MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

DREPTUL UNIUNII EUROPENE

EXAMEN

Anul universitar 2021-2022 Semestrul I

Studenta: SPÎNU LARISA-ALEXANDRA

Conf. Univ. Dr. Diana-Maura Vesmas

 Tratatul de la Lisabona

CUPRINS

1. Introducere……………………………………………………………..……………. 3

2. Preliminări…………………………………………………………..…………….. 3-4

3. Istoric………………………………………………………………………………. 4-5

4. Conţinut – Obiective şi principii juridice……………………………………….. 5-8

5. Noutăţi……………………………………………………….…………………… 9-12

6. Concluzii……………………………………………………..…………………. 12-13

7. Bibliografie………………………………………………………………………… 14

2
 Tratatul de la Lisabona

1. Introducere

Tratatul de la Lisabona sau Tratatul Lisabona (inițial cunoscut ca Tratatul de

Reformă) este un tratat internațional care amendează două tratate care constituie forma bazei
constituționale a Uniunii Europene (UE).1

Tratatul de la Lisabona2 a fost semnat de statele membre UE la 13 decembrie 2007 și a

intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Tratatul amendează Tratatul privind Uniunea
Europeană  (cunoscut de asemenea și ca Tratatul de la Maastricht) și Tratatul de instituire a
Comunității Economice Europene (JO C 306, 17.12.2007 cunoscut de asemenea și ca Tratatul
de la Roma). În acest proces, Tratatul de la Roma a fost redenumit în Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene.3

Tratatul de la Lisabona realizează o codificare a jurisprudenţei Curţii şi cu ocazia

stabilirii faptului dacă competenţa extrenă a UE este exclusivă sau partajată4.

2. Preliminarii

Tratatul de la Lisabona a apărut ca urmare a nevoii de a răspunde presiunii crescânde

de a democratiza şi aşeza pe baze solide UE. Spre deosebire de negocierea Tratatului
constituţional, negocierile pentru Tratatul de la Lisabona au fost mai mult politice, axate pe
atingerea unui compromis asupra subiectelor aflate în discuţie, fără o implicare majoră a
societăţii civile sau a parlamentelor naţionale. Abia cănd s-a realizat o înţelegere preliminară,
a fost convocată conferinţa interguvernamentală care să pregătească formal tratatul.

S-a constatat că există o lipsă de transparenţă şi o dorinţă de a ignora parlamentele

naţionale, care nu a fost niciodată explicată sau justificată5. Negociatorii au avut de ales între
o reformă atenuată, care să se distanţeze substanţial de gândirea federalistă care anima
Tratatul constiuţional şi temerea că dacă noul tratat va prelua masiv din reglementarea
respinsă de cele două state, criticile se vor amplifica pe componenta nerespectării voinţei

1
 „Tratatul de la Lisabona”, Europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/5/tratatul-de-la-lisabona, accesat în 17
martie 2019 Text " Fișe descriptive despre Uniunea Europeană " ignorat (ajutor); Text " Parlamentul
European" ignorat (ajutor)
2
Disponibil online pe https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/5/tratatul-de-la-lisabona.
3
Eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2bf140bf-a3f8-4ab2-b506-fd71826e6da6.0001.02/
doc_2&format=pdf https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:2bf140bf-a3f8-4ab2-b506-
fd71826e6da6.0001.02/DOC_2&format=PDF, accesat în 17 martie 2019 Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
4
De exemplu, acorduri de asociere/pacte de asociere şi stabilitate, Acordul de la Cotonou cu statele ACP,
Acordul SEE
5
D. CHALMERS, G. DAVIDES, D. MONTI, op. Cit., p. 39

3
 Tratatul de la Lisabona

populare a cetăţenilor europeni. Fiind o evoluţie firească a dinamicii instituţionale europene,

Tratatul de la Lisabona modifică şi completează Tratatul privind UE (TUE) şi Tratatul
privind Funcţionarea UE (TFUE).

