât în 1990 Internetul cuprindea 3.000 de rețele și 300.000 de calculatoare. În
1992 era deja conectat calculatorul cu numărul 1.000.000. Apoi mărimea
Internetului s-a dublat cam la fiecare an.
Dezvoltarea rapidă a Internetului s-a datorat faptului că accesul la
documentația protocoalelor obligatorii a fost și este liber și gratuit. În 1969 S.
Crocker a inițiat o serie de „note de cercetare” denumite RFC (Request for
Comments), numerotate cronologic și devenite cu timpul accesibile gratuit on-
line (în Internet). Marea schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee de
la Centrul European pentru Fizica Nucleară din Geneva (CERN) a pus bazele
dezvoltării primului prototip al World Wide Web(WWW sau web).
O altă schimbare radicală s-a produs când, în 1993, National Center for
Supercomputing Applications (NCSA) din SUA a pus la dispoziție browserul
“Mosaic", care era bazat pe o interfață grafică (Windowa). Enorma creștere a
webului a început aproape dintr-o dată: în iunie 1993 erau înregistrate 130
servere web, iar în 1994 erau deja peste 11.500 de servere.
Aplicațiile Internetului sunt numeroase: în primul rând afișarea de
informații mai mult sau mai puțin statice cu formă de text, imagini și sunete (așa-
numitele pagini web), apoi poșta electronică e-mail, transferul de fișiere de date
și informații, chat, video și video on demand, telefonie și telefonie cu imagine
prin Internet, televiziune prin Internet, e-commerce, sondări de opinie, mediu
pentru răspândirea știrilor, mediu pentru toate genurile de grafică și muzică,
deschiderea unei sesiuni de lucru de la distanță, grupuri de discuții pe teme
prestabilite, jocuri interactive prin rețea, operații bancare ( Internet banking) și
multe, multe altele. Printre ele, World Wide Web, prescurtat WWW, deseori
numit numai "web", este la loc de vârf, deoarece este o aplicație multimedială și
integrativă.
Capitolul II.Tipuri de rețele

Urmeaza prezentare catorva tipuri de retele (atat locale cat si globale). Voi
incerca sa fac o trecere in revista a topologiilor de retea, a catorva modalitati de
conectare la o retea precum si a catorva protocoale de retea.
Avem in primul rand doua mari categorii de retele: retele de tip LAN (Local
Area Network) si retele de tip WAN (Wide Area Network).

5
  Reteaua LAN este constituita din mai multe calculatoare care alcatuiesc
o retea, de regul reteaua e construita in interiorul unei cladiri sau cel mult pe o
distanta de cateva cladiri (din cauza unor restrictii de tip hardware – Exceptie fac
LAN-urile cu transmisie de date prin cablu cu fibra optica).
 LAN – Topologie de retea: Retelele de acest tip pot fi construite in
mai multe feluri ce difera intre ele prin intermediul modului de conectare a
calculatoarelor intre ele.

II.1 Retele de tip Client/Server

Retelele de tip Client/Server folosesc un calculator separat(server) care

lucreaza la nivel centralizat cu toate fisierele si efectueaza serviciile de tiparire
pentru mai multi utilizatori. Clientii din retea sunt statii de lucru (workstations) si
sunt conectate la server. Clientii sunt reprezentati in general de calculatoare
puternice dar pot aparea si calculatoare mai slabe in timp de Serverul este in
genere un calculator foarte puternic, in comparatie cu calculatoarele care
urmeaza a fi legate la el, si care este in asa fel configurat incat sa ofere cele mai
rapide raspunsuri pentru clientii retelei si pentru a asigura cea mai buna protectie
din retea pentru datele critice. Din cauza ca Serverul trebuie sa poata rezolva
simultan mai multe solicitari este necesar ca el sa ruleze un sistem de operare
(SO) care sa fie specific destinat acestui lucru: aici se recomanda in general orice
SO de tip *NIX cum ar fi Linux, Unix, FreeBSD, dar si altele cum ar fi OS/2 sau
Win NT. Acesta nu este tocmai momentul sa intru in detaliile acestor sisteme de
operare dar ele folosesc cel mai bine asa numitele protocoale de retea(Subiect
car va fi atacat mai tarziu).

