UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

Programul de masterat: CERCETAREA, PROIECTAREA ŞI TESTAREA
SISTEMELOR BIOTEHNICE

ERGONOMIE ȘI DESIGN INDUSTRIAL

CURS 2. INTRODUCERE ÎN ERGONOMIE

An Univ. 2021-2022, Sem. I

 Structură curs

1. Istoric, definiţie, obiective

2. Ergonomia - ştiinţă interdisciplinară
3. Clasificarea ergonomiei
4. Preocupări în domeniul ergonomiei
5. Curente, orientări şi tendinţe în ergonomie

2
 PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE ERGONOMIE

1. Istoric, definiţie, obiective

Ergonomie limba greacă: ergos = muncă şi nomos = lege, reguli, normă

Ergonomia a apărut la mijlocul secolului XX, având în primii 10-12 ani (1949 -
1961) o evoluție mai lentă, ca urmare a concepțiilor conservatoare ale științelor
participante la constituirea acesteia;

 la început a circulat sub diferite denumiri: SUA – „Cercetarea factorului

uman”, în Anglia – „Ergonomia”, Germania – „Antropotehnica”, Rusia–
„Ergologia” (de asemenea ea s-a mai numit ştiinţa muncii, psihologia muncii,
chiar şi psihologie inginerească) [1];
 astăzi, denumirea ergonomie este acceptată de majoritatea specialiştilor.
Asociația Internațională de Ergonomie (AIE) a fost constituită în anul 1959, la
Oxford;

În 1961, AIE organizează la Stockholm primul Congres Internațional de

Ergonomie, în cadrul căruia:
- s-au tratat importante probleme biotehnice și biomecanice ale muncii;
- s-a căzut de acord asupra termenului de ergonomie;
- s-au stabilit unele linii de acțiune ale ergonomiei: analiza ergonomică a locului
de muncă și a mediului de muncă.

Principalii factori care au avut un rol hotărâtor în apariția și dezvoltarea

ergonomiei sunt:
 progresul tehnic și tehnologic;
 evoluția concepției omului despre muncă și mentalitatea modernă a acestuia;
 confortul la locul de muncă;
 evoluția științelor tehnice, umane, economice și sociale.
4
 Necesitatea de a putea rezolva problemele generate factorului uman de o
dezvoltare industrială aflată într-un continuu progres, ritmul din ce în ce mai
alert al vieţii, complexitatea activităţilor profesionale dar şi o continuă creştere
informaţională şi mentală, au condus la apariţia unei noi ştiinţe a muncii,
denumită ergonomie, ştiinţă care are rolul de a menţine echilibrul
neuropsihic al omului modern care este solicitat în mod serios.

Ergonomia, susţinută de medicina muncii, protecţia muncii şi igiena muncii,

caută să elimine factorii nocivi din ambianţa de muncă, de la sursă, încă din
faza de proiectare a întreprinderilor şi a organizării producţiei, diminuând
astfel riscul de îmbolnăviri şi accidente de muncă.

Astfel, în cadrul managementului resurselor umane, s-a dezvoltat

această componentă, devenită ştiinţă independentă – ergonomia.
 Definiţii

 Conform Asociaţiei Internaţionale de Ergonomie (A.I.E.), ergonomia este

ştiinţa care studiază interacţiunile dintre oameni şi elementele unui sistem,
dar şi riscurile presupuse de practicarea profesiei, aplică teorii, principii,
informaţii sau cunoştinţe şi metode de design pentru a optimiza starea de
bine a oamenilor în timpul muncii, precum şi a asigura performanţa în
ansamblu a sistemului angajat-loc de muncă [2].

Ergonomia are drept scop

armonizarea lucrurilor care
interacționează cu oamenii din
punctul de vedere al nevoilor,
abilităților și limitărilor oamenilor.

Fig. 1 Ergonomia muncii [2]

 Definiţii

Termenul “Ergonomie” a fost propus în 1949 de către profesorul K.F.H. Murrell

(Universitatea Bristol – Anglia), unul dintre fondatorii Societăţii de cercetări
ergonomice din Anglia, prin el înţelegându-se gruparea ştiinţelor biologico-
medicale, psihologico-sociale şi tehnice, în vederea cercetării relaţiilor şi
posibilităţilor de adaptare optimă reciprocă, în condiţii date, atât a omului la
munca sa cât şi a muncii la om, în scopul creşterii eficienţei tehnico-economice,
a optimizării condiţiilor, satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatelor muncii,
concomitent cu menţinerea stării de sănătate şi favorizarea dezvoltării
personalităţii [8].

K.F.H.Murrell alocă acestei ştiinţe o sferă amplă: confortul omului la locul de

muncă trebuie realizat după principii ergonomice, deoarece modul cum el îşi
petrece timpul la serviciu influenţează modul de comportare al acestuia în
timpul liber.
 Definiţii

Profesorul Bernard Metz, de la Universitatea din Strasbourg (Franţa)

consideră că prin „ergonomie se înțelege adaptarea raţională a omului la
muncă şi a muncii la om”.

Prin această definiţie se deschid larg perspectivele înţelegerii faptului că

„optimizarea relaţiilor” om-echipament-mediu sunt determinate de
adaptarea omului la muncă, ceea ce atrage după sine un întreg şir de
procese: selecţie, orientare şi pregătire profesională pe de o parte, iar pe de
altă parte, complexul de activităţi de proiectare a utilajelor, de organizare a
locului de muncă, care trebuie realizată de aşa natură, ca adaptarea omului
să fie posibilă fără riscul de alterare a sănătăţii şi de uzură a capacităţii sale
de muncă.
 Definiţii

Daniellou afirma că „ergonomia studiază activitatea de muncă, pentru a

contribui la concepţia mijloacelor de muncă, adaptate la sănătate şi eficienţă
economică” [9].

Conceptele ştiinţifice ale ergonomiei dezvoltate în Franţa pun mare accent pe

transformarea muncii pentru a îndeplini obiectivele economice asigurând în
acelaşi timp sănătatea fizică şi mentală a omului.
Definiţii

Institutul de Igienă şi Sănătate Publică din Bucureşti consideră că:

„Ergonomia sintetizează cunoştinţele biologice, medicale, psihologice,
antropologice şi sociale, în corelaţie cu cele tehnice, urmărind adaptarea
reciprocă a complexului om-maşină-mediu pentru realizarea unei
productivităţi ridicate, cu menţinerea şi promovarea capacităţii de muncă”
[11].

Organizaţia Internaţională a Muncii explică faptul că „Ergonomia este

aplicarea ştiinţelor biologice şi umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice,
pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om şi munca sa,
rezultatele fiind măsurate în indici de eficienţă şi bună stare de sănătate a
omului” [12].
 Definiţii

În țara noastră, definiția cu cea mai largă circulație este: “Știința

interdisciplinară care are ca obiect studiul factorilor de solicitare a omului
în timpul activității, în scopul menținerii capacității de muncă la un nivel
cât mai ridicat pe toată durata schimbului de muncă și al realizării, pe
această bază, a obiectivelor propuse [7].”

Concluzie: ceea ce caracterizează toate definițiile este faptul că în centrul

problematicii ergonomiei toți autorii așează omul; definițiile promovează ideea de
adaptare a muncii la operator.

11
 Dincolo de multitudinea de definiţii date ergonomiei, definiţia dată de
profesorul Martin Helander, fost preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de
Ergonomie, are în vedere următoarele aspecte [7]:

constrângerile organizaţionale şi ale mediului;

cunoştinţele despre abilităţile şi limitele umane;
proiectarea de sisteme, organizaţii, locuri de muncă, maşini, unelte sau
produse de consum;
ceea ce se concepe sau se proiectează trebuie să fie sigur, eficient şi uşor
de utilizat.

 În timp ce organismul uman, în limitele sale actuale, are mari posibilităţi

de adaptare la anumite condiţii concrete de activitate, tehnica, fiind o creaţie
a omului, poate fi modificată numai după dorinţa şi necesităţile acestuia.

 Pentru atenuarea acestui dezechilibru, atenţia diferiţilor specialişti s-a

îndreptat, la început spre adaptarea tehnicii la om, pentru ca mai târziu, să
se pună şi problema adaptării omului la tehnică, pentru a face faţă
solicitărilor complexe la care este supus.
În ultima perioadă, ergonomia este considerată ştiinţa care se ocupă cu
relaţiile „om-echipament-mediu”, căutând să optimizeze aceste relaţii
astfel încât sănătatea omului să fie păstrată, având totodată un randament
optim pe timp îndelungat.

Ergonomia urmăreşte realizarea unor raporturi

optime între om – mijloc de muncă – mediu
(fizic şi social), cu efecte deosebite în ceea ce
priveşte creşterea productivităţii muncii şi
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale omului.

Fig. 2 Sistemul om – echipament - mediu

 Ergonomia oferă un mod special de gândire despre oameni și muncă,
plasând persoana (“utilizatorul”) în centrul interesului [4].

De asemenea, ia în considerare interacţiunile diverse între utilizator, sarcinile

pe care le execută şi mediul mai larg în care îşi desfăşoară activitatea. Acest
mediu include echipamentul folosit, caracteristicile ambianţei fizice şi
contextul social.

Fig. 3 Utilizatorul în centrul interesului [4]

 Obiectul de studiu al ergonomiei

Obiectul de studiu al ergonomiei: îl constituie “organizarea activităţii umane

în procesul muncii prin optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină-mediu,
având drept scop creşterea eficienţei tehnico-economice, optimizarea
condiţiilor, satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatele muncii” [3].

Obiectivul principal: minimizarea riscurilor şi a îmbolnăvirilor profesionale, prin

concepţia de produse, procese şi sisteme sigure și confortabile.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS), consideră că ergonomia are ca

obiectiv prevenirea vătămării corporale la nivel fizic, mental și social.
 ORGANIZAŢIE
Performanţă
Eficacitate

ERGONOMIA

PREVENŢIE DESIGN
Sănătate Confort
Siguranţă Satisfacţie
Fig. 4 Triunghiul ergonomiei [7]

Ergonomia se ocupă de realizarea unui echilibru între criteriile

reprezentate grafic de triunghiul ergonomiei.
În aplicaţiile sale, ergonomia urmăreşte următoarele obiective [7]:

 proiectarea echipamentului şi a mediului de muncă în concordanţă cu

capacităţile umane, în scopul optimizării condiţiilor de muncă şi al asigurării
eficienţei activităţii desfăşurate;
 sporirea eficienţei şi eficacităţii muncii prin reducerea erorilor umane,
creşterea productivităţii muncii, precum şi prin mărirea confortului în muncă;
 proiectarea sistemelor de muncă în aşa fel încât să fie asigurate cerinţele
privind bunăstarea fizică şi mentală a omului;
 îmbunătăţirea anumitor valori umane ca, de exemplu: calitatea vieţii,
siguranţa în muncă, reducerea oboselii şi a stresului, creşterea confortului şi a
satisfacţiei la locul de muncă.
2. Ergonomia - ştiinţă interdisciplinară

Ergonomia este o ştiinţă multidisciplinară prin metodele pe care le utilizează

şi unitară prin obiectul său de studiu care constituie optimizarea relaţiei om-
muncă.

Prin ergonomie se caută îndeplinirea celor două scopuri - sănătate şi

productivitate - modelând şi/sau structurând elemente precum mobilierul sigur
şi o interfaţă uşor de folosit cu aparatele sau echipamentele utilizate [10].

Fig. 5 Principalele domenii ştiinţifice la care apelează ergonomia [10]

Ergonomia se bazează pe discipline care presupun studierea oamenilor şi a
mediului lor:
antropometria – metodă care se ocupă cu măsurarea diferitelor părți
ale corpului omenesc și a raportului dintre acestea;
biomecanica - știința care studiază legile mișcării corpurilor materiale vii și ale
structurilor care contribuie la aceste mișcări;
Biomecanica umană, cunoscută și sub denumirea generică de biomecanică,
are drept subiect de studiu omul, privit din perspectiva mișcării acestuia, prin
prisma anatomiei, terapiei prin mișcare (kinetoterapie), fiziologiei,
cunoștintele fiind focalizate pe omul care dorește fie recuperarea unor
abilități sau funcții motorii, fie dobândirea unor performanțe motorii [6];
ingineria mecanică;
 ingineria industrială;
designul industrial - estetica industrială cuprinde atât elemente de proiectare
(design), cât şi elemente de psihologie a formelor, de teorie a consumurilor, de
sociologie a gusturilor;
fiziologia –știința care se ocupă de funcțiile organismelor vii, furnizează
cunoștințele necesare înțelegerii diferitelor conexiuni care concură la obținerea
funcțiilor motricității, echilibrului și posturii corpului omenesc [6];
psihologia.
 Astfel, conceptul ergonomiei este asociat cu două forme de
abordare: ştiinţă şi tehnologie.