Tratatul de la Lisabona urmăreşte să pună la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi

instrumentele juridice necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde
aşteptărilor cetăţenilor europeni. El urmăreşte strategia avută în vederea şi la adoptarea
Tratatelor de la Maastricht şi de la Amsterdam, adăugând noi competenţe pentru uniune,
crescând rolul comunităţilor locale şi dezoltând şi reformând instituţiile. Tratatul enunţă, în
art. 2 TUE, valorile fundamentale pe care se bazează: demnitatea umană, libertatea,
democraţia, egalitatea, statul de drept, respectarea drepturilor omului, a drepturilor
minorităţilor. Aceste valori sunt comune tuturor statelor membre, într-o societate pluralistă,
tolerantă, cu spţiu de justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi, valori opozabile şi
oricărei ţări europene care doreşte să adere la Uniune.

Tratatul de modificare a Tratatului privind UE şi a Tratatului de instituire a Comunităţii

Europene se înscrie în seria tratatelor reformatoare ce au vizat UE, având ca scop explicit
transformarea ei într-o structură flexibilă, capabilă să utilizeze toate resursele disponibile şi să
se plieze în situaţiile din ce în ce mai puţin previzibile existente la nivel global. Lupta
împotiva terorismului internaţional, a extremistului religios sau rasist, lupta pentru
democratizare trebuia să aibă un pertener solid la nivel european.

3. Istoric

Tratatul de la Lisabona a demarat sub forma unui proiect constituţional la sfârşitul lui
2001 (Declaraţia Consiliului European privind viitorul Uniunii Europene sau Declaraţia de la
Laeken), urmat în 2002 şi 2003 de Convenţia europeană care a elaborat Tratatul de instituire
a unei Constituţii pentru Europa (Tratatul constituţional). Procesul care a dus la elaborarea
Tratatului de la Lisabona este rezultatul negativ a două referendumuri asupra Tratatului
constituţional organizate în mai şi iunie 2005, în urma cărora Consiliul European a decis să
îşi ia o „perioadă de reflecţie” de doi ani. În final, în temeiul declaraţiei de la Berlin din
martie 2007, Consiliul European din 21-23 iunie 2007 a adoptat un mandat detaliat pentru o
Conferinţă interguvernamentală(CIG) ulterioară, sub egida Preşedinţiei portugheze. CIG şi-a
încheiat lucrările în octombrie 2007, Tratatul a fost semnat în cadrul Consiliului European de
la Lisabona din decembrie 2007 şi a fost ratificat de toate statele membre.

4
 Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona a încercat să îndeplinească misiunea stabilită prin Declaraţia de

la Laeken şi anume simplificarea instrumentelor Uniunii şi crearea premiselor pentru
progrese în sensul democraţiei, transparenţei şi eficienţei6. D.p.d.v al simplificării
instrumentelor dreptului privat, la Lisabona au fost aduse următoarele modificări importante:
abrogarea actelor folosite pentru foştii pilorni II şi III, pe de o parte, şi operarea distincţiei
între acte legislative şi nelegislative pe de altă parte. Astfel, cu privire la ierarhia actelor
legislative şi nelegislative care alcătuiesc dreptul derivat, ale cărei regului sunt stabilite
pentru prima dată de Tratatul de la Lisabona7, se va face o analiză detaliată, astfel se vor face
precizări şi cu privire la distincţia operată de jurisprudenţă între dreptul derivat secundar şi
cel terţiar8 - regulamente/directivele de bază şi regulamentele/directivele de execuţie, acestea
din urmă trebuind să fie conforme cu primele9.

Principala noutate adusă de la Lisabona este crearea unei categorii de acte aflate între
cele pur legislative şi cele pur executive, şi anume acte delegate10 (considerate de unii autori
cvasi-legislative)11. Acestea sunt adoptate de Comisie, cu scopul de ,,a completa sau
modifica12 anumite elemente neesenţiale ale actului legislativ” (s.n.) Art 290 TFUE prevede
detaliile cu privire la procedură.

4. Conţinut – Obiective şi principii juridice

Tratatul privind UE cuprinde un Preambul şi 6 Titluri.

