Sunteți pe pagina 1din 9

Inferențe imediate

Cuprins

 Introducere
 Conversiunea
 Obversiunea 
 Contrapoziția

Introducere
Inferența (sau deducția) este acea operație logică care presupune existența a
două propoziții categorice, care reprezintă o premisă, respectiv o concluzie.
Numim inferență imediată inferența care nu are între premisă și
concluzie propoziții intermediare.

Măsurarea validității unei inferențe imediate se va face prin intermediul legii


distribuirii termenilor. Potrivit legii distribuirii termenilor, un termen
care este distribuit în concluzie trebuie să fie distribuit și în premisă. Notă:
perechea de subiect-predicat din concluzie este aceeași cu cea din premisă.

Conversiunea
Într-o operație de conversiune, cele două propoziții își păstrează calitatea și
cantitatea lor, însă în concluzie subiectul din premisă va deveni predicatul
acelei concluzii, iar predicatul subiectul concluziei. Avem astfel de-a face cu
inversarea unor termeni, cu o mișcare de tip rocadă. 

Concluzia rezultată în urma procesului de conversiune se va numi propoziție


conversă sau, simplu spus, conversa premisei. 

Acest tip de operație logică are loc în cazul propozițiilor universale negative
(SeP) și a celor particulare afirmative (SiP).

Exemple:

1. Fie SeP Nici una dintre consolele Nintendo Switch nu este o consolă


ieftină. Prin conversiune vom obține PeS (conversa) Nicio consolă ieftină nu
este una dintre consolele Nintendo Switch.
2. Fie SiP Unele castele sunt construcții arhitectonice medievale. Prin
conversiune obținem o PiS: Unele construcții arhitectonice medievale sunt
castele. 

Excepție: Putem avea o conversiune SaP-PiS, însă aceasta e o conversiune


limitată sau accidentală. Asta înseamnă că putem avea o transformare a
premisei în concluzie, însă operațiunea inversă (dubla conversie) nu va putea
fi realizată. 

Exemplu SaP: Toți politicienii sunt și profesori; PiS: Unii profesori sunt și


politicieni. Nu putem deduce că toți politicienii sunt profesori din faptul că
unii profesori ar fi și politicieni. Operațiunea inversă e invalidă.

Obversiunea 
În acest tip de operație logică, propozițiile categorice își păstrează cantitatea
lor, însă o propoziție afirmativă va deveni una negativă și viceversa. Predicatul
din concluzie va fi contradictoriul predicatului din premisă, în timp ce
subiectul va rămâne la fel (putem spune că P va avea un non-P). Vom putea
face o astfel de operație în toate tipurile de propoziții categorice. 

Predicatul din concluzie se notează în schemele logice cu P̅. Propoziția


rezultată în urma operației de obversiune se va numi obversă.

Exemple:  

1. Se dă SaP: Toți elevii clasei a IX-a sunt pedepsiți. Prin obversiune, se va


forma o SeP̅: Nici un elev al clasei  a IX-a nu e nepedepsit. Observăm aici o
dublă negație. Nu putem spune Nici un elev al clasei a IX-a nu e pedepsit,
deoarece această concluzie, în raport cu premisa, va fi falsă, deci nu s-a
realizat obversiunea. Punând nu e nepedepsit, am spus practic același lucru ca
în premisă, doar că printr-o negație.

2. Se dă SiP: Unii bunici sunt atenți cu nepoții lor. Avem drept rezultat un


SoP̅: Unii bunici nu sunt neatenți cu nepoții lor.

Notă (valabilă și pentru principiul contrapoziției): dat fiind faptul că


ne aflăm pe domeniul logicii, și nu pe cel al gramaticii, nu va fi o problemă
dacă vom folosi cuvinte precum nesomnoros sau non-infractor, atunci când
operăm cu propoziții care conțin un non-P. Chiar dacă aceste cuvinte nu există
propriu-zis în vocabularul limbii române, ele sunt corespunzătoare atunci
când executăm o operațiune sau un raționament în logică.

