COD DE PROIECTARE SI EXECUTIE PENTRU CONSTRUCTII FUNDATE

PE PAMÂNTURI CU UMFLARI SI CONTRACTII MARI (PUCM)

Indicativ: NE 001-96
Înlocuieste: P 70-79

1. DATE GENERALE

1.1. Prezentul cod de proiectare şi execuţie se aplică la proiectarea şi executarea construcţiilor civile,
industriale şi agrozootehnice, cu fundaţii directe, pe pământuri cu umflături şi contracţii mari (PUCM).

1.2. Problemele şi soluţiile referitoare la proiectarea şi realizarea construcţiilor pe PUCM trebuie tratate
diferenţiat, în funcţie de regimul de înălţime al acestora, modul de încărcare şi echipare, condiţii de
exploatare, vecinătatea unor arbori etc.

1.3. Construcţiile care adăpostesc procese tehnologice ce pot avea pierderi mari de apă, cu surse
termice importante de căldură sau frig, procese chimice sau bacteriologice, fundate pe PUCM, nu fac
obiectul prezentului cod de proiectare şi execuţie. Măsurile constructive ce se adoptă în aceste situaţii
sunt variate şi se stabilesc de către proiectant, de la caz la caz.

1.4. Definirea şi dentificarea PUCM se face conform prevederilor din STAS 1243-88 ,,Teren de fundare",
,,Identificarea şi clasificarea pământurilor" şi STAS 1913/12-88 ,,Terenul de fundare. Determinarea
caracteristicilor fizice şi mecanice ale pământurilor cu umflări şi contracţii mari".

1.5. Pământurile cu umflături şi contracţii mari, simbolizate PUCM, întâlnite în literatura de specialitate şi
sub denumirea de pământuri contractile sau expansive, sunt în sensul prezentului cod de proiectare şi
execuţie - pământuri argiloase care prezintă variaţii sezoniere de volum însemnate, ca urmare a variaţiilor
de umiditate, ce pot conduce la degradări ale fundaţiilor şi construcţiilor cu adâncime mică de fundare.

Producerea unor variaţii însemnate de volum a pământurilor este condiţionată de:

- existenţa în zona de suprafaţă a unor argile active, susceptibile de umflături şi contracţii mari;

- producerea unor variaţii importante de umiditate ca urmare a condiţiilor climatece sau a altor cauze
(surse puternice de umezire sau uscare, evapo-transpiraţia vegetaţiei etc.).

1.6. Se menţionează că în cazul construcţiilor fundate la adâncimi mai mari de 2 m şi care nu sunt de
categoria celor de la pct. 1.3., de regulă nu se produc variaţii de volum ale terenului de fundare de natură
să influenţeze construcţiile respective.

[top]

2. CERCETAREA TERENULUI

2.1. În cazul existenţei unor indici privind probabilitatea existenţei unor PUCM în amplasamentul cercetat
(vezi harta din fig. 1.1., ANEXA 1), de felul informaţiilor obţinute cu ocazia recunoaşterii pe teren
(comportarea unor construcţii învecinate, informaţii de la localnici privind fisurarea puternică a terenului în
perioadele de secetă), la elaborarea studiului geotehnic se va da o atenţie deosebită stabilirii existenţei
factorilor ce pot conduce la variaţii însemnate de volum ale terenului (vezi punct. 1.5. şi ANEXA 6).

2.2. La cerecetarea terenului o atenţie specială va fi acordată anumitor aspecte cum sunt starea reţelei
de alimentare cu apă şi canalizare, cu posibilităţi de stagnare a apelor, poziţiile eventualilor arbori
existenţi sau defrişaţi, comportarea construcţiilor învecinate şi adâncimea lor de fundare, nivelul apei
subterane şi eventualele şale variaţii, stratificaţia terenului, monitorizarea eventualelor fisuri din construcţii
existente.

2.3. La cercetarea terenului cu PUCM studiile geotehnice vor avea în vedere prevederile standardelor în
vigoare:

- STAS 1242/1-89 ,,Teren de fundare. Principii generale de cercetare";

- STAS 1242/3-88 ,,Teren de fundare. Cercetare prin sondaje deschise";

- STAS 1243-88 ,,Teren de fundare. Clasificarea şi dentificarea pământurilor";

- STAS 1913/12-88 ,,Teren de fundare. Determinarea caracteristicilor fizice şi mecanice ale pământurilor
cu umflături şi contracţii mari", precum şi prescripţiile de mai jos.

2.4. Lucrările pentru prospectarea şi exploatarea terenului de fundare se vor executa fără adaos de apă,
pentru a nu se modifica regimul hidric al terenului.

2.5. Aprecierea potenţialului de contracţie-umflare a pământurilor care alcătuiesc terenul de fundare se va

face conform STAS 1243-88 punct 2.5.5., pe baza rezultatelor de laborator efectuate conform STAS
1913/12-88.

Se recomandă stabilirea presiunii de umflare corespunzătoare umidităţii iniţiale a pământului activ de sub
cota de fundare folosind spectre cu traiectorii de stare de felul celei din fig. 2.4. din ANEXA 2. De
asemenea, pentru estimarea deplasărilor probabile ale fundaţiei, este necesară stabilirea relaţiei dintre
presiunea totală, la divese adâncimi şi umflarea specifică produsă prin inundare (fig. 2.5 şi fig. 2.6 din
ANEXA 2).

2.6. Studiul geotehnic va cuprinde caracterizarea pământurilor cu ajutorul amprentelor (fig. 2.1. din
ANEXA 2) şi a diagramei de stare cu curba de contracţie (fig. 2.2. din ANEXA 2) şi indicarea punctelor
corespunzătoare stării naturale şi alte date care să permită prognozarea tendinţei de variaţie a volumului
cu umiditatea (contracţie sau umflare), adâncimea zonei afectate de variaţiile de volum (ANEXELE 1 şi
7).

Stabilirea zonei afectate se face în lipsa altor date prin majorarea cu 1 m a adâncimii până la care
pătrund fisurile vizibile.Un criteriu utilizat pentru aflarea adâncimii zonei stabile este de a stabili limite sub

care sau w < 0,4wL în tot timpul anului.

În funcţie de informaţiile de mai sus se stabilesc măsurile necesare la proiectarea şi executarea

construcţiilor fundate pe PUCM.

[top]
 3. ELEMENTE PENTRU ESTIMAREA DEPLASARILOR SI SOLICITARILOR
DATORATE VARIATIEI UMIDITATII TERENULUI DE FUNDARE DIN PAMÂNTURI
CU UMFLARI SI CONTRACTII MARI ASUPRA CONSTRUCTIILOR

3.1. Stabilirea corectă a condiţiilor de fundare şi a măsurilor constructive trebuie să se bazeze pe

cunoaşterea corespunzătoare a caracteristicilor de contracţie-umflare ale terenului şi pe estimarea
corectă a deplasărilor pe care terenul le produce asupra fundaţiilor.

Deplasările estimate ale fundaţiilor, vor fi comparate cu deplasările admisibile pentru fiecare tip de
structură, conform STAS 3300/2-85 ,,Teren de fundare. Calculul terenului de fundare în cazul fundării
directe".

3.2. Ridicarea sau tasarea tălpii fundaţiei, se poate estima printr-un calcul de însumare a efectelor
stratelor elementare, utilizând rezultatele încercării edometrice duble sau multiple reprezentate în
diagrama de stare (fig. 2.5. din ANEXA 2).

Metoda încercării edometrice duble sau multiple constă în încărcarea a două sau mai multe probe,
recoltate la acelaşi nivel şi la o mică distanţă una de alta; probele sunt supuse încercării clasice de
consolidare în endometru, prima, în condiţiile menţinerii umidităţii naturale din teren, celelalte la umidităţii
mărite până la condiţiile nundării complete.

Fiecare din probele aduse la umidităţi diferite va fi încărcată în endometru conform STAS 8942/1-84
înregistrându-se atât deformaţiile cât şi umidităţile atinse după fiecare treaptă de încărcare.

Estimarea variaţiilor de volum ale pământurilor din terenul de fundare se face cu ajutorul diagramei de
stare în care sunt reprezentate curbele (în cazul încercării endometrice multiple) sau dreptele (în cazul
încercării duble) modificărilor de stare ţinând seamă de modificările de umiditate şi încercare între situaţia
iniţială şi cea finală (vezi fig. 7.2 din ANEXA 7).

3.3. Solicitările care apar în construcţie ca urmare a umflării terenului de fundare (daorată variaţiei
umidităţii) se pot evalua utilizând indicaţiile din ANEXA 8.

3.4. Pentru corelarea măsurilor de proiectare şi execuţie cu posibilitatea de manifestare a umflării sau a
contracţiei terenului de fundare din PUCM se vor utiliza precizările cuprinse în ANEXA 9.

[top]

4. MASURI LA PROIECTAREA SAU LA REMEDIEREA CONSTRUCTIILOR

FUNDATE PE PAMÂNTURI CU UMFLATURI SI CONTRACTII MARI

4.1. Pentru înlăturarea sau atenuarea fenomenelor defavorabile datorate existenţei PUCM se poate
recurge în general la măsuri care vizează:

a) Eliminarea cauzelor care generează variaţii de umiditate în terenul de fundare (eliminarea surselor ce
provoacă umezirea; conducte sau canalizări degradate, ridicarea nivelului apelor subterane, infiltraţii
datorate precipitaţiilor sau stagnării apei la suprafaţa terenului, irigaţii, defrişări ş.a.; sau uscarea;
existenţa unor arbori în vecinătatea construcţiei, coborârea nivelului apelor subterane, procese
tehnologice cu temperaturi ridicate sau de ventilaţie).
b) Transmiterea solicitărilor exercitate de fundaţii sub zona ce prezintă variaţii de volum de la suprafaţa
terenului prin stabilirea unei adâncimi de fundare adecvate, prin subzidirea fundaţiilor existente având
adâncimi insuficiente sau prin fundarea pe piloţi.

c) Îmbunătăţirea terenului de fundare pentru a diminua sau anihila variaţiile de volum.

d) Măsuri care conferă construcţiei capacitatea de a prelua solicitările datorate deformaţiilor provocate de
variaţiile de volum ale terenului de fundare.