6
Simplificarea instrumentelor UE (Declaraţia de la Laeken, 15.12.2001): ,,Problema de a şti cine ce face nu
este singurul aspect important; este la fel de important să se determine modul în care UE acţionează şi ce
instrumente foloseşte. Amendamentele successive la Tratate au condus la o proliferare a instrumentelor. Şi
directivele au evoluat treptat transformându-se în acte din ce în ce mai detaliate. Prin urmare, este esenţial să
ne întrebăm facă diferitele instrumente ale Uniunii nu ar trebui să fie mai bine definite şi nu ar trebui să reducă
numărul acestora. Cu alte cuvinte, ar trebui să fie introdusă o distincţie între măsurile legislative şi executive?
Ar trebui să se reducă numărul de instrumente legislative: norme direct aplicabile, legislaţie-cadru şi
instrumente fără caracter obligatoriu (avize, recomandări, coordonare deschisă)? Este de dorit sau nu să se
recurgă mai frecvent la legislaţia-cadru , care permite o mai mare flexibilitate pentru statele membre pentru
realizarea obiectivelor politice? Pentru ce tipuri de competenţe coordonarea deschisă şi recunoaşterea
reciprocă sunt cele mai adecvate instrumente? Principiul proporţionalităţii rămâne el principiu de bază?
7
Tratatul de la Lisabona preia această idee prezentată în Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa, pe
care-l înlocuieşte
8
Hotărârea CJCE, 10 martie 1970, Deutsche Tradax GmbH c. Einfuhr-und Vorratsstelle fur Getreide und
Futtermittel, 38/70
9
Dacă nu există un astfel de raport între acte – de bază şi de execuţie – vor fi folosite principiile generale lex
specialis şi les posterior
10
Pentru alte detalii, a se vedea Raportul Parlamentului European referitor la delegarea puterii legislative,
2010/2021(INI), Comisia pentru afaceri juridice
11
B. De Witte, op. Cit., p. 92
12
Spre deosebire de actele delegate!

5
 Tratatul de la Lisabona

Preambulul prezintă motivele care stau la baza semnării tratatului, în care un rol
important îl are decizia de a continua construcţia edificiului European, punând la bază
moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a Europei, ca izvor al dezvoltării valorilor
universale ce constau în drepturile inviolabile şi inalienabile ale persoanei precum: libertatea,
democraţia, egalitatea şi statul de drept, respectarea principiului demnităţii şi drepturilor
omului. În centrul construcţiei europene s-a aflat cetăţeanul, în interesul căruia trebuie intărită
solidaritatea dintre popoare, pentru care trebuie să funcţioneze instituţii solide, bazate pe
competenţă şi profesionalism. Consolidarea economiilor naţionale, convergenţa economică,
dezvoltarea unei monede unice într-o uniune economică şi monetară stabilă, stimularea
dezvoltării durabile în piaţa internă, asigurarea de politici care să asigure progrese imediate şi
sustenabile pentru cetăţenii europeni sunt deziderate ale semnatarilor tratatului, necesare într-
o Uniune din ce în ce mai integrată.

Astfel Tratatul de instituire a Comunităţii Europene este redenumit ,,Tratatul privind

funcţionarea Uniunii Europene”(TFUE), iar termenul ,,Comunitate” este înlocuit cu cel
de ,,Uniune” în tot textul. Uniunea ia locul Comunităţii, fiind succesorul juridic al acesteia.
Tratul de la Lisabona nu crează simboluri statale pentru Uniune, cum ar fi un steag sau un
imn. Cu toate că nu mai poartă deci denumirea de tratat constituţional, noul text menţine cele
mai semnificative realizări.

Tratatul de la Lisabona nu îi conferă Uniunii competenţe exclusive suplimentare. Cu

toate acestea, noul text schimbă modul în care Uniunea îşi exercită competenţele existente şi
anumite competenţe (partajate) noi, încurajând participarea şi protejarea cetăţenilor, creând o
nouă ordine instituţională şi modificând procesele decizionale pentru mai bună eficienţă şi
transparenţă, asigurând astfel un nivel mai ridicat de control parlamentar şi de răspundere
democratică.