Contrapoziția
Pentru o înțelegere mai facilă a acestei operații, trebuie să ne-o imaginăm ca
pe un fel de încrucișare a subiectelor și predicatelor din premisă și concluzie și
contradictoriile acestora. Astfel, predicatul din concluzie va fi contradictoriul
subiectului din premisă, iar subiectul din concluzie va fi contradictoriul
predicatului din premisă. Contrapoziția se aplică doar pentru SaP și pentru
SoP și va avea forma P̅-S ̅ (contrapusa premisei).  

Exemple:  

1. Se dă SaP: Toți deținuții sunt vinovați. Prin contrapoziție, va rezulta o P̅aS


̅: Toți nevinovații sunt non-deținuți. Observăm că S a devenit non-P (non-
deținuți), iar P s-a transformat în non-S (nevinovații).

2. Se dă SoP: Unii turiști nu sunt cheltuitori. Contrapusa (P̅oS ̅) va fi: Unii


non-turiști nu sunt necheltuitori.

Se întâlnește de asemenea și contrapusa parțială, acea propoziție în cazul


căreia numai predicatului îi corespunde o contradictorie, obținându-se
propoziții de calitate opusă.

Exemple de contrapoziție parțială:  

1. Se dă SaP: Toți fotbaliștii englezi sunt campioni. Prin procesul de


contrapoziție parțială vom avea o P̅eS: Nici un non-campion nu e fotbalist
englez. Observăm cum S (fotbaliștii englezi) nu se transformă în non-S. Nu
are importanță faptul că S și-a schimbat numărul în concluzie (fotbalist
englez), deoarece atunci când lucrăm cu propozițiile categorice dihotomia
singular-plural este irelevantă.

2. Se dă SoP: Unii cunoscuți nu sunt apropiați de familia mea. Ea va deveni o


P ̅iS: Unii neapropiați de familia mea sunt cunoscuți.

Excepții: ca și în cazul conversiunii, vom întâlni atât contrapoziții prin


accident sau prin limitare (între SeP și  P̅oS ̅), cât și contrapoziții parțiale prin
accident/limitare (între SeP și P̅iS).

Exemple de excepții:  
1. Fie SeP: Niciun localnic nu e ospitalier. Contrapoziția ei va fi o P̅oS ̅: Unii
neospitalieri nu sunt nelocalnici. Dacă vom încerca o operațiune de revenire
de la concluzie la premisă vom constata că operațiunea va fi invalidă. Faptul că
unele persoane neospitaliere nu sunt străine de un loc (nelocalnice) nu ne face
să constatăm automat că nici un localnic nu ar prezenta semne de ospitalitate.

2. Fie SeP: Nicio împărăteasă bizantină nu a fost creștină (reamintim


că propozițiile nu trebuie neaparat să fie adevărate din punct de vedere
factual, ci logic). Prin contrapoziție vom avea o P̅iS ̅ : Unele necreștine au fost
împărătese bizantine. Faptul că au existat și femei necreștine care au ocupat
tronul bizantin nu ne determină să afirmăm faptul că nicio împărăteasă
bizantină nu ar fi primit botezul creștin (nu a fost creștină).

Propoziţii categorice
Return to: section 0

RELAȚII LOGICE ÎNTRE PROPOZIȚIILE CATEGORICE. PĂTRATUL OPOZIŢIILOR

Două propoziţii categorice care au acelaşi subiect şi acelaşi predicat pot să difere:

-          din punct de vedere al cantităţii

-          din punct de vedere al calităţii

-          atât din punct de vedere al cantităţii, cât şi din punct de vedere al calităţii.

Relaţiile dintre propoziţii categorice care au acelaşi subiect şi acelaşi predicat pot fi
reprezentate astfel:

A E

Toţi S sunt P Nici un S nu este P

SaP Contrarietate SeP


        Contradicţie
                             
Subalternare Subalternare

SiP Subcontrarietate SoP

Unii S sunt P Unii S nu sunt P

I O

 Propoziţiile care se opun pe diagonală – cele de tip A şi O, respectiv, E şi I – se


numesc contradictorii şi diferă atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. A
spune că sunt contradictorii înseamnă că:

Ø  dacă A este adevărată, atunci O este falsă

Ø  dacă A este falsă, atunci O este adevărată

Ø  dacă O este adevărată, atunci A este falsă

Ø  dacă O este falsă, atunci A este adevărată

respectiv,

Ø  dacă E este adevărată, atunci I este falsă

Ø  dacă E este falsă, atunci I este adevărată

Ø  dacă I este adevărată, atunci E este falsă

Ø  dacă I este falsă, atunci E este adevărată.

