Preţul succesului

Tema predicii:
Cei care îşi vor fixa sentimentele asupra lui Dumnezeu vor izbândi. Ei vor pierde
din vedere eul în Hristos şi atracţiile lumeşti nu vor mai avea putere să îi abată de la
legământul lor. Ei îşi vor da seama că arătarea în exterior nu zideşte. Nu ostentaţia, nu
spectacolul exterior oferă o reprezentare corectă a lucrării pe care noi, ca popor ales al lui
Dumnezeu, trebuie s-o facem. T7, pag 90

Gândul zilei
Tăria omenească este slăbiciune, înţelepciunea omenească este nebunie. Succesul
nostru nu depinde de talentele sau educaţia noastră, ci de legătura vie cu Dumnezeu.
Adevărul este jefuit de puterea lui atunci când este predicat de persoane care caută să îşi
etaleze propria pricepere şi cultură. Astfel de oameni arată şi cât de puţin cunosc despre
religia experimentală, că sunt nesfinţiţi în inimă şi în viaţă şi sunt plini de mândrie
deşartă. Ei nu învaţă de la Isus. Nu pot prezenta altora un Mântuitor pe care ei înşişi nu Îl
cunosc. Inimile lor nu sunt înmuiate şi supuse de conştienţa vie a jertfei aduse de Hristos
pentru salvarea omului pieritor. Aceştia nu văd ca un privilegiu lepădarea de sine şi
suferirea pentru El. Unii se înalţă pe ei şi vorbesc despre ei înşişi; pregătesc predici şi
scriu articole care să atragă atenţia oamenilor la autor, de teamă ca nu cumva să nu li se
acorde cinstea cuvenită. Dacă ar fi mai mult înălţarea lui Isus şi mai puţin, preamărirea
slujitorului, mai multă laudă adusă Autorului adevărului şi mai puţină mesagerilor lui, am
ocupa o poziţie mult mai favorabilă înaintea lui Dumnezeu. – T5 pag 158

Textul biblic
Ezechiel 28:1-19

Povestirea pentru copii: Viziunea din clădirea şcolii

Lecţia: Ieremia 1:19
Pe 13 şi 14 martie 1858, 40 de noi membri adventişti s-au adunat în clădirea şcolii
din Lovett’s Grove, Ohio, pentru a-i asculta pe James şi Ellen White. Familia White
plănuise să se întoarcă în Michigan duminică după-amiaza, pe 14 martie, însă fratele
White a fost rugat să rămână să conducă serviciul funerar pentru un tânăr din comunitate.
Clădirea alcătuită dintr-o singură încăpere nu era suficient de mare pentru a încăpea toţi
cei veniseră la înmormântare. Unii stăteau lângă ferestrele deschise pentru a auzi predica.
După ce soţul ei a terminat, sora White s-a ridicat pentru a da propria mărturie de credinţă
în revenirea lui Isus.
După câteva propoziţii, a fost luată în viziune timp ce două ceasuri. În tot acest
timp i-au fost descoperite mult scene ale marii controverse dintre Hristos şi Satana. I s-a
spus să scrie viziunea, cu avertizarea că lucrul acesta nu va fi uşor pentru că Satana avea
să-şi dea toată silinţa să împiedice scrierea istoriei.
Sora White şi-a făcut planul ca în tren, în drum spre Michigan, să facă ceea ce îi
spusese îngerul. Însă ajungând acasă la familia E.R. Palmer, a fost lovită de paralizie.
Timp de mai multe săptămâni după atac, s-a simţit foarte slăbită. Uneori nu putea să scrie
decât o pagină pe zi pentru ca apoi să trebuiască să se odihnească timp de 3 zile. Ulterior
Dumnezeu avea să-i descopere că Satan încercase să o omoare ca în acest fel să
împiedice scrierea viziunii. Dar atunci îngerii au fost trimişi să o izbăvească din puterea
lui Satan. Rezultatul strădaniei ei a fost cartea Tragedia Veacurilor. Ultimele trei capitole
sunt de un interes deosebit pentru tineri, aici fiind oferit un raport detaliat a ceea ce are să
se întâmple chiar înainte de revenirea lui Isus. Capitolele acelea vorbesc despre greutăţile
cu care se vor confrunta copiii lui Dumnezeu în timpul sfârşitului şi descriu izbăvirea
minunată de care vor avea parte şi, în continuare, cei 1000 de ani petrecuţi în cer şi cea
de-a treia venire a lui Isus.

