RĂDUCAN FELICIA

AN II, GRUPA AP 1.2.02, ZI REGIM ID

Principiul relativităţii efectelor actului juridic

Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil este regula de drept

potrivit căreia actul juridic civil produce efecte numai faţă de autorul sau autorii
săi, fără să poată profita ori dăuna altor persoane. Acest principiu este consacrat
şi de art. 973 Cod civil, potrivit căruia convenţiile au efect doar între părţile
contractante, dar îşi are originea în dreptul roman:"res inter alios acta, aliis
neque nocere, neque prodesse potest" (un act încheiat între anumite persoane nu
avantajează, dar nici nu dezavantajează pe altcineva.) Altfel spus, principiul
relativităţii înseamnă că actul juridic civil bilateral dă naştere la drepturi şi
obligaţii doar pentru părţile lui, iar actul unilateral îl obligă numai pe autorul
său.
Justificarea principiului se regăseşte în două idei de bază:
 natura voliţională a actului juridic ce impune ca nimeni nu poate deveni
debitor sau creditor fără voia sa;
 soluţia contrară acestui principiu ar aduce atingere libertăţii persoanei.
Opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic
Un act juridic nu poate genera, în principiu, drepturi subiective şi obligaţii
pentru un terţ, în schimb drepturile şi obligaţiile părţilor din acel act juridic
trebuie respectate şi de către terţi.
Opozabilitatea actului juridic faţă de terţi înseamnă dreptul părţii de a invoca
acel act juridic împotriva terţului care ar ridica pretenţii în legătură cu un drept
subiectiv, dobândit de parte prin actul juridic respectiv.

Noţiunea de parte
Parte este persoana care încheie actul juridic, personal sau prin reprezentare, şi
faţă de care se produc efectele actului respectiv. Altfel spus, părţile reprezintă
acea categorie de persoane faţă de care actul juridic civil îşi produce efectele în
temeiul principiului relativităţii. Termenul "parte" desemnează atât pe una dintre
părţile actului juridic civil bilateral sau multilateral, cât şi pe autorul actului
juridic civil unilateral. Iar, în raport de natura actului juridic încheiat, părţile
poartă denumiri diferite (autor al ofertei sau al acceptării ofertei, vânzător,
cumpărător, copărtaş, testator etc.). Ex.: în contractul de vânzare-cumparare
încheiat de X cu Y, fiecare este parte a contractului-vânzător/cumpărător, dar şi
autor al ofertei/acceptant al acesteia.
 RĂDUCAN FELICIA
AN II, GRUPA AP 1.2.02, ZI REGIM ID

Dpdv. juridic, parte este atât persoana care încheie direct şi personal un anumit
act juridic civil, cât şi cea care încheie actul prin intermediul unui reprezentant
legal sau convenţional.
Partea actului juridic civil poate semnifica mai multe persoane fizice sau juridice
care promovează ori au un interes sau o poziţie comună.
În concluzie, părţile reprezintă acea categorie de persoane faţă de care actul
juridic civil îşi produce efectele în virtutea principiului relativităţii.
Noţiunea de terţ
Terţii (penitus extranei) sunt persoanele străine de un act juridic civil, deci care
n-au participat nici direct şi nici prin reprezentare la încheierea acestuia.

Avânzii-cauză: definiţie şi clasificare

Având-cauză sau succesor in drepturi este persoana care, din cauza legăturii ei
juridice cu părţile actului juridic, suportă sau profită de efectele acestuia, deşi nu
a participat la încheierea lui. Există trei categorii de avânzi-cauză: succesorii
universali şi cu titlu universal (1), succesorii cu titlu particular (2) şi creditorii
chirografari (3).
(1) Succesor universal este acea persoană care dobândeşte un patrimoniu (o
universalitate); ex: unicul moştenitor legal, legatarul universal, persoana juridică
ce dobândeşte un patrimoniu prin efectul comasării (fuziune sau absorbţie) sau
al transformării.
Succesorul cu titlu universal este persoana care dobândeşte o fracţiune dintr-un
patrimoniu. Ex: moştenitorii legali, legatarul sau legatarii care au dobândit o
cotă-parte din moştenire, persoana juridică care dobândeşte o parte din
patrimoniul persoanei juridice total sau parţial divizate. 
(2) Succesor cu titlu particular este persoana care dobândeşte un drept
subiectiv, privit individual (ut singuli). Ex.: cumpărătorul unui bun, donatarul,
cesionarul, legatarul cu titlu particular etc.
Calitatea de având-cauză a succesorului cu titlu particular se apreciază doar în
raport cu actele juridice anterioare ale autorului, referitoare la acelaşi drept sau
bun, încheiate cu alte persoane (faţă de aceste acte juridice, succesorul cu titlu
particular poate să fie având-cauză sau terţ). Deci, calitatea de având-cauză a
succesorului cu titlu particular nu se apreciază în raport de actul juridic prin care
el a dobândit un drept subiectiv (caz în care are calitate de parte) şi nici în raport
de alte acte juridice încheiate de autorul său cu alte persoane, acte care n-au
legătură cu dreptul subiectiv respectiv (făţă de care are poziţia poziţia de terţ).
Dobânditorul unui drept are calitatea de având-cauză, putând exercita drepturile
 RĂDUCAN FELICIA
AN II, GRUPA AP 1.2.02, ZI REGIM ID