Adâncirea de fundare

4.2. Adâncimea minimă de fundare se stabileşte în funcţie de nivelul hidrostatic, distingându-se

următoarele cazuri:

- cazul I, când nivelul hidrostatic al apei subterane este la o adâncime mai mică de 2 m;

- cazul II, când nivelul hidrostatic al apei subterane este la adâncime intermediară (între 2 şi 10 m);

- cazul III, când nivelul hidrostatic al apei subterane este la adâncime mai mare de 10 m.

În cazul , în care nivelul hidrostatic al apei se menţine constant la adâncime mai mică de 2 m, pământul la
o cotă de fundare sub 1,40 m nu mai poate prezenta variaţii de volum, întrucât umiditatea lui se menţine
constantă (vezi ANEXA 6).

4.3. Pentru orice fel de construcţie cu caracter definitiv, ce face obiectul prezentului cod de proiectare şi
execuţie, adâncimea minimă de fundare, D, se recomandă a fi:

D = 1,50 m, pentru terenurile de fundare din cazul (conform condiţiilor hidrogeologice, pct. 4.2.);

D = 2,00 m, pentru terenurile de fundare din cazurile I şi II.

4.4. În cazul în care sub adâncimea de fundare aleasă conform recomandărilor de la pct. 4.3. se află
pământuri contractile de natură organică (ex.: cu conţinut ridicat de humus), proiectantul va analiza dacă
nu este justificat tehnic şi economic depăşirea parţială sau totală a acestor straturi. Deasemeni când este
justificat tehnic şi economic adâncimea de fundare se va alege în sau cât mai aproape de orizontul C al
solului bogat în calcar, care este parctic atbil la variaţii de volum. În studiul geotehnic pentru proiectare
trebuie să se precizeze poziţia orizontului C definit conform ANEXEI 1.

4.5. În caz că proiectantul stabileşte pentru unele părţi ale construcţiei fundarea la adâncimi diferite, se
vor prevedea rosturi de tasare, căutându-se totodată ca diferenţele de adâncime între fundaţiile alăturate
să fie cât mai mici (până la 0,50 m).

Gradarea măsurilor ce se adoptă

4.6. Măsurile ce se adoptă la proiectarea construcţiilor fundate pe PUCM (tabelul 1) se aleg în funcţie de
adâncimea de fundare stabilită, de importanţa şi destinaţia construcţiei, de caracteristicile de contracţie-
umflare ale terenului de fundare şi de elementele de la capitolul 3.

Tabelul nr. 1

Măsuri pentru fundarea clădirilor pe terenuri cu PUCM

 1. Menţinerea unor condiţii stabile de umiditate prin ecrane impermeabile sub trotuare,
lărgire (pământ stabilizat sau geomembrane) şi evitarea infiltrărilor din interior.
2. Controlul sau prevenirea variaţiilor de volum prin mărirea presiunilor pe teren,
prevederea unor spaţii de expansiune.
3. Monolitizarea structurii prin prevederea de rigidizări sau centuri.
4. Îmbunătăţirea pământurilor prin stabilizare, injecţii sau înlocuire.
5. Fundarea în adâncime sub zona afectată de variaţiile de volum.

În acest sens, măsurile din prezentul cod de proiectare şi execuţie sunt gradate pentru următoarele
cazuri:

a) fundarea construcţiilor la adâncimea minimă indicată la pct. 4.3.:

1,50 m pentru cazul I şi 2,00 m pentru cazurile II, III.

b) fundarea la o adâncime mai mică decât cea prevăzută la pct. 4.3. (măsuri constructive speciale).

4.7. Alegerea măsurilor constructive speciale (pentru cazurile de la pct. 4.6.b.) se face de proiectant
având în vedere potenţialul de contracţie umflare al pământului şi capacitatea portantă a terenului, pe
baza următoarelor criterii:

- importanţa, mărimea şi structura de rezistenţă a construcţiei;

- nivelul apei subterane în amplasamentul construcţiei (pct. 4.2.);

- grosimea şi potenţialul de contracţie-umflare (pct. 2.5.) a pământurilor care alcătuiesc terenul de

fundare;

- variaţia umidităţii pământului de fundare, în perioada execuţiei şi exploatării construcţiei (pct. 1.7 din
ANEXA 1);

- gradul de asigurare admis al construcţiei (grad sau I conform pct. 4.8.).

4.8. Din punct de vedere al gradului de asigurare împotriva degradărilor, construcţiile se pot realiza:

- cu asigurare de gradul , când prin măsurile ce se au se urmăreşte ca toate elementele componente în

construcţia în ansamblul ei să poată prelua eforturile suplimentare (forţele transversale, momente
încovoietoare şi de răsucire) provenite din tasări - ridicări sau împingeri rezultate din construcţia sau
umflarea terenului fără a periclita structura de rezistenţă, a împiedica exploatarea construcţiei şi a pune în
pericol vieţi omeneşti;

- cu asigurarea de gradul I când măsurile ce se au au drept scop limitarea degradărilor astfel încât
acestea să nu pună în pericol vieţi omeneşti, construcţia poate fi eventual scoasă temporar din funcţiune,
necesitând cheltuieli de reparaţie.

4.9. Se recomandă ca proiectantul să folosească experienţa locală referitoare la comportarea

construcţiilor existente fundate pe terenul activ respectiv, pentru toate obiectivele ce urmează a se realiza
în continuare.

Măsuri constructive în cazul fundării la adâncimea minimă indicată

 4.10. În cazul fundării la adâncimea minimă indicată la punctul 4.3. şi pentru construcţii fără condiţii
speciale de exploatare, pentru prevenirea degradărilor (vezi ANEXA 10) sunt suficiente de regulă
următoarele măsuri:

a) Secţionarea clădirii şi fundaţiei în tronsoane de maximum 30 m, prin rosturi de tasare.

b) Conductele purtătoare de apă ce intră şi ies din clădiri vor fi prevăzute cu racorduri elastice şi etanşe la
traversarea zidurilor sau fundaţiilor.

Este indicat ca în interiorul clădirilor, conductele să fie montate aparent, în subsol, respectiv în primul
nivel în cazul construcţiilor fără subsol, astfel încât să fie accesibile pentru controlul ce trebuie efctuat
periodic şi eventualele reparaţii ce trebuiesc efectuate imediat ce se depistează neetanşeitatea lor.

c) Se recomandă realizarea de trotuare etanşe în jurul clădirilor; trotuarul din jurul construcţiilor, care va
avea lăţimea minimă de 1,00 m se va aşeza pe un strat de pământ stabilizat, în grosime de 20 cm,
prevăzut cu pantă de 5% spre exterior. el trebuie să fie etanş, putând fi confecţionat din asfalt turnat sau
din dale, din piatră sau beton, rostuite cu mortar de ciment sau mastic bituminos. Etanşeitatea în timp
necesită o bună compactare a stratului de pământ stabilizat, conform prevederilor de la pct. 5.5.

Pentru construcţiile dezvoltate în suprafaţă, de exemplu, unele clădiri agrozootehnice, trotuarul se

păstrează numai în zonele circulabile, în rest, construcţiile se înconjoară cu un strat de pământ stabilizat
în grosime de 20...30 cm şi o lăţime de minim 1,5 m menţinându-se pantă transversală de 5% spre
exterior.

d) Evacuarea apelor superficiale şi amenajarea suprafeţei terenului înconjurător cu pante de scurgere

spre exterior.

Evacuarea apelor de pe acoperiş trebuie făcută prin burlane la rigole impermeabile, special prevăzute în
acest scop, cu debuşee asigurate şi preferabil direct în teţeaua de canalizare.

Prin măsurile de sistematizare verticală trebuie să se evite stagnarea apelor superficiale la distanţe mai
mici de 10 m în jurul fiecărei construcţii.

e) Se recomandă evitarea plantării sau menţinerii de arbori ornamentali, pomi fructiferi, arbuşti sau plante
perene în apropierea construcţiilor, cu un spaţiu între clădire şi copac de cca 3-5 m în funcţie de
importanţa construcţiei, natura arborilor şi potenţialul de contracţie umflare al terenului (vezi fig. 10.1.,
ANEXA 10).

După intensitatea fenomenelor de asecare diferitele specii de arbori pot fi considerate ca fiind:

- foarte periculoase: plopul, arinul, salcâmul, salcia, ulmul;

- periculoase: arţarul, mesteacănul, frasinul, fagul, stejarul şi tufanul;

- puţin periculoase: laricele, bradul, pinul.

Existenţa unor grădini interioare, prevăzute de obicei cu bazine de apă sau fântâni ţâşnitoare constituie
un risc important în cazul PUCM.

Defrişarea şi dezrădăcinarea copacilor se va face într-o perioadă umedă (primăvara sau toamna),
umplerea golurilor efectuându-se imediat, cu pământ local sau preferabil stabilizat, bine compactat,
conform indicaţiilor de la pct. 5.5., 5.7.
 Trebuie avut în vedere că efectele existenţei vegetaţiei se manifestă uneori după un timp îndelungat (6-
12 ani), determinat de dezvoltarea arborilor.

Existenţa arborilor conduce în general la tasări diferenţiate, maxime în mediata vecinătate a trunchiului.
Uneori s-au semnalat şi deplasări pe orizontală, până la 5 cm.

Procesele pot fi accelerate sau întârziate, funcţie de perioadele mai secetoase sau mai umede.

În afară de efectul de asecare, arborii pot provoca tasări sau deplasări pe orizontală datorită împingerilor
provocate de creşterea diametrului trunchiului sau rădăcinilor.

f) Anexele clădirilor (scări, terase etc.) vor fi fundate de regulă la aceeaşi adâncime cu construcţiile
respective, pentru a se evita degradarea lor datorită tasărilor sau umflărilor diferite de la un punct la altul.

