Universitatea „Dunarea de Jos” Facultatea de „Economie si Administrarea Afacerilor” Galati

Student: Bancila Anca

Anul II, ECTS 1
Prof.coord.: Cucos Alina
 Declararea stării de faliment se face de către judecătorul-sindic prin sentinţă în situaţia în care
declanşarea procedurii falimentului este solicitată prin cererea introductivă sau prin încheiere, dacă:
- debitorul şi-a declarat intenţia dea intra în faliment ori nu şi-a declarat intenţia de
reorganizare şi nici unul dintre celelalte subiecte îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare
sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;
- debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori
planul propus deacesta nu a fost acceptat şi confirmat, iar nici unul dintre celelalte subiecte
îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost
acceptat şi confirmat;
- obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite, în condiţiile stipulate prin
planul confirmat, sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării aduce pierderi
averii sale.

Efectele deschiderii procedurii falimentului. În afara efectelor arătate la secţiunea ,,Etape

comune procedurii de reorganizare judiciară şi procedurii falimentului”, deschiderea procedurii
falimentului mai produce şi următoarele efecte:
a) atribuţiile administratorului vor fi preluate de către lichidatorul desemnat în condiţiile
legii; poate fi lichidator şi administratorul desemnat anterior;
b) notificarea în cazul procedurii falimentului va cuprinde termenul limită pentru înregistrarea
cererii de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanţelor (nu mai
mult de 45 de zile de la data intrării în faliment), termenul de definitivare a tabelului suplimentar al
creanţelor şi de întocmire a tabelului definitiv consolidat (nu mai mult de 30 de zile de la
expirarea termenului prevăzut pentru definitivarea tabelului suplimentar);
c) luarea unor măsuri asiguratorii cu privire la bunurile debitorului sigilarea şi inventarierea
lor; nu sunt supuse procedurii de inventariere:
- bunurile asupra cărora există un risc de deteriorare sau pierdere de valoare;
- registrele contabile;
- titlurile de valoare scadente sau care urmează a devenit scadente în scurt timp, precum şi
acţiunile ori alte titluri de participare ale debitorului;
- numerarul pe care lichidatorul îl va depune la bancă în contul averii debitorului.
Lichidarea averii debitorului constă în transformarea activului patrimonial într-o sumă de
bani ca va fi distribuită creditorilor în ordinea stabilită de lege, pentru acoperirea pasivului.
Lichidarea se face de către lichidator, sub controlul judecătorului-sindic. Procesul de lichidare va
începe imediat după afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor.
Bunurile ce urmează a fi vândute în vederea lichidării vor fi evaluate de lichidator, singur sau
cu ajutorul unui expert contabil. Vânzarea bunurilor va putea fi făcută prin negociere directă sau
prin licitaţie publică, individual sau în bloc – ca ansamblu funcţional. Judecătorul-sindic va decide
dacă bunurile vor fi vândute individual sau în bloc, prin încheiere, la propunerea lichidatorului şi cu
aprobareaadunării creditorilor.
Întocmirea raportului final
 După ce bunurile au fost lichidate, lichidatorul vaîntocmi un raport final, pe care îl va înainta
judecătorului-sindic împreună cu un bilanţ. Raportul final şi bilanţul vor fi comunicate debitorului
şi creditorilor şi vor fi afişate la uşa tribunalului.
Primind raportul final, judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de 30 de
zile de la afişare. Creditorii pot formula obiecţiuni laraportul final cu cel puţin 5 zile înainte de data
convocării adunării creditorilor. Obiecţiunile creditorilor vor fi soluţionate de judecătorul-sindic
prin încheiere, dispunând totodată aprobarea raportului final sau modificarea acestuia, după caz.
Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării se va face potrivit unui plan întocmit de
lichidator, înregistrat şi afişat la tribunal. Creditorii pot formula obiecţiuni la planul de distribuire în
termen de 10 zile de la afişare. Obiecţiunile creditorilor vor fi soluţionate de judecătorul-sindic prin
sentinţă, toate deodată.
Din acest moment planul dedistribuire a sumelor sedefinitivează şi poate începe plata
creanţelor.
Distribuirea sumelor obţinute în urma lichidării se face diferenţiat, după criteriul modului
degarantare a creanţei.
Potrivit art.120 din Legea nr.64/1995, sumele obţinute prin vânzarea bunurilor din averea
debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare
ori drepturi de retenţie, de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine:
- taxele judiciare, taxele de timbru şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor
respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri,
precum şi plata retribuţiilor persoanelor angajate de acesta, în condiţiile legii;
- creanţele garantate.
Potrivit art.122 din Legea nr.64/1995, dacă creanţele nu sunt garantate în condiţiile art.108,
acestea vor fi plătite în următoarea ordine:
- taxele judiciare, taxele de timbru şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor
respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri,
precum şi plata retribuţiilor persoanelor angajate de acesta, în condiţiile legii;
- creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de instituţii
de credit după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din continuarea activităţii
debitorului după deschiderea procedurii;
- creanţele izvorâte din raporturi de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii
procedurii;
- creanţele bugetare;
- creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi în baza unor obligaţii de
întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării
mijloacelor de existenţă;
- creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea
debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;
- creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate
din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii;
- alte creanţe chirografare;
- creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel
puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor,
ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic;
 - creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit.
Închiderea procedurii falimentului se va face prin sentinţă pronunţată de judecătorul-sindic,
după ce a aprobat raportul final al lichidatorului şi sumele de bani obţinute din vânzarea bunurilor
debitorului au fost distribuite potrivit art.120 şi 122 din Legea nr.64/1995. Fondurile rămase
nedistribuite şi nereclamate vor fi depuse la bancă la dispoziţia debitorului. Sentinţa va fi notificată
creditorilor, asociaţilor/acţionarilor, direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului
comerţului unde este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii sau pentru radierea comerciantului,
dacă judecătorul-sindic a dispus aceastămăsură prin sentinţă.
În cursul procedurii instituite deLegea nr.64/1995, debitorul are la dispoziţie două instituţii
juridice prin care poate suspenda sau amâna executarea hotărârii de declanşare a acestora.
Acestea sunt MORATORIUL şi CONCORDATUL.
Moratoriul este instituţia juridică prin care este suspendată executarea hotărârii de
declanşare a procedurii falimentului, la cererea debitorului. Pentru obţinerea moratoriului,
debitorul trebuie să demonstreze în faţa tribunalului că este solvabil şi că faptele ce s-au produs
nu îi sunt imputabile. Moratoriul poatefi instituit decătre judecătorul-sindic pe o perioadă de cel
mult 6 luni, cu consultarea prealabilă a adunării creditorilor.
Concordatul este denumirea purtată de înţelegerea survenită între debitor şi adunarea
creditorilor, în virtutea căreia debitorul se obligă să îşi achite datoriile la termenele şi în condiţiile
pe care le-a stabilit cu masa credală. Dacă concordatul a fost omologat de tribunal, starea de
faliment încetează, masa credală este desfiinţată, iar debitorul poate fi urmărit, în mod individual,
în limita sumelor convenite prin concordatul respectiv.
Răspunderi şi sancţiuni
Toate cheltuielile aferente procedurii reorganizării procedurii reorganizării judiciare şi
falimentului – remuneraţia administratorului, lichidatorului şi a persoanelor angajate de aceştia în
condiţiile legii, taxele judiciare, cheltuielile făcute cu conservarea averii debitorului şi cheltuielile
făcute pentru buna desfăşurare a procedurii – vor fi suportate integral din averea debitorului
supus procedurii şi plătite cu preferinţă, înaintea tuturor celorlalte creanţe, indiferent de modul de
garantare al acestora.
Judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a datoriilor să fie acoperite de către membrii
organelor de conducere a debitorului persoană juridică, care prin fapta lor au generat starea de
insolvabilitate a debitorului.
Această prevedere legală este o aplicare a principiului reparării prejudiciului cauzat, urmând
practic regulile răspunderii civile delictuale. În măsura în care faptele persoanelor din conducerea
debitorului constituie infracţiuni, acestea vor avea evident şi o răspundere penală, care se
cumulează celei civile.
În situaţia în care din cuprinsul raportului preliminar redactat de administrator sau lichidator
rezultă că starea de insolvenţă a debitorului a fost provocată de membrii organelor de conducere
a debitorului – administratori, directori, cenzori - , judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a
pasivului să fie suportat de către aceştia, în condiţiile art.137 din Legea nr.64/1995 şi potrivit
principiilor răspunderii patrimoniale. Astfel, aceştia vor răspunde dacă:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte
persoane;
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoana
juridică la încetarea de plăţi;
 d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au
ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit, în mod fictiv,
pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul
întârzierii încetării de plăţi;
g) în luna precedentă încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă
unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.
Sumele obţinute prin mijloacele arătate anterior vor fi recuperate de la cei care le-au obţinut
şi vor intra în averea debitorului şi vor fi folosite pentru plata creanţelor. Recuperarea sumelor nu
înlătură răspunderea penală potrivit legii penale sau a dispoziţiilor din legi extrapenale pentru
faptele care constituie infracţiuni.
Legea nr.64/1995, republicată şi modificată enumeră ca infracţiuni specifice bancruta
frauduloasă, gestiunea frauduloasă şi delapidarea.
Constituie infracţiune de bancrută frauduloasă şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12
ani, conform art.282 din Legea nr,31/1990, republicată fapta persoanei care:
a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele societăţii ori ascunde o parte din activul
societăţii, înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrul societăţii, în alt act ori în
situaţiile financiare sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârşită în vederea
diminuării aparente a valorii activelor;
b) înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de faliment al unei societăţi, o parte însemnată
din active.

