Parti de vorbire flexibile

SUBSTANTIVUL

Substantivul este o parte de vorbire flexibilă care denumește nume

de obiecte (ființe, lucruri, fenomene ale naturii, însușiri, sentimente, stări
sufletești, acțiuni, relații dintre oameni):
mașină, pădure, copil, telefon, carte, frate, mamă, ninsoare, iubire, ură,
îngrijorare

Reguli de recunoaștere a substantivelor:

Deoarece orice obiect poate avea o însușire, orice substantiv poate

primi un adjectiv. Aceasta este un mijloc de a distinge un substantiv de
un adjectiv, verb.
plecarea grabnică, roșul închis

Orice substantiv care indică obiecte numărabile poate primi un

numeral. Prin această metodă poate fi determinată valoarea de substantiv
a unui cuvânt.
un pom – doi pomi, o casă – două case, un ceas – două ceasuri

Orice substantiv poate fi însoțit de un adjectiv pronominal, care nu

arată însușirea obiectelor: acest, această, aceștia, aceste; acel, acea,
acei, acele. În situația în care unui substantiv nu i se poate găsi un
adjectiv propriu-zis, poate fi folosită această metodă pentru a identifica
un substantiv.
acest pom, foamea aceasta, untul acesta
Clasificarea substantivelor:

• Comune/proprii = casa/ Maria

• simple/compuse =
• un sir de mai multe substantive formeaza locutiune substantivala

Genurile substantivelor:
• Masculin
• Feminin
• Neutru

În cazurile în care substantivele nu pot fi numărate, stabilirea genului

se face prin analizarea formei acestora Alexandru, Siret sau a articolului
hotărât Ceahlăul, Bucegii.

Substantivele care denumesc ființe și care prezintă cuvinte diferite

pentru a indica cele două sexe se numesc substantive heteronime.
bărbat – femeie, băiat – fată, bou – vacă, cocoș – găină

Substantivele care prezintă aceeași formă pentru a indica ambele sexe

se numesc substantive epicene și în general reprezintă nume de animale
sau cateva meserii
veveriță, elefant, fluture, dihor, rechin, bâtlan, privighetoare, papagal,
chirurg, pilot

Substantivele care formează femininul de la forma de masculin urs-

ursoaică sau cele care formează masculinul de la forma de feminin vulpe-
vulpoi se numesc substantive mobile.
Proveniența substantivului:

Substantivele se pot forma prin derivare, conversiune și compunere,

din adjective, verbe, adverbe, pronume.

Substantive obținute prin derivare:

• derivare din adjective bătrânețe, tinerețe, frumusețe
• derivare din numerale treime, zecime, sutime
• derivare din verbe culcuș, suiș
• derivare din adverbe binețe, împrejurime

Substantive obținute prin conversiune:

• conversiune din adjective roșul închis, frumosul artistic
• conversiune din pronume eul liric
• conversiune din forme de infinitiv lung intrare, plecare
• conversiune din supin privit, cerșit
• conversiune din adverbe Mă bucură binele făcut.

Substantive obținute prin compunere:

reavoință, triunghi, Târgu-Neamț
Schimbarea valorii gramaticale a substantivului

Substantivul își poate schimba valoarea gramaticală în adverb de timp,

adverb de mod, adjectiv, interjecție, prepoziții.
Substantivele pot deveni prin derivare:
• adjective auriu, strămoșesc
• verbe a înmuguri, înzestra
• adverbe firește bănește

Prin conversiune, substantivele pot deveni:

• adjective o femeie bărbată
• adverbe s-a supărat foc, acasă, alături, ziua, noaptea, vara
• interjecții Doamne!, Noroc!
• prepoziții Am reușit grație ție.

Prin compunere, substantivele pot deveni:

• adjective cuminte
• pronume dumnealui
• adverbe acasă, astăzi
• conjuncții deoarece
Cazurile și funcțiile sintactice ale substantivului

Substantivul poate avea în propoziție diferite funcții sintactice: subiect,

atribut, complement, nume predicativ. Atunci când îndeplinește aceste
funcții sintactice, substantivul își schimbă forma și primește în construcția
sa un articol hotărât (al, a, ai, ale) sau o prepoziție.

casa, casei, al casei, pe casă

În limba română substantivul are cinci cazuri:

nominativ, acuzativ, genitiv, dativ, vocativ
Substantivul la cazul nominativ

Substantivul la cazul nominativ arată cine face acțiunea sau cine are
însușirea exprimată de predicat. Poate avea funcția sintactică de subiect,
nume predicativ, atribut apozițional şi poate fi articulat sau nearticulat.

