UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAŢI

DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII

INTRODUCERE ÎN ŞTIINŢELE
COMUNICĂRII
Anul I, semestrul II

GHEORGHE LATEŞ
VANINA BOTEZATU

Editura Universitară Danubius, Galaţi

2016
Antropologie culturală – elemente antropologice în opera lui Ion Creangă 2
 © Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei
integrală sau fragmentară este interzisă.

Editura Universitară Danubius este recunoscută de

Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice
din Învăţământul Superior

ISBN 978-606-533-243-0

Tipografia Zigotto Galaţi

Tel.: 0236.477171

Introducere in stiintele comunicarii 3

CUPRINS
1. COMUNICAREA, O STIINTA IN CAUTAREA UNUI DOMENIU PROPRIU
1.1. A COMUNICA, COMUNICARE ........................................................................................ 8
1.2. COMUNICARE ŞI CULTURĂ .........................................................................................10
1.3. ŞTIINŢELE COMUNICĂRII ŞI STUDIILE CULTURALE.......................................................13
BIBLIOGRAFIE MINIMALA .................................................................................................15

2. ŞCOLI ŞI DIRECŢII ÎN TEORIA COMUNICĂRII

2.1. ŞCOALA-PROCES .......................................................................................................17
2.2. ŞCOALA SEMIOTICĂ ...................................................................................................23
2.3. ŞCOALA STRUCTURALISTĂ .........................................................................................27
LUCRARE DE VERIFICARE .................................................................................................29
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ .................................................................................................30

3. FORME ALE COMUNICARII

3.1. COMUNICARE MEDIATA SI MEDIATICA ........................................................................32
3.2. COMUNICAREA INTERPERSONALA ..............................................................................34
3.3. COMUNICAREA DE MASĂ ...........................................................................................36
BIBLIOGRAFIE MINIMALA .................................................................................................39

4. SEMN, COD SI CULTURA

4.1. SEMNUL SI SCOLILE COMUNICARII .............................................................................41
4.2. CODARE ŞI CODIFICARE .............................................................................................45
4.3. CULTURĂ ŞI SEMNIFICARE .........................................................................................46
LUCRARE DE VERIFICARE .................................................................................................47
BIBLIOGRAFIE MINIMALA .................................................................................................47

Introducere in stiintele comunicarii 4

5. COMUNICAREA SCRISĂ
5.1. COMUNICAREA SCRISĂ: CONSIDERAŢII GENERALE ......................................................... 49
5.2. TIPOLOGII TEXTUALE ÎN COMUNICAREA SCRISĂ ............................................................ 49
5.3. TEXTUL JURIDIC - ADMINISTRATIV ................................................................................. 52
5.4. CARACTERISTICI SPECIFICE ALE TEXTULUI JURIDIC -ADMINISTRATIV .............................. 54
5.5. REDACTAREA TEXTULUI JURIDIC -ADMINISTRATIV ......................................................... 60
LUCRARE DE VERIFICARE .................................................................................................... 62
TESTE DE AUTOEVALUARE .................................................................................................. 62
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ .................................................................................................... 64
BIBLIOGRAFIE DE ELABORARE A CURSULUI .......................................................................... 65

Introducere in stiintele comunicarii 5

INTRODUCERE
Modulul intitulat Introducere in stiintele comunicarii se studiază în anul al I şi
vizeaza competente elementare in domeniul comunicarii de masa.

Competentele pe care le vei dobandi sunt următoarele:

 inserarea comunicarii in actul social;
 distingerea intre scolile specifice comunicarii;
 operarea conceptuala cu diferite forme de comunicare;
 asumarea seriei semn, cond, cultura.

Conținutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:

- Comunicarea, o stiinta in cautarea unui domeniu propriu;
- Scoli si directii in teoria comunicarii;
- Forme ale comunicarii;
- Semn, cod si cultura.
In prima unitate de învăţare intitulată, Comunicarea, o stiinta in cautarea unui
domeniu propriu, vei regăsi informatii utile pentru intelegerea fenomenului
jurnalistic, gratie carora vei fi capabil:
- să descrii comunicarea ca transmitere de mesaje;
- sa incadrezi comunicarea intre actele de cultura;
- să conferi statut de statut de stiinta comunicarii,
după ce vei studia conținutul cursului şi vei parcurge bibliografia recomandată.
Pentru aprofundare şi autoevaluare îți propun exerciții şi teste adecvate.
După ce ai parcurs informația esențială, în a doua unitate de învăţare, Scoli si
directii in teoria comunicarii, vei achiziționa, odată cu cunoștințele oferite, noi
competenţe, astfel încât vei avea capacitatea:
- să distingi intre diada scolii proces si triada scolii semiotice;
- să compari intre ele diferite teorii ale comunicarii;
- să argumentezi primatul textului,
care îți vor permite să aplici teoriile publicurilor pe organizația unde lucrezi.
Ca sa îți evaluez gradul de însușire a cunoștințelor, vei rezolva o lucrare de
evaluare, pe care, după corectare, o vei primi cu observațiile adecvate şi cu
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.

Introducere in stiintele comunicarii 6

 În a treia unitate de învățare, Forme ale comunicarii, vei achiziționa alte
competențe specifice evaluabile prin obiective specifice. La sfarsitul
capitolului, vei avea capacitatea:
- să descrii principalele teorii ale comunicarii;
- să distingi intre diferitele forme de comunicarii;
- să operezi cu ipostazele comunicarii nonverbale,
care îți vor permite să conștientizezi interdisciplinaritatea relațiilor publice.
În a patra unitate de învățare, Semn, cod si cultura, vei achiziționa competențe
specifice domeniului, astfel încât, la sfârșitul capitolului, vei avea capacitatea:
- să distingi intre semn si semnificare;
- să operezi cu diferite tipuri de coduri;
- să integrezi codurile intr-un ansamblu cultural.
Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de
verificare, pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.

Pentru o învăţare eficientă ai nevoie de următorii pași obligatorii:

 Citești modulul cu maximă atenție;
 Evidențiezi informațiile esențiale cu culoare, le notezi pe hârtie, sau le
adnotezi în spațiul alb rezervat;
 Răspunzi la întrebări şi rezolvi exercițiile propuse;
 Mimezi evaluarea finală, autopropunându-ţi o temă şi rezolvând-o fără
să apelezi la suportul scris;
 Compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţi de ce ai eliminat
anumite secvențe;
 În caz de rezultat îndoielnic reia întreg demersul de învăţare.
Pe măsură ce vei parcurge modulul, la sfârşitul unităţilor de învăţare 2 şi 4
vei regăsi două lucrări de verificare. Vei răspunde în scris la cerinţele
acestora, folosindu-te de suportul de curs şi resursele suplimentare (autori,
titluri, pagini) indicate. Vei fi evaluat după gradul în care ai reuşit să
operaţionalizezi competenţele. Se va ţine cont de acurateţea rezolvării, de
modul de prezentare şi de promptitudinea răspunsului. Pentru neclarităţi şi
informaţii suplimentare vei apela la tutorele indicat.
N.B. Informaţia de specialitate oferită de curs este minimală. Se impune în
consecinţă, parcurgerea obligatorie a bibliografiei recomandate si
rezolvarea sarcinilor de lucru, a testelor şi lucrărilor de verificare. Doar în
acest fel vei putea fi evaluat cu o notă corespunzătoare efortului de învăţare

Introducere in stiintele comunicarii 7

 1. COMUNICAREA, O STIINTA IN CAUTAREA UNUI
DOMENIU PROPRIU

1.1. A comunica, comunicare ............................................................................................. 9

1.2. Comunicare şi cultură ................................................................................................ 11
1.3. Ştiinţele comunicării şi studiile culturale................................................................... 14
Bibliografie minimala ....................................................................................................... 16