În funcţie de tendinţele şi posibilităţile de deformare a terenului prin contracţie sau umflare, se va studia
fie legarea rigidă a anexelor de construcţii, fie separarea lor completă şi tratarea independentă.

g) Urmărirea comportării şi mişcării construcţiilor (deplasări, înclinări), se va efectua conform prevederilor

şi după metodele din:

- STAS 2745-90 ,,Terenul de fundare. Urmărirea tasării construcţiilor prin metode topografice".

- C 61-94 ,,Instrucţiuni tehnice pentru determinarea deformaţiilor terenului de fundare al construcţiilor prin
metode topografice" cu următoarele completări:

Proiectantul este obligat să includă în documentaţia tehnică şi economică a proiectului de execuţie

urmărirea comportării mişcărilor construcţiilor, inclusiv felul, numărul şi poziţia reperelor respective, la
toate obiectivele la care s-au stabilit măsuri constructive speciale (pct. 4.11); pentru celelalte construcţii
procedându-se conform reglementărilor tehnice sus menţionate.

În timpul execuţiei construcţiei, sarcina efectuării măsurătorilor revine constructorului, iar după darea în
exploatare ea revine beneficiarului lucrării.

Este indicat ca întrega acţiune a urmăririi mişcărilor construcţiilor să fie preluată de la început de către o
unitate topografică de specialitate, prin grija beneficiarului sau a proiectantului general.

Măsuri constructive în cazul fundării la o adâncime cuprinsă în zone de variaţie sezonieră a

umidităţii

4.11. În cazul fundării la o adâncime mai mică decât cea prevăzută la pct. 4.3. în special pe PUCM cu
contractilitate foarte mare sau mare (conform STAS 1243-88) pe lângă măsurile de la pct. 4.10. sunt
necesare unele măsuri constructive speciale ce se stabilesc de proiectant (pct. 4.7.) în vederea asigurării
rezistenţei, stabilităţii şi exploatării normale a tuturor construcţiilor fundate pe PUCM. Aceste măsuri
constructive speciale sunt următoarele:

a) trotuarul etanş din jurul construcţiei va avea lăţimea minimă de 1,5 m şi se va aşeza pe un strat de
pământ stabilizat de forma şi dimensiunile prezentate în figura 1.

b) reducerea umflării terenului prin mărirea presiunii efective pe talpa fundaţiei, până la o valoare cel puţin
egală cu presiunea de umflare, stabilită conform spectrului cu traiectoriile modificărilor de stare rezultate
în urma încercărilor edometrice multiple (fig. 2.5 din ANEXA 2), care însă nu va depăşi capacitatea
portantă a terenului, stabilită conform STAS 3300/2-85 ,,Terenul de fundare. Calculul terenului de fundare
în cazul fundării directe".
c) presiunea orizontală de umflare, care în cazul argilelor supraconsolidate poate fi chiar mai mare decât
presiunea verticală de umflare, se manifestă prin împingeri asupra feţelor laterale ale fundaţiilor şi
pereţilor exteriori sau asupra lucrărilor de susţinere.

În cazul lucrărilor de susţinere de tipul zidurilor de sprijin, este interzis să se utilizeze ca material de
umplutură în spatele lucrării, argile cu umflături şi contracţii mari, deoarece în urma compactării
pământului, presiunea orizontală de umflare poate fi mai mare decât presiunea verticală de umflare.

Împingerea laterală dată de acest tip de material are valori variabile de la zero în timpul perioadei de
uscăciune, la valori maxime care pot depăşi împingerea din greutatea proprie şi suprasarcina, în
perioadele umede. Unii autori recomandă în astfel de cazuri luarea în considerare a unor coeficienţi de
împingere activă de 0,8-1,0.

În unele cazuri pentru a se scoate umplutura de sub efectul variaţiilor de umiditate se pot folosi folii de
material impermeabil dispuse pe suprafaţa taluzului săpăturii şi la o mică adâncime sub suprafaţa
terenului.

d) Prevederea unor structuri sau a unor măsuri constructive care să permită preluarea împingerilor sau
deplasărilor neuniforme cauzate de umezire, respectiv uscarea terenului de fundare:

- Centuri de beton armat, continue pe întreaga lungime a pereţilor exteriori, portanţi sau autoportanţi,
amplasate la fiecare nivel al construcţiei, inclusiv la nivelul solului.

La clădirile numai parter, de formă în plan apropiată de pătrat centura superioară poate fi înlocuită cu
armarea zidăriei la colţuri, pe 1,50...2,00 m lungime pe fiecare latură, care să depăşească în orice caz
golurile uşilor şi ferestrelor.

Centurile se armează de regulă simetric, având minimum 4 12 pentru oţel OB 38. Pentru centuri cu
lăţimea mai mare de 32 cm, sunt necesare minimum 6 12.

Calculul se va efectua pe baza sensului predominant al deformaţiei terenului, în funcţie de condiţiile din
momentul executării fundaţiei (anotimp ploios sau secetos). Efectele deformaţiilor neuniforme vor fi
considerate acţiuni temporare de lungă durată.

- Proiectarea unor construcţii puţin sensibile la deformarea neuniformă a terenului de fundare, în cazurile
în care este necesar o asigurare de gradul (pct. 4.7.).

În acest sens se pot proiecta fie construcţii cu structură foarte rigidă (care să poată prelua în bune condiţii
eforturile suplimentare ce apar în suprastructură), fie construcţii flexibile (care să se adapteze la
deformaţiile specifice ale terenului). Structura trebuie proiectată astfel încât să asigure rigiditatea,
respectiv flexibilitatea construcţiei atât în plan vertical cât şi în plan orizontal.

- Îmbinările elementelor de rezistenţă din beton armat prefabricat trebuie proiectate şi realizate cu luarea
în considerare a efectelor deformării neuniforme a terenului.

Calculele se vor efectua pe baza celor mai defavorabile poteze privitoare la contracţia sau umflarea
terenului, funcţie de condiţiile de umiditate rezultate din studiile geotehnice şi din momentul execuţiei
fundaţiei. Efectele deformaţiilor neuniforme vor fi considerate acţiuni temporare de lungă durată.

Se va verifica compatibilitatea dintre deformaţiile (în ambele sensuri) ale terenului activ şi deformaţiile
admisibile ale structurilor prefabricate (conform STAS 3300/2-85).
 4.12. Adoptarea unor sisteme indirecte de fundare care să depăşească straturile de pământuri
contractile:

a) Pentru construcţii de importanţă deosebită şi grosime mare a stratului de PUCM se poate recurge la
fundarea pe piloţi pentru a asigura transmiterea eforturilor sub zona aferentă de variaţiile de umiditate ale
pământului şi deci de modificări de volum.

În acest caz pe fişa pilotului din zona cu variaţii de volum se vor adopta soluţii care să evite producerea în
pilot a unor solicitări de smulgere ca urmare a umflării ternului.

b) Pentru a se evita executarea unor volume mari de săpătură şi betoane în fundaţii (de exemplu la unele
construcţii agrozootehnice dezvoltate pe suprafeţe mari), este indicată înlocuirea fundaţiilor continue cu
fundaţii zolate pe care reazemă construcţia prin intermediul unor grinzi de fundare. Se evită astfel
deschiderea unui front mai mare de contact cu atmosfera care modifică apreciabil umiditatea pământului
activ din săpătură.

Trebuie prevăzut un spaţiu între suprafaţa terenului şi talpa grinzii de fundaţie egal cu valoarea posibilă a
umflării pământului (circa 10-15 cm) care să se umple cu nisip grăunţos, împiedicându-se totodată
accesul direct al apei, respectiv asigurându-se evacuarea ei.

Măsuri la remedierea degradărilor

4.13. În cazul unor construcţii ce au suferit degradări (vezi ANEXA 10) se poate recurge la subzidire prin
excavare în compartimente, în ordinea indicată în figura 2.

Măsuri constructive în cazul taluzelor şi lucrărilor de drumuri în zonele cu pământuri cu umflări şi

contracţii mari

4.14. La taluze degradarea are loc de obicei prin formarea unor cruste crăpate care se desprind progresiv
şi afectează zone din ce în ce mai profunde.

Sunt frecvente de asemenea ruperi de picior sau de adâncime atunci când apa se infiltrează prin fisuri de
contracţie sau când argila de la baza taluzului devine saturată ca urmare a unui drenaj deficient.

În cazul când argila absoarbe apă sau este supusă efectului unor cicluri de uscare-umezire, rezistenţa la
2
tăiere scade foarte mult, până la valori de ordinul câtorva N/cm . În astfel de cazuri taluzele de echilibru
o o
ajung să aibă înclinări de 5 şi 10 . La aceste valori se ajunge dacă în calculele de stabilitate se contează
pe rezistenţa reziduală, care în cazul argilelor active poate fi 0,3 sau chiar 0,1 din rezistenţa de vârf.

În unele cazuri, taluze iniţial stabile se degradează după câteva luni sau câţiva ani, probabil ca urmare a
atingerii unei noi situaţii de echilibru a presiunilor interstiţiale, care prin descărcare au avut la început
valori negative. Adesea procesul se accelerează ca urmare a efectului unor ploi puternice.

De fapt ruperea trebuie atribuită unei proiectări bazată pe valori prea optimiste pentru rezistenţa la tăiere
şi ca urmare a unor fenomene reologice (curgere lentă).

4.15. Tratarea obişnuită constă din: îmbunătăţirea condiţiilor de drenaj atât la piciorul cât şi la partea
superioară a taluzului, în protecţia suprafeţei împotriva eroziunii şi a pătrunderii apei prin infiltraţie în fisuri
(aşternerea unor materiale granulare sau textile neţesute, torcretarea) şi adoptarea unor pante dulci ale
taluzelor de ordinul 1/3 la 1/4.

Tratările menţionate trebuiesc realizate mediat după taluzare.

