11.

POLUAREA ELECTROMAGNETICĂ

Efectele asupra sănătăţii produse de câmpurile electromagnetice

generate de emiţătoare radio – TV.

Influenţa asupra celulelor vii

Radiaţiile neionizante, în marea lor majoritate electromagnetice, sunt constituite dintr-un câmp
care se propagă sub formă de unde transversale de amplitudine variabilă, după natura fiecăreia.
Orice radiaţie implică un transport de energie care are loc prin fascicule constituite din lungimi de undă
egale sau variate, complexe.
Emiţătoarele electromagnetice transmit unde radio asemănătoare (de exemplu celor ale
transmitatoarelor TV care în Suedia transmit TV2 si TV4 în benzile UHF). Aceste transmiţătoare TV sunt
adeseori de mai mult de 1000 de ori mai puternice decât staţiile de bază ale telefoniei mobile.
Staţiile de bază şi alte transmiţătoare radio şi TV nu emit radiaţii ionizante de tipul celor asociate cu
razele X sau cu radiaţiile emise de substanţe radioactive.
Radiaţia emisă de transmiţătoarele radio este numită radiaţie neionizantă. Alte fenomene fizice asociate
acestui tip de radiaţie includ lumina vizibilă, radiaţiile ultraviolete şi infraroşii, microundele precum şi
câmpurile electrice şi magnetice.
Valorile limită pentru undele radio si microunde au fost stabilite în urma cercetărilor din ultimii 30 ani.
Valorile limită se bazează pe efectul termic pe care undele radio şi microundele îl produc asupra oamenilor.
Efectul undelor electromagnetice emise de telefonia mobilă fac obiectul de cercetare al unor grupuri de
experţi aparţinând sau reprezentând diferite organisme competente internaţionale sau naţionale.
Anumiţi experţi ai organizaţiilor internaţionale, precum Comisia Internaţională de Protecţie contra
Undelor fără Ionizare (INCIRP), stabilesc anumite praguri de siguranţă privind expunerea corpului uman la
undele emise de către telefoanele mobile. Aceste aspecte despre telefonia mobilă vor fi tratate separat în
această lucrare.
Deoarece antenele au de obicei directivitate, puterea radiantă nu este aceeaşi în toate direcţiile. Cea mai
mare parte a puterii este concentrată în direcţia principală de radiaţie, în timp ce o parte foarte mică este
radiată în alte direcţii. Aceste condiţii trebuie luate în considerare atunci când se calculează intensitatea
radiaţiei din jurul antenei.
O condiţie care este comună tuturor direcţiilor de radiaţie este aceea că odată cu mărirea distanţei faţă
de antenă, cu atât radiaţia va scădea mai rapid. La distanţe mai mari de aproximativ 5 metri de antenă,
intensitatea radiaţiei (W/m) scade proporţional cu pătratul distanţei faţă de antenă.
Dacă de exemplu, distanţa faţă de antenă scade de trei ori, intensitatea radiaţiei va fi slabă datorită
directivităţii puternice a antenei. Intensitatea radiaţiei la nivelul pământului pentru acest gen de antenă va
atinge un minim la o distanţă de 50 până la 300 de metri de piciorul pilonului.
Acest nivel minim este scăzut datorită dependenţei sale de pătratul distantei.
Proprietăţile fizice principale ale radiaţiilor electromagnetice sunt lungimea de undă, viteza de
propagare, frecvenţa si amplitudinea; de acestea depind apoi în mod secundar capacitatea de străbatere
a unor corpuri (penetrabilitatea) - inclusiv pielea şi celelalte ţesuturi ale corpului uman, ca şi efectele
biologice caracteristice, respectiv influenţa asupra sănătăţii omului.

Controverse pe plan mondial privind utilizarea telefoanelor mobile, doza specifică de

absorbţie (SAR)

În această dispută asupra efectelor radiaţiilor emise de telefoanele mobile au intervenit trei
mărimi:
- capacitatea de emisie efectivă (C.E.E.);
- rata specifică de absorbţie SAR;
- factorul de emisie (CONNECT)
 Capacitatea de emisie efectivă ne arată cât de efficient transmite mobilul în direcţia staţiei de
bază cea mai apropiată de locul transmisiei.
Această mărime a fost măsurată în laboratorul Test Factory – CONNECT. O antenă simulează
staţia de bază , într-o cabină izolată de radiaţiile din exterior şi o altă antenă măsoară efectiv capacitatea de
emisie a mobilului. Efectul de absorbţie şi reflexive al capului sintetic, la care este ataşat mobilul
minimalizează simţitor capacitatea de emisie.
Emisiile captate în acest mod nu mai realizează legătura radio.
Rata specifică de absorbţie (SAR) se măsoară utilizând un aşa numit “Phantom” modelat după
capul uman. Operatorii amplasează în dreptul lui Phanton un mobil cu o capaitate de emisie maximă într-un
unghi fix definit, măsurându-se în felul acesta câmpul electric în lichidul cranian artificial. Valoarea SAR se
calculează din puterea câmpului electric variabil generat de mobil, capacitatea de transmitere a lichidului
cranian artificial (conductivitatea electrică mai précis) şi densitatea acestui lichid.
Începând din toamna lui 2001 firmele producătoare de mobile se bazează pe valoarea SAR
acceptată în întreaga Europă.
Factorul de emisie ( Connect)
La un parametru SAR redus, un mobil ar trebui să comunice eficient cu releul de bază, pentru a
nu funcţiona la o capacitate de emisie înaltă şi pentru ca releul de retranslaţie de bază să reglementeze valoarea
de emisie a mobilului la o capacitate de emisie redusă. Această coordonată – valoarea SAR redusă la o
capacitate efectivă mare reprezintă factorul de emisie (Connect).
Valoarea maximă SAR indicată de producător se împarte la capacitatea maximă efectivă de
emisie.
Conform acestei mărimi, numărul staţiilor de bază trebuie să crească pentru ca telefonul mobil
să emită la o capacitate redusă. Prin mărirea numărului de relee de retranslaţie, recepţia este mai bună,
acumulatorul ţine mai mult, iar potenţialele radiaţii se diminuează.