Spre deosebire de Tratatul constituţional, Tratatul de la Lisabona nu conţine niciun

articol care să stabilească în mod oficial supremaţia dreptului Uniunii asupra legislaţiei
naţionale, dar la tratat a fost ataşată o declaraţie în acest sens (Declaraţia nr. 17), care face
referire la un aviz al Serviciului juridic al Consiliului ce reiterează jurisprudenţa constant a
Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pe această temă.

Tratatul de la Lisabona clarifică pentru prima dată competenţele Uniunii. Acesta distinge
trei tipuri de competenţe: competenţa exclusivă (potrivit căreia Uniunea este singura care

6
 Tratatul de la Lisabona

poate adopta dispoziţii legislative, statele membre ocupându-se doar de punerea în aplicare),
competenţa partajată (potrivit căreia statele membre au dreptul de a legifera şi de a adopta
măsuri obligatorii d.p.d.v. juridic în cazul în care Uniunea nu şi-a exercitat competenţa) şi
competenţa de sprijin (potrivit căreia UE adoptă măsuri de sprijin sau de completare a
politiciilor statelor membre). Competenţele Uniunii pot fi redate acum statelor membre în
cursul unei revizuiri a tratatului.

Tratatul de la Lisabona conferă UE personalitate juridică proprie. Prin urmare, Uniunea

poate semna tratate internaţionale în domeniile sale de competenţă sau poate deveni membră
a unor organizaţii internaţionale. Statele membre pot semna doar acorduri internaţionale
compatibile cu legislaţia UE.

Pentru prima dată, tratatul prevede la art. 50 TUE, o procedură oficială pe care trebuie
să o urmeze statele membre care doresc să se retragă din UE conform cerinţelor lor
constituţionale.

Tratatul de la Lisabona încheie integrarea în cadrul primului pilon a ultimelor aspect

ale celui de-al treilea pilon privin spaţiul de libertate, securitate şi justiţie (SLSJ), şi anume
cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală. Fosta structură interguvernamentală
nu mai există, actele din acest domeniu fiind adoptate prin procedura legislativă ordinară
(majoritate calificată şi codecizie) şi, sub rezerva unor dispoziţii contrare, utilizând
instrumente juridice ale metodei comunitare (regulamente, directive şi decizii).

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul poate propune

modificări ale tratatelor; anterior puteau face astfel de propuneri Consiliul, guvernele statelor
membre sau Comisia. În mod normal, astfel de propuneri ar impune convocarea Convenţiei,
care ar recomanda amendamente unei CIG, cu toate acestea, Consiliul European poate decide
după obţinerea aprobării Parlamentului, să nu convoace o convenţie (art. 48, alin (3), par. 2
TUE). Ar urma să fie apoi convocată o CIG, care să determine amendamentele la tratatele de
comun accord. Cu toate acestea, tratatele pot fi revizuite şi fără convocarea unei CIG, prin
procedure simplificate de revizuire, atunci când este vorba de dispoziţii privind politicele şi
acţiunile interne ale Uniunii (art. 18, alin (6) şi (7) TUE). În acest caz, revizuirea ar fi
adoptată ca decizie a Consiliului European, dar ar putea fi supusă normelor naţionale de
ratificare.

7
 Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona enunţă trei principii fundamentale: principiul egalităţii

democratice, principiul democraţiei reprezentative şi principiul democraţiei participative.
Democraţia participativă îmbracă forma unei noi iniţiative a cetăţenilor.

Carta drepturilor fundamentale nu este inclusă ca atare în Tratatul de la Lisabona, dar art.
6, alin (1) TUE îi conferă forţă juridică obligatorie, acordându-i o valoare juridică egală cu
cea a tratatelor.

Tratatul de la Lisabona consolidează capacitatea Uniurii de a acţiona, prin ameliorarea

coerenţei acţiunilor externe, extinderea gamei de politici interne, obţinerea de rezultate şi
realizări politice mai eficiente din punct de vedere al cetăţenilor şi modernizarea instituţiilor,
astfel încât acestea să garanteze funcţionarea unei Uniuni cu 27 de state membre.