 4.16. În general se recomandă evitarea folosirii pământurilor contractile la realizarea rambleelor. Atunci
când nu se dispune de alte materiale se poate recurge la îmbunătăţirea pământurilor în special prin
stabilizarea cu var. În tot cazul compactarea pământurilor contractile trebuie realizată la umidităţi cât mai
apropiate de umiditatea de echilibru, diminuîndu-se în felul acesta variaţiile de volum aferente
modificărilor de umiditate.

pentru orientare, în figura 3, se arată gradul de compactare necesar, în funcţie de condiţiile climatice şi
indicele de plasticitate al pământurilor (lp). Condiţiile cele mai defavorabile din grafic corespund unor zone
climatice cu perioade de secetă mai mari ca 3 luni. Trebuie menţionat însă că aceste recomandări se
referă la rambleele pe care se realizează grinzile sau tălpile clădirilor şi nu sunt aplicabile pentru drumuri
cu trafic greu.

4.17. În ceea ce priveşte drumul propriu-zis, acesta se comportă ca orice construcţie foarte uşoară la
care greutatea ei proprie nu compensează presiunea de umflare dezvoltată de pământul argilos.

Ca şi la clădiri, situaţia din timpul execuţiei condiţionează comportarea sa în timp.

Dacă îmbrăcămintea este impermeabilă şi execuţia a avut loc la sfârşitul verii atunci când datorită secetei
sucţiunea pământului este ridicată, are loc ulterior un proces de migraţie a apei din zonele învecinate mai
umede spre zona centrală până la atingerea unei noi stări de echilibru. Creşterea umidităţii în zona
centrală conduce la umflarea pământului şi la apariţia de fisuri caracteristice longitudinale.

4.18. Pentru proiectare este necesar să se dispună de următoarele date:

- evaluarea profilului de umiditate a terenului;- prognoza distribuţiei de echilibru a umidităţii după

construirea şoselei şi a variaţiilor de volum aferente;

- determinarea volumului specific V (densităţii d) şi a umidităţii optime wopt;

- modulul de deformaţie (M) şi indicele de capacitate portantă (ICP), corespunzători stării de regim a
terenului.

4.19. Pentru a micşora tendinţa de umflare a terenului:a) Se poate recurge la înlocuirea argilei pe 0,6-0,8
m cu pământ mai puţin activ sau cu pământ stabilizat şi la repararea periodică (6-7 ani) a îmbrăcăminţii.
În general trebuie avut în vedere că măsurile suplimentare necesare pentru diminuarea efectelor argilelor
active conduc la costuri suplimentare.

b) Tot pentru diminuarea efectelor umflărilor şi contracţiilor se preferă îmbrăcăminţile flexibile care pot fi
reparate mai uşor;

c) O măsură eficientă este construirea în etape, între care se lasă un timp suficient pentru stabilizarea
condiţiilor de umiditate.

d) Probema esenţială este dirijarea apelor de suprafaţă şi drenarea platformei pentru a evita stagnarea
apei şi umflările aferente.

[top]

5. MASURI PRIVIND ORGANIZAREA SI EXECUTIA LUCRARILOR DE FUNDATII PE

PAMÂNTURI CU UMFLARI SI CONTRACTII MARI
 5.1. Înainte de începerea săpăturilor pentru fundaţii, este absolut necesar ca suprafaţa terenului să fie
curăţată şi nivelată, cu pante de scurgere spre exterior, spre a nu se permite stagnarea apelor din
precipitaţii şi scurgerea lor în săpăturile pentru fundaţii aceste lucrări se vor prevedea în proiect, ca lucrări
de bază.

5.2. Toate lucrările ciclului zero se vor efectua pe tronsoane, fără întreruperi şi în timp cât mai scurt,
pentru a se evita variaţiile importante de umiditate a pământului activ în timpul execuţiei.

5.3. Ultimul strat de pământ, de circa 30 cm grosime, din săpătura pentru fundaţie trebuie excavat pe
porţiuni eşalonate în timp - pe măsura posibilităţilor de execuţie a fundaţiilor în ziua respectivă - şi imediat
înainte de turnarea betonului în fundaţie, pentru a se evita efectele negative cauzate de variaţiile de
umiditate.

În cazul în care nivelul de fundare al construcţiei se află în zone de variaţie sezonieră a umidităţii
pământului, executantul este obligat să solicite prezenţa proiectantului înainte de începerea turnării
betonului în fundaţii, pentru a verifica măsura în care potezele luate în considerare la proiectare
corespund cu situaţia reală de pe teren.

5.4. Dacă totuşi se produc crăpături pe suprafaţa terenului de la cota de fundare, înainte de turnarea
betonului se va proceda la matarea lor, fie cu lapte de ciment (dacă crăpăturile sunt mici) fie cu pământ
stabilizat (realizat conform pct. 5.6.) şi apoi la compactarea suprafeţei de fundare (conform pct. 5.5.)
precedată de o uşoară stropire a pământului, pentru a se realiza umiditatea optimă de echilibru stabilită
conform ANEXEI VII.

Aceste operaţii necesită multă atenţie şi trebuie urmate imediat de turnarea betonului în fundaţie.

Măsurile prescrise la acest punct se vor aplica şi înainte de realizarea umpluturilor sub pardoseli (pct.
5.5.).

5.5. Umpluturile sub pardoseli se vor executa fie din pământuri lipsite de potenţial de contracţie-umflare -
dacă se dispune de un astfel de material în zonă - fie din PUCM stabilizate (conform punctului 5.6.); în
toate cazurile, umpluturile vor fi bine compactate, în straturi de 15...20 cm grosime, fiind interzisă
utilizarea în acest scop a materialelor drenante.

Soluţia de realizare a umpluturilor va fi, în mod obligatoriu menţionată în proiectul de execuţie.

Pentru controlul realizării umpluturilor de orice fel, se va proceda conform STAS 1913/13-83, aceste
lucrări fiind prevăzute în proiect ca lucrări de bază.

5.6. Stabilizarea PUCM folosit la umpluturi, care se realizează în scopul de a se reduce umflarea relativă
a pământului sub limita care-l face insensibil la variaţiile de umiditate, se poate efectua fie prin metode
chimice, fie prin degresare cu nisip.

Pentru stabilizarea prin metode chimice, se recomandă utilizarea prafului de var nestins, în proporţie de
3...6% (din greutatea pământului uscat), procentul stabilindu-se prin încercări, fiind în funcţie de natura şi
umiditatea naturală a pământului activ respectiv. Stabilizarea prin degresare cu nisip necesită un procent
de 20...40% nisip grăunţos care deasemenea se stabileşte prin încercări.

Încercările pentru stabilirea proporţiilor optime de praf de var nestins sau de nisip grăunţos constau din
efectuarea în laborator a unor amestecuri de probă cu PUCM ce urmează a fi stabilizat, cărora li se
determină capacitatea de variaţie a volumului conform celor arătate la pct. 3.2. . Pe baza acestor
încercări de laborator, proiectantul va stabili valorile umidităţii optime, wopt, şi a densităţii în stare uscată,
 necesare a fi realizate de executant pe şantier, menţionând aceste valori în proiect, împreună cu
procentele de var nestins, respectiv de nisip grăunţos.

Operaţia propriu-zisă de stabilizare a PUCM constă din amestecarea cât mai omogenă a pământului
respectiv cu praful de var nestins sau cu nisipul grăunţos, în proporţiile şi la umidităţile rezultate din
încercări, şi prescrise de proiectant. Punerea în operă a pământurilor stabilizate se face în straturi
orizontale de 15...20 cm grosime în stare afânată, bine compactate conform prevederilor de la pct. 5.5.

În toate cazurile, pentru asigurarea calităţii lucrărilor, toate operaţiunile trebuie realizate într-un timp cât
mai scurt, inclusiv compactarea pământului stabilizat pus în operă, pentru ca umiditatea materialului să
nu se modifice cu mai mult de ± 2% faţă de umiditatea prescrisă în proiect.

5.7. La executarea lucrărilor de terasamente şi fundaţii se vor respecta următoarele reglementări în

vigoare:

- Norme republicane de protecţia muncii, aprobate de Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii cu ordinul
nr. 34/1975 şi 60/1975.

- Norme de protecţia muncii în construcţii montaje, aprobate de Ministerul Construcţiilor Industriale cu

ordinul 1233/D/1980.

- Regulamentul privind protecţia şi igiena muncii în construcţii, capitolul 19, aprobat de MLPAT cu ordinul
9/N/15.03.93.

[top]

ANEXA 1

RĂSPÂNDIREA PĂMÂNTURILOR CU UMFLĂTURI ŞI CONTRACŢII MARI ÎN

ROMÂNIA

PROVENIENŢA ŞI COMPORTAREA PĂMÂNTURILOR CU UMFLĂTURI ŞI

CONTRACŢII MARII

Răspândirea pământurilor cu umflări şi contracţii mari în România

Până în prezent au fost identificate următoarele zone (vezi harta, fig. 1.1.) :

în zonele subcarpatice şi piemontane din Oltenia (Turnu Severin, Motru, Strehaia, Filiaşi – Târgui
Jiu, Podari, Craiova, Robăneşti, Balş etc.) din Muntenia (Slatina, Piteşti, Voila, Mija, Domneşti –
Chiajna, Beciu, Scăeni, Ederile, Răzvadul de jos, Polieşti, Valea Călugărescă , Vintileanca,
Buzău , Burgeşti, Râmnicu sărat etc.) din Banat (Jebel, Berzovia, Verneş, Buziaş, bârda,
Breslevăţ, Pişchea etc.) şi izolat în Moldova şi Dobrogea ;
în Podişul Transilvaniei mai ales în partea sa dinspre nord (Cluj Feleac, războieni, Salva Vişeu,
Baia Mare, Baia Sprei, Şimleul Silvaniei, Şărmaşu, Taga, Meciu, Beclean, Dej, Jibou, Zalău,
Brad, Zerind, Bistriţa Sângeorz băi, Arghireş, Turda, Aiud, Hunedoara, Simeria, Orăştie, Deva,
Haţeg, Apold, Sibiu, Ocna Mureş, Galeş Tilinca, Cisnădie, Victoria, Sfântu Gheorghe etc.) ;
în zonele colinare dinspre câmpia de vest (Oradea, Alejd, Tinca, Bocsig, Lunca Teuzului,
Mânerău, Medieşul Aurit etc.) ;
 în zonele de luncă şi terase ale unor râuri, mai ales în podişul Moldovenesc (Bahlui la Iaşi,
Truşeşti, Săveni, Iţcani, Piciorul Lupului, Vaslui – Bârlad, Crasna – Huşi, buhăieşti – Roman,
Târgu Bujor, Roşieşti, Lucăceşti – Moineşti etc.), precum şi în unele zone din lunca şi delta
Dunării