            Propoziţiile de tip A şi E se numesc contrarii şi diferă numai din punct de


vedere al calităţii. Ele nu pot fi împreună adevărate, dar pot fi împreună false. Adică:

Ø  dacă A este adevărată, atunci E este falsă, şi

Ø  dacă E este adevărată, atunci A este falsă, dar

Ø  dacă A este falsă, atunci nu putem şti ce valoare de adevăr are E (valoarea de
adevăr a lui E este nedeterminată), şi

Ø  dacă E este falsă, atunci nu putem şti ce valoare de adevăr are A (valoarea de
adevăr a lui A este nedeterminată).

      Propoziţiile de tip I şi O se numesc subcontrarii şi diferă, de asemenea, numai din


punct de vedere al calităţii. Ele nu pot fi împreună false, dar pot fi împreună adevărate,
adică:

Ø  dacă I este falsă, atunci O este adevărată

Ø  dacă O este falsă, atunci I este adevărată, dar


Ø  dacă I este adevărată, atunci nu putem şti valoarea de adevăr a lui O (este
nedeterminată), şi

Ø  dacă O este adevărată, atunci nu putem şti valoarea de adevăr a lui I (este
nedeterminată).

Cu alte cuvinte, adevărul unei subcontrare nu poate stabili valoarea de adevăr a


celeilalte.

      Relaţiile pe verticală dintre propoziţiile de tip A şi I, şi dintre E şi O sunt relaţii


de subalternare, în care:

Ø  A şi E se numesc supraalterne, iar

Ø  I şi O se numesc subalterne.

Relaţiile se definesc astfel:

Ø  dacă o supraalternă este adevărată, atunci subalterna sa este adevărată, dar dacă
supraalterna este falsă, atunci valoarea subalternei este nedeterminată

Ø  dacă subalterna este falsă, atunci supraalterna este falsă, dar dacă subalterna este
adevărată, atunci valoarea de adevăr a supraalternei este nedeterminată. 

Dat fiind adevărul unei propoziţii categorice, uneori este posibil să determinăm valoarea
de adevăr a celorlalte propoziţii categorice. De exemplu:

Ø  dacă A este adevărată, atunci E va fi falsă, O va fi falsă, iar I va fi adevărată.

Uneori însă adevărul unei propoziţii categorice nu ne spune prea mult în privinţa
valorilor de adevăr a altor propoziţii categorice. De exemplu,

Ø  dacă A este falsă, valoarea lui E este nedeterminată, ca şi aceea a lui I.

Distribuirea termenilor în propoziţiile categorice

Un termen este distribuit într-o propoziţie categorică dacă propoziţia are în vedere
întreaga clasă la care se referă termenul.

Un termen este nedistribuit dacă propoziţia are în vedere doar unii membri ai clasei la
care se referă termenul, sau doar o parte a acesteia.

În propoziţiile de tip A – Toţi S sunt P – termenul S este distribuit, iar P este
nedistribuit, pentru că cuantificatorul „toţi” se aplică lui S.

În propoziţiile de tip E – Nici un S nu este P -  sunt distribuiţi atât S cât şi P, pentru că
atât S cât şi P sunt vizaţi în totalitatea clasei la care se referă. Altfel spus, propoziţia ne
spune că nici un element al clasei la care se referă S nu se află printre membrii clasei la
care se referă P, şi, de asemenea, că elementele clasei la care se referă P sunt, toate,
diferite de elementele clasei la care se referă S.

În propoziţiile de tip I – Unii S sunt P – ambii termeni sunt nedistribuiţi pentru că nu se
afirmă nimic despre toţi S sautoţi P.

