Parti de vorbire flexibile

PRONUMELE

Pronumele este o parte de vorbire flexibilă care înlocuiește un substantiv

și, de regulă, își schimbă forma (flexionează) după gen, număr, caz și
persoană.

Vasile, vrei tu să-i oferi Mariei cartea pe care ți-a cerut-o?

(tu, ți țin locul substantivului Vasile, -i ține locul substantivului Maria, iar
o ține locul substantivului cartea).
Clasificare:

În funcție de schimbarea formei după persoană, pronumele se împart în:

1. pronume cu forme personale
2. pronume fără forme personale

PRONUMELE CU FORME PERSONALE

Pronumele cu forme personale își schimbă forma după persoană. Atunci
când este analizat se menționează persoana acestuia.

Se împart în:

PRONUME PERSONAL:
eu, tu, el, noi,.. mie, ție,..

PRONUME PERSONAL DE POLITETE:

dumneata, dumneavoastră, dumneasa,...

PRONUME REFLEXIV :
îmi, mă, îți, ne, vă, ...
PRONUME DE INTARIRE :
însumi, însuți, însuși, ...

În limba vorbită în prezent, pentru a întări referirea la o persoană, se

folosesc construcțiile cu adverbul chiar + pronumele personal (chiar eu,
chiar tu, ..., chiar ei) sau cele cu pronume personal + adjectivul singur
(eu singur, tu singur, ..., ei singuri).

Adjectivul pronominal de întărire:

Pronumele de întărire, prin schimbarea valorii gramaticale, este folosit în
mod frecvent ca adjectiv pronominal de întărire, caz în care însoțește
și determină substantive și pronume personale.
Ea însăși a scris compunerea. (însăși determină pronumele personal ea)
Maria însăși a scris compunerea. (însăși determină substantivul Maria)

PRONUME POSESIV :
al meu, al tău, al său, al nostru, ...

Adjectiv pronominal posesiv:

Adjectivul pronominal posesiv înlocuiește doar posesorul și determină
substantivul care denumește obiectul (obiectele) posedat. Se acordă în
gen, număr și caz cu substantivul determinat.

Tatăl meu este medic. (meu – adjectiv pronominal posesiv, determină

substantivul tatăl)
Al meu tată este medic. (al meu – adjectiv pronominal posesiv, determină
substantivul tată)
Pronumele fără forme personale
Pronumele fără forme personale nu își schimbă forma după persoană.
Atunci când este analizat nu se precizează persoana acestuia.

Se împart în:

PRONUME DEMONSTRATIV :
acesta, aceștia ... acela, aceia ...același, aceiași.. cestălalt,
ceștilalți ... celălalt, ceilalți

Pronumele demonstrativ este un pronume fără forme personale care

înlocuiește un substantiv și arată apropierea, depărtarea sau identitatea
obiectului cu sine însuși sau cu alt obiect.
Aceștia sunt părinții mei.
Acelea sunt de la bibliotecă.
Aceleași sunt cumpărate de mine.

Clasificare:
− pronume demonstrativ de apropiere: acesta, aceasta; cestălalt,
ceastălaltă
− pronume demonstrativ de depărtare: acela, aceea; celălalt,
cealaltă
− pronume demonstrativ de identitate: același, aceeași

Adjectivul pronominal demonstrativ:

Pronumele demonstrativ nu mai înlocuiește substantivul ci-l determină și
se acordă în gen, număr și caz cu acesta.

Mașina aceasta este roșie. (aceasta – adjectiv pronominal demonstrativ,

determină substantivul „mașina” și se acordă cu acest substantiv)

Mașina acestora este roșie. (acestora – pronume demonstrativ,

înlocuiește un substantiv, de exemplu „părinților”, nu se acordă cu
substantivul mașina)
PRONUME NEHOTARAT :
unul, alții, toți, toate, oricare, orice ...

Pronumele nehotărât înlocuiește un substantiv fără să ofere indicații

precise asupra obiectului înlocuit. După structură, se împart în: simple
(unul, altul, tot, atâtea, cutare, mult, puțin), compuse (fiecare, oricare,
oricine, vreunul, altcineva, altceva, cineva, careva, oarecine, oarecare ).

Adjectivul pronominal nehotărât:

Pronumele nehotărâte pot fi folosite ca adjective pronominale nehotărâte,

cu excepția următoarelor pronume: careva, altcareva, altceva, cine,
cineva, altcineva. În general, adjectivele pronominale stau înaintea unor
substantive nearticulate, dar pot sta și după substantive (oameni mulți,
mașină oarecare).

