Completare curs3 curs4

DEZVOLTAREA TUBULUI NEURAL

Ziua a 16-a (figura 1):

Chiar înainte de implantarea embrionului, în a 2-a săptămână de la

fecundație,masa celulară internă se transformă în epiblast (ectodermul primitiv) și
hipoblast(endodermul primitiv). La începutul celei de-a 3-a săptămâni, începe
gastrulația siapare mezodermul (care îsi are originea tot din epiblast). Gastrulația
începe cuformarea liniei primitive la capătul posterior (caudal) al embrionului; linia
este oîngroșare a suprafeței dorsale a epiblastului, în care celulele epiblastului
formeazăendo-și mezodermul. La capătul cranial al liniei primitive, se formează
nodululprimitiv (descris de Hensen) dintr-o aglomerare de celule epiblastice; ele
migreazăcranial prin nodul si formează o tijă longitudinală numită notocord. Sub
influențanotocordului, ectodermul dorsal situat deasupra lui se îngroașă și se
alungește,formând placa neurală.

Ziua a 20-a (figura 2):

Placa neurală devine șanț neural: prin proliferarea rapidă a celulelor de

lamargini, placa neurală se deformează, astfel încât pe linia mediană se scufundă
treptatun sanț neural între două falduri paralele. Marginile ridicate ale faldurilor
neurale seapropie și fuzionează, transformând șanțul într-un tub neural. Celulele ce
mărginescsanțul sunt celule neuropiteliale care vor genera, în cele din urmă, toate
celulelesistemului neuronal central. Capătul cranial al plăcii neurale se lărgește și va
formaencefalul, în timp ce porâiunea caudală va forma măduva spinării. Lumenul
tubuluineural va deveni sistemul ventricular. Ectodermul de la marginile faldurilor
neuralereprezintă celulele destinate să formeze crestele neurale, care vor forma
principaleleelemente ale sistemului neuronal periferic. Pe măsură ce se dezvoltă
șanțul și, maiapoi, tubul neural, linia primitivă se estompează.

1
 Figura 3:

Figura 4

Ziua a 22-a (figura 3):

Marginile laterale ale faldurilor neurale cresc spre medial si fuzionează pentru
a forma tubul neural, ce se separă apoi de ectoderm. Fuziunea începe dinspre
regiuneacervicală (în dreptul somitelor 4-6) din ziua a 21-a si progresează în ambele
direcții(cranial si caudal), până când întregul șanț neural devine tub neural. Celulele
de lamarginile tubului neural se detașează de faldurile neurale ectodermale pentru a
formamănunchiuri de celule ale crestelor neurale. Cele localizate dorsal vor migra
pentru adeveni ganglioni senzitivi (spinali și echivalenți ai nervilor cranieni), precum
siganglioni vegetativi, enterici, celule Schwann, melanocite, celule
cromafineadrenergice si membranele menigealepialeși arahnoidale (dura mater se
dezvoltădin mezoderm).
Ziua a 24-a (figura 4):

Către ziua a 25-a se închid orificiile cranial și caudal ale tubului

neural(neuroporul anterior și, respectiv, posterior). La adult, neuroporului anterior

2
îicorespunde lamina terminalis din capătul anterior al ventriculului III. După
închiderea completă a tubului neural, portiunea cranială, mai dezvoltată, se va
diferentia si se vaîmpărți în trei vezicule, reprezentând encefalul anterior, mijlociu și
posterior.

Figura 5

Figura 6:

Histogeneza tubului neural (figurile 5 si 6):

Pe parcursul celei de-a 4-a săptămâni, celulele ectodermale ale tubului
neuralprimitiv se dezvoltă în trei zone concentrice: 1) germinală (sau matriceală), 2)
demanta și 3) marginală. Celule sunt dispuse inițial într-un singur strat, dar se divid
șiformează un neuroepiteliupseudostratificat, ale cărui celule se extind dinspre
canalul
neural spre fața externă a tubului. Cele de lângă lumen formează stratul germinal.
Acesta se divide rapid, îngroșând pereții tubului neural si producând, în cele
din urmă,neuroblaștiși glioblasti.
Celulele nediferențiate nou formate ale epiteliului neuronal
pseudostratificatmigrează înafară formând un tub tristratificat ce este alcătuit din: 1)
un stratependimar intern, columnar, 2) un strat mijlociu, dens, din celule ale mantalei,
cevor alcătui substanța cenușie a SNC și 3) un strat marginal extern, compus mai
alesdin prelungirile celulelor din manta, ce va deveni substanța albă a SNC.
Neuronii se dezvoltă din neuroblaștiineuroepiteliuluiși migrează în manta.