Obiective specifice:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

 să descrii comunicarea ca transmitere de mesaje;

 sa incadrezi comunicarea intre actele de cultura;
 să conferi statut de statut de stiinta comunicarii

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore

Introducere in stiintele comunicarii 8

Gheorghe Lates Comunicarea, o stiinta in cautarea unui domeniu propriu

1.1. A comunica, comunicare

Comunicarea îşi are originea în Paradis, căci Dumnezeu, după ce l-a făcut pe
om, lucrare a Sfintei Treimi, i-a dat acestuia puterea de a numi realităţile din
grăina minunată, adică puterea cuvântului (logos ziditor) care încarcă cu sens
lumea. Cum însă locutorul (Adam) nu avea încă un interlocutor a cărui nevoie
de existenţă ţinea de logica viului,
Divinitatea a inventat-o pe Eva cea armonioasă, seducătoare şi locvace.
Teologii au demonizat-o, deşi odată cu ivirea ei, iniţiativa în comunicare i-a
aparţinut, limba Paradisului fiind încă o enigmă nedezlegată. Teologii, filosofii
şi lingviştii s-au străduit, fiecare în felul lor, să dezlege emigma, numind-o
limba îngerilor, limba păsărilor sau limba adamică. Cea din urmă denominaţie
se bazează pe întâietatea lui Adam în lucrarea divină, deşi ivirea Evei a
schimbat radical rolurile. Cum toate erau control divin, şi comunicarea aceasta
primă era desăvârşită, fiindcă lipseau bruiajele de toate felurile şi fiindcă
mesajul era gândul lui Dumnezeu care ajungea întreg de la făptură la făptură.
Societatea de azi e una cucerită de comunicare, existenţa de fiecare zi fiind de
neconceput fără comunicare directă sau indirectă. Excesul de comunicare are
însă şi efecte inverse : o saturaţie, dincolo de care e Babelul, metaforă a
confuziei totale pe care o induce mai ales tehnicismul ce se interpune între
indivizii care au nevoie de socializare, preferând însă maşina comunicaţională
în locul prezenţei. Celuilalt ca partener de dialog cu feedback instantaneu şi
reglaje immediate ale distorsiunilor.
Ştiinţă interdisciplinară prin excelenţă, comunicarea îşi caută încă un domeniu
de definiţie, adică un gen proxim şi o diferenţă specifică. Cum o pluralitate de
ştiinţe deja consacrate oferă elemente de susţinere a domeniului comunicării,
retrasarea limitelor dintre noua ştiinţă şi cele de la care se revendică este încă în
curs, încât orice sistematizare, chiar parţială, încalcă teritorii bine definite.
Dincolo de ezitările oricărui început, o definiţie tinde să se impună,
comunicarea fiind văzută ca o interacţiune socială prin intermediul mesajelor.
Dacă reducem domeniul comunicării la elementele reţinute în definiţie tinde să
se impună, comunicarea fiind văzută ca o interacţiune socială prin intermediul
mesajelor. Dacă reducem domeniul comunicării la elementele reţinute în
definiţie, interdisciplinaritatea este desemnată explic prin interacţiune şi
intermediere. La conturarea ei participă sociologia, psihologia, filosofia şi chiar
politologia, adică ştiinţe cu vocaţie socială evidentă, dar şi lingvistica,
semiologia şi mediologia, axate mai ales pe semnele constitutive ale unui mesaj
mediat de indivizi sau tehnologii.
Cele două direcţii / şcoli ale ştiinţelor comunicării (şcoala – proces şi şcoala
semiotică) îşi are originea în inginerie sau în lingvistică, ceea ce le şi plasează
pe poziţii oarecum antagonice (mesaj vs.sens), fără a se putea spune însă că
vreuna dintre ele este mai completă şi mai funcţională decât cealaltă. Aşa se şi
Introducere in stiintele comunicarii 9
Gheorghe Lates Comunicarea, o stiinta in cautarea unui domeniu propriu
face că fiecare dintre aceste şcoli este obligată să împrumute de la cealaltă
elemente de organizare sistemică sau de funcţionare a comunicării în situaţii
speciale. Când se va găsi o soluţie, fie a unei căi de mijloc, fie o altă şcoală
care să le plaseze pe cele doup anterioare într-o istorie a disciplinei,
comunicarea îşi va fi găsit un domeniu de sine stătător, cu limite precise, cu
reguli specifice şi o sistematică proprie. Până atunci îşi păstrează statutul
interdisciplinar, în concordanţă însă cu orientarea din ştiinţele contemporane.
Inerţia sistemică face ca vechile ştiinţe, confirmate în secole de existenţă şi
devenite tradiţionale, să-şi conserve identitatea, în ciuda evidenţei :
contemporaneitatea este de neconceput fără interdisciplinaritate, tot astfel
completarea de culturi coexistente în multiculturalism s-a dovedit ineficientă în
practică şi s-a impus un alt concept al comunicării – interculturalitatea. Simpla