II.2 Retele de tip Peer-to-Peer

Retelele de tip Peer-to-Peer nu folosesc acel calculator central numit
Server, ci dimpotriva ele folosesc impreuna unitatile de disc si imprimantele sau
de ce nu chiar fisiere si programe. Insa acest tip de retea are destul de multe
defecte: deoarece pe un calculator de birou nu ruleaza calculatoare super-
performante cu SO-uri de tip *NIX instalate exista pericolul destul de mare de
altfel de a suprasatura statiile de lucru daca mai multi utilizatori acceseaza in
acelasi timp resursele aceluiasi calculator.

6
 Capitolul III. Topologii LAN

Pentru aranjarea in retea a calculatoarelor se folosesc diferite metode

numite topologii. Fiecare topologie are avantaje si dezavantaje dar totusi fiecare
se potriveste cel mai bine in anumite situatii.

Retele de tip magistrala: In cadrul acestui tip de retele toate

calculatoarele sunt interconectate la cablul principal al retelei. Calculatoarele
conectate in acest tip de retea au acces in mod egal la toate resursele retelei.
Pentru utilizarea cablului nivelul logic trebuie sa astepte pana se elibereaza cablul
pentru a evita coliziunile de date. Acest tip de retea are insa un defect si anume:
daca reteaua este intrerupte intr-un loc fie accidental fie prin adaugarea unui alt
nod de retea atunci intreaga retea este scoasa din functiune. Este totusi una din
cele mai ieftine moduri de a pune la cale o retea.

Retele de tip stea: Acest tip de retea face legatura intre calculatoare
prin intermediul unui concentrator. Avantajul esential al acetui tip de retea este
ca celelalte cabluri sunt protejate in situatia in care un calculator este avariat sau
un cablu este distrus, deci din puct de vedere al sigurantei transmisiei de date
este cea mai sigura solutie in alegerea configurarii unei retele mari caci prntru o
retea mica exista un dezavataj de ordin finaciar constituit de concentrator care
are un pret destul de ridicat.

Retele de tip ring: Tipul de retea circular face legatura intre

calculatoare prin intermediul unui port de intrare (In Port) si a unui port de iesire
(Out Port). In aceasta configuratie fiecare calculator transmite date catre
urmatorul calculator din retea prin portul de iesire al calculatorului nostru catre
portul de intrare al calculatorului adresat. In cadrul acestei topologii instalarea
cablurilor este destul de dificila si atunci se recurge la un compromis intre acest
tip de retea si cel de tip magistrala folosindu-se o unitate centrala care sa inchida
cercul numita Media Acces Unit (MAU – unitate de acces a mediilor).

Retele de tip magistrala in stea: La fel ca o retea hibrida stea-cerc

reteaua de tip magistrala in stea face apel la o unitate centrala (MAU) prin care
se realizeaza legaturile intre calculatoare.

7
 Pentru a prefigura trecerea la alt tip de retele si anume retele WAN voi
vorbi in cele ce urmeaza despre nivelul fizic in mare parte si voi aminti si cateva
elemente de comunicare in retea.

In cadrul oricarei retele exista cel putin doua componente hardware care
de altfel sunt obligatorii. Una dintre aceste componente este constituita din placa
de interfata cu reteaua (placi Ethernet, ARCnet, Token Ring, sau modem-uri).
Aceste placi pot fi impartite pe categorii de viteza: exista placi lente care nu
depasesc in transferul de date 10MB/s (este cazul unor adaptoare Ethernet mai
vechi sau ale placilor conectate pe un slot ISA), apoi exista placi rapide – care
pot atinge viteze situate pana la 100MB/s (majoritatea placilor actuale sunt
capabile sa atinga aceasta rata de transfer daca sistemul de cablaj este
corespunzator), si placi care impreuna cu un sistem de cabluri de fibra optica pot
atinge viteze intre 155 – 660MB/s si se preconizeaza ca in viitor unele placi care
se vor conforma standardului ATM (Asynchronous Transfer Mode) vor putea
atinge viteze de transfer de 2GB/s. Bineinteles intre aceste tipuri de retele exista
semnificative diferente de cost.

Capitolul IV. Rețeaua WAN

O retea WAN este alcatuita din foarte multe calculatoare legate in retea si
care este intinsa pe o suprafata intinsa, in cazul Internet-ului pe tot globul.
Reteaua este alcatuita din multe servere care in general sunt masini UNIX, care
pot asigura intr-adevar un multitasking controlat si un multithreading adevarat,
spre deosebire de Windows care doar simuleaza doar (foarte bine intr-
adevar)aceste lucruri.

