Dreptul

concurentei
Concurenta neloiala
 Concurenta neloiala – antagonismul dintre agentii economici (ag.ec.) exercitat prin
instrumente contrare uzantelor comerciale cinstite, in sectoarele de libera competitie a pietei.
Exista si sectoare sustrase prin lege sau prin contract (de ex., contractul de distributie exclusiva)
liberei competitii.

Diferenta dintre conc. neloiala si practicile monopoliste :

a) finalitati diferite (conc. neloiala presupune captarea clientelei concurentului lezat, in timp
ce practicile monopoliste presupun captarea pietei ca atare, ceea ce in subisidiar conduce si la
dobandirea clientelei concurentilor lezati);
b) rezultatele (conc. neloiala duce la deformarea competitiei in timp ce practicile
monopoliste duc la suprimarea concurentei).
c) concurenta neloiala reprezinta incalcarea unor norme deontologice, in timp ce practicile
monopoliste duc la dezechilibre socio-economice.
Concurenta neloiala graviteaza in jurul conceptului de “clientela”, in timp ce practicile
monopoliste au in vedere conceptul de “piata”. Totusi, tendinta recenta in cazul ambelor practici
anti-concurentiale este de a le evalua prin prisma atingerilor aduse consumatorilor.

Element comun celor doua practici:

- ambele presupun existenta unui raport de concurenta intre ag.ec. agresor si ag.ec. agresati, aflati
pe aceeasi piata relevanta. Conform art.1, legea are drept scop sa garanteze concurenta loiala si
nedenaturata in interesul tuturor participantilor. [art.2 vorbeste de comportament neloial si
ilicit ca fiind orice comportament sau practica comerciala care este inselatoare sau care
contravine in orice alt mod regulilor de buna credinta si care influenteaza raporturile intre
concurenti sau intre furnizori si clienti, formulare diferite in partea ei finala de ceea ce
prevede legea noastra].
- faptele prevazute de Legea nr.21/ 1996 ca fapte monopoliste pot fi calificate si drept fapte de
concurenta neloiala, daca impactul lor asupra pietei este mai redus. Aceasta deoarece ambele
categorii de fapte sunt contrare uzantelor cinstite. Drept urmare, principalul criteriu de distinctie
intre faptele monopoliste si cele de concurenta neloiala este dat de magnitudinea puterii
economice a autorului incalcarii uzantei cinstite.
- libertate comertului implica libertatea pretului. Astfel, un comerciant nu savarseste un act de
concurenta neloiala atat timp cat vinde produsele sale la un pret inferior celui al concurentilor, cu
conditia ca acest pret sa nu fie derizoriu sau contrar uzantelor comertului
Reglementari interne:
- L 11/ 1991 – diferentiaza faptele de concurenta neloiala in functie de gravitatea lor, ceea ce nu
este prea rational (astfel, faptele de confuzie sunt considerate cele mai grave si sunt sanctionate
penal, in timp ce alte fapte de concurenta neloiala sunt considerate contraventii si sanctionate cu
amenda). L 11/ 1991 a transpus aproape ad-literam textele di Codul comercial Carol al II-lea,
adoptat in 1938 dar care nu a intrat niciodata in vigoare. L 11/ 1991 enumera fapte de
concurenta neloiala, dar enumerarea este exemplificativa. Pentru determinarea existentei unui
fapt de concurenta neloiala (chiar si a unuia dintre cele enumerate in art. 4 si 5 ale L 11/ 1991),
trebuie pornit intodeauna de la definitia generala a acestuia din art. 2 si anume faptul de
concurenta neloiala este orice act sau fapt contrar uzantelor “cinstite” in activitatea comerciala
(in sens larg). Dupa cum voi arata in continuare, de regula buna credinta a autorului faptei nu are
inlatura raspunderea autorului faptei odata ce aceasta a fost savarsita. De unde rezulta ca toata
arta este de a stabili care sunt uzantele cinstite incalcate de ag. ec. agresor (art. 4 si 5 nu fac decat
sa prezinta o lista a unor asemenea fapte. In anumite situatii insa, chiar savarsirea uneia din
faptele enumerate nu constituie o incalcare a unei uzante cinstite).

Reglementari internationale:
- Conventia de la Paris din 20.03.1883 pentru protectia proprietatii intelectuale (art. 10 bis) si
Actul aditional de la Bruxelles din 1900. Romania a ratificat aceasta conventie prin L din
13.03.1924.

Calificarea faptelor de concurenta neloiala (dupa Paul Roubier, Le droit de la

propriete industrielle, tome I, Sirey 1952, p.504):
I confuzia in detrimentul concurentului lezat
II denigrarea in detrimentul concurentului lezat
III actele de dezorganizare interna a intreprinderii concurente
IV mijloace de dezorganizare generala a pietei (acapararea agresiva a clientelei)

I. CONFUZIA

Confuzia este una dintre cele mai vechi si mai frecvente fapte de concurenta neloiala.
Prezinta frecventa maxima si in sistemul nostru cunoaste sanctiunile cele mai severe (in L
11/ 1991, aceste fapte sunt considerate infractiuni. A se compara art. 5 din L 11/ 1991 cu art.
301 din Codul penal).
Concurenta loiala obliga un comerciant sa isi identifice produsele. Dar, el nu poate utiliza
mijloace de identificare care sa creeze confuzie in randul clientelei intre intreprinderile
concurente sau intre produsele acestora.
In regula generala, confuzia rezulta din imitarea semnelor de identificare in jurul carora
se raliaza clientela (nume comercial, emblema, publicitate) sau din imitarea produselor
concurente. Nu este necesar sa existe intentie pentru a exista confuzie, ea poate sa se bazeze
numai pe confuzie
sau neglijenta (ca element volitiv al faptei de concurenta neloiala sub forma confuziei). De
asemenea, nu intotdeauna este necesara imitatia, este suficienta si o simpla asemanare pentru a
avea confuzie. Pentru a exista concurenta neloiala sub forma confuziei, este necesar ca autorul si
victima sa se afle in concurenta directa, adresandu-se aceleasi clientele comune. Pentru a
determina daca exista confuzie, judecatorul va avea drept standard un client –standard, cu o
vigilenta si atentie medii.
Definitie – act de concurenta neloiala ce consta in disimularea credibila a propriei activitati a
autorului sub aparenta unor semne distinctive fie ale concurentului lezat, fie ale unui colectiv
bine determinat de concurenti.
Are de obicei drept obiect un marcile de fabrica, comert, serviciu, dar si alte semne
distinctive care nu sunt protejate ca drepturi de proprietate industriala.
Confuzia se creeaza fie cu privire la intreprinderea comerciala a concurentului lezat, fie
cu privire la produsele sale.