Prima formă de abordare presupune implicarea unor diferite ramuri ale

cunoaşterii care se ocupă cu studiul celor mai bune metode de proiectare a
posturilor de lucru pentru a fi adaptate lucrătorilor, iar cea de a doua formă
caută mijloace de aplicare a cunoştinţelor tehnice pentru a optimiza
interacţiunea executantului cu mediul său de muncă.
 3. Clasificarea ergonomiei

Asociația Internațională de Ergonomie (AIE) împarte ergonomia în trei domenii

[2]:

Ergonomia fizică vizează caracteristicile

anatomice ale angajatului: caractere
antropometrice, fiziologice şi biomecanice, în
legătură cu activitatea fizică; postura în timpul
lucrului, manipularea materialelor, mişcări
repetitive, probleme şi/sau disfuncţii
musculoscheletale legate de poziţia sau
îndeplinirea sarcinilor de lucru; contextul
locului de muncă, siguranţa şi sănătatea.
Ergonomia organizaţională se ocupă cu
optimizarea sistemelor socio-tehnologice,
incluzând structurile lor organizatorice,
reguli şi procese: comunicarea,
administrarea resurselor în echipă,
designul sau structura slujbei, structura
orelor de muncă, munca în echipă,
schema de participare, ergonomia
comunităţii, munca în cooperare,
programe noi de muncă, organizarea
virtuală, telework şi calitatea
managementului.
 Ergonomia cognitivă studiază procese
mintale: percepţia, memoria, raţionamentul şi
răspunsurile motorii, dar și modul cum
afectează acestea interacţiunile dintre oameni
şi elemente ale sistemului: suprasolicitarea
intelectuală, luarea deciziilor, performanţe
excepţionale legate de talent, interacţiunea
calculator-om, încrederea în angajat, stresul
ca urmare a muncii şi pregătirii.
 Alte clasificări ale ergonomieie

1) În funcţie de scopul urmărit:

Ergonomia adaptării muncii la om – studiază crearea mijloacelor de muncă,

de la cele mai simple până la cele mai complexe, dimensionarea locurilor de
muncă, crearea mediului ambiant profesional şi extraprofesional, astfel încât
orice fel de solicitări adresate omului să se armonizeze cu posibilităţile fizice și
neuropsihice ale acestuia.

Ergonomia adaptării omului la munca sa – se ocupă cu orientarea, selectia,

formarea şi perfecţionarea profesională, având ca scop să asigure fiecărui om o
muncă potrivită cu aptitudinile şi posibilităţile individuale.
 2) După stadiul sau faza de aplicare:

 Ergonomie de concepţie – are ca obiect elaborarea unor standarde

ergonomice care se aplică în faza de proiectare a unei întreprinderi, secţie,
loc de muncă, utilaj, produs;

 Ergonomie de corecţie – studiază locurile de muncă deja existente, pentru a

elimina disfuncţiile create în sistemul om –maşină-mediu, ca urmare a unor
erori de concepţie.
 3) După obiectul preocupărilor:

 Ergonomia producţiei - studiază condiţiile ergonomice de desfăşurare a

muncii în toate fazele procesului de producţie: aprovizionare, programare,
fabricaţie, reparaţii, transport intern și expediţie;
 urmărește obținerea de rezultate concrete și optime în ansamblul desfășurării
producției prin luarea în considerare a tuturor factorilor de natură fizică,
economică, tehnică sau cadrul ambiental, ca elemente componente ale
procesului de producție și de influențare pozitivă a acestuia;
 această ramură a ergonomiei elaborează şi urmăreşte aplicarea standardelor
ergonomice în procesul de producţie.

 Ergonomia produsului - urmărește ca produselor să li se confere și anumite

valențe de ordin ergonomic și estetic, care să țină seama de limitele solicitării
umane, de exigențele beneficiarului, de satisfacerea unor criterii estetice; se
recomandă ca produsele să fie însoțite de anumite “certificate ergonomice”
(atestate ergonomice), lucru existent pe piața europeană cu reglementări
specifice corelate cu standardele de calitate.
 4) După conținut:

 Ergonomia activităţilor – ramură a ergonomiei care studiază munca din următoarele

puncte de vedere:
- antropologic - la proiectarea mijloacelor de muncă se iau în considerare
variabilele antropologice;
- fiziologic – conceperea proceselor de muncă în condiţii de solicitări normale ale
organismului (respectarea limitelor normale ale capacităţii de muncă);
- igienic – eliminarea factorilor de risc pentru îmbolnăviri profesionale, accidente
de muncă, ambianţă necorespunzătoare.
 Ergonomia informaţiei – studiază cognitivitatea implicată în procesul de producţie
având la bază percepţia, raţionamentul, decizia (găsirea celor mai adecvate soluţii
pentru ca percepţia senzorială să fie clară şi rapidă, informaţiile pe care omul le
primeşte sub formă de semnale de la maşină şi mediu să poată fi uşor selectate,
analizate, astfel încât decizia să fie corectă);
 Topoergonomia – se ocupă cu cercetarea şi proiectarea dimensională a maşinilor și
panourilor de comandă, conform particularităţilor antropometrice ale omului;
 Bioergonomia – studiază fenomenul de oboseală a organismului uman în raport cu
elementele de organizare a muncii (durata zilei de muncă, repaosul, munca de noapte,
munca în schimburi).
4. Preocupări în domeniul ergonomiei

Preocupările continue în domeniul ergonomiei au avut mai tot timpul o evoluţie

ascendentă, pe plan mondial înregistrându-se următoarele tendinţe:

- s-au intensificat cercetările legate de sistemul om-echipament -mediu;

- a crescut interesul pentru preocupările de psihologie datorită schimbării
conţinutului muncii şi a condiţiilor în care aceasta se desfăşoară, ceea ce duce la
creşterea gradului de solicitare neuropsihică a executanţilor;
- preocupările legate de protecţia muncii au tendinţa de a nu se mai individualiza
ca preocupări independente, ci înglobate în cadrul cercetărilor interdisciplinare de
ergonomie;
- factorii de ambianţă fizică (iluminatul, zgomotul, vibrațiile, temperatura,
umiditatea) deţin o pondere importantă în cadrul preocupărilor de ergonomie.
 5. Curente, orientări şi tendinţe în ergonomie

În lume, există astăzi două mari curente sau orientări care caracterizează
ergonomia:
 Primul curent, cel mai vechi, consideră ergonomia ca fiind utilizarea ştiinţelor
pentru ameliorarea condiţiilor de muncă.
Această orientare născută în SUA, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a
constituit elementul fundamental al ergonomiei americane, cunoscută prin
denumirea de inginerie a factorilor umani.

 Al doilea curent, mai recent şi mai european, consideră ergonomia ca fiind

studiul specific al muncii în vederea ameliorării sale. Această orientare este
îndreptată spre protejarea omului în muncă.

 Din această perspectivă, ergonomia se consideră a fi o ştiinţă a muncii al cărei

obiect este studiul specific muncii cu scopul de a îmbunătăţi condiţiile în care
aceasta se realizează.
 Tendinţe în domeniul ergonomiei

 Tendinţa americană insistă mai mult asupra consecinţelor psihologice;

 Tendinţa scandinavă şi germană acordă o mare importanţă operaţiilor
(metodelor) ştiinţifice de măsurare;
 Autorii suedezi şi elveţieni sunt preocupaţi de problematica locurilor de
muncă, cu accent asupra sistemelor informaţionale considerate mai mult din
punct de vedere psihologic şi fiziologic;

 în Japonia, preocupările sunt orientate atât spre problemele tehnice, cât şi

spre cele de psihologie, fiziologie şi de medicina muncii, care au în vedere
organizarea tehnică a muncii, corecta amplasare a dispozitivelor de comandă
integrate în spaţiul şi mediul ambiant, valorificarea fluxului de informaţii, a
ritmului şi timpului necesar perceperii acestora.
 REFERINŢE
[1] Madan Elena, Importanţa ergonomiei în procesul de proiectare, Buletinul AGIR nr. 3/2015.
[2] International Ergonomics Association – Definition and domains of ergonomics, http://www.iea.cc/whats/.
[3] Ergonomia – Componentă a managementului resurselor umane,
https://tehnologiidimitrieleonida.wikispaces.com/file/view/ERGONOMIA.docx.
[4] http://psihologie.tripod.com/somm.htm
[5] Ergonomie industrială, http://www.creeaza.com/tehnologie/tehnica-mecanica/Ergonomie-industriala113.php.
[6] Budescu Emil, Biomecanica generală, Iași, 2013
http://www.mec.tuiasi.ro/diverse/Biomecanica_gen.pdf
[7] Manolescu Aurel, Lefter Viorel, Deaconu Alecxandrina, Ergonomie, Ediția a doua, Ed. Economică, 2013, ISBN 978-973-709-641-8.
[8] Murrell, K.F.H., Ergonomics, Man in his working enviroment, Londra, Editura Chapman and Hall Ltd., 1995.
[9] Daniellou F., The French-speaking ergonomists' approach to work activity: cross-influences of field intervention and
conceptual models, Theoretical Issues in Ergonomics Science, p. 409-427, 2007.
[10] Ergoinginerie, https://mctr.mec.upt.ro/wp-content/uploads/2019/02/Carte-ergonomie-A-Ergoinginerie.pdf, accesat
11.02.2021.
[11] ***http://www.iispv.ro/component/content/category/2-uncategorised.
[12] ***https://www.snlp.ro/oim-organizatia-internationala-a-muncii-international-labour-organization-ilo/.
 UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE
Programul de masterat: CERCETAREA, PROIECTAREA ŞI TESTAREA
SISTEMELOR BIOTEHNICE

ERGONOMIE ȘI DESIGN INDUSTRIAL

CURS 3
ERGONOMIA ȘI DESIGNUL INDUSTRIAL

An Univ. 2021-2022, Sem. I

1
 Considerații generale

Etimologia
cuvântului  din limba latină - designare = a trasa, a ordona, a
design indica;

 când termenul design se referă la producţia de serie, se întrebuinţează expresia

industrial design;
 designul industrial presupune concepţia, proiectarea şi realizarea produselor
funcţionale, utile şi estetice în acelaşi timp, în cadrul producţiei de serie
industrială [1];
 designul este o concepție şi o metodă de creație care urmăreşte să asigure fiecărui
produs un înalt randament funcțional [11];
 estetica industrială cuprinde atât elemente de proiectare (design), cât şi elemente
de psihologie a formelor, de teorie a consumurilor, de sociologie a gusturilor;
 ergonomia și antropometria joacă un rol fundamental în proiectarea industrială
[4];

2
 Definiţii

 conform Societății Designerilor Industriali din America (IDSA), „Designul

industrial este serviciul profesional de creare şi dezvoltare de concepte şi
specificații care optimizează funcția, valoarea şi aspectul produselor şi
sistemelor pentru beneficiul reciproc al utilizatorului şi al producătorului [3].”

 cuvântul englezesc design denumeşte noul fenomen de civilizaţie care aduce în

discuţie obiectele funcţionale, fabricate în serii mari, capabile
să încânte privirea fără a recurge la efectele ornamentului şi decoraţiunii inutile
[7];

 designul de produs cuprinde totalitatea activităţilor întreprinse pentru crearea

produselor care satisfac o trebuinţă, respectând principiile producţiei de serie;

3
 Definiţii
1. domeniu multidisciplinar interesat de
ansamblul factorilor (social-economici,
funcționali, tehnici, ergonomici, estetici etc.)
Conform DEX[17], design = care contribuie la aspectul și calitatea
produsului de mare serie;
2. aspect exterior, fel în care se prezintă un lucru
(din punct de vedere estetic).