In cadrul acestui tip de retea se folosesc anumite protocoale de retea

pentru a putea transmite date in cadrul unui asemenea gigant. Se folosesc de
asemenea adrese de locatie numite adrese IP ( Internet Protocol) cu ajutorul
carora serverele de Internet gasesc mult mai usor calculatoarele din retea. In
cadrul acestei retele se foloseste un protocol de transfer de date care de fapt
este o denumire colocviala pentru mai mult de 100 de protocoale diferite dar
care au fost inglobate sub aceeasi denumire TCP/IP (Transmission Control
Protocol/Internet Protocol). Acest protocol cuprinde intre altele si protocoalele de

8
Telnet (Terminal emulation), FTP (File Transfer Protocol), HTTP (Hyper Text
Transfer Protocol), SMTP (Simple Mail Transfer Protocol). Acest protocol a fost
elaborat de Ministerul Apararii Nationale din SUA in anii ’70 si are si acum cea
mai larga arie de utilizare. Principalele avantaje pe care acesta le prezinta ar fi:

 Independenta de platforma. Protocolul TCP/IP nu a fost conceput pentru

utilizarea intr-un mediu destinat unui anumit tip de hardware sau software. A
fost si este utilizat in retele de toate tipurile.
 Adresare absoluta. TCP/IP asigura modalitatea de identificare in mod unic
a fiecarei masini din Internet.
 Standarde deschise. Specificatiile TCP/IP sunt disponibile in mod public
utilizatorilor si dezvoltatorilor. Oricine poate sa trimita sugestii de modificare a
standardului.
 Protocoale de aplicatie. TCP/IP permite comunicatia intre medii diferite.
Protocoalele de nivel inalt cum ar fi FTP sau TELNET, au devenit omogenizate
in mediile TCP/IP indiferent de platforma.
Conectarea la INTERNET: Aceasta se poate face la noi prin doua
modalitati prin modem sau prin cablu de televiziune. In ambele cazuri avem
nevoie de un ISP (Internet Service Provider) care sa furnizeze servicii de
conectare la Internet. Aceste ISP-uri pot oferi o conectare mai rapida sau mai
lenta in functia de serverele pe care le poseda. Daca Serverul este configurat sa
poata fi folosit si ca Proxy atunci automat si calitatea serviciului se va
imbunatatii, un server de Proxy foloseste disc-uri de Cache astfel incat paginile si
in general informatia pe care utilizatorul o cere prin intermediul protocoalelor se
va descarca in primul rand pe acele disc-uri de cache asigurand astfel o
comunicare mai buna cu clientul. Transmiterea datelor se face pe bucati numite
„packages” care in cazul cel putin al unui modem sunt destul de mici si astfel se
intalneste de multe ori situatia cand serverul de pe care se ia respectiva
informatie sta si asteapta ca propriul nostru calculator sa primeasca acele
packages. Marimea acestor packages se numeste MTU(Maximum Transfer Unit).
In cazul unui modem de mica viteza cu cat MTU-ul este mai mic cu atat mai bine,
cu atat mai repede se desfasoara tranzactia datelor.

Conexiuni prin modemuri asincrone: ISP-ul asigura o conexiune de

dial-up cu ajutorul unui protocol numit PPP (Point-toPoint Protocol) sau SLIP
(Serial Line Internet Protocol).

 SLIP. Este un protocol extrem de simplu, care furnizeaza un mecanism de

transmitere printr-o conexiune seriala a pachetelor generate deIP
(datagrame). Transmite datagramele pe rand, separandu-le printr-un octet
numit SLIP END, pentru a sugera ca marcheaza sfarsitul unui pachet. SLIP nu

9
 asigura mijloace de corectare a erorilor si nici de comprimare a datelor, astfel
ca a fost inlocuit de PPP.
 PPP. Este un protocol pe trei niveluri care imbunatateste fiabilitatea
comunicatiilor seriale TCP/IP prin asigurarea mijloacelor pentru corectarea
erorilor si pentru comprimarea datelor, caracteristici care ii lipsesc protocolului
SLIP. Cele mai multe pachete TCP/IP contin suport pentru PPP, la fel ca si
majoritatea ISP-urilor. Daca ar fi sa alegem ar trebui sa ne indreptam spre
PPP deoarece asigura capacitate de transfer superioara si comunicatii mai
sigure.