Întrebări pentru cazul nominativ:

cine? ce? Care?

Funcții sintactice la cazul nominativ:

Mai jos, exemple de propoziții cu substantive la cele mai întâlnite funcții
sintactice.

Subiect
• întrebări specifice funcției sintactice: cine? ce?
Cartea este pe masă. (întrebare: Ce este pe masă?)
Studentul a trecut examenul cu notă mare. (întrebare: Cine a trecut
examenul?)

Nume predicativ
• întrebări specifice funcției sintactice: cine este? ce este?
Aceasta este o femeie frumoasă. (întrebare: Ce este?)
Ea este Maria. (întrebare: Cine este?)

Atribut apozițional
• întrebări specifice funcției sintactice: care?
Sora mea, Maria, este studentă. (întrebare: Care soră?)
Substantivul la cazul acuzativ

Substantivele la cazul acuzativ pot avea funcția sintactică de:

complement direct, complement indirect, complement de agent, atribut
substantival prepozițional, nume predicativ, complement circumstanțial de
loc, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de
mod, complement circumstanțial de scop și pot fi articulate sau
nearticulate.

Întrebări pentru cazul acuzativ:

ce? pe cine? pe ce? cu cine? cu ce? la cine? la ce? despre cine? despre ce? lângă
cine? lângă ce? de la cine? de la ce? unde? de unde? până unde? când? cum?
care? ce fel de?

Funcții sintactice la cazul acuzativ:

Complement direct
• întrebări specifice funcției sintactice: pe cine? ce?
• poate fi însoțit de prepoziția pe
• poate determina: un verb tranzitiv, o locuțiune verbală tranzitivă, o
interjecție
Vasile a văzut filmul recomandat. (întrebare: Ce a văzut?)
L-am așteptat pe Ionel câteva ore. (întrebare: Pe cine am așteptat?)

Complement indirect
• întrebări specifice funcției sintactice: despre cine? despre ce? la
cine? la ce? de la cine? de la ce? cu cine? de cine? de ce? pentru
cine? pentru ce?
• poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: despre, la,
pentru, ca, de, de la, față de
• poate determina un verb
Copiii se bucură de vremea bună. (întrebare: De ce se bucură?)
Am discutat despre concediu. (întrebare: Despre ce am discutat?)
Mă uit la Cristina. (întrebare: La cine mă uit?)
Am auzit de la Andrei că mâine avem liber. (întrebare: De la cine am
auzit?)
Complement de agent
• întrebări specifice funcției sintactice: de cine? de ce? de către cine?
• poate fi însoțit de prepozițiile: de, de către
• poate determina: un verb la diateza pasivă, un participiu, un supin
sau verb reflexiv sau un adjectiv format cu sufixul -abil
Hoțul a fost văzut de polițist. (întrebare: De cine a fost văzut?)
Poza făcută de Ioana este clară. (întrebare: De cine a fost făcută?)

Atribut substantival prepozițional

• întrebări specifice funcției sintactice: care? ce fel de?
• poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: de, de la,
din, despre, cu, față de
• determină un substantiv
Mingea de baschet este albastră. (întrebare: Care minge?)
Am pierdut cartea de poezii. (întrebare: Ce fel de carte?)

Nume predicativ
• întrebări specifice funcției sintactice: pentru cine este? pentru cine
sunt? din ce este? din ce sunt? de ce este? de ce sunt? de la cine
este? de la cine sunt?
• poate fi însoțit de prepozițiile: de, de la, fără, pentru, din; sau cu rol
de prepoziție de adverbul comparativ ca
• poate determina: un verb copulativ
Mașina aceasta este de la tata. (întrebare: De la cine este?)
Florile sunt pentru mama. (întrebare: Pentru cine sunt?)
Mobila este de stejar. (întrebare: Din ce este?)
Haina este fără fermoar. (întrebare: Cum este?)
Complement circumstanțial de loc
• întrebări specifice funcției sintactice: unde? de unde? până unde?
încotro?
• poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: de la, la,
către, spre, lângă, de lângă, de pe lângă, dincolo de, aproape de
• determină un verb
Trenul merge până la Constanța. (întrebare: Până unde merge?)
Copiii merg la școală. (întrebare: Unde merg?)
Avionul zboară spre Viena. (întrebare: Încotro zboară?)

Complement circumstanțial de timp

• întrebări specifice funcției sintactice: când? de când? până când? cât
timp?
• poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: în, la, de,
peste, până, până în, după, înainte de, în timp de, pe timp de,
odată cu
• determină un verb
Aștept de două zile un telefon de la tine. (întrebare: De când aștept?)
Am timp două ore. (întrebare: Cât timp am?)
Profesorul așteaptă până luni lucrarea. (întrebare: Până când așteaptă?)