Stuart Pugh [18] (cunoscut pentru reinterpretarea conceptului de design total),

definește design-ul total = proces iterativ multidisciplinar, având ca scop
transformarea unei idei, sau o cerință a pieței într-un produs de succes - o activitate
care cuprinde produsul, procesul, oamenii și organizația.

4
Factorii care contribuie la o proiectare industrială de succes sunt [6]:
 ergonomia;
 standardele în vigoare;
 tehnologiile actuale;
 estetica;
 evoluția concepției omului despre produse și mentalitatea modernă a acestuia.

Fig. 1 Conceptul de design industrial [2]

5
 Premisele apariţiei designului

Sunt recunoscute următoarele grupuri mari de premise ce au determinat apariţia

designului [7]:

• Premise de ordin economic general: evoluţia în timp a producţiei industriale, determinată

de apariţia şi dezvoltarea întreprinderilor producătoare;
I.
• Specificitatea producţiei industriale: producţia de serie presupune nu numai un proiect
perfect, ci şi o mare precizie în execuţie;
II. • acest lucru a fost posibil datorită apariţiei maşinii;

• Premise determinate de factorii care au contribuit la diversificarea extraordinară a gamei

produselor, la succesiunea rapidă a seriilor de forme, la reducerea preţului de cost pentru
obiectele prioritar necesare, la o anumită ameliorare a confortului oamenilor (invenţii şi
III. inovaţii tehnice ce-şi găsesc imediat aplicabilitatea;

• Premise de ordin social şi cultural:

• evoluţia gândirii;
IV. • dorinţa de a favoriza accesul tuturor oamenilor la creaţiile artei.

6
 Designul de produs

Definiție

Designul de produs reprezintă caracteristicile detaliate ale unui obiect fabricat și

relațiile acestuia cu ansamblul pentru care a fost produs.
 designul de produs trebuie să țină cont de modul în care obiectul își va duce la
îndeplinire rolul și funcționalitatea lui într-un mod eficient și în condiții de
siguranță;
 produsul trebuie, de asemenea, să fie optimizat din punctul de vedere al
costurilor, precum și să atragă atenția clienților vizați;

 procesul de design cuprinde la început o definire a obiectivului (scopului) lucrării

sau o stabilire a sarcinilor incluse;

 dependent de aceste sarcini, se elaborează concepte, schițe de construcție și

înfățișare (aspect), eseuri ca model (în mărime naturală sau la scară de proporție)
sau numai un model virtual în computer.

7
Un produs realizat calitativ, îmbină mai multe atribute (Fig. 2) [2]:

utilitatea – se referă la satisfacerea anumitor necesităţi, la performanţele pentru

care a fost conceput produsul;
estetica – reprezintă echilibrul şi proporţia formelor, armonia culorilor, textura, etc;
ergonomicitatea – se traduce prin relaţia om – produs (respectarea valorilor
antropometrice, a normelor de siguranţă şi obişnuinţelor omului), prin adaptarea
mediului la posibilităţile şi nevoile omului;
semnificaţia – se sugerează prin aspectul produsului, funcţia sa, precum şi tipul de
utilizator căruia i se adresează;
originalitatea – este dată de calitatea de a ieşi în evidenţă între produsele similare;
actualitatea – se referă la încadrarea produsului în momentul istoric respectiv (stil,
modă).

8
Fig. 2 Atributele designului de produs [2]

9
 designerii de produs sunt cei care au grijă de bazele pe care se dezvoltă afacerea
unei societăți;

 diferențele dintre ceea ce promite brandul și ceea ce aduce produsul pot, în cele
din urmă, să ducă la falimentul unei afaceri;

Ceea ce face diferența între două

obiecte care îndeplinesc aceeași
funcție și au prețuri asemănătoare,
este designul produsului, banalitatea
fiind surclasată de originalitate.

Fig. 3 Design-ul unui scaun

10
 Design de produs înseamnă orice, de la design de automobile ori de electrocasnice,
până la ambalajul unui deodorant de cameră.
În România, este perceput mai mult ca fiind acea zonă de design de obiecte pentru
casă.

Fig. 4 Măsuțe din MDF (Medium Density

Fibreboard) frezat, lăcuit și vopsit

Fig. 5 Suport din piatră naturală pentru gadget-uri, cărți de vizită, oglinzi 11
o designerii industriali (sau proiectanții de produse) au și un rol de ergonom în
proiectarea produselor de larg consum, făcând alegeri care modelează produse și
sisteme noi, de multe ori înainte ca metodele de evaluare ergonomică mai
specializate să fie utilizate în procesul de proiectare [5];
o designerii aplică în procesul de proiectare o gamă largă de teorii și analize din
ergonomia fizică (vizează caracteristicile anatomice ale omului) și cognitivă
(vizează procesele mintale: percepţia, memoria, raţionamentul şi răspunsurile
motorii).

Fig. 6 Caracteristicile şi aptitudinile designerului [7] 12

 Clasificarea designului

În literatura de specialitate, există mai multe tipuri de design, și anume [9, 10]:

1. Designul instalațiilor industriale (Plant Design) - conceperea unui lanț

tehnologic pe baza unui procedeu anume; acest tip de design trebuie să țină seama
de natura produsului și nu neapărat de aspectul final;

2. Designul modului de funcționare (Control Design) a unui lanț tehnologic -

conceperea metodelor de operare și de control, a instalațiilor industriale;

3. Designul procesului industrial (Process Design) –conceperea unui sistem de

fabricare a unui produs pe baza unor procese sau fenomene fizice sau chimice;

4. Designul produsului (Manufacturing Design sau Product Design) –

conceperea atât calitativă, cât și cantitativă a unui produs în funcție de lanțul
tehnologic adoptat;

13
5. Designul tehnico - economic (Efficiency Design) – se bazează pe optimizarea
datelor pentru obținerea produsului cel mai competitiv din punct de vedere al
investiției;

6. Designul comercial (Commercial Design) – se bazează pe prezentarea finală a

produsului și a ambalajului (aspectul comercial); marketingul are un rol important
în acest tip de design;

7. Designul gestiunii (Management Design) – are ca scop conceperea celor mai

performante metode tehnico – comerciale pentru a asigura produsului un loc pe
piața economică;

8. Designul ecologic (Ecodesign sau Green Design) – are ca scop crearea unor
obiecte care să nu afecteze natura și mediul înconjurător, atât în timpul fabricării și
utilizării, cât și ulterior, după ieșirea din uz.

14
Avantajele designului industrial [11, 12]
 efectele pozitive cuprind creşterea de utilitate a produselor, utilizabilitatea (calitate
a unui produs de a fi sigur şi comod în utilizare) şi experiența de utilizare, durabilitate,
diferențiere în piață şi îmbunătățirea performanțelor afacerii;
design-ul ajută la diferențierea şi la definirea produselor superioare într-o perioadă
în care majoritatea concurenților au aceleaşi tehnologii.
În general, proiectarea ajută la diferențierea companiei prin intermediul a trei
domenii cheie [11, 13]:

Produse şi servicii competitive: designul industrial ajută companiile să facă

produse mai competitive prin utilizabilitate şi ergonomie, estetică, durabilitate mai
mare sau prin calitate superioară în comparație cu produsele realizate de către
concurenții lor.

Îmbunătățirea experienței utilizatorilor: designul industrial ajută la depăşirea

aşteptărilor utilizatorului prin aplicarea unui design plăcut în categorii de produse
în care utilizatorii au aşteptări scăzute în ceea ce priveşte aspectul, funcționalitatea
sau uzabilitatea produsului.

Brand întărit: designul este esențial în asigurarea faptului că produsele şi serviciile

sunt aliniate cu brand-ul companiei.
15
Exemple:

 designerul american (Walter Dorwin Teague) a construit salonul avionului

„Boeing707” la scară reală, pentru a stabili normele potrivite unui confort fizic și
psihologic al pasagerilor, care și până în ziua de azi sunt actuale în industria
aviației SUA;
 un alt exemplu este fotoliul stomatologic; construcția lui, pe de o parte, este
dictată de cerințele organizării procedurilor de reparare a danturii, iar pe de altă
parte – de comoditatea pacientului (forma tetierei, unghiul de înclinație al
spetezei, baza fixată pentru picioare);
 toate criteriile și condițiile ergonomice, în procesul de proiectare a obiectelor în
designul de mobilier, sunt urmate după anumite tabele și recomandări
antropometrice, psihofiziologice; acestea devin baza în proiectarea ergonomică,
în procesul căreia designerul formează modelul ergonomic al viitorului produs,
care va asigura relația optimă în sistemul „om-obiect-spațiu”.

16
 Eco-designul produselor industriale

în ultima perioadă, asistăm la creşterea exigenţelor societăţii privind protecţia

mediului, exigenţe concretizate în reglementări din ce în ce mai severe;
sub presiunea acestor reglementări, tot mai multe organizaţii sunt preocupate să-
şi îmbunătăţească performanţele de mediu;
apariţia conceptului de dezvoltare durabilă a condus implicit şi la creşterea
interesului pentru problemele ecologice (de mediu);

Dezvoltarea durabilă presupune satisfacerea nevoilor prezentului, fără a

compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”
(Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare, raportul Viitorul nostru comun
(Raportul Brundtland))

Scopul proiectării ecologice în contextul proiectării durabile, este de a minimiza

impactul (efectele negative, prejudiciile) produselor şi proceselor asupra
mediului pe tot ciclul de viaţă, maximizând beneficiul, performanţele şi
calitatea.
17
 practica eco-designului vizează ca îmbunătăţirea produsului să determine
într-un ciclu de viaţă reducerea consumului de energie, de deşeuri, de
radiaţii şi de toxine;
designul produselor durabile trebuie să includă şi concepte de „service ecologic”
cum ar fi: folosirea asociată a produselor şi utilizarea în comun;
 eco-designul susține necesitatea încorporării criteriilor de mediu și durabilitate în
cerințele de bază ale designului produsului, cum ar fi costurile, funcția, utilitatea,
estetica, fiabilitatea, siguranța etc.
 aceste criterii de mediu presupun minimizarea consumului resurselor și
reducerea emisiilor și a poluanților de-a lungul ciclului de viață al produsului, nu
numai în timpul procesului său de fabricație, ci până la sfârșitul duratei sale de
utilizare [15].

Ecologia industrială [19] se ocupă cu studiul ciclurilor de viaţă ale produselor şi

serviciilor în relaţie cu o largă varietate de direcţii, incluzând analiza sistemelor
de fabricaţie, analiza fluxurilor materialelor, prevenirea poluării, proiectarea
ecologică, administrarea produselor, evaluarea tehnologiilor.

18
Beneficiile principale ale Ecodesign-ului:

Beneficii de mediu: impactul scăzut al produselor proiectate și

o mai bună îndeplinire a legislației de mediu;

Beneficii economice: utilizarea rațională a resurselor

materiale, financiare, informaționale (reducerea consumului
de materii prime, de energie etc.);

Beneficii sociale: o imagine mai bună a companiei, pentru

răspunsul său la nevoile unei societăți cu o sensibilitate
ecologică tot mai mare.

19
Implicaţiile manageriale ale eco-designului vizează [14]:

definirea politicii de eco-design şi încorporarea în managementul de mediu al

firmei;
alegerea între implementarea activităţii de eco-design cu resurse proprii sau cu
ajutorul serviciilor externe de consultanţă;
stabilirea serviciilor prestate prin activitatea de eco-design: designul metodelor
de comunicare (atât în interiorul companiei, cât şi cu piaţa); decorul comercial
(arhitectura interioară, prezentarea mărfurilor); selecţia şi designul produselor cu
ambalajele şi grafica aferentă; satisfacerea cerinţelor impuse de modă;
efectuarea detaliată a eco-designului prin rafinarea tuturor aspectelor exterioare
ale produsului care ţintesc consumatorul.

20
 Conceptul de eco-proiectare

 eco-proiectarea constă în integrarea aspectelor de mediu în faza de proiectare,

luându- se în considerare întreg ciclul de viaţă al produsului de la achiziţionarea
materiilor prime până la aruncarea produsului;
 particula “eco” înseamnă în acelaşi timp economie şi ecologie;

Principiile eco-proiectării
Proiectarea ecologică a produselor presupune trei principii simple:
• utilizarea materialelor care se pot recicla economic într-o perioadă rezonabilă de
timp;
• reducerea la minim a consumului de materiale greu reciclabile sau nereciclabile;
• reducerea cantităţii de produse reziduale care trebuie reciclate în urma proceselor
industriale şi a funcţionării sistemelor mecanice.