− Fiecare om este responsabil de faptele sale.

− Câteva case au fost devastate de apele revărsate.

Adjectivul pronominal are funcția sintactică de atribut adjectival.

PRONUME NEGATIV :
nimeni, nimic, niciunul, niciuna

Pronumele negativ se folosește doar în propoziții negative și înlocuiește

un substantiv negând prezența acestuia (nimeni, nimenea, nimic, nimica,
niciunul, niciuna).

Adjectivul pronominal negativ :

Adjectivul pronominal negativ apare prin schimbarea valorii gramaticale
a pronumelui negativ, stă în fața unu substantiv nearticulat, se acordă în
gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină.
− Niciun om nu-și pierde speranța.

Adjectivele pronominale negative au întotdeauna funcția sintactică de

atribut adjectival.
PRONUME INTEROGATIV :
care, cine, ce, cât, câți, câte ...

Răspunsul la pronumele interogativ este, în genere, un substantiv sau un

pronume. (“Cine a venit?” Maria; Ce ai mâncat? O prăjitură.) În cazul
pronumelor cât, câți, câte se răspunde cu ajutorul pronumelui hotărât
sau numeral cardinal („Câți vin?“ Doi; „Cât ai mâncat?“ Mult.)

Adjectivul pronominal interogativ :

Pronumele interogativ poate fi folosit ca adjectiv pronominal
interogativ, iar atunci pronumele stă înaintea unui substantiv nearticulat,
cu care se acordă în gen, număr și caz.
− Care mașină este a ta?

Adjectivul pronominal interogativ are funcția sintactică de atribut

adjectival.

PRONUME RELATIV :
care, cine, cât, câți, câtă, câte...

Pronumele relativ se folosește doar în frază, face legătura între o

propoziție subordonată și regenta ei, dar și ține locul unui substantiv
exprimat în propoziția regentă.
Frumoasă este mașina 1/ care stârnește admirația celor din jur. 2/ (care –
pronume relativ, înlocuiește substantivul mașina, stabilește raportul de
subordonare, P1 – propoziție regentă, P2 – propoziție subordonată )

Pronumele relative sunt de două feluri:

simple: care, cine, ce, cât, de* (=care)
compuse: ceea ce, cel ce
*Copilul de-a venit acum este fratele meu. (de – forma populară a lui
care)

Adjectivul pronominal relativ :

Adjectivul pronominal relativ apare prin schimbarea valorii gramaticale

a pronumelui relativ, situație în care pronumele însoțește un substantiv
nearticulat, stă în fața substantivului și se acordă în gen, număr și caz cu
acesta.
− A văzut 1/ câte filme a dorit. 2/

Adjectivul pronominal relativ are funcția sintactică de atribut adjectival.

Funcțiile sintactice ale pronumelui personal

Cazul NOMINATIV
Funcția sintactică: subiect
Întrebări: cine?
Exemplu:
− Voi mergeți ca melcul.
− Zi-mi tu, copilule, cum te numești?

Cazul ACUZATIV
Funcția sintactică: complement direct
Întrebări: pe cine?
Exemplu:
− Crede-mă pe cuvânt, nu glumesc!
Funcția sintactică: complement circumstanțial de loc
Întrebări: unde?
Exemplu:
− A venit la mine acasă.
− A așezat perna sub ea.

Funcția sintactică: complement circumstanțial de mod

Întrebări: cum?
Exemplu:
− Mă irită la culme că se îmbracă la fel ca mine.

Funcția sintactică: atribut pronominal prepozițional

Întrebări: care?
Exemplu:
− Am citit știrea despre ele.

Cazul DATIV
Funcția sintactică: atribut pronominal
Întrebări: cui?
Exemplu:
− Telefonul-mi cade din buzunar.

Cazul GENITIV
Funcția sintactică: atribut pronominal genitival
Întrebări: a/al/ale cui?
Exemplu:
− Caietul lui este identic cu caietul ei.
Funcția sintactică: atribut pronominal prepozițional
Întrebări: care?
Exemplu:
− A dat foc frunzelor din jurul ei.

Funcția sintactică: complement circumstanțial de loc

Întrebări: unde?
Exemplu:
− A așezat cartea deasupra ei.

Funcția sintactică: complement circumstanțial de timp

Întrebări: când?
Exemplu:
− Am plecat înaintea ei.

Funcția sintactică: complement circumstanțial de mod

Întrebări: cum?
Exemplu:
− A plecat în baza lor.

Funcția sintactică: complement circumstanțial de cauză

Întrebări: din ce cauză?
Exemplu:
− S-au certat din cauza mea.