Provenienţa şi comportarea pământurilor cu umflări şi contracţii mari

1. Din punct de vedere geologic, PUCM sunt de două tipuri :

- formaţiuni de zonă temperată (de la sfârşitul terţiarului şi începutul cuaternarului), constituite din
depozite glaciare, lacustre şi marine vechi, de natură marnoasă – calcaroasă, decalcifiate prin spălare şi
îmbogăţite în coloizi. Din această categorie fac parte majoritatea PUCM din ţara noastră ;

- formaţiuni de climă caldă, bogate în materii organice provenite din evoluţia biodinamică a solului de
origine glaciară sau aluvionară, care au suferit în timp o importantă evoluţie pedologică, devenind argile
fisurate, cu porozitate şi plasticitate foarte mare, adică prezentând structură secundară (reţele de fisuri
care separă masa lor în bucăţi poliedrice cu feţe lustruite). Din această categorie fac parte depunerile
argiloase şi organice din lunca şi delta Dunării de pe cursurile unor râuri şi cele lacustre (argile grase) .

1.2. PUCM provin adesea din marne argiloase la care, prin solificare, calcarul a fost spălat şi depus spre
adâncime (la 2,0 … 2,50 m şi mai mult), astfel încât orizonturile caracteristice ale solului definite în
Pedologie (5) au următoarele proprietăţi specifice :

- orizontul A: bogat în substanţe organice (humus) are culoare neagră şi este purtător al rădăcinilor de
plante ;

- orizontul B : cu potenţial de umflare – contracţie mare, bogat în particule coloidale (minerale - argiloase);
de culoare cafenie – roşcată ;

- orizontul C : lipsit de potenţial de umflare – contracţie, bogat în carbonat de calciu; mai albicios, cu
concreţii calcaroase ;

- orizontul D : roca mamă (marne argiloase); orizont nealterat .

1.3. La variaţiile sezoniere de umiditate, PUCM se comportă astfel :

- în perioadele secetoase, apr în teren crăpături de contracţie de obicei sub forma unei reţele poligonale
(fig. 1.2) crăpăturile străbat orizonturile A şi B, până la suprafaţa orizontului C, provocând fisurarea
construcţiilor la care nu s-au luat măsuri corespunzătoare; fenomenul este mai pronunţat la terenurile
puternic însorite mai ales acolo unde au stagnat apele atmosferice (ochiuri de apă, bălţi de mică
adâncime) ;

- în perioadele ploioase crăpăturile încep să se închidă; închiderea crăpăturilor porneşte, atât de jos,
datorită umezirii, prin apa infiltrată în stratele inferioare, cât şi de sus, unde stratele superioare se umflă
prin umezire uniformă; crăpăturile rămân parţial deschise de la un ciclu sezonier la altul; ca urmare
deformaţiile terenului au un caracter neuniform şi în perioadele umede, conducând la evoluţia degradării
construcţiilor .

După cercetările efectuate la Laboratorul de Cercetări Rutiere din Anglia apariţia unor astfel de fenomene
este posibilă atunci când umiditatea w<0,4 wL (wL – limita superioară de plasticitate) .

[top]
 ANEXA 2

VARIAŢIILE DE VOLUM ALE PĂMÂNTURILOR CU UMFLĂTURI ŞI CONTRACŢII

MARI

2.1. Producerea fenomenelor specifice pământurilor cu umflări şi contracţii mari este condiţionată de :

prezenţa pământurilor foarte active în raport cu apa

existenţa unor modificări însemnate de umiditate

2.2. Indicaţii privind activitatea pământurilor argiloase pot fi obţinute cu ajutorul amprentei (fig. 2.1.) în
care sunt prezentate sintetic informaţiile referitoare la granulozitatea şi plasticitatea pământurilor
argiloase.

Forma şi mărimea figurii geometrice – amprenta – P1, P2, P90, P2 , P4, din figura 2.1, arată activitatea
pământului astfel: cu cât un pământ este mai activ în raport cu apa, cu atât amprenta are o arie mai mare.

Indicaţii privind modul de construcţie al amprentei (diagrama de identificare) sunt date în Anexa 3.

2.3. Pentru un anumit pământ producerea unor umflări şi contracţii mari este condiţionară de starea de
umiditate şi îndesare a pământului şi de solicitările existente sau aplicate .

2.4. Urmărirea variaţiilor de umiditate şi a variaţiilor de volum rezultate se face cu ajutorul diagramei de
stare, care are în abscisă umiditatea exprimată în procente şi în ordonată volumul specific V exprimat în
3
cm /100 g. Pe această abacă se reprezintă curba de umflare – contracţie (fig. 2.2.).

Modul de alcătuire a diagramei de stare este indicat în Anexa 4.

Într-o primă aproximaţie probabilitatea producerii unor importante variaţii de volum al pământului poate fi
apreciată cu ajutorul inegalităţii :

unde :

V, e este volumul specific, respectiv indicele porilor corespunzător stării naturale, reprezentată din punctul
N şi figura 2.2.

VL, eL – volumul specific, respectiv indicele porilor corespunzător limitei superioare de plasticitate (W L)
reprezentată de punctul m,. din figura 2.2.

Echivalentul grafic al inegalităţii (1) este condiţia ca punctul m (fig. 2.2.) determinat plecând de la
volumele specifice V şi VL, să fie situat deasupra dreptei = 0,3.

2.5. Cu cât un pământ este mai îndesat şi mai uscat cu atât umflările potenţiale sunt mai mari (fig.2.3.).
Presiunile necesare a fi aplicate pentru a împiedica umflările sunt de asemenea cu atât mai mari cu cât
pământul este mai îndesat şi mai uscat (fig. 2.4.)
 2.6. Încercări în edometru permit să se traseze spectrul schimbărilor de stare sub acţiunea modificărilor
de presiune sau umiditate (fig. 2.5). Un drum de schimbare a stării paralel cu axa w indică presiunea care
anihilează tendinţa de umflare (Ex.: p=200 kPa din fig. 2.5) .

Pe diagrama de stare poate fi urmărit de asemenea drumul schimbărilor de stare atât pentru cazul când
pământul este încărcat cât şi pentru cazul când lipseşte încărcarea (fig. 2.6). Este de observat că prin
umflarea liberă nu se ajunge în general la saturaţie ci la grade de umiditate Sr=0,8 – 0.9. Proiecţia
drumului modificării stării pe axa w arată modificarea de umiditate iar proiecţia pe axa V indică
modificarea de volum specific corespunzătoare .

Prin umezire pământul tinde să-şi realizeze starea de echilibru corespunzătoare presiunii aplicate.
Prognozarea modificărilor de volum poate fi făcută ţinând seama de poziţia punctului corespunzător stării
iniţiale şi de faptul că prin umezire se tinde spre curba de echilibru corespunzătoare presiunii aplicate în
zona unei stări de umiditate ridicate (Sr=0,9 – 1,0) .

2.7. Din punctul de vedere al variaţiei umidităţii pământului în perioada execuţiei şi exploatării
construcţiilor, pământurile PUCM se pot afla în următoarele trei situaţii în funcţie de anotimpul în care se
execută fundaţia construcţiei :

a) Cu umiditatea naturală (w) iniţială mică (fundaţia se execută în anotimp secetos). În această situaţie
terenul de fundare va suferi cu preponderenţă fenomene de umflare, ca urmare a sporului de umiditate
posibil în perioada execuţiei suprastructurii sau exploatării construcţiei care vor acţiona asupra fundaţiilor
de jos în sus şi eventual lateral, provocând deplasări sau presiuni cu valori maxime egale cu presiunea
de umflare a pământului (determinată conform STAS 1913/12-88) .

b) Cu umiditatea naturală (w) iniţială mare (fundaţia se execută în anotimp ploios). În această situaţie,
terenul de fundare va suferi cu preponderenţă fenomene de contracţie, ca urmare a micşorării posibile a
umidităţii în perioada execuţiei suprastructurii sau exploatării construcţiei

c) Cu umiditatea naturală (w) iniţială medie, situaţia în care terenul poate suferi, în perioada execuţiei
supra structurii sau exploatării construcţiei, atât fenomene de umflare, ut şi de construcţie .

[top]

ANEXA 3

DIAGRAMA DE IDENTIFICARE

Diagrama de identificare sau amprenta unui pământ serveşte la caracterizarea naturii materialului
constituent ţinând seamă de granulozitatea şi plasticitatea sa, elementele ce pot fi stabilite în
laboratoarele geotehnice curente (STAS 1913/12-88 – pct.7 şi Anexa E).

Amprenta este construită prin reunirea abacei de plasticitate, reprezentată în cadranul 1 al sistemului de
axe de coordonare şi a curbei granulometrice reprezentate în cadranul 3, figura 2.1.