Schiţa predicii
I. Introducere
Text: Ezechiel 28:17
Mai înainte să fie duşi în robie în Babilon, israeliţii se mândreau că erau poporul
cel mai religios de pe pământ. Aveau templul cel mai măreţ pe care lumea îl văzuse
vreodată şi unde se închinau la Dumnezeu. Aveau o „cetate sfântă” cunoscută în toată
lumea ca fiind cetatea în care Dumnezeul israeliţilor – Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi
Iacov – locuia. Îşi aveau sărbătorile lor, momentele prestabilite pentru rugăciune şi
aducere de jertfe. Cu timpul, însă, închinarea lor a ajuns nimic mai mult decât ritual,
ceremonie şi formalitate. Dumnezeu era în templul şi fără nici o legătură cu ceea ce ei
făceau în răstimpul dintre ocaziile de închinare, cu modul în care îşi conduceau afacerile,
cu atitudinea personală.
Acum, însă, erau departe de scumpul lor templu şi scumpa lor sfântă cetate. Şi nu
puteau face nimic în legătură cu aceasta. Din pricina concepţiei lor greşite şi limitate
despre închinare, au ajuns să creadă că acum nu se mai puteau închina lui Dumnezeu, iar
aceasta nu era decât vina Lui. Astfel, prin ceea ce face în pasajul studiat de noi astăzi,
Ezechiel le arată că închinarea este o experienţă totală. Iar ceea ce ia el în atenţie nu este
nimic altceva decât lumea negoţului, folosindu-l pe „voievodul Tirului” drept tip al
persoanei înzestrate cu anumite talente şi abilităţi esenţiale pentru orice om de afaceri.

II. Mai întâi, să identificăm cine este voievodul Tirului

A. Cine este omul pe care Ezechiel îl prezintă atât de grafic? În primul rând trebuie
menţionat că Tirul era capitala Feniciei, situată la poalele munţilor Libanului, pe
ţărmul estic al Mării Mediteranei. Cetatea Tirului a fost clădită pe o insulă
stâncoasă, la circa 800 de metri depărtare de ţărm. Între insulă şi uscat era un port
de mare adâncime. În spatele Tirului se înălţau munţii acoperiţi cu păduri din care
cetatea se putea aproviziona cu lemn pentru construirea de corăbii. Iar înaintea
cetăţii se întindea lumea. Însă geniul special al Tirului nu consta atât de mult în
navigaţie şi construcţii, cât în comerţ. Pe vremea lui Ezechiel Ithobaal II domnea
în Tir. Însă nu neapărat el este omul la care se referă Ezechiel în cap. 28 al cărţii
sale. Mai degrabă Ezechiel prezintă un simbol al întregii culturi feniciene – cu
punctele sale tari şi slabe – cu ajutorul căruia să îşi facă înţeleasă lecţia pentru
poporul său.
B. Ezechiel a înţeles – şi dorea cu disperare ca şi poporul lui să înţeleagă – că
sistemul economic al unui popor reprezintă o parte importantă a vieţii spirituale.
Calităţile care fac posibil succesul în afaceri sunt bune, rea fiind folosirea abuzivă
a acestora. În mare, fenicienii erau un popor priceput, îndrăzneţ şi cu imaginaţie şi
şi-au folosit în mod inteligent darurile naturale cu care fuseseră înzestraţi. Dar
 vai! Aceşti fenicieni, cu toate talentele şi abilităţile lor, nu Îl cunoşteau pe
Dumnezeul cel adevărat. Nu aveau nici o relaţie cu El şi ca atare, toate acele
talente pe care le aveau în domeniul afacerilor nu puteau decât să se altereze.
Aveau un succes extraordinar însă pentru că nu recunoşteau pe Cel de la care le
venea succesul şi nici care era scopul acestui succes, erau sortiţi, la fel ca toţi
vrăjmaşii lui Dumnezeu, să se prăbuşească.
C. Acum auziţi ce anume spune acest prinţ al Tirului, reprezentant al statului său de
succes: face inventarul şi găseşte că a avut un succes imens. A câştigat bani cu
grămada. Tezaurele sale sunt pline de dau pe afară. Orice proiect al său este un
succes. Şi el spune: „Acum, Doamne, Ţi-am aflat secretul. Am învăţat cum să
manipulez acest lucruşor care se cheamă succes şi nu am nevoie nici de tine, nici
de altcineva. De acum înainte eu voi cârmi corabia şi cât timp o voi face voi dirija
şi vieţile celor din jur în avantajul meu.” Ezechiel ne spune că acest om avea mult
potenţial şi ar fi putut fi un foarte util slujitor al lui Dumnezeu. Dar el a lăsat ca
mândria să pună stăpânire pe el, iar esenţa mândriei constă în aşezarea eului în
locul lui Dumnezeu. Acest păcat se instalează uşor în oamenii de succes şi de fapt
în noi toţi, fie că suntem sau nu titularii succesului material.

