UTILAJE PETROCHIMICE

U2. Recipiente cu pereti subtiri 3h

Obiective
Principalele obiective pentru unitatea de învătare U3, sunt:
- elementele generale ale recipientelor cu pereti subtiri;
- solicitările recipientelor sub presiune;
- notiunea de membrană şi teoria de membrană;
- calculul vaselor care conţin gaze sub presiune

Teste de autoevaluare
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Rezumatul
Bibliografia
Timpoul alocat 3h

1. Elementele generale ale recipientelor cu pereti subtiri

Recipientele sub presiune sunt realizate din produse laminate din otel carbon sau otel
aliat, fig U3.1.
Un recipient sub presiune este construit din urmatoarele parti componente, fig U3.1.:
 recipientul propriu-zis compus din: mantaua, fundurile (capacele), racordul de
încărcare, racordul de tras (golire), gură de vizitare, racordul pentru manometru, racordul pentru
supapa de sigurantă, racordul pentru indicatorul de nivel, sistemul de susŃinere (suporturile)
etc.;
 echipamentul obligatoriu constituit din: supapa de sigurantă, manometrul (eventual şi
termometru), indicatorul de nivel, placa de timbru;
 echipamentul interior impus de scopurile tehnologice şi care este întâlnit la recipientele
(aparatele) cu destinatie specială (de ex: talerele în cazul coloanelor de fractionare) şi care
nu comportă calcule mecanice deosebite;
 constructii de deservire (în general metalice) pentru crearea conditiilor optime de
exploatare şi întretinere a recipientului compuse din podete, scări, dispozitive de ridicare
etc.

Mantaua cilindrică a recipientelor este realizată, în general, din virole sudate cap la
cap. Virolele sunt realizate prin văltuire, dintr-un număr minim de table, lătimile tablelor
trebuind să corespundă lătimilor standardizate de tablă (cu excepŃia virolei de închidere).
Fundurile recipientelor sunt executate, în general, prin ambutisare (presare) la cald,
ele putând avea diverse forme geometrice, confectionate dintr-o singură bucată de tablă
(atunci când diametrul desfăşurat al acestuia se încadrează în lăŃimea de tablă standardizată),
sau din două sau mai multe bucăti.

Recipientele sub presiune reprezinta categorie de corpuri solide care include o gamă largă
deechipamente, de la rezervoarele pentru transportul şi depozitarea materialelor fluide sau
pulverulente, până la cupole şi părţi, schimbatoare de caldura etc.
Structura acestor corpuri seamănă cu a plăcilor curbe, de grosime mică, iar forma le este
definită de suprafaţa lor mediană, care ia naştere prin rotirea unei curbe oarecare
(numită generatoare) în jurul unei axe, pe care o întâlneşte sau nu şi care reprezintă axa vasului,
fig. U3.1,a,b.

U3. Recipiente cu pereti subtiri 1

UTILAJE PETROCHIMICE

Fig. U3.1 Recipient sub presiune orizontal:

1 – mantaua; 2 – fundurile; 3 – racordul de încărcare; 4 – racordul de tras (golire); 5 – gura de vizitare;
6 – racordul pentru manometru (termometru); 7 – racordul pentru supapa de sigurantă;
8 – racordurile pentru indicatorul de nivel; 9 – sistemul de sustinere (suporturile); 10 – supapa de sigurantă;
11 – manometrul; 12 – indicatorul de nivel; 13 – placa de timbru.

Fig. U3.1b. Elementele geometrice

ale elementelor de tip placi curbe
pentru un recipient sub presiune

Fig. U3.1c. Elementele geometrice

Fig U3.3. Elementele geometrice
ale elementelor de tip placi curbe
ale structuriloe geometrice complexe
pentru un recipient sub presiune