juxtapunere a unor elemente din mai multe ştiinţe nu e suficientă pentru a
identifica un domeniu al comunicării, din toate aceste confluenţe cristalizându-
se însă un teritoriu în care ştiinţele tradiţionale nu mai au răspunsuri adecvate
la provocări contemporane, încât este nevoie de o altfel de ştiinţă, pragmatică şi
exploratorie. Mutaţiile de ordin tehnologic, cultural şi ideologic din ultimii ani
reclamă o nouă perspectivă asupra cercetării ştiinţifice al cărei rol nu mai este
cel al nu mai este pur informativ, ci mai degrabă unul care să permită
ameliorarea raporturilor dintre indivizi, dintre aceştia şi mediu, dintre individ şi
grup, dintre cultură chiar, căci altfel ignorarea acestor raporturi şi diferenţe
devine sursă de conflict şi de inegalităţi flagrante.
Lumea de azi nu mai poate fi indiferentă când într-o anumită zonă se moare de
foame sau se comit violenţe ori atrocităţi explicabile, în mare parte, prin
refuzul comunicării între grupuri care au conflicte nerezolvate sau care n-au
acces la informaţii de ordin tehnic, politic sau cultura. Diferenţele culturale şi
de civilizaţie sunt inerente, important este însă ca aceste folii să fie acoperite de
comunicare într-o măsură tot mai mare şi de către specialişti ai domeniului
comunicării interpersonale sau ai celei de masă. Negocierea şi amplasarea
conflictelor nu mai poate fi lăsată doar la îndemâna autorităţilor a căror poziţie
de putere le transformă în parteneri de dialog fără şanse de credibilitate şi
eficientă. Rolul specialistului în comunicare şi în relaţii publice (PR) devine
unul de maximă importanţă într-o lume care a pierdut controlul asupra
intersecţiunilor umane, fie datorită impactului negativ al noilor tehnologii, fie
schimbărilor radicale ale modului de existenţă, care reclamă soluţii adecvate
acestui stadiu Babel al comunicării.
Autoritarismul (politic sau evident) se dovedeşte pe zi ce trece tot mai
ineficient ; războaiele recente sau conflictele îngheţate demonstrează din plin
ineficienţa formelor de presiune şi de putere exercitate asupra celor care se
consideră îndreptăţiţi să-şi apere valorile culturale, religioase şi tradiţionale sau
conserve resursele în scopuri favorabile lor şi nu celor care vin din afară cu
agresiuni justificate de poziţia de putere care-şi proclamă singură dreptul de
Introducere in stiintele comunicarii 10
Gheorghe Lates Comunicarea, o stiinta in cautarea unui domeniu propriu
acces la aceste resurse strategice. Un război poate fi câştigat prin forţă militară
şi prin superioritate tehnologică, dar odată anihilată rezistenţa celuilalt începe
un alt război al nesupunerii mult mai dificil şi mai periculos prin efectele sale
asupra ambelor tabere. Experienţele recente (Vietnamul, Afganistanul, Irakul)
au demonstrat inadecvarea soluţiei militare, eşecul operaţiunilor fiind evident
evident. Soluţia de putere nu mai funcţionează ca altădată când cel mai învins
accepta condiţiile învingătorului, nutrind speranţa unei revanşe. Războiul
civilizaţiilor de care se vorbeşte tot mai insistent în ultimii ani reclamă alte
soluţii de stingere ale conflictelor inerente între lumi cu valori atât de diferite.
Un rol important în acutizarea tensiunilor l-au avut raporturile culturale care au
mizat pe idealul coexistenţei paşnice între lumi care au făcut din izolare şi
demonizarea Celuilalt obiect de propagandă continuă.
Toleranţa, pe care multiculturalitatea o crede ca fiind soluţia coexistenţei
culturilor s-a dovedit ineficient, căci a plecat mereu de la premise false de
inegalitate culturală : cel majoritar îl tolera pe cel minoritar, în schimb cel din
urmă era mereu vexat de aerul de superioritate al dintâi. Intervenţia salutară a
comunicării în acest domeniu delicat al relaţiilor culturale a dus la apariţia unui
nou concept – interculturalitatea – gândită ca influenţă reciprocă, interferenţă
din care câştigă ambele culturi, renunţându-se astfel la ideea hegemonică de
până mai ieri care a împărţit lumea în tabere antagonice în funcţie de nivelul de
cultură şi civilizaţie. A-l cunoaşte pe Celălalt cu care împarţi acelaşi spaţiu şi
acelaşi timp istoric înseamnă, înainte de orice, să-ţi însuşeşti cultura lui,
eventual chiar limba lui, pentru a-l înţelege şi a-i respecta valorile. Când lumile
vor comunica fără bariere artificiale de neutralitate, războaiele vor fi înmulţite,
deocamdată însă trăim eşecurile unor politici care a făcut din comunicare o
Cenuşăreasă a lumii de azi.