Complement circumstanțial de mod

• întrebări specifice funcției sintactice: cum? în ce fel? în ce mod? în
ce chip? cât? cât de?
• poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: cu, fără,
decât, după, față de, ca, ca și, ca prin, cât, cât și, în chip de
• determină un verb
Băiatul vorbește cu mândrie de mama sa. (întrebare: Cum vorbește?)
Fata este înaltă cât fratele ei. (întrebare: Cât de înaltă?)
Mașina aceea arată ca un avion. (întrebare: În ce fel arată?)
Complement circumstanțial de scop
• întrebări specifice funcției sintactice: cu ce scop? în ce scop?
• poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: după, în,
la, pentru, spre, în scop de
• determină un verb
Am venit după fratele meu. (întrebare: Cu ce scop am venit?)
Am pictat tabloul acesta pentru concurs. (întrebare: În ce scop am pictat?)

Complement circumstanțial de cauză

• întrebări specifice funcției sintactice: din ce cauză? din ce pricină?
• poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: de, din,
sub, pentru, dintru, din pricina, din cauză de
• determina un verb

Complement circumstanțial condițional

• întrebări specifice funcției sintactice: cu ce condiție?
• poate fi însoțit de locuțiunea prepozițională: în caz de; sau
prepozițiile în, cu (pentru substantivele următoare caz, condiție,
eventualitate, ipoteză)
• determină un verb

Complement circumstanțial concesiv

• întrebări specifice funcției sintactice: în ciuda cărui fapt
• poate fi însoțit de prepoziția fără sau locuțiunile prepoziționale:
chiar și fără, cu tot, cu toată, cu toți, cu toate
• determină un verb
Complement circumstanțial consecutiv
• întrebări specifice funcției sintactice: care este urmarea faptului că?
• precedat de prepozițiile: de, fără, spre, până la
• determină un verb

Complement circumstanțial instrumental

• întrebări specifice funcției sintactice: cu cine? cu ce? din ce? la ce?
prin cine? prin ce? fără cine? fără ce?
• precedat de prepozițiile: cu, din, fără, în, prin, după, la;
• determină un verb

Complement circumstanțial sociativ

• întrebări specifice funcției sintactice: împreună cu cine? împreună
cu ce?
• poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: cu, fără;
împreună cu, laolaltă cu, la un loc cu, în alianță cu, cu … tot, cot la
cot cu
• determina un verb

Complement circumstanțial de relație

• întrebări specifice funcției sintactice: în ce privință, din ce punct de
vedere
• precedat de prepoziții și de locuțiuni prepoziționale: de, ca, în, la,
despre, cât despre, din, după, pentru; apropo de, cu privire la, în
legătură cu, în materie de, legat de, privitor la, referitor la, relativ la
• determina un verb

Complement circumstanțial opozițional

• întrebări specifice funcției sintactice: în loc de cine? în loc de? decât
cine? decât ce?
• poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: decât,
drept, în loc de, drept ca, departe de
• determină un verb
Complement circumstanțial cumulativ
• întrebări specifice funcției sintactice: în afară de cine? în afara de
ce? pe lângă cine? pe lângă ce?
• poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: pe lângă,
peste, în afară de, dincolo de; sau de adverbul decât
• determină un verb

Complement circumstanțial de excepție

• întrebări specifice funcției sintactice: cu ce excepție?
• poate fi însoțit de locuțiunile prepoziționale: afară de, în afară de;
au de adverbul decât
• determină un verb
Substantivul la cazul genitiv

Substantivele la cazul genitiv determină un substantiv – de cele mai

multe ori, pot avea funcția sintactică de atribut substantival genitival,
atribut substantival prepozițional, atribut substantival apozițional, nume
predicativ, complement indirect, complement circumstanțial de timp,
complement circumstanțial de loc, complement circumstanțial de mod,
complement circumstanțial de scop și pot fi articulate sau nearticulate.

Întrebări pentru cazul genitiv:

al cui? a cui? ai cui? ale cui?

Funcții sintactice la cazul genitiv:

Atribut substantival genitival

• întrebări specifice funcției sintactice: al cui? a cui? ai cui? ale cui?
• nu este însoțit de prepoziții; însoțit sau nu de articol posesiv
(genitival)
Aceste cărți ale fraților mei sunt noi. (întrebare: Ale cui cărți?)
Mașina Cristinei este frumoasă. (A cui mașină?)