Comunicarea prin Intermediul HTTP: Dupa cum ii spune si numele

este un protocol care permite transformarea unor comenzi de formatare de text.
Aceste comenzi sunt scrise in limbajul HTML (Hyper Text Markup Language) si
care pot fi scrise cu ORICE tip de editor de texte sunt mai apoi interpretate de un
parser integrat intr-un Browser si care astfel ne permite sa vizualizam pe Internet
documente realizate in cele mai felurite moduri, in functie de imaginatia si
resursele celui care a creat acel document. De fapt ce este HTML-ul mai exact?

HTML-ul este un set de conventii pentru marcarea portiunilor de document

astfel incat fiecare portiune sa apara cu format distinct atunci cand documentul
este accesat de un program de analiza sintactica (parser). HTML este limbajul de
marcare ce stabileste aspectul documentelor WWW (World Wide Web), iar prin
intermediul browserelor se poate vedea documentul gata formatat.

HTML este de fapt un subset al standardului SGML (Standard Generalized

Markup Language) si include capacitati care permit autorilor sa insereze
hiperlegaturi care afiseaza alte documente HTML cand se executa clic pe ele.

Capitolul V. Metode de acces la distanţă

-Permit unul utilizator sa acceseze resursele reţelei de la o locaţie la distanţa.

Nu este vorba de un utilizator conectat la reţea, ci poate de un utilizator al

reţelei care călătoreşte, sau face parte din reţea.

10
 Exemple

- dial direct la LAN

- dial direct la o staţie de lucru
- acces via Internet/interfaţă web

V.1. Dial-up Direct La LAN

-Utilizatorul final(end-user) utilizează dial-up networkingprin
modem(DUN)şi stabileşte o conexiune cu reţeaua.

-LAN-ul trebuie să conţină una sau mai multe servere de acces la distanţă
(Remote Access Service pe server W NT 4.0)

-poate intra, de asemenea, via un RADIUS SERVER(Remote

Authentification Dial-Up User Service)(folosit pentru utilizare primară pentru ISP-
uri -> poate fi utilizat în orice reţea care necesită autentificare centralizată şi/sau
servicii de gestiune pentru staţiile sale de lucru –poate fi folosit şi pentru a taxa
în funcţie de timp)

-Securitatea reţelei şi autentificarea se menţin –pentru că trebuie furnizat

un user name şi parola –chiar de la distanţă.

V.2. Dial-up Direct la W.S.

-Utilizatorul sau administratorul instalează un software care permite
utilizatorului să se conecteze prin dial-up de la distanţă (la staţia de lucru şi să
preia controlul staţiei respective)

-La distanţă este afişat ecranul staţiei de lucru.

Ex: PC Anywhere

Pro Comm Plus

-Un fişier de dimensiuni mari va fi văzut prin conexiunea la distanţă în

timp real.

11
Utilizator la
distanţă
 Calculator
conectat la
reţea

-permite utilizatorului să se conecteze la staţia de lucru prin dial-up.

-este posibilă 1 singură conexiune la un moment dat –deci nu este o

soluţie pentru situaţia mai multor utilizatori simultan.

Poate reprezenta o „gaura” de securitate, în cazul când nu este configurat

corect.

V.3. Internet/ Interfaţă web

-fişierele pot fi făcute disponibile pentru utilizatorul la distanţă prin
intermediul unui server web.

-securitatea poate fi asigurată prin solicitarea de parolă sau chiar

certificat, dar în principiu informaţia este disponibilă pe web(prin browser)

Terminal Services/ CITRIX METAFRAME (produsul de varf pentru terminal

services)

-Asigură o funcţionalitate similară cu PC Anywhere

Există implementare Microsoft CITRIX

reţea

Terminal Client Terminal server

12
 Permite utilizatorului final (TC) să se login la Terminal Server pentru reţea
şi să ruleze programe sau pachete software sau să acceseze reţeaua în general
pentru resurse.

Singurele lucruri pe care le vede utilizatorul la distanţă sunt screen-shot-

urile –screen updates de la screen.