Elementele definitorii ale confuziei:

a) material – consta in crearea artificiala de identitate sau de similitudine ci concurentul lezat
prin diverse instrumente (imitatie, falsificare, alte tehnici inducere in eroare). O simpla
asemanare intre subiectul activ si cel pasiv al raportului de concurenta nu este suficienta daca
asemanarea este datorata naturii produsului/ serviciului in cauza.
b) intentional – credibilitatea confuziei in mintea clientului (“clientul sa se fi putut insela”).
Credibilitatea este definita in functie de 4 criterii:
- un anumit standard de referinta, recte consumatorul cu atentie medie si cu pregatire intelectuala
medie;
- sfera consumatorilor/ clientilor afectati (depinde de natura produsului/ serviciului);
- criteriul procentual – se tine seama de un lot de consumatori/ clienti in principiu considerabil,
incluzand si consumatorii eventuali. In practica, se fac testari de piata ce se adreseaza la peste
50% din consumatorii efectivi si potentiali ai produsului/ serviciului sau care au legatura cu
intreprinderea care face obiectul confuziei;
- natura semnului distinctiv (recte, gradul de distinctivitate. De ex., in domeniul marcilor exista
marci puternice si marci slabe, marca puternica fiind un semn cu lunga tradditie si cu o larga
raspandire –vz. Coca-Cola). Cu cat semnul distinctiv este mai puternic, cu atat faptele care
creeaza confuzie in legatura cu el sunt mai usor de detectat si sunt sanctionate (cu cat semnul
distinctiv este mai slab, cu atat este mai greu de sanctionat fapta de confuzie in legatura cu acel
semn). In cazul in care marca tare, prin folosire frecventa intra in limbajul comun (vz. Xerox),
nu mai putem vorbi de confuzie in cazul in care se foloseste ca substantiv comun, cu conditia ca
sa nu fie alaturat acest substantiv –ca denumire pentru identificare- produselor unui concurent.
Marcile tari sunt protejate impotriva deprecierii lor chiar daca actul agersiv nu vine din partea
unui concurent.

Clasificari ale confuziei:

a) dupa forma
- similitudini (confuzie imitativa) – elementul material consta in imitarea/ falsificarea
elementelor de identificare a concurentului. Ex. imitarea servila a aranjamentului unei vitrine
apropiate de catre un concurent, casete audio “pirat”, etc.
- ratasare parazitara (confuzie relationista) – elmentul material consta in exploatarea de catre
autorul confuziei a popularitatii concurentului lezat prin referire abuziva la acesta sau la
produsele/ serviciile sale. Este o forma de confuzie insidioasa, ea da impresia existentei unei
legaturi intre cei doi concurenti.
b) dupa obiect
- imitarea sau falsificare semnelor distinctive folosite in raportul de concurenta (marci, embleme,
nume comerciale, etc.) – de ex., vz. art. 5 alin.2 si 3 din L 11/ 1991.
- imitarea sau falsificarea continutului mesajului publicitar – imitarea/ falsificarea nu se refera la
ideea publicitara (“ideile nu sunt brevetabile”), ci la mijlocul prin care se materializeaza. Mesajul
publicitar poate face obiectul confuziei deoarece el reprezinta un mijloc prin care agentul
economic retine atentia clientelei-tinta. In acest context, trebuie incluse si tehnologiile moderne
de comunicatie (Internet), care deschid noi posibilitati de captare a clientelei. S-a decis in Franta
ca un “chiosc telematic”, care nu este nici semn distinctiv, nici marca protejata, nici denumire
sociala, reprezinta un mijloc de exploatare a unei activitati comerciale. In consecinta, cel care il
adopta este protejat prin actiunea in concurenta neloiala, de utilizarea unui cod asemanator de
catre un concurent (codul de acces fiind un mijloc de a intra in contact direct cu cel care
organizeaza chioscul – Paris, 20.09.1991.). In ceea ce priveste Internet-ul propriu-zis, ceea ce
poate genera confuzie este radicalul din denumirea domeniului (care se compune din elementele
urmatoare: http://radicalul.com (org.sau alt domeniu generic), respectiv .fr (.ro, etc. pentru
domeniile locale). Acest radical este unic si permite identificarea titularului adresei de Internet
(este posibil ca acelasi agent economic sa aiba mai multe adrese, cu denumiri de domenii
diferite). In cazul in care denumirea unei adrese creaza confuzie, persoana care se considera
afectata poate introduce fi o actiune in contrafacerea marcii (daca ea este titulara unei marci
anterior inregistrate si un alt agent economic a deschis o adresa pe Internet care contine un
radical identic cu marca respectiva –speta decisa in Franta, cand titularului adresei pe Internet a
fost obligat sa retraga adresa), fie o actiune in concurenta neloiala (daca numele domeniului
reproduce un semn distinctiv neprotejat, dar prin reproducerea respectiva se savarseste un
parazitism sau este afectata imaginea titularului semnului distinctiv).
- substituirea de produse/ falsificarea de produse (vz. si art. 5 alin.1 din L 11/ 1991) – subiectul
activ isi plaseaza propria marfa (sau marfa altui concurent cu care are o intelegere in acest sens)
pretinzand ca nu mai are marfa concurentului (mai ales in cazul bauturilor si produselor
farmaceutice. De ex., desi la intrarea in magazin exista un semn Coca-Cola, vanzatorul ofera
produse Pepsi, afirmand celor carte il intreaba ca nu mai are stoc de produse Coca-Cola).
Subiectul activ nu va fi sanctionat daca demonstreaza in mod neechivoc ca nu mai avea marfa
concurentului lezat atunci cand a facut substituirea.
Confuzia intre doua produse poate fi generata si prin imitarea marcii. Chiar daca marca este
protejata prin actiunea in contrafacere, poate fi utilizata si actiunea in concurenta neloiala
datorita caracterului ei subsidiar (cumulativ sau alternativ cu contrafacerea). In cazul in care nu
exista imitarea marcii, nu este posibil, folosind aceleasi fapte, sa obtii condamnarea in
concurenta neloiala (dar daca sunt dovedite alte mijloace de confuzie decat cele care nu au fost
admise in legatura cu imitarea, actiunea in concurenta neloiala poate fi admisa). Prin imitarea
marcii, se creeaza in acelasi timp confuzie in randul clientelei in legatura cu originea unui produs
sau serviciu. In cazul in care marca este complexa, toate elementele sale sunt protejate prin
intermediul actiunii in concurenta neloiala, chiar daca unele din acestea nu au fost depozitate
(Cass.com. 24.01.1995; Cass.com. 23.11.1993). Pentru a putea fi folosita actiunea in
concurenta neloiala, trebuie sa existe o asemanare intre produsele oferite spre vanzare, care a fost
creata in mod voluntar pentru a atrage clientela (Cass.com. 12.07.1993). De asemenea, pentru a
avea obiect pentru actiunea in concurenta neloiala distinct de obiectul actiunii in contrafacere,
trebuie sa existe o fapta specifica de concurenta neloiala (de exemplu, produsele a caror marca
este imitata sunt vandute la un pret mult mai mic fata de produsele originale, ceea ce creeaza
confuzie in randul clientelei – nu sunt de acord pentru produsele de marca reputata. Tocmai
cand pretul este prea scazut, incepi sa te gandesti ca ai in fata un fals – Cass.com.
21.04.1992; Colmar, 13.05.1994, DS 1995, 96)
- acte normative care reglementeaza anumite forme de confuzie (drepturi de proprietate
intelectuala): O.G. 45/2000 privind producerea si comercializarea fonogramelor; Legea 64/ 1991
privind brevetele de inventii; Legea 84/1998 privind marcile
- confuzia din punct de vedere al protectiei consumatorilor (O.G. 21/1992, modificata prin O.G.
58/2000) – interzicerea de la comercializare a produselor contrafacute sau falsificate.