3
 Neuroblaștii se dezvoltă bipolar, cu axon și dendrită primitive. Dendrita
unicădegenerează si este înlocuită cu dendrite multiple ce determină formarea de
neuroblaști multipolari. Axonii au puține ramificații și creșterea conurilor lor
axonaleeste direcționată spre țintă prin factori tropici. Celulele de susținere primitive
sunt
glioblaști ce migrează în straturile de manta și marginal, urmând să devină astrociteși
oligodendrocite. Microglia provine din monocitele migrate din sânge.

Figura 7

Figura 8

DEZVOLTAREA MĂDUVEI SPINĂRII

Pe măsură ce se dezvoltă măduva spinării, neuroblaștii din mantaua
tubuluineural proliferează în două zone. Pe secțiune transversală, observăm cum
stratul de
manta dezvoltă substanța cenușie într-o formă caracteristică de fluture. Peretele
lateral al tubului se îngroașă, dar păstrează un șanț longitudinal puțin adânc, numit
sulcuslimitans care separă substanța cenușie într-o placă alară (dorsal) și o placă
bazală (ventral). Acesta plăci arată viitoarea localizare a funcțiilor senzitive și,
respectiv, motorii. Sulcuslimitans se extinde pe toată lungimea măduvei spinării, prin
trunchi, până la mezencefal (figura 7).
Placa alară (galben): corpurile celulare neuronale formează aici nuclei
desubstanță cenușie care constituie pe secțiune coarnele posterioare, iar în spațiu
coloanele posterioare continuii. Se întind pe toată lungimea măduvei spinării.
Neuronii lor primesc informații senzitive (somatice si viscerale) de la axonii
dinrădăcina dorsală a nervilor spinali.
Placa bazală (roșu): corpurile celulare formează aici o substanță
cenușieneîntreruptă ce reprezintă coloanele anterioare; pe secțiune, reprezintă

4
coarnele anterioare. Axonii acestora se proiectează către fibrele musculare striate,
formând rădăcina anterioară anervilor spinali.
La joncțiunea dintre placa alarăși cea bazală, de fiecare parte, se
formeazăcoarnele (coloanele) laterale, dar numai în segmentele T1-L2 și S2-S4.
Proliferarea plăcilor alarăși bazală determină modificări secundare.
Umflăturiale plăcilor conduc la formarea unor septuri longitudinale mediane, ventral și
dorsal. Lumenul tubului neural se îngustează până la un mic canal central.
Stratul marginal creste în volum datorită adăugării de axoni intersegmentali, a
axonilor ascendenți lungi din substanța cenușie, a axonilor descendenți lungi de la
nivelurile supraspinaleși din fibrele rădăcinilor posterioare ale nervilor spinali.
Aceste fibre din stratul marginal se mielinizează ulterior (începând din luna a
4-a) siformează, astfel substanța albă. Coloanele cenușii anterioare și posterioare
împart substanța albă cordoane (funiculi) posterioare, laterale si ventrale, perechi
simetrice câte două (figura 8).

Figura 9

Figura 10

DEZVOLTAREA BULBULUI RAHIDIAN (MEDULLA OBLONGATA)

Neuroblaștii din trunchiul cerebral se dezvoltă de o manieră similară celor
dinmăduva spinării. Din bulb pînă în mezencefal, plăcile alarăși bazală formează
coloane senzitive și, respectiv, motorii, care deservesc nervii cranieni. Totuși,
organizarea plăcilor alare si bazale diferă faȚă de măduva spinării, în sensul că: 1) la
bulb și punte plăcile alare se despart si se dispun lateral (și nu dorsal) de plăcile
bazale, pe măsură ce se dezvoltă ventriculul IV, 2) neuroblaști din ambele
plăcimigrează de pe podeaua ventriculului spre alte locuri si 3) structuri specializate
motorii si senzoriale ale capului necesită noi grupuri celulare pentru inervație. Rostral