În propoziţiile de tip O – Unii S nu sunt P – S este nedistribuit, iar P este distribuit,
pentru că ni se spune că unii S nu se află printre membrii clasei la care se referă P.
Astfel, vom avea:

Tip propoziţie Subiect Predicat

A: Toţi S sunt P Distribuit (+) Nedistribuit (-)

E: Nici un S nu este P Distribuit (+) Distribuit (+)

I: Unii S sunt P Nedistribuit (-) Neditribuit (-)

O: Unii S nu sunt P Nedistribuit (-) Distribuit (+)

Sau, mai simplu

Tip propoziţie Subiect Predicat

A + -

E + +

I - -

O - +

Inferenţe imediate. Conversiunea şi obversiunea

Inferenţele din pătratul logic al opoziţiilor nu sunt singurele inferenţe posibile în logica
tradiţională. Mai avem, de asemenea, conversiunea şi obversiunea.

Conversiunea

Este inferenţa prin care dintr-o propoziţie categorică numită convertendă inferăm o altă


propoziţie categorică – conversă - în care termenii - subiectul şi predicatul – sunt
inversaţi, adică îşi schimbă locul.
Nu toate conversiunile sunt inferenţe valide. Spre exemplu, propoziţiile de tip E şi I se
converstesc, dar cele de tip A şi O nu se convertesc. De exemplu, din propoziţia:

Nici un extremist nu este democrat

putem infera în mod valid propoziţia

Nici un democrat nu este extremist.

Iar din propoziţia

Unii extremişti sunt democraţi

putem infera în mod valid propoziţia

Unii democraţi sunt extremişti.

Dar, din propoziţia

Toţi extremiştii sunt democraţi

nu putem infera în mod valid propoziţia

Toţi democraţii sunt extremişti.

Iar din propoziţia

Unii extremişti nu sunt democraţi

nu putem obţine în mod valid propoziţia

Unii democraţi nu sunt extremişti.

Un motiv pentru care nu putem infera în mod valid prin conversiune propoziţia

Toţi P sunt S

din propoziţia

Toţi S sunt P

şi propoziţia

Unii P nu sunt S

din propoziţia

Unii S nu sunt P

este legat de distribuirea termenilor. Pentru fiecare inferenţă există un termen


nedistribuit în premisă care apare distribuit în concluzie.

În cazul unei inferenţe valide, dacă un termen apare distribuit în concluzie, el trebuie să
apară distribuit şi în premisă, iar dacă apare nedistribuit în premisă trebuie să apară
nedistribuit şi în concluzie. În cazul nostru, pentru propoziţia de tip A – Toţi S sunt P -
care este premisă, P este nedistribuit, iar în concluzie, Toţi P sunt S, P este distribuit.
Prin urmare, inferenţa este nevalidă.
De asemenea, în propoziţia de tip O – Unii S nu sunt P – care este şi premisă, S este
nedistribuit, iar în concluzie – propoziţia Unii P nu sunt S -, S este distribuit. Prin
urmare, inferenţa este nevalidă.

Din propoziţia de tip A – Toţi S sunt P - se poate obţine prin conversiune prin
accident sau prin limitare propoziţia de tip I cu termenii inversaţi: Unii P sunt S. În
rezumat, vom avea pentru conversiune:

Convertendă Conversă

A: Toţi S sunt P Unii P sunt S

E:  Nici un S nu este P Nici un P nu este S

I:  Unii S sunt P Unii P sunt S

O: Unii S nu sunt P Nu se converteşte

Obversiunea

Este inferenţa prin care dintr-o propoziţie categorică – obvertendă - obţinem o


propoziţie categorică – obversa - de calitate opusă în care predicatul este înlocuit cu
negaţia sa. Adică din P obţinem non-P, dintr-o propoziţie afirmativă vom obţine o
propoziţie negativă, iar dintr-o propoziţie negativă vom obţine o propoziţie afirmativă.

Vom avea:

Obvertendă Obversă

A: Toţi S sunt P Nici un S nu este non-P

E: Nici un S nu este P Toţi S sunt non-P

I: Unii S sunt P Unii S nu sunt non-P

Unii S sunt non-P


O: Unii S nu sunt P