II DENIGRAREA

L 11/ 1991 nu foloseste expresia de “denigrare”, ci pe acea de “afirmatii mincinoase”

(care este insuficienta, deoarece uneori afirmatiile denigratoare sunt adevarate dar cu toate
acestea ele sunt sanctionate ca fapte de concurenta neloiala). In l1/ 1991 sunt fapte de denigrare
cele descrise in art. 4 lit. g.
Definitie – fapt de concurenta neloiala ce consta in raspandirea de catre un agent economic, in
public, de afirmatii depreciative sau comparative contra reputatiei pe piata ag.ec. lezat, in scop de
discreditare a acestuia (discreditarea priveste reputatia ag.ec. lezat si/sau produsele sale). Alta
definitie (la francezi)- a discredita un produs sau o persoana.
Deosebirea dintre denigrare si critica:
- critica este permisa daca este obiectiva, neutra si daca nu este facuta in scopul de a
promova interesele unui concurent in dauna concurentului criticat. Exista un drept la libera
critica, ce trebuie insa exercitat in anumite limite. De ex., o scrisoare care contine critici cu
privire la un fabricant poate fi difuzata in reteaua de revanzatori ai unei societati comerciale, atat
timp cat ramane confidentiala si nu este nici denigratoare, nici destinata a deturna clientela –
Paris, 3.07.1991, DS 1992, Somm. 341). Critica nu trebuie sa fie excesiva sau abuziva, context
in care trebuie evaluata critica umorisitica sau caricaturala. De exemplu, emisiunea “Guignols
de l’info” a Canal Plus a caricaturizat un fabricant de automobile. Actiunea in concurenta
neloiala a acestuia a fost respinsa, deoarece caricatura este un mijloc de exprimare, reflecta
libertatea de expresie, si ea nu este luata in serios de nimeni, chiar daca are un continut
ireverentios. Caricatura nu trebuie insa sa depaseasca limitele genului – Paris, 14.03.1995, DS
1996, Somm. 252. Insa, Curtea de Casatie a considerat ca pentru existenta denigrarii nu este
necesara intentia de a rani, dar datorita caracterului excesiv, repetat si provocator, emisiunea de
televiziune era denigratoare – Cass. 2e civ., 2.04.1997).
Deosebirea intre denigrare si informare:
- informarea trebuie sa fie obiectiva, in scopul de a asigura transparenta pietei. Informarea se
realizeaza in principal sub forma testarilor de marfuri.
Testarile de marfuri au un caracter denigrator daca informarea privind rezultatele lor se
face numai in sens negativ, fara a arata si calitatile marfii descoperite in urma testarii. Pentru a
nu a fi asimilate denigrarii, testarile de marfuri trebuie sa fie facute de experti independenti,
impartiali, foarte calificati, testarea sa fie obiectiva iar metodele si rezultatele publicate sa fie
exacte. In multe tari dezvoltate, testarile de marfuri se fac de organizatii non-profit (asociatii
pentru protectia consumatorilor, etc.) iar rezultatele lor sunt in general acceptate de ag.ec.
producatori/ prestatori de servicii, chiar daca sunt defavorabile acestora. Aceste testari de
marfuri au de regula rolul de a informa consumatorii, de a asigura transparenta pietei.
Elementele denigrarii
a) actiunea de denigrare sa favorizeze activitatea comerciala a autorului denigrarii. Este totusi
posibil ca actiunea de denigrare sa nu favorizeze pe moment pe autorul ei, dar sa aiba potentialul
de a-l favoriza pe termen mediu sau lung;
b) ag.ec. denigrat trebuie sa fie suficient individualizat (chiar daca nu este nominalizat). Se
considera ca exista suficienta individualizare si atunci cand exista un numar limitat de concurenti
care pot fi lesne delimitati de persoana care recepteaza afirmatia denigratoare. Cand denigrarea
este colectiva si vizeaza un numar mare de concurenti, nu poate fi sanctionata decat daca
cuprinde o critica excesiva si neonesta (de ex., afirmatiile false ale conducatorilor unui
supermarket ca produsele din carne ale fermierilor dintr-o anume regiune au un continut anormal
de mare de substante chimice, de aceea supermarket-ul nu se mai aprovizioneaza de la acestia).
In unele cazuri este necesar sa fie individualizat si produsul criticat.
c) credibilitatea denigrarii – credibilitatea depinde de subiectul caruia ii este adresata afirmatia
(se foloseste acelasi standard al consumatorului mediu ca cel analizat la confuzie) dar este
independenta de veracitatea continutului afirmatiei (in acest domeniu, exceptio veritatis nu joaca
nici un rol, spre deosebire de calomnie).
d) publicitatea denigrarii (afirmatia denigratoare trebuie facuta public, altminteri nu avem
denigrare) – depinde de nr. de destinatari ai afirmatiei denigratoare. Important este cate persoane
ar putea recepta mesajul denigrator. Comunicarile confidentiale ale comerciantului catre
subordonatii sai prin care se refera la concurenta sunt licite chiar daca in continutul lor sunt
denigratoare, cu conditia ca autorul comunicarii sa creada in adevarul afirmatiilor sale (ceea ce
explica alin.2 al art.4 lit.g din L 11/ 1991). Daca aceste comunicari sunt dezvaluite publicului de
autorul lor, fapta este sanctionata ca un act de denigrare (fapta ar putea fi sanctionata ca
denigrare, chiar daca autorul a facut o comunicare confidentiala, dar stia sau in mod rezonabil
trebuia sa stie ca ascultatorii sai vor dezvalui aceasta comunicare in public).