şi fiind ţinut să execute obligaţiile autorului său care decurg din actul juridic
respectiv, doar cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe:
 drepturile şi obligaţiile să aibă o strânsă legătură cu dreptul subiectiv
dobândit;
 actul juridic să fie încheiat anterior de autorul lui cu alte persoane şi să se
refere la acelaşi drept sau bun;
 să fi fost respectate formalităţile de publicitate cerute de lege pentru acel
act juridic sau înscrisul ce constată actul juridic respectiv să aibă dată
certă (adică, actul juridic faţă de care urmează a se stabili calitatea de
având-cauză sau de terţ a succesorului cu titlu particular să îndeplinească
cerinţele formei pentru opozabilitate faţă de terţi).
Totuşi, dobânditorul ulterior nu poate invoca lipsa înscrierii dreptului real
imobiliar în cartea funciară, dacă avea cunoştinţă de aceasta. În acest caz,
dobânditorul prin act juridic cu titlu oneros este de rea-credinţă. De asemenea,
acest aspect nu poate fi invocat nici de dobânditorul prin act juridic cu titlu
gratuit, indiferent dacă este de bună sau rea-credinţă (potrivit art. 28 din Legea
nr. 7/1996, dobânditorul anterior poate cere instanţei judecătoreşti să acorde
înscrierii sale rang preferenţial faţă de cea efectuată la cererea unui terţ ce a
dobândit ulterior imobilul cu titlu gratuit sau care a fost de rea-credinţă la data
încheierii actului).
Când una dintre cele trei cerinţe este neîndeplinită, dobânditorul cu titlu
particular va avea calitate de terţ. Ex:. când după încheierea contractului de
închiriere, proprietarul (locatorul) vinde imobilul în cauză unui terţ. Potrivit art.
1441 C. civ., contractul de locaţiune, dacă are dată certă anterioară celui de
vânzare-cumpărare, îşi va produce efectele şi faţă de cumpărător, exceptând
situaţia în care contractul de închiriere cuprinde o clauză expresă de reziliere în
cazul vânzării. Însă, cumpărătorul nu mai este obligat să respecte locaţiunea
consimţită de vânzător dacă la data când contractul de vânzare-cumpărare a
dobândit dată certă sau, mai exact, au fost îndeplinite formalităţile de publicitate
imobiliară (devenind astfel opozabil terţilor, deci şi locatarului), contractul de
locaţiune încheiat anterior nu avea dată certă. În aceleaşi condiţii, contractul de
locaţiune îşi va produce efectele şi faţă de alţi dobânditori cu titlu particular ai
bunului ce îi formează obiectul (ex: în cazul înstrăinării bunului printr-un
contract de donaţie, de întreţinere, schimb etc.), precum şi faţă de cel căruia
locatorul îi constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra
bunului respectiv (ex.: convenţia de constituire a unui drept de uzufruct sau a
unui drept de superficie).
Pentru un exemplu mai concret, putem presupune că proprietarul X îi închiriază
chiriaşului Y o casă, încheind un contract de închiriere în formă autentică sau
sub forma unui înscris sub semnătură privată cu dată certă, fără a introduce o
clauză privitoare la soarta contractului de închiriere în cazul în care X ar vinde
 RĂDUCAN FELICIA
AN II, GRUPA AP 1.2.02, ZI REGIM ID

casa. După încheirea acestui act, proprietarul X vinde însă casa respectivă
terţului Z (succesor cu titlu particular). În acest caz, Z va fi obligat să respecte
obligaţiile asumate de X prin contractul de închiriere încheiat cu Y, cu toate că Z
nu a participat la încheierea contractului de închiriere. Prin urmare, Z are
calitatea de având-cauză faţă de contractul de închiriere încheiat între- X şi Y,
pentru că efectele acestui contract se produc şi faţă de el, deşi nu a participat la
încheierea lui. Suntem.în prezenţa aşa-numitelor obligaţii scriptae in rem. Tot
calitate de având-cauză are succesorul cu titlu particular şi în privinţa
obligaţiilor propter rem.
Un alt exemplu clasic oferit de doctrină este acela când creditorul A încheie cu
debitorul B un contract de împrumut prin care primul îl împrumută pe al doilea
cu o sumă de bani. Pentru garantarea obligaţiei de restituire a sumei
împrumutate, B constituie în favoarea lui A o ipotecă. Ulterior, printr-o cesiune
de creantă, A cedează terţului C creanţa pe care o are contra lui B.. Dacă prin
cesiunea de creanţă, care este notificată debitorului cedat, sau este acceptată de
aceasta printr-un înscris autentic,- nu se prevede expres contrariul, C beneficiază
de gajul sau ipoteca ce garantează creanţa dobândită cu toate că nu a fost parte
(nu a participat la încheierea actului juridic prin care s-a constituit gajul sau
ipoteca). Şi în acest caz, C este succesor cu titlu particular şi are calitatea de
având-cauză.
Producerea efectelor unui act juridic şi faţă de succesorii universali sau cu titlu
universal ai părţilor, precum şi, în condiţiile arătate, faţă de succesorul cu titlu
particular este justificată şi de principiul potrivit căruia un drept se transmite aşa
cum apare el în patrimoniul transmiţătorului, acesta din urmă neputând ceda mai
multe drepturi decât are.
(3) Creditorii chirografari sunt aceia care au doar un drept de gaj general
asupra bunurilor prezente şi viitoare ale debitorului lor. Astfel, ei nu deţin o
garanţie reală care să le asigure realizarea creanţei pe care o au contra
debitorului lor (gaj, ipotecă, privilegiu).