Astfel, pe axa absciselor pozitive este reprezentată limita superioară de plasticitate wL iar pe axa
ordonatelor pozitive valorile indicelui de plasticitate IP. In felul acesta în acest cadran poate fi reprezentat
punctul P1, de coordonate wL şi IP. Prin trasarea în cadrul 1 a dreptelor A şi B :

Ip=0,73(wL-20) (%) 3.1.

 wL=50 (%) 3.2.

pe cadranul 1 pot fi marcate domeniule corespunzătoare pământurilor cu granulaţie fină din clasificarea
unificată americană propusă de Casagrande. Astfel, domeniul CH corespunde argilelor grase, domeniul
CL argilelor slabe, domeniul MH prafurilor foarte fine iar domeniul ML prafurilor. Tot în cadranul 1 sunt
F2 F3
reprezentate dreptele de corelaţie între indicele de plasticitate I P (%) şi umidităţile wp şi wp
corespunzătoare sucţiunilor de 10 kPa (pF2) respectiv 100 kPa (pF3).

Cadranul 3 este consacrat reprezentării granulozităţii. Pe axa absciselor negative sunt marcate
procentajele xd corespunzătoare diametrelor echivalente d, respectiv gradelor de dispersie :

reprezentate e axa ordonatelor negative, la scară logaritmică. Datorită adoptării scării logaritmice relaţia
3.3 devine :

log D = log d 3.3’

ceea de că posibilitatea marcării pe axa ordonatelor negative atât a gradelor de dispersie D cât şi a
diametrelor echivalente.

Folosirea gradului de dispersie D prezintă avantajul că pune în evidenţă aria specifică, adică un factor
determinant al proprietăţilor pământurilor.

Se ştie că aria specifică a unei fracţiuni granulometrice este direct proporţională cu gradul său de
dispersie .

.
Asp=C D 3.4

Coeficientul C depinde de gradul de aplatizare sa alungire a particulelor.

Datorită impreciziunii trasării curbei granulometrice în porţiunile de capete al curbei granulometrice se

reţine pentru construirea „amprentei” de identificare a pământului numai porţiunea cuprinsă între
procentajele de 10% şi 90%, limitată de punctele P10 şi P90. În cazul argilelor şi prafurilor amprenta este
limitată la bază de orizontală corespunzătoare diametrului echivalent de 2 pentru care corespunde
punctul P2 .

În cadranul 2 este reprezentat punctul P2 având abscisa egală cu procentajul particulelor cu diametrul mai
mic ca 2 (w2 ) şi ordonata egală cu indicele de plasticitate IP. Unind acest punct cu originea axelor de
coordonare se obţine dreapta P20, care are în raport cu axa absciselor negative o pantă egală cu indicele
de activitate definit de Skempton :

În acest fel cadrul 2 poate fi separat prin drepte de egali indici de activitate (IA = const), corespunzătoare
limitelor folosite pentru clasificarea pământurilor argiloase pe baza activităţii, tot în cadranul 2 sunt
figurate domeniile de activitate corelate cu intensitatea degradărilor construcţiilor pe argile expansive
stabilite de Ven den Merwe (H).
În cadranul 4 este reprezentat punctul P4 de abscisă wL şi având ordonata corespunzătoare procentajului
de 10% a curbei granulozităţii pentru nisipuri sau cea corespunzătoare diametrului echivalent de 2
pentru argile şi prafuri.

Unind punctele P alăturate se obţine o figură geometrică simplă – amprenta – care facilitează
identificarea pământurilor.

În cazul pământurilor neplastice (wL=0, IP=0) punctele P1 şi P2 se confundă cu originea iar punctul P4 este
situat pe axa – y aşa că amprenta este limitată la cadranul 3.

Forma şi dimensiunea amprentei caracterizează pământul considerat . Pentru a facilita urmărirea

schimbărilor de formă şi dimensiuni a amprentei pe diagramă este figurat un cerc cu centru în originea
axelor de coodonate şi cu rază egală cu 50%.

De asemenea pentru a obţine garanţia unei amprente identice pentru un acelaşi pământ mai trebuie
precizat raportul dintre scara absciselor pozitive şi scările de pe celelalte axe. În cazul de faţă s-a ales
acest raport astfel încât la log.10 = 1 pe axa ordonatelor negative (log D) corespunde 50% pe celelalte
axe.

Cu cât un pământ este mai activ în raport cu apa cu atât aria amprentei este mai mare. pentru
exemplificare în figura 3.1 sunt reprezentate amprentele pentru câteva din ţară.

[top]

ANEXA 4

DIAGRAMA DE STARE

Urmărirea stării pământurilor este facilitată dacă se recurge la o abacă (fig. 4.1.) care are în abscisă
3
umiditatea w în procente iar în ordonată volumul specific V exprimat în cm /100 g (volumul corespunzător
la 100 g de material uscat) STAS 1913/12-88 – pct. 8 şi Anexa E).

În acest caz între densitatea aparentă uscată d şi volumul specific V există relaţia :

V=100/ d 4.1.

aşa că pe ordonată pot fi marcate valorile d corespunzătoare. Liniile de egală densitate uscată d sunt
paralele cu axa absciselor.

Volumul specific corespunzător numai scheletului solid este :

Vs=100/ s 4.2.

şi este reprezentat în figura 4.1. de pătratul haşurat.

Într-o astfel de reprezentare expresiile principalilor indici simplu devin :

- porozitatea :
 n=(1 - Vs/V) 100(%) 4.3.

- indicele golurilor :

e = (V/Vs) - 1 4.4.

- umiditatea de saturaţie :

wsat = w(V - Vs) 4.5

în care w=1, densitatea apei

- umiditatea pentru un anumit grad de umiditate Sr :

- umiditatea volumică (volumul apei raportat la volumul total) în procente :

3
sau (cm /100 g) 4.7’

- masa volumică :

sau

Din relaţiile de mai sus se observă că în diagrama (w,V) (fig. 4.1) curbele de egali indici Sr, , sunt
fascicole de drepte ce trec prin punctele A, O respectiv D.

Modificarea stării pământului în timpul proceselor de umflare contracţie este indicată de deplasarea
punctului M pe curba de contracţie care se confundă cu dreapta Sr=1 atâta vreme cât pământul este
saturat .

Pentru w=wsat volumul rezultat prin schimbarea stării are expresia :

 unde este modificarea relativă de volum.

Curbele de egal reprezintă un fascicol de drepte ce trec prin punctul B.

Pentru încercările în edometru, unde variaţiile relative de volum corespund unor deformaţii relative,
expresia modulului de deformaţie poate fi dedusă pe baza valorilor ţinând seama de relaţia:

sau pentru p=100 kPa .

Abaca prezentată mai înainte permite urmărirea schimbărilor de stare de umiditate şi îndesare în timpul
diferitelor solicitări mecanice, termice, hidrice şa. Şi poate servi ca bază pentru reprezentarea
modificărilor diferiţilor indici geotehnice în funcţie de schimbările de stare.

Folosirea abacei este de asemenea utilă pentru verificarea corespondenţei între diferiţi indici fizici
determinaţi în laborator (fig. 4.2)

Linia întreruptă de pe această abacă corespunde stării probabile de compactare optimă stabilită pe baza
cercetărilor lui Hilf /7/

Pentru exemplificare se consideră pământul cu următoarele caracteristici :

3
s= 2,72 g/cm ,

3
= 1,76 g/cm şi

W = 18%

reprezentat în abaca din figura 4.2, prin punctul M, pentru care rezultă că :

Prin modificarea umidităţii până la W=33%, punctul N pe abacă, la care corespunde :

 rezultă o modificare de volum:

[top]

ANEXA 5

SIMILITUDINEA DINTRE PĂMÂNTURI

Pentru prognozarea comportării pământurilor argiloase capabile de umflări şi contracţii mari se poate
recurge la asemănarea dintre pământul considerat ca alte pământuri similare care au fost deja studiate.
Asemănarea di punct de vedere al naturii pământurilor se poate sesiza luând în considerare formele şi
dimensiunile amprentelor,. O apreciere cantitativă simplă a acestei asemănări este exprimată de aria
relativă a amprentei Ar definită ca :

După cum se poate consulta din figura 3.1 cu cât amprenta este mai mare cu atât şi valoarea lui Ar este
mai însemnată .

Pentru a evalua asemănarea dintre două pământuri având ariile relative Ai şi Aj se poate recurge la
coeficientul de analogie, definit de relaţia

Atunci când An >10 se poate admite că cele două pământuri sunt asemănătoare din punct de vedere al
naturii lor. Pentru a avea o comportare asemănătoare trebuie să aibă şi starea de umiditate (w,%) şi
2
îndesare V (cm /100g) apropiată .

[top]

ANEXA 6

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ VARIAŢIILE DE VOLUM ALE PĂMÂNTURILOR

CU UMFLĂTURI ŞI CONTRACŢII MARI

Toate pământurile argiloase active sunt potenţial capabile de umflări şi contracţii importante la variaţiile
de umiditate. Această capacitate de umflare – contracţie se manifestă însă numai atunci când condiţiile
locale prilejuiesc manifestarea activă a potenţialului de umflare – contracţie a pământului.

6.1. Variaţiile de volum cauzate de variaţiile de umiditate ale PUCM sunt influenţate de :
 a) activitatea pământurilor ;

b) variaţii sensibile de umiditate datorate următorilor factorii :

factorul climatic, care condiţionează variaţiile de temperatură şi umiditate în sol ;

condiţii hidrologice ;
vegetaţia ;
variaţia umidităţii terenului, în perioada de execuţie şi în timpul exploatării construcţiei

c) presiunea existenţă sau aplicată

6.2. factorii climatici prin variaţiile de temperatură şi umiditate în sol influenţează prin regimul lor alternant,
pe anotimpuri, umflarea şi respectiv contracţia pământului .

Zonele cu PUMC din ţara noastră au în general precipitaţii lobate (500 … 700 mm/an) cu regim torenţial
0 0
şi ecarturi mari de temperatură între vară şi iarnă, şi între zi şi noapte; în timpul verii (peste 10 … 20 C),
care provoacă fenomene reperate de umflare şi contracţie,cu efecte care se manifestă practic pună la la
adâncime de circa 2,00 m (umflarea şi respectiv contracţia pământului).