Atribut substantival prepozițional

• întrebări specifice funcției sintactice: care? ce fel de?
• poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: împotriva,
contra, înaintea, în fața, din fața, din preajma, din jurul, dinaintea
Hainele din mijlocul casei trebuie aruncate.

Atribut substantival apozițional

• întrebări specifice funcției sintactice: care?
• poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale
Cartea fratelui meu, a lui Mihai, este ruptă. (întrebare: A cui este?)
Nume predicativ
• întrebări specifice funcției sintactice: al cui este? a cui este? ai cui
sunt? ale cui sunt? împotriva cui este? împotriva cui sunt? contra cui
este? contra cui sunt?
• poate fi însoțit de prepoziții: împotriva, contra; însoțit de articol
posesiv (genitival)
• relații cu verbe copulative
Cărțile sunt ale lui Mihai. (întrebare: Ale cui sunt?)

Complement indirect
• întrebări specifice funcției sintactice: împotriva cui? contra cui?
asupra cui?
• poate fi însoțit de prepoziții: împotriva, contra, asupra
Ei au acționat contra legii.

Complement circumstanțial de timp

• întrebări specifice funcției sintactice: când?
• poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: înaintea, în
cursul, în vremea, la mijlocul, pe timpul, în toiul, pe vremea, în
urma, de-a lungul, la sfârșitul, la mijlocul, în preajma
În cursul dimineții mergem la munte.

Complement circumstanțial de loc

• întrebări specifice funcției sintactice: unde? de unde? până unde?
încotro?
• poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: deasupra,
pe deasupra, înaintea, înapoia, de-a curmezișul, din josul, în dosul,
în fața, în spatele, în jurul, în inima
Mașina este parcată în fața casei.
Complement circumstanțial de mod
• întrebări specifice funcției sintactice: cum? în ce fel? în ce mod? în
ce chip?
• poate fi însoțit de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: împotriva,
contra, în baza, în lumina, în temeiul, pe măsura
Băiatul înota contra curentului râului.

Complement circumstanțial de scop

• întrebări specifice funcției sintactice: cu ce scop? în ce scop?
• poate fi însoțit de locuțiuni prepoziționale: în vederea, în scopul
Elevul se pregătește zilnic în vederea reușitei la examen.

Complement circumstanțial de cauză

• întrebări specifice funcției sintactice: din ce cauză? din ce pricină?
• poate fi însoțit de locuțiuni prepoziționale: din cauza, din pricina

Complement circumstanțial condițional

• întrebări specifice funcției sintactice: cu ce condiție?
• poate fi însoțit de locuțiunea prepozițională în locul

Complement circumstanțial cumulativ

• întrebări specifice funcției sintactice: în afara cui?
• precedat de locuțiunea prepozițională în afara

Complement circumstanțial de excepție

• întrebări specifice funcției sintactice: cu ce excepție?
• precedat de locuțiunile prepoziționale: în afara, cu excepția
Complement circumstanțial de relație
• întrebări specifice funcției sintactice: în ce privință? din ce punct de
vedere?
• precedat de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: asupra, din
partea, din punctul de vedere, în privința, în problema, sub
aspectul, sub raportul

Complement circumstanțial instrumental

• întrebări specifice funcției sintactice: cu ajutorul cui? prin
intermediul cui? prin mijlocirea cui?
• precedat de locuțiuni prepoziționale: cu ajutorul, prin mijlocirea,
prin intermediul

Complement circumstanțial opozițional

• întrebări specifice funcției sintactice: în locul cui?
• precedat de locuțiunea prepozițională în locul

Complement circumstanțial concesiv

• întrebări specifice funcției sintactice: în ciuda cărui fapt?
• însoțit de prepoziții și locuțiuni prepoziționale: împotriva, contra, în
ciuda, în pofida, în contra
Substantivul la cazul dativ

Substantivele la cazul dativ determină un verb – de cele mai multe ori,

pot avea funcția sintactică de atribut substantival prepozițional, atribut
apozițional, nume predicativ, complement indirect, complement
circumstanțial de mod, complement circumstanțial de cauză și pot fi
articulate sau nearticulate.

Întrebări pentru cazul dativ:

cui?

Funcții sintactice la cazul dativ:

Complement indirect
• întrebări specifice funcției sintactice: cui?
• nu este însoțit de prepoziții
• determină un verb, adjectiv, interjecție, adverb sau substantiv cu
elipsa unui verb
I-am cerut Mariei cartea. (întrebare: Cui i-am cerut?)
Fratelui meu i-a fost rău la școală. (întrebare: Cui i-a fost rău?)
Lui Alexandru i-au fost furate lucrurile. (întrebare: Cui i-au fost furate?)