5
de mezencefal, de exemplu, diencefalul si emisferele cerebrale se dezvoltă din
plăcile alare, precum cerebelul (figura 9).
La embrionul de 6 mm, tavanul ependimal al tubului neural, mai sus
demăduva spinării, se subțiază pe măsură ce tubul neural se lărgește odată cu
dezvoltarea ventriculului IV. Plăcile alareși bazale alunecă lateral și se dispun pe
podeaua ventriculului IV. Șanțul limitant continuă să marcheze separația dintre ariile
motorii si cele senzitive. Placa bazală formează nucleii motori ai nervilor cranieni,
medial de șanțul limitant; lateral, placa alară formează nucleii senzitivi ai acelorași
nervi; porțiuni din placa alară migrează ventral si formează nucleul olivar inferior,
nucleu de releu cerebelos (figura 10). Piramidele bulbare constau din fibre din
cortexul cerebral si se dezvoltă pe faȚa ventrală, de o parte si de alta a liniei
mediane.
Ependimul unistratificat cu pia adiacentă (telachoroidea) formează
tavanulbulbului. Când se vascularizează, telachoroidea formează o pereche de
plexuricoroide pe tavanul ventriculului IV. Continuitate sistemului ventricular cu
spațiul subarahnoidian se face prin trei orificii: două laterale (descrise de Luschka) și
unul median (descris de Magendie).

Figura 11

6
 Figura 12

DEZVOLTAREA METENCEFALULUI
El reprezintă componenta rostrală a rombencefaluluiși va da naștere punții și
cerebelului (figura 11 si 12).
PUNTEA este formată din două părți: a) porțiunea dorsală, mai
vechefilogenetic, numită tegmentulpontin, care se întinde pe podeaua ventriculului
IV, continuă bulbul cu care prezintă o organizare similară și b) baza punții, filogenetic
mai nouă, care se dezvoltă mai târziu. Plăcile alară (galben) și bazală (roșu) sunt
despărțite de sanțul limitant. Fibre de origine corticală fac sinapsă cu nuclei proprii ai
bazei punții, care migrează din placa alară.
CEREBELUL se remarcă prima dată la 5 – 6 săptămâni i.u., ca niște
buzerombice de la marginile craniene ale tavanului ventriculului IV. Buzele se
dezvoltă din porțiunile dorsolaterale ale plăcilor alare si formează primordiile
cerebelului.
Creșterea determină cele două buze să fuzioneze pe linia mediană, formând
placacerebeloasă, care acoperă ventriculul IV, caudal de mezencefal.
Buzele rombice fuzionate capătă o formă de haltere: porțiunea centrală va
fivermisul, în timp ce umflăturile laterale vor fi emisferele. La sfârșitul celei de-a 4-a
luni, creșterea cauzează formarea de fisuri pe suprafața cerebelului. Prima fisură
care se dezvoltă este fisura posterolaterală, care separă lobul floculonodular de
corpul cerebelului, situat rostral. Corpul cerebelului creste mai repede și se divide
printr-o fisură primară într-un lob anterior ți unul posterior. Suprafața lobilor se
încrețește mai departe, ca urmare a dezvoltării intense a scoarței cerebeloase. Se
formează astfel numeroși giri transversali, numiți folii.
Histogeneza cortexului cerebelos: în luna a 2-a i.u., cerebelul este
alcătuitdintr-un strat germinal intern (ventricular), o manta și zone marginale. Către
săptămâna a 19-a, neuroblastii ce se divid în stratul germinal intern migrează către
stratul marginal, proliferează si formează stratul granular (germinal) extern. Stratul
germinal extern produce celulele cu cosuleȚ, granulare si stelate. Stratul germinal
intern produce celulele Purkinje si Golgi, precum si celulele din nucleii cerebeloși
(dentați, globosi, fastigialiși emboliformi). Celule gliale se extind radial din stratul
ventricular spre suprafaȚa stratului marginal si ghidează migrația neuronilor în
dezvoltare.

7
 Figura 13

Figura 14

DEZVOLTAREA MEZENCEFALULUI
Mezencefalul este structura care se modifică cel mai puțin în raport cu
plăcilealareși bazale. Neuroblaștii plăcilor alare migrează pentru a forma coliculii
superiori
și inferiori (tectum), în legătură cu căile de conducere vizuale și, respectiv, auditive.
Tot aici se află și porțiunea aferențelor somatice generale a trigemenului (tractul său
mezencefalic). Eferențele somatice generale sunt reprezentate de nucleul
oculomotorului, ce se formează din neuroblaștiimezencefalici, în timp ce neuronii
motori ai trohlearului migrează aici din metencefal (figura 13).
Plăcile bazale și placa podelei se extind. Ele formează tegumentul
pedunculilorcerebrali, în care se află nucleii motori ai nervilor cranieni III și IV în
substanța cenușie centrală, împreună cu eferențele generale viscerale către ochi,
adică nucleul parasimpatic al oculomotorului (descris de Edingerși Westphal). Fibre
eferente corticale contribuie la formarea umflăturilor ventrolaterale ale pedunculilor
cerebrali.
Originea embriologică a nucleului roșu și a substanței negre este încă neclară.
Nici cavitatea tubului neural nu se modifică semnificativ: nu numai că nu
selărgește, ba chiar, ca urmare a dezvoltării structurilor nervoase învecinate, se
îngustează, formând apeductul cerebral.