Surse de radiaţie infraroşie

Radiaţia infraroşie (IR) provoacă în special ca rezultat al interacţiunii cu materia vie efecte termice.
Majoritatea surselor de radiaţie IR sunt în industrie. Putem enumera câteva:
- topitorii;
- prelucrarea sticlei;
- cuptoare cu inducţie;
- camere de ardere combustibili fosili;
- arc electric cu plasmă;
- radiatoare de încălzire industrială cu infraroşii;
- instalaţiile de uscare cu infraroşii;
- incendii;
- turnătorii;
- plite electrice sau cu gaz metan;
- furnale;
- agricultură.
Ţinând cont de sursele naturale (Soarele) cât şi de cele artificiale (menţionate mai sus) profesiile care
prezintă riscul de expunere la radiaţiile infraroşii sunt: metalurgiste, sticlari, furnalişti, chimişti, ţiglari,
cărămidari, pompieri, forjori, cazangii, bucătari, brutari, agricultori etc.
Domeniul lungimilor de undă pentru radiaţia infraroşie este cuprins între 780 - 1.000.000 nm (0,780 -
1000 μm).
Din punct de vedere biologic acest domeniu de lungimi de undă poate fi împărţit în trei subdomenii:
- domeniu IR - A (infraroşu apropiat) - 780 - 1400 nm (0,780 – 1,40 μm);
- domeniu IR - B - 1400 - 3000 nm (1,4 - 3 μm);
- domeniu IR - C (infraroşu îndepărtat - căldură radiantă) - 3.000 - 1.000.000 nm (3 - 1.000 μm.

Efectele biologice a radiaţiei infraroşie

 Este exclusă apariţia reacţiilor fotochimice în ţesuturile biologice datorită energiei mici pe care o au
radiaţiile din acest domeniu de lungimi de undă.
Cele mai expuse părţi ale corpului omenesc în cazul unei radiaţii infraroşii sunt ochiul şi pielea.
Domeniul radiant cel mai nociv pentru ochi îl prezintă domeniul infraroşului apropiat IR - A, datorită
proprietăţii pe care o are ochiul de a focaliza radiaţia incidentă pe cornee. Există cercetări care arată ca
terminaţiile nervoase ale corneei sunt foarte sensibile la variaţii mici de temperatură, de exemplu la
temperatura de 450C şi în cazul unei energii de circa 100 KW/m2 absorbită de cornee, într-o fracţiune de
secundă apare o senzaţie dureroasă. De aceea sunt foarte rare cazurile când în expunerile industriale apar arsuri
de cornee. Dacă în urma expunerii este afectată stroma există posibilitatea să apară opacifieri ale corneei. Prin
absorbţia radiaţiei IR, umoarea apoasă îşi măreşte temperatură, crescând în felul acesta şi temperatura
cristalinului.
Cristalinul se prezintă sub forma unui ţesut de natură specială fără vascularizaţie care se dezvoltă,
cunoscând un metabolism activ pe tot timpul vieţii. Datorită însă unor factori ca inflamaţiile, contuziile,
absorbţia diferitelor energii radiante, care perturbă activitatea sa metabolică, transparenţa sa scade cu vârsta în
mod progresiv. Aceasta diminuare a transparenţei se poate datora şi opacităţii create de cataracte.
S-a constatat că incidenţa acestei maladii a ochiului este mai frecvenţă la persoanele care lucrează în
medii unde radiaţia infraroşie este mai frecventă (metalurgişti, furnalişti, etc.)..
Retina absoarbe şi ea radiaţiile din domeniul infraroşului apropiat (IR-A) dar este foarte dificil de
stabilit efectele pe care le are asupra ei această radiaţie. Există însă posibilitatea de apariţie a unor leziuni ale
retinei sub formă de arsuri, cauza fiind focalizarea pe retină datorată corneei şi cristalinului, (de exemplu în
cazul unor surse de radiaţi IR intense cum ar fi arcele electrice cu plasmă). De asemenea expunerea ochiului la
radiaţia infraroşie din domeniul IR - A poate determina, diminuarea funcţiei lacrimare şi apariţia conjunctivitei,
care astăzi este foarte frecventă.
Riscurile cutanate în cazul expunerii la acest tip de radiaţie sunt importante.
Ca să înţelegem riscurile expunerii trebuie să cunoaştem structura pielii.
Pielea este formată din trei straturi suprapuse deosebite unul de celălalt atât prin structură cât şi prin
funcţia pe care o îndeplineşte.
Epidermul (0,07 - 0,12 nm) situat la exterior, în contact direct cu mediul înconjurător este format din
mai multe straturi de celule strâns unite între ele. În zona cea mai profundă celulele epidermice apar mai înalte,
formând stratul bazal al epidermului, urmează apoi stratul spinos, apoi celule din ce mai turtite. Către
exterior celulele se transformă în simple lamele impregnate cu keratină lipsite de structura şi de funcţii vitale.
Acestea se îndepărtează treptat (în special prin spălare) permiţând astfel o permanentă regenerare a celulelor
pielii. Stratul compus din celule şi fibre a căror rol este de a realiza o coeziune a celulelor protejează următorul
înveliş care este dermul.
Dermul (1,0 - 2,0 mm) este stratul cel mai activ, aici se petrec procesele vitale ale pielii fiind alcătuit
din două porţiuni distincte:
- stratul papilar în care sunt conţinute ultimele ramificaţii ale arterelor şi venelor care hrănesc pielea şi
tot aici se găsesc majoritatea ramificaţiilor nervoase care dau sensibilitatea;
- carionul sau dermul propriu-zis care reprezintă stratul de susţinere în care se găsesc reţeaua de
reticulină, fibrele conjunctivite şi fibrele elastice.
Hipodermul situat sub derm este un strat compus din fibre conjunctive şi cămăruţe încărcate cu ţesut
adipos care asigură alunecarea pielii pe organele profunde (oase, muşchi) unde se depozitează grăsimea
exagerată la persoanele mari corpolente. Pielea exercită o serie de roluri, conform schemei de mai jos.