Sarcina de lucru 1
Informatia si comunicarea sunt semnele puterii lumii de azi. Redacteaza un
eseu de 15-25 de randuri, pri care sa argumentezi afirmatia de mai sus.

1.2. Comunicare şi cultură

Valori consacrate ale societăţii de azi, precum democraţia, toleranţa sau
multiculturalitatea, se dovedesc adesea incidente din perspectiva comunicării,
întrucât efectele lor sunt departe de aşteptări. Ceea ce părea o certitudine a
politicii contemporane – democraţia, se dovedeşte ineficientă în multe situaţii.
Cazuri emblematice sunt Irakul şi Afganistanul, în cazul cărora motivaţia
Introducere in stiintele comunicarii 11
Gheorghe Lates Comunicarea, o stiinta in cautarea unui domeniu propriu
implementării democraţiei n-a funcţionat ca demers de organizare socială în
Europa şi America, nu are acelaşi efect în Asia sau Africa, nu neapărat din
motive de deficit cultural, ci pentru că tradiţia acestor lumi e alta, iar
conducerea de către popor pare a fi o aberaţie în spaţii în care ierarhia socială
în funcţie de rang şi avere funcţionează de mii de ani. Într-o lume a castelor cu
reguli severe sau în cea a triburilor de mii de ani. Într-o lume a castelor cu
reguli severe sau în cea a triburilor în care diferenţele sunt date de numărul
animalelor moştenite sau dobândite a proclama principiul egalităţii între
oameni, al liberului acces la putere, al consultării maselor la intervale regulate
şi în toate problemele importante pare un nonsens. A nu înţelege valorile lor
culturale este extrem de periculos, tocmai pentru că oamenii trăind în acele
teritorii n-au cunoscut experienţe istorice alternative, ca să poată compara
avantajele şi dezavantajele a ceea ce li se impune, fără să-i întrebe cineva dacă
vor aşa ceva. Blocajul comunicaţional este totul : nici cei care impun, nici cei
cărora li se impune nu ştiu cum gândeşte Celălalt, care-i sunt valorile culturale,
ca impedimente de ordin religios invocă într-o comunicare interpersonală. Mai
ales acestea din urmă au o inerţie de reprezentare cu totul neobişnuită, la care
se adaugă şi argumente de ordin istoric, de-a dreptul insurmontabile.
Aşa se şi explică eşecul implementării democraţiei în zone în care lipsesc
fundamentele sociale, religioase şi psihologice pentru sistemul politic articulat
în spaţiul european pe parcursul a peste două milenii. Războiul religiilor despre
care s-a vorbit în presă după invazia Irakului nu e altceva decât expresia directă
a necunoaşterii Celuilalt cu care împărţim acelaşi habitat, dar care gândeşte
altfel decât noi, ceea ce nu înseamnă că noi avem dreptate şi el greşeşte. Drept
consecinţă, noi, cei care credem că democraţia este forma ideală de organizare
a statului, suntem îndreptăţiţi să-i impunem şi Celuilalt această „fericire
obligatorie”. Din perspectiva comunicării şi a studiilor culturale, este evident
că niciuna din părţi n-a considerat necesar să-i transmită celeilalte un mesaj
cultural epurat de ideologie, ci fiecare a încercat să-şi absolutizeze valorile în
care credea, iar una dintre părţi, mai avansată tehnologic şi mai puternică din
punct de vedere militar, i-a impus celeilalte propriile achiziţii culturale. Nici
nu-i de mirare că politica de forţă n-a rezolvat problema comunicării între două
popoare şi două culturi semnificative. Cucerirea militară a fost un succes,
persuadarea culturală a Celuilalt – un eşec.