2. Solicitările recipientelor cu perete subtire sub presiune

La calculul de dimensionare şi verificare a elementelor componente recipientelor sub
presiune se iau în considerare următoarele solicitări:
 solicitări datorate presiunii, care pot fi:
- interioară - manometrică sau hidrostatică;
- exterioară – propriu-zisă (la aparatele cu manta dublă) sau datorită
U3. Recipiente cu pereti subtiri 2
UTILAJE PETROCHIMICE
vacuumului din interior (de exemplu la coloanele de distilaŃie în vid).
 solicitări speciale provenite din:
- sarcini masice (mediu tehnologic şi greutatea proprie);
- sarcini accidentale, în general sarcini climatice cum ar fi solicitările
eoliene (importante la recipientele care oferă o suprafată transversală mare acŃiunii vântului,
cum ar fi coloanele);
- sarcini extraordinare, în general seismice, la recipientele înalte şi zvelte
(de exemplu la coloane).
 solicitări diverse cum ar fi:
- solicitări locale datorate rezemării pe suporturi sau împingerii axiale din
conductele calde de interconectare ale recipientelor;
- solicitări dinamice de rezonantă;
- solicitări provenite din explozii, detonatii etc;
- solicitări datorită împingerii pământului la recipientele îngropate.
La proiectarea unui recipient sub presiune trebuie analizat care solicitare este
predominantă şi eventual făcută o însumare a efectelor solicitărilor.
In cazul unui recipient cilindric orizontal sau sferic de presiune mare, predominantă este
solicitarea din presiunea interioară, iar în cazul aparatelor de tip coloană, predominante sunt
solicitările masice, eoliene şi eventual seismice, care trebuiesc însumate.

3. Notiunea de membrană şi teoria de membrană

Membranele sunt corpuri delimitate de două suprafete foarte apropiate, deci de

grosime foarte mică. Membranele sunt, deci, învelişuri cu pereti subtiri.

Clasificarea membranelor se poate face după următoarele criterii:

 după natura lor:
- naturale, cu grosimea în general neuniformă (de exemplu coaja unui pepene, coaja de
ou etc.);
- tehnice, cu grosimea constantă sau variabilă după anumite legi.
 după tip:
- închise (exemplul la recipiente);
- deschise ce se pot obŃine prin secŃionarea oricărei membrane închise.
 după formă:
- simetrice, în general cu simetrie axială sau de revoluŃie (majoritatea membranelor
tehnice);
- asimetrice.

Elementele caracteristice ale membranelor sunt:

 suprafata mediană, care reprezintă locul geometric al punctelor echidistante fată
de cele două suprafete (exterioară şi interioară);
 grosimea membranei, care reprezintă distanŃa pe normală dintre suprafata
interioară şi cea exterioară;
 razele principale de curbură ale suprafeŃei mediane care au valori extreme.

U3. Recipiente cu pereti subtiri 3

UTILAJE PETROCHIMICE

Fig U3.2 Invelisuri axial simetric presurizate la interior

a-cilindric, b-tronconic, c-sferic, d-elipsiodal

Pe astfel de suprafeţe pot să fie definite, în orice punct, raze de curbură în număr infinit,
diferite ca valori în funcţie de planul în care sunt măsurate. Valorile principale ale acestei
mulţimi se definesc pe normala dusă la suprafaţa curbă, în acel punct (fig. U3.1a) şi sunt legate
de două familii de curbe, denumite meridiane şi respectiv cercuri paralele (cu razele notate cu r).
Cele două raze de curbură principale dintr-un punct arbitrar al vasului, identificat prin
distanţa x a secţiunii (perpendiculare pe axa vasului) în care se află (faţă de un reper de pe axă,
convenabil ales), sunt notate cu indicele uneia dintre aceste familii de curbe şi se definesc astfel:
 ρm(x) – raza de curbură (din acel punct) a generatoarei vasului; pentru cazurile suprafeţelor care
sunt generate de o dreaptă, se ia ρm(x) = ∞;
 ρp(x) – distanţa, măsurată pe normala la suprafaţă din punctul respectiv, de la această suprafaţă
până la axa vasului; dacă generatoarea este un semicerc (cum se întâmplă la suprafeţele sferice) sau o
dreaptă paralelă cu axa vasului (la cilindrii), atunci ρp(x) = r(x) = R (raza sferei, respectiv a cilindrului ce
reprezintă vasul).
Din faptul că vasele despre care se discută aici au pereţi subţiri, în comparaţie cu distanţele
de la suprafaţa vasului până la axa de rotaţie, se deduc două consecinţe importante: pe de o parte,
devine admisibilă ipoteza că tensiunile care apar în pereţi, într-un punct arbitrar,
sunt constante ca mărime pe grosimea acestora, iar pe de altă parte starea de tensiuni din orice
punct din pereţii vasului este plană, cu tensiunile principale dirijate tangent la cele două familii
de curbe prezentate mai sus. Este important de semnalat că prin fiecare punct al vasului trec două
astfel de curbe, una de tip meridian şi un cerc paralel, ale căror tangente sunt mereu reciproc
perpendiculare.
Pe această bază s-a ajuns ca tensiunile principale din orice punct să fie definite şi notate tot
în conexiune cu meridianele şi paralelele vasului, adică σm(x), respectiv σp(x) (cum se prezintă
în figura U3.1b, pe un element de volum izolat imaginar din peretele, de grosime h, al vasului).
Tot pe baza faptului că pereţii sunt subţiri se admite că, deşi de obicei sunt din oţel sau din
alte materiale rezistente, aceştia se comportă, sub solicitări mecanice, după modelul
unei membrane: preiau tensiuni de întindere, dar nu suportă încovoiere. Prin urmare, în orice
punct al vasului se pot măsura, pe direcţii diferite, o infinitate de valori ale tensiunilor, toate de
întindere; iar cele extreme au direcţii tangente la cercul paralel, respectiv la curba meridian din
acel punct. Pentru început se ia în considerare solicitarea vasului prin presiunea p, exercitată
asupra pereţilor de fluidul din vas; când acesta este un gaz, presiunea are valoare constantă în
toate punctele vasului. Dacă punctul în care se face analiza se află în secţiunea transversală
situată la distanţa x faţă de reper (în figura alăturată reperul este capătul de jos al vasului), atunci
între valorile tensiunilor principale şi parametrii vasului din acel punct este adevărată următoarea
relaţie:

 1

U3. Recipiente cu pereti subtiri 4

UTILAJE PETROCHIMICE
Aceasta este ecuaţia lui Laplace, matematicianul francez care a dedus-o cel dintâi, cu ea se
începe studiul oricărui vas cu pereţi subţiri; necunoscutele din ecuaţie sunt tensiunile din punctul
de calcul, iar găsirea acestor valori necesită o a doua relaţie care să le conţină. Scrierea ecuaţiei a
doua se poate explica direct pentru cazul cel mai general de încărcare a unui vas de revoluţie cu
pereţi subţiri, cel în care conţinutul este o pulbere sau un fluid cu greutate proprie importantă şi
care solicită pereţii vasului cu o presiune care creşte, de la suprafaţa de sus a încărcăturii către
baza ei. Se face din nou precizarea că, grosimea pereţilor fiind mică, greutatea
vasului este neglijabilă, în raport cu solicitările exterioare, astfel încât nu este inclusă în calculul
de rezistenţă. Mai trebuie subliniat că, pentru a se ajunge la o solicitare simetrică a pereţilor,
acest tip de încărcare necesită poziţionarea vasului cu axa verticală, cerinţă care este respectată în
majoritatea aplicaţiilor practice din această categorie.
În condiţiile descrise, eforturile care apar în pereţii vasului, într-o secţiune transversală
oarecare, notată cu (x), exprimă efectele produse de trei tipuri de mărimi fizice (două exterioare,
active şi una interioară, reactivă):
 greutatea G(x) a încărcăturii aflate sub secţiunea (x), adică produsul dintre volumul de fluid de
sub secţiune Vf(x) şi greutatea specifică a fluidului, notată cu γ;
 presiunea p(x), exercitată de coloana de fluid aflată deasupra secţiunii (x); acest termen nu
depinde de volumul, ci numai de înălţimea H(x) a coloanei de fluid şi de greutatea lui specifică,
întrucât se cunoaşte că p(x) = γ·H(x); pe de altă parte, efectul de tip forţă din pereţi F[p(x)] este
produsul dintre presiunea p(x) şi aria Af(x) pe care fluidul o ocupă în secţiunea de calcul;
 forţa de rezistenţă Fr(x) din pereţi, adică produsul dintre aria Am(x) ocupată de materialul
pereţilor în secţiunea (x) şi tensiunile σm(x) din pereţi, care luate individual sunt întotdeauna
cuprinse într-un plan longitudinal de secţionare a vasului; în plus, ele au direcţia tangentei la
curba meridian care trece prin punctul de calcul, deci vor fi înclinate sub un anumit unghi α faţă
de verticală, în secţiunile unde tangenta respectivă nu este paralelă cu axa vasului.