De asemenea, Tratatul oferă Uniunii Europene o poziţie mai puternică şi mai coeretă pe
plan extern, întrucât: combină funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe
şi politică de securitate cu cea de Vicepreşedinte al Comisiei: creează un Serviciu European
pentru acţiune externă care îl va sprijini pe noul Rezentant în realizarea dublei sale misiuni;
ameliorează asistenţa diplomatică şi consulară oferită cetăţenilor care călătoresc în ţări terţe.

Tratatul de la Lisabona răspunde îngrijorărilor exprimate de cetăţeni europeni. De

exemplu, Tratatul reflectă fidel angajamentul politic de a face faţă celor două provocări
interdependente, schimbările climatice şi politica energetică. Pentru prima dată, tratatele
cuprind o secţiune dedicată energiei, care stabileşte ca obiectivele pentru politica Uniunii din
acest sector asigurarea unei bune funcţionări a pieţei energiei (în special în ceea ce priveşte
aprovizionarea cu energie şi promovarea eficienţei energetice şi a economiei de energie) şi
dezvoltarea unor de enegii noi şi regenerabile.

Au fost create noi posibilităţi pentru a aborda, de exemplu, aspecte legate de protecţia
civilă sau de sănătatea publică în context tranfrontier şi pentru a sprijini activităţile
tranfrontiere în domeniul sportului. Tratatul de la Lisabona plasează libertatea, justiţia şi
securitatea în centrul priorităţilor sale. Uniunea Europeană poate să acţioneze mai eficient,
împotriva grupărilor criminale care fac trafic de persoane, să promoveze şi să sprijine
acţiunile în domeniul prevenirii criminalităţii şi să ajute la combaterea terorismului prin
îngheţarea activelor. Mai mult decât atât, Tratatul confirmă angajamentul UE de a elabora o
politică comună privind imigraţia. Totodată, conţine o „clauză de solidaritate”, potrivit căreia
Uniunea şi statele membre vor acţiona împreună în spirit de solidaritate în cazul în care un

8
 Tratatul de la Lisabona

stat membru este ţinta unui atac terorist sau victima unei catastrofe naturale sau provocate de
om.

Aceste elemente noi dau Uniunii posibilitatea de a pune în aplicare mai bine politicile
sale destinate să asigure creşterea economică şi competitivitatea, să amelioreze condiţiile
sociale şi de muncă, să întărească securitatea personală şi colectivă, să promoveze un mediu
mai curat şi condiţii de sănătate mai bune, să dezvolte coeziunea şi solidaritatea între statele
membre, precum şi progresul ştiinţific şi tehnologic şi nu, în ultimul rând, să-ţi
îmbunătăţească capacitatea de a acţiona pe plan extern.

Se prevede un sistem intituţional stabil, ceea ce înseamnă mai multă rapiditate şi

transparenţă pentru procesul decizional, consolidarea controlului democratic, precum şi
respectarea mai strictă a principiului conform căruia deciziile se iau la nivelul corespunzător.
Cetăţenii vor şti mai bine care sunt responsabilităţile fiecărei părţi implicate şi motivele care
determină Uniunea Europeană să acţioneze.

De asemenea, pentru prima dată, parlamentele naţionale sunt recunoscute ca făcând

parte integrală din structura democratică a Uniunii Europene. Sunt introduse prevederi
speciale destinate să ajute parlamentele naţionale să se implice mai îndeaproape în activitatea
Uniunii. În special, parlamentele naţionale pot acţiona în calitate de „gardieni” ai pincipiului
subsidiarităţii, principiu destinat să garanteze faptul că deciziile sunt luate cât mai aproape de
cetăţeni şi că se verifică constant dacă acţiunea înteprinsă la nivel comunitar este , având în
vedere posibilităţile disponibile la nivel naţional, regional sau local. Parlamentele naţionale
au puterea de a influenţa deciziile în faţa iniţiată a elaborării unei propuneri, înainte ca
aceasta să fie analizată în detaliu de Parlamentul European şi de Consiliul.

Tratatul de la Lisabona introduce pentru prima dată iniţiativa cetăţenilor europeni.