Atribut substantival
• întrebări specifice funcției sintactice: cui?
• nu este însoțit de prepoziții
• determină substantive nearticulate, nume de persoane – grade de
rudenie, atribuții sociale
Glorie eroilor neamului!
Atribut substantival prepozițional
• întrebări specifice funcției sintactice: care? ce fel de?
• poate fi însoțit de prepoziții: datorită, contrar, mulțumită, gratie,
conform, asemenea, aidoma
Este o manifestare contrară normelor actuale.

Atribut apozițional
• întrebări specifice funcției sintactice: care?
• nu este însoțit de prepoziții
• partea determinată este în cazul dativ
Îi voi fi mereu recunoscător profesorului de matematică, domnului Ionescu.

Nume predicativ
• întrebări specifice funcției sintactice: cum este? cum sunt?
• poate fi însoțit de prepoziții: asemenea, aidoma, conform
• relație cu un verb copulativ
Situl este conform cerințelor impuse.

Complement circumstanțial de loc

• întrebări specifice funcției sintactice: unde?
• nu este însoțit de prepoziții
• substantivul formează expresii; cazul mai este numit și dativ locativ
Stai locului! (întrebare: Unde (cui) să stai?)

Complement circumstanțial de mod

• întrebări specifice funcției sintactice: cum? în ce fel? în ce mod? în
ce chip?
 • poate fi însoțit de prepoziții: asemenea, aidoma, potrivit; fără
prepoziții dacă determina adjective/adverbe (inferior, superior,
posterior, anterior, ulterior)
Mihai se comportă asemenea fraților meu. (întrebare: Cum se comportă?)

Complement circumstanțial de cauză

• întrebări specifice funcției sintactice: din ce cauză? din ce pricină?
• însoțit de prepozițiile: datorită, din cauza
Din cauza disensiunilor ne-am certat.

Complement circumstanțial concesiv

• întrebări specifice funcției sintactice: în ciuda cărui fapt?
• precedat de prepoziția: contrar (din adverb)

Complement circumstanțial instrumenta

• întrebări specifice funcției sintactice: datorită cui? grație cui?
mulțumită cui?
• însoțit de prepozițiile: datorită, grație, mulțumită
Substantivul la cazul vocativ

! Substantivele la cazul vocativ nu au funcție sintactică. Aceste

substantive exprimă o chemare, o strigare, o invocație cu scopul de a
atrage atenția asupra unei comunicări și se separă de restul propoziției
prin virgulă (inclusiv determinantul).

În general, substantivele la cazul vocativ sunt substantive proprii care

denumesc nume de persoane sau animale domestice.
! În a doua propoziție substantivul la vocativ Mihai are un determinant,
dragule. De remarcat că determinantul se separă împreună cu vocativul
de restul propoziției prin virgulă.
‒ Mihai, îmi spui ce citești?
‒ Mihai dragule, îmi spui ce citești?

Atunci când este folosit procedeul personificării și numele de animale,

denumirile de obiecte, elementele naturii pot fi la cazul vocativ.
Codrule, codruțule,
Ce mai faci, drăguțule… (Mihai Eminescu – Revedere)

Substantivul la vocativ poate sta la începutul propoziției, în interior sau la

sfârșitul ei.
‒ Mihai, vino la mine!
‒ Vino, Mihai, la mine!
‒ Vino la mine, Mihai!

Caracteristica principală a vocativului este intonația suplimentară

specifică, realizată la singular prin desinențele -e, -ule, la masculin și
neutru și -o, la feminin. La pluralul tuturor genurilor vocativul prezintă
desinența -lor.
‒ Băiatule, de ce nu mă asculți!
‒ Fetițo, de ce nu mănânci?
‒ Dragilor, ce ne facem?

Vocativul se folosește în cazul unor adresări directe, motiv pentru verbele

sunt la persoana a II-a. Subiectul gramatical este neexprimat, fiind inclus
în forma verbului (sau este eliptic). El este dedus din context și este
întotdeauna la persoana a II-a pronumelui personal.
‒Mircea, vino la masă! (tu)
‒Veniți, copii, la masă! (voi).

! Caracteristica de mai sus poate fi și un mijloc de a verifica dacă un

substantiv este la la nominativ, dativ-genitiv sau la vocativ. Substantivul
la vocativ poate fi înlocuit cu pronumele personal la persoana a II-a (tu,
voi). Substantivele la celelalte cazuri se înlocuiesc cu pronumele la
persoana a II-a (el, ea, ei,ele).