DEZVOLTAREA DIENCEFALULUI ȘI TELENCEFALULUI

Structura precoce a prozencefalului seamănă cu cea a tubului neural primitiv,
adică pereți laterali groși sunt conectați prin niște plăci mai subțiri (ale podelei
șitavanului). Pe pereții ventrolaterali se dezvoltă câte o cupă optică, în dreptul
viitorului diencefal (figura 14).
În săptămâna a 5-a, când embrionul ajunge la 7 mm lungime, structura
simplăa prozencefalului se modifică: încep să se formeze vezicule telencefalice
pereche, precum și diencefalul; cupa optică își continuă dezvoltarea. Telencefalul se
deplasează rapid spre lateral, ca urmare a creșterii spre înapoi a diencefalului.
Survine separarea timpurie a telencefalului de diencefal printr-un
șanțtelediencefalic șters la început, dar care se adâncește și persistă la adult sub
forma unei fisuri orizontale transverse (acoperită de o piamater dublă și vase de
sânge, numite în grup velum interpositum). Pe măsură ce dezvoltarea progresează,

8
emisferele în creștere continuă să se extindă caudal, astfel încât acoperă
mezencefalul și cerebelul.

Figura 15

Figura 16

9
 Figura 17

Ca și la adult, la embrion tavanul diencefalului este foarte subțire,

alcătuitnumai din ependim si pia adiacentă, numită telachoroidea. Când vasele
sanguine invadează telachoroidea, se formează plexurile coroide ale ventriculilor
laterali și III (figura 15). Peretele medial al ventricului este fisura coroidă; punctul său
cel mai rostral este la foramenul interventricular. La adult, fisura coroidiană este în
forma literei „C” si se continuă cu pereții mediali ai lobilor perietali si temporali.
Precoce, diencefalul dezvoltă două perechi de umflături proeminente în
perețiiventriculului III. Aceste umflături reprezintă numai placa alară, fără nici o placă
bazală. Cea mai mare masă este dorsală (talamusul), separată de hipotalamus,
ventral (figura 16).
Unde placa tavanului se îngroasă de-a lungul peretelui medial al
talamusuluiapare epitalamusul, compus din a) glanda epifiză medial, b) o pereche de
nuclei habenulari si c) o pereche de strii medulare.
Lamina terminalis este structura cea mai rostrală a telencefalului precoce. Prin
săptămâna a 10-a, conține rudimentele benzilor comisurale: corpul calos, comisura
fornixului, chiasma optică și comisura anterioară. De aici se formează singurele
structuri care conectează cele două emisfere cerebrale între ele. Comisura
posterioară conectează arii preoptice, iar cea habenulară, firește, nucleii habenulari
(figura 17).

Figura 18

10
 Figura 19

Cea mai mare bandă comisurală este corpul calos. Începe ca o bandă mică,
darcreste pe măsură ce se extind emisferele cerebrale. Ele încercuiesc diencefalul în
forma literei C. Mai întâi, emisferele formează lobii parietali și frontali; posterior,
expansiunea generează lobii occipitali, urmată de creșterea spre inferior a lobilor
temporali. Această expansiune în forma literei „C” determină forma similară a
structurilor ce le însoțesc: corpul calos, ventriculii laterali cu plexurile lor coroide,
nucleii caudațiși fornixul. Lobul insulei rămâne relativ nedezvoltat și, în cele din urmă
este acoperit de restul emisferei. Hipocampul drept si stâng se dezvoltă timpuriu, pe
fața medială a veziculelor telencefalice. Ei rămân uniți prin comisura fornixuluiși, pe
măsură ce lobii temporali se alungesc spre inferior și anterior, hipocampul se
răsucește, trăgând după el fornixul (figura 18, 19).

Figura 20

Dezvoltarea nucleilor bazali (figura 20):

Devreme în dezvoltarea veziculelor cerebrale, din neuroblaștii
podeleiveziculelor telencefalice în dezvoltare se formează putamenul caudat, în timp
ce globuspallidus conține neuroblastii proveniți din peretele celui de-al III-lea ventricul
(al diencefalului). Neuroblastiipalidali migrează lateral, pentru a se alătura caudatului
și putamenului.