Noua dispoziţie privind democraţia participativă prevede că un milion de cetăţeni provenind
dintr-un număr semnificativ de state membre pot lua iniţiativa de a invita Comisia să prezinte
orice propunere adecvată referitoare la aspecte care, în opinia cetăţenilor, necesită un act
legislativ elaborat la nivelul Uniunii în scopul aplicării Tratatului de la Lisabona. Detaliile cu
privire la această procedură vor fi stabilite prin legislaţie.

Tratatul creşte numărul domeniilor politice în care Parlamentul European, ales prin vot
direct, trebuie să aprobe legislaţia UE alături de Consiliul alcătuit din miniştri statelor

9
 Tratatul de la Lisabona

membre. De asemenea, consolidează controlul democratic al Uniunii Europene, conferind un

rol mai puternic atât Parlamentulului European, cât şi parlamentelor naţionale.

5. Noutăţi

În continuare vom face câteva precizări de ordin general cu privire la noutăţile aduse de
Tratatul de la Lisabona.

Modificările aduse tratatelor UE au fost întotdeauna făcute cu ajutorul

amendamentelor la tratatele anterioare: acesta a fost cazul pentru Actul Unic European,
precum şi pentru Tratatele de la Maastricht, Amsterdam şi Nisa. Tratatul de la Lisabona
utilizează aceeaşi tehnică, spre deosebire de Tratatul constituţional care ar fi fost un
instrument unic care fi înlocuit toate tratatele existente. Cele două tratate principale ale
Uniunii (TUE şi TCE) sunt redenumite Tratatul privind UE (TUE) şi Tratatul privind
Funcţionarea UE (TFUE). Acestea vor avea acelaşi statut. De asemenea, va rămâne în
vigoare Tratatul instituit CEEA din anul 195713. Potrivit art, 1 alin (21) din Tratatul de la
Lisabona, Dispoziţiile titlului IV ale fostului TUE sunt integrate în Tratatul de instituire a
Comunităţii Europene a Energiei Atomice, astfel cum este modificat. Protocolul nr. 2 anexat
Tratatului de la Lisabona conţine noi modificări la TCEEA, iar anumite prevederi ale TUE şi
TFUE se aplică şi TCEEA, şi anume art. 13-19 TUE14 şi Partea a Şasea a TFUE, care se
referă la cadrul instituţional al UE.

Se menţionează că Tratatul de la Lisabona se încheie cu un Tabel de corespondenţă care

precizează renumerotarea articolelor din TUE şi TFUE. Este a doua renumerotare de
anvergură a articolelor tratatelor, după cea care a avut loc în 1999, prin Tratatul de la
Amsterdam.

Astfel Tratatul de la Lisabona extinde aria de aplicare a votului cu majoritate calificată

la noi domenii. Este în interesul UE să se simplifice procesul decizional, inclusiv în domenii
precum lupta împotriva schimbărilor climatice, securitatea energetică şi ajutorul umanitar de
urgenţă în zonele sensibile de pe glob. Alte modificări se referă la aspect precum iniţiativele
cetăţenilor, protecţia diplomatică şi consulară şi diferitele aspecte procedurale. Votul în

13
Potrivit autorilor Christa Tobler, Jacques Beglinger, EURATOM va putea fi privit ca un satelit care
gravitează în jurul planetei reprezentate de UE (Esential EC Law in Charts, Ed. HVG-ORAC, Budapesta,
2007)
14
Fostele art. 3-5 TUE

10
 Tratatul de la Lisabona

unanimitate rămâne necesar în domeniile următoare: fiscalitatea, politica externă, apărarea şi

securitatea socială.