Produs al democraţiei occidentale, multiculturalismul, mizează pe juxtapunerea
valorilor diferitelor civilizaţii şi culturi care se influenţează şi modelează
reciproc unele pe altele, ceea ce nu exclude separatismele pe criterii de rasă,
limbă, religie, bariere semnificative în calea comunicării. În primul rând e
vorba de raportul dintre minoritari şi majoritari, cei dintâi opunâbdu-se din
răsputeri aculturaţiei, adică uitării culturii primare. De aceea, preferă să trăiască
în enclave delimitate de cultura majoritară prin semne distincte ale propriei
civilizaţii. Aceştia acceptă în viaţa publică valorile (unele dintre ele) civilizaţiei
Introducere in stiintele comunicarii 12
Gheorghe Lates Comunicarea, o stiinta in cautarea unui domeniu propriu
majoritarilor, mai ales cele care le aduc beneficii, în schimb în viaţa privată
sunt legate de valorile proprii, mai ales de cele culturale.
Comunicarea cu minoritarii este bruiată din ambele direcţii, adesea fără intenţia
ca lucrurile să iasă aşa de cele mai multe ori din motive obscure, lipsite de
orice logică de tip comunicaţional. Minoritarii reclamă aroganţa majoritarilor,
agresiunile culturale la care-i supun, discriminarea lor, în ultimă instanţă.
Majoritarii îi acuză de refuz al asimilării, de duplicitate atitudinală, de spirit
sectar, şi unii şi alţii refuzând să treacă peste mentalităţi retrograde şi
stereotipuri caricaturale. Multiculturalismul, deci şi comunicarea
multiculturală, îşi are obârşia în fenomenul migraţionistmodern, când ţările
primitoare au trebuit să rezolve probleme de educaţie greu de soluţionat :
clasele constituite din copii de diferite etnii şi cu grad redus de stăpânire a
limbii şi culturii majoritarilor.
Pentru a preveni conflictele interetnice, corectitudinea politică a inventat
toleranţa, o componenţă a educaţiei copiilor, tinerilor şi maturilor, gândită să
inducă înţelegere, compasiune şi bunăvoinţă a majoritarului în raport cu
minoritarul. Educaţia pentru toleranţă face parte din Curriculum, este inclusă
între componentele educaţiei de tip european şi este celebrată în fiecare an într-
o zi anume pe întregul glob, fără prea mult ecou însă.
Din perspectiva comunicării, toleranţa este însă o nonvaloare, întrucât creează
dezechilibre de percepţie, perpetuează stări de lucru incerte şi induce ideea de
inegalitate între indivizi. Majoritarul va privi cu neîncredere spre minoritar,
chiar dacă acceptă că e altfel decât el (altă limbă, altă rasă, altă religie), că are
anumite dizabilităţi sau alte opţiuni politice chiar. Minoritarul va fi mereu
suspicios în raport cu majoritarul, se va simţi izolat, ostracizat, ameninţat.
Totuşi, pentru a compensa acest deficit de reprezentare identitată şi de
comunicare chiar s-a lansat sintagma de discriminare pozitivă care presupune
mai multe drepturi pentru majoritari. Evident că discriminarea pozitivă induce
un bruiaj semnificativ în comunicarea interetnică, întrucât mesajul este alterat
de perspectiva diferită a emiţătorului în raport cu destinatarul.
Cât despre interculturalitatea, adică intereferenţa culturilor în condiţii de
egalitate deplină în vederea naşterii media în care elementele constitutive nu
mai poartă mărci etnice, gândită ca deziderat al lumii de azi, e greu de anticipat
când va deveni o achiziţie certă. Deocamdată nu se vede o comunicare
interculturală, aşa cum este teoretizată aceasta de futurologi, deocamdată.