11
 La început, în timpul expansiunii veziculelor telencefalice, emisferele
suntseparate de diencefal, cu excepția foramenului interventricular. Mai târziu, când
emisferele încep încurbarea lor complexă, fața medială a lor se apropie de diencefal,
cu care fuzionează. Apoi fibrele corticale eferente (capsula internă) separă incomplet
nucleul caudat de putamen. Globus pallidus rămâne pe peretele lateral al
diencefalului.
Mai târziu, putamenul se unește cu globuspallidus, formând nucleullentiform.
Coada nucleului caudat urmează încurbarea emisferelor, însoțită de cornul inferior al
ventriculului lateral.

Figura 21:

Dezvoltarea emisferelor cerebrale (figura 21):

La sfârsitul celei de-a treia luni, fața superolaterală a emisferei
cerebraleprezintă o mică depresiune situată anterosuperior de polul temporal.
Aceasta corespunde locului unde corpul striat vine în raport cu podeaua si cu
peretele lateral al ventricululi lateral. Prezența depresiunii se datorează creșterii mai
rapide a regiunilor corticale alăturate. Podeaua fosei cerebrale laterale devine treptat
lobul insulei.
Procesul continuă și după naștere, mai ales în porțiunea anterioară. Ariile
neocorticalecare acoperă insula formează operculii frontal, temporal și parietal.
Nucleul lentiform, adică partea laterală a corpului striat, rămâne adânc legată de
insulă. Posterior, insula dezvoltă cortex granular (senzitiv) și arii intermediare de
neocortex agranular. În cele din urmă, zona rostroventrală devine similară si continuă
cu paleocortexul ariei piriforme. Se schițează, astfel, șanțul lateral.
Prin luna a 6-a de viață intrauterină, se vizualizează bine șanțurile pre-
șipostcentral, temporal superior, intraparietal si parietooccipital. În săptămânile ce
urmează, se evidențiază și celelalte șanțuri, astfel încât la 40 săptămâni (adică la
termen) sunt prezente toate elementele anatomice caracteristice configurației externe
a emisferelor cerebrale de la adult.
La naștere volumul creierului reprezintă aproximativ un sfert din volumulcelui
de la adult. Cea mai mare parte a creșterii cerebrale survine în cursul primului an
post partum, la sfârșitul căruia creierul măsoară 75% din volumul celui de la adult.
Creșterea poate fi atribuită parțial creșterii în dimensiuni a corpurilor
neuronale,dezvoltării rețelei de arborizații dendritice, a axonilor și colateralor lor, dar
și creșterii celulelor nevroglice, împreună cu vasele sanguine. Cel mai mult contribuie
însă dezvoltarea tecilor de mielină din jurul axonilor. Marile căi senzoriale (vizuală,
auditivă si somatică) se mielizează mai devreme, în timp ce căile motorii se
mielizează mai târziu. În cel de-al doilea an si următorii, creșterea progresează mai
lent. Creierul atinge dimensiunile de adult la 17 – 18 ani, de asemenea, în principal
datorită mielinizării progresive.

12
 Figura 22

Figura 23

HISTOGENEZA CORTEXULUI (figura 22).

Structura stratificată a neocortexului adult se formează din telencefal,
pemăsură ce suprafața sa crește. Mai întâi sunt 3 zone: 1) zona germinală, alăturată
ventricului lateral, 2) zona intermediară, ce va forma substanța albă și 3) zona
marginală, ce va deveni substanța cenușie.
Neuroblaștii zonei germinale se divid si migrează în zona marginală, pentru
adeveni neuroni si celule gliale. Zona marginală este formată din celule migrate a)
precoce, care formează straturile profunde ale cortexului și b) mai tardiv, care
formează straturile superficiale. Între lunile 6 -8 i.u., în zona marginală se observă 6

13
straturi celulare si fibrilare ale neocortexului; formațiile hipocampale (arhicortex),
precum si ariile corticale legate de analizatorul olfactiv (paleocortex) rămân la o
structură în 3 straturi.