„Produsele ecologice” =acele produse care utilizează mai eficient resursele și

provoacă mai puține daune mediului de-a lungul ciclului lor de viață, de la
extracția materiilor prime până la producerea, distribuția, și utilizarea acestora,
până la sfârșitul duratei lor de viață (inclusiv prin refolosire, reciclare și
recuperare) în comparație cu alte produse similare din aceeași categorie [22].
21
Etapele procesului de proiectare ecologică [19]

Analiza/planificarea
/definirea sarcinilor

Lansarea pe Proiectarea
piață conceptuală

Prototiparea/ Proiectarea de
testarea ansamblu

Proiectarea de
detaliu

22
I. În faza de analiză/planificare/definire a sarcinilor, se analizează:
situaţiile existente şi de viitor;
se identifică obiectivele principale şi specifice cu considerarea şi a
atributelor ecologice şi sociale;
formularea listei de cerinţe care defineşte şi justifică proprietăţile
viitorului produs.
Metode utilizate:
 analize SWOT
 Life Cycle Assessment – LCA (evaluarea ciclului de viaţă)
 Eco-estimator - asigură estimări a performanţelor ecologice prin intermediul
unui punctaj global care include factori legaţi de materiale şi/sau consumul
energetic.
II. Scopul principal al fazei de proiectare conceptuală este de a genera noi
idei, concepte şi soluţii tehnice.
Tehnicile folosite în această etapă sunt:
 LCA
 CED - Cumulated Energy Demand (cerinţele energetice cumulate)
 Eco-estimator
 tehnici de creativitate, ghiduri de proiectare pentru mediu, matrice
morfologice etc.
III. Proiectarea de ansamblu conduce la soluţia principală privind structura
constructivă.

23
IV. Faza de proiectare de detaliu presupune identificarea aspectelor de
prelucrare ale părţilor componente ale produsului pentru a fi eficient şi profitabil
din punct de vedere al utilizării, de siguranţă, şi de mediu.

V. Pentru validarea studiilor teoretice realizate se realizează un prototip prin

intermediul căruia se testează/verifică: proiectarea, se evaluează dacă setul de
cerinţe iniţiale au fost îndeplinite, inclusiv aspectele ecologice şi sociale.

Aprecierea calităţii unui produs din punct de vedere ecologic se face prin
volumul prejudiciilor asupra mediului înconjurător pe întreg ciclul de viaţă.

Principiile eco-designului

principiile eco-designului presupun o abordare conştientă a proiectării

produsului de la faza zero, până la sfârșitul vieții acestuia („end of live”);
acestea se bazează pe consumul redus de energie, materiale (implicit reducerea
cantității de deşeuri de la sfârşitul ciclului de viaţă), sprijină soluţiile inovative
și reduce costurile legate de poluarea mediului.

24
 Principii de proiectare ecologică în design [16]:

Principiul eco-formei, urmărește eficientizarea formei produsului

- forma trebuie să fie ușor de prelucrat, cu un consum minim de material și

energie;
- materialul nu trebuie să fie scump, să nu presupună tehnologii de prelucrare mari
consumatoare de energie, să nu dăuneze mediului prin compoziția sa chimică, să
fie rezistent în timp, să conserve proprietățile estetice ale produsului, inclusiv
finisajele, accesoriile, inscripționările și funcționalitatea;

Principiul eco-asamblării

- modul de asamblare optim presupune: realizarea produsului într-o varietate mare

de culori/finisaje/materiale; un service cu o manoperă minimă la demontare și
montare; dezasamblarea produsului (la sfârșitul vieții acestuia) pentru direcționarea
reperelor, în funcție de compoziția chimică a materialului, pentru reutilizare,
recuperare, reciclare, etc.

25
Principiul eco-funcționalului

- produsul eco-funcțional trebuie să prezinte un cumul de cât mai multe funcții,

principale și secundare; rezultatul va consta în înlocuirea sau renunțarea la noi
achiziții de produse cu funcții similare.

Principiul eco-ergonomic

- forma, dimensiunile și materiale produsului să asigure deopotrivă confortul psihic

și fizic.

Principiul eco-produsului economic

- eficientizarea, identificarea și folosirea tehnologiilor și materialelor de ultimă
generație, ecologice, cu impact scăzut asupra mediului;
- înlocuirea materialelor de bază şi a celor auxiliare care sunt deficitare, scumpe,
toxice pentru utilizator, producător sau mediu, cu materiale naturale, tehnologii cu
consum de energie şi de materiale redus, refolosirea, reciclarea și reutilizarea.

Principiul implementării noilor descoperiri din domeniul științei, materialelor,

tehnologiilor, care aduc în prim plan noi soluții ecologice.

Principiul reinventării vechilor materiale, tehnologii, îmbinări și funcții.

26
Fig. 4 Principii de proiectare ecologică în design [16]
27
Exemplu: Prezentare proiect LIFE GREENSHOES4ALL
https://www.greenshoes4all.eu/Preview.aspx

Consorțiu: Spania – Portugalia – Belgia – România (Institutul Național De

Cercetare-Dezvoltare Pentru Textile și Pielărie);
Perioadă: 2018-2022;
implementarea şi diseminarea unei metodologii de determinare a amprentei de
mediu a încălţămintei şi de a dezvolta un eco-design eficient, soluţii de fabricare
şi reciclare, pentru a obţine încălţăminte performantă cu o amprentă de mediu
scăzută [20];
Obiective:
 stabilirea conceptelor de eco-design inovator şi a proceselor eco pentru
fabricarea încălţămintei;
 testarea unor noi căi de reciclare în cadrul lanţului valoric al încălţămintei pentru
a reduce cantitatea de materii prime utilizate şi deşeurile eliminate;

Rezultate preconizate:
 dezvoltarea de încălţăminte şi componente inovatoare ecologice şi sustenabile,
precum şi metodologii de eco-design, reciclare şi fabricare pentru încălţăminte
sustenabilă şi cu o amprentă de mediu redusă;
 elaborarea unei metodologii de eco-design pentru încălțăminte sustenabilă cu
amprentă de mediu redusă.
28
Amprenta de mediu: impactul unui produs, al unei activități sau al unei
companii asupra mediului pe tot parcursul ciclului de viață [21].

Amprenta de carbon (​​Carbon Footprint) = cantitatea de gaze cu efect de seră

emise în atmosferă pe parcursul ciclului de viață al oricărui produs sau al oricărei
activități, exprimată în dioxid de carbon echivalent (CO2 echivalent);
 concept utilizat pentru a cuantifica impactul unei activități, al unei persoane sau
al unei țări asupra schimbărilor climatice;

Economia circulară [23] este un model de

producție și consum care implică partajarea,
reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea
materialelor și produselor existente cât mai mult
posibil.
În practică, aceasta implică reducerea la
minimum a deșeurilor.

29
 reciclare a deșeurilor polimerice din încălțăminte pentru obținerea de noi
componente (ex: tălpi) pentru încălțăminte cu impact de mediu scăzut

Modele de încălțăminte realizate în proiect pe principiul economiei circulare și a

eco-design-ului

30
 Referințe
[1]. Marin D., Design industrial, Editura BREN, Bucureşti, 2011.
[2]. Petrescu L., Ecodesign - componentă a educaţiei inginereşti, Buletinul AGIR, Supliment 2, pp. 160-164, 2012.
[3] INDUSTRIAL DESIGNERS SOCIETY OF AMERICA, https://www.idsa.org/what-industrial-design .
[4]. Ergonomics and Industrial Design, https://handbook.uts.edu.au/subjects/84122.html
[5]. Ward S., Wright A., Teaching and learning ergonomics in industrial design education, 2017
[6]. J. Schaffrina, "Interrelations of industrial design, ergonomics, and the user," in IEEE Journal on Selected Areas in
Communications, vol. 9, no. 4, pp. 501-505, May 1991, doi: 10.1109/49.81941.
[7]. https://www.academia.edu/7362599/185045617_Curs_Design_Si_Estetica
[8]. Malarciuc L., Ergonomia și estetica – baza confortului în designul interior, UPS „Ion Creangă”.
[9]. Șolea D., Azzouz A., Gheorghieș C., Aspecte generale privind designul industrial, Simpozionul național cu participare
internațională PRoiectarea ASIstată de Calculator, PRASIC „02, Vol. III – Design de Produs, 7-8 noiembrie 2002, Brașov,
România, ISBN 973-635-076-2.
[10]. Azzouz, A., Ghoeorghieș, C. Modelare în designul industrial. Editura Evrica, Brăila, 1999.
[11]. Harangozo M.M., Blebea I., Gliguța N., Avantajele designului industrial, A X-a Conferință Națională multidisciplinară –
cu participare internațională, “Profesorul Dorin Pavel – fondatorul hidroenergeticii românești”, SEBEȘ, 2010.
[12]. Borja de Mozota, B. The Four Powers of Design: A Value Model in Design Management, Design Management Review,
Spring 2006, pag. 44-53.
[13]. Bejan, M., Saramet, C.C., Design industrial. Editura AGIR, București, 2006,
[14]. Pamfilie R., Procopie R., Design și estetica mărfurilor. Editura MEGA, Cluj Napoca, 2006.
[15]. Fernández C., Concepte de baza privind Ecodesign-ul, http://www.ecosign-project.eu/wp-
content/uploads/2018/09/BASIC_UNIT13_RO_Lecture.pdf
[16]. Pralea J., Sficlea M., Pop M., Trasee conceptuale în procesul de design destinate produsului ecologic, ModTech
International Conference - New face of TMCR Modern Technologies, Quality and Innovation - New face of TMCR 21-23rd
May 2009
[17] https://dexonline.ro/definitie/design
[18] https://en.wikipedia.org/wiki/Stuart_Pugh
[19] Mogan Gh. L., Ecodesign în ingineria industrială: aspecte privind ecodesignul elementelor şi sistemelor mecanice ,
Universitatea Transilvania din Braşov , Seminarul Naţional de Organe de Maşin, Braşov, 2005.
[20] https://mfe.gov.ro/wp-content/uploads/2021/03/7d656f1262df4907a4f252391b32be82.pdf
[21] https://www.eionet.europa.eu/gemet/ro/concept/15155
[22] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52013DC0196&from=sv
[23] https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/economy/20151201STO05603/economia-circulara-definitie-
importanta-si-beneficii
31
 UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE
Programul de masterat: CERCETAREA, PROIECTAREA ŞI TESTAREA
SISTEMELOR BIOTEHNICE

ERGONOMIE ȘI DESIGN INDUSTRIAL

CURS 4
ERGONOMIA ȘI FIABILITATEA UMANĂ

An Univ. 2021-2022, Sem. I

1
 CUPRINS

1. Considerații generale
2. Obiectivele specifice fiabilității
3. Fiabilitatea umană
4. Abordări ale fiabilității umane
5. Clasificarea erorilor
6. Exemple de erori umane

2
 1. CONSIDERAȚII GENERALE

 Fiabilitatea unui obiect (unei componente, unui proces, unui sistem) exprimă
siguranța sa în funcționare;
 este o funcție de timp F(t), definită drept probabilitatea ca, în condiții
înconjurătoare specificate, obiectul (componenta, procesul, sistemul) să
funcționeze adecvat, menținându-și parametrii prestabiliți în intervalul de
timp [0,t).

Termenul de "fiabilitate" provine din franceză, "fiabilité" = caracterizează

securitatea funcţionării și măsura probabilităţii de funcţionare în condiţii prescrise
[2].

Fiabilitatea reprezintă totalitatea calităților unui sistem care determină capacitatea

acestuia de a funcționa fără defecțiuni într-un interval de timp și în anumite condiții
date [3].

3
În evoluția fiabilității unui obiect în timp (durata de viață) se pot constata trei
perioade distincte:

1. perioada de rodaj, în care defecțiunile se datorează unor cauze necunoscute,

cum ar fi deficiențele fabricației sau ale controlului de calitate, deficiențe în
proiectare etc.

2. perioada vieții utile, în care frecvența defectărilor se menține aproximativ

constantă; perioada de viață utilă este în general mult mai mare decât celelalte,
ceea ce face ca pentru multe astfel de obiecte (sisteme) intensitatea și frecvența
defecțiunilor să fie relativ constantă;

3. perioada de îmbătrânire, în care intensitatea și frecvența defectărilor crește din

cauza unor uzuri inevitabile.