Introducere in stiintele comunicarii 13

Gheorghe Lates Comunicarea, o stiinta in cautarea unui domeniu propriu

Sarcina de lucru 2
Identifică în proximitatea ta o comunitate etnică majoritară. Descrie-o din
perspectiva rasei, limbii şi religiei. Explică într-un text de 15-20 de rânduri
cum comunică minoritarii cu majoritarii şi invers, conform celor trei criterii
identitate enunţate mai sus.

1.3. Ştiinţele comunicării şi studiile culturale

În termeni sociologici, tot ce e produs al învăţării umane se numeşte cultură.
Dacă, prin absurd, un copil ar trăi izolat de comunitatea umană şi deci lipsit de
învăţarea elementelor comunicării, el n-ar mai putea recupera actele
fundamentele precum limbajul articulat, gândirea, limbajul nonverbal sau tot
ceea ce ţine de socializarea sa. Toate acestea se învaţă în timp şi de aceea, chiar
în vorbirea populară, există sintagma „cei şapte ani de acasă”, cu referire
specială la actele de socializare, pe care copilul trebuie trebuie să le înveţe până
ce merge la şcoală.
Educaţia şcolară, colectivitatea generică, familia nu mai pot corecta ulterior,
decât în măsură nesemnificativă, ceea ce n-a devenit achiziţie comportamentală
în primii ani de viaţă. Includem aici şi elementele comunicării primare (verbale
şi nonverbale) greu recuperabile şi acestea, dacă lipseşte baza comunicaţională
realizată în cadru familial sau instituţional (grădiniţă, cămin, creşă etc.).
Studiile culturale tind să devină un domeniu distinct al ştiinţelor moderne,
logica apariţiei lor fiind dată de acceptările tot mai numeroase pe care le capătă
cultura, în ultima vreme. Ele au de rezolvat probleme delicate privind
etnicitatea, alteritatea, ipseitatea etc., toate cu trimitere directă la factorul
politic al cărui rol de negociere şi echilibru devine tot mai pregnant în
condiţiile mobilităţii sporite a forţei de muncă şi a fenomenului migraţionist
care schimbă radical comportamentul cultural al oamenilor.
Fenomenul globalizării are efecte imprevizibile asupra comportamentului
cultural al omului contemporan, obligat să-şi schimbe de mai multe ori pe
parcursul vieţii profesia, locul de muncă, domiciliul, limba şi chiar alimentaţia,
cu efecte imprevizibile asupra codului cultural pe care-l consideră de referinţă.
La nivel global, transferul de tehnologie, firmele multinaţionale, economia de
piaţă şi chiar informatizarea au efecte imprevizibile asupra orizontului cultural
al celui care trăieşte pe parcursul vieţii în mai multe locuri, odată cu
schimbarea limbii, fiind obligat să-şi asume şi codul cultural al ţării primitoare.
Introducere in stiintele comunicarii 14
Gheorghe Lates Comunicarea, o stiinta in cautarea unui domeniu propriu
Aculturaţia (uitarea culturii primare) este aproape inevitabilă, soluţia adoptată
de unii, de a trăi în comunităţi etnice distincte, fiind una pasageră şi valabilă,