DEZVOLTAREA VENTRICULILOR CEREBRALI, A MENINGELOR ȘI

FORMAREA LICHIDULUI CEREBROSPINAL (figura 23).
Sistemul ventricular cerebral reprezintă o expansiune a cavității
canaluluicentral al tubului neural primitiv. Pe măsură ce anumite părți ale encefalului
prind contur, canalul central corespunzător se dilată, formândventriculi care
comunică între ei prin conducte mai înguste. Ventriculii sunt căptusiți de epiteliul
ependimar, provenit din stratul intern, germinativ, al peretelui tubului neural. În
interior, circulă lichidul cerebrospinal, care se formează în plexurile coroide. Ele se
dezvoltă pe tavanul ventriculilor, în zone specializate, bine vascularizate. Tavanul
ventriculilormediani (III și IV) se subțiază si, prin orificii înguste, lichidul cerebrospinal
trece din ventriculi în spațiul subarachoidian, de unde va fi resorbit în sângele venos
al sinusurilor durei mater, prin granulațiile arahnoidiale.
Dacă se produce un dezechilibru între producerea și resorbția
lichiduluicerebrospinal sau apare un obstacol în circulația sa, lichidul se acumulează
și presiunea în ventriculi creste, ceea ce duce la dilatarea lor. Consecutiv, peretele
ventriculilor, adică țesutul nervos, se subțiază, în timp ce diametrele craniului fetal
cresc. Astfel apare hidrocefalia.

Figura 24: A - meningocel; B – meningoencefalocel; C – meningohidroencefalocel.

14
 Figura 25

În stadiile precoce de dezvoltare a fătului, apar două straturi mezenchimale

înjurul măduvei spinării si a encefalului. Stratul extern, mai gros, va forma dura
materspinală si encefalică, ultima fiind chiar periost intern al oaselor cutiei craniene si
contribuie la formarea, prin osificare desmală, a bolții craniene. Stratul intern, subțire,
este alcătuit din celule provenite din creasta neurală ce vor forma piamater.
Perturbări în evoluția straturilor meningeale vor induce defecte de osificare a
canalului vertebral si, respectiv, a bolții craniene. Astfel, închiderea incompletă a
canalului vertebral, inclusiv a tegumentului supraiacent, conduce la apariția
rahischizisului; în cazul în care tegumentul își păstrează, totuși, integritatea, se poate
forma menigocel sau mielomenigocel, după cum va hernia arahnoida cu sau fără
măduva spinării subiacentă. Similar, la nivelul extremității cefalice, pot apare
malformații de tipul microcefalie (insuficienta dezvoltare atât a cutiei osoase craniene,
cât și a encefalului), meningocel, meningoencefalocel sau menigohidroencefalocel,
când herniazăși porțiuni din ventriculii cerebrali (figura 24).

15
 GENEZA SISTEMULUI NEURONAL PERIFERIC (EVOLUȚIA CRESTELOR
NEURALE)

Buzele șanțului neural, atunci când se închide tubul neural (ziua 22-a) și
sesepară de ectodermul general (cutanat), se răsfrâng și se separă de tubul neural,
formând crestele neurale, dispuse dorsal de tubul neural. Populațiile celulare ale
crestelor neurale vor migra în diferite direcții și vor urma diferențieri surprinzătoare,
după cum reiese din figura 25 .
Pe măsură ce regiunea cranială începe să prindă contur, apar lateral de
tubulneural mai multe placode (îngroșări) ectodermale. Practic toate rezultă din
inducția secundară exercitată de tubul si crestele neurale asupra ectodermului
supraiacent.
Printre primele placode, apar cele cristaliniene si cele otice, la care ne vom
referi ladezvoltarea analizatorilor optic și, respectiv, acusticovestibular.
Formarea nervilor începe cu expansiunea axonilor neuroblaștilor
motorilocalizați în placa bazală din mantaua măduvei spinării. Din creasta neurală, se
dezvoltă neuroblaști ce se adună pentru a forma ganglioni spinali. Dendritele lor
cresc dinspre neuronii senzitivi către periferie. Axonii pătrund în partea dorsolaterală
a măduvei spinării, anume în placa alară a mantalei; aici, ei se pot conecta fie cu
neuroni indigeni intercalari, fie cu neuroni motori din placa bazală. Așa se creează
arcul reflex, ca suport anatomic al actului reflex, perceput prin primele mișcări fetale
la 4 – 4 ½ luni i.u.
La periferie, prelungirile neuronale pot fi mielinizate sau nu: mielinizarea
serealizează de celulele gliale descrise de Schwann, care se rotesc de mai multe ori
în jurul prelungirii, precum o ruladă. Rezultă o înfășurare în spirală a membranei lor
fosfolipoproteice, adică mielina. Fibrele nemielinizate sunt și ele înconjurate de celule
Schwann, dar fără să se înfășoare de mai multe ori. În mecanismul creșterii
prelungirilor neuronale, un rol important îl joacă conul de creștere ce se dezvoltă la
capătul prelungirii, bogat în organite citoplasmatice, dar mai ales în miofilamente de
actină, prezente îndeosebi în prelungirile spinoase ale conurilor, numite filopodii.
Sistemul nervos vegetativ evoluează în componenta sa periferică prin
Neuroblasti viscerosenzitivi proveniți din creasta neurală de o manieră similară
acelora somatici, precum si prin axonii neuroblaștilor vegetativi efectori, ce se
dezvoltă din porțiunea dorsală a plăcii bazale (adică partea anterioară a cornului
lateral), pentru a se conecta cu neuroblaști din creasta neurală.
Evoluția ulterioară urmează două mecanisme importante. Primul constă
îndeterminarea profilului simpatic/parasimpatic în funcție de localizarea pe creasta
neurală: pozițiile corespunzătoarea neuromerelor toracale si lombare superioare vor
evolua simpatic, iar cele sacrale si craniale parasimpatic. Al doilea mecanism,
ulterior, selectează mediatorul chimic de la nivelul efectorului: inițial, pentru toți
neuroblaștii din ganglionii vegetativi mediatorul este noradrenalina. Surprinzător,
flexibilitatea în a utiliza noradreanlina/acetilcolina se menține chiar până la naștere.
Absența colonizării peretelui intestinului gros terminal de către neuroblaștiidin
creasta neurală determină megacolonul aganglionic congenital (boala Hirschprung).
Ea se manifestă clinic prin constipație totală, deși examenele complementare nu
evidențiază o obstrucție organică.
Nervii cranieni urmează, în dezvoltarea lor, același model al nervilor spinali.
Metameria este însă mai puțin evidentă, îndeosebi datorită specializării unora
dintreei: fie numai senzoriali, fie numai motori. Cei micști prezintă, totuși, o oarecare