6.3. În privinţa condiţiilor hidrogeologice, în funcţie de adâncimea apei subterane se disting trei cazuri
posibile (fig. 6.1) :

cazul I : nivelul hidrostatic subteran se află la o adâncime mai mică de 2,00 m, la care diagrama
(fig. 6.1,a) arată un orizont de iarnă şi altul de vară, adâncimea de la care umiditatea rămâne
practic constantă fiind de circa 1,40 m; de la această adâncime, fundaţiile nu mai sunt influenţate
de uscăciune ;
cazul II: nivelul hidrostatic subteran se află la adâncimea intermediară, între 2 şi 10 m, la care
diagrama (fig. 6.1,b) este o combinaţie a celorlalte două cazuri. Ea arată că zona AB nu este
supusă variaţiilor de umiditate. Punctele C şi D corespund adâncimilor maxime de variaţie ce se
ating vara (D), respectiv iarna (C). Fundarea în zona AB sau sub punctul D (când zona AB
lipseşte) se face în condiţii sigure. Punctele A, B, C şi D se stabilesc prin observaţii sezoniere în
teren ;
cazul III : nivelul hidrostatic subteran se află la o adâncime mai mare de 10 m, la care diagrama
(fig. 6.1.,c) de variaţie a umidităţii (w) cu adâncimea de la suprafaţa terenului (h) – determinată
prin măsurători periodice de teren – arată că, sub adâncimea de circa 2,00 m, umiditatea se
menţine practic constantă în tot timpul anului

Trebuie menţionat că după o succesiune de ani secetoşi pot apărea variaţii importante ale nivelului apei
subterane chiar în regiunile cu clină relativ umedă.

6.4. Prezenţa vegetaţiei perene lângă construcţii agravează degradările acestora, în toate cazurile s-a
considerat că degradările construcţiilor sunt mult mai pronunţate în vecinătatea arborilor şi arbuştilor
situaţii aproape de clădiri pentru că produc o uscare importantă a pământului în tot timpul anului prin
absorbţia umezelii din terenul de fundaţie de către rădăcinile plantelor.

6.5. Variaţia umidităţii terenului în perioada de execuţie este legată în principal de factorul climatic.

Majoritatea construcţiilor sunt executate într-o perioadă de timp relativ scurtă, pe parcursul unui singur
sezon climatic. Variaţii mult mai importante ale umidităţii au loc în timpul exploatării construcţiei, atât prin
efectul de acoperire al suprafeţei terenului sau prin efectul ciclic sezonier dat de factorul climatic, cât şi
prin procesele tehnologice care pot modifica temperatura şi umiditatea de fundare în cazul construcţiilor
industriale.
 6.6. În cazul construcţiilor industriale, este de notat că unele reziduuri chimice rezultate din procese
tehnologice (cum ar fi, de exemplu, soluţiile de acid sulfuric) pot provoca umflarea terenurilor care nu
prezintă în mod curent creşteri importante de volum la sporirea umidităţii. De asemenea procesele
tehnologice cu surse puternice de căldură sau de frig pot conduce la variaţii importante de umiditate şi
respectiv la variaţii de volum ale terenului de fundare argilos.

[top]

ANEXA 7

ESTIMAREA DISTRIBUŢIEI UMIDITĂŢII DE ECHILIBRU A TERENULUI DE SUB

CONSTRUCŢII ŞI VARIAŢIILE DE VOLUM AFERENTE

În estimarea sensului şi amploarea variaţiilor de volum, trebuie să se ţină seamă de faptul că prin
realizarea construcţiei este perturbat schimbul natural de umiditate între teren şi atmosferă. În cazul
realizării unor construcţii impermeabile (trotuare, asfaltate sau din beton, îmbrăcăminţi de drumuri etc.) în
terenul de fundare se va tinde spre realizarea unei stări de umiditate de echilibru.

Cu cât ecartul între starea de umiditate din momentul executării lucrării şi starea de echilibru a umidităţii
terenului este mai mare, cu atât vor fi mai însemnate variaţiile de volum ulterioare şi deci degradările vor
fi mai mari.

În cazul pământurilor argiloase, între umflături şi presiunile de umflare există o corelaţie de tipul elei din
figura 7.1, din care rezultă că cu cât presiunea adusă pe teren este mai mare, cu atât deformaţiile vor fi
mai mici.

La evaluarea distribuţiei umidităţii de echilibru distingem următoarele două situaţii :

a. prima, în care nivelul apei subterane se găseşte la mică adâncime (6 – 9 m) fată de nivelul
terenului şi când starea de echilibru a umidităţii este condiţionată de nivelul apei subterane ;
b. a doua, în care nivelul apei subterane este sub adâncimile menţionate la pct. a sau când nu
există un strat de apă subterană; în aceste cazuri starea de echilibru a umidităţii este condiţionată
în principal de condiţiile climatice ale regiunii considerate

Atunci când există un strat de apă subterană, dar este situat la adâncime mai mare se consideră zona de
aeraţie împărţită în două subzone: una inferioară, în care este predominant efectul stratului de apă
subterană şi una superioară, în care starea de echilibru a umidităţii este determinată de condiţiile
climatice ale amplasamentului considerat, precum şi de condiţiile de dirijare a apelor în vecinătatea
imediată a construcţiei.

a) Cazul apei subterane la mică adâncime

Admiţând continuitatea apei din porii din teren şi cunoscând poziţia apei subterane rezultă că presiunea
apei din pori nu este negativă deasupra nivelului hidrostatic (fig. 7.2,a).

Metoda de calcul a distribuţiei umidităţii de echilibru se bazează pe relaţia existenţă între presiunea apei
(u) şi sucţiunea (h) :

. .
u= h+ p sau h = u + p 7.1.
 unde: =tg este un factor de compresiune dedus din panta la curba de contracţie V=f 1(w) (fig. 7.3,a)
stabilită conform STAS 1913/12-88 şi care arată în ce măsură presiunea exterioară aplicată, p, la
adâncimea H sub nivelul terenului, este preluată de apa din pori

curba de reţinere h= f2(w) (fig. 7.3,b) este determinată conform STAS 9180-83.

Se observă că pentru o situaţie dată la o anumită adâncime în terenul de deasupra nivelului apei
subterane valorile u şi p sunt bine determinate iar h şi sunt în funcţie de umiditate. Dacă însă se
consideră drept variabilă valoarea factorului de compresiune atunci curba de contracţie V= f1( ) capătă
aliura din figura 7.3,d, iar curba de reţinere h= f2( ) forma din figura 7.3,c.

Sucţiunea de echilibru he de la adâncimea H din terenul de fundaţie va fi cea care satisface m\simultan
relaţia hi = u + i p (7.1) care este reprezentată de dreapta ce trece prin punctele A ( = 0, h = u) şi B
( = 1, h = u + p) din figura 7.3,c şi curba de reţinere ( i, hi) şi care corespunde deci intersecţiei C a
dreptei cu curba, sucţiunea de echilibru he odată determinată rezultă imediat şi umiditatea de echilibru we
(fig. 7.3,b) .

Pentru a ilustra influenţa nivelului apei subterane asupra distribuţiei de echilibru a umidităţii în figura 7.3
s-au reprezentat rezultate obţinute pentru un teren acoperit cu o îmbrăcăminte impermeabilă în care
există în plan 2 4 m, situată la adâncimea şi care este încărcată cu 200 kPa. Nivelul hidrostatic al apei
subterane se găseşte iniţial la 5 m adâncime. Înainte de realizarea fundaţiei, datorită unei perioade
secetoase distribuţia umidităţii este cea indicată, de curba o (fig. 7.2,c). După un timp, în terenul situat în
afara fundaţiei, distribuţia umidităţii de echilibru stabilită cu metoda descrisă mai înainte, va fi cea indicată
de curba B. După ridicarea nivelului apei subterane cu 1,5 m distribuţia umidităţii de echilibru este cea
reprezentată de curba C iar după o nouă ridicare cu 1,5 rezultă curba D, care după cum se vede este
aproape de dreapta de saturaţie Sr=1. în dreptul axei fundaţiei, ca urmare a încărcării suplimentare (fig.
7.2,b) distribuţiile umidităţii de echilibru pentru nivelul apei subterane la – 5 m respectiv -3,5 m sunt
reprezentate de curbele B’ şi C’.

NOTĂ: La Colectivul de Geotehnică şi Fundaţii de la Facultatea de Hidrotehnică a U.T.C.B. există

programul ECHISUS pentru calculul distribuţiei umidităţii de echilibru cu metoda mai sus menţionată .

b). Cazul când nu există apă subterană la mică adâncime

În acest caz starea de umiditate este determinată de condiţiile climatice şi în special de bilanţul dintre
precipitaţii şi evapo – transpiraţie (cantitatea de apă care se pierde pe unitatea de suprafaţă a terenului
ca urmare a evaporaţiei şi a transpiraţiei plantelor).

Ca o consecinţă a acestui fapt, în terenul ed sub îmbrăcămintea impermeabilă se realizează un echilibru

al stării de umiditate, corespunzător unor sucţiuni determinate de condiţiile şi natura pământului .

Metoda se bazează pe o corelaţie dintre sucţiunea de echilibru şi indicele climatic (indicele de umezeală
mediu), Im, propus de thornthwaite (fig. 7.4) .

în figura 7.5. se dă harta cu răspândirea zonelor climatice după Thornthwaite pentru ţara noastră,
elaborată de C.Donciu, la care s-au completat în legendă valorile indicilor sorbţionali pF (pF=log10h)
pentru argila grasă (AG) praf (P) şi nisip (N) dedus din figura 7.4.