4
 2. OBIECTIVELE SPECIFICE FIABILITĂȚII

 studiul defecţiunilor (cauze, procese de apariţie şi dezvoltare, metode de

combatere);
 aprecierea cantitativă a comportării produselor în timp, în funcţie de factorii de
influenţare interni şi externi;
 stabilirea metodelor şi modelelor de calcul şi de prognoză a fiabilităţii, pe baza
încercărilor specifice şi a urmăririi comportării în exploatare a produselor;
 stabilirea metodelor constructive tehnologice şi de exploatare pentru menţinerea
şi creşterea fiabilităţii sistemelor, dispozitivelor şi elementelor componente;
 stabilirea metodelor de selectare şi prelucrare a datelor privind fiabilitatea
produselor;
 determinarea valorilor optime pentru indicatorii de fiabilitate.

Defectele produselor pot fi de diverse tipuri şi niveluri de gravitate (variind de la

efecte minore – cum ar fi defectarea unei telecomenzi de televizor – până la
catastrofe, care duc la pierderi de vieţi omeneşti – cum ar fi prăbuşirea unui avion).

5
 3. FIABILITATEA UMANĂ

Fiabilitatea umană este abordată, în general, în strânsă legătură cu eroarea

umană;
fiabilitatea umană este cunoscută și sub numele de performanță umană;
este legată de domeniul factorului uman și ergonomie.

Fiabilitatea umană este capacitatea (probabilitatea) unui individ de a realiza o

sarcină de muncă sau un ansamblu de funcții în cadrul limitelor acceptabile, în
condiții date și pentru un timp determinat [4].

Fiabilitatea tehnică reprezintă proprietatea unui sistem, exprimată prin

probabilitatea ca acesta să funcționeze o anumită perioadă de timp, în cadrul
parametrilor prescriși (proiectați), inclusiv cei privind gradul de securitate în
funcționare [4].

Fiabilitatea umană și fiabilitatea mașinii formează împreună fiabilitatea sistemului.

6
Defecțiunile fizice, tehnice, sau tehnologice reprezintă indicatorul principal al
fiabilității tehnice, iar eroarea reprezintă indicatorul fiabilității umane.

Natura erorii umane

Eroarea umană a devenit un obiect de studiu științific datorită următoarelor

evoluții [4]:
• dezvoltarea unor noi abordări sau a unor noi teorii potrivit cărora multe
erori apar ca tulburări ale obiceiului sau obișnuinței;
• creșterea preocupărilor privind costul din ce în ce mai mare al erorii
umane, îndeosebi în tehnologiile periculoase.

7
În opinia diverșilor autori, eroarea reprezintă:

 abatarea performanței umane de la unele standarde stabilite, dorite sau ideale;

 eveniment care apare atunci când “o acțiune, alta decât cea dorită, are loc”;
 rezultatul determinat de nepotrivirea dintre om – mașină;
 acțiune care nu conduce sau nu reușește să producă rezultatul așteptat și care
conduce spre o consecință nedorită.

Una dintre regulile de bază ale managementului erorilor este că nu poate

schimba condiția umană, dar poate schimba condițiile în care oamenii
muncesc.

8
Eroarea umană include [5]:

nerespectarea sau omiterea unei sarcini;

efectuarea sarcinii incorect;

efectuarea unei sarcini suplimentare sau ne-

obligatorii;

eșecul de a efectua sarcina în termenul asociat

acesteia.

9
 4. ABORDĂRI ALE FIABILITĂȚII UMANE

Abordarea tradițională a fiabilității umane

Caracteristici:

punerea accentului pe aspectele negative ale performanței;

nu sunt luate în considerare măsurile de prevenire a erorilor;

asimilarea componentei umane celei tehnice;

nu sunt luați în considerare factorii organizaţionali.

10
 Abordarea contemporană a fiabilității umane

Caracteristici:

punerea accentului pe prevenirea erorilor;

utilizarea de tehnici bazate pe teorii care explică erorile;

operatorul uman este considerat participant activ la

rezolvarea de probleme;

utilizarea feedback-ului operaţional.

11
 5. CLASIFICAREA ERORILOR

 erori bazate pe deprinderi şi abilităţi;

 erori bazate pe reguli;
 erori bazate pe cunoştinţe.

1. Erori bazate pe deprinderi şi abilităţi

 sunt cauzate de insuficienta concentrare a atenţiei asupra unor acţiuni care

sunt bine integrate, dar care se derulează automat, subconştient, fluent, din
obişnuinţă, pe baza rutinei;
 aceste erori pot fi cauzate de lipsa sau insuficienţa observaţiei sau a
controlului;
 frecvența acestor erori este relativ mare din cauza numărului în creștere al
acțiunilor automatizate;
 fiind foarte uşor recunoscute aceste erori (gafele, ratările şi omisiunile) pot
fi la fel de uşor corectate.

12
2. Erori bazate pe reguli

 aceste erori sunt asociate cu aplicarea greşită a unor reguli bune (bune practici)
sau cu aplicarea corectă a unor reguli greşite, necorespunzătoare ca urmare a
experienţei dobândite;
 de exemplu, în situaţia unor schimbări sau modificări contextuale, apare
reacţia operatorului care este solicitat să acţioneze pe baza experienţei
anterioare, conform unor regului şi prescripţii sugerate de alţii sau preluate de
la alţii, chiar dacă regulile respective se dovedesc a fi greşite.

13
3. Erori bazate pe cunoştinţe (“nivel intelectual” de control)

 aceste erori sunt invocate în situaţii – problemă, nemaiîntâlnite, neobservabile,

atipice, pentru care operatorul nu dispune de reguli şi proceduri sau de soluţii care
pot fi aplicate;
 erorile bazate pe cunoştinţe sunt asociate cu limitele abilităţilor umane de a
rezolva probleme şi de a face faţă situaţiilor noi, cu atât mai mult cu cât aceste
erori nu pot fi prevăzute.

Erorile bazate pe cunoaştere au două surse principale:

• conţinutul cunoştinţelor:
- lipsa sau imprecizia unor cunoştinţe care se manifestă prin incapacitatea
operatorului de a înţelege anumite fenomene, evenimente sau procese din cadrul
unui sistem;
• structura cunoştinţelor:
- gradul de familiaritate a operatorului cu situaţia curentă de sarcini.

14
Implicațiile practice ale erorilor bazate pe cunoștințe sunt foarte importante,
deoarece [4]:
 timpul de corectare a erorilor este mare;
 erorile sunt legate mai mult de cunoașterea sistemului (complexitatea
activității) decât de cunoașterea sarcinilor;
 începătorii fac mai multe erori bazate pe cunoștințe decât operatorii
experimentați.

15
La nivelul de control bazat pe cunoștințe, denumit și “nivelul intelectual”, se
constată trei forme de erori:

erorile de gândire – apar atunci când scopurile și planurile sunt

dezvoltate inadecvat sau când se iau decizii eronate în alocarea
1 planurilor, deși utilizatorul cunoaște caracteristicile sistemului;

erorile de memorie – sunt asociate cu uitarea și neexecutarea unei

părți a planului, deși scopurile și planul au fost inițial corect
2
specificate;

erorile de judecare – apar atunci când utilizatorul nu poate să

3 înțeleagă sau să interpreteze feedback-ul primit.

16
 datorită interacțiunii omului cu mediul său de muncă, este necesar ca studiul
fiabilității umane să fie realizat în strânsă corelație cu obiectivele securității în
muncă și prevenirii riscului profesional de la posturile de lucru;
 dintre cauzele erorilor umane, se pot identifica erorile de proiectare a
echipamentelor, alegerea unui mediu de lucru impropriu, a unor unelte
neadecvate, o instruire deficitară sau erori în întreţinerea şi operarea utilajelor şi
echipamentelor;
 erorile de întreţinere sau mentenanţă se datorează în special reparaţiilor incorecte.

17
 Oboseala în muncă

Oboseala este un fenomen fiziologic natural, inevitabil, obișnuit sau normal, care
apare la orice om sănătos [4];
stresul şi oboseala profesională, numite şi bolile secolului, sunt cele mai grave
disfuncţionalităţi care apar în procesul muncii.

Oboseala este definită ca “fenomen consecutiv unei solicitări prealabile; ea are ca

efect o diminuare reversibilă a performanţelor şi funcţiilor şi este însoţită de o
micşorare a satisfacţiei muncii, o mărire a senzaţiei de efort şi poate conduce la o
tulburare a armoniei funcţionale a personalităţii”[15].

18
Din punct de vedere ergonomic, oboseala constituie o problemă deosebit de
importantă legată de [4]:

evaluarea solicitării în muncă;

precizarea limitelor maxime ale oboselii în mucă;
stabilirea limitelor adaptabilității funcționale a organismului;
găsirea modalităților de prevenire a apariției oboselii și atenuare a acesteia;
organizarea rațională a regimului de muncă și odihnă.

19
Principalele manifestări generale ale oboselii în muncă se referă la:

1. Diminuarea efectivă a capacității de muncă

- scăderea eficienței muncii și a productivității;

- se înregistrează încetinirea ritmului de muncă, reducerea preciziei mișcărilor,
creșterea frecvenței erorilor sau a comenzilor greșite.

2. Apariția unor manifestări psiho-fiziologice

- sunt legate de modificările diferitelor constante ale organismului (respirație
accelerată, crește consumul de oxigen, se reduce atenția etc.);
- acuitatea vizuală și auditivă scade;
- crește riscul de accidente prin perturbarea funcțională a sistemului nervos.

3. Apariția manifestărilor subiective

- pe plan subiectiv, apar unele senzații de disconfort, unele modificări afective și
de comportament, stare de slăbiciune, de exemplu: dureri musculare; creșterea
senzației de efort, emotivitate crescută, frustare sau nemulțumire;
- de asemenea, poate apărea somnolența, stările de apatie, lipsa de interes etc.

20
După natura solicitărilor organismului, oboseala poate fi [4]:

1. fizică sau musculară

-reprezintă fenomenul de diminuare a reacției mușchiului față de o solicitare după

o activitate prelungită;
-se instalează cu precădere în activitățile cu efort fizic prelungit;
-simptomele oboselii fizice sunt resimțite atât la nivelul sistemului muscular
(dureri musculare și articulare, senzația de greutate a membrelor, creșterea
senzației de efort), cât și la nivelul funcțiilor senzoriale, al atenției sau capacității
de memorare;
-intensitatea oboselii fizice este direct proporțională cu intensitatea, durata și
frecvența efortului depus.

21
 2. nervoasă sau senzorială

- este generată de solicitarea sau suprasolicitarea unor organe de simţ (auz, văz);
- cel puțin 90% din toate activitățile pe care le desfășoară omul sunt realizate sub
controlul privirii;
- oboseala vizuală se definește prin tulburarea sau diminuarea funcțiilor de bază
ale vederii (acuitatea vizuală, sensibilitatea la contraste, viteza de percepție) și
prin micșorarea câmpului vizual;
- oboseala auditivă se definește prin creșterea pragului audibilității;
- oboseala auditivă apare ca urmare a solicitării analizorului auditiv din cauza
desfășurării muncii în mediu zgomotos timp îndelungat.

3. mentală, intelectuală sau cerebrală

- poate apărea fie în exces (suprasolicitare) fie prin monotonie (subsolicitare).

22
Măsurarea şi investigarea oboselii în muncă se face prin:
 Metoda directă - constă în efectuarea unor teste psihologice şi fiziologice prin
care se măsoară direct o serie de indicatori cum ar fi: frecvenţa cardiacă,
consumul de energie umană (Kilocalorii/ unitatea de timp), frecvenţa
respiratorie, frecvenţa critică de fuziune a imaginilor luminoase (pentru acestă
metodă se utilizează aparate speciale);
 Metoda indirectă sau metoda economică – constă în stabilirea unor corelaţii
între fenomenul de oboseală şi volumul şi calitatea producţiei;
 de exemplu, o astfel de metodă este măsurarea producției obținute care depinde
de motivația financiară, de interes, de condițiile sociale și de elementul
psihologic de muncă.