III DEZORGANIZAREA PRODUCTIEI [SAU A INTREPRINDERII CONCURENTE?]

- contine un conglomerat de fapte care au aceeasi finalitate: organizarea interna a ag.ec. lezat este
afectata datorita mijloacelor neoneste folosite de concurentul agresor. Prin asemenea fapte se
intervine in modul de functionare a intreprinderii comerciale a concurentului lezat fara
permisiune ag.ec. lezat, ceea ce reprezinta o incalcare a libertatii comerciale a concurentului
lezat.
Ex., boicotul, deturnarea de comenzi, spionajul economic, distrugerea reclamelor
concurentului lezat, impiedicarea aprovizionarii acestuia, etc.

IV ACAPARAREA AGRESIVA A CLIENTELEI

- alt conglomerat de fapte prin care se depasesc limitele normale ale raportului juridic de
concurenta. De data aceasta, “atacul” nu se mai desfasoara direct impotriva concurentului lezat,
ci impotriva clientelei acestuia (tinta directa este clientela. La celelalte categorii de fapte de
concurenta neloiala, clientela era tinta indirecta). Multe din aceste fapte sunt considerate ca
agresiuni si impotriva consumatorilor, fiind sanctionate ca atare (definitie a practicilor
comerciale abuzive in art.2 din interdictie generala in art. O.G. 21/1992, modificat prin O.G.
58/2000; interdictie a lor in art.9, aceeasi lege- v. si art.46 lit.a pentru amenda).
Modalitatile cel mai des intalnite de acaparare agresiva a clientelei:
- publicitatea mincinoasa (vz. art. 4 lit.f din L 11/ 1991) – are drept scop inducerea in eroare a
publicului pentru a crea o situatie de favoare a ag.ec. agresor in detrimentul celui lezat. In cazul
publicitatii mincinoase asistam la interferenta dintre dreptul concurentei si protectia
consumatorilor, deoarece consumatorii se bucura de mijloace speciale de protectia impotriva
publicitatii mincinoase. Ceea ce inseamna insa ca ag.ec. agresor poate fi sanctionat atat pt.
incalcarea dreptului concurentei, cat si pentru incalcarea protectiei consumatorilor (dpdv al
dreptului consumatorilor, a se vedea art.24 din O.G. 21/1992, modificat prin O.G. 58/2000).
- contracte ilicite (vz. L 11/ 1991 art. 4 lit. d – vanzarea “bulgare de zapada”- si lit. e –vanzarea
cu premiu). La vanzarea “bulgare de zapada”, ceea ce nu este permis este conditionarea vanzarii
de aducerea unor noi clienti de catre cumparator, dar o vanzare cu prima (cu reducere de pret) si
fara alte conditionari este perfect permisa, cel putin in sistemul nostru de drept (in Franta,
soldarea marfurilor este permisa numai daca marfurile au fost oferite cu pretul initial cel putin o
perioada de timp prescrisa de lege, de regula o luna). La vanzarea cu premiu, ceea ce nu se
permite este inducerea in mintea cumparatorului a ideei de castig prin hazard cu conditia sa
cumpare in prealabil produsul respectiv, cu alte cuvinte cumpararea produsului reprezinta
“biletul de intrare” la loterie (daca insa cumparatorul participa la o loterie sau un concurs unde se
acorda premii in produse sau servicii, nu mai avem vanzare cu premiu deoarece concurentul nu
este “fortat” sa cumpere produsul in prealabil, ci produsul reprezinta chiar castigul sau).