Cunoscând distribuţia umidităţii în perioada executării construcţiei şi distribuţia finală de echilibru a

umidităţii se pot estima în mod aproximativ modificările de volum, aferente schimbărilor de umiditate
urmărind drumul schimbării de stare pentru aceeaşi presiune (ex. w0 wf din figura 2.5 Anexa 2, pentru p
= 100 kPa).
 Modificarea relativă de înălţime se poate calcula pe baza modificării relative de volum cu relaţia :

unde valorile lui pot varia între :

= 1/3 atunci când terenul este foarte fisurat şi deci se poate considera că modificările sunt egale pe
cele trei direcţii

= 1 atunci când terenul nu prezintă fisuri şi ca atare variaţiile de volum pe direcţii orizontale sunt
împiedicate

[top]

ANEXA 8

EVALUAREA SOLICITĂRILOR DATORATE VARIAŢIEI UMIDITĂŢII TERENULUI DE

FUNDARE DIN PĂMÂNTURI CU UMFLĂTURI ŞI CONTRACŢII MARI ASUPRA
CONSTRUCŢIILOR

Cunoscând deformaţia maximă probabilă su din umflarea terenului de fundare, se poate face o evaluare a
solicitărilor care apr în construcţie.

Referindu-se la cazul curent al unei fundaţii continui, dacă fundaţia este perfect flexibilă, umflarea
terenului de fundare se produce sub formă de mont, ale cărui dimensiuni în plan sunt necunoscute (fig.
8.1,a). Deoarece însă fundaţia are o anumită rigiditate ea va avea tendinţa să aplatizeze montul (fig.
8.1,b), atunci când su este mare, aplatizarea montului conduce la cedarea plastică a pământului din
această zonă şi în acest caz momentul încovoietor maxim la care este supus ansamblul fundaţie – perete
poate fi evaluat cu ajutorul relaţiei :

unde :

l şi b – reprezintă lungimea şi respectiv lăţimea fundaţiei (fig. 8.2)

q – este încărcarea uniform distribuită pe unitatea de lungime a fundaţiei

qpi – presiunea limită de cedare plastică

Dacă însă umflarea su este mai redusă, montul este deformat elastic fără a atinge stadiul plastic. În acest
caz, în zona montului apare o concentrare de presiuni, care poate fi calculată pe baza teoriei elasticităţii,
admiţând că forma montului este de aşa natură încât se produce o creştere uniformă de presiune pe
întreaga sa suprafaţă. Această creştere este dată de ecuaţia :
unde : E reprezintă modulul de elasticitate al terenului de fundare, iar I N este factorul de influenţă ale cărui
valori sunt reprezentate în fig. 8.3, funcţie de raportul =a/b.

Momentul corespunzător acestei presiuni are expresia :

termenul IM fiind reprezentat în figura 8.4. funcţie de raportul /l pentru diversele valori -l/b.

Pentru determinarea sporului de presiune, p, şi momentul M, pe baza ecuaţiilor de mai sus este necesar
să se cunoască dimensiunile în plan ale montului. Dacă nu se dispune de suficiente elemente pentru a se
face o estimare realistă a acestor dimensiuni, este indicat să se utilizeze în calcule valorile maxime i m din
figura 8.4..

[top]

ANEXA 9

CORELAREA MĂSURILOR DE PROIECTARE ŞI EXECUŢIE CU POSIBILITATEA DE

MANIFESTARE A UMFLĂRII SAU A CONTRACŢIEI TERENULUI DE FUNDARE DIN
PĂMÂNTURI CU UMFLĂRI ŞI CONTRACŢII MARI

În cazul executării terasamentelor şi fundaţiilor într-un anotimp ploios (primăvară sau toamnă) când
terenul de fundare atinge o umiditate maximă există în viitor posibilitatea de producere cu preponderenţă
a fenomenelor de contracţie a pământului şi de tasare a fundaţiilor. În ipoteza realizării corecte a
măsurilor care să împiedice accesul apei din instalaţii şi a celor din precipitaţii la terenul de fundare,
măsurile constructive necesare la proiectarea fundaţiilor şi structurii trebuie să aibă în vedere în principal
numai preluarea în bune condiţii a unor eventuale tasări inegale.

În cazul executării terasamentelor şi fundaţiilor într-un anotimp secetos, măsurile constructive vor avea în
vedere în special preluarea unor deplasări prin ridicare şi a unor împingeri – de jos în sus şi laterale,
asupra fundaţiilor – de valori maxime egale cu presiunea de umflare a pământului argilos, aceste acţiuni
fiind în general mai periculoase şi mai greu de prevăzut decât cele provocate de contracţia pământului
(descrise în paragraful precedent). Pe baza acestor considerente este necesar ca proiectantul să
calculeze fundaţiile şi structura în ambele ipoteze referitoare la perioada umedă sau uscată în care se
execută terasamentele şi fundaţiile, dimensionând separat elementele de rezistenţă din fundaţii şi
structură, pe baza cărora să recomande perioada optimă de execuţie pentru soluţia adoptată în proiect şi
separat eventualele măsuri suplimentare sau modificări ale proiectului, dacă nu este posibilă respectarea
de către executant a perioadei optime de realizare a terasamentelor şi fundaţiilor .

Prevederile din cod au în vedere la ambele posibilităţi referitoare la perioada umedă sau uscată de
execuţie a terasamentelor şi fundaţiilor. În acest sens, mai ales în cazul în care nivelul de fundare al
construcţiei se află în zona de variaţie sezonieră a umidităţii pământului, este necesar ca executantul să
solicite prezenţa proiectantului înainte de începerea turnării betonului în fundaţii, pentru a verifica în ce
măsură ipotezele luate în considerare în proiectare corespund cu situaţia reală de pe teren.
 [top]

ANEXA 10

COMPORTAREA CONSTRUCŢIILOR FUNDATE PE PĂMÂNTURI CU UMFLĂRI ŞI

CONTRACŢII MARI ŞI APARIŢIA DEGRADĂRILOR

10.1. Comportarea construcţiilor fundate pe PUCM depinde de intensitatea fenomenelor de umflare –

contracţie care sunt condiţionate de :

structura, forma şi mărimea construcţiei ;

adâncimea de fundare ş modul de realizare a fundaţiilor ;
anotimpul în care s-au executat fundaţiile ;
posibilităţile de infiltrare a apelor atmosferice şi expunerea la soare a terenului de fundare şi din
imediata vecinătate a construcţiei ;
existenţa unor arbori în vecinătatea construcţiilor (fig. 10.1)
condiţiile de exploatare a construcţiei

10.2. Apariţia degradărilor, la construcţiile la care nu sau luat măsurile corespunzătoare, se produce de
regulă astfel :

- la clădirile din zidărie de cărămidă cu fundaţii directe de beton, fisurile în fundaţii şi ziduri apar de regulă
în primul sau al doilea an după execuţie şi evoluează continuu, având însă de regulă, tendinţă de
atenuare

- clădirile cu schelet de lemn şi paiantă fisurează mai puţin, dar se deformează foarte mult. Tocurile uşilor
şi ferestrelor se strâmbă, podeaua şi tavanul se încovoie ;

- la toate felurile de construcţii, colţurile puternic însorite dinspre sud – vest se tasează ce mai mult, din
cauza contracţiei, provocând apariţia fisurilor şi crăpăturilor în „V” (deschise mai mult la partea
superioară). Dacă execuţia construcţiei s-a efectuat într-o perioadă secetoasă, în perioada umedă care
urmează pământul se umflă, provocând apariţia fisurilor şi crăpăturilor în „A” deschise mai mult la partea
inferioară .

10.3. Elementele anexe ale construcţiilor de zidărie, care fac corp comun cu construcţia propriu-zisă
(scări terase, trotuare etc.) şi sunt fundate la adâncime mai mică se fisurează sau crapă de la început şi
se separă de restul construcţiei, întrucât suferă în cea mai mare măsură efectul contracţiilor şi umflărilor
periodice ale pământului (tasări şi ridicări neuniforme).

10.4. Fisurile şi crăpăturile construcţiilor apar şi se dezvoltă la colţurile şi în zonele cu rezistenţă mai
redusă ale pereţilor de zidărie, de exemplu, în secţiunile cu goluri pentru uşi şi ferestre, sau la casa
scării,ajungând până la 3 … 5 cm deschidere sau chiar mai mult, separând astfel elementele de
construcţie şi fragmentând clădirea respectivă (figura 10.2.).

[top]

ANEXA 11
 INDEXUL SIMBOLURILOR UTILIZATE

PUCM - pământuri cu umflături şi contracţii mari,

pământuri contracţiile, expansive, active

An - coeficient de analogie

Ar - aria relativă a amprentei

Cv (%) - contracţie volumică

D - grad de compactare

E (kPa) - modulul de deformaţie liniară

H (m) - adâncimea unui punct sub nivelul terenului

IA - indicele de activitate

IP - indicele de plasticitate

IM - coeficient, funcţie de raportul a/b l

IN - factor de influenţă, funcţie de raportul a/b

M (kPa) - modulul e deformaţie edometrică

Sr - grad de umiditate

UL (%) - umflare liberă

3
V (cm /100g) - volum specific, volum corespunzător la 100g
material uscat
3
Vs (cm /100g) - volumul ocupat de 100 g schelet solid

a - lungimea montului

b - lăţimea fundaţiei

c - indicele porilor
2
h (N/cm ) - sucţiune

he - sucţiune de echilibru

l - lungimea fundaţiei

n (%) - porozitate

p (kPa) - presiune verticală

pp1 (kPa) - presiune limită de cedare plastică

Pu (kPa) - presiunea de umflare

pF=log h - indicele sorbţional

su (cm) - ridicare prin umflare

u (kPa) - presiunea apei din pori

= tg - factor de compresiune

- unghiul de pantă la curba de contracţie

- modificarea relativă de volum

q (kPa) - încărcarea uniform distributivă

- umiditatea volumică (volumul apei raportat la

volumul total)

(g/cm )
3 - densitatea pământului

sat (g/cm )
3 - densitatea pământului în stare saturată

d (g/cm )
3 - densitatea pământului în stare uscată

s (g/cm )
3 - densitatea scheletului

w (g/cm )
3 - densitatea apei

W - umiditatea naturală a pământului

W sol (%) - umiditatea de saturaţie

W epi (%) - umiditatea optimă de compactare

W e (%) - umiditatea de echilibru

W s (%) - limita de contracţie

W D (%) - limita superioară de plasticitate

W P (%) - limita inferioară de plasticitate

[top]