Constituie infracţiunea de gestiune frauduloasă pricinuirea de

pagube unei persoane, cu rea-credinţă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia,
de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri.
Infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută la art.258 alin. 1 din noul Cod penal, se
pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani, atunci când este săvârşită de administratorul
ori lichidatorul averii debitorului, precum şi de către orice reprezentant sau prepus al acesteia.
Infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută la art.258 alin. 2 din noul Cod penal, se
pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani, atunci când este săvârşită de administratorul ori
lichidatorul averii debitorului, precum şi de către orice reprezentant sau prepus al acestuia, cu
scopul de a dobândi un folos material, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Conform art.80 alin. 3 din noul Cod penal, pentru faptele prevăzute în art.258, persoana
juridică se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10 milioane şi 5 miliarde lei.
Constituie infracţiunea de delapidare, conform art.314 alin.1 şi se pedepseşte cu închisoare
strictă de la 3 la 12 ani. Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public sau un
funcţionar în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează
sau le administrează. În cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, potrivit
art.314 alin. 2, pedeapsa este detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
 Conform art.35 alin. 1 din noul Cod penal, tentativa la crima prevăzută în art.314 alin. 2 se
pedepseşte.
Reabilitarea comerciantului. Efectele falimentului pot fi înlăturate, după plata tuturor
creanţelor, de către comerciantul debitor, printr-o procedură specială. Dacă se face însă vinovat
de bancrută frauduloasă, comerciantul falit nu beneficiază de reabilitarea la care ar fi putut aspira
dacă ar fi fost vorba de o bancrută simplă.

Bibliografie:

-www.lichidarefirma.ro
-www.educativ.ro