23
Prevenirea și reducerea oboselii presupune [15]:

 organizarea raţională a procesului de producţie şi de muncă, prin evidenţierea

componentelor statice ale muncii, a solicitărilor fizice şi psihice intense, timp
prelungit, a manipulărilor frecvente peste limitele admise;
 dimensionarea locurilor de muncă şi a mijloacelor de muncă în funcţie de
dimensiunile antropometrice şi poziţia de lucru;
 evitarea monotoniei de lucru;
 asigurarea securităţii muncii;
 stabilirea unui regim raţional al pauzelor în timpul muncii şi alternarea optimă a
schimburilor de muncă;
 optimizarea ambianţei psihosociale.

24
 Stresul organizațional

 stresul reprezintă o stare intensă şi neplăcută care, pe termen lung are efecte
negative asupra sănătăţii, performanţelor şi productivităţii ;
 stresul se manifestă ca o reacţie individuală la interacțiunea dintre exigenţele
mediului pe de o parte şi resursele, capacităţile şi posibilităţile individului pe de
altă parte [12];
 stresul în muncă poate fi cauzat de riscuri psiho-sociale cum sunt proiectarea
activităţilor, organizarea muncii, management (solicitări profesionale deosebite
şi posibilităţi reduse de control asupra propriei activităţi);
 unele riscuri fizice, cum sunt zgomotul şi temperatura din mediul de muncă pot,
de asemenea, să cauzeze stresul în muncă [13].

25
 atunci când se face referire la stresul care afectează viaţa profesională, termenul
consacrat este cel de stres ocupaţional sau organizaţional;
 stresul ocupațional/ organizaţional are influenţe atât pe plan psihologic cât şi
sociologic şi fiziologic iar în definirea lui există mai multe accepţiuni [13]:
ƒstimul sau variabilă independentă care acţionează asupra individului; ƒ
acea caracteristică a mediului sau a organizaţiei care ameninţă angajatul; ƒ
cƒa urmare a diferenţelor existente între indivizi la nivelele percepţiei şi
răspunsurilor, stresul ocupaţional este rezultatul negocierii dintre cerinţele
(presiunile mediului) şi ierarhizarea scopurilor individuale.

26
Cauzele stresului la locul de muncă [12]:
1. factorii personali (oboseala, graba, teama, probleme de sănătate etc.);
2. prea multe sarcini efectuate în același timp;
3. presiunea termenelor limită – pot deveni cauzatoare de stres pentru cei care nu
și-au gestionat corect timpul;
4. lipsa unei bune pregătiri pentru activitatea desfășurată; există nenumărate
situații în care unele persoane sunt puse să facă anumite activități cu toate că
nu au pregătirea aferentă sau nu li s-a facut o instruire adecvată;
5. lipsa unor bune condiții de muncă;
6. neînțelegeri între angajați.

27
Agenții stresori legați de conținutul muncii:
 munca multă nenormată;
 ritm de lucru mult prea rapid;
 munca dificilă pentru abilitățile angajatului;
 munca monotonă.

Agenții stresori legați de condițiile la locul de muncă:

 munca periculoasă (cu substanțe chimice, lucrul la înălțime);
 zgomot, vibrații, iluminat necorespunzător;
 temperatura, ventilația, umiditatea necorespunzătoare a aerului;
 poziția de lucru necorespunzătoare a corpului;
 echipamente necorespunzătoare;
 ore suplimentare excesive.

Agenții stresori legați de relațiile de muncă:

 salarizare inechitabila;
 nesiguranța locului de muncă;
 discriminări.

28
 Efectele stresului organizațional [12]

Efectele stresului la locul de muncă se pot manifesta în plan comportamental,

fiziologic şi psihologic, astfel:

efecte comportamentale - includ atitudini de rezolvare a problemei, de retragere;

efecte psihologice - implică procesele emoţionale şi cerebrale (exemple:

anxietate, depresie, sindromul burnout (epuizarea totală));

efecte fiziologice - efecte care implică starea de sănătate.

29
Măsurile de prevenire a stresului profesional vizează [12]:

Control: acordarea dreptului lucrătorilor de a-și spune cuvântul despre modul în

care activitatea lor trebuie să fie efectuată;
Sarcina de muncă: asigurarea că orele de lucru sunt previzibile și rezonabile;
Compatibilitatea postului cu lucrătorul: compatibilitatea postului cu
aptitudinile fizice și psihologice ale lucrătorilor;
Transparență și corectitudine: asigurarea că sarcinile sunt clar definite,
atribuirea de roluri clare, evitând conflictul de rol și ambiguitatea rolului,
oferirea unui salariu adecvat pentru munca prestată, asigurarea transparenței și
echității în cadrul procedurilor de soluționare a reclamațiilor;
Mediul de muncă fizic: asigurarea unui echipament adecvat și nivel
corespunzător de iluminare, calitate a aerului, zgomot, evitarea expunerii la
agenți periculoși, luarea în considerare a aspectelor ergonomice pentru a limita
stresul lucrătorilor.

30
 6. EXEMPLE DE ERORI UMANE

erorile de întreţinere sau mentenanţă se datorează în special reparaţiilor incorecte

sau acţiunilor preventive;
două exemple tipice de erori umane ar fi calibrarea incorectă a echipamentului
şi lubrifierea improprie a utilajelor;

Erorile umane se clasifică în şase categorii [16]:

 erori de proiectare
 de asamblare
 de CTC
 de instalare
 de operare
 de întreţinere.

31
 un studiu efectuat asupra a 122 de evenimente nedorite în care a fost implicat şi
factorul uman a condus la concluzia că 30% dintre eşecuri s-au datorat instalării
incorecte a echipamentelor, 56% diverselor omisiuni, 8% pieselor de schimb alese
incorect şi 6% altor cauze;

 un studiu al erorilor de mentenanţă la operaţiunile cu rachete, a scos la iveală o

mulţime de erori umane, precum: piuliţe/ asamblări slăbite (14%), montaj
incorect (28%), citiri eronate pe afişaje şi cadrane indicatoare sau lipsă citiri date
(38%), inaccesibilitate (3%) şi diferite alte cauze (17%) [16].

32
Figura 1. Cele mai întâlnite erori de mentenanță în întreținerea
aeronavelor [16]
33
În epoca contemporană, mărirea fără precedent a ritmului de muncă, maşinile
de mare complexitate, precum şi valoarea din ce în ce mai ridicată a acestora,
au pus în evidenţă nu numai pericolul de accidente, dar şi costul enorm al erorii
umane pentru pagubele materiale care se pot produce.

1988 – nava maritimă americană USS “Vincennes”, staţionată în Golful Persic, doboară
un avion cu 290 de pasageri la bord, inclusiv 57 de copii [6];
Cauza: interpretarea eronată a datelor, stres, rutina în sarcină a operatorilor din
camera de interceptare a dus la considerarea avionului civil drept unul militar;
Acest „accident” grav ne exemplifică o consecinţă nefastă a creşterii rapide a investiţiilor
în tehnologie, a implementării lor fără a se ţine cont de factorul uman şi a încrederii
exagerate în tehnologie.
 Accidentul aviatic din Uberlingen

 accidentul aviatic din anul 2002 din Uberlingen, din Germania în care 52 de copii s-
au regăsit printre victime, a fost supus unor analize pentru a se încerca identificarea
factorilor umani și organizaționali care au stat la baza coliziunii aeriene;
 în acest context, a fost propus modelul “Șvaițerul Elvețian” pentru a analiza
accidentele;
 modelul datează din 1987-1988 din timpul scrierii cărții “Eroare umană”; se oferă o
abordare psihologică esențială asupra naturii, a varietăților și a surselor mentale ale
erorilor umane;
 toate accidentele majore au avut loc în sisteme de producție complexe;
 este esențial să se identifice elementele necesare de producție, cu scopul de a descrie
elementele care dau greș;
 aceste elemente sunt descrise ca o secvență de 5 planuri care stau unul în spatele
celuilalt: factorii de decizie, managementul de linie, condițiile prealabile, activitățile
de producție și de apărare; eșecurile pot apărea la oricare dintre aceste niveluri;
35
 s-a constatat că modelul “Șvaițerul Elvețian” este prezent în ultimul plan [7].
 Figura 2. Modelul “Șvaițerul Elvețian” al cauzelor accidentelor

 J.T. Reason a oferit o metaforă pentru eșecul unui sistem care implică erori umane
asemănând deficiențele proceselor cu mișcarea feliilor de șvaițer elvețian una față de
cealaltă [7];
 acesta consideră că “abordarea sistemică a erorilor nu se referă la schimbarea condiției
umane ci mai degrabă la schimbarea condițiilor în care oamenii lucrează." 36
 Tragedia Exxon Valdez [8, 9]

 Exxon Valdez a fost un petrolier care la 24 martie

1989 a naufragiat în Alaska, ducând la deversarea
unui volum mare de petrol în apă (aprox. 40 de
milioane de litri), afectând în mod grav mediul
înconjurător;
 a fost considerat unul dintre cele mai mari dezastre
ecologice cauzate de neglijența umană;

În comparaţie cu alte revărsări, ExxonValdez a produs unul dintre cele mai grave
accidente din SUA, situându-se în lume pe locul 50 în materie de petrol revărsat, și pe
primul loc în materie de distrugeri provocate mediului înconjurător.

37
 acoperirea poluării atinge aprox.470 mile, pentru curățare fiind nevoie de 4 ani;
 la curăţare au participat 10000 oameni, 1000 de nave, 100 de avioane şi
elicoptere;
 se aproximează că au murit aprox. 35000 păsări din care 1000 pescăruşi, 300 foci,
250 vulturi, 22 orci, 1miliard de icre somon, hering;
 se consideră că multe rămăşiţe au dispărut în stratul de petrol;
 astăzi continuă să fie afectate animalele.

38
Comisia Naţională pentru Securitatea Transporturilor a investigat accidentul şi a
ajuns la concluzia că naufragiul a avut loc din următoarele cauze:
1. neputinţa unui ofiţer de a manevra corespunzător nava din cauza greutaţii excesive a
acesteia;
2. neputinţa căpitanului de a efectua el singur navigaţia;
3. neputinţa Companiei Exxon de a-l verifica şi supraveghea pe căpitan şi de a asigura
un echipaj suficient şi odihnit;
4. neputinţa Gărzii de Coastă a S.U.A. de a efectua un sistem eficient de trafic al
navelor.

39
Accidentul nuclear de la Cernobîl 1986 [10, 11]

 26 aprilie 1986. Reactorul 4 al centralei nucleare

din Cernobîl explodează, cauzând ceea ce
Organizația Națiunilor Unite avea să numească
mai târziu „cel mai mare dezastru ecologic din
istoria umanității”;
 s-a constatat că accidentul s-a produs în urma
unei serii de erori umane dar și disfuncţionalităţi
ale sistemelor de siguranţă.

40
 reactorul de la Cernobîl era unul de putere mare (RBMK), care folosea apă pentru a
răcori miezul reactorului și a genera aburi pentru producerea de energie;
 inginerii sovietici doreau să simuleze o pană de curent pentru a arăta că energia
rotativă a turbinelor ar fi putut susţine reactoarele până la declanşarea generatoarelor
de curent electric care puneau în funcțiune pompele de apă;
 generatoarele diesel de rezervă folosite aveau nevoie de un minut întreg ca să pună în
funcțiune pompele de apă, acesta fiind considerat un interval extrem de riscant din
punct de vedere al siguranței și au vrut să folosească o parte din energia reziduală a
turbinei (electricitatea pe care turbina continua să o producă din inerție, chiar și după
oprirea curentului) ca să reducă din timp;
 barele de control de la Cernobîl erau făcute din bor și aveau vârful de grafit; rolul
acestor bare de control este să oprească, în situații de urgență, reacția de fisiune;
borul a încetinit reacțiile, dar vârfurile din grafit au crescut inițial rata fisiunii;
 a fost o eroare de design și unul dintre principalii factori care au cauzat
explozia.