Între elementele federaliste, un rol important a fost cea e evoluţiei constante de-a lungul
timpului şi consacrate în Tratatul de la Lisabona, amintim ,,bicameralismul”, puterea
legislativă fiind împărţită între Parlamentul European, ales prin vot universal de cetăţenii
europeni şi Consiliu, care reuneşte reprezentanţii statelor membre, Parlamentul dobândind
puteri sporite în ceea ce priveşte participarea la activitatea normativă. Astfel d.p.d.v al
principalelor modificări instituţionale, spre deosebire de tratatele existente, Tratatul de la
Lisabona prevede că fiecare stat membru va avea propriul comisar. Parlamentul European
poate avea cel mult 751 membri, iar fiecare stat membru poate avea maximum 96 şi
minimum 6 reprezentanţi. Tratatul instituie un nou post permanent, cel de Preşedinte al
Consiliului European, numit de Consiliul European pentru o perioadă de 2 ani şi jumătate.
Acest aspect conferă mai multă continuitate şi stabilitate activităţii Consiliului European.
Tratatul creează şi postul de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate, care este în acelaşi timp şi unul dintre vicepreşedinţii Comisiei şi prezidează
lucrările Consiliului Relaţii Externe. Aceasta va aduce mai multă coerenţă în acţiunea extrenă
îşi va contura profilul UE pe scena internaţională, creând o identitate a Uniunii.

Tratatul de la Lisabona menţine realizările UE în domeniul protecţiei mediului şi al

combaterii schimbărilor climatice, menţionând că unul dintre obiectivele Uniunii este de a
contribui la dezvoltarea durabilă a Europei care se bazează în mod special pe un nivel ridicat
de protecţie a mediului şi pe îmbunătăţirea calităţii acestuia. Deşi ideea de dezvoltare durabilă
era menţionată şi în tratatele anterioare, Tratatul de la Lisabona întăreşte şi defineşte mai bine
acest obiectiv. Dezvoltarea durabilă este considerată ca fiind unul dintre obiectivele
fundamentale ale Uniunii în relaţiile sale cu restul lumii.

În domeniul justiţiei, libertăţii şi securităţii, Tratatul de la Lisabona facilitează derularea

de acţiuni la nivel European prin utilizarea ,,metodei comunitare” în aproximativ toate
situaţiile, astfel în baza propunerilor Comisiei, Deciziile vor fi luate prin vot cu majoritate
calificată, implicând totodată un rol consolidat pentru Parlamentul European, un mai mare
control democratic din partea parlamentelor naţionale şi un drept de control pentru Curtea de
Justiţie. Pentru Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit se menţin anumite prevederi speciale.

11
 Tratatul de la Lisabona

Odată cu Tratatul de la Lisabona, Europa deţine o poziţie mai fermă pe scena mondială,
acest aspect fiind una dintre principalele sale realizări. Tratatul stabileşte principii şi obiective
comune pentru acţiunea Uniunii pe plan extern: democraţie, stat de drept, universitatea şi
indivizibilitatea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectarea demnităţii
umane, principiile de egalitate şi solidaritate.

Tratatul grupează sub un singur titlu majoritatea prevederilor privind relaţiile externe
incluse în tratatele existente, pentru o mai bună înţelegere şi pentru a promova coerenţa
acţiunilor Uniunii. De asemenea, Tratatul introduce pentru prima dată o bază juridică pentru
ajutorul umanitar, care pune accent pe aplicarea principiilor dreptului internaţional şi a
principiilor imparţialităţii, neutralităţii şi nediscriminării. Astfel, în Tratat ajutorul pentru
cooperare şi ajutorul umanitar sunt considerate ,,competenţe comune paralele”, ceea ce
înseamnă că Uniunea desfaşoară o politică autonomă, care nu împiedică statele membre să-şi
exercite competenţele şi nici nu transformă politica proprie într-una ,,complementară”
politiciilor statelor membre.

Apărarea rămâne domeniul de competenţă a statelor membre. Tratatul prevede că statele

membre pot pune la dispoziţia Uniunii resure civile şi militare pentru desfăşurarea
operaţiunilor sale în domeniul securităţii comune şi apărării. Cu toate acestea, orice stat
membru are dreptul de a se opune unor astfel de operaţiuni, contribuţiile fiind pe bază
voluntară. Tratatul de la Lisabona permite UE să menţină şi să dezolte realizările sociale
(promovarea unui grad ridicat de ocupare a forţei de muncă, protecţia socială adecvată, lupta
împotriva excluderii sociale, etc), respectând prerogativele naţionale. De asemenea în tratat
sunt recunoscute şi drepturile fundamentale (dreptul la informare şi consultare în
întreprinderi, dreptul de a negocia acorduri colective şi de a acţiona colectiv, dreptul de acces
la servicii de plasare a forţei de muncă şi de protecţie împotiva concedierilor nejustificate şi
dreptul la securitate şi asistenţă socială, etc), prin includerea lor în Carta drepturilor
fundamentale, obligatorie d.p.d.v juridic.