III. În al doilea rând, să definim cuvântul „succes”

A. Cuvântul „succes” a fost târât prin mocirla egocentrismului. În unele cazuri,
succesul i-a călcat în picioare pe ceilalţi pentru a ajunge în vârf, dar un vârf
solitar. Satan a luat ceva ce Dumnezeu intenţionase să fie un lucru bun în viaţa
omului şi l-a transformat într-un lucru rău şi distructiv. Cu toate acestea,
Dumnezeu este cel care pune în om potenţialul pentru succes, aşteptând de la
acesta să folosească acel succes pentru slava lui Dumnezeu şi binecuvântarea
poporului său. Nu este nimic rău în a dori să ai succes în activitatea în care te-ai
angajat, sub călăuzirea lui Dumnezeu, fie aceasta şi un succes material – atâta
timp cât ai o definiţie clară a ceea ce înseamnă cuvântul, din punctul de vedere al
lui Dumnezeu.
B. În ultimul sfert de secol, Dumnezeu a îngăduit oamenilor să facă salturi fantastice
în ceea ce priveşte cunoştinţele şi abilităţile tehnice. Gândiţi-vă numai la
complexitatea reţelei rutiere şi a traficului aerian care fac legătura între ferme,
mine şi fabrici şi distribuitori, care la rândul lor pun la dispoziţia oamenilor
produsele necesare vieţii. Toate acestea s-au întâmplat datorită cunoştinţei,
disciplinei şi priceperii oamenilor care au visat şi au plănuit şi au construit. Pentru
prima dată omul s-a desprins din strânsoarea gravităţii şi s-a înălţat în spaţiu
pentru a face o plimbare pe lună. În ştiinţa medicală, salturi incredibile sunt făcute
în tratamentele şi tehnologia susţinătoare a vieţii, iar aceasta datorită priceperii
neobişnuite pe care Dumnezeu i-a îngăduit-o omului. Dar se pune întrebarea: a
fost acest „succes” dedicat slujirii lui Dumnezeu sau omul s-a îngâmfat şi înălţat
şi, la fel ca voievodul Tirului din Ezechiel, „şi-a stricat înţelepciunea cu
strălucirea sa”?