41
 în noaptea experimentului, angajații au oprit sistemul de răcire de urgență, sistemul de
control automat și sistemul de urgență pentru reducerea energiei;
 în cazul unui accident nuclear, computerele uzinei aveau rolul de a scufunda barele
de control în reactor pentru a stopa total fisiunea;
 angajații uzinei au preluat manual controlul asupra barelor și le-au scos pe majoritatea
din reactor;
 standardele de siguranță din vremea aceea cereau ca în reactor să fie prezente 28 de
bare; angajații au lăsat doar 18;
 reactorul a creat mai mult abur decât putea duce, iar presiunea a dus la explozia care a
făcut ca acoperișul să sară în aer;

42
 cantitatea de radiații eliberată a fost de cel puțin 100 de ori mai puternică decât cea
eliberată de bombele atomice de la Nagasaki și Hiroshima;
 oamenii din Prîpeat, orașul cel mai apropiat, au fost evacuați la două zile după
dezastru; până atunci, mulți dintre ei fuseseră deja expuși unui nivel înalt de radiații;
 în urma accidentului, materialul radioactiv a fost acoperit de o carapace din ciment
aflată azi în stare de degradare avansată; o nouă structură protectoare se construiește
astăzi peste sarcofagul vechi, dar aceasta va rezista doar 100 de ani;
 3 dintre reactoare au fost repornite și folosite pentru o perioadă de încă 13 ani;
 Prîpeat este un oraș foarte contaminat și va rămâne abandonat deoarece plutoniul are
nevoie de mai mult de 24 000 de ani pentru a-și reduce doar jumătate din intensitate.

Sursa problemelor: lipsa totală a unui protocol de siguranță, o comunicare proastă

între designerii și operatorii reactorului și niște erori de design periculoase ale
reactorului.
43
 Referințe

1. *** https://ro.wikipedia.org/wiki/Fiabilitate
2. Fiabilitate, performabilitate și risc industrial http://cfcem.ee.tuiasi.ro/pdf/capitolul_1_studenti.pdf
3. Nicolescu O., Manolescu A., Dicționar de management, Ed. Pro Universitaria, 2011, București, p. 241.
4. Manolescu A., Lefter V., Deaconu A., Ergonomie, Ediția a doua, Editura economică, 2013, p. 118, ISBN 978-973-709-
641-8.
5. Ce este eroarea umană în ergonomie, https://www.greelane.com/ro/%C8%99tiin%C8%9B%C4%83-tehnologie-
math/stiinte-sociale/what-is-human-error-1206375.
6. https://www.hipo.ro/locuri-de-munca/vizualizareArticol/841/Cum-stii-daca-suferi-de-sindromul-burnout%3F
7. https://prezi.com/c5xocgu7dij9/analiza-fiabilitatii-umane-o-evaluare-critica-pentru-manage/
8. https://ro.wikipedia.org/wiki/Exxon_Valdez
9. https://euronaval.ro/2015/01/21/exxon-valdez/
10. https://www.greenpeace.org/romania/articol/1075/15-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-cernobil/
11. https://www.vice.com/ro/article/597k9x/de-ce-a-explodat-reactorul-nuclear-de-la-cernobil
12. Petre I., Ergonomie, Universitatea Transilvania din Brașov, Brașov, 2019.
https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-transilvania-din-brasov/estetica-si-ergonomie/altele/04curs-
ergonomie/7386267/view
13. Craveț G., Managementul stresului: cauzalităţi şi interdependenţe, Ecostudent - Revistă de cercetare ştiinţifică a
studenţilor economişti, Nr. 3/2014.
14. https://www.hipo.ro/locuri-de-munca/vizualizareArticol/841/Cum-stii-daca-suferi-de-sindromul-burnout%3F
15. Ergoinginerie, https://mctr.mec.upt.ro/wp-content/uploads/2019/02/Carte-ergonomie-A-Ergoinginerie.pdf, accesat
11.02.2021.
16. Eroarea umană în mentenață, Ref.doc.MI 111/octombrie 2010 - NOTĂ TEHNICĂ – Eroarea umană în mentenanţă

44
 UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE
Programul de masterat: CERCETAREA, PROIECTAREA ŞI TESTAREA
SISTEMELOR BIOTEHNICE

ERGONOMIE ȘI DESIGN INDUSTRIAL

CURS 5
ERGONOMIA SISTEMULUI OM – MAȘINĂ - MEDIU

An Univ. 2021-2022, Sem. I

 CUPRINS

1. Noțiunea de sistem – generalități

2. Clasificarea sistemelor
3. Structura și proprietăţile sistemului
4. Definirea sistemului om – mașină
5. Clasificarea sistemelor om – mașină
6. Funcţiile omului în cadrul sistemului
7. Pașii necesari în proiectarea ergonomică a sistemelor de muncă
 1. Noțiunea de sistem – generalități

în cadrul studiului procesului de proiectare a sistemelor, esenţială este noţiunea de

sistem;

conceptul modern de “sistem” a apărut în cursul anului 1940, provenind din diverse
domenii, cele mai semnificative fiind biologia, matematica, fizica, ingineria și
gestiunea [1];

bazele Teoriei generale a sistemelor au fost puse de Von Bertalanffy (General

System Theory), scopul fundamental al teoriei fiind acela de a emite o serie de
principii explicative, care consideră realitatea formată dintr-o multitudine de sisteme,
cu ajutorul cărora aceasta poate fi modelată și interpretată;

în literatura de specialitate, definițiile noțiunii de sistem sunt numeroase și acestea

au evoluat de-a lungul timpului, cunoscând diferite interpretări.
 Definiţii

ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente

între ele și formând un întreg organizat, care pune ordine într-
un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea
Conform DEX [2], sistem =
materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o
activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit;

Potrivit lui Bertalanffy, “prin sistem se înțelege observarea unui ansamblu de elemente în
interacțiune, capabile să funcționeze, care se organizează și transformă energia materială
și informațională pentru atingerea unor obiective (finalități), dintre care una este aceea de
menținere a propriei sale organizări” [1].

O altă definiție aparține lui Joel de Rosnay, cercetător în domeniul aplicațiilor teoriei
sistemelor: “un sistem este un ansamblu de elemente aflate în interacțiune dinamică,
care sunt organizate și funcționează după un anumit scop” [1].
Indiferent de abordările diferiților autori, se consideră că orice sistem este caracterizat de
următorii parametri fundamentali [1]:

Input-uri – reflectate în intrările sistemului; dacă ne raportăm la exemplul unei

organizații pot fi identificate mai multe tipuri de intrări, la nivelul sistemului acesteia:
materiale, informaționale, financiare, personal, comenzi etc.;

Procese – reprezintă o succesiune de operații, în cursul cărora sunt prelucrate

(transformate) variabilele de intrare;

Output-uri – sunt elemente superior elaborate, furnizate de sistem în urma acțiunii

asupra intrărilor;
 Relații de cauzalitate

 se reflectă în ansamblul relațiilor aflate atât la nivelul întregului, cât și între acesta și
părțile componente ale sistemului;
 comportamentul unui sistem este definit prin interacțiunile și relațiile de cauzalitate
dintre elemente și de aceea, cunoașterea lor cât mai exactă este deosebit de importantă în
orice domeniu teoretic sau practic;

Mediul

 orice sistem este plasat într-un mediu pentru a stabili interacțiunile cu acesta, iar
supraviețuirea sistemului depinde de capacitatea sa de adaptare la schimbările care survin
în cadrul acestuia;

Finalitate

 se referă la obiectivul pentru care este creat sistemul, fiind corelată cu elementele
structurale ale acestuia. 6
 SISTEME BIOTEHNICE

 sisteme biotehnice = ansamblu de elemente (principii și reguli) dependente între

ele și formând un tot organizat, care fac ca legătura dintre om (operator) și mașină
(mașini, echipamente și instalații din agricultură, industria alimentară etc) să se
realizeze corect, astfel încât activiatea realizată (procesul de lucru) să fie
materializată potrivit scopului urmărit [3];

 în sectoarele din industria alimentară, industria constructoare de mașini, agricultură,

protecția mediului se întâlnește cel mai des sistemul biotehnic care reprezintă
sistemul om – mașină; chiar dacă foarte multe dintre procese și mașini au fost
automatizate, marea majoritate a mașinilor și echipamentelor utilizate în agricultură
sunt conduse de către o persoană (operator) [3].
 2. Clasificarea sistemelor [4]

 majoritatea sistemelor poate fi grupată după anumite criterii:

I. în raport cu domeniul la care se referă, sistemele pot fi materiale și abstracte;

Sistemele materiale sunt acelea care au un corespondent concret în realitatea

înconjurătoare, de exemplu: mașini, echipamente, construcții.

Sistemele abstracte sunt acelea care pot avea o experiență numai în gândirea analistului,
de exemplu: noțiuni, idei, ipoteze.

II. în raport cu originea lor, sistemele pot fi stabile (care rămân constante, nemodificate
în decursul unor perioade lungi) sau adaptabile (sisteme care se pot schimba structural
sau funcțional în raport cu anumiți factori ai mediului în care se desfășoară);

III. în raport cu legăturile care se stabilesc între acestea și mediul înconjurător,

sistemele pot fi deschise (funcționează cu modificări continue ale componentelor lor, sub
influența factorilor de mediu) sau închise (funcționează fără altfel de modificări).
 3. Structura și proprietăţile sistemului [1]

 indiferent de domeniul la care se referă un sistem, acesta prezintă o anumită

structură, definită ca o mulțime de componente, între care există relații de
interdependență;
 structura sistemului presupune o anumită ordine a elementelor, care conduce la
atingerea finalității sistemului;
 o simplă reuniune de elemente, fără un mod de ordonare al lor și relații în baza
cărora funcționează, nu constituie un sistem;
 inginerul american Jay Forrester, afirma că “fără o structură care să le reunească,
informațiile rămân un amalgam de fragmente”. Fără o structură organizatoare,
cunoștințele sunt o simplă colecție de observații, experiențe și incidente
contradictorii”;
 restricții
intrări
ieșiri

mediu obiective
Fig. 1. Reprezentarea schematică a unui sistem [5]

 prin sistem total se înțelege ansamblul obiectelor, atributelor și relațiilor necesare

atingerii unui obiectiv, în condițiile existenței anumitor restricții; obiectivul definește
scopul proiectării sistemului, iar restricțiile arată limitele în cadrul cărora va trebui să
funcționeze sistemul [4];
 exemplu de sistem total: în tehnică – o rachetă, în economie – o întreprindere;
 ca sistem total, racheta este formată dintr-o serie de subsisteme principale: corpul
rachetei, echipamentul de lansare, piesele de schimb și accesoriile, oamenii, panoul de
comandă, obiectivul de atins.
Proprietăţile sistemului [2, 6]

1. Adaptabilitatea sistemului - reflectă capacitatea sistemului de a se schimba (sau

ajusta), din punct de vedere structural și funcțional, fără perturbări majore, în
funcție de schimbările interne în echipament, tehnologii, energie, scop, astfel încât
să își poată atinge finalitatea;

2. Autoreglarea sistemului – reprezintă una dintre cele mai importante proprietăți ale
sistemelor și reprezintă modificarea variabilelor de intrare în sistem, astfel încât să
permită obținerea variabilelor de ieșire dorite;
 în caz de perturbări, un sistem stabil îşi redresează funcţionarea prin compensarea
perturbărilor, eliminarea efectelor negative prin reglare, omul având în acest sens,
rolul esenţial;
 factorul uman este considerat decisiv în proiectarea unui sistem ușor de înțeles și
atractiv;
3. Fiabilitatea sistemului sau siguranţa în funcţionare;
 fiabilitatea tehnică a unui sistem om – mașină reprezintă proprietatea acestuia
exprimată prin probabilitatea ca să funcționeze ireproșabil o anumită perioadă de
timp, respectiv să aibă asigurată siguranța în funcționare;
 pentru a crea și proiecta un sistem om – mașină cu cerințe de performanță
crescute și stabile, trebuie luate în considerare limitele impuse de percepția
operatorului, de luarea de decizii sau de controlul acțiunilor;
 un aspect fundamental al proiectării sistemelor om – mașină îl constituie
repartizarea sarcinilor între om și mașină.
 4. Definirea sistemului om – mașină

 Sistemul om – mașină reprezintă un ansamblu integrat de componente umane și

materiale care se intercondiționează între ele, în scopul realizării sarcinii de muncă.

 Sistemul om – mașină - mediu este un ansamblu format din unul sau mai mulți
oameni şi una sau mai multe componente fizice (maşini, echipamente) care
interacţionează pe baza unui circuit informaţional, în cadrul unei ambianţe fizice şi
sociale, în vederea realizării unui scop comun [7, 8].