Tratatul de la Lisabona recunoaşte serviciile publice ca fiind un instrument

indispensabil de coeziune socială şi regională. Include un protocol special care prezintă
principala cheie de acţiune pentru promovarea unor servicii eficiente de interes general, care
vor oferi baza corespunzătoare pentru acţiunea UE în viitor. Astfel Tratatul de la Lisabona se
referă la serviciile de interes economic general care sunt unanim apreciate în cadrul Uniunii,
precum şi rolul acestora în promovarea coeziunii sociale şi teritoriale. Ca urmare a valorii

12
 Tratatul de la Lisabona

importante care le este conferită, Tratatul cere Uniunii şi statelor membre să garanteze că
astfel de servicii funcţioneză pe baza unor principii şi condiţii, în special economice şi
financiare, care le permit sa-şi îndeplinească misiunile.

6. Concluzii

Observând inovaţiile federaliste ale acestui Tratat, el se înscrie pe linia voinţei către un
sistem federal, poate într-o nouă viziune, chiar şi în condiţiile eşecului Tratatului
constituţional şi revigorărilor interguvernamentale prezente în Tratatul de la Lisabona,
precum: nepreluarea simbolurilor, refuzul termenului de ,,Constituţie”, posibilitatea
retragerii din UE, derogările obţinute de anumite state membre (Marea Britanie, Polonia),
clauzele privin revizuirea tratatelor inclusiv în sensul diminuării competenţelor UE.

Tratatul de la Lisabona nu măreşte numărul deciziilor luate la Bruxelles, ci îşi propune să

pună bazele unei abordări mai descentralizate şi mai transpatente a punerii în aplicare a
politiciilor UE, pentru a garanta faptul că deciziile sunt luate cât mai aproape de cetăţean.
Acesta include dimensiunea locală şi regională în cadrul juridic UE şi precizează că Uniunea
trebuie să respecte identităţile naţionale ale statelor membre, care fac parte integrată din
structurile lor fundamentale, inclusiv autonomia regională şi locală. Tratatul încearcă să
simplifice distribuţia competenţelor între Uniune şi statele membre, precizând atribuţiile
fiecărei părţi implicate; ar trebui să existe, astfel, mai puţine zone ,,de umbră”, susceptibile
să creeze confuzie şi nesiguranţă15.

Tratatul de la Lisabona nu creează un ,,suprasat” european. Este un tratat internaţional,

convenit şi ratificat de statele membre suverane care sunt de accord să pună în comun o parte
din suveranitatea lor, în favoarea cooperării supranaţionale. Tratatul de la Lisabona subliniază
faptul că Uniunea reflectă dorinţa statelor membre şi a cetăţenilor săi şi că puterile sale îi sunt
conferite de aceste ţări. Tratatul nu aduce atingere naturii fundamentale a UE, ci introduce o
serie de inovări instituţionale majore, care conferă Uniunii mai multă putere şi eficienţă.
Acest lucru nu se doreşte a fi în detrimental statelor membre. Dimpotrivă, UE completează
acţiunea statelor membre când acestea nu-ţi pot îndeplini singure obiectivele. D.p.d.v al
intrumentelor juridice, menţionăm că Tratatul constituţional, însă a păstrat ideea clasificării în
acte legislative şi acte nelegislative, creând, astfel, o ierarhie a actelor derivate şi reguli noi
cu privire la adoptarea lor.
15
Sunt autori, precum R. Schutze, care, în mod intemeiat, remarcă nereuşitele Tratatului de Reformă în acest
sens

13
 Tratatul de la Lisabona

7. Bibliografie

- https://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Lisabona

- Drept instituţional al Uniunii Europene – Gabriel-Liviu Ispas

- Dreptul Uniunii Europene I - Mihaela Augustina Dumitraşcu

- http://www.tribunajuridica.eu/arhiva/An3v1/art6.pdf

14