Folosind aceste notaţii, ecuaţia a doua pentru stabilirea tensiunilor, la vasele de revoluţie

cu pereţi subţiri, exprimă echilibrul forţelor de mai sus, proiectate pe direcţia axei de rotaţie a
vasului, astfel:

2
Ecuaţiile (1) şi (2), particularizate cu parametrii concreţi ai unei aplicaţii date, sunt
suficiente pentru găsirea expresiilor după care variază cele două feluri de tensiuni pe înălţimea
vasului (adică în funcţie de poziţia secţiunii transversale de calcul). Trasarea diagramelor care
exprimă aceste evoluţii evidenţiază în ce secţiune se produce solicitatea periculoasă în pereţii
vasului, iar valorile tensiunilor din acea secţiune se vor folosi în calculul de rezistenţă. Se poate
recunoaşte o stare plană de solicitare, cu tensiunile principale  σm(x) şi σp(x), al căror efect global
trebuie evaluat cu una dintre teoriile de rupere.

Ca principiu ar trebui folosită teoria εmax, pentru materialele fragile, respectiv una dintre
teoriile  τmax şi Uf, dacă materialul vasului este tenace; pe de altă parte este util de observat că,
deoarece tensiunile principale au acelaşi semn, teoria τmax conduce la aceeaşi valoare a tensiunii
echivalente ca şi teoria  σmax   (întrucât σ3 = 0), adică egală cu cea mai mare dintre tensiunile
principale. Astfel că relaţia calculului de rezistenţă se scrie:
                
3
Pe baza acestei relaţii se pot rezolva probleme din toate cele trei categorii clasice întâlnite
în studiul rezistenţei materialelor:
a. de verificare –cunoscând toţi parametrii constructivi şi de încărcare, trebuie stabilit
dacă proiectarea vasului este corectă;
U3. Recipiente cu pereti subtiri 5
UTILAJE PETROCHIMICE
b. de încărcare maximă – se calculează cât de mult fluid poate fi introdus într-un vas
complet cunoscut, ca dimensiuni şi ca material;
c. de dimensionare – se cunosc materialul vasului şi încărcătura care trebuie preluată,
dar şi o parte dintre dimensiunile finale; de exemplu se impun înălţimea H şi raza R, pentru care
se stabileşte grosimea necesară hmin a tablei din care trebuie realizat vasul, sau se impun H şi h şi
se calculează valoarea maximă Rmax a razei pe care vasul o poate avea.

4. Calculul vaselor care conţin gaze sub presiune

După cum s-a arătat deja, particularitatea principală a aceste vase constă în greutatea cu totul
neglijabilă a gazelor, ceea ce simplifică mult ecuaţia a doua, dar face şi ca presiunea să fie constantă în
orice punct din vas. Principiile de calcul pot fi exersate într-un mod unitar dacă se imaginează un vas
format din tronsoane având geometrii distincte de tipurile cel mai des întâlnite în practica inginerească,
fig U3.3. Se poate observa că, în cazul vaselor cu gaze, simetria de solicitare este asigurată chiar şi la
aşezarea orizontală a axei de rotaţie; în plus, pentru vasele cilindrice şi sferice nu există deosebiri între
secţiunile transversale, deci calculul este identic oriunde ar fi făcută secţionarea acelui vas, ceea ce nu mai
este valabil la vasele de formă conică.

Particularităţile celor trei tronsoane vor fi evidenţiate prin analiza lor succesivă, fig U3.3:
a. porţiunea sferică are proprietatea unică de egalitate a razelor principale de curbură, în orice
punct, adică ρp(x)=ρm(x)=R;
Pe de altă parte, simetria specială a sferei şi presiunea constantă din interior fac ca tensiunea din
perete să aibă o valoare unică, indiferent de direcţia pe care s-ar măsura, deci σp(x)=σm(x)=σ; din aceste
motive, ecuaţia lui Laplace (1) se scrie simplu şi este suficientă pentru aflarea valorii tensiunilor
principale, cu care se completează condiţia de rezistenţă de pe acest tronson al vasului:

Prin urmare, un vas sferic cu gaz sub presiune are aceeaşi valoare a tensiunii, în orice punct şi pe
orice direcţie s-ar face măsurarea, ceea ce este uşor de intuit dacă se imaginează orice minge umplută cu
aer.

b. porţiunea cilindrică are ca generatoare o dreaptă, de unde ρm(x) = ∞, în vreme ce a doua rază

de curbură principală este ρp(x) = R; aceste date fac ca ecuaţia lui Laplace să se scrie astfel:

Pentru scrierea ecuaţiei a doua trebuie observat că termenul dat de  greutatea fluidului va lipsi
complet, că generatoarea vasului este paralelă cu axa de rotaţie (adică înclinarea tensiunilor σm va fi α = 0,
de unde cosα = 1), că aria de fluid din orice secţiune este Af(x) = πR2 şi că aria de metal din secţiunea (x)
este de formă inelară, cu pereţi subţiri; o astfel de arie se exprimă simplu dacă se imaginează că inelul
este decupat, pe direcţia unei raze, apoi desfăşurat pe un plan, încât se obţine un dreptunghi îngust, cu
înălţimea h şi cealaltă latură egală cu lungimea pe contur (2πR) a inelului iniţial; prin urmare   Am(x) =
2πRh. Folosind aceste informaţii, precum şi toate datele iniţiale din problemă (de exemplu aceea că
presiunea are peste tot valoarea p), ecuaţia 2 se reduce la următoarea egalitate:

Valorile celor două tensiuni principale obţinute mai sus nu depind de poziţia (x) a secţiunii de
calcul, ceea ce confirmă că nici în cazul vaselor cilindrice cu gaze nu există deosebiri de calcul între
secţiunile transversale. În plus, s-a obţinut rezultatul remarcabil că tensiunile meridiane au valori pe
jumătate faţă de celelalte tensiuni principale din pereţii vasului; aceasta arată că astfel de vase sunt puse în
pericol de tensiunile circumferenţiale şi că eventuala lor fisurare se va produce pe direcţia
generatoarei (perpendiculară pe cea a tensiunilor periculoase).

U3. Recipiente cu pereti subtiri 6

UTILAJE PETROCHIMICE
Relaţia calculului de rezistenţă se scrie astfel:

Comparând cu rezultatele de la porţiunea sferică, se observă că tensiunile de pe tronsonul cilindric

sunt de două ori mai mari, adică un vas sferic este mai avantajos, întrucât suportă presiuni de gaz duble,
faţă de un vas cilindric din acelaşi material şi cu aceleaşi valori ale parametrilor R şi h. Trebuie însă
subliniat că superioritatea vaselor sferice este greu de exploatat în practică, datorită problemelor dificile
de rezemare puse de aceste vase şi care nu există pentru cele cilindrice.
c. porţiunea conică are tot generatoare dreaptă, cu ρm(x) = ∞, iar a doua rază de curbură principală
este variabilă ca mărime, de la o secţiune transversală la alta, întrucât depinde de raza r(x) a secţiunii şi de
înclinarea generatoarei, după relaţia ρp(x) = r(x)/cosα; ecuaţia lui Laplace are forma:

Acest rezultat, împreună cu desenul de mai sus (fig. U3.3), arată că tensiunile circumferenţiale de
la vasul conic cu gaz variază liniar pe înălţimea vasului, la fel cu raza r(x), sunt nule la vârful conului şi
maxime la baza lui, unde valoarea lor este:

Pentru completarea ecuaţiei (2) se folosesc raţionamentele făcute pentru tronsonul cilindric,
ţinând însă seama că raza secţiunii este variabilă şi că generatoarea este înclinată:

Tensiunile cele mai mari sunt cele circumferenţiale, astfel încât condiţia de rezistenţă se scrie sub forma:

Rezultă că şi pe tronsoanele conice fisurarea tinde să se producă tot pe direcţia generatoarei

vasului care conţine gaz sub presiune. În plus, valoarea tensiunilor maxime din porţiunea conică diferă de
cea de la cilindru doar prin mărimea cosα, care apare la numitor, deci tensiunile din zona conică sunt cele
mai mari din întregul vas. O consecinţă importantă a acestei diferenţe este că, la graniţa dintre cele două
tronsoane, se produce un salt al tensiunilor, care poate fi periculos pentru integritatea vasului. În mod
obişnuit se adoptă, în faza de proiectare, o măsură de consolidare locală a pereţilor, prin adăugarea unor
bandaje exterioare, solidarizate cu vasul, pentru a mări grosimea h în zona saltului. Analiza condiţiilor de
rezistenţă scrise mai sus arată că tensiunile din pereţi, la vasele cu gaze sunt cu atât mai mari cu cât
presiunea gazului şi raza R sunt mai mari, dar sunt invers proporţionale cu grosimea pereţilor; cota H are
influenţă doar la vasele conice, unde creşterea înălţimii duce la scăderea înclinării α şi la creşterea lui
cosα, deci la scăderea tensiunilor.În principiu se observă că vasele de dimensiuni mari suportă doar
presiuni relativ mici ale gazelor conţinute.

A. Vase cilindrice rezemate la bază

Specificul acestei rezemări este apariţia la baza vasului (fig. U3.4) a reacţiunii R, egală ca
mărime cu greutatea lichidului din vas. Ecuaţia lui Laplace se scrie ca la vasele cu gaze:

Se observa că, la vasele cilindrice, este util ca  poziţia x a secţiunii transversale de calcul să fie

indicată în raport cu nivelul superior al lichidului din vas, aşa cum se observă în figură. În acest
fel, presiunea din zona cu lichid (care în cazul de faţă ocupă trei sferturi din înălţimea vasului) se exprimă
sub forma p(x)=γx, iar expresia şi valorile importante ale tensiunilor circumferenţiale se vor scrie astfel:

U3. Recipiente cu pereti subtiri 7

UTILAJE PETROCHIMICE
Pentru regiunea din partea de sus a vasului, în care nu există lichid, pereţii nu sunt încărcaţi cu
presiune, deci membrul drept din ecuaţia lui Laplace este nul şi se obţine că  σp(x1)=0 ,  aşa cum este
arătat şi pe grafic. Analiza tensiunilor σm(x) necesită scrierea ecuaţiei a doua, de forma (2), care pentru
vasul de faţă are următorul aspect:

Ariile Am(x) şi Af(x) au fost explicitate şi se scriu la fel ca în aplicaţia anterioară, iar rezultanta R este
egală cu greutatea lichidului din vas: R= γ·πR2·(3H/4). Presiunea p(x) şi volumul V(x) – al lichidului de
sub secţiune sunt diferite pentru cele două regiuni marcate pe înălţimea vasului şi pe care ecuaţia de mai
sus se particularizează astfel:

- pentru  x1 € (0; H/4) (regiunea lipsită de lichid) p(x1) = 0 Vf(x1) = πR2·(3H/4)

termenii din membrul drept al acestei ecuaţii se reduc, deci   σm(x1) = 0; pentru  x2 € (0; 3H/4) (regiunea
care conţine lichid), p(x2) = γ·x,  Vf(x1) = πR2·[(3H/4)-x]

la fel ca mai sus, membrul drept este nul, deci   σm(x2) = 0.

Concluzia acestei aplicaţii este că la vasele cilindrice cu lichide care sunt rezemate la bază
tensiunile de pe direcţia meridiană sunt nule pe toată înălţimea vasului, indiferent dacă acesta este umplut
complet sau parţial. Pereţii sunt solicitaţi numai prin tensiunile circumferenţiale, care sunt proporţionale
cu presiunea din vas, adică există numai în zona care conţine lichid; presiunea fiind crescătoare odată cu
adâncimea în lichid, tensiunile sunt maxime la fundul vasului (unde se formează prima fisură, pe direcţie
verticală, dacă vasul nu este bine proiectat), iar relaţia calculului de rezistenţă se va scrie ca la o stare
uniaxială de tensiuni:

Aplicatii
A1: Sa se calculeze presiunea maximă de gaz pe care o suportă un vas conic cu H=1m şi α=60°,
făcut din tablă de oţel cu grosimea h=3mm şi rezistenţa admisibilă la tracţiune σ a=160MPa.
Relaţia de rezistenţă conduce la următoarele calcule:

Pentru a evidenţia diferenţa de capabilitate dintre vasele cilindrice şi conice, construite în

parametri asemănători, se va compara presiunea maximă pe care o pot suporta două astfel de vase, făcute
din oţel cu σa=160MPa şi având H=R=0,4m; h=2mm.
Din condiţiile de rezistenţă scrise mai sus pentru cele două feluri de vase rezultă că  
pmax, con=pmax cilindru·cosα,  iar pentru vasul cilindric relaţia presiunii admisibile conduce la:

Cu cât conul are unghiul de la vârf mai mare, cu atât vasul conic va putea prelua o fracţie mai mică din
presiunea permisă pentru vasul cilindric.