16
segmentare, atât datorită rombomerelor, cât si arcurilor faringiene. Rombomerele
sunt caracteristice rombencefalului: 7, numerotate dinspre rostral. Majoritatea celor
cu număr impar nu generează nervi cranieni, în schimb rombomerele 2 (maxilar), 4
(facial) si 6 (glosofaringian) contribuie la formarea nervilor cranieni deja menȚionați
în paranteze. Si nervii cranieni sunt dirijati pe somitomere, astfel că si arcurile
faringiene 1, 2 si 3 sunt anexate acestor nervi. Ultimele două (4 si 5) depind de
nervul vag (laringeu superior si, respectiv, inferior).
DEZVOLTAREA BULBULUI OCULAR
Bulbul ocular are trei surse de dezvoltare: 1) din neuroectodermul
diencefalului, 2) ectodermul superficial si 3) interactiunea dintre creasta neurală si
mezoderm.
Neuroectodermul dă nastere la retină, epiteliul corpului ciliar si al irisului,
precum si „nervului” optic. Ectodermul superficial dă nastere la cristalin si fata
anterioară a corneei. Mezenchimul învecinat contribuie la formarea scleroticii, uneoi
părti a corneei, coroidei, corpului ciliar si irisului, dar si vaselor de sânge.
Devreme, în săptămâna a 4 de la fecundatie, vezicula optică diencefalică se
apropie de ectoderm. Aici se invaginează, transformându-se în cupă optică,
rămânând în contact cu diencefalul prin tija optică. Ectodermul supraiacent
reactioneazăîngrosându-se (placoda cristalină), apoi se încurbează formând vezicula
si, în final, cristalinul solid. Spatiul dintre cristalin si stratul intern al cupei optice
devine corpul vitros. Vezicula cristalină este, initial, goală; ulterior, celulele din
epiteliul profund se alungesc, umplând vezicula. Din vecinătatea cupei optice, celule
mezenchimale ale crestei neurale migrează înaintea cristalinului, pentru a forma
portiunea posterioară a corneei. Portiunea anterioară provine din ectodermul
superficial.
Cupa optică prezintă un perete epitelial dublu, care evoluează diferit: stratul
pigmentar, exterior cupei si stratul neural, interior, care va genera, treptat, celelate 9
straturi: 3 celulare si 6 fibrilare ale retinei.
Mezenchimul va forma coroida, lângă stratul pigmentar, precum si sclerotica,
deasupra. Vasele hialoide pătrund prin fisura coroidă, traversează corpul vitros si
irigăcristalinul. Corpul ciliar se formează, initial, din extremitatea anterioară a stratului
pigmentar al cupei optice. Stroma corpului ciliar, inclusiv muschii netezi ciliari, iau
nastere din mezenchimul învecinat
Malformatiile mai frecvente sunt cauzate de dezvoltarea defectuoasă a tubului
neural prozencefalic, cu consecinte complexe asupra dezvoltării fetei. Ciclopia este
determinată de nedezvoltarea linei mediane ventrale a diencefalului. Microftalmia si
anoftalmia depind de formarea asimetrică a veziculelor optice, prima fiind adeseori
asociată cu aniridia (lipsa irisului). Coloboma irisului este un defect de închidere a
fisurii coroide, iar cataracta congenitală constă în opacifierea cristalinului, cel mai
adesea consecutiv unei infectii rubeolice.
DEZVOLTAREA URECHII
Din punct de vedere embriologic, urechea are origine duală: urechea internă
provine dintr-o placodă ectodermală îngrosată în dreptul rombencefalului; urechea
medie si cea externă provin din primele două arcuri faringiene, precum si a pungii si
santului faringian ce le despart.
Dezvoltarea urechii interne începe cu două inductii preliminare ale
ectodermului superficial, mai întâi prin notocord si apoi prin mezodermul paraxial.
Urmează o a treia inductie prin care mezencefalul induce ectodermului suprajacent
să se îngorase si să formeze placoda otică ulterior placoda se scufundă, formând
fosa otică si, apoi, vezicula otică (otocistul). Veziculele otice se alungesc, atât ventral