Vanzarea bulgare de zapada

Vanzarea “bulgare de zapada” consta in a propune unui cumparator sa o reducere a pretului
pentru produsul cumparat daca el aduce alti clienti care accepta sa cumpere produsul la acelasi
pret, cu posibiliatea de a beneficia de aceeasi reducere de pret daca aduc alti clienti s.a.m.d.
Principala critica adusa acestei vanzari este caracterul ei inselator. De ex., daca unui cumparator
i se cere da aduca 10 noi cumparatori pentru a beneficia de reducerea de pret, la nivelul al 10-lea
aceasta 10 miliarde de persoane. Inainte chiar de a exista un text specific care sa interzica
aceasta practica, jurisprudenta franceza l-a condamnat ca infractiune de escrocherie. In
momentul de fata, vanzarea bulgare de zapada este interzisa in baza art. L 122-6 din Codul
consumatorului.

Vanzarea “buy back”

Este o forma de vanzare la francezi care consta in obligatia vanzatorului de a rascumpara bunul
la pretul de cumparare intr-un anumit termen. Vanzarea poate fi analizata ca o vanzare sub
conditie rezolutorie, deoarece cel care declanseaza operatiunea de rascumparare este
consumatorul, remitand bunul. El insa poate sa nu faca acest lucru, ceea ce inseamna ca exista
un element aleatoriu al rascumpararii [mai corect ar fi termen rezolutoriu, daca vanzatorul are
obligatia si nu numai simpla optiune de a rascumpara bunul]. Jursiprudenta franceza a
condamant aceasta practica drept publicitate inselatoare. Conform unor autori, o asemenea
practica ar fi permisa numai daca oferta vanzatorului este clara si nu contine elemente de natura a
induce in eroare consumatorul iar consumatorul primeste la returnarea produsului, un produs nou
din care se scade pretul produsului vechi.

Vanzarea legata (jumelata)

In Franta, vanzarea legata este interzisa si angajeaza raspunderea autorului atat fata de
consumatori (art.30 din Ordonanta din1 .12.1986), cat si fata de concurenti (art. 36.3 din
Ordonanta din 1.12.1986). Prin aceasta forma de vanzare, vanzatorul grupeaza in acelasi lot mai
multe produse diverse si conditioneaza vanzarea unuia de achizitionarea altui produs, sau vinde
un produs la un pret redus cu conditia ca cumparatorul sa cumpere si un serviciu sau un alt
produs. Datorita reducerii pretului, cumparatorul este tentat sa cumpere tot ansamblul, desi la
inceput era interesat numai de unul din elemente. In ceea ce priveste natura acestei operatiuni,
ea acopera nu numai promovarea vanzarilor unui produs, legandu-l de altul mai atractiv pentru
consumator, dar si orice operatiune economica care leaga doua operatiuni cu titlu oneros. De
exe., jurisprudenta franceza a condamnat practica unei societati mutuale de asigurari, care a
obligat membrii sai care au subscris o polita de asigurare “pentru caz de boala si interventii
chirurgicale”, sa subscrie si o polita “accident si incendiu” pentru a putea sa beneficieze de polita
pentru caz de boala. Dupa cum am aratat deja, in Franta acest tip de vanzare este interzisa si in
relatiile dintre agenti economici.
Pentru a fi aplicat interdictia, trebuie intrunite anumite conditii privind constituirea lotului
de produse/ sevicii si privind pretul.
V RASPUNDEREA CIVILA IN MATERIA FAPTELOR DE CONCURENTA
NELOIALA

Chiar daca savarsirea unei fapte de concurenta neloiala nu este sanctionata

contraventional deoarece fie nu este reglementata ca o contraventie in lege, fie ca este prevazuta
ca o contraventie dar nu intruneste unul din elementele contraventiei (de ex., afirmatiile care se
fac despre concurentul lezat nu sunt mincinoase dar au totusi ca efect discreditarea acestuia),
concurentul lezat are deschisa calea raspunderii civile impotriva autorului faptei.