 Sistemul de muncă este format din una sau mai multe persoane și din echipamentul de
lucru care acționează împreună pentru a realiza funcțiunea sistemului în mediul de
muncă și conform normelor impuse de sarcinile de muncă [9].
 în opinia lui Meister, conceptul tradițional al unui sistem om – mașină, este o
organizare de oameni și de mașini folosită în scopul de a realiza sarcinile atribuite
unui loc de muncă sau de a îndeplini funcțiile pentru care sistemul a fost dezvoltat
[9];

 sistemul este de o importanță deosebită pentru ergonomie, deoarece acesta

descrie substanța relației om – tehnologie;

 în ultima perioadă, abordarea nu mai este una tehnică, economică sau fiziologică, ci
o abordare nouă, în care nici utilajul, nici omul și nici munca nu sunt privite ca
niște entități izolate, de sine stătătoare, acestea alcătuind un sistem;

 scopul ergonomiei este de a îmbunătăți performanța sistemelor om – mașină, prin

îmbunătățirea interacțiunii componentelor acestora - R.S. Bridger.
Definiția sistemului om-mașină-mediu, descrie un sistem elementar care poate avea
structuri diferite [10]:
un om şi o maşină;
un om şi mai multe echipamente;
mai mulţi oameni şi o maşină.

Subsistemul om este descris prin funcţiile de recepţie, procesare a informaţiilor şi de

luare a deciziilor şi funcţia de acţiune prin care se acţionează direct asupra maşinii.

Subsistemul maşină este format din următoarele elemente: dispozitive de afişare şi

semnalizare, dispozitivele de comandă; între acestea două maşina realizează o serie de
operaţii.

Subsistemul mediu influenţează funcţionarea sistemului prin componentele sale, date

de: zgomot, temperatură, umiditate, noxele toxice și iluminat.
 Mediul înconjurător

Iluminat
Condiții termice
Zgomot, vibrații

Mecanisme Vârstă
Afișaje Instruire
senzoriale
(artificiale)
Rezultatul Feedback Procesor
sarcinii Motivație
central
(afișaj real)
Forță Mecanisme Încărcătură
Comenzi
de activare fizică și
mentală

Proiectarea locului de muncă, proiectarea

comenzilor și afișajelor

Mediul imediat

Modelul om – mașină, după Bridger [9]

5. Clasificarea sistemelor om – mașină [11]

În funcție de dimensiune și complexitate, sistemele om – mașină se clasifică în trei

categorii:

o sunt acționate de către om;

I. Sisteme manuale o sunt sisteme simple, cu dimensiuni reduse;
o sunt utilizate instrumente și echipamente simple, iar eficiența
depinde de factorul uman;
o prezintă varietate, în sensul că fiecare operator poate alege
metode diferite pentru a realiza aceeași sarcină.

o sunt mult mai complexe decât sistemele manuale;

II. Sisteme mecanice o mașina este alimentată cu energie, iar activitatea umană constă
în procesarea informațiilor, luarea deciziilor și controlul
ocazional;
o sunt sisteme semiautomate, cu componente bine integrate (ex.
automobilul);
 o sistem automat = sistemul complex în care toate funcțiile
III. Sisteme automate operaționale sunt realizate de dispozitive automate;
o nu poate fi adoptat pentru alte utilizări decât pentru cele
pentru care a fost conceput;
o factorul uman îndeplinește sarcinile de monitorizare,
programare a funcției și întreținere.
 Proiectarea ergonomică a sistemelor om – mașină

- este necesar să se aibă în vedere numeroasele interacțiuni între principalele

componente ale oricărui sistem de muncă:
operatorul/utilizatorul;
mașina și mediul de muncă
Mijloace de
muncă

Spațiul de Mediu
OMUL
lucru

Organizația

Fig. 2. Interdependențele elementelor sistemului de muncă [9]

 majoritatea problemelor cu caracter ergonomic trebuie abordate sau descrise într-o

viziune sistemică.
 Interfața utilizator - echipament

- această interfaţă implică toate interacţiunile între utilizator şi echipamentul pe care acesta
îl foloseşte pentru executarea unor sarcini specifice.

Interfața utilizator - loc de muncă

- în interacțiunile de acest tip sunt implicate obiectele care sunt secundare sarcinii
executate, aranjamentul și proiectarea spațiului înconjurător.

Interfața utilizator – ambianță

- toate sarcinile se desfășoară într-o ambianță cu diferite caracteristici fizice (lumină,
zgomot, vibrații și temperatura);
- aceste caracteristici fizice afectează utilizatorul în executarea sarcinii.

Interfața utilizator – organizație

- în afara de ambianța fizică, mai există un număr mare de factori organizaționali care
influențează utilizatorul;
- dintre aceștia, cei mai importanți sunt: numărul de ore lucrate, munca în schimburi,
pauzele de lucru, relațiile de cooperare și conflictele.
Ergonomia sistemelor om – mașină are următoarele scopuri [9]:
 creșterea performanțelor sistemului;
 creșterea siguranței sistemului.

 din perspectiva proiectării ergonomice a sistemelor om – mașină, trebuie îmbunătățită

întreaga fiabilitate a sistemului;
 fiabilitatea umană și fiabilitatea mașinii formează împreună fiabilitatea sistemului;
 fiabilitatea tehnică a unui sistem om – mașină reprezintă proprietatea acestuia
exprimată prin probabilitatea ca să funcționeze adecvat o anumită perioadă de timp,
respectiv să aibă asigurată siguranța în funcționare;
 în proiectarea ergonomică a sistemelor om – mașină, trebuie să se acorde o atenție
deosebită și problemei fiabilității umane, în scopul creșterii fiabilității întregului
sistem om – mașină;
 pentru a crea și proiecta un sistem om – mașină cu cerințe de performanță crescute și
stabile, trebuie luate în considerare limitele impuse de percepția operatorului, de
luarea de decizii sau de controlul acțiunilor;
 un aspect fundamental al proiectării ergonomice a sistemelor om – mașină îl
constituie repartizarea sarcinilor între om și mașină;
 anumiți specialiști în domeniu sugerează necesitatea unui răspuns cât mai adecvat la
următoarea întrebare: Cine trebuie să realizeze o anumită sarcină: omul sau
mașina?
 în acest sens, au fost identificate unele aspecte importante privind performanțele
umane sau ale mașinilor;
 în proiectarea sistemelor de muncă, soluția ideală este aceea în care resursei umane i se
alocă acele activități sau funcții pe care le efectuează cel mai bine, în timp ce mașinii i
se alocă acele funcții în care este superioară.
Aspecte privind performanțele umane și ale mașinilor [9]

Trăsăturile (capacitățile) oamenilor

Trăsăturile (capacitățile) mașinilor
viteză inferioară;
viteză superioară;
subiect de oboseală;
sunt ideale pentru rutină, repetare,
memorie bună pentru principii și strategii;
precizie;
aplicarea principiilor la soluții pentru
calcul rapid, adecvat, slabe la corectarea
probleme variate;
erorilor;
se pot adapta, pot anticipa, pot lucra cu
menținerea performanței pe o perioadă
strategii neprevizibile;
extinsă;
selectarea metodelor alternative de operare
realizarea simultană a unor activități
dacă anumite metode eșuează;
programate;
dezvoltarea unor soluții noi;
nimic nu poate schimba obiectivul;
concentrarea asupra celor mai importante
activități atunci când este foarte mult de lucru. memorie bună pentru reproducere și
depozitare pe termen scurt.
 Fig. 3 Modelul ergonomic al sistemului de muncă (Maestre D.G.) [9]

 ca în majoritatea sistemelor ergonomice, în modelul ergonomic al sistemelor de muncă,

accentul este pus pe operator care primește sau recepționează informații legate de
ambient prin intermediul diferitelor simțuri, în special pe cale vizuală și auditivă, și care
trebuie să răspundă corespunzător în vederea finalizării sarcinii de muncă.
 atenția necesară pe care operatorul trebuie să o acorde pentru elaborarea unui răspuns
corespunzător este determinată și de:
 frecvența cu care se realizează sarcinile;
 cunoștințele operatorilor referitoare la sarcinile de muncă;
 cantitatea de informații de procesat.

Interacțiunea dintre ființa umană și mașină poate fi privită ca o buclă de control închisă
(fig. 4.)

Fig. 4. Sistemul om-mașină prezentat ca o buclă de control închisă [12]

 6. Funcţiile omului în cadrul sistemului [10]
omul realizează trei tipuri de funcţii în cadrul sistemului om-maşină-mediu din care face
parte: funcţia de recepţie, funcţia de prelucrare a informaţiilor şi funcţia de acţiune;

FUNCȚII
INTRARE IEȘIRE

MEDIU EXTERN RECEPȚIE PRELUCRARE ACȚIUNE REZULTATE

INFORMAȚII INFORMAȚII

Surse de informație Procese Luare decizii Răspunsul Rezultatele

senzoriale operatorului acțiunii

 Stimuli externi  Auditive  Comparații  Acțiuni fizice  Schimbări

 Obiecte  Vizuale  Prelucrare  Operații de fizice
 Evenimente  Tactile informații control  Procesare de
 Afișaje vizuale  Termice  Luare decizii  Manipulare materiale
 Echipamente  Olfactive materiale  Operare
 Procese de  Asamblare echipamente
muncă etc.
Fig. 5. Funcţiile omului în cadrul sistemului om-maşină [10]
 7. Pașii necesari în proiectarea ergonomică a sistemelor
de muncă

 conform principiilor ergonomice în proiectarea sistemelor de muncă (ISO

6385:2016) [13], pașii necesari în proiectarea sistemelor de muncă sunt:
 formularea obiectivelor sistemului;
 analiza și alocarea funcțiilor sau activităților care permit realizarea
obiectivelor (funcțiile trebuie mai întâi identificate, înainte de a fi alocate
diferiților operatori sau mașinilor);
 conceptul proiectului trebuie detaliat astfel încât să descrie structura
sistemului de muncă și interacțiunea dintre componente, inclusiv interacțiunea
om – mașină;
 proiectarea detaliată, conform ISO 6385 trebuie să includă:
- proiectarea muncii organizaționale;
- proiectarea sarcinilor de muncă;
- proiectarea posturilor;
- proiectarea echipamentului de muncă;
- proiectarea poziției de muncă și a spațiilor de muncă.
 realizarea, implementarea și validarea sistemului;
 evaluarea – apare după ce sistemul funcționează; este faza caracterizată de
mici erori, ceea ce indică un anumit decalaj între implementare și evaluarea
finală.
 REFERINȚE

1. Radu I., Ursăcescu M., Vlădeanu D., Cioc M., Burlacu S., Informatică și management, 2005, Ed. Universitară, București.
2. Dex online, https://dexonline.ro/definitie/a%20cerceta
3. Vlăduț V., Matache M., Voicea I., Nicolescu M., Biriș S., Paraschiv G., Voicu Gh., Danciu A., Persu C., Testarea asistată a
sistemelor biotehnice, Ed. “Terra Nostra” Iași, 2012.
4. Bărbulescu C., Bâgu C., Managementul producției, vol. I – Sisteme de organizare a producției, Ed. Tribuna Economică,
București, 2001.
5. Păun A. Sisteme informatice în management, https://mpt.upt.ro/resurse-utile/nou/pdf/cursuri/Sim/CursSIM_IM.pdf
6. Sistemul om-mașină-mediu, https://psihologie.tripod.com/somm.htm
7. Iosif Gh., Marhan A.M., Ergonomie cognitivă și interacțiune om-calculator, Ed. Matrix Rom, București, 2005
8. Drăghici A., Man-Machine system re-design from the ergonomics perspective, A new methodology for production system
optimization în Methods and Tools for Co-operative and Integrated Design, S. Tichkiewitch and D. Brissaud (eds.), pp. 45-56,
2004 Kluwer Academic Publishers
9. Manolescu Aurel, Lefter Viorel, Deaconu Alecxandrina, Ergonomie, Edițiaa doua, Ed. Economică, 2013, ISBN 978-973-709-
641-8.
10. Sistemul om-mașină-mediu, https://psihologie.tripod.com/somm.htm
11. https://www.yourarticlelibrary.com/ergonomics/man-machine-systems-design-characteristics-and-classification/34636
12. Human machine interface, https://oshwiki.eu/wiki/Human_machine_interface
13. https://www.iso.org/standard/63785.html