17
(regiunea cohleară), cât si dorsal (regiunea vestibulară). Pe fata dorsomedială începe
să crească precoce ductul limfatic, ca o prelungire “în deget de mănusă”. Treptat, se
formeză canalele semicirculare si cohleea. Prin procese de moarte celulară
programată(apoptoză), cordoanele semicirculare si cohleare se transformă în canale,
formînd labirintul membranos. Prin inductie în mezenchimul adiacent, începe
procesul de osteogeneză a stâncii temporalului cu formarea labirintului osos.
Dezvoltarea urechii medii este rezultatul actiunii sincronizate a primelor două
arcuri faringiene. Atât casa timpanului, cât si tuba auditivă provin dintr-o expansiune
a primei pungi faringiene, numită santul tubotimpanic. Astfel, casa timpanului si
celulele mastoidiene, vor fi căptusite de epitelii de origine endodermală. La sfârsitul
celei de-a doua luni de viată intrauterină, canalul tubotimpanic orb ajunge în
apropierea primului sant faringian, cu care însă nu va comunica niciodată: le va
separa o subțire membrană timpanică tristratificată (ectodermică pe fata externă,
endodermică pe cea internă si mezodermică la mijloc). În ultimele două luni
intrauterine, prin fenomene de apotoză similare urechii interne, oscioarele urechii
medii se dezvoltă din primele două arcuri faringiene (mezodermice) astfel: ciocanul
si nicovala din primul (al nervului mandibular), scărita din al doilea (al nervului
facial) aceste amănunte sunt importante prin consecintelor lor: muschiul tensor al
timpanului (care se prinde pe ciocan) va fi inervat de mandibular, în timp ce muschiul
scăritei de facial.
Si urechea externă derivă din mezodermul primelor două arcuri faringiene.
Rotirea pavilionului urechii dinspre baza gâtului spre pozitia caracteristică la adult
determină si o răsucire a componentelor nodulare ale fiecărui arc faringian (vezi
figura). Toate acestea sunt acoperite de o masă de celule ectodermale ce pătrunde
spre casa timpanului în formare: dopul meatal. Cam pe la 28 săpt. i.u., dopul meatal
se cavitează prin extinderea conductului acustic extern până la membrana timpanică.
Expunerea la unele medicamente (salicilati, streptomicină etc.) în primul trimestru de
sarcină poate bloca dezvoltarea urechii externe, cu atrezia sau agenezia
componentelor sale.
Malformatiile congenitale provin, mai ales, din defecte în evolutia primelor
două arcuri faringiene: anomalii ale oscioarelor casei timpanului si a ligamentelor lor
pot genera surditate a urechii medii (de transmisie). Infectii virale (rubeola) pot afecta
dezvoltarea organului Corti, cu surditate congenitală a urechii interne (de perceptie).
Anomaliile urechii externe (apendice si sinusuri auriculare) nu prezintă consecinte
functionale auditive, dar sunt interesante prin eventuale malformatii asociate (renale
sau ale arcurilor faringiene).

18