Domeniul actiunii in concurenta neloiala

Actiunea in concurenta neloiala protejeaza libertatea concurentei. Libertatea concurentei
este insa asigurata si prin alte masuri/ institutii, astfel incat apare necesitatea de a delimita
actiunea in concurenta neloiala de alte masuri de protectie. Aceasta delimitare se realizeaza in
masura in care se stabileste domeniul concurentei neloiale in raport cu alte atingeri aduse
concurentei.
Principial, in doctrina franceza domina solutia enuntata de Paul Roubier in Le droit de la
propriete industrielle in 1952, care trasa o linie de demarcatie intre concurenta neloiala si
concurenta interzisa. In cazul concurentei interzise, autorul actului actioneaza fara a avea dreptul
de a savarsi acel act, in timp ce in cazul concurentei neloiale autorul uzeaza in mod excesiv de
libertatea sa comerciala. Totusi, chiar Paul Roubier si ulterior alti autori au remarcat ca distinctia
este inutila si poate da nastere la confuzii nedorite. Mai mult, art. 1382-1383 C.civ.fr. nu fac
distinctie intre delicte si quasi-delicte, prin urmare nu se justifica nici delimitarea intre efectele
concurentei ilicite si cele ale concurentei neloiale. Solutie discutabila
In cazul in care agentul economic savarseste un act concurential interzis expres de lege
(ex. la francezi sunt actele care aduc prejudicii consumatorilor, cum ar fi vanzarea in pierdere sau
vanzarea bulgare de zapada, publicitatea mincinoasa) si care este sanctionat administrativ sau
penal, actiunea impotriva lui poate fi introdusa fie de organele statului, fie de asociatiile de
protectie a consumatorilor. Se considera in doctrina franceza in acest caz ca autorul a savarsit un
fapt ilegal de concurenta, care nu exclude insa si actiunea in raspundere civila, care asigura
repararea civila a prejudiciului. O forma a acestei actiuni este actiunea in concurenta neloiala.
Mie mi se pare fortata aceasta distinctie intre concurenta ilegala si concurenta neloiala, daca in
sfera concurentei ilegale sunt incluse toate opratiunile comerciale care sunt interzise sau limitate
de lege. In fond, Legea nr. 11/ 1990 incrimineaza administrativ si penal cele mai importante
fapte de concurenta neloiala, ceea ce inseamna ca savarsirea lor este interzisa. Dar, nu s-a
sustinut si nu s-ar putea sustine in mod serios ca asemenea fapte, datorita incriminarii exprese, nu
mai sunt de concurenta neloiala, ci sunt fapte ilegale. Mai degraba, concurenta ilegala ar trebui
limitata la faptele care incalca domeniile interzise concurentei prin lege.
Exista domenii de activitate inchise concurentei, prin contract. In mod obisnuit, acest
lucru se realizeaza prin clauze de neconcurenta, incluse in contracte de munca, de reprezentare,
de distributie exclusiva sau de franciza, etc. Concurenta anticontractuala presupune incalcarea
unei interdictii de concurenta care nu se preocupa de mijloacele utilizate, in timp ce concurenta
neloiala presupune incalcarea unei interdictii de a folosi anumite mijloace, nu incalcarea unei
interdictii de concurenta in sine. In timp ce actiunea in concurenta neloiala este o actiune in
raspundere delictuala, actiunea in concurenta anticontractuala este o actiune contractuala, cu
toate diferentele care exista intre cele doua actiuni. Dar, daca clauza de neconcurenta este lovita
de nulitate sau a ajuns la termen, actiunea in concurenta neloiala ar putea fi folosita pentru a
sanctiona comportamentul unei parti contractuale. Cu alte cuvinte, cele doua actiuni nu se
exclud reciproc. De asemenea, daca un tert este complice cu una dintre partile contractuale la
violarea clauzei anti-concurentiale, tertul va raspunde delictual (poate chiar in concurenta
neloiala). Obligatia de neconcurenta este o obligatie de a nu face orin care se interzice unei
persoane –debitorul obligatiei- de a exercita o activitate economica in concurenta cu cea
dezvoltata de o alta persoana- creditorul obligatiei de neconcurenta. Obligatia de neconcurenta
este fie de plin drept, fie voluntara, dar in ambele cazuri ea este de origine contractuala, fiind
guvernata de dreptul obligatiilor. Din aceasta perspectiva, s-a afirmat ca dreptul obligatiilor, prin
intermediul obligatiei de neconcurenta, este o sursa a dreptului concurentei (dreptul concurentei
avand nu numai functia de a proteja libera concurenta, dar si de a proteja concurentii atunci cand
aceasta protectie favorizeaza jocul concurentei). Aceasta afirmatie nu trebuie insa inteleasa ca
permitand aplicarea dreptului concurentei asupra raporturilor dintre parti generate de obligatia de
neconcurenta
Actiunea in raspundere pentru fapte de concurenta neloiala este o actiune in raspundere civila
delictuala (ca regula generala). In consecinta, trebuie intrunite toate elementele acestei
raspunderi: fapta ilicita, vinovatia autorului (agentul economic agresor), prejudiciu, legatura de
cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. Exista insa particularitati cu privire la elementele
raspunderii delictuale in ce priveste aplicarea lor la raspunderea pentru faptele de concurenta
neloiala.
a) in conceptia traditionala, se considera ca pentru existenta acestei forme de raspundere,
este necesara existenta unui raport de concurenta pe aceeasi piata relevanta, intre ag.ec. agresor
si cel lezat. Cu alte cuvinte, ambii se adreseaza aceleasi sfere de consumatori/ utilizatori sau
desfasoara activitati identice sau similare. Activitatile unde se afla in concurenta nu trebuie sa
formeze obiectul lor principal de activitate, dar ele trebuie exercitate efectiv. Aceasta conceptie
se bazeaza pe teoria clientelei comune intre agresor si victima, fiecare dintre ei urmarind sa
atraga si sa mentina o parte cat mai mare din aceasta clientela (realitate desemnata sub
denumirea de “principiul specialitatii”).
b) Prejudiciul consta, in general, din indepartarea sau pierderea clientelei (nu are importanta
ca aceasta clientela nu se orienteaza catre autorul faptei de concurenta neloiala, ceea ce conteaza
este indepartarea ei de concurentul lezat).
Notiunea de clientela este cea din dreptul comercial: valoarea pe care o reprezinta relatiile
statornicite intre fondul de comert al unui comerciant si persoanele care solicita in mod obisnuit
comerciantului respectiv marfuri, servicii sau executarea de lucrari (O. Capatina, SOCIETATILE
COMERCIALE, 1996, p.284). Se admite insa ca in cadrul clientelei intra si persoanele care ar
putea sa intre in relatii statornice de cumparare cu un comerciant, avand in vedere potentialul
produselor/ serviciilor acestuia de a le satisface propriile nevoi (o asemenea clientela potentiala
intalnim in perioada de incepere a activitatii comerciantului sau in perioada imediat urmatoare
finalizarii unei investitii de catre comerciant). Clientela este elementul cheie al fondului de
comert, este o valoare patrimoniala de natura incorporala (nu este un drept personal
nepatrimonial deoarece comerciantul nu are un drept absolut si exclusiv asupra clientelei, strans
legat de persoana sa). Dreptul comerciantului (ag.ec.) cu privire la clientela este un drept
special, asemanator unui drept real (concurentii si tertii sunt obligati sa se abtina de la fapte
contrare uzantelor comerciale cinstite si care pot aduce atingere clientelei) dar imperfect (orice
concurent care foloseste mijloace comerciale cinstite poate atrage clientela comerciale in
propria-i sfera de interese economice, poate ingloba aceasta clientela in propriu-i fond de comert
fara a fi obligat sa despagubeasca pe comerciantul care a pierdut clientela. Mai mult, este in
firea lucurilor ca orice comerciant sa incerce sa isi dezvolte clientela prin concurenta onesta, pe
seama atragerii clientelei celorlalti comercianti cu care se afla in raporturi de concurenta directa).
c) Cu privire la fapta ilicita, se considera in genere ca indiferent de forma ei, ea consta in
incalcarea unei obligatii de a nu face (obligatia oricarui comerciant ca in exercitarea comertului
sau sa se abtina de la folosirea de mijloace neloiale fata de concurentii sai. S-a afirmat chiar ca
aceasta obligatie este o obligatie sociala) si nu a unui drept (recte, dreptul concurentului lezat la
clientela) deoarece, de principiu, dreptul la clientela nu este un drept absolut si exclusiv si orice
concurent poate “acapara”, fara teama de a fi pedepsit, clientela unui comerciant daca foloseste
mijloace licite. Din punct de vedere practic, ceea ce intereseaza in determinarea faptei ilicite este
natura mijloacelor folosite in savarsirea actului de concurenta (respectiv, daca sunt sau nu
contrare uzantelor cinstite) si nu felul acestora.
In doctrina si jurisprudenta franceza, se considera ca este suficienta determinarea
existentei unei fapte neloiale de concurenta (si nu a unei simple tenative), pentru a putea deduce
si alte elemente ale actiunii in concurenta neloiala (vinovatie, prejudiciu). Neloialitatea faptei de
concurenta se manifesta prin ceea francezii numesc “trouble commercial”, si ea este o forma a
excesului in exercitarea libertatii comertului. Este suficient sa exista tulburarea comerciala
pentru a fi in prezenta unui interes nascut si actual care deschide calea actiunii in justitie.