Windows XP are încorporat în sistemul de operare Remote Desktop

Connection – este un serviciu de terminal, care permite conectarea unui PC aflat
la distanţă, fără să fie necesară instalarea unui client suplimentar.

Remote Desktop
Connector

Computer 192.168.0.1

Connect Cancel Help Options>>

Adresa IP a staţiei la care se doreşte

conectarea.

Clic pe Connect şi urmează procesul de logare pe acea staţie; apare

ecranul desktop-ului şi poate fi executat orice program.

Screen Updates
Remote
client LAN

RDC

13
RDC=Remote Desktop Connection

Din partea clientului se transmit mişcări ale mouse-ului, clic de tastatură,

apăsări de taste. Se transferă o cantitate mică de informaţie, deci nu influenţează
viteza de execuţie a proceselor care au loc în reţea , chiar dacă lărgimea de
bandă(viteza) e mică.

Capitolul VI. Protocoale pentru Dial-Up

VI.1. SLIP –Serial Line Internet Protocol

-Protocol asincron ce suportă numai IP

-Nu este la fel de sigur şi versatil ca PPP

-SLIP este un software ce permite IP(să fie utilizat pe o linie serială (ex:
portul EIA-232)conectat la un modem), utilizat de regulă pe Internet.

-Conexiunea SLIP necesită configurarea adresei IP de fiecare dată înainte

de a fi stabilită.

VI.2. PPP –Point-to-Point Protocol

-Este implementat pe scară mult mai largă decât SLIP deoarece are mai
multe facilităţi şi funcţiuni pe care le oferă şi este mai nou decât SLIP.

-SLIP mai există, dar şanse mai mari sunt de a avea de a face cu PPP.

-Poate fi sincron sau asincron (synchronous or asyncronous)

14
 -În contextul de protocol pentru Dial-up, conexiune asincronă înseamnă că
staţiei de la celălalt capăt i se transmite bitul de început şi pe cel de sfârşit –când
începe transmisia şi când se sfârşeşte.

-Deci permite controlul informaţiei în ambele direcţii.

Când se utilizează conexiunea sincronă nu există delimitare de început şi

sfârşit, dar există un mecanism de timp, care alocă timpul pentru transmisie,
respectiv pentru ascultare => este mai eficient şi mai rapid, dar şi mai scump.

Conexiunea asincronă se utilizează pentru dial-up prin modem.

PPP suportă mai multe protocoale: IP, IPX şi APPLETALK = mai cersatil ca
SLIP = prin utilizarea protocolului NCP(Network Control Protocol)

-Login automat şi configurare automată a conexiunii

-PPP asigură conexiunea cu ISP prin dial-up, care se „ocupă” de întreaga

configurare –alocă toate informaţiile necesare.

-suportă 2 metode de autentificare, ceea ce SLIP nu face, făcându-l astfel

mai sigur.

PAP –Password Authentification Protocol

CHAP –Chalenge Handshak Authentification Protocol.

PPP este definit de RFC1661 = standardul Internet pentru transmiterea

datagramelor nivelului de reţea(de ex pachetele IP) peste legături seriale point-
to-point.

Datagrama = o entitate de sine stătătoare, independentă, de date, care

transportă suficientă informaţie pentru a fi mutată de la sursee la destinaţie, fără
a se leza pe schimbul de informaţie între surse şi destinaţie sau pe reţeaua de
transport.

Bibliografie
1. A. Tanenbaum, Reţele de calculatoare (ediţia a patra), Byblos, Tg.Mureş,
2003
2. R. Stevens, B. Fenner, A. Rudoff, UNIX Network Programming Volume 1,
Third Edition: The Sockets Networking API, Addison Wesley, 2003
3. S. Buraga, G. Ciobanu, Atelier de programare în reţele de calculatoare,
Polirom, Iaşi, 2001:

15
4. D. Comer, Internetworking With TCP/IP, vol.I: Principles, Protocols, and
Architecture (2nd edition), Prentice Hall, New Jersey, 1991
5. D. Comer, D. Stevens, Internetworking with TCP/IP: vol.III: Client-Server
Programming and Applications, Prentice Hall, New Jersey, 1993
6. S. Androutsellis-Theotokis, D. Spinellis, A Survey of Peer-to-Peer Content
Distribution Technologies, ACM Computing Surveys, 36(4):335-371,
December 2004
7. www.google.com

16