Sunteți pe pagina 1din 1

9. 21 august.

– Astăzi i-am scris lui Hampel József la Budapesta şi lui Bella Lajos la
Sopron. I-am invitat la săpăturile mele din 3-22 septembrie.
Este curios, însă adevărat, că nici Hampel – nici Bella nu au ţinut cont de această
invitaţie; nu au considerat că merită să-mi trimită măcar un scurt răspuns*.

10. Săpăturile mele care au ţinut continuu trei săptămâni le-am început în 3. a lunii
septembrie cu
Tumulul III. de la Tomnatic [Nagy-Ősz] care se află în partea de vest a acestei comune –
respectiv în partea stângă a drumului de ţară Comloşu Mare – Sânnicolau Mare [Nagy-Komlós –
Nagy-Szentmiklós] – la 300 de metri de acesta, pe pământul lui Freco János, localnic din
Tomnatic [Nagy-Ősz]. Pe harta militară apare sub numele de „Kis Hügel” şi poartă numărul 98.
care număr înseamnă altitudinea de la nivelul mării.
Circumferinţa cea mi de jos a movilei este de 200 de metri – înălţimea ei de 4.5 metri;
toată forma ei este mai prelungă decât rotundă; înainte vreme a fost mai înaltă, însă proprietarul a
cărat de pe ea un strat gros de aproximativ 1 metru.
De această dată am stabilit să fie mai mare suprafaţa destinată să fie săpată (: vezi desenul
de pe pagina 89. la metru pătrat :), şi împărţind-o în trei părţi, întâi am aruncat pământul din cele
două şanţuri din margine – însemnate cu I. şi cu III. – pe urmă pământul şanţului din mijloc (:
II. :) a fost întors – în stânga şi în dreapta – în aceste două şanţuri de margine. Totodată centrul
movilei [89] constituia punctul central al întregii suprafeţe săpate.
Masa [solul] întregii movile a constat din pământ adus şi aproape în întregime din humus,
straturile mai închise şi mai deschise ale acestuia puteau fi bine distinse pe fiecare perete lateral
ale celor două şanţuri. Aceste straturi aduse se întind în jos până la adâncime de 3 metri, aici
urmează argila galbenă, mai jos de aceasta nisipul gălbui curat.
Menţionez că movila a fost construită pe o creastă naturală de pământ, şi din acest motiv
şi prin datele semnalate înălţimea ei actuală reală, în cel mai bun caz, poate fi numai de 3 metri,
pentru că ridicarea ei – cred eu că – se putea face doar dacă au săpat materialul tot timpul din
suprafaţa teritoriilor din împrejurimi respectiv din stratul cel mai de sus al solului [90], ceea ce a
uşurat şi totodată a şi accelerat munca;

*
Sancta Simplicitas.

S-ar putea să vă placă și