d) Cat priveste vina agresorului, o parte a doctrinei considera ca ea trebuie sa se manifeste

sub forma relei-credinte (adica, sub forma intentiei de a cauza un prejudiciu. In dreptul nostru,
aceasta opinie porneste de la interpretarea per a contrario a art. 1 din L 11/ 1991). In dreptul
francez, unde actiunea in concurenta neloiala isi are fundamentul juridic in art. din Codul civil
privind raspunderea delictuala pentru fapta proprie, se considera de catre autori influenti ca este
necesara cel putin existenta une culpe. Nu este necesarsa fie demonstrata existenta unui element
intentional (poate fi vorba si de un quasi-delict). Nu are importanta reaua-credinta a autorului,
este suficienta demonstrarea unei neglijente sau imprudente. Dar, culpa aceasta trebuie dovedita,
nu este suficienta o simpla prezumtie de culpa (dar ar putea fi dovedita prin folosirea unui cumul
de prezumtii simple). Culpa apare in cadrul unei actiuni prin care se incalca fie o lege, fie o
uzanta comerciala. Pe o linie deosebita s-a inscris insa practica Curtii de casatie franceze, care a
sanationat fapte de conncurenta neloiala in lipsa oricarui element intentional, desi instantele de
fond au fost de multe ori reticente in a sanctiona fapte concurentiale neloiale care sunt savarsite
din culpa sau neglijenta, probabil din dorinta de a nu restrange excesiv libertatea comertului.
Existenta raspunderii pentru fapte de concurenta neloiala in lipsa oricarui element intentional
infirma astfel conceptia originala, care sustinea ca raspunderea pentru fapte de concurenta
neloiala presupune intotdeauna rea credinta, in timp ce actiunea in raspundere pentru concurenta
ilicita poate exista si in cazul unei simple neglijente sau imprudente. Pana la urma, chiar si
raspunderea in lipsa unui element intentional poate fi privita ca o raspundere subiectiva, in sensul
ca prin folosirea de mijloace de concurenta neloiala, autorul a incalcat o obligatie de prudenta,
neluand toate masurile de precautie pentru a se asigura ca actele sale nu afecteaza un alt agent
economic (aspect vizibil mai ales in cazul confuziei, cand autorul nu a stiut de existenta unui
agent economic de talie modesta, ale carui semne distinctive le-a utilizat in interes propriu).
e) Legatura de cauzalitate – nu se cere dovedirea ei atunci cand existenta prejudiciului nu
este o conditie pentru admiterea actiunii in raspundere pentru concurenta neloiala.
Daca se cere insa si acoperirea prejudiciului, in dreptul francez instantele solicita reclamantului
sa demonstreze legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. O astfel de legatura exista,
de exemplu, atunci cand se constata ca exista o corelatie intre instalarea unei interprinderi
concurente si reducerea cifrei de afaceri a reclamantului, nefiind probate alte cauze pentru
reducerea acestei cifre de afaceri.

Raspunderea civila contractuala in cazul actelor de concurenta neloiala

Faptul ca agentii economici se afla intr-o permanenta concurenta nu exclude posibilitatea
ca, in anumite situatii, ag.ec. concurenti sa intre in relatii contractuale directe.