IV. Iar la final să vedem cum apreciază Dumnezeu succesul.

A. Care este calea spre succes? O afirmaţie din Cartea Proverbelor ne indică simplu
şi clar această cale: „Frica de Domnul este începutul înţelepciunii.” Voievodul
 Tirului, însă, ca mulţi alţi oameni de succes din fiecare generaţie, a ales drept ţel
„strălucirea”, înălţarea de sine, în loc să lase ca succesul său să fie un mijloc de
închinare la Dumnezeu. Iar rezultatul final a fost pentru el naufragiul spiritual.
Într-o zi Isus a pus o întrebare care ar trebui să ardă în inima oricărei persoane
ambiţioase: „Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde
sufletul?” Acelaşi mesaj dorea să transmită şi Ezechiel, dar cu alte cuvinte.
Ezechiel predica pentru un verdict. Comunitatea sa era alcătuită din oameni
inteligenţi, ambiţioşi, alerţi a căror patrie zăcea în ruine şi care încercau să
clădească pentru ei şi copiii lor o viaţă nouă în Babilon. Care erau obiectivele pe
care trebuiau să şi le fixeze? Ca răspuns, Ezechiel le-a creionat portretul acestui
om care urmărise şi atinsese un scop greşit.
B. De ce ne-a înzestrat Dumnezeu cu pricepere? Dumnezeu a procedat astfel pentru
ca noi să îl putem sluji cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată
puterea. Şi cum facem noi aceasta? În primul şi-n primul rând prin iubirea –
respectarea – aproapelui nostru cu aceeaşi înţelepciune pe care o vădim în
respectul faţă de noi înşine. Orice sistem economic care aşează profitul înaintea
dreptăţii este în pericol. Dumnezeu nu tolera aşa ceva! Marile imperii şi naţiuni
din istoria lumii s-au aventurat să o facă şi pentru o vreme au înflorit şi s-au
desfătat în propria lor frumuseţe. Însă, inevitabil, temeliile lor s-au sfărâmat, iar
ele s-au prăbuşit umilite şi înfrânte. Inginerii şi arhitecţii acelor sisteme au pierdut
din vedere că Dumnezeu care le dăduse capacitatea de a avea succes le cerea
atenţie egală! Dumnezeu cerea din partea lor închinare şi nu numai în templele pe
care le-au construit, dar şi la locul de muncă. Atunci când nu procedăm aşa, fie că
suntem în Fenicia, fie în altă parte, ne autodistrugem.

V. Concluzie
Orice poveste de succes veritabilă – fie că este despre viaţa unei persoane, a unei naţiuni
sau a unui imperiu – este frumoasă. Este o frumuseţe lirică în modul în care Ezechiel
descrie succesul voievodului din Tir. Există un pericol mortal în punctul în care omul, în
ascensiunea sa spre culmile succesului, face cu mâna lui Dumnezeu, hotărând că restul
drumul îl va parcurge singur. Poporul spaniol are o vorbă frumoasă pe care o spun în loc
de „la revedere”: Vaya con Dios”, „Mergi cu Dumnezeu”. Mergi cu Dumnezeu la casa
Lui şi închină-te Lui şi de asemenea „mergi cu Dumnezeu” în piaţă, lunea, şi fă ca
roadele trudei tale, ale minţii şi mâinilor tale, să fie spre slava lui Dumnezeu care te-a
făcut şi te-a înzestrat cu talente şi pricepere.

VI. Ilustraţie
Nimic nu eşuează atât de total ca succesul fără Dumnezeu. – Vic Pentz
A face voia lui Dumnezeu – cu credincioşie, cu zel, în ciuda lipsei răsplăţilor
tangibile – este un ţel de cinste şi un succes colosal în sine. – Craig Brian Larson
Vezi: Matei 12:50; Ioan 4:34; Romani 12:2

Modelele de succes moderne nu sunt pe măsura eficienţei şi valorii oferite de Biblie. –

Eugene Peterson
Vezi: Deut. 4:10; Psa. 119:130; Isa. 2:3; Luca 21:33.
Se povesteşte că un împărat a organizat o mare întrecere la care urmau să participe toţi
tinerii din împărăţie. Câştigătorul avea să primească o pungă de aur. Linia de sosire se
găsea în curtea palatului împărătesc. Cursa a început şi alergătorii au avut surpriza ca în
mijlocul drumului care ducea la palatul împărătesc să găsească o grămadă înaltă de pietre.
Unii au trecut pe lângă, alţii pe deasupra şi până la urmă au ajuns în curtea palatului. Toţi
participanţii au trecut linia de sosire, cu excepţia unuia. Împăratul nu a declarat cursa
terminată. După o vreme, un alergător solitar a păşit pe poartă. A ridicat o mână
însângerată şi a spus: „O, împărate, îmi pare rău că am sosit aşa de târziu, dar vezi tu, în
mijlocul drumului am dat peste o grămadă de pietre şi mi-a luat ceva vreme să le dau la o
parte. Ba chiar m-am şi rănit.” După care a ridicat şi cealaltă mână în care ţinea o pungă
şi a spus: „O, prea mărite împărate, iar sub grămada de pietre am găsit această pungă cu
aur.”
Şi împăratul a răspuns: „Fiule, tu ai câştigat cursa, pentru că cine face calea mai sigură
pentru cei din urmă, acela aleargă cel mai bine.” – Bruce Thielemann.
Vezi: Apoc. 19:11-16; Rom. 12:10; 1Cor. 10:24.