precumpănitor, în cazul primei generaţii de migranţi. A doua şi a treia generaţie
înregistrează o aculturaţie progresivă, cultura dominantă impunând
minorităţilor propriile valori prin strategii de ordin social,legislativ şi educativ.
Un factor stimulativ al aculturaţiei este mass-media ale cărei valori se
adresează unui public foarte larg, cu nivelul de instrucţie scăzut, sau cel mult
mediu. Prin mass-media, migrantul îşi asumă valorile culturii dominante :
limba, stereotipurile, reprezentările şi convenţiile sociale. Precaritatea vieţii îl
obligă să-şi petreacă timpul liber acasă, şi de aceea radioul sau televizorul îl
ajută să-şi rezolve nevoia de socializare şi-i transmite în forme prelucrate
mediatic norme comportamentale şi culturale, fără de care nu se poate integra
în noul mediu social, nu poate relaţiona cu membrii culturii dominante.
Chiar şi atunci când trăieşte în comunităţi etnice compacte care-i permit să-şi
conserve limba şi cultura primară, migrantul e obligat de noul context social
să-şi asume valori integrative. În texte literare cu o semnificaţie etnică precisă.
În schimb, termenul românesc devine o marcă a ruralităţii, cu conotaţii istorice
şi nostalgice. Pentru o semnificaţie corectă, conformă cu cultura poporului
român, se impune o raportare a mămăligii la economic, la politic şi evident la
înţeles. Introducerea porumbului în cultura agricolă i se datorează lui
Constantin Brâncoveanu şi are raţiuni economice evidente.
Exportul grâului în Turcia şi substituirea lui în hrana ţăranului cu porumbul,
mult mai productiv şi mai uşor de cultivat. Mămăliga a avut şi are încă şi o
componentă socială .. este o marcă a ruralităţii şi chiar a precarităţii vieţii
ţăranului, pe care boierul, mai întâi, statul mi apoi, l-au obligat la o alimentaţie
precară, mămăliga substituind adesea hrana pe bază de legume, lactate sau
carne. Înţelesul ei are deci o component prezeistă şi o alta tradiţională,
continuând să însoţească alimentele şi în urban. Dincolo de conotaţiile
economice, politice şi semiotice, mămăliga presupune un ritual cu conotaţii
etnice evidente, fiind, în acelaşi timp, şi o marcă a identităţii naţionale,
promovată şi din raţiuni turistice.

Sarcina de lucru 3
Intre fenomenul migrationist si comunicare exista o interrelationare
evidenta. Identifica 3 bariere de comunicare si argumenteaza-le in 3
paragrafe de cate 5-7 randuri fiecare.

Introducere in stiintele comunicarii 15

Gheorghe Lates Comunicarea, o stiinta in cautarea unui domeniu propriu

Bibliografie minimala
Fiske, John (2003). Introducere în ştiinţele comunicării. Iaşi: Polirom.
Miege, Bernard (2000). Societatea cucerită de comunicare. Iaşi: Polirom.
Sfez, Lucien (2002). Comunicare. Iaşi: Institutul European.

Introducere in stiintele comunicarii 16