Exercitiul actiunii in concurenta neloiala

Opinia care prevaleaza in Franta este ca actiunea in concurenta neloiala are caracter
subsidiar, astfel ca ea poate fi intentata atunci cand victimei nu i-a mai ramas nici o alta cale de
reparare a prejudiciului sau poate fi intentata simultan cu o actiune in raspundere contractuala
(dar cele doua actiuni urmaresc sa repare prejudicii distincte) sau cu actiunea in contrafacere. Nu
este necesar ca reclamantul sa aiba calitatea de comerciant, insa nu poate fi o asociatie de
protectie a consumatorilor. Aceasta actiune urmareste sa sanctioneze un abuz in exercitarea
libertatiii comertului, cu alte cuvinte incalcarea obligatiei de a te comporta loial in activitatea
comerciala. Deci sfera celor care pot fi afectati (si care au calitate procesuala activa) este foarte
larga: persoane fizice sau juridice sau organisme profesionale care au suferit un prejudiciu
concurential (de ex., un sindicat profesional).
In cazul in care actiunea in contrafacere nu poate fi exercitata deoarece marca este nula,
titularul marcii nu poate introduce actiunea in concurenta neloiala in cazul in care faptele ar
putea fi calificate si ca fapte de concurenta neloiala (aceasta deoarece aceleasi fapte nu pot da
nastere unei duble actiuni de natura civila). Calificare dubla pot primi faptele de reproducere sau
imitare a elementelor marcii. Insa, daca faptele invocate sunt diferite de faptele de contrafacere,
actiunea in concurenta neloiala poate fi introdusa (de ex., imitarea unui ambalaj care nu a fost
depozitat ca marca, asemanarea existenta intre documentele publicitare, etc.).
In ceea ce priveste cumulul actiunii in concurenta neloiala cu actiunea in contrafacere,
este suficient ca faptul de concurenta neloiala sa fie distinct de faptul de contrafacere. In ce
masura este distinct, va stabili instanta, de la caz la caz. De ex., paratul ofera produse imitand
sau copiind produsele unui concurent, care sunt protejate de un drept de proprietate intelectuala,
la un pret (net) inferior celui al concurentului. Imitatia este act de contrafacere, pretul inferior
este act de concurenta neloiala deoarece urmareste sa creeze confuzie in randul clientelei, in
legatura cu originea celor doua produse. Faptul de a expune produse contrafacute nu este
neaparat un act distinct de concurenta neloiala, deoarece libertatea comertului permite exercitiul
unor activitati similare in locuri identice. Asemenea cazuri au aparut mai ales in legatura cu
obiectele de imbracaminte de marca.
[banuiesc ca la contrafacere, scopul principal este de a castiga bani vanzand produse pentru care
nu ai cheltuit cu dezvoltarea, design-ul, etc., in timp ce la concurenta neloiala prin confuzie,
scopul principal este de castiga bani de a atrage clientela sa cumpere de la tine, nestiind de fapt
ca tu nu esti “autorul” acelor produse]

Conditii procedurale privind actiunea in concurenta neloiala

Cu privire la instanta competenta, doctrina si jurisprudenta franceza considera – cu
privire la faptele care pot fi calificate atat ca fapte ce incalca dreptul la marca, cat si ca fapte de
concurenta neloiala- ca instanta competenta este instanta care judeca incalcarile aduse dreptului
la marca (in Franta, aceasta este tribunalul de mare instanta, in timp ce faptele de concurenta
neloiala sunt judecate de tribunalul de comert). Daca reclamantul incearca sa atraga competenta
instantei invocand numai faptele de concurenta neloiala, actiunea sa va fi respinsa (in cazul in
care reclamantul invoca faptul ca paratul foloseste o marca asupra careia nu are un drept valabil).
Chiar daca reclamantul doreste numai alocarea despagubirilor cauzate de concurenta neloiala,
instanta competenta este tot cea care judeca atingerile aduse marcii, in cazul in care riscul de
confuzie in randul clientelei isi are sursa in utilizarea unei marci. Cu alte cuvinte, ori de cate ori
obiectul procesului il constituie atingerea unui drept privativ rezultand din detinerea marcii,
competenta este instanta care judeca litigiile privind marcile. Pe de alta parte, competenta
instantei care judeca faptele de concurenta neloiala poate fi atrasa in cazul in care faptele acuzate
se intemeiaza pe alte elemente decat atingerile aduse dreptului la marca si care nu pun in cauza
nici validitatea, nici drepturile asupra acesteia, si care nu sunt conexe unei contrafaceri (de
exemplu, denigrarea produselor, deturnarea comenzilor, etc.).
Cu privire la numele comercial, insigna sau titlul unei publicatii, cum acestea sunt in
general aparate prin actiunea in concurenta neloiala, competenta de principiu apartine instantei
care are competenta generala de a judeca faptele de concurenta neloiala. Daca insa ele au fost
inregistrate si ca marca, atunci competenta apartine instantei care judeca actiunea in contrafacere
(insa, exista discutii daca aceasta este competenta si in cazul in care nu se invoca drepturi legate
in marca).

Efectele actiunii in concurenta neloiala

Aceasta actiune are o dubla vocatie: preventiva si compensatorie. In dreptul francez, reclamantul
poate obtine in urma ei atat despagubiri, cat si injonctiunea autorului (interzicerea acestuia de a
continua actul de concurenta neloiala), precum si publicarea hotararii de condamnare (aceste
masuri pot fi luate atat individual, cat si cumulativ). Cat priveste condamnarea la despagubiri, ea
poate fi simbolica (Paris, 9.12.1992, D.S. 1994, Somm. 223 – despagubiri de un franc).
Interdictia autorului poate consta in a-i cere acestuia sa faca sau sa nu faca ceva. Masurile de
interzicere pot fi luate in absenta oricarui prejudiciu. Daca dupa condamnare, paratul continua
actele de concurenta neloiala, acestea constituie noi acte, generatoare de un prejudiciu distinct.

BIBLIOGRAFIE :

Fr.-J. Danthe, Le droit international prive suisse de la concurrence deloyale, Ed. Librairie
Droz, Geneva, 1998
David J. Harland, The legal concept of unfairness and the economic and social environment:
fair trade, market law and the consumer interest, in “Unfair advertising and comparative
advertising” (editor E.Balate), Ed. Story-Scientia, Bruxelles, 1988
G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de
Droit et Jurisprudence, 1998
M-L. Izorche, Les fondements de la sanction de la concurrence deloyale et du parasitisme