A2. Sa se proiectează un rezervor pentru apă (având greutatea specifică γ=104N/m3=10-5N/mm3) din
tablă de oţel cu σa = 160MPa, rezemat pe sol la partea de jos şi având dimensiunile globale R = 8m şi H =
5m. Să se calculeze grosimea minimă a tablei care va trebui folosită.
Rezolvare: condiţia de rezistenţă dă relaţia grosimii minime

U3. Recipiente cu pereti subtiri 8

UTILAJE PETROCHIMICE
Tabla groasă de doar 2mm este suficientă pentru realizarea rezervorului.

Teste de autoevaluare

Sa se determine valoarile eforturilor inelare, la baza rezervorului, pentru schemele

de incarcare din figurile de mai jos

T1.
T2.
a.
a.
b. b.
c.
c.

Răspunsurile testelor de autoevaluare

T1. a; T2. b

Rezumatul
Recipientele sub presiune cu pereti subtiri, fac obiectul acestui capitol ce are în vedere
constructia şi calculul unor elemente şi dispozitive constituind componente structurale
aleaparatelor tehnologice de tip recipient, respectiv mantale (virole), funduri şi capace (plane,
semisferice, torosferice, elipsoidale, conice), racorduri şi guri cu diferite functii tehnologice,
suporturi şi reazeme. Conditia esentială pe care trebuie să o îndeplinească proiectarea,
executia, instalarea, exploatarea, repararea şi verificarea recipientelor stabile sub presiune este
asigurarea functionării lor în conditii de deplină securitate tehnică pe toată durata prevăzută
pentru utlizarea lor.

U3. Recipiente cu pereti subtiri 9

UTILAJE PETROCHIMICE

Bibliografia

1. Pavel, A. Stanescu Gh, Mandalopol D., Utilaj chimic si petrochimic, vol. I, II, Editura
Dobrogea, 2008.
2. Voicu, I., Utilajul industriei chimice şi petrochimice, Partea întâi, I.P.G. Ploieşti, 1986.
3. *** PT – C4/1 – 2003 şi PT – C4/2 – 2003, Prescriptii tehnice pentru proiectarea, executia,
instalarea, exploatarea, repararea şi verificarea recipientelor metalice stabile sub presiune,
Colectia I.S.C.I.R. Bucureşti, 2003;
4. Nicolae, V., Utilaje statice petrochimice şi de rafinărie, Editura Universitătii Petrol-Gaze
din Ploieşti, 2007;
5. Italon, Th., Utilaj petrochimic, I.P.G. Ploieşti, 1970;
6. Pavel, A. ş.a., Inginerie mecanică în petrochimie, vol. I, II, Editura Universitătii din Ploieşti,
2001;
7. Renert, M., Calculul şi constructia utilajului chimic, vol. I, ediŃia a II-a, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1964;
8. Mocanu F., - Rezistenţa materialelor, vol1, Ed. TEHNOPRESS, Iaşi, 2006;
9. Marin, C - Rezistenţa materialelor şi elemente de teoria elasticităţii, Editura Bibliotheca,
Târgovişte 2006;
10. Goia I., - Rezistenţa materialelor, vol. 1, ediţia a 3-a, Editura Transilvania, Braşov, 2000;
11. Curtu I., Ciofoaia M., Baba M., Cerbu C., Repanovici A., Sperchez F., - Rezistenţa
materialelor, Probleme IV, Ed. Infomarket, Braşov, 2005;
12. Constantinescu, I.N., Piciu, R.C., Hadar,A., Gheorghiu, H. - Rezistenţa materialelor pentru
inginerie mecanică, Ed. BREN, Bucureşti 2006;
13. Anghel A., - Rezistenţa materialelor, partea 1-a, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2001.

U3. Recipiente cu pereti subtiri 10