protecţie
termoreglare
Rolul pielii în organism secreţie şi excreţie
sensibilitate

Un factor important de care trebuie ţinut seama în expunerea la RI, îl reprezintă adâncimea de
penetraţie în cele două straturi ale pielii, unde are loc o dispersie a radiaţiilor incidente în special a celor cu
lungimi de undă mici. Adâncimea de penetraţie maximă corespunde lungimii de undă de aproximativ 1.200
nm, iar valoarea sa medie este de circa 0,8 mm. La această adâncimea (stratul papilar) radiaţia poate acţiona
asupra terminaţiilor nervoase şi capilarelor.
În concluzie riscul cutanat se poate schematiza în felul următor:
 I.R apropiat 0,78 - 1,2 μm (IR - A)
Riscul cutanat I.R - B 2 -3 μm

arsuri
Efectele radiaţiei vasodilataţia arteriolelor
IR - A pigmentaţie accentuată
efect “pseudoeritemos”
blefarită (inflamaţia pleoapelor)
eritem

RADIAŢIA ULTRAVIOLETA
Tabelul 5.1
Gama de frecvenţă Gama de lungimi Gama de energie
Denumirea domeniului
(THz) de undă (nm) acuantei (McV)
Vacumul ultraviolet 3000 - 1580 10 - 190 12,4 – 6,53
Ultravioletul îndepărtat 1580 - 1000 190 - 300 6,5 – 4,13
Ultravioletul apropiat 1000 - 750 300 - 400 4,1 – 3,1
UV – C 3000 - 1070 100 - 280 12,4 – 4,43
UV – B 1070 - 952 380 - 315 4,4 – 3,94
UV – A 952 - 750 315 - 400 3,9 – 3,10

Din acest domeniu spectral numai radiaţia UV – A şi o funcţie div UV – B ajung la suprafaţa terestră.
Restul domeniului spectral este absorbit de stratul de ozon creat în marginea superioară a stratosferei de către
radiaţiile ultraviolete foarte scurte (190 nm).
Astfel oxigenul absoarbe aceste radiaţii rezultând următoarele reacţii:
hν + O2 = O+O
O + O2 = O3
Ozonul rezultat absoarbe radiaţiile UV cu + mai mici de 300 nm, adică lungimile de undă dăunătoare
sistemelor vii conform reacţiei fotochimice:
hν + O3 = O2+O
Fotoproduşii rezultaţi reintră în reacţiile anterioare

Efectele biologice ale radiaţiilor ultraviolete

Acţiunea radiaţiilor ultraviolete asupra corpului omenesc se realizează la nivelul corneei sau la nivelul
pielei, datorită capacităţii lor reduse de penetraţie. Apariţia pigmentaţiei şi a eritemului se datorează absorbţiei
radiaţiilor cuprinse intre 2900 – 3200 A şi respectiv 3000 – 4200 A.
Spectrele de acţiune pentru pigmentaţie (P) si pentru eritem sunt date in fig. 5.19

Fig. 5.19 Spectrul de acţiune pentru pigmentaţie (P)

şi pentru eritem (E) eλ – eficacitatea radiaţiilor.